Datoria mea mi-a expus egoismul

ianuarie 19, 2025

de Roxana, Taiwan

Am fost supraveghetoare pentru lucrarea video mai mult de doi ani. Cu puțin timp în urmă, din cauza cerințelor lucrării, grupul nostru a fost împărțit în două grupuri mai mici. Sora Layla se ocupa de un grup, eu, de celălalt. Deși sora Layla abia începuse să supravegheze această lucrare, mereu oferea sugestii cheie pentru producția video și deseori îi conducea pe frați și surori la revizuirea în comun a lucrării și la însușirea abilităților tehnice. Asta nu m-a încântat prea mult, gândindu-mă: „În ritmul acesta, ei sigur vor progresa repede și, în curând, grupul meu nu va arăta bine în comparație cu al lor.” Am fost cuprinsă de un sentiment de criză și mi-am spus că trebuia să fac treabă bună la fiecare videoclip, ca să nu rămân în urma lui Layla și a grupului ei. Pe atunci, cream un videoclip care era dificil din punct de vedere tehnic și studiam îndeaproape abilitățile relevante împreună cu ceilalți frați și surori. Când întâlneam dificultăți, mă rugam la Dumnezeu și căutam soluții cu toată lumea. Acel videoclip a fost finalizat după multă muncă grea, iar frații și surorile care l-au văzut au zis c-a fost bine făcut. Acest lucru a fost mulțumitor, fiindcă sugera că eram o forță de temut și că eram mai capabilă decât Layla și grupul ei. Am trimis videoclipul fraților și surorilor din alte grupuri și, după câteva zile, mi-au răspuns zicând că videoclipul părea foarte realist și întrebându-mă cum mi-am îmbunătățit abilitățile tehnice. Am fost foarte fericită să aud asta și mi-am spus: „Acum că frații și surorile au văzut cu toții ce pot să fac, sigur mă vor respecta și mă vor admira.” Mi-am promis că mă voi ocupa de toate videoclipurile următoare cu cea mai mare sârguință.

După aceea, Layla și grupul ei aveau niște dificultăți cu un videoclip și voiau să-i ajut să le rezolve. Mi-am spus: „Acest videoclip e responsabilitatea voastră. Dacă petrec timp rezolvând aceste probleme, nu mi se va recunoaște meritul și, în plus, îmi va încetini lucrarea. Ar fi mai bine să depun mai mult efort pentru videoclipul de care sunt eu responsabilă, decât să vă ajut pe voi să vă rezolvați problemele.” Așa că am hotărât să nu-i ajut. Mai târziu, când Layla tot nu a putut găsi o soluție, s-a întors iarăși la mine. A zis că au încercat mai multe abordări, fără succes, și m-a întrebat cum m-am ocupat de astfel de dificultăți în trecut. M-am gândit: „Dacă pierd timp cu problemele grupului tău și până la urmă faci o treabă mai bună decât mine, nu vor crede toți că ești o conducătoare de grup mai bună decât mine, deși tu abia ai început? Aș părea incompetentă!” Cu aceste gânduri, i-am spus, într-un mod nepotrivit, că nu puteam face nimic ca s-o ajut. Layla nu a avut de ales decât să se întoarcă și să tot încerce să rezolve singură dificultățile. Apoi a trimis o parte din videoclip pe chatul grupului, ca noi să verificăm dacă sunt probleme. Nu plănuiam să răspund, gândindu-mă că ar fi fost o pierdere de timp să urmăresc videoclipul. Dar, în același timp, m-am îngrijorat că, dacă nu-l vizionam, frații și surorile ar fi putut spune că eram fost neglijentă în supravegherea lucrării și iresponsabilă ca lider de grup. Așa că am deschis cu reticență fișierul și am urmărit videoclipul. Am găsit probleme în mai multe locuri, dar nu m-am gândit cu atenție la ele. Apoi Layla a trimis videoclipul conducătoarei, care a scos în evidență destul de multe probleme, așa că videoclipul lor trebuia relucrat și rezolvat. Drept urmare, progresul lucrării a fost întârziat. Mai târziu, când conducătoarea a venit ca să vedem lucrarea împreună, mi-a arătat problemele și a zis: „Când ne facem datoria în biserică, împărțim sarcinile, dar asta nu înseamnă că lucrăm fiecare independent. Ești lideră de grup, deci trebuie să porți o povară mai mare. Layla abia a început să fie lideră de grup, așa că trebuie să verifici mai îndeaproape videoclipurile pe care le fac ea și grupul ei, ca unele probleme să fie rezolvate în avans.” Atunci mi-am dat seama că nu puteam să mă dezic de responsabilitatea pentru această întârziere, fiindcă totul era din cauza faptului că fusesem prea egoistă, îngrijindu-mă doar de lucrarea mea și refuzând să cooperez cu Layla. Însă nu am reflectat prea mult la problemă. Ulterior, ori de câte ori făceam videoclipuri, gândirea mea era încețoșată și mă simțeam amețită și dezorientată. Nu puteam să găsesc problemele în îndatoririle fraților și ale surorilor și nici măcar nu știam ce să spun când mă rugam. Mi-am dat seama că nu eram în starea potrivită și că Dumnezeu Își ascundea chipul de mine. Așa că am venit căutând și rugându-mă în fața lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume pentru a mă înțelege pe mine însămi.

Într-o seară, înainte să merg la culcare, am reflectat la prestația mea recentă. M-am gândit cum Dumnezeu îi expune pe antihriștii cărora le pasă doar de propria lucrarea în îndeplinirea îndatoririlor personale. Am găsit acest frament din cuvintele lui Dumnezeu: „Antihriștii nu au pic de conștiință, rațiune sau umanitate. Nu numai că nu țin cont de nicio rușine, dar au și un alt semn distinctiv: sunt neobișnuit de egoiști și abjecți. Sensul literal al «egoismului și abjecției» lor nu este greu de înțeles: ei sunt orbi cu privire la orice în afară de propriile interese. Orice are legătură cu propriile lor interese le captează toată atenția și vor suferi pentru asta, vor plăti un preț, se vor cufunda în acel lucru și i se vor dedica. Vor închide ochii în fața oricărui lucru nu are legătură cu propriile interese și nu-l vor lua în seamă; alții pot face cum doresc – antihriștilor nu le pasă dacă o persoană este perturbatoare sau provoacă tulburări și, din punctul lor de vedere, acest lucru nu are nicio legătură cu ei. Spus cu tact, se ocupă de treburile lui. Însă este mai corect să spunem că acest tip de persoană este abjectă, josnică și dezgustătoare; o definim ca «egoistă şi abjectă». Cum se manifestă egoismul și abjecția antihriștilor? În tot ceea ce este în beneficiul statutului și reputației lui, depune eforturi ca să facă sau să spună orice este necesar și îndură de bunăvoie orice suferință. Dar când este vorba de lucrarea rânduită de casa lui Dumnezeu sau de lucrarea care este prielnică pentru progresul în viață al aleșilor lui Dumnezeu, o ignoră cu desăvârșire. Chiar și atunci când oamenii răi întrerup, tulbură și comit tot felul de rele, afectând grav prin asta lucrarea bisericii – rămâne impasibil și nepăsător, ca și cum acest lucru nu ar avea nimic de-a face cu el. Și dacă cineva descoperă și raportează faptele condamnabile ale unei persoane rele, el spune că nu a văzut nimic și simulează ignoranța. […] Indiferent ce lucrare întreprinde, antihriștii nu se gândesc niciodată la interesele casei lui Dumnezeu. Se gândesc doar dacă propriile interese vor fi afectate, doar la puțina lucrare prezentă care e în beneficiul lor. Pentru ei, lucrarea principală a bisericii este doar un lucru făcut în timpul liber. Nu o iau deloc în serios. Se mișcă doar când sunt îndemnați să acționeze, fac numai ceea ce le place și doar lucrarea menită pentru a le păstra statutul și puterea. În ochii lor orice lucrare rânduită de casa lui Dumnezeu, lucrarea de răspândire a Evangheliei și intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu nu sunt importante. Indiferent ce dificultăți întâmpină alți oameni în munca lor, ce probleme au identificat și raportat lor, cât de sincere le sunt cuvintele, antihriștii nu acordă atenție, nu se implică, de parcă asta nu are nicio legătură cu ei. Indiferent de cât de importante sunt problemele care apar în lucrarea bisericii, ei sunt extrem de indiferenți. Chiar și atunci când văd problema înaintea ochilor, ei doar o abordează superficial. Numai atunci când sunt emondați direct de Cei de mai sus și li se ordonă să rezolve o problemă, vor face, în silă, puțină lucrare reală și vor oferi Celor de mai sus ceva de văzut; curând după aceea, își vor vedea de propria treabă. Când vine vorba de lucrarea bisericii și de lucrurile importante ale contextului mai larg, ei sunt dezinteresați și desconsideră aceste lucruri. Ba chiar ignoră problemele pe care le descoperă și dau răspunsuri superficiale sau dau din colț în colț când sunt întrebați de probleme, abordându-le doar cu mare reticență. Aceasta este manifestarea egoismului și abjecției, nu-i așa? În plus, orice datorie fac antihriștii, ei nu se gândesc decât dacă aceasta le va permite să iasă în prim plan; atât timp cât le va crește reputația, ei își vor bate capul să găsească o cale de a învăța cum să o facă, să o ducă la bun sfârșit; îi interesează doar dacă asta îi va face să se distingă. Indiferent ce fac sau ce cred, îi preocupă doar faima, câștigul și statutul lor. Indiferent ce datorie realizează, concurează doar pentru a se stabili cine e mai sus sau mai jos, cine câștigă și cine pierde, cine are o reputație mai mare. Le pasă doar de câți oameni îi venerează și admiră, câți oameni îi ascultă și câți adepți au. Nu au niciodată părtășie despre adevăr, nici nu rezolvă probleme reale. Nu se gândesc niciodată cum să facă lucrurile conform principiului atunci când își fac datoria, nici nu reflectează pentru a vedea dacă au fost loiali, dacă și-au îndeplinit responsabilitățile, dacă au existat devieri sau omisiuni în datoria lor sau dacă există vreo problemă, și cu atât mai puțin nu se gândesc la ceea ce Dumnezeu cere și care sunt intențiile lui Dumnezeu. Nu acordă nici cea mai mică atenție acestor lucruri. Își pun capul la contribuție și fac lucruri doar de dragul faimei, câștigului și statutului, ca să-și îndeplinească propriile ambiții și dorințe. Este manifestarea egoismului și a abjecției, nu-i așa? Aceasta expune pe deplin felul în care inimile lor sunt pline de propriile lor ambiții, dorințe și cerințe absurde; tot ceea ce fac ei este dictat de ambițiile și dorințele lor. Indiferent ce fac, propriile lor ambiții, dorințe și cerințe absurde sunt motivația și sursa lor. Aceasta este manifestarea arhetipală a egoismului și abjecției[Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Anexa patru: Rezumând caracterul antihriștilor și firea-esență pe care o au (Partea întâi)”]. Dumnezeu îi expune pe antihriști, care sunt extrem de egoiști. În probleme care au legătură cu interesele lor sau în cele care le permit să iasă în evidență, lucrează cu sârguință și cu bucurie, indiferent de prețul pe care trebuie să-l plătească sau cât de mult trebuie să sufere. Dar, dacă un lucru nu are legătură cu propriile interese, pur și simplu îl ignoră. În astfel de cazuri, nu vor dori să-i ofere atenția lor, oricând de multe dificultăți ar întâmpina ceilalți sau cât de mare ar fi pierderea pentru lucrarea bisericii. Orice fac ei e pentru binele reputației și statutului lor și nu iau deloc în considerare interesele bisericii. Atunci mi-am dat seama că așa mă comportasem eu. După ce grupul nostru a fost împărțit în două, am văzut că Layla progresa rapid și purta o povară în datoria ei. M-am îngrijorat că mă va depăși, așa că nu am vrut s-o ajut când a întâmpinat dificultăți și mi-a cerut ajutorul. Am simțit că nu era printre responsabilitățile mele principale și că ajutând-o mi-aș irosi timpul și energia. Nu doar atât, dar și dacă videoclipul ar fi ieșit bine, munca mea grea ar fi trecut neobservată; în schimb, ceilalți aveau să presupună că Layla era la același nivel ca mine, deși abia începuse să fie lideră de grup. În cazul acesta, nu m-aș fi putut lăuda. De asta, atunci când Layla mi-a cerut să le verific videoclipul și să le ofer sugestii, nu am vrut s-o fac. N-am vrut să irosesc timp și efort urmărindu-l. Până la urmă, l-am urmărit – dar doar cu ciudă, de formă, fiindcă mă îngrijoram că ceilalți m-ar fi putut eticheta ca iresponsabilă. Din această cauză, videoclipul – care conținea multe probleme – a trebuit refăcut. Dacă aș fi depus mai mult efort, aș fi putut descoperi și rezolva acele probleme mai devreme. Dar, fiindcă eram prea egoistă și mă gândeam doar la propriile interese, lucrarea bisericii a fost întârziată. M-am simțit tare vinovată când m-am gândit la asta. Biserica aranjase să fiu lideră de grup, așa că ar fi trebuit să-mi îndeplinesc responsabilitățile și să fiu atentă la rezolvarea diferitelor dificultăți și probleme pe care frații și surorile le întâlneau în îndatoririle lor. Dar nu mi-a păsat de intențiile lui Dumnezeu deloc. Mi-a păsat doar ca videoclipurile pentru care eram eu responsabilă să fie bine făcute și dacă puteam să adun mai mulți oameni care să mă admire. Când Layla a întâmpinat dificultăți, evident, am avut niște idei despre cum să le rezolv, dar n-am ajutat deloc. Ba chiar m-am și gândit, cu ciudă: „E bine c-au dat de niște dificultăți. Dacă au rezultate proaste, eu voi da mai bine. Frații și surorile vor crede că eu sunt baza grupului și că nu se descurcă fără mine.” Felul în care am gândit și m-am comportat a fost cu adevărat josnic! Ulterior, când am revizuit lucrarea, am auzit câteva surori zicând: „Videoclipul n-a fost făcut foarte bine și am o părere negativă despre el. Nu cred că am un calibru destul de bun pentru această datorie.” A fost supărător să aud asta și mi-a întărit părerea despre cât de egoistă fusesem. Îmi păsase doar de reputația și de statutul meu. Știam prea bine că abia începuseră să practice și că aveau nevoie de ajutor și cooperare. Dar am rămas impasibilă, fără nicio picătură de iubire. Cu cât m-am gândit mai mult la asta, cu atât mai mult am simțit că-mi lipsea umanitatea. Cum am putut să fac ceva așa de josnic și de mizerabil?

În timpul unei adunări, l-am auzit pe un frate având părtășie despre o experiență a sa și mi-am dat seama că mi-a fost cu adevărat de folos. În părtășia sa, am auzit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu care chiar m-au impresionat profund. În părtășia sa, am auzit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu care chiar m-au impresionat profund. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Care este standardul după care sunt judecate acțiunile și comportamentul unei persoane drept bune sau rele? Acesta e dacă acea persoană, în gândurile, dezvăluirile și acțiunile sale, deține sau nu mărturia punerii în practică a adevărului și a trăirii adevărului-realitate. Dacă nu ai această realitate sau nu o trăiești, atunci, fără nicio îndoială, ești un răufăcător. Cum îi privește Dumnezeu pe răufăcători? Pentru Dumnezeu, gândurile și acțiunile tale exterioare nu sunt mărturie pentru El, nici nu-l umilesc și nu îl înfrâng pe Satana; în schimb, Îl fac de rușine pe Dumnezeu și sunt pline de semnele ocării pe care I-ai adus-o. Nu mărturisești pentru Dumnezeu, nu te sacrifici pentru El și nici nu-ți îndeplinești responsabilitățile și obligațiile față de Dumnezeu; în schimb, acționezi pentru binele tău. Ce înseamnă «pentru binele tău»? Mai precis, înseamnă pentru binele Satanei. Prin urmare, în final, Dumnezeu va spune: «Plecați de la Mine, voi, cei ce săvârșiți fărădelegea!» În ochii lui Dumnezeu, acțiunile tale nu vor fi văzute ca fapte bune, vor fi considerate fapte rele. Nu numai că nu vor obține aprobarea lui Dumnezeu – vor fi condamnate. Ce speră să câștige cineva dintr-o astfel de credință în Dumnezeu? Oare, până la urmă, nu-i așa că o astfel de credință nu va da niciun rezultat?(Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firii corupte”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am ajuns să înțeleg că Dumnezeu nu Se uită la cât de multe îndatoriri face o persoană sau cât de lăudată este de alții. Mai degrabă, Se uită dacă o persoană, prin gândurile, expresiile și acțiunile sale are mărturia practicării adevărului în timp ce-și face datoria. Așa judecă Dumnezeu dacă lucrurile pe care le face cineva sunt bune sau rele. Dumnezeu scrutează inimile oamenilor și, dacă o persoană își face datoria fără intenția de a aduce mărturie pentru Dumnezeu și pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu, iar în loc de asta dăunează lucrării bisericii în interesul apărării propriilor interese, atunci, indiferent de ce preț plătește o persoană, în ochii lui Dumnezeu ea tot face rău. Mereu am simțit că am fost conștiincioasă și responsabilă în datoria mea și că nu eram chiar rea. Gândindu-mă la propriul comportament în lumina cuvintelor lui Dumnezeu, totuși, am înțeles că deși am făcut tot ce am putut și am fost meticuloasă cu lucrarea de care eram responsabilă, în spatele acestui lucru se ascundea intenția de a ocupa un loc în inimile fraților și surorilor mele; intenția de a-i face pe oameni să creadă că eu eram baza grupului și că nu se pot descurca fără mine. Chiar și când Layla întâmpina dificultăți și nu putea progresa în lucrarea ei, eu n-am fost deloc deranjată. Din contră, m-am bucurat că avea dificultăți fiindcă am simțit că mă va ajuta să ies în evidență. Îndeplinindu-mi datoria cu astfel de intenții josnice, făceam rău și eram condamnată de Dumnezeu. Dacă nu mă căiam, Dumnezeu avea să mă elimine până la urmă, chiar dacă munceam mult și plăteam un preț mare. Gândul acesta m-a speriat și am simțit că eram în mare pericol. M-am rugat la Dumnezu, hotărând să nu mai trăiesc conform firii mele corupte, și că, dacă în viitor avea să mi se întâmple ceva asemănător, trebuia să iau în considerare lucrare bisericii ca un întreg și să protejez interesele bisericii.

Apoi, am găsit o cale de a practica asta în cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu spune: „Pentru toți cei care îndeplinesc o datorie, indiferent cât de profundă sau superficială este înțelegerea lor despre adevăr, cel mai simplu mod de a practica intrarea în adevărul-realitate este să se gândească, în toate, la interesele casei lui Dumnezeu și să renunțe la propriile dorințe egoiste, la intențiile personale, la motive, mândrie și statut. Să pună interesele casei lui Dumnezeu pe primul loc – măcar atât ar trebui să facă un om. Dacă o persoană care îndeplinește o datorie nu poate face nici măcar atât, atunci cum se poate spune că își face datoria? Asta nu înseamnă a-ți îndeplini datoria. Ar trebui să te gândești mai întâi la interesele casei lui Dumnezeu, să fii atent la intențiile Sale și să ții seama de lucrarea bisericii. Pune aceste lucruri înainte de toate; abia după aceea poți să te gândești la stabilitatea statutului tău sau la cum te privesc alții. Nu simțiți că devine ceva mai ușor atunci când împărțiți asta în doi pași și faceți unele compromisuri? Dacă vei practica astfel o vreme, vei ajunge să simți că a-L mulțumi pe Dumnezeu nu este un lucru atât de dificil. Ba mai mult, ar trebui să poți să-ți îndeplinești responsabilitățile, să-ți onorezi obligațiile și datoria, să lași deoparte dorințele, intențiile și motivele tale egoiste, să dai dovadă de considerație față de intențiile lui Dumnezeu și să pui pe primul loc interesele casei lui Dumnezeu, lucrarea bisericii și datoria pe care ar trebui s-o îndeplinești. După ce vei fi experimentat aceste lucruri o vreme, vei simți că acesta este un mod bun de a te comporta. Înseamnă să trăiești deschis și onest, să nu fii o persoană meschină, josnică; înseamnă să trăiești cu dreptate și onoare, mai degrabă decât să fii josnic, meschin și să nu fii bun de nimic. Vei simți că așa ar trebui să acționeze o persoană. Și că aceasta este înfățișarea pe care ar trebui să o trăiască. Treptat, dorința ta de a-ți satisface propriile interese se va diminua(Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firii corupte”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că, pentru a-ți face datoria bine, trebuie să lași deoparte intențiile personale, motivele, mândria și statutul și trebuie să pui interesele bisericii pe primul loc mereu. După aceea, mi-am făcut datoria conștient în concordanță cu cerințele lui Dumnezeu și m-am oprit din a fi egoistă și josnică și din a lua în considerare doar reputația și statutul meu. O dată, Layla a întâmpinat o dificultate când făcea un videoclip și a vrut să mă uit ca să-mi dau seama cum să rezolv problema. Am fost oarecum reticentă și m-am gândit: „Încă n-am terminat videoclipul la care lucrez. Va fi afectat progresul lucrării mele dacă o ajut să-și rezolve problema? Dacă nu voi reuși să termin la timp, oare ceilalți vor zice că nu sunt eficientă, deși sunt lideră de grup?” Mi-am dat seama că iarăși trăiam după firea mea coruptă. Mi-am amintit hotărârea pe care o luasem față de Dumnezeu: că voi considera lucrarea bisericii ca un întreg și nu mă voi ocupa doar de lucrarea mea… și m-am rugat la Dumnezeu, dispusă să mă răzvrătesc împotriva trupului, lăsându-mi laoparte interesele și ajutând-o cu sârguință pe Layla. Am urmărit videoclipul cu atenție, notând problemele, apoi m-am dus s-o văd pe Layla și pe grupul ei, pentru a oferi ajutor la fața locului. Layla a spus că părtășia mea a deschis o nouă cale pentru ea, și am simțit o pace incomensurabilă în inima mea. Inițial, crezusem că dacă îi ajutam, aveam să întârzii cu lucrarea mea, dar, până la urmă, n-a fost nicio întârziere. Lucrarea a continuat mai eficient ca niciodată, pentru ambele grupuri, și a fost încheiată cu succes într-o lună. Apoi, când frații și surorile îmi cereau ajutor cu dificultățile lor, nu mai refuzam, ci îi ajutam cum puteam mai bine. Deși dedicam mai mult timp și efort verificând lucrurile și oferind sugestii, mă simțeam împăcată practicând în felul acesta.

Mai târziu, am reflectat asupra mea și m-am întrebat de ce eram așa de sârguincioasă cu privire la problemele care țineau de propriile interese, dar lipsită de cooperare când interesele mele nu erau în joc. Care era mai exact esența acestei probleme? Am văzut unele dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Pentru a-și proteja propria vanitate și mândrie și pentru a-și menține reputația și statutul, unii oameni sunt fericiți să-i ajute pe alții și să se sacrifice pentru prietenii lor, indiferent de preț. Însă când trebuie să protejeze interesele casei lui Dumnezeu, adevărul și dreptatea, intențiile lor bune s-au dus, au dispărut complet. Când ar trebui să practice adevărul, nu îl practică deloc. Ce se întâmplă? Pentru a-și proteja propria demnitate și mândrie, ei vor plăti orice preț și vor îndura orice suferință. Însă când trebuie să facă lucrare adevărată și să se ocupe de treburi practice, să ocrotească lucrarea bisericii și lucrurile pozitive și să-i protejeze și să-i aprovizioneze pe aleșii lui Dumnezeu, de ce nu mai au puterea să plătească orice preț și să îndure orice suferință? Acest lucru este de neconceput. De fapt, au un fel de fire căreia îi este scârbă de adevăr. De ce spun Eu că firii lor îi este scârbă de adevăr? Pentru că, ori de câte ori un lucru implică a fi martor pentru Dumnezeu, practicarea adevărului, protejarea aleșilor lui Dumnezeu, lupta împotriva urzelilor Satanei sau protejarea lucrării bisericii, ei fug și se ascund și nu se ocupă de nicio chestiune adecvată. Unde le este eroismul și spiritul de a îndura suferința? Unde aplică aceste lucruri? Asta e ușor de văzut. Chiar dacă cineva îi dojenește, spunând că nu ar trebui să fie atât de egoiști și de josnici și să se protejeze pe ei înșiși, că s-ar cuveni să protejeze lucrarea bisericii, lor nu le pasă cu adevărat. Ei își spun: «Eu nu fac acele lucruri și nu au nimic de-a face cu mine. Ce folos ar aduce urmăririi mele a renumelui, câștigurilor și statutului să acționez în acest fel?» Nu sunt persoane care urmăresc adevărul. Le place doar să caute renumele, câștigurile și statutul și nu fac deloc lucrarea pe care Dumnezeu le-a încredințat-o. Așa că, atunci când este nevoie de ei pentru a face lucrarea bisericii, aleg pur și simplu să fugă. Asta înseamnă că, în inimile lor, nu le plac lucrurile pozitive și nu sunt interesați de adevăr. Aceasta este o manifestare clară a faptului că sunt scârbiți de adevăr. Numai cei care iubesc adevărul și dețin adevărul-realitate pot face un pas în față atunci când lucrarea casei lui Dumnezeu și aleșii lui Dumnezeu le-o cer, numai ei pot să se ridice, curajoși și obligați de datorie, să fie mărturie pentru Dumnezeu și să aibă părtășie despre adevăr, conducându-i pe aleșii lui Dumnezeu pe calea cea dreaptă, permițându-le să ajungă la supunere față de lucrarea lui Dumnezeu. Numai aceasta reprezintă o atitudine de responsabilitate și o manifestare de a arăta considerație față de intențiile lui Dumnezeu. Dacă nu aveți această atitudine, sunteți efectiv nepăsători în modul vostru de a gestiona lucrurile și gândiți: «Voi face lucrurile din sfera datoriei mele, dar nu îmi pasă de nimic altceva. Dacă mă întrebi ceva, îți voi răspunde – dacă am o dispoziție bună. Altfel, nu o voi face. Aceasta este atitudinea mea», atunci acesta este un tip de fire coruptă, nu-i așa? A vă proteja doar propriul statut, reputația și mândria și a proteja doar lucrurile care au legătură cu propriile interese – înseamnă asta a proteja o cauză justă? Înseamnă asta a proteja interesele casei lui Dumnezeu? În spatele acestor motive meschine, egoiste, se află firea de a-ți fi scârbă de adevăr(Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). „Când Dumnezeu vede că oamenii au un calibru slab, că au anumite defecte și firi corupte sau o esență care I se opune, El nu îi consideră respingători și nu Se îndepărtează de ei. Aceasta nu este intenția lui Dumnezeu și nici atitudinea Lui față de om. Dumnezeu nu detestă calibrul slab al oamenilor, El nu detestă nesăbuința lor și nu detestă faptul că au firi corupte. Ce anume detestă Dumnezeu cel mai mult la oameni? Când aceștia sunt scârbiți de adevăr. Dacă ești scârbit de adevăr, atunci numai din cauza asta, Dumnezeu nu va găsi niciodată încântare în tine. Asta este scris în piatră. Dacă ești scârbit de adevăr, dacă nu iubești adevărul, dacă atitudinea ta față de adevăr este nepăsătoare, disprețuitoare și arogantă sau chiar scârbită, potrivnică și respingătoare – dacă așa te comporți – atunci Dumnezeu este cu totul dezgustat de tine și ești ca înecat, departe de mântuire(Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a-ți îndeplini bine datoria, înțelegerea adevărului este cea mai importantă”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că oamenii care nu iubesc adevărul sau nu apără interesele bisericii, protejându-și mereu reputația și statutul și făcând imediat orice le servește intereselor lor și îi face să iasă în evidență, în timp ce ignoră și nu bagă în seamă ceea ce nu le aduce niciun beneficiu sunt oameni cu o fire satanică, scârbită de adevăr. Oricât de sârguincioasă ar fi acest fel de persoană în privința problemelor care-i afectează interesele personale, orice preț ar plăti sau oricât de impresionante ar fi rezultatele lucrării sale, intenția sa e mereu de a-și satisface nevoia de reputație și statut. Când e vorba de interesele bisericii, ea știe bine adevărul, dar nu îl pune în practică și nu pune pe primul loc lucrarea bisericii deloc. Gândindu-mă la asta, mi-am dat seama că-mi făcusem datoria în felul acesta. Eram dispusă să depun efort și să plătesc prețul atât timp cât puteam să ies în evidență și să dau bine. Chiar și în fața dificultăților rămâneam neclintită și mă străduiam la maximum ca să obțin rezultate. Dar, imediat ce am înțeles că faptul că fac lucrarea bine nu înseamnă că ies în evidență sau nu îmi aduce beneficii personale, nu m-am mai implicat. Nu eram agitată nici măcar când vedeam că lucrarea bisericii suferă pierderi. Îmi dezvăluiam firea satanică, aceea de a fi scârbită de adevăr! Din toți anii mei de credință și din toate cuvintele lui Dumnezeu pe care le-am citit, știam, ca doctrină, că, în calitate de ființă creată, trebuia să-mi îndeplinesc datoria cu toată inima, mintea și puterea și că trebuia să pun interesele bisericii pe primul loc mereu. Deseori mă rugam la Dumnezeu, zicând că-mi voi face datoria cu toate abilitățile mele pentru a-I răsplăti iubirea. Dar când mă confruntam cu o situație reală, alegeam să-mi satisfac dorințele egoiste în loc să protejez interesele bisericii. Mereu îmi puneam reputația și statutul deasupra intereselor bisericii. Ce răutate din partea mea! Dacă nu mă ocupam de firea mea satanică de a fi scârbită de adevăr, atunci n-aveam să obțin niciodată schimbarea în firea vieții mele, ca să nu mai spun de obținerea mântuirii, indiferent câți alți ani continuam să cred în Dumnezeu. La gândul acesta, mi-am dat seama ce fatală era această fire a mea. M-am rugat la Dumnezeu, rugându-L să mă ghideze în eliberarea din lanțurile acestei firi corupte.

Puțin mai târziu, am citit alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „În casa lui Dumnezeu, toți cei care urmăresc adevărul sunt uniți înaintea lui Dumnezeu, nu separați. Ei lucrează cu toții către un scop comun: să-și îndeplinească datoria, să facă lucrarea care le revine, să acționeze conform adevărurilor-principii, să facă precum cere Dumnezeu și să-I satisfacă intențiile. Dacă scopul tău nu este de dragul acestui lucru, ci de dragul tău, de dragul satisfacerii propriilor dorințe egoiste, atunci asta reprezintă dezvăluirea unei firi satanice corupte. În casa lui Dumnezeu, datoriile sunt făcute în conformitate cu adevărurile-principii, pe când acțiunile non-credincioșilor sunt guvernate de firile lor satanice. Acestea sunt două căi foarte diferite. Non-credincioșii sunt propriii sfătuitori, fiecare cu propriile scopuri și planuri, fiecare trăind pentru propriile interese. Din acest motiv, ei se zbat pentru beneficiul propriu și nu sunt dispuși să renunțe la un dram din ceea ce câștigă. Sunt divizați, nu uniți, pentru că nu acționează pentru un scop comun. Intenția și natura din spatele a ceea ce fac sunt aceleași. Toți acționează pentru ei înșiși. Nu există niciun adevăr care să domnească în asta; ceea ce chiar domnește și deține puterea aici este o fire coruptă, satanică. Ei sunt controlați de către firile lor satanice corupte și nu se pot abține, așa că se cufundă tot mai adânc în păcat. În casa lui Dumnezeu, dacă principiile, metodele, motivația și punctul de plecare al acțiunilor voastre nu ar fi diferite de cele ale non-credincioșilor, dacă și voi ați fi păcăliți, controlați și manipulați de o fire coruptă satanică, iar punctul de plecare al acțiunilor voastre ar fi interesele, reputația, mândria și statutul propriu, atunci v-ați îndeplini datoria într-un fel cu nimic diferit de felul în care non-credincioșii fac lucrurile. Dacă urmăriți adevărul, ar trebui să schimbați modul în care faceți lucrurile. Ar trebui să vă abandonați propriile interese și intențiile și dorințele personale. Mai întâi, ar trebui să aveți împreună părtășie despre adevăr când faceți lucruri și, înainte de a împărți munca între voi, să înțelegeți intențiile și cerințele lui Dumnezeu, ținând cont de cine este bun și slab și la ce anume. Ar trebui să-ți asumi ceea ce poți să faci și să te ții ferm de datoria ta. Să nu faci lucrurile chinuit sau pe apucate. Trebuie să înveți să faci compromisuri și să fii tolerant. Dacă cineva tocmai a început să realizeze o datorie sau abia a învățat abilitățile pentru un domeniu, dar nu e la înălțimea anumitor sarcini, nu trebuie să-l forțezi. Trebuie să-i atribui sarcini care sunt întrucâtva mai ușoare. Acest lucru îi ușurează obținerea rezultatelor în îndeplinirea datoriei sale. Asta înseamnă să fii tolerant, răbdător și principial. Este o parte din ceea ce se cuvine să aibă umanitatea normală; este ceea ce Dumnezeu le cere oamenilor și ceea ce oamenii ar trebui să practice(Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să înțeleg cât de diferit e să-ți faci datoria în biserică, în comparație cu felul în care non-credincioșii fac lucruri. În lumea non-credincioșilor, oamenii interacționează conform filosofiilor satanice pentru interacțiuni lumești, precum: „Lasă lucrurile să treacă, dacă ele nu te afectează direct” și „Fiecare om mătură zăpada propriului său prag al casei; pe el nu-l interesează gheaţa de pe acoperişul vecinului său.” Ei iau în considerare doar propriile interese și dacă e în joc o promovare sau bogăție. Nimeni nu se interesează sau nu se îngrijorează de dificultățile celorlalți. Luând în considerare modul în care mă comportasem cu datoria mea, mi-am dat seama că procedam exact ca un non-credincios. Știam prea bine faptul că Layla abia începuse să practice și că avea dificultăți în datoria ei, dar îmi era frică să nu am întârzieri și să fiu depășită de ea, așa că nu am vrut să ajut. Drept urmare, nu doar că faptul c-am lucrat iar la videoclip a întârziat progresul, dar, de asemenea, trăiam cu o fire coruptă, disprețuită de Dumnezeu, și lipsită de călăuzirea Lui în datoria mea. Asta mi-a permis să văd că firea lui Dumnezeu e dreaptă, că Dumnezeu ne scrutează până în adâncul inimilor noastre, că Dumnezeu ne vede cu absolută claritate intențiile egoiste când ne facem îndatoririle și că nu putem obține lucrarea Duhului Sfânt dacă avem intenții greșite în îndatoririle noastre. Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că în biserică noi ne facem datoria, nu ne ocupăm de propriile probleme și nu putem să ne desfășurăm treburile personale în baza unei firi corupte. Orice ar fi, trebuie să practicăm adevărul și să luăm atitudine pentru interesele bisericii, să ne ajutăm reciproc și să-i sprijinim pe frații și pe surorile noastre, ca lucrarea bisericii să progreseze cu ușurință. M-am bucurat de udarea și de hrănirea cu atâtea cuvinte de-ale lui Dumnezeu, iar biserica m-a cultivat pe o perioadă foarte lungă de timp. Dacă aș mai fi complotat pentru mine, satisfăcându-mi dorințele egoiste, în timp ce eram incapabilă să-mi fac datoria bine pentru a răsplăti iubirea lui Dumnezeu, aș fi fost cu adevărat lipsită de conștiință și nu aș fi meritat tot ce mi-a oferit Dumnezeu, cu atât mai puțin să trăiesc în fața lui Dumnezeu. Această realizare m-a umplut de remușcare. Nu ar fi trebuit să-mi tratez datoria astfel și era necesar să mă schimb cât mai repede posibil. Ocupându-mă de probleme pe viitor, atât timp cât era lucrarea bisericii, trebuia să-mi respect și să-mi îndeplinesc responsabilitățile, indiferent dacă lucrarea se încadra în abilitățile mele sau mă făcea să dau bine. După asta, n-am mai refuzat niciodată când frații și surorile întâmpinau dificultăți și aveau nevoie de ajutorul meu și puteam să le spun câteva căi bune pe care le sintetizasem. Făcându-mi datoria astfel, m-am simțit ușurată și împăcată.

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2025!

Conținut similar