de Kaoyan, Japonia

În cadrul bisericii, mă ocupam de lucrarea de udare. Cum tot mai mulți oameni acceptau lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic, biserica noastră s-a împărțit în trei biserici diferite, iar eu eram responsabilă pentru una dintre ele. După diviziune, mulți nou-veniți, care nu veneau regulat la întruniri, au fost repartizați în biserica mea. M-am gândit că, de vreme ce ne lipsea personalul de udare, să sprijinim toți acei oameni, care nu se întruneau adecvat, ar fi necesitat mult timp și energie. Dacă renunțau fiindcă nu erau udați bine, ceilalți ar fi putut spune că eram incapabilă și de calibru slab. Asta ar fi fost foarte stânjenitor. Era posibil să fiu emondată și tratată sau trasă la răspundere pentru plecarea lor. Dacă n-aș fi fost la conducere, ci doar un membru al personalului de udare, n-ar fi trebuit să-mi asum acea răspundere. Simțeam că era multă presiune, de parcă aș fi fost încărcată cu o mare povară și-mi simțeam inima grea. Conducătorul voia să instruim mai mulți oameni, ca să rezolvăm problema lipsei de udători. Văzând cum mulți credincioși noi nu se întruneau adecvat, am fost copleșită de greutăți. Credeam că n-aveam să pot instrui oamenii la timp și-am fost descurajată. După aceea, am devenit prea pasivă în lucrarea mea. Nu-i instruiam sau udam pe cei pe care ar fi trebuit să-i instruiesc și ud, lucru care ne-a afectat lucrarea. Fiind supărată și simțindu-mă vinovată, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, îmi lipsește statura. Fiind multe dificultăți și probleme în această nouă biserică, am vrut să plec. Știu că nu asta e voia Ta. Îndrumă-mă ca să reflectez asupra mea și să-mi schimb starea greșită, ca să-mi pot asuma această lucrare.”

În devoționalele mele, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Unora le este frică să-și asume responsabilitatea în timp ce își îndeplinesc datoria. Dacă biserica le dă o treabă de făcut, ei se vor gândi mai întâi dacă aceasta presupune să-și asume responsabilitatea, iar dacă o face, nu vor accepta slujba. Condițiile lor pentru îndeplinirea unei datorii sunt, în primul rând, faptul că trebuie să fie o treabă lejeră; în al doilea rând, să nu fie aglomerată sau obositoare; și în al treilea rând, ca indiferent ce fac, să nu își asume nicio responsabilitate. Acesta este singurul tip de datorie pe care o preiau. Ce fel de persoană este aceasta? Nu este aceasta o persoană alunecoasă, înșelătoare? Nu vrea să-și asume nici cea mai mică responsabilitate. Când frunzele cad din copaci, ea se teme că pică cerul. Ce datorie poate îndeplini o astfel de persoană? Ce folos ar putea avea aceasta în casa lui Dumnezeu? Lucrarea casei lui Dumnezeu are de-a face cu lucrarea de luptă cu Satana, precum și cu răspândirea Evangheliei Împărăției. Ce datorie nu implică responsabilități? Ați spune că a fi conducător implică responsabilitate? Nu sunt responsabilitățile acestuia cu atât mai mari și nu trebuie să-și asume responsabilitatea cu atât mai mult? Tu răspândești Evanghelia, mărturisești, faci materiale video și altele asemenea. În realitate, lucrarea pe care o faci, indiferent care este aceasta, implică responsabilități atât timp cât se referă la principiile adevărului. Dacă îndeplinirea datoriei tale este lipsită de principii, acest lucru va afecta lucrarea casei lui Dumnezeu, iar dacă îți este frică să-ți asumi responsabilitatea, atunci nu poți îndeplini nicio datorie. Oare o persoană care se teme să-și asume responsabilitatea în îndeplinirea datoriei sale este lașă sau există o problemă cu firea sa? Trebuie să fii capabil să faci diferența. Adevărul este că aceasta nu este o problemă de lașitate. Dacă acea persoană ar căuta avere sau ar face un lucru în interes propriu, cum ar putea fi atât de curajoasă? Și-ar asuma orice risc. Însă când face lucruri pentru biserică, pentru casa lui Dumnezeu, nu își asumă niciun risc. Astfel de oameni sunt egoiști și ticăloși, cei mai perfizi dintre toți. Oricine nu își asumă responsabilitatea în îndeplinirea unei datorii nu este câtuși de puțin sincer față de Dumnezeu, ca să nu mai vorbim despre loialitatea sa. Ce fel de persoană îndrăznește să-și asume responsabilitatea? Ce fel de persoană are curajul să poarte o povară grea? Cineva care preia conducerea și iese curajos în față într-un moment crucial pentru lucrarea casei lui Dumnezeu, care nu se teme să poarte o responsabilitate grea și să îndure greutăți mari atunci când vede lucrarea cea mai importantă și crucială. Acesta este cineva loial lui Dumnezeu, un bun soldat al lui Hristos. Se poate spune oare că toți cei care se tem să-și asume responsabilitatea în datoria lor o fac pentru că nu înțeleg adevărul? Nu; este o problemă în umanitatea lor. Nu au simțul dreptății sau al responsabilității. Sunt oameni egoiști și ticăloși, nu credincioși în Dumnezeu cu inimă adevărată. Ei nu acceptă câtuși de puțin adevărul și, din aceste motive, nu pot fi mântuiți. Credincioșii în Dumnezeu trebuie să plătească un preț mare pentru a dobândi adevărul și vor întâmpina multe obstacole în a-l practica. Ei trebuie să se lepede de lucruri, să-și abandoneze interesele trupești și să îndure o oarecare suferință. Abia atunci vor putea pune adevărul în practică. Prin urmare, poate cineva care se teme să-și asume responsabilitatea să practice adevărul? Cu siguranță nu poate, și cu atât mai puțin se poate spune că-l câștigă. Îi este frică să practice adevărul, să nu sufere o pierdere în ceea ce privește interesele sale; îi este frică de umilință, de denigrare și de judecată. Nu îndrăznește să practice adevărul, așa că nu-l poate dobândi și, indiferent de câți ani crede în Dumnezeu, nu poate ajunge la mântuire din partea Sa” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul opt: I-au pus pe alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”). Am fost stânjenită când am văzut ce dezvăluiau cuvintele lui Dumnezeu. El spune că cei care se tem să-și asume răspunderea în datoria lor sunt cei mai egoiști, ticăloși și înșelători. Nu pot practica adevărul și nu au cum să obțină mântuirea. Așa mă purtam. Când am văzut că mulți nou-veniți nu se întruneau regulat și că erau puțini candidați de instruit, nu m-am gândit cum să țin cont de voia lui Dumnezeu, instruind candidați viabili și udând bine credincioșii noi, ca să poată prinde rădăcini mai repede pe adevărata cale. Îi tratam ca pe o povară. M-am gândit cât timp și energie ar fi fost necesare ca să-i sprijin și că ceilalți m-ar fi desconsiderat dacă nu m-aș fi descurcat bine. Aș fi fost emondată și tratată, trasă la răspundere dacă era grav. Părea o lucrare solicitantă, care putea să n-aibă rezultate, iar eu m-am simțit potrivnică. Deși m-am forțat s-o fac, am fost pasivă. Fiind iresponsabilă, oamenii care ar fi trebuit instruiți n-au fost, în vreme ce unii n-au mai venit regulat. Evanghelia din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu se răspândește rapid și mulți oameni se întorc la Dumnezeu. Dorința imperioasă a lui Dumnezeu e să udăm și să sprijinim credincioșii noi, dar eu m-am gândit numai la interesele mele, nu la voia Lui. N-am ținut cont nici de viețile nou-veniților. Am fost atât de egoistă și L-am dezamăgit pe Dumnezeu! În celelalte biserici noi, am observat că alții puteau sprijini lucrarea bisericii, fără să se gândească la câștigurile sau pierderile personale. Făceau tot posibilul să ude noii credincioși, oricât de greu era. Ei erau credincioși adevărați, devotați îndatoririlor lor. Eram rușinată și umilită. Trebuia să nu mă mai gândesc la propriile interese și să sprijin lucrarea bisericii. Trebuia să-mi asum această răspundere și să fac tot ce puteam ca să ud bine nou-veniții. După aceea, am început să cooperez proactiv și am făcut eforturi ca să ud oamenii care puteau fi instruiți. Odată ce au înțeles voia lui Dumnezeu, au devenit activi în datoria lor. Lucram împreună ca să ne facem treaba și sprijineam împreună noii credincioși. După puțin timp, mulți credincioși se întruneau regulat. Eram foarte fericită și recunoscătoare lui Dumnezeu.

Însă, curând, iar am înfruntat aceeași situație. Într-o zi, conducătorul mi-a spus: „Biserica Shuiyuan abia a fost înființată. Câțiva noi credincioși nu se întrunesc adecvat și n-au destui udători buni. Lucrarea progresează încet. Preia tu această biserică!” Când a spus asta, am realizat că voia lui Dumnezeu era în situația asta. Ultima dată când o biserică s-a divizat, mi-a fost teamă să-mi asum răspunderea, întârziind lucrarea bisericii. De data asta, trebuia să mă supun și să-mi fac datoria adecvat. Dar am ezitat când am văzut starea în care era biserica Shuiyuan. Biserica de care eram responsabilă abia începuse să facă progrese și mai erau multe de făcut. Să preiau o altă biserica ar fi necesitat mult timp și energie. Dacă nu puteam sprijini adecvat Shuiyuan și nu mă puteam ocupa de lucrare la biserica unde eram, ce-ar fi crezut ceilalți despre mine? Să gestionez o singură biserică n-ar fi fost atât de greu și-mi puteam concentra eforturile pe a-mi face bine lucrarea. Apoi toți m-ar fi văzut cu alți ochi și ar fi fost posibil să fiu promovată. La gândul acesta, am simțit că Biserica Shuiyuan ar fi fost prea greu de gestionat. Oricum, n-ar fi fost în beneficiul meu. N-am vrut să accept. Dar dacă refuzam și n-o prelua nimeni, asta ar fi afectat lucrarea bisericii. Eram într-o dilemă. Conducătorul a văzut în ce stare eram și mi-a împărtășit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă ești suficient de bun la un anumit tip de lucrare profesională și o faci de puțin mai mult timp decât alții, atunci ar trebui să ți se aloce sarcini mai grele. Ar trebui să primești acest lucru de la Dumnezeu și să te supui. Nu fi pretențios și nu te plânge, spunând: «De ce oamenii îmi îngreunează întotdeauna lucrurile? Dau toate sarcinile ușoare altor oameni și mie pe cele grele. Oare nu încearcă doar să-mi facă viața grea?» Ce vrei să spui prin «încearcă să-ți facă viața grea»? Rânduielile de lucru sunt adaptate fiecărui individ – cei care sunt capabili ar trebui să lucreze mai mult. Ai învățat multe și Dumnezeu ți-a oferit multe, așa că este corect să ți se dea o povară mai grea. Acest lucru nu a fost făcut pentru a îngreuna lucrurile pentru tine, povara care ți s-a dat este potrivită pentru tine: Aceasta este datoria ta, așadar, nu încerca să alegi cu mare grijă, sau să spui nu, sau să fugi de ea. De ce crezi că este greu? De fapt, dacă ai face-o cu toată inima, ai fi pe deplin capabil să realizezi asta. Faptul că simți că este greu, de parcă ai fi tratat nedrept, de parcă ți s-ar da bătăi de cap dinadins, este revărsarea unei firi corupte, înseamnă să refuzi să-ți faci datoria și să nu primești de la Dumnezeu; asta nu înseamnă să practici adevărul. Când îți alegi cu mare grijă datoria, făcând-o pe cea care este confortabilă și ușoară, pe cea care te face să dai bine, aceasta este firea coruptă a Satanei. Dacă nu ești capabil să-ți accepți datoria și să te supui, asta dovedește că încă ești răzvrătit față de Dumnezeu, că ripostezi, respingi, eviți – ceea ce este o fire coruptă” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Acest pasaj m-a emoționat. Conducătorul nu încerca să-mi facă viața grea punându-mă să preiau altă biserică. Făceam lucarrea de udare de o vreme, așa că ar fi trebuit să pot s-o gestionez, dacă mă mai sacrificam puțin. Eram prea egoistă, gândindu-mă doar la propriile interese și nefiind dispusă să mă mai sacrific. Mă temeam că aveam să fiu pusă într-o lumină proastă dacă nu făceam o treabă bună, așa că n-am vrut s-o preiau, ci doar am refuzat-o. Nu eram deloc ascultătoare. Faptul că biserica îmi încredința un lucru atât de important ca udarea noilor credincioși erau harul și înălțarea de la Dumnezeu. Ar fi trebuit să mă supun necondiționat și să fac tot ce puteam. Asta ar face cineva cu conștiință și rațiune. Dacă mă bazam pe Dumnezeu și cooperam cu adevărat cu El, știam că avea să mă îndrume ca să fac treaba bine. Apoi m-am rugat lui Dumnezeu în inima mea, pregătită să renunț la grijile mele și să-mi asum răspunderea.

Ulterior, am reflectat și am căutat. De ce voiam mereu să refuz îndatoriri și nu voiam să-mi asum o povară? Am citit ceva în cuvintele lui Dumnezeu. „Indiferent ce fac, antihriștii iau mai întâi în considerare propriile interese și acționează doar după ce s-au gândit la toate; nu se supun cu adevărat, sincer și absolut adevărului fără compromisuri, ci o fac selectiv și condiționat. Ce condiție este aceasta? Este că statutul și reputația lor trebuie să fie protejate și nu trebuie să sufere nicio pierdere. Abia după ce această condiție este îndeplinită, vor hotărî și vor alege ce să facă. Adică, antihriștii se gândesc serios la modul în care să trateze principiile adevărului, însărcinările date de Dumnezeu și lucrarea casei lui Dumnezeu sau la cum să gestioneze lucrurile cu care se confruntă. Nu se gândesc la cum să împlinească voia lui Dumnezeu, cum să nu aducă prejudicii intereselor casei lui Dumnezeu, cum să-L mulțumească pe Dumnezeu sau cum să fie de folos fraților și surorilor; acestea nu sunt lucruri la care se gândesc. Ce iau în considerare antihriștii? Dacă statutul și reputația lor vor fi sau nu afectate și dacă prestigiul lor va fi știrbit. Dacă a face un lucru conform principiilor adevărului aduce beneficii lucrării bisericii și fraților și surorilor, dar ar face ca reputația lor să aibă de suferit și i-ar determina pe mulți oameni să-și dea seama de adevărata lor statură și să știe ce fel de natură și esență au, atunci cu siguranță nu vor acționa conform principiilor adevărului. Dacă a întreprinde lucrare practică îi va face pe mai mulți oameni să aibă o părere bună despre ei, să-i respecte și să-i admire sau va permite cuvintelor acestora să aibă autoritate și să determine mai mulți oameni să li se supună, atunci vor alege să o facă în acel mod; altfel, nu vor alege să-și ignore interesele din considerație pentru interesele casei lui Dumnezeu sau pentru frați și surori. Acestea sunt natura și esența antihriștilor. Nu reprezintă un lucru egoist și ticălos?” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă: Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea a treia)”). „Înainte ca oamenii să experimenteze lucrarea lui Dumnezeu și să înțeleagă adevărul, natura Satanei este cea care preia controlul în ei și îi domină. Ce lucruri specifice sunt în acea natură? De exemplu, de ce ești egoist? De ce trebuie să îți protejezi propria poziție? De ce ai emoții atât de puternice? De ce te bucuri de acele lucruri nedrepte? De ce îți plac cele rele? Care este baza preferinței tale pentru aceste lucruri? De unde vin aceste lucruri? De ce ești așa de fericit să le accepți? De pe acum, ați ajuns cu toții să înțelegeți că motivul principal din spatele tuturor acestor lucruri este că otrava Satanei e înăuntrul omului. Așadar, ce este otrava Satanei? Cum poate fi ea exprimată? De exemplu, dacă întrebi: «Cum ar trebui să trăiască oamenii? Pentru ce ar trebui să trăiască ei?», oamenii vor răspunde: «Fiecare om pentru el însuși și diavolul îl ia pe cel mai din spate». Această singură frază exprimă sursa problemei. Filosofia și logica Satanei au devenit viața oamenilor. Indiferent ce urmăresc oamenii, o fac pentru ei înșiși – și, astfel, trăiesc doar pentru ei înșiși. «Fiecare om pentru el însuși și diavolul îl ia pe cel mai din spate» – aceasta este filosofia de viață a omului și reprezintă, de asemenea, natura umană. Aceste cuvinte au devenit deja natura omenirii corupte, adevărata zugrăvire a naturii satanice pe care o are omenirea coruptă, iar această natură satanică a devenit deja baza existenței omenirii corupte; vreme de câteva mii de ani, omenirea coruptă a trăit cu acest venin al Satanei, chiar până în zilele noastre” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să mergi pe calea lui Petru”). Am găsit răspunsul în cuvintele lui Dumnezeu. Motivul principal pentru care nu voiam să-mi asum o povară grea era că trăiam după o fire antihristă, fiind egoistă și înșelătoare. Fiecare lucru pe care-l făceam era legat de interesele mele, cu condiția prealabilă că nu-mi putea compromite interesele personale. Nu țineam cont de voia lui Dumnezeu și nu sprijineam lucrarea bisericii. Când am văzut că mulți nou-veniți din noua mea biserică nu se întruneau regulat, m-am temut că-mi va fi afectat succesul din datoria mea, lucru care mi-ar fi afectat reputația. Când conducătorul mi-a cerut să supraveghez Biserica Shuiyuan, am știut că, dacă noii credincioși de acolo nu erau udați curând, ei puteau fi perturbați de pastori religioși și puteau renunța. Dar nu am vrut să accept lucrarea de udare acolo. Cântăream argumentele pro și contra pentru mine, gândindu-mă numai cum să îndeplinesc lucrarea de care răspundeam deja. Astfel, n-ar fi fost atât de stresant și n-ar fi trebuit să sufăr mult. Dacă, în cele din urmă, realizam ceva, aș fi obținut aprobarea celorlalți și aș fi lăsat o impresie bună. Trăiam după otrava satanică „Fiecare om pentru el însuși și diavolul îl ia pe cel mai din spate”. Când înfruntam un lucru, mai întâi mă gândeam dacă avea să fie benefic pentru reputația mea. Dacă interesele aveau să-mi fie afectate, chiar dacă era în beneficiul lucrării bisericii, nu voiam să-l fac. Mă împotriveam și refuzam, nu eram deloc sinceră sau supusă față de Dumnezeu. Cei care abia acceptaseră lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu, nu știau încă adevărul. Pastorii se puteam amesteca, înșelându-i și făcându-i să se îndepărteze, așa că biserica m-a desemnat să-i ud și să-i sprijin. În fața acestei sarcini esențiale, nu mi-am asumat răspunderea față de datoria mea și nu mi-am îndeplinit-o, ci m-am temut să nu-mi fie afectată reputația, dacă nu făceam treabă bună. Firea mea era ca cea a antihriștilor: egoistă, demnă de dispreț și interesată doar de sine. Eram plină de regrete și de vinovăție. Simțeam că-I sunt îndatorată lui Dumnezeu și voiam să mă căiesc Lui.

După aceea, am mai citit din cuvintele lui Dumnezeu. „Care este standardul după care sunt judecate faptele unei persoane drept bune sau rele? Standardul e dacă acea persoană, în gândurile, expresiile și acțiunile sale, deține sau nu mărturia punerii în practică a adevărului și a trăirii realității adevărului. Dacă nu ai această realitate sau nu o trăiești, atunci, fără nicio îndoială, ești un răufăcător. Cum îi vede Dumnezeu pe răufăcători? Gândurile și acțiunile tale exterioare nu sunt mărturie pentru Dumnezeu, nici nu-l fac de rușine pe Satana și nici nu îl înfrâng; în schimb, Îl fac de rușine pe Dumnezeu și sunt pline de semne care-L fac pe Dumnezeu să-I fie rușine. Nu mărturisești pentru Dumnezeu, nu te sacrifici pentru El, și nici nu-ți îndeplinești responsabilitatea și obligațiile față de Dumnezeu; în schimb, acționezi pentru binele tău. Ce înseamnă «pentru binele tău»? Mai exact, înseamnă pentru binele Satanei. Prin urmare, în final, Dumnezeu va spune: «Plecați de la Mine, voi, cei ce săvârșiți fărădelegea!» În ochii lui Dumnezeu, nu ai făcut fapte bune, ci, mai degrabă, ai început să te comporți rău. Nu numai că nu vei obține prin asta aprobarea lui Dumnezeu, dar va fi și ceva de condamnat. Ce caută să câștige cineva cu o astfel de credință în Dumnezeu? Oare, până la urmă, nu-i așa că o astfel de credință nu va da niciun rezultat?” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin înlăturarea firii corupte”). Cuvintele lui Dumnezeu sunt foarte clare. Dumnezeu nu Se uită la cât de mult suferim, ci la ce e în inimile noastre și la ce revelăm când ne facem datoria și dacă avem mărturie pentru practicarea adevărului. Dacă motivul unei persoane în datoria sa nu e de a-L mulțumi pe Dumnezeu, dacă nu practică adevărul, atunci oricât de mult ar oferi, Dumnezeu vede asta ca pe o faptă rea și o împotrivire față de El. Amintindu-mi ce a dezvăluit modul meu de gândire în acea perioadă, mereu mă gândeam la interesele mele și-mi făceam planuri în funcție de ele, vrând să mă sustrag de la datoria mea. Deși am acceptat-o fără tragere de inimă, nu eram responsabilă. Nu i-am instruit pe cei pe care trebuia să-i instruiesc, iar câțiva credincioși noi nu se întruneau regulat, fiindcă nu i-am udat la timp. Motivele și purtarea mea erau dezgustătoare pentru Dumnezeu. În ochii Lui, făceam rău și mă împotriveam. Credeam de mulți ani și mă bucurasem de hrana oferită de adevărul de la Dumnezeu, dar nu m-am gândit niciodată să-I răsplătesc iubirea. Când lucrarea bisericii a avut nevoie de sprijin, nu am vrut să-mi asum o povară grea. Nu-mi făceam datoria și nu-L mulțumeam pe Dumnezeu. Chiar nu aveam deloc conștiință sau umanitate. M-am rugat în sinea mea: „O, Dumnezeule, în datoria mea, am urmărit renumele și statutul fără să apăr deloc lucrarea bisericii. Sunt atât de egoistă! Nu mi-am făcut bine datoria și-Ți sunt profund îndatorată. Dumnezeu, Îți mulțumesc că mi-ai mai dat o șansă! Vreau să mă căiesc, să-mi asum această povară și să fac tot ce pot în datoria mea ca să-mi compensez fărădelegile din trecut!”

Ulterior, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care mi-a dat o cale de practică. Dumnezeu spune: „Pentru toți cei care își îndeplinesc datoria, oricât de profund sau superficial ar înțelege adevărul, cel mai simplu mod de practică prin care să intre în realitatea adevărului este să se gândească, în toate, la interesele casei lui Dumnezeu și să renunțe la dorințele egoiste, la intențiile individuale, la motive, mândrie și statut. Să pună interesele casei lui Dumnezeu pe primul loc – măcar atât ar trebui să facă un om. Dacă o persoană care își îndeplinește datoria nu poate face nici măcar atât, atunci cum se poate spune că își face datoria? Asta nu înseamnă a-ți îndeplini datoria. Ar trebui să ții cont mai întâi de interesele casei lui Dumnezeu, să fii atent la voia Sa și să te gândești la lucrarea bisericii și să pui aceste lucruri înainte de toate; abia după aceea poți să te gândești la stabilitatea statutului tău sau la cum te văd alții. Nu simțiți că lucrurile devin ceva mai ușoare atunci când le împărțiți în acești pași și faceți niște compromisuri? Dacă vei practica astfel o vreme, vei ajunge să simți că a-L mulțumi pe Dumnezeu nu este dificil. În plus, ar trebui să poți să-ți îndeplinești responsabilitățile, să-ți onorezi obligațiile și îndatoririle, să lași deoparte dorințele tale egoiste, să-ți lași deoparte intențiile și motivele, să ai considerație pentru voia lui Dumnezeu și să pui pe primul loc interesele casei lui Dumnezeu, lucrarea bisericii și datoria pe care ar trebui s-o îndeplinești. După ce vei fi experimentat aceste lucruri o vreme, vei simți că acesta este un mod bun de a te comporta. Înseamnă să trăiești deschis și onest, fără să fii o persoană meschină sau bună de nimic, și să trăiești cu dreptate și onoare, în loc să fii josnic sau răutăcios. Vei simți că așa ar trebui să trăiască și să acționeze o persoană. Treptat, dorința din inima ta de a-ți satisface propriile interese se va diminua” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin înlăturarea firii corupte”). Datorită cuvintelor lui Dumnezeu, am găsit o cale de practică. Trebuia să renunț la propriile interese și să le pun pe primul loc pe cele ale bisericii. Voiam să fac ceea ce spune cuvântul lui Dumnezeu, să nu mai țin cont dacă interesele mele ar fi afectate și nici de părerea celorlalți despre mine. Trebuia să-mi îndeplinesc responsabilitățile și să-mi asum lucrarea. Am realizat și că n-am vrut niciodată să fac lucrări dificile, de teamă să nu fiu desconsiderată sau tratată dacă nu le făceam bine. Nu am înțeles bunele intenții ale lui Dumnezeu de a mântui omul. Să primesc mai multe lucrări dificile era harul lui Dumnezeu. Dumnezeu folosea această provocare ca să mă învețe să mă bazez pe El și să caut adevărul ca să rezolv probleme. Pe parcursul datoriei mele, să duc o povară grea, să fiu emondată și tratată sau expusă în fața dificultăților sunt toate lucruri bune. Îmi dau șansa de a-mi vedea mai bine defectele și neajunsurile, ca să pot să mă axez mai mult pe căutare și înzestrarea cu adevăr, pentru a-mi compensa punctele slabe. Asta mă ajută să înțeleg adevărul și să progresez în viață. E iubirea lui Dumnezeu.

Odată ce am înțeles voia lui Dumnezeu, atitudinea față de datoria mea s-a schimbat. Pentru a gestiona lucrarea a două biserici, nu mă puteam baza doar pe propriile aptitudini. Ceea ce puteam face eu era limitat, deci trebuia să mă axez pe instruirea oamenilor. Odată ce mai mulți frați și surori știu voia lui Dumnezeu, își pot asuma îndatoriri, iar asta mi-ar ușura munca. Apoi mi-aș putea îndrepta energia spre sarcini critice. Așadar, am discutat cu personalul de udare și am confirmat oamenii care trebuiau instruiți, apoi am ținut întruniri și am avut părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu, ca să le rezolv dificultățile și problemele reale. Am fost surprinsă când unii frați și surori au înțeles lucrarea lui Dumnezeu, au câștigat credință și au vrut să facă o datorie. Când am lucrat împreună, am devenit mai eficientă în datoria mea, iar unele proiecte au fost terminate imediat. Au dobândit și ceva practică și au avut mai multă energie pentru datoria lor. După o vreme în care au fost udați și sprijiniți, mulți dintre noii credincioși dobândiseră o anumită înțelegere a lucrării lui Dumnezeu, puseseră o bază pe adevărata cale și participau activ la întruniri. Când am văzut toate astea, am fost foarte emoționată. După ce am renunțat la interesele mele, mi-am asumat o povară și am făcut tot ce am putut în datoria mea, înainte să-mi dau seama, făcusem progrese și realizam mult mai multe în datoria mea. Acum nu mă mai tem să-mi asum răspunderea și vreau să practic adevărul și să-mi fac datoria ca să-L mulțumesc pe Dumnezeu.