de Harry, Spania

Acum câțiva ani, conducătorii bisericii au stabilit ca eu să realizez materiale video. Au spus și că, la acea vreme, nu erau suficiente persoane care să realizeze astfel de materiale, așa că eu urma să fiu principalul responsabil de această lucrare. Când am auzit asta, am fost nespus de bucuros și m-am gândit: „Conducătorii par să aibă o părere foarte bună despre mine. Dacă fac o treabă bună cu materialele video, cu siguranță și frații, și surorile mă vor aprecia.” Prin urmare, am fost imediat de acord. După o vreme, pentru că am realizat destul de multe materiale video, frații și surorile m-au admirat cu toții. Eram adesea foarte fericit că puteam să îndeplinesc această datorie și mă simțeam ca și cum aș fi fost un talent rar în rândurile bisericii. Cu toate că eram foarte ocupat, că trebuia să stau până noaptea târziu în fiecare zi și că datoria în sine era destul de plictisitoare, mă simțeam fericit și nu eram obosit deloc.

Puțin mai târziu, conducătorii au aranjat ca fratele Zachary să vină să învețe de la mine tehnicile de realizare a materialelor video. Am văzut că el era ager la minte și că învăța repede și l-am și auzit pe fratele Jonathan, care ne-a însoțit la adunare, spunând că Zachary avea calitățile necesare, ceea ce m-a făcut să mă simt oarecum inconfortabil și să mă gândesc: „Zachary învață așa de repede! Dacă mă depășește, nu mă va eclipsa? Dacă ajunge mai priceput decât mine și toată lumea îl laudă, cu mine cum rămâne? Va trebui să țin pentru mine o parte din ceea ce mă pricep să fac, nu-l pot învăța tot ce știu, altfel, «învățăcelul» va lua hrana de la gura «învățătorului».” Ca să-l împiedic pe Zachary să învețe prea repede, am început prin a-i arăta cum realizam eu materialele video, dar nu i-am vorbit și despre detaliile și aspectele esențiale ale procesului. Câteva zile mai târziu, l-am pus să se uite la câteva tutoriale relevante și apoi l-am lăsat să se chinuie să exerseze de unul singur. I-am spus că așa învățasem și eu și că nu va putea realiza materiale video dacă nu exersa cum trebuie. Mi-a urmat instrucțiunile și și-a petrecut zilele chinuindu-se să exerseze de unul singur. De fapt, nu intenționasem niciodată să-l învăț cum să realizeze materiale video. Chiar m-am gândit: „N-o să te învăț nicio tehnică, n-ai decât să urmărești singur niște tutoriale. Dacă n-o să poți învăța nimic și n-o să fii capabil să faci nimic, până la urmă, conducătorii te vor trimite de aici, cu siguranță.”

A mai trecut ceva timp și Zachary tot nu reușea să realizeze materiale video de unul singur pentru că progresa atât de lent și a început să se simtă foarte negativ. Când am văzut asta, m-am bucurat pe ascuns și m-am gândit: „Ce bine că nu ești în stare să înveți nimic! Când conducătorii o să vadă asta, o să aranjeze să te ocupi de altă datorie, iar eu nu voi mai trebui să-mi fac griji că cineva va ajunge mai bun decât mine.” Dar apoi m-am gândit: „Sunt câteva zile de când Zachary se simte negativ. Dacă nu-l ajut, va spune că nu am o umanitate bună și că nu dau dovadă de compasiune?” Ca să-l împiedic să creadă că-l trăgeam înapoi intenționat și că dinadins nu-l învățam nicio tehnică, am venit la el și m-am prefăcut că-l consolez, spunând: „Frate, nu-ți face griji, ai răbdare. Durează o vreme până înveți tehnicile astea. Când am început, și eu a trebuit să mă uit la o grămadă de tutoriale. Mai sunt multe materiale video de realizat. Dacă exersezi mai mult, sigur o să reușești să realizezi singur materiale video.” Din exterior părea că îmi pasă de Zachary, dar, pe la spatele lui, îi vorbeam lui Jonathan despre toate micile lui defecte, făcându-l pe Jonathan să dezvolte antipatie față de el și să mi se alăture pentru a-l exclude și a-l izola. Am crezut că, atât timp cât Zachary era ignorat de toată lumea, nu va fi în stare să continue și că va cere el însuși să plece și că, astfel, nu va trebui să împart vreo datorie cu el. Dar Zachary nu a spus niciodată că voia să plece și atitudinea mea față de el a devenit din ce în ce mai răuvoitoare. De cele mai multe ori, nici nu voiam să-i adresez vreun cuvânt. Mai târziu, Jonathan a văzut că problemele mele erau foarte grave, așa că a avut părtășie cu mine și m-a rugat să colaborez armonios cu Zachary. Am simțit și eu că exagerasem într-o oarecare măsură și m-am simțit oarecum vinovat. Am simțit că nu ar trebui să-l tratez pe Zachary așa cum o făceam, dar încă îmi era teamă că va deveni mai bun decât mine dacă dobândea niște competențe, așa că în continuare n-am fost dispus să-l învăț. Mai târziu, pentru că Zachary tot nu reușea să realizeze materiale video de unul singur, conducătorii au aranjat ca el să plece și să se ocupe de o altă datorie. Odată ce Zachary a plecat, nu m-am simțit chiar atât de fericit pe cât mă așteptam. În schimb, m-am simțit inconfortabil într-un mod pe care nu prea îl puteam descrie. Nu puteam simți prezența lui Dumnezeu, inima îmi era plină de întuneric și mă simțeam de parcă trăiam în confuzie. Nu aveam nicio idee bună când realizam materiale video și m-am trezit blocat până și de problemele simple, ceea ce a însemnat că materialele mele video trebuiau adesea refăcute. Mă simțeam sufocat și îndurerat și nu mai eram chiar atât de motivat să-mi fac datoria precum fusesem. Mai târziu, mi-am căutat frații și surorile și le-am povestit despre starea mea. Mi-au spus că am acordat prea multă importanță reputației și statutului, că am avut o fire arogantă și că nu aveam o umanitate bună. A fost foarte deranjant să aud asta, dar, în sfârșit, am început să reflectez asupra mea. Chiar că depășisem măsura cu felul în care îl tratasem pe Zachary și asta nu era ceva ce ar fi făcut o persoană care credea în Dumnezeu. Am fost de-a dreptul lipsit de omenie!

În acel moment, am început să citesc cuvântul lui Dumnezeu care expune acest aspect al stărilor oamenilor. Într-o zi, am citit cuvântul lui Dumnezeu care spunea: „Unii oameni se tem întotdeauna că alții sunt mai buni decât ei sau deasupra lor, că alți oameni vor fi recunoscuți, în timp ce ei sunt trecuți cu vederea, iar asta îi determină să-i atace și să-i excludă pe ceilalți. Nu este un caz de invidie față de persoanele talentate? Nu este un lucru egoist și detestabil? Ce tip de fire este aceasta? Este pizmă! Cei care se gândesc doar la propriile interese, care își satisfac doar propriile dorințe egoiste, fără să se gândească la alții sau să țină cont de interesele casei lui Dumnezeu au o fire rea, iar Dumnezeu nu are deloc dragoste pentru ei” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firii corupte”). „Fiecare dintre voi s-a ridicat până la culmile mulțimilor; v-ați înălțat pentru a fi strămoșii mulțimilor. Sunteți extrem de arbitrari și alergați înnebuniți printre toți viermii, căutând un loc liniștit și încercând să devorați viermii mai mici decât voi. Sunteți răutăcioși și siniștri în inimile voastre, depășind până și fantomele care s-au scufundat pe fundul mării. Locuiți în partea de jos a bălegarului, tulburând viermii de sus până jos, până când nu mai au pace, luptându-vă unii cu alții o vreme și apoi calmându-vă. Nu vă cunoașteți locul, dar tot vă mai luptați unul cu celălalt în bălegar. Ce puteți câștiga din această luptă? Dacă ați avea cu adevărat inimi cu frică de Mine în inimi, cum ați putea să vă luptați unul cu altul în spatele Meu? Oricât de înalt este statutul tău, nu ești oare tot un mic vierme împuțit din balegă? Vor putea să-ți crească aripi și să devii un porumbel în cer?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Când frunzele care cad se vor reîntoarce la rădăcinile lor, vei regreta tot răul pe care l-ai făcut”). Fiecare dintre cuvintele de judecată ale lui Dumnezeu mi-a străpuns inima, mai ales când am citit cuvântul lui Dumnezeu care spunea: „a fi invidioși pe persoanele talentate”, „capricioși” și „răutăcioși și siniștri în inimile voastre” am simțit că Dumnezeu era cu adevărat în fața mea, dându-mă în vileag. Văzusem că Zachary era ager la minte și că învăța repede și mă îngrijorasem că va ajunge mai bun decât mine și că apoi îmi va lua locul, după ce dobândea toate competențele acelea. Ca să-mi protejez statutul, nu numai că am refuzat să-l învăț, dar l-am și tras înapoi intenționat, l-am împiedicat să învețe și am încercat să-l conving și pe Jonathan să-l excludă și să-l izoleze, ca să i se pară că datoria era prea grea și să vrea să plece. Îl tratasem pe fratele meu ca pe un dușman ca să-mi protejez reputația și statutul. Văzând cum faptul că l-am exclus l-a făcut pe fratele meu să devină negativ, până în punctul în care nu a mai vrut să învețe, nu doar că nu am reflectat asupra mea, dar, în schimb, am fost fericit. Chiar am sperat să plece în curând. Jonathan mi-a arătat care era problema mea, dar pentru că eram atât de intransigent și acordam atât de multă importanță propriului meu statut, nu am reflectat niciodată cu adevărat asupra mea. Drept urmare, Zachary nu a reușit să realizeze materiale video de unul singur și i-a fost încredințată o altă datorie. Am fost de-a dreptul egoist, detestabil și răutăcios!

Mai târziu, am citit cuvântul lui Dumnezeu care spune: „Antihriștii expropriază totul din casa lui Dumnezeu și proprietatea bisericii și tratează aceste lucruri ca fiind proprietăți personale care trebuie să fie gestionate doar de ei și nu permit să intervină în asta. Singurele lucruri la care se gândesc atunci când fac lucrarea bisericii sunt propriile interese, propriul statut și propria mândrie. Ei nu permit nimănui să le prejudicieze interesele, cu atât mai puțin permit cuiva de calibru sau oricui este capabil să vorbească despre mărturia sa bazată pe experiență să le amenințe reputația și statutul. […] Când cineva se distinge cu o mică lucrare sau când cineva este capabil să vorbească despre o mărturie adevărată bazată pe experiență și aleșii lui Dumnezeu au parte de beneficii, edificare și sprijin, iar aceasta câștigă multe laude din partea tuturor, invidia și ura cresc în inimile antihriștilor, și încearcă să excludă și să suprime acea persoană. Nu permit, în niciun caz nu, unor asemenea oameni să-și asume vreo lucrare, pentru a-i împiedica să le amenințe statutul. […] antihriștii gândesc în sinea lor: «Nici vorbă să suport așa ceva. Vrei să ai un rol în domeniul meu, să concurezi cu mine. Este imposibil; nici să nu te gândești la asta. Ești mai educat decât mine, te exprimi mai clar decât mine, ești mai popular decât mine și urmărești adevărul mai sârguincios decât mine. Dacă aș coopera cu tine și tu mi-ai fura strălucirea, ce aș face eu atunci?» Iau ei în considerare interesele casei lui Dumnezeu? Nu” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”]. Cuvântul lui Dumnezeu dă în vileag faptul că, pentru a obține un statut și a-i face pe ceilalți să-i respecte, antihriștii se folosesc de orice mijloace au la dispoziție ca să oprime și să excludă pe oricine în stare să le amenințe statutul și că nu au niciun fel de considerație față de lucrarea bisericii. Am văzut că acțiunile mele erau acțiunile unui antihrist și că îmi făceam datoria doar ca să câștig admirația celorlalți. Mi-era teamă că Zachary mă va depăși și că-mi va lua locul odată ce dobândea niște competențe, așa că nu l-am învățat, iar, pe la spate, l-am judecat și l-am izolat. Am considerat lucrarea bisericii propriul meu demers. Voiam să fac ce-mi plăcea, să acționez fără rețineri și să mă folosesc de toate mijloacele disponibile ca să atac și să exclud pe oricine ar fi putut reprezenta o amenințare pentru statutul meu. Nu luam deloc în considerare interesele bisericii. Dorința mea de a avea un statut mi s-a urcat la cap și mi-am pierdut complet uzul rațiunii! Acum este un moment crucial pentru a răspândi Evanghelia Împărăției. Avem nevoie să realizăm mai multe materiale video ca să dăm mărturie pentru apariția și lucrarea lui Dumnezeu. Dacă l-aș fi învățat pe Zachary tot ce știam, talentele lui s-ar fi făcut remarcate și, dacă am fi putut lucra împreună în armonie, viteza cu care realizam materiale video ar fi crescut și am fi putut contribui prin eforturile noastre smerite la răspândirea Evangheliei Împărăției, îndeplinindu-ne astfel responsabilitățile și datoriile. Însă eu nu mă gândisem decât că un partener ar fi reprezentat o amenințare pentru statutul meu. Nu mi-a păsat decât de propria reputație și de propriul statut și nu m-am gândit la intenția lui Dumnezeu sau la cum va fi afectată lucrarea bisericii și nici la sentimentele fratelui meu. Am preferat să amân datoriile decât să permit ca statutul să-mi fie afectat. Am fost de-a dreptul egoist și lipsit de omenie! Eram dispus să fac orice pentru a-mi proteja reputația și statutul, chiar și cu prețul sacrificării intereselor bisericii. Urmam calea unui antihrist!

Într-o zi, în timpul devoțiunii mele spirituale, am citit mai mult din cuvântul lui Dumnezeu: „Nimic nu detestă Dumnezeu mai mult decât atunci când oamenii urmăresc statutul, întrucât urmărirea statutului este o fire satanică; este o cale greșită, se naște din corupția Satanei, e ceva condamnat de Dumnezeu și este chiar lucrul pe care Dumnezeu îl judecă și-l purifică. Nimic nu detestă mai mult Dumnezeu decât atunci când oamenii urmăresc statutul și, cu toate astea, tu tot concurezi cu încăpățânare pentru statut, îl prețuiești și-l protejezi în mod constant, încercând mereu să-l iei pentru tine. Și, în natură, nu sunt toate acestea potrivnice lui Dumnezeu? Statutul nu este rânduit pentru oameni de Dumnezeu; Dumnezeu le oferă oamenilor adevărul, calea și viața și, în cele din urmă, îi face să devină ființe create acceptabile, niște ființe create mărunte și insignifiante – nu cineva care are statut și prestigiu și este venerat de mii de oameni. Așadar, indiferent din ce perspectivă este privită, căutarea statutului este o fundătură. Indiferent cât de rezonabilă este scuza ta pentru a urmări statutul, această cale este totuși cea greșită și nu este aprobată de Dumnezeu. Indiferent cât de mult încerci sau cât de mare este prețul pe care îl plătești, dacă îți dorești statut, Dumnezeu nu ți-l va da; dacă nu este dat de Dumnezeu, vei eșua în lupta de a-l obține, iar dacă lupți în continuare, va exista un singur final: vei fi dezvăluit și eliminat, și vei da de o fundătură” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”]. Citind cuvintele aspre ale lui Dumnezeu, mi-am dat seama că firea dreaptă a lui Dumnezeu nu acceptă nicio ofensă și când m-am gândit la ceea ce făcusem, m-a cuprins teama. Faptul că eu urmăream statutul era urât și detestat de Dumnezeu și era calea care ducea către o moarte sigură! Dacă biserica nu mi-ar fi oferit șansa de a exersa realizarea de materiale video și dacă Dumnezeu nu m-ar fi călăuzit, cum aș fi putut dobândi toate aceste competențe? Biserica aranjase ca eu să-l învăț pe Zachary și ar fi trebuit să-l învăț tot ce știam și să colaborez cu el ca să-mi îndeplinesc datoria bine. Doar asta ar fi fost în acord cu intenția lui Dumnezeu. Dumnezeu sperase că eu voi fi capabil să urmăresc adevărul în vreme ce-mi făceam datoria, că voi fi în stare să mă eliberez de firile mele corupte și că voi fi capabil să îndeplinesc datoria ce-mi fusese încredințată pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Asta era singura cale corectă și ce ar fi trebuit să urmăresc în credința mea în Dumnezeu. Dar eu nu urmărisem adevărul în credința mea. În schimb, mă ghidasem după otrăvuri satanice precum „Nu pot fi doi stăpâni într-o casă” și „Odată ce studentul știe tot ce știe profesorul, profesorul își va pierde mijloacele de trai” pentru a-mi trăi viața. Mi-am considerat competențele o proprietate privată și nu am fost dispus să le împărtășesc cu alți frați și surori, de teamă să nu ajungă mai buni decât mine și să nu-mi pierd apoi statutul și admirația celorlalți. I-am exclus și i-am tras înapoi pe ceilalți pentru a-mi stabiliza statutul. Am fost de-a dreptul lipsit de conștiință și de rațiune! M-am gândit la toți antihriștii care fuseseră excluși din biserică. Cu toții au vrut să aibă putere exclusivă în rândurile bisericii și, ca să-și protejeze statutul, erau dispuși să atace și să excludă pe oricine considerau o amenințare pentru statutul lor. Indiferent cât de mult rău le făceau celorlalți sau cât de mult tulburau și distrugeau lucrarea bisericii, nu le-a păsat câtuși de puțin. Într-un final, din cauza tuturor relelor pe care le comiseseră, au fost eliminați de Dumnezeu. Am văzut că firea pe care o dezvăluiau acțiunile mele nu era diferită de cea a unui antihrist; era egoistă și răutăcioasă și urâtă și detestată de Dumnezeu. Gândul acesta m-a înspăimântat de-a binelea și m-a umplut de vinovăție și de remușcări. Am căzut înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat: „O, Dumnezeule, am greșit; am fost orbit de statut, mi-am pierdut uzul rațiunii și i-am făcut rău fratelui meu. Dumnezeule, nu ar fi trebuit să fac asta și sunt dispus să mă căiesc. Dacă mai fac așa ceva, Te rog să mă disciplinezi!”

Mai târziu, conducătorii au aranjat ca alți doi frați să vină și să colaboreze cu mine. M-au rugat să-i învăț și au spus că realizarea de materiale video ar fi mers mai repede așa și că mi-ar fi de ajutor să preia alții o parte din sarcinile mele. Auzind asta, m-am gândit: „Așadar aranjează ca doi oameni să vină și să învețe în același timp; dacă-i învăț tot ce știu, cât va dura până să ajungă mai buni decât mine?” Am fost oarecum îngrijorat și reticent, dar, ca să nu mă dau de gol, n-am avut încotro decât să fiu de acord să-i învăț pe cei doi frați. Însă în timp ce-i învățam, tot nu eram dispus să le împărtășesc aspectele-cheie, esențiale, pe care reușisem să le stăpânesc. Tot voiam să ascund lucruri și să-i învăț doar tehnicile de bază. Dar când m-am gândit la ce voiam să fac, m-am simțit nelalocul meu și că ceea ce făceam era egoist, detestabil și lipsit de omenie. Mai târziu, am citit cuvântul lui Dumnezeu: „Non-credincioșii au un anumit tip de fire coruptă. Când îi învață pe alții o parte din cunoștințele lor profesionale sau o aptitudine, își spun în sinea lor: «Odată ce elevul știe tot ce știe învățătorul, învățătorul își va pierde mijloacele de trai. Dacă eu îi învăț pe ceilalți tot ce știu, nimeni nu mă va mai trata cu respect, nimeni nu mă va mai admira, iar eu îmi voi pierde statutul de învățător. Nu permit așa ceva. Nu pot să îi învăț tot ce știu, trebuie să mai țin ceva doar pentru mine. O să îi învăț doar 80% din ce știu, iar restul va rămâne asul din mâneca mea; doar așa le voi arăta că aptitudinile mele sunt superioare celorlalți.» Ce fel de fire e asta? Este înșelătorie. Atunci când îi învățați pe alții, când îi ajutați, când le împărtășiți ceva ce ați studiat, ce atitudine ar trebui să aveți? (Ar trebui să nu mă precupețesc niciun efort și să nu țin nimic pentru mine.) Cum să nu ții nimic pentru tine? Dacă spui: «Nu țin doar pentru mine nimic din ce am învățat și nu am nicio problemă să vă spun tuturor ce am învățat. Oricum am un calibru mai bun decât voi și pot înțelege lucruri mai elevate» – și acest lucru înseamnă tot că ții ceva doar pentru tine și că totul este foarte calculat. Sau dacă spui: «Vă voi învăța toate lucrurile de bază pe care le-am învățat și eu, nu e mare lucru. Tot eu am cunoștințe mai elevate decât voi și, chiar dacă învățați toate astea, tot nu veți fi la fel de avansați ca mine» – și asta înseamnă să ții ceva doar pentru tine. Dacă o persoană este prea egoistă, va fi lipsită de binecuvântarea lui Dumnezeu. Oamenii ar trebui să învețe să țină cont de intențiile lui Dumnezeu. Tu trebuie să contribui în casa lui Dumnezeu cu lucrurile esențiale și cele mai importante pe care le-ai înțeles, astfel ca aleșii lui Dumnezeu să le învețe și să le stăpânească – aceasta este singura cale de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu și El îți va dărui și mai multe lucruri. Căci s-a spus: «Este mai ferice să dai decât să primești.» Dedică-I lui Dumnezeu toate talentele și darurile tale, folosindu-le când îți îndeplinești datoria, astfel încât toți să beneficieze de ele și să obțină rezultate în îndatoririle lor. Dacă vei contribui cu toate darurile și talentele tale, ele vor fi în beneficiul tuturor celor care îndeplinesc acea datorie și în beneficiul lucrării Bisericii. Nu le spune celorlalți doar câteva lucruri simple, ca apoi să îți spui că ai făcut destul de bine sau că nu ai ținut nimic pentru tine – nu va merge așa. Îi înveți pe oameni doar câteva teorii sau lucruri pe care le pot înțelege textual, dar esența și aspectele importante sunt dincolo de înțelegerea unui novice. Tu oferi doar o imagine de ansamblu, fără să explici sau să intri în detalii, gândindu-te în tot acest timp: «Bine, oricum, eu ți-am spus și nu am reținut intenționat nimic. Dacă nu înțelegi, este deoarece calibrul tău este prea slab, așa că nu mă învinovăți pe mine. Va trebui doar să vedem cum te va îndruma Dumnezeu acum.» O astfel de deliberare conține înșelăciune, nu-i așa? Nu este egoistă și detestabilă? De ce nu-i poți învăța pe oameni tot ceea ce e în inima ta și tot ceea ce înțelegi? De ce, în schimb, îți tăinuiești cunoștințele? Aceasta este o problemă legată de intențiile și firea ta. Când majorității oamenilor li se prezintă pentru prima dată un anumit aspect al cunoașterii profesionale, aceștia nu pot înțelege decât sensul literal; este nevoie de o perioadă de practică înainte ca punctele principale și esența să poată fi înțelese. Dacă ai stăpânit deja aceste aspecte esențiale, ar trebui să le spui direct celorlalți; nu-i face să ia un astfel de traseu ocolit și să petreacă atât de mult timp bâjbâind. Aceasta este responsabilitatea ta; e ceea ce ar trebui să faci. Dacă le spui ce consideri tu că reprezintă esența și punctele principale, doar așa nu vei ține nimic pentru tine și nu vei fi egoist. Atunci când îi învățați pe ceilalți anumite aptitudini, când comunicați cu ei despre profesia voastră sau aveți părtășie despre intrarea în viață, dacă nu puteți înlătura aspectele egoiste și josnice ale firilor voastre corupte, nu vă veți putea îndeplini bine îndatoririle, iar în acest caz nu sunteți persoane care au umanitate sau conștiință și rațiune, sau care practică adevărul. Trebuie să cauți adevărul ca să îți înlături firile corupte și să ajungi să fii lipsit de motive egoiste și să ții cont doar de intențiile lui Dumnezeu. Astfel, vei deține adevărul-realitate. Este prea obositor când oamenii nu urmăresc adevărul și trăiesc potrivit firilor satanice, ca non-credincioșii. Competiția este frecvent întâlnită printre non-credincioși. Nu este simplu să stăpânești esența unei aptitudini sau a unei profesii și, odată ce altcineva învață și o stăpânește el însuși, mijloacele tale de trai sunt în pericol. Pentru a-și proteja mijloacele de trai, oamenii sunt determinați să se poarte astfel – trebuie să fie mereu precauți. Ceea ce au ajuns să stăpânească reprezintă cea mai valoroasă monedă de schimb, ele reprezintă mijloacele lor de trai, capitalul, forța lor motrică și nu trebuie să mai lase pe altcineva să aibă acces la ele. Dar tu crezi în Dumnezeu – dacă gândești așa și te porți astfel în casa lui Dumnezeu, nu te mai deosebești cu nimic de un non-credincios. Dacă nu accepți adevărul sub nicio formă și continui să trăiești potrivit filosofiilor satanice, atunci tu nu ești cu adevărat un om care crede în Dumnezeu. Dacă ai mereu motive egoiste și ești obtuz în îndeplinirea datoriei tale, nu vei primi binecuvântarea lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). După ce am citit cuvântul lui Dumnezeu, mi-am dat seama că filosofia satanică transmisă de zicala: „Odată ce studentul știe tot ce știe profesorul, profesorul își va pierde mijloacele de trai” este o regulă după care trăiesc non-credincioșii și că este un mod egoist și detestabil de a acționa. Când frații și surorile îndeplinesc o datorie împreună, se bazează pe punctele forte ale fiecăruia pentru a compensa propriile slăbiciuni și colaborează pentru a îndeplini bine datoria. Ca o persoană care crede în Dumnezeu, ar trebui să mă comport și să acționez în concordanță cu cuvântul lui Dumnezeu. Nu mă puteam baza pe firea mea coruptă ca să fac după cum doream. Trebuia să le permit fraților și surorilor să studieze adecvat, să-i învăț aspectele-cheie, esențiale, ale realizării de materiale video și să nu ascund nicio informație. Trebuia să-i împiedic să o ia pe ocolite când învățau, ca să se poată apuca mai repede să realizeze materiale video. Acestea erau responsabilitățile și datoriile pe care trebuia să le îndeplinesc. Asta era intenția lui Dumnezeu. Dându-mi seama de aceste lucruri, când a venit momentul să-i învăț din nou pe frați, i-am învățat toate aspectele-cheie și esențiale pe care ajunsesem să le stăpânesc. După o vreme, au început să înregistreze unele progrese cu realizarea de materiale video. Pentru că acum mai erau doi oameni care să ajute, eficiența datoriei noastre a crescut. În plus, în timp ce-i învățam pe frați, și eu mi-am consolidat și perfecționat competențele. Am învățat că doar renunțând la propria intenție egoistă și detestabilă, practicând adevărul, gândindu-mă cum să-mi fac datoria bine, cum să practic într-un mod care să aducă beneficii lucrării bisericii și cum să mă comport într-un mod care să-i ajute pe frații și pe surorile mele, simțeam un sentiment de ușurare și de pace.

Privind înapoi, îmi dau seama că trăiam după otrăvuri satanice și că eram egoist și răutăcios. Acțiunile și comportamentul meu nu erau benefice pentru frații și surorile mele sau pentru lucrarea bisericii, din contră, creau tulburări și erau distructive și răneau cu adevărat inima lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu mi-a permis să înțeleg oarecum cât de răutăcios și de egoist eram și ce însemna umanitatea normală, ce ar trebui să urmărească oamenii care cred în Dumnezeu, cum ar trebui să se comporte și, în același timp, mi-a permis să înțeleg cu adevărat, într-o oarecare măsură, firea dreaptă a lui Dumnezeu. Cât timp am fost intransigent, răzvrătit și am trăit în firea mea coruptă, Dumnezeu Și-a ascuns chipul de mine, dar când m-am căit și am mărturisit în fața lui Dumnezeu și am practicat în concordanță cu cuvântul Său, El a început să lucreze din nou asupra mea și Și-a folosit cuvântul pentru a mă lumina și ilumina ca să mă cunosc pe mine însumi. Mi-am dat seama cât de reală și de practică este mântuirea lui Dumnezeu!