de Veronica, Statele Unite

În 2018, mă ocupam de lucrarea grafică în biserică, dar, din cauza calibrului meu slab, nu am putut face bine această datorie, așa că am fost realocată. Mai târziu, am participat la scrierea scenariilor, iar la sfârșitul anului 2021, am fost reatribuită din nou din cauza calibrului meu slab și a experienței de viață superficiale. În timp ce așteptam să-mi fie rânduită o nouă datorie, am văzut două surori din jurul meu care preluau îndatoriri una după alta. Una a fost aleasă conducătoare de biserică, iar cealaltă a fost desemnată să îi ude pe nou-veniți, în timp ce eu eram singura căreia nu i se atribuise vreo funcție. Văzându-le pe surori ocupate cu îndatoririle lor, m-am simțit oarecum neliniștită. Crezusem că să mă ocup de grafică și de scrierea scenariilor erau îndatoriri care îmi plăceau și la care mă pricepeam, dar acum, că fusesem realocată din cauza calibrului meu slab, ce datorie aș mai putea face? Să-i ud pe nou-veniți? Nu înțelegeam adevărul. Să predic Evanghelia? Eram stângace în vorbire și nu mă pricepeam să comunic cu oamenii. Poate conducătorii mi-au văzut calibrul slab și nu știau ce datorie să îmi rânduiască. Lucrarea lui Dumnezeu se apropia de sfârșit, dar eu nu puteam să fac nicio datorie sau să pregătesc vreo faptă bună, deci cum aș fi putut să fiu mântuită? Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă simțeam mai neliniștită.

Mai târziu, după aproximativ o lună, conducătorii au rânduit în cele din urmă o datorie pentru mine, desemnându-mă să fac lucrare de curățire în biserică. Am fost foarte fericită, gândindu-mă că, de data aceasta, voi munci din greu pentru a-mi face bine datoria. Dar, practic, am constatat că nu puteam nicicum să pricep principiile. Am revizuit un document de curățire de mai multe ori, dar tot nu știam cum să îl evaluez și cum să îl clasific. Odată, conducătorii ne-au înmânat un document de curățire pentru a-l analiza și, după ce l-a citit toată lumea, și-au împărtășit opiniile unul după altul, dar eu nici măcar nu puteam să-mi amintesc toate informațiile din document, darămite să-mi dau cu părerea. Mă simțeam neajutorată și negativă, gândindu-mă: „De ce este calibrul meu atât de slab? Se pare că nu voi fi în stare să fac nici această datorie pentru mult timp.” Fără să-mi dau seama, am devenit puțin demoralizată. După o vreme, prin instruire continuă, am făcut în sfârșit un oarecare progres. La acea vreme, mai multe surori care își făceau îndatoririle în echipa noastră de mult timp au primit alte îndatoriri, iar frații și surorile care abia începuseră să se instruiască nu erau încă familiarizați cu lucrarea, așa că am fost aleasă temporar lideră de echipă. Am simțit o mare presiune și mi-era teamă că, dacă nu îmi făceam treaba bine, acest lucru avea să afecteze rezultatele lucrării și aveam să fiu reatribuită din nou, că avea să afle lumea că am un calibru slab și că puteam fi eliminată în orice moment. Pentru a-mi face bine datoria, lucram de dimineața până seara, organizând documente de curățire și răspunzând la întrebările fraților și surorilor. Deși colaboram cu sârguință, tot nu reușeam să mă ocup de toate în același timp. În plus, mă concentram doar să-mi fac lucrarea, fără să rezum problemele, și nici nu i-am determinat pe toți să învețe principiile, ceea ce a dus la clasificarea greșită a mai multor documente, întârziind lucrarea de curățire. Nu după mult timp, am fost demisă. Deși încă făceam lucrare de curățire în biserică, m-am simțit foarte tristă, gândindu-mă: „Calibrul meu este atât de slab, încât nu pot face nimic bine. Chiar nu mai pot fi mântuită! Aș putea fi eliminată în orice moment.” Am trăit într-o stare în care mă defineam, făcându-mi îndatoririle ca o rutină în fiecare zi. Când am văzut că surorile mele partenere întâmpinau dificultăți în lucrarea lor, nu am vrut să le ajut, gândindu-mă: „Ce probleme pot să deslușesc dacă am un calibru slab? Dacă spun ceva greșit, nu va fi doar o dovadă în plus că am un calibru slab?” Chiar m-am plâns că Dumnezeu le dăduse altora un calibru atât de bun, pe când al meu era atât de slab. În acea perioadă, frații și surorile mi-au reamintit să mă concentrez pe intrarea în viață și să scriu articole cu mărturii bazate pe experiență atunci când am timp, dar m-am gândit: „Numai oamenii cu un calibru bun pot obține intrarea în viață. Cu calibrul meu slab, ce altceva mai pot face în afară de a depune puțin efort? Las-o baltă! Din moment ce Dumnezeu a rânduit să am un calibru slab, mă voi supune și voi depune puțin efort în biserică.” Am renunțat la mine într-o oarecare măsură. Mai târziu, mi-am dat seama că starea mea era greșită, așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, nu vreau să ajung până acolo încât să fiu eliminată. Mai vreau și să mă concentrez pe intrarea în viață și să urmăresc adevărul, dar, cu calibrul meu slab, nici măcar nu știu cum să caut adevărul. Dumnezeule, Te rog, luminează-mă și călăuzește-mă pentru a îndrepta această stare.”

Într-o zi, în timp ce mă gândeam la problemele mele, m-am gândit din senin la un vers dintr-un cântec: „Deși calibrul meu e mic, am o inimă onestă.” Mi-am amintit că Dumnezeu avusese părtășie detaliată despre acest vers, așa că am găsit repede și am citit acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Următorul rând din cântec spune: «Deși calibrul meu e mic, am o inimă onestă.» Aceste cuvinte sună foarte adevărat și vorbesc despre o cerință pe care o are Dumnezeu de la oameni. Care cerință? Aceea că, dacă oamenii sunt lipsiți de calibru, nu e sfârșitul lumii, dar trebuie să aibă o inimă onestă și, dacă o au, vor putea primi aprobarea lui Dumnezeu. Oricare ar fi situația ta sau mediul de proveniență, trebuie să fii o persoană onestă, să vorbești cu onestitate, să acționezi cu onestitate, să fii capabil să-ți îndeplinești datoria cu toată inima și mintea ta, să fii loial datoriei tale, să nu cauți scurtături, să nu fii o persoană vicleană sau înșelătoare, să nu minți sau să înșeli ori să vorbești întortocheat. Trebuie să acționezi conform adevărului și să fii cineva care urmărește adevărul. Mulți oameni cred că sunt de calibru slab și că nu-și îndeplinesc niciodată datoria bine sau conform standardelor. Ei dau tot ce au mai bun în ceea ce fac, dar nu pot pricepe niciodată principiile și tot nu pot obține rezultate foarte bune. În cele din urmă, tot ce pot face este să se plângă că au calibrul prea slab și devin negativi. Așadar, când o persoană este de calibru slab, oare nu există nicio cale de urmat? A fi de calibru slab nu este o boală fatală, iar Dumnezeu nu a spus niciodată că nu mântuiește oamenii care sunt de calibru slab. După cum a spus Dumnezeu înainte, El este mâhnit de cei care sunt cinstiți, dar ignoranți. Ce înseamnă să fii ignorant? Ignoranța, în multe cazuri, provine de la faptul de a avea un calibru slab. Când oamenii sunt de calibru slab, au o înțelegere superficială a adevărului. Aceasta nu este suficient de specifică sau de practică și se limitează adesea la o înțelegere de suprafață sau literală – se limitează la doctrine și reglementări. De aceea, ei nu pot vedea clar multe probleme și nu pot niciodată să înțeleagă principiile în timp ce-și fac datoria sau să-și facă bine datoria. Atunci, nu vrea Dumnezeu oameni de calibru slab? (Ba da.) Spre ce cale și direcție îi îndreaptă Dumnezeu pe oameni? (Aceea de a fi persoane oneste.)” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că să ai un calibru slab nu este o boală fatală, iar cheia este să ai o inimă onestă, care iubește adevărul. Astfel de oameni pot să nu obțină rezultate foarte bune în datoria lor din cauza problemelor legate de calibrul lor, dar inimile le sunt îndreptate către Dumnezeu și nu precupețesc niciun efort pentru a da tot ce au mai bun în datoria lor. Astfel, Dumnezeu va fi mulțumit. M-am gândit la faptul că, deși calibrul meu era slab, biserica nu mă privase de oportunitatea de a-mi face datoria, ci, în schimb, îmi repartizase datoria potrivită pe baza calibrului meu. Trebuia să mă supun orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu, să abordez această datorie de la Dumnezeu cu o inimă onestă și să dau tot ce am mai bun în ceea ce eram capabilă să fac. Dar nu am intrat dintr-o perspectivă pozitivă, căci, atunci când am văzut că liderii nu mi-au rânduit o datorie imediat, am crezut că am un calibru atât de slab, încât conducătorii nu știau ce datorie să rânduiască pentru mine. Ca urmare, mi-am petrecut zilele afundându-mă în negativism și neînțelegere, făcându-mi griji pentru viitorul și pentru destinul meu. Lipsa mea de capacitate de lucru m-a împiedicat să îndeplinesc datoria de lideră de echipă, iar realocarea mea de către conducători a fost în întregime în beneficiul lucrării bisericii, dar eu am crezut că Dumnezeu folosea acest lucru pentru a mă dezvălui, așa că am renunțat la mine însămi. Când am văzut că surorile mele partenere se confruntau cu probleme pe care nu le înțelegeau, nu am fost dispusă să mă implic. Când frații și surorile mi-au cerut să mă instruiesc în scrierea de articole cu mărturii bazate pe experiență, nu am fost dispusă să colaborez. Am simțit că, având în vedere calibrul meu, indiferent cât efort aș fi depus, tot aș fi fost o țintă pentru eliminare în viitor, așa că nu am fost dispusă să urmăresc adevărul și m-am mulțumit doar să contribui cu puțin efort fizic la lucrarea bisericii. Comportamentul meu nu semăna nici pe departe cu cel al unei persoane oneste. Conștientizând acest lucru, am regretat că Îl înțelesesem greșit pe Dumnezeu și că mă plânsesem de El și am vrut să ies din această stare greșită.

Într-o zi, am vizionat un videoclip de mărturie bazată pe experiență intitulat „Cum să scapi de negativitatea frecventă cauzată de calibrul slab” și un fragment din cuvintele lui Dumnezeu citat în el mi-a fost foarte util. Dumnezeu Atotputernic spune: „Nu contează dacă vă spun că sunteți înapoiați sau de calibru slab – acestea sunt toate adevărate. Faptul că Eu spun aceasta nu dovedește că intenționez să vă abandonez, că mi-am pierdut speranța în voi, cu atât mai puțin că nu sunt dispus să vă mântuiesc. Astăzi, am venit să fac lucrarea mântuirii voastre, ceea ce înseamnă că lucrarea pe care o fac Eu este o continuare a lucrării de mântuire. Fiecare persoană are șansa de a fi desăvârșită: dacă ești dispus, dacă urmărești, în final vei putea să obții acest rezultat, și niciunul dintre voi nu va fi abandonat. Dacă ești de calibru slab, cerințele Mele pentru tine vor fi conform calibrului tău slab; dacă ești de calibru înalt, cerințele Mele pentru tine vor fi în conformitate cu calibrul tău înalt; dacă ești ignorant și analfabet, cerințele Mele vor fi în conformitate cu analfabetismul tău; dacă ești un om cu știință de carte, cerințele Mele pentru tine vor fi în conformitate cu faptul că ai carte; dacă ești în vârstă, cerințele Mele pentru tine vor fi în conformitate cu vârsta ta; dacă ești capabil să oferi ospitalitate, cerințele Mele pentru tine vor fi în conformitate cu această abilitate; dacă spui că nu poți oferi ospitalitate și poți doar să îndeplinești o anumită funcție, fie ea propovăduirea Evangheliei sau îngrijirea bisericii, ori participarea la celelalte treburi generale, desăvârșirea ta de către Mine va fi în conformitate cu funcția pe care o îndeplinești. Să fii credincios, să te supui până la sfârșit și să cauți să ai iubirea supremă pentru Dumnezeu – aceasta este ceea ce trebuie să realizezi și nu există practici mai bune decât aceste trei lucruri. În final, omul trebuie să obțină aceste trei lucruri și, dacă el le poate obține, atunci va fi desăvârșit. Dar, mai presus de toate, trebuie să urmărești cu adevărat, trebuie în mod activ să înaintezi cu hotărâre, înainte și în sus, și să nu fii pasiv în privința asta. Am spus că fiecare persoană are șansa de a fi desăvârșită și este capabilă să fie desăvârșită, și lucrul acesta e adevărat, dar nu încerci să fii mai bun în urmărirea ta. Dacă nu obții aceste trei criterii, atunci în final trebuie să fii eliminat. Vreau ca toată lumea să recupereze, vreau ca toată lumea să aibă lucrarea și luminarea Duhului Sfânt și să poată să se supună până la sfârșit, deoarece aceasta este datoria pe care fiecare dintre voi trebuie să o îndeplinească. Când toți v-ați îndeplinit datoria, veți fi desăvârșiți cu toții și veți fi și o mărturie răsunătoare. Toți aceia care dau mărturie sunt aceia care au fost triumfători asupra Satanei și au câștigat promisiunea lui Dumnezeu și ei sunt cei care vor rămâne să trăiască în destinația minunată” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Restaurarea vieții normale a omului și conducerea lui către o destinație minunată”). Cuvintele lui Dumnezeu au fost foarte clare. Toată lumea are șansa de a fi mântuită și, atât timp cât o persoană urmărește cu sinceritate, Dumnezeu nu o va abandona sau elimina doar din cauza calibrului ei slab. Dumnezeu are pretenții de la fiecare persoană în funcție de calibrul și de statura sa. Cei care au calibru bun și capacități de muncă bune pot deveni conducători sau supraveghetori și, în consecință, cerințele lui Dumnezeu de la ei sunt mai mari, pe când cerințele pentru cei cu un calibru slab sunt stabilite în funcție de capacitățile lor. Dar eu mi-am păstrat noțiunile și închipuirile, crezând că Dumnezeu nu mântuiește oameni de calibru slab. Când am văzut că sunt reatribuită din nou și din nou, am crezut că Dumnezeu mă dezvăluie și încearcă să mă priveze de dreptul meu de a-mi face datoria și că folosește acest lucru ca pe o șansă de a mă elimina. Aceasta a fost o înțelegere greșită a lui Dumnezeu, dar și noțiunile și închipuirile mele. În realitate, casa lui Dumnezeu nu m-a împiedicat să-mi fac datoria doar din cauza calibrului meu slab, ci s-a folosit de reatribuiri ca să-mi permită să îndeplinesc îndatoriri în limitele calibrului meu. De fapt, atât timp cât urmăresc cu sinceritate, sunt dispusă să mă lupt în sus, îmi fac datoria cu loialitate în rolul meu actual și dau tot ce am mai bun în ceea ce sunt capabilă să fac, pot mulțumi intențiile lui Dumnezeu. Cu toate acestea, nu m-am ocupat de sarcinile de care ar fi trebuit să mă ocup și n-am luat deloc în considerare inima lui Dumnezeu. Mi-am petrecut zilele gândindu-mă la viitorul și la destinația mea și nu am fost utilă în datoria mea. Chiar dacă aș fi avut un calibru mai bun, tot nu aș fi câștigat aprobarea lui Dumnezeu și, în cele din urmă, aș fi fost eliminată. Înțelegerea intenției lui Dumnezeu mi-a adus claritate în inimă și m-am gândit: „Nu mai pot să-L înțeleg greșit pe Dumnezeu și să mă plâng de El. Trebuie să-mi văd calibrul într-un mod corect și să fiu loială în datoria mea. Chiar dacă, într-o zi, voi fi reatribuită din nou din cauza calibrului meu slab, ar trebui să înfrunt situația în modul corect și să nu-L înțeleg greșit pe Dumnezeu sau să fiu precaută față de El.”

Mai târziu, în timpul unuia dintre devoționalele mele, am dat peste două fragmente din cuvintele lui Dumnezeu, care mi-au adus o oarecare înțelegere a cauzei principale a negativității mele constante din cauza calibrului slab. Dumnezeu Atotputernic spune: „Oamenii cred în Dumnezeu pentru a fi binecuvântați, răsplătiți, încoronați. Nu există acest lucru în inima fiecăruia? Este cert că există. Deși oamenii nu vorbesc deseori despre asta, ba chiar își ascund motivul și dorința de a obține binecuvântări, această dorință și acest motiv din adâncul inimilor oamenilor au fost întotdeauna de nezdruncinat. Indiferent câtă teorie spirituală înțeleg oamenii, ce cunoștințe experiențiale au, ce datorie pot să îndeplinească, câtă suferință îndură sau cât de mare e prețul pe care-l plătesc, ei nu renunță niciodată la motivația pentru binecuvântări adânc ascunsă în inimile lor și întotdeauna trudesc în tăcere în folosul ei. Nu este acesta lucrul cel mai adânc îngropat în inimile oamenilor? Fără această motivație de a primi binecuvântări, cum te-ai simți? Cu ce atitudine ți-ai îndeplini datoria și L-ai urma pe Dumnezeu? Ce ar deveni oamenii dacă s-ar descotorosi de această motivație de a primi binecuvântări care este ascunsă în inimile lor? E posibil ca mulți oameni să devină negativi, în vreme ce unii ar deveni demotivați în îndatoririle lor. Și-ar pierde interesul în credința lor în Dumnezeu, de parcă sufletul lor ar fi dispărut. Ar părea că le-a fost smulsă inima. De aceea spun că motivația pentru binecuvântări este ceva ascuns adânc în inimile oamenilor” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Șase indicatori ai progresului în viață”). „Există o zicală printre non-credincioși: «Nu există prânz gratuit.» Antihriștii au și ei această logică, gândindu-se: «Dacă lucrez pentru tine, ce-mi vei da în schimb? Ce beneficii pot să obțin?» Cum ar trebui rezumată această natură? Înseamnă că ești condus de profit, pui profitul înainte de orice altceva și ești egoist și vrednic de dispreț. Aceasta este natura-esență a antihriștilor. Ei cred în Dumnezeu doar în scopul de a obține profit și binecuvântări. Chiar dacă îndură suferință sau plătesc unele prețuri, totul este pentru a face o înțelegere cu Dumnezeu. Intenția și dorința lor de a obține binecuvântări și recompense sunt imense, iar ei se agață cu putere de acestea. Nu acceptă niciunul dintre numeroasele adevăruri pe care le-a exprimat Dumnezeu, consideră mereu în inima lor că a crede în Dumnezeu se rezumă la obținerea de binecuvântări și asigurarea unei destinații bune, că acesta este cel mai înalt principiu și că nimic nu-l poate depăși. Cred că oamenii n-ar trebui să creadă în Dumnezeu decât de dragul de a obține binecuvântări și că, dacă n-ar fi de dragul binecuvântărilor, credința în Dumnezeu n-ar avea sens sau valoare, și-ar pierde sensul și valoarea. Au fost aceste idei insuflate antihriștilor de altcineva? Decurg ele din educație sau din influența altcuiva? Nu, sunt determinate de natura-esență inerentă a antihriștilor, pe care nimeni nu o poate schimba. În ciuda faptului că Dumnezeu întrupat rostește atât de multe cuvinte astăzi, antihriștii nu acceptă niciunul dintre ele, împotrivindu-se în schimb și condamnându-le. Natura aversiunii lor față de adevăr și de a urî adevărul nu se poate schimba niciodată. Dacă nu se pot schimba, ce indică acest lucru? Indică faptul că natura lor este ticăloasă” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul șapte: Ei sunt ticăloși, perfizi și înșelători (Partea a doua)”]. Dumnezeu expune că antihriștii sunt motivați doar de profit. Tot ceea ce fac se bazează pe interesul personal. Chiar dacă par să facă unele sacrificii și să se consume, o fac doar în schimbul binecuvântărilor și al recompenselor lui Dumnezeu, iar dacă nu primesc binecuvântări, devin negativi și potrivnici și chiar se ceartă cu Dumnezeu și Îl critică. Antihriștii fac totul pentru a obține binecuvântări și beneficii. Oare nu mă purtam eu exact ca un antihrist? Am crezut în Dumnezeu doar pentru a primi binecuvântări și beneficii. Când abia începusem să cred în Dumnezeu, eram foarte entuziasmată să fac lucruri pentru a obține binecuvântări. Mi-am închis magazinul, mi-am lăsat familia în urmă și nu am refuzat niciodată nicio datorie pe care mi-a rânduit-o biserica. Asta pentru că simțeam că, cu cât îndeplineam mai multe îndatoriri, cu atât pregăteam mai multe fapte bune, și cu atât mai mari erau șansele mele de a fi mântuită în viitor. Dar, mai târziu, din cauza calibrului meu slab, am fost reatribuită în mod repetat și am început să mă îngrijorez, gândindu-mă că nu pot să fac bine nicio datorie sau să pregătesc fapte bune și că s-ar putea să nu primesc binecuvântări în viitor, așa că am devenit negativă, delăsătoare și am renunțat la mine însămi. Am văzut că, prin credința mea în Dumnezeu, încercam doar să închei o tranzacție cu El. Am fost cu adevărat egoistă și detestabilă! Tocmai fusesem reatribuită în îndatoririle mele și nu fusesem lipsită de oportunitatea de a-mi face îndatoririle, dar îmi făceam griji că s-ar putea să nu primesc binecuvântări, așa că am devenit negativă și am început să mă plâng. Dacă într-o zi Dumnezeu chiar ar fi spus că nu mă va binecuvânta, cu siguranță m-aș fi revoltat împotriva Lui. M-am gândit la Pavel. Munca și consumările sale erau doar pentru a obține binecuvântări și o cunună. El nu a ținut cont de intenția lui Dumnezeu și nu a urmărit schimbarea firii și, în cele din urmă, el l-a criticat deschis pe Dumnezeu și a cerut recompense și o cunună, ceea ce a ofensat firea lui Dumnezeu și a dus la pedeapsă. Urmam aceeași cale ca Pavel și, dacă nu mă concentram pe urmărirea adevărului și nu-mi rezolvam intențiile impure de a căuta binecuvântări, nu avea să fie o simplă chestiune de demitere sau de reatribuire, ci, mai degrabă, aveam să ajung să mă împotrivesc lui Dumnezeu, la fel ca Pavel, și să fiu eliminată. Nu voiam să continui pe această cale greșită, așa că m-am rugat lui Dumnezeu, dispusă să mă pocăiesc.

Mai târziu, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Eu decid destinația fiecărei persoane nu pe baza vârstei, a vechimii, a suferinței îndurate și cu atât mai puțin pe baza gradului în care provoacă milă, ci Mă uit dacă posedă sau nu adevărul. Nu există nicio altă alegere în afara acesteia. Voi trebuie să vă dați seama că toți cei care nu respectă voia lui Dumnezeu vor fi pedepsiți. Este un lucru pe care nicio persoană nu-l poate schimba” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Pregătește suficiente fapte bune pentru destinația ta”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că Dumnezeu nu măsoară dacă o persoană poate fi mântuită după calibrul ei, ci dacă se concentrează pe urmărirea adevărului în timp ce Îl urmează pe El, dacă își rezolvă diferitele gânduri și puncte de vedere false și firile corupte și devine compatibilă cu Dumnezeu. Nu contează cât de bun este calibrul unei persoane, dacă nu urmărește adevărul sau nu își schimbă firea, în cele din urmă, va fi eliminată. Deși unii oameni au un calibru slab, atât timp cât au o inimă onestă și sunt dispuși să practice în conformitate cu adevărurile-principii în toate lucrurile, Dumnezeu îi va aproba. Indiferent dacă cineva are un calibru bun sau slab, toți oamenii trebuie să urmărească adevărul și să se concentreze pe schimbarea firii lor. Condițiile externe, eforturile și consumările nu pot determina finalul și destinația unei persoane. Cheia este ca aceasta să poată să urmeze calea lui Dumnezeu și să trăiască realitatea cuvintelor Sale. Nu am înțeles firea dreaptă a lui Dumnezeu. Când am văzut că am fost reatribuită în îndatoririle mele de mai multe ori din cauza calibrului meu slab, am crezut că, oricât de mult aș încerca, dat fiind calibrul meu slab, totul avea să fie în zadar și că aveam să fiu eliminată în cele din urmă. Așa că am devenit negativă și precaută și chiar mi-am vărsat frustrarea pe îndatoririle mele. Nu am urmărit adevărul și am căutat doar binecuvântările, iar firea mea coruptă nu s-a schimbat deloc. Nu puteam nici măcar să mă supun unei simple reatribuiri a îndatoririlor mele. Cum puteam să vorbesc despre mântuire? Dacă lucrurile aveau să continue așa, nu ar fi fost vorba că Dumnezeu voia să mă elimine, ci mai degrabă noțiunile și închipuirile mele, împreună cu ambiția și cu dorința mea pentru binecuvântări, ar duce la distrugerea și la eliminarea mea. Am văzut că să nu privești lucrurile în conformitate cu vorbele lui Dumnezeu în credința ta te distruge cu adevărat.

Într-o zi, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu, care a făcut lucrurile și mai clare în inima mea. Dumnezeu Atotputernic spune: „De ce predestinează Dumnezeu oameni cu tot felul de calibre? De ce nu le dă un calibru perfect? Despre câte aspecte am avut părtășie în legătură cu intențiile lui Dumnezeu în această privință și cu modul în care oamenii ar trebui să abordeze corect acest lucru? Să le rezumăm. Primul aspect este să-l acceptăm din partea lui Dumnezeu. Acesta constituie gândul și punctul de vedere elementar pe care oamenii ar trebui să le aibă. Al doilea aspect este să recunoști și să evaluezi care este calibrul tău, să acționezi și să-ți faci datoria pe baza calibrului și capacității tale. Nu încerca să faci lucruri care îți depășesc calibrul și capacitatea. Fă în mod conștiincios și realist lucrurile pe care le poți face și fă-le bine. Lucrurile pe care nu le poți face, nu te forța să le faci. Care este cel de-al treilea aspect? (Nu trebuie să ne dorim întotdeauna să ne schimbăm calibrul. Chiar dacă avem un calibru mediu, slab sau inexistent, trebuie să-l abordăm corect. Nu trebuie să ne dorim întotdeauna să-I demonstrăm lui Dumnezeu că avem un calibru bun. Acest lucru este inadecvat.) Așa este. Abordează-ți corect calibrul. Nu te plânge. Cât ți-a dat Dumnezeu, atât va cere de la tine. Dumnezeu nu-ți cere ce nu ți-a dat. De exemplu, dacă ți-a dat un calibru mediu sau slab, Dumnezeu nu-ți cere să fii conducător, șef de echipă sau supraveghetor. În schimb, dacă ți-a dat elocvență, capacitatea de a te exprima sau o anumită înzestrare și îți cere să faci o lucrare legată de această înzestrare, atunci ar trebui să o faci bine. Nu fi mai prejos decât condițiile pe care ți le-a dat Dumnezeu. Trebuie să te ridici la înălțimea darului dat de Dumnezeu, folosindu-l în întregime și aplicându-l bine, aplicându-l lucrurilor pozitive și producând rezultate valoroase ale lucrării, care să aducă beneficii omenirii. Ar fi excelent, nu-i așa? (Da.) În plus, trebuie să știi că Dumnezeu are intenții bune când le oferă oamenilor diverse calibre. Tocmai pentru că vrea să te mântuiască, nu ți-a dat un calibru excesiv de bun. Aceasta conține intenția minuțioasă a lui Dumnezeu. Faptul că ți-a dat un calibru mediu sau slab este o protecție pentru tine. Dacă oamenii ar avea un calibru prea bun sau extraordinar, le-ar fi ușor să urmeze lumea și pe Satana și nu ar ajunge cu ușurință să creadă în Dumnezeu. Uită-te la oamenii remarcabili din diverse industrii și domenii ale lumii – ce fel de oameni sunt? Sunt cu toții genii viclene, diavoli întrupați. Dacă le ceri să creadă în Dumnezeu, se gândesc: «Credința în Dumnezeu nu duce nicăieri – doar oamenii incapabili cred în Dumnezeu!» Cei cu un calibru excesiv de bun, cu abilități excelente și tactici avansate sunt luați captivi de Satana. Ei trăiesc în întregime pe baza firilor lor corupte și întru totul pentru lume. Astfel de oameni sunt cu toții diavoli întrupați. Spuneți-Mi, mântuiește Dumnezeu asemenea oameni? (Nu.) Așadar, sunteți dispuși să fiți diavoli întrupați sau să fiți oameni obișnuiți, cu un calibru slab, dar care pot primi mântuirea lui Dumnezeu? (Suntem dispuși să fim oameni obișnuiți.) […] Dacă alegi să fii un om simplu, obișnuit, cu un calibru mediu, preferând să nu te bucuri de un trai material bun în această viață, nedorind să ajungi să fii cunoscut, neavând simțul prezenței în această lume și fiind privit cu dispreț de toată lumea, preferând să fii acest tip de persoană și să prețuiești sau să câștigi șansa la mântuire pe care le-o oferă Dumnezeu oamenilor – dacă aceasta este alegerea ta, dacă alegi să fii mântuit și să nu urmezi această lume și, în inima ta, îți dorești să nu aparții acestei lumi, ci să-I aparții lui Dumnezeu, atunci nu ar trebui să disprețuiești calibrul pe care ți l-a dat El. Chiar dacă ai un calibru foarte slab sau dacă Dumnezeu nu ți-a dat calibru deloc, tot ar trebui să accepți cu bucurie acest fapt și, în condițiile inerente ale diverselor abilități pe care ți le-a dat Dumnezeu, să îndeplinești datoria unei ființe create. Un alt aspect este că, deși calibrul pe care Dumnezeu îl dă oamenilor nu este foarte bun – doar calibrul unor oameni obișnuiți – și abilitățile pe care le dăruiește în toate aspectele sunt medii sau chiar slabe, adevărurile elementare învățate de la Dumnezeu, pe care oamenii ar trebui să le practice, pot fi totuși obținute și dobândite dacă sunt dispuși să le practice din toată inima. Chiar dacă ai un calibru foarte slab, iar capacitatea ta de înțelegere, capacitatea de a accepta lucrurile, capacitatea de a emite judecăți și capacitatea de a identifica lucrurile sunt foarte slabe sau chiar inexistente, atât timp cât ai umanitate și rațiune elementare, sarcinile și muncile pe care ți le încredințează Dumnezeu pot fi îndeplinite și făcute bine. Mai mult decât atât, modalitatea elementară de a te teme de Dumnezeu și de a te feri de rău, pe care Dumnezeu o cere de la oameni, este ceva ce poți urma; este ceva ce poți obține și realiza. Prin urmare, Dumnezeu nu a intenționat niciodată să-ți dea un calibru foarte bun. Dacă ți-ar da un calibru bun și unele abilități speciale, dându-ți posibilitatea să devii un diavol întrupat în lume, atunci Dumnezeu nu te-ar mântui. Puteți înțelege acum inima lui Dumnezeu în privința acestei chestiuni? (Da.) Dacă puteți înțelege inima lui Dumnezeu, este bine; veți înțelege acest adevăr și vă veți aborda corect calibrul; nu vor mai exista dificultăți în acest sens. De aici, oamenii ar trebui să facă pur și simplu ceea ce se cuvine să facă. Chiar dacă este doar o simplă muncă, pune suflet și depune efort ca să o faci bine și ridică-te la înălțimea așteptărilor lui Dumnezeu de la tine” [Cuvântul, Vol. 7: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (7)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că El rânduiește calibrul fiecărei persoane. Indiferent dacă un om are un calibru bun sau slab, toate poartă intenția bună a lui Dumnezeu. Chiar și calibrul slab al unui om este protecția lui Dumnezeu. Acest lucru chiar este adevărat. Aveam o fire arogantă și când obțineam unele rezultate în îndatoririle mele, deveneam îngâmfată, simțind că sunt mai bună decât alții, și chiar îi priveam de sus, dorind ca ei să aibă o părere bună despre mine. Așa cum îmi dicta natura mea, dacă aș fi avut un calibru bun, aș fi putut ajunge să urmez calea unui antihrist. Deși calibrul și capacitățile mele de lucru nu erau la fel de bune ca ale surorilor mele partenere, puteam totuși să mă ocup de organizarea materialelor pentru curățire, așa că ar trebui să fac tot ce pot conform cerințelor lui Dumnezeu, să organizez materialele pentru curățire în conformitate cu principiile și să folosesc ceea ce-mi dăduse Dumnezeu pentru a-L mulțumi.

Mai târziu, am primit o scrisoare de la conducători, în care mi se spunea că cineva trebuia să preia urgent o datorie într-o biserică dintr-o altă regiune și că doreau să rânduiască să merg eu. La citirea scrisorii, am fost deopotrivă fericită și îngrijorată. Am fost fericită pentru că îndeplinirea acestei datorii îmi permitea să mă instruiesc mai mult și îmi aducea beneficii în viață, dar am fost îngrijorată: „Oare pot să mă descurc cu calibrul meu? Dacă nu pot să mă descurc și sfârșesc prin a fi reatribuită din nou?” Mi-am dat seama că îmi făceam din nou griji cu privire la viitorul și la destinația mea, așa că m-am rugat lui Dumnezeu, dorind să mă răzvrătesc împotriva mea și să văd lucrurile conform cuvintelor Sale. Am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Când pot să-și abordeze rațional calibrul propriu și apoi să-și identifice cu precizie poziția proprie, acționând într-un mod pragmatic, ca niște ființe create care sunt așa cum dorește Dumnezeu, făcând în mod adecvat ceea ce ar trebui să facă, pe baza calibrului lor inerent și dedicându-și loialitatea și întregul efort, oamenii reușesc să-L mulțumească pe Dumnezeu” [Cuvântul, Vol. 7: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (7)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am avut un sentiment de eliberare în inima mea. Nu mai puteam să-mi fac griji și planuri pentru viitorul meu. De acum înainte, trebuia să mă concentrez doar pe îndeplinirea cu loialitate a îndatoririlor mele, iar pentru lucrurile pe care nu le înțelegeam sau nu știam cum să le fac, trebuia să mă rog mai mult lui Dumnezeu și să cer ajutorul fraților și surorilor. Dacă într-o zi eram cu adevărat incapabilă să îndeplinesc cerințele din cauza calibrului meu slab și eram reatribuită, eram dispusă să mă supun. Cu acest gând în minte, am acceptat această datorie.

Deși există încă multe neajunsuri și deficiențe în îndatoririle mele și multe aspecte pe care nu reușesc să le iau în considerare, nu mai sunt constrânsă de calibrul meu slab și mă simt complet în largul meu atunci când îmi îndeplinesc îndatoririle. Am experimentat cu adevărat că numai privind oamenii și lucrurile, purtându-ne și acționând în conformitate cu vorbele lui Dumnezeu și cu adevărul, se pot obține eliberarea și libertatea. Acum cunosc doar o mică parte din această experiență și încă trebuie să exersez și să experimentez mai mult cuvintele lui Dumnezeu.