de Tian Tian, China

În aprilie 2021, lucram ca supervizoare a lucrării bazate pe texte în biserică. Într-o zi, am primit o scrisoare de la conducătorii superiori, prin care îmi cereau să scriu o evaluare a lui Liu Li, o conducătoare din biserică. Aveau nevoie ca aceasta să fie finalizată și trimisă în termen de trei zile. Nu m-am putut abține să nu speculez: „De ce mi-a cerut dintr-o dată conducerea superioară să o evaluez pe Liu Li? Doarece capacitățile ei de lucru sunt slabe și adună evaluări pentru a lua în considerare demiterea ei? Sau ar putea fi din cauză că ei văd că are un simț al poverii, că face lucrare reală și vor să o promoveze? Dacă Liu Li este promovată și eu îi evidențiez lipsurile, conducerea va spune că tratez oamenii nedrept? Vor spune că toată lumea are lipsuri și că a descrie o persoană cu potențial de a fi cultivată într-o lumină atât de negativă arată o lipsă de discernământ? Dar dacă Liu Li urmează să fie demisă și eu îi evidențiez punctele forte, va spune conducerea că am cu adevărat un calibru deficitar? Vor pune la îndoială modul în care eu, o supervizoare a lucrării bazate pe texte, care adesea are părtășie cu frații și surorile despre principiile discernerii oamenilor, dar care, atunci când evaluează pe cineva, descrie într-o lumină atât de pozitivă pe cineva care urmează a fi demis, arătând astfel o lipsă de discernământ, aș putea îndeplini o datorie atât de importantă cu un asemenea calibru? Dacă s-ar întâmpla asta, conducerea ar avea cu siguranță o impresie proastă despre mine.” Cu acest lucru în minte, mi-am impus să tratez subiectul cu prudență și că evaluarea lui Liu Li trebuia scrisă cu acuratețe înainte de a o trimite. Știind că Wang Ying, partenera lui Liu Li, va veni să mă vadă a doua zi, mi-a venit o idee. M-am gândit: „De ce să nu încep prin a încerca să obțin câteva indicii de la Wang Ying și să testez puțin apele, pentru a afla dacă Liu Li este promovată sau demisă? Dacă îmi dau seama în ce direcție se îndreaptă Liu Li, va fi mai ușor să scriu evaluarea. Dacă va fi promovată, îi voi evidenția punctele forte, iar dacă va fi demisă, îi voi evidenția lipsurile. Voi redacta evaluarea în funcție de intențiile conducerii superioare. Astfel, conducerea va spune cu siguranță că am ceva discernământ ca supervizoare și nu voi sfârși prin a mă face de râs.”

A doua zi, o altă conducătoare de biserică, Wang Ying, a venit să discute cu mine despre chestiuni legate de lucrare, dar nu eram concentrată pe raportarea lucrării către ea, în schimb, mă tot întrebam: „Ce pot spune ca să o fac pe Wang Ying să-mi zică ce se va întâmpla cu Liu Li, fără ca ea să observe asta?” De îndată ce Wang Ying a terminat de vorbit, am început în mod conștient să pun întrebări de sondare: „În ultima vreme, ești singura care a venit să discute cu noi despre lucrare. Liu Li de ce nu a mai venit? Este ocupată?” Wang Ying a răspuns încet: „Este ocupată cu alte treburi.” Am presupus că Liu Li ar putea fi demisă, dar nu puteam fi sigură. Nu am îndrăznit să întreb direct, deoarece îmi era teamă că Wang Ying ar putea spune că nu mă concentrez asupra lucrării mele, așa că am continuat în mod indirect întrebările: „Voi două sunteți singurele conducătoare din jur, deci, cum gestionați volumul de muncă?” După ce am întrebat, am observat cu atenție fiecare privire și expresie a lui Wang Ying atunci când vorbea, încercând să găsesc chiar și cel mai mic indiciu pe care l-aș putea folosi pentru a stabili ce se întâmpla cu Liu Li. Dar, spre surprinderea mea, Wang Ying a răspuns simplu: „În ultima vreme, au fost multe lucrări de îndeplinit.” Răspunsul ei tot nu mi-a oferit o informație clară, prin urmare, m-am simțit foarte neliniștită. Ce era să fac? Tot nu știam dacă Liu Li urma să fie promovată sau demisă. Termenul-limită pentru trimiterea evaluării se apropia, dar nu mă puteam hotărî să o scriu, pentru că nu eram sigură cum să o fac corect. M-am gândit: „Ce-ar fi să scriu doar ceea ce știu și apoi să explic conducerii că m-am întâlnit cu Liu Li doar de câteva ori și că nu o cunosc bine, așa că evaluarea mea s-ar putea să nu fie precisă?” Dar apoi m-am răzgândit: „Vor spune conducătorii superiori că, în calitate de supervizoare, dacă încă nu am putut discerne o persoană după ce am întâlnit-o de mai multe ori, aveam un calibru scăzut și nu eram în stare să deslușesc lucrurile? Asta ar fi așa de rușinos! Las-o baltă. Aș putea la fel de bine să nu scriu evaluarea, astfel încât conducerea superioară să nu vadă dacă îmi lipsește discernământul.” Deci, nu am scris evaluarea. Dar când m-am gândit mai târziu la această chestiune, m-am simțit foarte vinovată. Mi-am dat seama că în casa lui Dumnezeu ni se cere să evaluăm oamenii corect și obiectiv, în primul rând pentru a înțelege dacă o persoană se aliniază la principiile de cultivare și de selecție, sau pentru a supraveghea și a verifica dacă o persoană face lucrare reală și este calificată pentru munca sa. Selectarea persoanei potrivite pentru o sarcină este crucială, deoarece afectează în mod direct eficiența lucrării și are legătură cu protejarea lucrării casei lui Dumnezeu, și, de asemenea, scrierea evaluării mi-ar putea garanta pătrunderea în adevărul a ce înseamnă să fii o persoană onestă. Prin urmare, de ce eram atât de reticentă să încep să scriu? De ce eram atât de tulburată? M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, sarcina de a scrie evaluarea lui Liu Li m-a făcut să mă simt atât de încurcată. Am fost reticentă și prea prudentă în legătură cu această chestiune și mi-a fost teamă că, dacă discernământul meu era deficitar și evaluarea ar fi fost inexactă, conducerea m-ar fi desconsiderat, așa că nu am fost dispusă să o scriu. Dumnezeule, te rog, călăuzește-mă să-mi recunosc firea coruptă.”

În timpul devoționalelor mele, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Antihriștii sunt orbi față de Dumnezeu, El nu are loc în inima lor. Când Îl întâlnesc pe Hristos, ei nu-L tratează diferit de o persoană obișnuită, luându-și constant indiciile din expresia și tonul Său, schimbându-și textul după cum este benefic situației, nespunând vreodată ce se întâmplă de fapt sau vreun lucru sincer, rostind doar cuvinte goale și doctrine, încercând să-L înșele și să-L păcălească pe Dumnezeul practic care le stă în fața ochilor. Ei nu au deloc o inimă cu frică de Dumnezeu. Nu sunt nici măcar capabili să-I vorbească lui Dumnezeu din inimă, să spună ceva real. Vorbesc precum un șarpe care se târăște, într-un mod întortocheat și indirect. Maniera și direcția cuvintelor lor sunt ca un vrej de pepene galben care se cațără pe un stâlp. De exemplu, când spui că o persoană are un calibru bun și ar putea fi promovată, vorbesc imediat despre cât de bună este și despre ceea ce se manifestă și se dezvăluie în aceasta; iar dacă spui că o persoană este rea, se reped să spună cât de rea și ticăloasă este, cum provoacă tulburări și perturbări în biserică. Când te interesezi despre unele situații reale, nu au nimic de spus; se eschivează, așteptând să ajungi la o concluzie, străduindu-se să înțeleagă sensul cuvintelor tale, astfel încât să-și alinieze cuvintele cu gândurile tale. Tot ceea ce spun ei reprezintă cuvinte plăcute auzului, măgulire și servilism; niciun cuvânt sincer nu iese din gura lor. Acesta este modul în care interacționează ei cu oamenii și Îl tratează pe Dumnezeu – atât sunt de înșelători. Aceasta este firea unui antihrist” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul zece (Partea a doua)”]. „Cuvintele Satanei au o anumită caracteristică: ceea ce spune Satana te face să te scarpini în cap, incapabil să înțelegi sursa cuvintelor sale. Uneori, Satana are motive și vorbește în mod intenționat și, uneori, condus de propria esență, de natura lui, astfel de cuvinte ies spontan și vin direct din gura Satanei. Satana nu petrece mult timp cântărind astfel de cuvinte; mai degrabă, ele sunt exprimate fără să se gândească. Când Dumnezeu l-a întrebat de unde vine, Satana a răspuns prin câteva cuvinte ambigue. Te simți foarte nedumerit, fără să știi vreodată de unde anume vine Satana. Există vreunul printre voi care vorbește astfel? Ce mod de a vorbi este acesta? (Este ambiguu și nu dă un anumit răspuns.) Ce fel de cuvinte ar trebui să folosim pentru a descrie acest mod de a vorbi? Este diversionist și îndrumă greșit. Să presupunem că cineva nu vrea să-i lase pe ceilalți să știe ce au făcut ieri. Tu îi întrebi: «Te-am văzut ieri. Unde mergeai?» Ei nu-ți spun direct unde au mers. Mai degrabă, ei spun: «Ce zi a fost ieri. A fost foarte obositoare!» Ți-au răspuns la întrebare? Ei au făcut-o, însă nu ți-au dat răspunsul pe care l-ai vrut. Acesta este «geniul» din iscusința vorbirii omului. Tu nu poți niciodată să descoperi ceea ce vor să spună, nici să înțelegi motivul sau intenția cuvintelor lor. Nu știi ce încearcă ei să evite, deoarece, în inima lor, au propria poveste – acesta este un lucru perfid. Există vreunul printre voi care, de asemenea, vorbește deseori în acest fel? (Da.) Care este atunci scopul vostru? Uneori, este ca să vă protejați propriile interese, alteori, ca să vă păstrați mândria, poziția și imaginea, să vă protejați secretele vieții private? Oricare ar fi scopul, este indisolubil și legat de interesele voastre. Nu este aceasta natura omului? Toți cei care au o astfel de natură sunt în strânsă legătură cu Satana, dacă nu chiar familia lui. Putem spune astfel, nu-i așa? General vorbind, această manifestare este detestabilă și dezgustătoare” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul IV”). Dumnezeu expune faptul că antihriștii, în interacțiunile lor cu Dumnezeu, acționează întotdeauna înșelător, extrăgând indicii din exprimarea Sa înainte de a decide cum să acționeze. Ei nu vorbesc cinstit înaintea lui Hristos și se folosesc de îngustimea minții umane pentru a-L înșela pe Dumnezeu. Firea lor este cu adevărat înșelătoare și ticăloasă și-L face pe Dumnezeu să îi deteste. Reflectând, mi-am dat seama că și eu mă comportasem la fel. Conducerea superioară îmi ceruse să scriu o evaluare a lui Liu Li și, indiferent dacă Liu Li era promovată sau demisă, ar fi trebuit să-mi scriu evaluarea pe baza înțelegerii mele despre ea, în mod obiectiv și factual, deoarece așa se susține lucrarea bisericii. Dar în loc să mă gândesc cum să vorbesc cinstit și cum să scriu ceea ce știam în mod corect și obiectiv, îndeplinindu-mi responsabilitatea, am speculat mai întâi ce însemna cererea de evaluare și cum să o scriu în avantajul meu. Mi-a fost teamă că, dacă evaluarea mea era inexactă, conducerea superioară mi-ar vedea lipsurile și ar crede că îmi lipsește discernământul, apoi ar avea o impresie proastă despre mine. Pentru a-mi proteja imaginea și statutul în ochii conducerii, am vrut să-mi dau seama de intenția ei și să mă inspir din asta. Când Wang Ying a venit să îmi cerceteze lucrarea, nu m-am concentrat să prezint un raport adecvat, ci, în schimb, îmi storceam creierii, gândindu-mă cum să o fac pe Wang Ying să-mi spună ce se întâmplă cu Liu Li. Dacă Liu Li era promovată, m-aș fi inspirat din asta și aș fi flatat-o, i-aș fi evidențiat punctele forte și i-aș fi minimalizat lipsurile, dar dacă Liu Li ar fi fost demisă, i-aș fi scos în evidență aceste lipsuri. Am crezut că trimiterea unei astfel de evaluări va face conducerea superioară să creadă că eram o supervizoare de calibru bun, că apreciam oamenii cu acuratețe și că nu aveam atâtea lipsuri. Când evaluam pe cineva ca fiind bun sau rău nu mă bazam pe fapte și pe adevărurile-principii, ci mai degrabă pe faptul dacă persoana respectivă era promovată sau demisă. Mă lăsam influențată de cei din jur, ceea ce făcea ca evaluarea să nu fie nici obiectivă, nici veridică. Fiecare persoană are atât puncte forte, cât și puncte slabe, așa că trebuia să scriu evaluări corecte, obiective și veridice. Dacă persoana nu este bună și eu scriu o evaluare pozitivă, atunci comit o înșelăciune, iar dacă acest lucru îi induce în eroare pe alții și aduce consecințe nefaste perturbând și tulburând lucrarea bisericii, atunci eu fac rău și mă opun lui Dumnezeu. Dar dacă persoana urmărește adevărul și eu scriu o evaluare negativă, atunci sunt nedreaptă cu ea, îi fac rău și îi refuz oportunitatea de a se instrui. Solicitarea conducerii ca eu să evaluez o persoană se datora faptului că au vrut să cerceteze această persoană și să o evalueze în mod cuprinzător în funcție de evaluarea majorității, deoarece acest lucru asigură acuratețe și obiectivitate. Prin urmare, fiecare evaluare este importantă. Dar eu am fost condusă de firea mea coruptă, încercând să exagerez sau să minimalizez punctele forte și punctele slabe ale unei persoane de dragul propriului meu interes, ceea ce riscă să inducă oamenii în eroare și face dificilă înțelegerea corectă și obiectivă a unei persoane de către conducere. Fără să vreau, obstrucționam și perturbam lucrarea de selectare și de cultivare a oamenilor în casa lui Dumnezeu. Am văzut că firea mea este aceeași cu cea a unui antihrist și că încercam să vorbesc și să ascult de dragul propriului meu interes, încercând să citesc printre rânduri și străduindu-mă foarte mult să găsesc informații. Eram atât de înșelătoare și trăiam fără demnitate sau integritate. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Onestitatea înseamnă să vă dăruiți inima lui Dumnezeu, să fiți sinceri cu El în privința tuturor lucrurilor, să fiți deschiși cu El în toate lucrurile, să nu ascundeți niciodată faptele, să nu încercați să-i înșelați pe cei superiori și pe cei inferiori vouă și niciodată să nu faceți lucruri doar ca să intrați în grațiile lui Dumnezeu. Pe scurt, să fiți cinstiți înseamnă să fiți puri în acțiunile și cuvintele voastre și să nu înșelați nici pe Dumnezeu, nici pe om” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Trei avertismente”). Cerințele lui Dumnezeu pentru noi nu sunt mari. El pur și simplu speră ca noi să vorbim și să acționăm cu sinceritate, spunând lucrurilor pe nume, și să fim persoane oneste, practice și deschise, evitând minciuna, înșelăciunea și ascunderea. Nu o cunoșteam bine pe Liu Li și nu o puteam discerne cu exactitate, așa că ar fi trebuit să-mi scriu evaluarea în funcție de ceea ce știam și să spun adevărul. Trebuia doar să nu am motive ascunse, să nu mă implic în înșelăciune și să fiu practică și corectă în felul în care îi tratam pe alții. Dar intențiile mele au fost necorespunzătoare și am încercat să folosesc această evaluare pentru a obține favoruri de la conducerea superioară. Am încercat să le analizez preferințele și intențiile și să decid cum să scriu evaluarea pe baza dorințelor lor. Conducerea a vrut să cerceteze o persoană cerându-mi evaluarea, dar nu au primit vreun cuvânt sincer din partea mea. O așa atitudine era departe de comportamentul unei persoane oneste! Dându-mi seama de acest lucru, m-am simțit dezgustată de firea mea înșelătoare.

Mai târziu, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Și ce înseamnă să te temi de Dumnezeu și să te ferești de rău? De exemplu, atunci când evaluezi o persoană – asta se referă la teama de Dumnezeu și la ferirea de rău. Cum o evaluezi? (Trebuie să fim cinstiți, drepți și corecți, iar cuvintele noastre nu trebuie să se bazeze pe sentimentele personale.) Când spui exact ceea ce gândești și exact ceea ce ai văzut, ești sincer. În primul rând, practicarea onestității se aliniază cu faptul de a urma calea lui Dumnezeu. Aceasta este ceea ce Dumnezeu îi învață pe oameni; aceasta este calea lui Dumnezeu. Care este calea lui Dumnezeu? Să te temi de Dumnezeu și să te ferești de rău. A fi sincer nu face parte din a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău? Și nu înseamnă că urmezi calea lui Dumnezeu? (Ba da.) Dacă nu ești sincer, atunci ceea ce ai văzut și ceea ce crezi nu reprezintă același lucru cu ceea ce-ți iese din gură. Cineva te întreabă: «Care este părerea ta despre acea persoană? Este el responsabil în lucrarea bisericii?», iar tu răspunzi: «Este grozav. Este mai responsabil decât mine, calibrul lui este mai bun decât al meu și, de asemenea, umanitatea lui este bună. Este matur și stabil.» Dar asta este ceea ce gândești în inima ta? Ceea ce vezi de fapt este că, deși această persoană are calibru, ea nu este de încredere, este destul de înșelătoare și foarte calculată. La asta te gândești cu adevărat în mintea ta, dar când vine timpul să vorbești, îți trece prin minte că «Nu pot spune adevărul. Nu trebuie să jignesc pe nimeni», așa că spui rapid altceva și alegi lucruri frumoase de spus despre el, dar nimic din ce spui nu este ceea ce crezi cu adevărat; totul este minciună și fals, totul. Indică acest lucru faptul că urmezi calea lui Dumnezeu? Nu. Ai luat calea Satanei, calea demonilor. Care este calea lui Dumnezeu? Este adevărul, este baza în funcție de care ar trebui să se comporte oamenii și este calea de a te teme de Dumnezeu și de a te feri de rău. Deși vorbești cu o altă persoană, Dumnezeu te ascultă și El; El îți urmărește inima și ți-o examinează. Oamenii ascultă ceea ce spui, dar Dumnezeu îți cercetează atent inima. Sunt oamenii capabili să analizeze inimile oamenilor? În cel mai bun caz, oamenii pot să-și dea seama că nu spui adevărul; ei pot vedea ce este la suprafață, dar Dumnezeu poate să vadă în adâncul inimii tale. Numai Dumnezeu poate să vadă ce gândești, ce plănuiești și ce mici urzeli, căi perfide și gânduri active ai în inima ta. Când Dumnezeu vede că nu spui adevărul, care este părerea și evaluarea Lui despre tine? Că nu ai urmat calea lui Dumnezeu în această chestiune, pentru că nu ai spus adevărul” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Din cuvintele lui Dumnezeu, este clar că lui Dumnezeu Îi plac oamenii cinstiți. Oamenii cinstiți au o inimă cu frică de Dumnezeu și Îl onorează ca fiind măreț, indiferent cu ce se confruntă. Nu m-am gândit niciodată că a scrie evaluări implică adevărul despre teama de Dumnezeu, așa că nu am luat în serios evaluarea. Acum, reflectând la problema evaluării lui Liu Li, am văzut că Liu Li avea unele lipsuri și deficiențe în datoria ei, dar și puncte forte și, dacă nu puteam discerne cu exactitate ce fel de persoană era, trebuia să raportez direct ceea ce observasem, să accept scrutarea lui Dumnezeu, să fiu cinstită și nu înșelătoare. Asta însemna cu adevărat să fii o persoană onestă și să spui adevărul. Dar, pentru a-mi proteja mândria și statutul, mi-era teamă că, dacă evaluarea mea era inexactă, conducerea superioară ar putea vedea cum sunt cu adevărat și mi-era teamă să nu fiu făcută de rușine și să nu fiu privită de sus, așa că am recurs la șiretlicuri și nu am spus adevărul. Am ales să nu scriu evaluarea decât să risc să fiu făcută de râs. Am fost atât de înșelătoare și de suspicioasă! Nu am fost dispusă să fiu sinceră și să spun adevărul, ceea ce a arătat că nu aveam deloc o inimă cu frică de Dumnezeu! Oamenii care au o inimă cu frică de Dumnezeu sunt prudenți și atenți atunci când îi evaluează pe alții și își pot exprima cu pragmatism înțelegerea și părerea despre o persoană. Ei pot face acest lucru fără motive personale și spun atât cât știu, fără să exagereze sau să ascundă lucruri. Acesta este comportamentul unei persoane oneste. Cu toate acestea, atunci când oamenii care nu au o inimă cu frică de Dumnezeu îi evaluează pe alții, nu se gândesc dacă vorbele lor se bazează pe fapte sau dacă-L ofensează pe Dumnezeu, spun doar ceea ce îi avantajează și nici un adevăr nu le iese din gură. Astfel de oameni au firi atât de înșelătoare. De data aceasta, prin scrierea evaluării, am fost dezvăluită și am văzut că nu puteam accepta scrutarea lui Dumnezeu în datoria mea, că îmi lipsea o inimă cu frică de Dumnezeu și că am acționat pe baza a ceea ce era benefic pentru mine, punându-mi interesele mai presus de practicarea adevărului. Aceasta însemna că mergeam pe calea împotrivirii față de Dumnezeu. Nu m-am așteptat ca, după ce am crezut în Dumnezeu atât de mulți ani, firea mea satanică să rămână neschimbată și că aș putea fi în continuare înșelătoare când era vorba de interesele mele. Ar fi atât de periculos să continui așa! M-am rugat lui Dumnezeu în inima mea, pentru a mă pocăi, cerându-I să mă îndrume spre o înțelegere mai profundă a firii mele satanice.

Într-o zi, în timpul devoționalelor mele, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Cel mai greu de depistat e ticăloșia, deoarece a devenit natura omului și el începe să o laude și chiar mai multă ticăloșie i se va părea ceva normal. Așadar, o fire ticăloasă e și mai greu de detectat decât una intransigentă. Unii oameni spun: «Cum de nu e ușor de depistat? Toți oamenii au pofte rele. Nu e asta ticăloșia?» Acest lucru e superficial. Ce este adevărata ticăloșie? Ce stări sunt ticăloase atunci când se manifestă? Este o fire ticăloasă atunci când oamenii folosesc declarații răsunătoare ca să ascundă intențiile ticăloase și rușinoase care se află în adâncul inimii lor, iar apoi să-i facă pe ceilalți să creadă că aceste afirmații sunt foarte bune, oneste și legitime și, în cele din urmă, să își atingă motivele ascunse? De ce se numește acest lucru a fi ticălos, și nu a fi înșelător? În ceea ce privește firea și esența, înșelăciunea nu este chiar la fel de rea. A fi ticălos este mai grav decât a fi înșelător, reprezintă un comportament mai insidios și mult mai abject decât înșelăciunea și este dificil pentru omul de rând să vadă acest lucru așa cum este de fapt. De exemplu, ce fel de cuvinte a folosit șarpele pentru a o ademeni pe Eva? Cuvinte amăgitoare, care sună corect și par a fi spuse pentru binele tău. Tu nu ești conștient că există ceva în neregulă cu aceste cuvinte sau vreo intenție malițioasă în spatele lor și, în același timp, ești incapabil să renunți la aceste sugestii făcute de Satana. Aceasta este ispita. Când ești ispitit și asculți astfel de cuvinte, nu te poți abține să nu fii ademenit și este posibil să cazi într-o capcană, atingând astfel scopul Satanei. Aceasta se numește ticăloșie. Șarpele a folosit această metodă pentru a o ademeni pe Eva. Este acesta un tip de fire? (Da.) De unde vine acest tip de fire? Vine de la șarpe, de la Satana. Acest tip de fire ticăloasă există în natura omului” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai cunoașterea de sine este de ajutor în căutarea adevărului”). Dumnezeu expune faptul că, atunci când oamenii interacționează unii cu alții, ei folosesc adesea afirmații pompoase și par să se angajeze într-o comunicare legitimă, dar, în realitate, aceasta este plină de înșelăciune. Ei folosesc afirmații care par bune și corecte pentru a-și ascunde intențiile și a-și atinge scopurile. Aceasta este o fire ticăloasă, iar Dumnezeu îi detestă și îi urăște cel mai mult pe acești oameni. În acest moment, mi-am dat seama cât de gravă era firea mea ticăloasă. Când Wang Ying a venit să îmi cerceteze lucrarea, sub pretextul îngrijorării pentru Liu Li, m-am dat peste cap pentru a întreba dacă Liu Li era ocupată cu munca, menționând că nu o mai văzusem de mult timp. Această întrebare părea a fi o preocupare legitimă față de Liu Li, dar, de fapt, o foloseam pentru a încerca să extrag informațiile pe care le doream de la Wang Ying și pentru a o face să dezvăluie ce urma să se întâmple cu Liu Li. Dar când Wang Ying nu a dat curs întrebărilor mele, mi-am schimbat strategia și am început să cer informații despre Liu Li sub pretextul că-mi pasă de lucrarea bisericii. Mi-am dat seama că, pentru a-mi atinge obiectivele, unelteam constant prin cuvintele și acțiunile mele, întinzându-i o capcană lui Wang Ying fără ca ea să știe, străduindu-mă să folosesc o discuție aparent normală pentru a o face să zică ce îmi doream, astfel încât să pot obține informațiile căutate. Îmi păstram calmul exterior și nimic nu părea în neregulă, dar, în sinea mea, plănuiam și complotam. Eram lipsită de sinceritate atunci când vorbeam sau interacționam cu ceilalți și, în schimb, mă bazam pe firea mea satanică manipulând și complotând. Am văzut că natura mea era cu adevărat ticăloasă! La fel ca șarpele care a ispitit-o pe Eva să mănânce din pomul cunoașterii binelui și răului, cuvintele sale păreau corecte, dar subtil și indirect îi rătăceau pe oameni, ascunzând adevăratele sale intenții. Aceasta este firea ticăloasă a Satanei. Nu era natura cuvintelor și acțiunilor mele precum cea a șarpelui? Era un mod de viață atât de înșelător și de viclean! Situația prezentă presupunea doar să scriu o evaluare și nu implica interese majore, dar tot am folosit metode atât de josnice și de detestabile pentru a fi înșelătoare și vicleană. Dacă această fire a mea rămânea neschimbată, atunci, când venea vorba de probleme ce implicau interese majore, aș înșela cu siguranță oamenii și L-aș înșela pe Dumnezeu cu firea mea ticăloasă și vicleană și aș comite rele și mai mari care ar ofensa firea lui Dumnezeu. Am văzut cât de periculos era pentru mine dacă firea mea ticăloasă și înșelătoare rămânea neschimbată.

Mai târziu, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Împărăția Mea are nevoie de cei care sunt onești, de cei care nu sunt ipocriți sau amăgitori. Nu sunt oamenii sinceri și onești nepopulari în lume? Eu sunt chiar opusul. Este acceptabil ca oamenii onești să vină la Mine; tipul acesta de persoană Mă încântă și, în plus, am nevoie de tipul acesta de persoană. Chiar aceasta este dreptatea Mea” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 33). „În această perioadă în care practici onestitatea, inevitabil întâlnești multe eșecuri și momente în care corupția ta este dezvăluită. S-ar putea să existe momente când cuvintele și gândurile tale nu se aliniază sau momente de prefăcătorie și înșelăciune. Cu toate acestea, indiferent ce se abate asupra ta, dacă vrei să spui adevărul și să fii o persoană onestă, trebuie să fii capabil să renunți la mândria și la vanitatea ta. Când nu înțelegi ceva, spune că nu înțelegi; când ceva îți este neclar, spune că îți e neclar. Nu-ți fie teamă că alții te vor privi de sus sau vor avea o părere proastă despre tine. Dacă vorbești din inimă și spui adevărul consecvent, în felul acesta, vei găsi bucuria, pacea și un simț al degajării și al libertății în inima ta, iar vanitatea și mândria nu te vor mai constrânge. Indiferent cu cine interacționezi, dacă poți exprima ce gândești cu adevărat, dacă îți poți deschide inima față de ceilalți și nu te prefaci că știi lucruri pe care nu le știi, atunci aceasta este o atitudine onestă. Uneori, oamenii s-ar putea să te privească de sus și să te facă nesăbuit pentru că spui întotdeauna adevărul. Ce ar trebui să faci într-o astfel de situație? Ar trebui să spui: «Chiar dacă toți mă fac nesăbuit, sunt hotărât să fiu o persoană onestă și nu una înșelătoare. Voi vorbi sincer și conform faptelor. Deși sunt murdar, corupt și netrebnic înaintea lui Dumnezeu, tot voi spune adevărul, fără prefăcătorie și deghizări.» Dacă vorbești în felul acesta, inima ta va fi fermă și împăcată. Ca să fii o persoană onestă, trebuie să renunți la vanitatea și la mândria ta și, pentru a spune adevărul și a-ți exprima adevăratele sentimente, nu ar trebui să te temi de batjocura și disprețul celorlalți. Chiar dacă alții te tratează ca pe un nesăbuit, nu ar trebui să te cerți sau să te aperi. Dacă poți să practici adevărul în felul acesta, poți deveni o persoană onestă” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar fiind o persoană onestă poți trăi adevărata asemănare umană”). Dumnezeu spune clar pe cine place și pe cine urăște. Numai oamenii cinstiți sunt acceptați și binecuvântați de Dumnezeu. Dumnezeu este sfânt, iar în El nu există necinste sau înșelăciune. Cuvintele lui Dumnezeu sunt întotdeauna directe și clare. La fel cum Dumnezeu i-a instruit clar pe Adam și pe Eva în Grădina Edenului, spunându-le care fruct din ce pom puteau mânca și care le-ar fi adus moartea. Instrucțiunile lui Dumnezeu au fost clare și fără nici un ascunziș. De asemenea, Dumnezeu ne cere să fim oameni curați și cinstiți, deoarece aceasta este o asemănare umană adevărată. Trăind în lumea Satanei, oamenii interacționează folosind minciuni, înșelăciuni și trucuri, purtând mereu măști și trăind într-un mod obositor. În cele din urmă, ei vor sfârși doar prin a fi corupți din ce în ce mai profund de Satana și se vor confrunta cu pedeapsa dreaptă a lui Dumnezeu. Am văzut că unii frați și surori din jurul meu erau capabili să practice onestitatea, că, atunci când vedeau că alți oameni aveau probleme, puteau să le semnaleze direct pentru a-i ajuta, iar atunci când vedeau că cineva face lucruri care nu se aliniază la adevăr, puteau să emondeze public acea persoană, puteau fi sinceri și să ofere ajutor și sprijin reciproc. Acești oameni erau puri și se simțeau eliberați și liberi, urmăreau să fie oameni onești și să meargă pe calea mântuirii. Am ajuns să înțeleg ce înseamnă să fii o persoană onestă, iar cuvintele lui Dumnezeu mi-au oferit o cale de practică. Nu mai puteam complota sau înșela pentru mândrie sau statut. Un astfel de comportament era cu adevărat detestabil! Trebuia să întrunesc standardul unei persoane cinstite, așa cum cere Dumnezeu, și să scriu cu sinceritate ceea ce știam despre Liu Li. Chiar dacă asta însemna să pierd respectul celorlalți dacă nu era precis, cât timp eram cinstită și-L mulțumeam pe Dumnezeu, ar fi fost suficient.

De asemenea, am avut un punct de vedere fals cu privire la evaluările scrise, gândindu-mă că, în calitate de supervizoare a lucrării bazate pe texte, ar trebui să fiu capabilă să discern oamenii și să scriu evaluări corecte pentru a fi considerată competentă, așa că am fost reticentă în a fi sinceră, de teama de a nu scrie o evaluare decentă și de a pierde respectul celorlalți. Mai târziu, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Când cineva este ales de către frați și surori să fie conducător sau este promovat de casa lui Dumnezeu să facă o anumită parte a lucrării sau să îndeplinească o anumită datorie, acest lucru nu înseamnă că are un statut sau o poziție specială sau că adevărurile pe care le înțelege sunt mai profunde și mai numeroase decât cele înțelese de alți oameni – cu atât mai puțin că această persoană este capabilă să se supună lui Dumnezeu și nu-L va trăda. Cu siguranță, nici nu înseamnă că Îl cunoaște pe Dumnezeu și că este cineva care se teme de El. De fapt, nu a atins nimic din toate acestea. Promovarea și cultivarea nu sunt decât promovare și cultivare în sensul direct și nu echivalează cu faptul că persoana respectivă a fost predestinată și aprobată de Dumnezeu. Promovarea și cultivarea sa înseamnă pur și simplu că a fost promovată și așteaptă cultivarea. Iar rezultatul final al acestei cultivări depinde de faptul dacă această persoană urmărește adevărul și dacă este capabilă să aleagă calea urmăririi adevărului. Așadar, atunci când cineva din biserică este promovat și cultivat pentru a fi conducător, acesta este doar promovat și cultivat în sensul direct; nu înseamnă că deja este conform standardului sau că este competent în calitate de conducător, că este deja capabil să îndeplinească lucrarea de conducere și poate să facă o lucrare reală – nu așa stau lucrurile. Majoritatea oamenilor nu pot discerne aceste lucruri și, bazându-se pe închipuirile proprii, îi admiră pe cei care au fost promovați. Aceasta este o greșeală. Indiferent de cât de mulți ani cred în Dumnezeu, oare cei care sunt promovați chiar dețin adevărul-realitate? Nu neapărat. Sunt ei capabili să implementeze rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu? Nu neapărat. Au un simț al răspunderii? Sunt loiali? Pot să se supună? Când se confruntă cu o problemă, sunt capabili să caute adevărul? Toate acestea sunt necunoscute” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (5)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că, în casa lui Dumnezeu, indiferent dacă cineva este un conducător sau un supervizor, nu înseamnă că ei înțeleg toate aspectele adevărului sau că posedă toate aspectele adevărurilor-realități. Desemnarea mea ca supervizoare de către biserică a fost doar o oportunitate pentru mine de a mă instrui și nu însemna că am înțeles mai mult adevăr decât alții sau că puteam discerne diferite tipuri de oameni. A devenit clar pentru mine că existau multe adevăruri pe care nu le înțelegeam și că trebuia să experimentez diverse medii pentru a le dobândi. Mi-am dat seama că, dacă prețuiam această oportunitate și căutam mai mult prin rugăciune, dacă acționam conform adevărului când mă izbeam de lucruri, viața mea ar fi crescut rapid. Cu toate acestea, aveam o părere foarte bună despre mine prin prisma funcției mele de supervizoare, crezând că trebuia să am discernământ și să scriu evaluări precise. Pentru a obține laude și admirație din partea conducerii superioare, am sfârșit prin a mă angaja în înșelăciune și necinste pentru a mă ascunde, în loc să-mi văd lipsa de discernământ și să caut mai mult adevăr în acest domeniu. Dacă aș continua în acest fel, nu numai că m-ar împiedica să înțeleg adevărul, dar mi-ar face și firea din ce în ce mai înșelătoare, iar în cele din urmă, nu aș câștiga nimic. Dându-mi seama de acest lucru, am devenit capabilă de a-mi trata lipsurile corect.

Nu după mult timp, am primit o scrisoare de la conducerea superioară, în care mi se cerea să scriu o evaluare a surorii Sun Lan. M-am gândit: „M-am întâlnit cu Sun Lan doar două zile, așa că înțelegerea mea despre ea este limitată. Dacă evaluarea este inexactă, oare conducătorii vor crede că nu am discernământ și mă vor privi de sus?” Dar apoi m-am gândit: „Am auzit că Sun Lan merită cultivată, așa că poate ar trebui să-i evidențiez punctele forte. Cu o astfel de evaluare, conducerea va spune cu siguranță că, din moment ce sunt capabilă să evaluez cu exactitate o persoană după doar două zile, am discernământ. Asta chiar mă va face să arăt bine.” În acel moment, mi-am dat seama că încercam din nou să mă implic în înșelăciune. Dumnezeu orchestrase acest mediu pentru a testa dacă pot fi o persoană onestă. A scrie evaluări implică promovarea sau respingerea unei persoane – nu este o chestiune banală. Nu puteam alege să scriu o evaluare în funcție de propriile mele interese. Apoi am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Când vorbești, te învârți în cerc de-atâtea ori, te gândești atât de mult și trăiești într-un mod atât de obositor, totul ca să-ți protejezi reputația și mândria! E mulțumit oare Dumnezeu de oamenii care se poartă astfel? Dumnezeu detestă oamenii înșelători mai presus de toate. Dacă vrei să fii liber de influența Satanei și să dobândești mântuirea, atunci trebuie să accepți adevărul. Trebuie să începi prin a deveni o persoană onestă. Fii direct, spune adevărul, nu fi constrâns de sentimentele tale, eliberează-te de prefăcătorie, șiretlicuri și vorbește și gestionează problemele folosindu-te de principii – acesta-i un mod ușor și fericit de-a trăi și vei fi capabil să trăiești înaintea lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin practicarea adevărului poți rupe cătușele unei firi corupte”). Nu mai puteam să mă ascund sau să mă deghizez de dragul vanității și al statutului meu. Trebuia să fiu o persoană onestă și pragmatică. Trebuia să scriu ceea ce știam, fără să-mi pese cum m-ar putea percepe ceilalți. Comportându-mă în acest fel, m-aș simți mai liniștită. Așa că am scris o evaluare obiectivă și corectă a lui Sun Lan și am trimis-o. Am simțit un profund sentiment de ușurare și de eliberare în inima mea. Nu mă mai simțeam ca înainte, când depuneam un efort mental imens pentru înșelăciune. După ce am experimentat plăcerea de a vorbi sincer și de a practica adevărul, mi-am spus că, pe viitor, atunci când mă confrunt cu probleme care implică mândria mea, indiferent cât de jenante deveneau lucrurile, trebuia să fiu deschisă și transparentă. Slavă lui Dumnezeu!