Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic al zilelor de pe urmă

Cel mai greu de depistat e ticăloșia, deoarece a devenit natura omului și el începe să o laude și chiar mai multă ticăloșie i se va părea ceva normal. Așadar, o fire ticăloasă e și mai greu de detectat decât una intransigentă. Unii oameni spun: „Cum de nu e ușor de depistat? Toți oamenii au pofte rele. Nu e asta ticăloșia?” Acest lucru e superficial. Ce este adevărata ticăloșie? Ce stări sunt ticăloase atunci când se manifestă? Este o fire ticăloasă atunci când oamenii folosesc declarații răsunătoare ca să ascundă intențiile ticăloase și rușinoase care se află în adâncul inimii lor, iar apoi să-i facă pe ceilalți să creadă că aceste afirmații sunt foarte bune, oneste și legitime și, în cele din urmă, să își atingă motivele ascunse? De ce se numește acest lucru a fi ticălos, și nu a fi înșelător? În ceea ce privește firea și esența, înșelăciunea nu este chiar la fel de rea. A fi ticălos este mai grav decât a fi înșelător, reprezintă un comportament mai insidios și mult mai abject decât înșelăciunea și este dificil pentru omul de rând să vadă acest lucru așa cum este de fapt. De exemplu, ce fel de cuvinte a folosit șarpele pentru a o ademeni pe Eva? Cuvinte amăgitoare, care sună corect și par a fi spuse pentru binele tău. Tu nu ești conștient că există ceva în neregulă cu aceste cuvinte sau vreo intenție malițioasă în spatele lor și, în același timp, ești incapabil să renunți la aceste sugestii făcute de Satana. Aceasta este ispita. Când ești ispitit și asculți astfel de cuvinte, nu te poți abține să nu fii ademenit și este posibil să cazi într-o capcană, atingând astfel scopul Satanei. Aceasta se numește ticăloșie. Șarpele a folosit această metodă pentru a o ademeni pe Eva. Este acesta un tip de fire? (Da.) De unde vine acest tip de fire? Vine de la șarpe, de la Satana. Acest tip de fire ticăloasă există în natura omului. Nu e această ticăloșie diferită de poftele rele ale oamenilor? Cum se nasc poftele ticăloase? Au legătură cu trupul. Adevărata ticăloșie e un fel de fire adânc ascunsă, care e complet de nepătruns pentru oamenii fără experiență sau pricepere a adevărului. De aceea, dintre firile omului, ea este cel mai dificil de depistat. În ce fel de persoană se manifestă cel mai grav firea ticăloasă? În cea căreia îi place să-i exploateze pe alții. Ea se pricepe așa de bine la manipulare, că oamenii pe care îi manipulează nici nu știu ce s-a întâmplat, după aceea. Acest fel de persoană are o fire ticăloasă. Oamenii ticăloși, pe baza înșelăciunii, folosesc alte mijloace ca să-și ascundă înșelătoria, să-și țină secrete păcatele și să-și tăinuiască intențiile secrete, scopurile și dorințele egoiste. Aceasta este ticăloșia. În plus, vor folosi diverse mijloace să te ademenească, să te ispitească și să te seducă, făcându-te să le urmezi aspirațiile și să le satisfaci dorințele egoiste pentru a-și atinge scopurile. Toate acestea sunt ticăloase. Aceasta e o adevărată fire satanică. Ați manifestat vreuna dintre aceste purtări? Ce aspect al unei firi ticăloase ați manifestat mai mult: ispita, ademenirea sau folosirea minciunilor pentru a ascunde alte minciuni? (Simt că am manifestat puțin din toate.) Simți că ai manifestat puțin din toate. Adică, la nivel emoțional, simți că ai manifestat și, în același timp, nu ai manifestat aceste purtări. Nu poți aduce nicio dovadă. Atunci, în viața ta de zi cu zi, îți dai seama că dezvălui o fire ticăloasă când te confrunți cu ceva? De fapt, aceste lucruri există în firea tuturor. De pildă, e ceva ce nu înțelegi, dar nu vrei să le spui celorlalți că nu înțelegi, așa că folosești diverse mijloace să-i induci în eroare ca să creadă că înțelegi. Aceasta este fraudă. Acest fel de fraudă e o manifestare a ticăloșiei. Mai sunt și ispita și ademenirea, toate acestea sunt manifestările ticăloșiei. Îi ispitiți adesea pe alții? Dacă încerci în mod legitim să înțelegi pe cineva, dorind să ai părtășie cu acea persoană, iar acest lucru e cerut de munca ta și e o interacțiune corectă, nu se consideră ispită. Dar dacă ai intenție și scop personale și nu vrei cu adevărat să înțelegi firea, căutările și cunoașterea acestei persoane, ci vrei mai degrabă să-i extragi cele mai intime gânduri și adevăratele sentimente, atunci asta se numește ticăloșie, ispită și ademenire. Dacă faci asta, atunci ai o fire ticăloasă; nu este acesta un lucru ascuns? E acest fel de fire ușor de schimbat? Dacă vei putea discerne ce manifestări are fiecare aspect al firii tale, ce stări provoacă adesea fiecare aspect și le vei pune în legătură cu tine, simțind cât de îngrozitor și periculos e acest fel de fire, te vei simți obligat să te schimbi în această privință și vei fi capabil să fii însetat după cuvintele lui Dumnezeu și să accepți adevărul. Acesta e momentul în care poți să te schimbi și să primești mântuirea. Dar dacă după ce le vei pune în legătură, tot nu vei fi însetat după adevăr, nu vei avea nicio obligație sau învinovățire – cu atât mai puțin căință – și nu vei iubi adevărul, atunci va fi dificil să te schimbi. Iar înțelegerea nu va ajuta, deoarece tot ce ai înțelege ar fi doar doctrină. Indiferent ce aspect al adevărului este, dacă înțelegerea ta se va opri la nivelul doctrinei și nu se va lega de practica și intrarea ta, nu va fi de niciun folos doctrina pe care o înțelegi. Dacă nu vei înțelege adevărul, nu îți vei recunoaște firea coruptă, nu te vei căi în fața lui Dumnezeu și nu vei mărturisi, dacă nu te vei simți dator față de Dumnezeu și nu te vei urî, nu vei avea nicio șansă să fii mântuit. Dacă vei recunoaște cât de serioase sunt problemele tale, dar nu-ți va păsa și nu te vei urî, dacă în interior te vei simți încă amorțit și pasiv, nu vei accepta judecata și mustrarea lui Dumnezeu și nu te vei ruga Lui sau nu te vei baza pe El ca să-ți îndrepți firea coruptă, atunci vei fi în mare pericol și nu vei primi mântuirea.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai cunoașterea de sine este de ajutor în căutarea adevărului”

Ticăloșia merge la un nivel mai adânc decât viclenia; este mai perfidă, mai secretă, mai înșelătoare și mai greu de pătruns, iar ticăloșia poartă în ea ademenirea, amăgirea, atragerea, câștigarea, mituirea și ispitirea. Aceste acțiuni și comportamente depășesc cu mult viclenia; ele sunt ticăloase, fără îndoială. Bărbatul nu a zis: „Dacă nu-mi spui, te voi plesni, te voi lovi cu piciorul sau te voi măcelări!” El nu a adoptat astfel de metode și, în exterior, nu părea malițios. Însă, aceasta este chiar mai formidabilă decât malițiozitatea – aceasta este ticăloșie. De ce spun că este ticăloșie? Viclenia poate fi, de obicei, detectată de majoritatea oamenilor, dar metoda lui este mai șireată. La suprafață, folosește un limbaj politicos care se conformează afecțiunii umane, dar, în realitate, în profunzime, există lucruri care sunt mai ascunse. Acțiunile și metodele lui sunt mai ascunse, mai insidioase decât viclenia văzută și întâlnită în mod obișnuit de oameni. Tacticile lui sunt mai sofisticate, mai duplicitare și induc în eroare mai mult. Aceasta este ticăloșia.

În viața de zi cu zi, puteți să distingeți și să discerneți dezvăluirea firii ticăloase a altor oameni și comportamentul lor ticălos? Deși persoanele viclene pot avea destul de mult tact, după ce interacționează cu ele un timp, majoritatea oamenilor pot, totuși, să le discearnă. Totuși, cei care au o fire ticăloasă nu sunt atât de ușor de discernut. Dacă nu poți vedea esența sau consecințele, nu ai cum să îi discerni. Indivizii ticăloși sunt chiar mai perfizi decât cei vicleni. Nu ai cum să îi discerni doar dintr-o propoziție sau două. Când vine vorba de persoane cu o fire ticăloasă, în puțin timp sau într-o scurtă perioadă, s-ar putea să nu discerni sau să nu pricepi de ce fac acel anumit lucru, de ce vorbesc sau acționează într-un astfel de mod. Într-o zi, când vor fi fost complet dezvăluiți și divulgați în întregime, atunci toată lumea va descoperi, în cele din urmă, ce fel de persoană sunt. Aceasta este mai mult decât doar viclenie – este ticăloșie. Prin urmare, discernerea unei firi ticăloase ia timp și, uneori, mai întâi trebuie să fie vizibile consecințele înainte de a fi capabil să o discerni – nu este ceva ce poate fi discernut rapid. De exemplu, marele balaur roșu i-a indus în eroare pe oameni timp de zeci de ani și abia acum un număr mic de oameni au avut un oarecare discernământ. Marele balaur roșu spune adesea lucruri care sună cel mai bine și se aliniază cel mai mult la noțiunile umane, sub stindardul servirii poporului pentru a-i induce pe oameni în eroare și sub stindardul dreptății pentru a-i alunga pe disidenți, masacrând nenumărați oameni buni. Dar puțini pot discerne acest lucru, întrucât ceea ce spune și face le pare corect oamenilor. Toți oamenii cred că tot ceea ce face este corect și potrivit, legal și rezonabil și în conformitate cu umanismul. Drept urmare, i-a indus pe oameni în eroare timp de zeci de ani. Când va fi în cele din urmă demascat și se va prăbuși, oamenii vor vedea că adevăratul său chip este cel al diavolului și natura-esență a acestuia este ticăloasă. Marele balaur roșu i-a indus în eroare pe oameni atâția ani, iar otrava marelui balaur roșu se află în fiecare dintre ei – au devenit urmașii acestuia. Este vreunul dintre voi capabil să facă genul de lucruri pe care le-a făcut marele balaur roșu? Unii oameni vorbesc precum marele balaur roșu, folosind cuvinte foarte plăcute, dar fără să facă vreo lucrare reală. Toate cuvintele lor sunt plăcute, dar nu fac nicio lucrare reală. De asemenea, ei sunt deosebit de perfizi și ticăloși. Când vine vorba de astfel de oameni, dacă sunt jigniți de cineva, nu vor trece cu vederea acest lucru. Mai devreme sau mai târziu, vor găsi ocazia potrivită pentru a-și atinge scopul de a se răzbuna, dar fără a le oferi vreo pârghie. Ei pot chiar să se ocupe de problemă fără să iasă în față și fără să-și arate chipul. Nu-i așa că este o ticăloșie? Oamenii ticăloși operează cu principii, metode, intenții, motive și obiective deosebit de secrete și ascunse. Indivizii ticăloși apelează la uneltiri pentru a le face rău altora, uneori folosindu-se de alții pentru a ucide în numele lor, alteori chinuindu-i pe alții atrăgându-i să comită păcate și, uneori, folosindu-se de legi sau recurgând la tot felul de mijloace josnice pentru a-i chinui pe alții. Toate acestea sunt manifestări ale ticăloșiei și niciuna dintre ele nu este o metodă dreaptă sau cinstită. Manifestă vreunul dintre voi aceste comportamente sau dezvăluiri? Puteți să le discerneți? Sunteți conștienți că ele constituie o fire ticăloasă? Viclenia poate fi văzută, de obicei, în exterior: cineva bate câmpii sau folosește un limbaj pompos și nimeni nu poate descifra ce gândește. Aceasta este viclenie. Care este caracteristica principală a ticăloșiei? Este faptul că vorbele lor sună deosebit de plăcut și totul pare în regulă la suprafață. Nu pare să existe nicio problemă, iar lucrurile arată destul de bine din toate punctele de vedere. Atunci când fac ceva, nu-i vezi că folosesc mijloace deosebite, iar în exterior nu există niciun semn de puncte slabe sau defecte, și totuși își ating scopul. Ei fac lucrurile într-un mod extrem de secretos. Acesta este modul în care antihriștii îi induc în eroare pe oameni. Oamenii și chestiunile de acest gen sunt cele mai greu de discernut. Unii oameni spun adesea lucrurile corecte, folosesc scuze care sună bine și apelează la anumite doctrine, zicale sau acțiuni care se conformează afecțiunii umane pentru a-și păcăli semenii. Ei pretind că fac ceva în timp ce fac altceva pentru a-și atinge scopul ascuns. Aceasta este ticăloșie, dar majoritatea oamenilor consideră aceste comportamente ca fiind viclene. Oamenii au o înțelegere și o analiză relativ limitată a ticăloșiei. De fapt, ticăloșia este mai greu de discernut decât viclenia, deoarece este mai secretă, iar metodele și acțiunile sale sunt mai sofisticate. Dacă cineva are o fire vicleană în interiorul său, de obicei, ceilalți îi pot detecta viclenia în două sau trei zile de la interacțiunea cu acesta sau pot percepe revelația firii viclene a acestei persoane în acțiunile și cuvintele sale. Cu toate acestea, să presupunem că acea persoană este ticăloasă: acest lucru nu este ceva ce poate fi discernut în câteva zile, deoarece, fără evenimente semnificative sau circumstanțe speciale care au loc într-o perioadă scurtă, nu este ușor să discerni ceva doar ascultând-o vorbind. Ea spune și face întotdeauna lucrurile așa cum trebuie și prezintă doctrine corecte, una după alta. După câteva zile de interacțiune cu ea, ai putea crede că această persoană este destul de bună, că este capabilă să renunțe la lucruri și se sacrifică, are înțelegere spirituală, are o inimă iubitoare de Dumnezeu și are atât conștiință, cât și rațiune în modul în care acționează. Dar, după ce se ocupă de câteva chestiuni, vezi că discursul și acțiunile sale sunt amestecate cu prea multe lucruri, cu prea multe intenții diavolești. Îți dai seama că această persoană nu este cinstită, ci vicleană – un lucru ticălos. Ea folosește frecvent cuvintele potrivite și expresii plăcute care se aliniază cu adevărul și are afecțiune umană pentru a interacționa cu oamenii. Într-o privință, se impune, iar în alta, îi induce în eroare pe ceilalți, obținând prestigiu și statut printre oameni. Astfel de persoane sunt incredibil de înșelătoare și, odată ce au obținut puterea și statutul, pot induce în eroare și le pot face rău multor oameni. Oamenii cu firi ticăloase sunt extrem de periculoși. Există astfel de persoane în jurul vostru? Sunteți voi înșivă astfel? (Da.) Atunci cât de gravă este situația? Să vorbești și să acționezi fără vreun adevăr-principiu, să te bazezi în întregime pe natura ta ticăloasă pentru a acționa, să-ți dorești mereu să-i induci în eroare pe ceilalți și să trăiești în spatele unei măști, astfel încât ceilalți să nu îți poată vedea adevăratul chip sau să nu te recunoască, și să-ți privească umanitatea și statutul cu stimă și admirație – aceasta este ticăloșie. Manifestați aceste comportamente ticăloase doar ocazional sau sunteți așa în cea mai mare parte a timpului? Așa sunteți voi, pur și simplu, și este o provocare pentru voi să vă eliberați? Dacă folosiți astfel de metode doar ocazional, acest lucru mai poate fi schimbat. Cu toate acestea, dacă așa sunteți voi, acționând în mod constant cu tact și cu viclenie și bazându-vă în mod constant pe comploturi, atunci sunteți cei mai vicleni dintre diavoli. Vă voi spune adevărul: astfel de oameni nu se vor schimba niciodată.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul cinci: Ei îi induc în eroare, îi atrag de partea lor, îi amenință și îi controlează pe oameni”

Spuneți-Mi, practicarea adevărului și gestionarea problemelor conform adevărurilor-principii necesită diverse scuze și justificări? (Nu.) Atât timp cât are o inimă sinceră, o persoană poate pune adevărul în practică. Oamenii care nu practică adevărul vin cu diverse scuze? De exemplu, când fac ceva greșit, încalcă principiile și cineva îi corectează, pot ei să asculte? Nu ascultă. Faptul că nu ascultă este singura problemă? În ce constă ticăloșia lor? (Găsesc o scuză să te convingă, făcându-te să crezi că au dreptate.) Vor găsi o interpretare care să se alinieze la noțiunile și închipuirile tale, apoi vor folosi o serie de teorii spirituale pe care le poți recunoaște și accepta și care sunt conforme cu adevărul pentru a te convinge, a te face să fii de acord cu ei și să crezi sincer că au dreptate, totul pentru a-și atinge scopul de a-i induce în eroare și a-i controla pe oameni. Nu este aceasta ticăloșie? (Ba da.) Este într-adevăr o ticăloșie. În mod clar, au făcut ceva greșit, au încălcat principiile și adevărul în acțiunile lor și nu au reușit să practice adevărul, însă inventează o serie de justificări teoretice. Este cu adevărat o ticăloșie. Este ca un lup care mănâncă o oaie; a fost inițial în natura lupului să mănânce oi, iar Dumnezeu a creat acest tip de animal ca să mănânce oi – oile sunt hrana lui. Dar după ce o mănâncă, lupul tot găsește diverse scuze. Ai vreo părere despre asta? Îți spui: „Mi-ai mâncat oaia și acum vrei să cred că s-a cuvenit să o mănânci, că a fost rezonabil și potrivit să o mănânci și chiar ar trebui să-ți mulțumesc.” Nu ești furios? (Ba da.) În timp ce ești furios, ce gânduri ai? Te gândești: „Individul ăsta e prea ticălos! Dacă vrei să o mănânci, n-ai decât, așa ești tu; să-mi mănânci oaia este un lucru, dar chiar inventezi o grămadă de motive și scuze și-mi ceri să-ți fiu recunoscător în schimb. Nu înseamnă asta că încurci binele și răul?” Aceasta este ticăloșie. Când un lup vrea să mănânce o oaie, ce scuze găsește? Lupul spune: „Mielușelule, astăzi trebuie să te mănânc pentru că sunt nevoit să mă răzbun pe tine, deoarece m-ai insultat anul trecut.” Mielul, simțindu-se nedreptățit, spune: „Nici nu eram născut anul trecut.” Când lupul își dă seama că a spus ceva incorect și a calculat greșit vârsta mielului, zice: „Ei bine, atunci nu vom pune asta la socoteală, dar tot trebuie să te mănânc, pentru că ultima dată când am băut din acest râu, ai tulburat apa, așa că trebuie să mă răzbun pe tine.” Mielul spune: „Eu stau în aval, iar tu stai în amonte. Cum aș putea murdări apa în amonte? Dacă vrei să mă mănânci, n-ai decât să mă mănânci. Nu căuta tot felul de scuze.” Asta este natura lupului. Nu este o ticăloșie? (Ba da.) Este ticăloșia lupului la fel ca ticăloșia marelui balaur roșu? (Da.) Această descriere se potrivește cel mai bine marelui balaur roșu. Marele balaur roșu vrea să-i aresteze pe oamenii care cred în Dumnezeu; vrea să-i acuze pe acești oameni de infracțiuni. Așadar, creează mai întâi anumite fronturi, fabrică anumite zvonuri și apoi le difuzează în lume, așa încât toată lumea să se ridice și să te condamne. Lansează mai multe acuzații la adresa celor care cred în Dumnezeu, cum ar fi „tulburarea ordinii publice”, „divulgarea secretelor de stat” și „subminarea puterii statului”. De asemenea, răspândește zvonuri că ai comis diverse infracțiuni și îți aduce aceste acuzații. Este în regulă dacă refuzi să le recunoști? Contează dacă le recunoști sau nu? Nu, nu contează. Odată ce este hotărât să te aresteze, atunci, asemenea unui lup hotărât să mănânce o oaie, caută diverse scuze. Marele balaur roșu creează anumite fronturi, susținând că am comis o faptă rea când, de fapt, alți oameni au comis-o. Aruncă vina asupra bisericii și îi înscenează lucruri. Îl poți contrazice? (Nu.) De ce nu-l poți contrazice? Poți avea o discuție clară cu el? Contrazicându-l și explicând situația, crezi că nu te va aresta? Ai o părere prea bună despre el. Înainte să termini de vorbit, te va apuca de păr, te va da cu capul de perete și apoi te va întreba: „Știi cine sunt? Sunt un diavol!” După aceea, vor urma bătăi crunte, pe lângă zile și nopți de interogatorii și torturi alternative, iar apoi vei începe să te potolești. În acest punct, îți vei da seama: „Aici nu încap discuțiile logice; este o capcană!” Marele balaur roșu nu se ceartă cu tine – crezi că a creat acele fronturi neintenționat, la întâmplare? În spatele lor există o conspirație și următoarea mișcare îi este planificată. Acesta este doar începutul acțiunilor sale. Poate că unii mai cred: „Nu înțeleg chestiunile legate de credința în Dumnezeu; dacă le explic, totul va fi bine.” Poți explica în mod clar? Ți-a înscenat ceva ce n-ai făcut – mai poți explica lucrurile în mod clar? Când ți-a înscenat ceva, nu știa că n-ai făcut acel lucru? Nu știe cine l-a făcut? Știe foarte bine! De ce dă vina pe tine atunci? Pe tine te capturează. Crezi că nu știe că ești tratat nedrept atunci când dă vina pe tine? Vrea să te trateze nedrept, să te aresteze și să te persecute. Aceasta este o ticăloșie.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul șapte: Ei sunt ticăloși, perfizi și înșelători (Partea a treia)”

Firile ticăloase se manifestă și în alt fel. Unii oameni văd că adunările din casa lui Dumnezeu implică tot timpul citirea cuvântului lui Dumnezeu, părtășia despre adevăr și discuțiile despre cunoașterea de sine, îndeplinirea adecvată a datoriei, cum să acționăm în conformitate cu principiile, cum să ne temem de Dumnezeu și să ne ferim de rău, cum să înțelegem și să practicăm adevărul și diverse alte aspecte ale adevărului. După ce au ascultat în toți acești ani, le este tot mai lehamite pe măsură ce ascultă și încep să se plângă, spunând: „Scopul credinței în dumnezeu nu este să obținem binecuvântări? De ce vorbim tot timpul despre adevăr și avem părtășie despre cuvântul lui dumnezeu? Nu se mai termină niciodată? Mi-e lehamite de asta!” Dar nu vor să se întoarcă în lumea laică. Se gândesc în sinea lor: „Credința în dumnezeu e atât de anostă, e plictisitoare – cum pot să o fac puțin mai interesantă? Trebuie să găsesc ceva interesant”, așa că întreabă în dreapta și în stânga: „Câți credincioși în dumnezeu există în biserică? Câți conducători și lucrători există? Câți au fost înlocuiți? Câți sunt tineri studenți la facultate și absolvenți? Cunoaște cineva numărul?” Ei tratează aceste lucruri și aceste date drept adevărul. Ce fire este aceasta? Este ticăloșie, numită în mod obișnuit „josnicie”. Au auzit atât de multe adevăruri, dar niciunul dintre ele nu le-a insuflat suficientă atenție sau concentrare. În clipa în care cineva are vreo bârfă sau vreo veste internă, urechile lor se ascut imediat, le este frică să nu piardă asta. Aceasta este josnicie, nu-i așa? (Ba da.) Ce caracterizează oamenii josnici? Nu-i interesează deloc adevărul. Îi interesează doar chestiuni externe și caută neobosiți și cu lăcomie bârfe și lucruri care nu au nicio relevanță pentru intrarea lor în viață sau pentru adevăr. Ei cred că a descifra aceste baliverne, toate aceste informații, și a le păstra pe toate în mintea lor înseamnă că au adevărul-realitate, că sunt cu desăvârșire membri ai casei lui Dumnezeu, că sigur vor fi lăudați de Dumnezeu și capabili să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Chiar credeți că așa stau lucrurile? (Nu.) Voi puteți să vedeți adevărul acestei chestiuni, dar mulți credincioși noi în Dumnezeu nu pot. Ei sunt fixați pe aceste informații, cred că a ști aceste lucruri îi face membri ai casei lui Dumnezeu – dar, de fapt, Dumnezeu îi detestă cel mai mult pe acești oameni, ei sunt cei mai vanitoși, superficiali și ignoranți dintre toți. Dumnezeu a devenit trup în zilele de pe urmă, ca să facă lucrarea de judecare și purificare a oamenilor, efectul ei fiind acela de a le da oamenilor adevărul ca viață. Dar dacă oamenii nu se concentrează să mănânce și să bea cuvântul lui Dumnezeu și încearcă mereu să afle bârfe și mai multe despre chestiunile interne ale bisericii, urmăresc ei adevărul? Sunt ei oameni care fac lucrare adecvată? Pentru Mine, aceștia sunt oameni ticăloși. Sunt neîncrezători. Oameni ca aceștia mai pot fi numiți josnici. Se axează numai pe zvonuri. Asta le satisface curiozitatea, dar sunt detestați de Dumnezeu. Aceștia nu sunt oameni care cred cu adevărat în Dumnezeu, cu atât mai puțin, oameni care urmăresc adevărul. Sunt, pur și simplu, slujitorii Satanei, care vin să tulbure lucrarea bisericii. Mai mult decât atât, oamenii care Îl examinează și Îl cercetează mereu pe Dumnezeu sunt slujitorii și lacheii marelui balaur roșu. Dumnezeu îi urăște pe acești oameni cel mai mult și este cel mai dezgustat de ei. Dacă tu crezi în Dumnezeu, de ce nu ai încredere în El? Când Îl examinezi și Îl cercetezi pe Dumnezeu, oare cauți adevărul? Are vreo legătură căutarea adevărului cu familia în care S-a născut Hristos sau cu mediul în care a crescut? Oamenii care Îl analizează amănunțit pe Dumnezeu – nu sunt aceștia dezgustători? Dacă ai în mod constant noțiuni despre lucrurile care au legătură cu umanitatea lui Hristos, ar trebui să petreci mai mult timp urmărind cunoașterea cuvintelor lui Dumnezeu; numai când vei înțelege adevărul, vei fi capabil să rezolvi problema noțiunilor tale. Examinarea situației familiale a lui Hristos sau a împrejurărilor nașterii Lui îți va permite să-L cunoști pe Dumnezeu? Îți va permite asta să descoperi esența divină a lui Hristos? Categoric nu. Oamenii care cred cu adevărat în Dumnezeu se dedică cuvintelor lui Dumnezeu și adevărului, numai acest lucru duce la cunoașterea esenței divine a lui Hristos. Dar de ce se dedau în permanență la josnicie cei care Îl scrutează pe Dumnezeu în mod constant? Acești oameni fără valoare, cărora le lipsește înțelegerea spirituală ar trebui să se grăbească și să iasă din casa lui Dumnezeu! Atât de multe adevăruri au fost exprimate, s-a avut părtășie despre atât de multe lucruri în timpul adunărilor și al predicilor – de ce mai trebuie să-L scrutezi pe Dumnezeu? Ce înseamnă că Îl scrutezi tot timpul pe Dumnezeu? Înseamnă că ești extrem de ticălos! Ba mai mult, există chiar și aceia care cred că a afla toate aceste informații neînsemnate le dă capital și se laudă cu ele în fața oamenilor. Ce se întâmplă în final? Sunt detestabili și dezgustători pentru Dumnezeu. Mai sunt ei oameni? Nu sunt demoni vii? Cum sunt ei oameni care cred în Dumnezeu? Își dedică toate gândurile căii ticăloșiei și a necinstitei. E ca și cum ar crede că sunt cu atât mai mult membrii în casa lui Dumnezeu și că înțeleg cu atât mai mult adevăr cu cât mai multe zvonuri știu. Oameni ca aceștia sunt complet absurzi. În casa lui Dumnezeu, nimeni nu e mai dezgustător decât ei.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar cunoașterea celor șase tipuri de firi corupte reprezintă adevărata cunoaștere de sine”

Care este cea mai ticăloasă fire pe care oamenii o dezvăluie în fața lui Dumnezeu? Este aceea de a-L testa pe Dumnezeu. Unii oameni se îngrijorează că s-ar putea să nu aibă o destinație bună și că finalul lor ar putea să nu fie garantat pentru că s-au rătăcit, au făcut rău și au comis multe fărădelegi după ce au ajuns să creadă în Dumnezeu. Se îngrijorează că vor merge în iad și se tem în permanență în legătură cu finalul și cu destinația lor. Sunt în permanență neliniștiți și se gândesc mereu: „Oare finalul și destinația mea viitoare vor fi bune sau rele? Voi coborî în iad sau voi urca în rai? Sunt unul dintre oamenii lui dumnezeu sau un prestator de servicii? Voi pieri sau voi fi mântuit? Trebuie să aflu care dintre cuvintele lui dumnezeu vorbesc despre acest lucru.” Văd că toate cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul și că toate expun firile corupte ale oamenilor și nu găsesc răspunsurile pe care le caută, așa că se gândesc continuu unde să se intereseze în altă parte. Mai târziu, când găsesc o ocazie de a fi promovați și puși într-un rol important, vor să-L sondeze pe Cel de mai sus, gândindu-se: „Care este părerea celui de mai sus în ceea ce mă privește? Dacă părerea lui este favorabilă, asta dovedește că dumnezeu nu și-a amintit de răul pe care l-am făcut în trecut și de fărădelegile pe care le-am comis. Dovedește că dumnezeu tot mă va mântui, că încă mai am speranță.” Apoi, continuând cu ideile lor, ei spun direct: „Unde ne aflăm, cei mai mulți dintre frați și surori nu sunt foarte pricepuți în profesiile lor și cred în dumnezeu doar de o perioadă scurtă de timp. Eu cred în dumnezeu de cel mai mult timp. Am căzut și am eșuat, am avut câteva experiențe și am tras câteva învățăminte. Dacă mi se oferă șansa, sunt dispus să port o povară grea și să dau dovadă de considerație față de intențiile lui dumnezeu.” Ei folosesc aceste cuvinte ca pe un test pentru a vedea dacă Cel de mai sus are vreo intenție de a-i promova sau dacă i-a abandonat. În realitate, ei nu-și doresc cu adevărat să își asume această responsabilitate sau povară; rostesc aceste cuvinte doar cu scopul de a vedea în ce ape se scaldă și dacă mai au o speranță de a fi mântuiți. Acest lucru înseamnă că testează. Care este firea din spatele acestei abordări de a testa? Este o fire ticăloasă. Indiferent pentru cât timp este dezvăluită această abordare, cum o fac sau cât de mult este pusă în aplicare, în orice caz, firea pe care o dezvăluie este cu siguranță ticăloasă, deoarece au multe gânduri, îndoieli și îngrijorări pe parcursul realizării ei.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Anexa cinci: Rezumând caracterul antihriștilor și firea-esență pe care o au (Partea a doua)”

Dacă un om se înfurie și izbucnește de mânie când Dumnezeu este menționat, L-a văzut oare pe Dumnezeu? Știe cine este Dumnezeu? Nu știe cine este Dumnezeu, nu crede în El, iar Dumnezeu nu i-a vorbit. Dumnezeu nu l-a tulburat niciodată, deci de ce ar fi mânios? Am putea spune că această persoană este ticăloasă? Tendințele lumești, mâncatul, băutul, căutarea plăcerilor și goana după celebrități – niciunul dintre aceste lucruri nu l-ar deranja pe un astfel de om. Cu toate acestea, la simpla menționare a cuvântului „Dumnezeu” sau a adevărului cuvintelor lui Dumnezeu, se înfurie. Oare asta nu înseamnă că ai o natură ticăloasă? Lucrul acesta este suficient să demonstreze că asta e natura ticăloasă a omului. Acum, vorbind în numele vostru, sunt momente când se menționează adevărul sau când sunt pomenite încercările lui Dumnezeu pentru omenire sau cuvintele de judecată ale lui Dumnezeu împotriva omului, iar voi simțiți o aversiune; vă simțiți respinși și nu vreți să auziți asemenea lucruri? Inima vă poate spune: „Nu toți oamenii spun că Dumnezeu este adevăr? Unele dintre aceste cuvinte nu sunt adevăr! Sunt, în mod clar, doar cuvintele Sale de admonestare față de om!” S-ar putea ca unii oameni să simtă un dezgust profund în inimile lor și să gândească: „Despre asta se vorbește în fiecare zi – de încercările Lui, de judecata Sa, când se va sfârși totul? Când vom primi destinația cea bună?” Nu se știe de unde provine această furie irațională. Ce fel de natură este aceasta? (Ticăloasă.) Ea este ordonată și îndrumată de natura ticăloasă a Satanei.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul V”

Oamenii răi au cu toții firi ticăloase. Unele lucruri ticăloase se manifestă prin firi vicioase, precum hărțuirea frecventă a oamenilor candizi, tratarea lor într-un mod satiric sau sarcastic, făcându-i întotdeauna subiectul glumelor și profitând de ei. Oamenii răi se înclină și se ploconesc în semn de respect când văd o altă persoană rea, dar când văd o persoană slabă, o calcă în picioare și comit abuzuri. Aceștia sunt oameni extrem de feroce și ticăloși. Oricine hărțuiește sau asuprește creștinii este un diavol deghizat în persoană; este o fiară lipsită de suflet și reîncarnarea unui diavol. Dacă prin mulțimea de oameni răi sunt cei care nu agresează oamenii candizi, nu brutalizează creștinii, care își dezlănțuie mânia doar asupra celor care le dăunează interesului propriu, atunci acești oameni sunt considerați oameni buni printre non-credincioși. Dar în ce fel este diferită ticăloșia antihriștilor? Ticăloșia antihriștilor se manifestă în principal în înclinația lor deosebită spre competiție. Ei îndrăznesc să concureze cu Cerul, cu Pământul și cu alți oameni. Nu numai că nu permit altora să-i hărțuiască, ci îi hărțuiesc și îi pedepsesc, totodată, pe ceilalți. În fiecare zi, se gândesc cum să pedepsească oamenii. Dacă sunt invidioși pe o persoană sau o urăsc, nu vor trece niciodată peste acest lucru. Acestea sunt modurile în care antihriștii sunt ticăloși. Unde se mai manifestă această ticăloșie? Se poate vedea în felul lor parșiv de a face lucrurile, pe care oamenii cu o oarecare inteligență, cu oarecare cunoștințe și experiență socială, îl detectează cu greu. Ei fac lucrurile într-un mod extraordinar de parșiv, iar acest lucru se transformă în ticăloșie; nu este o înșelătorie obișnuită. Ei pot face jocuri de umbre și trucuri și fac acest lucru la un nivel mai înalt decât majoritatea oamenilor. Oamenii obișnuiți nu pot concura cu ei și nu le pot face față. Acesta este un antihrist. De ce spun că oamenii obișnuiți nu-i pot face față? Întrucât ticăloșia sa este atât de extremă, încât are o putere enormă de a-i induce pe oameni în eroare. Se poate gândi la tot felul de moduri pentru a-i face pe oameni să-l venereze și să-l urmeze. De asemenea, poate exploata tot felul de oameni pentru a perturba și a distruge lucrarea bisericii. În astfel de împrejurări, casa lui Dumnezeu are în mod repetat părtășii cu privire la orice fel de manifestare, fire și esență a antihriștilor, astfel încât oamenii să-i poată discerne. Acest lucru este necesar. Unii oameni nu înțeleg și spun: „De ce să avem mereu părtășie despre cum să-i discernem pe antihriști?” Fiindcă antihriștii sunt foarte capabili să-i inducă pe oameni în eroare. Ei pot induce mulți oameni în eroare, ca o pestă letală care, prin contagiunea ei, poate vătăma și omorî mulți oameni într-o singură izbucnire; este foarte molipsitoare și răspândită, iar gradele de infectare și mortalitate sunt destul de mari. Nu sunt acestea consecințe grave? Dacă nu am o astfel de părtășie cu voi, puteți să scăpați de faptul că sunteți induși în eroare și constrânși de antihriști? Puteți să vă întoarceți cu adevărat la Dumnezeu și să vă supuneți Lui? Acest lucru este foarte dificil. Atunci când oamenii obișnuiți dezvăluie o fire arogantă, acest lucru, cel mult, asta îi face pe alții să vadă starea urâtă a aroganței lor. Uneori se laudă, alteori se mândresc și se dau în spectacol, iar alteori le place să își afirme statutul și să le dea lecții celorlalți. Dar este acesta cazul antihriștilor? La suprafață, poate că ei nu par să își afirme statutul sau să fie atașați de el, poate că nu par niciodată interesați de statut, dar, în adâncul lor, au o dorință puternică în ce-l privește. Parcă ar fi împărați sau căpetenii de haiduci ai non-credincioșilor: atunci când luptă pentru țara lor, îndură greutăți împreună cu tovarășii lor, părând umili și lipsiți de ambiție. Dar ați văzut dorințele ascunse în adâncul inimii lor? De ce pot îndura astfel de greutăți? Dorințele lor sunt cele care îi întăresc. Nutresc înlăuntrul lor o ambiție măreață, gata să îndure orice suferință sau să suporte orice calomnie, defăimare, jigniri și insulte, pentru ca într-o zi să urce pe tron. Nu e parșiv lucrul acesta? Oare pot permite cuiva să afle despre această ambiție? (Nu.) O ascund și o țin sub tăcere. Ceea ce se vede la suprafață este o persoană care poate îndura ce alții nu pot, care poate suporta greutăți intolerabile, care, pentru cei din jur, pare tenace, lipsită de ambiție, cu picioarele pe pământ și bună. Dar în ziua în care urcă pe tron și obține puterea reală, pentru a-și consolida autoritatea și a preveni uzurparea, îi ucide pe toți cei care au suferit și au luptat alături de ea. Abia atunci când adevărul este dezvăluit, oamenii își dau seama cât de vicleană este. Când privești în urmă și vezi că tot ceea ce a făcut a fost mânat de ambiție, descoperi că firea ei era cea a ticăloșiei. Ce tactică a fost aceasta? A fost parșivitate. Aceasta este firea cu care acționează antihriștii. Antihriștii și regii diavoli care exercită puterea oficială sunt de aceeași factură; ei nu vor suferi și nu vor îndura absolut deloc în biserică, fără niciun motiv, dacă nu obțin putere și statut. Cu alte cuvinte, acești oameni nu sunt absolut deloc mulțumiți să fie adepți obișnuiți, să se compromită ca închinători obișnuiți ai lui Dumnezeu, în casa lui Dumnezeu, sau să facă unele îndatoriri în liniște și în anonimat; ei cu siguranță nu ar fi dispuși să facă acest lucru. Dacă cineva cu statut este înlocuit pentru că a mers pe calea unui antihrist, iar acesta se gândește: „Fără statut, acum, voi acționa direct ca o persoană obișnuită, făcând orice datorie pe care o pot face; pot să cred în continuare în Dumnezeu la fel de bine și fără statut”, este un antihrist? Nu, această persoană a mers cândva pe calea unui antihrist, luând-o odată pe drumul greșit din cauza unei nesăbuințe de moment, dar nu este un antihrist. Ce ar face un antihrist adevărat? Dacă își pierde statutul, nu va mai crede. Nu numai atât, dar se va gândi și la diverse moduri de a-i induce în eroare pe alții, făcându-i să i se închine și să-l urmeze, pentru a-și îndeplini ambiția și dorința de a avea putere. Aceasta este diferența dintre cei care merg pe calea antihriștilor și antihriștii reali. Analizăm și disecăm aceste firi-esențe și manifestări ale antihriștilor, deoarece natura acestei probleme este foarte serioasă. Majoritatea oamenilor nu-i pot discerne pe antihriști. Ca să nu mai vorbim de frații și de surorile obișnuite, chiar și de unii conducători și lucrători care cred că înțeleg unele adevăruri, însă nu stăpânesc complet discernerea antihriștilor. Este greu de spus cât de mult au stăpânit, ceea ce indică faptul că statura lor este prea mică. Doar cei care-i pot discerne cu exactitate pe antihriști sunt oameni cu statură adevărată.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul șase”

Cea mai obișnuită manifestare a esenței ticăloase a antihriștilor este faptul că se pricep în mod deosebit la prefăcătorie și la ipocrizie. În ciuda firii lor deosebit de feroce, perfidă, nemiloasă și arogantă, ei se prezintă în afară ca fiind deosebit de umili și plăcuți. Nu este aceasta o prefăcătorie? Acești oameni contemplă zilnic în inimile lor, gândindu-se: „Ce fel de îmbrăcăminte ar trebui să port ca să par mai creștin, mai integru, mai spiritual, mai împovărat și mai mult ca un conducător? Cum ar trebui să mănânc pentru a-i face pe oameni să simtă că sunt suficient de rafinat, grațios, demn și nobil? Ce postură de mers ar trebui să adopt pentru a avea un aer de lider și carismă, pentru a părea o persoană deosebită și nu una obișnuită? În conversațiile mele cu ceilalți, ce ton, ce vocabular, ce priviri și expresii faciale îi pot face pe oameni să simtă că sunt din înalta societate, ca o elită socială sau un intelectual de rang înalt? Cum pot îmbrăcămintea, stilul, discursul și comportamentul meu să îi facă pe oameni să mă prețuiască, să le las o impresie de neuitat și să se asigure că rămân de-a pururea în inimile lor? Ce ar trebui să spun pentru a cuceri și încălzi inimile oamenilor și pentru a lăsa o impresie de durată? Trebuie să fac mai mult pentru a-i ajuta pe ceilalți și să vorbesc de bine despre ei, să vorbesc frecvent despre cuvintele lui dumnezeu și să folosesc o anumită terminologie spirituală în fața oamenilor, să le citesc celorlalți mai multe cuvinte ale lui dumnezeu, să mă rog mai mult pentru ei, să vorbesc cu voce joasă pentru a-i face pe oameni să ciulească urechile și să mă asculte și să-i fac să simtă că sunt blând, grijuliu, iubitor, mărinimos și iertător.” Nu este aceasta o prefăcătorie? Acestea sunt gândurile care ocupă inimile antihriștilor. Ceea ce le umple gândurile nu reprezintă nimic altceva decât tendințele non-credincioșilor, indicând în întregime că gândurile și punctele lor de vedere aparțin lumii și Satanei. Unii oameni se pot îmbrăca în secret ca o prostituată sau chiar ca o femeie ușoară; îmbrăcămintea lor se adresează în mod special tendințelor rele și este deosebit de modernă. Cu toate acestea, atunci când vin la biserică, printre frați și surori, ei au o înfățișare și un comportament complet diferite. Nu sunt ei extrem de pricepuți la prefăcătorie? (Ba da.) Ceea ce contemplă antihriștii în inimile lor, ceea ce fac, diferitele lor manifestări și firile pe care le dezvăluie, toate ilustrează faptul că firea-esență pe care o au este ticăloasă. Antihriștii nu contemplă adevărul, lucrurile pozitive, calea cea dreaptă sau cerințele lui Dumnezeu. Gândurile lor, precum și abordările, metodele și obiectivele pe care le aleg sunt toate ticăloase, toate se abat de la calea cea dreaptă și sunt incompatibile cu adevărul. Sunt chiar împotriva adevărului și, în general, pot fi rezumate ca fiind rele; doar că natura acestui rău este ticăloasă; prin urmare, este denumită colectiv ca ticăloșie. Nu se gândesc să fie persoane oneste, să fie puri și deschiși sau să fie sinceri și loiali; în schimb, se gândesc la metode ticăloase. Luați, de exemplu, o persoană care poate să se deschidă în legătură cu sine într-o manieră pură, ceea ce este un lucru pozitiv și înseamnă că practică adevărul. Oare antihriștii fac acest lucru? (Nu.) Ce fac ei? Se prefac în mod constant, iar odată ce fac ceva rău și încep să se dea de gol, ascund din răsputeri acel lucru, se justifică și se apără și își tăinuiesc faptele; apoi, în cele din urmă, își prezintă motivele. Se ridică vreuna dintre aceste practici la nivelul practicării adevărului? (Nu.) Este vreuna dintre ele în conformitate cu adevărurile-principii? Cu atât mai puțin.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Anexa cinci: Rezumând caracterul antihriștilor și firea-esență pe care o au (Partea a doua)”

Care este manifestarea principală a ticăloșiei unui antihrist? Este că știe clar ce este corect și ce este în acord cu adevărul, dar când trebuie să facă un lucru, va alege mereu doar ceea ce încalcă principiile și se împotrivește adevărului și ceea ce îi satisface interesele și poziția proprie – aceasta e manifestarea principală a firii ticăloase a unui antihrist. Indiferent câte cuvinte și doctrine înțelege, cât de plăcut este limbajul pe care îl folosește în predici sau cât de mult li se pare altor oameni că are înțelegere spirituală, când face lucruri, alege un singur principiu și o singură metodă, și anume împotrivirea față de adevăr, protejarea intereselor proprii și opoziția față de adevăr până la capăt, în totalitate – acestea sunt principiul și metoda pe baza cărora alege să acționeze. În plus, care anume sunt dumnezeul și adevărul pe care și le imaginează în inima sa? Atitudinea lui față de adevăr este doar aceea de a dori să vorbească și să predice despre adevăr, nu de a dori să-l pună în practică. Doar vorbește despre el, vrând să fie stimat de aleșii lui Dumnezeu și apoi să se folosească de acest lucru pentru a ocupa poziția de conducător al bisericii și pentru a-și atinge scopul de a-i stăpâni pe aleșii lui Dumnezeu. Se folosește de predicarea doctrinei pentru a-și atinge scopurile – oare nu dă astfel dovadă că disprețuiește adevărul, se joacă cu el și îl calcă în picioare? Nu ofensează firea lui Dumnezeu tratând adevărul în acest mod? Doar se folosește de adevăr. În inima lui, adevărul este un slogan, niște cuvinte elevate, pe care le poate folosi pentru a-i induce în eroare pe oameni și a-i cuceri, care pot potoli setea oamenilor de lucruri minunate. În opinia lui, nu există nimeni în această lume care să poată practica sau trăi adevărul, crezând că acest lucru pur și simplu nu funcționează, că e imposibil și că doar ceea ce e recunoscut de toată lumea și e realizabil este adevărul. Chiar dacă vorbește despre adevăr, în inima lui nu recunoaște că este adevărul. Cum testăm această chestiune? (Nu practică adevărul.) Nu practică niciodată adevărul; acesta este un aspect. Și care este un alt aspect important? Când se confruntă cu lucruri în viața reală, doctrina pe care o înțelege nu este niciodată realizabilă. Pare să aibă cu adevărat înțelegere spirituală, predică doctrină după doctrină, dar când se confruntă cu probleme, metodele sale sunt denaturate. Chiar dacă nu este capabil să practice adevărul, ceea ce face trebuie să fie cel puțin în conformitate cu noțiunile și închipuirile umane, cu standardele și gusturile umane și trebuie cel puțin să se ridice la înălțimea altor oameni. Astfel, poziția sa va fi menținută stabilă. În viața reală însă, lucrurile pe care le face sunt incredibil de denaturate și poți să-ți dai seama dintr-o privire că nu înțelege adevărul. De ce nu înțelege adevărul? În inima sa, este scârbit de adevăr, nu recunoaște adevărul, îi place să facă lucruri conform filosofiilor satanice, vrea mereu să se ocupe de chestiuni folosind metode umane și, dacă poate să-i convingă pe alții și să câștige prestigiu ocupându-se de aceste chestiuni, atunci este suficient pentru el. Dacă un antihrist aude pe cineva predicând teorie deșartă atunci când merge undeva, devine foarte entuziasmat, dar dacă acolo este cineva care predică adevărul-realitate și intră în detalii precum diferitele stări ale oamenilor, antihristul simte mereu că vorbitorul îl critică și îi străpunge inima, prin urmare se simte dezgustat și nu vrea să audă. Dacă i se cere să aibă părtășie despre starea lui din ultima vreme, dacă a făcut vreun progres și dacă a întâmpinat vreo dificultate în timp ce și-a îndeplinit datoria, nu are nimic de spus. Dacă ai părtășie în continuare despre acest aspect al adevărului, antihristul adoarme; nu-i place să audă despre așa ceva. Există și oameni care se apleacă în față când stai la taclale cu ei, dar imediat ce aud pe cineva având părtășie despre adevăr, se ascund într-un colț și moțăie – nu au pic de dragoste pentru adevăr. În ce măsură nu au dragoste pentru adevăr? Într-un caz ușor, nu sunt interesați de el și le este suficient să fie muncitori; într-un caz grav, sunt scârbiți de adevăr, se simt deosebit de dezgustați de adevăr și nu-l pot accepta. Dacă acest tip de individ este conducător, atunci este un antihrist; dacă este un adept de rând, atunci tot merge pe calea antihriștilor și este urmașul antihriștilor. Din exterior, pare inteligent și înzestrat, cu un oarecare potențial bun, dar natura-esență pe care o are este cea a unui antihrist – așa stau lucrurile.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul șapte: Ei sunt ticăloși, perfizi și înșelători (Partea întâi)”

Oamenii precum antihriștii detestă toate lucrurile pozitive și adevărul și sunt ostili față de ele. Ostilitatea și repulsia lor față de adevăr și de lucrurile pozitive nu necesită un motiv și nici nu are loc în urma instigării de către cineva și, cu siguranță, nu este rezultatul faptului că sunt posedați de un spirit rău. În schimb, pur și simplu nu le plac aceste lucruri în mod inerent. Sunt ostili față de aceste lucruri și le detestă; în viața lor și în măduva oaselor lor, simt repulsie atunci când întâlnesc lucruri pozitive. Dacă aduci mărturie pentru Dumnezeu sau ai părtășie cu ei despre adevăr, vor căpăta ură față de tine și chiar își pot pune în minte să te atace. Am discutat în ultima noastră părtășie despre acest aspect al ostilității și repulsiei antihriștilor față de lucrurile pozitive, așa că nu-l vom discuta din nou de data aceasta. În această părtășie, vom explora un alt aspect. Care este celălalt aspect? Antihriștii sunt ostili față de lucrurile pozitive și le detestă, deci ce le place? Astăzi vom analiza și vom diseca natura ticăloasă a antihriștilor din această latură și perspectivă. Este acest lucru necesar? (Da.) Este necesar. Ați putea să vă dați seama singuri? (Nu.) Faptul că antihriștilor nu le plac lucrurile pozitive și adevărul este natura lor ticăloasă. Așadar, pe această bază, gândiți-vă cu atenție ce le place antihriștilor și ce fel de lucruri le place să facă, precum și metoda și mijloacele lor de a face lucrurile și tipul de oameni pe placul lor – nu este o perspectivă și o latură mai bună din care să privim natura lor ticăloasă? Aceasta oferă un punct de vedere mai specific și mai obiectiv. În primul rând, antihriștilor le displac lucrurile pozitive, însemnând că sunt ostili față de ele și le plac lucrurile negative. Care sunt câteva exemple de lucruri negative? Minciunile și vicleșugurile – nu sunt lucruri negative? Ba da, minciunile și vicleșugurile sunt lucruri negative. Care este așadar corespondentul pozitiv al minciunilor și vicleșugurilor? (Onestitatea.) Corect, onestitatea. Satanei îi place onestitatea? (Nu.) Îi plac vicleșugurile. Care este primul lucru pe care îl cere Dumnezeu oamenilor? El spune: „Dacă vrei să crezi în Mine și să Mă urmezi, ce fel de persoană ar trebui să fii în primul rând?” (O persoană onestă.) Care este așadar primul lucru pe care Satana îi învață pe oameni să-l facă? Să mintă. Care este prima dovadă a naturii ticăloase a antihriștilor? (Vicleșugurile.) Da, antihriștilor le plac vicleșugurile, le plac minciunile și detestă și urăsc onestitatea. Deși onestitatea este un lucru pozitiv, nu le place și, în schimb, simt repulsie și ură față de ea. Dimpotrivă, le plac vicleșugurile și minciunile. Dacă cineva vorbește adesea sincer în fața antihriștilor, spunând ceva precum: „Îți place să-ți desfășori lucrarea dintr-o poziție cu statut și ești uneori leneș”, ce părere au antihriștii? (Nu acceptă acest lucru.) Neacceptarea este una dintre atitudinile pe care le au, dar asta e tot? Care este atitudinea lor față de această persoană care vorbește sincer? Simt repulsie și nu o plac. Unii antihriști le spun fraților și surorilor: „V-am condus de ceva timp. Vă rog să-mi spuneți toți părerile voastre despre mine.” Toată lumea se gândește: „Din moment ce ești atât de sincer, îți vom da un feedback.” Unii spun: „Ești destul de serios și sârguincios în tot ce faci și ai îndurat multă suferință. Suportăm cu greu să vedem acest lucru și suntem întristați pentru tine. Casa lui Dumnezeu ar avea nevoie de mai mulți conducători ca tine! Dacă ar trebui să subliniem un defect, ar fi că ești prea serios și sârguincios. Dacă te surmenezi și te epuizezi, nu vei putea continua să lucrezi și nu vom fi terminați atunci? Cine ne va conduce?” Când antihriștii aud asta, sunt încântați. Știu că este o minciună, că acești oameni caută să le intre în grații, dar sunt dispuși să asculte. De fapt, oamenii care spun asta îi duc de nas pe acești antihriști, dar acești antihriști preferă să facă pe proștii decât să dezvăluie adevărata natură a acestor cuvinte. Antihriștii îi iubesc pe cei care le ling cizmele. Acești indivizi nu aduc în discuție defectele, firile corupte sau neajunsurile antihriștilor. În schimb, îi laudă și îi înalță pe ascuns. Chiar dacă este clar că acele cuvinte ale lor sunt minciuni și lingușeli, antihriștii le acceptă cu bucurie, găsindu-le reconfortante și plăcute. Pentru antihriști, aceste cuvinte sunt mai bune decât să savureze cele mai rafinate delicatese. După ce aud aceste cuvinte, devin încrezuți. Ce ilustrează asta? Arată că există o anumită fire înlăuntrul antihriștilor care iubește minciunile. Să presupunem că cineva le spune: „Ești prea arogant și îi tratezi nedrept pe oameni. Ești bun cu aceia care te susțin, dar dacă cineva păstrează distanța față de tine sau nu te lingușește, îl desconsideri și îl ignori.” Nu sunt adevărate aceste cuvinte? (Ba da.) Cum se simt antihriștii la auzul acestora? Devin nefericiți. Nu vor să le audă și nu le pot accepta. Încearcă să găsească scuze și motive pentru a explica lucrurile și pentru a aplana situația. Cât despre cei care îi lingușesc constant pe antihriști în persoană, care rostesc mereu cuvinte plăcute pentru a-i lăuda pe ascuns și chiar îi păcălesc în mod clar prin cuvintele lor, antihriștii nu-i cercetează niciodată pe aceștia. În schimb, se folosesc de ei drept figuri importante. Ba chiar pun în poziții importante persoane care mint întruna, desemnându-le să îndeplinească anumite îndatoriri importante și demne, rânduind totodată ca aceia care vorbesc mereu sincer și care raportează deseori probleme să-și îndeplinească îndatoririle în poziții mai retrase, împiedicându-i să aibă acces la conducerea superioară sau să fie cunoscuți de majoritatea oamenilor ori aproape de ei. Nu contează cât de talentați sunt acești oameni sau ce îndatoriri pot face în casa lui Dumnezeu – antihriștii ignoră toate acestea. Îi interesează doar cine poate recurge la vicleșuguri și cine le aduce avantaje; aceștia sunt indivizii pe care îi plasează în poziții importante, fără să țină câtuși de puțin cont de interesele casei lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul șapte: Ei sunt ticăloși, perfizi și înșelători (Partea a doua)”

Din cauza firii lor inerent ticăloase, antihriștii nu vorbesc sau nu acționează niciodată direct. Nu tratează lucrurile cu o atitudine onestă și sinceră, nu vorbesc folosind cuvinte cinstite și nu acționează cu o atitudine cordială. Nimic din ceea ce spun sau fac nu este direct, ci mai degrabă ocolit și pe furiș, ei neexprimându-și niciodată direct gândurile sau motivațiile. Pentru că ei cred că, dacă le-ar exprima, acestea ar fi pe deplin înțelese și văzute drept ceea ce sunt de fapt, ambițiile și dorințele lor ar ieși la iveală, făcându-i pe ceilalți oameni să nu-i mai considere superiori și nobili sau să nu-i mai admire și venereze. Prin urmare, ei încearcă întotdeauna să își mușamalizeze și să își ascundă motivele și dorințele dezonorante. Deci, cum procedează ei când vorbesc și acționează? Folosesc diverse metode. Așa cum printre non-credincioși există o expresie: „sondarea unei situații”, antihriștii adoptă o abordare similară. Atunci când vor să facă ceva și au o anumită opinie sau atitudine, nu o exprimă niciodată în mod direct; mai degrabă folosesc anumite metode, cum ar fi feluri subtile, de cercetare sau prin care-i trag pe oameni de limbă pentru a aduna informațiile pe care le caută. Din cauza firii lor ticăloase, antihriștii nu caută niciodată adevărul și nici nu vor să îl înțeleagă. Singurele lor preocupări sunt faima, câștigul și statutul proprii. Se implică în activități care le pot oferi faimă, câștig și statut, evitându-le pe cele care nu le oferă astfel de lucruri. Întreprind cu nerăbdare activități legate de reputație, statut, de moduri prin care să iasă în evidență și de glorie, în timp ce evită lucrurile care protejează lucrarea bisericii sau care i-ar putea jigni pe alții. Prin urmare, antihriștii nu abordează nimic cu o atitudine de căutare; în schimb, folosesc metoda testării pentru a explora situațiile și apoi decid dacă să continue – atât de șireți și ticăloși sunt antihriștii! De exemplu, atunci când vor să știe ce fel de părere are Dumnezeu despre ei, nu se evaluează prin cuvintele lui Dumnezeu pentru a ajunge să se cunoască. În schimb, se interesează în jurul lor și sunt atenți la subînțelesul limbajului, observând tonul și atitudinea conducătorilor și ale Celui de mai sus și căutând în cuvintele lui Dumnezeu pentru a vedea cum stabilește El finalul oamenilor de genul lor. Folosesc aceste căi și metode pentru a vedea unde se încadrează în casa lui Dumnezeu și pentru a afla care va fi finalul lor. Nu implică asta o anumită formă de testare? După ce unii oameni sunt emondați, de exemplu, în loc să cerceteze de ce au fost emondați, să-și analizeze firile corupte și greșelile pe care le-au dezvăluit în cursul acțiunilor lor și ce aspecte ale adevărului ar trebui să caute pentru a se cunoaște pe sine și a-și rectifica greșelile anterioare, ei le dau altora o impresie falsă, folosind mijloace indirecte pentru a afla atitudinea reală a Celui de mai sus față de ei. De exemplu, după ce au fost emondați, aduc rapid în discuție o problemă nesemnificativă prin care să-l cerceteze pe Cel de mai sus, pentru a vedea ce fel de ton are acesta, dacă este răbdător, dacă întrebările pe care le au vor primi un răspuns serios, dacă va adopta o atitudine mai blândă față de ei, dacă le va încredința sarcini, dacă îi va considera în continuare foarte buni și ce crede cu adevărat Cel de mai sus despre greșelile pe care le-au comis anterior. Toate aceste abordări sunt un fel de testare. Pe scurt, atunci când se confruntă cu astfel de situații și prezintă aceste manifestări, oare oamenii știu în inimile lor? (Da, știu.) Așadar, atunci când știți și vreți să faceți aceste lucruri, cum le gestionați? În primul rând, la cel mai simplu nivel, te poți răzvrăti împotriva ta? Unii oameni consideră că este dificil să se răzvrătească împotriva lor atunci când vine momentul. Ei se gândesc: „Las-o baltă, de data aceasta are legătură cu binecuvântările mele și cu finalul meu. Nu mă pot răzvrăti împotriva mea. Data viitoare.” Când apare „data viitoare” și se întâlnesc din nou cu o problemă care implică binecuvântările și finalul lor, ei se găsesc tot în imposibilitatea de a se răzvrăti împotriva lor. Astfel de persoane au un simț al conștiinței și, deși nu au firea-esență a unui antihrist, tot este destul de problematic și periculos pentru ei. Pe de altă parte, antihriștii nutresc adesea aceste gânduri și trăiesc într-o astfel de stare, dar nu se răzvrătesc niciodată împotriva lor, deoarece nu au un simț al conștiinței. Chiar dacă cineva îi expune și îi emondează, arătându-le starea lor, ei perseverează și nu se vor răzvrăti împotriva lor în niciun caz, nici nu se vor urî din această cauză, nici nu vor renunța la această stare și nu o vor rezolva. După ce unii antihriști sunt destituiți, ei se gândesc: „Pare un lucru normal să fii destituit, dar oarecum rușinos. Deși nu este o chestiune semnificativă, există un lucru crucial la care nu pot renunța. Dacă sunt destituit, înseamnă oare că nu voi mai fi cultivat în casa lui dumnezeu? Atunci ce fel de persoană voi fi în ochii lui dumnezeu? Voi mai avea speranță? Voi mai fi util în casa lui dumnezeu?” Reflectează la asta și vin cu un plan: „Am zece mii de yuani disponibili și acum este momentul să îi folosesc. Voi oferi acești zece mii de yuani ca ofrandă și voi vedea dacă atitudinea celui de mai sus față de mine se poate schimba puțin și dacă îmi poate face vreo favoare. În cazul în care casa lui dumnezeu acceptă banii, înseamnă că încă mai am speranță. Dacă îi respinge, asta dovedește că nu mai am speranță și îmi voi face alte planuri.” Ce fel de abordare este aceasta? Aceasta este testare. Pe scurt, testarea este o manifestare relativ aparentă a firii-esențe ticăloase. Oamenii folosesc diverse mijloace pentru a căpăta informațiile pe care le doresc, pentru a obține certitudinea și apoi pentru a atinge liniștea sufletească. […] Indiferent de metoda pe care oamenii o folosesc pentru a-L trata pe Dumnezeu, dacă au o conștiință vinovată în legătură cu acest lucru și apoi dobândesc cunoștințe despre aceste acțiuni și firi și le pot remedia prompt, atunci problema nu este atât de semnificativă – aceasta este o fire coruptă normală. Cu toate acestea, dacă cineva poate face acest lucru în mod constant și cu obstinație, chiar dacă știe că este greșit și detestat de Dumnezeu, dar insistă în privința lui, fără să se răzvrătească niciodată împotriva lui sau să renunțe la el, aceasta este esența unui antihrist. Firea-esență a unui antihrist este diferită de cea a oamenilor obișnuiți, deoarece acesta nu reflectează niciodată asupra propriei persoane și nu caută adevărul, ci folosește în mod constant și cu obstinație diverse metode pentru a-L testa pe Dumnezeu, a-I testa atitudinea față de oameni, concluzia Sa cu privire la un individ și care sunt gândurile și ideile Sale despre trecutul, prezentul și viitorul unei persoane. El nu caută niciodată intențiile lui Dumnezeu, adevărul și mai ales cum să se supună adevărului pentru a obține o schimbare a firii lui. Scopul din spatele tuturor acțiunilor lui este de a sonda gândurile și ideile lui Dumnezeu – acesta este un antihrist. Această fire a antihriștilor este în mod clar ticăloasă. Atunci când se angajează în aceste acțiuni și prezintă aceste manifestări, nu există nicio urmă de vinovăție sau remușcare. Chiar dacă se leagă de aceste lucruri, nu dau dovadă de nicio căință sau intenție de a se opri, ci perseverează în calea lor. În felul în care Îl tratează pe Dumnezeu, în atitudinea și în abordarea lor, este evident că Îl consideră pe Dumnezeu drept adversarul lor. Nu există nicio idee sau atitudine de cunoaștere a lui Dumnezeu, de iubire față de El, de supunere sau de teamă față de Dumnezeu în gândurile și în punctele lor de vedere; ei își doresc pur și simplu să obțină informațiile pe care le vor de la Dumnezeu și își folosesc propriile metode și mijloace pentru a afla atitudinea precisă a lui Dumnezeu față de ei și cum îi definește El. Ceea ce este mai grav e că, deși își aliniază propriile abordări la cuvintele revelației lui Dumnezeu, chiar dacă există cea mai mică conștientizare a faptului că acest comportament este detestat de Dumnezeu și nu este ceea ce ar trebui să facă o persoană, ei nu vor renunța niciodată la el.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Anexa șase: Rezumând caracterul antihriștilor și firea-esență pe care o au (Partea a treia)”

Ei cred în Dumnezeu doar în scopul de a obține profit și binecuvântări. Chiar dacă îndură suferință sau plătesc unele prețuri, totul este pentru a face o înțelegere cu Dumnezeu. Intenția și dorința lor de a obține binecuvântări și recompense sunt imense, iar ei se agață cu putere de acestea. Nu acceptă niciunul dintre numeroasele adevăruri pe care le-a exprimat Dumnezeu, consideră mereu în inima lor că a crede în Dumnezeu se rezumă la obținerea de binecuvântări și asigurarea unei destinații bune, că acesta este cel mai înalt principiu și că nimic nu-l poate depăși. Cred că oamenii n-ar trebui să creadă în Dumnezeu decât de dragul de a obține binecuvântări și că, dacă n-ar fi de dragul binecuvântărilor, credința în Dumnezeu n-ar avea sens sau valoare, și-ar pierde sensul și valoarea. Au fost aceste idei insuflate antihriștilor de altcineva? Decurg ele din educație sau din influența altcuiva? Nu, sunt determinate de natura-esență inerentă a antihriștilor, pe care nimeni nu o poate schimba. În ciuda faptului că Dumnezeu întrupat rostește atât de multe cuvinte astăzi, antihriștii nu acceptă niciunul dintre ele, împotrivindu-se în schimb și condamnându-le. Natura aversiunii lor față de adevăr și de a urî adevărul nu se poate schimba niciodată. Dacă nu se pot schimba, ce indică acest lucru? Indică faptul că natura lor este ticăloasă. Această problemă nu se rezumă la a urmări sau nu adevărul; este o fire ticăloasă, o vociferare neobrăzată față de Dumnezeu și o antagonizare a Sa. Aceasta e natura-esență a antihriștilor; e adevărata lor față. Întrucât antihriștii sunt în stare să vocifereze cu neobrăzare împotriva lui Dumnezeu și să se opună Lui, cum este firea lor? Este ticăloasă. De ce spun că este ticăloasă? Antihriștii îndrăznesc să se împotrivească lui Dumnezeu și să vocifereze împotriva Lui de dragul de a obține binecuvântări și pentru faimă, câștig și statut. De ce îndrăznesc să facă asta? În adâncul inimii lor există o forță, o fire ticăloasă care îi stăpânește, așa încât sunt în stare să acționeze fără scrupule, să se certe cu Dumnezeu și să vocifereze împotriva Lui. Încă înainte ca Dumnezeu să spună că nu le va da o cunună, înainte ca El să le ia destinația, firea lor ticăloasă izbucnește din inimile lor, iar ei spun: „Dacă nu-mi vei da o cunună și o destinație, voi merge în al treilea cer și mă voi certa cu tine!” Dacă n-ar exista firea lor ticăloasă, unde ar găsi ei o astfel de energie? Pot aduna cei mai mulți oameni o astfel de energie? De ce nu cred antihriștii că ale lui Dumnezeu cuvinte sunt adevărul? De ce se agață cu tenacitate de dorința lor de a primi binecuvântări? Nu este din nou vorba de ticăloșia lor? (Ba da.) Tocmai binecuvântările pe care Dumnezeu promite că le va acorda oamenilor au devenit ambiția și dorința antihriștilor. Sunt hotărâți să le obțină, dar nu vor să urmeze calea lui Dumnezeu și nu iubesc adevărul. În schimb, urmăresc binecuvântările, recompensele și cununile. Încă înainte ca Dumnezeu să spună că nu le va acorda aceste lucruri, ei vor să lupte cu El. Care este logica lor? „Dacă nu pot obține binecuvântări și recompense, mă voi certa cu tine, mă voi opune ție și voi spune că nu ești dumnezeu!” Nu-L amenință pe Dumnezeu spunând asemenea lucruri? Nu încearcă să-L răstoarne? Ba chiar îndrăznesc să tăgăduiască suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor. Atât timp cât acțiunile lui Dumnezeu nu corespund voinței lor, îndrăznesc să tăgăduiască că Dumnezeu este Creatorul, singurul Dumnezeu adevărat. Nu este aceasta firea Satanei? Nu este aceasta ticăloșia Satanei? Există vreo deosebire între purtarea antihriștilor și atitudinea Satanei față de Dumnezeu? Putem echivala pe deplin aceste două abordări. Antihriștii refuză să recunoască suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor și vor să smulgă binecuvântări, recompense și cununi din mâinile lui Dumnezeu. Ce fel de fire este aceasta? Pe ce bază vor ei să acționeze și să înhațe astfel lucruri? Cum pot aduna o asemenea energie? Motivul poate fi rezumat acum: aceasta e ticăloșia antihriștilor. Ei nu iubesc adevărul, dar vor totuși să obțină binecuvântări și cununi și să smulgă aceste recompense din mâinile lui Dumnezeu. Nu înseamnă asta că se joacă cu moartea? Își dau seama că se joacă cu moartea? (Nu-și dau seama.) S-ar putea și să simtă vag că obținerea recompenselor este imposibilă, prin urmare spun mai întâi ceva precum: „Dacă nu voi putea obține binecuvântări, voi merge în al treilea Cer și mă voi certa cu dumnezeu!” Ei prevăd deja că le va fi imposibil să obțină binecuvântări. La urma urmei, Satana a vociferat mulți ani împotriva lui Dumnezeu în înaltul cerului și ce i-a dat Dumnezeu? Singura afirmație a lui Dumnezeu a fost: „După ce se va încheia lucrarea, te voi arunca în Adânc. Locul tău este în Adânc!” Aceasta e singura „promisiune” a lui Dumnezeu față de Satana. Nu este o nebunie că încă își dorește recompense? Este o ticăloșie. Esența inerentă a antihriștilor este potrivnică față de Dumnezeu, iar antihriștii înșiși nici măcar nu știu de ce este așa. Inimile lor se axează doar pe obținerea de binecuvântări și cununi. Ori de câte ori ceva are legătură cu adevărul sau cu Dumnezeu, împotrivirea și mânia iau naștere înlăuntrul lor. Aceasta e ticăloșie. Probabil că oamenii normali nu pot înțelege sentimentele lăuntrice ale antihriștilor; este destul de greu pentru antihriști. Aceștia au ambiții de-a dreptul imense, au o imensă energie ticăloasă și o dorință foarte mare de a primi binecuvântări. Pot fi descriși ca arzând de dorință. Dar casa lui Dumnezeu are în permanență părtășie despre adevăr – trebuie să le fie foarte dureros și dificil să o asculte. Se nedreptățesc singuri și se prefac atât de mult ca să o suporte. Nu este un fel de energie ticăloasă? Dacă oamenii de rând n-ar iubi adevărul, viața bisericească li s-ar părea neinteresantă și chiar ar avea un sentiment de repulsie față de ea. Citirea cuvintelor lui Dumnezeu și părtășia despre adevăr li s-ar părea mai mult o suferință decât o plăcere. Așadar, cum pot antihriștii să o îndure? Pentru că dorința lor de a primi binecuvântări este atât de mare încât îi silește să se nedreptățească singuri și să o îndure cu reticență. În plus, se furișează în casa lui Dumnezeu ca să se poarte ca lacheii Satanei și se dedică provocării de perturbări și tulburări în lucrarea bisericii. Sunt de părere că aceasta este misiunea lor și, înainte de a-și îndeplini sarcina de a se împotrivi lui Dumnezeu, se simt rău și simt că l-au dezamăgit pe Satana. Acest lucru este determinat de natura antihriștilor.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul șapte: Ei sunt ticăloși, perfizi și înșelători (Partea a doua)”

Este sigur, dincolo de orice îndoială, că antihriștii nu acceptă adevărul; dacă ar putea să accepte adevărul, atunci nu ar fi antihriști. Așadar, de ce își mai fac antihriștii îndatoririle? Care anume este intenția lor când își fac îndatoririle? „Să primească de o sută de ori mai mult în această viață și viață veșnică în lumea care va veni.” Urmează întru totul această zicală în îndatoririle lor. Nu este aceasta o tranzacție? Categoric este o tranzacție. Judecând după natura acestei tranzacții, nu este aceasta o fire ticăloasă? (Ba da.) Așadar, în ce fel sunt ticăloși? Îmi poate spune cineva? (Deși aud atât de multe adevăruri exprimate de Dumnezeu, antihriștii nu le urmăresc niciodată. Se țin strâns de statutul lor și nu renunță la el, făcându-și datoria doar pentru beneficiile personale și ca să exercite putere asupra celorlalți.) Acest răspuns este oarecum corect, ai înțeles într-o oarecare măsură, dar nu este suficient de specific. Dacă știu prea bine că este greșit să facă tranzacții cu Dumnezeu, dar perseverează până la sfârșit și refuză să se căiască, atunci această problemă este gravă. În prezent, majoritatea oamenilor își fac îndatoririle cu intenția de a dobândi binecuvântări. Toți vor să se folosească de îndeplinirea îndatoririlor lor ca să fie recompensați și să obțină o cunună și nu înțeleg semnificația îndeplinirii unei datorii. Trebuie să avem părtășie în mod clar despre această problemă. Așadar, să vorbim mai întâi despre cum anume a luat naștere datoria oamenilor. Dumnezeu lucrează ca să gestioneze și să mântuiască omenirea. Sigur că Dumnezeu are cerințe de la oameni, iar aceste cerințe sunt datoria lor. Este evident că datoria oamenilor provine din lucrarea lui Dumnezeu și din cerințele Lui de la omenire. Indiferent de datoria pe care o îndeplinește cineva, este cel mai potrivit lucru pe care l-ar putea face, cel mai frumos și mai just lucru în mijlocul omenirii. În calitate de ființe create, se cuvine ca oamenii să-și îndeplinească datoria și abia atunci pot primi aprobarea Creatorului. Ființele create trăiesc sub stăpânirea Creatorului și acceptă tot ceea ce este oferit de Dumnezeu și tot ceea ce vine de la Dumnezeu, așa că ar trebui să-și îndeplinească responsabilitățile și obligațiile. Acest lucru este absolut firesc și justificat și a fost predestinat de Dumnezeu. Din asta se poate vedea că, pentru oameni, îndeplinirea datoriei unei ființe create este mai justă, mai frumoasă și mai nobilă decât orice altceva făcut în timpul vieții pe pământ; nimic din omenire nu este mai semnificativ sau mai vrednic și nimic nu aduce un sens și o valoare mai mare vieții unei persoane create decât îndeplinirea datoriei de ființă creată. Pe pământ, doar grupul de oameni care îndeplinesc cu adevărat și sincer datoria unei ființe create sunt cei care I se supun Creatorului. Acest grup nu urmează tendințele lumești; ei se supun conducerii și îndrumării lui Dumnezeu, ascultă doar de cuvintele Creatorului, acceptă adevărurile exprimate de Creator și trăiesc după cuvintele Creatorului. Aceasta este cea mai adevărată, cea mai răsunătoare mărturie și este cea mai bună mărturie a credinței în Dumnezeu. Ca o ființă creată să poată îndeplini datoria unei creaturi a lui Dumnezeu, să-L poată mulțumi pe Creator, este cel mai frumos lucru din mijlocul omenirii și e ceva ce ar trebui să fie răspândit ca o poveste care să fie lăudată de toți oamenii. Orice lucru încredințează Creatorul ființelor create ar trebui să fie acceptat necondiționat de acestea; pentru omenire, aceasta este o chestiune care ține atât de fericire, cât și de privilegiu, iar pentru toți aceia care îndeplinesc datoria unei ființe create, nimic nu e mai frumos sau demn de comemorare – este ceva pozitiv. Iar în ceea ce privește modul în care Creatorul îi tratează pe cei care pot îndeplini datoria unei ființe create și ceea ce le promite El, aceasta e o chestiune pentru Creator; nu e treaba omenirii create. Ca să vorbim puțin mai clar și mai simplu, asta depinde de Dumnezeu, iar oamenii nu au dreptul să intervină. Vei obține orice îți dă Dumnezeu, iar dacă El nu îți dă nimic, atunci nu poți spune nimic despre asta. Când o ființă creată acceptă însărcinarea dată de Dumnezeu și cooperează cu Creatorul pentru a-și îndeplini datoria și a face ceea ce poate, aceasta nu este o tranzacție sau un târg; oamenii nu ar trebui să încerce să dea la schimb expresii ale atitudinilor sau ale acțiunilor și comportamentelor lor pentru a câștiga vreo promisiune sau vreo binecuvântare de la Dumnezeu. Când Creatorul vă încredințează această lucrare, e corect și cuvenit ca, drept ființe create, să acceptați această datorie și însărcinare. Există vreun aspect tranzacțional în asta? (Nu.) În ceea ce-L privește pe Creator, El e dispus să vă încredințeze fiecăruia dintre voi îndatoririle pe care se cuvine să le îndeplinească oamenii; iar din partea omenirii create, oamenii ar trebui să accepte cu bucurie această datorie, tratând-o drept obligația vieții lor, drept valoarea pe care ar trebui să o trăiască în această viață. Nu există nicio tranzacție aici, acesta nu e un schimb echivalent, cu atât mai puțin implică vreo recompensă sau alte afirmații pe care și le închipuie oamenii. Acesta nu e sub nicio formă un negoț, nu e vorba despre a da la schimb pentru altceva prețul pe care îl plătesc oamenii sau munca asiduă pe care o depun atunci când își îndeplinesc datoria. Dumnezeu nu a spus acest lucru niciodată și nu ar trebui să fie înțeles în felul acesta de om. Creatorul îi dă omenirii o însărcinare, iar o ființă creată, după ce primește însărcinarea pe care o dă Creatorul, se angajează să-și îndeplinească datoria. În această chestiune, în acest proces, nu există nimic tranzacțional; este un lucru destul de simplu și de adecvat. Este exact la fel ca în cazul părinților care, după ce au un copil, îl cresc fără să impună condiții sau să se plângă. Cât despre faptul că acel copil ajunge sau nu să fie devotat la maturitate, părinții lui nu au avut astfel de cerințe din ziua în care s-a născut. Nu există niciun părinte care, după ce are un copil, spune: „Îl cresc doar ca să mă slujească și să mă onoreze în viitor. Dacă nu mă va onora, îl voi sugruma chiar acum.” Nu există niciun astfel de părinte. Așadar, judecând după modul în care părinții își cresc copiii, este o obligație, o responsabilitate, nu? (Da.) Părinții își vor crește în continuare copiii, indiferent dacă aceștia sunt devotați sau nu și, indiferent de greutăți, îi vor crește până la maturitate, sperând la tot ce e mai bun pentru ei. Nu există nimic condiționat sau tranzacțional în această responsabilitate și obligație pe care părinții o au față de copilul lor. Cei care au o experiență relevantă pot înțelege asta. Majoritatea părinților nu au niciun standard obligatoriu pentru a stabili dacă le este devotat copilul lor. Dacă le este devotat, sunt puțin mai veseli decât dacă nu le-ar fi și vor fi puțin mai fericiți la bătrânețe. Dacă nu le este devotat, pur și simplu vor lăsa lucrurile așa cum sunt. Așa vor gândi majoritatea părinților care sunt oarecum deschiși la minte. În concluzie, indiferent dacă e vorba despre părinți care își cresc copiii sau de copiii care-și întrețin părinții, chestiunea ține de responsabilitate, de obligație și de rolul așteptat de la o persoană. Desigur, toate acestea sunt chestiuni mărunte în comparație cu îndeplinirea datoriei unei ființe create, dar dintre chestiunile lumii omenești, ele sunt printre cele mai frumoase și mai juste. E de la sine înțeles că asta se aplică și mai mult îndeplinirii datoriei de către o ființă creată. Ca ființă creată, când cineva vine înaintea Creatorului, se cuvine să își îndeplinească datoria. Acesta este un lucru foarte potrivit de făcut și acea persoană ar trebui să îndeplinească această responsabilitate. Datorită faptului că ființele create își îndeplinesc îndatoririle, Creatorul a făcut o lucrare și mai importantă în rândul omenirii și a săvârșit o etapă suplimentară a lucrării asupra oamenilor. Și ce lucrare este aceasta? Ea oferă omenirii adevărul, permițându-i să câștige adevărul de la El în timp ce își îndeplinește îndatoririle și, astfel, să se lepede de firile sale corupte și să fie purificată. Astfel, oamenii ajung să satisfacă intenția lui Dumnezeu și să pășească pe calea cea dreaptă în viață și, în cele din urmă, sunt capabili să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău, să obțină mântuirea deplină și să nu mai fie supuși chinurilor Satanei. Acesta este efectul pe care Dumnezeu vrea să determine omenirea să-l obțină în cele din urmă prin îndeplinirea îndatoririlor ei. Prin urmare, în timpul procesului de îndeplinire a datoriei tale, Dumnezeu nu te face doar să vezi un lucru clar și să înțelegi puțin adevăr, nici nu te lasă doar să te bucuri de harul și binecuvântările pe care le primești îndeplinindu-ți datoria ca ființă creată. Mai degrabă, El îți permite să fii purificat și mântuit și, în cele din urmă, să ajungi să trăiești în lumina chipului Creatorului. Această „lumină a chipului” Creatorului implică numeroase înțelesuri și conținut extins – nu vom vorbi despre acest lucru astăzi. Desigur, Dumnezeu va emite promisiuni și binecuvântări unor astfel de oameni și va face declarații diferite despre ei – aceasta este o altă chestiune viitoare. În ceea ce privește prezentul, ce primește de la Dumnezeu oricine vine înaintea Lui și își face datoria de ființă creată? Adevărul și viața, cele mai valoroase și mai frumoase lucruri în rândul omenirii. Nicio ființă creată din rândul omenirii nu poate primi ușor astfel de binecuvântări din mâna Creatorului. Un lucru atât de frumos și atât de măreț este strâmbat de cei de teapa antihriștilor într-o tranzacție, în care ei solicită cununi și recompense din mâna lui Dumnezeu. O astfel de tranzacție transformă cel mai frumos și mai just lucru în cel mai urât și mai ticălos. Nu asta fac antihriștii? Judecând după aceasta, oare nu sunt ei ticăloși? Sunt într-adevăr foarte ticăloși!

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a șaptea)”

Rezolvarea problemei unei firi corupte trebuie să înceapă de la cunoașterea de sine. Acest lucru necesită atenție, concentrare pe examinarea treptată a propriilor intenții și stări, scrutare constantă a intențiilor și a modurilor obișnuite de a vorbi. Și apoi, într-o bună zi, va exista o conștientizare bruscă: „Spun întotdeauna lucruri frumoase pentru a mă preface, sperând că voi obține un loc de seamă în inimile celorlalți. Aceasta e o fire ticăloasă. Nu este revelația unei umanități normale și nu se conformează cu adevărul. Acest mod ticălos de a vorbi și această intenție rea sunt greșite, trebuie schimbate și e necesar să scap de ele.” După ce ai această conștientizare, vei simți gravitatea serioasă a firii tale ticăloase cu o claritate crescândă. Crezuseși că ticăloșia înseamnă doar existența unei mici pofte rele între un bărbat și o femeie și simțiseși că, deși ai dat dovadă de ticăloșie în această privință, nu erai o persoană cu o fire ticăloasă. Acest lucru arată că ți-a lipsit înțelegerea unei firi ticăloase; părea că știi înțelesul superficial al cuvântului „ticălos”, dar nu puteai cu adevărat să recunoști sau să discerni o fire ticăloasă; și, de fapt, încă nu înțelegi ce înseamnă cuvântul „ticălos”. Când îți vei da seama că ai dezvăluit acest fel de fire, vei începe să reflectezi la sinele tău și să o recunoști, să îi cercetezi în profunzime originile și vei vedea că ai într-adevăr o asemenea fire. Ce ar trebui să faci după aceea? Trebuie să îți examinezi permanent intențiile în modurile tale similare de a vorbi. Prin această cercetare constantă, vei recunoaște cu o autenticitate și o acuratețe din ce în ce mai mari că ai într-adevăr acest fel de fire și esență. Doar în ziua în care vei admite cu adevărat că ai o fire ticăloasă, vei începe să simți ură și detestare față de ea. De la a crede că e bună, cu o conduită cinstită, înzestrată cu simțul dreptății, cu integritate morală, neprefăcută, o persoană ajunge să recunoască faptul că are asemenea naturi-esențe precum aroganța, intransigența, înșelăciunea, răutatea și aversiunea față de adevăr. În acel moment, se va fi evaluat cu exactitate și știe ce este cu adevărat. Doar să admiți verbal sau să recunoști superficial că ai aceste manifestări și dispoziții nu va stârni o ură veritabilă. O persoană poate să se urască pe sine cu adevărat doar recunoscând că esența acestor firi corupte e maniera respingătoare a Satanei. Ce fel de umanitate e necesară ca o persoană să se cunoască pe sine însăși până în punctul în care să se urască? Trebuie să iubească lucrurile pozitive, adevărul, corectitudinea și dreptatea, să aibă conștiință și vigilență, să fie bună la suflet și să fie capabilă să accepte și să practice adevărul – toți oamenii de acest fel se pot cunoaște cu adevărat și urî pe ei înșiși.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai cunoașterea de sine este de ajutor în căutarea adevărului”

Mărturii similare bazate pe experiențe

Mi-am văzut, în sfârșit, viclenia

Trebuie să devii sincer pentru a fi mântuit