de Bai He, China

În februarie 2023, îmi făceam datoria în calitate de conducătoare de district. Într-o zi, am primit o scrisoare de la conducătoarea superioară, în care scria că Biserica Xincheng se confrunta cu represiuni din partea PCC și că poliția confiscase cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu din mai multe case în care erau păstrate acestea. Alte două case care protejau cărțile erau încă în pericol și, prin urmare, cărțile trebuiau să fie mutate urgent, așa că ni s-a spus să găsim rapid alte case sigure. Apoi, le-am scris repede bisericilor care erau sub supravegherea mea, cerându-le să ofere adăposturi. După ce am trimis scrisoarea, m-am gândit brusc: „Dacă rânduielile mele sunt greșite, iar frații și surorile sunt prinși în timp ce mută cărțile, nu va trebui să-mi asum responsabilitatea pentru asta? Aceste cărți conținând cuvintele lui Dumnezeu au fost tipărite folosind ofrandele pentru Dumnezeu, iar dacă poliția le confiscă în timp ce sunt mutate, consecințele vor fi grave. Aș putea fi chiar demisă pentru asta.” M-am gândit cum profitase Ma Xiao de beneficiile statutului de conducătoare. Întotdeauna procedase cum dorea și întotdeauna voia să aibă ultimul cuvânt, ceea ce a făcut ca ofrandele să sufere o mare pierdere. După aceasta, ea chiar s-a eschivat de la responsabilitate și nu s-a pocăit deloc, iar în final a fost exclusă. Protejarea cărților conținând cuvintele lui Dumnezeu este o chestiune majoră. Mulți dintre frații și surorile din jurul meu erau în pericol, așa că avea să fie dificil să găsim o casă sigură. M-am gândit: „Dacă ar fi să se întâmple ceva? Aș sfârși prin a fi eliminată la fel ca Ma Xiao? Dar scrisoarea a fost deja trimisă, ce să fac acum? Dacă i-aș fi spus conducătoarei că nu există adăposturi, atunci asta ar fi fost tot. Ei bine, din moment ce am scris-o deja, cred că voi lăsa lucrurile să își urmeze cursul.” Câteva zile mai târziu, conducătorii de biserică ne-au informat prin scrisori că nu găsiseră nicio casă potrivită. Dar adevărul era că știam despre trei biserici unde lucrurile nu erau chiar atât de grave, iar dacă eram atenți, puteam găsi câteva case în care să găzduim temporar cărțile. Dar nu am vrut să îmi asum responsabilitatea pentru asta, așa că i-am scris conducătoarei superioare: „Situația de aici nu este bună, iar multe case sunt și ele nesigure, ar fi mai bine să mergem la alte biserici pentru a găsi case sigure.”

Câteva zile mai târziu, conducătoarea superioară ne-a scris că nu protejam interesele casei lui Dumnezeu în acest moment crucial și că, deși întâmpinaseră și alte biserici dificultăți în găsirea de case sigure, oamenii se rugaseră lui Dumnezeu, colaboraseră într-un mod real și reușiseră să găsească totuși câteva. Ei văzuseră călăuzirea lui Dumnezeu. După ce am citit scrisoarea, m-am simțit deopotrivă rușinată și vinovată, gândindu-mă: „Facem aceeași datorie, dar când alții se confruntă cu dificultăți, ei sunt capabili să se bazeze pe Dumnezeu pentru a se ocupa de lucrare, dar eu, când mă confrunt cu dificultăți, fug și mă comport ca o țestoasă care își ascunde capul în carapace. Chiar nu mă pot compara cu ei!” Așa că am venit în fața lui Dumnezeu și m-am rugat: „Dumnezeule, în această chestiune vitală a mutării cărților conținând cuvintele Tale, nu am ținut deloc cont de interesele casei lui Dumnezeu și nu am colaborat activ la găsirea unor locuri sigure. Sunt exact genul de persoană care nu se deranjează să dea o mână de ajutor când lucrurile merg prost. Dacă nu m-ar fi emondat și nu m-ar fi avertizat conducătoarea, nu aș fi reflectat asupra mea. Am fost atât de indiferentă!”

Mai târziu, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care m-a ajutat în sfârșit să mă înțeleg într-o oarecare măsură. Dumnezeu Atotputernic spune: „Unora le este frică să-și asume responsabilitatea în timp ce își îndeplinesc datoria. Dacă biserica le dă o treabă de făcut, ei se vor gândi mai întâi dacă aceasta presupune să-și asume responsabilitatea, iar dacă o face, nu vor accepta slujba. Condițiile lor pentru îndeplinirea unei datorii sunt, în primul rând, faptul că trebuie să fie o treabă lejeră; în al doilea rând, să nu fie aglomerată sau obositoare; și în al treilea rând, ca indiferent ce fac, să nu își asume nicio responsabilitate. Acesta este singurul tip de datorie pe care o preiau. Ce fel de persoană este aceasta? Nu este aceasta o persoană alunecoasă, înșelătoare? Nu vrea să-și asume nici cea mai mică responsabilitate. Ba chiar se teme că atunci când frunzele vor cădea din copaci, îi vor sparge capul. Ce datorie poate îndeplini o astfel de persoană? Ce folos ar putea avea aceasta în casa lui Dumnezeu? Lucrarea casei lui Dumnezeu are de-a face cu lucrarea de luptă cu Satana, precum și cu răspândirea Evangheliei Împărăției. Ce datorie nu implică responsabilități? Ați spune că a fi conducător implică responsabilitate? Nu sunt responsabilitățile acestuia cu atât mai mari și nu trebuie să-și asume responsabilitatea cu atât mai mult? Indiferent dacă răspândești Evanghelia, mărturisești, faci materiale video și așa mai departe – indiferent ce lucrare faci – atât timp cât se referă la adevărurile-principii, implică responsabilități. Dacă îndeplinirea datoriei tale este lipsită de principii, acest lucru va afecta lucrarea casei lui Dumnezeu, iar dacă îți este frică să-ți asumi responsabilitatea, atunci nu poți îndeplini nicio datorie. Oare o persoană care se teme să-și asume responsabilitatea în îndeplinirea datoriei sale este lașă sau există o problemă cu firea sa? Trebuie să fii capabil să faci diferența. Adevărul este că aceasta nu este o problemă de lașitate. Dacă acea persoană ar căuta avere sau ar face un lucru în interes propriu, cum ar putea fi atât de curajoasă? Și-ar asuma orice risc. Însă când face lucruri pentru biserică, pentru casa lui Dumnezeu, nu își asumă niciun risc. Astfel de oameni sunt egoiști și ticăloși, cei mai perfizi dintre toți. Oricine nu își asumă responsabilitatea în îndeplinirea unei datorii nu este câtuși de puțin sincer față de Dumnezeu, ca să nu mai vorbim despre loialitatea sa. Ce fel de persoană îndrăznește să-și asume responsabilitatea? Ce fel de persoană are curajul să poarte o povară grea? Cineva care preia conducerea și iese curajos în față într-un moment crucial pentru lucrarea casei lui Dumnezeu, care nu se teme să poarte o responsabilitate grea și să îndure greutăți mari atunci când vede lucrarea cea mai importantă și crucială. Acesta este cineva loial lui Dumnezeu, un bun soldat al lui Hristos. Se poate spune oare că toți cei care se tem să-și asume responsabilitatea în datoria lor o fac pentru că nu înțeleg adevărul? Nu; este o problemă în umanitatea lor. Nu au simțul dreptății sau al responsabilității, sunt oameni egoiști și ticăloși, nu credincioși în Dumnezeu cu inimă adevărată și nu acceptă câtuși de puțin adevărul. Din acest motiv, nu pot fi mântuiți. Credincioșii în Dumnezeu trebuie să plătească un preț mare pentru a dobândi adevărul și vor întâmpina multe obstacole în a-l practica. Ei trebuie să se lepede de lucruri, să-și abandoneze interesele trupești și să îndure o oarecare suferință. Abia atunci vor putea pune adevărul în practică. Prin urmare, poate cineva care se teme să-și asume responsabilitatea să practice adevărul? Cu siguranță nu poate să practice adevărul, darămite să-l câștige. Îi este frică să practice adevărul, să nu sufere o pierdere în ceea ce privește interesele sale; îi este frică de umilință, de denigrare și de judecată și nu îndrăznește să practice adevărul. Prin urmare, nu-l poate dobândi și, indiferent de câți ani crede în Dumnezeu, nu poate ajunge la mântuire din partea Sa. Aceia care pot să îndeplinească o datorie în casa lui Dumnezeu trebuie să fie oameni a căror povară este lucrarea bisericii, care își asumă responsabilitatea, care susțin adevărurile-principii, care pot să sufere și plătesc un preț. Dacă oamenii au carențe în aceste domenii, nu sunt potriviți pentru a îndeplini o datorie și nu îndeplinesc condițiile pentru îndeplinirea ei. Există mulți oameni cărora le este frică să își asume responsabilitatea în îndeplinirea unei datorii. Frica lor se manifestă în trei moduri principale. Primul este că aleg îndatoriri care nu necesită asumarea responsabilității. Dacă un lider de biserică rânduiește pentru ei să îndeplinească o datorie, ei întreabă mai întâi dacă trebuie să-și asume responsabilitatea pentru ea: dacă trebuie, nu o acceptă. Dacă nu le cere să își asume responsabilitatea și să răspundă de ea, o acceptă cu reticență, dar tot trebuie să vadă dacă lucrarea este istovitoare sau problematică și, în ciuda acceptării reticente a datoriei, nu sunt motivați să o îndeplinească bine, preferând în continuare să fie superficiali. Tihna, nu truda și nici greutatea trupească – acesta este principiul lor. Al doilea mod este că, atunci când o greutate se abate asupra lor sau întâmpină o problemă, prima dată recurg la a o raporta unui conducător și a-l pune pe acesta să se ocupe de ea și să o rezolve, sperând să-și poată păstra tihna. Nu le pasă cum se ocupă liderul de problemă și nu se gândesc deloc la asta – atât timp cât nu-și asumă ei înșiși responsabilitatea, totul e bine pentru ei. Este o astfel de îndeplinire a datoriei loială față de Dumnezeu? Se numește a pasa o problemă, a se abate de la datorie, a juca feste. Sunt numai vorbe goale; nu fac nimic real. Ei își spun: «Dacă îmi revine mie să rezolv acest lucru, dacă ajung să fac o greșeală? Atunci când vor cerceta cine este vinovatul, nu se vor ocupa de mine? Nu va cădea toată responsabilitatea în primul rând pe mine?» Pentru asta își fac ei griji. Dar crezi că Dumnezeu poate să scruteze atent toate lucrurile? Toată lumea face greșeli. Dacă o persoană cu intenții corecte nu are experiență și nu s-a ocupat înainte de vreo problemă, dar s-a străduit, Dumnezeu vede asta. Trebuie să crezi că Dumnezeu scrutează toate lucrurile și inima omului. Dacă cineva nu crede nici măcar asta, nu este un neîncrezător?” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”]. Dumnezeu expunea exact starea mea, iar eu m-am simțit foarte tulburată, de parcă mi-ar fi fost străpunsă inima. Biserica Xincheng se confrunta cu arestări din partea PCC și avea nevoie urgentă să găsească două case sigure. Orice persoană cu conștiință ar fi luat în considerare interesele casei lui Dumnezeu și, chiar dacă ar fi existat dificultăți, s-ar fi bazat pe Dumnezeu și nu ar fi precupețit niciun efort pentru a transfera cărțile într-un loc sigur în timp util. Dar eu am ținut cont în primul rând de interesele mele și m-am tot îngrijorat că ar putea merge prost ceva în timpul transferării cărților și că aveam să fiu trasă la răspundere și avea să se considere că am comis fărădelegi, iar dacă fărădelegile mele aveau să se înmulțească, aveam să îmi pierd șansa la mântuire. Pentru a mă proteja, am continuat să încerc să-mi las o cale de ieșire și mi-am găsit scuze pentru a-mi respinge datoria. Am fost exact persoana alunecoasă și înșelătoare pe care a dat-o în vileag Dumnezeu. Nu eram deloc dispusă să îmi asum nicio responsabilitate și nu aveam nici conștiință, nici rațiune! În acest moment, cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu erau în pericolul permanent de a fi confiscate de poliție, dar eu nu am acordat nicio atenție acestui lucru și m-am gândit doar la propriile mele interese. În ce fel aveam eu umanitate? Eram cu adevărat egoistă și detestabilă!

Mai târziu, am început să reflectez: „De ce îmi este mereu teamă să-mi asum responsabilitatea? Ce fel de fire coruptă este cauza acestui lucru?” Am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Înainte ca oamenii să experimenteze lucrarea lui Dumnezeu și să înțeleagă adevărul, natura Satanei este cea care preia controlul în ei și îi domină. Ce lucruri specifice sunt în acea natură? De exemplu, de ce ești egoist? De ce trebuie să îți protejezi propria poziție? De ce ai sentimente atât de puternice? De ce te bucuri de acele lucruri nedrepte? De ce îți plac cele rele? Care este baza preferinței tale pentru aceste lucruri? De unde vin aceste lucruri? De ce ești așa de fericit să le accepți? De pe acum, ați ajuns cu toții să înțelegeți că motivul principal din spatele tuturor acestor lucruri este că otrava Satanei e înăuntrul omului. Așadar, ce este otrava Satanei? Cum poate fi ea exprimată? De exemplu, dacă întrebi: «Cum ar trebui să trăiască oamenii? Pentru ce ar trebui să trăiască ei?», oamenii vor răspunde: «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate.» Această singură frază exprimă sursa problemei. Filosofia și logica Satanei au devenit viața oamenilor. Indiferent ce urmăresc oamenii, o fac pentru ei înșiși – și, astfel, trăiesc doar pentru ei înșiși. «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate» – aceasta este filosofia de viață a omului și reprezintă, de asemenea, natura umană. Aceste cuvinte au devenit deja natura omenirii corupte și sunt adevărata zugrăvire a naturii satanice pe care o are omenirea coruptă. Această natură satanică a devenit deja baza existenței omenirii corupte. Vreme de câteva mii de ani, omenirea coruptă a trăit cu acest venin al Satanei, chiar până în zilele noastre” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să mergi pe calea lui Petru”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că, atunci când mă confruntam cu ceva, îmi era mereu teamă să-mi asum responsabilitatea și țineam cont în primul rând de propriile mele interese pentru că trăiam după otrava satanică „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate”, iar aceste lucruri deveniseră natura mea. În trecut, când interacționam cu alții sau mă ocupam de lucruri, luam mai întâi în considerare dacă aș avea ceva de câștigat sau dacă trebuia să-mi asum responsabilitatea. Chiar și în datoria mea, eram la fel. Când conducătoarea mi-a alocat sarcina de a găsi un loc în care să mut cărțile, aveam o mulțime de îngrijorări, tot cântăream lucrurile în minte, temându-mă că, odată ce aveam să găsesc un loc, dacă nu ar merge bine ceva în timpul transferului sau dacă ar fi confiscate cărțile de către poliție, aveam să fiu trasă la răspundere. Dacă acest lucru ar cauza pierderi majore, aș putea fi chiar demisă. Pentru a nu mă expune niciunui rău, am inventat scuza că nu reușeam să găsesc un loc potrivit, astfel încât să scap de această responsabilitate. Știam foarte bine că situația Bisericii Xincheng era foarte gravă, cu iude care îi vânduseră pe toți, și că locuințele care protejau cărțile puteau fi percheziționate de poliție în orice moment. Știam, de asemenea, că, în acest moment critic, era responsabilitatea mea de conducătoare să protejez cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu și că ar fi trebuit să fac tot ce pot pentru a proteja interesele casei lui Dumnezeu. Dar eu am ținut cont doar de propriile mele interese, m-am temut să-mi asum responsabilitatea și m-am eschivat de la datorie. Fusesem atât de egoistă și de lipsită de umanitate! Dându-mi seama de acest lucru, am simțit un sentiment profund de îndatorare și îmi venea să mă pălmuiesc.

Mai târziu, am citit mai multe dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Unii nu cred că oamenii pot fi tratați corect de casa lui Dumnezeu. Nu cred că Dumnezeu și adevărul domnesc în casa Lui. Ei cred că indiferent ce datorie îndeplinește o persoană, dacă apare o problemă acolo, casa lui Dumnezeu va gestiona imediat situația persoanei respective și îi va lua dreptul de a îndeplini acea datorie, alungând-o sau chiar îndepărtând-o din biserică. Oare chiar așa funcționează lucrurile? Cu siguranță, nu. Casa lui Dumnezeu îi tratează pe toți oamenii conform adevărurilor-principii. Dumnezeu este drept în felul în care tratează fiecare persoană. El nu Se uită doar la modul în care se comportă o persoană într-o singură situație; El Se uită la natura-esență pe care o are acea persoană, la intențiile ei, la atitudinea ei și Se uită mai ales dacă o persoană poate reflecta asupra ei când face o greșeală, dacă are mustrări de conștiință și dacă poate pătrunde în esența problemei pe baza cuvintelor Lui, ajungând să înțeleagă adevărul, să se urască pe sine și să se căiască sincer. Dacă cineva e lipsit de această atitudine corectă și este complet întinat de intențiile sale personale, dacă este plin de planuri viclene și dezvăluiri ale firilor corupte, iar atunci când apar probleme recurge la prefăcătorie, sofisme, se justifică și refuză cu încăpățânare să își recunoască acțiunile, atunci acea persoană nu poate fi mântuită. Nu acceptă deloc adevărul și a fost complet dezvăluită. Oamenii care nu au dreptate și care nu pot accepta deloc adevărul sunt neîncrezători în esență și nu pot decât să fie eliminați. […] Spune-Mi, dacă o persoană a făcut o greșeală, dar este capabilă de înțelegere adevărată și dispusă să se pocăiască, oare casa lui Dumnezeu nu i-ar acorda o șansă? Pe măsură ce planul de gestionare de șase mii de ani al lui Dumnezeu se apropie de sfârșit, sunt atât de multe îndatoriri care trebuie îndeplinite. Însă, dacă nu ai conștiință sau rațiune și dacă nu te ocupi de lucrarea care ți se cuvine, dacă ai câștigat oportunitatea de a îndeplini o datorie, dar nu știi să o prețuiești, nu urmărești câtuși de puțin adevărul, lăsând cel mai bun moment să treacă pe lângă tine, atunci vei fi dezvăluit. Dacă ești în mod constant superficial în îndeplinirea datoriei tale și nu te supui deloc atunci când te confrunți cu emondarea, te va mai folosi casa lui Dumnezeu ca să îndeplinești o datorie? În casa lui Dumnezeu, adevărul este cel care domnește, nu Satana. Dumnezeu are ultimul cuvânt asupra tuturor lucrurilor. El este Cel care face lucrarea de mântuire a omului, El este Cel care deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor. Nu este nevoie să analizezi ce este corect și ce este greșit, trebuie doar să auzi și să te supui. Atunci când te confrunți cu emondarea, trebuie să accepți adevărul și să fii capabil să-ți corectezi greșelile. Dacă faci asta, casa lui Dumnezeu nu te va priva de dreptul tău de a îndeplini o datorie. Dacă ți-e mereu teamă să nu fii eliminat, vii întotdeauna cu scuze, te justifici mereu, aceasta este o problemă. Dacă îi lași pe ceilalți să vadă că nu accepți câtuși de puțin adevărul și că ești nerezonabil, ai dat de necaz. Biserica va fi obligată să se ocupe de tine. Dacă nu accepți deloc adevărul în îndeplinirea îndatoririlor tale și îți este mereu frică să nu fii dezvăluit și eliminat, atunci această frică a ta este întinată de intenții umane, de o fire satanică coruptă și de suspiciune, precauție și neînțelegere. Niciuna dintre acestea nu este o atitudine pe care ar trebui să o aibă o persoană” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Din expunerea cuvintelor lui Dumnezeu, am văzut că unii nu cred că oamenii pot fi tratați corect în casa lui Dumnezeu. Ei nu cred că Dumnezeu domnește în casa Lui și că acolo domnește adevărul. Ei cred că, dacă o persoană face o greșeală în datoria sa, casa lui Dumnezeu o va pedepsi, îi va revoca dreptul de a-și face datoria și chiar o va îndepărta sau o va exclude. În realitate, casa lui Dumnezeu tratează fiecare persoană conform principiilor, pe baza contextului și pe baza intenției din spatele faptelor sale și a atitudinii sale față de datorie. Dacă o persoană își face superficial datoria în mod constant, nu caută principiile, își face mereu datoria bazându-se pe firea sa coruptă, tratează lucrarea casei lui Dumnezeu fără respect și fără responsabilitate, provocând pierderi pentru lucrarea casei lui Dumnezeu, atunci astfel de oameni nu trebuie doar emondați, ci și trași la răspundere, iar dacă nu acceptă acest lucru și continuă să ofere contraargumente, să se împotrivească și să refuze categoric pocăința, atunci casa lui Dumnezeu îi va trata în consecință, demițându-i sau chiar îndepărtându-i. Cu toate acestea, unii oameni, când se confruntă cu probleme în îndeplinirea datoriei lor, sunt capabili să caute adevărul, iar când nu înțeleg ceva, se pot consulta cu alții și se pot strădui să facă lucrurile bine. Deși pot apărea probleme sau abateri în timpul colaborării lor sau pot cauza unele pierderi în lucrarea bisericii, ei simt apoi regret și vinovăție și se pocăiesc cu adevărat. Acestor oameni li se va da în continuare ocazia de a-și îndeplini îndatoririle față de casa lui Dumnezeu și nu sunt eliminați cu una, cu două. Casa lui Dumnezeu tratează fiecare persoană pe baza adevărurilor-principii. Așa cum Ma Xiao, în perioada în care a fost conducătoare, a profitat de beneficiile statutului, și-a făcut întotdeauna datoria așa cum a vrut, nu a căutat adevărul și a adus pierderi ofrandelor. Ea nu a acceptat niciuna dintre atenționările repetate ale fraților și surorilor și s-a eschivat de la responsabilitate, mergând cu încăpățânare pe calea unui antihrist. Casa lui Dumnezeu, în conformitate cu principiile, a exclus-o din biserică, iar acest lucru a fost în întregime dreptatea lui Dumnezeu și nu a fost deloc nedrept față de ea. Biserica a exclus-o nu din cauza unei singure fărădelegi, ci pe baza comportamentului ei constant. Și eu comisesem fărădelegi în trecut, dar, după aceea, reflectasem și ajunsesem să mă cunosc și fusesem dispusă să mă pocăiesc, astfel încât casa lui Dumnezeu mi-a dat în continuare posibilitatea de a-mi îndeplini îndatoririle. Am văzut că, întotdeauna, casa lui Dumnezeu acționează în conformitate cu principiile. Dar trăisem într-o stare de prudență și de neînțelegere, necrezând că Dumnezeu domnește în casa Lui și că adevărul domnește acolo. Credeam că, dacă fac o greșeală în îndatoririle mele, aveam să fiu demisă sau eliminată, de parcă Dumnezeu dezvăluie oamenii doar pentru a-i elimina. Nu era aceasta o blasfemie împotriva lui Dumnezeu? Dacă această stare a mea nu era corectată, mai devreme sau mai târziu, aveam să fiu disprețuită, respinsă și eliminată de Dumnezeu.

După aceea, am căutat o cale de practică pentru a-mi rezolva problemele. Am citit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Pentru toți cei care îndeplinesc o datorie, indiferent cât de profundă sau superficială este înțelegerea lor despre adevăr, cel mai simplu mod de a practica intrarea în adevărul-realitate este să se gândească, în toate, la interesele casei lui Dumnezeu și să renunțe la propriile dorințe egoiste, la intențiile personale, la motive, mândrie și statut. Să pună interesele casei lui Dumnezeu pe primul loc – măcar atât ar trebui să facă un om. Dacă o persoană care îndeplinește o datorie nu poate face nici măcar atât, atunci cum se poate spune că își face datoria? Asta nu înseamnă a-ți îndeplini datoria. Ar trebui să te gândești mai întâi la interesele casei lui Dumnezeu, să fii atent la intențiile Sale și să ții seama de lucrarea bisericii. Pune aceste lucruri înainte de toate; abia după aceea poți să te gândești la stabilitatea statutului tău sau la cum te privesc alții. Nu simțiți că devine ceva mai ușor atunci când împărțiți asta în doi pași și faceți unele compromisuri? Dacă vei practica astfel o vreme, vei ajunge să simți că a-L mulțumi pe Dumnezeu nu este un lucru atât de dificil. Ba mai mult, ar trebui să poți să-ți îndeplinești responsabilitățile, să-ți onorezi obligațiile și datoria, să lași deoparte dorințele, intențiile și motivele tale egoiste, să dai dovadă de considerație față de intențiile lui Dumnezeu și să pui pe primul loc interesele casei lui Dumnezeu, lucrarea bisericii și datoria pe care ar trebui s-o îndeplinești. După ce vei fi experimentat aceste lucruri o vreme, vei simți că acesta este un mod bun de a te comporta. Înseamnă să trăiești deschis și onest, să nu fii o persoană meschină, josnică; înseamnă să trăiești cu dreptate și onoare, mai degrabă decât să fii josnic, meschin și să nu fii bun de nimic. Vei simți că așa ar trebui să acționeze o persoană. Și că aceasta este înfățișarea pe care ar trebui să o trăiască. Treptat, dorința ta de a-ți satisface propriile interese se va diminua” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firii corupte”). Cuvintele lui Dumnezeu sunt foarte clare. În datoria mea, trebuie să iau în considerare interesele casei lui Dumnezeu și să las deoparte dorințele și interesele mele egoiste. Când interesele casei lui Dumnezeu sunt în contradicție cu ale mele, trebuie să protejez mai întâi interesele casei lui Dumnezeu. Am luat o hotărâre: „De acum înainte, în orice problemă care implică lucrarea casei lui Dumnezeu, indiferent cât de dificilă este, mă voi baza pe Dumnezeu, mă voi ocupa activ de această lucrare și voi face tot posibilul să protejez interesele casei lui Dumnezeu.”

O lună mai târziu, conducătoarea superioară ne-a trimis încă o scrisoare, cerându-ne să găsim două case sigure în care să stea patru frați. Doi dintre frați erau în pericol, iar un alt frate mai fusese arestat și era căutat. Gândul că trebuia să găsesc mai multe case sigure mi-a făcut îngrijorările să reapară: „Situația bisericilor aflate sub supravegherea mea nu este bună și nu este ușor să găsim o casă sigură. Dacă nu e sigură casa pe care o găsim, iar frații sunt arestați în timp ce sunt cu noi, conducătoarea nu m-ar trage la răspundere? Ar trebui să-i spun că nu putem găsi nimic aici și să o rog să găsească un loc la alte biserici?” Când am gândit în acest fel, mi-am dat seama că țineam din nou cont de propriile mele interese, așa că m-am rugat repede lui Dumnezeu: „Dumnezeule, deși situația este foarte gravă și există multe dificultăți, sunt dispusă să renunț la intențiile mele greșite și să caut case sigure. Te rog, îndrumă-mă.” După ce m-am rugat, m-am gândit la un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Ar trebui să te gândești mai întâi la interesele casei lui Dumnezeu, să fii atent la intențiile Sale și să ții seama de lucrarea bisericii. Pune aceste lucruri înainte de toate” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firii corupte”). Trebuia să renunț la propriile mele interese și să acord prioritate intereselor casei lui Dumnezeu. Am văzut că locurile în care stăteau frații erau foarte periculoase și că puteau fi arestați în orice moment, iar dacă m-aș proteja din teama de a-mi asuma responsabilitatea și n-aș încerca să găsesc la timp locuințe sigure pentru a-i ține pe acești frați în siguranță, atunci aș fi complet lipsită de umanitate. Mi-am amintit, de asemenea, că data trecută am fost mereu preocupată de propriile interese și mi-a fost teamă să-mi asum responsabilități și că acest lucru m-a lăsat cu regrete. Nu puteam să fac aceeași greșeală și de data aceasta. Când am colaborat efectiv, am găsit repede două case sigure, iar apoi i-am adus acolo pe frați.

Prin această revelație, am văzut, în cele din urmă, cât de egoistă, detestabilă și lipsită de umanitate fusesem. Am crezut că aveam o umanitate bună și că puteam proteja lucrarea bisericii, dar prin această situație, corupția mea a fost dezvăluită, permițându-mi să mă înțeleg și să fac unele schimbări. Aceasta a fost marea mântuire a lui Dumnezeu pentru mine și a fost ceva ce nu aș fi putut înțelege într-un mediu confortabil. Slavă lui Dumnezeu!