Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic al zilelor de pe urmă

La suprafață, „arbitrar” se referă la a lua decizii de unul singur, având ultimul cuvânt, iar „dictatorial” înseamnă că, după ce a luat o hotărâre sau o decizie de unul singur, toți ceilalți trebuie să o execute fără să aibă dreptul de a avea opinii sau afirmații diferite, nici măcar de a pune întrebări. A fi arbitrar și dictatorial înseamnă că, atunci când se confruntă cu o situație, meditează și o analizează el însuși înainte de a lua o decizie cu privire la ce trebuie să facă. El ia independent decizii cu privire la modul în care trebuie să facă lucrurile pe ascuns, fără contribuția nimănui altcuiva; nici măcar propriii lui colegi, colaboratori sau conducători de rang superior nu pot interveni – iată ce înseamnă să fii arbitrar și dictatorial. Indiferent de situația cu care se confruntă, cei care acționează în acest fel procedează în mod consecvent rumegând lucrurile în mintea lor și storcându-și creierii în timpul deliberării, fără a se consulta niciodată cu alții. Ei au în cap una și alta, dar ceea ce gândesc de fapt, nimeni nu știe. De ce nu știe nimeni? Pentru că nu spun. Unii oameni ar putea crede că fac asta doar pentru că nu sunt vorbăreți, dar chiar este așa? Aceasta nu este o chestiune de personalitate; este o alegere intenționată de a nu le spune nimic celorlalți. Vor să facă lucrurile pe cont propriu, au socotelile lor. Ce calculează ei? Socotelile lor se învârt în jurul intereselor, statutului, faimei, câștigului și prestigiului personal. Se gândesc cum să acționeze în favoarea lor, cum să își protejeze statutul și reputația de prejudicii, cum să acționeze fără să-i lase pe alții să-i vadă așa cum sunt de fapt și, în principal, cum să își ascundă acțiunile de Cel de mai sus, în speranța de a primi în cele din urmă beneficii fără a-și dezvălui defectele nimănui. Ei se gândesc: „Dacă am o scăpare de moment și spun ceva greșit, toată lumea mă va vedea așa cum sunt. Dacă cineva vorbește fără să vrea și mă raportează celui de mai sus, cel de mai sus ar putea să mă înlocuiască, iar eu îmi voi pierde statutul. În plus, dacă am mereu părtășie cu ceilalți, abilitățile mele limitate nu vor fi evidente pentru toți? E probabil ca alții să mă privească de sus?” Acum, spuneți-Mi, dacă ar fi cu adevărat văzuți drept cine sunt, ar fi un lucru bun sau rău? De fapt, pentru cei care urmăresc adevărul, pentru oamenii cinstiți, să fie văzuți așa cum sunt și să-și știrbească puțin imaginea sau reputația nu contează prea mult. Ei nu par foarte preocupați de aceste lucruri; par să fie mai puțin conștienți în mod deschis de ele și nu le prețuiesc prea mult. Dar antihriștii sunt exact opusul; ei nu urmăresc adevărul și consideră că statutul lor și percepțiile și atitudinile celorlalți față de ei sunt mai importante decât viața însăși.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul șase”

Unora le place să facă lucruri de unii singuri, fără să discute lucrurile cu nimeni sau să spună nimănui. Pur și simplu, fac lucrurile așa cum vor ei, indiferent cum le-ar vedea alții. Se gândesc: „Eu sunt conducătorul, iar voi sunteți aleșii lui Dumnezeu, așa că trebuie să urmați ceea ce fac eu. Faceți exact ce spun eu – așa se cuvine să fie.” Ei nu-i anunță pe ceilalți când acționează și acțiunile lor nu sunt transparente. Se strofocă mereu în privat și acționează în secret. La fel ca marele balaur roșu, care își menține monopolul de partid unic asupra puterii, ei doresc întotdeauna să-i păcălească și să-i controleze pe ceilalți, pe care îi consideră nesemnificativi și lipsiți de valoare. Vor să aibă mereu ultimul cuvânt în chestiuni, fără să discute sau să comunice cu alții și nu solicită niciodată opiniile altora. Ce părere ai de această abordare? Are o umanitate normală? (Nu are.) Nu este aceasta natura marelui balaur roșu? Marele balaur roșu este dictatorial și îi place să acționeze într-un mod arbitrar. Nu sunt cei cu acest tip de fire coruptă urmașii marelui balaur roșu? Acesta este modul în care oamenii ar trebui să se cunoască pe ei înșiși. Sunteți capabili să vă comportați astfel? (Da.) Atunci când vă comportați astfel, sunteți conștienți de acest lucru? Dacă da, atunci mai există speranță pentru voi, dar dacă nu, cu siguranță aveți probleme și, în acest caz, nu cumva sunteți condamnați? Ce este de făcut, atunci când nu sunteți conștienți că vă comportați astfel? (Avem nevoie ca frații și surorile noastre să ne semnaleze acest lucru și să ne emondeze.) Dacă mai întâi le spunem celorlalți: „Sunt o persoană căreia din fire îi place să-i conducă pe alții și vă spun dinainte, așa că, dacă și când se va întâmpla, nu mă contraziceți. Trebuie să aveți răbdare cu mine. Știu că nu este grozav și mă străduiesc să schimb asta treptat, așa că sper să fiți toleranți cu mine. Când se întâmplă aceste lucruri, aveți răbdare cu mine, cooperați cu mine și haideți să ne străduim împreună să cooperăm în armonie.” Este acceptabil să facem lucrurile în acest mod? (Nu. Este lipsit de rațiune.) De ce spuneți că acest lucru este lipsit de rațiune? Cineva care spune acest lucru nu intenționează să caute adevărul. Știe foarte bine că este greșit să facă lucrurile în acest fel, dar continuă să o facă, toate acestea în timp ce îi constrânge pe alții, cerându-le cooperarea și sprijinul. În intenția lui nu există nicio dorință de a practica adevărul. El se opune adevărului în mod deliberat. O încălcare conștientă – asta detestă Dumnezeu cel mai mult. Nimeni, în afară de oamenii răi și de antihriști, nu este capabil să facă așa ceva și tocmai așa acționează antihriștii. O persoană este în pericol atunci când se opune adevărului și se împotrivește lui Dumnezeu în mod intenționat. Asta înseamnă să mergi pe calea antihriștilor.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Despre cooperarea armonioasă”

Antihriștii nu sunt capabili să coopereze cu nimeni; ei vor mereu să conducă singuri. Caracteristica acestei manifestări este „pe cont propriu”. De ce folosim termenul „pe cont propriu” pentru a o descrie? Pentru că, înainte de a acționa, ei nu vin înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, nici nu caută adevărurile-principii, cu atât mai puțin găsesc pe cineva cu care să aibă părtășie și să le spună: „Este acesta un mod adecvat? Ce prevăd rânduielile de lucru? Cum trebuie tratat un astfel de lucru?” Nu discută niciodată despre lucruri și nu caută să ajungă la un consens cu colegii și partenerii lor – doar se gândesc la lucruri și le pun singuri la cale, făcând planuri și rânduieli proprii. După o simplă lectură superficială a rânduielilor de lucru ale casei lui Dumnezeu, cred că le-au înțeles și apoi rânduiesc orbește lucrarea – și, până să afle alții, lucrarea a fost deja rânduită. Este imposibil să le auzi dinainte părerile sau sentimentele din gura lor, deoarece nu-și comunică niciodată și nimănui gândurile și opiniile. Cineva ar putea întreba: „Nu cumva toți conducătorii și lucrătorii au parteneri?” Pot avea în mod nominal un partener, dar când vine vremea să lucreze, nu mai au – lucrează singuri. Deși conducătorii și lucrătorii au parteneri și toți cei care fac orice datorie au un partener, antihriștii cred că au un calibru bun și că sunt mai buni decât oamenii de rând, așa că aceștia din urmă nu sunt demni să le fie parteneri și toți le sunt inferiori. Acesta este motivul pentru care antihriștilor le place să ia decizii și le displace să discute lucruri cu oricine altcineva. Ei cred că asta îi face să pară netrebnici incompetenți. Ce fel de punct de vedere este acesta? Ce fel de fire este? Este o fire arogantă? Ei cred că a coopera și a discuta lucrurile cu ceilalți, a-i chestiona și a-i solicita este nedemn și înjositor, un afront la respectul lor de sine. Și astfel, pentru a-și proteja respectul de sine, nu permit transparența în nimic din ceea ce fac și nici nu le spun altora despre asta, cu atât mai puțin discută cu ei. Consideră că a discuta cu alții înseamnă a se arăta ca fiind incompetenți; că a solicita întotdeauna opiniile altor oameni înseamnă că sunt proști și incapabili să gândească singuri; că a lucra cu alții în îndeplinirea unei sarcini sau rezolvarea unei probleme îi face să pară inutili. Nu este aceasta mentalitatea lor arogantă și absurdă? Nu este aceasta atitudinea lor coruptă? Aroganța și neprihănirea de sine din ei sunt prea evidente; ei și-au pierdut toată rațiunea umană normală și nu sunt prea întregi la cap. Întotdeauna cred că au abilități, că pot termina lucrurile singuri și că nu au nevoie să coopereze cu ceilalți. Deoarece au astfel de firi corupte, ei sunt incapabili să ajungă la o cooperare armonioasă. Ei cred că a coopera cu alții reprezintă diminuarea și fragmentarea puterii lor, că atunci când munca este împărțită cu alții, propria lor putere este minimalizată și că nu pot hotărî totul de unii singuri, ceea ce înseamnă că le lipsește puterea reală care, pentru ei, este o pierdere enormă. Și astfel, indiferent ce li se întâmplă, dacă ei cred că înțeleg și că știu care este modul potrivit de a se ocupa de un anumit lucru, nu îl vor discuta cu nimeni altcineva și vor decide singuri. Vor prefera să greșească decât să-i informeze pe alții, vor prefera să se înșele în detrimentul împărțirii puterii cu altcineva și vor prefera concedierea decât a-i lăsa pe alți oameni să intervină în lucrarea lor. Acesta este un antihrist. Mai degrabă ar dăuna intereselor casei lui Dumnezeu, mai degrabă ar juca la pariuri interesele casei lui Dumnezeu decât să-și împartă puterea cu oricine altcineva. Consideră că, atunci când face o lucrare sau se ocupă de vreo chestiune, asta nu reprezintă îndeplinirea unei datorii, ci, mai degrabă, o șansă de a se etala și de a se distinge de ceilalți, cât și o șansă de a-și exercita puterea. Prin urmare, deși spune că va coopera armonios cu ceilalți și că va discuta chestiunile împreună cu ei atunci când acestea vor apărea, adevărul este că, în adâncul inimii lui, nu e dispus să renunțe la puterea sau statutul lui. Crede că, atât timp cât înțelege niște doctrine și e capabil să o rezolve singur, nu este nevoit să coopereze cu nimeni altcineva; crede că ar trebui să o realizeze și finalizeze singur și că numai asta îl face competent. Este corect acest punct de vedere? El nu știe că, dacă încalcă principiile, nu își îndeplinește îndatoririle, nu e capabil să ducă la bun sfârșit însărcinarea dată de Dumnezeu și doar muncește. În loc să caute adevărurile-principii atunci când își face datoria, își exercită puterea în conformitate cu gândurile și intențiile sale, se fălește și se etalează. Indiferent de cine este partenerul său sau de ce face, el nu vrea niciodată să discute lucruri, își dorește întotdeauna să acționeze singur și vrea să aibă mereu ultimul cuvânt. Evident, se joacă cu puterea și o folosește pentru a face lucruri. Toți antihriștii iubesc puterea și, atunci când au statut, vor și mai multă. Când au putere, antihriștii sunt predispuși să-și folosească statutul ca să se fălească, să se etaleze, ca să-i facă pe ceilalți să-i admire și să-și atingă scopul de a ieși în evidență din mulțime. Astfel se concentrează antihriștii asupra puterii și statutului și absolut niciodată nu vor renunța la puterea lor.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”

La exterior, poate părea că unii antihriști au asistenți sau parteneri, dar adevărul este că, atunci când se întâmplă ceva, oricâtă dreptate ar avea ceilalți, antihriștii nu ascultă niciodată ce au aceștia de spus. Nici măcar nu țin cont de spusele acestora, cu atât mai puțin discută sau au părtășie despre asta. Nu le dau nicio atenție, de parcă ceilalți nici nu ar fi acolo. Când antihriștii ascultă ce au ceilalți de spus, ei doar fac acest lucru mecanic sau fac o acțiune pentru ca alții să-i fie martori. Dar când vine, în sfârșit, momentul deciziei finale, antihristul este cel care controlează lucrurile; cuvintele altcuiva sunt o pierdere de timp, nu contează deloc. De exemplu, când doi oameni sunt responsabili de ceva, iar unul din ei are esența unui antihrist, ce se manifestă în această persoană? Indiferent despre ce e vorba, doar el e cel care ia inițiativa, care adresează întrebări, care rezolvă lucrurile și care vine cu o soluție. Și, de cele mai multe ori, își ține partenerul complet în întuneric. Ce este partenerul, pentru el? Nu adjunctul său, ci pur și simplu o vitrină. În ochii antihristului, partenerul lor pur și simplu nu există. Ori de câte ori există o problemă, antihristul se gândește la aceasta, meditează la ea și, odată ce s-a hotărât asupra unui plan de acțiune, îi informează pe toți ceilalți că așa trebuie procedat și nimeni nu are voie să aibă îndoieli asupra deciziei lui. Care este esența cooperării sale cu ceilalți? În principal, este aceea de a avea ultimul cuvânt, de a nu discuta niciodată problemele cu altcineva, de a-și asuma singur responsabilitatea pentru lucrare și de a-și transforma partenerii într-un decor. Întotdeauna acționează singur și nu cooperează niciodată cu nimeni. Nu discută și nu comunică despre lucrarea lui cu nimeni, deseori ia decizii de unul singur, tratează problemele singur și, în privința multor lucruri, ceilalți află cum s-au finalizat sau cum au fost gestionate doar după ce au fost înfăptuite. Alți oameni îi spun: „Toate problemele trebuie discutate cu noi. Când te-ai ocupat de acea persoană? Cum te-ai ocupat de ea? Cum de noi nu am știut despre asta?” El nici nu oferă o explicație, și nici nu acordă atenție; pentru el, partenerii lui nu au niciun folos și sunt doar de decor sau praf în ochii oamenilor. Când se întâmplă ceva, se gândește la acel lucru, ia o hotărâre și acționează după cum dorește. Indiferent câți oameni sunt în jurul lui, este ca și cum acești oameni nu ar fi acolo. Pentru antihrist, ei ar putea la fel de bine să fie invizibili. Având asta în vedere, există vreun aspect real în parteneriatul lui cu ceilalți? Absolut niciunul, el doar face totul mecanic și joacă un rol. Alții îi spun: „De ce nu ai părtășie cu toți ceilalți când întâmpini o problemă?” El răspunde: „Ce știu ei? Eu sunt liderul echipei, de mine depinde să decid.” Ceilalți spun: „Și de ce nu ai avut părtășie cu partenerul tău?” El răspunde: „I-am spus, nu a avut nicio părere.” Se folosește de faptul că alți oameni nu au nicio opinie sau nu pot gândi singuri drept scuze pentru a acoperi că el acționează ca o lege pentru sine. Și lucrul acesta nu este urmat nici de cea mai mică introspecție. Unei astfel de persoane i-ar fi imposibil să accepte adevărul. Aceasta este o problemă cu natura antihristului.

Cum trebuie explicat și practicat termenul „cooperare”? (Să discuți despre lucruri atunci când apar.) Da, acesta este un mod de practicare. Ce altceva? (Ca slăbiciunile cuiva să fie compensate de punctele forte ale celuilalt, cei doi supraveghindu-se reciproc.) Este întru totul potrivit; o astfel de practicare înseamnă să cooperezi armonios. Mai e și altceva? A solicita părerea celuilalt atunci când se întâmplă lucruri – nu înseamnă cooperare? (Ba da.) Dacă o persoană are părtășie despre părerea ei, iar cealaltă, despre părerea ei și, în cele din urmă, acceptă pur și simplu părtășia primei persoane, de ce să facă lucrurile mecanic? Aceasta nu este cooperare – nu respectă principiile și nu conduce la rezultatele cooperării. Dacă vorbești întruna, ca o moară stricată, nu le dai ocazia altora care ar dori să vorbească și nu-i asculți pe ceilalți nici după ce ți-ai spus toate ideile, mai este aceasta o discuție? Este o părtășie? Doar faci lucrurile mecanic – nu e cooperare. Ce este cooperarea, atunci? Este atunci când, după ce ți-ai exprimat ideile și deciziile, poți solicita opiniile și punctele de vedere ale celuilalt, apoi îți compari afirmațiile și punctele de vedere cu ale celuilalt, având câțiva oameni care își exercită împreună discernământul în privința lor și caută principiile, ajungând astfel la o înțelegere comună și determinând calea corectă de practicare. Asta înseamnă să discuți și să ai părtășie – asta înseamnă „cooperare”. Unii oameni, în calitate de conducători, nu-și pot da seama de o chestiune, dar nu vor să o discute cu alții până când nu rămân fără opțiuni. Apoi îi spun grupului: „Nu pot gestiona această chestiune în mod autocratic; trebuie să cooperez armonios cu toată lumea. Vă voi lăsa pe toți să vă exprimați opiniile despre aceasta și să discutați, pentru a stabili ce este corect să facem.” După ce toată lumea a vorbit și și-a spus punctul de vedere, îl întreabă pe conducător ce părere are. Acesta spune: „Toată lumea vrea același lucru ca mine – și eu gândeam așa. Asta plănuisem să fac încă de la început și, prin această discuție, unanimitatea este garantată.” Este o remarcă sinceră? Este întinată. El nu-și poate da seama deloc de problemă și intenționează să-i inducă în eroare și să-i păcălească pe oameni în ceea ce spune – este menită să-i facă pe oameni să-l stimeze. Faptul că a solicitat opiniile tuturor este doar o chestiune de formă, menită să-i determine pe toți să spună că nu este dictatorial sau autocratic. Pentru a evita acea etichetă, el recurge la această metodă pentru a ascunde adevărul. În realitate, în timp ce vorbesc ceilalți, el nu ascultă deloc și nu ține câtuși de puțin seama de ce spun. În plus, nici nu este sincer când îi lasă pe toți să vorbească. La suprafață, îi lasă pe toți să aibă părtășie și să poarte o discuție, dar, în realitate, îi lasă pe toți să vorbească doar ca să găsească o metodă care să coincidă cu intențiile lui. Și, odată ce va găsi modul potrivit de a proceda, îi va forța pe oameni să accepte ceea ce intenționează să facă, indiferent dacă este corect sau nu, și îi va face pe toți să creadă că modalitatea lui este corectă și că se potrivește cu intențiile tuturor. În cele din urmă, o execută cu forța. Ați putea numi acest lucru „cooperare”? Nu – cum l-ați numi atunci? Se poartă dictatorial. Indiferent dacă are dreptate sau greșește, el vrea să aibă singurul și ultimul cuvânt. Mai mult, când se întâmplă ceva și el nu-și poate da seama de acel lucru, îi pune pe toți ceilalți să vorbească primii. După aceasta, le recapitulează punctele de vedere, caută în ele o metodă care îi place și pe care o găsește adecvată și îi pune pe toți să o accepte. Recurge la o prefăcătorie de cooperare și, drept urmare, tot acționează potrivit intențiilor lui – tot el are singurul și ultimul cuvânt. Găsește greșeli și caută cusururi în spusele celorlalți, oferind comentarii și dând tonul, apoi rezumă totul într-o singură afirmație completă și precisă, cu care să-și ia decizia, arătând tuturor că le este superior. Din exterior, pare că a auzit mesajele tuturor și că îi lasă pe toți să vorbească. Realitatea este că ia singur decizia, în cele din urmă. Decizia o constituie, de fapt, perspectivele și opiniile tuturor, doar rezumate de el, prezentate într-un mod ușor mai complet și mai precis. Unii oameni nu-și pot da seama de acest lucru și cred așadar că el este superior. Care este caracterul unei astfel de acțiuni din partea lui? Nu este de o viclenie extremă? El rezumă mesajele tuturor și le afirmă ca fiind ale sale, astfel încât oamenii să i se închine și să asculte de el; și, până la urmă, fiecare procedează după voia lui. Este aceasta o cooperare armonioasă? Este aroganță, neprihănire de sine și dictatură – el își asumă tot meritul. Asemenea persoane sunt complet lipsite de sinceritate, foarte arogante și neprihănite de sine în cooperarea cu alții, iar oamenii vor vedea asta, dacă trece suficient timp.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”

„Sunt arbitrari și dictatoriali, nu au niciodată părtășie cu ceilalți și îi forțează pe alții să asculte de ei” – ce înseamnă în primul rând acest comportament al antihriștilor? Firea lor este ticăloasă și depravată, iar ei au o dorință extrem de puternică de a-i controla pe alții, depășind limitele raționalității umane normale. În plus, care este înțelegerea sau viziunea și atitudinea lor față de datoria pe care o îndeplinesc? Cum diferă aceasta de cei care își realizează cu adevărat datoria? Cei care își realizează realmente datoria caută principii pentru ce fac, ceea ce reprezintă o cerință fundamentală. Dar cum își percep antihriștii datoria pe care o realizează? Ce fire și ce esență sunt dezvăluite prin realizarea datoriei lor? Au o poziție înaltă și îi tratează cu superioritate pe cei din subordinea lor. Odată ce sunt aleși să conducă, încep să se vadă ca indivizi cu statut și identitate. Nu acceptă datoria lor de la Dumnezeu. Atunci când dobândesc o anumită poziție, ei simt că statutul lor este important, puterea le este mare și identitatea lor este unică, ceea ce le permite să-i privească de sus pe ceilalți din poziția lor înaltă. În același timp, ei cred că pot da porunci și pot acționa conform propriilor gânduri și că nici măcar nu trebuie să aibă reticențe în a face acest lucru. Ei cred că pot folosi ocazia de a-și realiza datoria pentru a-și satisface setea de autoritate, pentru a-și satisface dorința și ambiția de a cârmui și de a-i conduce pe alții cu putere. S-ar putea spune că simt că au în sfârșit șansa de a fi necontestați în autoritatea lor. Unii spun: „Manifestările antihriștilor sunt să fie arbitrari și dictatoriali și să nu aibă vreodată părtășie cu alții. Deși conducătorul nostru are la rândul lui firea și dezvăluirile antihriștilor, el are adesea părtășie cu noi!” Oare asta înseamnă că nu este un antihrist? Antihriștii se pot preface uneori; după o rundă de părtășie cu toată lumea și după ce înțeleg și pricep gândurile tuturor – identificând cine li se aliniază și cine nu – ei îi cataloghează. În chestiuni viitoare, comunică doar cu cei care sunt în relații bune și compatibile cu ei. Celor care nu sunt în sincronie cu ei li se țin adesea ascunse majoritatea chestiunilor, iar ei pot chiar să le ascundă cărți despre cuvintele lui Dumnezeu. Ați acționat vreodată în acest fel, ați fost arbitrari și dictatoriali, fără a avea vreodată părtășie cu ceilalți? Se întâmplă, cu siguranță, să fii arbitrar și dictatorial, dar nu înseamnă obligatoriu că nu ai niciodată părtășie cu alții; ocazional, poți avea părtășie. Cu toate acestea, după ce ai părtășie, lucrurile continuă să decurgă așa cum ai spus. Unii oameni gândesc: „În ciuda părtășiei noastre, am stabilit de fapt deja un plan fixat cu mult timp în urmă. Am părtășie cu tine doar ca formalitate, doar pentru a-ți face cunoscut faptul că am principiile mele în ceea ce fac. Crezi că nu îți cunosc măsura? În cele din urmă, tot va trebui să mă asculți și să-mi urmezi calea.” De fapt, ei au decis deja în inimile lor cu mult timp în urmă. Ei cred: „Mă pricep la vorbe și pot întoarce orice argument în favoarea mea; nimeni nu poate vorbi mai bine decât mine, așa că, firește, tendința va urma calea mea.” Ei și-au făcut calculele cu mult timp înainte. Există o astfel de situație? A fi arbitrar și dictatorial nu este un comportament care se dezvăluie câteodată, în mod întâmplător; este controlat de o anumită fire. Poate că nu par a fi arbitrari și dictatoriali din modul lor de a vorbi sau de a acționa, dar prin firea lor și natura acțiunilor lor, sunt, într-adevăr, arbitrari și dictatoriali. Trec prin formalități și „ascultă” opiniile altora, permițându-le celorlalți să vorbească, făcându-i conștienți de detaliile unei situații, discutând despre ceea ce se cere în cuvântul lui Dumnezeu, dar folosesc o anumită retorică sau formulare pentru a-i ghida pe ceilalți să ajungă la un consens cu ei. Și care este rezultatul final? Totul se desfășoară conform planului lor. Acesta este aspectul lor viclean; acest lucru se mai numește și forțarea celorlalți să asculte de ei, este un fel de constrângere „blândă”.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul șase”

Care este o altă manifestare a caracterului arbitrar și dictatorial al antihriștilor? Ei nu au niciodată părtășie despre adevăr cu frații și cu surorile și nici nu rezolvă problemele reale ale oamenilor. În schimb, doar predică cuvinte și doctrine pentru a le ține morală oamenilor și chiar îi forțează pe ceilalți să asculte de ei. Ce se întâmplă cu atitudinea și cu abordarea lor față de Cel de mai sus și față de Dumnezeu? Nu este nimic altceva decât înșelătorie și duplicitate. Indiferent de problemele din cadrul bisericii, ei nu raportează niciodată nimic Celui de mai sus. Orice ar face, nu se interesează niciodată de Cel de mai sus. Pare că nu au probleme care să necesite părtășie sau îndrumare din partea Celui de mai sus – tot ceea ce fac este furtiv și secret și în spatele cortinei. Acest lucru se numește manipulare ascunsă, în care doresc să aibă ultimul cuvânt și să fie cei care iau deciziile. Cu toate acestea, uneori, ei mai și joacă teatru, aduc în discuție chestiuni banale pentru a se interesa de Cel de mai sus, dându-se drept cineva care urmărește adevărul, făcându-l pe Cel de mai sus să creadă în mod eronat că ei caută adevărul în orice lucru cu cea mai mare meticulozitate. În realitate, ei nu cer niciodată îndrumare cu privire la nicio chestiune importantă, luând decizii unilaterale și ascunzându-le de Cel de mai sus. Dacă apare vreo problemă, este și mai puțin probabil să o raporteze, de teamă că aceasta le-ar putea afecta puterea, statutul sau reputația. Antihriștii acționează în mod arbitrar și dictatorial; ei nu au niciodată părtășie cu alții și îi obligă pe ceilalți să asculte de ei. Ca să fiu mai clar, manifestările principale ale acestui comportament sunt implicarea în managementul personal, cultivarea influenței, a clicii personale și a relațiilor, urmărirea propriilor afaceri; apoi, fac ce vor, săvârșind lucruri care le sunt benefice și acționează fără transparență. Dorința și pofta antihriștilor de a-i face pe ceilalți să li se supună sunt deosebit de puternice; ei se așteaptă ca oamenii să asculte de ei ca un vânător care-și obligă câinele de vânătoare să îi asculte comenzile, fără să permită vreun discernământ asupra binelui sau răului, insistând asupra conformării și supunerii absolute.

O altă manifestare a felului arbitrar și dictatorial al antihriștilor poate fi observată în următorul scenariu. De exemplu, în cazul în care conducătorul unei anumite biserici este un antihrist, iar dacă lucrătorii și conducătorii de rang superior intenționează să afle despre lucrarea acelei biserici și să intervină în ea, acest antihrist ar fi de acord? Categoric nu. În ce măsură controlează el biserica? Asemenea unei fortărețe impenetrabile, în care nici acul nu poate străpunge și nici apa nu se poate infiltra, el nu permite nimănui altcuiva să se implice sau să se intereseze. Când află că vin conducători și lucrători pentru a se informa despre lucrare, el le spune fraților și surorilor: „Nu știu cu ce scop vin acești oameni. Ei nu înțeleg situația reală a bisericii noastre. Dacă intervin, ar putea perturba lucrarea bisericii noastre.” Așa îi induce în eroare pe frați și surori. Odată ce sosesc conducătorii și lucrătorii, el găsește diverse motive și scuze pentru a-i împiedica pe frați și pe surori să ia legătura cu ei, în timp ce se ocupă în mod ipocrit de conducători și lucrători, ținându-i izolați într-un loc sub pretextul că le oferă siguranță, dar, în realitate, o face pentru a-i împiedica să se întâlnească cu frații și cu surorile și să afle de la ei despre situație. Atunci când conducătorii și lucrătorii se interesează de situația lucrării, antihristul recurge la înșelătorie prin prezentarea unei imagini false; îi înșală pe cei de deasupra lui și ascunde adevărul de cei de sub el, își cosmetizează declarațiile și exagerează eficiența lucrării pentru a-i înșela. Când conducătorii și lucrătorii sugerează să se întâlnească cu frații și cu surorile bisericii, el răspunde: „Nu am făcut niciun aranjament! Nu m-ați anunțat înainte de a veni. Dacă ați fi făcut-o, aș fi aranjat ca unii dintre frați și surori să se întâlnească cu voi. Dar, având în vedere mediul ostil actual, din motive de siguranță, este mai bine ca voi să nu vă întâlniți cu frații și cu surorile.” Deși cuvintele sale par rezonabile, o persoană cu discernământ poate detecta problema: „El nu vrea ca lucrătorii și conducătorii să se întâlnească cu frații și cu surorile pentru că se teme că va fi expus, se teme că defectele și abaterile din lucrarea sa vor fi dezvăluite.” Antihristul îi controlează strâns pe frații și pe surorile bisericii. În cazul în care conducătorii și lucrătorii nu sunt responsabili, ei pot fi ușor înșelați și păcăliți de antihrist. Situația reală a fraților și a surorilor bisericii, dificultățile lor care rămân nerezolvate, dacă părtășiile Celui de mai sus, predicile și cărțile despre cuvintele lui Dumnezeu sunt livrate la timp fraților și surorilor, cum progresează diferitele proiecte de lucru ale bisericii, dacă există abateri sau probleme – conducătorii și lucrătorii nu ar cunoaște toate aceste lucruri. Nici frații și surorile nu sunt la curent cu noile rânduieli de lucru din casa lui Dumnezeu; astfel, antihristul controlează complet biserica, monopolizând puterea și având ultimul cuvânt în probleme. Frații și surorile bisericii nu au posibilitatea de a lua legătura cu lucrătorii și conducătorii de nivel superior și, neștiind adevărul faptic, sunt induși în eroare și controlați de antihrist. Acești conducători și lucrători care inspectează, indiferent de modul în care vorbește antihristul, nu au discernământ și continuă să creadă că antihristul face o treabă bună, acordându-i toată încrederea. Acest lucru echivalează cu a-i lăsa pe aleșii lui Dumnezeu în grija antihristului. Dacă, pe parcursul înșelătoriei din partea antihristului, conducătorii și lucrătorii nu sunt capabili să discearnă, sunt iresponsabili și nu știu cum să se descurce, nu este aceasta o piedică în calea lucrării bisericii și nu dăunează aleșilor lui Dumnezeu? Nu sunt oare falși astfel de conducători și de lucrători? În ceea ce privește o biserică controlată de un antihrist, conducătorii și lucrătorii trebuie să intervină și să facă cercetări, iar ei trebuie să se ocupe cu promptitudine și să scape de antihrist – acest lucru este de netăgăduit. Dacă există conducători falși care nu fac o muncă reală și ignoră faptul că antihristul îi induce în eroare pe aleșii lui Dumnezeu, aleșii ar trebui să-i expună pe acești conducători și lucrători falși, să-i denunțe, să-i înlăture din posturile lor și să-i înlocuiască cu lideri buni. Aceasta este singura modalitate de a rezolva în profunzime problema inducerii în eroare a oamenilor de către antihrist. Unii ar putea spune: „Este posibil ca astfel de conducători și de lucrători să fie de calibru slab și să nu aibă discernământ, motiv pentru care nu au reușit să gestioneze și să rezolve problema antihristului. Nu o fac în mod intenționat, nu ar trebui să li se dea o nouă șansă?” Unor astfel de conducători confuzi nu ar trebui să li se mai acorde nicio șansă. Dacă li se mai dă o șansă, ei nu vor face decât să continue să facă rău aleșilor lui Dumnezeu. Asta pentru că nu sunt oameni care urmăresc adevărul; le lipsesc conștiința și rațiunea și sunt lipsiți de principii în acțiunile lor – sunt oameni josnici care ar trebui eliminați!

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul șase”

Astăzi, pe de-o parte, am disecat manifestările comportamentului arbitrar și dictatorial al antihriștilor. Pe de altă parte, prin disecarea acestor manifestări, toată lumea este conștientă de faptul că, deși tu nu ești antihrist, faptul că ai astfel de manifestări te leagă de însușirile antihriștilor. Este comportamentul arbitrar și dictatorial o manifestare a umanității normale? Categoric nu; în mod clar, acest lucru este o manifestare a unei firi corupte. Indiferent cât de înalt este statutul tău sau câte îndatoriri poți îndeplini, dacă poți învăța să ai părtășie cu ceilalți, atunci susții principiile adevărului, ceea ce reprezintă o cerință minimă. De ce se spune că a învăța să ai părtășie cu ceilalți echivalează cu susținerea principiilor? Dacă poți învăța să ai părtășie cu ceilalți, asta dovedește că nu-ți tratezi statutul ca pe un tichet de masă și nici nu-l iei prea în serios. Indiferent cât de înalt este statutul tău, îți realizezi datoria. Acțiunile tale sunt făcute cu scopul de a-ți îndeplini datoria, nu pentru statut. În același timp, atunci când întâmpini probleme, dacă poți învăța să ai părtășie și, indiferent dacă este vorba de frați și surori obișnuiți sau de colaboratorii tăi, ești capabil să cauți și să ai părtășie cu ei, ce dovedește acest lucru? Arată că ai atitudinea de a căuta și de a te supune adevărului, ceea ce reflectă în primul rând atitudinea ta față de Dumnezeu și față de adevăr. În plus, realizarea datoriei este responsabilitatea ta, iar căutarea adevărului în munca ta este calea pe care ar trebui să o urmezi. În ceea ce privește modul în care ceilalți răspund la deciziile tale, dacă se pot supune sau cum se supun, este treaba lor, dar dacă tu îți poți realiza datoria în mod corespunzător și dacă poți respecta standardele este treaba ta. Trebuie să înțelegi principiile realizării datoriei; nu este vorba de a te supune vreunei persoane, ci de a te supune adevărurilor-principii. Dacă simți că înțelegi adevărurile-principii și, prin părtășia cu toată lumea, ajungi la un consens asupra căruia toți sunt de acord că este adecvat, dar există câțiva care sunt recalcitranți și vor să provoace probleme, ce ar trebui făcut într-o astfel de situație? În acest caz, minoritatea ar trebui să urmeze majoritatea. Din moment ce majoritatea oamenilor au ajuns la un consens, de ce ies aceștia să provoace probleme? Încearcă în mod deliberat să provoace daune? Își pot exprima opiniile pentru ca toată lumea să le discearnă, iar dacă toată lumea spune că opiniile lor nu sunt conforme cu principiile și nu au valoare, atunci ar trebui să renunțe la punctele lor de vedere și să nu se mai agațe de ele. Care este principiul în abordarea acestei probleme? Trebuie să susținem ceea ce este corect și să nu-i forțăm pe alții să se supună la ceea ce este greșit. Ați înțeles?

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul șase”

Care este standardul pentru a determina dacă o persoană și-a îndeplinit datoria în mod adecvat? Dacă este corectă calea de îndeplinire a datoriei sale, dacă direcția este corectă și intenția este corectă; dacă originea este corectă și principiile sunt corecte – atunci, dacă aceste aspecte sunt corecte, datoria pe care a îndeplinit-o acea persoană este adecvată. Mulți oameni înțeleg acest lucru în teorie, dar devin confuzi când efectiv li se întâmplă ceva. Pentru a rezuma, vă voi spune un principiu: nu acționați în mod arbitrar și unilateral atunci când vă confruntați cu situații. De ce nu puteți acționa în mod arbitrar și unilateral? În primul rând, să acționezi într-un asemenea mod nu e în conformitate cu principiile îndeplinirii datoriei. În al doilea rând, o datorie nu este o afacere personală; nu o faci pentru tine însuți, nu îți duci la îndeplinire propriul proiect şi nu este treaba ta personală. În casa lui Dumnezeu, indiferent ce faci, nu întreprinzi ceva pe cont propriu; este lucrarea casei lui Dumnezeu, este lucrarea lui Dumnezeu. Trebuie să ai în permanență în minte această cunoaștere și conștientizare și să spui: „Nu e afacerea mea personală; îmi fac datoria și-mi îndeplinesc responsabilitatea. Fac lucrarea bisericii. E o sarcină pe care mi-a încredințat-o Dumnezeu și o fac pentru El. Este datoria mea, nu e afacerea mea personală.” Acesta e primul lucru pe care oamenii ar trebui să-l înțeleagă. Dacă tratezi o datorie ca pe o afacere personală și nu cauți adevărurile-principii când acționezi, ci o îndeplinești conform propriilor motive, opinii și intenții ascunse, atunci e foarte probabil să faci greșeli. Așadar, cum ar trebui să acționezi dacă faci o distincție foarte clară între datoria ta și afacerile tale personale și ești conștient că aceasta este o datorie? (Să caut ceea ce Dumnezeu cere și să caut principiile.) Așa e. Dacă ți se întâmplă ceva și nu înțelegi adevărul, și ai o oarecare idee, dar lucrurile tot nu-ți sunt clare, atunci trebuie să găsești frați și surori care înțeleg adevărul, cu care să ai părtășie; aceasta este căutarea adevărului și, înainte de toate, aceasta e atitudinea pe care ar trebui să o ai față de datoria ta. Nu ar trebui să decizi lucrurile pe baza a ceea ce crezi tu că e potrivit, iar apoi să dai verdictul și să spui „caz închis” – asta duce cu ușurință la probleme. O datorie nu este o afacere personală; indiferent dacă sunt majore sau minore, chestiunile din casa lui Dumnezeu nu sunt afacerea personală a nimănui. Atât timp cât are legătură cu datoria, atunci nu este o chestiune privată, nu e o afacere personală – ea privește adevărul și privește principiul. Așadar, care este primul lucru pe care ar trebui să-l faceți? Ar trebui să căutați adevărul și să căutați principiile. Iar dacă nu înțelegeți adevărul, trebuie să căutați mai întâi principiile; dacă înțelegeți deja adevărul, identificarea principiilor va fi ușoară. Ce ar trebui să faci dacă nu înțelegi principiile? Există o cale: poți avea părtășie cu aceia care chiar înțeleg. Să nu presupui întotdeauna că înțelegi totul și că ai întotdeauna dreptate; aceasta este o modalitate ușoară de a face greșeli. Ce fel de fire e aceea în care vrei să ai întotdeauna ultimul cuvânt? Aceasta este aroganță și neprihănire de sine, înseamnă să acționezi în mod arbitrar și unilateral. Unii oameni gândesc: „Eu am studii universitare, sunt mai cultivat decât voi, am abilitatea de înțelegere; voi aveți cu toții o statură mică și nu înțelegeți adevărul, așa că ar trebui să ascultați tot ce spun eu, doar eu pot lua deciziile!” Cum este acest punct de vedere? Dacă ai acest tip de viziune, vei da de necaz; nu-ți vei îndeplini niciodată îndatoririle bine. Cum îți poți îndeplini bine îndatoririle când vrei să fii întotdeauna cel care are ultimul cuvânt, fără o cooperare armonioasă? Îndeplinirea îndatoririlor tale în acest mod nu va fi, categoric, satisfăcătoare. De ce spun asta? Vrei întotdeauna să-i constrângi pe ceilalți și să-i faci să te asculte; nu iei în considerare nimic din ceea ce spun ceilalți. Acest lucru este părtinitor și încăpățânat; este, de asemenea, aroganță și neprihănire de sine. În acest fel, nu numai că nu vei reuși să-ți îndeplinești bine îndatoririle, ci îi vei împiedica și pe ceilalți să și le îndeplinească bine. Aceasta este consecința unei firi arogante. […] Unii oameni au o fire arogantă și neprihănită de sine; ei nu sunt dispuși să aibă părtășie despre adevăr și vor mereu să aibă ultimul cuvânt. Poate cineva atât de arogant și neprihănit de sine să coopereze armonios cu ceilalți? Dumnezeu le cere oamenilor să coopereze armonios în îndeplinirea îndatoririlor pentru a-și înlătura firile corupte, pentru a-i ajuta să învețe să se supună lucrării lui Dumnezeu în cursul îndeplinirii îndatoririlor proprii și să se elibereze de firile lor corupte, realizând astfel o îndeplinire adecvată a îndatoririlor. Refuzul de a coopera cu ceilalți și dorința de a acționa în mod arbitrar și unilateral, făcându-i pe toți să te asculte – e asta atitudinea pe care ar trebui să o ai față de datoria ta? Atitudinea pe care o ai față de îndeplinirea datoriei tale este legată de intrarea ta în viață. Pe Dumnezeu nu Îl preocupă ceea ce ți se întâmplă în fiecare zi sau cât de mult lucrezi, cât de mult efort depui – lucrul la care Se uită este atitudinea pe care o ai față de aceste lucruri. Și cu ce au legătură atitudinea cu care faci aceste lucruri și modul în care le faci? Au legătură cu faptul că urmezi sau nu adevărul și, de asemenea, cu intrarea ta în viață. Dumnezeu Se uită la intrarea ta în viață, la cărarea pe care mergi. Dacă mergi pe calea urmăririi adevărului și ai intrare în viață, vei putea coopera armonios cu ceilalți atunci când îți îndeplinești îndatoririle și îți vei îndeplini cu ușurință îndatoririle într-un mod care este adecvat. Dar dacă, în timp ce îți îndeplinești datoria, scoți în mod constant în evidență că ai capital, că-ți înțelegi profesia, că ai experiență, că ești atent la intențiile lui Dumnezeu, că urmărești adevărul mai mult decât oricine altcineva și dacă apoi crezi că, din cauza acestor lucruri, tu ești calificat să ai ultimul cuvânt și nu discuți nimic cu nimeni altcineva, nu ții niciodată cont de părerea nimănui, îți duci la îndeplinire propriul proiect și-ți dorești întotdeauna să fii „singura floare înflorită”, atunci oare mergi pe calea intrării în viață? Nu – aceasta e căutarea statutului, este mersul pe calea lui Pavel, nu calea intrării în viață.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Ce înseamnă îndeplinirea adecvată a datoriei?”

Cum ar trebui să faceți față dificultăților pe care le întâmpinați în timp ce vă realizați datoria? Cel mai bun mod este ca toată lumea să caute împreună adevărul pentru a rezolva o problemă și a ajunge la un consens. Atâta vreme cât înțelegeți principiile, veți ști ce să faceți. Aceasta este modalitatea optimă de a rezolva probleme. Dacă nu căutați adevărul pentru a rezolva o problemă și, în schimb, acționați doar pe baza noțiunilor personale și a imaginației, atunci nu vă realizați datoria. Ce diferență există între asta și a lucra în societatea non-credincioșilor sau în lumea Satanei? Casa lui Dumnezeu este condusă de adevăr și de Dumnezeu. Indiferent ce problemă apare, trebuie căutat adevărul pentru a o rezolva. Indiferent câte opinii diferite există sau cât de mult diferă, toate ar trebui să fie aduse în discuție, având părtășie despre ele. Apoi, după ce se ajunge la un consens, trebuie să se ia măsuri în conformitate cu principiile. În acest fel, nu numai că puteți rezolva problema, dar puteți și să practicați adevărul și să vă îndepliniți datoria cum se cuvine. De asemenea, puteți ajunge la o cooperare armonioasă în timpul procesului de rezolvare a problemei. Dacă toți cei care își fac datoria iubesc adevărul, atunci le este ușor să îl accepte și să i se supună; dar dacă sunt aroganți și neprihăniți de sine, atunci nu le este ușor să accepte adevărul, nici atunci când oamenii au părtășie despre el. Există oameni care nu înțeleg adevărul, dar își doresc întotdeauna ca alții să îi asculte. Oameni ca aceștia nu fac decât să tulbure realizarea datoriei altora. Aceasta e rădăcina problemei și trebuie rezolvată înainte ca datoria cuiva să poată fi realizată în mod corespunzător. Dacă, făcându-și datoria, o persoană e întotdeauna arogantă și încăpățânată, luând mereu decizii pe cont propriu, făcând totul cu nesăbuință și după bunul plac, fără să coopereze sau să discute lucrurile cu alții și fără să caute adevărurile-principii – ce fel de atitudine este acesta față de propria datorie? Oare datoria unei persoane poate fi astfel îndeplinită în mod corespunzător? Dacă acest tip de persoană nu acceptă niciodată să fie emondată, dacă nu acceptă deloc adevărul și continuă să facă lucrurile în felul ei, în pripă și după bunul plac, fără să se căiască sau să se schimbe – atunci nu este doar o problemă de atitudine, ci o problemă cu umanitatea și caracterul său. Este cineva fără umanitate. Poate cineva fără umanitate să-și îndeplinească datoria în mod corespunzător? Sigur că nu. Dacă, în timp ce își face datoria, o persoană comite chiar și tot felul de acte scandaloase și tulbură lucrarea bisericii, atunci este o persoană rea. Astfel de oameni nu sunt potriviți să-și facă datoria. Realizarea datoriei lor are ca rezultat numai tulburări și pagube, iar ei fac mai mult rău decât bine, așa că ar trebui să fie discalificați de la realizarea datoriei lor și înlăturați din biserică. De aceea, abilitatea de a-și realiza bine datoria nu depinde doar de calibrul unei persoane, ci, în principal, de atitudinea față de datoria sa, de caracterul său, de faptul că umanitatea sa este bună sau rea și dacă persoana este capabilă să accepte adevărul. Acestea sunt chestiunile de bază.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Îndeplinirea adecvată a datoriei necesită o cooperare armonioasă”

Este necesar să învățați cum să vă descurcați atunci când oamenii au probleme în cooperarea cu ceilalți în timpul datoriei lor. Care este principiul pentru a te ocupa de ele? Ce efect ar trebui obținut? Învățați să lucrați în armonie cu toată lumea și să interacționați cu alții prin prisma adevărului, cuvântului lui Dumnezeu și principiilor, nu prin prisma sentimentelor sau a impetuozității. Astfel, nu va domni adevărul în biserică? Atât timp cât adevărul domnește, nu vor fi lucrurile gestionate într-o manieră justă și rezonabilă? Nu credeți că o cooperare armonioasă este benefică pentru toată lumea? (Da, este.) Să faceți lucrurile în acest mod este foarte benefic pentru voi. Mai întâi de toate, este extrem de edificator și de valoros pentru voi în timp ce vă realizați îndatoririle. Pe deasupra, vă împiedică să faceți greșeli, să provocați perturbări și tulburări și să luați calea antihriștilor. Vă temeți să mergeți pe calea antihriștilor? (Da.) Este utilă teama neînsoțită de altceva? Nu – doar teama nu poate rezolva problema. Este normal să vă fie teamă de a merge pe calea antihriștilor. Asta arată că sunteți un iubitor al adevărului, o persoană care este dispusă să tindă spre adevăr și care este dornică să-l urmeze. Dacă sunteți cu teamă în inimă, atunci ar trebui să căutați adevărul și să găsiți o cale de practică. Trebuie să începeți prin a învăța să cooperați cu alții în armonie. Dacă există o problemă, rezolvați-o prin părtășie și discuții, astfel încât toată lumea să poată cunoaște principiile, precum și raționamentul specific și programul referitor la rezolvare. Nu te împiedică asta să iei decizii de unul singur? În plus, dacă ai o inimă cu frică de Dumnezeu, atunci vei fi capabil, în mod natural, să primești scrutarea lui Dumnezeu, dar trebuie să înveți și să accepți supravegherea aleșilor Lui, ceea ce presupune să ai toleranță și acceptare. Dacă vezi pe cineva supraveghindu-te, inspectându-ți lucrarea sau verificându-te fără știința ta și dacă devii irascibil, tratezi această persoană ca pe un dușman și o disprețuiești, ba chiar o ataci și o tratezi ca pe un trădător, tânjind ca ea să dispară, atunci asta este o problemă. Nu este extrem de josnic? Care este diferența dintre asta și un împărat diavol? Asta înseamnă să tratezi oamenii just? Dacă mergi pe calea corectă și acționezi corect, de ce să te temi de oamenii care te verifică? Dacă ești speriat, asta arată că ceva stă la pândă în inima ta. Dacă știi în inima ta că ai o problemă, atunci ar trebui să accepți judecata și mustrarea lui Dumnezeu. Acest lucru este rațional. Dacă știi că ai o problemă, dar nu permiți nimănui să te supravegheze, să-ți inspecteze munca sau să-ți investigheze problema, atunci ești extrem de nerezonabil, te răzvrătești împotriva lui Dumnezeu și I te opui și, în acest caz, problema ta este și mai gravă. Dacă aleșii lui Dumnezeu discern că ești o persoană rea sau un neîncrezător, atunci consecințele vor fi și mai problematice. Așadar, cei care pot accepta supravegherea, examinarea și inspecția altora sunt cei mai raționali, ei au toleranță și o umanitate normală. Când descoperi că faci ceva greșit sau că dezvălui o fire coruptă, dacă poți să te deschizi și să comunici cu oamenii, acest lucru îi va ajuta pe cei din jurul tău să te supravegheze. Cu siguranță este necesar să accepți supravegherea, însă principalul lucru este să te rogi la Dumnezeu și să te bazezi pe El, supunându-te unei examinări constante. În special când ai mers pe calea greșită sau ai făcut ceva greșit sau când urmează să acționezi ori să decizi ceva pe cont propriu, iar cineva din apropiere îți menționează acest lucru și te avertizează, trebuie să accepți acest lucru, să te grăbești să reflectezi asupra ta, să-ți recunoști greșeala și să ți-o corectezi. Acest lucru te poate împiedica să pășești pe calea antihriștilor. Dacă există cineva care te ajută și te avertizează astfel, nu ești protejat fără să știi? Ba da – asta este protecția ta. Prin urmare, nu ar trebui să te păzești întotdeauna de frații și surorile tale sau de oamenii din jurul tău. Nu te deghiza și ascunde întotdeauna, fără a le permite altora să te înțeleagă sau să vadă cine ești. Dacă inima ta se păzește mereu de alții, asta îți va afecta căutarea adevărului și îți va fi ușor să pierzi lucrarea Duhului Sfânt, precum și multe oportunități de a fi desăvârșit.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Îndeplinirea adecvată a datoriei necesită o cooperare armonioasă”

Ce trebuie să facă omul pentru a-și realiza bine datoria? Trebuie să ajungă să o realizeze din toată inima și cu toată energia. A-și dedica toată inima și energia înseamnă a-și păstra toate gândurile concentrate la realizarea datoriei și a nu lăsa alte lucruri să le preocupe și apoi să aplice energia avută, să-și exercite întreaga putere și să-și îndrepte asupra datoriei calibrul, talentele, punctele forte și lucrurile pe care le-a înțeles. Dacă ai capacitatea de a pricepe și a înțelege și ai o idee bună, trebuie să comunici despre asta cu ceilalți. Asta înseamnă să cooperezi în armonie. Așa îți vei realiza bine datoria, așa vei ajunge la realizarea satisfăcătoare a datoriei tale. Dacă îți dorești întotdeauna să-ți asumi totul singur, să faci pe cont propriu lucruri mărețe și ca atenția să fie îndreptată spre tine, și nu spre ceilalți, îți realizezi datoria? Ceea ce faci tu se numește autocrație; înseamnă că dai un spectacol. Este un comportament satanic, nu realizarea datoriei. Nimeni, indiferent de atuurile, darurile sau talentele sale speciale, nu poate prelua singur toată lucrarea; oamenii trebuie să învețe să coopereze în armonie dacă vor să facă bine lucrarea bisericii. De aceea, cooperarea armonioasă este un principiu al practicii de realizare a datoriei. Atâta vreme cât îți dedici toată inima, toată energia și toată loialitatea și faci tot posibilul, îți realizezi bine datoria. Dacă ai un gând sau o idee, spune-le altora; nu le păstra pentru tine și nu le ține ascunse – dacă ai sugestii, oferă-le; ideea oricărei persoane care este în conformitate cu adevărul va fi acceptată și ascultată. Fă acest lucru și vei fi obținut o cooperare în armonie. Asta înseamnă să-ți realizezi datoria cu loialitate. În realizarea datoriei tale, nu ți se cere să-ți asumi totul, nici nu ți se cere să lucrezi până-ți dai duhul, sau să fii „singura floare înflorită”, sau neconformist; mai degrabă, ți se cere să înveți cum să cooperezi cu ceilalți în armonie și să faci tot ce poți, să-ți îndeplinești responsabilitățile, să-ți folosești toată energia. Asta înseamnă să-ți realizezi datoria. A-ți realiza datoria înseamnă să etalezi toată puterea și lumina pe care o ai pentru a obține un rezultat. Acest lucru e suficient. Nu încerca întotdeauna să te fălești, să spui mereu lucruri care par elevate, să faci lucrurile singur. Ar trebui să înveți cum să lucrezi cu alții și ar trebui să te concentrezi mai mult pe a asculta sugestiile altora și a le descoperi punctele forte. În acest fel, cooperarea în armonie devine ușoară. Dacă încerci mereu să te dai mare și să ai ultimul cuvânt, nu cooperezi în armonie. Ce faci atunci? Cauzezi o tulburare și îi subminezi pe ceilalți. A cauza o tulburare și a-i submina pe ceilalți înseamnă a juca rolul Satanei; nu este realizarea datoriei. Dacă faci mereu lucruri care provoacă o tulburare și îi subminezi pe ceilalți, atunci, indiferent cât de mult efort vei depune sau câtă grijă vei avea, Dumnezeu nu Își va aminti. S-ar putea să ai puțină putere, dar dacă ești capabil să lucrezi cu alții și să accepți sugestii adecvate și dacă ai motivațiile potrivite și poți proteja lucrarea casei lui Dumnezeu, atunci ești o persoană potrivită. Uneori, cu o singură propoziție, poți rezolva o problemă și poți aduce beneficii tuturor; uneori, după părtășia ta cu privire la o singură declarație a adevărului, toți au o cale de a practica și sunt capabili să lucreze armonios împreună, și toți se străduiesc pentru un țel comun și împărtășesc aceleași puncte de vedere și opinii, și astfel lucrarea este deosebit de eficientă. Deși poate nimeni nu-și va aminti că ai jucat acest rol și s-ar putea să nu simți că ai depus prea mult efort, Dumnezeu va vedea că ești o persoană care practică adevărul, care acționează conform principiilor. Dumnezeu Își va aminti că ai făcut asta. Acest lucru se numește realizarea cu loialitate a datoriei. Oricare ar fi dificultățile pe care le ai în realizarea datoriei tale, de fapt, toate pot fi rezolvate cu ușurință. Atât timp cât ești o persoană cinstită, cu o inimă îndreptată către Dumnezeu și atât timp cât ești capabil să cauți adevărul, atunci nu există nicio problemă care să nu poată fi rezolvată. Dacă nu înțelegi adevărul, atunci trebuie să înveți să asculți. Dacă există cineva care înțelege adevărul sau vorbește în concordanță cu adevărul, atunci trebuie să accepți acest lucru și să asculți. În niciun caz nu ar trebui să faci lucruri care tulbură sau subminează, și nu acționa și nu lua decizii pe cont propriu. În acest fel, nu vei face niciun rău. Trebuie să ții minte: realizarea datoriei tale nu este o chestiune care ține de a se implica în propria întreprindere sau propria gestionare. Asta nu este activitatea ta personală, este lucrarea bisericii, iar tu doar contribui cu punctele tari pe care le ai. Ceea ce faci tu în lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu este doar o mică parte a cooperării oamenilor. Rolul tău este doar un rol minor într-un colțișor. Aceasta este responsabilitatea pe care o ai. În inima ta, ar trebui să ai această rațiune. Și, astfel, indiferent câți oameni își realizează îndatoririle împreună sau ce dificultăți înfruntă, primul lucru pe care ar trebui să-l facă toată lumea este să se roage lui Dumnezeu și să aibă părtășie împreună, să caute adevărul și apoi să determine care sunt principiile de practică. Când își realizează îndatoririle în acest fel, vor avea o cale de practică.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Îndeplinirea adecvată a datoriei necesită o cooperare armonioasă”

Videoclipuri similare

Scenetă „Transformarea produsă de acceptarea emondării”

Mărturii similare bazate pe experiențe

Am renunțat la despotismul meu

Mi-a dăunat să acționez arbitrar