de Yang Huai, China

În septembrie 2022, am cooperat cu sora Li Ming pentru a uda nou-veniți. Tocmai începusem pregătirea pentru această datorie și, întrucât Li Ming uda nou-veniți de mult timp, am început să depind mult de ea. Se ocupa de majoritatea sarcinilor legate de cultivarea oamenilor, de rezolvarea diverselor dificultăți și de problemele pe care le aveau nou-veniții. Uneori, când Li Ming discuta cu mine probleme legate de cultivarea oamenilor, nu o luam în seamă, crezând că, atât timp cât ea era principala responsabilă, era suficient și că eu trebuia doar să ud nou-veniții de care eram răspunzătoare. În timpul meu liber, puteam și să citesc mărturiile bazate pe experiență ale fraților și surorilor și să ascult imnuri și consideram că era destul de bine să-mi fac îndatoririle în felul acesta.

Ulterior, datorită necesităților lucrării, Li Ming a fost transferată la altă biserică pentru a-și face îndatoririle, iar eu m-am simțit deodată foarte presată și m-am gândit: „Oare voi putea să ud singură atât de mulți nou-veniți? Unde pot găsi așa repede pe cineva care să mă ajute să-i ud? Dacă trebuie să găsesc și să cultiv pe cineva nou, de cât timp și energie va fi nevoie? Deja sunt foarte ocupată cu udarea nou-veniților, iar acum va trebui să cultiv un novice. Oare toate astea nu mă vor face și mai ocupată? Cum voi mai găsi timp liber pentru mine?” Simțeam o oarecare împotrivire în inima mea și voiam doar ca superiorii să rânduiască repede ca cineva să coopereze cu mine pentru a-mi ușura volumul de muncă. Dar ar dura să găsească un udător potrivit. Înainte să plece, Li Ming a menționat că exista o soră care avea calibru și înțelegere bune, dar că era tânără și nepricepută, și, astfel, m-a încurajat să o cultiv mai mult. Verbal, am fost de acord, dar în sinea mea, m-am simțit foarte nedreptățită și reprimată și m-am gândit: „Să o cultiv pe sora aceasta nu este o sarcină ușoară. De cât efort va fi nevoie pentru toate astea?” În zilele următoare, am fost foarte pasivă în îndatoririle mele și, când nou-veniții aveau probleme sau dificultăți, nu mă simțeam motivată să le rezolv. Participam mecanic la adunările cu nou-veniții, iar asta nu producea niciun rezultat. Într-o zi, în timp ce mergeam pe bicicleta electrică, s-a stricat la jumătatea drumului, așa că a trebuit să o împing și mi-a luat mai mult de o oră să ajung acasă. Eram atât de epuizată, încât nu puteam să mă mișc deloc și mă simțeam complet secătuită. Știam că nu era o coincidență că am întâlnit această situație, așa că am reflectat asupra mea și m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, de când am aflat de transferul lui Li Ming, m-am simțit potrivnică și m-am plâns în sinea mea. Îmi dau seama că starea mea e greșită și sunt dispusă să reflectez asupra mea și să mă căiesc înaintea Ta. Te rog să mă îndrumi ca să-Ți înțeleg intenția!”

După ce m-am rugat, mi-am amintit o frază din cuvintele lui Dumnezeu: „Cu cât porți mai multe poveri pentru însărcinarea dată de Dumnezeu, cu atât îți va fi mai ușor să fii desăvârșit de El.” Am căutat repede fragmentul. Dumnezeu Atotputernic spune: „Să mănânci și să bei cuvintele lui Dumnezeu, să practici rugăciunea, să accepți povara lui Dumnezeu, să accepți sarcinile pe care ți le încredințează – scopul tuturor acestor lucruri este să îți deschidă calea. Cu cât porți mai multe poveri pentru însărcinarea dată de Dumnezeu, cu atât îți va fi mai ușor să fii desăvârșit de El. Unii oameni nu doresc să coopereze cu ceilalți în a-L sluji pe Dumnezeu nici măcar atunci când au fost chemați să o facă; aceștia sunt oameni leneși care doresc doar să se desfete în bunăstare. Cu cât ți se cere mai mult să slujești cooperând cu ceilalți, cu atât mai multă experiență vei câștiga. Întrucât ai mai multe poveri și experiențe, vei avea mai multe șanse să fii desăvârșit. De aceea, dacă Îl poți sluji pe Dumnezeu cu sinceritate, vei fi mai atent la povara lui Dumnezeu; în acest fel, vei avea mai multe șanse să fii desăvârșit de Dumnezeu. Doar un asemenea grup de oameni sunt în curs de desăvârșire în acest moment. Cu cât Duhul Sfânt te atinge mai mult, cu cât îți vei petrece mai mult timp atent la povara lui Dumnezeu, cu atât vei fi desăvârșit mai mult de Dumnezeu și cu atât vei fi câștigat mai mult de El – până când, în final, vei deveni o persoană folosită de Dumnezeu. În acest moment, sunt unii oameni care nu poartă nicio povară pentru Biserică. Acești oameni sunt delăsători și neglijenți și nu le pasă decât de propriul trup. Sunt extrem de egoiști și, în plus, orbi. Nu vei duce nicio povară dacă nu poți înțelege limpede acest lucru. Cu cât ești mai atent la intențiile lui Dumnezeu, cu atât este mai mare povara pe care ți-o va încredința Dumnezeu. Oamenii egoiști nu sunt dispuși să pătimească astfel de lucruri; ei nu doresc să plătească prețul și, drept urmare, vor rata șansa de a fi desăvârșiți de Dumnezeu. Nu își fac rău singuri?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Fiți atenți la intențiile lui Dumnezeu pentru a atinge desăvârșirea”). Reflectând la cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că desăvârșirea omului depinde direct de capacitatea sa de a avea un simț al poverii pentru însărcinarea dată de Dumnezeu. Când cineva își face îndatoririle cu un simț al poverii și urmărește adevărul, ținând cont de intențiile lui Dumnezeu, Duhul Sfânt îl va lumina și-l va îndruma, permițându-i să înțeleagă adevărul și să experimenteze creșterea în viață pe parcursul îndatoririlor sale. Pe de altă parte, cei care nu urmăresc adevărul sunt foarte leneși, nu sunt dispuși să-și asume reponsabilități și nu țin cont de intențiile lui Dumnezeu nu pot primi sub nicio formă lucrarea Duhului Sfânt și, în cele din urmă, nu vor câștiga nimic. Reflectând la starea mea, am văzut că eram într-adevăr tipul de persoană leneșă și care căută confortul, pe care o expune Dumnezeu. Când volumul de muncă a crescut, iar eu trebuia să sufăr fizic, m-am simțit potrivnică și nu am fost dispusă să cooperez. Cu această atitudine față de îndatoririle mele, cu siguranță nu voi putea obține adevărul, nici nu voi putea fi desăvârșită. Gândindu-mă la asta, m-am simțit cam supărată și am înțeles intenția minuțioasă a lui Dumnezeu. Acum că Li Ming fusese transferată, lucrarea de udare îmi revenise mie, dar Dumnezeu nu-mi îngreuna situația, ci mă pregătea. Fie că era vorba de udarea nou-veniților, fie de cultivarea altora, atunci când întâmpinam probleme și dificultăți, nu era nimeni pe care să mă pot baza, lucru care m-a încurajat și mai mult să mă bazez pe Dumnezeu, să caut adevărul și să învăț să-l folosesc pentru a rezolva probleme. Acesta era harul lui Dumnezeu! Totuși, îmi păsase de trupul meu, temându-mă de greutăți și oboseală și nu fusesem dispusă să-mi asum responsabilități. Respinsesem oportunitatea ca Dumnezeu să mă desăvârșească și să mă ajute să câștig adevărul. Chiar nu știam ce era bine pentru mine!

Apoi, am citit alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Toți cei care nu urmăresc adevărul își îndeplinesc îndatoririle cu o mentalitate lipsită de responsabilitate. «Dacă o persoană conduce, eu o urmez; indiferent încotro conduce, eu merg. Voi face orice mă va pune să fac. Cât despre a-mi asuma responsabilitatea și grija sau a prelua mai multe probleme pentru a face ceva, a face un lucru din toată inima și cu toată puterea mea – pentru acest lucru, nu sunt pregătit pentru asta.» Acești oameni nu sunt dispuși să plătească prețul. Sunt dispuși doar să se străduiască, nu să-și asume responsabilitatea. Nu aceasta este atitudinea cu care cineva îndeplinește cu adevărat o datorie. O persoană trebuie să învețe să-și pună inima în îndeplinirea datoriei sale, iar o persoană care are conștiință poate să realizeze acest lucru. Dacă cineva nu își pune niciodată inima în îndeplinirea datoriei personale, înseamnă că nu are conștiință, iar cei lipsiți de conștiință nu pot să dobândească adevărul. […] A-ți pune inima în datoria ta și a-ți putea asuma responsabilitatea îți solicită să suferi și să plătești un preț – nu e suficient doar să vorbești despre aceste lucruri. Dacă nu-ți pui inima în datoria ta, dorindu-ți în schimb să trudești mereu, atunci cu siguranță datoria ta nu va fi bine făcută. Vei face pur și simplu lucrurile de complezență și nimic mai mult, și nu vei ști dacă ți-ai făcut datoria bine sau nu. Dacă îți pui inima în ea, vei ajunge treptat să înțelegi adevărul; dacă nu faci asta, atunci nu-l vei înțelege. Când îți pui inima în îndeplinirea datoriei și în urmărirea adevărului, vei ajunge treptat să înțelegi intențiile lui Dumnezeu, să-ți descoperi propriile corupții și neajunsuri și să-ți stăpânești toate diferitele stări. Atunci când te concentrezi doar pe a depune efort și nu îți pui inima în a reflecta asupra ta, nu vei fi capabil să descoperi adevăratele stări din inima ta și nenumăratele reacții și manifestări ale corupției pe care le ai în diferite împrejurări. Dacă nu știi care vor fi consecințele atunci când problemele rămân nerezolvate, atunci ești în mare necaz. […] Dacă ceea ce gândești adesea în inima ta nu reprezintă chestiuni legate de datoria ta sau chestiuni care au de-a face cu adevărul și, în schimb, ești prins în lucruri exterioare, cu gândul la treburile trupești, vei fi capabil să înțelegi adevărul? Vei fi capabil să-ți îndeplinești bine datoria și să trăiești înaintea lui Dumnezeu? Cu siguranță, nu. O astfel de persoană nu poate fi mântuită” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar fiind o persoană onestă poți trăi adevărata asemănare umană”). Am văzut că Dumnezeu expune că oamenii care nu sunt dispuși să plătească un preț în îndatoririle lor, care caută mereu confort și comoditate pentru trup și care sunt complet iresponsabili în lucrarea lor nu pot obține adevărul și nu sunt aprobați de Dumnezeu. M-am gândit că, atunci când am început să ud nou-veniți, m-am bazat mult pe sora mea parteneră, crezând că, întrucât avea mai multă experiență în udarea nou-veniților, ar fi în regulă să o las pe ea să aibă părtășie ca să le rezolve dificultățile. Nu mi-a păsat și nu m-am interesat deloc de aceste lucruri, comportându-mă întru totul ca o străină. Când îmi îndeplineam îndatoririle, voiam doar să evit suferința și oboseala și îmi făceam timp pentru lucruri care îmi plăceau. Chiar și așa, nu am simțit niciodată că nu aveam un simț al poverii pentru îndatoririle mele. Când am aflat că Li Ming urma să fie transferată, am simțit că îmi pierdusem sprijinul și, când m-am gândit la toată lucrarea care acum avea să-mi revină numai mie, m-am simțit copleșită. Am început să țin cont de confortul meu, vrând mereu să aleg sarcinile mai ușoare, iar când lucrurile nu mergeau cum voiam, deveneam negativă și pasivă, neglijând cultivarea celor care aveau nevoie să fie cultivați și udându-i mecanic pe nou-veniți. Înainte, spuneam că voiam să-L mulțumesc pe Dumnezeu și să țin cont de intențiile Lui, dar când venea vorba de suferință și de plata unui preț, dădeam înapoi și nu voiam nici măcar să depun vreun efort. În ce fel aveam o inimă care ținea cont de intențiile lui Dumnezeu? Gândindu-mă la asta, m-am simțit foarte vinovată. După aceea, am luat inițiativa de a analiza dificultățile și problemele nou-veniților și am avut părtășie ca să-i ajut. De asemenea, mi-am făcut timp să-i cultiv mai mult pe ceilalți. Deși a trebuit să am mai multe responsabilități și să sufăr mai mult, am simțit pace și ușurare în inima mea.

O lună mai târziu, am fost transferată la o altă biserică pentru a uda nou-veniți. Am auzit de la conducători că sora Tang Qing avea abilități slabe de muncă și nu era la înălțimea rolului de lider de echipă, iar ei voiau ca eu să preiau rolul. M-am simțit foarte presată, gândindu-mă: „Să fii lider de echipă nu implică doar udarea nou-veniților, ci și sintetizarea abaterilor din lucrare și părtășia pentru a rezolva problemele udătorilor. Oare chiar mă pot descurca cu toată această lucrare? Pare o mare bătaie de cap!” Am încercat repede să refuz rolul și am spus: „Yang Qing a făcut lucrarea de udare mulți ani și a ajuns să înțeleagă anumite principii. De ce să n-o lăsăm deocamdată să continue ca lider de echipă? Eu o pot sprijini și, dacă nu merge, o putem transfera ulterior.” Conducătorii au văzut că nu eram dispusă să fiu lider de echipă, așa că nu m-au forțat, iar eu nu m-am putut abține să nu răsuflu ușurată.

Ulterior, am aflat că Yang Qing avea o fire arogantă și că se baza pe experiență și pe respectarea regulilor în îndatoririle ei. Când am încercat să am părtășie și s-o corectez, nu a putut accepta și a continuat să facă lucrurile în același fel. Mi-am spus: „Yang Qing nu numai că are abilități slabe de muncă, dar nici nu poate înțelege principiile discutate în timpul părtășiei, iar calibrul ei e prea slab. Dacă lucrurile continuă așa, lucrarea va fi întârziată. Chiar nu este potrivită pentru rolul de lider de echipă.” Dar apoi m-am gândit: „Dacă o demitem, cine va prelua conducerea? Ceilalți frați și surori din echipă abia au început pregătirea și încă nu înțeleg principiile. Cu toate că și eu am multe neajunsuri, îi ud pe nou-veniți de o vreme și am ajuns să înțeleg anumite principii, așa că aș fi opțiunea mai potrivită.” Însă imediat ce m-am gândit că a fi lider de echipă ar reprezenta o presiunea prea mare, că va trebui să mă ocup de toate și să mă epuizez din cauza tuturor responsabilităților, am renunțat repede la idee, gândindu-mă în schimb: „De ce să nu am pur și simplu mai multă părtășie cu Yang Qing și să o ajut cu lucrarea? Ar trebui să fie în regulă.” Astfel, am văzut problemele lui Yang Qing, dar nu le-am raportat. Tocmai atunci, un frate din biserică a avut un accident de mașină și și-a rupt brațul. Am auzit că fusese alunecos în mod constant și că doar făcea lucrurile mecanic în îndatoririle lui și, după ce a fost demis, nu a ajuns să se cunoască pe sine, nu s-a căit și nu s-a schimbat. Acum că avea brațul rupt, nu-și mai putea face îndatoririle nici dacă ar fi vrut. Acest incident chiar m-a frapat. Am văzut că, în decursul îndatoririlor pe care le au, dacă oamenii sunt vicleni, delăsători, neglijenți cu lucrarea care li se cuvine și nu se căiesc niciodată, odată ce pierd șansa de a-și face îndatoririle, este prea târziu pentru regrete. Am considerat că experiența fratelui era o atenționare și un avertisment pentru mine și mi-am amintit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă îți îndeplinești datoria în mod superficial, abordând-o cu lipsă de respect, care va fi rezultatul? Îți vei îndeplini datoria necorespunzător, deși ești capabil să o faci bine – performanța ta nu va fi la înălțimea standardelor, iar Dumnezeu va fi foarte nemulțumit de atitudinea pe care o ai cu privire la datoria ta. Dacă te-ai fi putut ruga lui Dumnezeu, dacă ai fi căutat adevărul și ți-ai fi dedicat toată inima și mintea, dacă ai fi putut coopera astfel, atunci Dumnezeu ar fi pregătit totul pentru tine în avans, astfel încât, atunci când te-ai fi ocupat de probleme, totul să decurgă armonios și să ai rezultate bune. Nu ar fi fost nevoie să depui o cantitate imensă de energie; atunci când ai fi făcut tot posibilul pentru a coopera, Dumnezeu ar fi rânduit deja totul pentru tine. Dacă ești viclean și delăsător, dacă nu îți faci datoria așa cum trebuie și mergi mereu pe o cale greșită, atunci Dumnezeu nu va acționa asupra ta; vei pierde această oportunitate, iar Dumnezeu va spune: «Nu ești bun; nu te pot folosi. Dă-te la o parte! Îți place să fii viclean și delăsător, nu-i așa? Îți place să fii leneș și să o iei ușurel, nu? Ei bine, atunci, ia-o ușurel pentru totdeauna!» Dumnezeu va oferi acest har și această oportunitate altcuiva. Ce spuneți: e acest lucru o pierdere sau un câștig? (O pierdere.) Este o pierdere enormă!” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Am simțit cum firea dreaptă a lui Dumnezeu nu tolerează ofensa oamenilor. Șansa ca oamenii să-și facă îndatoririle este harul lui Dumnezeu. Intenția Lui este ca noi să căutăm adevărul și să acționăm conform principiilor în îndatoririle noastre, să fim capabili să ne supunem lui Dumnezeu, să-I fim loiali și să ne facem îndatoririle într-un mod care este conform standardului. Dar dacă nu prețuiam asemenea oportunități și îmi făceam îndatoririle într-o manieră alunecoasă și delăsătoare, fără să depun toate eforturile, fără să-mi iau în serios îndatoririle, aveam să fiu disprețuită și respinsă de Dumnezeu, dată laoparte și ignorată de El. La început, conducătorii au vrut să fiu lider de echipă, dar eu m-am temut de suferință și trudă, așa că am refuzat datoria. Însă acum că se stabilise că Yang Qing nu era un lider de echipă potrivit, menținerea ei în funcție avea să întârzie lucrarea de udare, așa că trebuia să-i raportez repede problemele. Însă mă temeam că, dacă era demisă, iar eu preluam rolul de lider de echipă, ar fi trebuit să-mi asum mai multe responsabilități, așa că, de dragul confortului trupului meu, chiar dacă am văzut problemele lui Yang Qing, nu le-am raportat, chiar permițându-i să stea în calea lucrării bisericii și să o afecteze. Atunci mi-am dat seama cât de grave erau pentru îndatoririle mele consecințele vicleniei și delăsării și că, dacă tot nu mă pocăiam, aveam să ajung exact ca acel frate, iar șansele de a pierde ocazia să-mi fac îndatoririle ar fi foarte mari. M-am rugat grabnic lui Dumnezeu, dispusă să mă pocăiesc și să caut adevărul ca să-mi rezolv problemele.

În căutarea mea, am citit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Întrucât ești o persoană, ar trebui să te gândești bine care sunt responsabilitățile unei persoane. Nu este nevoie să fie menționate responsabilitățile pe care non-credincioșii le stimează cel mai mult, ca de exemplu să ai devotament filial, să ai grijă de părinții tăi și să-ți faci un nume pentru familia ta. Toate acestea sunt deșarte și lipsite de orice semnificație reală. Care este responsabilitatea minimă pe care ar trebui să o îndeplinească o persoană? Cea mai practică este maniera în care îți faci bine datoria astăzi. Să fii mulțumit doar cu a face lucrurile mecanic nu înseamnă că-ți îndeplinești responsabilitățile și a fi capabil doar să discuți despre cuvinte și doctrine nu înseamnă că-ți îndeplinești responsabilitățile. Numai practicarea adevărului și îndeplinirea lucrurilor în conformitate cu principiile înseamnă să-ți îndeplinești responsabilitățile. Numai atunci când maniera în care practici adevărul a fost eficientă și de folos oamenilor, îți vei fi îndeplinit cu adevărat responsabilitatea. Indiferent de datoria pe care o faci, numai când perseverezi în a acționa conform adevărurilor-principii, îți vei fi îndeplinit cu adevărat responsabilitatea. A face ceva mecanic după maniera umană de a face lucrurile înseamnă să fii superficial; numai respectând adevărurile-principii înseamnă să-ți faci datoria și să-ți îndeplinești responsabilitatea cum se cuvine. Iar când îți îndeplinești responsabilitatea, nu este aceasta o manifestare a loialității? Este manifestarea loialității față de datoria ta. Numai când ai acest simț al responsabilității, această voință și dorință și această manifestare a loialității față de propria datorie, Dumnezeu te va privi cu bunăvoință și te va aproba. Dacă tu n-ai nici măcar acest simț al responsabilității, Dumnezeu te va trata ca pe un leneș, un neghiob și te va detesta. […] Ca atare, dacă vrei ca Dumnezeu să te favorizeze, ar trebui ca măcar ceilalți să poată avea încredere în tine. Dacă vrei ca ceilalți să aibă încredere în tine, să te favorizeze, să aibă o părere bună despre tine, atunci trebuie cel puțin să fii demn, responsabil, fidel cuvântului dat și demn de încredere. Și apoi, înaintea lui Dumnezeu, trebuie să fii harnic, responsabil și loial – atunci ai îndeplinit în mare parte cerințele lui Dumnezeu de la tine. Atunci există speranța să obții aprobarea lui Dumnezeu, nu-i așa?” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (8)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, mi-am simțit inima sfâșiată și am fost foarte tulburată. Mi-am dat seama că fusesem vicleană și iresponsabilă în îndatoririle mele, lucru care m-a făcut complet nedemnă de încredere. Știam că Yang Qing nu era potrivită pentru rolul de lider de echipă din cauza calibrului ei slab și, de asemenea, că la momentul acela, în echipă nu existau alți candidați potriviți pentru funcția de conducere, dar eu tot nu eram dispusă să-mi asum povara de a proteja lucrarea bisericii. Chiar nu aveam deloc simțul răspunderii! M-am gândit cum unii părinți își cresc copiii până la maturitate, dar când aceștia cresc, le pasă doar de propria desfătare și plăcere, neglijându-și părinții atunci când se îmbolnăvesc sau au nevoie de îngrijiri la bătrânețe. Unor asemenea oameni le lipsesc conștiința și umanitatea. Prin cuvintele Lui, mă bucurasem de multă udare și aprovizionare de la Dumnezeu, dar când era nevoie de cooperarea oamenilor pentru lucrarea de udare, am fost egoistă și detestabilă și nu mi-a păsat decât de confortul trupului, fără să țin cont deloc de lucrarea bisericii. Chiar nu aveam deloc umanitate! Am început să mă detest și mi-a fost rușine cu acțiunile mele, dar chiar mai mult decât atât, am regretat și m-am simțit vinovată și nu am mai fost dispusă să trăiesc într-un mod egoist și detestabil.

După aceea, m-am întrebat: „De ce, de fiecare dată când e vorba de o datorie în care este necesară suferința trupească, mă simt potrivnică și nu sunt dispusă să cooperez? Care este rădăcina acestei probleme?” Într-o zi, am găsit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Înainte ca oamenii să experimenteze lucrarea lui Dumnezeu și să înțeleagă adevărul, natura Satanei este cea care preia controlul în ei și îi domină. Ce lucruri specifice sunt în acea natură? De exemplu, de ce ești egoist? De ce trebuie să îți protejezi propria poziție? De ce ai sentimente atât de puternice? De ce te bucuri de acele lucruri nedrepte? De ce îți plac cele rele? Care este baza preferinței tale pentru aceste lucruri? De unde vin aceste lucruri? De ce ești așa de fericit să le accepți? De pe acum, ați ajuns cu toții să înțelegeți că motivul principal din spatele tuturor acestor lucruri este că otrava Satanei e înăuntrul omului. Așadar, ce este otrava Satanei? Cum poate fi ea exprimată? De exemplu, dacă întrebi: «Cum ar trebui să trăiască oamenii? Pentru ce ar trebui să trăiască ei?», oamenii vor răspunde: «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate.» Această singură frază exprimă sursa problemei. Filosofia și logica Satanei au devenit viața oamenilor. Indiferent ce urmăresc oamenii, o fac pentru ei înșiși – și, astfel, trăiesc doar pentru ei înșiși. «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate» – aceasta este filosofia de viață a omului și reprezintă, de asemenea, natura umană. Aceste cuvinte au devenit deja natura omenirii corupte și sunt adevărata zugrăvire a naturii satanice pe care o are omenirea coruptă. Această natură satanică a devenit deja baza existenței omenirii corupte. Vreme de câteva mii de ani, omenirea coruptă a trăit cu acest venin al Satanei, chiar până în zilele noastre” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să mergi pe calea lui Petru”). Reflectând la cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că Satana foloseșe educația școlară, influențele sociale, precum și gândurile și declarațiile unor persoane celebre și remarcabile pentru a-i otrăvi pe oameni, insuflându-le diverse otrăvuri și filosofii satanice, precum: „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate” și „Viața e scurtă. Bucură-te de ea cât poți.” Oamenii trăiesc după aceste lucruri, tratând desfătarea trupului drept țelul lor și direcția de urmărit și încep să urmărească hrana, îmbrăcămintea, desfătarea trupului și tendințele rele, ceea ce duce la o viață tot mai degenerată, lipsită de conștiința și rațiunea umanității normale. Mi-am dat seama că exact așa eram, mai ales că mă desfătam în confortul fizic. Înainte să-L găsesc pe Dumnezeu, am căutat confortul la muncă și am evitat suferința și oboseala. Nu conta dacă eu câștigam puțin sau mult; doar să am suficient de mâncat și de băut. Când vedeam că oamenii din jurul meu suferă, se străduiesc și se epuizează ca să ducă vieți mai bune, mă gândeam că erau nesăbuiți, crezând că viața durează doar câteva decenii, așa că de ce să-și îngreuneze situația? Acum, când îmi făceam datoria în casa lui Dumnezeu, încă aveam păreri lumești, tânjind mereu după confortul fizic și nefiind dispusă să sufăr sau să mă epuizez. Uneori, după câteva zile aglomerate în care îmi făceam datoria și mă simțeam tensionată mental, voiam mereu să caut ocazii să mă relaxez fizic și să nu mă epuizez. Când venea timpul să port o povară, să sufăr și să plătesc un preț, voiam mereu să dau înapoi sau să pasez sarcina altcuiva. Oamenii care chiar au conștiință și rațiune se gândesc cum să răsplătească iubirea lui Dumnezeu în îndatoririle lor, străduindu-se din toate puterile să facă tot ce pot și să obțină reultate bune în îndatoririle lor, dar eu, o persoană egoistă și detestabilă, țineam cont doar de propriile interese fizice și eram alunecoasă și delăsătoare, nefiind dispusă să depun toate eforturile în îndatoririle mele. Cât timp trupul meu s-a simțit confortabil, iar eu nu am suferit mult, am pierdut multe șanse de a câștiga adevărul. M-am sustras în mod repetat de la îndatoririle mele, le-am refuzat și m-am răzvrătit împotriva lui Dumnezeu și, dacă eu continuam așa, aveam să ajung disprețuită, respinsă și eliminată de Dumnezeu. Aceasta era o cale care ducea la moarte! Atunci am înțeles cu adevărat sensul celor spuse în Proverbe: „Mulţumirea de sine îi distruge pe cei proşti.” În inima mea, am avut un sentiment de frică persistentă. Dacă n-aș fi auzit de accidentul de mașină al acelui frate, nu aș fi reflectat asupra mea și nu mi-aș fi dat seama de consecințele grave ale faptului că urmăream confortul, cu atât mai puțin aș fi fost capabilă să mă pocăiesc sau să mă schimb. I-am mulțumit în tăcere lui Dumnezeu.

Ulterior, am găsit alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu, care mi-a oferit o cale de practică. Dumnezeu Atotputernic spune: „Care sunt manifestările unei persoane oneste? În primul rând, să nu se îndoiască de cuvintele lui Dumnezeu. Aceasta este una dintre manifestările unei persoane oneste. În afară de asta, cea mai importantă manifestare este de a căuta și practica adevărul în toate chestiunile – acest lucru este crucial. Spui că ești onest, dar împingi întotdeauna cuvintele lui Dumnezeu într-un ungher al minții tale și pur și simplu faci orice vrei tu. Este asta o manifestare a unei persoane oneste? Tu spui: «Deși calibrul meu e slab, am o inimă onestă.» Și, totuși, când e rândul tău să preiei o datorie, te temi că vei suferi sau că vei fi tras la răspundere dacă nu o îndeplinești bine, deci inventezi scuze ca să te eschivezi de la datoria ta sau sugerezi să o facă altcineva. Este aceasta manifestarea unei persoane oneste? Nu este, în mod clar. Așadar, cum ar trebui atunci să se poarte o persoană onestă? Ar trebui să se supună rânduielilor lui Dumnezeu, să fie loială datoriei pe care trebuie să o îndeplinească și să se străduiască să mulțumească intențiile lui Dumnezeu. Acest lucru se manifestă prin mai multe căi: una este să-ți accepți datoria cu o inimă onestă, să nu iei în considerare interesele trupești, să nu fii fără tragere de inimă în privința ei și să nu complotezi pentru beneficiul propriu. Acestea sunt manifestări ale onestității. O alta este să îți pui toată inima și puterea în a-ți realiza bine datoria, făcând lucrurile cum se cuvine și punându-ți inima și iubirea în datoria ta pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Acestea sunt manifestările pe care ar trebui să le aibă o persoană onestă în timp ce-și îndeplinește datoria. Dacă nu duci la bun sfârșit ceea ce știi și înțelegi și dacă depui doar 50 sau 60 la sută din efortul tău, atunci nu te implici în ea cu toată inima și puterea ta. Mai degrabă, ești viclean și pus pe chiul. Sunt oare onești oamenii care-și realizează datoria în acest fel? În niciun caz. Dumnezeu nu are nicio nevoie de astfel de oameni lipsiți de scrupule și înșelători; aceștia trebuie să fie eliminați. Dumnezeu folosește doar oameni cinstiți pentru realizarea îndatoririlor. Chiar și muncitorii loiali trebuie să fie cinstiți. Oamenii care sunt veșnic superficiali și vicleni și care caută mereu modalități de a lenevi sunt cu toții înșelători și sunt toți demoni. Niciunul dintre ei nu crede cu adevărat în Dumnezeu și vor fi eliminați cu toții. Unii oameni se gândesc: «A fi o persoană onestă înseamnă doar să spui adevărul și să nu spui minciuni. Este chiar ușor să fii o persoană onestă.» Ce crezi despre acest sentiment? Oare a fi o persoană onestă reprezintă o sferă atât de limitată? Categoric nu. Trebuie să-ți dezvălui inima și să I-o dai lui Dumnezeu; aceasta e atitudinea pe care ar trebui să o aibă o persoană onestă. Iată de ce o inimă cinstită este nespus de prețioasă. Ce implică acest lucru? Faptul că o inimă cinstită poate să-ți controleze comportamentul și să-ți schimbe starea. Te poate conduce să faci alegerile corecte și să te supui lui Dumnezeu și să-I câștigi aprobarea. O inimă ca aceasta este cu adevărat prețioasă. Dacă ai o astfel de inimă onestă, atunci aceasta este starea în care ar trebui să trăiești, acesta este felul în care ar trebui să te comporți și felul în care ar trebui să te dăruiești” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că Lui Îi plac oamenii onești și cei care au un simț al poverii și al răspunderii pentru îndatoririle lor. S-ar putea ca asemenea oameni să aibă un calibru slab, dar inimile lor pot fi îndreptate spre casa lui Dumnezeu. Se dedică din toată inima și din toate puterile îndatoririlor pe care le au, fără să plănuiască pentru propriile interese. Dumnezeu aprobă asemenea oameni. Am devenit dispusă să practic potrivit cuvintelor lui Dumnezeu. Deși, ca lider de echipă, aș întâlni anumite dificultăți în lucrare, Dumnezeu nu le dă oamenilor poveri pe care să nu le poată duce. Trebuia să țin cont de intenția lui Dumnezeu, să pun lucrarea bisericii pe primul loc și să mă străduiesc să fac tot ce puteam, fără să fiu vicleană sau delăsătoare, ci cu o inimă supusă lui Dumnezeu în îndatoririle mele. M-am gândit cum a construit Noe arca. Pe vremea aceea, industria era subdezvoltată, transportul era limitat, iar Noe nu era un constructor de nave profesionist. Lui Noe i-a fost foarte greu să construiască o arcă atât de mare, dar când s-a confruntat cu însărcinarea dată de Dumnezeu, Noe nu a dat înapoi, nu a ținut cont de interesele lui fizice și nu a făcut planuri pentru ele. De îndată ce a venit la el însarcinarea dată de Dumnezeu, a început să practice imediat, fără întârziere. Noe și-a aliniat inima cu inima lui Dumnezeu și a făcut din povara lui Dumnezeu propria povară. Avea o inimă simplă și supusă față de însărcinarea dată de Dumnezeu, iar acesta este cel mai prețios lucru și ceea ce Dumnezeu aprobă. Conducătorii mi-au cerut să fiu lider de echipă ca să-i îndemn pe frați și pe surori să facă bine lucrarea de udare și ar fi fost necesar doar să mai îndur puțină suferință și să plătesc un preț puțin mai mare, dar nu am avut o atitudine de ascultare. Atitudinea mea față de datorie era departe de cea a lui Noe! Comparându-mă cu simplitatea, onestitatea și supunerea lui Noe, m-am simțit foarte rușinată și vinovată. Acum că lucrarea de udare a fost îngreunată, ar trebui să țin cont de intenția lui Dumnezeu, să iau inițiativa de a o sprijini și să fac tot posibilul să realizez ceea ce ar trebui și aș putea face, fără regrete. Așadar, am raportat cu onestitate problemele lui Yang Qing; drept urmare, conducătorii au demis-o, iar eu am devenit lider de echipă.

La început, când mă pregăteam ca lider de echipă, aveam lipsuri în multe domenii, aveam multe probleme de rezolvat și adesea lucram peste program. Cu timpul, am început să am unele emoții negative, crezând că aveam prea multe responsabilități ca lider de echipă și că datoria mea inițială era mult mai ușoară. Când m-am gândit așa, am realizat că începea să-mi pese iar de trup, așa că m-am rugat lui Dumnezeu în inima mea, dispusă să mă răzvrătesc împotriva trupului. Am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Astăzi, iubesc pe oricine poate să-Mi urmeze voia, pe oricine poate arăta considerație pentru poverile Mele și pe oricine poate să dea totul pentru Mine cu o inimă adevărată și cu sinceritate. Îi voi lumina în mod constant și nu-i voi lăsa să se strecoare de lângă Mine. Eu zic deseori «Pe aceia dintre voi care se consumă pentru Mine cu sinceritate îi voi binecuvânta, cu siguranță, din belșug». La ce se referă «binecuvântare»? Știi? În contextul lucrării actuale a Duhului Sfânt, se referă la poverile pe care ți le dau. Pentru toți cei care sunt capabili să poarte o povară pentru biserică și care se oferă sincer de dragul Meu, poverile și corectitudinea lor sunt ambele binecuvântări ce vin de la Mine. În plus, revelațiile Mele către ei sunt, de asemenea, o binecuvântare de la Mine” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 82). Contemplând cuvintele lui Dumnezeu, I-am înțeles intenția. După ce am devenit lider de echipă, am interacționat cu mai multe persoane, evenimente și lucruri. Ori de câte ori mă confruntam cu o problemă sau o dificultate, trebuia să învăț să mă bazez pe Dumnezeu și să caut adevărul ca să o rezolv. Acest lucru era mai benefic pentru creșterea mea în viață și era harul lui Dumnezeu! Gândindu-mă la asta, m-am simțit încurajată și hotărâtă. După aceea, am urmărit activ lucrarea și, ori de câte ori descopeream că frații și surorile erau într-o stare proastă, aveam părtășie despre adevăr ca să ajungem la o soluție. De asemenea, căutam adevărurile-principii cu privire la problemele din lucrare. Practicând în felul acesta, am simțit că atât în intrarea mea în viață, cât și în îndatoririle mele, făceam anumite progrese. După fiecare conversație cu frații și surorile, ei au spus că au câștigat ceva, iar eu am fost foarte fericită. Am văzut că, fiind dispusă să-mi asum activ responsabilități, nu a fost benefic doar pentru mine, ci am putut și să-i ajut pe ceilalți. Am ajuns să-mi dau seama că a nu trăi pentru trup și a căuta să-mi fac bine datoria mi-a adus un sentiment de ușurare și pace.