de Li Yang, China

La începutul anului 2008, am observat că fiului meu i-a apărut o gâlmă după ureche. L-am dus la spital pentru control și doctorul a spus că era o tumoare, un anumit tip de tumoare care distruge oasele. Atunci nu-i punea viața în pericol, dar nu exista niciun tratament eficient și a spus că era dureros pentru că, dacă se inflama, fiul meu trebuia operat pentru a i se extirpa osul infectat. În caz contrar, viața îi putea fi în pericol. Auzind asta de la doctor, am rămas șocată. Eram distrusă. Pe atunci, abia devenisem credincioasă și credeam că, dacă cred în El, îmi va fi sprijin. M-am îndemnat să rămân puternică în credința mea. Credeam că, dacă mă bazez pe Dumnezeu, fiul meu sigur se va vindeca. Operația fiului meu a fost un real succes și și-a revenit foarte repede. La doar trei zile după operație alerga prin toată clădirea și a fost externat după o săptămână. Apoi, m-am simțit mai motivată în credința mea. Am acceptat bucuroasă orice sarcină pe care biserica mi-a atribuit-o și mi-am făcut întotdeauna datoria, indiferent de greutăți. Familia nu înțelegea și apropiații mei întotdeauna mă vorbeau pe la spate, dar eu nu puneam la suflet. Simțeam că, dacă muncesc din greu și mă sacrific în continuare, cu siguranță voi fi binecuvântată de Dumnezeu.

Apoi, într-o zi, fiul meu a venit ținându-se de talie, spunând că-l doare. Am avut un presentiment când i-am văzut durerea pe chip. I-am ridicat imediat cămașa și am văzut o gâlmă care creștea chiar acolo unde spunea că-l doare. A țipat de durere când am atins-o ușor și mi-am dat seama că boala i-a recidivat. L-am dus de urgență la spital. Un control a confirmat că boala îi recidivase. Nu mă puteam abține să nu mi-l imaginez cum era după prima operație, plin de tuburi. Arăta așa slăbit și eram în agonie. Nu puteam suporta să mă gândesc cât va trebui să îndure de data asta. Ori de câte ori mă gândeam cât de mult va avea de suferit, și la o vârstă atât de fragedă, deveneam atât de agitată încât nici nu puteam mânca ori dormi. Îmi doream din toată inima să-i pot lua boala și să sufăr în locul lui. Nu puteam înțelege de ce Dumnezeu nu veghease asupra familiei mele și n-o protejase, deși eu muncisem din greu pentru El de când devenisem credincioasă. Chiar în acea zi, o soră din satul nostru a venit să mă vadă și, prin părtășia ei, mi-am dat seama că boala fiului meu era ceva ce Dumnezeu permitea să se întâmple. Trebuia să mă rog și să mă bazez pe Dumnezeu, să mărturisesc ferm pentru Dumnezeu, bazându-mă pe credința mea, să fiu puternică și să-mi fac datoria. Am continuat să merg la adunări și m-am scufundat în datorie chiar mai mult. În timpul adunărilor, am împărtășit această experiență a mea cu frații și surorile. Mă admirau pentru că eram credincioasă. Auzindu-i cum mă lăudau, am fost și mai sigură că mărturiseam ferm pentru Dumnezeu și că El sigur îmi va binecuvânta fiul.

Apoi, boala fiului meu a apărut pentru a cincea oară și doctorul a spus că avea prea multe episoade, aproape de două ori pe an, și că viața îi era în pericol dacă mai continua așa. A sugerat chimioterapie și radiații pentru a vedea dacă ajută. Auzind acestea, am fost distrusă. Eram atât de îndurerată, că am încercat să mă înțeleg cu Dumnezeu: „Muncesc din greu în fiecare zi, cu bune și rele, și nu L-am negat niciodată pe Dumnezeu, indiferent de judecata sau atacurile cu care mă confrunt din partea celorlalți. Am continuat să-mi fac datoria. De ce nu-mi protejează Dumnezeu fiul?” Debordam de doleanțe. Continuam să mă duc la adunări și să-mi fac datoria, dar inima mi se îndepărta de Dumnezeu din ce în ce mai mult. Deseori, mă trezeam ținând o carte cu spusele lui Dumnezeu și privind în gol. Sufeream foarte mult. I-am spus lui Dumnezeu ce aveam pe suflet: „O, Dumnezeule, sufăr foarte mult acum. Știu că nu trebuie să Te învinovățesc pe Tine pentru problemele de sănătate ale fiului meu, dar nu-Ți înțeleg voia sau cum să trec prin asta. Dumnezeule, Te rog să mă îndrumi să-Ți înțeleg voia.” După rugăciune, m-am gândit la aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Să presupunem că Dumnezeu l-ar fi eliminat pe Iov după ce Iov a fost martor pentru El: Dumnezeu ar fi fost drept și atunci.” Apoi, imediat, am găsit acest imn cu spusele lui Dumnezeu: „Dreptatea nu este nicidecum echitabilă sau rezonabilă; nu înseamnă egalitarism și nici a-ți aloca ceea ce meriți în funcție de cât de multe lucrări ai dus la bun sfârșit, a-ți plăti pentru vreo lucrare pe care ai făcut-o sau a-ți da ce ți se cuvine în funcție de eforturile depuse. Aceasta nu este dreptate. Să presupunem că Dumnezeu l-ar fi eliminat pe Iov după ce Iov a fost martor pentru El: Dumnezeu ar fi fost drept și atunci. De ce se numește aceasta dreptate? Din punct de vedere uman, dacă un lucru este în conformitate cu noțiunile oamenilor, atunci lor le este foarte ușor să spună că Dumnezeu este drept; totuși, dacă nu văd acel lucru ca fiind în concordanță cu noțiunile lor – dacă este ceva ce nu sunt capabili să înțeleagă – atunci le-ar fi greu să spună că Dumnezeu este drept. Esența lui Dumnezeu este dreptatea. Deși ceea ce face El nu este ușor de înțeles, tot ceea ce face El este drept; doar că, pur și simplu, oamenii nu înțeleg. Când Dumnezeu i l-a dat pe Petru Satanei, cum a răspuns Petru? «Omenirea nu este în măsură să priceapă ce faci Tu, dar tot ceea ce faci conține voia Ta; în toate acestea există dreptate. Cum să nu rostesc vorbe de laudă pentru faptele Tale înțelepte?» Tot ceea ce face Dumnezeu este drept. Deși ar putea fi de neînțeles pentru tine, nu ar trebui să emiți judecăți după bunul plac. În cazul în care ceva din ce face El ți se pare nerezonabil sau dacă ai vreo noțiune privind lucrul acesta, iar asta te determină să spui că El nu este drept, atunci ești extrem de nerezonabil. Unele lucruri i s-au părut de neînțeles lui Petru, dar a fost sigur că înțelepciunea lui Dumnezeu era prezentă și că voia Sa bună era în acele lucruri. Oamenii nu pot înțelege totul; sunt atât de multe lucruri pe care nu le pot pricepe. A cunoaște firea lui Dumnezeu nu este un lucru ușor” (Urmați Mielul și cântați cântări noi, Tot ce face Dumnezeu este drept). În timp ce îmi frământam în minte cuvintele lui Dumnezeu, inima mi s-a ușurat. Dreptatea lui Dumnezeu nu era justă, rezonabilă sau egalitară, după cum crezusem, și nu însemna să fii recompensat pentru munca ta, să primești ceea ce ai contribuit. Faptele lui Dumnezeu sunt de nepătruns pentru oameni, însă, indiferent ce face sau cum tratează o persoană, El este pe deplin drept. Totul conține înțelepciunea lui Dumnezeu. Asta se datorează faptului că însăși esența Lui este dreaptă. Am văzut că nu am înțeles firea dreaptă a lui Dumnezeu. Aveam această noțiune că, deoarece credeam în Dumnezeu, El trebuie să vegheze asupra mea; pentru că mă sacrificam pentru Dumnezeu, El trebuie să mă împlinească în orice mod și să-mi facă lină calea. Credeam că, pentru că eu cred în Dumnezeu, întreaga mea familie trebuie binecuvântată. Nu încercam să ajung la înțelegeri cu Dumnezeu?

La acest gând, mi-am deschis cartea cu spusele lui Dumnezeu și am citit acest pasaj: „Ceea ce urmărești tu este să fii capabil să câștigi pacea după ce ai crezut în Dumnezeu, pentru ca ai tăi copii să nu se îmbolnăvească, pentru ca soțul tău să aibă o slujbă bună, pentru ca fiul tău să-și găsească o soție bună, pentru ca fiica ta să-și găsească un soț decent, pentru ca boii și caii tăi să are pământul bine, pentru un an de vreme bună pentru recoltele tale. Asta e ceea ce cauți tu. Ce urmărești tu e doar să trăiești în confort, pentru ca niciun accident să nu se întâmple familiei tale, pentru ca vânturile să te ocolească, pentru ca fața ta să nu fie atinsă de praf, pentru ca recoltele familiei tale să nu fie inundate, pentru ca tu să nu fii afectat de vreun dezastru, să trăiești în îmbrățișarea lui Dumnezeu, să trăiești într-un cuibușor confortabil. Un laș ca tine, care întotdeauna urmărește trupul – ai o inimă, ai un duh? Nu ești o fiară? Îți ofer calea adevărată fără a cere nimic în schimb, și tu tot nu cauți. Ești tu unul dintre aceia care cred în Dumnezeu? Îți acord viața umană reală, și tu tot nu cauți. Nu ești tu la fel cu un porc sau un câine? Porcii nu urmăresc viața omului, ei nu urmăresc să fie curățiți și nu înțeleg ce este viața. În fiecare zi, după ce mănâncă pe săturate, ei doar dorm. Eu ți-am dat calea adevărată și tu tot nu ai câștigat-o: ești cu mâinile goale. Ești dispus să continui în această viață, viața unui porc? Care este însemnătatea existenței unor astfel de oameni? Viața ta este demnă de dispreț și josnică, trăiești în mijlocul murdăriei și desfrâului și nu urmărești niciun scop; nu este viața ta cea mai josnică dintre toate? Ai tupeul de a te uita la Dumnezeu? Dacă tu continui să experimentezi în acest mod, nu-i așa că nu vei obține nimic?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”). Cuvintele lui Dumnezeu au demascat toate motivele și speranțele extravagante pe care le aveam în credința mea. Fiecare dintre întrebările lui Dumnezeu m-a pus la colț. Reamintindu-mi din trecut, chiar de la început, credința mea fusese pentru a primi binecuvântări. Am crezut că, dacă mă sacrific pentru Dumnezeu în credința mea, El mă va binecuvânta cu o viață de familie liniștită și sănătate pentru băiatul meu. De asta am continuat să-mi fac datoria, indiferent cum m-au defăimat prietenii și familia. Când a reapărut boala fiului meu, am crezut că Dumnezeu mă încearcă să vadă dacă am credință adevărată în El. Am crezut că, atât timp cât pot suporta suferința și mărturisi ferm pentru Dumnezeu, cu siguranță că El mă va binecuvânta și fiul meu se va însănătoși. Așa că, atunci când s-a îmbolnăvit din nou și chiar și viața i-a fost în pericol, speranțele mele pentru binecuvântări și har au fost distruse într-o clipă. Am început să mă plâng, să mă înțeleg cu Dumnezeu și L-am învinovățit pentru că era nedrept. Chiar mi-am pierdut impulsul de a-mi face datoria. Judecata și revelațiile din cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat că toată munca mea fusese depusă doar pentru a câștiga binecuvântări de la Dumnezeu în schimb. Era în întregime pentru a face înțelegeri cu Dumnezeu, pentru a-L înșela. Eram ferm convinsă în fața realității și am văzut că Dumnezeu chiar este sfânt și drept. El poate vedea în inimile și mințile noastre. Dacă nu ar fi fost aceste situații, una după alta, care să-mi arate că credința mea era întinată și aveam un punct de vedere greșit de a urma, încă aș fi fost indusă în eroare de comportamentul meu exterior bun. Încă aș fi crezut că eram foarte devotată și mărturiseam ferm pentru Dumnezeu. Am văzut că nu mă cunoșteam deloc.

Mai târziu, am citit următoarele în cuvintele lui Dumnezeu: „Confruntat cu starea omului și cu atitudinea sa față de Dumnezeu, Dumnezeu a făcut o nouă lucrare, permițându-i omului să aibă deopotrivă atât cunoștințe despre El și ascultare față de El, cât și dragoste și mărturie. Astfel, omul trebuie să experimenteze rafinarea sa de către Dumnezeu, precum și judecata, tratarea și emondarea sa, fără de care omul nu L-ar cunoaște niciodată pe Dumnezeu și nu ar fi niciodată capabil să-L iubească și să fie mărturie pentru El cu adevărat. Rafinarea omului de către Dumnezeu nu este doar de dragul unui efect unilateral, ci de dragul unui efect multifațetat. Doar în acest fel Dumnezeu înfăptuiește lucrarea de rafinare în cei care doresc să caute adevărul, pentru ca hotărârea și dragostea lor să fie desăvârșite de către Dumnezeu. Pentru cei care doresc să caute adevărul și care tânjesc după Dumnezeu, nimic nu este mai semnificativ sau de mai mare ajutor decât o asemenea rafinare. Firea lui Dumnezeu nu este atât de ușor cunoscută sau înțeleasă de către om, căci Dumnezeu, în cele din urmă, este Dumnezeu. Până la urmă, este imposibil ca Dumnezeu să aibă aceeași fire ca omul și, astfel, nu este ușor pentru om să Îi cunoască firea. Adevărul nu este deținut în mod inerent de către om și nu este ușor de înțeles de cei care au fost corupți de către Satana; omul este lipsit de adevăr și lipsit de hotărârea de a pune adevărul în practică, și dacă nu suferă și nu este rafinat sau judecat, atunci hotărârea lui nu va fi niciodată desăvârșită. Pentru toți oamenii, rafinarea este chinuitoare și foarte greu de acceptat – totuși, în timpul rafinării, Dumnezeu îi clarifică omului firea Sa cea dreaptă și face publice cerințele Lui pentru om și oferă mai multă luminare, precum și emondare și tratare mai reale; prin compararea faptelor cu adevărul, El dă omului o mai mare cunoaștere a sa și a adevărului și o mai bună înțelegere a voii Sale, permițându-i astfel omului să aibă o iubire adevărată și mai pură față de Dumnezeu. Acestea sunt obiectivele lui Dumnezeu în realizarea rafinării” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Numai prin experimentarea rafinării poate omul să aibă adevărata iubire”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că Dumnezeu ne testează, ne rafinează și aranjează să experimentăm medii cu greutăți pentru a ne demasca și a ne curăți, astfel încât să putem vedea adevărul coruperii noastre de Satana și să câștigăm înțelegere privind firile noastre corupte și falsificările din credința noastră. Apoi, putem urmări adevărul, putem fi curățiți și schimbați, și putem obține credință și supunere în Dumnezeu autentice. În cele din urmă, putem fi mântuiți de Dumnezeu. Faptul că fiul meu se tot îmbolnăvea a dezvăluit complet motivația de a obține binecuvântări pe care o nutream. Reflectând asupra mea, am văzut că mă gândeam la tot ce puteam face pentru a obține binecuvântări de la Dumnezeu. Am părut foarte entuziastă și concentrată în căutare, dar motivele mele josnice erau la bază. Eram controlată de otrava Satanei: „Fiecare om pentru el însuși și diavolul îl ia pe cel mai din spate.” Mă gândeam mai întâi la propriile mele interese în orice făceam și, când speranțele mi-au fost spulberate, m-am opus lui Dumnezeu și am vrut să reglez conturile cu El. Am dat dovadă de tot felul de urâțimi. Sunt atât de egoistă și josnică! Cum însemna asta să am credință în Dumnezeu? Doar mă opuneam Lui și încercam să-L înșel. Dându-mi seama de acest lucru, m-am prosternat înaintea lui Dumnezeu, rugându-mă: „O, Dumnezeule, în toți acești ani Te-am înșelat, păstrându-mi motivele pentru a câștiga binecuvântări. Am încercat să fac târguri cu Tine la fiecare pas și mi-a lipsit complet sinceritatea. Sunt atât de egoistă, josnică și îmi lipsește atât de mult umanitatea! Sunt dispusă să renunț la motivele mele de a câștiga binecuvântări, să-mi las fiul în mâinile Tale și să mă supun orchestrărilor și aranjamentelor Tale. Nu mă voi plânge deloc!” M-am simțit cu adevărat liberă și împăcată după această rugăciune.

Mai târziu, când eram plecată din oraș pentru a-mi face datoria, soțul m-a sunat și mi-a spus că boala fiului nostru se extinsese. Avea tumori pe cap, pe spate și pe gât. Nu mai era nicio speranță de a o controla. Am rămas fără grai mult timp după ce l-am auzit. Nu mă puteam gândi la starea în care trebuie să fi fost fiul meu și chiar nu mă puteam confrunta cu felul în care decurgeau lucrurile. L-am strigat pe Dumnezeu, din nou și din nou: „O, Dumnezeule, sunt atât de slabă acum. Te rog să mă luminezi și să mă ajuți să-Ți înțeleg voia.” După ce m-am rugat, am citit următorul pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Pentru om, Dumnezeu face multe lucruri care sunt de neînțeles și chiar de neconceput. Când Dumnezeu dorește să orchestreze pe cineva, această orchestrare este deseori în conflict cu noțiunile omului și de neînțeles pentru el, totuși exact această nepotrivire și acest caracter incomprehensibil reprezintă încercarea și testarea omului de către Dumnezeu. Avraam, între timp, a putut să Îi demonstreze lui Dumnezeu ascultarea din sinea sa, care era cea mai fundamentală condiție pentru a putea satisface cerința lui Dumnezeu. […] Deși, în diferite contexte, Dumnezeu utilizează diferite feluri de a testa fiecare persoană, în Avraam Dumnezeu a văzut ce voia, a văzut că inima lui Avraam era sinceră și că ascultarea sa era necondiționată. Exact această «necondiționare» era ceea ce Își dorea. Oamenii spun deseori: «Am jertfit deja aceasta, am renunțat deja la aceea – de ce Dumnezeu tot nu este mulțumit de mine? De ce mă tot supune la încercări? De ce mă tot testează?» Aceasta demonstrează un fapt: Dumnezeu nu ți-a văzut inima și nu ți-a câștigat inima. Adică, El nu a văzut o asemenea sinceritate ca atunci când Avraam a putut să ridice cuțitul pentru a-și omorî fiul cu propria lui mână și a-l jertfi lui Dumnezeu. El nu a văzut ascultarea ta necondiționată și nu a fost consolat de tine. Este normal, atunci, faptul că Dumnezeu continuă să te încerce” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)”). Am analizat aceste cuvinte iar și iar. Când Avraam și-a oferit lui Dumnezeu singurul fiu, nu a avut nicio pretenție și nu și-a susținut cazul în niciun fel. A știut fără urmă de îndoială că fiul său fusese dat de Dumnezeu și că era corect și potrivit să i-L dea înapoi, cum a cerut Dumnezeu. Acesta era tipul de conștiință și rațiune pe care o ființă creată ar trebui să-l aibă. Deși era foarte dureros pentru el, tot s-a putut supune cerințelor lui Dumnezeu. În cele din urmă, chiar a luat cuțitul pentru a-și omorî fiul, ceea ce arată că credința și ascultarea sa pentru Dumnezeu erau sincere și puteau suporta un test adevărat. La polul opus eram eu. Am spus că sunt dispusă să mă supun orchestrărilor și aranjamentelor lui Dumnezeu și să-mi dau fiul lui Dumnezeu, dar, în sufletul meu, mi-am păstrat pretențiile. În special când am auzit că situația i s-a înrăutățit și nu poate fi tratată, confruntându-mă cu durerea de a-l pierde, poate, am descoperit că aveam pretenții în sinea mea. Nu le-am spus cu glas tare, dar, în sufletul meu, voiam să-I cer lui Dumnezeu să-l vindece. Am văzut că eram chiar nerezonabilă și-mi lipsea ascultarea față de Dumnezeu. Adevărul este că fiul meu nu este proprietatea mea personală. Dumnezeu i-a insuflat viață. Corpul meu a fost doar mediul prin care s-a născut. Viața sa a fost predestinată, complet aranjată de Dumnezeu cu mult timp în urmă. Dumnezeu a stabilit deja cât va suferi, ce nenorociri va întâmpina întreaga viață. A trebuit să mă supun aranjamentelor lui Dumnezeu. La acest gând, m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, fiul meu nu-mi aparține. Dacă mi-l iei sau nu, știu că asta e voința ta binevoitoare. Sunt dispusă să mă supun și să las viața fiului meu în mâinile Tale. Nu mă voi plânge, orice ai face.” Durerea pe care o simțeam s-a atenuat după rugăciune. A trecut o lună într-o clipită. Într-o zi, după ce am ajuns acasă de la o adunare, soțul m-a sunat și mi-a spus fericit că toate tumorile fiului nostru dispăruseră. Fusese confirmat de o tomografie la spital. Când am auzit vestea, am fost atât de încântată încât am izbucnit în lacrimi. Am exclamat de multe ori în suflet: „Slavă lui Dumnezeu!” Această experiență anume mi-a arătat cu adevărat puterea lui Dumnezeu și am putut avea experiența acestor cuvinte ale Lui: „Oricare și toate lucrurile, chiar dacă vii sau moarte, se vor muta, schimba, reînnoi și dispărea potrivit gândurilor lui Dumnezeu. Acesta este modul în care domnește Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu este sursa vieții omului”). Asta chiar mi-a arătat atotputernicia și suveranitatea lui Dumnezeu, faptul că poate aduce un lucru din nimic și că poate face să nu mai existe ceva ce exista. Totul este orchestrat de mâna lui Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu din tot sufletul!

Un an mai târziu, am primit un mesaj neașteptat de la soțul meu că boala fiului nostru recidivase și că era în spital pentru chimioterapie. M-a durut să aud acest lucru, dar mi-am adus aminte de experiența anterioară. Eram dispusă să mă supun orchestrărilor și aranjamentelor lui Dumnezeu. Spre surpriza mea, fiul meu a fost externat după doar două săptămâni și este sănătos și în ziua de azi. Deși L-am învinuit și L-am înțeles greșit pe Dumnezeu în privința bolii fiului meu, El nu s-a concentrat pe ignoranța mea, ci m-a luminat și m-a îndrumat prin cuvintele Lui, ca să pot înțelege atotputernicia și suveranitatea lui Dumnezeu și să-mi pot schimba concepția greșită de a crede doar pentru a căuta binecuvântări. Chiar au fost harul și binecuvântările lui Dumnezeu pentru mine! Slavă lui Dumnezeu Atotputernic!