de Qiao Min, China

În ianuarie 2021, Zhang Fang și cu mine am fost selectate să fim conducătoare ale bisericii. Eram ocupate în biserică de dimineața până noaptea târziu. Însă, deoarece eu nu mai colaborasem până atunci la lucrarea bazată pe texte sau la lucrarea de curățire și fiindcă eram nouă în acea biserică și nu eram familiarizată cu multe aspecte, lucrarea nu a fost prea eficientă. După o vreme, Li Yan s-a întors de la o datorie din altă parte și a fost și ea selectată pentru a fi conducătoare a bisericii. Am fost foarte fericită. O cunoșteam pe Li Yan. Își mai făcuse datoria în această biserică și înțelegea bine toate aspectele. În plus, calibrul ei era înalt și avea capacități de muncă. De asemenea, făcuse multe îndatoriri. M-am gândit: „Acum, că o avem pe Li Yan să colaboreze la lucrarea bisericii, trebuie să fim capabile să găsim soluții la problemele și la dificultățile fraților și surorilor, iar când eficiența lucrării se va îmbunătăți, o să fiu văzută bine și eu.” Așa că i-am spus în grabă lui Li Yan totul despre situația din biserică. Li Yan s-a familiarizat foarte repede cu lucrarea și am început să colaborăm împărțindu-ne sarcinile. Zhang Fang și cu mine eram responsabile în principal de lucrările de evanghelizare și de udare. Li Yan era responsabilă de lucrarea de curățire și de viață bisericească. Când Zhang Fang și cu mine ne confruntam cu probleme pe care nu știam cum să le rezolvăm, Li Yan era întotdeauna cea care avea părtășie. Cu ajutorul ei, am fost capabile să găsim modalități de a rezolva multe probleme. Li Yan a devenit și un sprijin de nădejde al bisericii noastre. Conducătorii superiori au organizat o întâlnire a colaboratorilor cu noi pentru a verifica lucrarea bisericii noastre și, când au văzut că noi colaboram activ și că îndeplineam diversele sarcini de lucru într-un mod ordonat, tot dădeau din cap în semn de aprobare. Mi-am amintit că mai veniseră conducătorii și altă dată să afle despre lucrarea noastră și că ne emondaseră pentru că nu îndepliniserăm bine unele sarcini-cheie, ceea ce a dus la întârzieri. Nu puteam să ridic capul de rușine. Acum, că am avut-o pe Li Yan cu care am colaborat la îndeplinirea îndatoririlor, eficiența muncii era clar diferită. Conducătorii superiori ne emondau rar acum, iar eu am fost văzută bine la adunările cu conlucrătorii. M-am gândit: „În viitor, trebuie să colaborez bine cu Li Yan și să mă străduiesc să fac și mai bine toate sarcinile din biserică.”

Într-o seară, în iulie, conducătorii superiori au trimis o scrisoare prin care ni se cerea să recomandăm pe cineva care era destul de bun și care se putea ocupa de lucrarea bisericii. M-am gândit în sinea mea: „Li Yan este cea mai bună în ceea ce privește calibrul și capacitatea de lucru și, în plus, va dobândi mai multă practică dacă va fi promovată. Dar, dacă o recomand, biserica noastră își va pierde unul dintre piloni. Zhang Fang și cu mine încă nu suntem suficient de bune la lucrarea noastră. Dacă lucrarea bisericii devine mai puțin eficientă, conducătorii superiori vor spune cu siguranță că ne lipsește capacitatea de lucru și că nu putem face o lucrare reală. S-ar putea chiar să ne demită. Ce vor crede frații și surorile noastre despre noi atunci? N-o pot recomanda pe Li Yan să plece. Dar, dacă nu o recomand, nu protejez lucrarea bisericii și nu iau în considerare imaginea de ansamblu.” Niciuna dintre opțiuni nu părea corectă, iar asta m-a făcut să mă simt foarte tulburată. În cele din urmă, i-am spus cu reticență lui Li Yan: „Te voi recomanda să mergi.” Li Yan a ezitat și nu a spus nimic, dar am simțit că nu vrea să plece. La început, am vrut să-i cer părerea și să am părtășie cu ea, dar apoi m-am gândit: „Ce se întâmplă dacă, după părtășia noastră, ea decide să plece? Atunci, rezultatele lucrării bisericii noastre vor scădea, iar eu n-o să fiu văzută bine. Lasă, n-o s-o întreb și n-o să am părtășie cu ea. O să mă prefac că nu am văzut nimic. Dacă ea nu pleacă, nu este mai bine pentru mine?” Așa că nu le-am răspuns conducătorilor superiori. După ce am ajuns acasă, m-am întins în pat și m-am tot răsucit de pe o parte pe alta, fără să pot dormi. M-am gândit la faptul că liderii ne ceruseră să le răspundem rapid, în scris, dar eu întârziasem și nu răspunsesem. Oare acest lucru va întârzia lucrarea? Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât deveneam mai tulburată. Dar, în inima mea, tot nu eram dispusă să o recomand pe Li Yan. Era atât de multă muncă de făcut în biserică și, cu un colaborator în minus, cu siguranță eficiența lucrării nu ar fi fost la fel de bună. Gândindu-mă la asta, nu am recomandat-o.

În dimineața celei de-a doua zile, când m-am trezit, mă simțeam slăbită și vlăguită și nu puteam să mănânc nimic. În inima mea, mă simțeam neliniștită. M-am rugat înaintea lui Dumnezeu și, căutând, am văzut aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Indiferent ce fac, antihriștii iau mai întâi în considerare propriile interese și acționează doar după ce s-au gândit la toate; nu se supun cu adevărat, sincer și absolut adevărului fără compromisuri, ci o fac selectiv și condiționat. Ce condiție este aceasta? Este că statutul și reputația lor trebuie să fie protejate și nu trebuie să sufere nicio pierdere. Abia după ce această condiție este îndeplinită, vor hotărî și vor alege ce să facă. Adică, antihriștii se gândesc serios la modul în care să trateze adevărurile-principii, însărcinările date de Dumnezeu și lucrarea casei lui Dumnezeu sau la cum să gestioneze lucrurile cu care se confruntă. Nu se gândesc la cum să satisfacă intențiile lui Dumnezeu, cum să nu aducă prejudicii intereselor casei lui Dumnezeu, cum să-L mulțumească pe Dumnezeu sau cum să fie de folos fraților și surorilor; acestea nu sunt lucruri la care se gândesc. Ce iau în considerare antihriștii? Dacă statutul și reputația lor vor fi sau nu afectate și dacă prestigiul lor va fi știrbit. Dacă a face un lucru conform adevărurilor-principii aduce beneficii lucrării bisericii și fraților și surorilor, dar ar face ca reputația lor să aibă de suferit și i-ar determina pe mulți oameni să-și dea seama de adevărata lor statură și să știe ce fel de natură-esență au, atunci cu siguranță nu vor acționa conform adevărurilor-principii. Dacă a face lucrare reală îi va face pe mai mulți oameni să aibă o părere bună despre ei, să-i respecte și să-i admire, le va îngădui să dobândească un prestigiu și mai mare sau va permite cuvintelor acestora să aibă autoritate și să determine mai mulți oameni să li se supună, atunci vor alege să o facă în acel mod; altfel, nu vor alege să-și ignore interesele din considerație pentru interesele casei lui Dumnezeu sau pentru frați și surori. Aceasta este natura-esență a antihriștilor. Nu reprezintă un lucru egoist și josnic?” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”]. Cuvintele lui Dumnezeu au pus punctul pe „i”, expunând exact starea mea. Firea pe care o dezvăluisem era la fel de egoistă și de detestabilă ca aceea a unui antihrist. Pentru a-mi proteja propria imagine și propriul statut, nu m-am gândit deloc la interesele casei lui Dumnezeu. Conducătorii superiori ne ceruseră să recomandăm pe cineva care să se ocupe de lucrarea bisericii la scară mai largă. Știam prea bine că Li Yan era de calibru bun, că avea capacitate de lucru și că era un candidat potrivit. Conform principiilor, ar fi trebuit să o recomand, dar mi-era teamă că, după plecarea lui Li Yan, nu aș mai fi fost capabilă să fac bine o parte din lucrare, că rezultatele lucrării vor scădea, că aș fi emondată de conducători și n-aș fi văzută bine. Așa că nu am vrut să o recomand pe Li Yan. Când am văzut că Li Yan nu voia să plece, nu am întrebat-o despre dificultățile ei și nici nu am avut părtășie cu ea pentru a o ajuta. Am fost în secret fericită în sinea mea și mi-am dorit cu ardoare ca ea să nu plece. Gândindu-mă că lucrarea bisericii avea acum nevoie urgentă de oameni care să colaboreze, conducătoare a bisericii fiind, ar fi trebuit să fiu atentă la intenția lui Dumnezeu, să am părtășie cu Li Yan și să o ajut să colaboreze proactiv. Dar chiar nu m-am gândit la lucrarea bisericii. Am fost cu adevărat egoistă și detestabilă! Nu exista nicio urmă de umanitate în mine! M-am simțit foarte vinovată și le-am scris repede conducătorilor, recomandând-o pe Li Yan.

A trecut ceva timp, iar conducătorii superiori nu au răspuns, așa că am presupus că găsiseră pe cineva din altă biserică și că nu aveau nevoie de Li Yan. În secret, am fost un pic fericită. Pe neașteptate, într-o zi, conducătorii au trimis o scrisoare în care le cereau fraților și surorilor să scrie o evaluare a lui Li Yan. Văzând această scrisoare, mi-a stat inima în loc și m-am gândit: „Vor o evaluare a lui Li Yan, deci se pare că liderii chiar vor să o promoveze.” Am fost puțin dezamăgită. „Acum, diaconul de evanghelizare este grav bolnav și nu își poate face îndatoririle. Eu mă ocup de lucrarea de evanghelizare pe lângă celelalte îndatoriri ale mele. În plus, nu s-au înregistrat prea multe progrese în lucrarea de evanghelizare în ultima vreme și sunt foarte neliniștită. S-ar putea să nu reușesc să găsesc persoana potrivită pentru o vreme. Inițial, Li Yan urma să își termine propria lucrare și apoi să mă ajute cu lucrarea de evanghelizare. Dacă ea este transferată, cine mă va ajuta cu lucrarea de evanghelizare? În plus, va trebui să preluăm toată munca lui Li Yan. Cum putem eu și Zhang Fang să ne asumăm povara tuturor acestor sarcini? Dacă rezultatele lucrării nu se îmbunătățesc, cum ne vor privi frații și surorile?” Gândindu-mă la toate acestea, am vrut să o țin pe Li Yan aici. Îmi era foarte clar că, dacă aș scrie o evaluare sinceră a lui Li Yan, șansele ca ea să fie promovată ar fi foarte mari. Așa că am scris despre cât de negativă și de afectată a devenit atunci când a fost demisă din datoria ei mai demult, gândindu-mă că, dacă liderii ar vedea că a fost așa, nu ar promova-o. După ce am scris scrisoarea, nu m-am mai gândit la nimic și problema a fost dată uitării.

Într-o zi, am dat peste un fragment din cuvintele lui Dumnezeu și am ajuns să înțeleg natura și consecințele purtării mele în acest fel. Dumnezeu Atotputernic spune: „Aleșii lui Dumnezeu ar trebui să fie alocați central de către casa lui Dumnezeu. Acest lucru nu are nimic de-a face cu niciun conducător, lider de grup sau individ. Fiecare trebuie să acționeze conform principiului; aceasta este regula casei lui Dumnezeu. Antihriștii nu acționează conform principiilor casei lui Dumnezeu, ei uneltesc în mod constant de dragul statutului și intereselor lor și îi fac pe frații și surorile de calibru bun să-i slujească pentru a-și consolida puterea și statutul. Nu este acest lucru egoist și abject? Din exterior, ținând alături de ei oameni de calibru bun și nepermițându-le să fie transferați de casa lui Dumnezeu dau impresia că s-ar gândi la lucrarea bisericii, dar, de fapt, ei se gândesc doar la puterea și statutul lor și deloc la lucrarea bisericii. Le este teamă că vor face prost lucrarea bisericii, vor fi înlocuiți și își vor pierde statutul. Antihriștii nu se gândesc la lucrarea mai amplă a casei lui Dumnezeu, când se gândesc doar la propriul statut și îl protejează fără nicio remușcare cu privire la costul pentru interesele casei lui Dumnezeu și când își apără statutul și interesele în detrimentul lucrării bisericii. Acest lucru este egoist și abject. Când se confruntă cu o astfel de situație, cel puțin trebuie să gândească în conștiința lor: «Acești oameni sunt toți ai casei lui Dumnezeu, nu sunt proprietatea mea personală. Și eu sunt membru al casei lui Dumnezeu. Ce drept am eu să opresc casa lui Dumnezeu din a transfera oameni? Ar trebui să iau în considerare interesele generale ale casei lui Dumnezeu, în loc să mă concentrez doar asupra lucrării din sfera propriilor responsabilități.» Acestea sunt gândurile care ar trebui să se regăsească la oamenii care au conștiință și rațiune și rațiunea pe care ar trebui să o aibă cei care cred în Dumnezeu. Casa lui Dumnezeu se implică în lucrarea generală, iar bisericile în lucrarea parțială. Prin urmare, atunci când casa lui Dumnezeu are o nevoie deosebită din partea bisericii, cel mai important pentru conducători și lucrători este să respecte rânduielile casei lui Dumnezeu. Conducătorii falși și antihriștii nu au o astfel de conștiință și rațiune. Toți sunt destul de egoiști, se gândesc doar la ei înșiși și nu se gândesc la lucrarea bisericii. Ei iau în considerare numai beneficiile din fața ochilor, nu iau în considerare lucrarea mai amplă a casei lui Dumnezeu și, prin urmare, sunt absolut incapabili să se supună rânduielilor casei lui Dumnezeu. Sunt extrem de egoiști și abjecți! În casa lui Dumnezeu, ei sunt chiar suficient de îndrăzneți pentru a fi obstructivi și chiar îndrăznesc să-și consolideze poziția; aceștia sunt oamenii cei mai lipsiți de umanitate, sunt oameni răi. Acesta este genul de oameni pe care îl reprezintă antihriștii. Ei se raportează întotdeauna la lucrarea bisericii, la frați și surori și chiar la toate bunurile casei lui Dumnezeu care se încadrează în sfera responsabilității lor ca la proprietatea lor privată. Ei cred că de ei depinde cum sunt aceste lucruri distribuite, transferate și folosite, iar casa lui Dumnezeu nu are voie să intervină. Odată ce sunt în mâinile lor, parcă sunt în posesia Satanei, nimeni nu are voie să se atingă de ele. Ei sunt cei mai tari, cei mai mari și oricine intră pe teritoriul lor trebuie să se supună ordinelor și rânduielilor date de ei într-un mod educat și docil și să primească indicații din expresiile lor. Aceasta este manifestarea egoismului și a abjecției din caracterul antihriștilor. Ei nu acordă nicio atenție lucrării casei lui Dumnezeu, nu urmează deloc principiile și se gândesc doar la propriile interese și statut – ceea ce reprezintă toate semnele distinctive ale egoismului și abjecției antihriștilor” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Excursul patru: Rezumând caracterul antihriștilor și firea-esență pe care o au (Partea întâi)”]. Dumnezeu expune faptul că antihriștii sunt deosebit de egoiști și de detestabili, tratându-i pe frați și pe surori ca pe niște unelte care să-i slujească de dragul propriei lor reputații și al propriului statut și neacordând deloc atenție lucrării casei lui Dumnezeu. Comparându-mă cu antihriștii, comportamentul meu era același. Știusem foarte bine că, după ce Li Yan a fost demisă, ea a dobândit o oarecare înțelegere de sine și a făcut o schimbare, și că acum își făcea îndatoririle în mod eficient. Dar îmi fusese teamă că, dacă o recomandam, rezultatele lucrării bisericii noastre nu s-ar îmbunătăți, iar eu m-aș face de râs, așa că adusesem în discuție modul în care a acționat Li Yan atunci când era într-o stare proastă pentru a-i induce în eroare pe conducători, sperând să o păstrez pe Li Yan aici, astfel încât să mă folosesc de ea în continuare. Li Yan nu era foarte dispusă să plece, dar eu nu-i oferisem părtășie și ajutor, ba chiar mă bucurasem în secret, sperând că va continua să trăiască într-o stare greșită, ca să nu fie transferată. Știusem foarte bine că lucrarea bisericii avea nevoie de oameni, dar îmi păsase doar să-mi protejez propriile interese și nu mă gândisem deloc la lucrarea generală a bisericii. Cum îmi făceam eu datoria astfel? Pentru a face pe cineva să rămână ca să mă slujească și ca să-mi păstrez propria reputație și propriul statut, am ignorat complet nevoile lucrării bisericii. Făcând acest lucru, nu perturbam eu lucrarea bisericii? Calea pe care mersesem era calea antihriștilor de a se împotrivi lui Dumnezeu. Dacă nu renunțam la comportamentele mele rele și nu mă pocăiam în fața lui Dumnezeu, aveam să fiu eliminată de El până la urmă. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât îmi era mai frică și am devenit oarecum plină de ură față de natura mea satanică egoistă și detestabilă, așa că m-am rugat lui Dumnezeu, spunându-I că sunt dispusă să mă pocăiesc.

Am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Cei care sunt capabili să pună adevărul în practică pot accepta cercetarea lui Dumnezeu în lucrurile pe care le fac. Când accepți cercetarea lui Dumnezeu, inima ta va fi îndreptată. Dacă faci mereu lucrurile doar ca să le vadă ceilalți și vrei să câștigi mereu lauda și admirația celorlalți și nu accepți cercetarea lui Dumnezeu, atunci mai este Dumnezeu în inima ta? Astfel de oameni nu au inimi cu frică de Dumnezeu. Nu face mereu lucrurile de dragul tău și nu lua constant în considerare propriile interese; nu ține cont de interesele omului și nu te gândi la mândria, reputația și statutul tău. Mai întâi trebuie să te gândești la interesele casei lui Dumnezeu și să faci din ele prioritatea ta. S-ar cuveni să ții seama de intențiile lui Dumnezeu și să începi prin a contempla dacă au fost sau nu impurități în îndeplinirea datoriei tale, dacă ai fost loial, ți-ai îndeplinit responsabilitățile și dacă ai dat totul pentru asta, precum și dacă te-ai gândit sau nu din inimă la datoria ta și la lucrarea bisericii. Trebuie să te gândești la aceste lucruri. Dacă te gândești la ele frecvent și le înțelegi, îți va fi mai ușor să-ți îndeplinești bine datoria. Dacă ai un calibru slab, dacă experiența ta este superficială sau dacă nu ești competent în lucrarea ta profesională, pot exista unele greșeli sau lipsuri în lucrarea ta, iar tu s-ar putea să nu obții rezultate bune – dar vei fi făcut tot ce îți stă în putință. Nu îți satisfaci propriile dorințe egoiste sau preferințe. În schimb, acorzi mereu atenție lucrării bisericii și intereselor casei lui Dumnezeu. Deși s-ar putea să nu obții rezultate bune în datoria ta, inima ta se va fi îndreptat; dacă, în plus, poți să cauți adevărul ca să rezolvi problemele din datoria ta, vei fi la înălțimea standardului în îndeplinirea datoriei tale și, în același timp, vei putea să intri în adevărul-realitate. Asta este ceea ce înseamnă să ai mărturie” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firii corupte”). Cuvintele lui Dumnezeu au indicat o cale de practică. În îndeplinirea datoriei, trebuie să renunțăm la ambițiile și la dorințele personale și să punem pe primul loc lucrarea casei lui Dumnezeu. Să luăm, de exemplu, problema recomandării lui Li Yan. Deoarece sora întrunea condițiile casei lui Dumnezeu de promovare și de cultivare, ar fi trebuit să o recomand și să o las să practice mai bine într-o funcție potrivită, ceea ce ar fi fost benefic și pentru lucrarea bisericii. Recunoscând acest lucru, am fost dispusă s-o recomand pe Li Yan și nu m-am mai gândit că mă fac de râs pentru că rezultatele lucrării mele ar fi slabe. Am vrut doar să mă rog și să mă bazez mai mult pe Dumnezeu și să fac lucrarea bisericii cât mai bine.

Nu după mult timp, Li Yan a fost transferată, iar eu am preluat lucrarea de care fusese responsabilă. Înainte, participasem rar la lucrarea de care era responsabilă ea. Când am văzut că lucrarea de curățire făcea apel la multe principii și că, dacă nu le stăpâneam, lucrarea ar fi fost întârziată, m-am simțit puțin stresată în legătură cu asta. La momentul respectiv, mi-am amintit că Dumnezeu a spus că trebuie să ne facem datoria cu toată inima, puterea și mintea. Trebuia să-mi folosesc toată puterea și să fac tot ce puteam să fac. Mai târziu, în timp ce frații și surorile sortau materialele pentru îndepărtarea oamenilor, au apărut multe abateri și probleme. Așadar, am avut părtășie și am studiat principiile cu toată lumea, căutând îndrumare pentru tot ceea ce nu înțelegeam, și am dobândit treptat o oarecare înțelegere a principiilor. Când am adoptat mentalitatea corectă față de colaborare, de fapt, nu a fost atât de dificil pe cât am crezut. Mi-am amintit că, înainte, când era Li Yan aici, ea a fost cea care rezolvase multe dintre problemele și dificultățile fraților și surorilor, având părtășie cu ei, așa că eu nu avusesem nicio povară. După plecarea lui Li Yan, ajunsesem să mă bazez din ce în ce mai mult pe Dumnezeu și aveam și o povară mai mare decât înainte.

I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru rânduirea Sa practică a mediilor, care mi-a permis să am o oarecare înțelegere a naturii mele esențe egoiste și detestabile. În același timp, mi-am dat seama și că, ori de câte ori biserica are nevoie de oameni care să colaboreze la lucrare, ar trebui să îi căutăm și să îi recomandăm în mod activ și că nu ar trebui să ne gândim la propriile interese, ci, mai degrabă, trebuie să ne gândim la lucrarea generală a bisericii. Asta înseamnă să protejezi lucrarea bisericii și este în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu. Când am lăsat deoparte propriile interese și am purtat o povară pentru datoria mea, am putut și să rezolv unele dintre dificultățile datoriei mele și am văzut conducerea lui Dumnezeu. Practicând astfel, m-am simțit liniștită și împăcată în inima mea.