Cei mai mulți oameni cred în Dumnezeu de dragul destinației lor viitoare sau pentru desfătare temporară. Aceia care nu au îndurat nicio emondare cred în Dumnezeu pentru a intra în ceruri, pentru a câștiga răsplăți. Ei nu cred în Dumnezeu pentru a fi desăvârșiți sau pentru a îndeplini datoria de ființe create. Cu alte cuvinte, majoritatea oamenilor nu cred în Dumnezeu pentru a-și îndeplini responsabilitățile sau pentru a-și încheia datoria. Rareori cred oamenii în Dumnezeu cu scopul de a trăi vieți pline de sens, nici nu există aceia care cred că din moment ce omul este în viață, ar trebui să-L iubească pe Dumnezeu pentru că este absolut firesc și justificat să o facă și este vocația naturală a omului. Astfel, chiar dacă diferiți oameni își urmăresc fiecare propriile scopuri, ținta căutării lor și motivația din spatele ei sunt similare și, mai mult, pentru majoritatea dintre ei, obiectele închinării lor sunt aproape aceleași. Pe parcursul ultimelor câteva mii de ani, mulți credincioși au murit, și mulți au murit și au fost născuți din nou. Nu doar un om sau doi Îl urmăresc pe Dumnezeu, nici măcar o mie sau două, totuși, majoritatea acestor oameni caută de dragul propriilor perspective sau al speranțelor lor minunate pentru viitor. Aceia care Îi sunt devotați lui Hristos sunt puțini și rari. Mulți credincioși devotați tot au murit prinși în propriile mreje și, pe lângă aceasta, numărul oamenilor care au fost victorioși este imperceptibil de mic. Până în această zi, motivele pentru care oamenii eșuează, sau secretele victoriei lor, le sunt încă necunoscute. Aceia care sunt obsedați de a-L urmări pe Hristos încă nu s-au trezit și nu au dat de capăt acestor mistere pentru că pur și simplu nu știu. Chiar dacă fac eforturi minuțioase în căutarea lor, calea pe care umblă este cărarea eșecului pe care au umblat odată înaintașii lor, și nu cea a succesului, pe care au umblat alții care au venit înainte. În acest fel, indiferent cum urmăresc, nu umblă ei pe calea care conduce spre întuneric? Ceea ce câștigă ei nu sunt fructe amare? Este destul de greu de prezis dacă oamenii care îi imită pe cei care au avut succes în vremuri trecute vor primi, în final, binecuvântări sau vaiete. La urma urmelor, cât de slabe sunt probabilitățile pentru oamenii care urmăresc luând-o pe urmele pașilor celor care au eșuat? Nu au ei și mai mari șanse de eșec? Ce valoare are calea pe care ei umblă? Nu își irosesc ei eforturile? Indiferent dacă oamenii au succes sau eșuează în căutarea lor, există, pe scurt, un motiv pentru care ei procedează astfel și câștigul sau pierderea lor nu sunt determinate de faptul că ei urmăresc după cum vor.

Cea mai fundamentală cerință pentru credința omului în Dumnezeu este ca acesta să aibă o inimă cinstită și să poată să se dedice în întregime și să se supună cu adevărat. Ceea ce este cel mai greu pentru om este să-și pună la dispoziție întreaga viață în schimbul credinței adevărate prin care poate obține adevărul deplin și să-și îndeplinească datoria ca ființă creată. Acest lucru este inaccesibil celor care eșuează și chiar și mai inaccesibil celor care nu pot să-L găsească pe Hristos. Tocmai pentru că nu este bun la a se dedica în întregime lui Dumnezeu, pentru că nu este dispus să își facă datoria pentru Creator, pentru că a văzut adevărul, dar îl evită și merge pe propria cale, căci urmărește întotdeauna calea celor care au eșuat, pentru că se răzvrătește întotdeauna împotriva Cerului, omul eșuează mereu, întotdeauna este prins în capcană de intriga Satanei și în propriile mreje. Pentru că omul nu Îl cunoaște pe Hristos, pentru că omul nu este expert în înțelegerea și experimentarea adevărului, pentru că omul se închină prea mult lui Pavel și are o dorință prea puternică să meargă în Cer, pentru că omul solicită întotdeauna ca Hristos să-l asculte și-I poruncește lui Dumnezeu, toate acele figuri mărețe și importante și aceia care au experimentat vicisitudinile lumii continuă să fie incapabili să scape de moarte și mor în mijlocul mustrării lui Dumnezeu. Tot ceea ce pot spune despre astfel de oameni este că au parte de morți nenaturale. Consecința cu care se confruntă – moartea lor – nu este fără justificare și, în afară de asta, nu este eșecul lor chiar mai intolerabil pentru legea Cerului? Adevărul vine din lumea omului, totuși, adevărul dintre oameni este dat mai departe de Hristos. Își are originea de la Hristos, adică de la Dumnezeu Însuși, iar asta nu este ceva de care omul este capabil. Cu toate acestea, Hristos doar oferă adevărul; El nu a venit aici să decidă dacă omul va avea succes în urmărirea adevărului. Prin urmare, succesul sau eșecul omului în privința adevărului depinde în totalitate de propria căutare. Aceasta este o chestiune care nu a avut nimic de-a face cu Hristos, ci este în schimb determinată de căutarea omului. Destinația omului și succesul sau eșecul lui nu pot fi puse toate în seama lui Dumnezeu, așa încât Dumnezeu Însuși să trebuiască să le poarte, pentru că nu este o problemă a lui Dumnezeu Însuși, ci este direct legată de datoria pe care ar trebui să o îndeplinească ființele create. Majoritatea oamenilor au câteva cunoștințe despre căutarea și destinația lui Pavel și a lui Petru, totuși, oamenii nu cunosc nimic mai mult decât finalul lui Petru și cel al lui Pavel și sunt ignoranți în privința secretului din spatele succesului lui Petru sau a deficiențelor care au condus la eșecul lui Pavel. Și astfel, dacă sunteți complet incapabili să vedeți în profunzime esența căutării lor, atunci căutarea majorității dintre voi tot va eșua și chiar dacă un număr mic dintre voi vor avea succes, totuși, nu vor fi egali cu Petru. Dacă, însă, calea căutării tale este cea corectă, atunci ai o speranță de succes; dacă, însă, calea pe care pășești în căutarea adevărului este cea greșită, atunci vei fi veșnic incapabil de succes și vei întâmpina același final ca și Pavel.

Petru a fost un om care a fost desăvârșit. Doar după ce a experimentat mustrare și judecată și a obținut astfel o inimă pură și iubitoare de Dumnezeu, a fost pe deplin desăvârșit; calea pe care a umblat a fost calea care l-a dus la desăvârșire. Cu alte cuvinte, încă de la început, Petru a mers pe calea corectă, și motivația lui pentru a crede în Dumnezeu a fost cea corectă și, astfel, a devenit cineva care a fost desăvârșit; a călcat pe o cale nouă pe care omul nu mai umblase înainte. Totuși, calea pe care umblase Pavel încă de la început a fost cărarea împotrivirii la adresa lui Hristos, și faptul că el a lucrat pentru Hristos câteva decenii a fost doar pentru că Duhul Sfânt dorea să-l folosească și să profite de darurile lui și de toate meritele pentru a face lucrarea Lui. El a fost pur și simplu cineva folosit de Duhul Sfânt și nu a fost folosit pentru că Isus i-a privit în mod favorabil umanitatea, ci datorită darurilor lui. El a putut să lucreze pentru Isus pentru că a fost lovit, nu pentru că a fost fericit să o facă. El a fost capabil să facă o astfel de lucrare datorită luminării și călăuzirii Duhului Sfânt, și lucrarea pe care a făcut-o nu reprezenta în niciun caz căutarea lui sau umanitatea lui. Lucrarea lui Pavel reprezenta lucrarea unui slujitor, ceea ce înseamnă că el a făcut lucrarea unui apostol. Petru, însă, a fost diferit: și el a făcut o lucrare; nu a fost atât de măreață ca și lucrarea lui Pavel, dar el a lucrat în timp ce-și urmărea propria intrare, iar lucrarea lui a fost diferită de lucrarea lui Pavel. Lucrarea lui Petru a fost îndeplinirea datoriei unei ființe create. El nu a lucrat în rolul unui apostol, ci în timp ce urmărea iubirea pentru Dumnezeu. Cursul lucrării lui Pavel a conținut și căutarea lui personală: căutarea lui a fost de dragul a nimic mai mult decât speranțele lui pentru viitor și dorința lui după o destinație bună. El nu a acceptat rafinare în timpul lucrării lui, nici emondare. El credea că atâta timp cât lucrarea pe care o făcea satisfăcea intențiile lui Dumnezeu și tot ce făcea era plăcut lui Dumnezeu, atunci îl aștepta o răsplată la final. Nu au existat experiențe personale în lucrarea lui – totul a fost de dragul lucrării, și nu a fost dus la îndeplinire pe fondul căutării schimbării. Totul din lucrarea lui a fost o tranzacție, nu a conținut nimic din datoria sau supunerea unei ființe create. Pe parcursul lucrării lui, nu a intervenit nicio schimbare în firea veche a lui Pavel. Lucrarea lui a fost, pur și simplu, de a presta servicii pentru alții și era incapabilă să aducă schimbări în firea lui. Pavel și-a dus la îndeplinire lucrarea în mod direct, fără să fi fost desăvârșit sau să fi fost emondat, motivat fiind de răsplată. Cu Petru a fost diferit: el a fost unul care a trecut prin emondare și rafinare. Scopul și motivația lucrării lui Petru au fost fundamental diferite de cele ale lui Pavel. Chiar dacă Petru nu a avut un volum mare de lucrări, firea lui a trecut prin multe schimbări, și ceea ce a urmărit el au fost adevărul și schimbarea reală. Lucrarea lui nu a fost îndeplinită doar de dragul lucrării în sine. Chiar dacă Pavel a făcut multă lucrare, a fost toată lucrarea Duhului Sfânt și chiar dacă Pavel a cooperat în această lucrare, nu s-a împlinit ca rezultat al experienței sale. Faptul că Petru a lucrat mai puțin s-a datorat doar faptului că Duhul Sfânt nu a făcut atât de multă lucrare asupra lui. Nu cantitatea lucrării lor a determinat dacă au fost desăvârșiți sau nu; căutarea unuia a fost pentru a primi răsplăți, iar a celuilalt a fost pentru a dobândi o dragoste supremă pentru Dumnezeu și pentru a-și îndeplini datoria de ființă creată, astfel încât să poată să trăiască o imagine vrednică de iubit pentru a satisface intențiile lui Dumnezeu. La exterior erau diferiți, și la fel de diferite erau și esențele lor. Nu poți determina care dintre ei a fost desăvârșit pe baza a cât de mult a slujit. Petru a căutat să trăiască imaginea unui om care Îl iubește pe Dumnezeu, să fie cineva care I se supunea lui Dumnezeu, să fie cineva care accepta emondarea și să fie cineva care își îndeplinea datoria de ființă creată. El a fost capabil să se dedice pe sine lui Dumnezeu, să se pună în întregime în mâinile lui Dumnezeu și să I se supună până la moarte. El a avut acest tip de hotărâre și a și realizat-o. Aceasta este rădăcina motivului pentru care finalul său a fost, în cele din urmă, diferit de cel al lui Pavel. Lucrarea pe care a făcut-o Duhul Sfânt asupra lui Petru a fost pentru a-l desăvârși, iar lucrarea pe care a făcut-o Duhul Sfânt asupra lui Pavel a fost pentru a-l folosi. Asta pentru că naturile lor și perspectivele din spatele a ceea ce urmăreau nu erau aceleași. Ambii au avut lucrarea Duhului Sfânt. Petru a aplicat această lucrare pentru sine și a oferit-o și altora; Pavel, în schimb, a oferit toată lucrarea Duhului Sfânt altora și nu și-a însușit nimic din ea pentru sine. Astfel, după ce a experimentat lucrarea Duhului Sfânt atât de mulți ani, schimbările din Pavel erau aproape inexistente. El a rămas aproape în starea lui naturală și încă era Pavel de dinainte. Pur și simplu după ce a îndurat greutățile multor ani de muncă a învățat cum să „lucreze” și a învățat rezistența, însă natura lui veche – natura lui foarte competitivă și mercantilă – a rămas încă. Nici măcar după ce a lucrat atât de mulți ani, nu și-a cunoscut firea coruptă, nici nu se eliberase de vechea lui fire, care încă era clar vizibilă în lucrarea sa. Pur și simplu avea mai multă experiență de lucru, însă această experiență puțină nu a fost capabilă de una singură să îl schimbe și nu i-a putut schimba concepția despre existență sau semnificația a ceea ce urmărea el. Deși a lucrat mulți ani pentru Hristos și nu L-a mai persecutat niciodată pe Domnul Isus, în inima lui nu a fost nicio schimbare în privința cunoașterii lui Dumnezeu. Asta înseamnă că nu a lucrat pentru a se dedica pe sine lui Dumnezeu, ci mai degrabă, el a fost obligat să lucreze de dragul destinației lui viitoare. Pentru că la început L-a persecutat pe Hristos și nu s-a supus lui Hristos; a fost un răzvrătit înnăscut care s-a împotrivit lui Hristos în mod deliberat și cineva care nu avea nicio cunoștință despre lucrarea Duhului Sfânt. Când lucrarea lui era aproape încheiată, el nu cunoștea încă lucrarea Duhului Sfânt și pur și simplu acționa cu încăpățânare după îndemnul caracterului său propriu, fără să acorde nici cea mai mică atenție intențiilor Duhului Sfânt. Și, astfel, natura sa a fost vrăjmașă lui Hristos și nu s-a supus adevărului. O astfel de persoană care a fost abandonată de lucrarea Duhului Sfânt, care nu a cunoscut lucrarea Duhului Sfânt și care, de asemenea, s-a împotrivit lui Hristos – cum ar putea o astfel de persoană să fie mântuită? Dacă un om poate sau nu să fie mântuit, nu depinde de cât de multă lucrare face, sau de cât de mult dedică, ci dacă acel om cunoaște sau nu lucrarea Duhului Sfânt, dacă poate sau nu să pună adevărul în practică și dacă perspectiva din spatele a ceea ce urmărește este sau nu în concordanță cu adevărul.

Deși Petru a avut dezvăluiri naturale în timp ce Îl urma pe Isus, în natură, a fost, de la bun început, cineva care era dispus să I se supună Duhului Sfânt și să-L urmărească pe Hristos. Supunerea sa față de Duhul Sfânt a fost pură: nu a urmărit faima și câștigul, ci s-a supus în mod voit adevărului. Deși au fost trei dăți când Petru a negat că Îl cunoaște pe Hristos și deși L-a testat pe Domnul Isus, o astfel de slăbiciune umană minoră nu a avut nicio legătură cu natura sa, nu a afectat ceea ce a urmărit în viitor, și nu poate să dovedească suficient că testarea sa a fost fapta unui antihrist. Slăbiciunea umană normală este ceva comun tuturor oamenilor din lume – te aștepți ca Petru să fie diferit? Oare oamenii nu au anumite păreri despre Petru, pentru că a făcut câteva lucruri nesăbuite? Și oare oamenii nu îl venerează atât de mult pe Pavel din cauza volumului de lucrare pe care a făcut-o și a numărului de epistole pe care le-a scris? Cum ar putea omul să fie capabil să deslușească substanța omului? Cu siguranță cei care au cu adevărat rațiune pot să deslușească ceva atât de nesemnificativ! Chiar dacă anii mulți de experiențe dureroase ai lui Petru nu sunt documentați în Biblie, aceasta nu înseamnă că Petru nu a avut experiențe reale sau că Petru nu a fost desăvârșit. Cum poate fi pătrunsă pe deplin de către om lucrarea lui Dumnezeu? Consemnările din Biblie nu au fost selectate personal de Isus, ci puse împreună de generațiile de mai târziu. Astfel stând lucrurile, oare tot ceea ce a fost consemnat în Biblie nu a fost ales potrivit ideilor oamenilor? Mai mult, finalurile lui Petru și Pavel nu sunt prezentate în mod explicit în epistole, așa că omul îi judecă pe Petru și Pavel potrivit propriilor percepții și potrivit propriilor preferințe. Și pentru că Pavel a făcut atât de multă lucrare, pentru că „contribuțiile” lui au fost atât de mari, el a câștigat încrederea maselor. Nu se concentrează omul doar asupra lucrurilor exterioare? Cum ar putea fi omul capabil să vadă în profunzime substanța omului? Ca să nu mai spunem, dat fiind faptul că Pavel a fost un obiect al închinării pentru mii de ani, cine ar îndrăzni să-i nege, nepăsător, lucrarea? Petru a fost doar un pescar, prin urmare, cum ar putea fi contribuția lui la fel de mare ca cea a lui Pavel? În ceea ce privește contribuțiile pe care le-au adus, Pavel ar fi trebuit să fie răsplătit înaintea lui Petru și ar fi trebuit să fie cel care putea câștiga mai ușor aprobarea lui Dumnezeu. Cine și-ar fi putut imagina că, atunci când s-a ocupat de Pavel, Dumnezeu pur și simplu S-a folosit de darurile lui ca să-l facă să lucreze, în timp ce pe Petru, Dumnezeu l-a desăvârșit. Nu este cazul, sub nicio formă, ca Domnul Isus să Își fi făcut planuri pentru Petru și Pavel chiar de la început: ei au fost, mai degrabă, desăvârșiți sau puși la lucru conform naturilor lor inerente. Așa că, ceea ce văd oamenii sunt, pur și simplu, contribuțiile exterioare ale omului, în timp ce Dumnezeu vede substanța omului, cât și calea pe care omul o urmărește de la început, și motivația din spatele căutării omului. Lumea evaluează o persoană în concordanță cu noțiunile sale și după percepțiile proprii, însă finalul absolut al cuiva nu este determinat de lucrurile exterioare care îl caracterizează. Așa că eu spun că, dacă această cale pe care o iei de la început este calea succesului, iar perspectiva din spatele a ceea ce urmărești este cea corectă de la început, atunci tu ești ca Petru; dacă această cale pe care pășești este cea a eșecului, atunci oricare ar fi prețul pe care îl plătești, finalul tău va fi tot ca acela al lui Pavel. Oricare ar fi cazul, destinația ta, și dacă vei avea succes sau vei eșua, sunt ambele determinate de calea pe care o urmărești, dacă e cea corectă sau nu, mai degrabă decât de dăruirea ta sau de prețul pe care îl plătești. Esențele lui Petru și Pavel și țelurile pe care le-au urmărit ei au fost diferite; omul este incapabil să descopere aceste lucruri și doar Dumnezeu le poate cunoaște pe deplin. Pentru că ceea ce vede Dumnezeu este substanța omului, în timp ce omul nu știe nimic despre propria esență. Omul este incapabil să vadă esența din om sau statura lui concretă și prin urmare este incapabil să identifice motivele pentru eșecul și succesul lui Pavel și Petru. Motivul pentru care majoritatea oamenilor se închină lui Pavel și nu lui Petru este că Pavel a fost folosit pentru lucrare publică, și omul este capabil să perceapă această lucrare, și, prin urmare, oamenii recunosc „realizările” lui Pavel. În schimb, experiențele lui Petru sunt invizibile omului și ceea ce a urmărit el este de neatins de către om, așa că omul nu e interesat de Petru.

Petru a fost desăvârșit prin experimentarea emondării și a rafinării. El a spus: „Trebuie să satisfac mereu intențiile lui Dumnezeu. În tot ceea ce fac, caut doar să satisfac intențiile lui Dumnezeu și, chiar dacă sunt mustrat sau judecat, tot sunt fericit să o fac.” Petru a dat totul pentru Dumnezeu și lucrarea lui, cuvintele și toată viața lui au fost de dragul iubirii pentru Dumnezeu. A fost o persoană care a urmărit sfințirea și, cu cât experimenta mai mult, cu atât era mai mare dragostea lui pentru Dumnezeu profund în inima sa. Între timp, Pavel a făcut doar o lucrare exterioară și, chiar dacă a lucrat din greu, strădaniile lui au fost de dragul de a-și face lucrarea în mod corespunzător și de a câștiga, ca urmare, o răsplată. Dacă ar fi știut că nu ar primi nicio răsplată, ar fi renunțat la lucrarea lui. Ceea ce îl interesa pe Petru era dragostea adevărată din inima lui și ceea ce era practic și putea fi realizat. Lui nu îi păsa dacă urma să primească o răsplată, ci dacă firea lui putea fi schimbată. Lui Pavel i-a păsat să depună mai mult efort în lucrarea sa, i-a păsat de lucrarea exterioară și de dăruirea sa și de doctrinele din afara sferei a ceea ce experimentează oamenii normali. Lui nu îi păsa deloc să existe schimbări adânci în interiorul lui, nici de dragostea adevărată pentru Dumnezeu. Experiențele lui Petru erau pentru a obține dragostea adevărată și cunoașterea adevărată de Dumnezeu. Experiențele lui erau menite să îi aducă o relație mai apropiată cu Dumnezeu și să aibă o trăire practică. Lucrarea lui Pavel a fost săvârșită deoarece Isus i-a încredințat-o; a făcut-o pentru a obține lucrurile după care tânjea, însă acestea nu aveau legătură cu cunoașterea lui de sine și cu Dumnezeu. Lucrarea lui a fost doar de dragul de a scăpa de mustrare și de judecată. Ceea ce a urmărit Petru a fost dragoste pură și ceea ce a urmărit Pavel a fost cununa dreptății. Petru a experimentat mulți ani din lucrarea Duhului Sfânt și L-a cunoscut pe Hristos în mod practic, și a avut o cunoaștere profundă de sine. Așa că dragostea lui pentru Dumnezeu a fost pură. De-a lungul a mulți ani de rafinare cunoștințele despre Isus și despre viață i-au fost înnobilate, și dragostea lui a fost una necondiționată, a fost o dragoste proactivă, iar el nu a cerut nimic în schimb, nici nu a sperat să obțină beneficii. Pavel a lucrat mulți ani, cu toate acestea nu L-a cunoscut foarte bine pe Hristos, și cunoașterea lui de sine a fost, de asemenea, jalnic de mică. El, pur și simplu, nu a avut nicio dragoste pentru Hristos, și lucrarea lui și cursa pe care a alergat-o au avut scopul de a obține cununa de lauri finală. Ceea ce a urmărit el a fost cea mai bună cunună, nu cea mai pură dragoste. El nu a urmărit activ, ci pasiv; el nu și-a îndeplinit datoria, ci a fost constrâns în căutarea lui după ce lucrarea Duhului Sfânt a pus stăpânire pe el. Prin urmare, căutarea lui nu dovedește că a fost o ființă creată care corespundea standardului – Petru a fost ființa creată care corespundea standardului și care și-a îndeplinit datoria. Omul crede că toți cei care își aduc contribuția pentru Dumnezeu ar trebui să primească o răsplată și, cu cât este mai mare contribuția, cu atât mai mult este firesc și corect să fie pe placul lui Dumnezeu. Esența punctului de vedere al omului este tranzacțională și el nu caută activ să își îndeplinească datoria de ființă creată. În ochii lui Dumnezeu, cu cât oamenii urmăresc mai mult dragostea adevărată pentru Dumnezeu și supunerea totală față de Dumnezeu – ceea ce înseamnă a căuta să-și îndeplinească datoria de ființă creată – cu atât mai mult sunt capabili să câștige aprobarea lui Dumnezeu. Punctul de vedere al lui Dumnezeu este să ceară ca omul să-și recupereze statutul și datoria inițiale. Omul este o ființă creată și, prin urmare, omul nu ar trebui să-și depășească limitele prin a-I face cereri lui Dumnezeu, și nu ar trebui să facă mai mult decât să-și îndeplinească datoria de ființă creată. Destinațiile lui Pavel și Petru au fost măsurate astfel: dacă au putut să-și îndeplinească datoria de ființe create, și nu după măreția aportului lor; destinațiile lor au fost determinate în funcție de ceea ce au urmărit ei de la început, nu în funcție de cât de multă muncă au făcut sau de estimările altor oameni în privința lor. Așa că, a urmări realizarea în mod activ a datoriei de ființă creată este calea succesului; calea de a urmări iubirea adevărată pentru Dumnezeu este cea mai corectă cale; a urmări schimbări în vechea fire și iubirea pură pentru Dumnezeu este calea succesului. O astfel de cale a succesului este calea recuperării datoriei originare, cât și a înfățișării inițiale a unei ființe create. Este calea recuperării și este, de asemenea, scopul întregii lucrări a lui Dumnezeu de la început până la sfârșit. Dacă urmărirea omului este pătată de cerințe personale extravagante și așteptări neîntemeiate, iar efectul obținut nu este cel al schimbărilor în firea omului, atunci acest lucru este în dezacord cu lucrarea de recuperare. Categoric nu este lucrare făcută de Duhul Sfânt și, așadar, asta dovedește că o astfel de urmărire nu este aprobată de Dumnezeu. Ce semnificație are o urmărire care nu este aprobată de Dumnezeu?

Lucrarea făcută de Pavel a fost expusă oamenilor, dar cât de pură a fost dragostea lui pentru Dumnezeu și cât de mult L-a iubit pe Dumnezeu adânc în inima lui sunt lucruri pe care omul nu poate să le vadă. Omul poate vedea doar lucrarea pe care a făcut-o. De acolo omul știe cu siguranță că a fost folosit de Duhul Sfânt și, prin urmare, omul crede că Pavel a fost mai bun decât Petru, că lucrarea lui a fost mai mare pentru că el a putut să aprovizioneze bisericile. Petru s-a ocupat doar de experiențele lui personale și a câștigat doar câțiva oameni în timpul lucrării lui ocazionale, și, de la el, sunt doar câteva epistole puțin cunoscute. Dar cine știe cât de mare a fost dragostea lui pentru Dumnezeu în adâncul inimii sale? Zi de zi, Pavel a lucrat pentru Dumnezeu: atâta timp cât era o lucrare de făcut, el o făcea. El simțea că în acest fel putea să obțină cununa și Îl putea mulțumi pe Dumnezeu, însă, în timp ce și-a făcut lucrarea, nu a urmărit modalități să se schimbe. Orice din viața lui Petru care nu satisfăcea intențiile lui Dumnezeu, îl făcea să se simtă neliniștit. Dacă el nu satisfăcea intențiile lui Dumnezeu, atunci avea remușcări și căuta o modalitate potrivită prin care se putea strădui să mulțumească inima lui Dumnezeu. Chiar și în cele mai mici și mai neimportante chestiuni ale vieții lui, el își impunea să satisfacă intențiile lui Dumnezeu. Nu era mai puțin exigent când venea vorba de firea lui veche, ci era mereu riguros în cerințele pe care le avea de la sine de a progresa mai adânc în adevăr. Pavel a urmărit doar o reputație și un statut superficiale. El a căutat să se laude înaintea oamenilor și nu a căutat să facă un progres mai adânc în intrarea în viață. Ceea ce îl interesa era doctrina, nu realitatea. Unii oameni spun: „Pavel a lucrat atât de mult pentru Dumnezeu, de ce nu Și-a amintit Dumnezeu de el? Petru a lucrat doar puțin pentru Dumnezeu și nu a adus un aport important bisericilor, așa că de ce a fost desăvârșit?” Petru L-a iubit pe Dumnezeu până la un punct, care a fost ceea ce a vrut Dumnezeu; doar astfel de oameni au o mărturie. Dar ce putem spune despre Pavel? Cât de mult L-a iubit Pavel pe Dumnezeu? Știi? Ce scop a avut lucrarea lui Pavel? Și ce scop a avut lucrarea lui Petru? Petru nu a lucrat foarte mult, însă știi tu ce era adânc în inima lui? Lucrarea lui Pavel avea de-a face cu aprovizionarea bisericilor și sprijinirea bisericilor. Ceea ce a experimentat Petru au fost schimbări în viața-fire pe care o avea; el a experimentat dragostea pentru Dumnezeu. Acum, că știi diferențele dintre esențele lor, poți vedea cine, în cele din urmă, a crezut cu adevărat în Dumnezeu, și cine nu a crezut cu adevărat în Dumnezeu. Unul din ei L-a iubit cu adevărat pe Dumnezeu, iar celălalt nu L-a iubit cu adevărat pe Dumnezeu; unul a suferit schimbări în firea sa, iar celălalt nu; unul a slujit umil și nu a fost observat cu ușurință de oameni, iar celălalt a fost venerat de oameni și a avut o imagine de seamă; unul a urmărit sfințirea, iar celălalt nu, și chiar dacă nu era impur, totuși, nu avea o dragoste pură; unul avea umanitate adevărată, iar celălalt nu; unul avea rațiunea unei ființe create, iar celălalt nu. Astfel sunt diferențele dintre esențele lui Pavel și ale lui Petru. Calea pe care a umblat Petru a fost cea a succesului, care era calea recuperării umanității normale și a recuperării datoriei de ființă creată. Petru îi reprezintă pe toți cei care au succes. Calea pe care a umblat Pavel a fost cea a eșecului și el îi reprezintă pe toți aceia care se supun, care se consumă doar superficial și care nu au cu adevărat o inimă iubitoare de Dumnezeu. Pavel îi reprezintă pe toți aceia care nu dețin adevărul. Petru, în credința lui în Dumnezeu, a căutat să-L mulțumească pe Dumnezeu în tot și a căutat să se supună la tot ceea ce venea de la Dumnezeu. El a putut să accepte atât mustrarea și judecata, cât și rafinarea, necazul și lipsurile din viața lui, fără să rostească nicio plângere. Nimic din toate acestea nu a putut să-i altereze inima iubitoare de Dumnezeu. Nu era aceasta dragostea supremă pentru Dumnezeu? Nu era aceasta împlinirea datoriei unei ființe create? Fie că este vorba de mustrare, judecată sau necaz, tu ești capabil să ajungi la supunere până la moarte, aceasta fiind ceea ce o ființă creată ar trebui să realizeze și aceasta fiind puritatea dragostei pentru Dumnezeu. Dacă omul poate realiza atât de mult, atunci este o ființă creată care corespunde standardului și nimic nu satisface mai bine intențiile Creatorului. Imaginează-ți că poți lucra pentru Dumnezeu, dar nu I te supui și ești incapabil să-L iubești cu adevărat pe El. În acest fel, nu numai că nu îți vei fi îndeplinit datoria de ființă creată, dar vei fi și condamnat de El pentru că ești o persoană care nu deține adevărul, care este incapabilă să I se supună lui Dumnezeu și care se răzvrătește împotriva Lui. Îți pasă doar să lucrezi pentru Dumnezeu și nu să pui adevărul în practică sau să te cunoști pe tine însuți; nu Îl înțelegi și nu Îl cunoști pe Creator, nu I te supui și nu Îl iubești și ești o persoană care, din naștere, e răzvrătită față de Dumnezeu. Din aceste motive nu-I plac Creatorului asemenea oameni.

Unii oameni spun: „Pavel a lucrat extrem de mult și și-a asumat poveri mari pentru biserici și le-a fost de foarte mare folos. Cele treisprezece epistole ale lui Pavel au susținut 2000 de ani ai Epocii Harului și sunt inferioare doar celor Patru Evanghelii. Cine se poate compara cu el? Nimeni nu poate descifra Apocalipsa lui Ioan în timp ce epistolele lui Pavel oferă viață și lucrarea pe care a făcut-o el a folosit bisericilor. Cine altcineva ar mai fi putut obține astfel de lucruri? Și ce lucrare a făcut Petru?” Când oamenii îi evaluează pe alții, o fac în funcție de aportul acestora. Când Dumnezeu evaluează omul, o face în funcție de natura omului. Dintre cei care urmăresc viața, Pavel era cineva care nu își cunoștea propria substanță. El nu era în niciun caz umil sau supus și nu avea absolut deloc cunoaștere despre esența lui, care I se opunea lui Dumnezeu. Și, prin urmare, era cineva care nu trecuse prin experiențe detaliate și cineva care nu pusese adevărul în practică. Petru era diferit. El avea cunoaștere despre deficiențele, slăbiciunile și firea lui coruptă ca ființă creată, așa că avea o cale de practică prin care să-și schimbe firea; nu a fost unul din aceia care aveau doar doctrină, dar nu aveau realitate. Aceia care se schimbă sunt oameni noi care au fost mântuiți, ei sunt aceia care corespund standardului și care urmăresc adevărul. Oamenii care nu se schimbă sunt cei care rămân în starea lor naturală și continuă să fie aceiași oameni de altădată; ei sunt aceia care nu au fost mântuiți, adică aceia care sunt disprețuiți și respinși de Dumnezeu. Dumnezeu nu-Și va aminti de ei, indiferent cât de măreață este lucrarea lor. Când compari toate acestea cu ceea ce urmărești tu însuți, ar trebui să fie de la sine evident dacă ești în final același tip de persoană ca și Petru sau Pavel. Dacă încă nu este niciun adevăr în urmărirea ta și dacă până și azi ești la fel de arogant și impertinent ca Pavel și ești la fel de pompos ca el, atunci ești fără îndoială un degenerat care eșuează. Dacă urmărești în același fel în care a făcut-o Petru, urmărind practici și schimbări adevărate, nefiind arogant sau încăpățânat și, în schimb, căutând să îți îndeplinești datoria, atunci vei fi o ființă creată care poate obține victoria. Pavel nu și-a cunoscut propria esență sau corupție, cu atât mai puțin și-a cunoscut propria răzvrătire. El nu a menționat niciodată opoziția lui detestabilă față de Hristos, nici nu a avut mari remușcări. El a oferit doar o explicație sumară și, adânc în inima lui, nu a cedat pe deplin în fața lui Dumnezeu. Chiar dacă a căzut la pământ pe drumul Damascului, el nu s-a examinat pe sine din adâncul inimii. El era mulțumit pur și simplu să continue să lucreze și nu a considerat cunoașterea de sine și schimbarea firii sale vechi drept cele mai importante lucruri. El era mulțumit pur și simplu să rostească adevărul, să-i aprovizioneze pe alții ca un remediu pentru propria conștiință și să nu-i mai persecute pe ucenicii lui Isus pentru a se consola și a se ierta de păcatele lui trecute. Țelul pe care l-a urmărit nu a fost nimic mai mult decât o cunună viitoare și o lucrare tranzitorie; țelul pe care l-a urmărit a fost harul din abundență. El nu a urmărit suficient adevăr, nici nu a urmărit să înainteze mai adânc în adevărul pe care mai înainte nu-l înțelesese. Așadar, se poate spune că a avut o cunoaștere de sine falsă și nu a acceptat mustrarea sau judecata. Faptul că a fost capabil să lucreze nu înseamnă că a avut o cunoaștere a propriei naturi sau esențe; concentrarea lui era doar pe practici exterioare. Mai mult, el nu a năzuit spre schimbare, ci spre cunoaștere. Lucrarea lui a fost rezultatul exclusiv al arătării lui Isus pe drumul către Damasc. Nu a fost ceva ce hotărâse să facă inițial, nici nu desfășura o lucrare după ce acceptase emondarea firii sale vechi. Indiferent de cum a lucrat, firea lui veche nu s-a schimbat și, prin urmare, lucrarea lui nu a ispășit păcatele lui din trecut, ci a jucat pur și simplu un rol anume printre bisericile din acea vreme. Un astfel de om, a cărui fire veche nu s-a schimbat – cu alte cuvinte, care nu a primit mântuirea și care era chiar mai lipsit de adevăr – a fost absolut incapabil să devină unul dintre aceia acceptați de Domnul Isus. El nu a fost o persoană plină de dragoste și teamă pentru Isus Hristos, nici nu a fost priceput în căutarea adevărului, cu atât mai puțin nu a fost cineva care să caute misterul întrupării. El a fost pur și simplu o persoană pricepută în sofism și care nu ar fi cedat cuiva care era mai sus decât el sau care avea adevărul. El invidia oamenii sau adevărurile potrivnice lui sau în vrăjmășie cu el, preferându-i pe oamenii aceia erudiți care afișau o imagine bună și dețineau cunoștințe profunde. Lui nu îi plăcea să interacționeze cu oamenii săraci care căutau adevărata cale și care iubeau doar adevărul, preferând, în schimb, persoanele cu rang înalt din organizațiile religioase care vorbeau doar de doctrine și stăpâneau cunoștințe abundente. El nu a avut nicio dragoste pentru lucrarea nouă a Duhului Sfânt și nu i-a păsat de mișcarea lucrării noi a Duhului Sfânt. În schimb, a favorizat acele reglementări și doctrine care erau mai presus de adevărurile generale. În substanța sa înnăscută și în totalitatea a ceea ce a urmărit el, nu merită să fie numit un creștin care a căutat adevărul, cu atât mai puțin un slujitor credincios în casa lui Dumnezeu, pentru că ipocrizia lui a fost prea multă și răzvrătirea lui prea mare. Chiar dacă este cunoscut drept un slujitor al Domnului Isus, el nu a fost deloc potrivit să intre pe poarta împărăției cerurilor, pentru că acțiunile lui de la început la sfârșit nu pot fi numite drepte. El poate fi văzut pur și simplu ca unul care a fost ipocrit și care a făcut nedreptate, dar care, cu toate acestea, a și lucrat pentru Hristos. Chiar dacă nu poate fi numit rău, este potrivit să îl numim un om care a făcut nedreptate. El a făcut multă lucrare, însă nu trebuie judecat după cantitatea lucrării pe care a făcut-o, ci doar după calitatea și esența ei. Doar în acest fel se poate da de cap acestei chestiuni. El a crezut întotdeauna: „Sunt capabil să lucrez, sunt mai bun decât majoritatea oamenilor; sunt atent la povara domnului ca nimeni altcineva și nimeni nu se căiește la fel de profund ca și mine, pentru că marea lumină a strălucit peste mine și eu am văzut marea lumină, așa că pocăința mea este mai profundă decât oricare alta.” La acea vreme, aceasta a gândit în inima sa. La finalul lucrării sale, Pavel a spus: „Am purtat lupta, am terminat alergarea și mă așteaptă cununa dreptății.” Lupta lui, lucrarea și cursa au fost exclusiv de dragul cununii dreptății și el nu a mers înainte în mod activ cu un efort sporit. Chiar dacă lucrarea sa nu a fost făcută superficial, se poate spune că lucrarea sa a fost pur și simplu săvârșită cu scopul de a-și compensa greșelile, pentru a aplana acuzațiile conștiinței lui. El a sperat doar să își încheie lucrarea, să termine cursa și să-și încheie lupta cât mai curând posibil, pentru a câștiga mai devreme mult dorita cunună a dreptății. El nu a tânjit să-L întâlnească pe Domnul Isus prin experiențele lui și adevărata cunoaștere, ci să-și termine lucrarea cât mai repede posibil, cu scopul de a-și primi răsplățile câștigate prin munca sa, atunci când avea să Îl întâlnească pe Domnul Isus. El și-a folosit lucrarea pentru a se alina și ca pe un tip de tranzacție, sperând să o schimbe pentru o cunună în viitor. Ceea ce a urmărit el nu a fost adevărul sau pe Dumnezeu, ci doar cununa. Cum poate fi o astfel de căutare conform standardului? Motivația lui, lucrarea lui, prețul pe care l-a plătit și tot ceea ce a sacrificat – fanteziile lui minunate le-au impregnat pe toate, iar el a lucrat în totalitate conform propriilor dorințe. În întreaga sa lucrare, nu s-a arătat câtuși de puțin disponibil să plătească prețul pe care l-a plătit; el a făcut-o doar în mod tranzacțional. Sacrificiile sale nu au fost făcute de bunăvoie de dragul datoriei sale, ci au fost făcute de bunăvoie pentru a-și atinge scopul de a face o tranzacție. Valorează ceva astfel de sacrificii? Cine i-ar aproba sacrificiile impure? Cine are vreun interes în astfel de sacrificii? Lucrarea sa a fost plină de vise pentru viitor, plină de planuri minunate, și nu a conținut nicio cale prin care să schimbe firea umană. El deborda de bunăvoință falsă; lucrarea sa nu a oferit viață, ci a fost un rafinament afectat; a fost tranzacțională. Cum poate o astfel de lucrare să conducă omul pe calea recuperării îndatoririi sale inițiale?

Tot ceea ce a urmărit Petru era în concordanță cu intențiile lui Dumnezeu. El a urmărit satisfacerea intențiilor lui Dumnezeu și, chiar dacă a trebuit să sufere greutăți și adversități, el a fost în continuare dispus să-I satisfacă intențiile lui Dumnezeu. Nu există căutare mai mare pe care poate să o facă un credincios în Dumnezeu. Ceea ce a urmărit Pavel a fost pătat de propriul trup, de propriile noțiuni și de propriile planuri și comploturi. El nu a fost sub nicio formă o ființă creată care era conform standardului; nu a fost cineva care a căutat să-I satisfacă intențiile lui Dumnezeu. Petru a urmărit să se lase la mila orchestrărilor lui Dumnezeu și, chiar dacă lucrarea pe care a făcut-o nu a fost mare, motivația din spatele urmăririi sale și calea pe care a urmat-o au fost corecte; adică, chiar dacă nu a reușit să câștige mulți oameni, el a reușit să urmărească calea adevărului. Datorită acestui fapt se poate spune că a fost o ființă creată care corespundea standardului. Astăzi, chiar dacă nu ești un lucrător, ar trebui să poți îndeplini datoria unei ființe create și să urmărești să lași totul la mila orchestrărilor lui Dumnezeu. Ar trebui să poți să te supui la orice spune Dumnezeu și să experimentezi tot felul de necazuri și rafinări și, chiar dacă ești slab, ar trebui să Îl poți iubi în continuare pe Dumnezeu în inima ta. Aceia care își asumă responsabilitatea pentru propria viață sunt dispuși să îndeplinească datoria unei ființe create, iar perspectiva din spatele a ceea ce urmăresc astfel de oameni este cea corectă. Aceștia sunt oamenii de care are nevoie Dumnezeu. Dacă ai făcut multă lucrare și alții au primit îndrumare de la tine, dar tu însuți nu te-ai schimbat și nu ai adus nicio mărturie, sau nu ai avut nicio experiență reală, iar la finalul vieții tale, nimic din ce ai făcut nu aduce mărturie, atunci ești tu o persoană care a fost supusă schimbării? Ești o persoană care urmărește adevărul? La acea vreme, Duhul Sfânt te-a folosit, dar atunci când te-a folosit, El a folosit partea din tine care putea fi folosită pentru a lucra, și nu a folosit partea din tine care nu putea fi folosită. Dacă ai urmări schimbări, atunci ai fi desăvârșit în mod treptat în timpul procesului de a fi folosit. Însă, Duhul Sfânt nu este întru totul responsabil de faptul dacă, în cele din urmă, ești sau nu câștigat – asta depinde de cum merge, mai exact, urmărirea ta. Dacă nu există schimbări în firea ta personală, este pentru că perspectiva din spatele a ceea ce urmărești este greșită. Dacă nu primești nicio răsplată, este problema ta personală, căci tu însuți nu ai pus adevărul în practică și nu ești în stare să-I satisfaci intențiile lui Dumnezeu. Prin urmare, nimic nu este mai important decât experiențele tale personale și nimic nu este mai critic decât intrarea ta personală! Unii oameni vor ajunge să spună: „Am făcut atât de multă lucrare pentru Tine și, chiar dacă nu am realizat nimic, am îndurat greutăți. Nu mă poți lăsa pur și simplu în ceruri să mănânc fructul vieții?” Trebuie să știi ce tip de oameni doresc Eu; cei care sunt spurcați nu au permisiunea de a intra în Împărăție, cei care sunt spurcați nu au permisiunea de a pângări pământul sfânt. Deși probabil că ai săvârșit multe lucrări și ai lucrat mulți ani, în cele din urmă, ești tot jalnic de spurcat și, pentru legea Cerului, este intolerabil ca tu să-ți dorești să intri în Împărăția Mea! De la crearea lumii și până în prezent, nu le-am oferit niciodată un asemenea acces facil în Împărăția Mea celor care încearcă să se pună bine cu Mine. Aceasta este o lege cerească și nimeni nu o poate încălca! Trebuie să urmărești viața. În prezent, cei care vor fi desăvârșiți sunt de aceeași speță cu Petru: ei sunt cei care urmăresc schimbări în propria fire și care sunt dispuși să aducă mărturie pentru Dumnezeu și să-și îndeplinească datoria în calitate de ființă creată. Doar astfel de oameni vor fi desăvârșiți. Dacă tot ceea ce cauți sunt recompensele și nu urmărești să-ți schimbi propria viață-fire, atunci toate eforturile tale vor fi în zadar – acesta este un adevăr care nu poate fi schimbat!

Din diferențele esențelor lui Petru și Pavel ar trebui să înțelegi că toți aceia care nu urmăresc viața trudesc în zadar! Când crezi în Dumnezeu și Îl urmezi, trebuie să ai o inimă iubitoare de Dumnezeu, trebuie să te eliberezi de firea ta coruptă, trebuie să urmărești satisfacerea intențiilor lui Dumnezeu și trebuie să îndeplinești datoria unei ființe create. Din moment ce crezi în Dumnezeu și Îl urmezi, ar trebui să Îi oferi totul, nu ar trebui să faci alegeri sau cereri personale, și ar trebui să realizezi satisfacerea intențiilor lui Dumnezeu. Din moment ce ești o ființă umană creată, ar trebui să te supui Domnului care te-a creat, deoarece ești prin natura ta incapabil să te stăpânești și nu ai nicio capacitate inerentă să-ți controlezi destinul. Din moment ce ești o persoană care crede în Dumnezeu, ar trebui să urmărești sfințirea și schimbarea. Din moment ce ești o ființă creată, ar trebui să rămâi fidel datoriei tale și să-ți păstrezi locul și nu trebuie să-ți depășești datoria. Acest lucru nu are menirea să te constrângă sau să te suprime prin doctrină, ci, în schimb, este calea prin care îți poți îndeplini datoria și care poate fi obținută – și ar trebui să fie obținută – de către toți aceia care fac ce este drept. Dacă tu compari esențele lui Petru și Pavel, vei ști cum ar trebui să urmărești. Dintre cărările pe care au umblat Petru și Pavel, una este calea care te duce la desăvârșire și una este cărarea spre a fi eliminat; Petru și Pavel reprezintă două cărări diferite. Chiar dacă fiecare a primit lucrarea Duhului Sfânt și fiecare a obținut iluminarea și luminarea Duhului Sfânt și fiecare a acceptat ceea ce i-a fost încredințat de către Domnul Isus, rodul pe care l-a dat fiecare a fost diferit: unul a dat rod cu adevărat pe când celălalt nu. Din esențele lor, din lucrarea pe care au făcut-o, din ceea ce a fost exprimat în exterior de către ei și din finalurile lor absolute, ar trebui să înțelegi pe care cale să o iei, pe care cale ar trebui să alegi să umbli. Ei au umblat pe două căi clar diferite. Pavel și Petru au fost chintesența fiecărei căi, așa că de la bun început au fost oferiți ca exemple. Care sunt punctele cheie ale experiențelor lui Pavel și de ce nu a reușit el? Care sunt punctele cheie ale experiențelor lui Petru și cum a experimentat el desăvârșirea? Dacă compari ceea ce i-a interesat pe fiecare, atunci vei ști exact ce tip de persoană vrea Dumnezeu, care sunt intențiile lui Dumnezeu, care este firea lui Dumnezeu, ce fel de persoană va fi desăvârșită în final și ce fel de persoană nu va fi desăvârșită; vei ști care este firea celor care vor fi desăvârșiți și care este firea celor care nu vor fi desăvârșiți – aceste chestiuni de esență se pot vedea în experiențele lui Petru și Pavel. Dumnezeu a creat toate lucrurile, așa că El face toată creația să vină sub stăpânirea Lui și să se supună stăpânirii Lui; El va domni peste toate lucrurile, astfel încât toate lucrurile să fie în mâinile Lui. Toată creația lui Dumnezeu, inclusiv animalele, plantele, omenirea, munții, râurile și lacurile – toate trebuie să vină sub stăpânirea Lui. Tot ce este pe cer și pe pământ trebuie să vină sub stăpânirea Lui. Ele nu pot alege și toate trebuie să se supună orchestrărilor Lui. Acest lucru a fost decretat de Dumnezeu și este autoritatea lui Dumnezeu. Dumnezeu domnește peste toate și face astfel încât toate lucrurile să fie ordonate și ierarhizate, fiecare sortat după felul său și fiecare în locul de care aparține, după dorințele lui Dumnezeu. Indiferent cât de mare este, niciun lucru nu-L poate depăși pe Dumnezeu, toate lucrurile slujesc omenirii create de Dumnezeu și niciun lucru nu îndrăznește să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu sau să-I aducă vreo cerere. Prin urmare, omul, ca ființă creată, trebuie, de asemenea, să-și îndeplinească datoria de om. Indiferent dacă este stăpânul sau păzitorul tuturor lucrurilor, indiferent cât de înalt este statutul omului printre toate lucrurile, el tot este o ființă umană minusculă sub stăpânirea lui Dumnezeu; nu este nimic mai mult decât o ființă umană minusculă, o ființă creată, și nu va fi niciodată deasupra lui Dumnezeu. Ca ființă creată, omul ar trebui să urmărească să-L cunoască pe Creator și să îndeplinească datoria unei ființe create și, cel mai important, să urmărească să-L iubească pe Dumnezeu fără să facă nicio altă alegere, pentru că Dumnezeu este vrednic de dragostea omului. Aceia care urmăresc să-L iubească pe Dumnezeu nu ar trebui să urmărească beneficii sau speranțe personale; aceasta este cea mai corectă cale de urmărit. Dacă ceea ce urmărești este adevărul, dacă ceea ce pui în practică este adevărul, și dacă ceea ce obții este o schimbare în firea ta, atunci calea pe care pășești este cea corectă. Dacă ceea ce urmărești sunt binecuvântările trupului și ceea ce pui în practică este adevărul propriilor noțiuni, dacă nu există absolut nicio schimbare în firea ta, dacă nu ești deloc supus lui Dumnezeu în trup și încă trăiești în nedeslușire, atunci ceea ce urmărești te va duce cu siguranță în iad, deoarece calea pe care pășești este calea eșecului. Dacă vei fi desăvârșit sau dacă vei fi eliminat, depinde de ceea ce urmărești. Cu alte cuvinte, succesul sau eșecul depind de calea pe care mergi.