de Yan Ping, China

S-a întâmplat chiar după ce devenisem lider de biserică. PCC tocmai lansase o rundă de arestări în masă ale membrilor Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic. Nu mi-am putut stăpâni îngrijorarea – situația fiind gravă, dacă aș merge zilnic la adunări, în diferite locuri, aș putea foarte bine să fiu arestată de poliție. Dacă m-ar aresta, sigur aș deveni ținta torturii și a cruzimii. Dintotdeauna am avut o constituție fragilă și n-am avut parte de suferință. Cum aș putea să îndur tortura? M-am speriat gândindu-mă la asta și n-am vrut s-accept datoria. Dar când m-am gândit că frații și surorile mă aleseseră să fiu lider, având încrederea în mine, nu am putut justifica să nu accept însărcinarea doar pentru că îmi era frică. Așa că am răspuns cu tact: „Chiar sunt capabilă de asta? N-am mai ocupat poziția de lider. Dacă voi întâlni o problemă pe care nu o pot rezolva, nu voi întârzia lucrarea bisericii?” Liderul mi-a răspuns în părtășie, spunându-mi: „Îndatoririle pe care le primim reprezintă o șansă să ne pregătim. Doar fă tot ce poți.” După ce i-am auzit părtășia, am acceptat datoria. Dar la scurt timp, au început să curgă mesajele de la liderul meu, unul după altul, prin care mă anunța că sora Li, sora Wu și alți câțiva membri fuseseră arestați, alături de 6 lideri și colegi de la alte biserici, și ne cerea să fim toți cu ochii în patru. Am fost cuprinsă de panică. Cum era posibil să fie arestați atâția frați și surori? Mi-am dat seama că o văzusem pe sora Li doar cu câteva zile în urmă. Oare mă supraveghea și pe mine poliția? Dacă începuseră s-o facă, era doar o chestiune de timp până să mă aresteze, pentru că erau camere de supraveghere peste tot. Era foarte periculos să-mi îndeplinesc îndatoririle într-un astfel de mediu… Îmi era foarte frică ori de câte ori mă gândeam la asta. Eram îngrozită că, într-o zi, voi fi arestată brusc în timp ce lucrez. Din afară, părea că îmi îndeplinesc îndatoririle, dar pur și simplu nu puteam să pun suflet în ele și rareori mă gândeam cum să mi le îndeplinesc mai bine. Uneori, când frații și surorile veneau la mine cu vreo problemă, nu eram dispusă nici să îi ajut.

La scurt timp, am primit alt mesaj de la liderul meu, spunându-mi că poliția le-a cerut celor arestați să identifice din poze membri ai bisericii și că instalau blocaje la intersecții, făcând percheziții. Mi-a amintit să fim foarte atenți ori de câte ori ieșim. Auzind asta, m-am îngrijorat și mai tare. Părea că poliția strânsese deja multe informații despre frații și surorile mele. Oare fuseserăm fotografiați ultima dată când ne-am întâlnit cu sora Li? Dacă ne filmaseră atunci, poliția sigur își va da seama că eu conduc lucrarea bisericii, văzându-mă peste tot în filmări. Dacă aș fi arestată, sigur mă vor tortura și mă vor forța să vorbesc! Întorcându-mă acasă pe scuterul meu electric, am fost tensionată tot drumul – mesajele liderului m-au tulburat. Deși era deja întuneric afară, n-am îndrăznit să-mi scot ochelarii de soare. N-am riscat să fiu reperată pe vreo cameră de supraveghere și să fiu arestată în orice clipă. În acel moment, mi-a trecut prin minte un gând foarte egoist. M-am gândit: „Aș putea negocia cu liderul ca acea soră mai în vârstă să-mi preia slujba. Are deja 50 de ani – chiar dacă ar fi arestată, probabil că poliția nu ar tortura-o.” Dar mi-am dat seama repede cât de egoistă era această idee. Fiindu-mi frică să nu fiu prinsă și supusă torturii, simțind pericolul, am vrut să-i predau slujba sorei mele mai în vârstă. Ce urât și josnic din partea mea! Dar în același timp, nu-mi puteam stăpâni neliniștea și frica. Îmi reveneau des în minte imagini cu frați și surori torturați și chinuiți. Deveneam tot mai speriată gândindu-mă la asta și mă tot plângeam: „De ce mă pun să-mi asum o slujbă atât de periculoasă? Ce va fi dacă voi fi arestată? Sunt încă foarte tânără. Va trebui să înfrunt tortura și chinul și să fiu închisă, suferind tot restul vieții?” Am fost extrem de neliniștită și speriată și m-am rugat lui Dumnezeu, spunându-I despre starea mea: „Dumnezeule Atotputernic! Mi-e frică încontinuu că voi fi arestată, închisă și torturată. Nu mă pot liniști când îmi fac datoria, ba chiar îmi doresc să i-o dau altcuiva. Sunt mereu egoistă, gândindu-mă doar la trupul meu. Nu vreau să trăiesc speriată și intimidată și să fiu înșelată de Satana. Dumnezeule, mă rog să mă luminezi și să-mi îngădui să-Ți înțeleg voia. Îți cer și să îmi dai putere, ca să fiu tare în această situație dificilă.”

Chiar atunci, mi-am amintit un imn al cuvintelor lui Dumnezeu, numit „Imită-L pe Domnul Isus.” „Pe drumul spre Ierusalim, Isus a fost în chinuri, ca și cum cineva I-ar fi răsucit un cuțit în inimă, dar, cu toate acestea, nu a avut nici cea mai mică intenție de a nu se ține de cuvânt; a existat întotdeauna o forță puternică ce L-a mânat înainte spre locul unde avea să fie crucificat. În cele din urmă, a fost răstignit și a devenit asemenea trupului păcătos, ducând la bun sfârșit lucrarea de răscumpărare a omenirii. S-a eliberat de cătușele morții și ale Iadului. Înaintea Lui, moartea, Iadul și Gheena și-au pierdut puterea și au fost înfrânte de El. A trăit vreme de treizeci și trei de ani, timp în care a făcut mereu tot posibilul pentru a împlini voia lui Dumnezeu în conformitate cu lucrarea lui Dumnezeu din acele vremuri, fără a se gândi la câștigul sau pierderea personală și întotdeauna cu gândul la voința lui Dumnezeu Tatăl. Datorită slujirii Sale înaintea lui Dumnezeu, care era în armonie cu voința lui Dumnezeu, Dumnezeu a pus povara cea grea de a răscumpăra întreaga omenire pe umerii Lui și L-a împins să o ducă la bun sfârșit, iar El a fost calificat și a avut dreptul de a finaliza această sarcină importantă. De-a lungul vieții Sale, El a îndurat suferințe fără margini pentru Dumnezeu și a fost ispitit de Satana de nenumărate ori, dar niciodată nu a deznădăjduit. Dumnezeu I-a dat o însărcinare atât de covârșitoare pentru că a avut încredere în El și pentru că L-a iubit. Dacă, la fel ca Isus, sunteți în măsură să vă aplecați cu toată grija asupra poverii lui Dumnezeu și să întoarceți spatele trupurilor voastre, atunci Dumnezeu vă va încredința sarcinile Lui importante ca să îndepliniți condițiile necesare pentru a-L sluji. Numai în aceste condiții veți îndrăzni să spuneți că faceți voia lui Dumnezeu și că Îi îndepliniți porunca, și numai atunci veți îndrăzni să spuneți că sunteți cu adevărat în slujba lui Dumnezeu” („Urmați Mielul și cântați cântări noi”). Am fost foarte emoționată când l-am cântat. Confruntat cu durerea și a suferința răstignirii, Domnul Isus n-a regretat și n-a dat înapoi deloc, în ciuda slăbiciunii trupului Său. Mai degrabă, a mers cu fermitate spre cruce, îndurând toate suferințele pentru a înfăptui jertfă de păcat și a răscumpăra omenirea din ghearele Satanei, atât de mare a fost iubirea lui Dumnezeu pentru umanitate. În schimb, eu cum L-am tratat pe Dumnezeu? În îndeplinirea însărcinării date de El, m-am gândit doar la siguranța mea și mi-a fost mereu teamă că voi fi arestată, închisă, torturată. Am trăit intimidată și speriată, mi-am făcut mecanic datoria, fără niciun efect real. Văzând cât de periculoasă era situația, m-am gândit și să-mi predau datoria unei sore mai în vârstă. Am fost egoistă și demnă de dispreț! În acele vremuri dificile, nu m-am gândit deloc să fiu martoră pentru Dumnezeu și să-l umilesc pe Satana. M-am gândit doar la trupul meu și cum să-mi fac datoria în siguranță, fără să sufăr sau să fac sacrificii, ca într-un final s-obțin mântuirea și binecuvântările lui Dumnezeu, împreună cu tot ce a promis. În fața greutăților, am vrut să-mi abandonez datoria de dragul siguranței mele, ba chiar m-am contrazis cu Dumnezeu și m-am răzvrătit împotriva Lui, dar realizând cât de tranzacționale erau ideile avute în credința mea, n-am putut să spun nimic. M-am gândit la Petru, care s-a supus complet lui Dumnezeu în mijlocul greutăților. Nu și-a făcut niciodată griji pentru binele lui, dedicându-se împlinirii voii lui Dumnezeu și alinării inimii Lui. La final, a fost răstignit pe o cruce întoarsă, drept mărturie strălucitoare pentru Dumnezeu. Comparându-mi faptele cu cele ale lui Petru, m-am simțit rușinată și vinovată și am venit înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat: „Dumnezeule! Această situație a expus egoismul și josnicia mea. Mi-a fost frică de închisoare și suferință și nu m-am gândit deloc cum să fiu martoră pentru Tine. Dumnezeule, nu mai vreau să-mi fac griji pentru ce câștig sau pierd. Vreau doar să-mi fac datoria ca să Te mulțumesc. Dacă chiar voi fi arestată și persecutată, sunt dispusă să mă supun. Jur pe viața mea că nu voi fi un Iuda, nu voi trăda și voi fi martoră pentru Tine.” După ce mi-am terminat rugăciunea, m-am simțit liniștită și fermă.

Mi-am amintit alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Din tot ce are loc în univers, nu există nimic în care Eu să nu am ultimul cuvânt. Există ceva ce nu se află în mâinile Mele?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 1). Am avut brusc un declic. Desigur. Chiar dacă merg la adunări și-mi fac datoria zilnic, nu voi fi arestată decât cu acordul lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu a rânduit s-am experiența persecuției și a greutăților, și dacă mă ascund toată ziua în casă, tot voi fi arestată. Totul e în mâinile lui Dumnezeu, așa că trebuie s-accept orice situație întâlnesc. Voi face totul să implementez strategiile noastre de siguranță, dar dacă e să fiu arestată, sunt dispusă să mă supun orchestrărilor și aranjamentelor Lui. Luminarea și iluminarea cuvintelor Lui mi-au dat putere și credință și m-am simțit imediat eliberată. Din acel moment, când am mers la adunări, am fost mai calmă și mai puțin speriată. PCC și-a continuat campania cumplită de arestări, dar văzând cum cuvintele lui Dumnezeu le-a dat credință fraților și surorilor mele, putând să-și continue datoria, am fost foarte inspirată și am putut să mă concentrez și să fac sacrificii în datoria mea. Am simțit clar că Dumnezeu mă îndruma și rezolvat unele probleme ale fraților și surorilor. Și lucrarea bisericii progresa normal. Asta mi-a arătat că oricât de sălbatic și nesupus devine Satana, el nu poate perturba lucrarea lui Dumnezeu. Credința mea în Dumnezeu a devenit și mai mare.

M-am gândit că după ce am trăit toate astea, am obținut puțină statură și nu mi-am imaginat că în următorul scenariu orchestrat de Dumnezeu, voi fi din nou complet expusă.

Anul acesta în iulie, am primit un mesaj de la liderul meu, spunându-mi că sora Liu, cu care eram des în contact, fusese urmărită în ultimele 2-3 luni. Și cei 20 de frați și surori cu care sora Liu luase contact erau supravegheați de poliție, printre care și eu. A mai spus că e posibil ca poliția să fii fotografiat locurile de adunare frecventate de sora Liu. Pin urmare, m-a sfătuit că e imperativ să nu iau legătura cu frații și surorile mele. După ce-am citit asta, nu mi-am mai putut păstra calmul. M-am gândit: „O văd destul de des pe sora Liu, ba chiar am fost cu ea recent la o plimbare cu bicicleta prin district. Drumul era împânzit de camere de supraveghere; dacă ne-au filmat, voi avea probleme serioase. PCC arestează și persecută creștini cu și mai mult dezinvoltură. Dacă sunt arestată în acest moment critic, cine știe la ce torturi mă va supune poliția. Mă vor omorî în bătaie?” Acest gând mă îngrozea tot mai tare. Nu mă puteam calma, nici citi cuvintele lui Dumnezeu. La scurt timp, am aflat că sunt stocate cărți ale cuvintelor lui Dumnezeu în apartamentul închiriat de sora Liu. Dacă nu urmau să fie mutate curând, poliția le-ar fi descoperit, iar casa lui Dumnezeu ar fi suferit daune. Dar am fost contrariată: Poliția era în plină campanie de vânătoare de oameni și de arestare a credincioșilor. Dacă mă întâlneam cu poliția în timp ce transportam cărțile, n-ar avea toate dovezile necesare? În acest caz, interogatoriul n-avea cum să nu includă tortura și s-ar putea dovedi chiar fatal pentru mine. Ținând cont de toate astea, n-am vrut să merg. Însă, dacă nu merg, m-am întrebat dacă voi putea închide ochii asupra pagubelor suferite de casa lui Dumnezeu. M-am luptat o vreme cu aceste gânduri, dar nu m-am putut decide.

A doua zi, am văzut un fragment din cuvintele lui Dumnezeu. „Antihriștii sunt extrem de egoiști și meschini. Nu au credință adevărată în Dumnezeu, cu atât mai puțin devotament față de Dumnezeu; când întâmpină o problemă, se protejează și se apără doar pe ei înșiși, se gândesc doar la ei. Pentru ei, nimic nu e mai important decât propria supraviețuire și siguranță. Nu le pasă cât de mult rău se face lucrării casei lui Dumnezeu – atât timp cât ei sunt încă în viață și nu li se întâmplă nimic, asta e tot ce contează. Firea oamenilor de acest fel este vicioasă, ei nu se gândesc la frați și surori sau la casa lui Dumnezeu, se gândesc doar la ei. Sunt antihriști. Așadar, când astfel de lucruri se abat asupra celor care sunt devotați lui Dumnezeu și au credință adevărată în Dumnezeu, cum se descurcă ei cu acestea? (Se vor gândi la orice modalitate de a ocroti interesele casei lui Dumnezeu, de a proteja ofrandele casei lui Dumnezeu de la a fi prejudiciate și vor face aranjamentele necesare pentru ca liderii și conducătorii și frații și surorile să reducă la minim pierderile. Primul lucru pe care îl fac antihriștii, pe de altă parte, este să se protejeze pe sine și să ignore lucrarea casei lui Dumnezeu. Și astfel, când marele balaur roșu efectuează arestări, prejudiciul adus bisericilor este deosebit de grav.) Ceea ce fac antihriștii echivalează cu predarea lucrării și ofrandelor casei lui Dumnezeu marelui balaur roșu. Ei nu trimit pe cineva să rezolve problema, ci o ignoră. Aceasta este trădare sub o altă formă. Oamenii care-I sunt loiali lui Dumnezeu știu clar că există riscuri și sunt dispuși să și le asume pentru a face față consecințelor și a menține pierderile casei lui Dumnezeu la un nivel minim înainte ca ei înșiși să se retragă. Ei nu dau prioritate propriei lor siguranțe. Ce spuneți despre asta: n-ar putea să le pese oamenilor măcar puțin de propria siguranță? Cine nu este conștient de pericolele din mediul său? În orice caz, trebuie să-ți asumi riscuri pentru a-ți îndeplini datoria. Este responsabilitatea ta. N-ar trebui să dai prioritate propriei tale siguranțe. Lucrarea casei lui Dumnezeu și cea pe care Dumnezeu ți-o încredințează sunt cele mai importante și sunt mai presus de orice altceva. Antihriștii pun pe primul loc propria lor siguranță; ei cred că nimic altceva nu are legătură cu ei. Nu le pasă când altcineva pățește ceva, indiferent cine ar putea fi. Atât timp cât nu li se întâmplă nimic rău antihriștilor înșiși, ei se simt împăcați. Sunt lipsiți de orice loialitate, fapt care e determinat de natura și esența unui antihrist” („Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea a doua)” în Demascarea antihriștilor). Acest fragment m-a lovit în plin. Firea unui antihrist e rea, foarte egoistă și demnă de dispreț. Când e vorba de siguranța lor, preferă să sufere pierderi Casa lui Dumnezeu decât să se pună ei în pericol. Nu au deloc conștiință sau rațiune, nici cea mai mică loialitate față de Dumnezeu. În ceea ce mă privește, când am dat de pericol, nu m-am gândit decât cum să mă protejez și să evit riscurile. Când am auzit că sunt tot în apartament cărțile, am înțeles clar că dacă nu le mut de acolo, ar putea fi confiscate de către poliție, iar casa lui Dumnezeu ar fi suferit daune. Ar fi trebuit să dau prioritate intereselor casei Lui și să fi mutat imediat cărțile, dar m-am temut că dacă-mi arăt fața, voi fi arestată și supusă torturii și chinului, riscând chiar și să mor, așa că n-am vrut s-o fac. Nu dădeam, de fapt, cărțile cuvintelor lui Dumnezeu pe mâna poliției? Indiferent de situație, m-am gândit mai întâi la siguranța mea, ținând prea puțin cont de interesele casei lui Dumnezeu. Am vrut să-mi fac datoria în siguranță, dar trădam interesele casei Lui. Cât am fost de inumană! Chiar dacă, din afară, nu păream la fel de păcătoasă ca un antihrist, firea mea nu era diferită de a lui. Am fost egoistă și demnă de dispreț. Dacă nu m-aș căi, sigur aș abate asupra mea mânia lui Dumnezeu. Cei care cred cu adevărat în Dumnezeu nu se gândesc la propria siguranță. În momente cruciale, uită de interesele lor și le protejează pe cele ale casei Lui. Sunt trup și suflet cu Dumnezeu. Atunci am știu sigur că trebuie să întorc spatele firii mele satanice și, indiferent de pericolele și obstacolele întâlnite, ar trebui să risc totul pentru a proteja interesele casei Lui. Am fost dispusă să-mi pun credință în Dumnezeu și să mut cărțile pentru a reduce cât mai mult daunele. După aceea, rugăciunile mele au gravitat în jurul acestei probleme. I-am cerut lui Dumnezeu și să-mi dea credință și să mă elibereze de timiditate și teamă. M-am gândit la un film văzut cu două zile înainte, numit „Profund marcată”. Protagonista a trecut prin arestări și persecuții ale PCC încă de la 13 ani. În 28 de ani, a fost arestată de 3 ori și a trecut prin tot felul de persecuții. Totuși, oricât a fost de dureros și de greu, chiar și când viața i-a fost în pericol, ea s-a bazat pe cuvintele lui Dumnezeu, ca să reziste cu tărie, și-n cele din urmă l-a învins pe Satana și a mărturisit ferm. În plus, și după ce a ieșit din închisoare, a continuat să-și facă datoria de ființă creată. M-am gândit și la mulți frați și surori care fuseseră arestați, torturați și îndoctrinați de PCC și la cum au folosit cuvintele lui Dumnezeu pentru a învinge constrângerea și persecuția Satanei. Mi-am dat seama că oricât de rău și crud ar fi Satana, cât timp putem să ne bazăm sincer pe Dumnezeu și să fim îndrumați de cuvintele Lui, putem să-l învingem pe Satana și să mărturisim ferm. Totul a fost foarte încurajator și mi-a reînoit credința – nu mi-a mai fost foarte frică.

După aceea, am reflectat și asupra mea: Motivul pentru care nu am vrut să accept această datorie periculoasă a fost teama mea de-a nu fi torturată de poliție. N-am vrut să sufăr, cu atât mai puțin să mor. Chiar atunci, mi-am amintit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Acea cale pe care ne îndrumă Dumnezeu nu este dreaptă, ci un drum șerpuit, plin de gropi; în plus, Dumnezeu spune că, cu cât mai pietroasă este calea, cu atât mai mult ne poate aceasta dezvălui inimile iubitoare. Totuși, niciunul dintre noi nu poate deschide o asemenea cale. În experiența Mea, am mers pe multe căi stâncoase și nesigure și am îndurat mari suferințe; uneori, am fost atât de îndurerat încât am vrut să strig, dar am mers pe această cale până astăzi. Cred că aceasta este calea deschisă de Dumnezeu, deci suport chinul tuturor suferințelor și merg mai departe. Căci asta a poruncit Dumnezeu, deci cine poate scăpa? Nu cer să primesc vreo binecuvântare; nu cer decât să pot fi în stare să merg pe calea pe care s-ar cuveni să merg, potrivit voii lui Dumnezeu. Nu caut să-i imit pe ceilalți, mergând pe calea pe care merg ei; nu caut decât să Îmi pot împlini devotamentul de a merge pe calea menită Mie până la sfârșit. […] Măsura în care trebuie să sufere un individ și distanța pe care trebuie să o parcurgă pe calea lui sunt rânduite de Dumnezeu și că nimeni nu poate ajuta cu adevărat pe altcineva” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Calea… (6)”). M-am gândit și la ce spun cuvintele Lui: „Căci oricine vrea să-și salveze viața o va pierde, dar cel ce-și pierde viața pentru Mine o va găsi” (Matei 16:25). Atunci am realizat că destinul fiecăruia e în mâinile Lui, la fel ca viața și moartea. Dacă urma sau nu să fiu arestată, închisă sau torturată și chinuită depindea numai de Dumnezeu. Ar trebui să mă supun complet. Ca în povestea lui Iov ispitit de Satana. I-a fost luată averea, copiii i-au fost uciși și tot corpul i s-a umplut de bube. Dumnezeu nu i-a permis Satanei să-i ia viața lui Iov și, astfel, Satana n-a îndrăznit să-L sfideze. Aceasta e autoritatea lui Dumnezeu. Iov era conștient de suveranitatea lui Dumnezeu, astfel că, nici cuprins de o mare suferință, nu L-a învinuit, ba chiar a spus: „Iahve a dat și Iahve a luat; binecuvântat să fie numele lui Iahve Dumnezeu” (Iov 1:21). La final, Iov îl rușinează pe Satana și obține binecuvântări duble de la Dumnezeu. De când Și-a început lucrarea, Dumnezeu a rânduit și plănuit cine va muri pentru credință, cine va fi închis și ce fel de suferințe va îndura fiecare, nutrind intențiile Lui bune în fiecare caz. În Epoca Harului, mulți sfinți au murit împărtășind Evanghelia Domnului Isus. De exemplu, Petru. În aparență, fusese răstignit, dar sufletul lui s-a înălțat în Împărăția cerurilor și-a obținut lauda și binecuvântarea veșnică a lui Dumnezeu. Mulți dintre frații și surorile noastre care au acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă au fost arestați de PCC și supuși multor feluri de torturi și abuzuri rele, dar nu au cedat în fața Satanei. După ce au ieșit din închisoare, au continuat să urmărească adevărul și să sfideze pericolul pentru a-și îndeplini îndatoririle, aducând multe mărturii minunate pentru Dumnezeu. Toți sunt biruitori făcuți compleți de Dumnezeu. Chiar dacă trupul lor a suferit, au obținut adevărul și au primit lauda și binecuvântarea lui Dumnezeu. Totuși, există și cei care după arestare, s-au temut de tortură și chin, L-au trădat pe Dumnezeu și pe frații și surorile lor și au fost făcuți de rușine, ca Iuda. Au ofensat grav firea lui Dumnezeu și au fost privați pe vecie de mântuirea Lui. Unii oameni se tem și de a fi închiși, așa că trăiesc cu frică și nu îndrăznesc să-și facă datoria. Se îndepărtează și-L trădează pe Dumnezeu, devenind pleavă și necredincioși. De fapt, arestările și persecuțiile PCC au dezvăluit cine sunt adevărații și falșii credincioși, sortându-i după felul lor. Din asta putem vedea cât de înțelept și drept e Dumnezeu. Am înțeles, apoi, că mutarea cărților cuvintelor lui Dumnezeu era modul în care Dumnezeu mă testa, ca să vadă dacă Îi sunt credincioasă și loială și dacă voi mărturisi ferm pentru El. După ce-am realizat asta, m-am hotărât să fac tot ce pot ca să-mi îndeplinesc datoria. Dac-aș fi arestată, mi-aș risca și viața ca să mărturisesc ferm pentru Dumnezeu și n-aș ceda în fața Satanei nici dac-ar fi să mor. M-am simțit foarte liniștită și foarte stăpână pe mine I-am mulțumit din inimă lui Dumnezeu pentru mântuirea, luminarea și îndrumarea Lui, care mi-au permis să înțeleg unele adevăruri trecând prin aceste greutăți și mi-au dat o lecție mai practică. Primul lucru a doua zi dimineața, m-am rugat lui Dumnezeu să-mi dea credință și curaj și I-am spus că vreau să mă supun îndrumării Lui. În acea zi, ploua, nu era nimeni afară și-am profitat de ocazie să dorm în apartament și să mut de acolo toate cărțile cuvintelor lui Dumnezeu.

După această experiență, am fost foarte fericită și calmă. Trecerea prin toate astea mă dezvăluise și desăvârșise. A dezvăluit cât eram de egoistă și lipsită de umanitate și a desăvârșit credința și supunerea mea. Îndrumarea cuvântului lui Dumnezeu mi-a dat o nouă înțelegere a atotputerniciei, suveranității și înțelepciunii Lui și mi-a permis să practic adevărul, protejând interesele casei Lui. Nu știu ce scenarii mă mai așteaptă, dar nu mai sunt intimidată și speriată. Vreau să mă supun suveranității și aranjamentelor lui Dumnezeu și să-mi fac datoria. Slavă Ție, Dumnezeule, pentru mântuirea mea!