Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic al zilelor de pe urmă

Testarea lui Dumnezeu este atunci când oamenii nu știu cum acționează El și nu-L cunosc sau nu-L înțeleg și, astfel, vin frecvent cu unele cerințe nerezonabile la adresa Lui. De exemplu, când o persoană este bolnavă, e posibil să se roage ca Dumnezeu s-o vindece. „Nu voi căuta tratament – să vedem dacă Dumnezeu mă va vindeca sau nu.” Și astfel, după ce se roagă destul de mult timp fără ca Dumnezeu să facă ceva, ea spune: „De vreme ce Dumnezeu nu a făcut nimic, voi lua medicamente și voi vedea dacă El mă împiedică. Dacă medicamentul îmi rămâne în gât sau dacă vărs niște apă, aceea ar putea fi modalitatea lui Dumnezeu de a mă împiedica și de a mă opri din a-l lua.” Acesta reprezintă un test. Sau, de exemplu, ești pus să răspândești Evanghelia. În circumstanțe normale, toată lumea decide prin părtășie și deliberare ce necesită îndatoririle tale și ce ar trebui să faci, iar apoi tu acționezi când este momentul potrivit. Dacă se întâmplă ceva în timp ce tu acționezi, aceea este suveranitatea lui Dumnezeu – dacă Dumnezeu te-ar împiedica, atunci ar face-o în mod proactiv. În orice caz, să zicem că spui în rugăciune: „O, Dumnezeule, ies astăzi pentru a răspândi Evanghelia. Este în conformitate cu intenția Ta ca eu să ies? Nu știu dacă astăzi potențialul destinatar al Evangheliei o poate accepta sau nu și nici cum exact vei conduce Tu acest lucru. Cer rânduielile Tale, îndrumarea Ta și ca Tu să-mi arăți aceste lucruri.” După rugăciune, stai acolo, nemișcat, apoi spui: „De ce nu are Dumnezeu nimic de spus despre asta? Poate pentru că nu citesc îndeajuns cuvintele Sale, astfel încât El nu poate să-mi arate aceste lucruri. Dacă așa stau lucrurile, voi ieși chiar acum. Dacă ies și cad în nas, acela se poate să fie Dumnezeu care mă oprește din a mă duce, iar dacă totul decurge lin și Dumnezeu nu mă împiedică, acela se poate să fie Dumnezeu care-mi permite să merg.” Acesta este un test. De ce numim acest lucru un test? Lucrarea lui Dumnezeu este practică; este în regulă ca oamenii să-și îndeplinească, pur și simplu, îndatoririle pe care le au, să-și rânduiască viețile zilnice și să-și trăiască viețile de umanitate normală într-o manieră conformă principiilor. Nu este necesară testarea manierei în care Dumnezeu va acționa sau a îndrumării pe care o va oferi El. Preocupă-te să faci doar ceea ce trebuie să faci; nu-ți face mereu gânduri suplimentare precum: „Îmi permite Dumnezeu să fac asta sau nu? Oare dacă fac acest lucru, cum Se va comporta El cu mine? Este corect ca eu să fac acest lucru astfel?” Dacă un lucru este în mod evident corect, atunci preocupă-te doar cu a-l face; nu te apuca să despici firul în patru. Este în regulă să te rogi, desigur, să te rogi pentru îndrumarea lui Dumnezeu, pentru ca El să-ți îndrume astăzi viața, ca El să-ți îndrume datoria pe care o îndeplinești astăzi. Este suficient ca o persoană să aibă o inimă și o atitudine de supunere. De exemplu, știi că dacă atingi electricitatea cu mâna, vei fi curentat și s-ar putea să-ți pierzi viața. Cu toate acestea, reflectezi profund: „Nicio grijă, Dumnezeu mă protejează. Trebuie doar să încerc s-o fac, pentru a vedea dacă Dumnezeu mă va proteja și cum se simte protecția Lui.” Apoi o atingi cu mâna și, drept rezultat, ești curentat – acesta este un test. Unele lucruri sunt, în mod clar, greșite și nu ar trebui făcute. Dacă le-ai face oricum, pentru a vedea care va fi reacția lui Dumnezeu, acela este un test. Unii oameni spun: „Lui Dumnezeu nu-I place când oamenii se împopoțonează și poartă un machiaj strident. Atunci voi face acest lucru și voi vedea cum se simte în interior când Dumnezeu îmi face reproșuri.” Așadar, după ce s-au terminat de machiat, se privesc în oglindă: „Vai de mine, arăt ca o fantomă vie, dar doar simt că e un pic dezgustător și nu pot să mă uit în oglindă. Nu simt altceva – nu simt dezgustul lui Dumnezeu și nu-I simt cuvintele venind imediat să mă pună la pământ și să mă judece.” Ce fel de comportament este acesta? (De testare.) Dacă ești uneori superficial în datoria ta și știi clar că așa stau lucrurile, este suficient doar să te căiești și să te schimbi. Însă tu te rogi mereu: „O, Dumnezeule, am fost superficial – Îți cer să mă disciplinezi!” Cărui scop servește conștiința ta? Dacă ai conștiință, ar trebui să-ți asumi responsabilitatea pentru propriul comportament. Ar trebui să-l controlezi. Nu te ruga lui Dumnezeu – acea rugăciune va deveni un test. A lua un lucru foarte serios și a-l transforma într-o glumă, un test, este ceva ce Dumnezeu urăște. Vor apărea deseori unele teste atunci când oamenii se roagă lui Dumnezeu și Îl caută în fața unei probleme și, totodată, în unele dintre atitudinile, cerințele și manierele lor de a face lucruri în comportamentul lor față de Dumnezeu. Ce implică, în principal, aceste teste? Faptul că ai vrea să vezi cum va acționa Dumnezeu sau ai vrea să vezi dacă Dumnezeu poate sau nu să facă ceva. Ai vrea să-L testezi pe Dumnezeu; să folosești această chestiune ca să verifici cum este Dumnezeu, ca să verifici care dintre cuvintele rostite de Dumnezeu sunt corecte și exacte, care se pot adeveri și pe care le poate îndeplini. Toate acestea sunt teste. Apar, de regulă, în voi aceste modalități de a face lucrurile? Să zicem că există un lucru despre care nu știi dacă l-ai făcut corect sau nu, sau dacă este în conformitate cu adevărurile-principii sau nu. În acest caz, există două metode care pot confirma dacă ceea ce ai făcut în această chestiune reprezintă un test sau un lucru pozitiv. O metodă este să ai o inimă smerită și căutătoare de adevăr, spunând: „Iată cum am gestionat și am privit acest lucru care mi s-a întâmplat și cum este acum, ca rezultat al modului în care l-am gestionat. Nu pot să-mi dau seama dacă asta este într-adevăr ceea ce ar fi trebuit să fac.” Ce părere ai despre această atitudine? Aceasta este o atitudine de căutare a adevărului – nu există nicio testare în ea. Să presupunem că spui: „Toți iau o hotărâre cu privire la acest lucru împreună, după părtășie.” Cineva întreabă: „Cine este responsabil de acest lucru? Cine este decidentul principal?” Iar tu spui: „Toți.” Intenția ta este următoarea: „Dacă spune că acest lucru a fost gestionat conform principiilor, voi spune că eu l-am făcut. Dacă spune că nu a fost gestionat în conformitate cu principiile, la început, mă voi reține să spun cine l-a făcut și cine a luat decizia. În acest fel, chiar dacă insistă și încearcă să găsească vinovatul, nu va putea da vina pe mine, iar dacă cineva este discreditat, nu voi fi eu singurul.” Dacă vorbești cu acest soi de intenție, acela este un test. Cineva poate să spună: „Dumnezeu detestă când omul urmează lucruri lumești. Detestă lucruri precum zilele comemorative și festivalurile omenirii.” Acum că știi asta, poți doar să eviți astfel de lucruri, în măsura în care o permit circumstanțele. Totuși, să zicem că intenționat urmezi chestiuni lumești cât faci lucruri în timpul unui festival și, în timp ce o faci, intenția pe care o nutrești este aceasta: „Vreau doar să văd dacă Dumnezeu mă va disciplina pentru asta, dacă îmi va acorda vreo atenție. Vreau doar să văd ce atitudine are cu adevărat față de mine, cât de profund mă detestă. Se spune că Dumnezeu detestă acest lucru, că El este sfânt și detestă răul, așa că voi vedea cum detestă El răul și în ce fel mă va disciplina. Dacă, atunci când fac aceste lucruri, Dumnezeu mă va face să vomit, să devin amețit, incapabil să mă dau jos din pat, atunci va părea că El chiar urăște aceste lucruri. Nu vor fi doar vorbele Sale – faptele vor dovedi acest lucru.” Dacă speri mereu să vezi o astfel de scenă, ce fel de comportament și intenții ai? Testezi. Omul nu trebuie să-L testeze niciodată pe Dumnezeu. Atunci când Îl testezi pe Dumnezeu, El se ascunde de tine și Își acoperă chipul în fața ta, iar rugăciunile tale sunt inutile. Unii ar putea să întrebe: „Nu va funcționa nici dacă sunt sincer în inima mea?” Nu, nici dacă ești sincer în inima ta. Dumnezeu nu le permite oamenilor să-L testeze; El detestă răul. Atunci când ai aceste idei și gânduri ticăloase, Dumnezeu Se va ascunde de tine. Nu te va mai lumina, ci te va da la o parte, iar tu vei continua să faci lucruri nesăbuite, perturbatoare și tulburătoare până când vei fi dezvăluit așa cum ești de fapt. Aceasta este consecința care survine atunci când oamenii Îl testează pe Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul zece: Ei disprețuiesc adevărul, sfidează cu obrăznicie principiile și ignoră rânduielile casei lui Dumnezeu (Partea întâi)”

Care sunt manifestările testării? Ce abordări sau gânduri manifestă o stare sau o esență specifică testării? (Dacă am comis o fărădelege sau am făcut ceva rău, întotdeauna vreau să-L cercetez pe Dumnezeu, să cer un răspuns clar și să văd dacă voi avea un final sau o destinație bună.) Acest lucru are de-a face cu gândurile; deci, în general, atunci când o persoană vorbește sau acționează ori când se confruntă cu ceva, care dintre manifestările ei reprezintă testarea? Dacă cineva a comis o fărădelege și simte că Dumnezeu Și-ar putea aminti sau condamna fărădelegea, iar ei înșiși sunt nesiguri, neștiind dacă Dumnezeu îi va condamna cu adevărat sau nu, găsesc o modalitate de a testa, de a vedea care este cu adevărat atitudinea lui Dumnezeu. Încep prin a se ruga, iar dacă nu există nicio iluminare sau luminare, se gândesc să renunțe complet la metodele lor precedente de urmărire. Anterior, au făcut întotdeauna lucrurile într-o manieră superficială, alocând doar 30% din efortul lor acolo unde puteau folosi 50% sau 10% acolo unde puteau folosi 30%. Acum, dacă pot folosi 50% din efortul lor, o vor face. Își vor asuma lucrarea murdară sau obositoare pe care alții o evită, făcând-o întotdeauna înaintea altora și asigurându-se că majoritatea fraților și surorilor văd asta. Mai important chiar, vor să vadă cum privește Dumnezeu această problemă și dacă fărădelegea lor poate fi răscumpărată. Când se confruntă cu dificultăți sau cu lucruri pe care majoritatea oamenilor nu le pot depăși, vor să vadă ce va face Dumnezeu, dacă îi va lumina și îi va călăuzi. Dacă pot simți prezența lui Dumnezeu și concesia specială din partea Sa, ei consideră că Dumnezeu nu Și-a amintit sau nu le-a condamnat fărădelegea, dovedind că poate fi iertată. Dacă se sacrifică în acest fel și plătesc un așa preț, dacă atitudinea lor se schimbă semnificativ, dar tot nu simt prezența lui Dumnezeu și cu siguranță nu simt nicio diferență perceptibilă față de situația de dinainte, atunci este posibil ca Dumnezeu să fi condamnat fărădelegea lor precedentă și să nu-i mai vrea. Din moment ce Dumnezeu nu-i vrea, ei nu vor depune la fel de mult efort în viitor, atunci când își vor face datoria. Dacă Dumnezeu încă îi vrea, nu îi condamnă și mai există speranța că vor primi binecuvântări, ei vor fi mai sinceri în a-și face datoria. Sunt aceste manifestări și idei o formă de testare? […]

Unii oameni sunt constant lipsiți de cunoaștere sau experiență privind atotputernicia lui Dumnezeu și felul în care El scrutează adâncurile inimii umane. De asemenea, le lipsește o percepție autentică a scrutării inimii umane de către Dumnezeu, așa că, în mod firesc, sunt plini de îndoieli cu privire la această chestiune. Deși în dorințele lor subiective vor să creadă că Dumnezeu scrutează adâncurile inimii umane, le lipsesc dovezile concludente. În consecință, plănuiesc anumite lucruri în inimile lor și, în același timp, încep să le execute și să le pună în aplicare. Pe măsură ce le pun în aplicare, ei observă continuu dacă Dumnezeu știe cu adevărat despre acestea, dacă lucrurile vor fi expuse și, în caz că rămân ascunse, dacă cineva își poate da seama sau dacă Dumnezeu le poate dezvălui prin vreun mijloc anume. Desigur, oamenii obișnuiți pot avea, mai mult sau mai puțin, unele incertitudini cu privire la atotputernicia lui Dumnezeu și la scrutarea adâncurilor inimii umane din partea Sa, dar antihriștii nu sunt doar nesiguri – în același timp, sunt plini de îndoială și cu totul prudenți față Dumnezeu. De aceea, ei dezvoltă multe abordări pentru a-L testa pe Dumnezeu. Deoarece se îndoiesc de scrutarea inimii umane de către Dumnezeu și, mai mult, chiar neagă faptul că Dumnezeu o scrutează, ei se gândesc adesea la anumite chestiuni. Apoi, cu puțină teamă sau cu un sentiment inexplicabil de groază, răspândesc în secret aceste gânduri în privat, inducându-i în eroare pe unii oameni. Între timp, își prezintă treptat, neîncetat, argumentele și ideile. Pe măsură ce le prezintă, urmăresc dacă Dumnezeu le va împiedica sau le va expune acest comportament. Dacă îl expune sau îl definește, ei se retrag rapid, trecând la o altă abordare. Dacă pare că nimeni nu știe despre el și nimeni nu-i poate vedea exact așa cum sunt, devin și mai convinși în inimile lor că intuiția și cunoașterea lor despre Dumnezeu sunt corecte. În opinia lor, scrutarea inimii umane de către Dumnezeu este practic inexistentă. Ce fel de abordare este aceasta? Aceasta este abordarea testării.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Anexa șase: Rezumând caracterul antihriștilor și firea-esență pe care o au (Partea a treia)”

În trecut, în casa lui Dumnezeu exista un regulament cu privire la cei care fuseseră excluși sau îndepărtați. Dacă, ulterior, dădeau dovadă de căință adevărată și perseverau în citirea cuvintelor lui Dumnezeu, în răspândirea Evangheliei și în a fi martori pentru Dumnezeu, căindu-se cu adevărat, puteau fi readmiși în biserică. S-a întâmplat să fie cineva care a îndeplinit aceste criterii după ce a fost îndepărtat, iar biserica a trimis pe cineva să-l găsească, să aibă părtășie cu el și să-i spună că a fost reprimit în biserică. După ce a auzit acest lucru, a fost destul de mulțumit, dar s-a întrebat: „Este acceptarea autentică sau există vreo idee ascunsă la mijloc? Mi-a văzut dumnezeu cu adevărat căința? Mi-a arătat cu adevărat milă și m-a iertat? Acțiunile mele din trecut chiar au fost ignorate?” Nu i-a venit să creadă și s-a gândit: „Chiar dacă mă vor înapoi, ar trebui să fiu reținut și să nu fiu imediat de acord, nu ar trebui să mă comport ca și cum aș fi suferit enorm și aș fi fost atât de jalnic în acești ani după ce am fost exclus. Trebuie să mă arăt puțin rezervat și să nu întreb imediat ce sunt primit înapoi unde pot participa la viața bisericii sau ce îndatoriri pot să fac. Nu pot să par prea entuziasmat. Deși mă simt extraordinar de fericit în sinea mea, trebuie să-mi păstrez calmul și să văd dacă sunt cu adevărat dorit înapoi de casa lui dumnezeu sau dacă aceasta este de fapt nesinceră, vrând să mă folosească la anumite sarcini.” Având în vedere acest lucru, el a declarat: „În perioada de după ce am fost exclus, am reflectat și mi-am dat seama că greșelile pe care le-am făcut au fost prea semnificative. Pierderile pe care le-am cauzat intereselor casei lui dumnezeu au fost imense, iar eu nu le voi putea repara niciodată. Sunt cu adevărat un diavol și o satană blestemată de dumnezeu. Cu toate acestea, reflecția asupra mea este incompletă. Deoarece casa lui dumnezeu vrea să mă aducă înapoi, trebuie să mănânc și să beau și mai mult din cuvintele lui dumnezeu și să reflectez și să mă cunosc mai bine. În prezent, nu sunt demn să mă întorc în casa lui dumnezeu, nu sunt vrednic să-mi fac datoria în casa lui dumnezeu, nu sunt vrednic să mă întâlnesc cu frații și cu surorile mele și, cu siguranță, mi-e prea rușine să dau ochii cu dumnezeu. Mă voi întoarce în biserică doar atunci când voi simți că mă cunosc și că am reflectat suficient asupra mea, astfel încât toată lumea să mă poată valida.” În timp ce spunea acest lucru, era și agitat, gândindu-se: „Doar mă prefac că spun asta. Ce se întâmplă în cazul în care conducătorii se vor înțelege să nu mă lase să mă întorc în biserică? Nu aș fi terminat?” În realitate, era destul de neliniștit, dar tot trebuia să vorbească în acest fel și să pretindă că nu era prea nerăbdător să se întoarcă în biserică. Ce a vrut să spună cu aceste lucruri? (El testa dacă biserica îl va accepta cu adevărat înapoi.) Este necesar acest lucru? Nu este ceva ce ar face satanele și diavolii? O persoană normală s-ar comporta în acest fel? (Nu, nu s-ar comporta așa.) O persoană normală nu ar face-o. Este ticălos să poată face un astfel de pas după ce i s-a dat o așa oportunitate minunată. Să fie reprimit în biserică este o expresie a iubirii și a milei lui Dumnezeu, iar el ar trebui să reflecteze și să-și cunoască propria corupție și carențele, căutând modalități de a se revanșa pentru datoriile din trecut. Dacă cineva încă poate să-L testeze pe Dumnezeu în acest fel și să-I trateze mila așa, atunci nu reușește cu adevărat să-I aprecieze bunătatea! Faptul că oamenii dezvoltă astfel de idei și abordări este cauzat de esența lor ticăloasă. În principal, atunci când oamenii Îl testează pe Dumnezeu, ceea ce manifestă și dezvăluie teoretic se referă întotdeauna la testarea gândurilor lui Dumnezeu, precum și la opiniile și definițiile Sale despre oameni, printre altele. Dacă oamenii caută adevărul, ei se vor răzvrăti împotriva lor și vor renunța la astfel de practici, acționând și comportându-se în concordanță cu adevărurile-principii. Totuși, indivizii cu firea-esență a unui antihrist nu numai că nu pot renunța la astfel de practici și nu le consideră odioase, dar, de multe ori, se apreciază pe sine pentru că au astfel de mijloace și metode. Ei pot gândi: „Uite cât de inteligent sunt! Nu sunt ca voi, fraierii, care știți doar să vă supuneți și să ascultați de dumnezeu și de adevăr – nu sunt ca voi deloc! Încerc să folosesc mijloace și metode pentru a afla aceste lucruri. Chiar dacă trebuie să mă supun și să ascult, tot am de gând să le dau de capăt. Să nu credeți că puteți ascunde ceva de mine sau să mă înșelați și să mă păcăliți!” Acestea sunt gândul și punctul lor de vedere. Antihriștii nu afișează niciodată supunere, teamă sau sinceritate și cu atât mai puțin loialitate în felul în care-L tratează pe Dumnezeu întrupat.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Anexa șase: Rezumând caracterul antihriștilor și firea-esență pe care o au (Partea a treia)”

Care este cea mai ticăloasă fire pe care oamenii o dezvăluie în fața lui Dumnezeu? Este aceea de a-L testa pe Dumnezeu. Unii oameni se îngrijorează că s-ar putea să nu aibă o destinație bună și că finalul lor ar putea să nu fie garantat pentru că s-au rătăcit, au făcut rău și au comis multe fărădelegi după ce au ajuns să creadă în Dumnezeu. Se îngrijorează că vor merge în iad și se tem în permanență în legătură cu finalul și cu destinația lor. Sunt în permanență neliniștiți și se gândesc mereu: „Oare finalul și destinația mea viitoare vor fi bune sau rele? Voi coborî în iad sau voi urca în rai? Sunt unul dintre oamenii lui dumnezeu sau un prestator de servicii? Voi pieri sau voi fi mântuit? Trebuie să aflu care dintre cuvintele lui dumnezeu vorbesc despre acest lucru.” Văd că toate cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul și că toate expun firile corupte ale oamenilor și nu găsesc răspunsurile pe care le caută, așa că se gândesc continuu unde să se intereseze în altă parte. Mai târziu, când găsesc o ocazie de a fi promovați și puși într-un rol important, vor să-L sondeze pe Cel de mai sus, gândindu-se: „Care este părerea celui de mai sus în ceea ce mă privește? Dacă părerea lui este favorabilă, asta dovedește că dumnezeu nu și-a amintit de răul pe care l-am făcut în trecut și de fărădelegile pe care le-am comis. Dovedește că dumnezeu tot mă va mântui, că încă mai am speranță.” Apoi, continuând cu ideile lor, ei spun direct: „Unde ne aflăm, cei mai mulți dintre frați și surori nu sunt foarte pricepuți în profesiile lor și cred în dumnezeu doar de o perioadă scurtă de timp. Eu cred în dumnezeu de cel mai mult timp. Am căzut și am eșuat, am avut câteva experiențe și am tras câteva învățăminte. Dacă mi se oferă șansa, sunt dispus să port o povară grea și să dau dovadă de considerație față de intențiile lui dumnezeu.” Ei folosesc aceste cuvinte ca pe un test pentru a vedea dacă Cel de mai sus are vreo intenție de a-i promova sau dacă i-a abandonat. În realitate, ei nu-și doresc cu adevărat să își asume această responsabilitate sau povară; rostesc aceste cuvinte doar cu scopul de a vedea în ce ape se scaldă și dacă mai au o speranță de a fi mântuiți. Acest lucru înseamnă că testează. Care este firea din spatele acestei abordări de a testa? Este o fire ticăloasă. Indiferent pentru cât timp este dezvăluită această abordare, cum o fac sau cât de mult este pusă în aplicare, în orice caz, firea pe care o dezvăluie este cu siguranță ticăloasă, deoarece au multe gânduri, îndoieli și îngrijorări pe parcursul realizării ei. Când dezvăluie această fire ticăloasă, ce anume din ceea ce fac ei arată că sunt persoane cu umanitate și persoane care pot practica adevărul și confirmă că au doar această fire coruptă și nu o esență ticăloasă? După ce fac și spun astfel de lucruri, cei care au conștiință, rațiune, integritate și demnitate simt disconfort și durere în inimile lor. Ei sunt chinuiți, gândindu-se: „Cred în Dumnezeu de atâția ani, cum aș putea să-L testez? Cum aș putea fi încă preocupat de propria mea destinație și să folosesc o astfel de metodă pentru a obține ceva de la Dumnezeu și pentru a-L face să-mi dea un răspuns concret? Acest lucru este abject!” Se simt neliniștiți în inimile lor, dar fapta este consumată și cuvintele au fost rostite, ele nu mai pot fi retractate. Atunci ei înțeleg: „Deși poate am un pic de bunăvoință și un simț al dreptății, sunt totuși capabil de astfel de lucruri abjecte; acestea sunt faptele unei persoane abjecte! Nu este aceasta o încercare de a-L testa pe Dumnezeu? Nu înseamnă asta că Îl șantajez pe Dumnezeu? Acest lucru este cu adevărat abject și nerușinat!” Într-o astfel de situație, care este o cale de acțiune rezonabilă? Să vină înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, mărturisindu-și păcatele, sau să se agațe cu încăpățânare de propriile abordări? (Rugăciunea și mărturisirea.) Așadar, pe parcursul întregului proces, din momentul în care au conceput ideea până în momentul acțiunii și mai departe, până la rugăciunea și mărturisirea lor, în ce etapă se dezvăluie în mod normal o fire coruptă, în ce etapă dă rezultate conștiința și în ce etapă se pune în practică adevărul? Etapa de la concepție la acțiune este guvernată de o fire ticăloasă. Așadar, nu cumva etapa de introspecție este guvernată de efectul conștiinței lor? Ei încep să se analizeze, simțind că ceea ce au făcut a fost greșit; acest lucru este guvernat de efectul conștiinței lor. Urmează rugăciunea și mărturisirea, care sunt, de asemenea, guvernate de efectul integrității, conștiinței și caracterului lor; sunt capabili să simtă remușcări, să se căiască și să se simtă îndatorați față de Dumnezeu și, de asemenea, sunt capabili să reflecteze asupra propriei umanități și a firii lor corupte și să le înțeleagă și să ajungă în punctul în care pot practica adevărul. Nu există trei etape pentru aceasta? De la dezvăluirea unei firi corupte la efectul conștiinței lor și apoi la capacitatea de a renunța la răul pe care îl fac, de a se căi, de a renunța la propriile dorințe și gânduri trupești, de a se răzvrăti împotriva firii lor corupte și de a practica adevărul, la aceste trei etape ar trebui să ajungă oamenii obișnuiți cu umanitate și firi corupte. Datorită faptului că își recunosc conștiința și datorită umanității lor relativ bune, acești oameni pot practica adevărul. Faptul că sunt capabili să practice adevărul implică faptul că astfel de oameni au speranța mântuirii. Cu alte cuvinte, probabilitatea mântuirii este destul de mare pentru cei cu o umanitate bună.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Anexa cinci: Rezumând caracterul antihriștilor și firea-esență pe care o au (Partea a doua)”

Testarea este o manifestare relativ aparentă a firii-esențe ticăloase. Oamenii folosesc diverse mijloace pentru a căpăta informațiile pe care le doresc, pentru a obține certitudinea și apoi pentru a atinge liniștea sufletească. Există mai multe moduri de a testa, cum ar fi folosirea cuvintelor pentru a scoate informații de la Dumnezeu, folosirea lucrurilor pentru a-L testa, gândindu-se și întorcând lucrurile pe toate părțile în mintea lor. […] Indiferent de metoda pe care oamenii o folosesc pentru a-L trata pe Dumnezeu, dacă au o conștiință vinovată în legătură cu acest lucru și apoi dobândesc cunoștințe despre aceste acțiuni și firi și le pot remedia prompt, atunci problema nu este atât de semnificativă – aceasta este o fire coruptă normală. Cu toate acestea, dacă cineva poate face acest lucru în mod constant și cu obstinație, chiar dacă știe că este greșit și detestat de Dumnezeu, dar insistă în privința lui, fără să se răzvrătească niciodată împotriva lui sau să renunțe la el, aceasta este esența unui antihrist. Firea-esență a unui antihrist este diferită de cea a oamenilor obișnuiți, deoarece acesta nu reflectează niciodată asupra propriei persoane și nu caută adevărul, ci folosește în mod constant și cu obstinație diverse metode pentru a-L testa pe Dumnezeu, a-I testa atitudinea față de oameni, concluzia Sa cu privire la un individ și care sunt gândurile și ideile Sale despre trecutul, prezentul și viitorul unei persoane. El nu caută niciodată intențiile lui Dumnezeu, adevărul și mai ales cum să se supună adevărului pentru a obține o schimbare a firii lui. Scopul din spatele tuturor acțiunilor lui este de a sonda gândurile și ideile lui Dumnezeu – acesta este un antihrist. Această fire a antihriștilor este în mod clar ticăloasă. Atunci când se angajează în aceste acțiuni și prezintă aceste manifestări, nu există nicio urmă de vinovăție sau remușcare. Chiar dacă se leagă de aceste lucruri, nu dau dovadă de nicio căință sau intenție de a se opri, ci perseverează în calea lor. În felul în care Îl tratează pe Dumnezeu, în atitudinea și în abordarea lor, este evident că Îl consideră pe Dumnezeu drept adversarul lor. Nu există nicio idee sau atitudine de cunoaștere a lui Dumnezeu, de iubire față de El, de supunere sau de teamă față de Dumnezeu în gândurile și în punctele lor de vedere; ei își doresc pur și simplu să obțină informațiile pe care le vor de la Dumnezeu și își folosesc propriile metode și mijloace pentru a afla atitudinea precisă a lui Dumnezeu față de ei și cum îi definește El. Ceea ce este mai grav e că, deși își aliniază propriile abordări la cuvintele revelației lui Dumnezeu, chiar dacă există cea mai mică conștientizare a faptului că acest comportament este detestat de Dumnezeu și nu este ceea ce ar trebui să facă o persoană, ei nu vor renunța niciodată la el.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Anexa șase: Rezumând caracterul antihriștilor și firea-esență pe care o au (Partea a treia)”

Isus i-a răspuns: „De asemenea este scris: «Să nu-L ispitești pe Domnul, Dumnezeul tău!»” Există adevăr în aceste cuvinte pe care le-a spus Isus? Categoric există adevăr în ele. În aparență, aceste cuvinte sunt o poruncă pe care s-o urmeze oamenii, o frază simplă, dar, totuși, atât omul, cât și Satana, au ofensat adesea aceste cuvinte. Deci, Domnul Isus i-a spus Satanei „Să nu-L ispitești pe Domnul, Dumnezeul tău”, pentru că asta făcea deseori Satana, străduindu-se din răsputeri în privința asta. Se poate chiar spune că Satana a făcut-o cu neobrăzare și fără rușine. Este în natura-esență a Satanei să nu fie înfricoșat de Dumnezeu și să nu aibă o inimă cu frică de Dumnezeu. Chiar și atunci când Satana era alături de Dumnezeu și putea să-L vadă, nu se putea abține să nu-L ispitească. De aceea, Domnul Isus i-a spus Satanei: „Să nu-L ispitești pe Domnul, Dumnezeul tău.” Acestea sunt cuvinte pe care Dumnezeu i le-a spus adesea Satanei. Așadar, este potrivit ca această expresie să fie folosită și astăzi? (Da, pentru că de multe ori și noi Îl ispitim pe Dumnezeu.) De ce Îl ispitesc oamenii deseori pe Dumnezeu? Să fie din cauză că oamenii sunt plini de fire satanică stricată? (Da.) Așadar, sunt cuvintele Satanei mai presus de ce spun oamenii adesea? Și în ce situații spun oamenii aceste cuvinte? S-ar putea spune că oamenii zic astfel de lucruri indiferent de timp și loc. Asta dovedește că firea oamenilor nu e diferită de firea coruptă a Satanei. Domnul Isus a spus câteva cuvinte simple, cuvinte care reprezintă adevărul, cuvinte de care oamenii au nevoie. Totuși, în această situație, Domnul Isus a vorbit astfel ca să Se certe cu Satana? A fost ceva agresiv în ceea ce i-a spus Satanei? (Nu.) În inima Lui, ce a simțit Domnul Isus în legătură cu ispitirea Satanei? S-a simțit dezgustat și I-a provocat repulsie? Domnul Isus a simțit repulsie și dezgust și, totuși, nu S-a certat cu Satana și cu atât mai puțin a vorbit despre vreun principiu măreț. Din ce motiv? (Fiindcă Satana este întotdeauna astfel; nu se poate schimba niciodată.) S-ar putea spune că Satana este irațional? (Da.) Poate Satana să recunoască faptul că Dumnezeu este adevăr? Satana nu va recunoaște niciodată că Dumnezeu este adevăr și nu va admite niciodată acest lucru; aceasta este natura lui. Totuși, natura Satanei mai are un aspect care este respingător. Care este? În eforturile sale de a-L ispiti pe Domnul Isus, Satana s-a gândit că, deși nu va succes, tot va încerca să o facă. Chiar dacă ar fi fost pedepsit, a ales să încerce oricum. Chiar dacă nu ar obține niciun avantaj din asta, ar încerca oricum, stăruitor în eforturile sale și opunându-se lui Dumnezeu până la sfârșit. Ce fel de natură este aceasta? Nu este ticăloasă?

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul V”

În final, ca răspuns la această întrebare, aș dori să vă dau trei sfaturi: mai întâi, nu Îl pune la încercare pe Dumnezeu. Indiferent cât de multe lucruri înțelegi despre Dumnezeu, indiferent cât de multe știi despre firea Sa, în niciun caz nu Îl pune la încercare. În al doilea rând, nu concura pentru statut cu Dumnezeu. Indiferent ce fel de statut îți dă Dumnezeu sau ce fel de lucrare îți încredințează, indiferent ce datorie te pune să îndeplinești și indiferent cât de mult te-ai sacrificat și jertfit pentru Dumnezeu, nu concura absolut deloc cu El pentru statut. În al treilea rând, nu concura cu Dumnezeu. Indiferent dacă înțelegi sau dacă poți să te supui la ce face Dumnezeu cu tine, ce aranjează pentru tine și lucrurile pe care ți le aduce, nu concura absolut deloc cu Dumnezeu. Dacă poți să respecți aceste trei sfaturi, atunci vei fi oarecum în siguranță și nu vei fi predispus la a-L mânia pe Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși III”

Chiar dacă esența lui Dumnezeu conține un element al iubirii, iar El este milostiv față de toți, în parte, oamenii au trecut cu vederea și au uitat că esența Lui este și una a demnității. Faptul că El are iubire nu înseamnă că oamenii pot să-L jignească în voie, fără să-I stârnească sentimente sau o reacție și nici faptul că are milă nu înseamnă că El nu are principii potrivit cărora tratează oamenii. Dumnezeu este viu; El există cu adevărat. Nu este nici o marionetă imaginară, nici vreun alt obiect. Întrucât El chiar există, ar trebui să ascultăm mereu cu atenție glasul inimii Sale, să acordăm multă atenție atitudinii Sale și să ajungem să-I înțelegem sentimentele. Nu ar trebui să folosim închipuirile umane pentru a-L defini pe Dumnezeu și nici nu ar trebui să impunem gândurile sau dorințele umane asupra Lui, făcându-L pe Dumnezeu să-i trateze pe oameni într-o manieră umană, bazată pe închipuiri umane. Dacă faci asta, atunci Îl înfurii pe Dumnezeu, atragi mânia Lui și-I contești demnitatea! Așadar, după ce ajungeți să înțelegeți severitatea acestei probleme, îndemn pe fiecare dintre voi să fie precaut și prudent în faptele lui. Fiți precauți și prudenți și cu vorbele voastre – în ceea ce privește modul în care Îl tratați pe Dumnezeu, cu cât sunteți mai precauți și mai prudenți, cu atât mai bine! Când nu înțelegi care este atitudinea lui Dumnezeu, abține-te să vorbești neglijent, nu fi neglijent în faptele tale și nu aplica etichete la întâmplare. Chiar mai important, să nu tragi vreo concluzie arbitrară. În schimb, ar trebui să aștepți și să cauți; și aceste acțiuni sunt o manifestare a temerii de Dumnezeu și a feririi de rău. Mai presus de orice altceva, dacă reușești asta și, mai presus de orice, dacă ai această atitudine, atunci Dumnezeu nu te va învinovăți pentru prostia și ignoranța ta și pentru lipsa înțelegerii motivelor din spatele lucrurilor. Mai curând, datorită atitudinii tale de a te teme să nu-L jignești pe Dumnezeu, de a-I respecta intențiile și datorită bunăvoinței de a I se supune, Dumnezeu Își va aminti de tine, te va călăuzi și te va lumina sau îți va tolera imaturitatea și ignoranța. În schimb, dacă atitudinea ta față de El e lipsită de respect – judecându-L pe Dumnezeu după bunul plac sau ghicind și definind în mod arbitrar ideile Lui – Dumnezeu te va condamna, te va disciplina și chiar te va pedepsi; ori s-ar putea să facă un comentariu în ceea ce te privește. Poate acest comentariu va implica finalul tău. De aceea, vreau să subliniez încă o dată: fiecare dintre voi ar trebui să fie precaut și prudent față de tot ceea ce vine de la Dumnezeu. Nu vorbiți cu neglijență și nu fiți neglijenți în faptele voastre. Înainte să spui ceva, ar trebui să te oprești și să gândești: oare această faptă a mea Îl va înfuria pe Dumnezeu? Făcând asta, mă tem de Dumnezeu? Chiar și pentru chestiunile simple, ar trebui să încerci să găsești răspuns la aceste întrebări și să-ți petreci mai mult timp gândindu-te la ele. Dacă poți cu adevărat să practici conform acestor principii în toate privințele, în toate lucrurile, în fiecare moment, și adopți o astfel de atitudine mai ales când nu înțelegi ceva, atunci Dumnezeu te va călăuzi mereu și îți va oferi o cale pe care să o urmezi. Indiferent ce spectacol dau oamenii, Dumnezeu îi vede foarte clar și deschis, iar El îți va evalua precis și adecvat aceste manifestări. După ce ai fost supus ultimei încercări, Dumnezeu va lua întregul tău comportament și îl va rezuma complet pentru a-ți stabili finalul. Acest rezultat îi va convinge pe absolut toți, dincolo de orice îndoială. Ceea ce aș vrea să vă spun este asta: fiecare faptă, fiecare acțiune și fiecare gând al vostru vă decid soarta.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa”

Credincioșii în Dumnezeu trebuie să înțeleagă adevărul, să citească mai mult cuvintele lui Dumnezeu și să ajungă să cunoască natura omului și să vadă dincolo de esența lui prin expunerea de la Dumnezeu. Expunerea din partea cuvântului lui Dumnezeu dezvăluie natura omului, îi învață pe oameni care este natura lor și le permite să vadă dincolo de esența corupției lor. Este un lucru foarte important. Satana este un lucru confuz, iar cuvintele diavolești pe care le spune sunt greu de interpretat. Dumnezeu l-a întrebat: „De unde vii?” La care Satana I-a răspuns: „De la cutreierarea și de la plimbarea în sus și în jos pe pământ” (Iov 1:7). Gândiți-vă atent la răspunsul lui. Vine sau pleacă? E greu de deslușit înțelesul, de aceea spun că aceste cuvinte sunt confuze. Pe baza lor, se poate vedea că Satana este confuz. Când oamenii sunt corupți de el, și ei devin confuzi. Nu au moderație, standarde și nici principii în nimic din ce fac. Prin urmare, orice persoană se poate rătăci ușor. Satana a ademenit-o pe Eva, spunând: „De ce nu mănânci fructul din acel pom?” La care Eva a răspuns: „Dumnezeu ne-a zis că vom muri dacă vom mânca din acel copac.” Apoi, Satana a spus: „Nu vei muri neapărat dacă vei mânca fructul din acel pom.” În aceste cuvinte a existat intenția de a o ispiti pe Eva. Mai degrabă decât să spună cu certitudine că nu va muri dacă va mânca fructul din acel pom, a spus pur și simplu că nu va muri neapărat, făcând-o să se gândească: „Dacă nu voi muri neapărat, atunci pot să-l mănânc!” Incapabilă să reziste ispitei, a mâncat din fruct. În acest fel, Satana și-a atins scopul de-a o ademeni pe Eva să păcătuiască. Nu și-a asumat responsabilitatea pentru asta, deoarece nu a forțat-o să-l mănânce. În fiecare persoană există o fire satanică; în fiecare inimă există numeroasele otrăvuri cu care Satana îl ispitește pe Dumnezeu și-l ademenește pe om. Uneori, discursul omului se împletește cu vocea și tonul Satanei și cu intenția de a ispiti și ademeni. Ideile și gândurile omului sunt pline de otrăvurile Satanei și îi degajă duhoarea. Uneori, aspectul sau acțiunile oamenilor sunt impregnate de aceeași duhoare a ispitei și ademenirii. Unii oameni spun: „Dacă doar urmez în acest mod, am garanția că voi câștiga ceva. Pot să-L urmez pe Dumnezeu până la capăt, chiar dacă nu urmăresc adevărul. Renunț la lucruri și mă sacrific sincer pentru Dumnezeu. Am puterea să perseverez până la capăt. Chiar dacă am comis câteva fărădelegi, lui Dumnezeu Îi va fi milă de mine și nu mă va abandona.” Nici măcar nu știu ce vorbesc. Există atât de multe lucruri corupte în oameni – dacă nu urmăresc adevărul, cum pot să se schimbe? Pe baza gradului lor de corupție, dacă Dumnezeu nu îi protejează, ei pot să se prăbușească și să-L trădeze în orice moment. Crezi asta? Chiar dacă te silești, nu o poți face până la capăt, deoarece această etapă finală a lucrării lui Dumnezeu constă în crearea unui grup de biruitori. Chiar este acest lucru pe cât de ușor crezi? Această transformare finală nu îi cere unei persoane să se schimbe 100% sau chiar 80%, ci măcar 30% sau 40%. Trebuie cel puțin să descoperi, să cureți și să transformi lucrurile din tine care se împotrivesc lui Dumnezeu, care au prins rădăcini în adâncul inimii tale. Numai atunci vei dobândi mântuirea. Doar când te-ai transformat între 30% și 40% din cât cere Dumnezeu sau, de preferință, între 60% și 70%, se va fi demonstrat că ai obținut adevărul și că ești, în esență, compatibil cu Dumnezeu. Nu vei fi predispus să te împotrivești lui Dumnezeu sau să-I ofensezi firea data viitoare când se abate ceva asupra ta. Numai în acest mod poți să fii desăvârșit și să câștigi aprobarea lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cea mai importantă parte a credinței în Dumnezeu este să alegi calea cea dreaptă”

Imnuri similare

Cele trei avertismente ale lui Dumnezeu pentru om