de Xinyi, China

În 2012, am devenit responsabilă pentru lucrarea mai multor biserici. Am aflat că, în timpul alegerilor de la biserică, mama mea a fost indusă în eroare de Li Fang cea rea și l-a criticat și denigrat pe conducătorul de biserică nou ales, spunând că nu are capacitate de lucru, că nu înțelege adevărul și că nu este potrivit pentru funcția de conducător, și că a făcut tot posibilul să o ridice în slăvi și să o laude pe Li Fang ca pe o persoană care deținea adevărul-realitate, capabilă să renunțe la lucruri și să lucreze din greu, să îndure greutăți și să plătească un preț, iar în cele din urmă a votat-o drept conducătoare pe Li Fang cea rea. De asemenea, mama mea l-a criticat și l-a judecat pe diaconul responsabil cu udarea ca fiind cineva fără lucrarea Duhului Sfânt și care nu putea face o lucrare adevărată și care ar trebui să renunțe la funcția pe care o deținea, ceea ce l-a făcut să trăiască în negativitate și a afectat lucrarea de udare. Mama mea nu a reflectat deloc asupra propriilor ei fapte rele, iar când biserica a vrut să o excludă pe Li Fang, ea s-a străduit din răsputeri să o protejeze pe Li Fang, căutând dreptate pentru aceasta, și chiar a instigat și a indus în eroare frați și surori pentru a fi de partea lui Li Fang. Ea a mai spus: „Oricâte alegeri vom avea, tot pe Li Fang o voi vota drept conducătoare.” Ea a tulburat lucrurile atât de mult încât alegerile nu s-au putut desfășura normal, ceea ce a afectat grav lucrarea bisericii. Mai târziu, un conducător a disecat și a expus faptele rele ale mamei mele, dar ea nu și-a recunoscut propriile fapte rele și nu s-a căit deloc. În conformitate cu comportamentul ei, mama trebuia să fie îndepărtată. Când am aflat că urma să fie îndepărtată, m-a cuprins o mare supărare. După ce a ajuns să creadă în Dumnezeu, mama a fost persecutată și a suferit foarte mult. Ea a fost cea mai apropiată de mine și s-a chinuit mult să mă crească, așa că mi-a fost milă de ea într-o oarecare măsură și nu am vrut să accept faptul că va fi îndepărtată. M-am rugat lui Dumnezeu și L-am căutat de multe ori și, sub luminarea și călăuzirea cuvintelor lui Dumnezeu, am ajuns să discern într-o oarecare măsură esența ei ca persoană rea și am semnat că sunt de acord să fie îndepărtată din biserică.

În mai 2018, eram responsabilă de lucrarea de curățire a bisericii. Am văzut în rânduielile lucrării emise de casa lui Dumnezeu că cei care dau dovadă de pocăință adevărată după ce au fost îndepărtați pot fi luați în considerare pentru a se alătura din nou bisericii. M-am gândit cum, în ultimii ani, mama menționa din când în când că a fost îndepărtată din biserică, spunând că natura ei era prea arogantă, că era încăpățânată și că îndepărtarea ei demonstra firea dreaptă a lui Dumnezeu. O dată, am întrebat-o cum înțelege ea faptele ei rele din acea perioadă. Mi-a spus că acestea se datorau în principal lipsei de discernământ și inducerii în eroare. Ea se gândise că Li Fang credea de mult timp în Dumnezeu și că era capabilă să renunțe la lucruri, să muncească din greu și să îndure greutăți, că era menită să fie conducătoare, deci era convinsă că punctul ei de vedere era corect și nu a ascultat niciun avertisment. Dar când vorbea despre detaliile faptelor ei rele, își căuta încă scuze și justificări și își mărturisea nevinovăția ca și cum ar fi avut motive întemeiate pentru ceea ce făcuse. Așa că am pus cap la cap problemele ei și comportamentul lui Li Fang și am avut părtășie cu ea despre natura și consecințele tulburărilor pe care le suferise lucrarea din cauza ocrotirii oamenilor răi și am îndrumat-o să reflecteze asupra ei și să se înțeleagă pe sine. Mama a dat din cap și a fost de acord, spunând că fusese sluga și purtătoarea de cuvânt a Satanei, că fusese o persoană rea. M-am bucurat foarte mult să văd asta. Mama nu respingea total adevărul și avea o oarecare înțelegere. De asemenea, m-am gândit: „Ea mănâncă și bea cuvintele lui Dumnezeu de atâția ani, a insistat să aducă ofrande și să facă donații și are ceva discernământ în privința lui Li Fang. După ce fusese îndepărtată, o dată, în timp ce predica Evanghelia, a fost arestată de poliție, dar nu a vândut niciodată biserica și nu a devenit o Iudă. Și când am fost negativă și slabă, ea m-a consolat și m-a încurajat. În ultimii ani nu am putut să mă întorc acasă pentru că eram vânată de poliție, iar ea m-a ajutat, având grijă de copilul meu și sprijinindu-mă să-mi fac datoria.” Gândindu-mă la aceste lucruri, m-am întrebat dacă mama mea dădea semne de pocăință. Fusese foarte mâhnită după ce fusese îndepărtată și spera că într-o zi va putea fi acceptată înapoi în biserică. Se întâmpla ca, acum, eu să fiu responsabilă de această lucrare, așa că trebuia să fac „tot posibilul” ca mama să fie acceptată înapoi în biserică. Atunci ar fi putut trăi viața de biserică alături de frați și surori, iar când va afla că eu am fost cea care a făcut-o să fie acceptată din nou, cu siguranță va fi foarte fericită.

Am scris apoi scrisori către bisericile de care eram responsabilă, rugându-i pe conducătorii bisericilor să cerceteze dacă existau persoane care se căiau sincer și puteau fi acceptate după ce fuseseră excluse. Într-o zi, conducătorii de biserică mi-au trimis patru scrisori de pocăință scrise de oameni răi care fuseseră excluși, iar printre ele era și cea a mamei mele. M-am bucurat enorm. Știam deja despre celelalte trei persoane. Acestea nu dăduseră niciun semn de pocăință după ce fuseseră excluse. În comparație, posibilitatea ca mama mea să fie reacceptată în biserică era mult mai mare. M-am gândit că, în conformitate cu principiile bisericii pentru reprimirea cuiva, persoana care urmează a fi reprimită trebuie să fie evaluată de cea mai mare parte dintre frați și surori, conducători și lucrători. Nu era nici pe departe suficient să mă bazez doar pe scrisoarea de pocăință a persoanei și pe evaluarea conducătorilor de biserică. Am scris imediat scrisori către conducătorii de biserică, rugându-i să obțină evaluări ale mamei mele de la persoane care o cunoșteau. Dar mi-era teamă că, dacă le cer să obțină evaluări doar pentru mama mea, frații și surorile mă vor acuza de favoritism. Pentru a nu stârni suspiciuni, i-am rugat pe conducători să obțină evaluări pentru toate cele patru persoane și le-am spus că ar fi bine să se grăbească. M-am gândit, de asemenea, că și evaluarea mea ar fi esențială, așa că am scris o relatare detaliată a acțiunilor „de pocăință” ale mamei mele după ce fusese îndepărtată, dar am menționat doar în treacăt motivele pentru care fusese îndepărtată atunci. Mă temeam că, dacă aș fi scris prea multe detalii, acest lucru ar fi afectat primirea sa înapoi. Cel mai important, trebuia să subliniez comportamentul ei relativ bun după îndepărtare, iar astfel, șansele ca ea să fie acceptată înapoi în biserică ar fi mai mari. Apoi i-am scris mamei mele, având părtășie și disecând acțiunile ei rele de atunci, îndrumând-o să înțeleagă cauzele profunde și reamintindu-i să profite de această ocazie și să se pocăiască rapid. În timp ce îi scriam, am simțit o oarecare remușcare: având în secret atâta grijă ca mama să fie acceptată înapoi în biserică, nu acționam eu conform sentimentelor mele? Dar acestea erau doar gânduri trecătoare și nu am căutat adevărul sau nu am reflectat asupra mea. În timp ce așteptam scrisorile, mă temeam de orice greșeală care ar fi putut afecta primirea înapoi a mamei mele, așa că le scriam scrisori conducătorilor de biserică o dată la câteva zile, întrebându-i insistent cum decurge strângerea evaluărilor.

Într-o zi, conducătorul superior mi-a scris o scrisoare în care mă emonda: „În ultimul timp, conducătorii de biserică și-au concentrat lucrarea pe strângerea de materiale pentru reprimirea câtorva persoane excluse și au lăsat deoparte toate celelalte lucrări. Aceste persoane care nu au dat niciun semn de pocăință nu sunt persoane care vor fi primite înapoi de biserică și totuși le-ai cerut bisericilor să adune evaluări pentru ei. Perturbi și tulburi lucrarea bisericii.” Când am citit asta, mi-am tot susținut cauza în mintea mea: „Strângerea de evaluări pentru oameni care nu au arătat niciun semn de pocăință? Oare conducătorul a înțeles greșit? Mama mea a arătat semne de pocăință. Cum poate conducătorul să spună că niciunul dintre acești oameni nu a dat semne de pocăință și să mă emondeze că perturb și tulbur lucrarea bisericii?” Simțeam o împotrivire constantă și nu voiam să accept deloc acest lucru. Eram conștientă că starea mea era greșită, așa că am îngenuncheat și m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Nu pot accepta azi această emondare din partea conducătorului. Nu am discernământ față de mama mea și nu înțeleg ce este adevărata pocăință. Te rog, luminează-mă și călăuzește-mă să înțeleg acest adevăr.” După ce m-am rugat, m-am mai liniștit puțin. După aceea, am citit două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu: „Această «cale rea» nu se referă la câteva fapte rele, ci la sursa răului din care izvorăște comportamentul oamenilor. «A se îndepărta de la calea sa rea» înseamnă că respectivii nu vor mai comite aceste fapte niciodată. Cu alte cuvinte, nu se vor mai comporta niciodată în acest mod malefic; metoda, sursa, motivul, intenția și principiul acțiunilor lor s-au schimbat toate; ei nu vor mai folosi niciodată acele metode și principii pentru a aduce plăcere și fericire în inimile lor. «Abandonarea» din «abandonarea violenței din mâinile proprii» înseamnă a da deoparte sau a renunța, a rupe legătura cu trecutul și a nu mai face cale întoarsă niciodată. Când oamenii din Ninive au abandonat violența din mâinile lor, aceasta a dovedit și a reprezentat adevărata lor căință. Dumnezeu observă aparențele exterioare ale oamenilor, precum și inimile lor. Când Dumnezeu a observat adevărata căință din inimile ninivitenilor fără îndoială și a observat și că-și părăsiseră căile rele și abandonaseră violența din mâinile lor, El S-a răzgândit” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”). „Indiferent de cât de furios fusese Dumnezeu pe niniviteni, de îndată ce au declarat post și și-au pus pânză de sac și cenușă, inima Lui a început să se înmoaie treptat și El a început să Se răzgândească. În momentul dinainte să le proclame că le va distruge orașul – momentul anterior mărturisirii și căinței pentru păcatele lor – Dumnezeu încă era furios pe ei. Odată ce împliniseră o serie de fapte de căință, furia lui Dumnezeu față de oamenii din Ninive s-a transformat treptat în milă și toleranță pentru ei. Nu există nimic contradictoriu cu privire la revelarea simultană a celor două aspecte ale firii lui Dumnezeu în același eveniment. Deci, cum ar trebui înțeleasă și cunoscută această lipsă de contrazicere? Dumnezeu a exprimat și a dezvăluit fiecare dintre aceste două esențe aflate la poli opuși înainte și după ce oamenii din Ninive s-au căit, permițând oamenilor să vadă realitatea și caracterul de neofensat al esenței lui Dumnezeu. Dumnezeu Și-a folosit atitudinea pentru a le spune oamenilor următoarele: nu e că Dumnezeu nu tolerează oamenii sau că nu vrea să-Și arate mila față de ei; mai degrabă, e faptul că ei rareori se căiesc cu adevărat față de Dumnezeu și se întâmplă rar ca oamenii să se îndepărteze de căile lor rele și să abandoneze violența din mâinile lor. Cu alte cuvinte, când Dumnezeu este furios pe om, El speră că omul va putea să se căiască cu adevărat și El speră să vadă adevărata căință a omului, caz în care apoi va continua cu generozitate să-i acorde omului mila și toleranța Sa. Asta înseamnă că purtarea rea a omului atrage mânia lui Dumnezeu, în timp ce mila și toleranța lui Dumnezeu sunt acordate celor care Îl ascultă și se căiesc cu adevărat înaintea Lui, celor care pot să se îndepărteze de căile lor rele și să abandoneze violența din mâinile lor. Atitudinea lui Dumnezeu a fost foarte clar revelată în modul în care i-a tratat pe niniviteni: mila și toleranța lui Dumnezeu nu sunt deloc greu de obținut, iar ceea ce El cere este căința adevărată a omului. Atât timp cât oamenii se îndepărtează de la căile lor rele și abandonează violența din mâinile lor, Dumnezeu Își va schimba inima și atitudinea față de ei” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”). Contemplând cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că ninivitenii stârniseră mânia lui Dumnezeu făcând tot felul de fapte rele, și totuși, pentru că au fost capabili să se lepede de obiceiurile lor rele și să renunțe complet la faptele lor rele – ei nu doar și-au rostit mărturisirea și pocăința, nu doar și-au schimbat comportamentul exterior, ci mai degrabă au reflectat asupra faptelor lor rele și le-au înțeles, iar intenția, cauza și scopul acțiunilor lor s-au schimbat – au ajuns la adevărata pocăință și astfel au obținut mila și îngăduința lui Dumnezeu. Acei oameni răi și antihriștii, însă, doar afișează de fațadă un comportament bun după ce au fost excluși, propovăduind Evanghelia sau făcând unele fapte bune, în speranța că își vor răscumpăra greșelile din trecut. Deși recunosc prin cuvinte că au făcut rău, în ceea ce privește faptele rele pe care le-au făcut concret, intențiile, scopurile și motivațiile pentru care au făcut astfel de lucruri și ce natură i-a controlat, ei nici nu înțeleg, nici nu urăsc cu adevărat astfel de probleme fundamentale, iar de aceea nu se pot pocăi cu adevărat. Dacă apare o șansă potrivită, ei vor continua să facă rău și să se împotrivească lui Dumnezeu, iar astfel de oameni nu pot obține mila și îngăduința lui Dumnezeu. În comparație cu comportamentul mamei mele, ea a fost îndepărtată de biserică pentru că a făcut mult rău și a refuzat cu încăpățânare să se pocăiască, ceea ce a jignit firea lui Dumnezeu. Aceasta era dreptatea lui Dumnezeu. Dar dacă ea ar fi înțeles cu adevărat și s-ar fi căit pentru acțiunile ei rele din trecut, dacă s-ar fi concentrat pe practicarea adevărului și ar fi garantat că nu va mai face asemenea lucruri rele, atunci poate că ar fi existat o oarecare speranță de a obține mila și îngăduința lui Dumnezeu. Mama mea, însă, a recunoscut doar în cuvinte că fusese indusă în eroare de Li Fang și că perturbase și tulburase viața bisericii și a recunoscut că era o persoană rea și sluga Satanei. Însă nu înțelegea deloc cum pledase pentru o persoană rea sau pentru faptele ei rele care perturbaseră și tulburaseră alegerile de la biserică. Când faptele ei rele au fost expuse din nou, ea a încercat în continuare să pledeze în favoarea propriei sale persoane invocând rațiuni obiective și nu a înțeles deloc propria ei natură-esență. Aceasta nu putea fi numită pocăință adevărată. Când am văzut cât era de supărată după ce fusese îndepărtată, cum persevera în credința ei și în participarea la adunări, cum nu a devenit o Iudă când a fost arestată, cum aducea mereu ofrande și făcea donații și cum mă consola și mă încuraja când mă simțeam negativă și slabă, am crezut că dă semne de pocăință și am vrut să obțin reacceptarea ei în biserică. M-am gândit la aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Criteriul după care omul judecă alți oameni se bazează pe comportamentul lor; cei al căror comportament este bun sunt persoane drepte și cei al căror comportament este abominabil sunt răi. Criteriul după care Dumnezeu judecă oamenii se bazează pe capacitatea esenței lor de a se supune sau nu Lui; o persoană care se supune lui Dumnezeu este o persoană dreaptă, în vreme ce una care nu I se supune este un dușman și o persoană rea, indiferent dacă comportamentul acesteia este bun sau rău și indiferent dacă vorbele sale sunt corecte sau incorecte” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”). Dumnezeu judecă dacă cineva este bun sau rău nu după cum comportamentul său exterior este bun sau rău, ci după esența omului respectiv, după atitudinea sa față de adevăr și după cum intențiile și motivațiile din spatele acțiunilor sale sunt de a practica adevărul și de a se supune lui Dumnezeu. Dacă cineva urăște adevărul în esență, atunci oricât de bun ar fi comportamentul său exterior, este în continuare o persoană rea, care se opune lui Dumnezeu. Am văzut că mă apropiam de oameni fără principii. Am crezut că ea se căia cu adevărat doar bazându-mă pe faptul că avea unele comportamente exterioare bune, dar nu știam cum să discern esența ei și nu mă uitam la atitudinea ei față de adevăr și voiam doar să fie acceptată înapoi în biserică, ceea ce era total lipsit de principii. Vederile mele asupra lucrurilor erau atât de absurde! Mai târziu am reflectat asupra mea: ce fire coruptă mă constrângea și mă obliga să acționez astfel? Cu această întrebare în minte, am continuat să caut răspunsuri în cuvintele lui Dumnezeu.

În timpul devoționalelor mele, am citit câteva cuvinte ale lui Dumnezeu: „Ce sunt sentimentele, în esență? Sunt un fel de fire coruptă. Manifestările sentimentelor pot fi descrise folosind mai multe cuvinte: favoritism, protejarea neprincipială a altora, menținere a relațiilor fizice și părtinire; asta reprezintă sentimentele. Care sunt consecințele probabile ale faptului că oamenii au sentimente și trăiesc după ele? De ce detestă Dumnezeu cel mai mult sentimentele oamenilor? Unii oameni sunt mereu constrânși de sentimentele lor, nu pot pune adevărul în practică și, deși doresc să se supună lui Dumnezeu, nu pot, așa că se simt chinuiți de sentimentele lor. Există mulți oameni care înțeleg adevărul, dar nu îl pot pune în practică și acest lucru se întâmplă tot pentru că sunt constrânși de sentimente” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Care este adevărul-realitate?”). „Casa lui Dumnezeu îți cere să faci lucrarea de curățire a bisericii și există un individ care a fost întotdeauna superficial în datoria lui, căutând mereu modalități de a lenevi. Conform principiului, această persoană ar trebui înlăturată, dar tu ai o relație bună cu ea. Așadar, ce fel de gânduri și intenții se vor naște în tine? Cum vei practica? (De a acționa conform propriilor preferințe.) Și ce produce aceste preferințe? Pentru că această persoană a fost bună cu tine sau a făcut lucruri pentru tine, ai o impresie bună despre ea și, în acest moment, dorești să o protejezi și să o aperi. Nu este acesta efectul sentimentelor? Te simți emoționat față de ea și, așadar, adopți abordarea: «În timp ce autoritățile superioare au politici, localitățile au contramăsurile lor.» Ești duplicitar. Pe de o parte, îi spui: «Trebuie să te străduiești puțin mai mult atunci când faci lucruri. Nu mai fi superficial, trebuie să suferi câteva greutăți; aceasta este datoria noastră.» Pe de altă parte, răspunzi celui de mai sus și spui: «S-a schimbat în bine, este mai eficientă acum când își îndeplinește datoria.» Dar ceea ce gândești, de fapt, în mintea ta este: «Acesta este pentru că am lucrat la acea persoană. Dacă nu aș fi făcut-o, ar fi fost tot așa cum era înainte.» În mintea ta, te gândești mereu: «A fost drăguță cu mine, nu poate fi îndepărtată!» Ce stare este când ai astfel de lucruri în intenția ta? Asta dăunează lucrării bisericii prin protejarea relațiilor emoționale personale. Oare a acționa în acest fel este în acord cu adevărurile-principii? Și există supunere în tine făcând asta? (Nu.) Nu există supunere; există împotrivire în inima ta. În lucrurile care ți se întâmplă și în lucrarea pe care ar trebui să o faci, propriile tale idei conțin judecăți subiective și aici sunt implicați factori emoționali. Tu faci lucrurile bazându-te pe sentimente și, totuși, mai crezi că acționezi imparțial, că le oferi oamenilor șansa de a se pocăi și că le oferi sprijin iubitor; deci faci cum dorești, nu așa cum spune Dumnezeu. A lucra în acest fel înseamnă a reduce calitatea lucrării, a reduce eficiența și dăunează lucrării bisericii – care este tot rezultatul acționării în funcție de sentimente. Dacă nu te examinezi, vei putea identifica problema aici? Nu o vei face niciodată. S-ar putea să știi că este greșit să acționezi în acest fel, că aceasta este o lipsă de supunere, dar te gândești bine și îți spui: «Trebuie să o ajut cu iubire și după ce a fost ajutată și a devenit mai bună, nu va fi nevoie să o îndepărtez. Nu le dă Dumnezeu oamenilor șansa de a se pocăi? Dumnezeu îi iubește pe oameni, așa că trebuie să-i ajut cu dragoste și trebuie să fac așa cum îmi cere Dumnezeu.» După ce te gândești la aceste lucruri, faci lucrurile în felul tău. După aceea, inima ta se simte ușurată; simți că practici adevărul. În timpul acestui proces, ai practicat conform adevărului sau ai acționat conform propriilor preferințe și intenții? Acțiunile tale au fost în întregime conform propriilor preferințe și motivații. Pe parcursul întregului proces, ți-ai folosit așa-numita bunătate și iubire, sentimentele și filosofiile pentru interacțiuni lumești pentru a ușura lucrurile și ai încercat să găsești o cale de mijloc. Părea că ai ajutat această persoană cu dragoste, dar, în inima ta, erai de fapt constrâns de sentimente – și, de teamă că cei de mai sus vor afla, ai încercat să-i câștigi printr-un compromis, astfel încât nimeni să nu fie jignit și lucrarea să se îndeplinească – adică exact în același mod în care non-credincioșii încearcă să găsească o cale de mijloc. De fapt, cum apreciază Dumnezeu această situație? El te va considera drept o persoană care nu se supune adevărului, care adesea adoptă o atitudine scrutătoare și analitică față de adevăr și cerințele lui Dumnezeu. Ce rol joacă intenția ta când abordezi adevărul și cerințele lui Dumnezeu folosind această metodă și când îți îndeplinești îndatoririle cu această atitudine? Îți folosește să-ți protejezi interesele, mândria și relațiile interpersonale, fără să ții cont deloc de cerințele lui Dumnezeu și fără să ai un impact pozitiv asupra îndatoririlor tale sau a lucrării bisericii. O asemenea persoană trăiește cu totul după filosofii pentru interacțiuni lumești. Orice spune și face e pentru a-și proteja mândria, sentimentele și relațiile interpersonale, fără să aibă o supunere autentică față de adevăr sau de Dumnezeu și fără să încerce deloc să-și declare sau să-și recunoască aceste probleme. Nu simte nicio o fărâmă de remușcare și rămâne cu totul neștiutoare față de natura problemelor. Dacă oamenii nu au inimi temătoare de Dumnezeu și dacă Dumnezeu nu are loc în inimile lor, atunci ei nu pot niciodată acționa principial, indiferent ce îndatoriri îndeplinesc sau de ce probleme se ocupă. Oamenii care trăiesc conform intențiilor și dorințelor lor egoiste sunt incapabili să pătrundă în adevărul-realitate. Din acest motiv, dacă dau peste o problemă și nu își examinează intențiile și nu pot recunoaște în ce fel sunt greșite intențiile lor, ci, în schimb, folosesc tot felul de justificări ca să inventeze minciuni și scuze pentru ei înșiși, ce se întâmplă în cele din urmă? Se descurcă destul de bine să-și protejeze interesele, mândria și relațiile interpersonale, dar și-au pierdut relația normală cu Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Atitudinea pe care ar trebui să o aibă omul față de Dumnezeu”). Contemplând cuvintele lui Dumnezeu, mă simțeam atât de rănită și de mâhnită. Când au apărut probleme, nu am căutat adevărul și nu am acționat conform principiilor, ci mi-am favorizat și protejat familia, susținându-mi sentimentele trupești și interesele personale în toate privințele. Acționam după sentimentele mele, iar asta era o fire coruptă – în totală contradicție cu intenția lui Dumnezeu. Eram o persoană cu sentimente incredibil de puternice, mă gândeam mereu că mama îndurase greutăți pentru a mă crește și că se consumase atât de mult pentru mine, iar datorită acestei legături de sânge, am vrut mereu să o protejez, și m-am apropiat de ea într-un mod total neprincipial. Când am văzut rânduielile de lucrare ale bisericii pentru reacceptarea oamenilor, primul meu gând a fost la mama. Știam că era o persoană rea, care fusese îndepărtată de biserică, dar luam în considerare doar un comportament bun pe care îl avea, voiam să obțin reacceptarea ei în biserică, să o mulțumesc și să o fac fericită și să-mi păstrez relația familială cu ea. Mai ales când i-am scris evaluarea, am încălcat principiile de obiectivitate, corectitudine, veridicitate și practică. Influențată de sentimentele mele, am favorizat-o și am protejat-o, scriind în mare parte despre părțile ei bune, făcând-o să pară o persoană pozitivă care urmărea adevărul, și chiar menționând foarte puțin din faptele ei rele din trecut. Mă temeam că nu avea o înțelegere autentică a faptelor ei rele de atunci, așa că i-am scris anume pentru a-i aminti și a-i expune fiecare dintre faptele ei rele astfel încât să se înțeleagă cu adevărat pe sine, să se pocăiască repede și să se străduiască să fie acceptată înapoi în biserică. Când am adunat evaluări de la cei care o cunoșteau, știam că celelalte trei persoane care fuseseră excluse nu dădeau semne de pocăință, dar mi-era teamă că, dacă aș fi strâns evaluări doar despre mama mea, frații și surorile ar fi spus că am acționat pe baza sentimentelor mele, așa că am ascuns acest lucru rugând conducătorii să obțină evaluări pentru toate cele patru persoane. Din când în când, îi întrebam insistent pe conducătorii de biserică ce progrese făcuseră în strângerea acestor evaluări, tulburându-le astfel îndatoririle. Nu eram eu cea care perturba și tulbura lucrarea bisericii? Acționam pe baza sentimentelor mele, eram calculată și foloseam mijloace subtile. Nu mai puteam deosebi binele de rău. Acționam total fără principii și doream să reaccept oameni la discreția mea. Eram atât de egoistă, detestabilă și lipsită de umanitate! Chiar dacă, folosind astfel de mijloace detestabile, aș fi putut să o fac pe mama să fie reacceptată și să-mi păstrez relația emoțională cu ea, L-aș fi jignit și m-aș fi împotrivit lui Dumnezeu și aș fi făcut răul! Gândindu-mă la asta, mi s-a făcut frică de ceea ce făcusem.

Apoi am citit încă două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu și am ajuns la o anumită înțelegere a naturii și consecințelor acțiunilor bazate pe sentimente. Dumnezeu Atotputernic spune: „Unii oameni sunt extrem de sentimentali. În fiecare zi, în tot ceea ce spun și în toate felurile în care se comportă față de ceilalți, trăiesc în funcție de sentimentele lor. Ei simt afecțiune pentru unul și altul și își petrec zilele implicați în amabilitățile afecțiunii. În tot ce întâlnesc, ei trăiesc pe tărâmul sentimentelor. Când o rudenie non-credincioasă a unei astfel de persoane moare, aceasta din urmă va plânge vreme de trei zile și nu va permite ca trupul să fie îngropat. Încă are sentimente pentru decedat, iar acestea sunt prea puternice. Ai putea spune că sentimentele sunt defectul fatal al acestei persoane. Este constrânsă de sentimentele sale în toate lucrurile, este incapabilă să practice adevărul sau să acționeze conform principiului și este deseori predispusă să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu. Sentimentele sunt cea mai mare slăbiciune a ei, defectul său fatal, iar sentimentele ei sunt întru totul capabile să o ducă la ruină și să o distrugă. Oamenii care sunt excesiv de sentimentali sunt incapabili să pună adevărul în practică sau să I se supună lui Dumnezeu. Ei sunt preocupați de trup și sunt nesăbuiți și năuciți. Natura acestui gen de persoană este foarte sentimentală, iar aceasta trăiește în funcție de sentimentele ei” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să cunoști natura omului”). „Cine este Satana, cine sunt demonii și cine sunt dușmanii lui Dumnezeu, dacă nu cei ce se împotrivesc și care nu cred în Dumnezeu? Nu sunt ei acei oameni care sunt răzvrătiți împotriva lui Dumnezeu? Nu sunt aceia care pretind că au credință și, totuși, sunt lipsiți de adevăr? Nu sunt ei aceia care doar caută să obțină binecuvântări, în timp ce nu sunt în stare să fie martori pentru Dumnezeu? Tu tot te amesteci cu acei demoni astăzi și îi tratezi cu conștiință și iubire, dar, în cazul acesta, nu ai intenții bune față de Satana? Nu complotezi cu demonii? Dacă oamenii au ajuns până în acest punct și sunt încă incapabili să distingă între bine și rău și continuă orbește să fie iubitori și miloși fără nicio dorință de a căuta intențiile lui Dumnezeu și fără a fi capabili în vreun fel de a considera intențiile lui Dumnezeu ca pe ale lor, atunci sfârșiturile lor vor fi cu atât mai jalnice. Cine nu crede în Dumnezeul întrupat este un dușman al lui Dumnezeu. Dacă tu poți să acorzi importanță conștiinței și iubirii față de un dușman, nu îți lipsește un simț al dreptății? Dacă tu ești compatibil cu aceia pe care Eu îi detest și îi dezaprob, și tot îi iubești sau ai sentimente personale față de ei, atunci nu ești tu răzvrătit? Nu te împotrivești intenționat lui Dumnezeu? Are o astfel de persoană adevărul? Dacă oamenii acordă importanță conștiinței față de dușmani, iubirii pentru demoni și îndurării față de Satana, atunci nu întrerup ei în mod intenționat lucrarea lui Dumnezeu?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că, pentru a păstra relațiile de familie, oamenii cu sentimente prea puternice încalcă principiile și vând adevărul în momentele-cheie și fac lucruri care se împotrivesc și Îl trădează pe Dumnezeu, făcându-L astfel pe Dumnezeu să-i deteste și să-i urască. Comparativ cu starea mea, trăiam conform otrăvurilor satanice: „Omul nu este neînsufleţit; cum poate el să fie lipsit de sentimente?” și „Sângele apă nu se face”, considerând legăturile de familie drept cele mai importante și profitând de datoria mea pentru a găsi căi de a obține reacceptarea mamei mele în biserică. Nu căutam deloc adevărul. Mă bazam doar pe faptul că mama spunea că se căiește și pe unele comportamente bune de-ale ei și doream să fie reacceptată în biserică. Le-am cerut oamenilor să scrie evaluări despre ea, vrând să aduc dovezi pentru ca ea să fie reacceptată, și i-am scris anume expunându-i faptele ei rele pentru ca ea să înțeleagă repede, să se căiască și să se străduiască să fie reacceptată curând în biserică. M-am gândit cum, de când începusem să fac munca de curățire, materialele de care mă ocupasem pentru oamenii care fuseseră îndepărtați și care cereau să fie reacceptați erau toate verificate conform principiilor, dar cu mama mă purtam foarte indulgent și în tot acest timp nu am căutat niciodată adevărurile-principii. Mai ales când am scris o evaluare pentru mama mea, m-am angajat intenționat în înșelătorie și amăgire, spunând doar lucruri bune în numele ei, și i-am oferit părtășie pentru a o face să se căiască repede. Chiar dacă am avut mustrări de conștiință, tot m-am încăpățânat să acționez încălcând principiile, dorind să fac ca o persoană inveterată să fie reacceptată în biserică. Am insistat să găsesc modalități de reacceptare în biserică a cuiva pe care Dumnezeu o detesta și o ura, pe baza sentimentelor mele; nu mă împotriveam eu intenționat lui Dumnezeu și nu perturbam și tulburam lucrarea bisericii? M-am gândit cum întorc legea în favoarea lor oamenii din națiunea condusă de marele balaur roșu. Când cineva devine oficial și deține puterea, rudele și prietenii săi profită împreună cu persoana respectivă și pot fi promovați și numiți în funcții importante, indiferent dacă sunt buni sau răi, fără a se ține cont de lege și de ordine. Am desconsiderat principiile casei lui Dumnezeu și nu aveam deloc o inimă cu frică de Dumnezeu. Am încălcat principiile și am vrut cu încăpățânare ca mama să fie reacceptată în biserică. Fără să-mi dau seama, am devenit un scut pentru o persoană rea; L-am făcut cu adevărat pe Dumnezeu să mă deteste și să mă urască! Principiile bisericii pentru acceptarea oamenilor spun: unii oameni fac tot felul de rele și săvârșesc nepăsători fărădelegi, tulburând lucrarea bisericii, așa că sunt excluși. Dacă, după ce sunt excluși, se căiesc cu adevărat pentru faptele lor rele și reușesc să câștige mai mulți oameni, oameni buni, când predică Evanghelia, atunci acești oameni pot fi luați în considerare pentru acceptare și li se poate da o șansă dacă cer să reintre în biserică; dacă o biserică reacceptă majoritatea oamenilor care au fost îndepărtați, acest lucru este în contradicție cu principiile. Deoarece esența unei persoane rele rămâne pentru totdeauna aceea de persoană rea, ea nu se poate pocăi cu adevărat; trebuie să avem o inimă cu frică de Dumnezeu când vine vorba de reacceptarea oamenilor în biserică, să căutăm adevărul și să discernem clar manifestările și esența fiecărei persoane și să ne străduim să nu acuzăm pe nedrept o persoană bună și să nu reacceptăm o persoană rea sau malefică. M-am gândit că, dacă încalc principiile și o accept pe mama înapoi în biserică, iar ea nu a înțeles nimic din faptele ei rele și nu s-a pocăit cu adevărat, atunci când va avea ocazia, va continua cu siguranță să facă rău, să provoace, să instige și să inducă oamenii în eroare, să perturbe și să tulbure lucrarea bisericii, iar eu aș fi atunci parte din acest rău și aș juca rolul de slugă a Satanei! Am văzut că sentimentele mele erau slăbiciunea mea vitală, un obstacol și o barieră în calea practicării adevărului. Fusesem orbită de sentimente și nu vedeam lucrurile în concordanță cu vorbele lui Dumnezeu. Încălcasem principiile în datoria mea pentru a păstra sentimentele dintre mine și mama mea. Tot ce făcusem fusese să mă împotrivesc și să Îl trădez pe Dumnezeu și ar fi fost atât de periculos să continui așa! Din fericire, am fost emondată, iar astfel a fost oprită la timp evoluția răutății mele. Altfel, aș fi reacceptat-o pe mama în biserică și aș fi tulburat lucrarea bisericii și intrarea în viață a fraților și surorilor, iar atunci nu aș fi devenit eu oare complicea unei persoane rele? Consecințele ar fi fost de neconceput! M-au cuprins remușcările, reproșurile și îndatorirea față de Dumnezeu și m-am simțit atât de recunoscătoare lui Dumnezeu pentru că mă proteja. Am hotărât să nu mai acționez niciodată după sentimentele mele și să nu mai rănesc inima lui Dumnezeu și am fost dispusă să caut adevărul și să acționez conform principiului.

Mai târziu, am căutat din nou principiile relevante și am stabilit că niciuna dintre cele patru persoane nu își înțelegea cu adevărat propriile fapte rele. În scrisorile lor de pocăință, unele dintre ele încă se justificau indirect, astfel încât oamenii să creadă în mod eronat că existaseră motive justificabile pentru răul lor. Conform principiilor bisericii de reacceptare a persoanelor, am stabilit că niciuna dintre aceste patru persoane nu putea fi reacceptată în biserică. M-am gândit la aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Pe baza cărui principiu cuvintele lui Dumnezeu le cer oamenilor să-i trateze pe ceilalți? Să iubească ce iubește Dumnezeu și să urască ce urăște El: acesta este principiul la care ar trebui să se adere. Dumnezeu îi iubește pe cei care urmăresc adevărul și care-I pot respecta voia; aceștia sunt oamenii pe care și noi ar trebui să-i iubim. Cei care nu pot respecta voia lui Dumnezeu, cei care-L urăsc pe Dumnezeu și se răzvrătesc împotriva Lui – acești oameni sunt detestați de Dumnezeu și ar trebui să-i detestăm și noi. Asta le cere Dumnezeu oamenilor. Dacă părinții tăi nu cred în Dumnezeu, dacă știu prea bine că a crede în Dumnezeu reprezintă calea cea dreaptă și că aceasta poate conduce la mântuire, totuși rămân nereceptivi, atunci nu există nicio îndoială că sunt oameni scârbiți de adevăr și îl urăsc, că sunt oameni care se împotrivesc lui Dumnezeu și-L urăsc – iar Dumnezeu, în mod natural, îi detestă și îi urăște. Ai putea detesta asemenea părinți? Se împotrivesc lui Dumnezeu și Îl ocărăsc – caz în care cu siguranță sunt demoni și satane. Ai putea să-i urăști și să-i blestemi? Acestea sunt toate întrebări reale. Dacă părinții tăi te împiedică să crezi în Dumnezeu, cum ar trebui să-i tratezi? După cum cere Dumnezeu, ar trebui să iubești ce iubește Dumnezeu și să urăști ce urăște El. În timpul Epocii Harului, Domnul Isus a spus: «Cine este mama Mea și cine sunt frații Mei?» «Căci oricine respectă voia Tatălui Meu, Care este în ceruri, acela Îmi e frate, soră și mamă.» Aceste cuvinte existau deja în Epoca Harului, iar acum cuvintele lui Dumnezeu sunt și mai clare: «Să iubească ce iubește Dumnezeu și să urască ce urăște El.» Aceste cuvinte pun punctul pe i, însă oamenii sunt adeseori incapabili să le priceapă adevăratul sens” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin recunoașterea propriilor păreri nechibzuite se poate obține cu adevărat o transformare”). Contemplând cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că doar cei care pot accepta și practica adevărul și pot proteja lucrarea casei lui Dumnezeu sunt adevărați frați și surori, iar acești oameni ar trebui ajutați cu o inimă iubitoare. Cât despre oamenii răi care nu practică deloc adevărul și sunt chiar scârbiți de adevăr, refuzând să se pocăiască după ce au făcut rău și au provocat tulburări, aceștia trebuie respinși. Doar practicând astfel suntem în acord cu intenția și cerința lui Dumnezeu. Am găsit principiul pe baza căruia să o tratez pe mama mea: iubește ceea ce Dumnezeu iubește și urăște ceea ce Dumnezeu urăște. În ceea ce privește legăturile de sânge, ea este mama mea, dar natura ei este una scârbită de adevăr și care urăște adevărul, nu înțelege cu adevărat și nu se căiește pentru faptele ei rele. Conform evaluărilor oferite de frați și surori, vederile mamei mele asupra lucrurilor sunt la fel ca ale non-credincioșilor, ea urmărește tendințele lumești, iar esența ei de neîncrezătoare și de persoană rea a fost dezvăluită. Dumnezeu urăște și detestă astfel de oameni, El nu mântuiește oamenii răi, așa că trebuie să o tratez pe mama mea în conformitate cu adevărurile-principii, deoarece numai acest lucru este în acord cu intenția lui Dumnezeu. În cele din urmă, în conformitate cu principiile bisericii de acceptare a oamenilor și cu adevărurile legate de discernerea comportamentului bun și a pocăinței adevărate, am scris o scrisoare conducătorilor de biserică, în care le transmiteam recomandările mele pentru tratarea acestor persoane. Conducătorii de biserică mi-au scris înapoi că, prin investigarea și aflarea de lucruri pe parcursul acestei perioade, au văzut că mama mea avea doar un comportament bun, că ea nu înțelegea cu adevărat și nu se căia pentru faptele ei rele și că niciuna dintre aceste patru persoane nu îndeplinea principiile pentru a fi primită înapoi și nu putea fi reacceptată în biserică. M-am simțit ușurată atunci și am ajuns să apreciez că numai dacă nu suntem constrânși de sentimente și dacă acționăm conform principiilor, inima noastră poate fi cu adevărat eliberată. Faptul că am putut să dobândesc o astfel de practică este în întregime rezultatul călăuzirii cuvintelor lui Dumnezeu.