de Liu Lei, China

În ultimii ani, m-am luptat cu tensiunea mare și o sănătate precară, mi-am petrecut mult timp acasă, odihnindu-mă, și am îndeplinit doar câteva îndatoriri de care sunt capabilă. Anul trecut, în iulie, supraveghetorul nostru responsabil de udare a auzit că obișnuiam să-i ud pe nou-veniți și mi-a repartizat această datorie. Am fost foarte încântată să fac din nou această datorie și eram hotărâtă să o fac bine. Când am văzut că cei doi supraveghetori aveau în jur de treizeci de ani, aveau calibru bun și învățau repede principiile și că sora Xin Xin era energică și învăța repede, nu am putut fi mai fericită în inima mea. Eu aveam șaizeci de ani și încă aveam ocazia de a-mi face datoria cu acești tineri frați și surori; simțeam că acest lucru mă întinerea și pe mine. Mergeam cu bicicleta la adunările pe care le organizam pentru nou-veniți și fredonam mereu imnuri în timp ce mergeam; eram foarte încântată de datoria mea. După un timp, am simțit că am crescut atât în înțelegerea mea principială, cât și în progresul meu în viață. Mi-a plăcut și mai mult această datorie. Însă, ca urmare a entuziasmului meu, s-au ivit câteva probleme noi. Tensiunea mea era foarte mare, sănătatea mea era precară și mă simțeam extenuată după o zi de lucru, vrând doar să mă întind și să mă odihnesc. Xin Xin și ceilalți puteau să continuie să rezume abaterile din datoria lor după adunări și să facă rânduieli pentru ziua următoare. Voiam să fac mai multe lucruri, asemenea colegilor mei mai tineri, dar imediat după cină, mă simțeam somnoroasă și începeam să ațipesc, așa că sfârșeam prin a mă culca devreme. La un moment dat, nu dormisem bine timp de trei zile la rând, iar corpul meu, pur și simplu, nu putea să facă față. Știam că nu puteam să-mi îndeplinesc bine datoria, așa că a trebuit să-i cer lui Xin Xin să organizeze adunarea în locul meu. După aceea, m-am simțit destul de descurajată; nu puteam nici să-mi îndeplinesc îndatoririle obișnuite și a trebuit să cer ajutorul altcuiva; părea că aveam să fiu demisă în curând. Uneori, când supraveghetorul nostru avea părtășie despre principiile de udare a nou-veniților și căile bune de practică, Xin Xin și ceilalți pricepeau imediat, erau capabili să aplice principiile în diferite situații și să le folosească practic în îndatoririle lor, în timp ce eu trebuia să cuget la ele destul de mult timp și, uneori, aveam nevoie ca supraveghetorul să aibă părtășie suplimentară cu mine. În acea perioadă, mă simțeam mereu neliniștită și nu mă puteam odihni în pace noaptea. Îmi făceam griji că, din cauza vârstei înaintate și a sănătății mele precare, a lentorii cu care înțelegeam și a faptului că uitam lucruri, dacă venea o zi în care nu-mi mai puteam face datoria oare avea să fie finalul drumului meu în calitate de credincioasă? Aveam să mai fiu capabilă să dobândesc mântuirea? Mă simțeam în mod constant descurajată și nu mă puteam concentra asupra datoriei mele. Nu mă descurcam nici pe-aproape la fel de bine ca Xin Xin în datoria mea. Nu-mi plăcea să mă simt în vârstă, mă defineam drept bătrână și inutilă și eram mereu îngrijorată că aveam să fiu transferată. Îi invidiam pe toți acei tineri și mă gândeam ce grozav ar fi dacă aș putea, pur și simplu, să dau timpul înapoi cu douăzeci de ani și să-mi recapăt parțial vitalitatea tinereții! Atunci m-aș putea sacrifica pentru Dumnezeu până la final și nu-i așa că ar exista speranța ca eu să intru în Împărăția lui Dumnezeu? Când m-am gândit la aceste lucruri, nu m-am putut abține să nu mă îngrijorez cu privire la destinația mea.

Într-o zi, conducătorul meu m-a vizitat acolo unde stăteam și mi-a spus: „Din cauza vârstei tale înaintate și a tensiunii mărite, te repartizăm la treburi generale, astfel nu va trebui să alergi tot timpul.” Mi-a fost greu să accept veștile; chiar îmi plăcea datoria mea de udare și nu mă gândisem niciodată să renunț, dar acum eram brusc transferată. Îmbătrâneam tot mai mult și aveam să devin probabil tot mai puțin capabilă să mă ocup de udare pe viitor. Mă simțeam de parcă cineva mi-ar fi turnat o găleată de apă rece în cap, stingând acel foc al entuziasmului din inima mea. Frații și surorile mi-au citit cuvintele lui Dumnezeu și au avut părtășie cu mine despre intenția Sa, dar eu nu ascultam. Stând acolo, mă simțeam paralizată și abia puteam sta dreaptă. În acea noapte, am stat în pat, întorcându-mă de pe o parte pe alta. Mă gândeam la cât de energici și plini de vitalitate erau tinerii frați și surori, cât de rapid înțelegeau adevărul și principiile, erau vrednici de a fi cultivați; acești tineri aveau tot viitorul înainte. În timp ce, pentru o bătrână ca mine, sănătatea mă împiedica să mă sacrific pentru Dumnezeu, nu puteam să înțeleg mult adevăr și nu eram atât de vrednică de a fi cultivată. Mai mult, eram și bolnavă, iar corpul meu putea ceda în orice clipă. Cu siguranță, Dumnezeu nu privea cu ochi buni o bătrână ca mine și nu era clar dacă urma să am o destinație bună. Măcar de eram cu douăzeci de ani mai tânără și mă puteam devota complet sacrificării mele pentru Dumnezeu! Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mă simțeam mai rău, eram foarte deprimată. Mă simțeam de parcă aveam o piatră mare pe inimă, pieptul mă apăsa atât de tare încât abia puteam respira. Eram atât de stresată de faptul că am fost transferată, încât nu am putut să închid niciun ochi toată noaptea.

S-a întâmplat ca a doua zi să aibă loc o adunare a lucrătorilor responsabili de udare și l-am văzut pe supraveghetorul meu, Zhao Liang, trecând cu bicicleta pe lângă casa mea. Să-l văd mergând cu bicicleta spre adunare a fost un real pumn în stomac. Dacă n-aș fi fost transferată, m-aș fi dus cu el acolo, dar acum am pierdut acea ocazie. De ce trebuia să fiu bătrână și bolnavă? Gândindu-mă la toate acestea, mă simțeam atât de pustiită și nu știam ce aveam să fac mai departe. Stăteam degeaba pe taburetul meu, privind cerul pe fereastră. Mă gândeam că perspectivele mele de credincioasă nu erau bune și nu aveam nicio speranță de a intra în Împărăția lui Dumnezeu. Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mai rău mă simțeam, iar lacrimile îmi șiroiau pe față. Prin urmare, m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Nu am fost capabilă să mă supun cu adevărat și să accept această nouă repartizare. Știu că asta înseamnă că mă răzvrătesc împotriva Ta și Te dezgustă. O, Dumnezeule! Te rog să mă îndrumi să mă cunosc și să mă supun.” Ulterior, Zhao Liang a văzut că eram într-o stare proastă și mi-a citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Ar trebui să înveți să asculți atunci când îți este ajustată datoria. După ce te-ai instruit o vreme în noua ta datorie și ai obținut rezultate în îndeplinirea acesteia, vei descoperi că ești mai potrivit pentru a o îndeplini și îți vei da seama că alegerea îndatoririlor pe baza propriilor preferințe a fost o greșeală. Nu rezolvă asta problema? Mai important, casa lui Dumnezeu rânduiește ca oamenii să îndeplinească anumite îndatoriri, nu pe baza preferințelor acestora, ci pe baza nevoilor lucrării și ținând cont dacă o persoană poate obține rezultate îndeplinind acea datorie. Ați spune că ar trebui casa lui Dumnezeu să rânduiască îndatoriri pe baza preferințelor individuale? Ar trebui să folosească oamenii cu condiția de a le satisface preferințele personale? (Nu.) Care dintre aceste aspecte se aliniază la principiile casei lui Dumnezeu privind folosirea oamenilor? Care se aliniază la adevărurile-principii? Este vorba de alegerea oamenilor conform nevoilor lucrării din casa lui Dumnezeu și rezultatelor obținute de oameni în îndeplinirea îndatoririlor lor. Ai unele înclinații și interese și ai o oarecare dorință de a-ți îndeplini îndatoririle, dar ar trebui să treacă dorințele, interesele și înclinațiile tale în fața lucrării casei lui Dumnezeu? Dacă ești stăruitor, spunând: «Trebuie să fac lucrarea aceasta; dacă nu mi se îngăduie să o fac, nu vreau să trăiesc, nu vreau să-mi îndeplinesc datoria. Dacă nu mi se îngăduie să fac această lucrare, nu voi avea entuziasm să fac nimic altceva și nici nu-i voi acorda întregul meu efort», nu arată asta că există o problemă cu atitudinea ta față de îndeplinirea datoriei? Nu este aceasta o lipsă completă de conștiință și rațiune? Pentru a-ți satisface dorințele, interesele și înclinațiile personale, nu eziți să afectezi și să întârzii lucrarea bisericii. Este acest lucru în acord cu adevărul? Cum ar trebui tratate lucrurile care nu sunt în acord cu adevărul? Unii oameni spun: «Trebuie să sacrifici sinele individual în favoarea celui colectiv.» Este corect? Este acesta adevărul? (Nu.) Ce fel de afirmație este aceasta? (Este un sofism satanic.) Aceasta este o afirmație falsă, una care induce în eroare și este deghizată. Dacă aplici expresia «Trebuie să sacrifici sinele individual în favoarea celui colectiv» în contextul îndeplinirii îndatoririlor tale, atunci te opui lui Dumnezeu și Îl hulești. De ce Îl hulește acest lucru pe Dumnezeu? Fiindcă Îi impui lui Dumnezeu voia ta, iar aceasta este o blasfemie! Încerci să dai la schimb sacrificiul sinelui tău individual pe desăvârșirea și binecuvântările lui Dumnezeu; intenția ta este să te târguiești cu Dumnezeu. Dumnezeu nu are nevoie să sacrifici nicio parte din tine; Dumnezeu cere ca oamenii să practice adevărul și să se răzvrătească împotriva trupului. Dacă nu poți să practici adevărul, atunci te răzvrătești împotriva lui Dumnezeu și I te opui. Ți-ai îndeplinit defectuos datoria fiindcă intențiile tale au fost greșite, părerile tale despre lucruri au fost incorecte și afirmațiile tale au contrazis complet adevărul. Dar casa lui Dumnezeu nu ți-a luat dreptul de a îndeplini o datorie; doar că îndatoririle tale au fost ajustate fiindcă nu ai fost potrivit pentru ultima și ți s-a atribuit o alta, care ți se potrivește. Acest lucru este foarte normal și ușor de înțeles. Ar trebui să tratezi corect această chestiune” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul doisprezece: Vor să se retragă atunci când nu există statut și speranța de a câștiga binecuvântări”). După ce a citit acest fragment, Zhao Liang a avut această părtășie: „Atunci când casa lui Dumnezeu îi repartizează din nou pe oameni, nu îi privează de șansa de a-și face datoria și de a fi mântuiți, ci doar face rânduieli raționale pe baza nevoilor bisericii. Nu te-ai simțit bine, ai o vârstă înaintată și tensiune mare. Dacă ți s-ar întâmpla ceva în drumul tău spre a-ți face datoria sau când mergi la diverse adunări, nu ar fi rău doar pentru biserică, ci și pentru tine. Cel mai bine pentru tine este să te întorci la biserica ta locală și să-ți faci acolo datoria. Mai întâi, să ne supunem, să acceptăm acest lucru de la Dumnezeu și să învățăm o lecție.” Mi-a fost foarte rușine după ce am auzit părtășia lui Zhao Liang. Chiar și după atâția ani de credință în Dumnezeu, tot nu mă supuneam câtuși de puțin. Îmi plăcea să-mi fac datoria de udare și eram la fel de entuziastă ca tinerii, dar, având în vedere că aveam peste șaizeci de ani și mă îmbolnăvisem, pur și simplu nu aveam energia, memoria sau capacitatea lor de a învăța lucruri noi. Dacă mi se permitea să continui udarea, acest lucru avea să afecteze rezultatele udării nou-veniților. Biserica mi-a reatribuit o datorie mai potrivită pe baza rezultatelor lucrării mele și a problemelor de sănătate. Trebuia să fiu rațională, să accept și să mă supun. Prin urmare, m-am rugat lui Dumnezeu, spunând că eram dispusă să mă supun rânduielilor Sale și aveam să fac tot posibilul să cooperez în noua mea datorie. Ulterior, am început să mă întreb de ce nu m-am supus atunci când am fost repartizată din nou? De ce am devenit atât de deznădăjduită? În căutarea mea, am dat peste acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Printre frați și surori, mai există și oameni mai în vârstă, de la 60 până pe la 80 sau 90 de ani și care, din cauza vârstei lor înaintate, experimentează și ei anumite dificultăți. În ciuda vârstei lor, gândirea nu le este neapărat foarte corectă și rațională, iar ideile și părerile lor nu sunt, în mod necesar, în conformitate cu adevărul. Acești oameni mai în vârstă au și ei probleme și se îngrijorează mereu: «Sănătatea mea nu mai este atât de bună și sunt limitat în privința datoriei pe care o pot îndeplini. Dacă îndeplinesc doar această datorie neînsemnată, oare Dumnezeu Își va aminti de mine? Uneori mă îmbolnăvesc și am nevoie de cineva care să aibă grijă de mine. Când nu este nimeni să o facă, nu sunt capabil să-mi îndeplinesc datoria, deci ce pot face? Sunt bătrân și nu-mi amintesc cuvintele lui Dumnezeu după ce le citesc și îmi este greu să înțeleg adevărul. Când am părtășie despre acesta, vorbesc încâlcit și fără logică și nu am nicio experiență demnă de menționat. Sunt bătrân și nu am destulă energie, vederea nu îmi este foarte bună și nu mai sunt în putere. Totul e dificil pentru mine. Nu numai că nu-mi pot îndeplini datoria, dar uit ușor lucruri și greșesc. Uneori, sunt derutat și provoc probleme bisericii și fraților și surorilor mele. Vreau să obțin mântuirea și să urmăresc adevărul, dar este foarte dificil. Ce pot să fac?» Când se gândesc la aceste lucruri, încep să se frământe, zicându-și: «Cum de am început să cred în Dumnezeu abia la vârsta aceasta? Cum de nu sunt ca aceia care au 20 sau 30 de ani sau chiar aceia care au 40 sau 50? Cum de am găsit lucrarea lui Dumnezeu abia acum, când sunt atât de bătrân? Nu e vorba că soarta mea este rea; cel puțin acum am întâlnit lucrarea lui Dumnezeu. Soarta mea este bună, iar Dumnezeu a fost bun cu mine! Nu sunt mulțumit de un singur lucru, iar acela este că sunt prea bătrân. Memoria nu-mi este foarte bună și nici sănătatea nu-mi este grozavă, dar am o forță interioară de neclintit. Doar că trupul meu nu mă ascultă și, la adunări, mi se face somn după ce ascult o vreme. Uneori închid ochii ca să mă rog și adorm, iar mintea mea rătăcește când citesc cuvintele lui Dumnezeu. După ce citesc puțin, mi se face somn și ațipesc, iar cuvintele nu mi se întipăresc în minte. Ce pot face? Cu astfel de dificultăți practice, oare mai sunt capabil să urmăresc și să înțeleg adevărul? Dacă nu și dacă nu sunt capabil să practic în conformitate cu adevărurile-principii, nu cumva toată credința mea va fi în van? Nu voi eșua să obțin mântuirea? Ce pot să fac? Sunt atât de îngrijorat! La vârsta asta, nimic nu mai este important. Acum că am credință în Dumnezeu, nu mai am griji sau anxietăți, iar copiii mei sunt mari și nu mai au nevoie de mine ca să am grijă de ei sau să-i cresc, cea mai mare dorință a mea în viață este să urmăresc adevărul, să îndeplinesc datoria unei ființe create și, în final, să obțin mântuirea, în anii care mi-au rămas. Totuși, uitându-mă la situația mea actuală, miop din cauza vârstei și cu mintea încețoșată, cu o sănătate precară, fără să fiu capabil să-mi îndeplinesc bine datoria și creând uneori probleme când încerc să fac atât cât pot, se pare că obținerea mântuirii nu va fi un lucru ușor pentru mine.» Se gândesc necontenit la aceste lucruri și devin tot mai anxioși și apoi își spun: «Se pare că lucrurile bune li se întâmplă numai tinerilor, nu bătrânilor. Se pare că indiferent de cât de bune sunt lucrurile, nu voi mai fi capabil să mă bucur de ele.» Cu cât se gândesc mai mult la aceste lucruri, cu atât se frământă mai mult și devin tot mai anxioși. Nu numai că își fac griji pentru ei înșiși, dar se simt și răniți. Dacă plâng, simt că de fapt nu au pentru ce să plângă și dacă nu o fac, acea durere, acea suferință este mereu cu ei. Așadar, ce ar trebui să facă? Există mai ales niște oameni în vârstă care vor să-și petreacă tot timpul sacrificându-se pentru Dumnezeu și îndeplinindu-și datoria, dar nu se simt bine din punct de vedere fizic. Unii au tensiunea ridicată, alții au glicemia mare, unii au probleme gastrointestinale, iar forța lor fizică nu poate face față cerințelor datoriei, așa că ei se frământă. Văd oameni tineri care sunt capabili să mănânce și să bea, să alerge și să sară, și sunt invidioși. Cu cât văd mai mult tineri care fac astfel de lucruri, cu atât mai tulburați se simt, gândindu-se: «Vreau să-mi fac bine datoria, să urmăresc și să înțeleg adevărul și să-l și practic, deci de ce este atât de greu? Sunt atât de bătrân și inutil! Oare Dumnezeu nu vrea oameni bătrâni? Oare ei chiar sunt inutili? Nu putem obține mântuirea?» Sunt triști și incapabili să fie fericiți, oricât de mult se gândesc la asta. Nu vor să rateze o perioadă atât de minunată și o oportunitate atât de grozavă, și totuși sunt incapabili să se sacrifice și să-și îndeplinească datoria din toată inima și din tot sufletul, așa cum fac tinerii. Acești oameni în vârstă se cufundă într-o tulburare, anxietate și îngrijorare adâncă din cauza vârstei lor. De fiecare dată când întâlnesc o dificultate, o piedică, o greutate sau un obstacol, dau vina pe vârsta lor și chiar se urăsc și nu se plac deloc. Dar, în orice caz, nu are niciun rost, nu există nicio soluție și nu au nicio cale de a merge înainte. Oare chiar așa să fie? Nu există nicio soluție? (Oamenii în vârstă ar trebui să-și îndeplinească și ei îndatoririle, atât cât sunt capabili.) Este acceptabil ca oamenii în vârstă să-și îndeplinească îndatoririle atât cât sunt capabili, nu-i așa? Oare oamenii în vârstă nu mai pot urmări adevărul din cauza vârstei lor? Nu sunt capabili să înțeleagă adevărul?” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (3)”). Dumnezeu a dat glas gândurilor lăuntrice ale fiecărei persoane în vârstă. Și vârstnicii vor să se sacrifice tot timpul pentru Dumnezeu, însă corpul lor nu face față. Nu au energie sau memorie pentru a învăța așa ca tinerii, așa că pot face doar îndatoririle pe care sunt capabili să le facă, dar se îngrijorează că fac prea puțin și Dumnezeu nu Își va aminti. Și fiind în vârstă, au o vedere slabă și sunt, prin urmare, incapabili să înțeleagă mult adevăr, devin descurajați, neliniștiți și îngrijorați cu privire la viitorul și destinația lor. Eram exact în tipul de stare pe care l-a expus Dumnezeu. Am văzut că majoritatea oamenilor pe care-i cultivă casa lui Dumnezeu sunt tineri, au calibru bun, sunt energici și învață repede, în timp ce eu eram mult mai în vârstă și, deși aveam motivația de a-mi face bine datoria, energia și memoria mea nu se puteau compara cu ale tinerilor. După ce-și făceau toată ziua îndatoririle, tinerii erau încă plini de energie și puteau să revizuiască problemele și abaterile din lucrarea lor, precum și calea lor de practică, în timp ce eu trebuia să mă culc devreme. Uneori, când corpul meu nu putea face față volumului de lucru, trebuia să le cer altora să ude nou-veniții în locul meu. Când supraveghetorii aveau părtășie despre principii și metode utile, cei mai tineri pricepeau imediat și aplicau totul în îndatoririle lor, în vreme ce mie îmi lua mult mai mult să dobândesc vreo înțelegere. Prin comparație cu frații și surorile mai tinere, să fac îndatoririle era mult mai solicitant pentru mine. Eram destul de nemulțumită de situație și mă învinovățeam că eram bătrână și incapabilă să fac multe în datoria mea. Chiar dacă urmăream adevărul, nu pricepeam multe, iar Dumnezeu trebuie să fi fost nemulțumit. Trăiam în neînțelegere față de Dumnezeu și nu mă puteam abține să nu mă îngrijorez cu privire la destinația mea viitoare. Acum, mi-am dat seama că vârstnicii și tinerii pot avea cantități diferite de energie și memorie, dar sunt la fel când vine vorba de firile lor corupte. Atât tinerii, cât și bătrânii sunt aroganți. Atât tinerii, cât și bătrânii sunt egoiști. Atunci când ne confruntăm cu o situație orchestrată de Dumnezeu care nu ne place, cu toții ne dezvăluim firile răzvrătite. Suntem incapabili să ne supunem suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu. Mereu avem mai întâi grijă de noi în chestiuni care țin de propriile interese și ne dezvăluim firile egoiste, josnice și corupte. Atât vârstnicii, cât și tinerii au fost cu toții profund corupți de Satana. Cu toții trebuie să reflectăm deseori asupra noastră, să acceptăm judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu și să căutăm adevărul pentru a ne înlătura corupția. Credeam că vârsta mea și câtă lucrare făceam în datoria mea erau criterii pe care Dumnezeu le folosea pentru a decide dacă ar trebui să fiu lăudată. Credeam că lui Dumnezeu pur și simplu nu-I plăceau bătrânii și aveam slabe șanse să fiu mântuită. Perspectivele și noțiunile mele erau atât de denaturate! Acum, știu că trebuie să mă supun suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu, să fac tot ce pot pentru a-mi îndeplini datoria și să mă axez pe introspecție și autocunoaștere și pe urmărirea transformării firii în datoria mea, întrucât aceste lucruri sunt în acord cu intenția lui Dumnezeu. După ce mi-am dat seama de acest lucru, am dobândit un sentiment de luciditate.

Într-o dimineață, în timpul devoționalelor, am dat peste un fragment din cuvintele lui Dumnezeu, care a avut un impact puternic asupra mea și m-a ajutat să înțeleg mai bine intenția lui Dumnezeu. „În casa lui Dumnezeu și când este vorba despre adevăr, oare bătrânii constituie un grup special? Nu. Vârsta este irelevantă când este vorba despre adevăr, la fel ca atunci când este vorba despre firile tale corupte, profunzimea corupției tale, dacă ești calificat să urmărești adevărul, dacă poți obține mântuirea sau care este probabilitatea ca tu să fii mântuit. Nu-i așa? (Ba da.) Avem părtășie despre adevăr de atâția ani, dar nu am avut niciodată părtășie despre diferitele tipuri de adevăr, conform vârstelor diferite ale oamenilor. Nu am avut niciodată părtășie despre adevăr și nici nu am dezvăluit firi corupte exclusiv fie pentru tineri, fie pentru oameni în vârstă și nici nu s-a spus că, din cauza vârstei lor înaintate, a gândirii rigide și a inabilității de a accepta lucruri noi, firile lor corupte se diminuează și se transformă în mod natural – aceste lucruri nu s-au spus niciodată. N-am avut părtășie despre niciun adevăr în mod special, în funcție de vârsta oamenilor și excluzând bătrânii. Aceștia nu constituie un grup special în cadrul bisericii, în casa lui Dumnezeu sau înaintea Lui, ci sunt mai degrabă la fel ca orice alt grup de vârstă. Nu sunt speciali cu nimic, doar că au trăit puțin mai mult decât alții, au sosit pe lumea asta cu câțiva ani mai devreme decât ceilalți, părul lor este puțin mai grizonat decât al altora și trupurile lor au îmbătrânit puțin mai devreme decât ale altora; în afară de aceste lucruri, nu există nicio diferență” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (3)”). Prin cuvintele lui Dumnezeu, am aflat că, în casa lui Dumnezeu, vârstnicii nu sunt un grup care să fie scos în evidență. Sunt doar puțin mai în vârstă, puțin mai uzați. Poate că nu au energia și vigoarea tinerilor și s-ar putea să sufere de diverse boli, dar înaintea adevărului, nu există diferențe cu privire la vârstă. Pe măsură ce Dumnezeu Își exprimă cuvintele și săvârșește lucrarea Sa de judecată din zilele de pe urmă, nu face diferențe între tineri și bătrâni. Fie vârstnici, fie tineri, cu toții au fost profund corupți de Satana și toți au nevoie de mântuirea lui Dumnezeu. Faptul că cineva poate sau nu să fie mântuit nu este dictat de vârsta sa sau de datoria pe care o face; cheia este dacă merge sau nu pe calea urmăririi adevărului. Acest lucru este hotărât de firea cea dreaptă a lui Dumnezeu. În lumea laică, lucrătorii în vârstă sunt deseori defavorizați. Oamenii îi consideră lenți în înțelegere, slabi și probabil incapabili să creeze valoare, așa că majoritatea șefilor preferă lucrători tineri în defavoarea vârstnicilor. Îl definisem pe Dumnezeu conform noțiunilor non-credincioșilor, crezând că, întrucât surorile și frații tineri puteau să facă multe îndatoriri și să contribuie mult, aveau cea mai mare șansă la mântuire, în vreme ce vârstnicii făceau îndatoriri nesemnificative și realizau puține lucruri, așa că nu erau favorizați de Dumnezeu și aveau slabe șanse să fie mântuiți de El. Nu înțelesesem firea cea dreaptă a lui Dumnezeu și-L judecasem pe baza propriilor noțiuni și închipuiri. Acest lucru era hulitor la adresa lui Dumnezeu! Totodată, am ajuns să înțeleg că adevărul este cel ce conduce în casa lui Dumnezeu, că Dumnezeu evaluează acțiunile fiecărei persoane pe baza adevărului. Este ca în cazul unei surori pe care o știam; era tânără și deșteaptă și slujea drept conducătoare, dar încălca rânduielile de lucru, perturba și tulbura lucrarea bisericii și, de asemenea, se răzbuna pe cei care îi dădeau sugestii și îi suprima. În cele din urmă, a fost considerată o persoană rea și exclusă din biserică. Dar apoi știam și o altă soră mult mai în vârstă, care nu era educată și avea un calibru mediu, dar care își făcea cu consecvență datoria; avea credință adevărată în Dumnezeu și era loială în datoria sa. Acești frați și surori în vârstă ar putea să nu fie la fel de viguroși sau să nu aibă cea mai bună memorie, dar fac tot ce pot în îndatoririle lor și se axează pe reflecție și cunoaștere de sine și urmăresc transformarea firii în îndatoririle lor. De asemenea, ei pot fi lăudați de Dumnezeu și pot avea șansa de a fi mântuiți. Totodată, mi-am dat seama că îmbătrânirea este un proces firesc și invariabil prestabilit de Dumnezeu și, prin urmare, ar trebui să mă supun acestuia și să fac, pur și simplu, îndatoririle de care sunt capabilă dată fiind vârsta actuală. De fapt, atât timp cât aveam atitudinea corectă și mă axam pe căutarea adevărului în noua mea datorie, nu puteam dobândi și eu luminarea și îndrumarea lui Dumnezeu? Nu puteam și eu să ajung să-mi cunosc corupția și deficiențele? Nu puteam să urmăresc încă adevărul? Dumnezeu nu mă privase de dreptul de a-mi face datoria și de a dobândi mântuirea și cu atât mai puțin nu mă trata diferit din cauza vârstei mele. Însă eu nu-I eram recunoscătoare și chiar credeam în mod eronat că Lui îi displăceu vârstnicii, sfidând rânduielile și orchestrările Sale. Eram complet irațională! Când mi-am dat seama de toate acestea, am avut remușcări. Nu puteam continua să mă răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu și să-L înțeleg greșit, trebuia să-mi înlătur neliniștile și îngrijorările și să cooperez bine în noua mea datorie, astfel încât să nu întârzii lucrarea bisericii.

După aceea, am început să mă întreb de ce, în ciuda faptului că știam că datoria omului nu avea nimic de-a face cu binecuvântările sau ghinionul, tot nu mă puteam abține să nu-mi fac griji cu privire la destinația mea după ce mi-a fost repartizată o datorie de care eram nemulțumită. Care era sursa problemei mele? În timpul unei adunări, surorile și frații mei mi-au citit două fragmente din cuvintele lui Dumnezeu și am identificat sursa problemei mele prin cuvintele Sale. „Toți oamenii corupți trăiesc pentru ei înșiși. Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate – aceasta este sintetizarea naturii umane. Oamenii cred în Dumnezeu pentru binele lor; când se leapădă de lucruri și se sacrifică pentru Dumnezeu, o fac pentru a fi binecuvântați, iar când Îi sunt loiali, o fac pentru a fi răsplătiți. Pe scurt, totul este făcut cu scopul de a fi binecuvântați, răsplătiți și de a intra în Împărăția Cerurilor. În societate, oamenii lucrează pentru beneficiul lor și, în casa lui Dumnezeu, îndeplinesc o datorie pentru a fi binecuvântați. Tocmai pentru a obține binecuvântări, oamenii se leapădă de toate și pot să îndure multă suferință: nu există dovadă mai bună a naturii satanice a omului” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). „Înainte să decidă să-și facă datoria, în adâncul inimilor lor, antihriștii debordează de așteptări față de perspectivele lor, de câștigarea binecuvântărilor, a unei destinații bune și chiar a unei cununi și au încredere deplină că vor obține aceste lucruri. Vin în casa lui Dumnezeu ca să-și facă datoria cu astfel de intenții și aspirații. Așadar, îndeplinirea datoriei lor conține sinceritatea, credința adevărată și loialitatea pe care le cere Dumnezeu? În acest moment, încă nu se pot vedea loialitatea, credința sau sinceritatea lor adevărată, pentru că toți au o mentalitate întru totul tranzacțională înainte să-și facă datoria; toți iau decizia de a-și face datoria în funcție de interese și, de asemenea, pe baza ambițiilor și dorințelor debordante pe care le aveau deja. Care este intenția antihriștilor când își fac datoria? De a face o înțelegere, de a face un schimb. Se poate spune că acestea sunt condițiile pe care le stabilesc pentru a-și face datoria: «Dacă îmi fac datoria, atunci trebuie să obțin binecuvântări și să am o destinație bună. Trebuie să obțin toate binecuvântările și beneficiile despre care dumnezeu a spus că sunt pregătite pentru omenire. Dacă nu le pot obține, atunci nu voi face această datorie.» Vin în casa lui Dumnezeu ca să-și facă datoria cu astfel de intenții, ambiții și dorințe. Se pare că au o oarecare sinceritate și, desigur, pentru cei care sunt credincioși noi și care abia încep să-și facă datoria, se poate numi și entuziasm, dar nu există deloc credință sau loialitate reală în asta; există doar acel grad de entuziasm. Nu se poate numi sinceritate. Judecând după această atitudine pe care antihriștii o au față de datoria lor, aceasta este una complet tranzacțională și plină de dorințele lor de beneficii, precum a câștiga binecuvântări, a intra în Împărăția Cerurilor, a câștiga o cunună și a primi recompense” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a șaptea)”). Prin dezvăluirea cuvintelor lui Dumnezeu, am văzut că nu mă deosebeam cu nimic de un antihrist și credeam și-mi făceam datoria doar pentru a dobândi binecuvântări și a intra în Împărăția lui Dumnezeu. Înainte de a-mi pune credința în Dumnezeu, trăiam pur și simplu după toxine satanice ca „Fiecare om pentru el însuși și diavolul îl ia pe cel mai din spate”, „Niciodată să nu ridici un deget fără recompensă”. Credeam că era corect și se cuvenea să țin cont de propriile interese. Atât timp cât un lucru îmi aducea beneficii, îl făceam indiferent cât sufeream sau ce preț aveam de plătit. După ce am acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu, am auzit că aș putea dobândi viață veșnică și intra în Împărăția lui Dumnezeu dacă mă sacrificam pentru El și-mi făceam datoria. Având în vedere că această mare binecuvântare nu putea fi cumpărată cu bani sau valori, m-am lepădat de familie, am renunțat la serviciu și am început să-L urmez pe Dumnezeu și să-mi fac datoria. Când casa lui Dumnezeu mi-a repartizat datoria de udare, m-am gândit în sinea mea: În datoria de udare pot să citesc mult cuvintele lui Dumnezeu și există multe ocazii de a avea părtășie despre adevăr, iar toate acestea mi-ar da o șansă bună de a dobândi adevărul și de a obține mântuirea. Așa că am fost motivată să-mi fac bine datoria, sperând că voi dobândi mântuirea și voi intra în Împărăția lui Dumnezeu. Aveam aceeași atitudine față de datoria mea ca un antihrist. O făceam doar pentru a obține binecuvântări și mă târguiam cu Dumnezeu. Dumnezeu trebuie să fi fost dezgustat! Eram foarte motivată în datoria mea, dar aveam o sănătate precară și nu deveneam mai tânără. Pur și simplu nu aveam energia, puterea sau memoria pe care le aveau tinerii și chiar aveam nevoie de ajutor de la ceilalți pentru a-mi face datoria. În cazul în care continuam cu datoria de udare, aveam doar să încetinesc lucrarea și să influențez rezultatele udării. Dacă aveam vreun pic de conștiință de sine și rațiune, aveam să renunț la dorința mea pentru binecuvântări și să le fac loc tinerilor frați și surori. Acest lucru ar fi în avantajul lucrării bisericii. Dar nu mă puteam gândi decât la cum să obțin binecuvântări. Mă foloseam de datoria dată de Dumnezeu ca să-mi satisfac dorința de binecuvântări. Când nu am văzut nicio speranță de a obține binecuvântări din noua mea datorie, nu am reușit să mă supun, L-am înțeles greșit pe Dumnezeu și chiar L-am învinovățit. Cum aș putea fi considerată o persoană care se supune cu adevărat lui Dumnezeu și are credință în El? Eram profund otrăvită de toxine satanice ca „Fiecare om pentru el însuși și diavolul îl ia pe cel mai din spate”. Indiferent de situația pe care o întâlneam, mă gândeam mai întâi dacă aș putea obține profit sau binecuvântări din ea, punându-mi propriile interese înaintea adevărului. Nu am ținut deloc cont de lucrarea bisericii, gândindu-mă doar la propriile interese. Faptul că fusesem aleasă de Dumnezeu, mă bucurasem atât de mult de udarea și aprovizionarea cuvintelor Sale în anii mei de credincioasă, înțelesesem ceva adevăr și eram capabilă să-mi fac datoria de ființă creată reprezenta, în totalitate, harul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, nu am dat slavă lui Dumnezeu sau nu m-am gândit cum să-I răsplătesc iubirea. Dacă un lucru nu mergea tocmai cum voiam eu, Îl înțelegeam greșit și Îl învinovățeam pe Dumnezeu. Eram complet irațională! Slavă lui Dumnezeu că m-a expus la timp, altminteri, dacă mențineam această atitudine tranzacțională față de datoria mea, nu numai că nu aveam să dobândesc adevărul și să obțin mântuirea, dar Dumnezeu avea să mă disprețuiască și să mă elimine. Dându-mi seama de acest lucru, m-am simțit plină de remușcări și mi-am făcut reproșuri, așa că m-am rugat lui Dumnezeu, spunând: „O, Dumnezeule! Te-am urmat vreme de mulți ani, dar nu m-am supus Ție câtuși de puțin și Ți-am înțeles greșit intenția. Mi-am privit datoria pe care se cuvenea să o fac în calitate de ființă creată drept monedă de schimb pentru binecuvântări. Cât de mult trebuie să fi disprețuit Tu asta! O, Dumnezeule! Sunt gata să mă căiesc în fața Ta, Te rog să mă îndrumi să trăiesc conform cuvintelor Tale.”

În timpul devoționalelor, am dat peste un fragment din cuvintele lui Dumnezeu care mi-a oferit o cale de practică. „În timpul vieții, oamenii în vârstă ar trebui să se străduiască și mai mult să urmărească adevărul și intrarea în viață și să lucreze împreună cu frații și surorile ca să-și îndeplinească datoria; doar în felul acesta poate crește statura lor. Oamenii în vârstă nu trebuie, sub nicio formă, să se considere seniori față de ceilalți și să-și etaleze vârsta înaintată. Tinerii pot dezvălui tot felul de firi corupte, la fel ca tine; tinerii pot face tot felul de lucruri nesăbuite, la fel ca tine; tinerii au noțiuni și bătrânii la fel; tinerii pot fi rebeli și la fel și oamenii în vârstă; tinerii pot dezvălui o fire de antihrist, la fel și bătrânii; tinerii pot avea ambiții și dorințe nebunești, la fel și bătrânii, fără nici cea mai mică diferență; tinerii pot provoca perturbări și tulburări și sunt îndepărtați din biserică, la fel ca persoanele în vârstă. Prin urmare, pe lângă a fi capabili să-și îndeplinească datoria cât de bine posibil, există multe lucruri pe care le pot face. Dacă nu ești prost, dement și nu poți înțelege adevărul și dacă nu ești incapabil să ai grijă de tine, există multe lucruri pe care ar trebui să le faci. Exact ca tinerii, poți urmări adevărul, îl poți căuta și ar trebui să vii adesea înaintea lui Dumnezeu ca să te rogi, să cauți adevărurile-principii, să te străduiești să vezi oamenii și lucrurile, să te comporți și să acționezi în totalitate conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriu. Aceasta este calea pe care ar trebui s-o urmezi și nu ar trebui să te simți tulburat, anxios sau îngrijorat pentru că ești bătrân, ai multe boli sau trupul tău îmbătrânește. Nu este corect să te simți tulburat, anxios și îngrijorat – sunt manifestări iraționale” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (3)”). Prin intermediul cuvintelor lui Dumnezeu, am învățat că, indiferent ce datorie îmi atribuie biserica, intenția lui Dumnezeu este ca eu să caut adevărul prin datoria mea, să folosesc adevărul pentru a-mi înlătura firea coruptă, să practic tratarea lucrurilor din datoria mea conform principiului și, în cele din urmă, să pășesc pe calea mântuirii. Acum, în afară de a face tot ce pot în datoria mea, reflectez asupra oricăror manifestări ale corupției ori de câte ori am ocazia și scriu articole despre mărturii bazate pe experiență. Când mă întâlnesc cu frații și surorile, discutăm despre noțiunile nou-veniților, iar eu am părtășie despre acest lucru în măsura în care înțeleg. Mă simt foarte împăcată și liniștită practicând în acest fel. Cea mai mare învățătură pe care am desprins-o din această experiență este că Dumnezeu îi tratează pe toți în mod corect. Dumnezeu evaluează toate lucrurile folosind adevărul, nu Îi pasă câți ani ai sau ce datorie faci. Îl interesează doar dacă mergi pe calea urmăririi adevărului. Atât timp cât cauți adevărul și mergi pe calea cea dreaptă, ai o șansă de a dobândi mântuirea. Dumnezeu nu-i defavorizează câtuși de puțin pe vârstnici. De câte ori îmi amintesc cum Îl înțelegeam greșit pe Dumnezeu, simt că Îi datorez foarte mult și îmi dau lacrimile. La vârsta aceasta, încă mai am ocazia de a-L întâmpina pe Creator și am fost suficient de norocoasă ca să-I aud glasul, să primesc judecata și mustrarea cuvintelor Sale și să mă sacrific pentru El în îndatoririle mele. Ce mare binecuvântare este aceasta! Indiferent dacă obțin sau nu binecuvântări sau care va fi finalul meu, voi urmări cu sârguință adevărul și voi face tot ce pot în datoria mea pentru a răsplăti iubirea lui Dumnezeu.