Cât de mult din lucrarea omului este lucrarea Duhului Sfânt și cât de mult este experiența omului? Se poate spune că, până în ziua de azi, oamenii tot nu înțeleg aceste întrebări, iar motivul pentru care se întâmplă asta este că ei nu înțeleg principiile lucrării Duhului Sfânt. Când spun „lucrarea omului”, Mă refer, desigur, la lucrarea celor care dețin lucrarea Sfântului Duh sau a acelora care sunt folosiți de Sfântul Duh. Nu Mă refer la lucrarea care provine din voința omului, ci la lucrarea apostolilor, a lucrătorilor sau a fraților și surorilor obișnuite care vin în sfera lucrării Duhului Sfânt. Aici, „lucrarea omului” nu se referă la lucrarea lui Dumnezeu întrupat, ci la sfera și principiile lucrării pe care Duhul Sfânt o face asupra oamenilor. Deși aceste principii sunt principiile și sfera lucrării Duhului Sfânt, acestea nu sunt aceleași cu principiile și sfera lucrării lui Dumnezeu întrupat. Lucrarea omului are esența și principiile omului, iar lucrarea lui Dumnezeu are esența și principiile lui Dumnezeu.

Lucrarea din curentul Duhului Sfânt, fie că este propria lucrare a lui Dumnezeu sau lucrarea oamenilor folosiți, este lucrarea Duhului Sfânt. Esența lui Dumnezeu Însuși este Duhul, care poate fi numit Duhul Sfânt sau Duhul intensificat de șapte ori. Per total, Ei sunt Duhul lui Dumnezeu, deși Duhul lui Dumnezeu a avut diferite nume în diferite ere. Esența Lor este una. Drept urmare, lucrarea lui Dumnezeu Însuși este lucrarea Duhului Sfânt, în vreme ce lucrarea lui Dumnezeu întrupat nu este altceva decât lucrarea Duhului Sfânt. Lucrarea oamenilor folosiți este, de asemenea, lucrarea Duhului Sfânt. Totuși lucrarea lui Dumnezeu este expresia completă a Duhului Sfânt și nimic mai puțin, în timp ce lucrarea oamenilor folosiți este amestecată cu multe lucruri umane și nu reprezintă expresia directă a Duhului Sfânt, cu atât mai puțin expresia Sa completă. Lucrarea Duhului Sfânt este variată și nu este limitată de nicio condiție. Duhul Sfânt lucrează diferit asupra fiecărei persoane în parte; manifestă esențe diferite și diferă în funcție de eră, precum și de țară. Desigur, deși Duhul Sfânt lucrează în multe feluri diferite și în baza multor tipuri de principii, indiferent de cum este săvârșită lucrarea sau asupra cărui fel de oameni, esența este mereu diferită; toată lucrarea săvârșită asupra diverșilor oameni are principiile ei și ea în întregime poate reprezenta esența subiecților săi. Acest lucru se întâmplă deoarece lucrarea Duhului Sfânt are o sferă destul de specifică și este destul de măsurată. Lucrarea făcută în trupul încarnat nu este aceeași cu lucrarea desfășurată asupra oamenilor și, de asemenea, se face o lucrare diferită asupra oamenilor cu calibre diferite. Lucrarea făcută în trupul încarnat nu este făcută asupra oamenilor, iar aceeași lucrare care este făcută asupra oamenilor nu este făcută în trupul încarnat. Pe scurt, indiferent cum este făcută, lucrarea săvârșită asupra diferiților subiecți nu este niciodată la fel, iar principiile după care lucrează El diferă în funcție de stările și naturile diverșilor oameni asupra cărora El lucrează. Duhul Sfânt lucrează asupra diferiților oameni în funcție de esența lor intrinsecă și nu le cere lucruri care le depășesc acea esență și nici nu face asupra lor o lucrare care le depășește calibrul inerent. Deci, lucrarea Duhului Sfânt asupra oamenilor le permite acestora să vadă esența acelui obiect al lucrării. Esența inerentă a omului nu se schimbă; calibrul lui inerent este limitat. Duhul Sfânt folosește oamenii sau lucrează asupra lor în concordanță cu calibrul lor limitat, ca ei să poată câștiga ceva de pe urma acestui lucru. Atunci când Duhul Sfânt lucrează asupra oamenilor folosiți, înzestrările acelor oameni și calibrul lor inerent sunt puse în valoare, fără nicio reținere. Calibrul lor inerent este pus în valoare în serviciul lucrării. S-ar putea spune că El folosește părțile oamenilor care pot fi folosite în lucrarea Sa, pentru a obține rezultate în acea lucrare. Din contră, lucrarea săvârșită în trupul încarnat este expresia directă a lucrării Duhului și nu este întinată de mintea și gândurile umane; nici darurile omului, nici experiența, nici condiția înnăscută a omului nu o pot ajunge. Toate felurile diferite ale lucrării Duhului Sfânt au scopul de a fi în beneficiul omului și de a-l edifica. Asta pentru că unii oameni pot fi desăvârșiți, în timp ce alții nu au condițiile pentru desăvârșire, ceea ce înseamnă că ei nu pot fi desăvârșiți și cu greu pot fi mântuiți și, chiar dacă au avut probabil lucrarea Duhului Sfânt, ei vor fi în cele din urmă eliminați. Cu alte cuvinte, deși lucrarea Duhului Sfânt este de a-i edifica pe oameni, nu putem spune că toți cei care au avut lucrarea Duhului Sfânt vor fi desăvârșiți complet, deoarece calea pe care o urmează mulți oameni în căutarea lor nu este calea către desăvârșire. Ei au doar lucrarea unilaterală a Duhului Sfânt, nu cooperarea subiectivă umană și nici urmărirea corectă umană. Așadar, lucrarea Duhului Sfânt asupra acestor oameni vine în serviciul acelora care sunt desăvârșiți. Lucrarea Duhului Sfânt nu poate fi văzută direct de oameni și nici atinsă direct de oamenii înșiși. Aceasta poate fi exprimată doar de cei care au darul lucrării, ceea ce înseamnă că lucrarea Duhului Sfânt este exprimată prin intermediul oamenilor și pusă astfel la dispoziția adepților.

Lucrarea Sfântului Duh este săvârșită și finalizată prin multe tipuri de oameni și multe condiții diferite. Deși lucrarea lui Dumnezeu întrupat poate reprezenta lucrarea unei ere întregi și intrarea oamenilor dintr-o întreagă eră, lucrarea despre detaliile intrării oamenilor tot trebuie săvârșită de către oamenii care sunt folosiți de Duhul Sfânt, nu de Dumnezeul întrupat. Deci, lucrarea lui Dumnezeu sau lucrarea de slujire a Sa este lucrarea lui Dumnezeu încarnat în trup, pe care omul nu o poate săvârși în locul Lui. Lucrarea Duhului Sfânt este finalizată prin multe tipuri diferite de oameni; nicio singură persoană nu o poate îndeplini complet și nicio singură persoană nu o poate explica pe deplin. Nici cei care conduc bisericile nu pot reprezenta lucrarea Duhului Sfânt pe deplin; ei pot doar să săvârșească o parte din lucrarea de conducere. Lucrarea Duhului Sfânt poate fi astfel împărțită în trei părți: propria lucrare a lui Dumnezeu, lucrarea oamenilor care sunt folosiți și lucrarea asupra tuturor celor care sunt în curentul Duhului Sfânt. Lucrarea proprie a lui Dumnezeu este de a conduce întreaga eră; lucrarea celor folosiți este aceea de a fi trimiși sau însărcinați să-i conducă pe toți adepții lui Dumnezeu, după ce El Și-a făcut propria lucrare, iar aceștia sunt cei care cooperează cu lucrarea lui Dumnezeu; lucrarea săvârșită de Duhul Sfânt asupra acelora din curent este pentru a-Și susține întreaga lucrare, adică a-Și susține întreaga gestionare și mărturie, în același timp, desăvârșindu-i pe cei care pot fi desăvârșiți. Împreună, aceste trei părți sunt lucrarea completă a Sfântului Duh, dar, fără lucrarea lui Dumnezeu Însuși, lucrarea de gestionare ar stagna cu totul. Lucrarea lui Dumnezeu Însuși implică lucrarea întregii omeniri și, de asemenea, reprezintă lucrarea unei întregi ere, ceea ce înseamnă că lucrarea proprie a lui Dumnezeu reprezintă fiecare dinamică și tendință a lucrării Duhului Sfânt, în timp ce lucrarea apostolilor vine după lucrarea proprie a lui Dumnezeu, o continuă și nu conduce era, nici nu reprezintă tendințe ale lucrării Duhului Sfânt în întreaga eră. Ei săvârșesc doar lucrarea pe care oamenii ar trebui să o săvârșească, ceea ce nu are nicio legătură cu lucrarea de gestionare. Lucrarea pe care Dumnezeu o face El Însuși este un proiect din cadrul lucrării de gestionare. Lucrarea omului este doar datoria pe care o realizează oamenii care sunt folosiți și nu are legătură cu lucrarea de gestionare. În ciuda faptului că ambele sunt lucrarea Duhului Sfânt, datorită diferențelor din identitățile și reprezentările lucrării, există diferențe clare și esențiale între lucrarea proprie a lui Dumnezeu și cea a omului. În plus, Duhul Sfânt lucrează în diferite măsuri asupra subiecților cu identități diferite. Acestea sunt principiile și sfera lucrării Duhului Sfânt.

Lucrarea omului semnifică experiența și umanitatea lui. Ceea ce oferă omul și lucrarea pe care o săvârșește îl reprezintă. Înțelegerea omului, raționamentul, logica și imaginația lui bogată sunt incluse toate în lucrarea lui. Experiența omului este capabilă în special să-i reprezinte lucrarea, iar orice experimentează omul se va reflecta în lucrarea lui. Lucrarea omului îi poate exprima experiența. Când unii oameni experimentează într-un mod negativ, cea mai mare parte a limbajului părtășiei lor va fi compusă din elemente negative. Dacă experiența lor pentru o perioadă de timp este pozitivă și ei au o cale deosebit de clară în aspectul pozitiv, părtășia lor va fi foarte încurajatoare, iar oamenii pot obține provizii pozitive de la ei. Dacă un lucrător devine negativ pentru o perioadă de timp, părtășia lui va purta mereu elemente negative. Acest tip de părtășie îi deprimă pe oameni; oamenii vor începe să se simtă abătuți, în mod inconștient, după părtășia lui. Starea adepților se schimbă în funcție de cea a conducătorului. Oricum ar fi un lucrător în sinea lui, asta e ceea ce exprimă el, iar lucrarea Duhului Sfânt se schimbă adesea după starea omului. El lucrează în funcție de experiența oamenilor și nu îi forțează pe aceștia, ci le adresează acestora solicitări în funcție de cursul normal al experienței lor. Acest lucru înseamnă că părtășia omului diferă de cuvântul lui Dumnezeu. Când oamenii au părtășie, aceasta este despre înțelegerea și experiența lor individuală, exprimând ceea ce înțeleg și experimentează în baza lucrării lui Dumnezeu. Responsabilitatea lor este de a descoperi, după ce Dumnezeu lucrează sau vorbește, care parte a lucrării sau a cuvintelor ar trebui să o practice și în ce parte a acestora trebuie să intre și, apoi, să o ofere adepților. Prin urmare, lucrarea omului reprezintă intrarea și practica lui. Bineînțeles, o asemenea lucrare este amestecată cu învățăminte trase de oameni și experiență sau cu câteva gânduri omenești. Oricum lucrează Duhul Sfânt, fie asupra oamenilor, fie în Dumnezeu întrupat, lucrătorii exprimă întotdeauna ceea ce sunt. Deși Duhul Sfânt este Cel care lucrează, lucrarea se bazează pe ceea ce omul este din fire, deoarece Duhul Sfânt nu lucrează fără o temelie. Cu alte cuvinte, Duhul Sfânt nu lucrează din nimic – întotdeauna lucrează conform circumstanțelor și condițiilor reale. Doar astfel poate fi transformată firea omului și pot fi schimbate vechile sale noțiuni și gânduri. Ceea ce exprimă omul este ceea ce vede, experimentează și își imaginează; chiar dacă este o doctrină sau o noțiune, este ceva la îndemâna minții sale. Lucrarea omului nu poate depăși sfera experienței lui, nici ceea ce vede și nici ceea ce își poate imagina sau concepe, indiferent de proporțiile acelei lucrări. Ceea ce exprimă Dumnezeu este ceea ce El Însuși este, iar aceasta este de neatins pentru om – adică dincolo de gândirea omului. El Își exprimă lucrarea de a conduce întreaga omenire, iar acest lucru nu are legătură cu detaliile experienței umane, ci are legătură, în schimb, cu propria Lui gestionare. Ceea ce exprimă omul este propria sa experiență, în timp ce ceea ce exprimă Dumnezeu este ființa Lui, care este firea Lui inerentă, inaccesibilă omului. Experiența omului este înțelegerea sa și cunoștințele dobândite pe baza exprimării lui Dumnezeu a ființei Sale. Asemenea înțelegere și cunoaștere se numesc ființa omului și sunt exprimate pe baza firii inerente a omului și a calibrului său – de aceea se numesc ființa omului. Omul este capabil să aibă părtășie despre ceea ce experimentează și vede. Nimeni nu poate avea părtășie despre ceea ce nu a experimentat sau văzut, sau ceea ce gândirea lui nu poate cuprinde, acestea fiind lucruri pe care nu le are în el. Dacă ceea ce exprimă omul este ceva ce el nu a experimentat, atunci este închipuirea sa sau o doctrină. Pe scurt, nu există absolut nicio realitate în astfel de cuvinte. Dacă nu ai fi intrat niciodată în contact cu aspectele societății, nu ai putea avea părtășie cu claritate despre relațiile complexe ale societății. Dacă nu ai avut familie, dacă ceilalți ar vorbi despre problemele de familie, nu ai putea înțelege cea mai mare parte din ceea ce au spus. Deci, lucrurile despre care are părtășie omul și lucrarea pe care o săvârșește reprezintă ființa sa interioară. Dacă cineva ar fi avut părtășie despre înțelegerea asupra mustrării și judecății, dar tu nu ai fi avut experiență în acest sens, nu ai îndrăzni să îi negi cunoștințele, cu atât mai puțin să fii sută la sută sigur de asta. Acest lucru se întâmplă deoarece părtășia lui este ceva ce tu nu ai mai experimentat înainte, ceva ce tu nu ai știut niciodată, iar mintea ta nu își poate imagina așa ceva. Din cunoștințele lui, tot ce poți câștiga este o cale pentru a trece prin mustrare și judecată în viitor. Dar aceasta nu poate fi decât una de cunoaștere doctrinară; nu poate lua locul propriei tale înțelegeri, cu atât mai puțin al experienței tale. Poate crezi că înțelegerea lui este destul de corectă, dar în propria ta experiență, îți dai seama că e un lucru impracticabil din multe puncte de vedere. Poate că simți că o parte din înțelegerea lui este complet impracticabilă; tu nutrești noțiuni despre ea în acel moment și, deși o accepți, faci acest lucru doar cu reticență. Dar în propria ta experiență, cunoștințele din care ai derivat noțiuni vor deveni un mod de practică și, cu cât practici mai mult, cu atât înțelegi mai mult adevărata valoare și înțelesul cuvintelor pe care le-ai auzit. După ce ai trăit propria experiență, poți vorbi atunci despre cunoștințele pe care ar trebui să le ai despre ceea ce ai experimentat. În plus, vei putea și să discerni ale cui cunoștințe sunt reale și practice și ale cui cunoștințe sunt bazate pe doctrine și lipsite de valoare. Deci, dacă această cunoaștere pe care o împărtășești este în acord cu adevărul depinde mai mult decât orice de faptul dacă ai avut o experiență practică a acesteia. Acolo unde există adevăr în experiența ta, cunoștințele tale vor fi practice și valoroase. Prin experiența ta, poți să dobândești, de asemenea, discernământ și înțelegere, și să-ți sporești cunoștințele și să-ți sporești înțelepciunea și bunul-simț în felul în care ar trebui să te porți. Cunoștințele împărtășite de oamenii care nu dețin adevărul sunt doctrine, oricât de elevate ar fi. O astfel de persoană poate să fie foarte inteligentă atunci când vine vorba de chestiuni trupești, dar nu are niciun discernământ când vine vorba de chestiuni spirituale. Acest lucru se întâmplă deoarece astfel de persoane nu au nicio experiență în privința chestiunilor spirituale. Acestea sunt persoane care nu sunt luminate în chestiunile spirituale și nu au înțelegere spirituală. Indiferent despre ce aspect al cunoașterii ai putea vorbi, atât timp cât este ființa ta, atunci este experiența ta personală, adevărata ta cunoaștere. Lucrurile despre care discută oamenii care vorbesc numai despre doctrine – aceia fiind oameni care nu dețin nici adevărul, nici realitatea – pot fi numite și ființa lor, deoarece au ajuns la doctrina lor numai prin contemplare profundă și este rezultatul cugetării lor profunde. Totuși este doar o doctrină, nimic mai mult decât o închipuire! Experiențele tuturor felurilor de oameni reprezintă lucrurile din sinea lor. Oricine nu are nicio experiență spirituală nu poate vorbi despre cunoașterea adevărului și nici despre cunoștințele corecte privind diferite lucruri spirituale. Ceea ce exprimă omul este ceea ce este în sinea lui – asta este o certitudine. Dacă cineva își dorește să cunoască lucrurile spirituale și să cunoască adevărul, el trebuie să aibă o experiență practică. Dacă nu poți vorbi clar despre bunul-simț în viața umană, cu cât mai puțin vei putea vorbi despre lucrurile spirituale? Aceia care pot să conducă biserici și să le ofere oamenilor viață și să fie apostoli pentru oameni trebuie să aibă o experiență practică; trebuie să înțeleagă corect lucrurile spirituale și să aibă o înțelegere și o experiență corecte ale adevărului. Doar astfel de oameni sunt calificați să fie lucrători sau apostoli care conduc bisericile. În caz contrar, ei nu pot decât să urmeze și nu să conducă, cu atât mai puțin să fie apostoli care să-i aprovizioneze pe oameni cu viață. Acest lucru se întâmplă deoarece funcția apostolilor nu este de a alerga de colo-colo sau de a lupta; este de a face lucrarea de slujire a vieții și de a-i conduce pe ceilalți spre a-și transforma firile. Este rolul pe care îl îndeplinesc cei care acceptă însărcinarea și își asumă o responsabilitate apăsătoare, una pe care nu și-o poate asuma oricine. Acest tip de lucrare poate fi întreprins doar de către cei care au trăire de viață, adică aceia care au experiența adevărului. Nu poate fi întreprinsă de oricine poate să se lepede de lucruri, să alerge de colo-colo sau de oricine este dispus să se consume; oamenii care nu au experiența adevărului, cei care nu au fost emondați sau judecați nu pot îndeplini acest tip de lucrare. Oamenii fără experiență, care sunt oameni fără realitate, sunt incapabili să vadă clar realitatea deoarece ei înșiși sunt lipsiți de acest fel de ființă. Deci, acest tip de persoane nu numai că nu pot săvârși o lucrare de conducere, dar dacă rămân lipsiți de adevăr o perioadă lungă de timp, urmează să fie eliminați. Înțelegerea pe care o împărtășești poate fi o dovadă a greutăților pe care le-ai experimentat în viață, a lucrurilor pentru care ești mustrat și a problemelor pentru care ai fost judecat. Acest lucru este adevărat și în ceea ce privește încercările: unde un om este rafinat, unde un om este slab – acestea sunt domeniile în care un om are experiență, în care un om are o cale. De exemplu, dacă cineva suferă unele frustrări în mariaj, adesea, va avea părtășie: „Mulțumesc, Dumnezeule! Slavă lui Dumnezeu, trebuie să satisfac intențiile lui Dumnezeu, să Îi ofer toată viața mea și trebuie să încredințez chestiunea cea mai importantă din viața mea cu totul în mâinile lui Dumnezeu. Sunt dispus să îmi închin întreaga viață lui Dumnezeu.” Toate lucrurile din om pot fi reprezentate prin părtășie. Ritmul discursului unei persoane, fie că vorbește tare sau încet – astfel de situații nu au legătură cu experiența și nu pot reprezenta ceea ce ea are sau este. Aceste lucruri pot să exprime doar dacă un om are o personalitate bună sau rea sau dacă natura lui este bună sau rea, dar nu pot fi echivalate cu faptul că cineva are sau nu experiență. Capacitatea de a te exprima atunci când vorbești, priceperea sau viteza de vorbire sunt doar o chestiune de practică și nu pot înlocui experiența cuiva. Atunci când ai părtășie despre experiențele tale individuale, ai părtășie despre acele lucruri pe care le consideri importante alături de toate lucrurile din sinea ta. Discursul Meu reprezintă ființa Mea, dar ceea ce spun este inaccesibil omului. Ceea ce spun Eu nu este ceea ce experimentează omul și nu este ceva ce omul poate vedea; nu este nici ceva cu care omul poate veni în contact, ci ceea ce sunt Eu. Unii oameni recunosc doar că lucrurile despre care am părtășie sunt ceea ce am experimentat, dar ei nu conștientizează că este expresia directă a Duhului. Desigur, ceea ce spun Eu este ceea ce am experimentat. Eu sunt Cel care a săvârșit lucrarea de gestionare de șase mii de ani. Am experimentat totul de la începutul facerii omenirii până în prezent; cum aș putea fi Eu incapabil să discut despre asta? Atunci când vine vorba despre natura omului, am văzut foarte clar; am observat-o de mult. Cum aș putea fi Eu incapabil să vorbesc clar despre asta? Din moment ce am văzut substanța omului cu claritate, sunt calificat pentru a-l mustra și judeca, deoarece toți oamenii au venit din Mine, dar au fost corupți de Satana. Desigur, sunt calificat și să evaluez lucrarea pe care Eu am săvârșit-o. Deși această lucrare nu este săvârșită de către trupul Meu, este expresia directă a Duhului și este ceea ce am și ceea ce sunt. Prin urmare, sunt calificat să o exprim și să săvârșesc lucrarea pe care trebuie să o săvârșesc. Ceea ce spun oamenii sunt lucruri pe care ei le-au experimentat. Este ceea ce ei au văzut, ceea ce mințile lor pot înțelege și ceea ce simțurile lor pot detecta. Acestea sunt lucrurile despre care pot avea părtășie. Cuvintele rostite de Dumnezeu încarnat în trup sunt expresia directă a Duhului și ele exprimă lucrarea care a fost săvârșită de Duh, pe care trupul nu a experimentat-o sau văzut-o, totuși El tot exprimă ființa Sa, deoarece esența trupului este Duhul, iar El exprimă lucrarea Duhului. Este lucrarea săvârșită deja de Duh, deși trupul nu o poate atinge. După întrupare, prin expresia trupului, El le permite oamenilor să cunoască ființa lui Dumnezeu și le permite oamenilor să vadă firea lui Dumnezeu și lucrarea pe care El a săvârșit-o. Lucrarea omului le oferă oamenilor mai multă claritate asupra lucrurilor în care ar trebui să pătrundă și a ce ar trebui să înțeleagă; acest lucru implică ghidarea oamenilor să înțeleagă și să experimenteze adevărul. Lucrarea omului este pentru a sprijini oamenii; lucrarea lui Dumnezeu este de a deschide căi noi și ere noi pentru omenire și de a dezvălui oamenilor lucruri care nu sunt cunoscute de muritori, de a le permite să Îi cunoască firea. Lucrarea lui Dumnezeu este de a conduce toată omenirea.

Toată lucrarea Duhului Sfânt este săvârșită în beneficiul oamenilor. Toată se face pentru a-i edifica pe oameni; nu există lucrare care să nu le ofere beneficii oamenilor. Indiferent dacă adevărul este profund sau superficial și indiferent de calibrul acelora care acceptă adevărul, orice ar săvârși Duhul Sfânt este în beneficiul oamenilor. Dar lucrarea Duhului Sfânt nu poate fi săvârșită direct; aceasta trebuie să fie exprimată prin oamenii care cooperează cu El. Doar în acest fel poate să dea roade lucrarea Duhului Sfânt. Desigur, atunci când Duhul Sfânt lucrează direct, lucrarea nu este contaminată deloc; dar atunci când Duhul Sfânt lucrează prin intermediul omului, lucrarea devine foarte amestecată și nu este lucrarea originală a Duhului Sfânt. Dat fiind acest lucru, adevărul se schimbă în măsuri diferite. Adepții nu primesc intenția originală a Duhului Sfânt, ci o combinație dintre lucrarea Duhului Sfânt și experiența și cunoștințele omului. Partea lucrării Duhului Sfânt pe care o primesc adepții este corectă, în vreme ce experiența și cunoștințele omenești pe care le primesc variază deoarece lucrătorii sunt diferiți. Lucrătorii cu luminarea și îndrumarea Duhului Sfânt vor ajunge să aibă experiențe în baza acestei luminări și îndrumări. În cadrul acestor experiențe se combină mintea și experiența omului, precum și ființa umanității și, după aceea, ei câștigă cunoștințele sau înțelegerea pe care ar trebui să le aibă. Aceasta este calea practicii pe care o are omul după ce a experimentat adevărul. Acest mod de practică nu este niciodată exact la fel, deoarece experiențele oamenilor diferă; lucrurile pe care le experimentează oamenii diferă și ele. Astfel, aceeași luminare a Duhului Sfânt are ca rezultat o cunoaștere și o practică diferite, deoarece aceia care primesc luminarea sunt diferiți. Unii oameni au abateri minore în practica lor, unii au abateri majore, iar alții practică greșit complet. Acest lucru se datorează faptului că oamenii diferă în ceea ce privește capacitatea lor de înțelegere și, de asemenea, faptului că diferă calibrele lor inerente. Unii oameni au un fel de înțelegere după ce aud o predică, iar alții au altul după ce aud un adevăr. Unii oameni au o ușoară abatere în înțelegerea lor, în timp ce alții nu înțeleg deloc sensul real al adevărului. Drept urmare, înțelegerea unui om dictează modul în care îi va conduce pe alții; acesta este întocmai adevărul, deoarece lucrarea unui om este doar o exprimare a ființei sale. Persoanele conduse de aceia care au o înțelegere corectă a adevărului vor avea, de asemenea, o înțelegere corectă a adevărului. Chiar dacă există persoane cu înțelegere absurdă, acestea sunt foarte puține și nu toată lumea va fi așa. Dacă o persoană are o înțelegere absurdă a adevărului, și cei care o urmează vor fi, fără îndoială, predispuși la denaturări, iar aceste persoane vor fi tipuri absurde în toate sensurile cuvântului. Gradul în care adepții înțeleg adevărul depinde într-o mare măsură de lucrători. Desigur, adevărul de la Dumnezeu este corect și fără erori și este complet de încredere. Cu toate acestea, lucrătorii nu sunt pe deplin corecți și nu se poate spune că sunt complet de încredere. Dacă lucrătorii au o cale de a pune în practică adevărul și aceasta este foarte practică, atunci adepții vor avea, de asemenea, o metodă de a practica. Dacă lucrătorii nu au o metodă de a practica adevărul și au doar o doctrină, atunci adepții nu vor avea nicio realitate. Calibrul și natura adepților sunt determinate prin naștere și nu sunt asociate cu lucrătorii, dar măsura în care adepții înțeleg adevărul și cunoașterea lor despre Dumnezeu depind de lucrători (acest lucru este valabil doar pentru unii oameni). Așa cum este un lucrător, așa vor fi și adepții pe care îi conduce. Ceea ce exprimă un lucrător este propria sa ființă, fără rezerve. Cerințele pe care le are de la cei care îl urmează sunt ceea ce el însuși este dispus sau capabil să realizeze. Majoritatea lucrătorilor au cerințe de la adepții lor pe baza a ceea ce fac ei înșiși, în ciuda faptului că există multe lucruri pe care adepții lor nu le pot realiza deloc – iar ceea ce nu poate realiza cineva devine un obstacol în calea intrării sale.

Abaterile din lucrarea celor care au fost supuși emondării, judecății și mustrării sunt mult mai mici, iar expresia lucrării lor este mult mai precisă. Cei care se bazează pe naturalețea lor pentru a lucra au abateri destul de mari. Lucrarea oamenilor nedesăvârșiți exprimă prea mult din naturalețea lor, ceea ce prezintă un obstacol uriaș în lucrarea Duhului Sfânt. Oricât de bun este calibrul unei persoane, și aceasta trebuie să fie supusă emondării și judecății înainte de a putea săvârși lucrarea însărcinării date de Dumnezeu. Dacă nu a fost supusă unei astfel de judecăți, lucrarea sa, indiferent cât de bine e săvârșită, nu se poate alinia la principiile adevărului și este întotdeauna un produs al naturaleții și bunătății sale umane. Lucrarea celor care au trecut prin emondare și judecată este mult mai precisă decât lucrarea celor care nu au fost emondați și judecați. Cei care nu au fost judecați nu exprimă decât trupul uman și gândurile umane, amestecate cu multă inteligență umană și talent înnăscut. Lucrul acesta nu este expresia exactă a omului cu privire la lucrarea lui Dumnezeu. Aceia care urmează astfel de oameni sunt aduși în fața lor prin calibrul lor înnăscut. Deoarece ei exprimă prea mult din înțelegerea și experiența omului, care sunt aproape detașate de intenția inițială a lui Dumnezeu și deviază prea mult de la aceasta, lucrarea acestui tip de persoană nu îi poate aduce pe oameni înaintea lui Dumnezeu, ci, mai degrabă, îi aduce înaintea omului. Așadar, cei care nu au fost supuși judecății și mustrării nu sunt calificați să săvârșească lucrarea însărcinării date de Dumnezeu. Lucrarea unui lucrător care este conform standardului îi poate aduce pe oameni pe calea cea dreaptă și îi poate ajuta să aibă o pătrundere mai profundă în adevăr. Lucrarea sa îi poate aduce pe oameni înaintea lui Dumnezeu. În plus, lucrarea pe care o face poate varia de la individ la individ și nu este legată de reglementări, acordându-le oamenilor eliberare și libertate, o creștere treptată în viață și permițându-le să aibă progresiv o pătrundere mai profundă în adevăr. Lucrarea unui lucrător care nu este conform standardului este mult sub așteptări. Lucrarea sa este nesăbuită. El îi poate aduce pe oameni doar în reglementări, iar ceea ce le cere oamenilor nu variază de la individ la individ; el nu lucrează conform nevoilor reale ale oamenilor. În acest tip de lucrare, există prea multe reglementări și prea multe doctrine și acest tip de lucrare nu îi poate aduce pe oameni în realitate, nici în practica normală a creșterii în viață. Le poate doar permite oamenilor să adere la câteva reglementări lipsite de valoare. O astfel de îndrumare îi duce pe oameni în rătăcire. El te conduce să devii ca el, aducându-te în ceea ce are și este el. Pentru ca adepții să discearnă dacă conducătorii sunt conform standardului, cheia este să se uite la calea pe care îi conduc pe alții și la rezultatele lucrării lor și să vadă dacă adepții primesc principii în conformitate cu adevărul și dacă primesc moduri de practică potrivite pentru transformarea lor. Tu ar trebui să ai discernământ față de diferitele lucrări ale diferitelor tipuri de oameni; nu ar trebui să fii un adept confuz. Acest lucru se referă la situația intrării oamenilor. Dacă nu ești capabil să discerni conducerea cărei persoane are o cale și a căreia nu are, vei fi ușor indus în eroare. Toate acestea au o influență directă asupra vieții tale. Există prea multă naturalețe în lucrarea persoanelor nedesăvârșite; este amestecată cu prea multă voință umană. Ființa lor reprezintă naturalețea – ceva cu care s-au născut. Nu este viața ce urmează emondării sau realitatea de după transformare. Cum poate o astfel de persoană să îi sprijine pe cei care caută viața? Viața pe care o are inițial omul este inteligența sau talentul său înnăscut. Acest tip de inteligență sau talent este destul de departe de cerințele exacte pe care le are Dumnezeu de la om. Dacă o persoană nu a fost desăvârșită și firile sale corupte nu au fost emondate, va exista un decalaj mare între ceea ce exprimă ea și adevăr; ceea ce exprimă ea va fi amestecat cu lucruri nedeslușite, cum ar fi închipuirile sale și experiența unilaterală. Mai mult, indiferent ce face, oamenii simt că nu există niciun obiectiv general și niciun adevăr în care să fie potrivit ca toți oamenii să aibă pătrundere. Majoritatea lucrurilor care li se cer oamenilor le depășesc capacitatea, ca și cum ei ar fi pești forțați să trăiască pe uscat. Aceasta este lucrarea voinței umane. Firile corupte ale omului, gândurile și noțiunile lui îi străbat toate părțile corpului. Omul nu se naște cu instinctul de a practica adevărul și nici nu are instinctul de a înțelege adevărul direct. Împreună cu firile corupte ale omului, când acest tip de persoană naturală lucrează, oare nu cauzează perturbări? Însă o persoană care a fost desăvârșită are experiența adevărului pe care oamenii ar trebui să-l înțeleagă și cunoștințe despre firile lor corupte. Lucrurile nedeslușite și impractice din lucrarea ei se diminuează treptat, impuritățile umane se împuținează, iar lucrarea și slujirea ei se apropie și mai mult de standardele cerute de Dumnezeu. Astfel, lucrarea ei a pătruns în adevărul-realitate și, de asemenea, a devenit realistă. Gândurile din mintea omului blochează în special lucrarea Duhului Sfânt. Omul are o imaginație bogată, o logică rezonabilă și o experiență vastă în rezolvarea problemelor. Dacă aceste aspecte ale omului nu sunt supuse emondării și corectării, devin, toate, obstacole în lucrare. Prin urmare, lucrarea omului nu poate atinge cel mai înalt grad de precizie, mai ales lucrarea oamenilor nedesăvârșiți.

Lucrarea omului rămâne într-un anumit registru și este limitată. O persoană poate doar săvârși lucrarea unei anumite etape și nu poate săvârși lucrarea întregii ere – altfel, ar conduce oamenii în mijlocul reglementărilor. Lucrarea omului se poate aplica doar unui anumit interval sau unei anumite etape. Acest lucru se întâmplă deoarece experiența omului are propria sferă. Nimeni nu poate compara lucrarea omului cu lucrarea lui Dumnezeu. Căile de practică ale omului și cunoștințele lui referitoare la adevăr sunt toate aplicabile într-o anumită sferă. Nu se poate spune că drumul pe care omul pășește reprezintă în totalitate intenția Duhului Sfânt, deoarece omul poate doar să fie luminat de Duhul Sfânt și nu poate fi umplut complet de Duhul Sfânt. Lucrurile pe care omul le poate experimenta sunt incluse toate în sfera umanității normale și nu pot depăși șirul de gânduri din mintea umană normală. Toți cei care pot trăi adevărul-realitate experimentează în cadrul acestei sfere. Atunci când ei experimentează adevărul, este mereu o experiență a vieții umane normale, sub luminarea Duhului Sfânt; nu este o cale de a experimenta ceea ce depășește limitele vieții umane normale. Ei experimentează adevărul luminat de Duhul Sfânt pe baza trăirii vieților lor umane. Mai mult decât atât, acest adevăr diferă de la om la om, iar profunzimea sa este legată de starea omului. Se poate spune doar că acea cale pe care merg ei este viața umană normală a cuiva care urmărește adevărul și poate fi numită calea parcursă de un om normal, luminat de Duhul Sfânt. Nu se poate spune că acea cale pe care calcă este calea pe care merge de Duhul Sfânt. În experiența umană normală, deoarece oamenii care urmăresc adevărul nu sunt la fel, nici lucrarea Duhului Sfânt nu este la fel. În plus, deoarece mediile pe care oamenii le experimentează și sfera lor de experiențe nu sunt la fel și din cauza impurităților minții și gândurilor lor, experiența lor este impură în proporții diferite. Fiecare persoană înțelege un adevăr în funcție de condiția sa diferită, individuală. Înțelegerea lor a sensului real al adevărului nu este completă și reprezintă doar unul sau mai multe aspecte ale acestuia. Sfera adevărului pe care îl experimentează omul diferă de la om la om conform condițiilor fiecărei persoane. În acest mod, cunoașterea aceluiași adevăr, așa cum este exprimată de către oameni diferiți, nu este aceeași. Aceasta înseamnă că experiența omului este întotdeauna limitată – nu poate reprezenta complet intențiile Duhului Sfânt. Lucrarea omului nu poate fi privită ca lucrarea lui Dumnezeu, chiar dacă ceea ce este exprimat de om concordă foarte îndeaproape cu intențiile lui Dumnezeu și chiar dacă experiența omului este foarte apropiată de lucrarea de desăvârșire pe care intenționează să o facă Duhul Sfânt. Omul poate fi doar slujitorul lui Dumnezeu, făcând lucrarea pe care i-o încredințează Dumnezeu. Omul poate exprima doar cunoașterea luminată de Duhul Sfânt și adevărurile dobândite din experiențele sale personale. Omul nu are calificările și nu îndeplinește condițiile pentru a fi canalul de exprimare al Duhului Sfânt. El nu este îndreptățit să spună că lucrarea sa este lucrarea lui Dumnezeu. Oamenii au propriile lor principii de lucru și fiecare are experiențe diferite și posedă condiții variate. Lucrarea omului include toate experiențele lui sub luminarea Duhului Sfânt. Aceste experiențe pot doar să reprezinte ființa omului și nu reprezintă ființa lui Dumnezeu sau intențiile Duhului Sfânt. Prin urmare, nu se poate spune că acea cale pe care merge omul este calea parcursă de către Duhul Sfânt, deoarece lucrarea omului nu poate reprezenta lucrarea lui Dumnezeu, iar lucrarea omului și experiența lui nu sunt pe deplin intenții ale Duhului Sfânt. Lucrarea omului este predispusă a cădea pradă reglementărilor, iar metoda lui de lucru este ușor restrânsă la o sferă limitată și nu poate conduce oamenii către o cale liberă. Majoritatea adepților trăiesc într-o sferă limitată, iar modul lor de a experimenta este, de asemenea, limitat la această sferă. Experiența omului este întotdeauna limitată; metoda lucrării lui este, de asemenea, limitată la câteva tipuri și nu poate fi comparată cu lucrarea Duhului Sfânt sau cu lucrarea lui Dumnezeu Însuși. Acest lucru se întâmplă deoarece, la urma urmelor, experiența omului este limitată. Indiferent de cum Își săvârșește Dumnezeu lucrarea, aceasta nu este restricționată de reglementări; indiferent de cum este săvârșită, nu este limitată la o singură metodă. Nu există niciun fel de reglementări în lucrarea lui Dumnezeu – toată lucrarea Lui este eliberată și liberă. Indiferent de cât timp petrece omul urmându-L pe El, nu poate rezuma nicio lege care guvernează metodele lucrării lui Dumnezeu. Deși lucrarea Lui este extrem de principială, este săvârșită mereu în feluri noi, are întotdeauna evoluții noi și este inaccesibilă omului. Într-un singur interval, Dumnezeu ar putea avea diferite tipuri de lucrări și moduri diferite de a conduce oamenii, făcând astfel încât oamenii să aibă mereu intrări și schimbări noi. Nu poți pricepe legile lucrării Lui, deoarece El lucrează mereu în moduri noi și doar așa pot adepții lui Dumnezeu să nu devină restricționați de reglementări. Lucrarea lui Dumnezeu Însuși evită întotdeauna noțiunile oamenilor și le contracarează. Doar aceia care Îl caută și Îl urmează pe El cu inima curată pot avea firile transformate și pot trăi liber, neconstrânși de reglementări sau îngrădiți de vreo noțiune religioasă. Lucrarea omului are cerințe de la ceilalți pe baza propriei lui experiențe și a ceea ce el însuși poate înfăptui. Aceste standarde cerute sunt limitate la o anumită sferă, iar metodele de practică sunt, de asemenea, foarte limitate. Astfel, adepții trăiesc inconștient în cadrul acestei sfere limitate; și, pe măsură ce timpul trece, aceste lucruri devin reglementări și ritualuri. Dacă lucrarea unei anumite perioade este condusă de cineva care nu a trecut prin desăvârșirea personală a lui Dumnezeu și nu a primit judecata, toți adepții lui vor deveni fanatici religioși și experți în împotrivirea față de Dumnezeu. Drept urmare, dacă o persoană este un conducător care corespunde standardului, acea persoană trebuie să fi fost supusă judecății și să fi acceptat desăvârșirea. Cei care nu au fost supuși judecății, chiar dacă poate au lucrarea Duhului Sfânt, exprimă doar lucruri nedeslușite și nepractice. Dacă îi conduc pe oameni un timp îndelungat, îi vor îndrepta către reglementări nedeslușite și supranaturale. Lucrarea pe care Dumnezeu o săvârșește nu este în acord cu trupul omului. Ea nu este în acord cu gândurile omului, ci contracarează noțiunile omului; nu este impură din cauza unor culori religioase nedeslușite. Rezultatele lucrării lui Dumnezeu nu sunt deținute de către cei care nu au fost desăvârșiți de El; ele sunt peste puterea de gândire a omului.

Lucrarea din mintea omului este prea ușor de realizat de către el. Pastorii și liderii din lumea religioasă, de exemplu, se bazează pe darurile și pozițiile lor pentru a-și săvârși lucrarea. Oamenii care îi urmează pentru o perioadă lungă vor fi infectați de darurile lor și influențați de o parte din ființa lor. Ei se concentrează pe darurile, abilitățile și cunoștințele oamenilor și acordă atenție unor lucruri supranaturale și multor doctrine profunde și nerealiste (desigur, aceste doctrine profunde sunt inaccesibile). Ei nu se concentrează pe schimbările din firile oamenilor, ci mai degrabă pe instruirea abilităților de predicare și de lucru ale oamenilor și pe îmbunătățirea cunoștințelor lor biblice și a teoriilor spirituale. Ei nu se concentrează pe cât de mult înțeleg oamenii adevărul sau pe cât de mult se schimbă viețile-firi ale lor și nu se preocupă deloc de esența coruptă a oamenilor, cu atât mai puțin încearcă să se familiarizeze cu stările normale și anormale pe care le au oamenii. Ei nu contracarează noțiunile oamenilor, nici nu le expun, cu atât mai puțin îi emondează pe oameni pentru deficiențele sau corupțiile lor. Majoritatea celor care îi urmează slujesc cu darurile lor și tot ceea ce transmit sunt noțiuni religioase și teorii teologice, care sunt rupte de realitate și care pur și simplu nu îi pot ajuta să dobândească viață. De fapt, esența lucrării lor este cultivarea indivizilor talentați, transformarea unei persoane care nu are nimic într-un absolvent de seminar excepțional, care mai târziu ajunge să lucreze și să conducă. Poți tu să pricepi legile din cei șase mii de ani de lucrare a lui Dumnezeu? Există multe reglementări și restricții în lucrarea pe care o face omul, iar creierul uman este prea dogmatic. Ceea ce exprimă omul reprezintă așadar cunoștințe și percepții care se află în sfera experienței lui. Omul nu poate exprima nimic mai mult de atât. Experiența omului sau cunoștințele sale nu provin din darurile lui înnăscute sau din instinctul lui; acestea apar datorită îndrumării lui Dumnezeu și a păstoririi Sale directe. Omul are doar capacitatea de a accepta acest păstorit și nicio capacitate care poate exprima direct ce este divinitatea. Omul nu poate fi sursa, el poate fi doar vasul care acceptă apa de la sursă. Acesta este instinctul uman, capacitatea pe care omul trebuie să o aibă ca ființă umană. Dacă o persoană pierde capacitatea care acceptă cuvântul lui Dumnezeu și instinctul uman, acea persoană pierde, de asemenea, ceea ce este cel mai de preț și datoria omului creat. Dacă o persoană nu are cunoștințe sau experiență cu privire la cuvântul lui Dumnezeu și lucrarea Lui, acea persoană își pierde datoria, datoria pe care ar trebui să o realizeze în calitate de ființă creată și demnitatea unei ființe create. Este instinctul lui Dumnezeu să exprime ce este divinitatea, fie că aceasta este exprimată prin trup sau direct de către Duh; aceasta este lucrarea de slujire a lui Dumnezeu. Omul își exprimă propriile experiențe sau cunoștințe (adică exprimă ceea ce este el) în timpul lucrării lui Dumnezeu sau după aceea; acestea sunt instinctul și datoria omului și ceea ce ar trebui omul să îndeplinească. Deși ceea ce exprimă omul nu este la înălțimea a ceea ce exprimă Dumnezeu și este plin de multe reglementări, el trebuie să îndeplinească datoria pe care ar trebui să o îndeplinească și să facă ceea ce trebuie să facă. Omul ar trebui să facă tot ce este cu putință pentru a-și îndeplini datoria și nu ar trebui să aibă nicio urmă de reținere.

După ce a lucrat ani de zile, omul va sintetiza experiența aceasta, precum și înțelepciunea și regulile multor ani de lucrare ai săi. Cel care a lucrat mult timp știe cum să simtă mișcarea lucrării Duhului Sfânt; el știe când lucrează Duhul Sfânt și când nu; știe cum să aibă părtășie când are o povară; și este conștient de starea normală a lucrării Duhului Sfânt și de starea normală a creșterii în viață a oamenilor. Așa este o persoană care a lucrat ani de zile și cunoaște lucrarea Duhului Sfânt. Cei care au lucrat mult timp sunt experimentați în vorbire și o fac fără grabă; chiar și atunci când nu au nimic de spus, sunt calmi. În sinea lor, ei pot continua să se roage pentru a căuta lucrarea Duhului Sfânt. Ei au experiență în lucrare. O persoană care a lucrat multă vreme, care are multă experiență și a învățat multe lecții, are multe în sinea sa care blochează lucrarea Duhului Sfânt; acesta este un defect al lucrării ei pe termen lung. Un om care abia a început să lucreze nu este impur din cauza unor lecții umane sau a experienței și este confuz în special cu privire la modul în care lucrează Duhul Sfânt. Totuși, pe parcursul lucrării, ei învață treptat să simtă cum lucrează Duhul Sfânt și devin conștienți de ceea ce trebuie să facă pentru a obține lucrarea Duhului Sfânt, de ceea ce trebuie să facă pentru a lovi exact în punctul sensibil al celorlalți și de alte astfel de cunoștințe de bază pe care ar trebui să le posede cei care lucrează. În timp, ajung să cunoască o astfel de înțelepciune și cunoștințe de bază de lucru ca pe propriul buzunar și par să le folosească cu ușurință atunci când lucrează. Totuși, când Duhul Sfânt schimbă modul în care lucrează, ei încă aderă la vechile lor cunoștințe de lucru și la vechile reguli de lucru și știu foarte puțin despre noile dinamici ale lucrării. Mulții lor ani de lucrare, precum și prezența și îndrumarea amplă a Duhului Sfânt pe care le-au avut, le oferă tot mai multe lecții despre lucrare și tot mai multă experiență de lucru. Astfel de lucruri îi fac să dezvolte, în starea lor interioară, o încredere în sine care nu este semeață. Cu alte cuvinte, sunt destul de mulțumiți de propria lor lucrare și mulțumiți de cunoștințele de bază pe care le-au obținut despre lucrarea Duhului Sfânt. În special, faptul că au obținut sau au ajuns să aprecieze acele lucruri care le lipsesc altora le dă și mai multă încredere în ei înșiși. Li se pare că lucrarea Duhului Sfânt din ei nu poate fi stinsă niciodată, în timp ce alții nu se califică pentru acest tratament special, și că doar oamenii de felul lor, care au lucrat ani de zile și a căror utilizare este de o valoare considerabilă, sunt calificați să se bucure de el. Aceste lucruri devin o mare piedică în acceptarea de către ei a noii lucrări a Duhului Sfânt. Chiar dacă pot accepta noua lucrare, nu o pot face peste noapte. Cu siguranță vor trece prin mai multe peripeții înainte de a o accepta. Această situație poate fi inversată doar treptat, după ce vechile lor noțiuni sunt emondate și vechea lor fire este judecată. Fără a trece prin aceste etape, ei nu renunță și nu acceptă cu ușurință noi afirmații și lucrări care nu sunt în armonie cu vechile lor noțiuni. Acesta este cel mai dificil lucru de gestionat la om și nu este ușor de schimbat. Dacă, în calitate de lucrători, ei pot atât să obțină o înțelegere a lucrării Duhului Sfânt, cât și să ajungă la o concluzie cu privire la dinamica acesteia și sunt capabili să nu fie restricționați de experiențele lor de lucru și să accepte o nouă lucrare în lumina vechii lucrări, atunci sunt persoane înțelepte și lucrători care corespund standardului. Oamenii sunt adesea așa: lucrează câțiva ani fără a putea face un bilanț al experiențelor acumulate din lucrarea lor sau, după ce fac bilanțul experiențelor și înțelepciunii acumulate din lucrarea lor, sunt împiedicați să accepte noua lucrare și nu pot înțelege corespunzător sau trata corect vechea și noua lucrare. Oamenii sunt cu adevărat dificil de gestionat! Majoritatea dintre voi sunteți așa. Acelora care au experimentat ani de zile lucrarea Duhului Sfânt le este foarte greu să accepte lucrarea nouă și ei sunt mereu plini de noțiuni pe care nu le pot lăsa deoparte, în timp ce persoanei care abia a început să lucreze îi lipsesc cunoștințele de bază despre lucrare și nu știe nici măcar cum să se descurce cu unele dintre cele mai simple probleme. Voi, oamenii, sunteți foarte dificili! Cei cu puțină vechime sunt atât de aroganți și de îngâmfați, încât au uitat de unde au venit. Îi privesc întotdeauna de sus pe cei tineri și, cu toate acestea, sunt incapabili să accepte lucrarea nouă și să renunțe la noțiunile pe care le-au strâns și păstrat de-a lungul anilor. Deși acei tineri ignoranți sunt capabili să accepte puțin din noua lucrare a Duhului Sfânt și sunt oarecum entuziaști, ei devin întotdeauna confuzi și nu știu ce să facă atunci când apar probleme. Ei sunt entuziaști, dar prea ignoranți. Ei au doar câteva cunoștințe despre lucrarea Duhului Sfânt și totuși nu sunt capabili să le folosească în viețile lor; este doar o doctrină care nu este de niciun folos. Există prea mulți oameni ca voi; câți sunt potriviți pentru a fi folosiți? Câți pot să se supună luminării și iluminării Duhului Sfânt și reușesc să se conformeze intențiilor lui Dumnezeu? Se pare că aceia dintre voi care ați fost adepți până acum ați fost foarte supuși, dar, de fapt, nu ați renunțat la noțiunile voastre; încă mai căutați în Biblie, credeți în lucruri nedeslușite sau vă rătăciți în noțiuni. Nu există nimeni care să investigheze cu atenție lucrarea practică de azi sau să o aprofundeze. Voi acceptați calea de astăzi cu noțiunile voastre vechi. Ce puteți obține cu o asemenea credință? S-ar putea spune că ascundeți în voi multe noțiuni care nu au fost dezvăluite și că doar depuneți un efort suprem pentru a le ascunde și pentru a nu le dezvălui cu ușurință. Nu acceptați noua lucrare cu sinceritate și nu intenționați să renunțați la vechile noțiuni; aveți prea multe filosofii pentru interacțiuni lumești și ele sunt prea puternice. Voi nu renunțați la vechile noțiuni și tratați cu reticență noua lucrare. Inimile voastre sunt prea sinistre și, pur și simplu, nu puneți la inimă fiecare pas al noii lucrări. Pot astfel de netrebnici ca voi să își asume lucrarea de predicare la scară largă a Evangheliei? Sunteți voi capabili să vă asumați lucrarea de a o răspândi în întregul univers? Aceste practici ale voastre sunt exact ceea ce vă împiedică să vă transformați firea și să-L cunoașteți pe Dumnezeu. Dacă veți continua așa, inevitabil veți fi eliminați.

Trebuie să știți cum să diferențiați lucrarea lui Dumnezeu de lucrarea omului. Ce poți vedea în lucrarea omului? Există multe elemente ale experienței omului în lucrarea sa; ceea ce exprimă omul este ceea ce este el. Când Își face lucrarea, Dumnezeu exprimă și ce este El; dar ființa Lui e diferită de cea a omului. Ființa omului reprezintă experiența și viața lui (ceea ce omul experimentează sau întâlnește în viața lui sau filosofiile pentru interacțiuni lumești pe care le are), iar oamenii care trăiesc în medii diferite exprimă ființe diferite. Dacă ai sau nu experiențe sociale și cum trăiești și experimentezi de fapt în familia ta se poate vedea în ceea ce exprimi, dar tu nu poți vedea în lucrarea lui Dumnezeu întrupat dacă El are sau nu experiențe sociale. El cunoaște pe de-a-ntregul substanța omului și poate expune diversele practici ale tuturor tipurilor de oameni. Cu atât mai mult, El poate expune firile corupte și comportamentul răzvrătit al oamenilor. El nu trăiește printre oamenii lumii, dar este conștient de natura muritorilor și de toate corupțiile oamenilor lumii. Aceasta este ființa Sa. Deși El nu are de-a face cu lumea, El cunoaște toate regulile de interacțiune ale lumii, deoarece El înțelege natura umană pe deplin. El știe despre lucrarea Duhului pe care ochii omului nu o pot vedea și pe care urechile omului nu o pot auzi, atât pe cea de azi, cât și pe cea din trecut. Aceasta include înțelepciunea care nu este o filosofie pentru interacțiuni lumești și miracole care sunt greu de pătruns pentru oameni. Aceasta este ființa Lui, care a fost dezvăluită oamenilor și, de asemenea, ascunsă de oameni. Ceea ce exprimă El nu este ființa unei persoane extraordinare, ci atributele inerente și ființa Duhului. El nu cutreieră lumea, dar știe totul despre aceasta. El interacționează cu „antropoizii” care nu au cunoștințe sau înțelegere, dar El exprimă cuvinte care sunt mai mărețe decât cunoașterea și mai presus de cele ale marilor personalități. El trăiește într-un grup de oameni obtuzi și amorțiți care sunt lipsiți de umanitate și care nu înțeleg viața umană sau normele omenirii, dar El poate cere omenirii să trăiască umanitatea normală și, în același timp, poate expune umanitatea josnică și mizerabilă a omenirii. Toate acestea sunt ființa Lui, mai presus decât ființa oricărei persoane în carne și oase. Nu este nevoie ca El să treacă prin pasul suplimentar de a experimenta o viață socială complicată, greoaie și sordidă pentru a face lucrarea pe care trebuie să o facă și pentru a expune substanța omenirii corupte în mod amănunțit. O viață socială sordidă nu I-ar putea „cultiva” trupul. Lucrarea și cuvintele Sale expun doar răzvrătirea omului și nu îi oferă omului experiență și lecții pentru interacțiuni lumești. El nu are nevoie să investigheze societatea sau familia omului atunci când îl aprovizionează cu viață. Expunerea și judecarea omului nu sunt o exprimare a experiențelor trupului Său; sunt expunerea nedreptății omului, pe care o face El după ce a cunoscut de mult timp răzvrătirea omului și a urât corupția omenirii. Toată lucrarea pe care o face îi dezvăluie omului firea Lui și exprimă ființa Lui. Doar El poate face această lucrare; nu este ceva ce poate fi săvârșit de o persoană în carne și oase. Din lucrarea Lui, omul nu poate distinge ce tip de persoană este El. De asemenea, omul nu e capabil să Îl clasifice pe El ca ființă creată în baza lucrării Lui, iar ființa Sa Îl face imposibil de clasificat drept o persoană creată. Omul Îl poate considera doar drept o persoană non-umană, dar nu știe în ce categorie să Îl includă, astfel că omul este silit să Îl încadreze în categoria lui „Dumnezeu”. Nu este irezonabil ca omul să facă asta, deoarece El a lucrat mult în rândul oamenilor, fapt pe care omul nu este capabil să îl săvârșească.

Lucrarea pe care Dumnezeu o săvârșește nu este reprezentativă pentru experiența trupului Lui; lucrarea pe care omul o săvârșește este reprezentativă pentru experiența sa. Toată lumea vorbește despre experiența personală. Dumnezeu poate exprima adevărul în mod direct, în timp ce omul poate exprima experiențe relevante doar după ce a experimentat anumite adevăruri. Lucrarea lui Dumnezeu nu are reglementări și nu este supusă constrângerilor temporale sau geografice. El poate exprima ceea ce este în orice moment și în orice loc. El lucrează așa cum Îi place. Lucrarea omului are condiții și context; fără ele, el ar fi incapabil să lucreze și incapabil să-și exprime cunoașterea de Dumnezeu sau experiența sa a adevărului. Dacă ceva este lucrarea lui Dumnezeu Însuși sau lucrarea omului – tu vei ști diferența atât timp cât le compari pe cele două. Dacă nu există nicio lucrare făcută de Dumnezeu Însuși și există doar lucrarea omului, tu vei ști pur și simplu că învățăturile acestor oameni sunt înalte, dincolo de capacitatea oricui altcuiva, și că tonurile lor de vorbire, principiile lor în gestionarea lucrurilor și maniera lor experimentată și stabilă de a lucra sunt la un nivel la care alții nu pot ajunge. Voi toți îi admirați pe acești oameni cu un calibru bun și cunoștințe mărețe, dar nu poți vedea din lucrarea și cuvintele lui Dumnezeu cât de mare este umanitatea Lui. În schimb, El este obișnuit, iar atunci când lucrează, El este normal și practic, și totuși nemărginit pentru muritori, ceea ce îi face pe oameni să înceapă să aibă un fel de inimă cu frică de El. În lucrarea cuiva, experiența pe care o are poate fi destul de avansată sau imaginația și raționamentul său pot fi deosebit de avansate, iar umanitatea sa poate fi deosebit de bună; aceste lucruri pot atrage doar admirația oamenilor, dar nu vor stârni teamă și înfricoșare. Toți oamenii îi admiră pe aceia care au capacitate de lucru, care au o experiență deosebit de profundă și care pot practica adevărul, dar astfel de oameni nu pot stârni teamă, doar admirație și invidie. Dar oamenii care au experimentat lucrarea lui Dumnezeu nu Îl admiră pe Dumnezeu; în schimb, ei simt că lucrarea Lui este inaccesibilă omului și este de nepătruns pentru om, că este proaspătă și minunată. Când oamenii experimentează lucrarea lui Dumnezeu, primul lucru pe care ajung să-l știe despre El este că El este de nepătruns, înțelept și minunat și, în mod firesc, ei încep să se teamă de El; simt că lucrarea pe care o săvârșește El este tainică și depășește sfera cunoașterii minții omului. Oamenii își doresc doar să fie capabili să-I îndeplinească cerințele, să-I satisfacă intențiile; ei nu își doresc să Îl depășească, deoarece lucrarea pe care El o săvârșește depășește gândirea și imaginația omului și nu ar putea fi săvârșită de om în locul Său. Nici măcar omul însuși nu își cunoaște imperfecțiunile, totuși Dumnezeu a făurit o cale nouă și a venit printre oameni pentru a-i aduce într-o lume mai nouă și mai frumoasă și, astfel, omenirea a făcut un progres nou și a avut un început nou. Ceea ce simt oamenii pentru Dumnezeu nu este admirație sau, mai degrabă, nu este numai admirație. Experiența lor cea mai profundă este teamă și dragoste; sentimentul lor este acela că Dumnezeu este cu adevărat minunat. El săvârșește lucrarea pe care omul este incapabil să o săvârșească și spune lucrurile pe care omul este incapabil să le spună. Oamenii care au experimentat lucrarea lui Dumnezeu au întotdeauna un sentiment indescriptibil. Oamenii cu o experiență destul de profundă pot înțelege iubirea lui Dumnezeu; ei pot simți frumusețea Lui, că lucrarea Lui este atât de înțeleaptă, de minunată și astfel o putere infinită este generată printre ei. Nu este spaimă sau iubire ocazională și respect, ci un sentiment profund al milei și toleranței lui Dumnezeu față de om. Totuși, persoanele care au experimentat mustrarea și judecata Lui simt măreția Lui și faptul că nu tolerează nicio ofensă. Chiar și persoanele care au experimentat mai mult din lucrarea Lui sunt incapabile de a-L pătrunde; toți cei care se tem cu adevărat de El știu că lucrarea Lui nu este în concordanță cu noțiunile oamenilor, ci le contracarează mereu noțiunile. El nu are nevoie ca oamenii să-L admire pe deplin sau să dea impresia de supunere față de El; mai degrabă ei ar trebui să ajungă la o teamă și supunere adevărate. În atât de multe dintre lucrările Lui, oricine cu experiență adevărată începe să aibă o inimă cu frică de El, ceea ce este mai presus de admirație. Oamenii I-au văzut firea datorită lucrării Lui de mustrare și judecată și, astfel, au inimi cu frică de El. Oamenii trebuie să se teamă de Dumnezeu și să I se supună, deoarece ființa și firea Lui nu sunt la fel ca acelea ale unei ființe create și sunt deasupra celor ale ființelor create. Dumnezeu există de la Sine, este etern, El nu este o ființă creată și doar Dumnezeu este vrednic de teamă și supunere; omul nu este calificat pentru aceasta. Deci, toți cei care au experimentat lucrarea Lui și Îl cunosc cu adevărat încep să aibă inimi cu frică de El. Cu toate acestea, aceia care nu renunță la noțiunile lor despre El – aceia care pur și simplu nu Îl privesc ca fiind Dumnezeu – sunt complet lipsiți de inimi cu frică de Dumnezeu și, chiar dacă Îl urmează, nu sunt cuceriți; sunt persoane răzvrătite prin natura lor. Ce vrea El să obțină lucrând în felul acesta este ca toate ființele create să aibă inimi cu frică de Creator, să Îl adore și să se predea necondiționat stăpânirii Lui. Acesta este rezultatul final pe care toată lucrarea Lui este menită să îl obțină. Dacă oamenii care au experimentat o asemenea lucrare nu au inimi cu frică de Dumnezeu nici măcar un pic și dacă răzvrătirea lor din trecut nu se schimbă deloc, atunci ei vor fi eliminați cu siguranță. Dacă atitudinea unei persoane față de Dumnezeu este doar să-L admire sau să-L respecte de la distanță și nu să Îl iubească măcar puțin, atunci acesta este rezultatul la care a ajuns o persoană lipsită de o inimă iubitoare de Dumnezeu, iar acelei persoane îi lipsesc condițiile de a fi desăvârșită. Dacă atâta lucrare nu poate obține iubirea adevărată a unei persoane, atunci acea persoană nu L-a câștigat pe Dumnezeu și nu urmărește sincer adevărul. O persoană care nu Îl iubește pe Dumnezeu nu iubește adevărul și, astfel, nu Îl poate câștiga pe Dumnezeu, cu atât mai puțin nu poate să primească aprobarea lui Dumnezeu. Astfel de persoane, oricum experimentează lucrarea Duhului Sfânt și oricum experimentează judecata, nu sunt capabile să aibă o inimă cu frică de Dumnezeu. Acestea sunt persoane a căror natură nu se poate schimba și care au firi extrem de odioase. Toți cei care nu au o inimă cu frică de Dumnezeu vor fi eliminați, vor fi obiectele pedepsirii și vor fi pedepsiți precum cei care fac rău, să sufere mult mai mult decât cei care au săvârșit lucruri nedrepte.