de Zhang Xin, China

În 1995, am ajuns să cred în Domnul Isus. La acea vreme, un predicator a folosit profețiile din Cartea Apocalipsei ca să ne spună cât de minunată era cetatea sfântă. El a mai spus că Domnul Isus va veni curând să ne ducă la casa noastră cerească și că doar lepădându-ne de toate și consumându-ne pentru Domnul puteam intra în cetatea sfântă în viitor. Am fost atât de încântată când am auzit asta. După aceea, am început cu entuziasm să particip la adunări și să aduc jertfe. Indiferent cât au încercat soțul meu sau fratele meu și soția lui să mă oprească, nimic nu-mi putea zdruncina hotărârea de a-L urma pe Domnul Isus. Trei ani mai târziu, soțul meu a cerut divorțul pentru că am perseverat în credința mea în Domnul. Am fost de acord. După aceea, mi-am oferit toate bunurile bisericii și am plecat hotărâtă de acasă ca să predic și să lucrez pentru Domnul. Două luni mai târziu, am devenit conlucrătoare, fiind responsabilă de peste șaptezeci de biserici. În 2000, un conducător ne-a spus la o întâlnire a conlucrătorilor: „A apărut acum o confesiune numită «Fulgerul de la Răsărit». Ei spun că Dumnezeu S-a întors în trup ca Dumnezeu Atotputernic și că face o nouă etapă de lucrare. Acest lucru este imposibil! Ei nici măcar nu mai citesc Biblia. Toate cuvintele lui Dumnezeu sunt în Biblie; nu există cuvinte ale lui Dumnezeu în afara Bibliei. A părăsi Biblia înseamnă a nu mai crede în Domnul! Ei predică peste tot și au furat multe oi bune din toate confesiunile. Trebuie să fim slujitorii loiali ai Domnului și să ne protejăm frații și surorile, ca să putem da socoteală de noi înșine înaintea Domnului în viitor! Nu trebuie să credeți niciodată în calea Fulgerului de la Răsărit. Odată ce o veți face, veți fi părăsit calea Domnului și veți fi abandonați de El!” Auzindu-l pe conducător zicând asta, mi-am spus în sinea mea: „Trebuie să fiu atentă, să mă țin ferm de calea Domnului și să protejez turma.” După aceea, am început să izolez biserica. La fiecare loc de adunare de care eram responsabilă, am subliniat în mod repetat că străinii nu trebuiau primiți și că nimeni nu trebuia să creadă în calea Fulgerului de la Răsărit. După ce au auzit asta, credincioșii au început cu toții să fie în gardă împotriva oamenilor de la Fulgerul de la Răsărit. La scurt timp după aceea, am auzit că două surori Îl acceptaseră pe Dumnezeu Atotputernic. M-am grăbit imediat la casele lor ca să le conving să se întoarcă. Ele nu au vrut să mă asculte și au insistat să creadă în Dumnezeu Atotputernic. Am fost foarte furioasă și i-am supravegheat pe ceilalți frați și surori cu și mai multă strictețe. Apoi am aflat că și un cuplu căsătorit Îl acceptase pe Dumnezeu Atotputernic. M-am grăbit la casa lor și i-am adus înapoi. La acea vreme, chiar credeam că salvasem în sfârșit oile Domnului și că Domnul va aproba cu siguranță ceea ce făcusem.

În februarie 2002, o soră m-a dus la ea acasă ca să discut despre Biblie cu rudele ei. Ei au discutat despre toate, de la crearea lumii de către Dumnezeu până la lucrarea lui Iahve Dumnezeu din Epoca Legii și mai departe, la lucrarea Domnului Isus din Epoca Harului. Au explicat clar contextul și punctele de cotitură ale fiecărei etape de lucrare. De asemenea, au avut părtășie despre ce fel de oameni binecuvântează Dumnezeu și ce fel de oameni blestemă. Părtășia lor a fost atât de iluminatoare, ceva ce nu mai auzisem niciodată. Mi s-a părut că predica lor era excelentă. După aceea, mi-au adus mărturie despre lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic. Citind cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic și ascultând părtășia fraților și surorilor, am ajuns să înțeleg că Biblia consemnează doar lucrarea lui Dumnezeu din Epoca Legii și din Epoca Harului. Este o carte istorică și nu poate reprezenta toată lucrarea lui Dumnezeu. Dumnezeu este mereu nou și niciodată vechi, iar lucrarea Sa merge mereu înainte. Când Dumnezeu Se va întoarce în zilele de pe urmă, El va face o lucrare nouă, care depășește Biblia. În această etapă, El va face lucrarea de judecată și de purificare, construită pe temelia lucrării de răscumpărare a Domnului Isus, ca să mântuiască în totalitate omenirea de păcat și să-i ducă pe oameni la o destinație frumoasă. Faptul că Dumnezeu Atotputernic exprimă adevărul ca să-Și facă lucrarea de judecată în zilele de pe urmă împlinește profețiile Domnului Isus: „Pe cel ce Mă respinge și nu acceptă cuvintele Mele are cine să-l judece: Calea pe care am spus-o Eu, aceea îl va judeca în ziua de pe urmă” (Ioan 12:48). „Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteți purta. Însă când va veni El, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul” (Ioan 16:12-13). În special, când am văzut că Dumnezeu Atotputernic dezlegase toate tainele Bibliei, că „Cuvântul Se arată în trup” este „sulul cel mic deschis de Miel” profețit în Apocalipsa și că este ceea ce Duhul Sfânt le spune bisericilor, mi-am dat seama că „Fulgerul de la Răsărit” pe care refuzasem constant să-l accept era, de fapt, arătarea și lucrarea Domnului Isus în zilele de pe urmă. Am simțit în inimă o durere de nedescris. M-am gândit cum, de când ajunsesem să cred în Domnul, depășisem persecuția soțului meu și adusesem jertfe la fel ca văduva săracă. Mă lepădasem de toate ca să lucrez pentru Domnul. Credeam că sunt statornică pe calea Domnului, veghind cu devotament asupra turmei Sale. Nu mi-aș fi închipuit niciodată că nu voi căuta deloc când Se va întoarce Domnul. M-am agățat orbește de propriile mele noțiuni și închipuiri, crezând că era imposibil ca Dumnezeu să vină în trup, că lucrarea Lui nu putea depăși Biblia și așa mai departe. Am condamnat cu aroganță lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu și m-am împotrivit acesteia, am izolat biserica pentru a-i împiedica pe frați și pe surori să cerceteze adevărata cale și chiar am adus înapoi la fosta mea confesiune un cuplu care acceptase deja lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu. Domnul Isus i-a mustrat pe farisei, spunând: „Vai de voi, cărturari și farisei ipocriți! Căci voi închideți Împărăția Cerurilor în fața oamenilor; nici voi nu intrați, și nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsați să intre!” (Matei 23:13). Oare nu erau acțiunile mele întocmai ca acelea ale fariseilor? Eu însămi nu am acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu și, de asemenea, am făcut tot posibilul să-i opresc pe alți credincioși să o accepte. Oare nu însemna asta pur și simplu să-i trag în iad? Comisesem atât de mult rău – oare nu eram și eu sortită nenorocirii? Inima îmi era plină de remușcări. Dar apoi m-am gândit că faptul de a putea accepta lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu era harul și mila lui Dumnezeu față de mine. Trebuia să predic Evanghelia ca să-mi compensez fărădelegile. Poate că, dacă aș predica Evanghelia mai mult, Dumnezeu nu Și-ar aminti de fărădelegile mele. Ulterior, am luat o soră cu mine ca să predicăm Evanghelia cuplului pe care îl adusesem înapoi. Nu m-am așteptat niciodată ca ei să refuze să asculte, indiferent ce le spuneam. Ba chiar mi-au aruncat în față cuvintele pe care le folosisem atunci când izolasem biserica. M-am simțit și mai îndurerată și plină de regret. Ca să-mi compensez fărădelegile, am predicat Evanghelia și mai mult. Am îndurat multe greutăți în acea perioadă, dar nu m-am dat niciodată înapoi. M-am gândit: „Poate că, dacă Dumnezeu îmi vede devotamentul și pocăința, nu va ține cont de fărădelegile mele și îmi va da totuși o șansă să fiu mântuită.”

Într-o zi din 2004, în timpul devoționalelor mele, am citit aceste cuvinte de la Dumnezeu: „Nu pot să arăt indulgență față de niciunul dintre cei care M-au persecutat, dintre cei care nu M-au cunoscut (inclusiv înainte ca numele Meu să fie mărturisit), cei care au crezut că sunt om, sau față de niciunul dintre cei care au hulit împotriva Mea și M-au defăimat în trecut. Chiar dacă ar aduce cea mai răsunătoare mărturie pentru Mine chiar acum, tot nu ar fi suficient. Faptul că M-au persecutat în trecut a fost o cale de a presta un serviciu pentru Mine, iar dacă acei oameni ar aduce mărturie pentru Mine astăzi, ei tot ar fi instrumentele Mele” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 85). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înghețat pe loc. Mintea mi s-a golit complet și mi-a luat mult timp să-mi revin. Din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că El nu arată indulgență niciunei persoane care L-a persecutat și L-a calomniat. Chiar dacă aduc mărturie pentru Dumnezeu acum, astfel de persoane tot nu pot primi indulgența Lui; pot doar să presteze un serviciu pentru El. M-am gândit la felul în care mă agățasem de noțiunile și de închipuirile mele și nu căutasem și nu cercetasem deloc lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu înainte. În schimb, Îl calomniasem și mă împotrivisem lui Dumnezeu, izolasem biserica pentru a-i împiedica pe credincioși să cerceteze adevărata cale și chiar adusesem înapoi la fosta mea confesiune oameni care acceptaseră deja lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu. Comisesem un rău atât de mare; cu siguranță Dumnezeu nu m-ar fi iertat niciodată. Oare nu eram terminată? Ce final bun aș fi putut avea? Dar încă mă mai agățam de o fărâmă de speranță. „S-ar putea să fi înțeles greșit? Când Dumnezeu a spus că «nu poate să arate indulgență», vorbea oare despre oamenii care L-au blasfemiat și L-au calomniat după ce I-au auzit cuvintele și I-au cunoscut lucrarea?” Am recitit cu nerăbdare cuvintele lui Dumnezeu, unul câte unul. Dumnezeu vorbise foarte clar. Oamenii despre care vorbea îi includeau și pe cei care Îl blasfemiaseră și Îl calomniaseră pe Dumnezeu Atotputernic fără să-I fi auzit vreodată cuvintele sau fără să-L fi cunoscut. Abia atunci am fost sigură că eram una dintre cei cărora Dumnezeu nu le poate arăta indulgență. Cuvintele aspre ale lui Dumnezeu m-au lovit în inimă. Eram îngrozită și tot corpul mi s-a înmuiat. „Se pare că nici măcar nu mai am vreo șansă să mă pocăiesc”, m-am gândit. „Indiferent cât de supusă sunt în datoria mea, indiferent câte greutăți îndur și chiar dacă aduc cea mai răsunătoare mărturie, tot nu voi primi indulgența lui Dumnezeu. Speranța mea de a fi mântuită s-a năruit complet.” În acea perioadă, deși încă predicam Evanghelia, de îndată ce mă gândeam că Dumnezeu nu mă va mântui, eram incredibil de demoralizată și nu mai eram la fel de activă în predicarea Evangheliei ca înainte. Odată, mergeam pe stradă pe lângă bicicletă, privind mulțimile de oameni. Mi-am spus în sinea mea: „Toți au propriile lor case. Dar eu? Când am început să cred în Domnul, consideram biserica drept casa mea. Nu m-aș fi gândit niciodată că, nerecunoscând întoarcerea Domnului, mă voi împotrivi Lui, voi comite fărădelegi de neiertat și nu voi avea nicio parte din casa pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru omenire – Împărăția lui Dumnezeu.” În acel moment, m-am simțit pustiită.

Într-o zi, am citit cuvintele lui Dumnezeu și am fost foarte mișcată, iar starea mea de demoralizare s-a redresat oarecum. Dumnezeu spune: „Ca ființă creată, ar trebui să îndeplinești bine datoria unei ființe create. Nu acționa împotriva conștiinței tale; ceea ce ar trebui să faci este să te dedici Creatorului” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Semnificația mântuirii descendenților lui Moab”). Sunt o ființă creată; este datoria mea să predic Evanghelia și să aduc mărturie pentru Dumnezeu. Nu puteam să încetez să-mi fac datoria cu seriozitate doar pentru că nu urma să am un final bun. Oare nu ar însemna asta să fiu lipsită de conștiință și de rațiune? După aceea, am continuat să predic Evanghelia. Eram fericită când obțineam rezultate, dar în adâncul sufletului simțeam mereu o anumită apăsare. M-am gândit la cum comisesem fărădelegi și eram diferită de ceilalți – când ei predicau Evanghelia, puteau să câștige aprobarea lui Dumnezeu și să aibă speranța de a fi mântuiți, dar oricât de mult aș fi predicat eu Evanghelia, nu aveam să fiu niciodată iertată de Dumnezeu. Din când în când, mă simțeam demoralizată.

Ulterior, am citit cuvintele lui Dumnezeu și am dobândit o oarecare înțelegere a stării mele. Dumnezeu Atotputernic spune: „Pe mulți care Îl urmează pe Dumnezeu îi preocupă doar cum să obțină binecuvântări sau să se ferească de dezastru. De îndată ce se menționează lucrarea și gestionarea lui Dumnezeu, ei tac și își pierd orice interes. Ei cred că înțelegerea acestor chestiuni atât de plictisitoare nu va contribui la creșterea vieții lor și nici nu le va oferi vreun beneficiu. Prin urmare, deși au auzit informații despre gestionarea lui Dumnezeu, o abordează într-un mod neserios. Ei nu o văd ca fiind ceva prețios de acceptat, cu atât mai puțin o înțeleg considerând-o ca parte a vieții lor. Scopul acestor oameni în urmarea lui Dumnezeu este foarte simplu, există un singur obiectiv: de a fi binecuvântați. Acești oameni nu se obosesc să țină cont de nimic altceva care nu are nicio legătură cu acest obiectiv. Pentru ei, obținerea binecuvântărilor este cel mai legitim scop în credința în Dumnezeu – este însăși valoarea credinței lor. În cazul în care ceva nu servește acestui scop, indiferent ce ar fi, lucrul acela nu îi mișcă deloc. Acesta este cazul majorității oamenilor care cred astăzi în Dumnezeu. Scopul și intenția lor par legitime, pentru că, în timp ce ei cred în Dumnezeu, se și consumă pentru Dumnezeu, se dedică lui Dumnezeu și își fac datoria. Ei renunță la tinerețe, se leapădă de familie și de carieră și chiar își petrec ani de zile departe de casă, alergând de colo-colo. De dragul scopului lor suprem, își schimbă interesele, viziunea asupra vieții și chiar direcția pe care o urmăresc; totuși, ei nu-și pot schimba scopul în credința lor în Dumnezeu. Ei aleargă pentru a-și gestiona propriile aspirații; indiferent cât de departe este drumul și indiferent cât de multe greutăți, pericole și obstacole întâmpină pe drum, continuă să fie persistenți și netemători de moarte. Ce putere îi silește să continue să se dedice în acest fel? Este conștiința lor? Este caracterul lor minunat și nobil? Este hotărârea lor să se lupte cu forțele răului până la sfârșit? Este credința pe care o posedă pentru a aduce mărturie pentru Dumnezeu fără să caute o recompensă? Este devotamentul lor în a fi dispuși să renunțe la toate pentru a împlini voia lui Dumnezeu? Sau este spiritul lor dedicat, de a renunța întotdeauna la cererile personale extravagante? Ca o persoană care nu a înțeles niciodată lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu să fie capabilă să consume atât de mult sânge al inimii este, pur și simplu, un miracol extraordinar! Pentru moment, să nu discutăm despre cât de mult au oferit acești oameni. Comportamentul lor, totuși, este foarte demn de disecția noastră. În afară de beneficiile care sunt atât de strâns asociate cu ei, ar putea exista alte motive pentru care oamenii care nu Îl înțeleg niciodată pe Dumnezeu ar plăti un preț atât de mare pentru El? Aici, descoperim o problemă care nu a fost identificată anterior de om: relația omului cu Dumnezeu este doar una de pur interes personal. Este relația dintre cel care primește binecuvântarea și cel care o oferă. Pentru a spune lucrurilor pe nume, este relația dintre un angajat și un angajator. Angajatul lucrează din greu numai pentru a primi recompensele acordate de angajator. Nu există nicio afecțiune de înrudire în acest fel de relație bazată pe interese proprii, ci doar o tranzacție. Nu există a iubi sau a fi iubit, numai caritate și milă. Nu există înțelegere, doar o neputincioasă indignare reprimată și înșelătorie. Nu există intimitate, numai o prăpastie de netrecut. Acum, că lucrurile au ajuns până în acest punct, cine poate inversa o astfel de direcție? Și câți oameni sunt capabili să înțeleagă cu adevărat cât de cumplită a devenit această relație? Cred că atunci când oamenii se cufundă în atmosfera plină de bucurie a faptului de a fi binecuvântați, niciunul nu-și poate imagina cât de jenantă și de dizgrațioasă este o astfel de relație cu Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 3: Omul poate fi mântuit numai în cadrul gestionării lui Dumnezeu”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, m-am simțit atât luminată, cât și rușinată. Relația mea cu Dumnezeu era exact așa cum o expusese El: una bazată pe un interes personal fățiș. Când am crezut în Domnul, am îndurat persecuții și mi-am abandonat familia ca să obțin binecuvântări și să intru în Împărăția Cerurilor. Am stăruit în a conduce biserici și a predica Evanghelia prin frig pătrunzător și căldură toridă, indiferent cât de mult am suferit. Dar când m-am confruntat cu lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu, nu numai că nu am căutat și nu am cercetat-o eu însămi, ci am și condamnat-o și m-am împotrivit ei, izolând chiar biserica pentru a-i împiedica pe credincioși să-L accepte pe Dumnezeu Atotputernic. După ce am acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu, am aflat că făcusem rău și mă împotrivisem lui Dumnezeu. Primul meu gând nu a fost cum să mă pocăiesc în fața lui Dumnezeu, ci cum aș putea predica Evanghelia mai mult pentru a-mi compensa fărădelegile și a mă târgui pentru mila lui Dumnezeu, astfel încât El să-mi dea o șansă de a intra în Împărăția Cerurilor. Când am citit că Dumnezeu „nu poate să arate indulgență” față de cei care Îl blasfemiaseră și Îl calomniaseră, am crezut că, indiferent cât de mult m-aș fi străduit în datoria mea, nu aveam să primesc niciodată indulgența lui Dumnezeu, iar speranța mea de mântuire s-a năruit. Atunci am devenit negativă și pasivă în îndeplinirea datoriei mele. De la început până la sfârșit, tot ce m-a interesat a fost să primesc binecuvântări. M-am lepădat, m-am consumat, am trudit și am lucrat nu pentru a urmări adevărul sau cunoașterea lui Dumnezeu, ci pentru a mă târgui pentru binecuvântarea de a intra în Împărăția Cerurilor. Oare nu este acesta exact lucrul expus de Dumnezeu ca fiind „doar o neputincioasă indignare reprimată și înșelătorie”? În toți anii mei de credință în Dumnezeu, nu căutasem niciodată intențiile lui Dumnezeu. Nu mă gândisem niciodată la ce voia Dumnezeu ca eu să urmăresc, care erau cerințele Lui de la mine, cum trebuia să iau în considerare intențiile Sale și să-L mulțumesc sau cum trebuia să urmăresc adevărul pentru a obține o schimbare a firii mele. În mintea mea, a urmări adevărul în credința mea părea ceva în plus, iar a urmări binecuvântările părea cel mai realist. Fusesem cu adevărat orbită de dorința de binecuvântări și mersesem pe calea greșită tot timpul. M-am gândit la Pavel. El nu a ascultat și nu a căutat atunci când Domnul Isus lucra; în schimb, L-a condamnat pe Domnul Isus și I S-a împotrivit, I-a vânat și I-a ucis ucenicii și a comis multe fapte rele. După ce a fost lovit de Domnul, el nu a reflectat deloc asupra acțiunilor sale trecute de împotrivire față de Dumnezeu și asupra esenței sale. De asemenea, el nu a urmărit să-L cunoască pe Domnul, ci a vrut doar să predice Evanghelia și să câștige mai mulți oameni pentru a-și ispăși păcatele. După ce a făcut o lucrare de proporții, el a cerut cu nerușinare o cunună de la Dumnezeu, spunând: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa dreptății” (2 Timotei 4:7-8). M-am lepădat de lucruri, m-am consumat și mi-am făcut datoria pentru a cere binecuvântări de la Dumnezeu; mergeam pe calea lui Pavel. Dându-mi seama de acest lucru, m-am umplut de remușcări și de reproșuri față de mine însămi și am plâns și m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, înțeleg acum cât de detestabilă și de urâtă sunt. Deși am predicat Evanghelia și mi-am făcut datoria în toți acești ani, de fapt doar mă foloseam de datoria mea pentru a-mi atinge scopul de a primi binecuvântări. Sunt cu adevărat nevrednică să trăiesc înaintea Ta. Dumnezeule drag, mă rog ca Tu să mă conduci să urmăresc o schimbare a firii mele și să urmăresc să Te cunosc.”

Apoi am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu și am ajuns să înțeleg puțin despre intenția Sa de a mântui omul. Dumnezeu spune: „Astăzi, Dumnezeu vă judecă, vă mustră și vă condamnă, dar ar trebui să știi că scopul condamnării tale este ca tu să te cunoști pe tine. El condamnă, blestemă, judecă și mustră pentru ca tu să poți să te cunoști pe tine însuți, astfel încât firea ta să se poată schimba și, chiar mai mult decât atât, pentru ca tu să îți poți cunoaște valoarea și să vezi că toate acțiunile lui Dumnezeu sunt drepte, în concordanță cu firea Sa și cu necesitățile lucrării Sale, că El lucrează în concordanță cu planul Său pentru mântuirea omului și că este Dumnezeul drept care îl iubește și îl mântuiește pe om și care, de asemenea, îl judecă și îl mustră pe om. Dacă tu știi doar că ai un statut umil, că ești corupt și răzvrătit, dar nu știi că Dumnezeu intenționează să-Și dezvăluie mântuirea prin judecata și mustrarea pe care El le săvârșește asupra ta astăzi, atunci nu ai niciun mod în care să experimentezi lucruri și cu atât mai puțin ești capabil să mergi mai departe. Dumnezeu nu a venit să-i lovească sau să-i distrugă pe oameni, ci să-i judece, să-i blesteme, să-i mustre și să-i mântuiască. Până la încheierea planului Său de gestionare de 6000 de ani – înainte ca El să dezvăluie finalul fiecărei categorii de oameni – lucrarea lui Dumnezeu pe pământ este întru totul de dragul mântuirii; scopul acesteia este doar de a-i face pe deplin compleți pe cei care Îl iubesc și de a-i determina să se predea stăpânirii Lui. […] Dumnezeu a venit să lucreze pe pământ pentru a mântui omenirea coruptă; nimic fals în asta. Dacă nu ar fi așa, cu siguranță El nu ar fi venit să-Și facă lucrarea în persoană. În trecut, metoda Sa de mântuire era de a arăta cea mai mare milă și bunătate iubitoare, până într-acolo încât a dat Satanei tot ce avea El, în schimbul întregii omeniri. Prezentul nu este deloc asemănător trecutului: mântuirea voastră astăzi are loc în timpul zilelor de pe urmă, când fiecare este sortat după felul său; mijloacele prin care sunteți mântuiți nu sunt milă sau bunătate iubitoare, ci mustrare și judecată pentru ca omul să fie pe deplin mântuit. Astfel, tot ceea ce primiți este mustrare, judecată și lovire nemiloasă, dar să știți un lucru: în această lovire nemiloasă nu există nici cea mai mică pedeapsă. Indiferent cât de dure ar putea fi cuvintele Mele, ceea ce vine peste voi sunt doar câteva cuvinte care s-ar putea să vi se pară complet nemiloase și, indiferent cât de mânios aș putea fi, ce vine peste voi sunt tot cuvinte de reproș, iar Eu nu vreau să vă rănesc sau să vă ucid. Nu sunt toate acestea o realitate? Să știți că astăzi, fie că este vorba de judecată dreaptă sau de rafinare și mustrare nemiloase, toate sunt de dragul mântuirii. Indiferent dacă astăzi fiecare va fi sortat după felul său ori dacă vor fi dezvăluiți tot felul de oameni, scopul tuturor cuvintelor și lucrărilor lui Dumnezeu este de a-i mântui pe cei care-L iubesc cu adevărat. Judecata dreaptă este adusă pentru a-l purifica pe om, iar rafinarea nemiloasă este pentru a-l curăți; cuvintele aspre sau certarea sunt pentru a-l purifica pe om și de dragul mântuirii” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ar trebui să lăsați deoparte binecuvântările statutului și să înțelegeți intenția lui Dumnezeu de a aduce mântuirea omului”). „Dumnezeu nu a venit de data aceasta să lucreze pentru a lovi oameni, ci pentru a-i mântui în cea mai mare măsură posibilă. Nimeni nu este lipsit de fărădelegi – dacă toată lumea ar fi lovită, ar mai fi asta mântuire? Unele fărădelegi sunt făcute intenționat, în timp ce altele sunt involuntare. Dacă ești capabil să te schimbi după ce dobândești un pic de cunoaștere a lucrurilor pe care le faci involuntar, te-ar lovi Dumnezeu înainte de a face asta? Ar mântui Dumnezeu oamenii în acest mod? Nu așa lucrează El! Indiferent dacă ai o fire răzvrătită sau dacă ai acționat involuntar, ține minte acest lucru: ar trebui să reflectezi și să te cunoști. Schimbă-te de îndată și luptă pentru adevăr cu toată puterea ta – și, indiferent de circumstanțele care se ivesc, nu te lăsa pradă disperării. Lucrarea pe care o face Dumnezeu este aceea de mântuire a omului, iar El nu-i va lovi în mod arbitrar pe oamenii pe care dorește să-i mântuiască. Acest lucru e sigur” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Am fost profund impresionată de cuvintele lui Dumnezeu. Fie că Dumnezeu le spune oamenilor cuvinte de judecată, de condamnare sau blesteme, ele sunt toate de dragul mântuirii oamenilor – pentru a-i face pe oameni, prin cuvintele Sale, să-și cunoască propriile firi corupte și impuritățile din credința lor, să-și cunoască esența care I se împotrivește lui Dumnezeu și să cunoască firea dreaptă, măreață și de neofensat a lui Dumnezeu, astfel încât să se nască în ei o inimă cu frică de Dumnezeu. În acest fel, ei pot renunța la intențiile lor greșite, își pot alunga firile corupte satanice și pot atinge mântuirea oferită de Dumnezeu. Am crezut în Dumnezeu, dar nu L-am cunoscut nici pe El, nici lucrarea Sa. M-am împotrivit lui Dumnezeu prin firea mea arogantă. Când Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu a fost predicată fostei mele confesiuni, nu am căutat și nu am cercetat acest lucru și chiar i-am tulburat pe alți credincioși și i-am împiedicat să o facă. Judecata și condamnarea de către Dumnezeu a acțiunilor mele au dezvăluit pe deplin firea Sa dreaptă. Dar când Dumnezeu m-a judecat și m-a condamnat cu ale Sale cuvinte, El nu îmi hotăra finalul, cu atât mai puțin mă aducea în pragul morții. Scopul lui Dumnezeu a fost ca eu să-I cunosc firea dreaptă, măreață și de neofensat, astfel încât să se poată naște în mine o inimă cu frică de Dumnezeu. Scopul Său a fost, de asemenea, ca eu să înțeleg natura acțiunilor mele, să reflectez asupra cauzei principale a eșecului meu și să mă pot pocăi și schimba. Acesta este modul în care Dumnezeu mă purifică și mă mântuiește. Indiferent ce a spus Dumnezeu, speranța Sa a fost ca eu să reflectez asupra firii mele satanice răzvrătite, care I se împotrivește lui Dumnezeu, și să o înțeleg, astfel încât să mă pot pocăi și schimba. Așa cum spune Dumnezeu: „Lucrarea pe care o face Dumnezeu este aceea de mântuire a omului, iar El nu-i va lovi în mod arbitrar pe oamenii pe care dorește să-i mântuiască. Acest lucru e sigur.” Limitasem lucrarea lui Dumnezeu la Biblie, condamnând lucrarea Sa din zilele de pe urmă și împotrivindu-mă acesteia și chiar împiedicându-i pe credincioși să o accepte. Am văzut că, deși credeam în Dumnezeu, nu aveam absolut nicio cunoaștere a Lui. Firea mea era extrem de arogantă și nu aveam nici cea mai mică urmă de inimă cu frică de Dumnezeu sau smerită. Comisesem atât de mult rău, încât ar fi trebuit să fiu blestemată și pedepsită de Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu m-a tratat conform faptelor mele rele. În schimb, El m-a adus înaintea Sa prin Evanghelia predicată de frații și surorile mele și mi-a permis să reflectez asupra mea și să mă cunosc pe mine însămi prin judecata, condamnarea și expunerea cuvintelor Sale. Dacă nu ar fi fost judecata lui Dumnezeu, aș fi crezut în El toată viața mea și nu aș fi reflectat asupra mea și nu m-aș fi cunoscut niciodată. Nu mi-aș fi recunoscut natura arogantă și nu mi-aș fi dat seama că toate eforturile și consumările mele erau de dragul primirii de binecuvântări. Aș fi continuat pur și simplu pe calea greșită, răzvrătindu-mă împotriva lui Dumnezeu, împotrivindu-mă Lui, ofensându-I firea și, în cele din urmă, fiind disprețuită, respinsă și eliminată de El. Judecata aspră a lui Dumnezeu a fost cea care m-a mântuit, dându-mi șansa să mă cunosc și să mă pocăiesc în fața Lui. Dumnezeu doar m-a judecat cu ale Sale cuvinte; El nu m-a pedepsit, ba chiar mi-a permis să mă bucur de atât de multă aprovizionare din cuvintele Sale și m-a condus să înțeleg multe adevăruri. Am primit atât de mult de la Dumnezeu. Chiar și a fi doar o prestatoare de servicii este un act al harului lui Dumnezeu și al înălțării Sale. Chiar dacă nu am un final și o destinație bune în viitor, tot trebuie să-mi fac bine datoria. Sunt atât de norocoasă că am venit înaintea Creatorului și că I-am auzit glasul. Viața mea nu a fost trăită în zadar. Indiferent care va fi finalul meu în viitor, Îi mulțumesc lui Dumnezeu și Îl laud!

După aceea, am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu. Am reușit să-mi înfrunt fărădelegile în mod corespunzător, iar calea de practică a devenit mai clară pentru mine. Dumnezeu Atotputernic spune: „Atât timp cât aveți o fărâmă de speranță acum, indiferent dacă Dumnezeu Își amintește sau nu fărădelegile voastre din trecut, ce mentalitate ar trebui să păstrați? «Trebuie să urmăresc să-mi schimb firea, să urmăresc cunoașterea față de Dumnezeu, să nu mai fiu păcălit niciodată de Satana și să nu mai fac niciodată ceva care ar face numele lui Dumnezeu de ocară.» Acum, oamenii sunt atât de profund corupți și lipsiți de orice valoare! Ce criterii esențiale determină dacă pot fi mântuiți și dacă au vreo speranță? E esențial, după ascultarea unei predici, dacă poți înțelege adevărul, dacă poți pune adevărul în practică și dacă te poți schimba sau nu. Acestea sunt criteriile esențiale. Dacă doar simți remușcări și, atunci când vine vorba să acționezi, faci pur și simplu orice vrei, după vechile obiceiuri, nu numai necăutând adevărul, încă agățându-te de opinii, metode și reglementări vechi, și nu doar nereflectând asupra propriei persoane și neîncercând să te cunoști, ci, în schimb, înrăutățindu-te din ce în ce mai mult, continuând să stărui să mergi pe vechea ta cale, atunci vei rămâne fără speranță și ar trebui să fii dat deoparte. Cu o mai bună cunoaștere a lui Dumnezeu și o cunoaștere mai profundă a propriei persoane, vei putea să te abții mai bine de la a comite răul și a păcătui. Cu cât îți cunoști mai temeinic natura, cu atât mai bine te vei putea proteja și, după ce îți vei sintetiza experiențele și lecțiile, nu vei mai da greș din nou” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). „Dacă oamenii vor să-și rezolve înțelegerile greșite despre Dumnezeu, atunci, într-o anumită privință, trebuie să ajungă să-și cunoască firile corupte, să disece și să ajungă să cunoască greșelile pe care le-au făcut, abaterile pe care le-au avut, fărădelegile și neglijența lor. Numai în acest fel, vor fi ei capabili să-și vadă clar natura și să dobândească o cunoaștere a ei. În plus, ei trebuie să priceapă în mod clar de ce o iau pe calea greșită și fac atâtea lucruri care încalcă adevărurile-principii, precum și care e natura acestor acțiuni. Mai mult de atât, trebuie să înțeleagă care sunt mai exact intențiile și cerințele lui Dumnezeu pentru ei, de ce sunt întotdeauna incapabili să acționeze conform cerințelor Sale și de ce se împotrivesc mereu intențiilor Sale și fac ce vor ei. Adu aceste lucruri în fața lui Dumnezeu și roagă-te, pricepe-le clar și apoi vei putea să-ți transformi starea, să-ți schimbi mentalitatea și să-ți înlături înțelegerile greșite despre Dumnezeu. Unii oameni nutresc mereu intenții nepotrivite indiferent ce fac, au întotdeauna idei rele și nu pot analiza dacă starea lor interioară e corectă sau nu și nici să o discearnă conform cuvintelor lui Dumnezeu. Acești oameni sunt confuzi. Una dintre cele mai evidente caracteristici ale unui om confuz e că, după ce face ceva rău, rămâne negativ când se confruntă cu emondarea, ba chiar se lasă pradă disperării și hotărăște că e terminat și nu poate fi mântuit. Nu e acesta oare comportamentul cel mai demn de milă al unui om confuz? El nu poate reflecta asupra sa conform cuvintelor lui Dumnezeu și nu poate căuta adevărul ca să rezolve problema atunci când se confruntă cu dificultăți. Oare acest lucru nu înseamnă că ești foarte confuz? Îți poți rezolva problemele dacă te lași pradă disperării? Ți le poți rezolva dacă te chinui mereu fiind negativ? Oamenii ar trebui să înțeleagă că atunci când fac o greșeală ori au o problemă, ar trebui să caute adevărul pentru a le rezolva. Mai întâi, ei trebuie să reflecteze și să înțeleagă de ce au comis un lucru rău, care le-au fost intenția și motivul inițial, de ce au vrut să-l facă și care a fost scopul lor, dacă cineva i-a încurajat, i-a instigat sau i-a indus în eroare să o facă sau au făcut-o conștient. Trebuie să se gândească la aceste întrebări și să le înțeleagă clar, iar apoi vor fi capabili să știe ce greșeli au făcut și ce sunt ei înșiși. Dacă nu poți să recunoști esența faptelor tale rele sau să înveți o lecție din ele, atunci problema nu poate fi rezolvată. Mulți oameni fac lucruri rele, nu reflectează asupra lor înșiși și nu ajung să se cunoască niciodată pe ei înșiși, așadar, pot asemenea oameni să se căiască realmente? Există vreo speranță pentru mântuirea lor? Omenirea este progenitura Satanei și, indiferent că au jignit sau nu firea lui Dumnezeu, natura-esență le este aceeași. Ei ar trebui să reflecteze asupra lor și să ajungă să se cunoască mai mult, să vadă clar în ce măsură s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu și I s-au împotrivit și dacă pot încă să accepte și să practice adevărul. Dacă vor vedea aceste lucruri în mod clar, vor ști în cât de mare pericol sunt. De fapt, din cauza naturilor-esențe pe care le au, toți oamenii corupți sunt în pericol; sunt nevoiți să depună mult efort ca să accepte adevărul, și nu le este ușor. Unii oameni au comis ceva rău și și-au dezvăluit natura-esență, în vreme ce alții nu au comis ceva rău încă, dar nu sunt neapărat cu mult mai buni decât alții – doar nu au fost în situația sau n-au avut ocazia să o facă. Din moment ce ai înfăptuit aceste fărădelegi, trebuie să fie clar în inima ta ce atitudine ar trebui să ai acum, pentru ce să dai socoteală înaintea lui Dumnezeu și ce vrea El să vadă. Trebuie să descoperi aceste lucruri prin rugăciune și căutare; apoi vei ști cum să urmărești pe viitor și nu vei mai fi influențat sau constrâns de greșelile pe care le-ai făcut în trecut. Trebuie să-ți continui calea și să-ți faci datoria așa cum ar trebui și să nu mai cazi pradă disperării; trebuie să ieși pe deplin din negativitate și înțelegere greșită. Pe de o parte, să-ți faci datoria acum înseamnă să compensezi pentru fărădelegile și neglijența din trecut; aceasta este o abordare negativă și deloc de dorit, dar e mentalitatea pe care ar trebui măcar s-o ai. Pe de altă parte, trebuie să cooperezi constructiv și proactiv, să-ți dai toată silința să realizezi bine datoria pe care se cuvine să o faci și să-ți îndeplinești responsabilitățile și obligațiile. Asta ar trebui să facă o ființă creată. Indiferent dacă ai vreo noțiune despre Dumnezeu, sau dezvălui corupție, sau Îi jignești firea, tu trebuie să rezolvi toate aceste lucruri reflectând asupra ta și căutând adevărul. Trebuie să înveți din eșecurile tale și să ieși cu totul din umbra negativității” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Un om poate să-și rezolve noțiunile și înțelegerile greșite despre Dumnezeu numai urmărind adevărul”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că, indiferent dacă Dumnezeu Își amintește de fărădelegile mele sau le iartă, atât timp cât există o fărâmă de speranță pentru mântuire, nu ar trebui să renunț. Trebuie doar să mă concentrez pe urmărirea adevărului și pe o schimbare a firii mele. Aceasta este calea corectă. Este adevărat că am comis fărădelegi, dar acum, Dumnezeu nu m-a predat Satanei și nici nu mi-a luat dreptul de a-mi face datoria. Pot să citesc cuvintele lui Dumnezeu, să-mi fac datoria și să am în continuare șansa de a urmări adevărul și o schimbare a firii, așa că nu pot renunța. Dacă Dumnezeu Își amintește de fărădelegile mele sau le iartă depinde de Dumnezeu; nu este treaba mea să ghicesc. Tot ce trebuie să fac este să urmăresc adevărul. Dumnezeu nu vrea să fiu prinsă în capcana fărădelegilor mele, făcându-mi datoria într-o stare negativă. Intenția Sa este ca eu să înțeleg cauza eșecului meu, astfel încât să mă pot pocăi și schimba. El vrea să încetez să-L limitez prin propriile mele noțiuni și închipuiri și să încetez să-mi tratez munca grea ca pe o monedă de schimb pentru obținerea de binecuvântări. Indiferent ce întâlnesc, mare sau mic, trebuie să privesc acel lucru conform cuvintelor Sale și să practic cuvintele Sale. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au corectat, de asemenea, opiniile greșite. Obișnuiam să cred că sunt diferită de ceilalți – că ei aveau speranța mântuirii din îndeplinirea îndatoririlor lor, dar din cauza fărădelegilor mele, eu puteam fi doar o prestatoare de servicii și nu aș fi putut fi niciodată mântuită, indiferent cât de mult aș fi urmărit. Aceasta a fost o înțelegere greșită a lui Dumnezeu. După ce am citit cuvintele Sale, am înțeles că toți suntem oameni corupți de Satana și că toți avem aceeași esență care I se împotrivește lui Dumnezeu. Este doar că eu am adus ofense firii lui Dumnezeu, ceea ce a făcut problema mea mai gravă. Aceasta este o realitate. Timpul nu poate fi dat înapoi. Ceea ce Dumnezeu vrea să vadă este atitudinea mea de pocăință și manifestările mele concrete. M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, Îți înțeleg intenția acum. În fiecare zi în care trăiesc, voi urmări adevărul, voi urmări o schimbare a firii mele și îmi voi face bine datoria. Indiferent dacă mă ierți sau nu, sunt o ființă creată. Chiar dacă mă pui să fiu o prestatoare de servicii, sunt în continuare o ființă creată. Sunt dispusă să-mi fac bine datoria într-un mod realist.” Înțelegând acest lucru, inima mea a fost mult mai liniștită. Acum, că Dumnezeu ne-a spus toate aspectele adevărului, văd că urmărirea adevărului este ceea ce este cel mai important. Indiferent de finalul meu viitor sau de modul în care mă tratează Dumnezeu, mă voi concentra pe urmărirea adevărului în timp ce îmi fac datoria și voi lăsa cuvintele lui Dumnezeu să devină viața mea. Acesta este lucrul pe care trebuie să-l urmăresc. După ce am trecut prin această experiență, am ajuns cu adevărat să simt că judecata lui Dumnezeu este cea mai bună mântuire pentru mine. Mulțumesc lui Dumnezeu!