de Xiaoxiu, China

Când eram mică, eram cinci frați în casă și eu eram cea mai mare. Tata a lucrat departe de casă mulți ani, iar toate treburile casei au rămas pe umerii mamei mele. Am văzut că mama era epuizată de muncă și îi era greu, așa că în clasa a treia am renunțat la școală și am ajutat-o pe mama acasă, cu munca la fermă. Eram deseori atât de obosită, încât mă dureau și mijlocul, și spatele, și mi se părea că o astfel de viață era pur și simplu prea grea. Ulterior, verișorul meu a intrat la facultate și toată familia a fost foarte fericită. Părinții mei îl lăudau adesea că a reușit să se afirme. Atunci mi-a venit o idee: toată viața mea nu avusesem parte de o educație bună sau de o șansă să am succes, dar mai târziu, când voi avea copii, cu siguranță le voi cultiva talentele, ca să scăpăm de viața asta amară de trudă și osteneală și să câștigăm admirația și stima rudelor și a vecinilor, aducând astfel onoare familiei.

După ce m-am căsătorit, am avut doi copii. Când erau în școala primară, mama a început să creadă în Dumnezeu. Uneori mergea la adunări și se ruga împreună cu ei, ba chiar au învățat-o pe mama să citească. Dar atunci voiam din tot sufletul ca ai mei copii să învețe, așa că, văzând, asta, i-am spus mamei: „Crezi în ce vrei tu, dar nu-mi duce copiii la adunări și nu-i deranja de la învățat.” Ulterior, am acceptat și eu lucrarea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă, dar am pus mai mare accent pe studiile și notele copiilor mei și chiar și când mergeam la adunări, ocazional, făceam lucrurile mecanic. Pentru a câștiga mai mulți bani și a le oferi o educație mai bună copiilor mei, am început să adun materiale reciclabile de peste tot, cu soțul meu. Lucram zilnic, din zori până în seară, și eram atât de obosită că mă durea tot trupul, dar nu mă odihneam. Aveam un singur scop în minte: indiferent de greutăți, trebuia să le ofer o educație bună, pentru ca în viitor să intre la o facultate de elită și să aibă perspective bune. Asta merita toată epuizarea mea!

O dată, m-am întors acasă să-mi văd copiii și, când mama mi-a spus că notele fiului meu au scăzut, m-am înfuriat foarte tare și l-am dojenit multă vreme pe fiul meu, spunând: „Crezi că mie mi-e ușor să câștig bani? Toți îi desconsideră pe cei care adună gunoaie; nu crezi că pentru voi doi îndur toate astea? Dacă nu înveți bine, ce te vei face în viață?” Fiul meu a început să țipe, spunând: „Mamă, am greșit.” Ulterior, m-am temut că mama nu făcea față cu cei doi copii ai mei și mi-am făcut griji că le vor scădea notele, așa că am închiriat o locuință lângă școala copiilor mei, unde mi-am deschis o mică afacere, reușind astfel să urmăresc educația celor doi copii ai mei până în ziua când au intrat la liceu. În acei ani m-am concentrat doar asupra copiilor mei: pentru ca ai mei copii să intre la facultate, le-am controlat atent studiile, nelăsându-le nicio clipă liberă. Dacă stăteau puțin prea mult în baie, le spuneam să se grăbească; uneori, când voiau să iasă la joacă sau să se uite la televizor și să se relaxeze, îi certam, spunând: „Uitați-vă la unchiul vostru: a intrat la o facultate de renume și și-a găsit o slujbă respectabilă. Rudele și vecinii lui îl admiră. Ar trebui să învățați de la unchiul vostru. Dacă nu suferiți acum și nu acumulați mai multe cunoștințe, cum veți avea o viață bună mai târziu? Știți vorba: «Trebuie să înduri o mare suferință pentru a răzbi în viață».” Uneori, le spuneam povești clasice despre oameni care au studiat cu sârguință, ca să-i încurajez să învețe mai mult. Cei doi copii au spus neajutorați: „Mamă, nu mai vorbi. Am învățat pe de rost deja tot ce spui. Fii liniștită, sigur vom intra la facultate pentru tine!” Pe atunci mă trezeam zilnic la ora 05:00 să fac micul-dejun și, ca să economisesc timpul copiilor, seara le pregăteam cina și le-o duceam la școală să mănânce. Când terminau de învățat la școală, seara târziu, se întorceau acasă și învățau mai departe. Mă temeam că se vor lenevi, așa că adesea stăteam cu ei până la miezul nopții. În viața de zi cu zi, am încercat în toate modurile să le reglez dieta: am auzit că supa de caracudă ajuta creierul, așa că le-o pregăteam deseori, le-am cumpărat și lapte special pentru creierul elevilor și tonic cerebral. Zilnic trebuia să mănânce un ou de la găini crescute liber. Cumpăram orice auzeam că e sănătos pentru corpul copilului. Am făcut-o ca să devină mai inteligenți, ca să ia note mai bune la teste. Ambii copii munceau din greu și notele lor au început să crească. Fiica mea a intrat într-un final la facultate, iar notele de la simulare l-au plasat pe fiul meu printre primii elevi. Eram foarte fericită și mă gândeam: „Dacă o ținem tot așa, fiul meu va intra fără probleme la o facultate bună.” Mai târziu mi-am supravegheat și mai îndeaproape fiul.

Pe măsură ce se apropiau examenele de admitere la facultate, fiul meu era foarte stresat din cauza presiunii și nu putea să doarmă noaptea. Într-un final, s-a îmbolnăvit, a făcut febră și a început să tușească. Medicamentele și injecțiile nu l-au ajutat, iar notele au început să-i scadă. Ceea ce am văzut mi-a rănit sufletul. Mă temeam că, dacă își continua studiile, corpul lui nu avea să mai reziste, dar se apropia momentul crucial. Boala fiului meu nu a trecut și notele i-au scăzut – cum să aibă perspective bune? Dacă lua note mici, oare eforturile mele din ultimii ani n-ar fi fost în van? Inacceptabil. Pentru ca fiul meu să ia note mari și să aibă perspective bune, trebuia să-l pun să învețe și mai mult. Pe urmă, stăteam zilnic la capul patului fiului meu, privindu-l cum învață. Când fiul meu m-a văzut uitându-mă la el, a spus neajutorat: „Dacă voi avea vreodată copii, sigur nu-i voi educa așa cum ai făcut tu cu mine. Le voi da libertate și îi voi lăsa să joace baschet sau ping-pong.” Când l-am auzit pe fiul meu spunând asta, m-a durut inima, dar pentru a-l face să iasă în evidență și să aibă o viață bună în viitor, am fost nevoită să fac asta. Când am văzut că fiului meu nu-i trece boala, m-am neliniștit mult, gândindu-mă: „Dacă fiul meu nu scapă de boală până la examenul de admitere la facultate, cu siguranță îi va afecta rezultatele. Dacă ghinionul face să ia notă mică, oare nu vor fi fost degeaba eforturile mele? Voi fi de râsul rudelor și vecinilor. M-am străduit atât de mult și am plătit un preț enorm, dar la final voi rămâne fără nimic. Ce se va alege de reputația mea?” Pentru a-l vindeca pe fiul meu cât mai curând, am cerut tratamente doctorilor de peste tot, dar boala fiului meu nu trecea. Zilnic, fața îmi era schimonosită de grijă și gâfâiam, întrebându-mă când se va vindeca fiul meu. Când am ajuns la capătul puterilor, mi-am amintit că sunt creștină și că ar trebui să las grijile pe mâna lui Dumnezeu și să mă întorc spre El. Atunci am căzut în fața lui Dumnezeu în rugăciune, spunând: „O, Dumnezeule! Fiul meu a luat medicamente și a făcut injecții pentru boala lui, dar tot nu s-a vindecat. Urmează examenul de admitere la facultate și nu știu ce să fac. Dumnezeule, Te rog să Te asiguri că boala fiului meu va trece repede.” Într-o seară, când mă plimbam, m-am întâlnit cu o soră. M-a întrebat cum îmi mergea în ultimul timp. I-am povestit despre suferința mea și ea mi-a arătat compasiune spunând: „Noi credem în Dumnezeu. Încredințează-I lui Dumnezeu studiile și boala fiului tău – lasă-L pe Dumnezeu să se ocupe de ele.” Sora mi-a citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Soarta omului este controlată de mâinile lui Dumnezeu. Ești incapabil de a te controla pe tine însuți: în ciuda faptului că omul întotdeauna se agită și își găsește ocupații în nume propriu, el rămâne incapabil de a se controla. Dacă ai putea să-ți cunoști propriile perspective, dacă ai putea să-ți controlezi propria soartă, ai mai fi o ființă creată? […] Și astfel, indiferent de modul în care Dumnezeu mustră și judecă omul, totul este pentru mântuirea omului. Deși El îl deposedează pe om de speranțele lui lumești, este pentru a-l purifica, iar purificarea omului este săvârșită pentru ca el să poată supraviețui. Destinația omului este în mâinile Creatorului, deci cum ar putea omul să se controleze pe sine însuși?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Restaurarea vieții normale a omului și conducerea lui către o destinație minunată”). Auzind cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că, pentru o ființă creată, Dumnezeu a stabilit câtă suferință trebuie să îndure și de câte binecuvântări trebuie să se bucure în această viață; nimeni nu poate schimba asta. Oamenii fac totul pentru soarta și perspectivele lor, aleargă și se străduiesc să obțină faimă și câștiguri, dar indiferent câți bani fac sau câtă educație au, nu pot schimba soarta lor sau pe a altor oameni. M-am gândit cum, pentru a urmări măreția și a aduce cinste numelui familiei mele, pentru a trăi o viață superioară, mi-am pus propriile visuri nerealizate pe seama copiilor mei, supunându-i unui mare efort. Pentru a le oferi o educație bună, eu și soțul meu ne-am luptat să muncim și să facem bani, lucrând chiar și când trupurile ne-au cedat din cauza epuizării. Cât timp copiii noștri ieșeau în evidență, toată suferința și epuizarea meritau. Pentru ca ai mei copii să intre la facultăți de renume, nu le-am acordat deloc libertate. Fiul meu era foarte stresat, dar n-a îndrăznit să spună nimic, chiar dacă dormea prost. L-am văzut învățând și când tușea și era bolnav. N-am făcut decât să-mi stresez fiul, l-am chinuit într-un mod cumplit. L-am controlat și aveam ambiții să-i schimb soarta – asta nu era supunere față de suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu; era răzvrătire împotriva Lui! Înțelegând asta, m-am rugat lui Dumnezeu, spunând că sunt gata să-I încredințez perspectivele fiului meu, că indiferent dacă va intra la facultate sau nu, orice s-ar întâmpla, nu voi mai pune niciodată asemenea presiune pe el. După asta, inima mi s-a mai liniștit puțin. După doar câteva zile, am aflat că un băiat de la etajul trei din blocul nostru și-a pierdut brusc mințile din cauza stresului din ultimul an de liceu; zi și noapte țipa la părinții lui: „Voi m-ați înnebunit! Voi m-ați înnebunit!” Atunci m-am speriat foarte tare și fiecare imagine în care îmi obligam fiul să învețe mi s-a derulat prin fața ochilor ca un film. Mă gândeam că, dacă îmi forțam în continuare fiul să învețe așa, oare va ajunge și el ca băiatul acela? Mi-am spus: „Nu-mi mai pot forța copilul așa.” De atunci încolo am participat regulat la adunări și am mâncat și am băut cuvintele lui Dumnezeu, fără să-mi mai forțez vreodată fiul să învețe.

Ulterior, fiul meu a intrat pe neașteptate la o universitate de prestigiu. Am fost foarte fericită, dar, după ce mi-a trecut fericirea, mi-am simțit inima nesigură, pentru că, citind cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles și că în cunoaștere sunt cuprinse multe idei și puncte de vedere ateiste. Cu cât acumulăm mai multe cunoștințe, cu atât ni se injectează mai multe otrăvuri ale Satanei. Aceste lucruri îi fac pe oameni să se îndepărteze de Dumnezeu și să-L renege, pierzând într-un final mântuirea Lui. Dacă fiul meu ar merge la facultate câțiva ani și i s-ar insufla multe erezii ale Satanei, i-ar fi greu să vină înaintea lui Dumnezeu, așa că m-am gândit ca, atunci când se va îmtoarce, să merg cu el la adunare și să-l pun să mănânce și să bea cuvintele lui Dumnezeu, ca să nu-l las să se îndepărteze prea mult de Dumnezeu. Mă gândeam cum, când copiii mei erau mai mici, credeau în Dumnezeu, se rugau și mergeau la adunări cu mama, dar atunci îmi doream din tot sufletul să primească o educație bună și nu voiam să-i aduc înaintea lui Dumnezeu. Acum vedeam dezastrul tot mai amenințător. Copiii mei nu credeau în Dumnezeu, nici nu aveau grija și protecția Lui; poate într-o zi îi va lovi dezastrul și vor muri. Voiam să propovăduiesc Evanghelia copiilor mei și să-i aduc înaintea lui Dumnezeu. Astfel, când se întorceau acasă de sărbători, le citeam cuvintele lui Dumnezeu. Când le citeam cuvintele lui Dumnezeu, ascultau, dar când spuneam să mergem la adunare, fiul meu nu voia. Mă tot alunga, spunându-mi: „Sunt prea ocupat! Nu mi-a fost ușor să ajung unde sunt azi; dacă nu învăț mult, cum voi avea o viață bună? Concurența e acerbă acum și nu e ușor să găsești o slujbă respectabilă. Nu înțeleg: am deja masterul și învăț pentru doctorat; nu asta ți-ai dorit mereu? Sunt pe cale să obțin succes și recunoaștere și să am în sfârșit o viață bună. Ar trebui să te bucuri pentru mine! De ce mi se pare că ai devenit alt om, spunându-mi să renunț în ultimul moment?” Când am auzit ce a spus fiul meu, am simțit o suferință de nedescris. Fiecare cuvânt pe care l-a spus reflecta ceea ce i-am băgat în cap zi de zi. Mai ales acum, când fiul meu era ocupat cu disertația, în fiecare seară stătea treaz până după ora 01:00. Începuse să chelească la 20 de ani. Când am văzut cât de epuizat era fiul meu, m-am simțit neliniștită și tristă și m-am urât pe mine pentru cum mi-am educat copilul în trecut. Acum făcusem din copilul meu un om talentat, dar se îndepărtase de Dumnezeu.

Ulterior, m-am gândit: făcusem totul pentru a-mi determina copiii să urmărească faima, cunoștințele și profitul, crescându-i cu hotărâre să devină talentați, dar ce le-am oferit copiilor mei la urma urmei? Le-am oferit fericire adevărată? Într-o zi, în timpul devoțiunii spirituale, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Când vine vorba de poveri din partea familiei, putem discuta asta din două perspective. Una este cea a așteptărilor părintești. Fiecare părinte sau bătrân are așteptări diferite, mari sau mici, de la copiii lui. Ei speră că aceștia vor învăța din greu, se vor comporta frumos, vor excela la școală, vor lua numai note de 10 și nu vor trage chiulul. Vor ca aceștia să fie respectați de profesori și de colegii de clasă și ca notele lor să fie, în mod regulat, peste 8. Dacă un copil ia nota 6, va fi bătut și, dacă ia mai puțin de 6, trebuie să stea cu fața la perete și să se gândească la greșelile lui sau este pus să stea nemișcat, drept pedeapsă. Nu i se va da voie să mănânce, să doarmă, să se uite la TV sau să se joace pe computer, iar hainele frumoase și jucăriile care i-au fost promise anterior nu-i vor mai fi cumpărate. Fiecare cuplu de părinți are diferite așteptări de la copii și-și pune mari speranțe în ei. Speră că aceștia vor avea succes în viață, vor avansa rapid în carieră și le vor aduce onoare și glorie strămoșilor și familiei lor. […] Deci ce creează, involuntar, aceste dorințe ale părinților pentru copiii lor? (Presiune.) Ele creează presiune și ce altceva? (Poveri.) Devin presiune și devin și cătușe. Întrucât părinții au așteptări de la copiii lor, ei și-i vor disciplina, îndruma și educa în conformitate cu acele așteptări; ba chiar vor investi în copiii lor ca să le îndeplinească așteptările sau vor plăti orice preț pentru ei. De exemplu, părinții speră ca, la școală, copiii lor să exceleze, să fie în fruntea clasei, să aibă note peste 9 la fiecare test, să fie mereu primii – sau, în cel mai rău caz, să nu fie niciodată mai jos de locul cinci. După ce-și exprimă aceste așteptări, oare, în același timp, părinții nu fac și anumite sacrificii, pentru a-și ajuta copiii să atingă aceste țeluri? (Ba da.) Pentru a realiza acest lucru, copiii se vor trezi devreme dimineața ca să recitească lecțiile și să memoreze textele, iar părinții lor se vor trezi și ei devreme ca să îi însoțească. În zilele călduroase, îi vor ajuta pe copii să se răcorească, le vor face băuturi răcoritoare, sau le vor cumpăra înghețată. Se vor trezi la prima oră a dimineții ca să le pregătească lapte de soia, batoane de aluat prăjite și ouă. Mai ales în perioada examenelor, părinții își vor pune copiii să mănânce un baton de aluat prăjit și două ouă, sperând că asta îi va ajuta să ia un 100. Dacă spui: «Nu pot mânca tot, un singur ou este de ajuns», ei vor spune: «Copil naiv, vei lua doar zece puncte dacă mănânci un ou. Mai mănâncă unul pentru mami. Fă tot ce poți; dacă vei reuși să-l mănânci pe acesta, vei lua 10.» Copilul spune: «Abia m-am trezit, încă nu pot mânca.» «Nu, trebuie să mănânci! Fii cuminte și ascultă-ți mama. Mami face asta pentru binele tău, așa că hai, mănâncă-l pentru mama.» Copilul se gândește: «Mamei îi pasă atât de mult! Tot ce face este pentru binele meu, așa că-l voi mânca.» Ceea ce se mănâncă este un ou, dar ce se înghite de fapt? Presiune; reticență și lipsă de voință. Mâncarea este bună, iar așteptările mamei sale sunt mari și, din perspectiva umanității și a conștiinței, ar trebui să le accepte, dar din perspectiva rațiunii, ar trebui să se împotrivească unei astfel de iubiri și să nu accepte acest mod de a face lucrurile. […] Unii părinți, mai ales, au anumite așteptări speciale de la copiii lor, sperând că aceștia îi vor putea depăși și sperând și mai mult că le pot îndeplini o dorință pe care ei nu au fost capabili să și-o îndeplinească. De exemplu, unii părinți poate că au vrut să devină dansatori, dar din diverse motive – precum perioada în care au crescut sau condițiile din familie – în cele din urmă, nu au putut să-și îndeplinească acea dorință. Așadar, o proiectează asupra ta. Pe lângă faptul că-ți cer să fii printre cei mai buni la școală și să intri la o facultate de prestigiu, te înscriu și la cursuri de dans. Te pun să înveți diverse stiluri de dans, în afara școlii, să înveți mai mult la ora de dans, să exersezi mai mult acasă și să fii cel mai bun din clasă. În cele din urmă, nu numai că-ți cer să intri la o facultate prestigioasă, dar îți cer și să devii dansator. Poți alege fie să devii dansator, fie să mergi la o facultate prestigioasă, urmând să faci cursuri postuniversitare și să-ți iei doctoratul. Ai de ales doar între aceste două căi. Pe de o parte, în așteptările lor, ei speră că vei învăța pe brânci în școală, vei intra la o facultate de prestigiu, te vei remarca dintre semenii tăi și vei avea un viitor prosper și glorios. Pe de altă parte, își proiectează dorințele neîmplinite asupra ta, sperând că tu le vei putea îndeplini în locul lor. În felul acesta, în ceea ce privește educația sau cariera ta viitoare, duci două poveri în același timp. Pe de o parte, trebuie să te ridici la nivelul așteptărilor lor și să-i răsplătești pentru tot ce au făcut pentru tine, străduindu-te ca, în cele din urmă, să te faci remarcat dintre semenii tăi, ca părinții tăi să se poată bucura de o viață bună. Pe de altă parte, trebuie să împlinești visele pe care nu și le-au putut împlini în tinerețe și să-i ajuți să-și îndeplinească dorințele. Este epuizant, nu-i așa? (Ba da.) Oricare dintre aceste poveri este deja mai mult decât suficientă pentru tine; oricare dintre ele te-ar împovăra și te-ar face să gâfâi. Mai ales în perioada actuală, în care competiția este acerbă, diversitatea cerințelor părinților de la copiii lor este pur și simplu de nesuportat și inumană; acestea sunt de-a dreptul absurde. Cum numesc non-credincioșii acest lucru? Șantaj emoțional. Indiferent cum îl numesc non-credincioșii, ei nu pot rezolva această problemă și nu-i pot explica limpede esența. Îl numesc șantaj emoțional, dar noi cum îl numim? (Cătușe și poveri.) Îl numim poveri. Când vine vorba de poveri, sunt acestea lucruri pe care un om ar trebui să le ducă? (Nu.) Sunt lucruri adiționale, lucruri în plus pe care trebuie să le accepți. Nu sunt o parte din tine. Nu sunt lucruri pe care le au sau de care au nevoie trupul, inima și sufletul tău, ci sunt adăugate. Vin din exterior, nu din interiorul tău” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (16)”]. Citind acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, am simțit o mare durere în inimă. Așa îmi educasem copiii. Credeam că de la o vârstă fragedă trebuie să muncesc la fermă și să sufăr mult, pentru că nu învățasem suficient de bine și nu primisem o educație bună când eram tânără. Așa că mi-am proiectat dorințele neîmplinite asupra copiilor mei, obligându-i să învețe mult și să intre la o facultate de prestigiu, pentru a avea șanse la un viitor mai bun, pentru a ieși în evidență și a aduce cinste familiei. Ca să ating acest țel, cât copiii mei au fost mici i-am presat foarte mult. Când erau mici, erau dispuși să se roage și să vină la adunări dar mă temeam că asta le va afecta studiile, așa că n-o lăsam pe mama să-i ducă la adunări. Când ar fi trebuit să se joace, nu i-am lăsat să se joace, iar când le-au scăzut puțin notele, i-am mustrat, inoculându-le idei greșite și punând presiune pe ei. Fiul meu s-a îmbolnăvit din cauza presiunii examenelor de admitere la facultate. M-am temut că acest lucru îi va afecta notele, așa că îl supravegheam zi de zi, să nu lenevească. M-am temut că, dacă ia note mici la examene, toate eforturile noastre vor fi fost în van. Am pus presiune prea mare pe fiul meu. Din afară părea că fac toate acestea pentru fiul meu, însă în realitatee voiam doar să intre la o universitate de prestigiu și să se distingă de ceilalți ca să mă laud și să-mi îndeplinesc idealurile și visurile. Fără să-mi dau seama, am pus o povară și o presiune imensă pe fiul meu, parcă l-aș fi legat cu niște cătușe invizibile. Acum, fiul meu intrase la facultatea ideală și visurile mele se împliniseră. M-am simțit onorată, vanitatea mea fusese satisfăcută, însă fiul meu se îndepărtase de Dumnezeu. Acum, când discutam cu el despre credință, se tot sustrăgea și inventa scuze și nu mai voia să citească din cuvintele lui Dumnezeu. Zi de zi se lăsa condus de faimă și câștig. Își sfărâma creierii de dragul faimei și al câștigului și își epuiza mintea cu gestionarea relațiilor personale. Viața lui era extrem de nefericită și epuizantă. Eu îmi împinsesem fiul să ajungă așa.

Ulterior, am citi mai mult din cuvintele lui Dumnezeu: „De exemplu, când erau mici, i-ai educat constant, spunându-le: «Studiați din greu, mergeți la facultate, urmați studii postuniversitare sau un doctorat, faceți rost de o slujbă bună, găsiți un partener bun cu care să vă căsătoriți și să întemeiați o familie și apoi viața va fi frumoasă.» Prin educația, încurajările și diversele tale forme de presiune, au trăit și au urmat cursul pe care l-ai trasat pentru ei și au realizat ceea ce te-ai așteptat, întocmai așa cum ți-ai dorit, iar acum nu mai pot da înapoi. Dacă, ajungând să înțelegi anumite adevăruri și intențiile lui Dumnezeu datorită credinței tale și căpătând gânduri și puncte de vedere corecte, încerci acum să le spui să nu mai urmărească acele lucruri, probabil vor riposta în schimb: «Oare nu fac exact ce ai vrut? Nu m-ai învățat aceste lucruri când eram mic? Nu mi-ai cerut asta? Acum de ce mă oprești? Este greșit ceea ce fac? Am realizat aceste lucruri și pot acum să mă bucur de ele; ar trebui să fii fericit, mulțumit și mândru de mine, nu-i așa?» Cum te-ai simți la auzul acestor cuvinte? Ar trebui să fii fericit sau să verși lacrimi? N-ai avea regrete? (Ba da.) Acum nu-i mai poți câștiga înapoi. Dacă nu i-ai fi educat așa când erau mici, dacă le-ai fi oferit o copilărie fericită, fără nicio presiune, fără să-i înveți să fie deasupra celorlalți, să dețină o funcție înaltă, să câștige o mulțime de bani sau să urmărească faima, profitul și statutul, dacă i-ai fi lăsat pur și simplu să fie oameni buni, de rând, fără să le ceri să câștige mulți bani, să se bucure de multe sau să-ți dea înapoi atât de multe, cerându-le doar să fie sănătoși și fericiți, să fie oameni simpli și fericiți, poate că ar fi fost receptivi la unele dintre gândurile și punctele de vedere pe care le nutrești după ce ai început să crezi în Dumnezeu. În acel caz, poate că viețile lor ar fi fericite acum, cu mai puțină presiune din cauza vieții și societății. Deși n-ar fi dobândit faimă și profit, măcar inimile lor ar fi fost fericite, liniștite și împăcate. Însă în anii lor de dezvoltare, din cauza instigării și îndemnurilor tale repetate, sub efectul presiunii tale, au urmărit fără încetare cunoașterea, banii, faima și profitul. În cele din urmă, au dobândit faimă, profit și statut, viețile lor s-au îmbunătățit, s-au bucurat de mai multe și au câștigat mai mulți bani, dar viețile lor sunt epuizante. De fiecare dată când îi vezi, pe față li se citește oboseala. Doar când se întorc acasă, la tine, îndrăznesc să-și scoată masca și să admită că sunt obosiți și vor să se odihnească, dar, imediat ce pășesc afară, nu mai sunt aceiași oameni – își pun din nou masca. Te uiți la expresia lor obosită și demnă de milă și îți pare rău pentru ei, dar nu ai nicio putere să-i faci să se schimbe. Nu mai pot să se schimbe. Cum s-a întâmplat asta? Nu are legătură cu modul în care i-ai educat? (Ba da.) Nu cunoșteau și nu urmăreau în mod firesc nimic din toate acestea de la o vârstă fragedă; există în mod cert o legătură cu modul în care i-ai educat. Când le vezi chipul, când vezi că viața lor este în această stare, nu ești supărat? (Ba da.) Ești însă neputincios; nu mai rămân decât regretele și mâhnirea. Poate simți că Satana ți-a luat de tot copilul, că este incapabil să se întoarcă și că nu ai puterea de a-l salva. Aceasta fiindcă nu ți-ai îndeplinit responsabilitatea de părinte. Tu ești cel care i-a făcut rău, care l-a dus pe cărări greșite cu educația și îndrumarea ta ideologică greșită. Nu se poate întoarce niciodată și, în cele din urmă, rămâi doar cu regretele. Te uiți neputincios în timp ce suferă copilul tău, corupt de această societate rea, împovărat de presiunile vieții, și nu ai cum să-l ajuți. Poți doar să spui: «Vino mai des acasă și o să-ți gătesc ceva delicios.» Ce probleme poate rezolva o masă? Nu poate rezolva nimic. Gândurile copiilor s-au maturizat și au luat deja formă, iar ei nu sunt dispuși să renunțe la faima și statutul pe care le-au obținut. Nu pot decât să meargă înainte și nu se întorc niciodată. Acesta e rezultatul nefast al faptului că părinții oferă îndrumări greșite și le insuflă copiilor idei incorecte în anii lor de formare” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (19)”]. Am citit de mai multe ori acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu și de fiecare dată m-a atins la suflet. M-am simțit atât de tristă și am plâng, regretând. Mi-am amintit cum fiul meu era nevinovat și credea în Dumnezeu când era mic și era dispus să meargă la adunări cu bunica lui. Însă, influențată de idei satanice precum: „Cunoștințele îți pot schimba soarta”, „A urmări altceva e neînsemnat, cărțile le excelează pe toate”, „Cei ce trudesc cu mintea îi guvernează pe alții, iar cei ce trudesc cu mâinile sunt guvernați de ceilalți” și „Destinul unui om se află în mâna lui”, am urmărit să fie extraordinar și să aducă onoare familiei și i-am inoculat aceste gânduri fiului meu și l-am împins spre mocila cunoștințelor, astfel încât a urmărit din toată inima faima, profitul și statutul, până când nu a mai putut da înapoi. Am observat în special cuvintele lui Dumnezeu care spun: „Poate simți că Satana ți-a luat de tot copilul, că este incapabil să se întoarcă și că nu ai puterea de a-l salva. Aceasta fiindcă nu ți-ai îndeplinit responsabilitatea de părinte. Tu ești cel care i-a făcut rău, care l-a dus pe cărări greșite cu educația și îndrumarea ta ideologică greșită. Nu se poate întoarce niciodată și, în cele din urmă, rămâi doar cu regretele.” Dumnezeu avea părtășie exact despre starea mea de spirit din acel moment. De fiecare dată când fiul meu venea acasă, îi citeam cuvintele lui Dumnezeu, dar fiul meu le dezmințea mereu și găsea moduri de a le respinge; chiar spunea că îl trag înapoi, ceea ce mi-a frânt inima. Mi-am văzut fiul alergând încoace și încolo și muncind din greu zi de zi pentru faimă și câștig. Începuse să chelească atât de tânăr și zilnic își târa trupul obosit la studii, până târziu în noapte; în plus, își frământa creierii pentru a înțelege gândurile și pasiunile consilierilor lui și își modela abordarea pentru a le fi pe plac; pășea ca pe ace în fața liderilor lui, de teamă că, dacă va face sau va spune ceva greșit, îi vor face viața grea, afectându-i perspectivele în carieră. Mi-am privit fiul trăind zi de zi cu o mască pe față, îngrozitor de obosit. Era vina mea că fiul meu ajunsese așa; eu îl încurajasem să urmărească acumularea de cunoștințe și îi făcusem rău. Acum am înțeles că așa nu mi-am iubit fiul, ci l-am rănit, l-am sacrificat urmărind eu însămi faima și câștigul. Am văzut în biserică frați și surori de vârstă apropiată cu fiul meu. Credeau în Dumnezeu și urmăreau adevărul, făcându-și datoria în biserică; nu erau prinși de otrăvurile Satanei și duceau vieți liniștite și fericite, în libertate și destindere. Asta m-a făcut să regret și mai mult. Dacă nu i-aș fi insuflat fiului meu aceste gânduri și idei, poate n-ar fi ajuns cum a ajuns, să ducă o viață atât de dureroasă și neajutorată pentru a urmări faima și câștigurile, a avansa profesional și a câștiga bani. Când m-am gândit la asta, m-au cuprins remușcările și m-am urât. M-am gândit: de ce fusesem atât de hotărâtă și neînduplecată în dorința mea de a-mi vedea copiii la facultate? Care era rădăcina problemei?

Într-o zi, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Satana folosește faima și câștigul pentru a controla gândurile omului, până când oamenii nu se pot gândi decât la faimă și câștig. Ei se luptă pentru faimă și câștig, suferă greutăți, îndură umilirea pentru faimă și câștig și sacrifică tot ceea ce au pentru faimă și câștig și vor judeca și hotărî orice de dragul faimei și al câștigului. În acest fel, Satana îi leagă pe oameni cu lanțuri invizibile, iar ei nu au nici puterea și nici curajul de a se debarasa de ele. Fără să știe, ei poartă aceste lanțuri și se târăsc mereu înainte, cu mare dificultate. De dragul acestei faime și a câștigului, omenirea se ferește de Dumnezeu și Îl trădează și devine din ce în ce mai nemernică. Așadar, în acest fel, o generație după alta este distrusă în mijlocul faimei și câștigului Satanei. Privind acum la acțiunile Satanei, nu sunt întru totul demne de dispreț motivele sale sinistre? Poate că astăzi încă nu puteți percepe motivele lui sinistre, deoarece credeți că nu se poate trăi fără faimă și câștig. Credeți că, dacă oamenii lasă în urmă faima și câștigul, atunci nu vor mai putea să vadă calea înainte, nu vor mai putea să-și atingă obiectivele, iar viitorul le va deveni întunecat, palid și mohorât” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”). Din cuvintele lui Dumnezeu am înțeles că Satana folosea faima și câștigul pentru a-i corupe, a-i înșela și a-i răni pe oameni, făcându-i să urmărească doar faima și câștigul. Mi-am amintit că, deoarece nu primisem o educație bună în copilărie, am suferit mult când am încercat să câștig bani, îndurând adesea prejudecata altora. Când am văzut că oamenii de vază, cu multe cunoștințe, erau admirați de alții oriunde mergeau, i-am invidiat și am crezut că nu pot câștiga respectul altora pentru că nu am cunoștințe, așa că mi-am pus speranțele în copiii mei, vrând ca ei să împlinească visele pe care eu nu le-am putut realiza. Pentru asta mi-am dedicat tot timpul și am plătit prețul suprem, ducând o viață amară și epuizantă, și mi-am îndurerat și chinuit fiul. Ulterior, deși fiul meu a câștigat faimă și profit, s-a îndepărtat și mai mult de Dumnezeu și a pierdut mântuirea Lui din zilele de pe urmă. Acum am înțeles că faima și câștigurile pe care le-am urmărit au fost niște cătușe invizibile pe care Satana ni le-a pus mie și fiului meu. Satana s-a folosit de faimă și câștiguri ca să ne ispitească și să ne inducă în eroare, făcându-ne să tânjim doar după faimă și câștiguri, fără să ne gândim să urmărim adevărul; am fost purtați în lesă, pas cu pas, de Satana; eram dispuși să suferim pentru asta, îndepărtându-ne astfel tot mai mult de Dumnezeu, până am ajuns să-L negăm și să fim devorați de Satana. Acestea erau intenția și planurile sinistre ale Satanei. M-am gândit la cei din jurul meu: fiul unchiului meu intrase la facultate, dar părinții lui l-au desconsiderat pentru că a ales o specializare inferioară, așa că și-au folosit cunoștințele și au găsit pe cineva care l-a ajutat să-și schimbe specializarea. Drept urmare, copilul s-a simțit prea presat și nu a putut ține pasul cu lecțiile, ajungând ulterior la o cădere nervoasă. Acum nu-și putea aranja nici măcar propria viață. Au fost mulți alți copii care au băut pesticide sau s-au aruncat de pe clădiri pentru că nu s-au descurcat bine la școală. Toate aceste lecții tragice mi-au servit drept memento și dojană. În realitate, depinde de Dumnezeu dacă oamenii sunt bogați sau săraci în viață. Faima și câștigul nu ne pot elibera de durere, ne pot doar arunca în abisul suferinței. E îngrozitor să vezi cum Satana le face rău oamenilor. În același timp, îi mulțumesc lui Dumnezeu că prin luminarea, îndrumarea și ghidarea Lui am găsit sursa suferințelor mele și am văzut consecințele periculoase ale urmăririi faimei și câștigului. Altfel aș fi fost încă prinsă în mrejele lor, fără să mă pot elibera. M-au făcut să înțeleg și intenția sinceră a lui Dumnezeu de a mântui oamenii. Nu mă mai puteam lăsa păcălită și afectată de Satana; voiam să mă eliberez de cătușele faimei și câștigului și să pornesc pe calea urmăririi adevărului și obținerii mântuirii.

Ulterior, în cuvintele lui Dumnezeu, am găsit calea corectă de educare a copiilor. Dumnezeu Atotputernic spune: „Dacă nu i-ai fi educat așa când erau mici, dacă le-ai fi oferit o copilărie fericită, fără nicio presiune, fără să-i înveți să fie deasupra celorlalți, să dețină o funcție înaltă, să câștige o mulțime de bani sau să urmărească faima, profitul și statutul, dacă i-ai fi lăsat pur și simplu să fie oameni buni, de rând, fără să le ceri să câștige mulți bani, să se bucure de multe sau să-ți dea înapoi atât de multe, cerându-le doar să fie sănătoși și fericiți, să fie oameni simpli și fericiți, poate că ar fi fost receptivi la unele dintre gândurile și punctele de vedere pe care le nutrești după ce ai început să crezi în Dumnezeu. În acel caz, poate că viețile lor ar fi fericite acum, cu mai puțină presiune din cauza vieții și societății. Deși n-ar fi dobândit faimă și profit, măcar inimile lor ar fi fost fericite, liniștite și împăcate” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (19)”]. Cuvintele lui Dumnezeu arată calea corectă de a-i educa pe copii: când îți educi copiii, să nu le ceri să urmărească acumularea de cunoștințe, statutul, faima, profitul, avansarea profesională sau banii; să îți dorești ca ai tăi copii să ducă vieți fericite și sănătoase, fără presiuni, liberi și degajați. Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles și intenția Lui. Eu și copiii mei suntem toți ființe create și soarta noastră e în mâinile lui Dumnezeu. Soarta vieților noastre și calea pe care ar trebui să o urmăm sunt sub suveranitatea și rânduiala lui Dumnezeu; nu sunt ceva ce putem controla noi și nici eu nu le pot schimba destinul. Pot doar să mă rog pentru copiii mei și când se întorc le pot citi cuvintele lui Dumnezeu. Însă depinde de Dumnezeu dacă într-un final vor veni înaintea Lui. Eu trebuie doar să-mi îndeplinesc datoria și responsabilitatea și să fac bine ceea ce am de făcut. Felul în care privesc lucrurile mi s-a schimbat oarecum; am ajuns la acest rezultat prin cuvintele lui Dumnezeu. Acum vreau doar să urmăresc adevărul și să trăiesc după cuvintele lui Dumnezeu, îndeplinindu-mi datoria. Doar așa viața mea poate avea sens și valoare. Slavă lui Dumnezeu!