de Liu Cheng, China

În 2023, făceam îndatoriri bazate pe texte în cadrul bisericii. În luna iunie, supraveghetorul Yang Feng mi-a spus despre planul conducătorilor de a-l repartiza într-o altă locație ca să își facă datoria și că eu aveam să fiu desemnat supraveghetor. Când am auzit acest lucru, m-am simțit imediat copleșit, gândindu-mă: „Eu, să devin supraveghetor? Cum poate fi posibil așa ceva! De când L-am găsit pe Dumnezeu și am început să îmi fac datoria, am fost mereu doar un membru obișnuit al bisericii. Nu am fost niciodată supraveghetor. Supraveghetorii au multe responsabilități și o arie largă de acoperire a lucrării. Pe lângă faptul că sunt responsabili de lucrarea profesională, trebuie să rezolve stările fraților și ale surorilor, precum și să soluționeze diferite probleme care apar în lucrare. Această activitate este mult mai complexă decât lucrarea membrilor obișnuiți. În general, nu mă pricep să comunic cu oamenii și îmi lipsește discernământul. De asemenea, nu înțeleg și nu știu să fac multe din lucrarea de care este responsabil un supraveghetor. Nu este această datorie prea mult pentru mine? În plus, responsabilitățile unui supraveghetor sunt mult mai serioase decât cele ale unui membru obișnuit. Când eram la început cu îndatoririle bazate pe texte, era o supraveghetoare care nu selecta articolele conform principiilor și care elimina mereu articolele cu mărturii bazate pe experiențe ale fraților și surorilor în funcție de preferințele personale. Acest lucru a perturbat și a tulburat lucrarea și a dus la demiterea ei. Dacă ar fi să îndeplinesc această datorie, iar rezultatele ar fi slabe sau dacă ar apărea probleme, eu ar trebui să-mi asum răspunderea. În cel mai bun caz, aș fi doar emondat, dar, în cel mai rău caz, dacă lucrarea ar fi perturbată și tulburată, aș putea sfârși prin a fi înlăturat din biserică. Dacă s-ar întâmpla așa ceva, viitorul și destinul meu ar fi distruse!” Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mai tare simțeam că această datorie era dificil de realizat, așa că i-am spus lui Yang Feng: „Nu pot să fac această datorie. Este posibil să fie transferat un supraveghetor din altă parte?” Yang Feng a spus că, pentru moment, nu găsiseră o persoană potrivită. Mi-am dat seama că această situație fusese permisă de Dumnezeu și că era greșit ca eu să vreau pur și simplu să refuz, fără să am o atitudine de supunere. Prin urmare, am decis să pun supunerea pe primul loc. Cu toate că am fost de acord să preiau datoria de supraveghetor, când mă gândeam la faptul că, în afară de lucrarea profesională, intrasem în contact cu puține alte lucrări, simțeam multă presiune și nu știam cum să continui să fac lucrarea. Speram doar ca o altă persoană să fie desemnată de conducători să preia datoria de supraveghetor.

Apoi, am început să mă întreb: „Nu am mai făcut niciodată această datorie și sunt multe aspecte pe care nu le înțeleg, de ce a rânduit Dumnezeu această situație pentru mine? Cum ar trebui să abordez această chestiune?” Pe când mă gândeam la aceste lucruri, mi-a venit deodată în minte un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Atunci când unii oameni tocmai au fost promovați, nu știu ce sarcini ar trebui să îndeplinească sau cum să le îndeplinească și sunt un pic dezorientați. Acest lucru este normal; cine s-a născut vreodată capabil să facă totul? Dacă ai putea face totul, ai fi cu siguranță cel mai arogant și îngâmfat dintre oameni și nu ai ceda în fața nimănui – în acest caz, ai mai putea accepta adevărul? Dacă ai putea face totul, ai mai depinde de Dumnezeu și L-ai mai admira? Ai mai căuta adevărul pentru a rezolva problemele corupției tale? Cu siguranță nu ai face-o. Dimpotrivă, ai fi arogant și îngâmfat și ai merge pe calea antihriștilor, te-ai lupta pentru putere și statut și nu ai ceda în fața nimănui, i-ai induce în eroare pe oameni și i-ai prinde în capcană, ai perturba și ai tulbura lucrarea bisericii – în acest caz, ai mai putea fi folosit de casa lui Dumnezeu? Dacă știi că ai multe neajunsuri, ar trebui să înveți să asculți și să te supui și să îndeplinești bine diferitele sarcini, în conformitate cu cerințele casei lui Dumnezeu; acest lucru îți va permite să ajungi treptat în punctul în care îți poți face datoria într-un mod care este conform standardului” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (5)”]. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au înseninat imediat inima și am început să înțeleg puțin mai bine intenția Lui. Mi-am dat seama că, în mintea mea, aveam o părere greșită. Credeam că doar cei care știau totul și puteau face orice erau calificați să fie promovați pentru a face datoria de supraveghetor. De fapt, casa lui Dumnezeu promovase și cultivase mulți oameni, și nu toți dintre aceștia înțelegeau totul la început, însă, puțin câte puțin, prin instruire treptată, pricepuseră principiile. Este normal să nu înțelegi sau să nu știi totul atunci când începi o datorie nouă, iar eu trebuia să am o atitudine corectă față de acest aspect. Gândindu-mă la trecut, nu fusese la fel pentru mine, în toți acei ani în care îmi făcusem îndatoririle? Indiferent de datoria pe care o făceam, când începeam instruirea pentru prima dată, nu înțelegeam totul, dar eram repartizat la instruire pentru că aveam capacitatea să înțeleg unele principii. Mai târziu, datorită luminării lui Dumnezeu și cu ajutorul fraților mei și al surorilor mele, după ce am trecut prin niște eșecuri, am fost dezvăluit, precum și prin rezumare și reflecție, treptat, am ajuns să înțeleg și să pricep câteva principii. De această dată, biserica rânduise să fac îndatorirea de supraveghetor și, cu toate că la început nu aveam să știu cum să fac acest lucru și urma să întâmpin niște dificultăți, era absolut normal. Trebuia să încep prin a mă supune și a mă baza pe Dumnezeu ca să mă instruiesc. De asemenea, din cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că numeroasele mele neajunsuri în această datorie m-ar putea ajuta să rămân discret și, când aș întâmpina probleme, aș putea cere mai des părerea altora, ceea ce mi-ar permite să evit să-mi perturb și să-mi tulbur îndatoririle din cauza aroganței și îngâmfării, agățându-mă de propriile păreri. Deoarece eram destul de arogant și crezusem că am o oarecare inteligență și un oarecare calibru și că înțelegeam câteva adevăruri-principii, îi priveam mereu cu superioritate pe ceilalți. Când întâlneam opinii diferite, credeam că am dreptate, astfel că, adeseori, mă agățam de părerile mele. Acest lucru perturbase și tulburase lucrarea și aproape că dusese la demiterea mea. Dacă aș ști și aș putea face totul, aș fi într-adevăr înclinat să fac lucrurile conform firii mele arogante. Însă, de această dată, în datoria de supraveghetor, aveam lipsuri în multe domenii și nu puteam să mă port cu aroganță nici dacă aș fi vrut. De fapt, aceasta era o protecție pentru mine.

Mai târziu, am citit încă un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Atunci când casa lui Dumnezeu promovează și cultivă pe cineva pentru a fi conducător, îi dă o povară mai mare pentru a-l instrui, pentru a-l face să se bazeze pe Dumnezeu și pentru a-l face să se străduiască să ajungă la adevăr; numai atunci statura lui va crește cât mai repede posibil. Cu cât povara care îi revine este mai mare, cu atât este mai mare presiunea la care e supus și cu atât mai mult este forțat să caute adevărul și să depindă de Dumnezeu. În cele din urmă, va fi capabil să își facă lucrarea în mod corespunzător și să respecte voia lui Dumnezeu, și astfel va fi pus piciorul pe calea cea dreaptă de a fi mântuit și desăvârșit – acesta este efectul care se obține atunci când casa lui Dumnezeu promovează și cultivă oameni. Fără a îndeplini aceste sarcini specifice, nu ar ști ce îi lipsește, nu ar ști cum să facă lucrurile conform principiilor și nu ar ști ce înseamnă să dețină adevărul-realitate. Astfel, efectuarea unei lucrări specifice îl ajută să își descopere neajunsurile și să vadă că, în afară de darurile sale, este lipsit de adevărul-realitate; îl ajută să simtă cât de secătuit și jalnic este, făcându-l să realizeze că, dacă nu depinde de Dumnezeu și nu caută adevărul, nu va fi capabil de nicio lucrare; îl face să ajungă să se cunoască pe sine cu adevărat și să vadă clar că, dacă nu urmărește adevărul și schimbările de fire, îi va fi imposibil să fie potrivit pentru a fi folosit de Dumnezeu. Toate acestea sunt efectele care trebuie obținute atunci când conducătorii și lucrătorii sunt cultivați și instruiți. Numai înțelegând aceste aspecte, oamenii pot urmări adevărul cu ambele picioare pe pământ, se pot purta cu discreție, se poate garanta că nu se mai laudă singuri atunci când își fac lucrarea, Îl înalță în mod constant pe Dumnezeu și dau mărturie pentru Dumnezeu în îndeplinirea datoriei lor și intră, pas cu pas, în adevărul-realitate. […] Cu cât sunt mai multe oportunități de instruire, cu atât mai abundente sunt experiențele oamenilor, cu atât mai largi sunt perspectivele lor și cu atât mai repede vor crește. Cu toate acestea, dacă oamenii nu fac lucrarea de conducere, ei vor întâlni și vor trăi doar existența personală și experiențele personale și vor recunoaște doar propriile firi corupte și diversele stări personale – iar toate acestea se referă doar la ei. Odată ce devin conducători, ei întâlnesc mai mulți oameni, mai multe evenimente și mai multe medii, ceea ce îi încurajează să vină adesea înaintea lui Dumnezeu pentru a căuta adevărurile-principii. Pentru ei, acești oameni, evenimente și lucruri formează imperceptibil o povară și, în mod firesc, creează și condiții foarte favorabile pentru intrarea lor în adevărul-realitate, ceea ce este un lucru bun. Și astfel, cineva care are calibru, poartă o povară și are capacitate de lucru va intra încet ca simplu credincios și mai repede în calitate de conducător sau lucrător” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (5)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am început să înțeleg puțin mai multe despre semnificația promovării și cultivării oamenilor de către casa lui Dumnezeu. În casa lui Dumnezeu, promovarea și cultivarea oamenilor nu sunt făcute ca să dezvăluie sau să elimine oameni, ci ca să le ofere acestora o povară și mai multe oportunități de instruire. Odată cu responsabilitățile mai mari, se înmulțesc și problemele întâmpinate în lucrare, iar emondarea, obstacolele și eșecurile vor fi, de asemenea, mai frecvente. Poate părea că trupul trebuie să îndure niște suferințe, dar Dumnezeu folosește exact aceste situații ca să ne ajute să recunoaștem firile noastre corupte, să ne descoperim neajunsurile și deficiențele și ca să ne forțeze să ne bazăm mai mult pe El și să căutăm adevărul. Aceste lucruri ne oferă prilejul să ne înțelegem, să pătrundem adevărurile-realități și să obținem mântuirea. Dacă experimentăm mai puține lucruri și nu întâmpinăm nicio dificultate, atunci dezvăluirea firilor noastre corupte va fi insuficientă. Prin urmare, ne va fi dificil să ne identificăm clar neajunsurile și înțelegerea firilor noastre corupte va fi limitată, ceea ce ne va întârzia progresul în toate domeniile. Cu cât mă gândeam mai mult la acest lucru, cu atât mai bine îmi dădeam seama că promovarea și cultivarea unei persoane de către casa lui Dumnezeu includ intențiile minuțioase ale lui Dumnezeu. Faptul că biserica rânduise ca eu să preiau datoria de supraveghetor nu era cu intenția de a-mi face situația mai dificilă sau ca să mă dezvăluie ori să mă elimine, ci ca să îmi permită să dobândesc mai multă instruire, să pătrund mai rapid adevărurile-realități, precum și ca să îmi fac îndatoririle mai bine. Dar eu nu am înțeles intenția lui Dumnezeu și continuam să mă plâng și să mă împotrivesc. Eram cu adevărat lipsit de umanitate și de rațiune!

Mai târziu, m-am gândit din nou: „De ce nu eram dispus să preiau datoria de supraveghetor? În afară de faptul că aveam păreri incorecte, ce alte firi corupte se mai ascundeau în spatele indisponibilității mele?” Reflectând, am citit mai multe dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Unora le este frică să-și asume responsabilitatea în timp ce își îndeplinesc datoria. Dacă biserica le dă o treabă de făcut, ei se vor gândi mai întâi dacă aceasta presupune să-și asume responsabilitatea, iar dacă o face, nu vor accepta slujba. Condițiile lor pentru îndeplinirea unei datorii sunt, în primul rând, faptul că trebuie să fie o treabă lejeră; în al doilea rând, să nu fie aglomerată sau obositoare; și în al treilea rând, ca indiferent ce fac, să nu își asume nicio responsabilitate. Acesta este singurul tip de datorie pe care o preiau. Ce fel de persoană este aceasta? Nu este aceasta o persoană alunecoasă, înșelătoare? Nu vrea să-și asume nici cea mai mică responsabilitate. Ba chiar se teme că atunci când frunzele vor cădea din copaci, îi vor sparge capul. Ce datorie poate îndeplini o astfel de persoană? Ce folos ar putea avea aceasta în casa lui Dumnezeu? Lucrarea casei lui Dumnezeu are de-a face cu lucrarea de luptă cu Satana, precum și cu răspândirea Evangheliei Împărăției. Ce datorie nu implică responsabilități? Ați spune că a fi conducător implică responsabilitate? Nu sunt responsabilitățile acestuia cu atât mai mari și nu trebuie să-și asume responsabilitatea cu atât mai mult? Indiferent dacă răspândești Evanghelia, mărturisești, faci materiale video și așa mai departe – indiferent ce lucrare faci – atât timp cât se referă la adevărurile-principii, implică responsabilități. Dacă îndeplinirea datoriei tale este lipsită de principii, acest lucru va afecta lucrarea casei lui Dumnezeu, iar dacă îți este frică să-ți asumi responsabilitatea, atunci nu poți îndeplini nicio datorie. Oare o persoană care se teme să-și asume responsabilitatea în îndeplinirea datoriei sale este lașă sau există o problemă cu firea sa? Trebuie să fii capabil să faci diferența. Adevărul este că aceasta nu este o problemă de lașitate. Dacă acea persoană ar căuta avere sau ar face un lucru în interes propriu, cum ar putea fi atât de curajoasă? Și-ar asuma orice risc. Însă când face lucruri pentru biserică, pentru casa lui Dumnezeu, nu își asumă niciun risc. Astfel de oameni sunt egoiști și ticăloși, cei mai perfizi dintre toți. […] Dacă te protejezi ori de câte ori ceva se abate asupra ta și îți lași o portiță de scăpare, o ușă prin spate, pui adevărul în practică? Acest lucru nu înseamnă să practici adevărul, ci să fii șiret. Îți îndeplinești datoria în casa lui Dumnezeu acum. Care este primul principiu al îndeplinirii unei datorii? Acesta presupune că mai întâi trebuie să îndeplinești acea datorie din toată inima, fără să cruți niciun efort și să protejezi interesele casei lui Dumnezeu. Acesta este adevăr-principiu, unul pe care ar trebui să-l pui în practică. A te proteja lăsându-ți o portiță de scăpare, o ușă prin spate, reprezintă principiul de practică urmat de non-credincioși și cea mai elevată filosofie a lor. A ține cont în primul rând de propria persoană în privința tuturor lucrurilor și a pune propriile interese înaintea tuturor, a nu te gândi la alții, a nu avea nicio legătură cu interesele casei lui Dumnezeu și cu interesele celorlalți, a te gândi mai întâi la propriile interese și apoi la o portiță de scăpare – nu este asta ceea ce reprezintă un non-credincios? Exact așa este un non-credincios. O astfel de persoană nu este potrivită pentru a îndeplini o datorie” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că, în îndeplinirea îndatoririlor mele, în primul rând ar trebui să mă gândesc cum să îmi dedic inima și puterea și cum să sprijin interesele bisericii. Dumnezeu spune că, dacă oamenilor le este permanent frică să își asume responsabilități, dacă mereu planifică pentru ei și se gândesc la propriile interese, refuzând și eschivându-se de la îndatoririle lor, atunci sunt înșelători, egoiști, detestabili și la fel ca non-credincioșii. Dumnezeu îi disprețuiește și este dezgustat de asemenea oameni. Inițial, crezusem că, deoarece nu făcusem niciodată datoria de supraveghetor și nu aveam experiență, ar fi normal să refuz această datorie și că nu era ceva grav, însă acum mi-am dat seama că acestea erau doar noțiunile și închipuirile mele, care nu erau în conformitate cu adevărul. M-am gândit la momentul în care am auzit că urma să fiu desemnat supraveghetor. Nu am simțit că era înălțarea lui Dumnezeu și nu m-am gândit cum să fac această datorie bine. În schimb, primele mele gânduri au fost despre numeroasele responsabilități pe care ar trebui să mi le asum în calitate de supraveghetor, și despre faptul că, dacă nu mă descurcam bine, aveam să fiu emondat, iar dacă provocam perturbări și tulburări, viitorul și destinul meu ar putea fi terminate. Simțeam că aș fi mai în siguranță ca simplu membru de echipă, deoarece, în acest mod, nu ar trebui să îmi asum atât de multe responsabilități și riscul să fiu dezvăluit sau eliminat ar fi mai mic. Mai târziu, chiar dacă am preluat datoria, am făcut acest lucru cu mare reticență și am sperat încontinuu că o altă persoană va fi desemnată de conducători în locul meu. M-am gândit la cum interacționează non-credincioșii, ei sunt mereu precauți unul față de celălalt, temându-se mereu că alții pot acționa împotriva intereselor lor, astfel că încearcă permanent să fie pregătiți pentru orice eventualitate. Însă, chiar dacă Îl găsisem pe Dumnezeu și îmi făceam îndatoririle, tot eram mereu precaut față de Dumnezeu. Dacă simțeam că îndatoririle rânduite pentru mine de biserică nu erau o amenințare pentru viitorul meu, atunci eram dispus să plătesc un preț și să le fac, dar, de îndată ce am simțit că aceste îndatoriri ar putea să implice o formă de risc, nu am mai vrut să le fac. Susțineam adeseori că ar trebui să țin cont de intențiile lui Dumnezeu, dar când m-am confruntat cu o datorie la care trebuia să colaborez, m-am gândit doar la viitorul meu și la destinul personal. M-am folosit de lipsa de experiență ca de o scuză să mă eschivez de la îndatoririle mele, fără să țin deloc cont de Dumnezeu. Mi-am dat seama că fusesem extrem de egoist, detestabil, viclean și înșelător. Non-credincioșii își pun interesele personale mai presus de orice, nu erau gândurile mele și lucrurile pe care le dezvăluiam la fel ca ale non-credincioșilor? Am văzut că eram cu adevărat lipsit de conștiință și de rațiune. Cu toate că erau multe lucruri pe care nu le înțelegeam în calitate de supraveghetor, ar trebui ca mai întâi să mă instruiesc și să văd cum merg lucrurile. Dacă aș face tot posibilul, dar totuși nu m-aș ridica la înălțimea îndatoririlor mele, atunci nu aș avea regrete. Mai târziu, Yang Feng m-a luat cu el, ca să mă familiarizez cu lucrarea diferitelor grupuri. La început, am fost foarte confuz și nu am știut ce să fac sau cum să fac, dar, mai târziu, în timp ce făceam lucrurile pe bâjbâite, am găsit o cale pe care să înaintez.

La scurt timp după aceea, PCC a lansat încă o serie neașteptată de arestări la scară largă împotriva credincioșilor și a trebuit să ne mutăm urgent, deoarece casa în care locuiam devenise nesigură. Și în alte locuri situația era gravă. Conducătorii de nivel superior au solicitat bisericilor din diverse locații să pună la dispoziție personal cu un calibru bun, pentru îndatoriri bazate pe texte. M-am gândit în sinea mea: „În situația cumplită în care ne aflăm acum, o parte din lucrarea bisericii este deja dificil de implementat. Dacă oamenii cu un calibru bun ajung să fie transferați departe, cum ne putem aștepta ca lucrarea viitoare să fie eficientă? Dacă și Yang Feng pleacă în acest moment critic, în cazul în care lucrarea este ineficientă sau apar probleme, eu va trebui să îmi asum răspunderea. Dacă situația se înrăutățește considerabil, aș putea fi demis sau eliminat, iar apoi nu voi mai avea un viitor sau un destin bun.” Având în vedere aceste lucruri, am regretat că, inițial, acceptasem această datorie. Întâmplător, pentru moment Yang Feng nu putea să părăsească regiunea, din cauza îngrijorărilor legate de siguranță, astfel că m-am gândit: „Dacă nu pleacă, va continua să fie responsabil pentru lucrare. Chiar dacă sunt supraveghetor, aș fi doar un asistent. Dacă ceva chiar ar merge prost, conducătorii s-ar duce tot la el.” În acea perioadă, foloseam faptul că eram ocupat cu lucrarea curentă ca o scuză și nu acordam prea multă atenție lucrării generale. M-am gândit în sinea mea: „Având în vedere faptul că Yang Feng nu a plecat încă, poate să se ocupe el de orice probleme care apar.” La scurt timp după aceea, conducătorii au înțeles starea mea și mi-au trimis câteva fragmente din cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu spune: „Un antihrist vede faptul de a fi binecuvântat ca fiind mai măreț decât cerurile, mai măreț decât viața, mai important decât urmărirea adevărului, schimbarea firii sau mântuirea personală și mai important decât a-și îndeplini bine datoria și de a fi o ființă creată care corespunde standardelor. Ei cred că a fi o ființă creată care e conform așteptărilor, își face bine datoria și e mântuită sunt lucruri neînsemnate care nu merită menționate sau remarcate, în timp ce dobândirea binecuvântărilor este singurul lucru din întreaga lor viață ce nu poate fi uitat niciodată. Indiferent ce situație înfruntă, indiferent cât de importantă sau neînsemnată este, ei o pun pe seama faptului că sunt binecuvântați și sunt incredibil de precauți și atenți și-și lasă întotdeauna o cale de scăpare” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul doisprezece: Vor să se retragă atunci când nu au statut sau nu au speranța de a câștiga binecuvântări”). „În special, există unii oameni care, atunci când li se cere să-și asume responsabilitatea pentru o anumită lucrare, nu se gândesc cum să-și ofere loialitatea sau cum să-și îndeplinească această datorie și să facă această lucrare bine. În schimb, se gândesc cum să se eschiveze de responsabilitate, cum să evite emondarea, cum să evite să-și asume vreo responsabilitate și cum să iasă neșifonați când apar probleme sau greșeli. Se gândesc mai întâi la calea lor de evadare și cum să-și satisfacă propriile preferințe și interese, nu cum să-și îndeplinească bine îndatoririle și să-și ofere loialitatea. […] Așadar, ce fel de oameni își îndeplinesc îndatoririle în acest mod? Sunt ei oameni care urmăresc adevărul? În primul rând, un lucru e sigur: astfel de oameni nu urmăresc adevărul. Ei caută să se bucure de câteva binecuvântări, să devină faimoși și să pășească în lumina reflectoarelor în casa lui Dumnezeu, așa cum se descurcau în societate. În ceea ce privește esența, ce fel de oameni sunt? Sunt neîncrezători” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”]. „Dacă oamenii nu înțeleg adevărul, atunci la nimic nu le este mai dificil de renunțat decât la propriile interese. Asta pentru că filosofiile lor de viață sunt: «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate» și «Oamenii mor pentru avere cum păsările mor pentru hrană». În mod clar, ei trăiesc pentru propriile interese. Oamenii cred că fără propriile interese – că dacă ar fi să-și piardă interesele – nu ar fi capabili să supraviețuiască. Este de parcă supraviețuirea lor este inseparabilă de propriile interese, prin urmare, majoritatea oamenilor sunt orbi la toate, mai puțin la propriile interese. Ei își văd propriile interese ca fiind mai presus decât orice altceva, trăiesc pentru propriile interese și a-i face să renunțe la acestea este ca și cum le-ai cere să renunțe la viețile lor” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cunoașterea firii este temelia schimbării acesteia”). Dumnezeu expune faptul că antihriștii consideră primirea de binecuvântări ca fiind scopul credinței în Dumnezeu. Nu fac efortul să urmărească adevărul și leagă tot ceea ce se întâmplă de primirea binecuvântărilor. Mai ales în ceea ce privește îndatoririle repartizate de biserică, aceștia se tem mereu să își asume responsabilități sau să nu comită fărădelegi prin întârzierea lucrării și sunt permanent precauți față de Dumnezeu, de frică să nu fie eliminați și să piardă șansa de a primi binecuvântări. Ceea ce fac ei este cu adevărat ticălos și înșelător! Mi-am dat seama că aveam același comportament ca și un antihrist. De când mi se alocase datoria de supraveghetor, mă gândisem doar că, dacă nu mă descurcam bine, aș putea face rău lucrării, ceea ce ar putea duce la dezvăluirea și eliminarea mea și la pierderea șansei să primesc binecuvântări. Nu mă gândeam cum să mă familiarizez rapid cu lucrarea sau cum să rezolv diferitele probleme ale lucrării. Țineam cont doar de interesele mele. Reflectând asupra comportamentului meu, mi-am dat seama că eram controlat de otrava satanică: „Fiecare om pentru el însuși și diavolul îl ia pe cel mai din spate.” Tot ceea ce făceam și ce spuneam era bazat pe principiul interesului personal și fusesem extrem de egoist și de detestabil. Știam foarte bine că, atunci când Yang Feng era reatribuit, nimeni nu avea să supravegheze lucrarea bazată pe texte a mai multor biserici și că lucrarea avea să fie afectată, însă eu continuam să îmi fac griji despre interesele mele și eram reticent să accept această datorie. Cu toate că citisem din cuvintele lui Dumnezeu și înțelegeam că, atunci când biserica promovează o persoană, intenția lui Dumnezeu este ca acea persoană să se instruiască și să înțeleagă adevărul, nu să o dezvăluie și să o elimine, continuam să mă simt nesigur și nu aveam curajul să Îi încredințez totul lui Dumnezeu. În mod specific, după arestările PCC, lucrarea se confrunta cu diverse dificultăți și o persoană cu conștiință și cu rațiune și-ar fi asumat în mod activ răspunderea. Însă eu mă gândeam doar la propriul viitor și la cum aș putea să îmi fac un plan de rezervă. Ca să evit asumarea răspunderii, foloseam faptul că eram ocupat cu lucrarea curentă ca scuză să nu particip la lucrarea generală și mă gândeam chiar că, având în vedere că Yang Feng era în pericol, nu ar fi avantajos pentru el să își facă datoria altundeva, astfel încât eu să nu fiu nevoit să fiu supraveghetor și să îmi asum riscuri. M-am gândit doar la interesele mele și nu am ținut deloc cont de lucrarea bisericii. Chiar am dorit răul altora și am dezvăluit gânduri răuvoitoare. În ce fel aveam eu umanitate? Mi-am dat seama că eu credeam în Dumnezeu doar ca să primesc binecuvântări și recompense și că, chiar și atunci când puteam să fac unele îndatoriri, doar încercam să mă tocmesc cu Dumnezeu. Când era cu adevărat necesar să îmi asum responsabilitatea, mă ascundeam cât mai departe. În inima mea, nu eram sincer față de Dumnezeu sau față de datoria mea! Lucrurile pe care le tot repetam, precum: „Îmi voi face îndatoririle corespunzător și voi ține cont de intențiile lui Dumnezeu”, erau doar vorbe goale. Doar spuneam lucruri care sunau bine ca să încerc să câștig bunăvoința lui Dumnezeu, astfel încât El să îmi dea o destinație bună pe viitor. Nu încercam, pur și simplu, să Îl înșel și să Îl folosesc pe Dumnezeu? Mi-am dat seama că, pe lângă faptul că eram egoist și detestabil, aveam și o fire cu adevărat ticăloasă. Cu cât reflectam mai mult, cu atât mai tare simțeam că lucrurile pe care le dezvăluisem erau respingătoare și detestabile pentru Dumnezeu. M-am gândit la statura și la experiența mea limitate și am înțeles că Dumnezeu mă onorase oferindu-mi oportunitatea să mă instruiesc în datoria de supraveghetor și că acest lucru avea drept scop ca eu să pricep rapid principiile și să pătrund adevărurile-realități. Dar eu nu am prețuit oportunitatea oferită de Dumnezeu și nici nu m-am gândit cum să îmi fac datoria bine și să răsplătesc dragostea lui Dumnezeu. În schimb, am refuzat și m-am eschivat de la datoria mea. Îmi lipseau cu adevărat conștiința și rațiunea și nu puteam distinge binele de rău! Dându-mi seama de acest lucru, am fost copleșit de sentimente de vinovăție și de obligație și am vrut să profit de oportunitatea de a învăța cât de multe puteam de la Yang Feng, cât timp era încă aici. La scurt timp după aceea, Yang Feng, împreună cu mai mulți frați și surori, au fost arestați de poliție, iar lucrarea a rămas pe umerii mei. Cu toate că exista o oarecare presiune, știam că nu pot să fug de această situație și că trebuia să îmi preiau datoria, așa că am colaborat cu frații mei și cu surorile mele ca să fac îndatoririle.

Odată, am eliminat un articol cu mărturii bazate pe experiențe bazându-mă pe noțiunile și pe închipuirile mele, iar conducătorii de nivel superior au trimis o scrisoare ca să verifice și să cerceteze chestiunea. M-am gândit: „Aceasta nu este o chestiune lipsită de importanță. S-ar putea ca nu numai să fiu emondat, ci, în cel mai rău caz, aș putea chiar să fiu demis.” În timp ce așteptam hotărârea conducătorilor, am reflectat la motivele din spatele acestei probleme. Conducătorii au aflat că era prima dată când aveam o astfel de problemă, așa că nu ne-au tras la răspundere, ci ne-au încurajat să reflectăm și să rezumăm mai mult. În acel moment, m-am gândit: „Responsabilitatea acestei îndatoriri este prea mare. De ce nu le spun pur și simplu conducătorilor că nu pot să fac această datorie și nu le cer, în schimb, o datorie care implică mai puțină responsabilitate?” În timp ce mă gândeam astfel, mi-am dat seama că aceste gânduri erau greșite și mi-am adus aminte de aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Crezi că Dumnezeu poate să scruteze atent toate lucrurile? Toată lumea face greșeli. Dacă o persoană cu intenții corecte nu are experiență și nu s-a ocupat înainte de vreo problemă, dar s-a străduit, Dumnezeu vede asta. Trebuie să crezi că Dumnezeu scrutează toate lucrurile și inima omului. Dacă cineva nu crede nici măcar asta, nu este un neîncrezător?” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”]. Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să înțeleg că Dumnezeu nu ne tratează doar în funcție de rezultatul evenimentelor, ci ia în considerare și intențiile din îndatoririle noastre, precum și contextul în care apar problemele. De exemplu, este posibil ca unii oameni, care tocmai au preluat o datorie, să comită abateri în îndatoririle lor, deoarece nu s-au instruit mult timp și au o înțelegere limitată a principiilor. Acestora ar trebui, în primul rând, să li se ofere părtășie și să primească ajutor. Dacă, după o perioadă de instruire, tot nu au înregistrat îmbunătățiri din cauza calibrului relativ slab, atunci ei ar trebui reatribuiți către o datorie mai potrivită. Cu toate acestea, dacă au un calibru acceptabil, dar, în îndatoririle lor, se bazează constant pe propriile intenții și pe firea lor coruptă, încălcând principiile și cauzând perturbări și tulburări, atunci trebuie emondați. Și dacă nici atunci nu se pocăiesc, trebuie să fie demiși și eliminați. În casa lui Dumnezeu, oamenii sunt tratați conform principiilor, indiferent de datoria pe care o fac sau dacă sunt supraveghetori. Așa s-a întâmplat în cazul supraveghetoarei demise, pe care am văzut-o la începuturile îndatoririlor mele bazate pe texte. Aceasta trăia de mult timp într-o stare greșită și își făcea datoria într-un mod arogant și cu neprihănire de sine, fără să caute principiile, astfel încât a perturbat grav lucrarea. Acest lucru a dus la demiterea sa. Dar casa lui Dumnezeu nu a exclus-o din cauza acestui lucru și, când a început să reflecteze asupra sa și să se cunoască și când a fost dispusă să se pocăiască, atunci casa lui Dumnezeu i-a dat încă o șansă, astfel încât ea continuă să își facă datoria până în ziua de azi. Pe de altă parte, unii oameni o iau razna și fac lucruri rele în îndatoririle lor, perturbă și tulbură lucrarea și refuză să se pocăiască. Și asemenea oameni vor fi eliminați, chiar dacă își asumă puțină responsabilitate sau dacă nu sunt supraveghetori sau conducători și lucrători. Dându-mi seama de acest lucru, am înțeles într-o anumită măsură firea dreaptă a lui Dumnezeu. În trecut, Îl vedeam pe Dumnezeu ca pe un funcționar guvernamental, care chinuia și desființa oamenii dacă îi vedea că fac ceva greșit, care afecta interesele Lui, un funcționar care nu lua deloc în considerare contextul situațiilor, cu atât mai puțin trata oamenii în funcție de esența lor. Credeam că era de ajuns ca o persoană să spună ceva greșit sau să facă ceva oarecum împotriva dorințelor Sale, și El putea să Își folosească puterea ca să se ocupe de acea persoană. Să Îl judecăm pe Dumnezeu în acest mod este o calomnie și blasfemie împotriva Lui! Dându-mi seama de acest lucru, am renunțat la precauția mea față de Dumnezeu și la înțelegerile mele greșite și am descoperit că sunt capabil să dau piept cu îndatoririle mele cu calm. Când mă ocupam de lucrare sau verificam articole, luam lucrurile mai în serios și făceam ce puteam, iar dacă apărea cu adevărat o problemă pentru care trebuia să îmi asum răspunderea, mă supuneam, o înfruntam și o experimentam.

Acum, când îmi fac îndatoririle, uneori mă mai gândesc la viitorul meu și la soarta mea, temându-mă că, dacă nu mă descurc bine, vor apărea perturbări și tulburări, iar eu aș putea fi dezvăluit și eliminat, dar pot să mă rog lui Dumnezeu, să mă răzvrătesc împotriva acestor gânduri și să îmi fac îndatoririle în mod normal. Poate că uneori nu văd lucrurile clar sau nu îmi fac îndatoririle în mod conștiincios, ceea ce creează probleme, dar nu mai trăiesc pur și simplu în precauție și neînțelegere. În schimb, pot să gestionez lucrurile corect, pot să reflectez asupra mea și să găsesc în timp util cauzele acestor chestiuni și pot să schimb prompt lucrurile atunci când descopăr probleme. Practicând în acest mod, mă simt împăcat și liniștit în inima mea. Slavă lui Dumnezeu!