de Li Fei, Italia

În ianuarie 2021, proiectul de care eram responsabilă era pe cale să se încheie. Frații și surorile mele au fost transferați, treptat, la alte îndatoriri, până când numai eu și câțiva parteneri am rămas să încheiem lucrarea. Pe atunci, mă gândeam să termin lucrarea de care mă ocupam și să-mi fac datoria până la sfârșit. Suprinzător, într-o zi, am aflat din senin că una dintre partenerele mele a fost promovată drept lider. Urma să se ocupe de lucrarea evanghelică. Asta m-a neliniștit și mi-a lăsat un gust amar. Eu de ce nu am fost promovată drept lider? Oare nu puteam sluji și eu drept lider sau supraveghetor? Dar apoi m-am gândit: „Poate e din cauză că ea e o lucrătoare mai capabilă, așa că a fost promovată prima. Oricum, încă nu mi-am terminat lucrarea aici, iar partenerele mele își continuă și ele îndatoririle aici, așa că odată ce lucrarea e terminată, probabil că ne vor fi rânduite noi îndatoriri.” Însă, curând, celelalte trei partenere ale mele au fost și ele promovate drept lideri ai bisericii sau responsabile de bisericile pentru nou-veniți. Această veste m-a făcut să mă simt și mai inconfortabil. Toți deveniseră lideri și lucrători, dar eu stăteam pe loc. Trebuia să preiau toate lucrările lor. Părea că trebuia să fiu responsabilă de toate până la bun sfârșit. Și eu am lucrat în echipă, deci de ce au fost promovați toți în locul meu? Chiar eram atât de rea? Părea că frații și surorile mele credeau că erau mai buni ca mine. Acum, eram mai prejos decât toți partenerii mei. Oare liderii mei credeau că nu merit să fiu cultivată? Oare aveau prejudecăți împotriva mea? Chiar nu voiam să preiau lucrarea celorlalți. Credeam că, dacă preluam mai multe lucruri, nu mai puteam face alte feluri de lucrare. Până mi-aș fi terminat eu lucrarea, partenerii mei ar fi practicat deja de ceva timp. S-ar fi familiarizat cu lucrarea lor și ar fi stăpânit câteva principii, dar eu aș fi fost complet novice. Dacă, ulterior, aș fi fost trimisă să predic Evanghelia sau să ud nou-veniții, iar fosta mea parteneră mi-ar fi devenit supraveghetor, o diferență atât de mare ar fi fost foarte stânjenitoare. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă simțeam mai prost. Când frații și surorile mele mi-au cerut să le preiau sarcinile, am fost foarte potrivnică. Eram supărată și n-am vrut s-o fac. Mai bine de două zile, nu am încercat să învăț cum să fac sarcinile pe care mi le dăduseră. Nu-mi păsa prea mult de propria lucrare, amânam lucrurile, nu voiam să verific lucrarea și nu mă gândeam la care probleme trebuiau să fie rezolvate sau cum să fac lucrurile bine. Deși mi-am spus să ascult de mediul rânduit de Dumnezeu, tot mă simțeam pasivă, nemotivată și neinteresată. Nu știam ce să spun când mă rugam și nu citeam cu inima cuvintele lui Dumnezeu. Eram oarecum conștientă de asta. Am venit înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat: „Dumnezeule, zilele astea, m-am opus mult să preiau lucrarea partenerilor mei. Știu că starea mea nu e corectă, așa că, Te rog, îndrumă-mă ca să mă pot cunoaște.”

După ce m-am rugat, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, care m-a făcut oarecum conștientă de starea mea. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Acum, toți vă îndepliniți îndatoririle cu normă întreagă. Nu sunteți constrânși sau legați de familie, căsătorie sau bogăție. Ați ieșit deja din asta. Totuși, noțiunile, închipuirile, cunoașterea, intențiile personale și dorințele care vă umplu capetele rămân neschimbate față de forma lor originală. Așadar, în tot ceea ce implică reputația sau statutul sau ceea ce îi poate da în vileag – de exemplu, când oamenii aud cum casa lui Dumnezeu plănuiește să educe diverse tipuri de talente – inima tuturor tresare de nerăbdare și fiecare dintre voi își dorește mereu să își facă un nume și să fie recunoscut. Toți oamenii vor să se lupte pentru statut și reputație și lor le este rușine de acest lucru, dar se simt prost dacă nu o fac. Ei simt gelozie și ură când văd pe cineva în centrul atenției și devin plini de resentimente și li se pare că acest lucru este nedrept, gândind: «De ce nu pot să mă remarc? De ce alți oameni obțin mereu gloria? De ce mie nu-mi vine niciodată rândul?» După aceea, au ceva resentimente, încearcă să le reprime, dar nu pot. Se roagă lui Dumnezeu și se simt mai bine puțin timp, dar când întâlnesc din nou acest gen de situație, tot nu o pot depăși. Nu arată asta statură imatură? Când oamenii se cufundă în astfel de stări, nu cumva au căzut în capcana Satanei? Acestea sunt lanțurile naturii corupte a Satanei care îi încătușează pe oameni. […] Cu cât te lupți mai mult, cu atât vei fi înconjurat mai mult de întuneric și vei simți mai multă invidie și ură, iar dorința ta de a obține va deveni doar mai puternică. Cu cât este mai puternică dorința ta de a obține, cu atât vei fi mai puțin capabil să reușești și, întrucât obții mai puțin, ura ta va crește. Pe măsură ce ura ta crește, vei deveni mai întunecat înlăuntrul tău. Cu cât ești mai întunecat înlăuntrul tău, cu atât îți vei realiza mai slab datoria; cu cât îți realizezi mai slab datoria, cu atât vei fi mai puțin folositor casei lui Dumnezeu. Acesta este un cerc vicios și interconectat. Dacă nu-ți poți îndeplini bine datoria niciodată, atunci vei fi treptat alungat” („Oferă-ți inima sinceră lui Dumnezeu și poți dobândi adevărul” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Cuvântul lui Dumnezeu mi-a dezvăluit starea. În zilele acelea, m-am simțit atât de potrivnică și nemulțumită fiindcă dorința mea de reputație și statut nu era satisfăcută. Când am văzut că partenerii mei erau promovați, am fost tulburată. Speram că puteam fi și eu promovată, ca să pot câștiga statut și aprecierea oamenilor, dar când am știut că liderii mei nu intenționau să mă promoveze și mă obligau să preiau lucrarea partenerilor mei, am fost invidioasă pe partenerii mei și am crezut că liderii aveau prejudecăți împotriva mea sau chiar că mă desconsiderau. Când mă gândeam că eram cea mai rea în ochii liderilor mei și că toți partenerii mei fuseseră promovați drept lideri și supraveghetori, în timp ce eu nu aveam nicio funcție, m-am simțit nefericită și nemulțumită. Ba chiar mi-am vărsat mânia în datoria mea. Nu mi-a mai păsat ce se întâmpla cu sarcinile primite și nu-mi dădeam interesul în propria lucrare. Dumnezeu ura să mă vadă trăind în această stare de răzvrătire, așa că nu-mi găseam cuvintele în rugăciune, nu aveam luminarea cuvântului Său și am devenit mai nepricepută în datoria mea. Cuvântul lui Dumnezeu spune că a concura pentru statut este un cerc vicios care duce în întuneric și eu mă aflam în el. Amintindu-mi de această perioadă, m-am gândit la jurământul meu de a-mi face datoria până la sfârșit, dar, imediat ce am văzut că ceilalți sunt promovați, iar dorința mea de statut nu a fost satisfăcută, mi-am pierdut interesul în datoria mea. Dorința mea de statut era prea puternică, iar eu trebuia să caut adevărul repede ca să-mi îndrept starea.

După aceea, am citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu despre perspectiva asupra promovării și cultivării, care mi-a îndreptat starea. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Dacă tu crezi că ești potrivit să fii lider, că ai talent, calibru și umanitate pentru conducere, însă casa lui Dumnezeu nu te-a promovat, iar frații și surorile nu te-au ales, cum ar trebui să tratezi problema? Există aici o cale pe care poți să practici. Trebuie să te cunoști amănunțit. Uită-te să vezi dacă ai într-adevăr o problemă cu umanitatea ta sau dacă vreun aspect al firii tale corupte îi dezgustă pe oameni; dacă nu ai realitatea adevărului și nu ești convingător pentru alții sau dacă datoria pe care o îndeplinești este nesatisfăcătoare. Trebuie să reflectezi la toate aceste lucruri și să vezi unde, exact, lași de dorit. După ce ai reflectat un timp și ai aflat unde este problema ta, trebuie să cauți prompt adevărul ca să o rezolvi și să intri în realitatea adevărului și să te străduiești să obții o schimbare și să te maturizezi, astfel încât atunci când cei din jur vor vedea, să spună: «Zilele acestea, a fost mult mai bun decât înainte. Lucrează cu toate forțele și-și ia profesia în serios și se concentrează în special la principiile adevărului. Nu face lucrurile impetuos sau fără grijă și superficial și este mai conștiincios și mai responsabil cu lucrarea sa. Obișnuia să se laude, însă acum este mult mai discret și nu mai e poruncitor. Nu se fălește cu ceea ce poate face, iar când termină ceva, cugetă în mod repetat la acel lucru, de teamă să nu facă ceva greșit. Este mult mai precaut când acționează și acum se teme de Dumnezeu în inima lui – și, mai ales, poate să aibă părtășie despre adevăr pentru a rezolva câteva probleme. Într-adevăr, s-a maturizat.» Când cei din jurul tău au interacționat cu tine o perioadă, vor descoperi că te-ai schimbat și maturizat în mod evident; în viața ta de zi cu zi și în conduita față de ceilalți, în atitudinea față de lucrarea ta și, deopotrivă, în modul în care tratezi principiile adevărului, depui mai mult efort decât înainte și ești mai riguros în discursul și faptele tale. Dacă frații și surorile văd toate acestea și le pun la inimă, atunci probabil vei putea candida la următoarele alegeri. În calitate de candidat, vei avea o speranță; dacă poți îndeplini cu adevărat vreo datorie importantă, vei câștiga binecuvântarea lui Dumnezeu. Dacă ți-ai asumat cu adevărat o povară și ai un astfel de simț al responsabilității și-ți dorești să duci o povară, atunci grăbește-te și instruiește-te. Concentrază-te la practicarea adevărului și acționează principial; odată ce vei avea experiență de viață și vei putea scrie eseuri de mărturie, te vei fi maturizat cu adevărat. Și dacă poți să fii martor pentru Dumnezeu, atunci cu siguranță poți câștiga lucrarea Duhului Sfânt. Dacă Duhul Sfânt lucrează, atunci Dumnezeu te favorizează și, cu Duhul Sfânt care te călăuzește, șansa ta va apărea în curând. Acum s-ar putea să ai o povară, dar statura ta este insuficientă și experiența de viață prea superficială, așadar, chiar dacă ai deveni lider, ai fi predispus să te prăbușești. Trebuie să urmărești intrarea în viață, să-ți îndepărtezi dorințele extravagante, să fii de bunăvoie un adept și să ajungi să asculți de Dumnezeu cu sinceritate, fără cuvinte de indignare față de orice orchestrează sau plănuiește El. Când vei avea această statură, va veni și oportunitatea ta. Este un lucru bun că-ți dorești să preiei o sarcină grea, că ai această povară. Arată că ai o inimă pozitivă, proactivă și că vrei să urmezi voia lui Dumnezeu și să fii atent la intențiile Sale. Aceasta nu este ambiție, ci o adevărată povară; este responsabilitatea celor care urmăresc adevărul și obiectul căutării lor. Dacă ești altruist și nu-ți urmărești interesele, ci vrei să fii martor pentru Dumnezeu și să-L mulțumești, atunci ceea ce faci este lucrul cel mai binecuvântat de Dumnezeu și El va face aranjamentele potrivite pentru tine. […] Voia lui Dumnezeu este să câștige mai mulți oameni care pot să fie martori pentru El; este să-i desăvârșească pe toți cei care Îl iubesc și să facă un grup de oameni care sunt în asentiment cu El cât mai curând posibil. Prin urmare, în casa lui Dumnezeu, toți cei care urmăresc adevărul au perspective mărețe, iar perspectivele celor care Îl iubesc sincer pe Dumnezeu sunt nelimitate. Toată lumea ar trebui să înțeleagă voia Lui. Este într-adevăr un lucru pozitiv să ai această povară și este ceva ce ar trebui să aibă cei cu conștiință și rațiune, dar nu toată lumea va putea neapărat să-și asume o sarcină grea. De unde vine această discrepanță? Oricare ar fi punctele forte sau capacitățile tale și oricât de mare ar fi coeficientul tău de inteligență, cruciale sunt căutarea ta și calea pe care mergi” („Identificarea liderilor falși”). Din cuvântul lui Dumnezeu, am văzut că a fi promovat și cultivat depinde de căutarea și calea ta. Dacă tu cauți adevărul și porți, cu adevărat, o povară, ai un anumit calibru și talent, casa lui Dumnezeu îți va da șanse, te va promova și cultiva și-ți va oferi sarcini importante. Dar dacă oamenii nu urmăresc adevărul și merg pe calea greșită, chiar dacă devin lideri, nu vor rezista mult. Astfel de oameni nu sunt potriviți pentru promovare. Am aplicat cuvântul lui Dumnezeu asupra mea și m-am rușinat. Am văzut că eram absurdă și nu aveam o cunoaștere reală despre mine sau despre statura mea. Credeam că sunt foarte capabilă și pricepută și că, dacă partenerii mei erau promovați, și eu meritam să fiu promovată. Nu m-am uitat dacă eram un om care urmărea adevărul, dacă umanitatea mea era calificată și dacă puteam purta povara datoriei. În schimb, am făcut comparații orbește și am urmărit să fiu promovată. De fapt, nu țineam cont deloc de voia lui Dumnezeu. Nu voiam să contribui la lucrarea bisericii și să-mi îndeplinesc responsabilitățile. Voiam să demonstrez că nu eram mai prejos decât partenerii mei și să obțin un statut înalt, ca să mă dau în spectacol în fața mai multor oameni și să-i fac pe ceilalți să mă admire. Îmi îndeplineam datoria cu propriile ambiții și dorințe, așadar, chiar dacă deveneam lider, tot aș fi urmărit statutul. Dacă lucrezi pentru reputație și statut, e imposibil să-ți faci datoria bine. Faptul că nu eram lider era apărarea mea. Am înțeles și că în fața faptului de a nu fi promovat, un om cu rațiune adevărată ar fi mulțumit să-și îndeplinească bine propria datorie. De asemenea, ar reflecta asupra neajunsurilor sale, ar căuta adevărul să-și rezolve problemele și s-ar strădui să facă progrese și să se schimbe. Reflectând asupra mea pe baza cuvântului lui Dumnezeu, am văzut că, de fapt, aveam un calibru mediocru și nu eram un om care urmărea adevărul. Pur și simplu, am fost mulțumită să-mi termin sarcinile zilnice și nu m-am axat pe înlăturarea firilor mele corupte, așa că, după ani de credință în Dumnezeu, am fost încă foarte competitivă, mi-am făcut griji adesea în legătură cu reputația și statutul meu și, când nu am primit statut, mi-am vărsat mânia în datoria mea și am ignorat lucrarea. Chiar nu aveam deloc nicio realitate a adevărului și, în ciuda acestui fapt, tot voiam să fiu promovată. Nu aveam deloc cunoaștere de sine. Știam că n-ar fi trebuit să mai urmăresc promovarea. În schimb, ar fi trebuit să fiu ascultătoare și să-mi fac datoria într-un mod realist. Aceasta este rațiunea pe care ar fi trebuit s-o am. Când am realizat asta, m-am liniștit și am început să fac progrese normale în lucrarea de care mă ocupam atunci. Am început și să mă gândesc cum să fac lucrarea de încheiere în detaliu și mai temeinic, ca să pot termina fără regrete. Am revizuit și abaterile, greșelile și beneficiile datoriei cu frații și surorile mele. Practicând astfel, m-am simțit în largul meu și-n siguranță.

După o vreme, biserica a rânduit să supraveghez, cu jumătate de normă, mai multe biserici de nou-veniți. Când am auzit această rânduială, am avut sentimente contradictorii. Credeam că aveam prea multe carențe și mi-aș fi început practica prin udarea nou-veniților, dar biserica mi-a dat o șansă la cultivare, făcându-mă supraveghetor. Am înțeles greșit și am presupus că liderii mei aveau prejudecăți împotriva mea și nu mă promovau în mod voit, dar, de fapt, ei evaluau lucrurile pe baza principiilor selectării și folosirii oamenilor și a nevoilor lucrării bisericii. Am crezut asta doar fiindcă trăiam într-o stare de a concura pentru statut, așa că eram absurdă. Era foarte stânjenitor să mă gândesc la asta. Practicând drept supraveghetor, am simțit foarte multe presiuni și am vrut să fiu bine înzestrată cu adevărul ca să-mi îndeplinesc bine datoria. În zilele care au urmat, când am întâlnit lucruri pe care nu le-am înțeles, am căutat răspunsuri împreună cu partenerii mei și mi-am dedicat aproape tot timpul lucrării bisericii. Dar, după o vreme, lucrarea bisericilor pe care le supravegheam nu era foarte eficientă și abia atunci am văzut că aveam multe neajunsuri. Am realizat și cum, chiar și cu statut, e imposibil să-ți faci datoria bine dacă-ți lipsește adevărul, așa că m-am simțit și mai rușinată că, înainte, voisem mereu să fiu lider. În perioada aceea, nu m-am mai gândit cum să-i fac pe ceilalți să mă admire și am vrut doar să-mi îndeplinesc bine datoria. Aveam o atitudine mai realistă față de datoria mea, așa că am crezut că urmărirea faimei și a statutului mi se schimbase puțin și că mă puteam axa pe a-mi face datoria cum se cuvine. Dar când un alt mediu s-a abătut asupra mea, am fost dezvăluită din nou.

În iunie 2021, biserica a rânduit să preiau alt proiect, cu un volum mai mare de lucru și cu un termen limită strict. Deși am întâmpinat multe dificultăți, cu truda noastră, a tuturor, după câteva luni, lucrarea noastră a început să devină mai eficientă și am terminat de două ori mai multe sarcini decât în anul precedent. Am fost foarte mândră și am simțit că am jucat un rol în obținerea acestor rezultate, așa că dacă liderii voiau să promoveze pe cineva, s-ar gândi probabil la mine. Pe neașteptate, în următoarele zile, am auzit că liderii discutau despre promovarea și instruirea oamenilor și, din când în când, auzeam numele fraților și surorilor pe care îi cunoșteam. Când am auzit această veste, inima mi s-a amărât, iar mintea mi-a fost iar tulburată: „Se pare că ei caută peste tot oameni pe care să-i promoveze și să-i cultive și vor lua în considerare pe oricine este oarecum potrivit. Am fost eficientă în datoria mea, așadar, neavând suficienți oameni, de ce nu s-au gândit liderii să mă promoveze pe mine? Oare m-au văzut cum sunt cu adevărat și au decis că nu sunt un om care urmărește adevărul? Oare cred că sunt un om care nu se poate ocupa decât de lucruri externe? Dacă asta e ceea ce gândesc, voi avea vreodată șansa de a fi promovată și cultivată?” Aceste gânduri m-au făcut să mă simt foarte inconfortabil și viitorul părea sumbru. Credeam că, oricât de mult aș urmări, nu voi avea niciodată șansa de a avansa în datoria mea. De asemenea, am început să am prejudecăți împotriva liderilor. Uneori, când liderii îmi vorbeau, pur și simplu îi ignoram. Vorbeam foarte puțin și nici măcar nu-mi plăcea să le văd pe surori în preajma mea. Păream mereu ursuză, nu voiam să vorbesc mult și voiam să-mi petrec tot timpul singură. Inconștient, am încetat să mai duc o povară în datoria mea. Simțeam că oricât de bine m-aș fi descurcat, liderii nu puteau să-mi vadă eforturile și dăruirea, deci de ce să trudesc atât de mult? Făceam strictul necesar.

Într-o zi, am citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu. „În inimile lor, antihriștii consideră credința în Dumnezeu și căutarea adevărului ca fiind căutarea statutului și a prestigiului; căutarea statutului și a prestigiului e și căutarea adevărului, iar a câștiga statut și prestigiu înseamnă a câștiga adevărul și viața. Dacă simt că nu au prestigiu sau statut, că nimeni nu-i admiră, nu-i venerează sau nu-i urmează, sunt foarte frustrați, consideră că nu are rost să creadă în Dumnezeu, că acest lucru nu are nicio valoare și își spun în sinea lor: «Este o astfel de credință în Dumnezeu un eșec? Este lipsită de speranță?» Ei chibzuiesc adesea la astfel de lucruri în inimile lor, plănuiesc cum își pot face un loc în casa lui Dumnezeu, cum pot avea o reputație înaltă în biserică, astfel încât oamenii să-i asculte când vorbesc, să-i sprijine când acționează și să-i urmeze oriunde merg; astfel încât ei să aibă o voce în biserică, o reputație, ca să se bucure de beneficii și să aibă statut – se gândesc adesea la astfel de lucruri. Acestea sunt lucrurile pe care le urmăresc asemenea oameni. De ce se gândesc mereu la astfel de lucruri? După ce citesc cuvintele lui Dumnezeu, după ce aud predici, chiar nu înțeleg, chiar nu sunt în stare să discearnă toate acestea? Oare cuvintele lui Dumnezeu și adevărul chiar nu sunt capabile să le schimbe noțiunile, ideile și opiniile? Situația nu e deloc așa. Problema începe cu ei, este în întregime cauzată de faptul că ei nu iubesc adevărul pentru că, în inima lor, le este lehamite de adevăr și, drept urmare, sunt total nereceptivi la adevăr – ceea ce este determinat de natura și esența lor” („Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea a treia)” în Demascarea antihriștilor). Din cuvântul lui Dumnezeu, am văzut că antihriștii prețuiesc faima și statutul și le văd mai importante ca orice altceva. Când nu primesc statut, credința în Dumnezeu li se pare anostă. Nu sunt deloc sinceri în credința lor în Dumnezeu sau în îndatoririle lor și nici nu fac aceste lucruri ca să înțeleagă adevărul. În schimb, ei le fac ca să câștige faimă și statut și să-facă pe oameni să-i admire și să-i aprecieze. Asta arată că firile antihriștilor sunt deosebit de rele. M-am gândit la felul cum am urmărit mereu să fiu promovată și cultivată și, atunci când nu am fost, am devenit pasivă și nemotivată. Urmărirea faimei și a statutului îmi scăpase deja de sub control. Era la fel cu ceea ce dezvăluie un antihrist. M-am gândit cum, când mergeam la școală, luasem: „Omul se luptă în sus; apa curge în jos”, „Un soldat care nu visează să devină general nu este un soldat bun” și alte toxine satanice similare drept legi de supraviețuire, așa că am căutat să obțin cele mai bune note. Dacă nu obțineam locul întâi, trebuia măcar să fiu o elevă cu onoruri și să câștig lauda colegilor și profesorilor mei. După ce am crezut în Dumnezeu, am urmărit să devin lider drept țelul meu, crezând că dacă aveam statut, aș fi putut avea un loc în casa lui Dumnezeu, mi-aș fi putut face cunoscută prezența, aș fi putut face mai mulți oameni să mă aprecieze și admire și aș fi putut face ca vorbele mele să conteze. Așadar, când lucrarea bisericii a avut nevoie urgent de oameni, iar liderii nu păreau să mă ia în seamă, m-am simțit pasivă și nefericită, n-am mai avut niciun impus să-mi fac datoria și chiar am simțit că nu exista nicio direcție sau scop de urmărit în credința mea în Dumnezeu. Am văzut că urmărirea faimei și a statutului devenise viața mea. În fiecare zi, îmi controla viața și acțiunile, astfel încât, în orice grup m-aș fi aflat, voiam mereu să fiu admirată și lăudată de ceilalți și uram să fiu lăsată-n urmă. Când liderii m-au apreciat, m-au admirat și m-au promovat să fac o lucrare importantă, am fost foarte mulțumită, dar, fără aprecierea și promovarea de la ei, am devenit pesimistă și vicioasă, mi-am făcut îndatoririle de mântuială, am devenit dezinteresată și chiar am vrut să renunț. Acum, am văzut clar că nu credeam sincer în Dumnezeu, ci numai pentru statut. Când statutul îmi era înalt, urmăream cu entuziasm, dar când nu puteam dobândi statut, îmi pierdeam sensul și țelurile în căutarea mea. Am văzut că urmărirea faimei și a statutului devenise parte din mine. De fiecare dată când întâlneam o situație similară, eram pesimistă și slabă, trăiam într-o stare de răzvrătire și nu aveam nicio intenție să-mi îndeplinesc datoria. Dintr-odată, am realizat că eram în pericol grav dacă mai continuam așa.

După aceea, am citit în cuvântul lui Dumnezeu: „Unii oameni prețuiesc într-adevăr statutul și prestigiul, sunt profund atașați de ele, nu suportă să renunțe la ele. Ei simt întotdeauna că fără acestea nu există bucurie sau speranță în faptul de a trăi, că în această viață există speranță doar când trăiesc pentru statut și prestigiu, că vor continua să lupte chiar și pentru un pic de faimă, că nu vor renunța niciodată. Dacă aceasta este gândirea și perspectiva ta, dacă inima ta este plină de astfel de lucruri, atunci ești incapabil să iubești și să urmărești adevărul, îți lipsesc direcția corectă și obiectivele potrivite în credința ta în Dumnezeu și ești incapabili să urmărești cunoașterea de sine, să lepezi stricăciunea și să trăiești chipul omului; lași lucrurile în voia lor când îți îndeplinești datoria, ești lipsit de orice simț al responsabilității și te mulțumești doar să nu faci răul, să nu provoci necazuri, să nu fii dat afară. Ar putea astfel de oameni să-și îndeplinească datoria la un standard acceptabil? Și ar putea fi mântuiți de Dumnezeu? Imposibil. Când acționezi de dragul reputației și al statutului, tot te gândești: «Nu este rău să mă fălesc. Îmi îndeplinesc datoria; atâta vreme cât ceea ce fac nu este o faptă rea și nu constituie o tulburare, atunci, chiar dacă motivul meu este greșit, nimeni nu poate să-l vadă sau să mă condamne.» Tu nu știi că Dumnezeu cercetează totul amănunțit. Dacă nu accepți sau nu practici adevărul și ești disprețuit și respins de Dumnezeu, totul s-a terminat pentru tine. Toți cei care nu se tem de Dumnezeu se cred deștepți; de fapt, ei nici măcar nu știu când L-au ofensat. Unii oameni nu văd aceste lucruri clar; ei se gândesc: «Eu caut reputația și statutul doar pentru a face mai mult, pentru a-mi asuma mai multe responsabilități. Asta nu constituie o întrerupere sau o tulburare a lucrării casei lui Dumnezeu și cu siguranță nu dăunează intereselor casei Sale. Nu este o problemă majoră. Ceea ce cere Dumnezeu nu este mult, iar El nu îi constrânge pe oameni să facă lucruri pe care nu pot sau nu vor să le facă. Poate că îmi iubesc și-mi protejez statutul, dar aceasta nu este o faptă rea.» La suprafață, o astfel de căutare poate părea a nu fi o faptă rea, dar la ce duce în cele din urmă? Vor câștiga astfel de oameni adevărul? Vor dobândi ei mântuirea? Categoric nu. Așadar, urmărirea reputației și a statutului nu este calea cea bună – merge exact în direcția opusă căutării adevărului. În concluzie, indiferent de direcția sau ținta căutării tale, dacă nu reflectezi asupra urmăririi statutului și prestigiului și dacă ți se pare foarte dificil să lași aceste lucruri deoparte, atunci ele îți vor afecta intrarea în viață; atâta vreme cât statutul are un loc în inima ta, va controla și influența pe deplin direcția din viața ta și țelurile pentru care te străduiești, caz în care îți va fi foarte greu să intri în realitatea adevărului, ca să nu mai vorbim despre dobândirea unor schimbări în firea ta; dacă vei fi în cele din urmă capabil să câștigi aprobarea lui Dumnezeu este, bineînțeles, o altă chestiune. Mai mult, dacă nu ești niciodată în stare să lași deoparte căutarea statutului, acest lucru îți va afecta capacitatea de a-ți îndeplini datoria în mod adecvat, ceea ce va face foarte dificil să devii o creatură acceptabilă a lui Dumnezeu. De ce spun asta? Nimic nu urăște Dumnezeu mai mult decât atunci când oamenii urmăresc statutul, întrucât urmărirea statutului este o fire satanică; este o cale greșită, se naște din corupția Satanei, e ceva condamnat de Dumnezeu șieste chiar lucrul pe care Dumnezeu îl judecă și-l curățește. Nimic nu disprețuiește mai mult Dumnezeu decât atunci când oamenii urmăresc statutul și, cu toate astea, tu tot concurezi cu încăpățânare pentru statut, îl prețuiești și-l protejezi în mod constant, încercând mereu să-l iei pentru tine. Și, în natură, nu sunt toate acestea potrivnice lui Dumnezeu? Statutul nu este rânduit pentru oameni de Dumnezeu; Dumnezeu le oferă oamenilor adevărul, calea și viața și, în cele din urmă, îi face să devină o creatură acceptabilă a lui Dumnezeu, o creatură mică și insignifiantă a lui Dumnezeu – nu cineva care are statut și prestigiu și este venerat de mii de oameni. Așadar, indiferent din ce perspectivă este privită, căutarea statutului este o fundătură. Indiferent cât de rezonabilă este scuza ta pentru a urmări statutul, această cale este totuși cea greșită și nu este lăudată de Dumnezeu. Indiferent cât de mult încerci sau cât de mare este prețul pe care îl plătești, dacă îți dorești statut, Dumnezeu nu ți-l va da; dacă nu este dat de Dumnezeu, vei eșua în lupta de a-l obține, iar dacă lupți în continuare, va exista un singur final: vei fi dat în vileag și alungat, ceea ce reprezintă o fundătură” („Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea a treia)” în Demascarea antihriștilor). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am fost înspăimântată și am simțit că El mă avertiza astfel. Dacă mai continuam să-mi prețuiesc statutul și să cred că viața e lipsită de speranță fără statut și roluri importante, o astfel de urmărire însemna să concurez pentru statut împotriva lui Dumnezeu, nu să mă port și să-mi îndeplinesc datoria din locul unei ființe create. Așadar, nu ajungeam nicăieri dacă mergeam pe această cale și, în final, aș fi fost trimisă în iad și pedepsită! Înspăimântată și tremurând, am citit acest pasaj din cuvântul lui Dumnezeu de mai multe ori la rând și, din adâncul inimii, am simțit că firea dreaptă a lui Dumnezeu nu poate fi ofensată. Înainte, credeam că oamenii au firi corupte, așa că e normal să urmărească faima și statutul, că fiecare încearcă să-și îmbunătățească statutul și că cei care n-o fac sunt lipsiți de ambiție și nu au țeluri sau determinare. Așadar, nu mi-am luat în serios corupția din acest domeniu. Pur și simplu, uneori mă simțeam pesimistă și credeam că mă voi simți mai bine în câteva zile. Nu mi-am întârziat prea mult lucrarea și n-am făcut nimic nepotrivit, așa că n-am crezut că e o mare problemă. Dar Dumnezeu a spus clar că urmărirea statutului nu duce nicăieri! Prin contemplare, am înțeles ceva. Urmărirea faimei și a statutului este o fire satanică și calea de împotrivire față de Dumnezeu. A urmări astfel înseamnă a fi potrivnic lui Dumnezeu și a concura cu El pentru statut, oar cei care o fac vor fi pedepsiți de Dumnezeu fiindcă I s-au împotrivit. M-am gândit la arhanghel, al cărui statut era deja suficient de înalt, dar el nu era mulțumit. Râvnea la statutul lui Dumnezeu și voia să fie pe picior de egaliatte cu El și, în final, Dumnezeu l-a doborât în aer. Deja mă ocupam de o parte a lucrării bisericii. Date fiind calibrul și statura mea, nu eram demnă să preiau o lucrare atât de importantă. Chiar și așa, nu eram mulțumită. Nu mă străduiam să obțin cele mai bune rezultate în propria datorie. În schimb, voiam să fac o lucrare mai măreață ca să mă dau mare și să-i fac pe oameni să mă admire. Nu eram exact ca arhanghelul? Și când trăiam în starea mea de a lupta pentru faimă și statut, n-au fost doar câteva zile de pesimism cum îmi imaginasem, ci, în final, asta a stânjenit lucrarea și a ajuns în punctul în care eram pregătită să renunț când nu am primit statut, în care n-am luat în serios lucrarea casei lui Dumnezeu, am fost indiferentă față de datoria mea, făcând lucrurile de mântuială oricând era posibil și amânându-le, nepăsându-mi deloc dacă lucrarea casei lui Dumnezeu era prejudiciată. Nu eram dispusă să mă supun rânduielilor lui Dumnezeu, mă luptam mereu pentru statut și deveneam pasivă și ostilă dacă nu-l primeam. Mergeam pe calea împotrivirii față de Dumnezeu, deci cum ar fi putut El să nu mă deteste? Gândindu-mă la asta, am simțit teamă și regret. M-am rugat rapid lui Dumnezeu ca să spun că voiam să mă căiesc și să nu mai urmăresc faima și statutul.

Ulterior, în cuvintele lui Dumnezeu, am găsit calea de a scăpa de cătușele faimei și ale statutului și am înțeles ce ar trebui să urmărească o ființă creată. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Ca una dintre făpturi, omul trebuie să își păstreze poziția și să se comporte cu conștiinciozitate. Să păzești cu grijă ceea ce ți-a fost încredințat de către Creator. Să nu te abați sau să faci lucruri dincolo de aria capacităților tale sau care sunt neplăcute lui Dumnezeu. Nu încerca să fii măreț sau să devii un supraom sau deasupra altora, nici să cauți să devii Dumnezeu. Oamenii nu ar trebui să dorească să fie astfel. Să cauți să fii măreț sau un supraom e absurd. Să cauți să devii Dumnezeu este și mai dezonorant; este dezgustător și mârșav. Să devină adevărate făpturi este ceva vrednic de laudă și scopul pe care făpturile ar trebui să și-l asume mai mult decât orice altceva; acesta este singurul țel pe care toți oamenii ar trebui să îl urmărească” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul I”). Cuvântul lui Dumnezeu spune clar că urmărirea statutului și a fi un supraom sunt lucruri pe care Dumnezeu le urăște. De fapt, urmărirea pe care ar trebui s-o aibă oamenii este de a fi o ființă creată adevărată. După ce am citit cuvântul lui Dumnezeu, am știut ce ar trebui să urmăresc. Sunt o ființă creată, iar Dumnezeu știe cel mai bine ce lucrare îmi pot asuma. Indiferent de funcția pe care o am, ceea ce vrea Dumnezeu este ca eu să-mi îndeplinesc rolul de ființă creată într-un mod realist și să-mi îndeplinesc datoria cum se cuvine. Trebuie să mă rog lui Dumnezeu și să renunț la ambițiile și dorințele mele și, indiferent ce datorie îndeplinesc, trebuie să ascult de rânduielile lui Dumnezeu, să-mi îndeplinesc sincer responsabilitățile și să mă străduiesc să fiu eficientă în datoria mea. Asta e ceea ce ar trebui să facă o ființă creată. După aceea, n-am mai ținut cont dacă aveam să fiu promovată. În schimb, am contemplat în mod conștient cum să fiu mai eficientă pentru a obține cele mai bune rezultate și m-am gândit la moduri de a rezolva lucrurile când apăreau probleme. După o vreme, am lucrat cu frații și surorile mele ca să depășim niște greutăți, iar eficiența lucrării noastre s-a îmbunătățit și ea.

În zilele care au urmat, tot mai auzeam din când în când că foștii mei parteneri erau promovați să fie lideri sau supraveghetori. Deși tot mai eram puțin dezamăgită, pentru că știam că ei își puteau face simțită prezența prin promovări, deși încă eram blocată în același loc, totuși, am realizat repede că dorința mea de statut se manifesta iar. Așa că m-am rugat repede și m-am lepădat de mine și m-am gândit la cuvântul lui Dumnezeu: „Statutul nu este rânduit pentru oameni de Dumnezeu; Dumnezeu le oferă oamenilor adevărul, calea și viața și, în cele din urmă, îi face să devină o creatură acceptabilă a lui Dumnezeu, o creatură mică și insignifiantă a lui Dumnezeu – nu cineva care are statut și prestigiu și este venerat de mii de oameni.” Apoi, țelurile mele au fost mai clare în inima mea. Am văzut că statutul nu este prestabilit de Dumnezeu pentru oameni. Oricare ar fi datoria ta, îți îndeplinești responsabilitatea. Înseamnă și să-ți folosești propriile calități și abilități în funcția corectă. Să fii lider nu înseamnă să ai statut și nu există funcții mai înalte sau mai mici. Cerințele lui Dumnezeu pentru oameni sunt să devenim ființe create calificate și să ascultăm de rânduielile lui Dumnezeu. Doar acestea sunt urmăriri potrivite. Dacă oamenii nu pot asculta de Dumnezeu, nu-și pot vedea de îndatoririle lor și urmăresc doar să urce în ierarhie și să câștige statut, asta e o rușine. Am înțeles și că să aud și să văd că frații și surorile din jurul meu sunt promovați era testul lui Dumnezeu pentru mine. Dumnezeu îmi urmărea atitudinea. Rugându-mă și citind cuvintele lui Dumnezeu, am putut primi aceste lucruri cum trebuie, n-am mai fost pesimistă și mi-am putut îndeplini cum se cuvine datoria. După ce am trecut prin aceste lucruri, mi-am dat seama de bunele intenții ale lui Dumnezeu. Dacă eu, cu iubirea mea de statut, chiar deveneam lider, aș fi mers fără să vreau pe calea antihristului și m-aș fi putut ruina. Acum pot fi ascultătoare și cu picioarele pe pământ în datoria mea. Acestea sunt efectele judecății cuvintelor lui Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu!