de Liu Zhen, provincia Shandong

Mă numesc Liu Zhen. Am 78 de ani și sunt doar o creștină obișnuită din Biserica lui Dumnezeu Atotputernic. Îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu Atotputernic că m-a ales pe mine, o femeie în vârstă de la țară, care nu se distinge prin nimic deosebit în ochii lumii. După ce am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă, m-am rugat lui Dumnezeu în fiecare zi, am ascultat recitări ale cuvântului lui Dumnezeu, m-am dus la adunări, am avut părtășie cu frații și surorile mele și, încet-încet, am început să pătrund unele adevăruri și să am o înțelegere limpede asupra anumitor lucruri. M-am simțit plină de bucurie și am trăit o fericire cum nu-mi mai fusese dat niciodată până atunci. Deoarece sunt bătrână și îmi este greu să merg pe jos, nu am putut să plec de acasă ca să particip la adunările de la biserică, așa că din grijă pentru mine, frații și surorile mele au ținut adunările la mine acasă. Nu au lipsit de la nicio adunare din cauza frigului iernii ori a căldurii verii, iar vântul, ploaia și zăpada nu i-au oprit niciodată să vină să mă viziteze și să aibă grijă de mine, așa bătrână cum sunt. Mai ales când citeam din cuvântul lui Dumnezeu, dacă era ceva ce nu înțelegeam, ei erau mereu răbdători și aveau părtășie cu mine despre acel lucru, și niciodată nu mă ignorau ori nu se uitau la mine de sus. Am fost adânc mișcată de acest lucru, fiindcă dacă nu ar fi fost iubirea lui Dumnezeu, cine mi-ar fi arătat atâta răbdare și afecțiune? În interacțiunile cu frații și surorile mele, am văzut că aceștia erau foarte diferiți de laici. Trăiau cu toleranță și iubire și puteau să-și deschidă inimile și să se trateze unii pe alții cu sinceritate, fără bariere sau distanță între ei. Erau la fel de apropiați ca o familie și acest lucru m-a făcut să mă simt și mai sigură cu privire la lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic. Pe măsură ce am început să înțeleg mai multe adevăruri, mi-am dat seama că ar trebui să-mi fac datoria de ființă creată, prin urmare am spus bisericii că doream să preiau îndatoriri. Întrucât vârsta mă împiedica să îndeplinesc cea mai mare parte a îndatoririlor, biserica mi-a desemnat totuși datoria de gazdă la mine acasă. Am acceptat, recunoscătoare față de Dumnezeu că mi-a încredințat o sarcină pe măsura puterilor mele. Și astfel m-am înțeles foarte bine cu frații și surorile mele și m-am simțit foarte ușurată atât trupește, cât și sufletește. De asemenea, m-am mai înzdrăvenit de unele boli de care sufeream, prin urmare am fost chiar și mai recunoscătoare lui Dumnezeu Atotputernic pentru bunătatea și mila Sa.

Cu toate acestea, vremurile bune nu au ținut mult, pentru că eu, împreună cu frații și surorile mele din sat am fost denunțați de un nelegiuit. Frații și surorile mele au fost toți arestați de poliție și aceasta i-a ordonat secretarului de partid din sat să mă aducă la secția de poliție. Când am ajuns acolo, poliția m-a întrebat: „Cum ai ajuns să crezi în Dumnezeu? De ce crezi în Dumnezeu?” Am spus: „A crede în Dumnezeu este un principiu care nu poate fi schimbat. Citind cuvântul lui Dumnezeu în fiecare zi, putem înțelege multe adevăruri, putem fi oameni buni potrivit cuvântului lui Dumnezeu și putem merge în viață pe calea cea dreaptă. Cei care cred în Dumnezeu nu îi bat sau înjură pe ceilalți și noi respectăm întotdeauna legea, deci ce e greșit în a crede în Dumnezeu? De ce ne arestați?” Ofițerul m-a privit cu dispreț și m-a întrebat dur: „Cine ți-a propovăduit Evanghelia? Mai crede și altcineva din familia ta?” Am răspuns că eram singura din familie care credea. Au văzut că nu aveau să obțină nicio informație de la mine, așa că m-au eliberat în aceeași zi. După ce am plecat, m-am întrebat de ce poliția îmi dăduse drumul atât de ușor. Numai când am ajuns acasă am aflat că, atunci când familia mea a descoperit că fusesem luată la secția de poliție, își folosiseră relațiile și plătiseră 3000 de yuani la poliție pentru a mă elibera. Dar poliția tot mai semăna discordie între mine și familia mea pentru că i-a cerut familiei mele să mă împiedice să cred în Dumnezeu. Nora mea s-a certat cu fiul meu din cauza aceasta și a amenințat că se sinucide bând pesticide în cazul în care continuam să cred în Dumnezeu. Atunci mi-am dat seama că poliția PCC era putredă până în măduva oaselor. Aveam o familie foarte pașnică și, totuși, stârniseră acum lucrurile atât de mult încât ne săream cu toții la beregată! Credeam în Dumnezeu Cel unic și adevărat care a creat toate lucrurile din cer și de pe pământ și, astăzi, Dumnezeu Atotputernic a venit pentru a ne mântui, cerând-ne să înțelegem adevărul, să trăim o asemănare umană, să vorbim și să ne purtăm astfel încât conștiința să ne fie împăcată, să facem ce e drept și să nu facem lucruri contrare umanității sau moralității noastre. Tot ceea ce am făcut a fost să stau acasă și să citesc cuvântul lui Dumnezeu, să țin adunări și să îmi îndeplinesc datoria, dar de fapt poliția PCC mi-a înscenat totul și m-a acuzat de „tulburarea ordinii publice”. Distorsionau faptele în mod ostentativ, denaturând deliberat adevărul, acuzând oamenii în mod arbitrar de infracțiuni false! Satana este cu adevărat vrednic de dispreț. Nu era nimic altceva decât calomnie sfruntată și defăimare răuvoitoare. Poliția aflase de la informator că găzduiam adunări cu frații și surorile mele la mine acasă, prin urmare nu a încetat să mă deranjeze după aceasta. La puțin timp după aceea, m-a adus la secția de poliție să mă interogheze și m-a amenințat spunând: „Zi-ne numele conducătorilor bisericii tale și ale oamenilor pe care îi primești la adunări. Dacă nu ne spui, te băgăm în pușcărie!” Aspru, dar cu dreptate, am răspuns: „Nu știu nimic! Nu am nimic să vă spun!” Polițiștii erau furioși din cale afară, dar pentru că Dumnezeu m-a protejat, n-au îndrăznit să ridice un deget împotriva mea.

După ce polițiștii m-au eliberat, au continuat să mă supravegheze, sperând în zadar să mă folosească drept momeală pentru a prinde un „pește mai mare”. Mi-era teamă să îi implic pe frații și surorile mele, așadar nu am mai îndrăznit să rămân în contact cu ei și ulterior m-am desprins de viața bisericească. Fără viața bisericească, mi-am simțit inima pustie și fără niciun adăpost și, treptat, m-am îndepărtat de Dumnezeu. Petreceam fiecare zi trăind în panică și în frică, fiindu-mi foarte teamă că poliția va veni și mă va lua din nou. În trecut, îmi petreceam fiecare zi ascultând cuvântul lui Dumnezeu, predicile și părtășia, dar acum acest lucru era imposibil pentru că, dacă m-ar vedea rugându-mă sau chiar dacă aș menționa cuvântul „Dumnezeu”, aș primi o mulțime de reproșuri din partea familiei mele. Nora mea îmi vorbea cu răceală tot timpul pentru că fusesem amendată de poliție, iar soțul și fiul meu mă mustrau la fiecare pas. Familia care altădată îmi susținea credința în Dumnezeu Atotputernic acum mi se opunea și mă persecuta în orice mod putea. Acest lucru mă făcea să mă simt foarte tristă, îmi simțeam sufletul oprimat și trăiam într-un întuneric și o durere pe care nu le mai resimțisem niciodată până atunci. Din cauză că nu mai aveam recitări ale cuvântului lui Dumnezeu pe care să le ascult și nu mai puteam avea părtășie cu frații și surorile mele, îmi simțeam sufletul grozav de însetat. În fiecare noapte mă zvârcoleam și mă răsuceam în pat și nu puteam dormi și deseori îmi era dor de momentele fericite pe care le petreceam la întâlnirile cu frații și surorile mele. În astfel de momente, uram guvernul PCC. Provocase toată această suferință, mă făcuse să îmi pierd drepturile de ființă creată pentru a crede liber și a se închina lui Dumnezeu, mă făcuse să îmi pierd viața bisericească, mă împiedicase să am părtășie întru cuvântul lui Dumnezeu cu frații și surorile mele și mă împiedicase să îmi îndeplinesc îndatoririle. În suferința mea, puteam doar să mă rog lui Dumnezeu în gând: „O, Dumnezeule! Trăiesc în întuneric, simt că sufletul mi s-a uscat și vreau să trăiesc viața bisericească alături de frații și surorile mele. O, Dumnezeule! Te implor, deschide o cale pentru mine!”

M-am dus înaintea lui Dumnezeu și am continuat să Îl chem în acest fel, iar Dumnezeu chiar mi-a auzit rugile, fiindcă a făcut ca frații și surorile mele să mă viziteze. Una dintre surorile mele știa că mergeam adesea în lanul de bumbac, așa că a mers în secret acolo ca să mă vadă și am stabilit o oră la care să ținem întâlnirile acolo. De fiecare dată când ne-am întâlnit, eram pe câmp culegând bumbac dimineața devreme și, când toți ceilalți luau prânzul, mă lăsam pe vine cu sora mea pe câmp ca să citim cuvântul lui Dumnezeu. Să o văd pe sora mea era ca și cum aș fi văzut o rudă pierdută de mult timp. Nu îmi puteam opri lacrimile de bucurie să curgă. I-am povestit despre nedreptatea și suferința pe care le îndurasem, cât și despre neînțelegerile cu familia mea. M-a consolat în timp ce m-am adăpat din cuvintele lui Dumnezeu și am avut părtășie cu ea despre voia lui Dumnezeu, iar treptat, starea mea a început să se îmbunătățească. Așa s-a întâmplat ca persecuția guvernului PCC să mă facă să pot ține întâlniri doar ghemuindu-mă într-un câmp de bumbac. Într-o zi, am citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „În mijlocul vostru, nu este nimeni care să primească protecția legii; ci dimpotrivă, sunteți pedepsiți de lege, iar cea mai mare dificultate este că nimeni nu vă înțelege: nici rudele voastre, nici părinții, nici prietenii sau colegii. Nimeni nu vă înțelege. Când Dumnezeu vă respinge, nu mai aveți cum trăi pe pământ. Totuși, chiar și așa, oamenii nu pot suporta să Îl părăsească pe Dumnezeu; aceasta este semnificația cuceririi oamenilor de către Dumnezeu și aceasta este slava lui Dumnezeu. […] Binecuvântările nu pot fi primite într-o zi sau în două; ele trebuie câștigate prin mult sacrificiu. Înseamnă că trebuie să aveți o dragoste rafinată, o credință mare și multe adevăruri pe care Dumnezeu vă cere să le obțineți; pe lângă aceasta, trebuie să vă puteți îndrepta fața spre dreptate și să nu fiți niciodată intimidați sau să cedați și trebuie să aveți o dragoste constantă și continuă pentru Dumnezeu. De la voi se cere o rezoluție cum ar fi o schimbare a firii vieții voastre; corupția voastră trebuie remediată și trebuie să acceptați toată orchestrarea lui Dumnezeu, fără cârtire și chiar să fiți ascultători până la moarte. Aceasta este ceea ce ar trebui să obțineți. Acesta este scopul final al lucrării lui Dumnezeu și cerințele lui Dumnezeu pentru acest grup de oameni” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Este lucrarea lui Dumnezeu la fel de simplă cum și-o imaginează oamenii?”). Cuvântul lui Dumnezeu m-a făcut să înțeleg că suferința mea prezentă era ceva ce trebuia să îndur. China este o țară condusă de ateism, unde credincioșii în Dumnezeu sunt persecutați și umiliți, dar această suferință a fost trecătoare și limitată, rânduită cu grijă de Dumnezeu pentru ca eu să îmi desăvârșesc credința și ascultarea față de El, astfel încât să pot primi mai bine promisiunea și binecuvântările lui Dumnezeu pe viitor. Acum nu mai aveam alte dorințe, deoarece a-L avea pe Dumnezeu era destul. În același timp, am văzut că legile formulate de guvernul PCC sunt doar niște trucuri pentru a păcăli lumea. Pentru lumea din afară, ei pretind că susțin libertatea religioasă, dar în realitate, credincioșii în Dumnezeu nu au nici măcar dreptul de a citi cuvântul lui Dumnezeu sau de a ține adunări. Ei pur și simplu nu tolerează existența credincioșilor în Dumnezeu și nu le permit oamenilor să Îl urmeze pe Dumnezeu sau să meargă pe calea cea dreaptă în viață. Exact cum spun cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: „Libertate religioasă? Drepturile și interesele legitime ale cetățenilor? Toate sunt trucuri pentru acoperirea păcatului!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (8)”). Cerul și pământul create de Dumnezeu sunt vaste, dar în China credincioșii în Dumnezeu nu au nici măcar un punct de sprijin. Oricine crede în Dumnezeu suportă arestarea și persecuția din partea PCC și are libertatea restricționată. PCC nu dorește nimic altceva decât să ucidă fiecare credincios în Dumnezeu și să transforme China într-o națiune fără Dumnezeu. Este atât de corupt, de rău și de reacționar. Într-adevăr este ireconciliabil cu Dumnezeu, un dușman al lui Dumnezeu care nu poate tolera existența Sa!

Și astfel, am continuat să mă întâlnesc cu sora mea în secret în lanul de bumbac. Dar timpul trecea și urma să vină iarna în curând. Frunzele plantelor de bumbac s-au uscat și au căzut, iar lanul de bumbac nu ne mai oferea nicio ascunzătoare ca să mai organizăm întâlnirile. Așadar m-am trezit din nou fără frați și surori cu care să am părtășie întru cuvântul lui Dumnezeu. La început, am reușit să păstrez cuvântul lui Dumnezeu și să mențin o relație normală cu Dumnezeu, dar fără proviziile și udarea din cuvântul lui Dumnezeu, sufletul mi-a devenit din ce în ce mai pustiu și mai uscat și nu mult după aceea m-am scufundat din nou în întuneric. Am simțit că am coborât din rai în iad și simțeam o asemenea suferință încât moartea ar fi fost de preferat. Familia mea credea în minciunile poliției, așa că ei au continuat să mă urmărească în fiecare zi și mă amenințau cu bătaia dacă aș fi continuat să cred în Dumnezeu Atotputernic. Acasă, nu îndrăzneam să mă rog. Puteam să mă rog doar ascunzându-mă sub pături noaptea sau când nu era nimeni acasă și am petrecut astfel fiecare zi. Pe lângă faptul că înduram învinuirile familiei mele, trebuia să mai îndur și zvonurile și bârfa sătenilor. Înfruntând toate acestea, mă simțeam foarte nefericită, din punct de vedere spiritual mă simțeam slabă și neajutorată și eram cu moralul la pământ în fiecare zi. Simțeam că, după pierderea vieții bisericești, nemaiputând citi cuvântul lui Dumnezeu și nemaiavând posibilitatea de a-mi vedea frații și surorile, simplul fapt că trăiam era o suferință, pentru că îmi pierdusem toată bucuria de a trăi. Mă gândeam cum în trecut, când mă simțeam nefericită și slabă, cuvintele lui Dumnezeu mă alinau întotdeauna, frații și surorile mă susțineau cu răbdare și, după ce înțelegeam voia lui Dumnezeu, mă simțeam imediat liniștită și eliberată, iar moralul mi se ridica din nou. Dar acum, din cauza persecuției și supravegherii poliției, pierdusem dreptul de a citi cuvântul lui Dumnezeu și nici măcar nu mai puteam să îmi văd frații și surorile. Fiecare zi era o luptă lungă, amară și văzând cum trăiam fără să mă simt vie, ca și cum aș fi fost moartă și având în vedere cât de plină de viață fusesem în trecut când trăiam în prezența lui Dumnezeu în biserică, mă simțeam îndurerată și tristă. Și când mă gândeam cum propria mea familie fusese păcălită și înșelată de guvernul PCC, cum nu mă înțelegeau și cum fuseseră de acord cu guvernul PCC ca să-mi restricționeze libertatea, îmi simțeam inima și mai frântă. Dar chiar și când simțeam că nu mai am încotro să o apuc, mă rugam mereu lui Dumnezeu și Îl imploram să îmi deschidă o cale: „O, Dumnezeule! Acum, nu pot citi cuvântul Tău și nici nu pot trăi viața bisericească, iar această viață este mai mult decât pot îndura. O, Dumnezeule! Familia mea a fost înșelată de către guvernul PCC și încearcă din toate puterile să mă împiedice să cred în Tine. Te rog, ajută-mă, permite-mi să mărturisesc faptele Tale și să îi împiedic să mai fie înșelați și folosiți de Satana. O, Dumnezeule! Doresc să Îți încredințez familia mea și Te rog să îmi arăți o cale de scăpare.”

Slavă lui Dumnezeu, cu adevărat El mi-a auzit rugăciunile. Ceva mai târziu, într-o seară am leșinat deodată în fața patului. Soțul meu s-a speriat din cale-afară și nu știa ce să facă, așadar fiul meu a chemat rapid serviciul de urgență. Când primul spital care a răspuns a auzit că pacientul era o femeie în vârstă care era grav bolnavă, au refuzat să mă accepte. Fiul meu a sunat la linia de urgență a altui spital și doctorul a zis că nu aveam multe șanse să îmi recapăt cunoștința, că nu avea niciun rost să se facă ceva pentru a mă salva și că familia mea trebuia să se pregătească pentru ce era mai rău. Dar fiul meu a refuzat să renunțe și i-a implorat până când nu au avut de ales decât să cedeze și să mă ducă la spital. Cu toate acestea, chiar și după procedurile de salvare în caz de urgență, am rămas fără cunoștință. Medicii nu puteau face nimic și familia mea era sigură că nu voi supraviețui. Totuși, pentru Dumnezeu, nimic nu este imposibil, pentru că atunci s-a petrecut un miracol! După ce am fost într-o comă severă timp de 18 ore, mi-am recăpătat încet-încet cunoștința. Toți cei prezenți erau uluiți. Când am deschis ochii și am văzut doctorii, am crezut că mă uitam la îngeri. I-am întrebat unde eram, iar unul dintre ei mi-a spus că eram la spital și în timp ce îmi verificau în grabă semnele vitale, tot mormăiau: „Este un adevărat miracol….” Nu peste mult timp, m-am ridicat în capul oaselor și am simțit că îmi era foarte foame. Infirmiera m-a hrănit și, după ce am terminat de mâncat, m-am simțit plină de energie și de putere. Am știut că aceasta era una din faptele miraculoase ale lui Dumnezeu Atotputernic, că Dumnezeu îmi auzise rugăciunile și îmi deschisese o cale de urmat. În timp ce stăteam în pat, nu m-am putut abține să cânt spre a-L slăvi pe Dumnezeu. Medicul surprins nu s-a putut abține să nu mă întrebe: „Doamnă, cine este acest Dumnezeu în care credeți?” Am spus: „Cred în singurul Dumnezeu adevărat care a creat toate lucrurile în Cer și pe pământ — Dumnezeu Atotputernic!” Doctorul a reacționat privindu-mă șocat și familia mea s-a uitat la mine surprinsă și încântată pe când mă privea cântând. După ce am ieșit din spital, am mers acasă și unul câte unul vecinii au venit să mă vadă, spunând: „Este uimitor! Toți doctorii au spus că nu mai era nicio speranță pentru tine, dar în realitate tu te-ai trezit. Este un miracol!” L-am mărturisit pe Dumnezeu față de ei, spunând că Dumnezeu mă salvase tocmai grație marii Lui puteri, că fără Dumnezeu aș fi moartă acum și că Dumnezeu a fost Cel care îmi dăduse o a doua șansă la viață. Le-am spus că toată omenirea a fost creată de Dumnezeu, că viața este dată de Dumnezeu, că Dumnezeu ne administrează și ne conduce viețile și că oamenii nu se pot întoarce de la îndrumarea lui Dumnezeu, pentru că a-I întoarce spatele lui Dumnezeu înseamnă moarte. După această experiență, familia mea nu s-a mai opus credinței mele în Dumnezeu, iar Dumnezeu mi-a mai acordat o binecuvântare neașteptată: și soțul meu a acceptat starea actuală a lucrării lui Dumnezeu. După aceea, soțul meu a mers deseori cu mine la adunări pentru a avea părtășie și m-am simțit incredibil de fericită, liniștită și în siguranță. Apoi am petrecut fiecare zi trăind cu bucurie, pentru că văzusem cu adevărat atotputernicia și înțelepciunea lui Dumnezeu și I-am mulțumit și L-am slăvit pe Dumnezeu din adâncul inimii!

Prin experiența mea, am ajuns într-adevăr să apreciez că orice face Dumnezeu unui om, o face din iubire. În spatele faptului că i-a permis Satanei să mă persecute se ascundeau bunele intenții ale lui Dumnezeu. Guvernul PCC a vrut să utilizeze arestarea și persecuția mea pentru a mă face să mă feresc de Dumnezeu și să-L trădez, dar nu avea habar că înțelepciunea lui Dumnezeu se exercită prin șiretlicurile Satanei. Oprimarea de către guvernul PCC nu numai că nu a reușit să mă facă să mă feresc de Dumnezeu sau să-L trădez, ci în schimb mi-a permis să văd clar esența rea a guvernului PCC de a se opune lui Dumnezeu și de a acționa împotriva Cerului și a consolidat și mai mult certitudinea mea cu privire la cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic care este adevărul, calea și viața! Mi-a permis de asemenea să văd marea putere a lui Dumnezeu și faptele Sale miraculoase, întărindu-mi dragostea și credința față de Dumnezeu. Exact cum spun cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: „În planul Meu, Satana a pândit mereu la fiecare pas și, ca termen de comparație al înțelepciunii Mele, a încercat întotdeauna să găsească mijloace de a Îmi întrerupe planul inițial. Dar puteam Eu să cedez în fața schemelor sale înșelătoare? Toate din cer și de pe pământ Îmi slujesc – uneltirile înșelătoare ale Satanei ar putea face altfel? Aceasta este exact răscrucea înțelepciunii Mele, este exact ceea ce este minunat în privința faptelor Mele și este principiul prin care întregul Meu plan de gestionare (planul mântuirii) este îndeplinit” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 8). Cu cât guvernul PCC se împotrivește mai frenetic lui Dumnezeu și îi persecută pe aleșii lui Dumnezeu, cu atât putem discerne mai bine și ne putem lepăda de el și cu atât mai mult putem înțelege adevărul și cunoaște înțelepciunea lui Dumnezeu și faptele Sale miraculoase. Credința noastră în a-L urma pe Dumnezeu crește de asemenea și noi devenim din ce în ce mai capabili să aducem o mărturie răsunătoare întru Dumnezeu. Prin trăirea persecuției guvernului PCC, am văzut clar că, în lucrarea lui Dumnezeu, Satana acționează doar ca un contrast și este un obiect care Îl slujește pe Dumnezeu, iar eu am ajuns de asemenea să cunosc mai clar dorința cea mai sinceră a lui Dumnezeu de a mântui omenirea. Pe viitor, orice greutăți sau obstacole aș întâmpina, doresc să îmi îndeplinesc îndatoririle cât pot de bine și să îmi săvârșesc partea mea pentru a-I face voia lui Dumnezeu.