de Mingxin, China

La începutul lui noiembrie 2022, situația pandemiei în zona în care îmi îndeplineam îndatoririle devenea din ce în ce mai gravă, iar în decurs de câteva zile, mai multe zone înconjurătoare au devenit zone cu risc crescut. Imediat după aceea, întreaga provincie a fost închisă și toată lumea a fost obligată să stea în carantină acasă. În scurt timp, pandemia a zguduit comunitatea în care mă aflam și peste o sută de oameni au fost duși în izolare unul după celălalt, alte persoane fiind în continuare luate în mod constant. Nu-mi venea să cred cât de repede se răspândea boala, cu atât de mulți oameni care se infectaseră în doar câteva zile. Nu puteam să nu mă îngrijorez: „Oare ne vom infecta și eu, și colegii mei?” Însă după aceea m-am gândit: „Suntem diferiți față de non-credincioși. Noi, credincioșii, suntem protejați de Dumnezeu. În plus, suntem responsabili pentru lucrarea video, care este destul de importantă. Lucrarea noastră are, de asemenea, rezultate bune. Dacă frații și surorile din alte locuri au probleme, atunci ne vor scrie să ne ceară ajutorul. Dacă noi ne infectăm și nu ne putem îndeplini îndatoririle, acest lucru nu va întârzia lucrarea? Biblia spune: «O mie să cadă alături de tine şi zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia» (Psalmii 91:7). Dacă Dumnezeu nu îngăduie asta, chiar dacă întreaga comunitate se infectează, noi vom rămâne neatinși.” Aceste gânduri mi-au dat o senzație de calm și un sentiment incredibil de superioritate. Vedeam uneori că surorile gazdă se temeau să nu se infecteze și simțeam că parcă le lipsea credința. Mă gândeam: „Voi ne găzduiți, Dumnezeu vă va proteja și pe voi.”

În cele din urmă, pandemia s-a extins necontrolat în comunitatea noastră. În fiecare zi, vedeam lucrători dezinfectând spații mari în aer liber, iar surorile gazdă vorbeau adesea despre faptul că non-credincioșii continuau să fie duși în izolare. M-am bucurat atât de mult că sunt o credincioasă și m-am simțit ca un copil în mâinile lui Dumnezeu. Cu grija și protecția lui Dumnezeu, pandemia nu ne putea atinge în niciun fel. Dar, la scurt timp, s-a întâmplat ceva neașteptat. În data de 18 noiembrie, o soră cu care colaboram a început dintr-o dată să facă febră și să tușească după ce se spălase. După aceea, surorile gazdă au început și ele să facă febră și să aibă dureri de cap, iar eu nu am putut să nu mă întreb: „Oare s-ar fi putut infecta?” Dar am alungat repede aceste gânduri, crezând că nu puteau fi adevărate. Însă a doua zi, dintr-o dată a început să mă doară tot corpul și să mă simt slăbită, iar o altă soră a început și ea să facă febră. Am făcut un test și atât noi, cât și surorile care ne găzduiau am fost testate pozitiv. La început, pur și simplu nu îndrăzneam să cred că acest lucru era adevărat și nu știam cum m-aș fi putut infecta. Am tot rememorat comportamentele mele recente din îndatoririle mele, spunându-mi: „Nu am făcut nimic să mă împotrivesc fățiș lui Dumnezeu, iar lucrarea noastră a mers chiar bine. Nu ar trebui să fiu pedepsită, așa că de ce m-am infectat? Poate că Dumnezeu m-a văzut crescând ca statură și se folosește de această boală pentru a mă încerca, astfel încât să pot să aduc mărturie pentru El? Dacă este așa, atât timp cât nu mă plâng și îmi continui datoria, Dumnezeu nu va lăsa să mi se întâmple nimic.” După aceea, mi-am tot amintit să-mi fac datoria ca și până acum, iar cu protecția lui Dumnezeu, starea mea avea să se îmbunătățească în curând. Însă lucrurile nu s-au întâmplat așa cum îmi imaginasem, iar starea mea nu numai că nu s-a îmbunătățit, dar a continuat să se înrăutățească din ce în ce mai mult. Febra îmi revenea mereu și mă durea foarte tare tot corpul; mă durea mai ales în gât și era și umflat. De câte ori încercam să mănânc sau să beau, aveam impresia că înghit un cuțit, iar când încercam să dorm noaptea, nasul mi se înfunda și puteam să respir doar pe gură, ceea ce făcea ca gâtul să mă doară și să se usuce și mai tare. Am început să mă plâng în inima mea: „De ce nu se ameliorează boala asta?” Și au fost două nopți în special în care am simțit o apăsare în piept și am avut dificultăți de respirație. M-am gândit la imaginile cu cei care muriseră din cauza insuficienței respiratorii cauzate de boală și m-am speriat și mai tare. Am continuat să-mi fac griji: „Cum poate starea mea să se înrăutățească în continuare? O să mor? Dumnezeu mă încearcă sau mă pedepsește prin această boală?” Aceste gânduri m-au făcut să simt o mare greutate în inimă. În cele câteva zile de boală, în special când ploua și era frig în casă, parcă un aer de moarte plutea deasupra mea și simțeam în mine un fel de amărăciune pe care nu știam de unde s-o iau, de parcă fusesem părăsită de Dumnezeu. Sentimentul meu anterior de superioritate se evaporase până acum. M-am gândit la felul în care Dumnezeu îmi oferise har și mă binecuvântase înainte și cum mă admiraseră și mă invidiaseră ceilalți, dar acum mă simțeam cu totul lipsită de importanță, de parcă într-o zi aș putea să dispar în tăcere… Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă simțeam mai nefericită, ca și cum calea dinaintea mea se întunecase, iar eu nu aveam putere să fac nimic. Date fiind și reacțiile adverse pe care le aveam de la boală, voiam doar să mă întind și să mă odihnesc. Deși știam că trebuia să-mi fac datoria în continuare, întregul meu corp fusese complet secat de energie și m-am gândit: „Nu numai că nu mă simt mai bine, ci, de fapt, mă îmbolnăvesc din ce în ce mai rău. Nu mai pot să-mi fac datoria și nu am adus nicio mărturie. Ar putea fi acesta sfârșitul meu?” În durerea mea, m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Mă simt atât de slabă acum și nu-Ți înțeleg intenția. Nu știu cum să trec peste asta, Te rog, luminează-mă și îndrumă-mă!”

După aceea, am citit două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu: „Când Dumnezeu rânduiește ca un om să se îmbolnăvească, fie de o boală grea sau de una ușoară, scopul Lui nu este să te facă să cunoști amănuntele bolii, răul pe care ți-l face, greutățile și dificultățile pe care ți le provoacă și nenumăratele sentimente pe care te face să le ai – scopul Lui nu este ca tu să cunoști boala trecând prin ea. Scopul Lui este mai degrabă ca tu să tragi învățăminte din boală, să înveți cum să cauți intențiile lui Dumnezeu, să cunoști firile corupte pe care le dezvălui și atitudinile greșite pe care le adopți față de Dumnezeu atunci când ești bolnav și să înveți cum să te supui suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu, astfel încât să poți ajunge la o supunere adevărată față de Dumnezeu și să fii capabil să rămâi ferm în mărturia ta – acest lucru este esențial. Dumnezeu Își dorește să te mântuiască și să te curățească prin boală. Ce anume vrea să curățească la tine? Vrea să curățească toate dorințele și cerințele tale extravagante de la Dumnezeu și chiar diversele planuri, judecăți și intrigi pe care le faci cu orice preț, ca să supraviețuiești și să rămâi în viață” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (3)”]. „Cu toate că ați îndurat tot felul de suferințe și ați experimentat tot soiul de chinuri, suferința aceea nu este deloc ca încercările lui Iov; este, în schimb, judecata și mustrarea primită de oameni din cauza răzvrătirii, din cauza împotrivirii lor și datorită firii Mele drepte; este o dreaptă judecată și mustrare și un drept blestem. Iov, pe de altă parte a fost un om drept dintre israeliți care a primit marea dragoste și blândețe a lui Iahve. El nu a săvârșit deloc fapte rele și nu I s-a împotrivit lui Iahve; mai degrabă, Îi era devotat cu credincioșie lui Iahve. Datorită dreptății lui, a fost supus încercărilor și a suferit încercări aprige deoarece era un slujitor credincios al lui Iahve. Oamenii de astăzi sunt supuși judecății Mele și blestemului Meu din cauza necurăției și nedreptății lor. Deși suferința lor este diferită de cea prin care a trecut Iov când și-a pierdut vitele, averea, slujitorii, copiii și pe toți cei care îi erau dragi, ceea ce suferă ei este rafinarea de foc și arderea. Iar ceea ce face asta mai important decât experiența lui Iov e că asemenea încercări nu sunt ușurate sau îndepărtate pentru că oamenii sunt slabi; în schimb, ele sunt de durată și continuă până în ultima zi a vieții oamenilor. Aceasta este pedeapsă, judecată și blestem; este ardere nemiloasă, ba mai mult, este «moștenirea» de drept a omenirii. Este ceea ce oamenii merită și e locul unde firea Mea cea dreaptă este exprimată. Acesta este un fapt cunoscut” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Care este înțelegerea voastră despre binecuvântări?”). Din cuvântul lui Dumnezeu, am înțeles că El mi-a îngăduit să mă infectez nu pentru a mă face să trăiesc bolnavă sau să mă gândesc la trupul meu, nici pentru a mă dezvălui sau elimina, și cu atât mai puțin pentru că aveam statură, așa cum credeam, demnă de a aduce mărturie pentru Dumnezeu ca Iov, ci mai degrabă pentru că aveam o fire coruptă. Dumnezeu folosea această boală pentru a-mi dezvălui corupția, pentru a mă curăți și schimba. Dacă aș putea să reflectez asupra mea și să caut adevărul, atunci aceasta ar fi o șansă bună să dobândesc adevărul, însă eu trăiam mereu cu noțiuni și cu închipuiri și stabileam că Dumnezeu nu mă va lăsa să mă îmbolnăvesc. Am vrut doar să trăiesc în îmbrățișarea lui Dumnezeu, ca un copil, și să nu experimentez furtunile vieții. După ce m-am îmbolnăvit, nu m-am concentrat să reflectez asupra mea și să învăț o lecție, ci, în schimb, am avut gândul absurd că am statură și că Dumnezeu folosea această situație pentru a mă determina să aduc mărturie pentru El. M-am abținut să mă plâng și mi-am continuat datoria, gândindu-mă că, făcând acest lucru, aș putea să rămân fermă în mărturia mea și să-L mulțumesc pe Dumnezeu, iar atunci El va înlătura această boală. Prin urmare, când starea mea s-a înrăutățit în loc să se amelioreze, m-am plâns și am sperat că Dumnezeu va înlătura această boală, chiar până în punctul în care am devenit precaută, am înțeles greșit și am crezut că Dumnezeu voia să mă dezvăluie și să mă elimine. Oare cum experimentam lucrarea lui Dumnezeu? M-am gândit la oamenii din Ninive. Corupția, ticăloșia și faptele lor rele au provocat mânia lui Dumnezeu, așa că El l-a trimis pe Iona să le spună că aveau 40 de zile să se pocăiască. Toți oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu, și regele, și plebeul deopotrivă s-au pocăit cu adevărat față de Dumnezeu, îmbrăcați în pânză de sac și mânjiți cu cenușă, iar în cele din urmă au dobândit mila și iertarea Lui. Faptul că eram infectată conținea intenția lui Dumnezeu și, la fel ca ninivitenii, trebuia să mă pocăiesc față de El.

În acel moment am reflectat asupra stărilor pe care le dezvăluisem în timp ce mă confruntam cu această boală. Mi-am amintit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu: „În familia lui Dumnezeu, printre frați și surori, indiferent cât de înalt este statutul sau rangul tău, cât de importantă este datoria ta și oricât de mari sunt talentul și contribuțiile tale sau indiferent de cât timp crezi în Dumnezeu, în ochii Săi ești o ființă creată, o ființă creată obișnuită, iar titlurile și denumirile nobile pe care ți le-ai oferit nu există. Dacă le consideri întotdeauna cununi sau capital care-ți permite să aparții unui grup special sau să fii un personaj special, atunci, făcând acest lucru, te împotrivești opiniilor lui Dumnezeu și intri în conflict cu acestea și ești incompatibil cu El. Care vor fi consecințele acestui lucru? Te va face să te împotrivești îndatoririlor pe care ar trebui să le îndeplinească o ființă creată? În ochii lui Dumnezeu, ești doar o ființă creată, dar tu nu te consideri una. Cu o astfel de gândire, te poți supune cu adevărat lui Dumnezeu? Întotdeauna te gândești cu pasiune: «Dumnezeu nu ar trebui să mă trateze așa, nu m-ar putea trata niciodată așa.» Nu creează acest lucru un conflict cu Dumnezeu? Când Dumnezeu acționează în contradicție cu noțiunile tale, cu mentalitatea și nevoile tale, ce vei gândi în inima ta? Cum vei trata mediile pe care Dumnezeu ți le-a rânduit? Te vei supune? (Nu.) Nu te vei supune și cu siguranță te vei împotrivi, te vei opune, vei mormăi și te vei plânge, mirându-te de nenumărate ori în inima ta, gândind: «Dar Dumnezeu obișnuia să mă protejeze și să mă trateze cu milă. De ce S-a schimbat acum? Nu mai pot trăi!» Așa că începi să fii irascibil și să-ți faci de cap. Dacă acasă te-ai purta așa față de părinții tăi, ar fi scuzabil și ei nu ți-ar face nimic, dar în casa lui Dumnezeu nu este acceptabil. Pentru că ești adult și credincios, nici măcar alți oameni nu-ți vor suporta prostiile – crezi că Dumnezeu ar tolera un astfel de comportament? Te va scuza dacă-I faci asta? Nu, nu te va scuza. De ce? Dumnezeu nu este părintele tău, El este Dumnezeu, este Creatorul, iar Creatorul nu ar permite niciodată unei ființe create să fie irascibilă și irațională sau să aibă accese de furie în fața Lui. Când Dumnezeu te mustră și te judecă, te încearcă sau îți ia ceva, când aduce necazul asupra ta, El vrea să vadă atitudinea unei ființe create în modul în care Îl tratează pe Creator, vrea să vadă ce fel de cale alege o ființă creată și nu-ți va permite niciodată să fii irascibil și irațional sau să vii cu justificări ridicole. După ce înțeleg aceste lucruri, oare oamenii nu ar trebui să se gândească la cum ar trebui să trateze tot ceea ce face Creatorul? În primul rând, ar trebui să-și asume locurile cuvenite de ființe create și să-și recunoască identitatea de ființe create. Poți să recunoști că ești o ființă creată? Dacă poți să recunoști acest lucru, atunci ar trebui să-ți asumi locul cuvenit de ființă creată și să te supui rânduielilor Creatorului și, chiar dacă suferi puțin, să o faci fără să te plângi. Asta înseamnă să fii o persoană cu rațiune. Dacă nu crezi că ești o ființă creată, dar consideri că ai titluri și un nimb deasupra capului și că ești o persoană cu statut, un mare lider, dirijor, editor, sau director în familia lui Dumnezeu și cineva care a adus contribuții valoroase la lucrarea familiei lui Dumnezeu – dacă asta crezi, atunci ești o persoană foarte irațională și obraznic de nerușinată. Sunteți oameni cu statut, rang și valoare? (Nu suntem.) Atunci, ce ești? (Sunt o ființă creată.) Exact, ești doar o ființă creată obișnuită. Printre oameni, poți să-ți etalezi calificările, să mizezi pe vechime, să te lauzi cu contribuțiile tale sau să vorbești despre gesturile tale eroice, dar, înaintea lui Dumnezeu, aceste lucruri nu există și nu trebuie să vorbești niciodată despre ele, să te lauzi cu ele sau să-ți asumi atitudinea unui expert. Lucrurile vor merge prost dacă-ți etalezi calificările. Dumnezeu te va considera complet irațional și extrem de arogant. Va simți repulsie față de tine, va fi dezgustat și te va lăsa pe margine, iar atunci vei avea probleme” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (11)”]. Cuvintele lui Dumnezeu m-au trezit din adormire! Considerasem datoria mea importantă, rezultatele lucrării mele și aprobarea conducătorilor, lucrătorilor, fraților și surorilor drept capital și am început să-mi etalez calificările și să-mi evidențiez realizările, cu gândul că sunt diferită față de non-credincioși și că Dumnezeu mă va proteja cu siguranță de pandemie și că, chiar dacă m-aș îmbolnăvi, ar fi pentru că aveam statură, iar Dumnezeu încerca să mă facă să aduc mărturie pentru El, de parcă aș fi cumva separată de restul umanității corupte. Am văzut pur şi simplu cât de arogantă devenisem. Citind în special aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Lucrurile vor merge prost dacă-ți etalezi calificările. Dumnezeu te va considera complet irațional și extrem de arogant. Va simți repulsie față de tine, va fi dezgustat și te va lăsa pe margine, iar atunci vei avea probleme” mi-am dat seama de aversiunea absolută pe care o are Dumnezeu față de astfel de oameni. Rememorând cursul bolii mele, nu numai că nu mă supusesem, dar îmi și etalasem calificările în fața lui Dumnezeu și avusesem cereri iraţionale, fiind respingătoare și dezgustându-L cu adevărat pe Dumnezeu. Dacă nu m-aș pocăi, aș fi disprețuită, respinsă și eliminată de Dumnezeu. Dându-mi seama de asta, m-am rugat repede lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Dacă nu ar fi fost această boală, nu aș fi reflectat asupra mea și nici nu mi-aș fi dat seama că m-am împotrivit Ție. O, Dumnezeule, Te rog, ai milă de mine și dă-mi voie să mă supun și să învăț o lecție.”

Mai târziu, m-am întrebat: „Obișnuiam să cred că obțineam rezultate în lucrarea mea și că dobândeam aprobarea fraților și surorilor și că Dumnezeu ar trebui să mă aprobe și să mă protejeze de pandemie, însă chiar vede El lucrurile în felul acesta?” Într-o zi, am găsit un răspuns în cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „S-ar putea să vă gândiți că, fiind discipoli atât de mulți ani, v-ați străduit în toate și că, oricare ar fi situația, puteți să fiți muncitori și să primiți un tichet de masă în casa lui Dumnezeu. Aș spune că majoritatea dintre voi gândesc în acest fel, căci mereu ați urmat principiul modului de a profita de lucruri, fără a se profita de voi. Așadar, vă spun acum cu toată seriozitatea: nu Mă interesează cât de meritorie este lucrarea ta, cât de impresionante sunt calificările tale, cât de îndeaproape Mă urmezi, cât de renumit ești, sau cât de mult ți-ai îmbunătățit atitudinea; atât timp cât nu Mi-ai respectat cererile, nu vei putea dobândi niciodată lauda Mea. Renunțați la toate acele idei și calcule ale voastre cât mai repede cu putință, și începeți să-Mi tratați cerințele cu seriozitate; altfel, voi preface pe toți în cenușă pentru a pune capăt lucrării Mele și, în cel mai rău caz, voi transforma anii Mei de muncă și suferință în nimic, pentru că nu pot să aduc în Împărăția Mea sau să duc în noua epocă pe dușmanii Mei și acei oameni care duhnesc a răutate și au înfățișarea Satanei” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Fărădelegile îl vor conduce pe om în iad”). „În cele din urmă, dacă oamenii pot să obțină mântuirea nu depinde de ce datorie îndeplinesc, ci de faptul dacă pot să înțeleagă și să dobândească adevărul și dacă poate, în final, să se supună cu desăvârșire lui Dumnezeu, să se lase în voia rânduielii Sale, să nu țină cont deloc de viitorul și destinul lor și să devină o ființă creată calificată. Dumnezeu este drept și sfânt și acestea sunt standardele pe care le folosește El pentru a măsura întreaga omenire. Aceste standarde sunt imuabile, iar tu trebuie să-ți amintești lucrul acesta. Întipărește-ți aceste standarde în minte și nu te gândi, în niciun moment, să găsești vreo altă cale, să cauți vreun lucru ireal. Cerințele și standardele pe care Dumnezeu le are pentru toți cei care vor să atingă mântuirea sunt veșnic neschimbătoare. Ele rămân aceleași, indiferent cine ești” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu sunt foarte clare. Dumnezeu nu evaluează oamenii în funcție de îndatoririle pe care aceștia le îndeplinesc sau de cât de mult capital au, ci în funcție de faptul dacă o persoană urmărește adevărul și este capabilă să se supună Lui și să-L lase să orchestreze după voia Sa. Acest lucru este cel mai important. Fără să urmăresc adevărul, nu conta cât de importantă putea fi datoria mea, cât de mult am contribuit sau câți oameni m-au admirat, aș fi incapabilă să obțin aprobarea sau mântuirea lui Dumnezeu. Această boală m-a dezvăluit complet. Pentru că mi-a lipsit adevărul și aveam păreri denaturate, nu aveam credință în Dumnezeu sau voința de a suferi, cu atât mai puțin dragoste față de Dumnezeu. Când am fost încercată, nu am reflectat asupra mea și nu am căutat adevărul, ci doar am avut ideea absurdă că eram încercată pentru că aveam statură. Când m-am confruntat cu dureri intense, m-am plâns și am vrut ca Dumnezeu să-mi îndepărteze boala, până în punctul în care nu am vrut să-mi fac datoria. În ce fel am avut vreo statură? Nu aveam nicio credință sau supunere. Ca persoană care se răzvrătește și se împotrivește lui Dumnezeu, încă voiam să primesc protecția și binecuvântările Lui, să fiu mântuită și să intru în Împărăția Cerurilor. Câtă nerușinare! Deoarece îmi îndeplinisem îndatoririle mulți ani, iar lucrarea mea dăduse câteva rezultate și câștigasem admirația altora, am considerat aceste lucruri drept capital. Am devenit arogantă și îngâmfată, nu am avut loc pentru Dumnezeu în inima mea, mi-am etalat calificările, am impus ce ar trebui și ce nu ar trebui să facă Dumnezeu și m-am simțit calificată să aduc mărturie pentru Dumnezeu. Mă împotriveam lui Dumnezeu fără ca măcar să-mi dau seama. Această constatare m-a făcut să simt o greutate în inimă. M-am întrebat ce anume urmărisem în tot acest timp, dacă după toți acești ani de credință nu dobândisem adevărul. În căutarea mea, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Care este, de la început până la sfârșit, atitudinea antihriștilor față de datoria lor? Cred că îndeplinirea datoriei este o tranzacție, că oricine se consumă cel mai mult în datoria lui, aduce cele mai mari contribuții în casa lui Dumnezeu și îndură cei mai mulți ani în casa lui Dumnezeu acela va avea o șansă mai mare de a fi binecuvântat și de a obține o cunună în final. Aceasta este logica antihriștilor. Este corectă această logică? (Nu.) Este ușor de schimbat o asemenea perspectivă? Nu este ușor de schimbat. Acest lucru este decis de natura-esență pe care o au antihriștii. În inimile lor, antihriștii sunt scârbiți de adevăr, nu îl caută deloc și merg pe calea greșită, așa că perspectiva lor de a face tranzacții cu Dumnezeu nu este ușor de schimbat. Până la urmă, antihriștii nu cred că Dumnezeu este adevărul, sunt neîncrezători, sunt aici ca să speculeze și să dobândească binecuvântări. Pentru neîncrezători, a crede în Dumnezeu este în sine un lucru de neconceput, absurd. Vor să facă o tranzacție cu Dumnezeu și să dobândească binecuvântări îndurând suferințe și plătind prețul pentru Dumnezeu, lucru care este și mai absurd” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a șaptea)”]. Cugetând la cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că nu am dobândit adevărul după toți acești ani nu pentru că adevărul îi favorizează pe alții, ci pentru că nu depusesem niciodată niciun efort în adevăr și pentru că urmărisem doar binecuvântări și recompense. În toți acești ani, nu căutasem sau nu mă gândisem niciodată la ce ar trebui să urmăresc în credința mea, la ce cale să urmez și la ce fel de persoană Îl mulțumește pe Dumnezeu, și rareori îmi examinasem intențiile și opiniile în realizarea datoriei sau calea pe care o luasem. Mă mulțumisem întotdeauna să mă concentrez pe lucrare, gândindu-mă că, dacă aș lucra mai mult și aș obține mai multe rezultate, atunci Dumnezeu m-ar binecuvânta cu siguranță și ar fi mulțumit de mine și că, chiar dacă ar avea loc dezastre, Dumnezeu mă va proteja și nu va lăsa să mi se întâmple niciun rău. Prin expunerea cuvintelor lui Dumnezeu, mi-am dat seama, în cele din urmă, că ideile mele au urmat logica unui antihrist, că erau părerile tranzacționale ale unui non-credincios și că încercam să-L păcălesc pe Dumnezeu și să-L folosesc pentru a-mi atinge propriile scopuri. Astfel mă împotriveam lui Dumnezeu! M-am gândit la Pavel în Epoca Harului. El a răspândit Evanghelia printre atât de mulți oameni, chiar și în cea mai mare parte a Europei, și a adus mulți oameni la credință. Însă toate lucrurile pe care le-a făcut Pavel nu au fost ca să aducă mărturie pentru Domnul Isus și nici ca să îndeplinească îndatoririle unei ființe create, ci mai degrabă ca să folosească răspândirea Evangheliei pentru a negocia cu Dumnezeu în schimbul unei coroane a dreptății. În timpul lucrării sale, Pavel s-a mândrit mereu și s-a lăudat, iar firea lui a devenit din ce în ce mai arogantă. El și-a etalat calificările în fața lui Dumnezeu și a avut cu nerușinare pretenții de la El, zicând: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa dreptății” (2 Timotei 4:7-8). S-a lăudat chiar că a trăit ca Hristos. În cele din urmă, pentru că I s-a împotrivit lui Dumnezeu și I-a jignit firea, Pavel a fost pedepsit. Părerile mele despre urmărire și calea pe care eram nu erau aceleași cu ale lui Pavel? Am vrut doar să urmăresc binecuvântări și să-mi fac datoria pentru a-mi atinge scopurile. Am fost atât de egoistă și de detestabilă! Fără această dezvăluire, nu aș conștientiza nici acum gravitatea firii mele corupte și, dacă aș continua, aș fi disprețuită și respinsă și eliminată de Dumnezeu. Această conștientizare m-a umplut de vinovăție și am îngenuncheat pentru rugăciune, spunând: „O, Dumnezeule! Boala mea se datorează dreptății Tale și are scopul de a mă mântui. Nu sunt decât o ființă creată nesemnificativă. M-ai înălțat și mi-ai dat har și șansa de a face o datorie, dar am fost atât de arogantă și de irațională. Mă împotriveam și negociam cu Tine, fără să fiu conștientă de asta. O, Dumnezeule, nu vreau să mă răzvrătesc sau să mă împotrivesc Ție, vreau să mă pocăiesc.”

Mai târziu, m-am întrebat: „Există un alt motiv pentru care m-am plâns și nu m-am putut supune când m-am îmbolnăvit. Pentru că îmi este frică de moarte. Cum pot rezolva această problemă?” M-am rugat și am căutat, iar în cuvintele lui Dumnezeu am citit: „Problema morții are aceeași natură ca alte chestiuni. Nu depinde de oameni să aleagă pentru ei înșiși și cu atât mai puțin poate fi schimbată prin voința omului. Moartea este la fel ca orice alt eveniment important din viață: se află în întregime sub predestinarea și suveranitatea Creatorului. Dacă cineva ar implora ca moartea să vină, e posibil să nu moară; dacă ar implora să trăiască, e posibil să nu trăiască. Toate acestea sunt sub suveranitatea și predestinarea lui Dumnezeu și sunt lucruri schimbate și hotărâte de autoritatea Sa, de firea Lui dreaptă și de suveranitatea și rânduielile Sale. Prin urmare, să spunem că faci o boală gravă, posibil fatală, nu vei muri neapărat – cine decide dacă vei muri sau nu? (Dumnezeu.) Dumnezeu decide. Și, de vreme ce Dumnezeu decide și oamenii nu pot hotărî un asemenea lucru, în legătură cu ce se simt ei anxioși și tulburați? Ca și părinții tăi, momentul și locul în care te-ai născut – nu poți alege nici aceste lucruri. Cea mai înțeleaptă alegere în aceste chestiuni este să lași lucrurile să-și urmeze cursul natural, să te supui și să nu alegi, să nu te gândești mult la asta sau să consumi energie în legătură cu această chestiune și să nu te simți tulburat, anxios sau îngrijorat în privința acestor lucruri” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (4)”]. Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să înțeleg că, fie că trăiesc sau că mor din cauza acestei boli, totul este în mâinile lui Dumnezeu și nu la latitudinea vreunui om. Este exact ca atunci când m-am născut, familia în care m-am născut și felul în care arăt nu sunt lucruri pe care să le pot alege. În mod asemănător, când și unde mor nu stau la latitudinea mea. Totul depinde de suveranitatea și de predestinarea lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu m-a predestinat să mor de această boală, atunci nu aș putea face nimic în privința asta, iar dacă nu ar fi timpul meu să mor, atunci oricât de gravă ar deveni boala mea, n-aș muri. Grijile și preocupările mele erau în zadar și nu puteam schimba nimic, erau doar dureri și poveri suplimentare, inutile. Ar trebui să mă încredințez lui Dumnezeu, să fiu la mila orchestrărilor și rânduielilor Lui și să-mi fac bine datoria. Dumnezeu spune: „Fie că suferi sau ai dureri, atât timp cât ți-a mai rămas chiar și o suflare, atât timp cât încă trăiești, atât timp cât încă poți să vorbești și să mergi, înseamnă că ai energie să-ți îndeplinești datoria și ar trebui să te comporți bine în îndeplinirea datoriei tale, cu picioarele pe pământ. Nu trebuie să-ți abandonezi datoria de ființă creată sau responsabilitatea pe care ți-a dat-o Creatorul. Atât timp cât încă nu ești mort, ar trebui să-ți îndeplinești datoria și s-o îndeplinești bine” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (3)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că este perfect firesc și justificat ca o ființă creată să facă o datorie, așa cum este corect pentru copii să arate evlavie filială față de părinții lor. Să ai șansa de a face o datorie în biserică este harul lui Dumnezeu și, indiferent dacă trăiesc sau mor și indiferent de câtă durere aș îndura, ar trebui să mă supun orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu și să-mi îndeplinesc responsabilitățile și îndatoririle. Acesta este singurul mod de a trăi o viață cu valoare și sens. De asemenea, m-am gândit și la Noe. După ce a acceptat însărcinarea dată de Dumnezeu, grijile lui Dumnezeu au devenit grijile lui, iar gândurile lui Dumnezeu au devenit gândurile lui. Nu a dat niciodată înapoi, indiferent de durerea sau de dificultățile cu care s-a confruntat, și, după 120 de ani, a terminat arca și a încheiat însărcinarea dată de Dumnezeu. Loialitatea și supunerea lui Noe L-au mângâiat pe Dumnezeu și acesta este exemplul pe care ar trebui să-l urmez. Această conștientizare m-a umplut de putere și am luat o hotărâre: atât timp cât respir, nu-mi voi abandona niciodată datoria și nu-mi voi da deoparte responsabilitățile.

După aceea, mi-am făcut datoria din toată inima, fără să mai fiu îngrijorată dacă starea mea se înrăutăţea sau dacă voi muri. M-am gândit că, atât timp cât mai trăiesc încă o zi, ar trebui să-mi fac bine datoria, pentru ca, și dacă aș muri într-o zi, să nu fi trăit degeaba. Câteodată eram atât de ocupată cu îndatoririle mele, încât am uitat chiar că eram bolnavă. Am dobândit cu adevărat o oarecare apreciere a cuvintelor: „Să trăiești în boală înseamnă să fii bolnav, dar să trăiești în spirit înseamnă să fii bine” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 6). La scurt timp, simptomele mele s-au ameliorat și rezultatele testelor mele au ieșit negative. Am știut că toate acestea erau mila lui Dumnezeu. Am simțit dragostea și mântuirea lui Dumnezeu în această pandemie și Îi mulțumesc lui Dumnezeu din toată inima!