de Zhang Huixin, China

Când eram tânără, bunicului meu îi plăcea să asculte operă și mă ducea adeseori să văd spectacole. Vedeam cât de eleganți erau actorii pe scenă, cum cântecele lor emoționau sufletele și cum spectatorii îi copleșeau cu aplauze și ovații. Îi admiram cu adevărat și nu mă puteam abține să nu mă gândesc: „Dacă într-o zi aș putea și eu să urc pe scenă și să primesc aplauze și elogii, atunci aș trăi o viață plină de faimă și de splendoare!” Îmi doream mult să mă alătur unei trupe de teatru și să devin actriță de operă. Însă familia mea era săracă, iar condițiile noastre financiare nu erau bune, astfel că visurile mele legate de scenă au pălit ca un miraj.

După ce m-am căsătorit, am avut o fiică. Când fiica mea a început grădinița, am văzut că unii dintre copiii de vârsta ei mergeau la cursuri de dans, iar alții luau ore de muzică. Mai ales în timpul spectacolelor organizate cu ocazia Zilei Copiilor, aceștia atrăgeau atenția multor profesori și părinți și erau copleșiți cu aplauze. Prin urmare, am decis ca fiica mea să învețe să danseze. Pe lângă faptul că acest lucru avea să o ajute să își dezvolte o siluetă frumoasă și să fie grațioasă, i-ar oferi și șansa de a evolua pe scenă. Însă ei îi era teamă să facă șpagatul și podul, astfel că a refuzat să învețe, indiferent ce am spus eu. M-am gândit: „Nu pot pur și simplu să urmez dorințele tale. Trebuie să înveți o abilitate, astfel încât, pe viitor, să poți să captezi atenția oamenilor când ești pe scenă.” În anul 2012, am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă, dar nu am renunțat la așteptarea de a-mi vedea fiica evoluând pe scenă. Mai târziu, m-am gândit că și învățarea unui instrument îi va permite să urce pe scenă, astfel că am dus-o la un magazin de instrumente muzicale ca să aleagă. Dar nu a fost interesată. Furioasă, i-am spus: „Trebuie să alegi unul. Doar dacă înveți o abilitate vei avea șansa să evoluezi pe scenă și doar atunci vei putea trăi o viață plină de farmec. Gândește-te cât de mulți oameni te vor admira în momentul acela!” Văzând că eram foarte mânioasă, fiica mea a ales fără tragere de inimă guzhengul. La început, nu a vrut să învețe, așa că am găsit un profesor de guzheng cu experiență și am forțat-o. Ca să îi trezesc interesul pentru guzheng, o încurajam frecvent, iar profesorul o lăuda și el, spunându-i că are un talent înnăscut. Treptat, fiica mea a devenit interesată de guzheng și a învățat rapid câteva piese. Într-o zi, ea mi-a spus cu entuziasm: „Mama, în viitor, pot să cânt la guzheng ca să Îl slăvesc pe Dumnezeu!” Văzând cât de cuminte era fiica mea, am fost extrem de mulțumită.

Mai târziu, ca să o ajut să dobândească mai multă experiență pe scenă, luam inițiativa de a o înscrie ori de câte ori auzeam de un spectacol. Chiar dacă aveam hernie de disc și nu puteam să stau mult timp în picioare, tot insistam să o însoțesc la repetiții. A progresat foarte mult și avea prestații extraordinare, fiind mereu în centrul atenției. De asemenea, era lăudată de profesori și de arbitri, iar eu eram din cale afară de fericită. Ca să merg cu ea la spectacole, trebuia să mă trezesc în jur de ora 3 noaptea, pentru pregătiri. Eram atât de ocupată să mă învârt în jurul ei, încât nu aveam nici măcar timp să mănânc. După o zi întreagă de agitație, mă simțeam amețită și epuizată psihic și fizic. Însă când o vedeam pe fiica mea că strălucește pe scenă, mă gândeam: „Cu toate că nu mi-am împlinit visul să ajung pe scenă, faptul că am reușit să o fac pe fiica mea să fie în centrul atenției a meritat toată suferința și epuizarea!” Din cauza epuizării provocate de spectacole și a presiunii învățăturii, corpul fiicei mele nu a putut suporta și nu a mai vrut să exerseze la guzheng. Am încercat să o înduplec cu vorbe dulci și să o conving să continue, astfel că, în cele din urmă, a acceptat fără nicio tragere de inimă. În fiecare zi, când venea de la școală, o puneam să exerseze la guzheng în timpul dedicat gătitului sau siestei. Și când fiica mea voia să iasă în oraș în weekend, îi ceream să termine de exersat la guzheng înainte să plece. Dacă nu asculta, o certam: „De ce crezi că eu și tatăl tău am muncit din greu și am economisit bani ca să plătim pentru lecțiile tale și te punem să exersezi? Nu ca să te ajutăm să urci pe scenă și să ai succes pe viitor? Nu poți să ne aduci puțină onoare?” Când vedea cât de neliniștită și de mânioasă eram, fiica mea nu avea de ales, plângea și mergea să exerseze la guzheng. Până când a ajuns la gimnaziu, presiunea academică a devenit cumplită și, în plus, trebuia să repete frecvent pentru diverse spectacole, astfel că iar nu a mai vrut să exerseze la guzheng. Neliniștită, am certat-o: „Indiferent cât de ocupată ești, trebuie să continui să exersezi la guzheng. Dacă exersezi bine, ai putea să urci pe scenă și să câștigi o viață plină de faimă!” Însă ea tot nu a exersat. I-am aruncat furioasă cărțile și suportul de pene pe podea și am spus: „Bine. Nu exersa. Să sperăm doar că o să îți facă plăcere să aduni gunoiul atunci când o să fii mai mare.” Văzând cât de furioasă eram, fiica mea s-a grăbit să exerseze. Uneori, se simțea tratată nedrept și plângea, spunând: „De ce tot încerci să îmi controlezi soarta?” Îi răspundeam, furioasă: „Nu pentru tine fac tot ceea ce fac? De ce nu înțelegi că este pentru binele tău?” Fiica mea zicea, supărată: „Nici măcar nu îmi place să cânt la guzheng! Tu m-ai tot forțat să învăț să fac asta!” Certurile noastre se terminau mereu în mod neplăcut. Când exista o suprapunere între spectacole și adunări, o obligam să participe în primul rând la spectacole. Dacă dorea să participe la adunare, spuneam repede: „Este timp destul pentru adunări, dar oportunitățile de spectacole nu ar trebui ratate. Dacă ratezi aceste oportunități, vei pierde șansa de a străluci pe scenă.” Din cauza acestui lucru, fiica mea a lipsit de la multe adunări.

Cât ai clipi din ochi, reușise să fie admisă cu succes la un liceu de arte. Ori de câte ori vorbeam despre fiica mea, colegii și prietenii se uitau la mine cu invidie și cu admirație. Orgoliul meu era extrem de satisfăcut. Treptat, fiica mea a început să se concentreze exclusiv pe învățat și pe cântatul la guzheng. Ca să intre la academia de muzică ideală pentru ea și ca să depășească nivelul colegilor ei, a început să exerseze ore suplimentare la guzheng. De asemenea, am cheltuit mulți bani ca să angajez un profesor care să facă ore individuale cu fiica mea. Am fost foarte bucuroasă când am văzut că își îmbunătățise abilitățile la guzheng. Când fiica mea s-a întors din vacanță, am vrut ca ea să participe la o adunare, dar își găsea scuze precum: „Încă nu mi-am terminat temele” sau „Încă nu am exersat la guzheng”. Văzând că fiica mea nu participase la nicio adunare de aproape un an, m-am simțit puțin neliniștită. Însă ținând seamă de faptul că era extrem de ocupată cu temele și cu exersatul la guzheng, m-am gândit în sinea mea: „Ar trebui să o las să renunțe la lecțiile de guzheng în weekenduri, ca să participe la adunări?” Totuși, apoi am reflectat: „A lucrat atât de mult ca să își îmbunătățească abilitățile la guzheng; dacă nu exersează în weekend, nu va rămâne în urma celorlalți? Nu își poate permite să exerseze mai puțin. Însă dacă trec perioade lungi fără să participe la adunări, și viața ei va avea de suferit.” După ce m-am gândit o vreme, am decis să găsesc timp ca să particip la adunări împreună cu ea. Într-o zi, fiica mea mi-a spus că nu mai voia să meargă la școală. A spus că atmosfera de la școală este neplăcută, că erau oameni care fumau, care mergeau la întâlniri și care făceau parte din găști. A zis că îi era greu să se concentreze pe învățat și că se simțea foarte ținută în frâu. Când am auzit-o pe fiica mea spunând că nu voia să meargă la școală, m-am gândit: „Ai muncit din greu ca să intri la școala de arte și dacă mai muncești doar doi ani, vei putea să dai examenul de admitere la o academie de arte. Apoi, după ce ești admisă, visul tău mai mare de a urca pe scenă se va adeveri și, în acel moment, toate rudele, toți prietenii, profesorii și colegii de clasă te vor admira și te vor invidia și vei putea să mă faci și pe mine mândră.” Astfel că am spus, furioasă: „În sfârșit ai intrat la un liceu de arte. Dacă nu mergi, nu îți vei distruge viitorul?” Văzând cât de neliniștită și de mânioasă eram, fiica mea pur și simplu a plâns și s-a dus la școală. Mi s-a frânt inima când am văzut că ea simțea că este tratată nedrept, dar am considerat că trebuia să persist, pentru ca ea să aibă succes pe scenă și să iasă în evidență.

În timpul unei adunări, i-am spus surorii Li Ling despre starea mea, iar ea a găsit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu pe care să îl citesc. Dumnezeu spune: „Dacă sunt expuși la anumite lucruri care au loc în cadrul unor tendințe rele sau la anumite argumente sau gânduri și puncte de vedere incorecte în primii lor ani, copiii le-ar putea urma sau imita dacă nu au discernământ. Părinții ar trebui să detecteze devreme aceste probleme și să ofere o corectare imediată și o îndrumare precisă. Și aceasta face parte din responsabilitatea lor. Pe scurt, scopul este de a le asigura copiilor o direcție de dezvoltare fundamentală, pozitivă și corectă în gândurile, conduita personală, tratamentul altora și percepția asupra diverselor persoane, evenimente și lucruri, astfel încât să se poată dezvolta într-o direcție constructivă, și nu într-una ticăloasă. De exemplu, neîncrezătorii spun adesea: «Viața și moartea sunt predestinate; bogăția și onoarea sunt decise de Ceruri.» Suferințele și bucuriile pe care ar trebui să le experimenteze în viață o persoană sunt predeterminate de Dumnezeu și nu pot fi schimbate de oameni. Într-o anumită privință, părinții ar trebui să-și informeze copiii despre aceste fapte obiective și, în alta, să-i învețe că viața nu înseamnă doar nevoi fizice și, în mod sigur, nu se rezumă la plăcere. Sunt lucruri mai importante de făcut în această viață decât să mănânce, să bea și să caute distracții; oamenii ar trebui să creadă în Dumnezeu și să urmărească adevărul și mântuirea de la El. Dacă trăiesc doar pentru plăcere, mâncare, băutură și căutarea distracțiilor trupești, oamenii sunt ca niște zombi, iar viețile lor nu au nicio valoare. Nu creează nicio valoare pozitivă sau semnificativă și nu merită să trăiască sau chiar să fie umani. Chiar dacă un copil nu crede în Dumnezeu, măcar să fie o persoană bună și care se ocupă de datoria care-i revine. Desigur, dacă este ales de Dumnezeu și este dispus să participe la viața bisericii și să-și facă datoria când crește, este și mai bine. Dacă au astfel de copii, părinții ar trebui să-și îndeplinească responsabilitățile față de copiii lor minori chiar mai mult pe baza principiilor recomandate de Dumnezeu oamenilor. În cazul în care nu știi dacă vor crede în Dumnezeu sau vor fi aleși de El, ar trebui cel puțin să-ți îndeplinești responsabilitățile față de copiii tăi în anii lor de formare. Chiar dacă nu cunoști sau nu poți pricepe aceste lucruri, tot ar trebui să îndeplinești aceste responsabilități. Ar trebui să te achiți în cea mai mare măsură posibilă de acele obligații și responsabilități pe care se cuvine să le îndeplinești, împărtășind cu ai tăi copii gândurile și lucrurile pozitive pe care le cunoști deja. Asigură-te cel puțin că dezvoltarea lor spirituală urmează o direcție constructivă și că mințile lor sunt pure și sănătoase. Nu-i obliga să-și însușească tot felul de competențe și cunoștințe de la o vârstă fragedă sub așteptările, educarea sau chiar oprimarea ta. Chiar mai grav, unii părinți își însoțesc copiii când participă la diverse concursuri de talente și la competiții academice sau sportive, urmând tot soiul de tendințe sociale și mergând la evenimente precum conferințe de presă, sesiuni de autografe și de studiu, și participând la orice competiții și discursuri de mulțumire de la ceremonii de premiere etc. Ca părinți, n-ar trebui cel puțin să-și lase copiii să le calce pe urme, făcând la rândul lor aceste lucruri. Dacă părinții își aduc copiii la astfel de activități, într-o privință, este clar că nu și-au îndeplinit responsabilitățile de părinți. În altă privință, își conduc în mod fățiș copiii pe o cale fără întoarcere, împiedicându-le dezvoltarea mentală constructivă. Unde și-au condus acești părinți copiii? I-au condus spre tendințele rele. Referitor la căile pe care vor merge copiii lor în viitor și carierele pe care le vor urma, părinții nu ar trebui să le inoculeze lucruri precum: «Uită-te la pianistul cutărică. A început să cânte la pian de la patru sau cinci ani. Nu s-a complăcut niciodată în joacă, nu și-a făcut prieteni și doar a exersat și a mers la cursuri de pian în fiecare zi. De asemenea, a consultat diverși profesori și s-a înscris la diverse competiții de pian. Uită-te ce faimos, bine hrănit și bine îmbrăcat este acum, înconjurat de o aură de lumină și respectat oriunde merge.» Este acesta tipul de educație care promovează dezvoltarea sănătoasă a minții unui copil? Atunci ce fel de educație este? Este educația diavolului. Acest tip de educație este dăunătoare pentru orice minte tânără. Îi încurajează pe copii să aspire la faimă, să râvnească la diverse aure, onoruri, ranguri și desfătări. Îi determină să tânjească după aceste lucruri și să le urmărească de la o vârstă fragedă, conducându-i la anxietate, temeri intense și griji și chiar făcându-i să plătească orice tip de preț pentru a le obține, trezindu-se devreme și lucrând până târziu ca să-și facă temele și să-și însușească diferite competențe, pierzându-și anii copilăriei și renunțând la acei ani prețioși în schimbul acestor lucruri” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul ”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles în sfârșit că adevărata responsabilitate a părinților este să se asigure că au copii care, în copilărie, cresc fericiți și sănătoși, atât fizic cât și psihic, să ofere îndrumare pozitivă pentru gândurile lor și să îi lase să se bucure de copilărie. Părinții nu trebuie să își forțeze copiii să le îndeplinească așteptările, nici să îi ghideze să urmărească faima, reputația, onorurile, statutul și plăcerile. Nu am putut să nu reflectez. Încă de la o vârstă fragedă, fiicei mele nu i-a plăcut să învețe să cânte la un instrument, dar ca să o fac să devină faimoasă și respectată de toată lumea, am forțat-o să învețe să cânte la guzheng. Când a primit laude de la arbitri și de la profesori, am simțit că visele pe care nu mi le îndeplinisem deveneau într-un final realitate, prin intermediul fiicei mele. Astfel, hotărârea mea de a o cultiva a devenit și mai puternică. Ori de câte ori auzeam de un spectacol, o înscriam fără acordul ei, de teamă că va pierde șansa de a străluci pe scenă. Ori de câte ori fiica mea dorea să se joace, o certam, de teamă că va întârzia cu exersatul. Nu m-am uitat la bani când a fost vorba să își perfecționeze abilitățile muzicale, angajând un profesor expert care să o îndrume și am făcut totul ca să o cultiv să devină faimoasă și să îmi aducă glorie. Credeam că dacă îmi puneam copilul să învețe diverse abilități și dacă reușeam să o urc pe o scenă faimoasă ca să devină renumită, îmi îndeplineam responsabilitățile de mamă. Acum mi-am dat seama că această perspectivă era greșită. Nu m-am gândit niciodată cât de multă presiune și suferință îndura inima tânără a fiicei mele și mereu m-am gândit doar să-mi îndeplinesc propriile dorințe. În temeiul educației mele, fiica mea a devenit, de asemenea, foarte preocupată de reputația ei și de statut, exersând fără încetare pentru a-și întrece colegii, pierzând vioiciunea și inocența pe care le avusese cândva. Între noi a început să se formeze o prăpastie, iar fiica mea și-a pierdut și interesul să mănânce și să bea cuvintele lui Dumnezeu, precum și să participe la adunări, începând să se îndepărteze tot mai mult de El. Toate aceste consecințe fuseseră cauzate de mine. Copila mea obișnuia să fie dornică să participe la adunări, să mănânce și să bea cuvintele lui Dumnezeu, însă eu nu am îndrumat-o să creadă în El și să meargă pe calea cea dreaptă. În schimb, am lăsat-o să fie atrasă în tendințe rele și să urmărească încontinuu reputația și statutul. În ce fel îndeplineam eu adevărata responsabilitate a unei mame? Gândindu-mă la acest lucru, am regretat profund abordarea mea categorică față de educație. Nu mă așteptasem niciodată ca aceasta să îi facă atât de mult rău copilului meu și să îl distrugă.

Mai târziu, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Unii oameni trăiesc pentru copiii lor; poți spune că nu dorești să faci asta, dar poți reuși? Unii oameni se agită și se împovărează cu muncă pentru bogăție, faimă și câștig. Poți spune că nu dorești să te agiți pentru așa ceva, dar chiar reușești? Fără să-ți dai seama, ai luat deja această cale și, chiar dacă îți dorești să-ți schimbi felul de a trăi, nu poți. Cum trăiești în lumea aceasta nu stă în mâinile tale! Care este sursa acestui lucru? Toate se trag din faptul că oamenii nu cred în Dumnezeul adevărat și nu au dobândit adevărul. Ce sprijină spiritul omului? Unde caută acesta sprijin sufletesc? Oamenii caută sprijin sufletesc în reuniunea familiei, în fericirea căsniciei, în bucuria dată de lucrurile materiale, în bogăție, faimă și câștig, în statutul, sentimentele și cariera lor și în fericirea generației viitoare. Este cineva care să nu caute sprijin sufletesc în aceste lucruri? Cei cu copii îl găsesc în copii; cei fără copii, îl găsesc în carierele lor, în căsnicie, statut social și în faimă și câștig. Felurile de a trăi create în acest fel sunt toate la fel; pradă controlului și puterii Satanei și, în pofida lor, toți oamenii se agită și se împovărează cu muncă de dragul faimei, câștigului, planurilor, carierelor, căsniciilor, familiilor, sau de dragul generației viitoare, sau a plăcerilor trupești. Este aceasta calea cea dreaptă? Oricât de ocupați ar fi oamenii în forfota acestei lumi, oricât de împliniți ar fi pe plan profesional, oricât de fericite le-ar fi familiile sau oricât de mari, oricât de prestigios le-ar fi statutul, sunt ei capabili să apuce pe calea cea dreaptă în viață? Gonind după faimă și câștig, după cucerirea lumii sau urmărindu-și carierele, sunt ei capabili să înțeleagă că Dumnezeu a creat toate lucrurile și este suveran peste destinul omenirii? Nu este cu putință. Indiferent ce urmăresc oamenii sau pe ce cale se află, dacă nu recunosc faptul că Dumnezeu e suveran peste destinul omenirii, atunci, calea pe care merg este greșită. Nu este calea dreaptă, ci cea necinstită, calea răului” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). „Satana folosește faima și câștigul pentru a controla gândurile omului, făcându-i pe oameni să se gândească doar la aceste două lucruri. Ei se luptă pentru faimă și câștig, suferă greutăți, îndură umilirea și poartă poveri grele pentru faimă și câștig, sacrifică tot ceea ce au pentru faimă și câștig și vor judeca și hotărî orice de dragul faimei și al câștigului. În acest fel, Satana le pune oamenilor lanțuri invizibile și, purtând aceste lanțuri, ei nu au nici puterea și nici curajul să se elibereze. Fără să știe, ei poartă aceste lanțuri și se târăsc mereu înainte, cu mare dificultate. De dragul acestei faime și a câștigului, omenirea se îndepărtează de Dumnezeu și Îl trădează și devine din ce în ce mai ticăloasă. În acest fel, o generație după alta este distrusă în mijlocul faimei și câștigului Satanei” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”). Prin expunerea cuvintelor lui Dumnezeu, mi-am dat seama că Satana folosește faima și câștigul ca să corupă oamenii și ca să le facă rău, inoculându-le idei și păreri precum „Să te distingi”, „Să deții o poziție superioară altora” și „Să aduci onoare străbunilor tăi”, împingându-i să urmărească fără încetare faima și câștigul. Ca să obțină faimă și câștig, devin din ce în ce mai ticăloși și suferă din ce în ce mai mult. De când eram tânără, am visat mereu să devin actriță, să urc pe scenă ca să primesc admirația și invidia tuturor, precum și ca să obțin statut și renume. Însă când visurile mele nu s-au putut îndeplini, m-am afundat în dezamăgire și în suferință. Mai târziu, mi-am impus visurile asupra fiicei mele, lăsând-o să urmărească reputația și statutul de la o vârstă fragedă și forțând-o să învețe să cânte la guzheng. Am sperat că, într-o zi, avea să urce pe scenă și să strălucească. Când fiica mea nu a vrut să învețe să cânte la guzheng, am devenit neliniștită și mânioasă și am certat-o. Când ea voia să participe la adunări, o împiedicam, deoarece mă temeam că i-ar încetini exersatul și ar fi un obstacol. În ce fel îmi îndeplineam responsabilitățile de mamă? Ceea ce făceam era pur și simplu rău! Credeam în Dumnezeu de mulți ani, însă obiectivele mele nu se schimbaseră deloc și trăiam în continuare conform gândurilor și perspectivelor Satanei, urmărind faima și câștigul, la fel ca non-credincioșii. Am preferat ca fiica mea să se îndepărteze de Dumnezeu și să Îl trădeze decât să nu urmărească faima și câștigul ca să îmi satisfacă orgoliul. Am fost cu adevărat orbită de faimă și de câștig, gândurile mele fiind încețoșate de ele, și mi-am provocat suferință, rănindu-mi în același timp fiica. Mi-am dat seama că faima și câștigul erau cătușe invizibile puse de Satana și că ele ne-au adus amărăciune și suferință fără sfârșit! M-am gândit cum unele celebrități dobândeau faimă și câștig în industria divertismentului și totuși, ajungeau să sufere de depresie și să își pună capăt vieții din cauza deșertăciunii spirituale și a suferinței. Mi-am dat seama că, chiar și atunci când o persoană obține statut și faimă, acest lucru îi poate satisface doar temporar orgoliul, însă nu poate să înlăture deșertăciunea interioară și suferința. În schimb, treptat, aceste lucruri o conduc departe de Dumnezeu și o fac să-L tăgăduiască, iar finalul acestui lucru este că va fi devorată de Satana! Dându-mi seama de acest lucru, m-am rugat lui Dumnezeu, spunând că nu voi mai urmări faima și câștigul, precum și că eram dispusă să mă supun suveranității și rânduielilor Lui.

Mai târziu, am citit mai multe dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Tot ce fac părinții pentru a-și realiza așteptările de la copiii lor înainte ca aceștia să devină adulți este contrar conștiinței, rațiunii și legilor naturale. Mai mult, este contrar orânduirii și suveranității lui Dumnezeu. Deși copiii nu au capacitatea de a discerne între bine și rău sau de a gândi independent, soarta lor este tot sub suveranitatea Lui, aceștia nu sunt conduși de părinții lor. Astfel, pe lângă faptul că, în conștiința lor, au așteptări de la copii, părinții nesăbuiți fac, de asemenea, mai multe acțiuni și sacrificii și plătesc mai multe prețuri în comportamentul lor, făcând tot ce vor și sunt dispuși să facă pentru copiii lor, indiferent dacă este vorba de sacrificarea banilor, timpului, energiei sau altor lucruri. Deși părinții fac aceste lucruri voluntar, ele sunt inumane, nefiind responsabilitățile pe care ar trebui să le îndeplinească ei; deja au depășit sfera abilităților și a responsabilităților lor adecvate. De ce spun asta? Pentru că părinții își încep tentativa de a planifica și controla viitorul copiilor lor înainte ca aceștia să devină adulți și, de asemenea, încearcă să le determine viitorul. Nu este nesăbuit? De pildă, să spunem că Dumnezeu a predestinat ca un om să devină lucrător obișnuit și să poată câștiga în această viață doar salarii modeste cu care să se hrănească și să se îmbrace, dar părinții lui insistă să devină o celebritate, un om bogat, un demnitar, planificând și aranjând lucruri pentru viitorul lui înainte să ajungă adult, plătind diverse tipuri de așa-zise prețuri, încercând să-i controleze viața și viitorul. Nu este nesăbuit? ” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul ”]. Am citit și recitit acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu și am fost profund rănită și tulburată. Mi-am dat seama că așteptările, eforturile și sacrificiile mele pentru fiica mea erau contrare umanității și împotriva planurilor și suveranității lui Dumnezeu. Destinul unui copil nu este un lucru asupra căruia părinții pot avea suveranitate, iar eu trebuia să respect alegerile copilului meu, să mă supun planurilor lui Dumnezeu și să nu îmi forțez fiica să facă lucruri care nu îi plăceau. Ceea ce face o persoană în viață și modul în care își câștigă existența au fost deja predestinate de Dumnezeu. La fel cum eu am vrut foarte mult să devin actriță la operă, dar lucrurile nu s-au aranjat cum mi-am dorit. Nu am putut nici măcar să îmi schimb destinul propriu, cu toate acestea am vrut să schimb soarta fetei mele. Am fost cu adevărat nesăbuită!

Apoi, am citit mai multe dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Disecând esența așteptărilor părinților de la copiii lor, putem vedea că acestea sunt egoiste, că sunt contrare umanității și că nu au nicio legătură cu responsabilitățile părinților. Când le impun copiilor tot felul de așteptări și de cerințe, părinții îi supun la o presiune suplimentară foarte mare – asta nu înseamnă că-și îndeplinesc responsabilitățile. Așadar, care sunt responsabilitățile pe care se cuvine să le îndeplinească părinții? Cel puțin, ar trebui să-și învețe copiii să fie oameni onești, care spun adevărul și fac lucrurile într-un mod onest, și să-i învețe să fie buni la suflet și să nu facă lucruri rele, îndrumându-i într-o direcție pozitivă. Acestea sunt responsabilitățile lor cele mai elementare. În plus, ar trebui să-și îndrume copiii în studiul cunoștințelor și abilităților practice și așa mai departe, în funcție de calibrul și de condițiile lor. Dacă părinții cred în Dumnezeu și înțeleg adevărul, ar trebui să-i determine pe copiii lor să citească cuvintele lui Dumnezeu și să accepte adevărul, astfel încât să ajungă să-L cunoască pe Creator și să înțeleagă că oamenii sunt creați de Dumnezeu și că Dumnezeu există în acest univers; ar trebui să-și conducă copiii în rugăciune către Dumnezeu și să mănânce și să bea cuvintele lui Dumnezeu, astfel încât să poată înțelege unele adevăruri, pentru ca, după ce vor crește, să poată crede în Dumnezeu, să-L urmeze și să-și facă datoria de ființă creată, în loc să urmărească tendințe lumești, să devină blocați în diverse relații interpersonale complicate și să fie ademeniți, corupți și distruși de diferitele tendințe rele ale acestei lumi. Acestea sunt adevăratele responsabilități pe care ar trebui să le îndeplinească părinții. Responsabilitățile pe care ar trebui să le îndeplinească în rolul lor de părinți sunt de a le oferi copiilor îndrumări pozitive și sprijin adecvat înainte ca aceștia să devină adulți, precum și de a se îngriji prompt de ei în viețile lor fizice în ceea ce privește necesitățile zilnice. Dacă li se îmbolnăvesc copiii, părinții ar trebui să le asigure tratament ori de câte ori este necesar; nu ar trebui, de teama de a nu le întârzia copiilor învățătura, să-i oblige să continue să meargă la școală și să renunțe la tratament. Când copiii lor au nevoie să se recupereze, trebuie să li se permită să se recupereze, iar când au nevoie să se odihnească, trebuie să li se permită să se odihnească. Este esențial să le asigure sănătatea copiilor; dacă aceștia rămân în urmă cu învățătura, părinții pot găsi o modalitate de a recupera ulterior. Acestea sunt responsabilitățile pe care ar trebui să le îndeplinească părinții. Într-o privință, trebuie să-și ajute copiii să dobândească cunoștințe solide; în altă privință, trebuie să-și îndrume și să-și educe copiii astfel încât să meargă pe calea cea dreaptă și să le asigure sănătatea mintală, astfel încât să nu fie influențați de tendințele nesănătoase și de practicile rele ale societății. În același timp, trebuie, de asemenea, să-i determine pe copiii lor să facă un obicei din a face exerciții fizice în mod corespunzător, pentru a le asigura sănătatea fizică. Acestea sunt lucrurile pe care se cuvine să le facă părinții, în loc să le impună forțat copiilor așteptări sau cerințe nerealiste. Părinții trebuie să-și îndeplinească responsabilitățile atât în ceea ce privește lucrurile de care copiii au nevoie pentru mințile lor, cât și lucrurile de care au nevoie aceștia în viețile lor fizice” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul ”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am avut o stare de neliniște de nedescris. Înainte, credeam că dacă îmi pun fata să învețe diverse abilități și dacă o urc pe o scenă faimoasă ca să devină renumită, astfel încât toată lumea să o admire și să o laude, îmi îndeplineam responsabilitatea de mamă. Însă adevărata responsabilitate a părinților este să asigure bunăstarea psihică și fericirea copiilor lor, ajutându-i în același timp să-și dezvolte gânduri și puncte de vedere pozitive, să îi îndrume spre obiective corecte în viață, să îi cultive pe baza propriilor interese și hobby-uri favorite și să îi îndrume să se supună planurilor și suveranității lui Dumnezeu. În plus, în viața de zi cu zi, părinții ar trebui să le asigure copiilor îngrijire în ceea ce privește lucrurile de primă necesitate, precum mâncare, îmbrăcăminte, adăpost și transport. De exemplu: ar trebui să le spună care alimente sunt sănătoase și care sunt dăunătoare pentru corp, să aibă grijă de ei când se îmbolnăvesc, să le dea medicamente când este nevoie, să îi ducă să facă injecții dacă este necesar și să se ocupe de necesitățile de bază ale vieții lor. Acestea sunt lucruri pe care ar trebui să le facă părinții. Cu toate că părea că acționam în interesul fiicei mele, fiind mereu ocupată și mereu pe fugă pentru ea, în realitate, voiam doar ca ea să îmi aducă glorie și mândrie, chiar și cu prețul de a o priva de bucuria copilăriei și de a o împiedica să participe la adunări și să mănânce și să bea cuvintele lui Dumnezeu. Eram cu adevărat egoistă! Ar fi trebuit să o îndrum în funcție de calibrul ei, de interesele și de hobby-urile ei preferate, în loc să o inhib cu forța și să îi impun educația. Mai mult, ar trebui să îmi îndrum copila să vină dinaintea lui Dumnezeu, să o pun să se roage, să mănânce și să bea cuvintele lui Dumnezeu, să I se închine și să se țină departe de tendințele rele ale lumii. După ce am înțeles intenția lui Dumnezeu, nu am mai dus-o pe fiica mea să participe la spectacole, ci, în schimb, am îndrumat-o să se supună suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu și am petrecut cu ea mai mult timp mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu și participând la adunări.

Mai târziu, când am participat la o adunare împreună cu fiica mea, ne-am uitat la o piesă de teatru, denumită „Rămas bun, campusul meu neprihănit”. După ce am văzut piesa, fiica mea a fost foarte emoționată și a înțeles că Satana folosește faima și câștigul ca să le facă rău oamenilor. De asemenea, mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu, fiica mea a înțeles că doar dacă își face îndatoririle poate să meargă pe calea cea dreaptă în viață. Într-o zi, când fiica mea s-a întors de la școală, mi-a spus cu fermitate: „Mamă, mă simt foarte ținută în frâu la școală și vreau să trăiesc o viață liberă și eliberată, ca frații și ca surorile. Vreau să renunț la studii și să îmi fac îndatoririle în casa lui Dumnezeu.” Am fost foarte surprinsă, gândindu-mă: „Nu ți-a fost ușor să ajungi unde ești acum. Dacă te lași de învățătură, vei renunța definitiv la visurile tale legate de scenă. Nu înseamnă acest lucru că toate eforturile tale anterioare au fost în zadar?” În acel moment, mi-am dat seama că urmăream din nou faima și câștigul, astfel că m-am rugat lui Dumnezeu în inima mea: „Dumnezeule, fiica mea este dispusă să renunțe la studiile ei, dar tot nu pot îndura acest lucru. Dumnezeule, Te rog ajută-mă să fiu mai hotărâtă și să rup cătușele faimei și ale câștigului.” După ce m-am rugat, mi-am adus aminte de cuvintele lui Dumnezeu: „Disecând esența așteptărilor părinților de la copiii lor, putem vedea că acestea sunt egoiste, că sunt contrare umanității și că nu au nicio legătură cu responsabilitățile părinților […]” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul ”]. „Care dintre voi își face acum datoria în casa lui Dumnezeu din întâmplare? Indiferent din ce mediu ați venit pentru a vă realiza datoria, nimic nu e întâmplător. Această datorie nu poate fi realizată doar prin găsirea câtorva credincioși la întâmplare; este ceva predestinat de Dumnezeu înaintea timpurilor. Ce înseamnă când ceva este predestinat? Ce înseamnă exact? Înseamnă că, în întregul Său plan de gestionare, Dumnezeu a plănuit acum mult timp de câte ori vei viețui pe pământ, din ce neam și din ce familie te vei naște în zilele de pe urmă, care va fi situația acestei familii, dacă vei fi femeie sau bărbat, care vor fi punctele tale forte, câtă școală vei avea, cât de bine te vei putea exprima, ce calibru vei avea și cum vei arăta. El a plănuit vârsta la care vei veni în casa lui Dumnezeu și vei începe să îți faci datoria și ce datorie vei realiza și când. Dumnezeu a predestinat fiecare pas al tău de la început. Încă înainte de a te fi născut și de a fi venit pe pământ în ultimele tale vieți, Dumnezeu rânduise deja ce datorie vei avea de realizat în această etapă finală a lucrării” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că momentul în care o persoană vine în casa Lui și își face datoria este ceva ce El a rânduit de mult timp. Dumnezeu predestinase deja de mult timp momentul în care fiica mea avea să vină să își facă datoria și nu puteam să mai fiu ca înainte, încercând să controlez totul din viața ei de dragul reputației mele și al statutului. De vreme ce fiica mea alesese să Îl urmeze pe Dumnezeu și să își facă datoria, acestea erau planurile și rânduielile Lui, iar eu trebuia să o îndrum în mod pozitiv și să o las să meargă pe calea cea dreaptă. Aceasta era responsabilitatea pe care trebuia să o îndeplinesc. Având în vedere aceste lucruri, am consimțit cu dragă inimă la cererea fiicei mele. La scurt timp după aceea, a renunțat la studii și a venit în casa lui Dumnezeu ca să își facă datoria. Am fost foarte fericită să văd cum fiica mea redevine persoana optimistă și radioasă care era înainte și mi-am dat seama că poți trăi liniștit, liber și bucuros doar dacă te supui planurilor și rânduielilor Creatorului. Acest lucru nu poate fi dat la schimb pentru nicio sumă de bani sau pentru faimă.

Ulterior, am citit două fragmente din cuvintele lui Dumnezeu și am ajuns să înțeleg mai multe despre valoarea și sensul vieții omenești. Dumnezeu Atotputernic spune: „În viața omului, totul este gol și nedemn de a fi amintit, în afară de a crede în Dumnezeu, de a căuta adevărul și de a-ți îndeplini datoria de ființă creată. Chiar dacă ai realizat o faptă răsunătoare; chiar dacă ai mers în spațiu și ai fost pe Lună; chiar dacă ai făcut progrese științifice care au fost de un oarecare folos sau ajutor pentru omenire, totul este zadarnic și totul va pieri. Care este singurul lucru care nu va pieri? Numai cuvântul lui Dumnezeu, mărturiile pentru Dumnezeu, toate mărturiile și lucrările care mărturisesc pentru Creator și faptele bune ale oamenilor nu vor pieri. Aceste lucruri vor dăinui pentru totdeauna și sunt foarte valoroase. Așadar, lepădați-vă de toate restricțiile voastre, duceți la bun sfârșit acest mare efort și nu vă lăsați constrânși de niciun om, eveniment sau lucru; consumați-vă cu sinceritate pentru Dumnezeu și depuneți toată energia și tot sângele inimii voastre în îndeplinirea îndatoririlor voastre. Acesta este lucrul pe care Dumnezeu îl binecuvântează cel mai mult și care merită oricâtă suferință!” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Traiul are valoare numai prin îndeplinirea corespunzătoare a datoriei de ființă creată”). „Acum Îl urmezi pe Dumnezeu, asculți cuvântul lui Dumnezeu și accepți însărcinarea dată de Creator. Uneori este puțin dificil și obositor, iar uneori ai parte de puțină umilință și rafinare, dar acestea nu sunt lucruri rele, ci lucruri bune. Ce vei câștiga în cele din urmă? Ceea ce vei câștiga este adevărul și viața și, în cele din urmă, recunoașterea și acceptarea ta de către Creator. Dumnezeu spune: «Tu Mă urmezi, iar Eu te privesc cu simpatie și sunt mulțumit de tine.» Dacă Dumnezeu nu spune nimic altceva decât că tu ești o ființă creată în ochii Lui, atunci nu ai trăit în zadar și ești util. Este uimitor să fii recunoscut de Dumnezeu și nu este puțin lucru. Dacă oamenii îl urmează pe Satana, ce vor câștiga? Înainte de a fi distruși, ce vor deveni acei oameni? Acei oameni vor deveni demoni. Nu contează câte abilități dobândesc oamenii, câți bani câștigă, câtă faimă și câștig obțin, de câte beneficii materiale se bucură sau cât de înalt este statutul lor în lumea laică, în sinea lor, ei vor deveni din ce în ce mai corupți, din ce în ce mai ticăloși și mai murdari, din ce în ce mai rebeli și mai ipocriți și, în cele din urmă, vor deveni demoni vii – vor deveni non-umani. Așadar, cum îi consideră Creatorul pe astfel de oameni? Doar «non-umani» și atât? Care este punctul de vedere și atitudinea Creatorului față de o astfel de persoană? De aversiune, dezgust, detestare, abandonare și, în cele din urmă, blesteme, pedeapsă și distrugere. Oamenii merg pe căi diferite și au finaluri diferite. Ce cale alegeți? A alege să Îl urmezi pe Dumnezeu înseamnă să alegi calea cea dreaptă: înseamnă să pornești pe calea luminii” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Traiul are valoare numai prin îndeplinirea corespunzătoare a datoriei de ființă creată”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că poți să obții adevărul și să trăiești după asemănarea umană doar dacă ai credință în El, dacă urmărești adevărul și îndeplinești datoria unei ființe create. Să urmărești reputația și statutul înseamnă să îl urmezi pe Satana și chiar dacă o persoană câștigă o stimă deosebită din partea altora, acest lucru este temporar și persoana respectivă se află în continuare pe calea către distrugere. Acum, atât eu, cât și fiica mea, ne facem îndatoririle și ne-am distanțat de diferitele ispite și de încălcările prezente în tendințele rele ale societății. Fiica mea nu se mai simte ținută în frâu și nu mai suferă, iar eu, de asemenea, am ajuns să mă simt liniștită și eliberată în inima mea. Atunci când fiica mea își face îndatoririle, frații și surorile o ajută cu iubire; nu există viclenie reciprocă și toată lumea îi tratează pe ceilalți cu sinceritate. Fiica mea avea obiceiuri rele, iar surorile i-au atras cu răbdare atenția asupra acestora și au ajutat-o, și, în mai puțin de jumătate de an, a reușit să își corecteze multe dintre obiceiurile rele. Uneori, îmi observă problemele și ia inițiativa să aibă părtășie despre adevăr cu mine. Văzând-o pe fiica mea mergând pe calea cea dreaptă și făcând progrese și schimbări, Îi mulțumesc lui Dumnezeu din adâncul inimii! Dacă nu ne-ar fi îndrumat cuvintele lui Dumnezeu, eu și fiica mea am fi trăit în continuare în suferința provocată de Satana și am fi continuat să ne răzvrătim împotriva Lui și să ne îndepărtăm tot mai mult de El și, într-un final, am fi pierit împreună cu Satana. Slavă lui Dumnezeu pentru că ne-a mântuit!