de Qin Mu, China

În aprilie 2023, supraveghetoarea lucrării bazate pe texte a fost demisă pentru că urmărea faima și statutul, perturbând și tulburând lucrarea bazată pe texte. Am fost numită noua supraveghetoare. Mi-am amintit că, în urmă cu mulți ani, PCC mă arestase din cauza credinței mele în Dumnezeu. Poliția m-a închis într-o pensiune și m-a interogat în secret timp de zece zile. Ca să-mi salvez pielea, le-am vândut pe cele două surori care fuseseră arestate cu mine, săvârșind astfel o fărădelege. Am simțit că nu eram demnă de o datorie atât de importantă, așa că mi-am exprimat îndoielile. Conducătoarea a avut părtășie cu mine și mi-a spus că Dumnezeu nu Se uită la fărădelegile de moment ale unei persoane, ci o evaluează în mod cuprinzător, pe baza contextului și a naturii faptelor sale. Esențial este dacă persoana s-a pocăit cu adevărat. Ea mi-a cerut să-mi tratez corect fărădelegea. Am fost foarte mișcată și am devenit dispusă să prețuiesc această oportunitate de instruire. Pe neașteptate, la doar câteva zile după ce am început această datorie, o altă supraveghetoare, Sun Jia, a fost și ea demisă pentru că urmărea faima și statutul și pentru că nu-și făcea datoria conform principiilor. În următoarele zile, m-am simțit de parcă un bolovan uriaș îmi apăsa pe inimă. „Abia am început această datorie și încă nu sunt familiarizată cu lucrarea. Avem un număr redus de lucrători pentru lucrarea bazată pe texte, unii frați și unele surori sunt în stări proaste, iar lucrarea nu progresează. Cu atâtea probleme privind lucrarea, oare poate cineva cu calibrul meu să-și asume această lucrare? Deși în ultimii ani am îndeplinit îndatoriri bazate pe texte, a fi supraveghetoare e diferit. Trebuie să ai calibru bun și capacitate de lucru, dar și să pricepi principiile. Însă calibrul și capacitatea mea de lucru sunt medii și îmi lipsesc și cunoștințele de specialitate. Cum pot să-mi asum o lucrare atât de importantă? Am săvârșit deja o fărădelege gravă și, dacă voi aduce îngreuna și mai mult lucrarea și-i voi aduce prejudicii, nu voi fi capabilă să-mi asum această responsabilitate. Dacă problema e gravă, s-ar putea să nu am parte de un final și o destinație bune.” Gândindu-mă la asta, am simțit că nu mai puteam să respir și eram atât de îngrijorată, încât nu puteam să dorm noaptea. În următoarele zile, nici măcar nu am putut să găsesc vreun pic de entuziasm pentru datoria mea și pur și simplu am făcut pasiv sarcinile pe care trebuia să le fac. Conducătoarea, văzând că-mi petrec zilele oftând, m-a întrebat despre starea mea. I-am vorbit despre starea și dificultățile mele, iar ea a avut părtășie cu mine, apelând la cuvintele lui Dumnezeu. Starea mea s-a îmbunătățit puțin.

În timpul devoționalelor mele, am căutat cuvintele lui Dumnezeu care vizau starea mea. Dumnezeu Atotputernic spune: „Când Noe a făcut așa cum l-a instruit Dumnezeu, el nu știa care erau intențiile lui Dumnezeu. Nu știa ce voia să realizeze Dumnezeu. Dumnezeu îi dăduse doar o poruncă și îl instruise cu privire la ceea ce trebuia să facă, fără a oferi prea multe explicații, iar Noe a trecut la fapte. El nu a încercat să speculeze în secret care erau dorințele lui Dumnezeu, nu I s-a împotrivit lui Dumnezeu și a fost pe deplin devotat în dăruirea sa. El doar a trecut la fapte în consecință, cu o inimă curată și simplă. Orice l-a pus Dumnezeu să facă, el a făcut și supunerea și ascultarea cuvântului lui Dumnezeu au reprezentat credința care a stat la baza acțiunilor sale. Atât de direct și de simplu a tratat el însărcinarea dată de Dumnezeu. Esența sa – esența acțiunilor sale a fost supunerea, fără a avea nicio îndoială, fără a se împotrivi și, mai mult, fără a se gândi la propriile interese sau la câștigurile și pierderile sale. Mai mult, când Dumnezeu a spus că va distruge lumea cu un potop, Noe nu a întrebat când și nici nu a încercat să cerceteze mai departe, cu atât mai puțin L-a întrebat pe Dumnezeu cum anume avea să distrugă lumea. El a făcut pur și simplu așa cum l-a instruit Dumnezeu. Oricum l-a instruit Dumnezeu să construiască arca – și cu ce materiale – așa a făcut-o și a acționat de îndată ce Dumnezeu a dat porunca. A acționat conform instrucțiunilor lui Dumnezeu, cu o atitudine dornică de a-L mulțumi pe Dumnezeu. O făcea ca el însuși să evite dezastrul? Nu. L-a întrebat el pe Dumnezeu cât avea să mai dureze înainte ca lumea să fie distrusă? Nu. L-a întrebat sau a știut cât va dura să construiască arca? Nici asta nu știa. Pur și simplu s-a supus, a ascultat și a acționat întocmai” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși I”). În timp ce cugetam la experiența lui Noe, m-am simțit atât mișcată, cât și rușinată. Când Noe a acceptat însărcinarea dată de Dumnezeu de a construi arca, el nici măcar nu văzuse cum arată o arcă. Știa că vor fi multe dificultăți în procesul de construire a arcei, dar, având în față însărcinarea dată de Dumnezeu, Noe nu a luat în considerare aceste lucruri, nici nu s-a complăcut în dificultăți și nici nu a fost inactiv. În schimb, el s-a supus și a ascultat și a pregătit materialele pentru a construi arca conform cerințelor lui Dumnezeu. Noe nu s-a gândit la câștigurile sau pierderile sale personale; s-a gândit doar cum să construiască arca cât mai repede posibil, conform cerințelor lui Dumnezeu, astfel încât inima Lui să poată fi mângâiată. Caracterul lui Noe era cu adevărat bun! Atitudinea de supunere simplă a lui Noe față de însărcinarea dată de Dumnezeu m-a făcut să mă simt jenată și rușinată de eșecurile mele. M-am gândit la atitudinea mea când m-am confruntat cu dificultăți în datoria mea și la faptul că nu se putea compara cu a lui Noe deloc. Deși existau unele dificultăți reale în lucrare, acestea nu erau de nerezolvat. De exemplu, lipsa lucrătorilor pentru lucrarea bazată pe texte putea fi rezolvată prin coordonarea cu alte biserici; stările proaste ale lucrătorilor pentru lucrarea bazată pe texte puteau fi rezolvate având părtășie cu ei despre cuvintele lui Dumnezeu, iar calibrul meu mediu și lipsa capacității de lucru puteau fi abordate cooperând cu conducătoarea și cu frații și surorile mele. Toate aceste dificultăți puteau fi rezolvate. Dar, confruntată cu aceste dificultăți, nu le-am abordat direct și nu le-am rezolvat în mod practic pentru a face ca lucrarea să avanseze. În schimb, m-am îngrijorat că voi întârzia lucrarea și voi ajunge să fiu trasă la răspundere. M-am gândit doar la câștigurile și pierderile mele personale. Nu am luat deloc în considerare intențiile lui Dumnezeu, nici nu m-am gândit care erau datoria și responsabilitatea mea. Umanitatea mea era cu adevărat slabă! Cu o umanitate ca a mea, pur și simplu nu eram demnă să-mi asum o lucrare atât de importantă. Mi-am făcut mari reproșuri și m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, simt slăbiciune în inima mea când mă confrunt cu aceste dificultăți în datoria mea. Te rog, călăuzește-mă și dă-mi credință și hotărâre! Sunt dispusă să mă bizui pe Tine ca să experimentez asta.” După ce m-am rugat, am căutat repede lucrători din diverse biserici pentru lucrarea bazată pe texte. După un timp, personalul pentru lucrarea bazată pe texte fusese, în mare, realocat, iar conducătorii aleseseră o nouă supraveghetoare care să coopereze cu mine. Prin cooperarea concretă a tuturor, lucrarea bazată pe texte s-a îmbunătățit treptat.

Dar vremurile bune nu au durat mult. După un timp, rezultatele lucrării au început să scadă. Chiar în acel moment, am primit o scrisoare de la conducători, în care se sublinia că nu ne concentram asupra cultivării oamenilor și că, în ultima vreme, calitatea predicilor editate nu era foarte bună. Ni s-a cerut să analizăm sursa problemelor. Văzând scrisoarea conducătorilor, inima mi s-a încordat brusc. „Atât de multe probleme au ieșit la iveală în lucrare acum. E din cauză că eu, supraveghetoarea, nu am condus bine verificările finale corespunzător sau nu le-am făcut corespunzător. Se pare că am un calibru încă prea slab ca să-mi asum această lucrare!” Apoi m-am gândit la supraveghetoarea anterioară, care fusese demisă pentru că urmărea faima și statutul și pentru că provocase perturbări și tulburări în lucrare. Deși eu nu provocasem perturbări și tulburări în mod intenționat, dacă din cauza calibrului meu slab lucrarea ar fi paralizat, oare n-ar fi fost și asta o fărădelege? Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât deveneam mai negativă și mă simțeam complet slăbită. M-am convins că nu sunt făcută să fiu supraveghetoare și că ar trebui să renunț și să las pe cineva mai capabil să preia funcția. Cel puțin așa aș fi dat dovadă de o oarecare conștiință de sine. Mi-era dor de zilele când eram doar un membru al echipei, când supraveghetoarea își făcea griji pentru toate, iar eu nu trebuia să-mi asum nicio responsabilitate. Deși știam că astfel de idei erau greșite, nu-mi puteam controla gândurile. În acel moment, o scrisoare necesita un răspuns urgent, dar eu doar mă uitam fix la computer, incapabilă să-mi liniștesc inima. Privind cum trecea timpul, mi-am dat seama că a trăi într-o astfel de stare ar afecta lucrarea, așa că m-am rugat repede lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, văzând atâtea probleme și abateri în lucrare, îmi vine mereu să dau înapoi. Știu că asta nu este în concordanță cu intențiile Tale. Te rog, călăuzește-mă să mă înțeleg pe mine însămi și să ies din această stare incorectă!”

După ce m-am rugat, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „De fapt, îndeplinirea de către om a datoriei sale este realizarea a tot ceea ce e inerent omului, cu alte cuvinte, a ceea ce este inerent posibil pentru om. Doar atunci este îndeplinită datoria sa. Cât despre neajunsurile din slujirea omului, acestea sunt reduse treptat prin experiență progresivă și prin procesul prin care îndură judecata; acestea nu împiedică sau afectează datoria omului. Cei care încetează a mai sluji sau cedează și dau înapoi de teamă că ar putea exista neajunsuri în slujirea lor sunt cei mai lași dintre toți oamenii. Dacă oamenii nu pot exprima ceea ce ar trebui să exprime în timpul slujirii sau să împlinească ceea ce le este posibil în mod inerent și, în schimb, acționează superficial, atunci ei au pierdut funcția pe care ar trebui să o aibă o ființă creată. Astfel de oameni sunt cunoscuți drept «mediocrități»; ei sunt gunoaie fără folos. Cum pot astfel de oameni să fie numiți ființe create în adevăratul sens al cuvântului? Nu sunt ei lucruri putrede care strălucesc din exterior, dar sunt putrezite în interior? […] Cei care nu-și fac bine datoria se răzvrătesc foarte mult împotriva lui Dumnezeu și Îi datorează mult, dar se întorc și-L atacă verbal pe Dumnezeu ca neavând dreptate. Cum ar putea o astfel de persoană să fie potrivită pentru a fi desăvârșită? Nu este oare acesta precursorul eliminării și pedepsirii? Oamenii care nu-și fac datoria înaintea lui Dumnezeu sunt deja vinovați de cele mai atroce crime, pentru care nici măcar moartea nu este o pedeapsă suficientă, cu toate acestea au obrăznicia de a se certa cu Dumnezeu și încearcă să se confrunte cu El. Ce folos este în a desăvârși astfel de oameni? Când oamenii nu reușesc să își facă datoria, ar trebui să simtă vinovăție și îndatorare; ar trebui să-și urască slăbiciunile și inutilitatea, răzvrătirea și corupția și, cu atât mai mult, ar trebui să-I dea totul lui Dumnezeu, până și viața lor. Doar atunci sunt ființe create care-L iubesc cu adevărat pe Dumnezeu și doar astfel de oameni sunt potriviți să se bucure de binecuvântările și promisiunile lui Dumnezeu și să fie desăvârșiți de către El” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Diferența dintre lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat și datoria omului”). Dumnezeu spune că este normal să existe abateri și defecte în îndatoririle oamenilor și, atâta vreme cât ei le recunosc și pot să le îndrepte la timp, El nu îi va condamna pentru asta. Dar dacă cineva dă înapoi de frică atunci când în datoria sa apar abateri și defecte, sau chiar debitează tot felul de raționamente denaturate și încetează să-și mai facă datoria, o astfel de persoană e lipsită de umanitate și rațiune și este detestabilă pentru Dumnezeu. Dacă nu se pocăiește, în cele din urmă, va fi eliminată de Dumnezeu. Cuvintele de judecată ale lui Dumnezeu mi-au străpuns inima. Deja adusesem prejudicii lucrării nefăcând-o bine și, acum că problemele ieșiseră la iveală, nu mă grăbeam să le rezolv și să corectez abaterile. În schimb, inima mea se gândea doar la interesele mele personale, temându-se să nu fiu trasă la răspundere pentru paralizarea lucrării, așa că am vrut să scap de datoria mea ca de un cartof fierbinte. Eram prea egoistă și josnică! De fapt, rezultatele lucrării bazate pe texte scăzuseră, iar când conducătorii au subliniat problemele și abaterile din lucrare, practic, mă învățau cum să fac lucrarea. Ar fi trebuit să reflectez asupra acestor probleme și abateri împreună cu toți ceilalți și să le analizez, pentru ca lucrarea să progreseze. Dar nu numai că nu am reflectat și analizat, sau nu m-am simțit vinovată și plină de reproșuri pentru că nu mi-am făcut bine datoria, ci am și cârtit în sinea mea, gândindu-mă că Dumnezeu nu-mi dăduse un calibru bun și, ascunzându-mă în spatele pretextului de a renunța în favoarea cuiva mai capabil, am încercat să mă sustrag de la datorie. Am crezut chiar că am conștiință de sine. Dar acum înțeleg că asta nu însemna câtuși de puțin a avea conștiință de sine. Eram doar lipsită de scrupule și îmi abandonam datoria! M-am gândit la modul în care conducătorii au subliniat că nu ne concentram asupra cultivării oamenilor, ceea ce era adevărat. Frații și surorile abia începuseră instruirea și nu pricepeau principiile, așa că ar fi trebuit să studiem și să comunicăm împreună, să învățăm unii de la alții și să ne completăm reciproc. Conducătorii au subliniat că, în ultima vreme, calitatea predicilor pe care le editasem nu era bună, ceea ce era, de asemenea, adevărat. Propria mea înțelegere privind adevărul era superficială și nu puteam să pătrund esența problemelor, așa că îmi lipsea tăria de a le rezolva. Faptul că ei, conducătorii, au subliniat acest lucru a fost o atenționare pentru mine! Așa că, am discutat imediat cu frații și surorile mele despre problemele pe care le subliniase conducătoarea. Toți au recunoscut, de asemenea, abaterile și defectele din îndatoririle lor și au fost dispuși să îndrepte lucrurile. De atunci, am avut o direcție și un scop în îndatoririle noastre.

În timpul devoționalelor mele, am continuat să reflectez: „De ce de fiecare dată când întâmpin dificultăți și probleme în lucrarea mea, inima îmi este atât de tulburată și chiar vreau să-mi evit datoria?” Am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Unora le este frică să-și asume responsabilitatea în timp ce își îndeplinesc datoria. Dacă biserica le dă o sarcină de făcut, ei se vor gândi mai întâi dacă aceasta presupune să-și asume responsabilitatea și, dacă da, nu o vor accepta. Condițiile lor pentru îndeplinirea unei datorii sunt, în primul rând, faptul că trebuie să fie o treabă relaxată; în al doilea rând, să nu fie aglomerată sau obositoare; și în al treilea rând, ca indiferent ce fac, să nu își asume nicio responsabilitate. Acesta este singurul tip de datorie pe care o preiau. Ce fel de persoană este aceasta? Nu este aceasta o persoană alunecoasă, înșelătoare? Nu vrea să-și asume nici cea mai mică responsabilitate. Ba chiar se teme că atunci când frunzele vor cădea din copaci, îi vor sparge capul. Ce datorie poate îndeplini o astfel de persoană? Ce folos ar putea avea aceasta în casa lui Dumnezeu? Lucrarea casei lui Dumnezeu are de-a face cu lucrarea de luptă cu Satana, precum și cu răspândirea Evangheliei Împărăției. Ce datorie nu implică responsabilități? Ați spune că a fi conducător implică responsabilitate? Nu sunt responsabilitățile acestuia cu atât mai mari și nu trebuie să-și asume responsabilitatea cu atât mai mult? Indiferent dacă predici Evanghelia, aduci mărturie, faci materiale video și așa mai departe – indiferent ce lucrare faci – atât timp cât se referă la adevărurile-principii, implică responsabilități. Dacă îndeplinirea datoriei tale este lipsită de principii, acest lucru va afecta lucrarea casei lui Dumnezeu, iar dacă îți este frică să-ți asumi responsabilitatea, atunci nu poți îndeplini nicio datorie. Oare genul de persoană care se teme să-și asume responsabilitatea în îndeplinirea datoriei sale este lașă sau există o problemă cu firea sa? Trebuie să fii capabil să faci diferența. În realitate, aceasta nu este o problemă de lașitate. Cum de este atât de îndrăzneață când vine vorba despre a se îmbogăți sau când face un lucru în beneficiul său? Își va asuma orice risc pentru aceste lucruri. Însă când face lucruri pentru biserică, pentru casa lui Dumnezeu, nu își asumă riscuri deloc. Astfel de oameni sunt egoiști și detestabili, cei mai perfizi dintre toți. Oricine nu își asumă responsabilitatea în îndeplinirea unei datorii nu este câtuși de puțin sincer față de Dumnezeu, ca să nu mai vorbim despre loialitatea sa. Ce fel de persoană îndrăznește să-și asume responsabilitatea? Ce fel de persoană are curajul să-și asume o povară grea? Cineva care preia conducerea și se avântă înainte cu curaj într-un moment crucial pentru lucrarea casei lui Dumnezeu, care își asumă curajos o povară grea și nu se teme să îndure dificultăți și pericole atunci când vede lucrarea cea mai importantă și crucială. Acesta este cineva loial lui Dumnezeu, un bun soldat al lui Hristos. Se poate spune oare că toți cei care se tem să-și asume responsabilitatea în datoria lor o fac pentru că nu înțeleg adevărul? Nu; există o problemă cu umanitatea lor. Nu au simțul dreptății sau al responsabilității, sunt oameni egoiști și detestabili, nu sunt credincioși sinceri în Dumnezeu și nu acceptă câtuși de puțin adevărul. Tocmai din acest motiv, nu pot fi mântuiți. Credincioșii în Dumnezeu trebuie să plătească un preț mare pentru a dobândi adevărul și vor întâmpina multe obstacole în a-l practica. Ei trebuie să se lepede de lucruri, să-și abandoneze interesele trupești și să îndure o oarecare suferință. Abia atunci vor putea pune adevărul în practică. Prin urmare, poate o astfel de persoană care se teme să-și asume responsabilitatea să practice adevărul? Cu siguranță nu poate să practice adevărul, darămite să-l câștige. Îi este frică să practice adevărul, să nu sufere o pierdere în ceea ce privește interesele sale; îi este frică de umilință, de calomnie și de judecată și nu îndrăznește să practice adevărul. Prin urmare, nu-l poate dobândi și, indiferent de câți ani crede în Dumnezeu, nu poate ajunge la mântuire din partea Sa. Aceia care pot să îndeplinească o datorie în casa lui Dumnezeu trebuie să fie oameni care au un simț al poverii când vine vorba despre lucrarea bisericii, care își asumă responsabilitatea, care pot să susțină adevărurile-principii și care pot să sufere și să plătească un preț. Dacă oamenii au carențe în aceste domenii, nu sunt potriviți pentru a îndeplini o datorie și nu întrunesc condițiile pentru îndeplinirea ei. […] Dacă te protejezi mereu ori de câte ori ți se întâmplă ceva și păstrezi o portiță de scăpare și o cale de retragere, oare pui adevărul în practică? Acest lucru nu înseamnă să practici adevărul, ci să fii alunecos. Îți îndeplinești datoria în casa lui Dumnezeu acum. Care este primul principiu al îndeplinirii unei datorii? Acesta presupune că mai întâi trebuie să îndeplinești acea datorie din toată inima, fără să cruți niciun efort și, astfel, să protejezi interesele casei lui Dumnezeu. Acesta este un adevăr-principiu, unul pe care ar trebui să-l pui în practică. A te proteja păstrându-ți deschise o portiță de scăpare și o cale de retragere reprezintă principiul de practică urmat de non-credincioși și filosofia lor supremă. În toate lucrurile, a ține cont în primul rând de propria persoană, a pune propriile interese mai presus de orice și a nu te gândi la alții, crezând că interesele casei lui Dumnezeu și interesele celorlalți nu au nimic de-a face cu tine, a te gândi mai întâi la propriile interese și apoi la o portiță de scăpare – nu este asta ceea ce reprezintă un non-credincios? Exact așa este un non-credincios. O astfel de persoană nu este vrednică să îndeplinească o datorie” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am recunoscut că motivul pentru care inima mi se agita atât de mult ori de câte ori apăreau abateri sau dificultăți în lucrarea mea era, în principal, teama constantă de a-mi asuma responsabilitatea în datoria mea; era pentru că firea mea egoistă și înșelătoare îmi crea probleme. Confruntată cu repartizarea personalului și cu dificultățile și problemele din lucrare, primul meu gând a fost că lucrarea bazată pe texte este o lucrare importantă a casei lui Dumnezeu și că, dacă nu puteam să-mi asum datoria de supraveghetoare și întârziam lucrarea, aș fi fost trasă la răspundere. Deși nu îndrăzneam să-mi abandonez datoria, inima mea simțea mereu că această datorie era prea riscantă. Ca să nu mai vorbesc de griji și suferință, dacă rezultatele lucrării erau slabe sau dacă existau abateri sau defecte, cel puțin aș fi fost demisă; dacă aș fi săvârșit prea multe fărădelegi, nu aș fi avut parte de un final și o destinație bune. Gândindu-mă la asta, am văzut această datorie ca pe o povară, o greutate, și am vrut să mă sustrag de la ea. De asemenea, nu aveam nicio dorință să rezolv problemele și dificultățile din lucrare. Ca supraveghetoare, ar fi trebuit să-mi asum în mod proactiv responsabilitatea și să caut îndrumare de la conducătoare în privința a ceea ce nu înțelegeam. Atât timp cât îmi îndreptam intențiile și făceam tot ce puteam, chiar dacă ceea ce făceam era nesemnificativ și rezultatele nu erau foarte bune la sfârșit, cel puțin nu aș fi avut regrete. Dar când am făcut această datorie, ceea ce am luat în considerare a fost cum să evit asumarea responsabilități. Nu-mi dedicam deloc inima datoriei mele. Nu am dat dovadă de nicio sinceritate față de datoria mea, cu atât mai puțin de devotament. Eram cu adevărat atât de egoistă și de josnică! Casa lui Dumnezeu îi cultivă pe oameni astfel încât aceștia să poată căuta să înțeleagă diverse aspecte ale adevărului în timp ce își fac îndatoririle și să le facă bine. Pentru oameni, aceasta este o instruire practică. Oricine are o abilitate de înțelegere pură își va prețui datoria. Dar perspectiva din spatele a ceea ce urmăream era incorectă. Nu voiam să-mi asum nicio responsabilitate în datoria mea și voiam doar să fiu un membru obișnuit al echipei, făcându-mi datoria ca la carte, așteptând ca supraveghetoarea să aranjeze totul. De fapt, deși a-mi face datoria în acest fel însemna să nu-mi asum responsabilitatea, m-aș fi instruit mai puțin și aș fi dobândit mai puțin adevăr, iar intrarea mea în viață ar fi progresat lent. Instruindu-mă să fiu supraveghetoare, deși am întâmpinat mai multe probleme și dificultăți, iar presiunea a fost mai mare, am și câștigat mai mult. Am avut unele câștiguri în priceperea principiilor și în a privi oamenii și lucrurile. De asemenea, în monitorizarea lucrării, au existat unele probleme în care am văzut doar fenomenele de suprafață și nu am putut să pricep esența problemei, ceea ce m-a făcut să nu pot rezolva mereu problemele. Prin îndrumarea conducătorilor mi-am descoperit neajunsurile. Căutând adevărul, am recunoscut natura și consecințele problemelor și am găsit principiile de practică, rezolvând astfel problemele de la rădăcină. Toate aceste câștiguri au fost lucruri pe care le-am obținut făcând datoria de supraveghetoare. Am înțeles, de asemenea, că, indiferent de datoria pe care o face cineva în casa lui Dumnezeu, trebuie să-și asume o parte de responsabilitate. Această responsabilitate nu este dată de nicio persoană, ci vine de la Dumnezeu. Înțelegând acest lucru, am hotărât în fața lui Dumnezeu că, indiferent câte dificultăți ar fi în lucrare, eram dispusă să mă bizui pe Dumnezeu și să-mi asum propriile responsabilități. Nu aveam să mai fiu negativă sau să-mi evit datoria.

Odată, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu citat într-un articol de mărturie bazată pe experiență, care se potrivea foarte bine cu starea mea. Dumnezeu Atotputernic spune: „Unii oameni nu cred că oamenii sunt tratați corect de către casa lui Dumnezeu. Ei nu cred că Dumnezeu domnește în casa Sa și că adevărul domnește acolo. Ei cred că, indiferent de ce datorie face o persoană, dacă apare o problemă în ea, casa lui Dumnezeu va trata imediat cazul acelei persoane, privând-o de eligibilitatea de a face o datorie, trimițând-o departe sau chiar îndepărtând-o din biserică. Este oare chiar așa? Cu siguranță nu este. Casa lui Dumnezeu tratează fiecare persoană conform adevărurilor-principii. Dumnezeu este drept în tratamentul Său față de fiecare persoană. El nu se uită doar la cum se comportă o persoană într-o singură situație; El se uită la natura-esență a unei persoane, la intențiile sale și la atitudinea sa. În special atunci când o persoană face o greșeală, El se uită dacă aceasta poate reflecta asupra sa, dacă are remușcări și dacă poate desluși esența problemei pe baza cuvintelor Sale, ajungând astfel să înțeleagă adevărul, să se urască pe sine și să se pocăiască cu adevărat. Dacă cineva e lipsit de o atitudine corectă și este complet întinat de intențiile sale personale, dacă este plin de planuri șirete și nu dezvăluie nimic altceva în afară de firi corupte, iar atunci când apar probleme, recurge chiar și la prefăcătorie, sofisme și autojustificare și refuză cu încăpățânare să își recunoască greșelile, atunci acea persoană nu poate fi mântuită. Nu acceptă deloc adevărul și nu este o persoană corectă; a fost complet dezvăluită. Cei care nu pot accepta deloc adevărul sunt neîncrezători în esență și nu pot decât să fie eliminați. […] Spuneți-Mi, dacă o persoană a făcut o greșeală, dar a ajuns la o înțelegere adevărată și este dispusă să se pocăiască, oare casa lui Dumnezeu nu i-ar acorda o șansă? Pe măsură ce planul de gestionare de șase mii de ani al lui Dumnezeu se apropie de sfârșit, sunt atât de multe îndatoriri care trebuie îndeplinite. Însă, dacă nu ai conștiință sau rațiune și dacă nu te ocupi de lucrarea care ți se cuvine, dacă ai câștigat oportunitatea de a îndeplini o datorie, dar nu știi să o prețuiești, nu urmărești câtuși de puțin adevărul, lăsând cel mai bun moment să treacă pe lângă tine, atunci vei fi dezvăluit. Dacă ești în mod constant superficial în îndeplinirea datoriei tale și nu te supui deloc atunci când te confrunți cu emondarea, te va mai folosi casa lui Dumnezeu ca să îndeplinești o datorie? În casa lui Dumnezeu, adevărul este cel care domnește, nu Satana. Dumnezeu are ultimul cuvânt asupra tuturor lucrurilor. El este Cel care face lucrarea de mântuire a omului, El este Cel care deține suveranitatea peste toate lucrurile. Nu este nevoie să analizezi ce este corect și ce este greșit, trebuie doar să asculți și să te supui. Atunci când te confrunți cu emondarea, ar trebui să accepți adevărul și să-ți corectezi greșelile. Dacă faci asta, casa lui Dumnezeu nu te va priva de eligibilitatea ta de a face o datorie. Dacă ți-e mereu teamă să nu fii eliminat, te justifici mereu, folosești mereu sofisme pentru a te apăra, aceasta este o problemă. Ceilalți vor vedea că nu accepți câtuși de puțin adevărul și că ești complet irezonabil. Asta înseamnă că vor fi probleme și biserica va fi obligată să se ocupe de tine. Tu nu accepți deloc adevărul în îndeplinirea datoriei tale și te temi mereu să nu fii dezvăluit și eliminat. Această teamă a ta este întinată de intenții umane; în această teamă, există firi satanice corupte, precum și suspiciune, precauție și neînțelegere. Niciuna dintre acestea nu este o atitudine pe care ar trebui să o aibă o persoană” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cugetând la cuvintele lui Dumnezeu, m-am gândit la faptul că eram mereu în gardă și Îl înțelegeam greșit pe Dumnezeu când mi se întâmplau lucruri, temându-mă să nu fiu dezvăluită și eliminată. Motivul era că nu cunoșteam deloc firea dreaptă a lui Dumnezeu. M-am gândit că săvârșisem o fărădelege gravă în trecut și că, dacă nu-mi făceam bine datoria și tulburam și aduceam prejudicii lucrării bisericii, aș fi săvârșit mult mai multe fărădelegi și, dacă ar fi fost grave, aș fi fost eliminată. De fapt, dacă mi-aș fi făcut datoria cu toată inima și puterea, dar aș fi fost incompetentă din cauza calibrului meu slab, casa lui Dumnezeu m-ar fi realocat pentru o datorie conform calibrului meu și nu m-ar fi eliminat din acest motiv. Doar cei care perturbă și tulbură în mod intenționat lucrarea bisericii și refuză să se pocăiască, indiferent cum are cineva părtășie cu ei, vor fi eliminați. Este la fel ca în cazul supraveghetoarei anterioare. Ea a încălcat în mod intenționat principiile și a provocat perturbări și tulburări de dragul faimei și al statutului ei. În acea perioadă, conducătoarea a avut părtășie cu ea și a ajutat-o, dar ea nu s-a pocăit și, în cele din urmă, a fost demisă și eliminată. Casa lui Dumnezeu are principii pentru a-i trata pe oameni. Aceasta tratează fărădelegile oamenilor în funcție de contextul și situația diferită a fiecărei persoane și nu adoptă o abordare universală. Numeroasele probleme dezvăluite în îndeplinirea datoriei mele, care au afectat progresul lucrării, au fost, în principal, cauzate de faptul că mă instruiam de puțin timp. Nu aveam nicio direcție sau cale pentru a face bine lucrarea și, uneori, nu puteam înțelege punctele-cheie. Nu am vrut în mod intenționat să perturb sau să tulbur. Când mi-am recunoscut abaterile și le-am corectat la timp, casa lui Dumnezeu tot mi-a dat ocazia să mă instruiesc, iar conducătorii m-au îndrumat, de asemenea, cum să fac lucrare reală. Nu ar trebui să fiu în gardă față de Dumnezeu sau să-L înțeleg greșit. Nu cunoșteam deloc firea dreaptă a lui Dumnezeu și trăiam într-o stare de vigilență și înțelegere greșită în ceea ce-L privește pe Dumnezeu. Propria mea intrare în viață a avut de suferit și mi-a afectat și datoria. Toate acestea au fost consecințe ale faptului că nu am căutat adevărul.

Cât ai clipi, a venit luna octombrie. Din cauza arestărilor conduse de PCC, diversele lucrări din biserică au fost îngreunate, iar rezultatele lucrării au scăzut din nou. Și frații și surorile mele trăiau, în general, în mijlocul dificultăților. De data aceasta, nu am lenevit și nu am devenit negativă ca înainte, ci am discutat cu sora cu care cooperam despre modul în care să rezolvăm problemele existente. În acel moment, conducătorii au subliniat, de asemenea, unele abateri în lucrarea noastră și au avut părtășie despre unele căi de practică. Văzând scrisoarea conducătorilor, nu m-am putut abține să nu mă gândesc: „Ce se întâmplă dacă lucrarea tot nu se pune pe picioare după asta? Dacă lucrarea este întârziată, nu voi fi capabilă să-mi asum această responsabilitate!” Mi-am dat seama că iarăși mă gândeam să mă protejez, așa că m-am rugat și am căutat. Am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Care sunt manifestările unei persoane oneste? În primul rând, să nu se îndoiască de cuvintele lui Dumnezeu. Aceasta este una dintre manifestările unei persoane oneste. În afară de asta, cea mai importantă manifestare este de a căuta și practica adevărul în toate chestiunile – acest lucru este crucial. Spui că ești onest, dar împingi întotdeauna cuvintele lui Dumnezeu într-un ungher al minții tale și pur și simplu faci orice vrei tu. Este asta manifestarea unei persoane oneste? Tu spui: «Deși calibrul meu e slab, am o inimă onestă.» Și, totuși, când îți revine o datorie, te temi că vei suferi și că vei fi tras la răspundere dacă nu o îndeplinești bine, deci inventezi scuze ca să te eschivezi de la datoria ta sau sugerezi să o facă altcineva. Este aceasta manifestarea unei persoane oneste? Nu este, în mod clar. Așadar, cum ar trebui atunci să se poarte o persoană onestă? Ar trebui să se supună rânduielilor lui Dumnezeu, să fie devotată datoriei pe care trebuie să o îndeplinească și să se străduiască să satisfacă intențiile lui Dumnezeu. Acest lucru se manifestă prin mai multe căi: una este să-ți accepți datoria cu o inimă onestă, să nu iei în considerare interesele trupești, să nu fii fără tragere de inimă în privința ei și să nu complotezi pentru beneficiul propriu. Acestea sunt manifestări ale onestității. O alta este să îți pui toată inima și puterea în a-ți realiza bine datoria, făcând cum se cuvine sarcinile pe care ți le-a încredințat casa lui Dumnezeu și punându-ți inima și iubirea în datoria ta pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Acestea sunt manifestările pe care ar trebui să le aibă o persoană onestă în timp ce-și îndeplinește datoria” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că, în îndeplinirea datoriei sale, o persoană onestă nu uneltește pentru sine și nu ia în considerare interesele proprii, ci este atentă la intențiile lui Dumnezeu și își face datoria cu toată inima și puterea. Ar trebui să practic conform cuvintelor lui Dumnezeu și să fiu o persoană onestă. Acum, marele balaur roșu este în agonie, arestând frenetic frați și surori. Scopul său este să tulbure lucrarea bisericii. Tocmai în acest moment ar trebui să cooperez mai intens și să lucrez cu toți pentru a ne face bine îndatoririle. Așa că am mâncat și am băut cuvintele lui Dumnezeu împreună cu sora cu care cooperam, căutând o modalitate de a rezolva dificultățile imediate. Am raportat, de asemenea, viitoarele noastre planuri de lucru conducătorilor și apoi am avut părtășie separat cu frații și surorile noastre, rezolvând practic dificultățile și problemele din lucrare. După o perioadă, lucrarea bazată pe texte s-a îmbunătățit treptat. În procesul de cooperare reală a tuturor, am văzut binecuvântarea și îndrumarea lui Dumnezeu. Rezultatele lucrării bazate pe texte au devenit din ce în ce mai bune, și am fost cu toții foarte recunoscători lui Dumnezeu.

Înainte, am simțit mereu că nu am un calibru bun și nu puteam face datoria de supraveghetoare și că doar cei cu un calibru bun puteau face această lucrare. Faptele au dovedit că punctul meu de vedere era incorect. Am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Cine ar fi putut ajunge unde este astăzi fără lucrarea Duhului Sfânt sau ocrotirea lui Dumnezeu? Ce element al lucrării ar fi putut fi dezvoltat până la stadiul în care este astăzi? Credeai că ești în lumea seculară? Dacă vreun grup din lumea seculară nu ar fi avut ocrotirea unei echipe de indivizi talentați sau înzestrați, nu ar fi putut să-și desfășoare activitățile. Dar lucrarea din casa lui Dumnezeu este diferită. Dumnezeu este Cel care ocrotește, conduce și îndrumă lucrarea în casa lui Dumnezeu. Nu te gândi că lucrarea casei lui Dumnezeu depinde de o singură persoană. Acest lucru este imposibil și nicio persoană nu ar putea să facă asta. Dacă cineva chiar crede acest lucru, este un punct de vedere absurd; este punctul de vedere al unui neîncrezător” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (18)”]. „Indiferent dacă ai un calibru ridicat sau scăzut și indiferent cât talent ai, dacă firile tale corupte nu sunt rezolvate, atunci, indiferent de poziția în care ești plasat, nu vei fi potrivit pentru a fi folosit. În schimb, dacă abilitățile și calibrul tău sunt limitate, dar înțelegi diverse adevăruri-principii, inclusiv adevărurile-principii pe care ar trebui să le înțelegi și să le pricepi în sfera lucrării tale, iar firile tale corupte au fost rezolvate, atunci vei fi o persoană potrivită pentru a fi folosită” [Cuvântul, Vol. 7: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (3)”]. Comparându-mă cu cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că eram oarbă și ignorantă și că dezvăluisem punctul punctul de vedere al unui neîncrezător. De fapt, lucrarea casei lui Dumnezeu nu este ceva ce poate fi făcut bine pe baza calibrului sau darurilor unei singure persoane. La suprafață, oamenii fac lucrarea casei lui Dumnezeu, dar, de fapt, Dumnezeu este Cel care o face. Duhul Sfânt este Cel care o conduce și o susține. Indiferent dacă o persoană are un calibru bun sau rău, atât timp cât are o inimă simplă și onestă, este dispusă să caute adevărurile-principii când lucrurile vin asupra ei, nu trăiește după firile sale corupte și este devotată în îndatoririle sale, Dumnezeu o va binecuvânta și o va îndruma, iar ea poate să obțină unele rezultate în îndatoririle sale. Am văzut, de asemenea, că, deși calibrul meu era mediu, când toți am cooperat și ne-am făcut îndatoririle în asentiment, am obținut rezultate bune. Toate acestea au fost îndrumarea lui Dumnezeu; Dumnezeu a fost Cel care Și-a susținut propria lucrare. Slavă lui Dumnezeu Atotputernic!