de Xiang Xun, China

În aprilie 2023, făceam datorie de predicatoare în biserică. La vremea respectivă, mai multe biserici de care eram responsabilă s-au confruntat cu arestări din partea PCC, una după alta. Mulți conducători și lucrători au fost arestați, așa că eu și Wang Hui, fratele care-mi era partener, i-am contactat degrabă pe frații și pe surorile noastre pentru a muta cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu. Tocmai terminaserăm de ne ocupat de urmări, când, brusc, am primit vestea că alți doi supraveghetori fuseseră arestați. Am început să ne mutăm constant sediul din cauza amenințării la adresa siguranței noastre. În acea perioadă, frați și surori din toate bisericile erau arestați în permanență, iar diversele aspecte ale lucrării din biserici nu puteau progresa normal. Frații și surorile care fuseseră arestați erau torturați de polițiști. O soră nu a putut îndura tortura polițiștilor și nu i-a rămas altă opțiune decât să se sinucidă aruncându-se de pe o clădire. Auzind acest flux de noutăți, una după alta, m-am simțit foarte agitată și de multe ori îmi făceam griji pentru propria situație: „Sunt o persoană căutată și, odată ce voi fi prinsă și-și vor da seama că sunt conducătoare, cu siguranță mă vor tortura și mai brutal. Dacă voi fi torturată până la moarte, atunci nu voi pierde șansa de a fi mântuită?” Când mă gândeam la asta, în fiecare zi simțeam că inima mi se strânge tare. În acea perioadă, presiunea dublă a amenințării la adresa siguranței mele și a lucrării mele m-a făcut să mă simt epuizată trupește și sufletește.

În septembrie, am aflat că o altă soră parteneră, Wen Xi, fusese arestată. Făcuserăm îndatoriri împreună timp de mulți ani și nu numai că ne cunoștea foarte bine pe mine și pe Wang Hui, dar știa și multe despre biserică: cunoștea mulți frați, surori și familii-gazdă. Tocmai când eram atât de ocupați cu gestionarea urmărilor încât ne simțeam cu mintea răvășită, am primit un alt mesaj de la frații și surorile noastre. Ne-au spus că Wen Xi ne trădase pe mine și pe Wang Hui, că poliția ne făcuse portrete-robot și că ne căutau ca să ne aresteze. Ne-au reamintit să fim precauți și cu ochii în patru. Când am auzit această veste, m-am panicat imediat. Când marele balaur roșu îi arestează pe credincioși, aceștia sunt persecutați până la moarte; nici bătrânii de șaptezeci sau optzeci de ani nu sunt cruțați. Acum, că știau că eu și Wang Hui suntem conducători în biserică, nu aveau să ne dea drumul ușor. Camerele de supraveghere ale marelui balaur roșu sunt pe toate străzile și aleile: ne-ar putea găsi prin CCTV? Constituția mea fusese întotdeauna cam slabă. Dacă aș fi arestată, aș fi în stare să rezist torturii? Dacă aș fi torturată până la moarte, atunci nu aș mai vedea frumusețea Împărăției. M-am gândit la câțiva conlucrători care fuseseră arestați înainte. Toți fuseseră condamnați la peste un deceniu, iar eu fusesem conducătoare chiar mai mult timp decât ei. Dacă aș fi arestată, sentința mea ar fi cu siguranță mai lungă. Aveam deja peste șaizeci de ani, așa că, dacă aș fi fost arestată și condamnată la peste zece ani de închisoare, nu știu dacă aș mai fi ieșit vie de acolo. Uneori, mă gândeam: „Ar fi bine dacă n-aș face datoria de conducătoare. Chiar dacă aș fi arestată, nu m-ar aștepta o sentință atât de grea.” În acea perioadă, am stat ca pe ace în fiecare zi. Nu mă puteam calma nici măcar atunci când îmi făceam datoria. Mai ales când am auzit că PCC folosea adesea drone ca să supravegheze, să caute și să captureze credincioșii, am devenit foarte atentă la ceea ce se întâmpla afară. Uneori, auzeam niște sunete ciudate de afară și mă grăbeam să văd dacă era o dronă. Alteori, când auzeam pași în casa scării sau când administratorul clădirii venea și bătea la ușă, inima îmi bătea mai repede și îmi făceam griji că era poliția care venea să ne aresteze. La momentul respectiv, nu puneam suflet în datoria mea și nu eram atât de atentă la detalii atunci când monitorizam lucrarea. Rezultatele mai multor aspecte ale lucrării au fost afectate, iar lucrarea bazată pe texte, de care eram responsabilă în principal, a avut și ea rezultate mai slabe. Deși eram puțin neliniștită, am scris scrisori doar ca să întreb. Nu am încercat niciodată să înțeleg și să caut unde era problema sau cum să o rezolv. Într-o zi, am primit o scrisoare, în care conducătorul Bisericii Chengnan era raportat pentru că nu făcea lucrare reală sau că nu rezolva probleme reale. Când am citit în scrisoare despre performanța conducătorului, am fost puțin surprinsă. Urmărisem dintotdeauna lucrarea Bisericii Chengnan, dar nu-mi dădusem seama că liderul bisericii nu făcea lucrare concretă. Abia în acest moment am venit înaintea lui Dumnezeu ca să mă rog și să reflectez. Mi-am dat seama că de jumătate de an mă mutasem constant din cauza pericolului iminent, mereu neliniștită că, dacă aș fi arestată și omorâtă în bătaie de către poliție, nu aș fi mântuită și nu aș intra în Împărăția Cerurilor. Trăiam în îngrijorare și în anxietate și rareori reușeam să mă concentrez asupra detaliilor datoriei mele. Acum, erau foarte multe probleme nerezolvate în Biserica Chengnan, iar rezultatele lucrării bazate pe texte erau în continuă scădere. Toate acestea se datorau faptului că eram intimidată și speriată și că nu făceam lucrare concretă. Când m-am gândit la asta, m-am simțit extrem de tulburată și am venit înaintea lui Dumnezeu ca să mă rog: „Dragă Dumnezeule, în tot acest timp am trăit constant în intimidare și frică și, în ciuda atâtor probleme care au apărut în datoria mea, am fost amorțită și neștiutoare. Dragă Dumnezeule, fie ca Tu să mă conduci să caut adevărul, să ies din stările mele incorecte și să-mi fac datoria din toată inima.”

Mai târziu, am văzut un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Indiferent de cât de «puternic» este Satana, indiferent de cât de insolent și ambițios este, indiferent de cât de mare îi este abilitatea de a provoca pagube, indiferent de cât de cuprinzătoare sunt tehnicile cu care strică și ademenește omul, indiferent de cât de istețe sunt păcălelile și uneltirile cu care îl sperie pe om, indiferent de cât de schimbătoare este forma în care există, nu a fost niciodată capabil să creeze o singură ființă vie, nu a fost niciodată capabil să stabilească legi sau reguli pentru existența tuturor lucrurilor și nu a fost niciodată capabil să conducă sau să controleze vreun obiect, fie el însuflețit sau neînsuflețit. În cosmos și pe bolta cerească, nu există o singură persoană sau obiect care să fie născut din el sau să existe datorită lui; nu există o singură persoană sau obiect condus de el ori controlat de el. Dimpotrivă, nu doar că trebuie să trăiască sub stăpânirea lui Dumnezeu dar, mai mult decât atât, trebuie să se supună tuturor ordinelor și poruncilor lui Dumnezeu. Fără permisiunea lui Dumnezeu, este dificil pentru Satana să atingă fie și un strop de apă sau un grăunte de nisip de pe pământ; fără permisiunea lui Dumnezeu, Satana nu este liber să miște furnicile de pe pământ, ca să nu mai vorbim de omenire, care a fost creată de Dumnezeu. În ochii lui Dumnezeu, Satana este inferior crinilor de pe munte, păsărilor ce zboară în aer, peștilor din mare și viermilor de pe pământ. Rolul acestuia între toate lucrurile este să servească toate lucrurile, să servească omenirii și lucrării lui Dumnezeu și planului Său de gestionare. Indiferent de cât de răuvoitoare îi este natura sau cât de rea îi este esența, singurul lucru pe care îl poate face este să își respecte ascultător funcția: să Îi slujească lui Dumnezeu și să asigure un contrast lui Dumnezeu. Astfel este esența și poziția Satanei. Esența sa este deconectată de la viață, deconectată de la putere, deconectată de la autoritate; este doar o jucărie în mâinile lui Dumnezeu, doar o mașinărie în slujba lui Dumnezeu!” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul I”). Din cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că El este suveran peste toate lucrurile, iar Satana este doar un pion în mâna lui Dumnezeu. Oricât de neînfrânat și de insolent ar fi, nu îndrăznește să atingă nici măcar o picătură de apă sau un grăunte de nisip de pe pământ fără permisiunea lui Dumnezeu. Când mi-am dat seama de acest lucru, am avut credința că, fie că aveam să fiu arestată sau nu, situația era în mâinile lui Dumnezeu. Fără permisiunea Lui, marele balaur roșu nu mă putea aresta, indiferent cât de sofisticat ar fi dispozitivul de supraveghere folosit de el. M-am gândit la anul 2018, când am fost trădată de iude de mai multe ori. La acea vreme, poliția îi ceruse unui artist renumit să-mi facă un portret-robot, astfel încât să poată emite un mandat de arestare. Dar nici până în ziua de azi nu mă arestaseră. În plus, Wang Hui și cu mine eram amândoi în pericol iminent și ne-am mutat frecvent cu locuința în tot acest timp. De câteva ori, am fost foarte aproape de a fi arestați, dar, cu protecția lui Dumnezeu, am avut norocul să scăpăm. M-am gândit apoi la modul în care Daniel a stăruit să se închine lui Dumnezeu și a fost aruncat în groapa cu lei. El a crezut că viața lui era în mâinile lui Dumnezeu și că leii nu-l vor mușca fără permisiunea Lui. Credința în Dumnezeu i-a adus lui Daniel protecție și, chiar dacă se afla în groapa cu lei flămânzi, nu i-a fost atins nici măcar un fir de păr din cap. Mai mult, cei trei prieteni ai lui Daniel aveau credință adevărată în Dumnezeu. Ei ar fi preferat să moară decât să se închine idolilor sau să-L trădeze pe Dumnezeu. Au fost aruncați în cuptor, dar au ieșit nevătămați. Eu ar trebui să le urmez exemplul și trebuia să am credință în Dumnezeu. Când m-am gândit la asta, nu m-am mai simțit atât de îngrijorată sau de speriată. L-am rugat pe Dumnezeu să-mi liniștească inima, astfel încât să mă pot dedica datoriei mele.

Într-o zi, o soră a împărtășit cu mine un videoclip cu o mărturie bazată pe experiență. În el erau două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu care m-au mișcat cu adevărat. Dumnezeu Atotputernic spune: „Antihriștii cred în Dumnezeu pentru a câștiga binecuvântări. Ei nu sunt niciodată preocupați de lucruri legate de casa lui Dumnezeu sau de interesele Lui. Orice fac trebuie să se învârtă în jurul intereselor personale. Dacă lucrarea casei lui Dumnezeu nu le implică interesele personale, pur și simplu nu le pasă și nu se interesează de ea. Cât de egoiști trebuie să fie!” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a doua)”]. „În afară de a ține cont de propria siguranță, la ce se mai gândesc anumiți antihriști? Ei spun: «În momentul acesta, mediul nostru nu este favorabil, așadar, hai să ne facem mai puțin apariția în public și să predicăm mai puțin Evanghelia. În felul acesta, este mai puțin probabil să fim prinși, iar lucrarea bisericii nu va fi distrusă. Dacă evităm să fim prinși, nu ne vom transforma în iude și atunci vom fi capabili să rămânem în viitor, nu-i așa?» Nu există antihriști care folosesc astfel de scuze ca să inducă în eroare frații și surorile? […] Când slujesc drept conducători, doar se complac în plăcerile trupești și nu se implică în lucrări concrete. În afară de faptul că se implică puțin în corespondența cu diverse biserici, nu fac nimic altceva. Se ascund într-un loc și nu se întâlnesc cu nimeni, rămânând izolați, iar frații și surorile nu știu cine este conducătorul lor – atât de mult se tem. Așadar, nu este corect să spunem că ei sunt conducători doar cu numele? (Ba da.) Nu se implică în nicio lucrare concretă în calitate de conducători; nu sunt preocupați decât să se ascundă. Când alții îi întreabă: «Cum este să fii conducător?» ei vor spune: «Sunt incredibil de ocupat și, pentru siguranță, trebuie să mă mut întruna. Acest mediu îmi provoacă atât de multă neliniște încât nu mă pot concentra asupra lucrării mele.» Au întotdeauna senzația că mulți ochi îi privesc și nu știu unde se pot ascunde în siguranță. În afară că se deghizează, se ascund în diferite locuri și nu rămân într-o singură locație, nu fac nicio lucrare concretă în fiecare zi. Există astfel de conducători? (Da.) Ce principii urmează ei? Acești oameni spun: «Un iepure viclean are trei vizuini. Ca iepurele să se păzească de atacul unui prădător, trebuie să pregătească trei vizuini în care să se ascundă. Dacă o persoană întâmpină pericolul și trebuie să scape, dar nu are unde să se ascundă, este acceptabil? Trebuie să învățăm de la iepuri! Animalele create ale lui dumnezeu au această capacitate de a supraviețui, iar oamenii ar trebui să învețe de la ele.» De când și-au asumat roluri de conducere, au ajuns să-și dea seama de această doctrină și chiar cred că au înțeles adevărul. De fapt, sunt extrem de înspăimântați. De îndată ce aud despre un conducător care a fost denunțat la poliție pentru că locul în care trăia era nesigur sau despre un conducător care a devenit o țintă a spionilor marelui balaur roșu, pentru că ieșea prea des să-și facă datoria și interacționa cu prea mulți oameni și cum acești oameni au ajuns să fie arestați și condamnați, se înspăimântă imediat. Se gândesc: «O, nu, oare eu voi fi următorul arestat? Trebuie să învăț din asta. Nu ar trebui să fiu prea activ. Dacă pot evita să fac o parte din lucrarea bisericii, nu o voi face. Dacă pot evita să-mi fac apariția în public, nu o voi face. Voi lucra cât de puțin posibil, voi evita să ies, voi evita să interacționez cu oamenii și mă voi asigura că nimeni nu știe că sunt conducător. În zilele noastre, cine-și poate permite să-i pese de altcineva? Doar a rămâne în viață este o provocare!» De când și-au asumat rolul de conducător, în afară de faptul că poartă o geantă și se ascund, nu fac nicio lucrare. Trăiesc cu sufletul la gură, cu teama constantă de a fi prinși și condamnați. Să presupunem că aud pe cineva spunând: «Dacă vei fi prins, vei fi ucis! Dacă nu ai fi conducător, dacă ai fi doar un credincios obișnuit, s-ar putea să fii eliberat după ce doar plătești o amendă mică, dar întrucât ești conducător, e greu de spus. Este prea periculos! Unii conducători sau lucrători care au fost prinși au refuzat să dea informații și au fost omorâți în bătaie de polițiști.» Odată ce aud despre cineva care a fost omorât în bătaie, frica lor se intensifică și devin și mai înspăimântați să lucreze. În fiecare zi, nu se gândesc decât cum să evite să fie prinși, cum să evite să-și facă apariția în public, cum să evite să fie supravegheați și cum să evite contactul cu frații și surorile lor. Își frământă mintea, gândindu-se la aceste lucruri și uită complet de îndatoririle lor. Sunt aceștia oameni loiali? Pot astfel de oameni să se ocupe de vreo lucrare? (Nu, nu pot.)” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a doua)”]. Dumnezeu a expus că antihriștii cred în El pentru a obține binecuvântări. Ei consideră că interesele și siguranța lor sunt mai importante decât orice altceva. De îndată ce se confruntă cu un mediu periculos, antihriștii fug și se ascund pentru a se asigura că sunt în siguranță și e posibil să-și dea îndatoririle deoparte și să le neglijeze. Când am văzut cum expusese Dumnezeu aceste manifestări ale unui antihrist, m-am gândit la starea pe care am avut-o eu în perioada aceea. La început, când mediul nu fusese atât de periculos, am putut încă să-mi conduc în mod activ frații și surorile în predicarea Evangheliei, iar lucrarea mea a dat și unele rezultate. Cu toate acestea, când biserica se confrunta cu arestări în masă, iar eu am fost trădată de o iudă, mi-am făcut griji că, dacă aș fi fost arestată și omorâtă în bătaie, nu aș fi avut un final bun sau o destinație bună. Pentru a mă proteja, îmi petreceam zilele gândindu-mă ce să fac ca să fiu în siguranță, fără să fiu prea sârguincioasă în monitorizarea lucrării. Lucrarea bazată pe texte nu dăduse niciun rezultat de câteva luni și nu încercasem minuțios să-mi dau seama unde erau problemele sau cum să le rezolv. În plus, nu fusesem sârguincioasă în monitorizarea lucrării de la Biserica Chengnan. Nu-mi dădusem seama că falsul conducător nu făcea lucrare concretă și nu îl demisesem în timp util. Acest lucru dusese la zădărnicirea a diverse aspecte ale lucrării bisericii. Începusem chiar să regret că eram conducătoare de frică să nu fiu arestată și să primesc o sentință aspră. Când m-am gândit la toate acestea, mi-am dat seama, în cele din urmă, că toți anii în care mi-am făcut datoria, am trecut prin greutăți și m-am consumat aveau la bază obținerea de binecuvântări și de beneficii. Acum, când multe biserici se confruntau cu arestări, lucrarea bisericii avea nevoie de oameni care să colaboreze. Mai exact, Biserica Chengnan, de care eram responsabilă, avea mulți membri noi, care nu își stabiliseră încă o bază solidă pe calea adevărată. Erau timizi și speriați să se adune din cauza amenințării persecuției și a arestării de către marele balaur roșu și aveau nevoie urgentă de sprijin și de udare. Unii conducători și lucrători ai bisericii fuseseră arestați și nu era nimeni care să colaboreze în lucrare. Era și o nevoie urgentă de noi alegeri. Ca predicatoare, ar trebui să-mi asum responsabilitatea și să iau în considerare intențiile lui Dumnezeu în acest moment. După cum a spus Dumnezeu: „Dacă apropiații lui Dumnezeu sunt în măsură să-L slujească în mod direct, este pentru că lor le-a fost dată marea însărcinare și povară a lui Dumnezeu, pot să ia inima și povara lui Dumnezeu ca și cum ar fi ale lor și nu acordă atenție propriilor perspective: chiar și atunci când nu vor avea perspective și nu vor câștiga nimic, ei vor crede întotdeauna în El cu o inimă iubitoare de Dumnezeu. Și astfel, acest tip de persoană este un apropiat al lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cum să slujim lui Dumnezeu în armonie cu intențiile Lui”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că aceia care Îi sunt cu adevărat loiali nu se gândesc la propria lor siguranță sau la perspectivele lor. În schimb, ceea ce Dumnezeu consideră urgent, și ei consideră urgent, iar cu cât este mai periculos mediul, cu atât mai mult încearcă să-și dea seama cum să-și facă bine datoria, să sprijine frații și surorile mai slabe de înger și să protejeze cum trebuie lucrarea bisericii. Cu toate acestea, atunci când mă aflasem într-un mediu periculos care îmi afectase viața, finalul și destinația, îmi lăsasem datoria deoparte și chiar regretasem că am funcția de conducătoare. Deși la suprafață nu părea că mă dădusem bătută, nu fusesem cu inima și cu mintea la datoria mea. Apăruseră multe neajunsuri în lucrare, dar eu nu le observasem. Nu am făcut lucrare concretă! Astăzi, Dumnezeu m-a înălțat pentru a îndeplini îndatoririle de conducătoare, în speranța că pot să-mi asum această responsabilitate și să fac bine lucrarea bisericii și pentru a folosi îndeplinirea acestei îndatoriri ca să-mi transmită diferite aspecte ale adevărurilor. Cu toate acestea, pentru a mă proteja, nu numai că nu dădusem dovadă de loialitate în îndeplinirea datoriei mele, dar și împiedicasem lucrarea. Ce fărâmă de conștiință era în acest lucru? În trecut, simțisem că, deoarece crezusem în Dumnezeu atât de mulți ani și fusesem capabilă să-mi abandonez familia, să renunț la plăcerile trupești și, de asemenea, să îndur greutăți și să plătesc un preț pentru a-mi face datoria, puteam fi considerată un om care crede cu adevărat în Dumnezeu și urmărește adevărul. Acum, revelația provocată de acest mediu îmi permisese, în sfârșit, să-mi văd clar adevărata statură. Am venit înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat: „Dragă Dumnezeule, când am aflat că fusesem trădată de o iudă, am trăit într-o stare de autoconservare. Nu am fost sârguincioasă în îndeplinirea datoriei mele și am zădărnicit lucrarea. Mă simt foarte vinovată și îmi fac reproșuri. Dragă Dumnezeule, știam că sunt egoistă și detestabilă și nu mai vreau să trăiesc în această stare. De acum înainte, vreau să-mi corectez starea și să-mi fac bine datoria. Fie ca Tu să mă călăuzești!” După ce m-am rugat, inima mea s-a liniștit întrucâtva. Am discutat degrabă cu Wang Hui cum să rezolvăm problemele din lucrarea noastră. Mai întâi, am verificat scrisoarea de raport de la Biserica Chengnan și am demis falsul conducător în conformitate cu principiile. În ceea ce privește lucrarea bazată pe texte, am descoperit că aceasta nu dădea rezultate bune deoarece lucrătorii pe bază de texte erau indisciplinați, nu purtau povara îndeplinirii îndatoririlor lor și nici nu lucrau armonios împreună. Ulterior, am avut părtășie cu supraveghetorul în legătură cu această problemă și am rezolvat-o. După o perioadă de supraveghere și de monitorizare, rezultatele lucrării bazate pe texte au început să se îmbunătățească. Văzând acest lucru, nu m-am putut abține să nu mă gândesc că, dacă aș fi fost mai sârguincioasă în îndeplinirea datoriei mele și înainte, lucrarea nu ar fi fost întârziată atât de mult, așa că m-am simțit și mai vinovată, mi-am reproșat și mai multe și am hotărât în sinea mea să mă asigur că, pe viitor, îmi voi face datoria așa cum trebuie.

Într-o zi din februarie 2024, am primit un mesaj de la frați și de la surori, în care îmi spuneau că Wen Xi fusese arestată din nou și că dezvăluise câteva detalii despre mine, iar marele balaur roșu îmi schițase din nou portretul. Câteva zile mai târziu, am auzit că sora Yang Shuo, care fusese șoferul nostru recent, fusese arestată de poliție. La auzul tuturor acestor știri, care sosiseră una după alta, am început să mă simt ca pe ghimpi. Tactica obișnuită a marelui balaur roșu este să urmărească și să investigheze o persoană pentru o perioadă de timp înainte de a o aresta, și numai după ce au confirmat ținta fac arestarea. Nu cu mult timp înainte, Yang Shuo ne dusese de două ori cu mașina. Dacă poliția o urmărise înainte să o aresteze, atunci ultimele noastre mișcări fuseseră efectuate în văzul poliției? Acum, că Yang Shuo fusese arestată și că Wen Xi dezvăluise unele detalii despre mine, dacă aș fi fost arestată, polițiștii m-ar fi torturat cu siguranță. În cazul în care aș fi fost omorâtă în bătaie, oare speranțele mele de mântuire ar fi dispărut? Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât eram mai îngrijorată, așa că m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume să rămân fermă în mărturia mea în acest mediu. După ce m-am rugat, inima mea s-a liniștit puțin. Mi-am amintit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu pe care le citisem în acea perioadă și le-am căutat pentru a le reciti. Dumnezeu Atotputernic spune: „Cum au murit discipolii Domnului Isus? Printre discipoli, s-au numărat cei care au fost lapidați, târâți în urma unui cal, răstigniți cu capul în jos, dezmembrați de cinci cai – diverse feluri de a muri s-au abătut asupra lor. Care a fost motivul pentru moartea lor? Au fost executați pentru crimele lor conform legii? Nu. Ei răspândesc Evanghelia Domnului, dar oamenii lumii nu au acceptat-o, ci, în schimb, i-au condamnat, i-au bătut și i-au certat și chiar i-au ucis – astfel au fost martirizați. […] De fapt, acesta este felul în care trupurile lor au murit și au mers pe lumea cealaltă; acesta a fost modul în care au părăsit lumea omenească, dar asta nu înseamnă că finalul lor a fost același. Indiferent cum au murit, ori cum au plecat, sau cum s-a întâmplat asta, acesta nu este felul în care Dumnezeu a definit finalurile acelor vieți, acelor ființe create. Acesta este un lucru pe care trebuie să-l vezi clar. Din contră, ei au folosit întocmai acele mijloace pentru a condamna această lume și a aduce mărturie despre faptele lui Dumnezeu. Aceste ființe create și-au folosit viețile lor foarte prețioase – au folosit ultima clipă a vieții lor ca să aducă mărturie despre faptele și marea putere a lui Dumnezeu și să-i declare Satanei și lumii că faptele lui Dumnezeu sunt corecte, că Domnul Isus este Dumnezeu, că El este Domnul și Dumnezeu întrupat. Până și în ultima clipă a vieții lor, ei nu au negat niciodată numele Domnului Isus. Nu a fost aceasta un fel de judecată asupra acestei lumi? Și-au folosit viețile ca să proclame lumii, ca să le confirme ființelor umane că Domnul Isus este Domnul, că Domnul Isus este Hristos, că El este Dumnezeu întrupat, că lucrarea de răscumpărare a întregii omeniri pe care a făcut-o îi permite acesteia să trăiască mai departe – acest fapt nu se va schimba niciodată. În ce măsură și-au îndeplinit datoria cei care au fost martirizați pentru răspândirea Evangheliei Domnului Isus? Până la extrem? Cum s-a manifestat extrema? (Și-au oferit viețile.) Așa este, ei au plătit cu viețile lor. Familia, averea și lucrurile materiale ale acestei vieți sunt toate lucruri exterioare; singurul lucru care are legătură cu sinele este viața. Pentru fiecare om viu, viața este lucrul cel mai demn de a fi prețuit, cel mai de preț lucru și, întâmplător, acești oameni au fost capabili să ofere cea mai de preț avere a lor – viața – drept confirmare și ca mărturie a iubirii lui Dumnezeu pentru omenire. Până în ziua morții lor, ei nu au negat numele lui Dumnezeu și nici lucrarea lui Dumnezeu și și-au folosit ultimele clipe din viață pentru a aduce mărturie despre existența acestui fapt – nu este aceasta cea mai înaltă formă de mărturie? Acesta este cel mai bun mod de a-ți face datoria; asta înseamnă să-ți îndeplinești responsabilitatea. Când Satana i-a amenințat și i-a terorizat și, în cele din urmă, chiar și când i-a făcut să plătească cu prețul vieții, ei nu și-au abandonat responsabilitatea lor. Asta înseamnă să-ți îndeplinești datoria în cea mai mare măsură. Ce vreau să spun prin asta? Vreau să spun că vă oblig să folosiți aceeași metodă ca să mărturisiți pentru Dumnezeu și să răspândiți Evanghelia Sa? Nu e necesar să faci asta, dar trebuie să înțelegi că asta este responsabilitatea ta, că dacă Dumnezeu are nevoie de tine, ar trebui să accepți acest lucru ca pe ceva ce este datoria ta să faci. Oamenii din ziua de azi se tem și își fac griji, dar la ce folosesc aceste sentimente? Dacă Dumnezeu nu are nevoie ca tu să faci asta, la ce bun să te îngrijorezi? Dacă Dumnezeu are nevoie ca tu să faci asta, nu ar trebui să te eschivezi de la această responsabilitate și nici să o respingi. Ar trebui să cooperezi în mod proactiv și să o accepți fără grijă. Indiferent cum moare un om, el nu ar trebui să moară înaintea Satanei și în mâinile Satanei. Dacă un om urmează să moară, ar trebui să moară în mâinile lui Dumnezeu. Oamenii vin de la Dumnezeu și la Dumnezeu se întorc – aceasta este rațiunea și atitudinea pe care ar trebui să le aibă o ființă creată” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Predicarea Evangheliei este datoria pe care toți credincioșii sunt obligați să o îndeplinească”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am avut un sentiment de eliberare. Discipolii Domnului Isus au fost persecutați pentru că au propovăduit Evanghelia lui Dumnezeu. Unii au fost dezmembrați de cinci cai, alții au fost uciși cu pietre, unii au fost decapitați, iar alții au fost răstigniți cu capul în jos. Ei nu au abandonat niciodată predicarea Evangheliei din cauza persecuției și nu au tăgăduit până au murit numele lui Dumnezeu: și-au folosit viețile pentru a aduce o mărturie răsunătoare pentru El. Deși, pentru om, trupurile lor muriseră, sufletele lor se întorseseră înaintea Creatorului lor. M-am gândit la cuvintele Domnului Isus: „Cel ce-și va găsi viața, o va pierde, dar cel ce-și va pierde viața de dragul Meu, o va găsi” (Matei 10:39). Cuvintele Domnului Isus sunt foarte clare. Dacă îți pierzi viața din cauza credinței în Dumnezeu sau a îndeplinirii datoriei tale, deși trupul tău moare, întru Dumnezeu sufletul tău va fi salvat și vei câștiga viața adevărată. Ca ființă creată, ar trebui să mă supun necondiționat mediului rânduit de Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ar permite ca eu să fiu arestată de marele balaur roșu, ar trebui să renunț la viața mea pentru a rămâne fermă în mărturia mea pentru Dumnezeu și să-mi îndeplinesc responsabilitățile de ființă creată. Chiar dacă marele balaur roșu m-ar tortura cu adevărat până la moarte, aceasta ar fi o mărturie care l-ar face de rușine pe Satana. Ar fi valoroasă și semnificativă. Dacă aș continua ca până acum, ducându-mi existența într-un mod lipsit de onoare, gândindu-mă doar să-mi salvez propria piele, atunci, chiar dacă mi-aș proteja trupul, nu mi-aș îndeplini responsabilitatea de ființă creată și nu aș aduce mărturie lui Dumnezeu. Asta ar însemna să pierd cu adevărat șansa de a fi mântuită. Odată ce am înțeles acest lucru, nu am mai fost intimidată și speriată. Nu fusesem arestată de marele balaur roșu și încă mai aveam oportunități de a-mi face datoria, așa că ar trebui să-mi fac îndatoririle așa cum trebuie. În special, din cauza arestărilor din zilele acestea, lucrarea unor biserici nu se refăcuse complet. Unii frați și unele surori trăiau încă în negativitate și în slăbiciune, iar marele balaur roșu încă îi aresta cu obstinație pe frați și pe surori. Ar trebui să-mi dedic toate eforturile și să am părtășie despre intențiile lui Dumnezeu cu frații și cu surorile mele, astfel încât toată lumea să se poată baza pe Dumnezeu, să-și facă bine îndatoririle și să rămână fermi în mărturia lor. Când m-am gândit la asta, m-am simțit luminată. După aceea, m-am rugat lui Dumnezeu și am pus în mod conștient suflet în îndatoririle mele. În ceea ce privește problemele din lucrarea bisericii, am discutat și am avut părtășie cu Wang Hui pentru a le rezolva și am scris scrisori de părtășie individuală pentru bisericile a căror lucrare nu avea rezultate bune. După ceva timp, diversele aspecte ale lucrării au arătat unele îmbunătățiri, iar eu m-am simțit foarte împlinită. Slavă lui Dumnezeu!