de Wenyan, Italia

Am început să coordonez lucrările video în noiembrie 2018. În fiecare zi, eram un pachet de nervi din cauza volumului mare de muncă. Eram ocupată să rezolv tot felul de probleme și să supraveghez munca celorlalți. Nu-mi puteam permite să mă relaxez. După un timp, sora Liu ne analiza adesea videoclipurile și spunea că toate aceste probleme au apărut din cauza lipsei noastre de efort. Mi-a fost foarte greu să accept acest lucru când am văzut mesajele ei. Făceam deja tot ce ne stătea în putință pentru a evita pe cât posibil greșelile, iar să avem atâtea reușite la locul de muncă nu era rău deloc. Nu cumva doar îngreuna activitatea făcând caz de lucruri mărunte? Nu i-am luat niciodată sugestiile în seamă, gândindu-mă că făcea scandal fără motiv și că ne întârzia munca. Într-o zi, am stabilit o întrevedere cu sora Liu pentru a discuta. Am folosit câteva principii pentru a-i comunica modul în care cicăleala ei afecta progresul muncii noastre. Am fost surprinsă când, imediat după părtășie, ea a spus pe un ton aspru: „Acesta e un aspect al principiului în cauză. Dar dă-mi voie să-ți reamintesc: să nu crezi că principiile sunt o scuză pentru un comportament neglijent și iresponsabil în îndatoririle voastre. Acestea sunt două lucruri diferite. Nu le confundați.” Când am auzit vorbele ei, deși nu am scos un cuvânt, m-am înfuriat și mi-am zis în sinea mea: „Nu cumva vrei să spui că sunt neglijentă și iresponsabilă în îndatoririle mele? E evident că faci caz de lucruri mărunte, încetinind totul, dar mă critici pe mine! Ce mare scofală? Niște mici probleme nu vor afecta deloc calitatea videoclipurilor, iar ceea ce am realizat este deja destul de bun. Nu știi cât de mare e volumul nostru de muncă, doar faci caz de problemele mici și apoi mă ataci în felul ăsta. Ești atât de arogantă!” Apoi am refuzat să mai interacționez cu sora Liu. Când era vorba de o problemă pe care ea o semnala, îmi exprimam dezacordul, sentimentele mele afectând modul în care rezolvam problemele.

După aceea, cam o dată la două săptămâni, sora Liu ne pregătea un rezumat cu observațiile legate de problemele de muncă. Odată, a împărtășit aceste observații chiar și cu liderul. Când am auzit asta, m-am înfuriat. Am făcut niște greșeli, dar cu un volum de muncă atât de mare în fiecare lună, nu era normal să fie și lucruri mărunte care nu erau făcute cum trebuie? Chiar era necesar să îi spună liderului? Te obsedează lucrurile mărunte, standardele tale sunt prea ridicate. Ne tratezi pe noi, frații și surorile, ca pe niște mașinării? Nu putem face nicio greșeală? Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mă enervam mai tare. Când liderul a venit să vorbească cu mine, am dat vina doar pe sora Liu, spunând că era extrem de arogantă. Ea nu avea conștiință de sine, ci doar atrăgea atenția asupra problemelor noastre. Liderul a văzut că nu aveam conștiință de sine și mi-a comunicat că trebuie să o tratez pe sora Liu așa cum se cuvine. Mi-a spus să reflectez asupra mea și să învăț o lecție. Dar nu am ascultat cuvintele liderului. Am tergiversat rezolvarea problemelor pe care sora Liu le-a menționat în observațiile ei și nu m-am obosit să mă gândesc cum să evit probleme similare în viitor. Știai la momentul respectiv că nu erai într-o stare bună? Eram vag conștientă și l-am căutat pe Dumnezeu prin rugăciune, cerându-I să mă călăuzească să-mi învăț lecția și să-mi dobândesc conștiința de sine în această privință.

Într-o zi, în timpul devoționalelor, am citit din cuvintele lui Dumnezeu și asta m-a ajutat să conștientizez starea în care mă aflam. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Când oamenii vorbesc despre bine și rău, încearcă să clarifice dacă fiecare lucru este corect sau greșit, nu se opresc până când problema nu este lămurită și se înțelege cine a avut dreptate și cine a greșit, sunt fixați pe astfel de lucruri, fixați pe lucruri pentru care nu există răspuns: mai exact, ce rost are să acționezi așa? Este, în cele din urmă, corect să vorbim despre bine și rău? (Nu.) Unde este greșeala? Există vreo legătură între acest lucru și practicarea adevărului? (Nu există nicio legătură.) De ce spui că nu există nicio legătură? A vorbi despre corect și greșit nu înseamnă respectarea principiilor adevărului, nu înseamnă a discuta sau a avea părtășie despre principiile adevărului; în schimb, oamenii vorbesc întotdeauna despre cine a avut dreptate și cine nu, cine a fost corect și cine a greșit, cine a fost rațional și cine nu, cine a avut motive întemeiate și cine nu, cine s-a făcut mai înțeles; asta este ceea ce examinează ei. Când Dumnezeu îi testează pe oameni, ei încearcă întotdeauna să raționeze cu Dumnezeu, vin întotdeauna cu un motiv sau altul. Oare discută Dumnezeu astfel de lucruri cu tine? Întreabă Dumnezeu care a fost contextul? Întreabă Dumnezeu despre motivele și cauzele pe care le-ai evidențiat? Nu o face. Dumnezeu te întreabă dacă ai avut o atitudine de ascultare sau de împotrivire atunci când te-a testat. Dumnezeu te întreabă dacă ai înțeles sau nu adevărul, dacă ai fost sau nu ascultător. Asta este tot ceea ce întreabă Dumnezeu, nimic altceva. Dumnezeu nu te întreabă care a fost motivul lipsei tale de ascultare, El nu se uită dacă ai avut un motiv întemeiat – El nu ia, în niciun caz, în considerare astfel de lucruri. Dumnezeu Se uită doar la măsura în care ai fost sau nu ascultător. Indiferent de mediul tău de viață și care a fost contextul, Dumnezeu examinează doar dacă a existat ascultare în inima ta, dacă ai avut o atitudine de ascultare; Dumnezeu nu dezbate binele și răul cu tine, lui Dumnezeu nu-I pasă care au fost motivele tale, lui Dumnezeu Îi pasă doar dacă ai fost cu adevărat ascultător, asta este tot ceea ce te întreabă Dumnezeu. Există principiile adevărului în inimile genului de oameni care vorbesc despre bine și rău, cărora le place să se războiască în cuvinte? (Nu.) De ce nu? Au acordat ei vreodată atenție principiilor adevărului? S-au luptat vreodată pentru ele? Le-au căutat vreodată? Nu le-au acordat niciodată atenție, nici nu s-au luptat pentru ele sau nu le-au căutat și sunt total absente din inimile lor. Drept urmare, ei pot trăi doar printre ceea ce este bine și rău, tot ceea ce este în inimile lor reprezintă bine și greșit, corect și incorect, pretexte, motive, justificări, argumente, imediat după care ei atacă, fac acuzații unii împotriva celorlalți și se condamnă reciproc. Firea oamenilor de acest fel este că le place să dezbată binele și răul, le place să facă acuzații și să condamne oamenii. Astfel de oameni nu au iubire sau acceptare față de adevăr, sunt predispuși să încerce și să raționeze cu Dumnezeu, chiar să facă afirmații despre Dumnezeu și să I se împotrivească. În cele din urmă, vor ajunge să fie pedepsiți” (Cuvântul Se arată în trup, Vol. 4: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor). Din revelația lui Dumnezeu, am văzut că oamenii care vorbesc mereu despre bine și rău într-o situație, o vor cerceta mai întâi în amănunt: cine are dreptate și cine nu, cine dă dovadă de rațiune. Dacă ei le pot vorbi celorlalți despre aceleași lucruri la nesfârșit, încep să-și pledeze propria cauză, își îndreaptă atenția asupra celorlalți, devin nedisciplinați, se împotrivesc și chiar îi atacă pe ceilalți fără să caute adevărul sau să reflecteze asupra propriilor probleme. Ei nu se supun situațiilor pe care Dumnezeu le stabilește pentru ei. M-am gândit la cum și eu mă comportam în acest fel. Când sora Liu mi-a semnalat unele probleme în activitatea noastră, am știut că aceste probleme existau, dar am găsit motive și scuze pentru a mă justifica, gândindu-mă că deja ne făceam treaba bine, având în vedere volumul nostru de muncă și faptul că micile probleme erau inevitabile. Am încercat chiar să o contrazic cu principii pentru a o împiedica să semnaleze problemele, gândindu-mă că așteptările ei erau prea mari, că problemele erau nesemnificative și că nu ar fi contat chiar dacă nu erau rezolvate. Când sora Liu m-a criticat pentru că eram neglijentă și iresponsabilă, nu numai că nu am acceptat asta ca venind de la Dumnezeu, dar am devenit răuvoitoare față de ea și am considerat că îmi căuta nod în papură. Când a vorbit cu severitate și cuvintele ei mi-au rănit mândria, am făcut-o arogantă și chiar am judecat-o în fața liderului, încercând să îl fac pe acesta să-mi ia apărarea și să-și facă o părere proastă despre ea. Când liderul m-a ajutat, am refuzat să ascult. Nu acceptam situațiile ca venind de la Dumnezeu și nici nu reflectam asupra propriilor mele probleme. Mai degrabă căutam justificări, scuze și dezbăteam cine avea dreptate și cine nu. Nu am arătat decât înverșunare, fără nici cea mai mică dovadă de supunere. Cum puteam să mă numesc credincioasă? Mă purtam ca o necredincioasă.

După aceea, am citit un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care m-a ajutat să înțeleg mai bine voia lui Dumnezeu. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „A face orice lucru implică a căuta adevărul și a pune în practică adevărul. Și atât timp cât ceva implică adevărul, implică umanitatea și atitudinea oamenilor. De cele mai multe ori, când oamenii fac lucrurile neprincipial, este pentru că nu înțeleg principiile din spatele acelor lucruri. Dar, de multe ori, oamenii nu numai că nu înțeleg principiile, dar nici nu doresc să le înțeleagă. Deși s-ar putea să știe câte ceva despre ele, tot nu doresc să-și facă bine sarcina; acest standard nu este în inimile lor, cum nu e nici această cerință. Așa că le este foarte greu să facă lucrurile bine, le este foarte greu să facă lucrurile într-un mod care să fie în conformitate cu adevărul și care să-L mulțumească pe Dumnezeu. Cheia în ceea ce privește măsura în care oamenii își pot îndeplini sau nu datoria în mod acceptabil depinde de ceea ce caută și dacă iubesc sau nu lucrurile pozitive. Dacă oamenilor nu le plac lucrurile pozitive, nu le este ușor să accepte adevărul – ceea ce este foarte supărător; chiar dacă îndeplinesc o datorie, ei fac doar un serviciu. Indiferent dacă înțelegi sau nu adevărul și dacă ești sau nu capabil să înțelegi principiul, dacă îți îndeplinești conștiincios datoria, vei obține, cel puțin, rezultate medii. Numai asta va fi suficient. Dacă ești atunci capabil să cauți adevărul și să faci lucrurile conform principiilor adevărului, atunci vei putea face pe deplin ceea ce cere Dumnezeu și vei mulțumi voia lui Dumnezeu. Ce cere Dumnezeu? (Să ne dăm toată inima și puterea pentru a ne îndeplini datoria.) Cum să interpretăm expresia «a da toată inima și puterea»? Dacă oamenii își dedică toată mintea pentru a-și îndeplini datoria, atunci își dau toată inima. Dacă folosesc fiecare gram de putere pe care îl au atunci când își îndeplinesc datoria, își dau toată puterea. Este ușor să-ți dai toată inima și puterea? Acest lucru nu este ușor de realizat fără conștiință și rațiune. Dacă oamenii nu au inimă, dacă sunt lipsiți de intelect și incapabili de reflecție și dacă, atunci când se confruntă cu o problemă, nu caută adevărul și nu au căi sau mijloace, atunci își pot da toată inima? Cu siguranță nu” („Omul este cel mai mare beneficiar al planului de gestionare al lui Dumnezeu” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). După ce am meditat la cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles voia Lui. Dumnezeu nu cere ca oamenii să atingă perfecțiunea în îndatoririle lor, ci analizează dacă aceștia fac tot ce pot și dacă își dau silința să îmbunătățească felul în care își îndeplinesc îndatoririle. Dumnezeu cercetează inimile oamenilor. Am reflectat la atitudinea mea față de îndatoririle mele în raport cu cuvintele lui Dumnezeu. Întotdeauna am simțit că aveam un volum mare de muncă, cu multe lucruri de luat în considerare și de rezolvat și că era normal să apară mici probleme în activitate. Uneori, chiar dacă știam că acele probleme puteau fi evitate, nu m-am străduit să îmbunătățesc lucrurile, ceea ce a dus la prelungirea și la nerezolvarea problemelor. Dar, de fapt, Dumnezeu nu-mi cere să nu fac niciodată greșeli în îndatoririle mele. El doar disprețuiește atitudinea mea neglijentă și iresponsabilă. Sora Liu îmi atrăgea atenția asupra unei probleme, semnalând-o, ajutându-mă să o rezolv în timp util și să-mi îndeplinesc bine îndatoririle. Odată ce am realizat acest lucru, starea mea s-a îmbunătățit un pic. După aceea, am avut părtășie și sinteză cu ceilalți și m-am gândit cum să mă schimb. Când cineva a semnalat din nou o problemă, nu am mai fost la fel de refractară și de superficială în această privință, ci am rezolvat-o împreună cu ceilalți.

De asemenea, am reflectat asupra mea. De ce m-am opus atât de mult sugestiilor surorii Liu? Mai târziu am citit un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu și am căpătat o conștientizare de sine mai bună. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Atitudinea arhetipală a antihriștilor față de tratare și emondare este de a refuza vehement să le accepte ori să le admită. Indiferent cât de mult rău fac sau cât de mult prejudiciază lucrarea casei lui Dumnezeu și intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu, nu simt nici cea mai mică remușcare sau că datorează ceva. Din acest punct de vedere, antihriștii au umanitate? Categoric nu. Ei cauzează tot felul de pagube aleșilor lui Dumnezeu și dăunează lucrării bisericii – aleșii lui Dumnezeu pot să vadă lucrul acesta limpede ca lumina zilei și pot să vadă înșiruirea de fapte rele ale antihriștilor. Și totuși, antihriștii nu acceptă sau nu recunosc asta, refuză cu încăpățânare să admită că se înșală sau că sunt responsabili. Nu este acesta un indiciu că s-au săturat de adevăr? Aceasta este măsura în care antihriștii s-au săturat de adevăr. Oricât de multe rele comit, ei refuză să accepte și rămân neînduplecați până la sfârșit. Aceasta dovedește că antihriștii nu iau niciodată în serios lucrarea casei lui Dumnezeu, nici nu acceptă adevărul. Nu au ajuns să creadă în Dumnezeu; sunt lacheii Satanei, veniți să tulbure și să perturbe lucrarea casei lui Dumnezeu. În inimile antihriștilor există doar reputație și statut. Ei cred că, dacă ar fi să-și recunoască greșeala, atunci ar trebui să accepte responsabilitatea, iar atunci statutul și reputația lor ar fi grav compromise. Prin urmare, ei se împotrivesc, afișând atitudinea celor care «neagă până la moarte». Indiferent ce revelații au oamenii sau ce analize fac aceștia, ei se străduiesc din răsputeri să le nege. Indiferent dacă negarea lor este voită sau nu, pe scurt, într-o privință, acest lucru expune natura și esența antihristului de a fi sătul de adevăr și a-l urî. În altă privință, arată cât de mult își prețuiesc antihriștii statutul, reputația și interesele proprii. Între timp, care este atitudinea lor față de lucrarea și interesele bisericii? Una de dispreț și negare a răspunderii. Nu au deloc conștiință și rațiune. Faptul că antihriștii se eschivează de la a-și asuma responsabilitatea demonstrează aceste aspecte? Pe de o parte, faptul că se eschivează de la responsabilitate dovedește esența și natura lor de a le fi lehamite și a urî adevărul; în vreme ce, pe de altă parte, arată lipsa lor de conștiință, rațiune și umanitate. Indiferent cât de mult afectează amestecul și relele lor intrarea în viață a fraților și a surorilor, nu se simt vinovați și nu pot fi niciodată deranjați de asta. Ce fel de creatură este asta? Chiar și recunoscându-și parțial greșeala s-ar considera că au un strop de conștiință și rațiune, însă antihriștii nu au nici măcar acea cantitate mică de umanitate. Așadar, ce ați spune că sunt? Esența antihriștilor este diavolul” („Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea a treia)” în Demascarea antihriștilor). Am reflectat după ce m-am raportat la cuvintele lui Dumnezeu. Am fost în mod evident neglijentă în îndeplinirea îndatoririlor mele și au existat multe scăpări și probleme, dar nu am avut niciun sentiment de vină sau remușcare. Când am ajuns să fiu emondată, tratată și atenționată nu am vrut să accept acest lucru. Întotdeauna găseam motive să mă justific și să ridic din umeri. Nu eram dispusă să-mi recunosc propriile greșeli. Credeam că recunoașterea greșelilor m-ar pune într-o lumină proastă și mi-ar afecta reputația, statutul și imaginea, făcându-i pe ceilalți să mă desconsidere. Eram complet irațională. Mă arătam dezgustată de adevăr. Ceilalți mi-au oferit sugestii care să mă ajute să văd de ce nu-mi îndeplineam îndatoririle corespunzător, și astfel să pot remedia problemele în timp util și să-mi fac mai bine datoria. Dar nu am acceptat niciodată acest lucru de la Dumnezeu și nici nu am reflectat asupra mea. Astfel, problema neglijenței în îndeplinirea îndatoririlor mele nu a fost niciodată rezolvată și nu mi-am îndeplinit niciodată atribuțiile de coordonator, făcându-i pe ceilalți să fie neglijenți în îndeplinirea îndatoririlor lor și să facă și ei greșeli. În acel moment, am văzut, în sfârșit, că neîndreptarea acestei firi satanice de a fi dezgustată de adevăr m-a făcut să-mi fie greu să accept adevărul și să accept sugestiile celorlalți. Dacă aș continua fără să mă căiesc și fără să îndrept această fire coruptă, problemele și neajunsurile apărute în îndeplinirea îndatoririlor mele ar spori și, în cele din urmă, aș face rău, m-aș împotrivi lui Dumnezeu și aș fi disprețuită și alungată de El. Când am realizat acest lucru am fost foarte tulburată și m-am rugat lui Dumnezeu în semn de căință, dorind ca de acum înainte să urmez adevărul în îndeplinirea îndatoririlor mele și să nu mai trăiesc în corupție.

Mai târziu am citit un alt pasaj din cuvântul lui Dumnezeu care mi-a oferit o cale de a îndrepta firea mea de dezgust față de adevăr. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Dacă, atunci când nu înțelegi un adevăr, cineva îți oferă o sugestie și îți spune cum să acționezi conform adevărului, primul lucru pe care ar trebui să-l faci este să accepți și să le ceri tuturor să aveți părtășie împreună, pentru a vedea dacă aceasta este calea corectă, dacă este în conformitate cu principiile adevărului. Dacă te asiguri că este în conformitate cu adevărul, atunci practică în acest fel; dacă te asiguri că nu este, atunci nu o face. Este atât de simplu. Ar trebui să cauți adevărul de la mulți oameni, ascultând ceea ce are de spus toată lumea și luând totul în serios; nu refuza să asculți sau nu dojeni oamenii. Acest lucru face parte din datoria ta, așa că ar trebui să îl tratezi cu seriozitate. Aceasta este atitudinea și starea corectă. Când ai starea potrivită, nu vei mai trăda firea unuia sătul de adevăr și ostil față de acesta; a practica în acest fel ia locul firii tale corupte și înseamnă a practica adevărul. Și care este efectul practicării adevărului în acest fel? (Există îndrumarea din partea Duhului Sfânt.) A avea îndrumarea Duhului Sfânt este un aspect. Uneori, problema este foarte simplă și realizabilă prin folosirea propriului intelect; odată ce oamenii ți-au dat sugestii și tu ai înțeles, îndrepți lucrurile și, pur și simplu, procedezi conform principiului. Pentru ființele umane, acest lucru poate părea banal, dar în ochii lui Dumnezeu, este mare lucru. De ce spun asta? Când practici în acest fel, Dumnezeu vede că ești capabil să practici adevărul, că ești o persoană care iubește adevărul, nu cineva care este sătul de adevăr și, în același timp în care îți vede inima, Dumnezeu îți vede și firea. Acesta este un mare lucru. Și atunci când îndeplinești o datorie și faci lucruri înaintea lui Dumnezeu, ceea ce trăiești și dezvălui este realitatea adevărului care ar trebui să se regăsească în oameni; înaintea lui Dumnezeu, atitudinea, gândurile și starea ta în tot ceea ce faci sunt de cea mai mare importanță, sunt ceea ce Dumnezeu cercetează cu atenție” („Cei care nu pot trăi întotdeauna înaintea lui Dumnezeu sunt necredincioși” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Cuvintele lui Dumnezeu au indicat o cale de a practica. Când frații și surorile îmi oferă sugestii sau mă corectează, mai întâi ar trebui să am o atitudine de acceptare și supunere. Când nu știu cum să urmez această cale, nu ar trebui s-o disprețuiesc sau să mă împotrivesc, ci ar trebui mai întâi să o accept, să caut părtășie de la cineva care înțelege adevărul, apoi să-l pun în practică după ce înțeleg cu adevărat principiile. Așa îmi voi îndeplini îndatoririle după voia lui Dumnezeu. M-am gândit că atunci când ceilalți observă și semnalează probleme sau neajunsuri în activitatea mea, când îmi oferă sugestii și mă tratează, înseamnă doar că ei sunt responsabili pentru lucrarea bisericii, nu că dau vina pe mine sau că îmi îngreunează situația. Ar trebui să primesc asta ca venind de la Dumnezeu, să fiu supusă și îngăduitoare, să reflectez asupra problemelor mele, să le remediez și să le rezolv în timp util. Aceasta e singura modalitate ca munca mea să se îmbunătățească încetul cu încetul și să evit ca firea mea coruptă să perturbe lucrarea bisericii.

Într-o zi, sora Liu a trimis un mesaj în care semnala unele probleme legate de videoclipurile noastre. Când l-am văzut, am dezaprobat-o pentru o clipă. Discutasem și abordasem deja aceste probleme cu ceilalți. De ce le aducea din nou în discuție? Am vrut să spun ceva în apărarea mea dar, gândindu-mă mai bine, am realizat că dacă ea a semnalat asta, cu siguranță încă mai sunt scăpări sau neajunsuri în lucrare. Așa că am luat inițiativa de a o întreba pe sora Liu despre asta. După ce am înțeles cu adevărat, mi-am dat seama, în cele din urmă, că doar discutasem aceste probleme cu frații și surorile, dar nu verificasem activitatea lor în timp util după aceea. Mi-am dat seama, de asemenea, că nu eram proactivă și responsabilă în ceea ce privește activitatea mea, ci doar așteptam pasiv ca alții să îmi semnaleze problemele înainte de a le rezolva. Astfel, am luat inițiativa de a-i întreba pe ceilalți ce probleme mai existau în videoclipurile noastre, am avut părtășie și le-am rezolvat în timp util. După un timp, era clar că apăreau din ce în ce mai puține probleme, iar eu m-am simțit împăcată și ușurată în ceea ce privește îndeplinirea îndatoririlor mele. De asemenea, am simțit în inima mea că numai fiind capabilă să accept sugestiile altora, să caut adevărul și să-mi rezolv problemele pot să-mi îndeplinesc bine îndatoririle.