Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic al zilelor de pe urmă

Să se preamărească și să mărturisească despre ei înșiși, să se grozăvească, încercând să-i facă pe oameni să aibă o părere bună despre ei și să li se închine – oamenii corupți sunt capabili de aceste lucruri. Acesta este modul în care reacționează oamenii instinctiv atunci când sunt conduși de naturile lor satanice și este comun întregii omeniri corupte. Cum se preamăresc oamenii de obicei și mărturisesc despre ei înșiși? Cum ating obiectivul de a-i determina pe ceilalți să aibă o părere bună despre ei și să li se închine? Ei mărturisesc cât de multă lucrare au făcut, cât de mult au suferit, cât de mult s-au sacrificat și ce preț au plătit. Ei se înalță vorbind despre capitalul lor, ceea ce le conferă un loc mai înalt, mai ferm, mai sigur în mintea oamenilor, astfel încât mai mulți oameni să-i aprecieze, să aibă o părere bună despre ei, să-i admire, chiar să-i venereze, să-i trateze cu respect și să-i urmeze. Pentru a atinge acest țel, oamenii fac multe lucruri care sunt mărturie de fațadă pentru Dumnezeu, dar în esență, se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși. Este rezonabil acest mod de a acționa? Aceste lucruri depășesc sfera raționalității și nu au nicio rușine, adică, ei mărturisesc nestingheriți ce au făcut pentru Dumnezeu și cât au suferit pentru El. Ba chiar își etalează darurile, talentele, experiența, abilitățile speciale, tehnicile lor inteligente pentru interacțiuni lumești, mijloacele pe care le folosesc pentru a se juca cu oamenii și altele. Metoda lor de a se preamări și a mărturisi despre ei înșiși este de a se da în spectacol și a-i desconsidera pe alții. De asemenea, se camuflează și se înfrumusețează, ascunzându-și punctele slabe, neajunsurile și lacunele în fața oamenilor, astfel încât ei să le vadă doar strălucirea. Nici nu îndrăznesc să le spună altor oameni când se simt negativi; le lipsește curajul să se deschidă și să aibă părtășie cu ei și, atunci când greșesc ceva, fac tot posibilul să ascundă și să țină secret acel lucru. Nu menționează niciodată răul pe care l-au făcut lucrării bisericii în cursul îndeplinirii datoriei lor. Cu toate acestea, atunci când au avut o contribuție minoră sau au obținut un mic succes, se grăbesc să se fălească. Abia așteaptă să anunțe întreaga lume cât de capabili sunt, cât de înalt este calibrul lor, cât de excepționali sunt și cât de mult mai buni sunt decât oamenii normali. Nu este acesta un mod de a se preamări și a mărturisi despre ei înșiși? Sunt preamărirea și mărturisirea despre sine lucruri pe care le face o persoană cu conștiință și rațiune? Nu. Așadar, atunci când oamenii fac acest lucru, ce fire este de obicei dezvăluită? Aroganța. Aceasta este una dintre firile principale dezvăluite, urmată de înșelăciune, care presupune a face tot posibilul pentru a-i determina pe ceilalți să-i stimeze. Cuvintele lor sunt întru totul ireproșabile și conțin în mod clar motivații și urzeli, se dau în spectacol, dar vor să ascundă acest fapt. Rezultatul spuselor lor este că oamenii sunt făcuți să simtă că ei sunt mai buni decât ceilalți, că nimeni nu este egalul lor, că toți ceilalți le sunt inferiori. Și acest rezultat nu este atins prin mijloace viclene? Ce fire se află în spatele acestor mijloace? Și există elemente ale răutății? (Există.) Acesta este un tip de fire rea. Se poate vedea că aceste mijloace pe care le folosesc sunt direcționate de o fire înșelătoare – deci, de ce spun că este rea? Ce legătură are cu răutatea? Ce credeți: pot să fie deschiși cu privire la obiectivele pe care doresc să le atingă preamărindu-se și mărturisind despre ei înșiși? Nu pot, dar în adâncul inimii lor există întotdeauna o dorință, iar ceea ce spun și fac este în sprijinul acelei dorințe, și țelurile și motivațiile lor privind ceea ce spun și fac sunt păstrate secrete. Ei vor folosi, de exemplu, îndrumări greșite sau unele tactici dubioase pentru a atinge aceste obiective. Nu are un asemenea caracter ascuns o natură prefăcută? Poate o astfel de prefăcătorie să nu fie numită vicleană? (Da.) Poate, într-adevăr, să fie numită rea și e mai adânc înrădăcinată decât înșelăciunea. Ei folosesc un anumit mod sau o anumită metodă pentru a-și atinge țelurile. Această fire este înșelătoria. Totuși, ambiția și dorința din adâncul inimii lor de a-și dori să aibă mereu oameni care să îi urmeze, care să îi admire și să îi venereze, îi îndeamnă deseori să se preamărească și să mărturisească pentru ei înșiși și să facă aceste lucruri fără scrupule și fără rușine. Ce este această fire? Asta se ridică până la nivelul de ticăloșie.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul patru: Ei se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși”

Despre ce tip de lucruri vorbesc de obicei oamenii atunci când se înalță și depun mărturie despre ei înșiși? Unul este vorbitul despre calificările lor. De exemplu, unii oameni vorbesc despre cum au găzduit anumiți conducători de biserică de rang înalt. Unii chiar spun: „L-am găzduit pe Însuși Dumnezeu, iar El a fost destul de amabil cu mine – cu siguranță voi fi desăvârșit.” Ce vor să spună prin aceasta? (Încearcă să-i facă pe oameni să-i admire.) Au un țel în a spune aceste lucruri. Alții zic: „Am luat legătura cu Cel de mai sus, are o părere destul de bună despre mine și m-a îndemnat să lucrez din greu în urmărirea mea.” De fapt, nimeni nu are idee ce crede Cel de mai sus despre el. Unii oameni chiar exagerează lucrurile și uneori chiar le inventează. Nu ar ști ce să facă dacă un grup de oameni s-ar reuni pentru a le verifica și controla poveștile. Cel de mai sus ar putea să spună cuiva: „Ai calibru bun și abilitate de înțelegere. Ar trebui să exersezi să îți scrii mărturia bazată pe experiență. Odată ce ai experiență de viață, ai putea deveni conducător.” Care este implicația în acest caz? Chiar dacă această persoană este talentată, tot trebuie să se antreneze și să experimenteze lucruri pentru o perioadă de timp. Când acea persoană se laudă și se dă mare înainte de a se pregăti sau de a dobândi experiență, care este natura acestui lucru? Ea este arogantă și îngâmfată și și-a pierdut rațiunea, corect? Chiar dacă fratele de mai sus spune că această persoană are calibru și că este talentată, este vorba doar de a-i oferi o încurajare sau o apreciere. Care este scopul acelei persoane în a se plimba de colo-colo și de a se lăuda astfel? Este de a-i face pe oameni să aibă o părere bună despre ea, de a-i face pe ceilalți să o venereze. Ceea ce spune ea este: „Iată, fratele de mai sus mă admiră mult, așa că tu de ce nu o faci? Acum că ți-am spus asta, ar trebui să ai și tu o părere bună despre mine.” Acesta este țelul pe care dorește să-l atingă. Mai există cei care spun: „Am fost conducător. Am fost conducătorul unei regiuni, al unui district, al unei biserici – am tot căzut din ce în ce mai jos pe scară și am urcat din ce în ce mai sus pe trepte – am fost promovat și retrogradat de mai multe ori. În cele din urmă, Cerul a fost atins de sinceritatea mea, iar astăzi, sunt din nou conducător de nivel superior. Și nici măcar o dată nu am fost negativ.” Când îi întrebi de ce nu s-au simțit niciodată negativi, ei răspund: „Am încredere că aurul adevărat este destinat să strălucească în cele din urmă.” Aceasta este concluzia la care au ajuns. Reprezintă aceasta adevărul-realitate? (Nu.) Așadar, ce este aceasta dacă nu adevărul-realitate? Este o teorie bizară; am putea spune și că este un sofism. Ce consecințe ar putea avea faptul că ei vorbesc astfel? Unii oameni ar putea zice: „Acest om chiar urmărește adevărul. Nu a devenit negativ după ce a fost promovat și retrogradat de atâtea ori. Iar acum a fost din nou numit conducător – aurul adevărat chiar strălucește. E doar o chestiune de timp până să fie desăvârșit.” Nu era acesta scopul acelei persoane? De fapt, este exact ceea ce urmărea să obțină. Indiferent de felul în care vorbesc antihriștii, o fac întotdeauna pentru a-i determina pe oameni să aibă o părere bună despre ei și să-i venereze, pentru a ocupa un anumit loc în inimile lor, ba chiar pentru a-I lua locul lui Dumnezeu acolo – toate acestea sunt scopuri pe care antihriștii își doresc să le atingă atunci când mărturisesc pentru ei înșiși. Oricând motivația din spatele a ceea ce spun, predică și a subiectelor despre care au părtășie oamenii este de a-i face pe ceilalți să aibă o părere bună despre ei și să-i venereze, un astfel de comportament reprezintă exaltarea proprie și mărturia pentru ei înșiși, este făcut pentru a ocupa un loc în inimile celorlalți. Deși modurile în care vorbesc acești oameni nu sunt întru totul aceleași, într-o măsură mai mare sau mai mică, au efectul de a mărturisi pentru ei înșiși și de a-i face pe ceilalți să-i venereze. Astfel de comportamente există în aproape toți conducătorii și lucrătorii, în diferite grade. Dacă ajung într-un anumit punct în care nu se pot abține și li se pare greu să se înfrâneze și nutresc o intenție și un scop deosebit de puternic și clar, vrând să-i facă pe oameni să-i trateze ca și cum ar fi Dumnezeu sau un idol și, prin urmare, își ating scopul de a-i constrânge și de a-i controla pe ceilalți și de a-i face pe oameni să asculte de ei și să-i venereze, atunci natura tuturor acestor lucruri este exaltarea proprie și mărturia pentru ei înșiși și există o calitate a antihristului în acest lucru.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul unu: Ei încearcă să câștige inimile oamenilor”

A doua manifestare a oamenilor, evenimentelor și lucrurilor care provoacă perturbări și tulburări în viața bisericii este atunci când oamenii rostesc cuvinte și doctrine pentru a-i induce în eroare pe oameni și a le câștiga stima. De obicei, este posibil ca majoritatea oamenilor să rostească unele cuvinte și doctrine. Majoritatea oamenilor au făcut acest lucru. Ar trebui să privim cazul tipic al unei persoane care rostește cuvinte și doctrine ca pe un rezultat al staturii reduse a acelei persoane și al lipsei de înțelegere a adevărului. Câtă vreme nu ocupă prea mult timp, nu o face intenționat, nu monopolizează conversația, nu cere indulgență de la toată lumea pentru a vorbi după bunul plac, nu le cere tuturor să o asculte și nu îi induce în eroare pe ceilalți și nu încearcă să le câștige stima, atunci nu reprezintă o perturbare sau o tulburare. Deoarece majorității oamenilor le lipsește adevărul-realitate, rostirea de cuvinte și doctrine este un lucru foarte obișnuit. A vorbi oarecum nepotrivit, este scuzabil; poate fi iertat și nu tratat prea serios. Cu toate acestea, există o excepție, și anume atunci când persoana care rostește cuvinte și doctrine o face în mod voit. Ce anume face în mod voit? Nu este vorba despre rostirea de cuvinte și doctrine pe care o face în mod voit, deoarece îi lipsește și adevărul-realitate. Acțiunile sale, cum ar fi rostirea de cuvinte și doctrine, strigarea de sloganuri și vorbirea despre teorii, sunt la fel ca ale tuturor celorlalți. Cu toate acestea, există o diferență: atunci când rostește cuvinte și doctrine, dorește întotdeauna să fie apreciată de ceilalți și să se compare cu lucrătorii și conducătorii și cu aceia care urmăresc adevărul. Chiar mai irezonabil, indiferent de ceea ce spune sau de modul în care o spune, obiectivul său este să atragă oamenii de partea sa, să le inducă în eroare inimile, totul de dragul de a fi apreciată. Care este scopul de a căuta să fie apreciată? Această persoană dorește să aibă statut și prestigiu în inimile oamenilor, să devină remarcabilă sau un conducător în mijlocul mulțimii, să devină extraordinară sau neobișnuită, să devină o figură specială, o persoană ale cărei cuvinte au autoritate. Această situație diferă de cazurile tipice în care oamenii rostesc cuvinte și doctrine și constituie o perturbare și o tulburare. Ce îi deosebește pe acești oameni de cei care rostesc cuvinte și doctrine într-un mod mai obișnuit? Este dorința lor constantă de a vorbi; dacă au șansa, vor vorbi. Atât timp cât există o adunare sau un grup de oameni reuniți – atât timp cât au o audiență – vor vorbi, având o dorință deosebit de puternică de a face acest lucru. Obiectivul lor pentru a vorbi nu este acela de a le împărtăși fraților și surorilor gândurile lor lăuntrice, învățămintele, experiențele, înțelegerea sau observațiile lor pentru a promova o înțelegere a adevărului ori o cale de a-l practica. În schimb, obiectivul lor este să folosească oportunitatea pentru a rosti doctrine ca să se pună în valoare, ca să le arate celorlalți cât de erudiți sunt, ca să le arate că au creier, cunoștințe și învățătură, situându-se mai presus decât o persoană obișnuită. Doresc să fie cunoscuți ca persoane capabile, nu doar ca persoane obișnuite. Vor ca, pentru orice problemă, toată lumea să apeleze la ei și să îi consulte. Pentru orice problemă din biserică sau orice dificultate cu care se confruntă frații și surorile, vor să fie prima persoană la care se gândesc ceilalți; vor ca aceștia să nu poată face nimic fără ei, astfel încât să nu îndrăznească să se ocupe de nicio problemă fără ei, toată lumea așteptându-le comanda. Acesta este efectul pe care îl doresc. Obiectivul pentru care rostesc cuvinte și doctrine este de a-i prinde în capcană și de a-i controla pe oameni. Pentru ei, a rosti cuvinte și doctrine este doar o metodă, o abordare; rostesc cuvinte și doctrine nu pentru că nu înțeleg adevărul, ci, mai degrabă, procedând astfel, urmăresc să-i facă pe oameni să-i admire din inimă, să-i stimeze și chiar să le fie frică de ei, devenind constrânși și controlați de ei. Acest tip de a rosti cuvinte și doctrine constituie, așadar, o perturbare și o tulburare. În viața bisericească, asemenea persoane ar trebui să fie restricționate, iar acest comportament de rostire a cuvintelor și doctrinelor ar trebui, de asemenea, oprit, nu lăsat să continue necontrolat.

– Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (13)”

Unii oameni mărturisesc pentru ei înșiși folosindu-se de limbaj și rostind unele cuvinte cu care se fălesc, în timp ce alții folosesc comportamente. Care sunt manifestările unei persoane care se folosește de comportamente pentru a mărturisi pentru sine? Aparent, se angajează în unele comportamente care sunt în conformitate cu noțiunile oamenilor, care le atrag acestora atenția, și care sunt văzute de oameni ca fiind destul de nobile și mai degrabă conforme cu standardele morale. Aceste comportamente îi fac pe oameni să creadă că aceste persoane sunt onorabile, că au integritate, că Îl iubesc pe Dumnezeu cu adevărat, că sunt foarte pioase și chiar au o inimă cu frică de Dumnezeu, și că sunt persoane care urmăresc adevărul. Deseori afișează unele comportamente exterioare bune pentru a-i induce pe oameni în eroare – oare lucrul acesta nu duhnește a preamărire și mărturisire despre sine? De obicei, oamenii se preamăresc și mărturisesc pentru ei înșiși folosind cuvintele, folosind un discurs clar pentru a sublinia cât de diferiți sunt ei de mase și cum au opinii mai înțelepte decât ale altora, pentru a-i face pe oameni să aibă o părere bună despre ei și să îi admire. Totuși, sunt unele metode care nu implică un discurs explicit, prin care oamenii folosesc în schimb practici externe pentru a mărturisi că sunt mai buni decât ceilalți. Acest fel de practici sunt bine gândite, au un motiv și o anumită intenție, și sunt destul de deliberate. Au fost ambalate și procesate în așa fel încât ceea ce văd oamenii sunt anumite comportamente și practici ce sunt în conformitate cu noțiunile umane, care sunt nobile, pioase și conforme cu decența sfântă, ba chiar că sunt iubitoare și cu frică de Dumnezeu și în conformitate cu adevărul. Acest lucru atinge același țel precum preamărirea și mărturisirea despre sine și îi face pe oameni să aibă o părere bună despre ei și să îi venereze. Ați întâlnit sau ați văzut așa ceva? Voi aveți aceste manifestări? Sunt aceste lucruri și acest subiect pe care Îl discut separate de viața reală? De fapt, nu sunt. Vă voi da un exemplu foarte simplu. Când unii oameni își îndeplinesc îndatoririle, la suprafață par extrem de ocupați; intenționat continuă să lucreze în timp ce alții mănâncă sau dorm, și când alții încep să își îndeplinească îndatoririle, ei se duc să mănânce sau să se culce. Care este țelul lor când fac asta? Doresc să atragă atenția și să arate tuturor că ei sunt atât de ocupați să își îndeplinească îndatoririle, încât nu au timp să mănânce sau să doarmă. Ei se gândesc: „Voi chiar nu duceți nicio povară. Cum de sunteți atât de preocupați de mâncat și dormit? Nu sunteți buni de nimic! Uitați-vă la mine, lucrez în timp ce voi toți mâncați, și sunt tot la lucru noaptea, când voi dormiți. Voi ați fi în stare să suferiți așa? Eu pot îndura această suferință; eu dau un exemplu prin comportamentul meu.” Ce credeți despre acest tip de comportament și manifestare? Oare oamenii aceștia nu o fac intenționat? Unii oameni fac intenționat aceste lucruri, ce fel de comportament este acesta? Acești oameni își doresc să fie nonconformiști; vor să fie diferiți de mase și să le arate semenilor că ei sunt ocupați să-și îndeplinească îndatoririle toată noaptea, că sunt capabili în mod deosebit să îndure suferința. Astfel, fiecăruia îi va părea extrem de rău de ei și le vor arăta în mod special milă, gândindu-se că au o povară grea pe umerii lor, până în punctul în care sunt preocupați până peste cap cu munca și prea ocupați pentru a mânca sau dormi. Și dacă nu pot fi mântuiți, atunci toată lumea Îl va implora pe Dumnezeu pentru ei, toți vor insista la Dumnezeu în numele lor și se vor ruga pentru ei. Făcând asta, acești oameni vor folosi comportamente și practici bune care sunt în conformitate cu noțiunile umane, precum îndurarea greutăților și plata unui preț, pentru a-i îmbrobodi pe alții și pentru a obține mila și lauda acestora în mod fraudulos. Și care este rezultatul final al acestui lucru? Toată lumea care a fost în contact cu această persoană și a văzut-o plătind un preț va spune în cor: „Conducătorul nostru este cel mai competent, cel mai capabil să îndure suferința și să plătească un preț!” Nu și-a atins astfel țelul de a-i induce în eroare pe oameni? Apoi, într-o zi, casa lui Dumnezeu spune: „Conducătorul vostru nu face o lucrare reală. Își caută de lucru și lucrează fără niciun scop; acționează nesăbuit și este arbitrar și dictatorial. A făcut praf lucrarea bisericii, nu a făcut nicio lucrare din cele pe care se cuvenea să le facă, nu a făcut lucrarea evanghelică sau lucrarea de producție de film, și viața bisericii este și ea în dezordine. Frații și surorile nu înțeleg adevărul, nu au pătrundere în viață și nu pot scrie articole despre mărturii. Lucrul cel mai demn de compătimire este acela că nu pot nici măcar discerne între conducătorii falși și antihriști. Un asemenea tip de conducător este prea incompetent; este un conducător fals care ar trebui concediat!” În aceste circumstanțe, va fi ușoară concedierea sa? E posibil să fie grea. Din moment ce toți frații și toate surorile îl aprobă și îl susțin pe acest conducător, dacă cineva încearcă să-l demită, frații și surorile vor protesta public și vor înainta o cerere către Cel de mai sus pentru a-l menține. De ce va fi un asemenea rezultat? Deoarece acest conducător fals și antihrist se folosește de comportamente exterioare bune, precum înduratul greutăților sau plătitul unui preț, precum și de cuvinte care sună bine, pentru a-i mișca pe oameni, a-i cumpăra și a-i induce în eroare. Odată ce a folosit aceste aparențe false pentru a-i induce pe oameni în eroare, toată lumea va vorbi în favoarea sa și nu îl vor putea părăsi. Ei știu clar că acest conducător nu a făcut multă lucrare reală și că nu i-a îndrumat pe aleșii lui Dumnezeu spre a înțelege adevărul și a dobândi pătrunderea în viață, dar acești oameni tot îl sprijină, îl aprobă și îl urmează, fără ca măcar să le pese că asta înseamnă că nu vor dobândi adevărul și viața. Pe deasupra, deoarece au fost induși în eroare de acest conducător, acești oameni îl venerează cu toții, nu acceptă alți conducători cu excepția lui și nu Îl mai vor nici măcar pe Dumnezeu. Nu îl tratează pe acest conducător ca pe Dumnezeu? În cazul în care casa lui Dumnezeu spune că această persoană nu face o lucrare reală și că este un conducător fals și un antihrist, oamenii din biserica lui vor protesta și se vor răzvrăti. Spuneți-Mi, până unde i-a indus în eroare acest antihrist pe acești oameni? Dacă este lucrarea Duhului Sfânt, atunci condițiile oamenilor vor deveni doar mai bune și ei vor înțelege mai mult adevărul, vor deveni mai supuși înaintea lui Dumnezeu, vor avea mai mult loc pentru Dumnezeu în inimile lor, și vor deveni mai buni în a-i discerne pe conducătorii falși și pe antihriști. Din acest punct de vedere, situația despre care tocmai am discutat categoric nu este lucrarea Duhului Sfânt – doar antihriștii și spiritele rele îi pot induce pe oameni în eroare în asemenea măsură după ce au lucrat o vreme. Mulți oameni au fost induși în eroare și controlați de acești antihriști și în inimile lor au loc doar pentru antihriști și niciun loc pentru Dumnezeu. Acesta este rezultatul final obținut de antihriști prin preamărirea și mărturisirea despre ei înșiși prin comportamente exterioare bune.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul patru: Ei se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși”

Oare oamenii care se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși vorbesc doar despre toate meritele lor? Uneori, ei vorbesc și despre părțile lor rele, dar le analizează cu adevărat și încearcă să se cunoască atunci când fac asta? (Nu.) Atunci, cum poate cineva să descopere că propria cunoaștere de sine nu este reală și că, în schimb, este alterată și ascunde o intenție? Cum poate înțelege cineva pe deplin această chestiune? Punctul central aici este acela că încearcă să se cunoască pe sine și să își dezvăluie slăbiciunile, imperfecțiunile, metehnele și firile corupte în același timp în care caută scuze și motive care să îl absolve de vină. Pe furiș, le spune oamenilor: „Toată lumea poate face greșeli, nu doar eu. Și voi toți sunteți capabili să faceți greșeli. Greșeala făcută de mine este scuzabilă; este o greșeală minoră. Dacă voi ați face aceeași greșeală, ar fi un caz mult mai grav decât al meu, deoarece voi nu ați reflecta asupra voastră și nu v-ați diseca. Chiar dacă fac greșeli, sunt mai bun decât voi și am mai multă rațiune și integritate.” Când toți aud aceste cuvinte, ei gândesc: „Ai perfectă dreptate. Înțelegi adevărul atât de mult și ai cu adevărat statură. Când greșești, poți să reflectezi asupra greșelii și să te diseci; ești mult mai bun decât noi. Noi, dacă greșim, nu reflectăm asupra greșelii și nu încercăm să ne cunoaștem, și, de frica rușinii, nu îndrăznim să ne disecăm. Ai o statură mai mare și mai mult curaj decât noi.” Acești oameni au făcut greșeli, dar tot au câștigat respectul altora și și-au cântat osanale – ce fel de fire este aceasta? Unii antihriști sunt experți în mod special în a simula, a-i înșela pe oameni și în a crea o fațadă. Când întâlnesc oameni care înțeleg adevărul, încep să vorbească de autocunoaștere și spun, de asemenea, că sunt un diavol și o satană, că umanitatea lor este rea și că merită să fie blestemați. Să spunem că întrebi: „Dacă spui că ești un diavol și o satană, ce fapte rele ai comis?” Îți va răspunde: „Nu am făcut nimic, dar sunt un diavol. Și nu sunt doar un diavol; sunt și o satană!” Tu îl întrebi apoi: „Din moment ce zici că ești un diavol și o satană, ce fapte rele ale unui diavol și ale unei satane ai comis și cum I te-ai împotrivit lui Dumnezeu? Poți spune adevărul cu privire la lucrurile rele pe care le-ai făcut?” Îți va răspunde: „Nu am făcut nimic rău!” Apoi insiști și întrebi: „Dacă nu ai făcut nimic rău, atunci de ce spui că ești un diavol și o satană? Ce încerci să realizezi spunând asta?” Când îl iei așa serios, va zice că nu are nimic de spus. De fapt, a făcut multe lucruri rele, dar sub nicio formă nu-ți va împărtăși informații despre asta. Va spune doar vorbe mari și va recita ceva doctrine pentru a vorbi despre cunoașterea de sine într-un mod găunos. Când vine vorba despre modul specific în care i-a atras pe oameni, i-a înșelat, s-a folosit de ei bazându-se pe sentimentele lor, despre cum nu a reușit să ia în serios interesele casei lui Dumnezeu, despre cum a procedat contra aranjamentelor lucrării, cum L-a înșelat pe Cel de mai sus, a ascuns lucrurile de frați și surori și cât de mult a dăunat intereselor casei lui Dumnezeu, nu va rosti un cuvințel despre aceste fapte. Reprezintă asta o adevărată cunoaștere de sine? (Nu.) Spunând că este un diavol și o satană, nu mimează cunoașterea de sine pentru a se preamări și a mărturisi despre sine? Nu este asta metoda folosită? (Ba da.) O persoană obișnuită nu poate distinge această metodă. Când unii conducători sunt concediați, apoi curând sunt realeși, și tu întrebi care este motivul, unii oameni spun: „Conducătorul are un calibru bun. Știe că este un diavol și o satană. Cine mai are un asemenea nivel de cunoaștere? Doar oamenii care caută realmente adevărul au această cunoaștere. Niciunul dintre noi nu poate dobândi această cunoaștere de sine; o persoană obișnuită nu are o asemenea statură. Din acest motiv, toți l-au reales.” Ce se întâmplă aici? Acești oameni au fost induși în eroare. Conducătorul știa că este un diavol și o satană, dar tot a fost ales de toată lumea, așadar ce efect și ce consecință are asupra oamenilor faptul că le-a zis acestora că este un diavol și o satană? (Îi face pe oameni să aibă o părere foarte bună despre el.) Așa este, îi face pe oameni să aibă o părere și mai bună despre el. Non-credincioșii numesc această metodă „să te retragi ca să avansezi”. Asta înseamnă că, pentru a-i face pe oameni să aibă o părere și mai bună despre el, la început spune lucruri rele despre propria persoană, astfel încât alții cred că se poate deschide și se poate cunoaște pe sine, că are profunzime și discernământ și o înțelegere profundă, și, din acest motiv, toți îl venerează și mai mult. Care este rezultatul când toți îl venerează și mai mult? Când vine din nou timpul să se aleagă conducători, este considerat în continuare persoana perfectă pentru acest rol. Nu este destul de ingenioasă metoda aceasta? Dacă nu ar vorbi despre propria cunoaștere de sine în acest mod și nu ar spune că este un diavol și o satană, ci ar fi, în schimb, doar negativ, când ceilalți ar vedea asta, ar spune: „Imediat după ce ai fost concediat și ți-ai pierdut statutul, ai devenit negativist. Obișnuiai să ne înveți să nu fim negativiști, iar acum negativitatea ta este chiar mai gravă decât a noastră. Nu te vom alege.” Nimeni nu ar avea o părere bună despre un asemenea conducător. Chiar dacă tuturor le-ar lipsi discernământul în privința sa, măcar nu l-ar alege pentru a fi din nou conducător, iar această persoană nu și-ar atinge țelul de a-i face pe ceilalți să aibă o părere bună despre ea. Dar acest conducător ia inițiativa, spunând: „Sunt un diavol și o satană; fie ca dumnezeu să mă blesteme și să mă trimită în al optsprezecelea nivel al iadului și să nu-mi mai permită să mă reîncarnez pentru toată eternitatea!” Unora le pare rău pentru el când aud asta și spun: „Conducătorul nostru a suferit atât de mult! Of, cum a fost nedreptățit! Dacă Dumnezeu nu îi permite să fie conducător, atunci noi îl vom alege.” Toată lumea îl susține foarte mult pe conducător, deci nu au fost oamenii induși în eroare? Intenția originală a vorbelor sale a fost confirmată, dovedind că într-adevăr îi induce pe oameni în eroare în acest mod. Satana îi induce uneori pe oameni în eroare preamărindu-se și mărturisind despre sine, și uneori își poate admite greșelile într-un mod întortocheat când nu are altă opțiune, dar totul nu este decât o fațadă, și țelul este să câștige mila și înțelegerea oamenilor. Ba chiar va spune: „Nimeni nu este perfect. Toată lumea are firi corupte și toată lumea poate face greșeli. Atât timp cât îți poți corecta greșelile, ești o persoană bună.” Când oamenii aud asta, ei simt că este drept și continuă să îl venereze și să îl urmeze pe Satana. Metoda Satanei este să își recunoască greșelile în mod proactiv și să se înalțe pe sine pe ascuns și să ocupe o poziție mai înaltă în inimile oamenilor, astfel încât oamenii să accepte totul la el – chiar și erorile – și să ierte aceste erori, să le uite treptat și, în cele din urmă, să îl accepte pe Satana în întregime, devenindu-i loiali până la moarte, fără să-l lase sau să-l abandoneze niciodată și urmându-l până la capăt. Nu este aceasta metoda Satanei de a face lucrurile? Astfel acționează Satana, iar antihriștii folosesc și ei acest tip de metodă atunci când acționează pentru a-și îndeplini ambițiile și țelurile lor de a-i face pe oameni să îi venereze și să îi urmeze. Consecințele la care duce asta sunt aceleași și nu sunt deloc diferite de consecințele inducerii în eroare și coruperii oamenilor de către Satana.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul patru: Ei se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși”

Unele persoane discută despre teorii absurde și argumente abstracte pentru a-i face pe oameni să creadă că sunt intelectuali și cunoscători și că acțiunile lor sunt foarte profunde, și astfel își ating scopul de a-i face pe oameni să-i venereze. Adică, ei își doresc mereu să participe și să își ofere opinia în toate chestiunile, și chiar după ce toată lumea a luat deja o decizie finală, dacă nu sunt satisfăcuți de aceasta, vor azvârli niște idei sforăitoare doar pentru a se grozăvi. Nu este acesta un mijloc de a se preamări și a mărturisi despre sine? În privința unor chestiuni, toți s-au consultat unii cu alții, au găsit principiile și au decis asupra unui plan de acțiune, dar ei nu acceptă decizia și împiedică lucrurile într-o manieră nerezonabilă, spunând: „Asta nu va funcționa. Nu ați luat în considerare toate aspectele. În afara celor câtorva aspecte despre care am discutat, m-am gândit și la un altul.” De fapt, aspectul la care s-au gândit este vreo teorie absurdă; doar despică firul în patru. Ei sunt pe deplin conștienți că despică firul în patru și că îngreunează lucrurile pentru ceilalți oameni, dar tot o fac. Care este scopul lor în asta? Este acela de a le arăta oamenilor că ei sunt diferiți, că sunt mai deștepți decât alții. Ceea ce vor să spună este că: „Acesta este nivelul la care sunteți? Trebuie să vă arăt că eu sunt la un nivel superior.” De obicei, ignoră ce spune oricine altcineva, dar, de îndată ce apare ceva important, încep să agite apele. Cum i se spune unui asemenea fel de persoană? Colocvial, i se spune chițibușar și soi rău. Care sunt abordările obișnuite ale unui chițibușar? Îi place să arunce cu idei sforăitoare și să se angajeze în practici josnice și necinstite. Dacă îi ceri să prezinte un plan de acțiune corect, nu va fi capabil să creeze unul, și dacă îi ceri să se ocupe de ceva serios, nu va fi în stare. Face doar lucruri josnice și vrea mereu să le ofere oamenilor o „surpriză” și să se grozăvească cu abilitățile sale. Cum era vorba aceea? „O femeie bătrână se dă cu ruj – ca să-ți ofere ceva la care să te uiți.” Asta înseamnă că-și dorește permanent să se grozăvească cu abilitățile sale și, indiferent dacă se poate grozăvi cu ele sau nu, vrea ca oamenii să știe: „Sunt mai deosebit decât voi. Voi nu sunteți buni de nimic, sunteți bieți muritori, oameni obișnuiți. Eu sunt extraordinar și ieșit din comun. Vă voi împărtăși ideile mele pentru a vă surprinde și atunci veți putea vedea dacă sunt sau nu superior.” Nu înseamnă asta că tulbură apele? Le tulbură intenționat. Ce fel de comportament este acesta? Cauzează perturbări și tulburări. De fapt, asta vrea să spună: „Încă nu v-am arătat cât de isteț sunt în această chestiune, așadar, indiferent ale cui interese sunt lezate și indiferent ale cui eforturi sunt irosite, voi sabota asta până ce toată lumea va crede că sunt superior, capabil și competent. Doar atunci voi lăsa această chestiune să meargă mai departe nestingherită.” Există oameni răi precum acesta? Ați făcut asemenea lucruri? (Da. Uneori ceilalți terminaseră de dezbătut o chestiune și găsiseră un plan potrivit, dar, deoarece nu m-au informat în timpul procesului de luare a deciziei, am găsit erori în mod intenționat.) Când ai făcut asta, ai știut în inima ta dacă este rău sau bine? Ai știut că natura acestei probleme este gravă, că aduce perturbări și tulburări? (Nu eram conștient de asta la momentul acela, dar fiind sever emondat de către frații și surorile mele și bând și mâncând cuvintele de judecată și mustrare ale lui Dumnezeu, am văzut că natura acestei probleme este una gravă, că perturbă și tulbură lucrarea bisericii și că este un fel de comportament satanic.) Întrucât ai recunoscut cât de grav este acest lucru, când ți s-au întâmplat apoi lucruri similare, ai putut să te schimbi un pic și să ai o oarecare pătrundere în ceea ce privește abordarea ta? (Da. Când am dezvăluit asemenea gânduri și idei, am fost conștient că aveam o fire satanică, că nu puteam face lucrurile în acest mod, și am fost capabil să mă rog în mod conștient lui Dumnezeu și să mă răzvrătesc împotriva unor asemenea gânduri și idei incorecte.) Ai putut să te schimbi oarecum. Când ai asemenea probleme de corupție, trebuie să cauți adevărul ca să le rezolvi, trebuie să te înfrânezi și să te rogi lui Dumnezeu. Când crezi că ceilalți se uită la tine cu dispreț, că nu au o părere bună despre tine sau nu te iau în serios și, în consecință, îți dorești să provoci o tulburare, când ai acest gând, trebuie să fii conștient că acesta nu vine dintr-o umanitate normală, ci mai degrabă dintr-o fire satanică și că, dacă tu continui așa, vor fi necazuri și probabil vei ofensa firea lui Dumnezeu. În primul rând, trebuie să știi cum să te ții singur în frâu și apoi să vii în fața lui Dumnezeu și să I te rogi și să-ți schimbi cursul. Când oamenii trăiesc în propriile idei, în propriile firi corupte, nimic din ceea ce fac nu este în conformitate cu adevărul sau nu este în măsură să Îl satisfacă pe Dumnezeu; tot ceea ce fac este împotriva Lui. Acum puteți recunoaște acest fapt, nu? Dorința permanentă de luptă pentru faimă și câștig, absența ezitării în ceea ce privește perturbarea și tulburarea lucrării bisericii pentru a dobândi reputație și statut sunt cele mai evidente manifestări ale antihriștilor.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul patru: Ei se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși”

Cum este diferit modul în care un antihrist se preamărește și mărturisește despre el însuși față de cel al unei persoane obișnuite? O persoană obișnuită se fălește și se grozăvește pentru a-i face pe oameni să aibă o părere foarte bună despre ea și va avea, de asemenea, manifestări ale acestor firi și stări; așadar, cum e diferit antihristul care se preamărește și mărturisește despre el însuși, față de oamenii obișnuiți care fac același lucru? În ce constă diferența? […] Când o persoană obișnuită cu firi corupte se preamărește și se grozăvește, o face pentru fală. Odată ce s-a fălit, se încheie chestiunea, și nu îi pasă dacă oamenii au o părere foarte bună sau foarte proastă despre ea. Intenția persoanei nu este prea bine conturată, este doar o fire ce o guvernează, o dezvăluire a firii sale. Asta e tot. Este ușor de schimbat o asemenea fire? Dacă persoana în cauză urmărește adevărul, va putea treptat să se schimbe când experimentează emondarea, judecata și mustrarea. Va căpăta treptat mai mult simț al rușinii și rațiunii și va afișa din ce în ce mai puțin acest tip de comportament. Va condamna acest tip de comportament, îl va domoli și îl va ține în frâu. Asta înseamnă să te preamărești și să mărturisești despre tine însuși, în mod inconștient. Deși firile din preamărirea și mărturisirea despre sine din modul conștient și din cel inconștient sunt la fel, natura acestora este diferită. Care este natura diferită a acestora? A te preamări și a mărturisi despre tine însuți în mod conștient se face cu intenție. Oamenii care fac asta nu vorbesc nepremeditat – de fiecare dată când se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși, ei nutresc anumite intenții și țeluri ascunse și fac acest lucru cu ambiții și dorințe satanice. La suprafață, pare același tip de manifestare. În ambele cazuri, oamenii se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși, dar cum definește Dumnezeu preamărirea și mărturisirea despre sine în mod inconștient? Ca pe o dezvăluire a firii corupte. Și cum definește Dumnezeu preamărirea și mărturisirea despre sine în mod conștient? Ca pe cineva care dorește să-i inducă în eroare pe oameni, cu intenția de a-i face să aibă o părere foarte bună despre el, să îl venereze, să îl prețuiască și apoi să îl urmeze. Acțiunea sa este amăgitoare din natură. Așadar, imediat ce are intenția de a-i induce în eroare pe oameni și de a pune mâna pe ei, ca să-l urmeze și să-l venereze, va folosi, atunci când vorbește și acționează, mijloace și metode ce-i pot induce ușor în eroare și îi pot îndruma greșit pe cei ce nu înțeleg adevărul și cărora le lipsește o bază solidă. Unor asemenea oameni nu doar că le lipsește discernământul, dimpotrivă, ei cred că este corect ce spune acea persoană și e posibil să o admire și să aibă o părere foarte bună despre ea și, în timp, o vor venera și chiar o vor urma. Un fenomen extrem de des întâlnit în viața de zi cu zi este acela că cineva pare să înțeleagă destul de bine o predică după ce o ascultă, dar mai târziu, când ceva se abate asupra sa, să nu știe cum să rezolve situația. Persoana merge în fața lui Dumnezeu pentru a căuta rezolvarea, dar asta nu aduce rezultate, și în final, trebuie să se ducă la conducător pentru a se interesa despre această chestiune și a cere o soluție. De fiecare dată când ceva se abate asupra persoanei, aceasta îi cere conducătorului să rezolve problema. Este așa cum fumatul opiului devine o dependență și un tipar pentru unii oameni, și în timp, aceștia nu vor putea să continue fără să fumeze. Așadar, antihriștii care se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși devin imperceptibil un soi de drog pentru cei mici în statură, care nu au discernământ, care sunt nesăbuiți și ignoranți. De fiecare dată când ceva se abate asupra lor, ei vor merge la antihrist cu întrebări asupra chestiunii, și dacă antihristul nu lansează un ordin, ei nu îndrăznesc să facă nimic, chiar dacă toată lumea a terminat de discutat chestiunea și a ajuns la un consens. Le este teamă să se împotrivească voinței antihristului și să fie oprimați, așadar în privința oricărei chestiuni, îndrăznesc să acționeze doar după ce antihristul s-a pronunțat. Chiar și când înțeleg clar adevărurile-principii, nu îndrăznesc să ia o decizie sau să se ocupe de chestiune ci, în schimb, îl așteaptă pe „stăpânul” pe care îl admiră să dea verdictul final și decizia. Dacă stăpânul lor nu zice nimic, indiferent cine se ocupă de chestiune, nu vor fi siguri ce se cuvine să facă. Oare nu au fost otrăviți acești oameni? (Ba da.) Asta înseamnă să fi fost otrăvit. Pentru ca ei să fie otrăviți atât de profund, cât a trebuit să lucreze antihristul și câtă otravă a trebuit să le strecoare el? Dacă antihristul s-ar diseca frecvent și ar ajunge să se cunoască și ar face cunoscute oamenilor slăbiciunile, greșelile și fărădelegile sale, atunci l-ar mai venera toți așa? Categoric nu. Se pare că antihristul depune un efort considerabil în a se preamări și a mărturisi despre el însuși, și de aceea atinge un asemenea „succes”. Acesta este rezultatul pe care îl dorește. Fără el, nimeni nu ar ști cum să-și îndeplinească îndatoririle în mod corespunzător și toată lumea ar fi pierdută. Este evident că, în timp ce îi controlează pe acești oameni, antihristul le strecoară în secret multe otrăvuri și face un mare efort! Dacă ar spune doar câteva cuvinte, ar mai fi acești oameni constrânși de el în acest mod? Clar nu. Când antihristul reușește să-și atingă țelul de a-i face pe oameni să îl venereze, să îl respecte și să îi acorde atenție în orice privință, atunci nu a făcut multe lucruri și nu a rostit multe cuvinte care îl preamăresc și mărturisesc despre el însuși? Care este rezultatul obținut prin acest mod de a proceda? Este acela că oamenilor le va lipsi o cale și nu vor putea trăi fără el – ca și cum cerul s-ar prăbuși și pământul s-ar opri din rotație fără el, și credința în Dumnezeu nu ar avea nicio valoare sau sens și ascultatul predicilor ar fi inutil. De asemenea, oamenii simt că au ceva speranță în viețile lor când antihristul este în preajmă și că ar pierde orice speranță din viața lor dacă antihristul ar muri. Nu au fost luați acești oameni în captivitate de către Satana? (Ba da.) Și nu merită asta oamenii ca aceștia? (Ba da.) De ce spun că merită? Dumnezeu este Unicul în care crezi, așa că de ce venerezi și urmezi antihriști, lăsându-i să te constrângă și să te controleze în fiecare privință? În afară de asta, indiferent ce datorie îndeplinește cineva, casa lui Dumnezeu le oferă oamenilor principii și reguli clare. Dacă există o dificultate pe care un om nu o poate rezolva de unul singur, ar trebui să caute sprijin de la cineva care înțelege adevărul și să caute sprijin la Cel de mai sus în chestiunile mai serioase. Însă tu nu numai că nu cauți adevărul; dimpotrivă, îi venerezi și-i admiri pe oameni, crezând ce spun acești antihriști. Ai devenit astfel lacheul Satanei și nu-i așa că nu poți da vina decât pe tine? Nu asta meriți? Preamărirea și mărturisirea despre sine reprezintă un comportament comun antihriștilor și o manifestare a acestora și, totodată, unele dintre cele mai întâlnite manifestări. Care este principala caracteristică a modului în care antihriștii se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși? În ce fel se diferențiază de modul prin care se preamărește și mărturisește despre sine o persoană obișnuită? Diferența este aceea că antihriștii au propria intenție în spatele acestei acțiuni și în mod clar nu fac asta inconștient. Mai degrabă ei nutresc intenții, dorințe, și ambiții, iar consecințele faptului că mărturisesc despre ei înșiși în acest mod sunt prea groaznice pentru a medita asupra lor – ei pot să-i inducă în eroare pe oameni și să îi controleze.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul patru: Ei se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși”

Unii oameni spun: „Din moment ce preamărirea și mărturisirea despre sine reprezintă o abordare care nu este în concordanță cu adevărul și ține de Satana și de antihriști, dacă nu spun și nu fac nimic, asta nu înseamnă că nu mă preamăresc și nu mărturisesc despre mine?” Acest lucru nu este corect. Așadar, ce mod de comportament nu înseamnă să te preamărești și să mărturisești despre tine însuți? Dacă te dai în spectacol și mărturisești despre tine însuți într-o anumită chestiune, vei obține rezultatul de a-i face pe unii oameni să aibă o părere bună despre tine și să ți se închine. Dar, dacă te dezvălui și îți împărtășești autocunoașterea în privința aceleiași chestiuni, natura acestui lucru este diferită. Nu este adevărat? A se dezvălui pentru a vorbi despre propria autocunoaștere este un lucru pe care umanitatea normală ar trebui să-l aibă. Este un lucru pozitiv. Dacă te cunoști cu adevărat și vorbești despre starea ta corect, drept și precis, dacă vorbești despre o cunoaștere care este întru totul bazată pe cuvintele lui Dumnezeu, dacă aceia care te ascultă sunt lămuriți și trag foloase din asta și dacă mărturisești pentru lucrarea lui Dumnezeu și Îl slăvești, asta înseamnă să mărturisești despre Dumnezeu. Dacă, dezvăluindu-te, vorbești mult despre atuurile tale, despre cum ai suferit și ai plătit un preț și ai rămas ferm în mărturia ta și, drept rezultat, oamenii au o părere bună despre tine și ți se închină, atunci asta înseamnă să mărturisești despre tine însuți. Trebuie să fii capabil să faci diferența între aceste două comportamente. De exemplu, să explici cât de slab și negativ ai fost când te-ai confruntat cu încercări și cum, după ce te-ai rugat și ai căutat adevărul, ai înțeles intenția lui Dumnezeu în cele din urmă, ai dobândit credință și ai rămas ferm în mărturia ta înseamnă să Îl preamărești pe Dumnezeu și să mărturisești despre El. Nu înseamnă deloc să te dai în spectacol și să mărturisești despre tine. Prin urmare, dacă te dai în spectacol și mărturisești despre tine sau nu depinde în principal de măsura în care vorbești despre experiențele tale adevărate sau de măsura în care obții efectul mărturiei despre Dumnezeu; este de asemenea necesar, să analizezi care îți sunt intențiile și obiectivele atunci când vorbești despre mărturia ta bazată pe experiență. Făcând asta, îți va fi ușor să discerni ce fel de comportament adopți. Dacă ai intenția corectă atunci când mărturisești, atunci, chiar dacă oamenii au o părere bună despre tine și ți se închină, aceasta nu este tocmai o problemă. Dacă ai intenția greșită, atunci, chiar dacă nimeni nu are o părere bună despre tine sau nu ți se închină, aceasta este totuși o problemă – iar dacă oamenii chiar au o părere bună despre tine și ți se închină, atunci este o problemă și mai mare. Așadar, nu poți să analizezi doar rezultatele pentru a determina dacă o persoană se preamărește și mărturisește despre ea însăși. Trebuie să analizezi în primul rând intenția sa; modul corect de a face distincția dintre aceste două comportamente se bazează pe intenții. Dacă doar încerci să discerni acest lucru pe baza rezultatelor, este posibil să acuzi pe nedrept oameni buni. Unii oameni împărtășesc mărturii deosebit de reale și, în consecință, alții au o părere bună despre ei și li se închină – poți spune că acei oameni mărturisesc despre ei înșiși? Nu, nu poți. Nu e nicio problemă cu acei oameni, mărturia pe care o împărtășesc și datoria pe care o fac sunt benefice pentru ceilalți și doar cei nesăbuiți și ignoranți, care au o înțelegere denaturată, se închină altor oameni. Cheia pentru a discerne dacă oamenii se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși sau nu este să analizezi intenția vorbitorului. Dacă intenția ta este să le arăți tuturor cum a fost dezvăluită corupția ta și cum te-ai schimbat și să le permiți celorlalți să beneficieze din asta, atunci cuvintele tale sunt cinstite, adevărate și în conformitate cu faptele. Astfel de intenții sunt corecte, iar tu nu te dai în spectacol sau nu mărturisești despre tine însuți. Dacă intenția ta este să le arăți tuturor că ai experiențe reale, că te-ai schimbat și ai adevărul-realitate, astfel încât să aibă o părere bună despre tine și să ți se închine, atunci aceste intenții sunt incorecte. Asta înseamnă să te dai în spectacol și să mărturisești despre tine însuți. Dacă mărturia bazată pe experiență despre care vorbești este falsă, întinată și menită să-i tragă pe oameni pe sfoară, să-i împiedice să-ți vadă adevărata stare și să împiedice ca intențiile, corupția, slăbiciunea sau negativitatea să-ți fie dezvăluite altora, atunci astfel de cuvinte sunt înșelătoare și induc în eroare. Aceasta este o mărturie falsă, înseamnă să-L păcălești pe Dumnezeu și să aduci rușine asupra Lui, și reprezintă ceea ce El urăște cel mai mult. Există diferențe clare între aceste stări și toate pot fi discernute pe baza intenției. Dacă îi poți desluși pe alții, vei putea să le vezi stările așa cum sunt cu adevărat, și atunci vei putea să te deslușești pe tine și să-ți vezi stările așa cum sunt de fapt.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul patru: Ei se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși”

În familia lui Dumnezeu, printre frați și surori, indiferent cât de înalt este statutul sau rangul tău, cât de importantă este datoria ta și oricât de mari sunt talentul și contribuțiile tale sau indiferent de cât timp crezi în Dumnezeu, în ochii Săi ești o ființă creată, o ființă creată obișnuită, iar titlurile și denumirile nobile pe care ți le-ai oferit nu există. Dacă le consideri întotdeauna cununi sau capital care-ți permite să aparții unui grup special sau să fii un personaj special, atunci, făcând acest lucru, te împotrivești opiniilor lui Dumnezeu și intri în conflict cu acestea și ești incompatibil cu El. […] Dacă nu crezi că ești o ființă creată, dar consideri că ai titluri și un nimb deasupra capului și că ești o persoană cu statut, un mare lider, dirijor, editor, sau director în familia lui Dumnezeu și cineva care a adus contribuții valoroase la lucrarea familiei lui Dumnezeu – dacă asta crezi, atunci ești o persoană foarte irațională și obraznic de nerușinată. Sunteți oameni cu statut, rang și valoare? (Nu suntem.) Atunci, ce ești? (Sunt o ființă creată.) Exact, ești doar o ființă creată obișnuită. Printre oameni, poți să-ți etalezi calificările, să mizezi pe vechime, să te lauzi cu contribuțiile tale sau să vorbești despre gesturile tale eroice, dar, înaintea lui Dumnezeu, aceste lucruri nu există și nu trebuie să vorbești niciodată despre ele, să te lauzi cu ele sau să-ți asumi atitudinea unui expert. Lucrurile vor merge prost dacă-ți etalezi calificările. Dumnezeu te va considera complet irațional și extrem de arogant. Va simți repulsie față de tine, va fi dezgustat și te va lăsa pe margine, iar atunci vei avea probleme. Mai întâi trebuie să-ți recunoști identitatea și poziția de ființă creată. Indiferent de statutul tău printre ceilalți sau cât de distinsă este poziția ta, indiferent ce avantaje ai sau dacă Dumnezeu ți-a dăruit un fel de talent special, astfel încât să te poți bucura de un amplu sentiment de superioritate printre oameni, când vii înaintea Lui, aceste lucruri nu au nicio valoare sau semnificație. Prin urmare, nu trebuie să te lauzi, ci trebuie să fii o ființă creată blajină înaintea lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (11)”

Când aduceți mărturie pentru Dumnezeu, ar trebui să vorbiți în special despre modul în care Dumnezeu judecă și mustră oamenii și despre ce încercări folosește El pentru a rafina oamenii și a le schimba firea. Ar trebui să vorbiți și despre cât de multă corupție a fost dezvăluită în experiența voastră, cât de mult ați suferit, cât de multe lucruri ați făcut pentru a vă împotrivi lui Dumnezeu și cum ați fost cuceriți în cele din urmă de Dumnezeu. Să vorbiți despre cât de multă cunoaștere adevărată aveți cu privire la lucrarea lui Dumnezeu și cum ar trebui să aduceți mărturie pentru Dumnezeu și să Îi răsplătiți dragostea. Ar trebui să dați substanță unui astfel de limbaj și, în același timp, să spuneți lucrurile în manieră simplă. Nu vorbiți despre teorii goale. Vorbiți mai pragmatic; vorbiți din inimă. Așa ar trebui să experimentați lucrurile. Nu vă echipați cu teorii aparent profunde, dar goale, în efortul de a vă da în spectacol; făcând astfel, ajungeți să păreți aroganți și lipsiți de rațiune. Ar trebui să vorbiți mai mult despre lucruri reale din experiența voastră concretă și să vorbiți mai mult din inimă; asta este cel mai benefic pentru ceilalți și lucrul pe care se cuvine cel mai mult să-l vadă. Voi erați oameni care se împotriveau cel mai mult lui Dumnezeu, care erați cel mai puțin înclinați să vă supuneți Lui, dar acum ați fost cuceriți – nu uitați niciodată acest lucru. Ar trebui să meditați și să chibzuiți mai mult asupra acestor chestiuni. Odată ce oamenii le înțeleg clar, vor ști cum să fie mărturie, altfel, vor fi predispuși să săvârșească fapte rușinoase și fără sens, ceea ce nu înseamnă a fi mărturie pentru Dumnezeu, ci mai degrabă a-L face de rușine. Fără experiențe autentice și o înțelegere a adevărului nu este posibil să fiți mărturie pentru Dumnezeu. Oamenii a căror credință în Dumnezeu este ambiguă și confuză nu vor fi niciodată în stare să fie mărturie pentru Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar urmărind adevărul poate cineva să obțină o schimbare a firii”

Dumnezeu a săvârșit un număr semnificativ de lucrări asupra oamenilor, dar a vorbit El vreodată despre asta? A explicat El vreodată acest lucru? L-a declarat El vreodată? Nu, nu a făcut-o. Indiferent de modul în care oamenii Îl înțeleg greșit pe Dumnezeu, El nu explică. Din perspectiva Lui, indiferent dacă ai 60 sau 80 de ani, înțelegerea lui Dumnezeu de către tine este foarte limitată și, ținând cont de cât de puține știi, încă ești un copil. Dumnezeu nu dă vina pe tine; încă ești un copil imatur. Nu contează că unii oameni poate au trăit mulți ani și corpul lor arată semnele vârstei; înțelegerea lui Dumnezeu de către ei este încă foarte copilărească și superficială. Dumnezeu nu dă vina pe tine pentru asta – dacă nu înțelegi, nu înțelegi. Acestea sunt calibrul și capacitatea ta și nu se pot schimba. Dumnezeu nu-ți va impune nimic. Dumnezeu cere ca oamenii să fie mărturie pentru El, dar oare a fost Dumnezeu mărturie pentru El Însuși? (Nu.) Pe de altă parte, Satana se teme că oamenii nu vor afla nici măcar despre cel mai mărunt lucru pe care-l face. Antihriștii nu sunt diferiți: se laudă în fața tuturor cu fiecare lucru mărunt pe care îl fac. Auzindu-i, pare că mărturisesc pentru Dumnezeu – dar, dacă asculți cu atenție, vei descoperi că nu mărturisesc pentru Dumnezeu, ci se grozăvesc, întărindu-se. Intenția și esența din spatele spuselor lor este să se întreacă cu Dumnezeu pentru aleșii Lui și pentru statut. Dumnezeu este smerit și ascuns, iar Satana se dă în spectacol. Există vreo diferență? A se da în spectacol față de smerenie și ascundere: care sunt lucruri pozitive? (Smerenia și ascunderea.) Ar putea Satana să fie descris ca fiind smerit? (Nu.) De ce? Judecând după natura-esență ticăloasă a acestuia, este un gunoi fără valoare; ar fi anormal ca Satana să nu se dea în spectacol. Cum i s-ar putea spune Satanei „smerit”? Despre Dumnezeu se spune că este „smerit”. Identitatea, esența și firea lui Dumnezeu sunt înalte și onorabile, dar El nu Se grozăvește niciodată. Dumnezeu este smerit și tainic, așa că oamenii nu văd ce a făcut, dar în timp ce lucrează într-o astfel de obscuritate, omenirea este constant aprovizionată, hrănită și îndrumată – și toate acestea sunt rânduite de Dumnezeu. Oare nu din cauza ascunderii și a smereniei nu declară Dumnezeu niciodată aceste lucruri, nu le menționează niciodată? Dumnezeu este smerit tocmai pentru că El este capabil să facă aceste lucruri, dar niciodată nu le menționează și nu le declară și nu discută despre acestea cu oamenii. Ce drept ai să vorbești despre smerenie, când ești incapabil de astfel de lucruri? Nu ai făcut niciunul dintre aceste lucruri, dar insiști să îți asumi meritul pentru ele – asta se numește a fi nerușinat. Călăuzind omenirea, Dumnezeu săvârșește o lucrare atât de măreață și guvernează întregul univers. Autoritatea și puterea Lui sunt atât de vaste, dar El nu a spus niciodată: „Puterea Mea este extraordinară.” El rămâne ascuns printre toate lucrurile, guvernând peste toate, hrănind și aprovizionând omenirea, permițând întregii omeniri să dăinuie generație după generație. Luați aerul și soarele, de exemplu, sau toate lucrurile materiale necesare existenței umane pe pământ – toate curg fără încetare. Faptul că Dumnezeu îl aprovizionează pe om este incontestabil. Dacă Satana ar face un lucru bun, l-ar ține sub tăcere și ar rămâne un erou nelăudat? Niciodată. Este ca în cazul unor antihriști din biserică care anterior au întreprins lucrări periculoase, care s-au lepădat de lucruri și au îndurat suferințe, care poate chiar au ajuns la închisoare; sunt și câțiva care au contribuit cândva la un aspect al lucrării casei lui Dumnezeu. Ei nu uită niciodată aceste lucruri, cred că pentru ele merită laude tot restul vieții, cred că acestea sunt capitalul vieții lor – ceea ce arată cât de mici sunt oamenii! Oamenii sunt cu adevărat mărunți, iar Satana e nerușinat.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul șapte: Ei sunt ticăloși, perfizi și înșelători (Partea a doua)”

Dumnezeu îndură tot felul de suferințe, cu cea mai mare răbdare, pentru a lucra și a mântui oamenii, dar aceștia tot Îl înțeleg greșit, I se împotrivesc constant, își apără constant propriile interese fără să țină cont deloc de interesele casei lui Dumnezeu și vor mereu să ducă o viață minunată, dar nu vor să contribuie la gloria lui Dumnezeu – există vreo umanitate despre care să vorbim în toate aceste lucruri? Deși oamenii își proclamă în gura mare mărturia pentru Dumnezeu, în inimile lor spun: „Aceasta este lucrarea pe care am făcut-o, care a dat rezultate. Și eu am depus efort, și eu am plătit un preț. De ce să nu mărturisesc pentru mine?” Vor mereu să fie părtași la gloria și la mărturia lui Dumnezeu. Sunt oamenii vrednici de astfel de lucruri? Cuvântul „glorie” nu le aparține oamenilor. Nu Îi poate aparține decât lui Dumnezeu, Creatorului, și nu are nimic de-a face cu ființele umane create. Chiar dacă depun efort și cooperează, oamenii sunt totuși sub conducerea lucrării Duhului Sfânt. Dacă nu există o lucrare a Duhului Sfânt, ce pot face oamenii? Cuvântul „mărturie” nu le aparține nici el oamenilor. Indiferent dacă este vorba despre substantivul „mărturie” sau despre verbul „a mărturisi”, ambele cuvinte în sine nu au nicio legătură cu ființele umane create. Numai Creatorul este vrednic de a fi mărturisit și este vrednic de mărturia oamenilor. Acest lucru este determinat de identitatea, statutul și esența lui Dumnezeu și, de asemenea, de faptul că tot ce face Dumnezeu provine din eforturile Lui, iar Dumnezeu merită să aibă toate acestea. Ceea ce pot face oamenii este cu siguranță limitat și totul este rezultatul luminării, conducerii și îndrumării Duhului Sfânt. Cât despre natura umană, oamenii devin aroganți odată ce înțeleg câteva adevăruri și pot face puțină lucrare. Dacă nu sunt însoțiți deloc de judecata și mustrarea din partea lui Dumnezeu, nimeni nu poate ajunge la supunere față de Dumnezeu și nu poate mărturisi pentru El. Ca urmare a predestinării de la Dumnezeu, este posibil ca oamenii să aibă câteva daruri sau talente speciale, să fi învățat o profesie, să fi dobândit aptitudini sau să aibă puțină istețime și astfel devin insuportabil de aroganți și vor constant ca Dumnezeu să-Și împartă gloria și mărturia cu ei. Nu este un lucru irațional? Este extrem de irațional. Asta arată că ei adoptă poziția greșită. Nu se consideră ființe umane, ci o rasă aparte, supraoameni. Oamenii care nu-și cunosc identitatea și esența și nu știu ce poziție ar trebui să adopte nu au deloc conștiință de sine. Umilința acestor oameni nu este un lucru care provine din înjosire – oamenii sunt smeriți și umili de la început. Umilința lui Dumnezeu este un lucru care provine din înjosire. A spune că oamenii sunt smeriți înseamnă a-i înălța – de fapt, sunt umili. Oamenii vor mereu să concureze pentru faimă, câștig și statut și să concureze cu Dumnezeu pentru aleșii Lui. În felul acesta, joacă rolul Satanei, iar aceasta este natura Satanei. Chiar sunt urmași ai Satanei, fără nici cea mai mică diferență. Să presupunem că Dumnezeu le dă oamenilor puțină autoritate și putere, să presupunem că ei pot arăta semne și minuni și pot face câteva lucruri extraordinare și să presupunem că fac totul conform cerințelor lui Dumnezeu și le respectă întocmai. Însă pot ei să-L depășească pe Dumnezeu? Nu, niciodată. Oare abilitățile Satanei, arhanghelul, nu sunt mai mari decât ale oamenilor? Vrea mereu să-L depășească pe Dumnezeu, dar care este rezultatul final? În final, trebuie să coboare în Adânc. Dumnezeu va fi pentru totdeauna întruchiparea dreptății, pe când Satana, diavolul și arhanghelul, va fi pentru totdeauna întruchiparea ticăloșiei și reprezentantul forțelor ticăloșiei. Dumnezeu va fi just pentru totdeauna, iar acest fapt nu poate fi schimbat. Aceasta este partea excepțională și extraordinară a lui Dumnezeu. Chiar dacă ființele umane obțin de la Dumnezeu toate adevărurile Lui, ele sunt doar ființe umane create, lipsite de însemnătate, și nu Îl pot depăși pe Dumnezeu. Aceasta este diferența dintre omenire și Dumnezeu. Oamenii nu pot exista decât într-o manieră ordonată, în cadrul tuturor regulilor și legilor formulate de Dumnezeu, și pot gestiona tot ce a creat Dumnezeu doar în cadrul acestor reguli și legi. Oamenii nu pot crea nicio ființă și nici nu pot schimba soarta omenirii – acesta este un fapt. Ce indică acest fapt? Că oricât de multă autoritate și oricât de multe abilități îi oferă Dumnezeu omenirii, în final, nimeni nu poate depăși autoritatea lui Dumnezeu. Oricât de mulți ani sau oricât de multe generații sau oricât de mulți oameni există, ei nu pot exista vreodată decât sub autoritatea și suveranitatea lui Dumnezeu. Aceasta este un fapt imuabil pentru totdeauna, unul care nu se va schimba în vecii vecilor!

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea întâi)”

Fragmente din filme similare

Renunțarea la faimă și statut prin judecata și mustrarea de la Dumnezeu

Mărturii similare bazate pe experiențe

Daunele produse de lăudăroșenie

Natura grozăviei și a lăudăroșeniei