de Jian Xi, China

Sunt responsabilă de lucrarea de evanghelizare din biserica mea. În februarie 2023, conducătoarea mi-a spus că fratele Wang Tao, diaconul de udare, raportase unele probleme în lucrarea de evanghelizare. Unii predicatori ai Evangheliei erau superficiali în lucrarea lor, îi lăsau pe nou-veniți să fie udați de către udători fără să aibă părtășie în mod clar despre adevărul privind lucrarea lui Dumnezeu și fără să le rezolve noțiunile, ceea ce a dus la o mulțime de dificultăți în lucrarea de udare. În plus, predicatorii Evangheliei nu scriseseră clar orele la care nou-veniții puteau participa la adunări, ceea ce a îngreunat organizarea în timp util și a întârziat adunările nou-veniților. După ce am auzit-o pe conducătoare spunând acest lucru, am recunoscut existența acestor probleme, dar, văzând că Wang Tao raportase problemele direct conducătoarei, mi-a fost greu să accept situația. Chiar dacă aceste probleme țineau de predicatorii Evangheliei, eu eram responsabilă de lucrarea de evanghelizare, deci, dacă apăreau astfel de probleme, cum avea să mă privească pe mine conducătoarea? Mi-am dat seama că verificasem superficial lucrarea, iar în ceea ce privește modul în care predicatorii Evangheliei aveau părtășie și dădeau mărturie sau cât de mult înțelegeau nou-veniții adevărul cu privire la lucrarea lui Dumnezeu, nu întrebasem cu atenție despre aceste detalii legate de lucrare. Dar dacă recunoșteam aceste probleme, nu avea să spună conducătoarea că sunt incompetentă, iresponsabilă și nedemnă de încredere în îndatoririle mele? Nu am vrut să admit că este problema mea, dar știam că această stare era greșită și că mă împotriveam față de această situație care fusese rânduită și stabilită de Dumnezeu, așa că m-am rugat în tăcere lui Dumnezeu, cerându-I să-mi ocrotească inima astfel încât să nu mă contrazic și să pot accepta în mod corespunzător ceea ce spunea fratele meu. După ce m-am rugat, mi s-a mai liniștit puțin inima și am discutat cu predicatorii Evangheliei despre modul în care să rezolvăm aceste probleme.

În scurt timp, conducătoarea mi-a vorbit iarăși: „Wang Tao a raportat din nou probleme cu predicatorii Evangheliei, iar alți frați și surori raportează și ei probleme. Cum își îndeplinesc acum îndatoririle predicatorii Evangheliei? S-au rezolvat aceste probleme?” Auzind una după alta întrebările conducătoarei, m-a cuprins o mare supărare și m-am gândit: „Conducătoarea sigur crede că nu am simțul poverii și capacități de lucru, din moment ce aceste probleme nu s-au rezolvat până acum. Cu siguranță, toată lumea are o impresie proastă despre mine.” Văzând problemele semnalate din nou de Wang Tao în scrisoarea sa, nu am putut să mă liniștesc pentru a face un bilanț și a reflecta asupra acestor probleme. Îmi tot găseam scuze în inima mea, chiar dând vina pe Wang Tao: „De ce nu-mi dai mie direct feedbackul? De ce a trebuit să vorbești cu conducătoarea? Mai mult, dacă nou-veniții au noțiuni religioase nerezolvate, nu pot avea părtășie și udătorii pentru a le rezolva? Orarul adunărilor unor nou-veniți nu a fost scris clar, dar, dacă udătorii ar avea un simț al poverii, nu ar putea să îi contacteze pur și simplu pe nou-veniți pentru a-i înțelege mai bine? De ce nu rezolvi problemele udătorilor în loc să te concentrezi asupra celor ale predicatorilor Evangheliei?” Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mă simțeam mai plină de resentimente și potrivnică și mă întrebam de ce avea Wang Tao o obsesie în legătură cu noi. Chiar am vrut să scriu o scrisoare în care să-i semnalez problemele și să-mi descarc emoțiile, dar știam că asta l-ar răni. Așa că mi-am reprimat emoțiile și nu am scris-o. Când am dezvăluit această stare, mi-a fost oarecum teamă și am simțit că atitudinea mea nu era corectă. Așa că mi-am recunoscut cu reticență neajunsurile. În acest fel, am vrut să îmi protejez imaginea în ochii conducătoarei. După aceea, m-am simțit foarte abătută tot timpul. Știam că nu învățasem nimic din asta și că procedând așa încercam să o înșel pe conducătoare. Și totuși mi-am exprimat prejudecățile față de Wang Tao în fața surorilor mele partenere, spunând tot ce gândeam. Acest lucru le-a făcut și pe ele să aibă o prejudecată față de Wang Tao și să spună că e impulsiv. Auzindu-le pe surori cum mă susțin, m-am simțit mai motivată și am continuat să aduc în discuție problemele lui Wang Tao. Scopul meu era să le arăt tuturor că apariția acestor abateri și greșeli nu era doar o problemă a predicatorilor Evangheliei, ci și a lui Wang Tao și că toată lumea ar trebui să împartă responsabilitatea în această privință. După ce am spus asta, m-am simțit foarte vinovată – interpretam prea mult oamenii și lucrurile! Voiam să renunț la acest comportament, dar nu puteam trece peste acest obstacol. Apoi m-am gândit cum raporta Wang Tao problemele predicatorilor de evanghelizare pentru a îmbunătăți lucrarea, dar eu mă împotriveam și mă certam, ceea ce era împotriva intenției lui Dumnezeu. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, fratele Wang Tao a avut dreptate să semnaleze problemele în scrisoarea sa, dar eu m-am împotrivit și nu am vrut să accept aceste lucruri și chiar m-am concentrat asupra fratelui meu. Dumnezeule, îmi doresc să-mi schimb această stare; Te rog călăuzește-mă!” După ce m-am rugat, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „În legătură cu un lucru care, la suprafață, pare să se întâmple din întâmplare, trebuie să-l vezi în inima ta astfel: «Acest lucru nu s-a întâmplat din întâmplare – a fost pregătit de Dumnezeu. Acest lucru a avut loc cu un motiv și are o cauză fundamentală; nu este ceva ce oamenii ar fi putut pregăti – vine de la Dumnezeu.» Așadar, cum ar trebui să-i faci față? Este oare de ajuns să nu te plângi deloc, să nu oferi justificări și pur și simplu să te supui? În această chestiune, ar trebui să cauți intenția lui Dumnezeu, să cauți adevărul pe care ar trebui să-l practici, precum și ceea ce cere Dumnezeu și cum să acționezi într-un mod care să se alinieze la intenția Sa” (Părtășia lui Dumnezeu). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că tot ceea ce se întâmplă în fiecare zi este orchestrat și rânduit de Dumnezeu și are în spate intențiile Sale. Fie că mi se dau sugestii sau că sunt emondată, Dumnezeu rânduiește aceste situații cu scopul de a vedea că pot avea o atitudine de supunere când mi se întâmplă ceva și că pot căuta adevărul. Dacă nu accept aceste lucruri din partea lui Dumnezeu și continui să critic oamenii și lucrurile, nu voi învăța nicio lecție, iar starea mea va rămâne descurajată și afectată. Când Wang Tao mi-a subliniat problemele, i-am respins spusele, m-am împotrivit și i-am dat o replică, plângându-mă că a făcut o fixație pentru noi. Adevărul era că nu mă împotriveam unei persoane anume, ci, de fapt, mă luptam cu Dumnezeu și eram irezonabilă, nevrând să mă supun acestor situații și să trag învățăminte. După ce am înțeles acest lucru, m-am mai liniștit puțin și am fost gata să reflectez serios asupra mea și să caut adevărul.

Mai târziu, am citit încă un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Cum se manifestă, în principal, tipul de fire prin care ești scârbit de adevăr? Prin refuzul de a accepta emondarea. A nu accepta să fii emondat este un gen de stare manifestat de acest tip de fire. În inimile lor, acești oameni sunt deosebit de potrivnici când sunt emondați. Ei se gândesc: «Nu vreau să aud asta! Nu vreau să aud asta!» sau «De ce nu emondezi alți oameni? De ce te iei de mine?» Ce înseamnă aversiunea față de adevăr? Aversiunea față de adevăr este atunci când o persoană este total dezinteresată de tot ce are legătură cu lucrurile pozitive, cu adevărul, cu ceea ce Dumnezeu cere sau cu intențiile Lui. Uneori, simte repulsie față de aceste lucruri; alteori le ignoră complet; uneori adoptă o atitudine ireverențioasă și indiferentă, fără a le lua în serios, tratându-le cu superficialitate și desconsiderare; sau se ocupă de ele cu o atitudine complet lipsită de responsabilitate. Principala manifestare a aversiunii față de adevăr nu înseamnă doar că oamenii simt repulsie când aud adevărul. Aceasta include și lipsa dorinței de a practica adevărul, retragerea când vine momentul să practice adevărul, de parcă adevărul nu are nicio legătură cu ei. […] În inimile lor, acești oameni știu foarte bine că ale lui Dumnezeu cuvinte sunt adevărul, că acestea sunt pozitive și că practicarea adevărului poate aduce schimbări în firile oamenilor și îi poate face capabili să satisfacă intențiile lui Dumnezeu – dar ei nu le acceptă sau nu le pun în practică. Asta este aversiunea față de adevăr. La cine ați văzut firea aversiunii față de adevăr? (La neîncrezători.) Neîncrezătorii sunt scârbiți de adevăr, este un lucru foarte clar. Dumnezeu nu are cum să mântuiască astfel de oameni” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar cunoașterea celor șase tipuri de firi corupte reprezintă adevărata cunoaștere de sine”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că, indiferent de situațiile cu care se confruntă o persoană sau de problemele care îi sunt semnalate, dacă ea e mereu reticentă și se tot opune, nefiind dispusă să accepte chiar dacă are într-adevăr probleme, acest lucru dezvăluie o fire scârbită de adevăr. Este o manifestare a faptului de a fi neîncrezător. Nu am putut să nu mă întreb de ce ar desemna Dumnezeu faptul de a fi scârbit de adevăr ca fiind o manifestare a unui neîncrezător. Dacă cineva crede cu adevărat în Dumnezeu și Îl are pe Dumnezeu în inima sa, are convingerea că tot ceea ce se întâmplă face parte din suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu și poate să se supună și să tragă învățăminte. Însă neîncrezătorii nu cred în Dumnezeu și nici în suveranitatea și rânduielile Sale; când li se întâmplă ceva, ei fie se contrazic, fie caută scuze, nu dezvăluie decât perspectivele non-credincioșilor și nu caută deloc adevărul. Gândindu-mă la asta, m-am înfricoșat. Deși eu citeam cuvintele lui Dumnezeu și mă rugam în fiecare zi, când se întâmpla ceva, nu acceptam cele întâmplate ca fiind din partea lui Dumnezeu și nu căutam adevărul. Nu spuneam doar cu gura că eu cred în Dumnezeu, acționând însă fără Dumnezeu? Acest tip de credință nu are nicio legătură cu Dumnezeu sau cuvintele Lui. Nu mă comportam eu ca o neîncrezătoare? Starea aceasta era îngrozitoare! Am reflectat asupra modului în care, atunci când Wang Tao, mi-a semnalat problemele, nu am început prin a accepta cele semnalate pentru a reflecta asupra mea sau pentru a analiza abaterile din îndatoririle mele. În schimb, am continuat să caut scuze, spunând că există probleme și în lucrarea de udare de care era el responsabil. Ba chiar m-am plâns că Wang Tao făcea tot posibilul pentru a-mi îngreuna situația și raporta problemele către conducătoare pentru a mă umili. În aceste situații, nu am acceptat aceste lucruri ca din partea lui Dumnezeu și am continuat să caut motive externe. Nu era deloc atitudinea pe care ar trebui să o aibă un credincios. Era atitudinea pe care o au un neîncrezător și un non-credincios când se confruntă cu diverse situații. Mi-am amintit că Wang Tao îmi semnalase mie aceste probleme înainte, dar faptul că nu reușisem să le rezolv în timp util îl determinase să i le semnaleze și conducătoarei, însă eu m-am împotrivit și nu am acceptat, spunând chiar că încearcă să-mi facă viața mai dificilă. Mi-am dat seama cât eram de irezonabilă și am știut că dacă aș continua așa, aș fi în cele din urmă disprețuită, respinsă și eliminată de Dumnezeu. Înspăimântată, m-am rugat în tăcere lui Dumnezeu, cerându-I să mă ajute să îmi îndrept repede această stare, să mă supun sincer și să accept această situație și să trag învățăminte.

Mai târziu, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Atitudinea arhetipală a antihriștilor față de emondare este de a refuza vehement să le accepte ori să le admită. Indiferent cât de mult rău fac sau cât de mult prejudiciază lucrarea casei lui Dumnezeu și intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu, nu simt nici cea mai mică remușcare sau că datorează ceva. Din acest punct de vedere, antihriștii au umanitate? Categoric nu. Ei cauzează tot felul de pagube aleșilor lui Dumnezeu și dăunează lucrării bisericii – aleșii lui Dumnezeu pot să vadă lucrul acesta limpede ca lumina zilei și pot să vadă înșiruirea de fapte rele ale antihriștilor. Și totuși, antihriștii nu acceptă sau nu recunosc asta, refuză cu încăpățânare să admită că se înșală sau că sunt responsabili. Nu este acesta un indiciu că sunt scârbiți de adevăr? Antihriștii sunt scârbiți de adevăr în această măsură – oricât de multe lucruri rele fac, ei refuză cu încăpățânare să accepte și rămân neînduplecați până la sfârșit. Aceasta este dovadă suficientă că antihriștii nu iau niciodată în serios lucrarea casei lui Dumnezeu, nici nu acceptă adevărul. Nu au ajuns să creadă în Dumnezeu; sunt slujitorii Satanei, veniți să tulbure și să perturbe lucrarea casei lui Dumnezeu. În inimile antihriștilor există doar reputație și statut. Ei cred că, dacă ar fi să-și recunoască greșeala, atunci ar trebui să accepte responsabilitatea, iar atunci statutul și reputația lor ar fi grav compromise. Prin urmare, ei se împotrivesc, afișând atitudinea celor care «neagă până la moarte». Indiferent cum îi expun sau îi disecă oamenii, ei se străduiesc din răsputeri să nege acest lucru. Indiferent dacă negarea lor este voită sau nu, pe scurt, într-o privință, aceste comportamente expun natura-esență a antihristului de a fi scârbit de adevăr și a-l urî. În altă privință, arată cât de mult își prețuiesc antihriștii statutul, reputația și interesele proprii. Între timp, care este atitudinea lor față de lucrarea și interesele bisericii? Una de dispreț și iresponsabilitate. Nu au deloc conștiință și rațiune. Faptul că antihriștii se eschivează de la a-și asuma responsabilitatea demonstrează aceste aspecte? Pe de o parte, faptul că se eschivează de la responsabilitate dovedește natura-esență a acestora de a simți aversiune și ură față de adevăr; în vreme ce, pe de altă parte, arată lipsa lor de conștiință, rațiune și umanitate. Indiferent de cât de mult afectează tulburarea și relele lor intrarea în viață a fraților și a surorilor, nu își fac niciun reproș și nu se pot simți niciodată prost din cauza asta. Ce fel de creatură este asta? Chiar și recunoscându-și o mică parte din greșeală s-ar considera că au un strop de conștiință și rațiune, însă antihriștii nu au nici măcar acea cantitate mică de umanitate. Așadar, ce ați spune că sunt? În esență, antihriștii sunt diavoli” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că antihriștii au în inimă doar propria reputație și propriul statut și că ei reacționează cu împotrivire și opoziție când sunt îndrumați și dați în vileag de alții. Chiar și atunci când știu că problemele semnalate de alții sunt reale și că acestea afectează și dăunează într-adevăr lucrării bisericii și intrării în viață a fraților și surorilor, ei tot refuză să accepte acest lucru. Nu se simt vinovați și nici nu se gândesc să facă schimbări. Dumnezeu spune că astfel de oameni sunt slujitori ai Satanei și sunt niște diavoli! Am reflectat asupra a ceea ce am dezvăluit în acest timp. Când am văzut că Wang Tao i-a raportat conducătoarei abaterile pe care le aveam în lucrare eu și predicatorii Evangheliei, am simțit că făcea tot posibilul ca să mă umilească. Pentru a-mi proteja reputația și statutul, am continuat să îl contrazic și să încerc să mă justific, dar nu am reflectat asupra mea și nu am rezolvat problemele din lucrare. Mai târziu, când am văzut-o pe conducătoare luând foarte în serios problemele și abaterile semnalate de Wang Tao și am simțit că îmi sunt afectate reputația și statutul, m-am gândit să-i scriu lui Wang Tao pentru a-i da o lecție și a-mi exprima nemulțumirile personale, astfel încât să îi fie frică să mai semnaleze problemele mele. De asemenea, l-am învinuit și judecat pe Wang Tao în fața surorilor mele partenere, spunând lucruri false pentru a mă eschiva de la responsabilitatea mea și făcându-le să dezvolte o prejudecată față de Wang Tao, încercând să le câștig de partea mea. Când conducătoarea mi-a scris pentru a-mi atrage atenția, am vorbit puțin despre cunoașterea de sine ca s-o înșel și să-mi protejez reputația și statutul. Am văzut cât de gravă era firea mea scârbită de adevăr! Când Wang Tao mi-a semnalat abaterile din datoria mea, aceasta însemna că el ținea cont de intențiile lui Dumnezeu, că era responsabil și că avea simțul dreptății. Dar pentru că asta mi-a încălcat mândria și statutul, nu numai că nu i-am acceptat sugestiile, ci am și confundat binele cu răul, judecându-l și denigrându-l în fața surorilor mele partenere. Nu voiam să permit nimănui să-mi semnaleze abaterile din lucrare și, dacă cineva o făcea, încălcându-mi interesele personale, nu numai că nu recunoșteam și nu acceptam, dar îl și judecam pe celălalt ca pe un dușman, dezvăluind o fire feroce și scârbită de adevăr. Dumnezeu expune faptul că, atunci antihriștii se eschivează de la responsabilitate, aceasta nu e doar o lipsă de acceptare a adevărului, ci și o desconsiderare a lucrării bisericii și o lipsă de umanitate. M-am gândit că în tot acest timp ținusem cont doar de interesele mele personale, nu de lucrarea bisericii. Nu mă simțisem supărată sau vinovată pentru că afectasem lucrarea de udare și întârziasem adunările nou-veniților și am văzut că, de dragul intereselor personale, devenisem cu adevărat egoistă și indiferentă, fără pic de umanitate. Ca diaconiță de evanghelizare, ar fi trebuit să accept supravegherea fraților și a surorilor pentru a promova mai bine lucrarea de evanghelizare. Dar, de dragul de a-mi proteja reputația și statutul, nu numai că nu am acceptat îndrumare sau ajutor, ci le-am incitat și pe surorile mele partenere să dezvolte prejudecăți față de Wang Tao. Jucam un rol negativ și nu acționam pentru binele bisericii! Dacă nu schimbam această situație, aveam să sfârșesc prin a fi disprețuită și respinsă de Dumnezeu. Reflectând asupra acestor lucruri, m-am simțit foarte tulburată și mi-am dat seama că supravegherea datoriei mele de către frați și surori e un lucru bun, având scopul de a mă ajuta să corectez cu promptitudine abaterile din datorie și să fac bine lucrarea bisericii. Dacă aș fi acceptat sugestiile lui Wang Tao mai devreme, cu siguranță că acele probleme din lucrare s-ar fi rezolvat deja de mult.

Mai târziu, am citit mai multe din cuvintele lui Dumnezeu: „Atunci când cauți adevărul, ar trebui să cauți de la mulți oameni. Dacă cineva are ceva de spus, ar trebui să-l asculți și să iei în serios toate cuvintele sale. Nu-l ignora și nu-l disprețui, fiindcă asta se leagă de chestiuni din sfera datoriei tale și trebuie să iei în serios acest lucru. Aceasta e atitudinea și starea corectă. Când te afli în starea corectă și nu dai dovadă de o fire care este scârbită de adevăr și urăște adevărul, atunci practicarea în acest mod va înlocui firea ta coruptă. Asta e practicarea adevărului. Ce roade va aduce dacă practici în modul acesta? (Vom fi îndrumați de Duhul Sfânt.) A primi îndrumarea Duhului Sfânt e un aspect. Uneori, chestiunea va fi foarte simplă și se poate înfăptui folosindu-ți propria minte; după ce alții au terminat să-ți dea sugestii și înțelegi, vei fi capabil să îndrepți lucrurile și să acționezi în acord cu principiile. Oamenii pot crede că aceasta este o chestiune minoră, dar pentru Dumnezeu e o chestiune importantă. De ce spun asta? Deoarece, atunci când practici în felul acesta, pentru Dumnezeu ești o persoană care poate să practice adevărul, o persoană care iubește adevărul și o persoană care nu e scârbită de adevăr – atunci când Dumnezeu vede în inima ta, El îți vede și firea, iar asta e o chestiune importantă. Cu alte cuvinte, când îți faci datoria și acționezi în prezența lui Dumnezeu, ceea ce trăiești și manifești sunt, toate, adevăruri-realități pe care oamenii ar trebui să le aibă. Atitudinile, gândurile și stările pe care le ai în tot ce faci sunt cele mai importante lucruri pentru Dumnezeu și ele sunt ceea ce El examinează atent” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai trăind adesea înaintea lui Dumnezeu se poate obține o relație normală cu El”). Cu ajutorul acestui fragment din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că, atunci când frații și surorile îmi oferă sugestii sau mă emondează, trebuie mai întâi să ascult cu o atitudine de căutare și că nu pot pur și simplu să îi ignor sau să îmi susțin punctul de vedere sau să mă justific. Dacă nu înțeleg ceva, pot cere ajutor de la frații și surorile mele, cu o atitudine de acceptare a adevărului. Asta înseamnă să iubești adevărul. Tot ceea ce se întâmplă în fiecare zi conține intenția lui Dumnezeu, iar Dumnezeu nu Se uită doar la binele sau răul a ceea ce fac sau dacă există abateri în datoria mea, ci și la atitudinea pe care o am față de adevăr și față de datoria mea. Acestea sunt lucrurile pe care Dumnezeu vrea să le vadă. Dându-mi seama de asta, mi-am spus în tăcere că, de acum înainte, indiferent de situațiile cu care mă confrunt sau de sugestiile pe care mi le-ar putea da alții, voi începe prin a le accepta și a căuta adevărul. Nu mai puteam să mă contrazic sau să trăiesc după o fire scârbită de adevăr.

În zilele următoare, m-am tot gândit că eram direct responsabilă pentru lucrarea de evanghelizare și totuși nu am rezolvat niciodată problemele din această lucrare semnalate de Wang Tao. Principala cauză era faptul că fusesem cu adevărat superficială și iresponsabilă în îndatoririle mele. Am citit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă oamenii sunt nepăsători atunci când își fac datoria sau sunt mereu dezorientați, ce fel de atitudine credeți că e aceasta? Oare nu înseamnă doar să fii superficial? Aceasta-i atitudinea pe care o aveți față de datoria voastră? Oare asta e o problemă ce ține de calibru sau de fire? Toți ar trebui să vă clarificați lucrul acesta. De ce sunt superficiali oamenii când își fac datoria? De ce nu sunt loiali când fac lucruri pentru Dumnezeu? Au ei rațiune sau conștiință, măcar? Dacă ești realmente înzestrat cu rațiune și conștiință, atunci când faci lucruri, vei pune ceva mai multă inimă în ele, precum și ceva mai multă bunăvoință, responsabilitate și considerație și vei fi capabil să depui mai mult efort. Când poți să depui mai mult efort, rezultatele îndatoririlor pe care le îndeplinești se vor îmbunătăți. Rezultatele tale vor fi mai bune, iar lucrul acesta îi va mulțumi deopotrivă pe oameni și pe Dumnezeu. Trebuie să pui inimă în asta! Nu se poate să fii neatent, de parcă ai lucra în lumea laică și ai câștiga bani pe baza timpului pe care l-ai petrecut. Dacă ai o asemenea atitudine, ai o problemă. Pur și simplu nu ai cum să-ți îndeplinești bine datoria” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pătrunderea în viață începe cu îndeplinirea datoriei”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că, pentru a-mi face bine datoria, cel mai important lucru este să am un simț al responsabilității și al conștiinței, ceea ce ține de umanitatea mea. Când oamenii care au umanitate primesc indicii și sugestii, indiferent de la cine, cât timp este vorba despre interesele bisericii, ei le tratează cu seriozitate și rezolvă problemele în mod eficient. Cei lipsiți de umanitate nu au însă o astfel de conștientizare în inimile lor, ci abordează lucrurile cu o atitudine îngâmfată, nefiind niciodată serioși în legătură cu nimic, și nu se gândesc să rezolve problemele rapid. Conducătoarea și Wang Tao au menționat de mai multe ori probleme legate de lucrarea de evanghelizare și au vrut să rezolve rapid aceste probleme pentru a evita întârzierea lucrării de udare. Dar eu nu prea am luat în seamă problemele. Am fost arogantă și îngâmfată, am considerat că aceste probleme sunt ușor de rezolvat și le-am discutat doar în treacăt cu predicatorii Evangheliei, fără să fac efortul de a le rezolva temeinic. Acest lucru a făcut ca problemele să persiste și a întârziat lucrarea. Acum vedeam că nu doar îmi neglijam datoria, ci că îmi lipsea atitudinea necesară pentru a face față abaterilor din datoria mea. Îmi lipsea cu desăvârșire umanitatea! De atunci înainte, indiferent de sugestiile fraților și ale surorilor, aveam să învăț să le accept și să caut adevărul pentru a le aborda în timp util. Am început prin a-i scrie lui Wang Tao pentru a-i spune despre starea pe care am dezvăluit-o și despre învățămintele pe care le-am tras în acest timp și am ajuns la un consens cu el cu privire la modul de a rezolva problema cooperării cu udătorii. Apoi am analizat aceste abateri cu predicatorii Evangheliei, subliniind problemele de atitudine pe care le aveau cu toții în îndatoririle lor. După acest tip de practică, unele probleme din lucrare s-au rezolvat, iar cooperarea noastră cu udătorii s-a îmbunătățit semnificativ în comparație cu perioada anterioară.

O dată, conducătoarea mi-a atras atenția că nu prioritizam în funcție de urgență lucrările pe care le monitorizam și am simțit că mi se strânge inima. Cum lucrarea pe care o monitorizam avea adesea probleme care trebuiau semnalate, m-am simțit umilită și m-am întrebat ce va crede conducătoarea despre mine. Am fost și derutată, deoarece am crezut că, monitorizând toată lucrarea în același timp, evit întârzierile în lucrare, așa că de ce îmi era semnalată totuși problema? În acel moment, mi-am dat seama că sunt pe punctul de a mă contrazice din nou, așa că m-am rugat în tăcere în inima mea, cerându-I lui Dumnezeu să-mi ocrotească inima ca să nu acționez conform firii mele corupte. După ce m-am rugat, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă cineva îți dă o sugestie atunci când nu înțelegi adevărul și-ți spune cum să acționezi în acord cu adevărul, întâi ar trebui s-o accepți și să-i lași pe toți să aibă părtășie despre ea și să vezi dacă această cale este sau nu corectă și dacă este sau nu în acord cu adevărurile-principii. Dacă îți confirmi că este în acord cu adevărul, atunci practică în modul respectiv; dacă stabilești că nu se potrivește cu adevărul, atunci nu practica în acel mod. Atât este de simplu!” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai trăind adesea înaintea lui Dumnezeu se poate obține o relație normală cu El”). Această situație fusese rânduită de Dumnezeu; trebuia să trag învățăminte din ea și nu puteam acționa conform firii mele corupte. Conducătoarea semnalase abaterile din datoria mea, iar acest lucru este benefic pentru lucrare, așa că trebuia mai întâi să accept acest lucru, să reflectez și să caut adevărul. Luând în considerare aceste aspecte, am văzut că problemele ridicate de conducătoare erau adevărate și că, monitorizând toată lucrarea în același timp, îi făceam pe frați și pe surori să nu distingă prioritățile în lucrarea lor, iar acest lucru putea ușor să întârzie sarcinile-cheie. Dacă urmam sugestiile conducătoarei de a prioritiza, a monitoriza rezonabil și a implementa lucrarea, acest lucru ar fi mai benefic pentru lucrare. După aceea, am urmat sugestiile conducătoarei privind monitorizarea lucrării. După ce am practicat astfel, m-am simțit mult mai în largul meu, lucrarea a progresat și m-am simțit cu adevărat recunoscătoare lui Dumnezeu! Mai târziu, când alți frați și surori au semnalat probleme în datoria mea, am fost din nou capabilă să le tratez corect.

Prin această experiență, am înțeles cu adevărat că, deși îndrumarea și expunerea din partea fraților și surorilor mele m-au pus într-o lumină nefavorabilă, am fost capabilă să văd că încă am multe lacune și deficiențe în datoria mea. Această situație mi-a dezvăluit, de asemenea, firea mea satanică de a fi scârbită de adevăr și de a mă împotrivi lucrurilor pozitive, ceea ce mi-a permis să dobândesc o anumită cunoaștere a propriei persoane. Am simțit că este cu adevărat bine să am îndrumare și ajutor din partea fraților și a surorilor și mi-am dat seama cât de benefic este acest lucru pentru lucrare și pentru pătrunderea mea în viață.