de Aubin, Coasta de Fildeș

În iulie 2019, am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. Liderul avea o părtășie foarte bună despre cuvintele lui Dumnezeu, iar ceilalți spuneau „Amin” și încuviințau din cap. Eram invidios și credeam că a avea părtășie bună înseamnă să ai realitatea adevărului. Așadar, citeam des cuvintele lui Dumnezeu și imitam pe oricine avea părtășie bună. Ulterior, ceilalți mi-au lăudat părtășia. Eram foarte fericit și credeam că înțeleg cuvintele lui Dumnezeu și adevărul. Treptat, am devenit arogant și îngâmfat. Ulterior, cu îndrumarea lui Dumnezeu, am devenit conștient de mine.

Eu și sora Deryles eram în același grup. Uneori, ea avea puțină părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu. Credeam că are un calibru slab și nu înțelege vorbele lui Dumnezeu. Nu se compara cu părtășia mea. Totuși, când ne făceam datoria împreună, era foarte eficientă și la fiecare ședință de lucru, liderul o menționa. Atunci mă gândeam: „Nu are multă părtășie la întruniri, deci de ce ea e eficientă și eu nu?” Nu puteam înțelege. În adunări, liderul îi cerea să comunice, iar eu mă gândeam: „Are calibru slab, despre ce poate comunica ea?” Nu voiam să ascult. Credeam că înțeleg adevărul mai bine decât ea, că am calibru bun și pot comunica mai multe despre cuvintele lui Dumnezeu. Așadar, la fiecare întrunire, mă dădeam în spectacol. Însă nu m-am așteptat ca, după puțin timp, să fie aleasă lider de grup. Mi-era greu să accept. De ce a fost aleasă în locul meu? Credeam că eram mai potrivit pentru asta.

În mai 2020, am fost ales diacon evanghelic. Pe atunci, mi-am spus că puteam face această datorie. Când ceilalți aveau probleme, le trimiteam cuvintele lui Dumnezeu. După ce le citeau, spuneau: „Cuvintele alese de tine au fost grozave! Chiar mi-au schimbat starea.” Credeam că înțeleg adevărul și-l pot folosi să schimb stări și că eram potrivit pentru acest rol. Alteori, după ce aveam părtășie, unii spuneau: „Părtășia ta ne-a fost de mare ajutor!” Eram foarte fericit și credeam că părtășia mea avea luminarea Duhului Sfânt și-i putea ajuta pe ceilalți. După o vreme, n-am mai reflectat la cuvintele lui Dumnezeu pe care le-am comunicat, deoarece consideram că deja le citisem și înțelesesem, dar când am întâlnit probleme complexe, n-am știut cum să le abordez. Atunci când ceilalți nu-și puteau face îndatoririle din cauza serviciului sau a școlii, oricum am avut părtășie, nu le-am putut rezolva problemele. Unii erau foarte entuziaști la întruniri, dar entuziasmul lor scădea după o zi sau două, iar eu nu știam cum să comunic ca să-i ajut. Pe atunci, mă gândeam adesea: „Pot avea părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu, deci de ce nu pot rezolva problemele celorlalți?”

Îl căutam adesea pe Dumnezeu în rugăciune și, într-o zi, am citit câteva pasaje din cuvintele Lui. Dumnezeu Atotputernic spune: „A lua cuvintele lui Dumnezeu și a fi capabil să le explici fără să fii tulburat nu înseamnă că ești în posesia realității; lucrurile nu sunt atât de simple pe cât îți imaginezi. A fi sau a nu fi în posesia realității nu se bazează pe ceea ce spui; mai degrabă, se bazează pe ceea ce trăiești. Doar când cuvintele lui Dumnezeu devin viața și exprimarea ta firească se poate spune că ai realitatea, și doar atunci se poate considera că ai dobândit adevărata înțelegere și statura reală” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar punerea adevărului în practică înseamnă să ai realitatea”). „Dumnezeu nu le cere oamenilor simpla abilitate de a vorbi despre realitate; ar fi prea simplu, nu-i așa? Așadar, de ce vorbește Dumnezeu despre pătrunderea în viață? De ce vorbește El despre transformare? Dacă oamenii sunt în stare să spună doar vorbe goale despre realitate, pot ei să dobândească o transformare a firii lor? Soldații buni ai Împărăției nu sunt instruiți să fie un grup de oameni care pot doar să vorbească despre realitate sau care doar se laudă; mai degrabă, sunt instruiți să trăiască oricând cuvintele lui Dumnezeu, să rămână de neclintit indiferent de obstacolele pe care le înfruntă, să trăiască tot timpul în conformitate cu spusele lui Dumnezeu și să nu se întoarcă în lume. Aceasta este realitatea despre care vorbește Dumnezeu; aceasta este cerința lui Dumnezeu de la oameni. Așadar, să nu vezi realitatea despre care vorbește Dumnezeu ca fiind prea simplă! Simpla iluminare din partea Duhului Sfânt nu este același lucru cu deținerea realității. Aceasta nu este statura oamenilor – este harul lui Dumnezeu, la care omul nu contribuie cu nimic. Fiecare om trebuie să îndure suferințele lui Petru și, chiar mai mult, să aibă gloria lui Petru, pe care să o trăiască după ce a obținut lucrarea lui Dumnezeu. Numai acest lucru poate fi numit realitate” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar punerea adevărului în practică înseamnă să ai realitatea”). „Crezi că a avea cunoaștere este același lucru cu a deține adevărul? Nu este acesta un punct de vedere confuz? Ești în stare să vorbești despre atâta cunoaștere cât nisip este pe plajă și, totuși, nimic din ce zici nu conține vreo cale adevărată. Făcând asta, nu încerci să-i păcălești pe oameni? Nu cumva te dai degeaba în spectacol, fără să fii susținut de ceva esențial? Un astfel de comportament este dăunător pentru oameni! Cu cât mai avansată și mai lipsită de realitate este teoria, cu atât este mai incapabilă să-i ducă pe oameni către realitate; cu cât mai avansată este teoria, cu atât mai mult te face să-L sfidezi pe Dumnezeu și să I te opui. Nu împodobi teoria spirituală – nu are niciun rost! Unii oameni vorbesc despre teoria spirituală de zeci de ani și au devenit giganți ai spiritualității, dar, în cele din urmă, tot nu reușesc să intre în realitatea adevărului. Pentru că nu au practicat sau experimentat cuvintele lui Dumnezeu, ei nu au principii sau căi de practică. Astfel de oameni sunt ei înșiși lipsiți de realitatea adevărului, așadar, cum pot să-i aducă pe alții pe drumul cel bun al credinței în Dumnezeu? Ei nu pot decât să ducă oamenii pe căi greșite. Nu le dăunează acest lucru altora și lor înșiși? Cel puțin, trebuie să fii capabil să rezolvi probleme reale care sunt chiar în fața ta. Adică, trebuie să fii capabil să practici și să experimentezi cuvintele lui Dumnezeu și să pui adevărul în practică. Numai aceasta reprezintă ascultare de Dumnezeu. Numai când ai intrat în viață ești calificat să lucrezi pentru Dumnezeu și numai atunci când te sacrifici cu sinceritate pentru Dumnezeu poți fi aprobat de El. Nu face întotdeauna declarații grandioase și nu vorbi despre teorii prețioase; asta nu este real. Pontificarea teoriei spirituale pentru a-i face pe oameni să te admire nu înseamnă a mărturisi pentru Dumnezeu, ci, mai degrabă, a te etala. Nu aduce absolut niciun beneficiu pentru oameni și nu îi edifică și îi poate determina cu ușurință să se închine teoriei spirituale și să nu se concentreze pe practicarea adevărului – și nu înseamnă asta a-i duce pe oameni pe căi greșite?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Concentrează-te mai mult asupra realității”). Cuvintele lui Dumnezeu îmi descriau întocmai starea. Înainte credeam că, dacă aveam părtășie despre multe cuvinte ale lui Dumnezeu și raționamentul meu era clar, însemna că înțelegeam adevărul și aveam realități. Dar am realizat că a avea realități nu ține de cât de bine ai părtășie. Cheia e dacă poți să practici cuvintele lui Dumnezeu în orice situație și dacă acestea au devenit reperul după care vezi și faci lucrurile. Ce am împărtășit erau doar realizări pe care le primisem de la Dumnezeu, doar o înțelegere literală a cuvintelor Lui. Nu însemna că deja practicasem acest aspect al adevărului sau că înțelegeam cu adevărat sensul cuvintelor Sale. Întrucât nu-mi cunoșteam adevărata statură, m-am supraestimat. Așadar, când am văzut că sora Deryles avea mai puțină părtășie decât mine, am început s-o desconsider, crezând că nu înțelegea cuvintele lui Dumnezeu, avea calibru slab și nu trebuia să fie cultivată drept lider de grup. De fapt, deși sora Deryles nu spunea multe, ce spunea despre cuvintele lui Dumnezeu nu era literal, iar părtășia ei se baza pe experiența practică. În îndatoririle ei, se axa pe practicarea cuvintelor lui Dumnezeu și obținea rezultate. Dar eu? Eu doar îmi foloseam mintea ca să interpretez cuvintele de pe o pagină, dar când întâlneam problemele reale ale celorlalți, nu le puteam rezolva cu adevărul. Stările unora erau afectate și nu-și puteau face datoria bine din cauza serviciului, a școlii sau a altor probleme cotidiene. În întruniri, spuneam doar cuvinte de încurajare, îndemnându-i să-și ia în serios datoria, dar când eu însumi am întâlnit probleme similare, n-am știut cum să le depășesc și am trăit în negativism, fără să-mi fac datoria din suflet. În aceste situații, nu am căutat adevărul sau o cale de rezolvare și nu am avut experiențe și cunoștințe practice. Deci cum puteam rezolva problemele celorlalți? Deși puteam să am părtășie rapid despre cuvintele lui Dumnezeu, după aceea, nu practicam ce am comunicat. Eram mulțumit să le vorbesc celorlalți, să le câștig admirația și stima. Când am înfruntat situații reale, am realizat că nu înțelegeam adevărul. Înțelegeam doar doctrine, sensul literal al cuvintelor lui Dumnezeu.

Ulterior, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „Drept cineva care este folosit de Dumnezeu, fiecare om este vrednic de a lucra pentru Dumnezeu, altfel spus, cu toții au ocazia de a fi folosiți de către Duhul Sfânt. Totuși, există un punct pe care trebuie să-l înțelegeți: când omul face lucrarea încredințată de Dumnezeu, i s-a dat ocazia să fie folosit de Dumnezeu, dar ceea ce este spus și cunoscut de om nu reprezintă în întregime statura omului. Tot ce puteți să faceți este să vă cunoașteți mai bine propriile lipsuri de pe parcursul lucrării voastre și să intrați în posesia unei luminări mai mari de la Duhul Sfânt. În acest fel, vi se va îngădui să obțineți o mai bună intrare în timpul lucrării voastre. Dacă oamenii privesc îndrumarea ce vine de la Dumnezeu ca pe propria lor intrare și ca pe ceva inerent lor, atunci nu există nicio posibilitate ca statura oamenilor să crească. Luminarea pe care Duhul Sfânt o realizează în om are loc atunci când omul este într-o stare normală; în astfel de momente, oamenii confundă adesea luminarea pe care o primesc cu propria lor statură reală, deoarece felul în care Duhul Sfânt luminează este absolut normal, și El Se folosește de ceea ce este inerent omului. Când oamenii lucrează și vorbesc, sau când se roagă și își fac devoțiunile spirituale, deodată un adevăr le va deveni clar. În realitate, ceea ce vede omul este doar luminarea de către Duhul Sfânt (în mod firesc, această luminare este legată de cooperarea omului) și nu reprezintă statura reală a omului. După o perioadă de experiență în care omul întâlnește câteva greutăți și încercări, adevărata statură a omului devine evidentă în astfel de circumstanțe. Doar atunci va descoperi omul că statura lui nu este atât de mare, iar egoismul, considerațiile personale și lăcomia omului ies toate la iveală. Numai după câteva cicluri de experiențe ca aceasta, mulți dintre cei care sunt treziți în duhurile lor își vor da seama că ceea ce experimentaseră în trecut nu era realitatea lor individuală, ci o iluminare momentană de la Duhul Sfânt, și că omul nu făcuse decât să primească această lumină. Când Duhul Sfânt îl luminează pe om pentru a înțelege adevărul, este, adesea, într-o manieră clară și distinctă, fără să explice cum s-au întâmplat lucrurile ori încotro se îndreaptă. Adică, în loc să încorporeze greutățile omului în această revelație, El dezvăluie în mod direct adevărul. Când omul întâmpină greutăți în procesul de intrare, iar apoi încorporează luminarea Duhului Sfânt, aceasta devine experiența reală a omului” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (2)”). După ce am cântărit aceste cuvinte, am înțeles că, dacă eram capabil să găsesc cuvinte potrivite sau dacă aveam luminare în părtășie, nu înseamna că aveam calibru sau statură, ci era luminarea și îndrumarea Duhului Sfânt. Însă din moment ce nu știam bine ce calibru și statură aveam, am confundat lucrarea Duhului Sfânt cu statura mea, crezând că obținusem adevărul, așa că nu încercam să progresez și nu mă străduiam să caut adevărul. Eram atât de arogant și-mi lipsea conștiința de sine! Odată ce am devenit diacon evanghelic, am comunicat adesea cuvintele lui Dumnezeu, dar rareori m-am gândit serios la ele, deoarece consideram că deja le citisem și înțelesesem și nu era nevoie să meditez la ele. Văzând că ceilalți comunicau puțin, i-am desconsiderat și nu i-am ascultat cu atenție. De fapt, fără lucrarea și luminarea Duhului Sfânt, n-aș putea înțelege sau comunica despre cuvintele lui Dumnezeu. N-am recunoscut deloc lucrarea Duhului Sfânt! Întocmai ca Pavel. I-a câștigat pe mulți împărtășind Evanghelia și a fost foarte eficient, dar era doar lucrarea și îndrumarea Duhului Sfânt. Pavel n-a recunoascut lucrarea Duhului Sfânt, crezând că se datorează calibrului și darurilor sale. Și-a atribuit succesul lui însuși. Drept urmare, a devenit mai arogant și încrezut, spunând că nu era mai prejos decât apostolii și mărturisind, în final, că pentru el, viața era Hristos. În cele din urmă, a fost pedepsit de Dumnezeu fiindcă I-a ofensat firea. E foarte periculos să nu recunoști lucrarea Duhului Sfânt! Înțelegând asta, am venit înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat: „Dumnezeule! Ți-am confundat luminarea cu statura mea, folosind-o ca să mă flatez și să obțin statut în inimile celorlalți. În sfârșit am realizat că Tu urăști asta. O, Dumnezeule, vreau să mă căiesc! Îți cer ajutorul!” După ce m-am rugat, am izbucnit în lacrimi. Mi-am văzut aroganța, lipsa rațiunii și că Dumnezeu mă disprețuia. M-am urât. Nu aveam experiență practică și cunoștință și nu puteam rezolva probleme practice. Cum am putut crede că aveam realitatea adevărului? Mi-a fost rușine de cât de arogant și ignorant am fost.

Ulterior, am fost demis fiindcă eram ineficient în datoria mea. M-am simțit negativ și mâhnit, dar am știut că în asta e voia lui Dumnezeu și că ar trebui să-L ascult. După aceea, am început să predic Evanghelia. Am aflat că sora Deryls devenise supraveghetor și răspundea de lucrarea evanghelică. Eram șocat! Cum a putut deveni supraveghetor pur și simplu? N-a fost prea rapid? Calibrul ei nu era remarcabil. Un supraveghetor ar trebui să fiu un bun orator și organizator. Dar ea nu avea multă părtășie, deci de ce ne conducea? Nu prea puteam accepta. Mi-a trimis un mesaj întrebând despre lucrarea mea, dar l-am ignorat. Așteptam ocazii să găsesc lacune în părtășia ei, ca să mă pot îndoi de ea și s-o umilesc.

Odată, într-o adunare, s-a destăinuit, spunând că oamenii nu-i răspundeau la mesaje, inclusiv eu. Se simțea rănită și deprimată. Când am auzit, m-am simțit groaznic. Mi-am dat seama că nu o tratam corect. Ulterior, am citit două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu spune: „Nu fi neprihănit de sine; ia puterile altora ca să îți compensezi neajunsurile, privește cum trăiesc alții respectând cuvintele lui Dumnezeu și vezi dacă merită sau nu să le imiți viețile, acțiunile și vorbele. Dacă îi consideri pe alții mai neînsemnați decât tine, atunci ești neprihănit de sine, vanitos și de niciun folos nimănui” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 22). „Aroganța este rădăcina firii corupte a omului. Cu cât oamenii sunt mai aroganți, cu atât sunt mai iraționali și, cu cât sunt mai iraționali, cu atât sunt mai predispuși să I se împotrivească lui Dumnezeu. Cât de gravă este această problemă? Nu numai că oamenii cu firi arogante îi consideră pe toți ceilalți inferiori, dar cel mai grav este că sunt chiar condescendenți față de Dumnezeu și nu au deloc teamă de Dumnezeu în inimile lor. Chiar dacă e posibil ca unii să pară că ei cred în Dumnezeu și că Îl urmează, nu Îl tratează deloc ca pe Dumnezeu. Simt întotdeauna că au adevărul și au o părere foarte bună despre ei înșiși. Acestea sunt rădăcina și esența firii arogante și vin de la Satana. Prin urmare, problema aroganței trebuie rezolvată. A crede că unul este mai bun decât ceilalți este o chestiune banală. Problema esențială este că firea arogantă a omului îl împiedică pe acesta să se supună lui Dumnezeu, stăpânirii Lui și rânduielilor Sale; o astfel de persoană se simte mereu înclinată să concureze cu Dumnezeu pentru puterea asupra altora. Acest tip de persoană nu-L venerează deloc pe Dumnezeu, ca să nu mai spunem că nu-L iubește și nici nu I se supune. Persoanele care sunt arogante și vanitoase, mai ales cele care sunt atât de arogante încât și-au pierdut judecata, nu se pot supune lui Dumnezeu în credința lor în El și chiar se preamăresc și sunt martore pentru ele însele. Astfel de oameni se împotrivesc cel mai mult lui Dumnezeu și nu au deloc teamă de Dumnezeu. Dacă oamenii își doresc să ajungă să Îl slăvească pe Dumnezeu, atunci trebuie mai întâi să-și înlăture firile arogante. Cu cât mai temeinic îți înlături firea arogantă, cu atât Îl vei slăvi mai mult pe Dumnezeu și numai atunci poți să I te supui și să fii în stare să dobândești adevărul și să-L cunoști. Doar cei care dobândesc adevărul sunt cu adevărat oameni” („Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă”). Prin cuvintele lui Dumnezeu, am realizat că nu voiam ca sora Deryls să fie supraveghetor fiindcă aveam o natură arogantă și credeam că eram mai bun sau mai capabil decât ea. Văzând că ea comunica mai puțin decât alții, am disprețuit-o. Credeam că e mai prejos decât mine, cu o statură mai mică și nu comunica la fel de bine, așa că nu eram mulțumit de conducerea ei. Când mi-a trimis mesajul întrebând despre lucrare, am ignorat-o complet. Ba chiar am încercat să găsesc lacune în părtășia ei, ca să arăt că nu se compara cu mine și n-ar trebui să fie supraveghetor. Am făcut-o să se simtă negativă și ținută pe loc. Firea mea era prea arogantă; nu mă gândeam la alții. Nu aveam deloc umanitate normală. De fapt, în casa lui Dumnezeu, promovarea sau alegerea cuiva nu depinde de părtășia lui exterioară. Contează dacă practică adevărul, îl caută și are o umanitate bună. Dar eu? M-am uitat doar la cât de puțin comunica și apoi am disprețuit-o. Uitându-mă la mine, deși păream un bun orator, rareori practicam cuvintele lui Dumnezeu. Mă mulțumeam să înțeleg sensul literal și credeam că sunt mai deștept, am mai mult calibru și sunt mai capabil decât ceilalți. Cum am putut fi atât de disprețuitor și încrezător? Nu eram deloc conștient! Atunci am realizat că Dumnezeu rânduise ca sora Deryls să devină supraveghetor și că ar trebui să-i văd calitățile, să învăț de la ea și să-mi înlătur slăbiciunile. Ulterior, interacționând cu ea, am realizat că-și lua datoria în serios și era responsabilă. Când întâlnea dificultăți, căuta adevărul, se ruga și se baza pe Dumnezeu ca să le depășească, nu ca mine, care deveneam negativ în situații dificile, nu căutam adevărul și eram neglijent. Ce m-a frapat cel mai mult e că ea era electrician, iar asta o împiedica să-și facă datoria, deci ca să nu-i fie afectată, a renunțat la slujba ei și să lase totul în mâinile lui Dumnezeu. Eu nu puteam face asta. Am realizat și că era atentă la detalii în datoria ei. Înțelegea în detaliu condițiile de viață ale destinatarilor Evangheliei și își organiza munca pe care trebuia s-o facă zilnic. De aceea era eficientă în datoria ei. Cât despre mine, mă axam doar pe abilitățile exterioare de comunicare și rareori practicam adevărul și căutam principiile lui în datoria mea, lucru care mă făcea ineficient. Când am înfruntat realitatea, nu eram deloc mai bun decât ea. Nici nu-mi cunoșteam statura reală și nu știam ce pot, totuși credeam mereu că sunt grozav. Îmi lipsea orice rațiune! De atunci, orice probleme întâlneam, îi ceream ajutorul surorii Deryls și-mi împărtășeam starea cu ea. Avea mereu părtășie cu mine, răbdătoare, și mă sfătuia. Sugestiile ei mi-au fost de mare ajutor! Simțeam că asta era iubirea lui Dumnezeu pentru mine!

Într-o zi, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „Pentru omenirea coruptă, cea mai dificilă problemă de rezolvat este cea de a nu mai face aceleași vechi greșeli. Pentru a preveni acest lucru, oamenii trebuie mai întâi să fie conștienți că încă nu au obținut adevărul, că nu a existat o schimbare în firea vieții lor și că, deși cred în Dumnezeu, ei încă trăiesc sub stăpânirea Satanei și nu au fost mântuiți; sunt predispuși să-L trădeze pe Dumnezeu și să se îndepărteze de El în orice moment. Dacă au acest sentiment al crizei în inimă – dacă, așa cum spun oamenii deseori, sunt pregătiți de război în timp de pace – atunci vor putea să se înfrâneze oarecum și, când li se va întâmpla ceva, se vor ruga lui Dumnezeu, se vor bizui pe El și vor reuși să evite să facă aceleași vechi greșeli. Trebuie să vezi clar că firea ta nu s-a schimbat, că natura celui care-L trădează pe Dumnezeu este încă adânc înrădăcinată în tine și că nu a fost înlăturată, că încă riști să-L trădezi pe Dumnezeu și că te confrunți cu posibilitatea constantă de a îndura pierzania și de a fi distrus. Acest lucru este real, așa că trebuie să fiți atenți. Există trei chestiuni extrem de importante de reținut: în primul rând, încă nu-L cunoști pe Dumnezeu; în al doilea rând, nu s-a petrecut nicio schimbare în firea ta; și în al treilea rând, încă nu ai trăit adevărata imagine a omului. Aceste trei lucruri sunt în concordanță cu realitatea, sunt adevărate, iar tu trebuie să fii lămurit în privința lor și conștient de tine. Dacă ai hotărârea de a remedia această problemă, atunci ar trebui să-ți alegi propria deviză: de exemplu, «Eu sunt băligarul de pe pământ» sau «Eu sunt diavolul» sau «Revin adesea la vechile mele obiceiuri» sau «Sunt mereu în pericol». Oricare dintre acestea este potrivită să-ți servească drept deviză personală, și-ți va fi de folos dacă ți-o amintești în orice moment. Continuă să ți-o repeți, cugetă asupra ei și s-ar putea să reușești să faci mai puține greșeli sau să nu mai greșești, dar cel mai important este să petreci mai mult timp citind cuvintele lui Dumnezeu și înțelegând adevărului, cunoscându-ți propria natură și eiberându-te de firea ta coruptă; numai atunci vei fi în siguranță” („Doar prin urmărirea adevărului poți obține schimbări în firea ta” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să înțeleg că eram corupt de Satana, aveam o natură arogantă și eram întinat. Nu aveam deloc o asemănare umană. Prin această experiență, mi-am recunoscut statura. Nu m-am mai supraestimat și n-am mai fost încrezut. În același timp, am realizat că orice calibru sau pricepere aș avea, asta nu înseamnă că înțeleg adevărul și-l pătrund. Puteam să am părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu, dar mai mult vorbeam în doctrine. Îmi lipsea experiența practică și aveam multe neajunsuri. Ar trebui să-mi amintesc mereu câte defecte am și să caut smerit când înfrunt adevărul. Ar trebui să reflectez și să aflu mai multe despre mine. E singura cale de a evita aroganța, îngâmfarea și aprecierea de sine. Slavă Ție, Dumnezeule!