de Derek, Coreea de Sud

În 2019 am fost ales conducător de biserică. Pe atunci mai mult supravegheam lucrarea video. Învățând de la mai mulți lideri de echipă, am început treptat să stăpânesc unele principii ale producției și mi-am dezvoltat o perspectivă proprie. În timpul discuțiilor, ideile pe care le menționam câștigau aprobarea tuturor. Pe măsură ce videoclipurile pe care le produceam deveneau tot mai bune, frații și surorile din alte biserici veneau să învețe de la noi. Mă simțeam foarte împlinit, gândindu-mă: „Nu numai că mă pot ocupa de lucrarea bisericii, ci înțeleg și lucrarea profesională și pot identifica probleme în producția video. Dacă toți sunt în încurcătură, vin adesea să-mi ceară sfatul. Per total, cred că sunt un conducător calificat.” Ulterior, fratele care îmi era partener n-a putut face față lucrării și a fost demis, iar sora Lisa mi-a devenit noua parteneră pentru a face lucrarea bisericii. Am început să fac calcule: Lisa avea o părtășie despre adevăr mai pătrunzătoare decât a mea, dar eu supravegheam lucrarea video de mai multă vreme și aveam mai multă experiență. Aptitudinile ei erau inferioare alor mele, iar ea era cam relaxată în vorbe și acțiuni. Per total, tot eu eram în avantaj și cel care îndruma lucrarea noastră. Însă, treptat, Lisa s-a familiarizat mai mult cu lucrarea bisericii, a devenit mai eficientă în părtășia ei și în rezolvarea problemelor. Frații și surorile au început să meargă la ea cu toate întrebările lor. Când am văzut că Lisa era harnică și responsabilă în lucrarea ei și oferea părtășie mai concretă despre cuvintele lui Dumnezeu decât mine, în mod inconștient, am început să mă simt amenințat. Mai ales când am observat că ideile ei erau aprobate adesea de liderii de echipă, am devenit și mai invidios. Dacă lucrurile continuau așa, mai devreme sau mai târziu avea să-mi fure lumina reflectoarelor și aveam să devin tot mai nesemnificativ. Mi-am spus că nu merge așa. Trebuia să o întrec cumva. După aceea, când discutam lucrarea cu liderii de echipă, aveam grijă să-mi spun mereu primul ideile.

O dată, discutând despre problema unui videoclip, le-am oferit sfatul meu, dar ceilalți n-au considerat-o o chestiune de principiu, așa că mi-au respins ideea și au schimbat subiectul. M-am simțit puțin cam umilit. Inițial am vrut să arăt că am avut o idee bună și am fost pătrunzător, deci de ce nu m-am putut face înțeles? M-am blocat într-un moment crucial. Am arătat că nu eram la nivelul Lisei, tăindu-mi singur craca. Când Lisa a avut părtășie, m-am simțit complet umilit și am devenit și mai invidios. O dată, după o discuție, un lider de echipă a venit la mine și mi-a spus în particular: „În ultimul timp pari cam tulburat. Te grăbești să vorbești primul, înainte să înțelegi despre ce e vorba, iar asta ne perturbă procesul de gândire. Apoi trebuie să-ți explicăm totul din nou, iar asta întârzie progresul lucrării noastre. Trebuie să reflectezi asupra acestui lucru.” Am fost foarte descurajat auzind asta. În trecut, majoritatea ideilor mele erau acceptate în discuțiile cu liderii de echipă. Însă, de când a venit Lisa, statutul meu printre ceilalți se diminuase treptat, nimănui nu-i păsa de părerea mea și chiar perturbasem lucrarea bisericii. Dacă toate acestea continuau, cum mai puteam da ochii cu ei? Nu numai că n-am reflectat, ci am dat toată vina pe Lisa. Timp de mai multe zile, am stat îmbufnat, m-am simțit tot mai descurajat și am fost tot mai ineficient în lucrarea mea. O dată, un conducător superior m-a chemat să-mi spună că o parte din lucrarea pe care o supravegheam îi va fi reatribuită Lisei. N-am fost încântat, dar n-am spus nimic. M-am gândit: „După această repartizare, e clar că Lisa va supraveghea cea mai mare parte a lucrării bisericii, iar eu voi fi un asistent. Oare ceilalți vor crede că lucrarea a fost reatribuită fiindcă eu nu mă descurc? Înainte conduceam și făceam parte din toate lucrările bisericii, dar acum Lisa mi-a furat lumina reflectoarelor. Cât timp e aici, voi continua să fiu pus pe tușă.” Mă simțeam tot mai rău gândindu-mă la asta. M-am întors în camera mea cu inima grea și m-am întins pe pat, simțindu-mă slab, incapabil să accept această nouă realitate. Calibrul și capacitatea de lucru ale Lisei nu erau mai bune decât ale mele. În plus, supravegheasem de mult lucrarea video și aveam experiență, așadar, de ce mă întrecuse ea? Nu puteam să fiu reprimat așa. Trebuia să-mi recapăt cu orice preț reputația și statutul! De atunci am tot așteptat ca Lisa să comită abateri în lucrarea ei, pentru a-mi putea recupera poziția. O dată, Lisa nu m-a contactat când a mers să discute lucrarea cu liderii de echipă, iar lucrarea a fost începută fără știrea mea. Am profitat de ocazie ca să-i atac în mod pasiv-agresiv acțiunile despotice, revărsându-mi toată frustrarea reprimată. Am spus că eram conducător doar cu numele și că nu mai aveam niciun cuvânt de spus în lucrarea liderilor de echipă. În timp ce vorbeam, Lisa s-a înroșit vizibil. Deși m-am folosit de ocazie ca să-mi revărs frustrările, sufletul tot îmi era foarte întunecat. Cam pe atunci, conducătoarea noastră a rânduit un proiect, dar, din diverse motive, acesta n-a progresat mult. De fapt, aveam destul timp să ajut la acel proiect, dar m-am gândit: „Lisa este supraveghetoarea principală a proiectului, deci, chiar dacă totul e făcut bine, meritele mele nu vor fi recunoscute. Mai bine o las pe Lisa să-l facă. Va fi cu atât mai bine dacă eșuează. Astfel, oamenii n-o vor mai respecta.” În perioada aceea, concuram mereu pentru faimă. Nu duceam nicio povară în lucrarea bisericii și făceam lucrurile mecanic. Nici nu puteam să rezolv probleme din lucrare, iar în lucrarea mea apăreau tot mai multe probleme. În fața acestui fapt, nu am reflectat asupra mea și am devenit tot mai exasperat. Adesea scoteam în evidență defectele celorlalți și le exageram, tulburând lucrarea. Când a aflat conducătoarea superioară, a avut părtășie cu mine și mi-a expus problema. Însă, în sinea mea, am contrazis-o: „Nu numai eu sunt responsabil că lucrarea nu obține rezultate. De ce sunt eu cel vizat?” Nu doar că nu mă cunoșteam deloc, ci dădeam toată vina pe Lisa. În plus, mă plângeam de liderii de echipă, că nu acționau principial. După ce nu am acceptat părtășia repetată a conducătoarei și nu am făcut lucrare reală, ea m-a demis. După ce am fost demis, m-am simțit gol pe dinăuntru, îndurerat și negativ. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume ca să învăț din situația asta.

Ulterior am citit două fragmente din cuvintele lui Dumnezeu care mi-au oferit o oarecare cunoaștere de sine. Dumnezeu Atotputernic spune: „Indiferent în ce grup se află, care sunt mottourile antihriștilor? Spuneți ce gândiți. (Lupta cu alți oameni și cu Cerul este o sursă de distracție nesfârșită.) Nu este o nebunie? Este o nebunie. Mai sunt altele? (Dumnezeule, nu se gândesc ei: «Sunt propriul meu domn în cer și pe întregul pământ»? Adică vor să fie cel mai sus și, indiferent cu cine sunt, vor mereu să-i întreacă.) Aceasta este una dintre ideile lor. Altele? (Dumnezeule, m-am gândit la trei cuvinte: «Învingătorul e rege.» Cred că vor mereu să le fie superiori celorlalți și să se facă remarcați, indiferent unde sunt și se străduiesc să fie cel mai sus.) Majoritatea lucrurilor despre care ați vorbit sunt feluri de idei; încercați să folosiți un tip de comportament pentru a le descrie. Antihriștii nu vor neapărat să ocupe cea mai înaltă poziție, indiferent unde sunt. Oricând se duc undeva, au o fire și o mentalitate care îi obligă să acționeze. Care este această mentalitate? Este aceasta: «Trebuie să concurez! Să concurez! Să concurez!» De ce trei de «concurează», de ce nu un singur «concurează»? (Competiția a devenit viața lor, pe baza acesteia trăiesc.) Aceasta este firea lor. S-au născut cu o fire extrem de arogantă și greu de stăpânit, adică se consideră fără egal și sunt extrem de încrezuți. Nimeni nu poate diminua această fire incredibil de arogantă a lor; nici ei înșiși nu o pot controla. Prin urmare, viața lor se axează numai pe luptă și competiție. Pentru ce luptă și concurează? Firește, concurează pentru faimă, câștig, statut, imagine și propriile interese. Indiferent de metodele pe care trebuie să le folosească, atât timp cât toți se supun lor și atât timp cât obțin beneficii și statut, și-au atins scopul. Voința lor de a concura nu este o distracție temporară; este un fel de fire care vine dintr-o natură satanică. Este asemănătoare firii marelui balaur roșu care luptă cu Cerul, luptă cu pământul și luptă cu oamenii. Acum, ce vor antihriștii când se luptă și concurează cu alții în biserică? Fără îndoială, ei concurează pentru reputație și statut. Dar dacă obțin statut, la ce le folosește? La ce le folosește dacă alții îi ascultă, îi admiră și îi idolatrizează? Antihriștii înșiși nu pot explica acest lucru. În realitate, le place să se bucure de reputație și statut, să le zâmbească toată lumea și să fie întâmpinați cu flatări și lingușiri. Prin urmare, de fiecare dată când un antihrist merge la o biserică, acesta face un lucru: se luptă și concurează cu ceilalți. Chiar dacă obțin putere și statut, nu au terminat. Pentru a-și proteja statutul și a-și asigura puterea, ei continuă să lupte și să concureze cu ceilalți. Vor face asta până vor muri. Așadar, filosofia antihriștilor este: «Cât timp ești în viață, nu înceta să lupți.» Dacă o persoană rea ca aceasta există în biserică, îi va tulbura pe frați și pe surori? De exemplu, să spunem că toți mănâncă și beau în liniște cuvintele lui Dumnezeu și au părtășie despre adevăr, iar atmosfera este pașnică și starea de spirit plăcută. În acest moment, un antihrist va clocoti de nemulțumire. Va deveni invidios pe cei care au părtășie despre adevăr și îi va urî. Va începe să-i atace și să-i judece. Oare nu va tulbura acest lucru atmosfera pașnică? Este o persoană rea care a venit să-i tulbure și să-i dezguste pe ceilalți. Așa sunt antihriștii. Uneori, antihriștii nu caută să-i distrugă sau să-i învingă pe cei împotriva cărora concurează și pe care îi suprimă; atât timp cât dobândesc reputație, statut, vanitate și mândrie și îi fac pe oameni să-i admire, ei și-au atins scopul” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”]. „Cu cât rivalizezi mai mult pentru faimă, câștig și statut, cu atât mai întunecată îți va fi inima. Cu cât rivalizezi mai mult pentru ele, cu atât mai mari îți vor deveni invidia și ura față de alții. Vei dori să lupți pentru ele cu atât mai mult, iar când nu vei reuși să le obții, cu atât mai multă ură vei simți. Cu cât simți mai multă ură, cu atât mai întunecat vei fi pe interior, cu atât mai prost îți vei îndeplini datoria și, cu cât mai prost îți îndeplinești datoria, cu atât mai puțin vei putea fi folosit de casa lui Dumnezeu. Acesta este un cerc vicios interconectat. Dacă nu îți faci niciodată bine datoria, vei fi eliminat treptat” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firilor corupte”). Gândindu-mă la cuvintele lui Dumnezeu, mi-am adus aminte de toate comportamentele mele de a concura pentru faimă. Ceea ce am dezvăluit era aceeași fire a unui antihrist, expusă de Dumnezeu. De când am văzut că Lisa obținea rezultate mai bune decât mine și câștigase respectul fraților și al surorilor, în mine a început să clocotească o dorință mută de a dovedi că nu era mai bună decât mine, așa că nu puteam pierde în fața ei. Nu mă gândeam decât cum să schimb situația în avantajul meu. Când discutam despre lucrare, întrerupeam ca să-mi spun părerea, vrând doar să mă fac remarcat și s-o eclipsez pe Lisa, fără să mă gândesc deloc dacă asta avea să ne afecteze lucrarea. Iar când conducătoarea superioară i-a atribuit Lisei o parte din lucrarea mea, am devenit și mai invidios, crezând că-mi furase lumina reflectoarelor. Apoi intenția mea răuvoitoare a ieșit la iveală. Am început să caut ocazii să profit de abaterile și omisiunile Lisei și să-mi revărs frustrările, doar ca să-mi realizez obiectivele, oricât rău i-aș fi făcut. Când un anumit proiect nu progresa, deși vedeam clar unde erau problemele și aveam timp să ajut, n-aveam chef să mă deranjez, știind că Lisa supraveghea. Ba chiar speram că avea să eșueze și să piardă respectul celorlalți. Am văzut că-mi doream prea mult reputație și statut, că eram aspru și nu apăram deloc lucrarea bisericii. Concuram pentru faimă, încercând mereu să-i întrec pe ceilalți, și nu mă gândeam deloc la datoria mea. Lucrarea pe care o supravegheam aproape că stătuse pe loc, iar eu mă scufundasem în întuneric. Această „competiție” mă prinsese într-un cerc vicios. Întocmai cum spune Dumnezeu: „Dacă nu îți faci niciodată bine datoria, vei fi eliminat treptat.” Am cufundat lucrarea bisericii în haos și nici nu m-am gândit să reflectez asupra mea. Dacă aș continua așa, cine știe de ce comportament perturbator aș fi în stare? În cel mai rău caz, aș fi putut fi eliminat. Din fericire, faptul că am fost demis a oprit la timp faptele mele rele. Acesta era Dumnezeu care-mi dădea o șansă să reflectez asupra mea, să mă cunosc, și mă emonda pentru dorința și ambiția de a urmări faima, câștigul și statutul. Mi-am dat seama că acestea erau mântuirea lui Dumnezeu și felul Lui de a mă proteja. I-am mulțumit, iar starea mea s-a îmbunătățit considerabil. Am decis să-mi îndeplinesc datoria în mod pragmatic și să nu mai concurez pentru faimă.

După aceea am fost mult mai modest în datoria mea. Chiar și când mi s-au atribuit lucrări privind chestiuni generale și trebuia să fac treburi mărunte, neremarcabile, eram dispus să mă supun, știind că, de vreme ce Dumnezeu îmi dăduse această șansă să mă căiesc, ar trebui să-mi fac datoria în mod pragmatic. Curând după aceea, a fost lansat un nou proiect video și, spre surprinderea mea, toți m-au ales pe mine să-l produc. Am prețuit oportunitatea, am cercetat cu sârg și am căutat principii relevante. După o vreme, structura de bază a filmului era aproape gata și, văzând cum a ieșit, m-am simțit destul de mulțumit de mine. Iarăși izbucnea dorința mea de reputație și de statut. M-am gândit: „Poate că am fost demis drept conducător, dar un om talentat are mereu șansa să se remarce. Trebuie să profit de această ocazie să-mi folosesc calitățile și să-mi dovedesc talentul. Poate că Lisa e mai bună decât mine în a avea părtășie despre adevăr și a rezolva probleme, dar eu sunt în avantaj când e vorba de aptitudini profesionale. Câtă vreme investesc timp și produc bine acest videoclip, toți îmi vor vedea progresul și poate că voi fi iar ales conducător și o voi întrece pe Lisa.” Într-o zi am auzit că lucrarea per total progresa cu greu și că Lisa fusese emondată de conducătoare fiindcă videoclipurile încălcau principiile. Când am auzit, m-am bucurat de răul ei, spunându-mi: „Vezi tu, lucrarea video nu s-a îmbunătățit de când am fost demis. E mai rău decât înainte. Înainte puteam să văd problemele și să ofer idei, așa că e mai bine dacă ei nu progresează. Pot vedea că nu numai eu nu-mi făceam bine treaba, ci și Lisa.” Ulterior am auzit că, în ultimul timp, Lisa fusese într-o stare proastă: părtășiei ei de la adunări îi lipsea lumina, iar ceilalți erau dărâmați de probleme și deveniseră negativi. Mi-am spus: „Dacă lucrurile continuă așa, poate că în lucrarea video va apărea o problemă gravă și Lisa va fi demisă. Poate atunci voi fi ales conducător și voi putea continua supravegherea acestei lucrări.” Așa că am continuat să lucrez la videoclip, în vreme ce stăteam cu ochii pe situația Lisei. Când am auzit că ea învățase din emondare, că starea ei se îmbunătățise și că frații și surorile înțeleseseră anumite principii prin eșecuri și piedici și obțineau rezultate mai bune, m-am simțit profund dezamăgit și deprimat. Mai ales când, într-o adunare, Lisa a avut părtășie despre ceea ce câștigase și experimentase prin toate acestea și primise aprobarea tuturor, am devenit și mai nemulțumit. În mine au izbucnit gânduri pline de invidie și ură. Simțeam că nu mai exista speranță pentru revenirea mea. După aceea nu mi-am mai găsit motivația și am devenit neatent în timp ce produceam videoclipul. Câteva zile mai târziu, videoclipul a fost gata. Dar, spre surprinderea mea, conducătoarea a observat o problemă mare când a revizuit videoclipul. Apoi l-a repartizat altcuiva să-l editeze și nu m-a lăsat să continui să produc videoclipul, nici nu mi-a mai dat alte îndatoriri. Am fost complet luat prin surprindere. Pierzând această șansă de a produce videoclipul, singurul lucru cu care mă puteam lăuda îmi fusese luat. În vreme ce ceilalți frați și surori erau ocupați cu îndatoririle lor, eu n-aveam nimic de făcut și săream în ochi tuturor. Mă simțeam îngrozitor. Eram singur, demoralizat, agonizam și eram dărâmat de suferință. În lacrimi, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dragă Dumnezeule, știu că sunt în această situație prin dreptatea Ta. După demitere n-am reflectat asupra mea și nu m-am cunoscut cu adevărat, ci doar am căutat moduri de a reveni în forță și a mă face remarcat. Am fost răuvoitor și arogant și Te-am dezgustat. Acum nu pot face nicio datorie și am devenit un parazit în biserică. O, Dumnezeule, nu mai vreau să concurez pentru faimă. Te rog să mă luminezi și să-mi permiți să mă cunosc cu adevărat, ca să mă pot urî și răzvrăti împotriva mea și să nu mă mai întorc la vechile obiceiuri.”

După aceea am găsit alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Antihriștii își consideră statutul și reputația ca fiind mai importante decât orice altceva. Acești oameni nu sunt doar înșelători, vicleni și ticăloși, ci și extrem de feroce. Ce fac ei atunci când descoperă că statutul lor este în pericol sau când își pierd locul în inimile oamenilor, când pierd sprijinul și afecțiunea acestor oameni, când oamenii nu-i mai venerează, nu-i mai respectă și au căzut în dizgrație? Devin brusc ostili. De îndată ce își pierd statutul, devin reticenți la a îndeplini orice datorie, tot ceea ce fac este superficial și nu au niciun interes de a face vreun lucru. Dar aceasta nu este cea mai gravă manifestare. Care este cea mai gravă manifestare? De îndată ce acești oameni își pierd statutul și nimeni nu îi respectă și nimeni nu este indus în eroare de ei, ies la suprafață ura, gelozia și răzbunarea. Nu numai că nu au inimi cu frică de Dumnezeu, dar sunt lipsiți și de orice fărâmă de supunere. În plus, în inima lor, urăsc casa lui Dumnezeu, biserica, conducătorii și lucrătorii; ei năzuiesc ca lucrarea bisericii să întâmpine probleme sau să se oprească; vor să râdă de biserică și de frați și de surori. De asemenea, ei urăsc pe oricine urmărește adevărul și se teme de Dumnezeu. Ei atacă și batjocoresc pe oricine este loial în datoria sa și este dispus să plătească un preț. Aceasta este firea antihriștilor – și nu este feroce? Aceștia sunt, în mod clar, oameni răi; antihriștii sunt, în esența lor, oameni răi. Chiar și atunci când întrunirile sunt ținute online, dacă văd că semnalul este bun, înjură în gând și își spun în sinea lor: «Sper să pice semnalul! Sper să pice semnalul! Este mai bine dacă nimeni nu poate să asculte predicile!» Ce sunt acești oameni? (Diavoli.) Sunt diavoli! În niciun caz nu sunt oameni ai casei lui Dumnezeu” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a doua)”]. Dumnezeu expune natura feroce a antihriștilor. Imediat ce-și pierd statutul și sprijinul celorlalți, nu numai că încep să facă lucrurile mecanic în îndatoririle lor, dar devin și plini de ură, invidioși și răzbunători, își doresc să apară probleme în lucrarea bisericii, ca ei să poată râde cu răutate de casa lui Dumnezeu și de ceilalți. Am văzut că m-am purtat exact cum a expus Dumnezeu. Când am auzit că au apărut probleme în lucrarea supravegheată de Lisa și că ea a fost emondată, m-am bucurat în sinea mea și abia am așteptat să apară o problemă gravă în lucrarea video, ca Lisa să fie demisă, iar eu s-o pot înlocui. Când am auzit că starea ei se îmbunătățise, ceilalți învățaseră ceva, iar lucrarea bisericii luase o întorsătură favorabilă, am devenit nefericit. Pur și simplu dezvăluiam firea unui antihrist! Numai antihriștii, diavolii și Satana Îl urăsc pe Dumnezeu și adevărul, sperând că lucrarea bisericii va sta pe loc, că toți vor deveni negativi, își vor abandona îndatoririle și vor pierde mântuirea lui Dumnezeu și că, în final, vor coborî în iad cu ei. Deși eram un membru al bisericii care primise atâta udare și întreținere din cuvintele lui Dumnezeu, am căutat reputația și statutul în locul adevărului, am perturbat lucrarea bisericii și nu m-am căit. Deoarece setea de statut nu-mi fusese satisfăcută, am sperat să apară probleme în lucrarea bisericii, pentru ca Lisa să nu pară mai bună decât mine. Acestea erau gânduri răuvoitoare și detestabile. Oamenii din casa lui Dumnezeu ar trebui să fie în asentiment cu El. Când văd că mai mulți oameni urmăresc adevărul, își fac îndatoririle bine și țin cont de intenția lui Dumnezeu, ei sunt fericiți. Când lucrarea bisericii e împiedicată, ei iau atitudine ca să continue lucrarea. Însă, când am văzut că au apărut probleme în lucrarea video și ceilalți au devenit negativi, nu i-am ajutat să-și rezolve problemele, ba chiar am râs de ei cu răutate. Când stările lor s-au îmbunătățit, iar lucrarea video a luat avânt, chiar am fost nefericit. Gândurile mele erau într-adevăr răuvoitoare. Nu apăram deloc lucrarea bisericii și nu eram vrednic să fac parte din casa lui Dumnezeu. Cât de nerușinat am fost să mă gândesc că trebuia să fiu făcut conducător!

Ulterior am citit alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu, care m-a ajutat să-mi înțeleg firea satanică. Dumnezeu Atotputernic spune: „Oamenii nu ar trebui să considere că sunt perfecți, foarte distinși, foarte nobili, ori foarte diferiți de alții; toate acestea sunt provocate de firea arogantă a omului și de ignoranță. Să te crezi întotdeauna deosebit – acest lucru este cauzat de o fire arogantă; să nu-ți poți accepta niciodată neajunsurile și să nu-ți poți confrunta niciodată greșelile și eșecurile – acest lucru este cauzat de o fire arogantă; să nu le permiți niciodată altora să îți fie superiori sau să fie mai buni decât tine – acest lucru este cauzat de o fire arogantă; să nu permiți niciodată punctelor forte ale altora să le depășească pe ale tale – acest lucru este cauzat de o fire arogantă; să nu le permiți niciodată altora să aibă idei, sugestii și puncte de vedere mai bune decât ale tale, iar când descoperi că alții sunt mai buni decât tine, să devii negativ, să nu vrei să vorbești, să te simți tulburat și abătut și să te superi – toate acestea sunt cauzate de o fire arogantă. O fire arogantă te poate face incapabil să accepți să fii corectat de alții din cauza dorinței de a-ți proteja mândria, incapabil să-ți confrunți neajunsurile și incapabil să-ți accepți eșecurile și greșelile. Mai mult decât atât, când cineva este mai bun decât tine, asta poate face ca ura și invidia să se ivească în inima ta și poți să te simți constrâns și chiar să nu dorești să-ți faci datoria și să devii superficial când o faci. O fire arogantă poate face aceste comportamente și practici să se ivească în tine” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Principiile care ar trebui să ghideze conduita unei persoane”). Am reflectat asupra mea în lumina cuvintelor lui Dumnezeu: motivul pentru care mă simțeam mereu capabil și încercam să concurez cu Lisa era că eram foarte arogant, îmi lipsea rațiunea și nu știam cine sunt de fapt. Tot timpul am crezut că aveam cunoștințe profesionale și o experiență vastă. Eram mândru de asta și mă simțeam mai puternic decât Lisa în aceste domenii. Am crezut că această pricepere ar fi suficientă ca să fac bine lucrarea, așa că, atunci când Lisa a obținut rezultate mai bune decât mine în datoria ei, iar conducătoarea superioară i-a repartizat ei câteva dintre îndatoririle mele, am devenit sceptic, considerând că nu era mai bună decât mine. Ba chiar am vrut să revin în forță după demitere. Privind retrospectiv, am văzut că eram doar puțin mai priceput și experimentat în lucrare și puteam oferi sfaturi despre producția video, dar asta nu însemna că eram potrivit pentru lucrarea unui conducător. Rolul principal al unui conducător e să-i îndrume pe alții să mănânce și să bea cuvintele lui Dumnezeu și să pătrundă în adevărul-realitate, să rezolve toate problemele care apar în biserică, pentru a asigura mersul normal al lucrării bisericii. Dar eu nu puteam face deloc lucrarea reală pe care ar trebui s-o facă un conducător. Când liderii de echipă erau în dezacord, se certau des și nimeni nu ceda, nu știam cum să am părtășie despre adevăr ca să rezolv problema și să îi ajut să coopereze armonios. În plus, când unii frați și surori au devenit negativi și pasivi în îndatoririle lor și au avut nevoie de sprijin prin părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu, mi-a lipsit experiența, părtășia mea n-a fost profundă și nu le-am rezolvat problemele. Nu mă ridicam la înălțimea așteptărilor în toate aspectele lucrării bisericii. Lisa poate că avea niște deficiențe în aptitudinile profesionale, dar putea să rezolve unele dificultăți care apăreau în lucrarea bisericii. Conducătoarea superioară i-a reatribuit ei o parte din lucrare pentru binele bisericii, dar eu am fost prea arogant și nu mi-am apreciat bine capacitățile. Era clar că nu eram pe măsura Lisei, dar tot credeam că eram și nu renunțam, concurând mereu. Eram absurd de arogant! După aceea am citit acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Nimic nu detestă Dumnezeu mai mult decât atunci când oamenii urmăresc statutul, întrucât urmărirea statutului este o fire satanică; este o cale greșită, se naște din corupția Satanei, e ceva condamnat de Dumnezeu și este chiar lucrul pe care Dumnezeu îl va judeca și-l va înlătura. Nimic nu detestă mai mult Dumnezeu decât atunci când oamenii urmăresc statutul și, cu toate astea, tu tot concurezi cu încăpățânare pentru statut, îl prețuiești și-l protejezi în mod constant, încercând mereu să ți-l însușești. Nu există un oarecare caracter de împotrivire față de Dumnezeu în toate acestea? Statutul nu este poruncit de Dumnezeu pentru oameni; Dumnezeu le oferă oamenilor adevărul, calea și viața astfel încât, în cele din urmă, îi face să devină ființe create care corespund standardului, niște ființe create mărunte și insignifiante – nu cineva care are statut și prestigiu și este venerat de mii de oameni. Așadar, indiferent din ce perspectivă este privită, căutarea statutului este o cale care duce la pieire. Indiferent cât de rezonabilă este scuza ta pentru a urmări statutul, această cale este totuși cea greșită și nu este aprobată de Dumnezeu. Indiferent cât de mult încerci sau cât de mare este prețul pe care îl plătești, dacă îți dorești statut, Dumnezeu nu ți-l va da; dacă Dumnezeu nu ți-l dă, vei eșua în lupta de a-l obține, iar dacă lupți în continuare, va exista un singur final: vei fi dezvăluit și eliminat – vei fi pe o cale care duce la pieire” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”]. După ce am citit asta, am fost îngrozit de acțiunile mele, mai ales după ce am citit partea care spunea: „Dacă îți dorești statut, Dumnezeu nu ți-l va da; dacă Dumnezeu nu ți-l dă, vei eșua în lupta de a-l obține, iar dacă lupți în continuare, va exista un singur final: vei fi dezvăluit și eliminat – vei fi pe o cale care duce la pieire.” Prin cuvintele lui Dumnezeu, am văzut cum firea Lui dreaptă e de neofensat. Biserica îmi dăduse ocazia să fac această datorie ca să urmăresc adevărul în datoria mea și să devin, în cele din urmă, o ființă creată care corespunde standardului. În schimb, eu am concurat continuu pentru statut. Nu încălcam voit cerințele lui Dumnezeu? Asta e ceea ce urăște El cel mai mult. În ciuda faptului că am fost responsabil pentru lucrarea video o perioadă îndelungată, am avut doar o bază teoretică în aspectele tehnice ale lucrării și nu am fost foarte competent în ele, așa că, atunci când chiar mi s-a cerut să fac un videoclip, n-am putut s-o fac bine. Când eram conducător și aveam rezultate bune în lucrarea noastră video, asta se datora în întregime îndrumării Duhului Sfânt și eforturilor echipei noastre, nu contribuțiilor mele. Însă am purtat aceste realizări ca pe o coroană pe cap și n-am vrut să-i las pe ceilalți să-mi fure laurii, concurând neobosit pentru faimă și aruncând lucrarea bisericii în haos. Tot ce am făcut a fost rău și împotriva lui Dumnezeu, dezgustător pentru El. Chiar atunci mi-am amintit de o soră care-mi fusese parteneră cu un an în urmă. Avea o dorință puternică de statut și reputație și ținea cu dinții de puterea ei. Suprima și chinuia pe oricine îi amenința statutul și chiar a sabotat lucrarea bisericii fără să clipească, pentru a-și proteja statutul. Pentru faptele ei rele, a fost dezvăluită ca antihrist și exclusă. Cât despre mine, în mod clar nu făceam o lucrare reală, dar tot voiam să concurez, lucru care a perturbat și tulburat lucrarea bisericii. Dacă nu mă căiam, ci continuam așa, probabil că aveam să fiu eliminat de Dumnezeu. Realizând asta, m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, biserica mi-a dat șansa să fiu instruit drept conducător, dar nu am ținut cont de îndatoririle mele, n-am mers pe calea cea dreaptă, ci, în schimb am concurat pentru faimă. Toate gândurile și acțiunile mele au fost rele și, dacă voi fi pedepsit, o voi merita pe deplin. Dragă Dumnezeule, nu vreau să mai trăiesc atât de detestabil. Sunt gata să mă căiesc și s-o iau de la capăt.”

Câteva zile mai târziu, conducătoarea mi-a trimis un mesaj, spunând că mi se repartizase un rol într-un videoclip cu un imn și îmi cerea ca, mai întâi, să-l învăț. Am fost foarte încântat când am văzut mesajul. I-am mulțumit din suflet lui Dumnezeu că mi-a oferit o nouă șansă. Imnul pe care trebuia să-l învăț se numea „Prețuirea lui Dumnezeu pentru omenire”. Am citit în imn aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Cu toate că oamenii care populau orașul Ninive erau la fel de corupți, de ticăloși și de violenți precum cei din Sodoma, căința lor L-a făcut pe Dumnezeu să Se răzgândească și să decidă să nu-i distrugă. Deoarece felul în care au tratat cuvintele și instrucțiunile lui Dumnezeu a demonstrat o atitudine aflată în contrast evident cu cea a locuitorilor din Sodoma și datorită supunerii autentice în fața lui Dumnezeu și a căinței autentice, precum și datorită comportamentului lor adevărat și sincer în toate privințele, prețuirea lui Dumnezeu față de ei a ieșit din nou din inima Lui, iar El a revărsat-o asupra lor. Nimeni nu poate să dăruiască lucruri omenirii și să o prețuiască la fel ca Dumnezeu, și nimeni nu are mila, toleranța, nici afecțiunea adevărată ale lui Dumnezeu față de omenire” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”). Prin cuvintele lui Dumnezeu, I-am văzut intenția de a mântui omenirea. Dumnezeu S-a înfuriat și avea să distrugă oamenii din Ninive din cauza corupției și răutății lor, dar, când ei s-au căit sincer în fața lui Dumnezeu, El Și-a domolit mânia și nu i-a distrus. Prin asta, am realizat că Dumnezeu prețuiește căința sinceră a oamenilor. În ciuda felului în care am perturbat și tulburat lucrarea bisericii și am comis fărădelegi, Dumnezeu nu m-a eliminat. S-a folosit de demiterea și emondarea mea ca să mă facă să reflectez. Asta era în întregime mântuirea lui Dumnezeu! Nu mai puteam trăi în regret și negativitate. Trebuia să mă căiesc în fața lui Dumnezeu, să caut adevărul și să-mi înlătur firea coruptă, ca să nu mai fac rău și să mă împotrivesc lui Dumnezeu.

O dată, în timpul devoționalului meu, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu, care mi-a oferit o cale de practică. Dumnezeu Atotputernic spune: „A renunța la reputație și statut nu este ușor – oamenii pot obține acest lucru doar urmărind adevărul. Numai înțelegând adevărul, pot ajunge să se cunoască, să vadă clar deșertăciunea din spatele urmăririi faimei, a câștigului și a statutului și să vadă clar adevărul corupției omenirii. Numai atunci când oamenii ajung cu adevărat să se cunoască, pot să renunțe la statut și reputație. Nu este ușor să te eliberezi de firea ta coruptă. Dacă ai recunoscut că nu deții adevărul, că ai prea multe lipsuri și că dezvălui prea multă corupție și totuși nu depui niciun efort în urmărirea adevărului și te deghizezi și te complaci în ipocrizie, făcându-i pe oameni să creadă în mod greșit că tu poți face orice, atunci acest lucru te va pune în pericol – mai devreme sau mai târziu, va veni o vreme când te vei lovi de un zid și vei cădea. Trebuie să recunoști că nu deții adevărul și să fii suficient de curajos pentru a înfrunta realitatea. Ai slăbiciuni, dezvălui corupție și ai tot felul de lipsuri. Acest lucru este normal, pentru că ești o persoană obișnuită, nu ești supraomenesc sau omnipotent și trebuie să recunoști acest lucru. […] Atunci când ai gândul și dorința constantă de a concura pentru statut, trebuie să îți dai seama la ce consecințe adverse va duce acest tip de stare dacă este lăsată nerezolvată. Așa că nu pierde timpul în căutarea adevărului, depășește-ți dorința de a concura pentru statut cât este în stare incipientă și înlocuiește-o cu practicarea adevărului. Când practici adevărul, dorința și ambiția ta de a concura pentru statut vor fi diminuate și tu nu vei tulbura lucrarea bisericii. În acest fel, Dumnezeu Își va aminti de acțiunile tale și le va aproba” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”]. Prin cuvintele lui Dumnezeu am văzut că, pentru a-mi lăsa cu adevărat deoparte dorința de reputație și statut, trebuie să am mai întâi cunoaștere de sine, să pot să-mi deschid sufletul și să-mi recunosc activ defectele și să-i las pe ceilalți să-mi vadă adevărata situație. Când dorința de a concura revine, trebuie să mă rog conștient lui Dumnezeu, să mă răzvrătesc împotriva mea și să cooperez cu ceilalți. Doar atunci pot să-mi fac bine datoria. Mi-am dat seama că nu m-am axat pe reflecție și cunoaștere de sine. Am devenit foarte invidios, n-am vrut să-mi arăt activ starea și nu am căutat adevărul pentru o soluție. Drept urmare, am trăit într-o stare de competiție pentru faimă, provocând tulburări în viața bisericească. Pe viitor trebuia să acționez conform cuvintelor lui Dumnezeu. După aceea mi-am destăinuit conștient starea pe care o aveam în datoria mea și am căutat activ să învăț de la partenerii mei. După o perioadă de timp am observat că frații și surorile aveau anumite calități care mie îmi lipseau. Mi-a fost și mai rușine de aroganța și ignoranța mea. Mi-am amintit cum concuram pentru faimă, provocând pierderi în lucrarea bisericii, și am regretat și mai mult. M-am rugat lui Dumnezeu în sinea mea: „O, Dumnezeule, prin dezvăluire și demitere am avut unele conștientizări. În trecut am concurat pentru faimă, fără a proteja interesele bisericii. Nu doar că am tulburat lucrarea bisericii, ci le-am și făcut rău fraților și surorilor. Chiar nu merit să fiu numit om! Pe viitor sunt dispus să practic conform cuvintelor Tale, să învăț din calitățile celorlalți și să cooperez armonios cu alții în datoria mea.”

Ulterior au apărut niște probleme într-un nou proiect video, iar conducătoarea superioară m-a repartizat să le rezolv împreună cu Lisa. De data asta nu am concurat cu Lisa în parteneriatul nostru. În schimb, am discutat cu ea și i-am căutat activ sfatul când au apărut probleme, mergând înainte doar când cădeam de acord. Uneori, când părtășia Lisei era mai clară și mai pătrunzătoare decât a mea, încercam în mod inconștient să arăt ce pot. Dar realizam imediat că iar concuram și mă rugam lui Dumnezeu, mă răzvrăteam împotriva mea, acceptam sugestiile Lisei, meditam și căutam cu sârguință pe baza lor. Am văzut că ideile Lisei erau într-adevăr mai bune decât ale mele și am fost capabil să le accept sincer. Practicând în acest fel, m-am simțit împăcat și în largul meu. Cuvintele lui Dumnezeu m-au învățat să cooperez și să trăiesc o asemănare umană.