Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic al zilelor de pe urmă

Dumnezeu Însuși este adevărul și El are toate adevărurile. Dumnezeu este sursa adevărului. Toate lucrurile pozitive și toate adevărurile vin de la Dumnezeu. El poate judeca asupra corectitudinii și nedreptății tuturor lucrurilor și tuturor evenimentelor; El poate judeca lucrurile care s-au întâmplat, care se întâmplă acum și lucrurile viitoare încă necunoscute omului. Dumnezeu este singurul Judecător ce poate judeca corectitudinea și nedreptatea în toate și asta înseamnă că nedreptatea și corectitudinea tuturor lucrurilor pot fi judecate doar de Dumnezeu. El cunoaște criteriile pentru toate lucrurile. El poate exprima adevăruri oriunde și oricând. Dumnezeu este întruchiparea adevărului, ceea ce înseamnă că El Însuși este înzestrat cu esența adevărului. Chiar dacă omul înțelege multe adevăruri și este desăvârșit de Dumnezeu, după aceea mai are el ceva de-a face cu întruchiparea adevărului? Nu. Acesta este un lucru sigur. Când omul este desăvârșit, el va avea, cu privire la lucrarea actuală a lui Dumnezeu și la diversele standarde pe care Dumnezeu le cere de la om, o judecată și metode de practicare precise și va înțelege pe deplin intențiile lui Dumnezeu. Va putea să facă diferența între ce vine de la Dumnezeu și ce vine de la om, între ce este bine și ce este greșit. Totuși, există anumite lucruri care rămân de neatins și neclare pentru om, lucruri pe care le poate cunoaște doar după ce Dumnezeu i le spune. Ar putea omul să cunoască sau să prezică lucruri încă necunoscute, lucruri pe care Dumnezeu nu i le-a spus încă? Categoric nu. Mai mult, chiar dacă omul ar obține adevărul de la Dumnezeu, ar avea adevărul-realitate și ar ști esența multor adevăruri și ar avea abilitatea de a discerne între bine și rău, ar avea el abilitatea de a controla și a stăpâni toate lucrurile? Nu ar avea această abilitate. Aceasta este diferența dintre Dumnezeu și om. Ființele create pot dobândi adevărul doar de la sursa adevărului. Pot dobândi adevărul de la om? Este omul adevărul? Poate omul să ofere adevărul? Nu poate și aici stă diferența. Poți doar să primești adevărul, nu să îl oferi. Poți fi numită o persoană care deține adevărul? Poți fi numit întruchiparea adevărului? Categoric nu! Care exact este esența întruchipării adevărului? Este sursa ce asigură adevărul, sursa conducerii și suveranității asupra tuturor lucrurilor și, de asemenea, este și singurul criteriu și standard după care toate lucrurile și evenimentele sunt judecate. Aceasta este întruchiparea adevărului.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea a treia)”

Prin exprimarea adevărului, Dumnezeu Își exprimă firea și esența; exprimarea adevărului de către El nu se bazează pe diversele lucruri și afirmații pozitive despre care oamenii cred că sunt sintetizate de către omenire. Cuvintele lui Dumnezeu sunt cuvintele lui Dumnezeu; cuvintele lui Dumnezeu sunt adevăr. Ele sunt singura temelie și lege după care omenirea există, iar toate acele așa-zise teze care provin de la om sunt greșite, absurde și condamnate de Dumnezeu. Ele nu primesc aprobarea Lui și cu atât mai puțin sunt originea sau baza cuvântărilor Sale. Dumnezeu Își exprimă firea și esența prin cuvintele Sale. Toate cuvintele exprimate de Dumnezeu sunt adevărul, fiindcă El are esența lui Dumnezeu și El este realitatea tuturor lucrurilor pozitive. Indiferent de felul în care această omenire coruptă poziționează sau definește cuvintele lui Dumnezeu și de cum le vede sau le înțelege, cuvintele lui Dumnezeu sunt veșnic adevărul, iar acesta este un fapt care nu se schimbă niciodată. Indiferent cât de multe cuvinte ale lui Dumnezeu au fost rostite și indiferent cât de mult le condamnă și le respinge această omenire coruptă și ticăloasă, rămâne un fapt care este veșnic neschimbător: cuvintele lui Dumnezeu vor fi întotdeauna adevărul, iar omul nu poate schimba acest lucru niciodată. În final, omul trebuie să admită că ale lui Dumnezeu cuvinte sunt adevărul și că stimata cultură tradițională și cunoașterea științifică a omenirii nu pot deveni niciodată lucruri pozitive și nu pot deveni niciodată adevărul. Acest lucru este absolut. Cultura tradițională și strategiile de supraviețuire ale omenirii nu vor deveni adevăr din cauza schimbărilor sau trecerii timpului și nici cuvintele lui Dumnezeu nu vor deveni cuvintele omului din cauză că omenirea le condamnă sau le uită. Adevărul este întotdeauna adevăr; această esență nu se va schimba niciodată. Ce fapt există aici? Aceste zicalele obișnuite sintetizate de omenire provin de la Satana și din închipuiri și noțiuni umane, ori iau naștere din impulsivitatea omenească și din firile corupte ale oamenilor și nu au nimic de-a face cu lucrurile pozitive. Cuvintele lui Dumnezeu, pe de altă parte, sunt expresii ale esenței și identității lui Dumnezeu. Din ce motiv exprimă El aceste cuvinte? De ce spun Eu că acestea sunt adevărul? Motivul este că Dumnezeu este suveran peste toate legile, regulile, rădăcinile, esențele, realitățile și tainele tuturor lucrurilor. Acestea sunt prinse în mâna Lui. Prin urmare, numai Dumnezeu cunoaște regulile, realitățile, faptele și tainele tuturor lucrurilor. Dumnezeu cunoaște originea tuturor lucrurilor și Dumnezeu știe exact care este rădăcina tuturor lucrurilor. Numai definițiile pentru toate lucrurile prezentate în cuvintele lui Dumnezeu sunt cele mai precise și numai cuvintele lui Dumnezeu reprezintă standardele și principiile pentru viața ființelor umane și adevărurile și criteriile după care ființele umane pot trăi. Cu toate acestea, legile și teoriile satanice pe care omul s-a bazat pentru a trăi de când a fost corupt de Satana sunt, în același timp, contrare faptului că Dumnezeu este suveran asupra tuturor lucrurilor și că este suveran asupra legilor și regulilor tuturor lucrurilor. Toate teoriile satanice ale omului provin din închipuirile și noțiunile lui și de la Satana. Ce fel de rol joacă Satana? În primul rând, Satana se prezintă ca fiind adevărul; în al doilea rând, tulbură, distruge și calcă în picioare toate principiile și legile tuturor lucrurilor create de Dumnezeu. Astfel, lucrurile care provin de la Satana se potrivesc exact cu esența sa și sunt pline de intențiile ticăloase ale Satanei, de falsități și prefăcătorii, precum și de ambiția veșnic neschimbătoare a Satanei. Indiferent dacă omenirea coruptă poate discerne aceste filosofii și teorii de la Satana, indiferent cât de mulți oameni susțin, promovează și urmează aceste lucruri și indiferent de câți ani și de câte veacuri omenirea coruptă le admiră, le venerează și predică despre ele, acestea nu vor deveni adevărul. Nu vor deveni niciodată adevăr și vor rămâne întotdeauna lucruri negative, deoarece esența, originea și rădăcina lor este Satana, care este dușmanul lui Dumnezeu și în dușmănie cu adevărul. Atunci când nu există niciun adevăr cu care să fie puse în contrast, pot părea că sunt lucruri bune și pozitive, dar atunci când adevărul este folosit pentru a le diseca și expune, nu sunt infailibile, nu pot rezista la scrutare și sunt lucruri condamnate rapid și respinse. Adevărul pe care îl exprimă Dumnezeu este exact în conformitate cu nevoile umanității normale ale omenirii, pe care Dumnezeu a creat-o, pe când ceea ce Satana dă omului încalcă precis aceste nevoi. Asta face o persoană normală să fie anormală, extremistă, îngustă la minte, arogantă, nesăbuită, ticăloasă, intransigentă, feroce și, mai presus de toate, insuportabil de arogantă. La un moment dat, lucrurile devin atât de grave încât acea persoană devine tulburată mental, fără să mai știe nici cine este. Refuză să fie un om normal sau obișnuit, ci insistă să fie un supraom, cu puteri speciale sau o ființă umană de nivel înalt – aceste lucruri au deformat umanitatea și instinctele oamenilor. Adevărul îi face pe oameni capabili să trăiască mai instinctiv în conformitate cu regulile și legile umanității normale și cu toate regulile pe care le-a dictat Dumnezeu, în timp ce aceste așa-zise dictoane și zicale care induc în eroare sunt tocmai ceea ce îi determină pe oameni să își încalce instinctele și să se sustragă de la legile pe care Dumnezeu le-a decretat și formulat, chiar până într-acolo încât să îi facă pe oameni să se abată de la calea umanității normale și să facă lucruri extremiste pe care oamenii normali nu ar trebui să le facă și la care nu ar trebui să gândească. Aceste legi satanice nu numai că deformează umanitatea oamenilor, dar îi și face să-și piardă umanitatea normală și instinctul umanității normale.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea întâi)”

Din momentul în care omenirea a născocit științele sociale, mintea omului a ajuns ocupată de știință și cunoaștere. Știința și cunoașterea au devenit apoi instrumente pentru guvernarea omenirii și nu mai este suficient loc pentru ca omul să-L venereze pe Dumnezeu și nu au mai rămas condiții favorabile pentru venerarea Lui. Locul lui Dumnezeu s-a scufundat și mai adânc în inima omului. Fără Dumnezeu în inima sa, lumea lăuntrică a omului este întunecată, fără speranță și goală. Ulterior, mulți oameni de știință, istorici și politicieni au ieșit în evidență pentru a-și exprima teoriile asupra științei sociale, teoria evoluției omenirii și alte teorii care contrazic adevărul că Dumnezeu a creat omul, pentru a umple inimile și mințile oamenilor. Și astfel, cei care cred că Dumnezeu a creat totul au devenit tot mai puțini, iar cei care cred în teoria evoluției au devenit tot mai mulți la număr. Tot mai multe persoane tratează consemnările lucrării lui Dumnezeu și cuvintele Lui din epoca Vechiului Testament drept mituri și legende. În inimile lor, oamenii devin indiferenți față de demnitatea și măreția lui Dumnezeu, față de dogma potrivit căreia Dumnezeu există și stăpânește toate lucrurile. Supraviețuirea omenirii și destinul țărilor și națiunilor nu mai sunt importante pentru ei, iar omul trăiește într-o lume goală, preocupat doar de a mânca, a bea și a-și satisface plăcerile… Puțini sunt oamenii care își asumă responsabilitatea de a căuta locul unde Dumnezeu Își săvârșește azi lucrarea sau de a căuta modul în care El conduce și plănuiește destinația omului. Și astfel, fără știrea omului, civilizația umană devine din ce în ce mai puțin capabilă să se alinieze dorințelor omului și există mulți oameni care simt că, trăind într-o astfel de lume, sunt mai puțin fericiți decât cei care s-au stins deja. Chiar și oamenii din țările care obișnuiau să fie foarte civilizate prezintă astfel de nemulțumiri. Deoarece, fără îndrumarea lui Dumnezeu, indiferent cât de mulți conducători și sociologi își storc creierii pentru a conserva civilizația umană, totul este în zadar. Nimeni nu poate umple golul din inima omului, deoarece nimeni nu poate fi viața omului și nicio teorie socială nu poate elibera omul de golul care îl chinuie. Știința, cunoașterea, libertatea, democrația, relaxarea, confortul: aceasta îi aduc omului doar o consolare temporară. Chiar și cu aceste lucruri, omul tot păcătuiește inevitabil și deplânge nedreptățile societății. Aceste lucruri nu pot înăbuși pofta și dorința omului de a explora. Asta deoarece omul a fost creat de Dumnezeu, iar sacrificiile fără sens și explorările omului îl vor duce doar către și mai multă suferință și îl pot doar face pe omul să existe într-o stare permanentă de frică, neștiind cum să facă față viitorului omenirii și nici cum să facă față căii care se află înaintea lui. Omul ajunge chiar să se teamă de știință și cunoaștere și să se teamă și mai mult de sentimentul de goliciune din el. În această lume, indiferent dacă trăiești într-o țară liberă sau în una fără drepturi ale omului, ești complet incapabil să scapi de soarta omenirii. Fie că ești conducător sau condus, ești complet incapabil să scapi de dorința de explorare a destinului, a misterelor și a destinației omenirii, și cu atât mai mult ești incapabil să scapi de sentimentul năucitor de goliciune. Astfel de fenomene, care sunt comune întregii omeniri, sunt numite de către sociologi fenomene sociale și, totuși, niciun om important nu poate să pășească în față pentru a rezolva astfel de probleme. Omul, până la urmă, este tot om, iar poziția și viața lui Dumnezeu nu pot fi înlocuite de niciun om. Omenirea nu are nevoie doar de o societate corectă în care fiecare este bine hrănit, egal și liber; ce îi este necesar omenirii e mântuirea lui Dumnezeu și provizia Lui de viață pentru ea. Doar atunci când omul primește provizia de viață a lui Dumnezeu și mântuirea Lui, nevoile, dorința de explorare și golul spiritual ale omului vor putea fi rezolvate. Dacă oamenii unei țări sau ai unei națiuni sunt incapabili să primească mântuirea și grija lui Dumnezeu, atunci o astfel de țară sau națiune va merge pe calea spre declin, spre întuneric și va fi anihilată de Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 2: Dumnezeu conduce destinul întregii omeniri”

Cunoașterea culturii antice l-a furat pe om pe ascuns din prezența lui Dumnezeu și l-a predat împăratului diavolilor și progeniturilor acestuia. Cele Patru cărți și Cinci Clasici^[a] au purtat gândirea și noțiunile omului într-o altă epocă de răzvrătire, făcându-l pe acesta să-i aduleze și mai mult decât înainte pe cei care au întocmit Cărțile/Clasicii Documentelor, și ca urmare, să-și intensifice și mai mult noțiunile despre Dumnezeu. Fără știrea omului, împăratul diavolilor L-a alungat fără milă pe Dumnezeu din inima acestuia și apoi a ocupat-o el însuși cu satisfacție triumfătoare. Din momentul acela, omul a ajuns să aibă un suflet urât și înfățișarea împăratului diavolilor. O ură față de Dumnezeu i-a umplut pieptul, iar maliția ranchiunoasă a împăratului diavolilor s-a răspândit în om zi după zi, până când acesta a fost complet mistuit. Omul nu a mai avut niciun strop de libertate și nu a fost în stare să se elibereze din încurcăturile împăratului diavolilor. Nu a avut de ales decât să se lase luat prizonier pe loc, să se predea și să cadă supus în prezența acestuia. Acum mult timp, când inima și sufletul omului erau încă în copilăria lor, împăratul diavolilor a plantat în ele sămânța tumorii ateismului, învățându-l falsități precum „să studiezi știința și tehnologia; să înțelegi cele Patru Modernizări; și nu există niciun Dumnezeu în lume”. Nu doar atât, el strigă în gura mare cu orice ocazie: „Să ne bazăm pe munca noastră sârguincioasă ca să construim o patrie frumoasă”, cerând fiecărei persoane în parte să fie pregătită din copilărie pentru a-și servi cu credință țara. Omul, pe neștiute, a fost adus în prezența acestuia, care și-a arogat tot meritul (însemnând meritul ce Îi aparține lui Dumnezeu pentru că ține toată omenirea în mâinile Sale) fără ezitare. Niciodată nu a avut vreun sentiment de rușine. Mai mult, a înșfăcat fără rușine poporul lui Dumnezeu și l-a tras înapoi în casa proprie, unde a sărit ca un șoarece pe masă și l-a făcut pe om să i se închine ca lui Dumnezeu. Ce hoț! El strigă lucruri scandaloase, șocante, precum: „Nu există niciun Dumnezeu în lume. Vântul apare din transformări conforme legilor naturale; ploaia apare când vaporii de apă, dând de temperaturi joase, se condensează în picături ce cad pe pământ; un cutremur este zguduirea suprafeței pământului datorită schimbărilor geologice; seceta se datorează uscăciunii din aer provocate de distrugerea nucleonică de pe suprafața soarelui. Acestea sunt fenomene naturale. Unde se află, în toate acestea, o acțiune a lui Dumnezeu?” Sunt unii care chiar strigă declarații precum următoarea, declarații care n-ar trebui glăsuite: „Omul a evoluat din maimuțe în trecutul îndepărtat, iar lumea de astăzi provine dintr-o succesiune de societăți primitive, începând cu aproximativ un eon în urmă. Dacă o țară înflorește sau e în declin e ceva ce rămâne în întregime în mâinile poporului său.” Pe fundal, îl face pe om să îl atârne pe pereți și sau să îl pună pe masă pentru a-l omagia și a-i aduce jertfe. În același moment când strigă: „Nu există Dumnezeu”, se instalează drept Dumnezeu, împingându-L pe Dumnezeu, fără nicio jenă, dincolo de marginile pământului, stând între timp în locul lui Dumnezeu și asumându-și rolul de împărat al diavolilor. Cât de total lipsit de rațiune! […]

De sus în jos și de la început până la sfârșit, Satana a tulburat lucrarea lui Dumnezeu și a acționat în opoziție cu El. Toată această vorbărie despre „moștenirea culturală antică”, valoroasele „cunoștințe ale culturii antice”, „învățăturile taoismului și confucianismului”, și „clasicii confucianiști și ritualurile feudale” au dus omul în iad. Știința și tehnologia moderne avansate, precum și industria, agricultura și afacerile ultradezvoltate nu pot fi găsite nicăieri. Mai degrabă, tot ce fac e să sublinieze riturile feudale propagate de „maimuțele” din vremuri străvechi pentru a perturba, a se opune și a dezmembra dinadins lucrarea lui Dumnezeu. Nu numai că a continuat să asuprească omul până în ziua de astăzi, dar vrea chiar să-l înghită^[1] pe om cu totul. Transmiterea învățăturilor morale și etice ale feudalismului și transferarea cunoașterii culturii antice au contaminat de mult oamenii, transformându-i în diavoli mari și mici. Sunt puțini aceia care L-ar primi cu bucurie pe Dumnezeu, puțini aceia care I-ar întâmpina jubilanți venirea. Fața întregii omeniri e plină de intenții criminale și, în tot locul, o suflare ucigașă impregnează aerul. Ei caută să-L alunge pe Dumnezeu din acest ținut; cu cuțite și săbii în mână, se aranjează în formațiune de luptă pentru a-L „nimici” pe Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (7)”

Note de subsol:

1. „A înghiți” se referă la comportamentul vicios al împăratului diavolilor, care-i răvășește pe oameni în întregime.

a. Cele Patru cărți și Cinci Clasici sunt cărțile cu autoritate ale confucianismului în China.

Indiferent de nivelul tău actual de cunoaștere sau de cât de avansate sunt specializările și calificările tale academice, acum vorbesc despre părerile omenirii cu privire la cunoaștere și despre părerile Mele cu privire la cunoaștere. Știți ce crede Dumnezeu despre cunoaștere? Cineva ar putea spune că Dumnezeu dorește o știință dezvoltată pentru omenire și dorește ca oamenii să înțeleagă mai multe cunoștințe științifice, întrucât nu vrea ca omul să fie prea înapoiat, ignorant și incapabil să înțeleagă. Asta este corect, dar Dumnezeu folosește aceste lucruri pentru a face servicii și nu este de acord cu ele. Indiferent dacă în ochii omului, aceste lucruri sunt minunate, ele nu sunt nici adevărul, nici un înlocuitor al acestuia, așa că Dumnezeu exprimă adevărul pentru a schimba oamenii și firile acestora. Deși cuvintele lui Dumnezeu pot face, ocazional, referire la păreri sau moduri de a privi cunoașterea, precum confucianismul sau științele sociale, ele sunt reprezentative doar pentru aceste păreri. Citind printre rândurile cuvintelor lui Dumnezeu, ar trebui să vedem că El urăște cunoașterea umană. Cunoașterea umană nu conține doar propoziții de bază și doctrine simple, ci și unele gânduri și păreri, precum și absurditate umană, prejudicii și otrăvuri satanice. Unele cunoștințe pot chiar să îi inducă în eroare și să îi corupă pe oameni – aceasta este otrava și tumoarea Satanei și, odată ce un om acceptă aceste cunoștințe și le înțelege, otrava Satanei se va transforma într-o tumoare în inima sa. Această tumoare se va răspândi în întregul său corp, având ca urmare inevitabilă moartea, dacă el nu este tratat de cuvintele lui Dumnezeu și vindecat de adevăr. Astfel, cu cât dobândesc oamenii mai multă cunoaștere, cu cât înțeleg mai mult, cu atât este mai puțin probabil ca ei să creadă în existența lui Dumnezeu. În schimb, chiar Îi vor tăgădui existența și I se vor împotrivi, întrucât cunoașterea este ceva ce ei pot vedea și atinge și are, în cea mai mare parte, legătură cu lucruri din viețile lor. Oamenii pot să studieze și să dobândească multă cunoaștere la școală, dar nu văd sursa cunoașterii și legătura ei cu lumea spirituală. Cea mai mare parte a cunoașterii pe care o dobândesc și o înțeleg oamenii contrazice adevărul cuvintelor lui Dumnezeu, în special materialismul filosofic și evoluția, care aparțin ereziilor și aberațiilor ateismului. Fără îndoială, sunt multe aberații care I se împotrivesc lui Dumnezeu. Ce vei câștiga dacă vei citi cărți de istorie, lucrări ale unor autori cunoscuți sau biografii ale unor oameni măreți sau poate dacă studiezi anumite aspecte științifice sau tehnologice? De exemplu, dacă studiezi fizica, vei stăpâni unele principii fizice, teoria newtoniană sau alte doctrine, dar după ce sunt învățate și însușite, aceste lucruri îți vor lua în stăpânire mintea și îți vor domina gândirea. Apoi, când vei veni să citești cuvintele lui Dumnezeu, te vei gândi: „Cum se face că Dumnezeu nu menționează gravitația? De ce nu se discută despre spațiul cosmic? De ce nu menționează Dumnezeu dacă luna are atmosferă sau cât oxigen există pe pământ? Dumnezeu ar trebui să dezvăluie aceste lucruri, pentru că ele sunt lucrurile care trebuie făcute cunoscute și spuse omenirii.” Dacă ai acest fel de gânduri în inima ta, atunci vei privi adevărul și cuvintele lui Dumnezeu ca pe niște lucruri secundare, aducând în față, în schimb, toată cunoașterea și toate teoriile tale. În acest fel vei trata cuvântul lui Dumnezeu. În orice caz, aceste aspecte intelectuale le vor crea oamenilor impresia greșită și-i vor face să se îndepărteze de Dumnezeu. Nu contează dacă voi credeți sau nu acest lucru sau dacă îl puteți accepta azi – va veni ziua când veți recunoaște acest lucru. Înțelegeți cu adevărat cum îi poate îndruma cunoașterea pe oameni spre distrugere, spre iad? Există unii care poate că nu vor fi dispuși să accepte asta, fiindcă printre voi există unii oameni foarte educați și foarte informați. Nu vă batjocoresc și nu sunt sarcastic, pur și simplu spun o realitate. Nici nu vă cer să acceptați acest lucru chiar în clipa aceasta, ci să ajungeți, treptat, la o înțelegere a acestui aspect. Cunoașterea te face să-ți folosești mintea și intelectul pentru a analiza și a trata tot ce face Dumnezeu. Va deveni o piedică și un obstacol în calea cunoașterii lui Dumnezeu și a experimentării lucrării Lui și te va face să te îndepărtezi de Dumnezeu și să I te împotrivești. Dar acum, ai cunoaștere, așadar, ce faci? Trebuie să faci diferența între cunoașterea care este practică și cea care vine de la Satana și ține de erezie și de aberații. Dacă accepți doar o cunoaștere atee, absurdă, acest lucru îți poate obstrucționa credința în Dumnezeu, îți poate tulbura relația normală cu El și acceptarea adevărului și îți poate bloca pătrunderea în viață. Trebuie să știi acest lucru, fiindcă este corect.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Calea de practică spre schimbarea firii unei persoane”

Cunoașterea, experiența, lecțiile – niciunul dintre aceste lucruri nu este adevărul; nu au absolut nicio legătură cu adevărul. Aceste lucruri chiar se împotrivesc adevărului și sunt condamnate de Dumnezeu. Să luăm cunoașterea, de exemplu. Istoria este considerată o formă de cunoaștere? (Da.) Cum au apărut cunoștințele și cărțile de istorie despre istoria omenirii, istoria anumitor țări sau grupuri etnice, istoria modernă, istoria antică sau chiar anumite istorii neoficiale? (Au fost scrise de oameni.) Lucrurile scrise de oameni sunt așadar în acord cu istoria adevărată? Nu sunt ideile și opiniile oamenilor în dezacord cu principiile, căile și mijloacele acțiunilor lui Dumnezeu? Au vreo legătură aceste cuvinte rostite de om cu adevărata istorie? (Nu.) Nu există nicio legătură. Prin urmare, oricât de exacte sunt consemnările din cărțile de istorie, ele sunt doar cunoștințe. Oricât de elocvenți sunt acei istorici și oricât de logic și clar povestesc aceste evenimente istorice, care e concluzia la care vei ajunge după ce-i asculți? (Vom afla despre acele evenimente.) Da, vei afla despre acele evenimente. Dar oare povestesc ei aceste istorii doar cu scopul de a te informa despre acele evenimente? Ei au o anumită idee cu care vor să te îndoctrineze. Și pe ce anume se axează îndoctrinarea lor? Aceasta trebuie să analizăm și să disecăm. Dați-Mi voie să vă ofer un exemplu ca să puteți înțelege cu ce vor să îndoctrineze oamenii. După ce au trecut în revistă istoria din vremurile străvechi și până în prezent, oamenii au ajuns în cele din urmă la o zicală; au observat un fapt din istoria omenirii, și anume: „Câștigătorii iau coroana, iar învinșii nu primesc nimic.” Este aceasta cunoaștere? (Da.) Această cunoaștere provine din faptele istorice. Are această zicală vreo legătură cu mijloacele și căile prin care Dumnezeu deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor? (Nu.) De fapt, este opusul; le contrazice și se împotrivește lor. Ai fost așadar îndoctrinat cu această zicală și, dacă nu înțelegi adevărul sau dacă ești un non-credincios, ce ai putea crede după ce o auzi? Cum ai percepe această zicală? În primul rând, istoricii sau cărțile de istorie prezintă toate evenimentele de acest tip, folosind destule dovezi și evenimente istorice pentru a demonstra exactitatea zicalei. La început, poate că doar ai învățat această zicală dintr-o carte și știi doar despre existența ei. Poate că o înțelegi doar la un nivel sau într-o anumită măsură până când devii conștient de aceste evenimente. Dar odată ce auzi aceste fapte istorice, vei recunoaște și vei confirma mai profund zicala. Categoric nu vei spune: „Unele lucruri nu sunt așa.” În schimb, vei spune: „Așa este; privind istoria din vremuri străvechi și până în prezent, omenirea s-a dezvoltat în acest mod – învingătorii iau coroana, iar învinșii nu primesc nimic!” Când percepi chestiunea într-un asemenea mod, ce opinii și atitudini vei avea față de comportamentul, cariera și viața ta de zi cu zi, precum și față de oamenii, evenimentele și lucrurile din jurul tău? Oare o astfel de percepție îți va schimba atitudinea? (Da.) O va schimba mai mult decât orice altceva. Cum îți va schimba așadar atitudinea? Va orienta și schimba direcția vieții tale și metodele tale pentru interacțiunile lumești? Poate ai crezut anterior că „Armonia este o comoară, toleranța este excelență” și „Cei buni au o viață liniștită”. Acum vei gândi: „Întrucât «câștigătorii iau coroana, iar învinșii nu primesc nimic», dacă vreau să devin o oficialitate, va trebui să mă gândesc cu atenție la persoana cutare. Nu este de partea mea, așa că nu pot să o promovez, chiar dacă merită să fie promovată.” În timp ce te gândești la lucruri în acest fel, atitudinea ta se va schimba – și se va schimba rapid. Cum va lua naștere această schimbare? Va fi cauzată de faptul că ai acceptat ideea și punctul de vedere potrivit cărora „Câștigătorii iau coroana, iar învinșii nu primesc nimic”. Faptul că vei auzi multe date nu va face decât să susțină și mai mult corectitudinea acestui punct de vedere în viața umană reală. Vei fi ferm convins că ar trebui să aplici acest punct de vedere în acțiunile și comportamentul tău pentru a-ți urmări viața și perspectivele viitoare. Nu te vor fi schimbat atunci ideea și punctul acesta de vedere? (Ba da.) Și în timp ce te schimbă, te vor și corupe. Așa stau lucrurile. Astfel de cunoștințe te schimbă și te corup. Așadar, când privim cauza principală a acestei probleme, indiferent cât de precis sunt prezentate aceste istorii, ele sunt în cele din urmă rezumate în această zicală, iar tu ești îndoctrinat cu această idee. Este această cunoaștere întruchiparea adevărului sau logica Satanei? (Logica Satanei.) Corect. Am explicat acest lucru cu suficiente detalii? (Da.) Acum este clar. Dacă nu crezi în Dumnezeu, nu vei înțelege acest lucru nici după două vieți – cu cât trăiești mai mult, cu atât vei simți mai mult că ești nesăbuit, vei crede că nu ești destul de necruțător și că ar trebui să fii mai necruțător, mai viclean, mai sinistru și o persoană mai rea și mai diabolică. Îți vei spune în sinea ta: „Dacă el poate ucide, atunci eu trebuie să provoc incendii. Dacă ucide o persoană, eu trebuie să ucid 10. Dacă ucide fără să lase nicio urmă, eu le voi face rău oamenilor fără știrea lor – ba chiar îi voi face pe urmașii lor să-mi mulțumească timp de trei generații!” Aceasta este influența pe care filosofia, cunoașterea, experiența și lecțiile Satanei au avut-o asupra omenirii. În realitate, este doar abuz și corupție. Prin urmare, indiferent ce fel de cunoaștere este predicată sau răspândită în această lume, te va îndoctrina cu o idee sau un punct de vedere. Dacă nu poți discerne acest lucru, vei fi otrăvit. La urma urmei, un lucru este sigur acum: nu contează dacă această cunoaștere provine de la oamenii de rând sau din surse oficiale, dacă este venerată de o minoritate sau de majoritate – nicio parte a ei nu este relevantă pentru adevăr. Adevărul este realitatea tuturor lucrurilor pozitive. Corectitudinea sa nu este determinată de numărul de oameni care o recunosc. Realitatea lucrurilor pozitive este în sine adevărul. Nimeni nu poate schimba acest lucru și nimeni nu-l poate tăgădui. Adevărul va fi întotdeauna adevărul.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea a treia)”

Toți cei care sunt ai diavolului trăiesc pentru sine. Viziunea lor asupra vieții și maximele provin, în principal, din spusele Satanei, precum: „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate”, „Oamenii mor pentru avere cum păsările mor pentru hrană” și alte astfel de sofisme. Toate aceste cuvinte rostite de acei regi diavoli, de cei importanți și de filosofi au devenit chiar viața omului. În special, majoritatea cuvintelor lui Confucius, care este apreciat de chinezi ca un „înțelept”, au devenit viața oamenilor. Există, de asemenea, faimoasele proverbe din budism și taoism, precum și clasicele zicale des citate ale diverselor figuri renumite. Toate acestea sunt pledoarii ale filosofiilor și naturii Satanei. Ele sunt, de asemenea, cele mai bune ilustrări și explicații privind natura Satanei. Toate aceste otrăvuri care au fost inculcate în inima omului provin de la Satana și nici cea mai mică parte din ele nu provine de la Dumnezeu. De asemenea, astfel de cuvinte diavolești se opun direct cuvântului lui Dumnezeu. Este absolut clar că realitățile tuturor lucrurilor pozitive provin de la Dumnezeu și că toate lucrurile negative care-l otrăvesc pe om provin de la Satana. Prin urmare, poți discerne natura unei persoane și cui aparține ea, uitându-te la perspectivele sale asupra vieții și la valorile sale. Satana îi corupe pe oameni prin educație și influența guvernelor naționale, a celor celebri și măreți. Cuvintele lor diavolești au devenit viața și natura omului. „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate” este o bine-cunoscută zicală satanică care a fost insuflată în fiecare și care a devenit viața omului. Există alte câteva cuvinte ale filosofiilor pentru interacțiuni lumești care sunt, de asemenea, ca acestea. Satana folosește cultura tradițională a fiecărei națiuni pentru a educa, induce în eroare și corupe oamenii, determinând omenirea să cadă și să fie înghițită de un abis nemărginit al distrugerii și, în final, oamenii sunt distruși de Dumnezeu pentru că ei îl slujesc pe Satana și I se opun lui Dumnezeu. Unii oameni au slujit drept funcționari publici în societate vreme de câteva decenii. Imaginează-ți că pun următoarea întrebare: „Te-ai descurcat atât de bine în această funcție, care sunt principalele zicale celebre după care trăiești?” S-ar putea să spună: „Singurul lucru pe care îl înțeleg este acesta: «Funcționarii nu îngreunează lucrurile pentru cei care vin cu daruri, iar cei ce nu lingușesc nu obțin nimic.»” Aceasta este filosofia satanică pe care se bazează cariera ei. Nu sunt oare aceste cuvinte reprezentative pentru natura unor astfel de oameni? Folosirea fără scrupule a oricărui mijloc pentru a obține o poziție a devenit natura sa, iar oficialitatea și succesul în carieră sunt scopurile sale. Există încă multe otrăvuri satanice în viața, conduita și comportamentul oamenilor. De exemplu: toate filosofiile lor pentru interacțiuni lumești, modurile lor de a face lucrurile și maximele lor sunt pline de otrăvurile marelui balaur roșu și toate acestea vin de la Satana. Așadar, toate lucrurile care curg prin oasele și sângele oamenilor sunt ale Satanei. Toți acei oficiali, cei ce dețin puterea și cei ce sunt împliniți au propriile lor căi și secrete pentru succes. Nu sunt oare asemenea secrete perfect reprezentative pentru natura lor? Au făcut lucruri așa de mari pe lume și nimeni nu poate înțelege uneltirile și intrigile ce stau în spatele lor. Asta arată efectiv cât de perfidă și de malițioasă este natura lor. Omul a fost corupt prea profund de Satana. Veninul Satanei curge prin sângele fiecărei persoane și se poate spune că natura omului este coruptă, ticăloasă, antagonistă și în opoziție cu Dumnezeu, plină de filosofiile și otrăvurile Satanei și cufundată în ele. A devenit în totalitate natura-esență a Satanei. Iată de ce oamenii I se împotrivesc lui Dumnezeu și I se opun.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să cunoști natura omului”

„Banii fac lumea să se învârtă” este o filosofie a Satanei. Predomină în întreaga omenire, în fiecare societate umană; ați putea spune că este o tendință. Asta deoarece a fost întipărită în inima fiecărei persoane care, la început, nu a acceptat această zicală, dar apoi a acceptat-o tacit când a venit în contact cu viața reală și a început să simtă că aceste cuvinte erau de fapt adevărul. Nu este acesta un proces prin care Satana îl corupe pe om? Poate oamenii nu înțeleg această zicală în aceeași măsură, dar fiecare o interpretează și o recunoaște la niveluri diferite, în baza lucrurilor care s-au întâmplat în jurul lor, și a experiențelor personale. Nu asta e situația? Indiferent cât de multă experiență are cineva cu această expresie, care este efectul negativ pe care îl poate avea asupra inimii cuiva? Ceva este dezvăluit prin firea umană a oamenilor din această lume, inclusiv a fiecăruia dintre voi. Ce anume este? Este divinizarea banilor. Este greu să scoți acest lucru din inima cuiva? Este foarte greu! Se pare că Satana l-a corupt profund pe om! Satana folosește banii pentru a-i ispiti pe oameni și îi corupe să divinizeze banii și să venereze lucrurile materiale. Și cum se manifestă în oameni această venerație a banilor? Credeți oare că nu ați putea supraviețui în această lume fără niciun ban, că până și o singură zi fără bani ar fi imposibilă? Statutul oamenilor se bazează pe cât de mulți bani au, ca și respectul pe care îl pretind. Spatele celor săraci este îndoit de rușine, în timp ce bogații se bucură de statutul lor înalt. Ei stau drepți și mândri, vorbind tare și trăind arogant. Ce le aduc oamenilor această zicală și această tendință? Oare nu este adevărat că mulți fac orice sacrificiu în goana după bani? Oare nu mulți își sacrifică demnitatea și integritatea căutând mai mulți bani? Oare nu mulți oameni pierd oportunitatea de a-și îndeplini datoria și de a-L urma pe Dumnezeu, de dragul banilor? Oare pierderea șansei de a dobândi adevărul și de a fi mântuiți nu este cea mai mare pierdere pentru oameni? Nu e Satana sinistru că folosește această metodă și această zicală pentru a-l corupe pe om într-o asemenea măsură? Nu este un tertip malițios? Pe măsură ce treci de la a te opune acestei zicale populare la a o accepta în cele din urmă ca adevăr, inima ta cade întru totul în strânsoarea Satanei și, prin urmare, ajungi să trăiești, necugetat, după aceasta. În ce măsură te-a afectat această expresie? S-ar putea să cunoști adevărata cale și s-ar putea să știi adevărul, dar nu ai putere s-o urmărești. Ai putea să știi clar cum cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul, însă nu ești dispus să plătești prețul sau să suferi pentru a dobândi adevărul. În schimb, ai prefera să-ți sacrifici propriul viitor și destin pentru a te împotrivi lui Dumnezeu chiar până la sfârșit. Indiferent ce spune sau ce face El, indiferent dacă înțelegi cât de profundă și de mare este iubirea lui Dumnezeu pentru tine, ai insista cu încăpățânare să faci cum vrei și să plătești prețul pentru această zicală. Adică, această zicală ți-a indus în eroare și controlat deja gândurile, ți-a guvernat deja comportamentul și tu ai prefera să îi permiți să-ți conducă soarta decât să încetezi să mai cauți bogăția. Faptul că oamenii pot acționa astfel, că pot fi controlați și manipulați de cuvintele Satanei nu înseamnă că au fost induși în eroare și corupți de Satana? Oare filosofia, mentalitatea și firea Satanei nu au prins rădăcini în inima ta? Când urmărești orbește bogăția și abandonezi căutarea adevărului, nu și-a atins Satana scopul de a te induce în eroare? Exact aceasta e situația. Așadar, poți să simți când ești indus în eroare și corupt de Satana? Nu poți. Dacă nu-l vezi pe Satana stând chiar în fața ta sau nu simți că Satana acționează în secret, ai putea să vezi răutatea Satanei? Ai putea să știi cum corupe Satana omenirea? El îl corupe pe om în orice moment și în orice loc. Satana face imposibil ca omul să se apere de această stricăciune și-l face neajutorat în fața acesteia. Satana te face să-i accepți gândurile, punctele de vedere și lucrurile ticăloase care vin de la el în situațiile în care ești neștiutor și nu recunoști ce ți se întâmplă. Oamenii acceptă pe deplin aceste lucruri și nu fac nicio excepție de la ele. Prețuiesc și păstrează aceste lucruri ca pe o comoară, le permit să-i manipuleze și să se joace cu ei; acesta este modul în care oamenii trăiesc sub controlul Satanei și ascultă de el fără să-și dea seama, iar corupția omului de către Satana devine din ce în ce mai profundă.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul V”

Există acum unii oameni care cred că zicala „Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești” este practică și corectă. Au astfel de oameni discernământ? Înțeleg ei adevărul? Sunt gândurile și opiniile unor astfel de oameni problematice? Dacă cineva din cadrul bisericii propagă această zicală, are un motiv, încearcă să-i inducă în eroare pe alții. Încearcă să folosească zicala „Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești” pentru a risipi reținerile sau îndoielile altora în privința sa. În mod implicit, înseamnă că vrea ca alții să aibă încredere că poate să lucreze, să aibă încredere că este o persoană care poate fi folosită. Nu sunt acestea intenția și scopul lui? Trebuie să fie. Își spune în sinea lui: „Nu aveți niciodată încredere în mine și vă îndoiți mereu de mine. La un moment dat, probabil îmi veți găsi o mică problemă și mă veți concedia. Cum să pot lucra dacă mă urmărește mereu acest gând?” Prin urmare, răspândește această părere, astfel încât casa lui Dumnezeu să-i acorde încredere, să nu se îndoiască de el și să-l lase să lucreze liber, atingându-și astfel scopul. Dacă cineva chiar urmărește adevărul, ar trebui să trateze în mod adecvat supravegherea casei lui Dumnezeu asupra lucrării sale atunci când o vede, știind că este pentru propria protecție și, mai important, că înseamnă și a fi responsabil pentru lucrarea casei lui Dumnezeu. Deși este posibil să-și dezvăluie corupția, se poate ruga lui Dumnezeu cerând ca El să-l scruteze și să-l protejeze sau Îi poate jura lui Dumnezeu că-I va accepta pedeapsa dacă face rău. Nu i-ar aduce acest lucru liniște? De ce să răspândească o falsitate pentru a induce oamenii în eroare și a-și atinge propriul scop? Unii conducători și lucrători au mereu o atitudine de împotrivire față de supravegherea aleșilor lui Dumnezeu sau față de eforturile conducătorilor de nivel superior și ale lucrătorilor de a se informa despre lucrarea lor. Ce cred ei? „«Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești.» De ce mă supravegheați mereu? De ce mă folosiți dacă nu aveți încredere în mine?” Dacă îi întrebi despre lucrarea lor sau dacă te interesezi de progresul ei și apoi îi întrebi despre starea lor personală, vor deveni și mai defensivi: „Această lucrare mi-a fost încredințată; intră în atribuțiile mele. De ce vă amestecați în lucrarea mea?” Deși nu îndrăznesc să o spună direct, vor insinua: „Așa spune zicala: «Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești.» De ce ești o persoană atât de plină de îndoieli?” Ba chiar te vor condamna și eticheta. Și ce se întâmplă dacă nu înțelegi adevărul și nu ai discernământ? După ce le auzi insinuarea, ai spune: „Sunt plin de îndoieli? Atunci greșesc. Sunt înșelător! Ai dreptate: nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești.” Nu ai fost astfel indus în eroare? Este conformă cu adevărul zicala „Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești”? Nu, este o aberație! Acești oameni ticăloși sunt perfizi și înșelători; ei prezintă această zicală drept adevărul pentru a-i induce în eroare pe oamenii confuzi. O persoană confuză, când aude această zicală, este cu adevărat indusă în eroare și devine nedumerită, gândindu-se: „Are dreptate, am nedreptățit această persoană. Chiar el a spus: «Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești.» Cum am putut să mă îndoiesc de el? Lucrarea nu poate fi realizată așa. Trebuie să-l încurajez fără să mă amestec în lucrarea lui. Întrucât îl folosesc, trebuie să am încredere în el și să-l las să lucreze liber, fără să-l constrâng. Trebuie să-i dau spațiu ca să muncească. Are capacitatea de a face treaba. Și chiar dacă nu are capacitatea, tot există lucrarea Duhului Sfânt!” Ce fel de logică este aceasta? Este vreo parte din ea în acord cu adevărul? (Nu.) Toate aceste cuvinte sună corect. „Nu-i putem constrânge pe alții.” „Oamenii nu pot să facă nimic; Duhul Sfânt este Cel care face totul. Duhul Sfânt scrutează totul. Nu trebuie să ne îndoim, deoarece Dumnezeu Se ocupă de toate.” Dar ce fel de cuvinte sunt acestea? Nu sunt confuzi oamenii care le rostesc? Nu pot să-și dea seama nici măcar de acest lucru și sunt induși în eroare de o singură propoziție. Putem spune cu siguranță că majoritatea oamenilor consideră că expresia „Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești” este adevărul și sunt induși în eroare și constrânși de ea. Sunt tulburați și influențați de aceasta atunci când selectează sau folosesc oameni și chiar îi permit să le dicteze acțiunile. Drept urmare, mulți conducători și lucrători au mereu dificultăți și rețineri ori de câte ori verifică lucrarea bisericii și promovează și folosesc oameni. În cele din urmă, nu pot decât să se consoleze cu vorbele „Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești”. Ori de câte ori inspectează lucrarea sau se interesează de ea, își spun: „«Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești.» Ar trebui să am încredere în frații și surorile mele și, la urma urmei, Duhul Sfânt îi scrutează pe oameni, așa că n-ar trebui să mă îndoiesc mereu de alții și să-i supraveghez.” Au fost influențați de această expresie, nu-i așa? Care sunt consecințele provocate de influența acestei expresii? În primul rând, dacă cineva subscrie la această idee, „Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești”, va inspecta și va îndruma lucrarea altora? Va supraveghea și va urmări lucrarea oamenilor? Dacă această persoană are încredere în toți cei pe care îi folosește, nu-i inspectează sau îndrumă niciodată în lucrarea lor și nu-i supraveghează niciodată, își face oare datoria cu loialitate? Poate să realizeze lucrarea bisericii într-un mod competent și să ducă la bun sfârșit însărcinarea dată de Dumnezeu? Este loial față de însărcinarea dată de Dumnezeu? În al doilea rând, acesta nu este doar un eșec în a respecta cuvântul lui Dumnezeu și îndatoririle tale, ci înseamnă a lua planurile și filosofia Satanei pentru interacțiuni lumești ca și cum ar fi adevărul și a le urma și a le practica. Asculți de Satana și trăiești după o filosofie satanică, nu-i așa? Nu ești o persoană care I se supune lui Dumnezeu, cu atât mai puțin o persoană care se supune cuvintelor lui Dumnezeu. Ești un ticălos în toată regula. A lăsa deoparte cuvintele lui Dumnezeu și, în schimb, a lua o frază satanică și a o practica drept adevăr, înseamnă a trăda adevărul și pe Dumnezeu! Lucrezi în casa lui Dumnezeu, dar principiile după care acționezi sunt logica și filosofia Satanei pentru interacțiuni lumești, ce fel de persoană ești? Aceasta este o persoană care Îl trădează pe Dumnezeu și cineva care Îl face de rușine grav pe Dumnezeu. Care este esența acestor fapte? Condamnarea deschisă a lui Dumnezeu și negarea fățișă a adevărului. Nu asta este esența? (Ba da.) Pe lângă faptul că nu urmezi voia lui Dumnezeu, tu îngădui uneia dintre zicalele diavolești și filosofiilor Satanei pentru interacțiuni lumești să devină de nestăpânit în biserică. Făcând asta, devii complicele Satanei, îl ajuți să-și desfășoare activitățile în biserică și tulburi și perturbi lucrarea bisericii. Esența acestei probleme este foarte gravă, nu-i așa?

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Anexa unu: Ce este adevărul”

Așadar, ce înseamnă să nu te dai bătut niciodată? Este atunci când cineva dă greș, întâmpină obstacole sau se rătăcește pe calea greșită, dar nu recunoaște acest lucru. Se încăpățânează pur și simplu să meargă înainte. Dă greș, dar nu se descurajează și nu-și recunoaște greșelile. Indiferent câți oameni îl mustră sau îl condamnă, el nu se întoarce din drum. Insistă să lupte, să lucreze și să urmărească în propria direcție și spre propriile țeluri, fără să se gândească deloc la costuri. Acesta este tipul de mentalitate la care se referă. Nu este această mentalitate destul de bună la mobilizarea oamenilor? În ce situații se folosește de obicei expresia „să nu te dai bătut niciodată”? În orice tip de situație. Oriunde există oameni corupți, acolo există această expresie; există această mentalitate. Așadar, de ce au inventat cei de teapa Satanei această zicală? Pentru ca oamenii să nu se înțeleagă niciodată pe ei înșiși, să nu-și recunoască propriile greșeli și să nu-și accepte propriile greșeli. Pentru ca oamenii să nu-și vadă doar latura fragilă, slabă și ineptă, ci să-și vadă în schimb latura capabilă, puternică și curajoasă, să nu se subestimeze, ci să creadă că sunt competenți. Atât timp cât crezi că ești capabil, ești capabil; atât timp cât crezi că poți avea succes, că nu vei eșua și că poți deveni cel mai bun, atunci așa va fi. Atât timp cât ai acea determinare și hotărâre, acea ambiție și dorință, poți realiza orice. Oamenii nu sunt insignifianți; ei sunt puternici. Non-credincioșii au o zicală: „Pe cât de mare e inima ta, pe atât de mare e scena ta.” Unii oameni adoră această zicală de îndată ce o aud: „Uau, vreau un diamant de zece carate, asta înseamnă că-l voi primi? Vreau un Mercedes Benz, asta înseamnă că-l voi avea?” Ceea ce obții va fi pe măsura dorinței din inima ta? (Nu.) Această zicală este o falsitate. Vorbind pe șleau, aroganța celor care cred și recunosc expresia „să nu te dai bătut niciodată” nu are limite. Care dintre cuvintele lui Dumnezeu sunt contrazise direct de modul de gândire al acestor oameni? Dumnezeu le cere oamenilor să se înțeleagă pe ei înșiși și să se comporte într-un mod realist. Oamenii au firi corupte; au neajunsuri și o fire care se împotrivește lui Dumnezeu. Nu există oameni perfecți în rândul omenirii; nimeni nu este perfect; sunt doar oameni obișnuiți. Cum i-a îndemnat Dumnezeu pe oameni să se comporte? (Într-o manieră politicoasă.) Să se comporte într-o manieră politicoasă și să-și păstreze în mod realist locul de ființe create. Le-a cerut vreodată Dumnezeu oamenilor să nu se dea bătuți niciodată? (Nu.) Nu. Atunci, ce spune Dumnezeu despre oamenii care urmează calea greșită sau dezvăluie o fire coruptă? (Spune să recunoască și să accepte acel lucru.) Să recunoască și să-l accepte, apoi să-l înțeleagă, să fie capabili să se schimbe și să reușească să practice adevărul. Dimpotrivă, a nu te da bătut niciodată este atunci când oamenii nu-și înțeleg propriile probleme, nu-și înțeleg greșelile, nu-și acceptă greșelile, nu se schimbă în niciun caz și nu se căiesc în niciun caz, cu atât mai puțin acceptă suveranitatea sau rânduielile lui Dumnezeu. Nu doar că nu caută care anume este soarta oamenilor sau care sunt orchestrările și rânduielile lui Dumnezeu – nu doar că nu caută aceste lucruri, ci, în schimb, își iau soarta în propriile mâini; vor să aibă ultimul cuvânt. De asemenea, Dumnezeu le cere oamenilor să se înțeleagă pe ei înșiși, să se evalueze și să-și aprecieze valoarea cu exactitate și să facă bine tot ce le stă în putință, într-o manieră realistă și politicoasă, din toată inima, cu toată mintea și sufletul lor, pe când Satana îi determină să-și folosească din plin firea arogantă și să-și dea frâu liber firii arogante. Îi determină să fie supraoameni, să fie grozavi și chiar să aibă superputeri – îi face pe oameni să fie ceea ce nu pot fi. Prin urmare, care este filosofia Satanei? Este că nu greșești nici atunci când greșești și, atât timp cât ai mentalitatea de a nu accepta înfrângerea și atât timp cât ai mentalitatea de a nu te da bătut niciodată, mai devreme sau mai târziu va veni o zi în care vei deveni cel mai bun și mai devreme sau mai târziu va veni ziua în care dorințele și țelurile tale se vor materializa. Așadar, există un sens în care expresia „să nu te dai bătut niciodată” înseamnă că vei folosi orice mijloace pentru a realiza ceva? Pentru a-ți atinge obiectivele, nu trebuie să recunoști că poți eșua, nu trebuie să crezi că ești o persoană obișnuită și nu trebuie să crezi că ești în stare să urmezi calea greșită. În plus, trebuie să folosești fără scrupule orice tip de metodă sau plan secret pentru a-ți materializa ambițiile și dorințele. Există ceva în expresia „a nu te da bătut niciodată” prin care oamenii să-și abordeze soarta cu o atitudine de așteptare și supunere? (Nu.) Nu. Oamenii insistă să-și ia soarta complet în propriile mâini; vor să-și controleze propria soartă. Indiferent dacă este vorba de direcția în care vor merge, dacă vor fi binecuvântați sau ce stil de viață vor avea, trebuie să aibă ultimul cuvânt în toate.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Anexa unu: Ce este adevărul”

„Fii strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți”, la fel ca și-n cazul zicalelor: „Nu-ți însuși banii găsiți pe jos” și „Găsește plăcere în a-i ajuta pe ceilalți”, este una dintre acele cerințe pe care cultura tradițională o are cu privire la conduita morală a oamenilor. În același mod, indiferent dacă o persoană poate atinge sau exercita această conduită morală, aceasta tot nu este standardul sau norma pentru măsurarea umanității sale. Este posibil să fii cu adevărat capabil să fii strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți și să ai standarde deosebit de înalte. S-ar putea să fii integru și să te gândești mereu la alții și să îi respecți, fără să fii egoist și să-ți cauți propriile interese. Poți să pari deosebit de generos și altruist și să ai un puternic simț al responsabilității sociale și moralitate socială. Personalitatea și calitățile tale nobile pot fi dezvăluite celor apropiați și celor pe care îi întâlnești și cu care interacționezi. Comportamentul tău poate să nu le dea niciodată altora niciun motiv să te învinovățească sau să te critice, reușind în schimb să stârnească laude generoase și chiar admirație. Oamenii te pot considera o persoană cu adevărat strictă cu ea însăși și tolerantă cu ceilalți. Totuși, acestea nu sunt altceva decât comportamente externe. Sunt gândurile și dorințele din adâncul inimii tale în concordanță cu aceste comportamente externe, cu aceste acțiuni pe care le trăiești în exterior? Răspunsul este nu, nu sunt. Motivul pentru care poți să acționezi în acest fel este că există un motiv ascuns. Care este acel motiv, mai exact? Ai putea suporta ca acest motiv să fie dezvăluit? Cu siguranță nu. Asta dovedește că acest motiv este ceva de nemenționat, ceva întunecat și rău. Acum, de ce este acest motiv de nemenționat și rău? Din cauza faptului că umanitatea oamenilor este guvernată și mânată de firile lor corupte. Toate gândurile omenirii, indiferent dacă oamenii le transpun în cuvinte sau le exteriorizează, sunt incontestabil dominate, controlate și manipulate de firile lor corupte. Drept urmare, toate motivele și intențiile oamenilor sunt sinistre și rele. Indiferent dacă oamenii sunt capabili să fie stricți cu ei înșiși și toleranți cu ceilalți, sau dacă exprimă sau nu perfect această morală la exterior, este inevitabil ca ea să nu aibă control sau influență asupra umanității lor. Așadar, ce controlează umanitatea oamenilor? Firile lor corupte, umanitatea-esență pe care o au și care se ascunde sub morala: „Fii strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți” – aceasta este adevărata lor natură. Adevărata natură a unei persoane este umanitatea-esență pe care o are. Și în ce constă umanitatea-esență? Constă, în principal, în preferințele ei, ceea ce urmărește, viziunea sa asupra vieții și sistemul ei de valori, precum și atitudinea ei față de adevăr și Dumnezeu și așa mai departe. Numai aceste lucruri reprezintă cu adevărat umanitatea-esență a oamenilor. Se poate spune cu siguranță că majoritatea oamenilor care-și impun să împlinească morala de a fi „stricți cu ei înșiși și toleranți cu ceilalți” sunt obsedați de statut. Mânați de firile lor corupte, nu se pot abține să nu urmărească prestigiul în rândul oamenilor, importanța socială și statutul în ochii celorlalți. Toate aceste lucruri sunt legate de dorința lor de statut și sunt urmărite sub acoperirea bunei lor conduite morale. Și cum se înfăptuiesc aceste lucruri pe care le urmăresc? Provin în întregime din firile lor corupte și sunt conduse de acestea. Așadar, oricum ar fi, dacă un om împlinește sau nu morala de a fi „strict cu el însuși și tolerant cu ceilalți” și dacă o face sau nu la perfecțiune, acest lucru nu poate schimba deloc umanitatea-esență pe care o are. Prin deducție, asta înseamnă că nu-și poate schimba în niciun fel viziunea asupra vieții sau sistemul de valori și nu-și poate ghida atitudinile și perspectivele asupra tuturor felurilor de oameni, evenimente și lucruri. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.) Cu cât un om este mai capabil de a fi strict cu sine și tolerant cu ceilalți, cu atât e mai bun la a se preface, a se deghiza și a-i induce în eroare pe alții cu un comportament bun și cuvinte plăcute și cu atât mai înșelător și mai ticălos este din fire. Cu cât este mai mult acest tip de persoană, cu atât devin mai profunde dragostea sa și urmărirea statutului și a puterii. Oricât de măreață, glorioasă și corectă pare conduita lui morală exterioară și oricât de plăcut ar fi pentru oameni să o vadă, urmărirea nespusă din adâncul inimii lui, precum și natura-esență pe care o are și chiar ambițiile personale pot izbucni din el în orice moment. Prin urmare, oricât de bună este conduita lui morală, nu poate ascunde umanitatea-esență intrinsecă sau ambițiile și dorințele personale. Nu poate ascunde hidoasa lui natură-esență, care nu iubește lucrurile pozitive, care este scârbită de adevăr și-l urăște. Așa cum arată aceste fapte, zicala: „Fii strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți” este mai mult decât absurdă – îi dă în vileag pe acei oameni ambițioși care încearcă să folosească astfel de cuvinte și comportamente pentru a-și ascunde ambițiile și dorințele de nemenționat. Puteți compara acest lucru cu unii dintre antihriștii și oamenii răi din biserică. Pentru a-și consolida statutul și puterea în cadrul bisericii și pentru a dobândi o reputație mai bună printre ceilalți membri, ei sunt capabili să sufere și să plătească un preț în timp ce își îndeplinesc îndatoririle și pot chiar să renunțe la munca și familiile lor și să vândă tot ce au, ca să se sacrifice pentru Dumnezeu. În unele cazuri, prețul pe care îl plătesc și suferința pe care o îndură atunci când se sacrifică pentru Dumnezeu depășesc lucrurile cărora le poate ține piept o persoană obișnuită; sunt capabili să întruchipeze un spirit de lepădare de sine extremă pentru a-și menține statutul. Totuși, indiferent cât de mult suferă sau ce preț plătesc, niciunul dintre ei nu protejează mărturia lui Dumnezeu sau interesele casei Lui și nici nu practică potrivit cuvintelor lui Dumnezeu. Scopul pe care îl urmăresc este doar acela de a obține statut, putere și recompense din partea lui Dumnezeu. Nimic din ceea ce fac ei nu are nici cea mai mică legătură cu adevărul. Indiferent cât de stricți sunt cu ei înșiși și cât de toleranți sunt față de ceilalți, care va fi finalul lor, în cele din urmă? Ce va gândi Dumnezeu despre ei? Le va stabili El finalul pe baza comportamentelor exterioare bune pe care le trăiesc? Cu siguranță nu o va face. Oamenii îi privesc și îi judecă pe ceilalți pe baza acestor comportamente și manifestări și, pentru că nu pot vedea esența altor oameni, ajung să fie înșelați de ei. Dumnezeu, însă, nu este niciodată înșelat de om. El nu va lăuda și nu-Și va aduce aminte de conduita morală a oamenilor pentru că au putut să fie stricți cu ei înșiși și toleranți cu ceilalți. În schimb, El îi va condamna pentru ambițiile lor și pentru căile pe care le-au parcurs în urmărirea statutului. Prin urmare, cei care urmăresc adevărul ar trebui să aibă discernământ asupra acestui criteriu de evaluare a oamenilor. Ar trebui să nege și să abandoneze întru totul acest standard absurd și să discearnă oamenii conform cuvintelor lui Dumnezeu și adevărurilor-principii. În principal, ar trebui să analizeze dacă o persoană iubește lucrurile pozitive, dacă este capabilă să accepte adevărul și dacă se poate supune suveranității și rânduirilor lui Dumnezeu, precum și calea pe care o alege și pe care merge, și să clasifice pe baza acestor lucruri ce fel de persoană este și ce fel de umanitate are. Este prea ușor să se producă greșeli și erori atunci când oamenii îi judecă pe ceilalți pe baza standardului: „Fii strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți.” Dacă discerni și privești greșit o persoană bazându-te pe principii și zicale care vin de la om, atunci vei încălca adevărul și I te vei împotrivi lui Dumnezeu în această privință. De ce? Motivul este că baza opiniilor tale despre oameni va fi greșită și incompatibilă cu adevărul și cuvintele lui Dumnezeu – poate fi chiar opusă și contrară acestora. Dumnezeu nu evaluează umanitatea oamenilor pe baza afirmației despre conduita morală: „Fii strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți”, așa că dacă tu încă insiști să judeci moralitatea oamenilor și să stabilești ce fel de persoane sunt în conformitate cu acest criteriu, atunci ai încălcat complet adevărurile-principii și sigur vei comite erori și vei da naștere unor greșeli și abateri. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.)

– Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (6)”

În filosofiile pentru relațiile lumești există o teorie care spune: „Păstrarea tăcerii asupra greșelilor prietenilor buni face o prietenie lungă și bună.” Asta înseamnă că, pentru a menține o relație de prietenie, o persoană trebuie să păstreze tăcerea în legătură cu problemele prietenului său, chiar dacă le vede clar – că ar trebui să respecte principiile de a nu lovi oamenii în față și de a nu le expune neajunsurile. Ei urmează să se înșele unul pe altul, să se ascundă unul de celălalt, să uneltească unul împotriva altuia; și, deși fiecare știe limpede ce fel de persoană este celălalt, nu o spune de-a dreptul, ci apelează la metode viclene pentru a-și păstra relația de prietenie. De ce ar vrea cineva să păstreze astfel de relații? Are legătură cu faptul că nu vrea să-și facă dușmani în această societate, în cadrul grupului său, ceea ce ar însemna să se supună deseori unor situații periculoase. Știind că o persoană va deveni dușmanul tău și îți va face rău după ce i-ai expus neajunsurile sau l-ai rănit și, nedorind să te pui într-o astfel de situație, folosești teoria filosofiilor pentru relațiile lumești care spune așa: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile.” În lumina acestui fapt, dacă doi oameni se află într-o astfel de relație, sunt ei considerați prieteni adevărați? (Nu.) Ei nu sunt prieteni adevărați, cu atât mai puțin confidenți unul altuia. Așadar, ce fel de relație este aceasta, mai exact? Nu este o relație socială fundamentală? (Ba da.) În astfel de relații sociale, oamenii nu pot să-și ofere sentimentele, nici să aibă dialoguri profunde, nici să vorbească despre orice își doresc. Nu pot să spună cu voce tare ce este în inima lor, problemele pe care le văd în cazul celuilalt, sau cuvinte care i-ar fi celuilalt de folos. În schimb, aleg să spună lucruri frumoase, pentru a rămâne în grațiile celuilalt. Nu îndrăznesc să spună adevărul sau să susțină principiile, ca nu cumva să le provoace altora animozitate față de ei. Când nimeni nu amenință pe cineva, nu trăiește acea persoană într-o liniște și pace relativă? Nu acesta e scopul oamenilor în promovarea expresiei: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile”? (Ba da.) În mod clar, acesta este un mod de existență viclean, înșelător, cu un element de defensivă, al cărui scop este autoconservarea. Oamenii care trăiesc așa nu au confidenți, nici prieteni apropiați cărora să le poată spune orice le place. Sunt defensivi unul față de celălalt, manipulatori și strategici, fiecare luând ceea ce are nevoie din relație. Nu este așa? La rădăcină, scopul expresiei: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile” este să te împiedice să-i jignești pe alții și să-ți faci dușmani, să te protejezi fără a răni pe nimeni. Este o tehnică și o metodă adoptată de cineva pentru a evita să fie rănit. Cercetând aceste câteva fațete ale esenței sale, este nobilă cererea conduitei morale a oamenilor, și anume: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile”? Este una pozitivă? (Nu.) Atunci, ce îi învață ea pe oameni? Că nu trebuie să ofensezi sau să rănești pe nimeni, altfel, tu ești cel care va ajunge să fie rănit; și, de asemenea, că nu ar trebui să ai încredere în nimeni. Dacă rănești pe oricare dintre prietenii tăi apropiați, prietenia va începe discret să se schimbe: din prietenul tău bun, apropiat, va ajunge să fie un străin sau un dușman. Ce probleme poate să rezolve învățarea oamenilor să acționeze în acest fel? Chiar dacă, acționând în acest fel, nu îți faci dușmani, ba chiar pierzi câțiva, îi va face acest lucru pe oameni să te admire, să te aprobe și să te păstreze mereu ca prieten? Îndeplinește acest lucru pe deplin standardul pentru conduita morală? În cel mai bun caz, acesta nu este mai mult decât o filosofie pentru relațiile lumești. Poate fi considerată respectarea acestei afirmații și a acestei practici o conduită morală bună? Deloc. Astfel își educă unii părinți copiii. Dacă le este bătut copilul atunci când este plecat de acasă, ei îi spun: „Ești un fricos. De ce nu ai ripostat? Dacă-ți dă un pumn, tu lovește-l cu piciorul!” Este aceasta calea corectă? (Nu.) Cum se numește asta? Se numește incitare. Care este scopul incitării? Să eviți pierderi și să profiți de alții. Dacă-ți dă cineva un pumn, te va durea cel mult două zile; dacă tu apoi îl lovești cu piciorul, nu vor fi consecințe mai grave? Și cine va fi provocat asta? (Părinții, prin incitarea lor.) Deci, natura afirmației: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile” nu este oarecum similară cu a acestei situații? E corect să interacționezi cu alți oameni conform acestei afirmații? (Nu.) Nu, nu este. Dacă o privim din acest unghi, nu este acesta un mod de a incita oamenii? (Ba da, este.) Îi învață pe oameni să fie înțelepți atunci când interacționează cu alții, să fie capabili să deosebească oamenii, să vadă lucrurile și oamenii în mod corect și să interacționeze cu oamenii într-un mod înțelept? Te învață că, dacă întâlnești oameni buni, oameni cu umanitate, ar trebui să-i tratezi cu sinceritate, să le oferi ajutor, dacă poți, iar dacă nu poți, să fii tolerant cu ei și să-i tratezi în mod cuvenit, să înveți să le tolerezi neajunsurile, să le suporți înțelegerile greșite și judecățile cu privire la tine și să înveți din atuurile și din calitățile lor? Asta îi învață pe oameni? (Nu.) Așadar, ce rezultă în final din ceea ce îi învață această zicală pe oameni? Îi face mai cinstiți sau mai înșelători? Are ca rezultat faptul că oamenii devin mai înșelători; inimile lor se îndepărtează mai mult, distanța dintre oameni se mărește, iar relațiile dintre ei devin complicate; reprezintă echivalentul unei complicări a relațiilor sociale ale oamenilor. Se pierde comunicarea de la inimă la inimă între oameni și ia naștere o mentalitate de protejare mutuală. Mai pot fi relațiile oamenilor normale în acest fel? Se va îmbunătăți climatul social? (Nu.) Așadar, de aceea zicala: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile” este evident greșită. A-i învăța pe oameni să facă asta nu îi poate determina să trăiască umanitatea normală; în plus, nu îi poate face pe oameni deschiși, integri sau sinceri. Categoric, nu poate obține nimic pozitiv.

Zicala: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile” se referă la două acțiuni: una este cea de a lovi, iar cealaltă este cea de a expune. În interacțiunile normale ale oamenilor între ei, este în regulă sau este greșit să lovești pe cineva? (Greșit.) Este a lovi pe cineva o demonstrație și o manifestare a umanității normale în interacțiunile tale cu alții? (Nu.) A lovi oamenii este categoric greșit, indiferent dacă-i lovești în față sau altundeva. Prin urmare, afirmația: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față” este greșită, prin natura sa. Potrivit acestei zicale, aparent nu este în regulă să lovești pe cineva în față, dar este în regulă să lovești altundeva, deoarece după ce este lovită fața, aceasta se înroșește, se umflă și este vătămată. Asta face persoana să arate rău și neatrăgător și arată, de asemenea, că tu tratezi oamenii într-un mod foarte nepoliticos, nesofisticat și neonorabil. Deci este onorabil să lovești oamenii altundeva? Nu, nici asta nu este onorabil. De fapt, punctul central al acestei zicale nu este unde să lovești pe cineva, ci însuși verbul „a lovi”. Când interacționezi cu alții, dacă mereu îi lovești ca mod de a te confrunta cu problemele și de a le rezolva, însăși metoda ta este greșită. Este un act făcut din impetuozitate și nu se bazează pe conștiința și rațiunea umanității tale și, desigur, este cu atât mai puțin o practicare a adevărului sau o aderare la adevărurile-principii. Unii oameni nu atacă demnitatea altora în prezența acestora – au grijă ce spun și se abțin de la a-l lovi pe celălalt în față, dar mereu le joacă feste murdare pe la spate, dau mâna cu ei pe deasupra mesei, dar sub ea, îi lovesc cu piciorul, în față le spun lucruri bune, dar pe la spate, conspiră împotriva lor, țes intrigi împotriva lor, așteaptă ocazii să se răzbune, înscenează și complotează, răspândesc zvonuri sau stârnesc conflicte și folosesc alți oameni ca să se ia de ei. Cu ce sunt mai bune aceste metode insidioase decât să lovești pe cineva în față? Nu sunt și mai grave decât să lovești pe cineva în față? Nu sunt chiar mai insidioase, mai imorale și mai lipsite de umanitate? (Ba da, sunt.) Atunci, afirmația: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față” este prin natura ei lipsită de sens. Acest punct de vedere este el însuși o greșeală, cu o tentă de pretexte false. Este o metodă ipocrită, ceea ce o face cu atât mai odioasă, mai dezgustătoare și mai detestabilă. Acum, ne-am lămurit că actul de a lovi oamenii este realizat din impetuozitate. Pe ce te bazezi, când lovești pe cineva? E autorizat prin lege sau este dreptul tău dat de Dumnezeu? Nu este niciunul dintre aceste lucruri. Atunci de ce să lovești oamenii? Dacă te poți înțelege bine cu cineva în mod normal, poți folosi metode corecte de a te înțelege și de a interacționa cu acea persoană. Dacă nu te poți înțelege cu ea, drumurile voastre se pot despărți, fără să fie nevoie să acționați impetuos sau să ajungeți să vă luați la harță. În limitele conștiinței și ale rațiunii umanității, acesta este un lucru pe care ar trebui să-l facă oamenii. De îndată ce acționezi impetuos, chiar dacă nu lovești persoana în față, ci altundeva, este o problemă gravă. Acesta nu este un mod normal de a interacționa. Așa interacționează dușmanii, nu este modul normal în care interacționează oamenii. Depășește limitele rațiunii umanității. Cuvântul „a expune” din zicala: „Dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile” este bun sau rău? Are cuvântul „a expune” vreo referință la oamenii care sunt dezvăluiți sau expuși prin cuvintele lui Dumnezeu? (Nu are.) Din înțelegerea Mea referitoare la cuvântul „a expune”, așa cum există în limbajul uman, nu înseamnă acest lucru. Esența lui este cea a unei forme de expunere oarecum răutăcioase; înseamnă să dezvălui problemele și neajunsurile oamenilor, sau unele lucruri și comportamente necunoscute altora, sau unele intrigi, idei sau opinii care funcționează în fundal. Acesta este sensul cuvântului „a expune” în zicala: „Dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile.” Dacă doi oameni se înțeleg bine și sunt confidenți, fără bariere între ei și fiecare speră să-i fie de folos și de ajutor celuilalt, atunci cel mai bine ar fi ca ei să se așeze împreună și să-și expună problemele fiecăruia cu deschidere și sinceritate. Acest lucru este corect și nu înseamnă a expune neajunsurile celorlalți. Dacă descoperi problemele unei alte persoane, dar vezi că aceasta nu este deocamdată capabilă să-ți accepte sfatul, atunci pur și simplu nu spune nimic, pentru a evita cearta sau conflictul. Dacă vrei s-o ajuți, poți să-i afli părerea și s-o întrebi mai întâi: „Văd că ai o mică problemă și sper să îți dau un sfat. Nu știu dacă vei putea să-l accepți. Dacă vei putea, îți voi spune. Dacă nu vei putea, îl voi păstra pentru mine deocamdată și nu voi spune nimic.” Dacă ea spune: „Am încredere în tine. Orice ai de spus nu va întrece nicio măsură; pot să accept”, acest lucru înseamnă că ți s-a acordat permisiunea și atunci îi poți comunica problemele una câte una. Nu numai că va accepta pe deplin ceea ce spui, dar va și beneficia de pe urma acestui lucru, iar voi doi veți putea să păstrați în continuare o relație normală. Nu asta înseamnă să ne tratăm unul pe celălalt cu sinceritate? (Ba da.) Aceasta este metoda corectă de interacțiune cu ceilalți; nu înseamnă a expune neajunsurile celorlalți. Ce înseamnă să nu „expui neajunsurile celorlalți”, așa cum spune zicala în cauză? Înseamnă să nu vorbești despre neajunsurile altora, să nu vorbești despre acele probleme care sunt cele mai tabu pentru ei, să nu dai în vileag esența problemelor pe care le au și să nu fii atât de ostentativ încât să o expui. Înseamnă să faci doar câteva observații la nivel de suprafață, să spui lucruri pe care toți le spun de obicei, să spui lucruri pe care persoana însăși este deja capabilă să le perceapă și să nu dezvălui greșelile pe care persoana le-a făcut anterior sau probleme sensibile. Cum beneficiază acea persoană dacă acționezi în acest fel? Poate că nu ai ofensat-o sau nu ți-ai făcut-o dușman, dar ceea ce ai făcut nu o ajută în niciun fel și nu îi aduce beneficii. Prin urmare, expresia: „Nu expune neajunsurile altora” este în sine evazivă și o formă de înșelăciune care nu permite sinceritatea în modul oamenilor de a se trata unii pe alții. S-ar putea spune că a acționa în acest fel înseamnă să nutrești intenții rele; nu reprezintă modul corect de a interacționa cu ceilalți. Non-credincioșii chiar văd expresia: „Dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile” ca pe un lucru pe care ar trebui să-l facă o persoană cu o moralitate nobilă. Aceasta reprezintă, în mod clar, o manieră înșelătoare de a interacționa cu ceilalți, pe care oamenii o adoptă pentru a se proteja; nu este deloc un mod adecvat de interacțiune.

– Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (8)”

Zicala privind conduita morală: „Execuția duce doar la rostogolirea capetelor; fii indulgent oriunde este posibil”, la care se face referire în cultura tradițională chineză, este o doctrină care-i înfrânează și-i luminează pe oameni. Poate să rezolve doar dispute minore și conflicte triviale, dar nu are niciun efect atunci când este vorba de oameni care nutresc o ură profundă. Oare aceia care au propus această cerință chiar înțeleg cu adevărat umanitatea omului? S-ar putea spune că oamenii care au propus această cerință nu sunt în niciun caz ignoranți când vine vorba de cât de mare este capacitatea de toleranță a conștiinței și rațiunii umane. Doar că propunerea acestei teorii îi poate face să pară sofisticați și nobili și să câștige aprobarea și măgulirea oamenilor. Adevărul este că ei știu foarte bine că, dacă un om lezează demnitatea sau caracterul altuia, dacă îi vatămă interesele sau chiar îi afectează perspectivele și întreaga viață, atunci, din perspectiva umanității, partea ofensată trebuie să riposteze. Oricât de multă conștiință și rațiune ar avea, nu va ceda fără luptă. Cel mult, doar gradul și metoda răzbunării sale vor diferi. […]

De ce pot oamenii să renunțe la ură? Care sunt principalele motive? Pe de o parte, sunt influențați de această zicală despre conduita morală: „Execuția duce doar la rostogolirea capetelor; fii indulgent oriunde este posibil.” Pe de altă parte, îi îngrijorează gândul că, dacă au nemulțumiri meschine, dacă își urăsc în mod constant semenii și sunt intoleranți cu ceilalți, nu vor putea să câștige o poziție în societate și vor fi condamnați de opinia publică și luați peste picior de oameni, așa că trebuie să-și înghită mânia cu reticență și neplăcere. Pe de o parte, analizând instinctul uman, oamenii care trăiesc în această lume nu pot să îndure toată această opresiune, durere fără sens și acest tratament nedrept. Adică, nu este în umanitatea lor să poată suporta aceste lucruri. Prin urmare, este incorect și inuman să se propună cuiva cerința din zicala: „Execuția duce doar la rostogolirea capetelor; fii indulgent oriunde este posibil.” Pe de altă parte, este evident că astfel de idei și puncte de vedere afectează sau distorsionează, de asemenea, opiniile și perspectivele oamenilor asupra acestor chestiuni, astfel că aceștia nu sunt capabili să trateze asemenea probleme în mod corespunzător și, în schimb, consideră ca fiind lucruri corecte și pozitive zicalele precum: „Execuția duce doar la rostogolirea capetelor; fii indulgent oriunde este posibil.” Atunci când oamenii sunt supuși unui tratament nedrept, pentru a evita condamnarea de către opinia publică, nu au de ales decât să-și înăbușe supărarea cauzată de insultele și tratamentul nedrept la care au fost supuși și să aștepte o ocazie pentru a riposta. Deși cu voce tare spun lucruri care sună frumos, cum ar fi: „«Execuția duce doar la rostogolirea capetelor; fii indulgent oriunde este posibil.» Nu contează, nu are rost să ripostezi, ce-a fost a fost”, instinctul uman îi împiedică să uite vreodată răul făcut de acest incident, adică răul făcut trupului și minții lor nu poate niciodată să se șteargă sau să dispară. Când oamenii zic: „Uită ura, chestia asta s-a terminat, ce-a fost a fost”, aceasta este doar o fațadă constituită exclusiv de constrângerea și influența unor idei și opinii precum: „Execuția duce doar la rostogolirea capetelor; fii indulgent oriunde este posibil.” Bineînțeles, oamenii sunt îngrădiți și de asemenea idei și opinii, într-atât încât cred că vor fi priviți cu dispreț și condamnați de toată lumea și discriminați și mai mult în societate sau în comunitatea lor, dacă nu reușesc să le pună în practică, dacă nu au inima sau generozitatea de a fi îngăduitori ori de câte ori este posibil. Care e consecința faptului de a fi discriminat? Este că, atunci când intri în contact cu oamenii și îți vezi de treaba ta, ei vor spune: „Acest tip este îngust la minte și răzbunător. Ai grijă când ai de-a face cu el!” Devine, efectiv, un obstacol în plus atunci când îți vezi de treaba ta în cadrul comunității. De ce există acest obstacol suplimentar? Pentru că societatea, în ansamblu, este influențată de idei și opinii precum: „Execuția duce doar la rostogolirea capetelor; fii indulgent oriunde este posibil.” Moravurile societății, în ansamblu, venerează o astfel de gândire și toată societatea este îngrădită, influențată și controlată de ea, așa că dacă nu poți să o pui în practică, îți va fi dificil să dobândești o poziție în societate și să supraviețuiești în comunitatea ta. Prin urmare, unii oameni nu au de ales decât să se supună unor asemenea moravuri sociale și să respecte zicale și opinii precum: „Execuția duce doar la rostogolirea capetelor; fii indulgent oriunde este posibil”, trăind vieți jalnice. În lumina acestor fenomene, oare acei așa-ziși moraliști nu aveau anumite scopuri și intenții în a propune aceste zicale despre ideile și opiniile morale? Au făcut-o pentru ca oamenii să poată trăi mai liber, iar corpul, mintea și spiritul lor să fie mai eliberate? Sau pentru ca oamenii să poată duce o viață mai fericită? Este destul de evident că nu. Aceste zicale despre conduita morală nu servesc deloc nevoilor umanității normale a oamenilor și cu atât mai puțin au fost propuse pentru a-i face pe oameni să trăiască umanitatea normală. Mai degrabă, servesc în totalitate ambiției clasei conducătoare de a controla poporul și de a-și consolida puterea. Fac un serviciu clasei conducătoare și au fost propuse astfel încât clasa conducătoare să poată ține în frâu ordinea socială și moravurile sociale, folosind aceste lucruri pentru a constrânge fiecare persoană, fiecare familie, fiecare individ, fiecare comunitate, fiecare grup și societatea formată din toate grupurile diferite. În astfel de societăți, sub îndoctrinarea, influența și inculcarea unor astfel de idei și puncte de vedere morale, apar și prind contur principalele idei și opinii morale ale societății. Această formare a moralității sociale și a moravurilor sociale nu este mai favorabilă supraviețuirii rasei umane, nici progresului și purificării gândirii umane, nici îmbunătățirii umanității. Dimpotrivă, din cauza apariției acestor idei și opinii morale, gândirea umană este delimitată într-un interval controlabil. Așadar, cine beneficiază până la urmă? Rasa umană? Sau clasa conducătoare? (Clasa conducătoare.) Așa este, clasa conducătoare este cea care beneficiază până la urmă. Cu aceste scrieri morale ca bază a gândirii și conduitei lor morale, oamenii sunt mai ușor de condus, mai predispuși să fie cetățeni ascultători, sunt mai ușor de manipulat, mai ușor de guvernat de diversele zicale din scrierile morale în tot ceea ce fac și mai ușor de guvernat de sistemele sociale, moralitatea socială, moravurile sociale și opinia publică. În acest fel, într-o anumită măsură, oamenii care sunt subordonați acelorași sisteme sociale, aceluiași mediu moral și acelorași moravuri sociale au, practic, idei și opinii unanime și o concluzie unanimă privind modul în care ar trebui să se comporte, deoarece ideile și opiniile lor au fost supuse procesării și standardizării de către acești așa-ziși moraliști, gânditori și educatori. Ce înseamnă acest cuvânt, „unanim”? Înseamnă că toți aceia care sunt conduși – inclusiv gândurile și umanitatea lor normală – au fost asimilați și îngrădiți de aceste zicale din scrierile morale. Gândurile oamenilor sunt îngrădite, iar gura și mintea sunt, de asemenea, îngrădite. Toată lumea este forțată să accepte aceste idei și opinii morale ale culturii tradiționale, folosindu-le pentru a-și judeca și a-și constrânge comportamentul, pe de o parte, și pentru a-i judeca pe alții și această societate, pe de altă parte. Desigur, în același timp, toți sunt controlați și de opinia publică, care este centrată pe aceste zicale din scrierile morale. Dacă tu crezi că felul tău de a face lucrurile contravine zicalei: „Execuția duce doar la rostogolirea capetelor; fii indulgent oriunde este posibil”, ești foarte supărat și neliniștit și, în curând, îți trece prin minte: „Dacă nu reușesc să fiu indulgent oriunde este posibil, dacă sunt atât de meschin și îngust la minte ca un liliputan orb și nu pot să renunț nici măcar la cea mai neînsemnată ură, ci o port cu mine tot timpul, oare vor râde oamenii de mine? Voi fi discriminat de colegi și prieteni?” Așadar, trebuie să pretinzi că ești deosebit de mărinimos. Dacă oamenii au aceste comportamente, înseamnă asta că sunt controlați de opinia publică? (Da.) Obiectiv vorbind, în adâncul inimii tale există cătușe invizibile, adică opinia publică și condamnarea din partea întregii societăți sunt ca niște cătușe invizibile pentru tine.

– Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (9)”

Zicala: „Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești” presupune că ar trebui să oferi sau să furnizezi celorlalți doar lucrurile care îți plac și de care te bucuri. Dar care sunt lucrurile care le plac oamenilor corupți și de care se bucură? Sunt lucrurile corupte, absurde și dorințele extravagante. Dacă le oferi și le furnizezi oamenilor aceste lucruri negative, nu va deveni întreaga umanitate din ce în ce mai coruptă? Vor exista din ce în ce mai puține lucruri pozitive. Nu este aceasta realitatea? Faptul că omenirea este profund coruptă reprezintă o realitate. Oamenilor corupți le place să urmărească faima, câștigul, statutul și plăcerile trupești; vor să fie celebrități, să fie măreți și supraomenești. Își doresc o viață confortabilă și sunt împotriva muncii grele; vor să li se înmâneze totul. Foarte puțini dintre ei iubesc adevărul sau lucrurile pozitive. Ce se va întâmpla dacă oamenii le oferă și le furnizează celorlalți corupția și predilecțiile lor? Este exact așa cum ți-ai imagina: umanitatea doar va deveni din ce în ce mai coruptă. Cei care sunt susținători ai ideii: „Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești” cer ca oamenii să le ofere și să le furnizeze celorlalți corupția, predilecțiile și dorințele lor extravagante, făcându-i pe alți oameni să caute răul, confortul, banii și avansarea. Este aceasta calea cea dreaptă în viață? Este limpede de văzut că „nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești” e o zicală foarte problematică. Lipsurile și defectele pe care le implică sunt flagrant de evidente; nici măcar nu merită să fie atent analizată și deslușită. La cea mai mică examinare, se văd clar erorile și caracterul ei ridicol. Cu toate acestea, mulți dintre voi sunt cu ușurință convinși și influențați de această zicală și o acceptă fără discernământ. Când interacționezi cu ceilalți, folosești adesea această zicală pentru a te admonesta și a-i îndemna pe ceilalți. Făcând acest lucru, crezi că ai un caracter deosebit de nobil și un comportament foarte rațional. Însă, fără să-ți dai seama, aceste cuvinte au dezvăluit principiul după care trăiești și poziția ta cu privire la probleme. În același timp, i-ai indus în eroare și îndrumat greșit pe alții să abordeze oamenii și circumstanțele cu aceeași poziție și opinie ca tine. Te-ai comportat ca un veritabil împăciuitor și ai ales pe deplin calea de mijloc. Spui: „Indiferent care este problema, nu este nevoie să o iei în serios. Nu îngreuna lucrurile pentru tine sau pentru ceilalți. Dacă faci lucrurile dificile pentru alți oameni, atunci le faci dificile pentru tine. A fi bun cu ceilalți înseamnă a fi bun cu tine însuți. Dacă ești dur cu ceilalți, atunci ești așa și cu tine. De ce să te pui într-o poziție dificilă? A nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești este cel mai bun și cel mai grijuliu lucru pe care l-ai putea face pentru tine.” Această atitudine este, evident, a unei persoane care nu e meticuloasă în privința niciunui lucru. Nu ai o poziție sau o perspectivă corectă asupra niciunei probleme; ai o viziune confuză asupra tuturor lucrurilor. Nu ești meticulos și doar închizi ochii la lucruri. Când vei sta, în sfârșit, înaintea lui Dumnezeu și vei da socoteală pentru tine, va fi un lucru făcut de mântuială. De ce se va întâmpla asta? Întrucât spui mereu că nu ar trebui să impui altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești. Acest lucru îți oferă o mare alinare și bucurie, dar, în același timp, îți va cauza foarte multe probleme, astfel încât să nu ai o viziune sau o poziție clară asupra multor chestiuni. Desigur, te face totodată să nu poți înțelege clar care sunt cerințele și standardele lui Dumnezeu pentru tine atunci când te confrunți cu aceste situații sau ce rezultat ar trebui să obții. Aceste lucruri se întâmplă pentru că nu ești meticulos în nimic; sunt cauzate de atitudinea și opinia ta confuză. A nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești reprezintă, oare, atitudinea tolerantă pe care ar trebui să o ai față de oameni și lucruri? Nu. Este doar o teorie care pare a fi corectă, nobilă și bună din exterior, dar este, de fapt, un lucru întru totul negativ. În mod clar, cu atât mai puțin este un adevăr-principiu la care oamenii ar trebui să adere. Dumnezeu nu le cere oamenilor să nu impună celorlalți ceea ce ei înșiși nu-și doresc, ci le cere să fie clari cu privire la principiile pe care ar trebui să le respecte atunci când gestionează diferite situații. Dacă este un lucru corect și în concordanță cu adevărul din cuvintele lui Dumnezeu, atunci trebuie să te ții de el. Și nu numai că trebuie să te ții de el, ci și să-i admonestezi, să-i convingi și să ai părtășie cu ceilalți, astfel încât ei să înțeleagă exact care sunt intențiile lui Dumnezeu și care sunt adevărurile-principii. Aceasta este responsabilitatea și obligația ta. Dumnezeu nu-ți cere să alegi calea de mijloc și cu atât mai puțin îți cere să arăți cât ești de mărinimos. Ar trebui să te agăți de lucrurile pentru care Dumnezeu te-a admonestat și pe care le-ai învățat de la El și de ceea ce vorbește Dumnezeu în cuvintele Sale: cerințele, criteriile și adevărurile-principii pe care oamenii ar trebui să le respecte. Nu numai că trebuie să te agăți și să te ții de ele pentru totdeauna, dar trebuie să și practici aceste adevăruri-principii prin puterea exemplului, precum și convingându-i, supraveghindu-i, ajutându-i și îndrumându-i pe ceilalți să se agațe de ele, să le respecte și să le practice în același mod în care o faci tu. Dumnezeu îți cere să faci acest lucru – asta îți încredințează El. Nu poți, pur și simplu, să ai cerințe de la tine în timp ce-i ignori pe ceilalți. Dumnezeu îți cere să adopți atitudinea corectă cu privire la probleme, să te ții de criteriile corecte și să știi exact care sunt criteriile din cuvintele lui Dumnezeu și să-ți dai seama exact care sunt adevărurile-principii. Chiar dacă nu poți realiza acest lucru, chiar dacă nu ești dispus să o faci, dacă nu-ți place, dacă ai noțiuni sau dacă te împotrivești acestui lucru, trebuie să-l tratezi ca pe responsabilitatea ta, ca pe obligația ta. Trebuie să ai părtășie cu oamenii despre lucrurile pozitive care vin de la Dumnezeu, despre lucrurile care sunt drepte și corecte și să le folosești pentru a-i ajuta, influența și îndruma pe ceilalți, astfel încât oamenii să poată beneficia de pe urma lor, să fie edificați de acestea și să meargă pe calea corectă în viață. Aceasta este responsabilitatea ta și nu ar trebui să te agăți cu încăpățânare de ideea: „Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești”, pe care Satana a sădit-o în mintea ta. În ochii lui Dumnezeu, această zicală este doar o filosofie pentru interacțiuni lumești; este un mod de gândire care conține tertipurile Satanei; nu reprezintă calea corectă deloc și nici nu este un lucru pozitiv. Tot ceea ce Dumnezeu cere de la tine este să fii o persoană dreaptă, care înțelege clar ce ar trebui și ce nu ar trebui să facă. El nu îți cere să fii pe placul oamenilor sau împăciuitor; El nu ți-a cerut să alegi calea de mijloc. Când o chestiune se referă la adevărurile-principii, trebuie să spui ceea ce trebuie spus și să înțelegi ceea ce trebuie înțeles. Dacă o persoană nu înțelege ceva, dar tu înțelegi și îi poți oferi indicații și o poți ajuta, atunci trebuie neapărat să-ți îndeplinești această responsabilitate și obligație. Nu trebuie să stai, pur și simplu, pe margine și să privești și, cu atât mai puțin ar trebui să te agăți de filosofiile pe care Satana le-a sădit în mintea ta, cum ar fi să nu impui altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești. Înțelegi? (Da.) Ceea ce este corect și pozitiv este așa chiar dacă nu îți place, chiar dacă nu ești dispus să faci acest lucru, chiar dacă nu ești capabil să-l faci și să-l realizezi, chiar dacă i te împotrivești sau elaborezi noțiuni împotriva lui. Esența cuvintelor lui Dumnezeu și adevărul nu se vor schimba doar pentru că omenirea are firi corupte și anumite emoții, sentimente, dorințe și noțiuni. Esența cuvintelor lui Dumnezeu și adevărul nu se vor schimba în veci. De îndată ce cunoști, înțelegi, experimentezi și obții cuvintele lui Dumnezeu și adevărul, este obligația ta să ai părtășie cu ceilalți despre mărturiile tale din experiență. Acest lucru va permite și mai multor oameni să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu, să priceapă și să obțină adevărul, să înțeleagă cerințele și standardele lui Dumnezeu și să stăpânească adevărurile-principii. Făcând acest lucru, acești oameni vor câștiga o cale de practică atunci când vor întâmpina probleme în viața lor de zi cu zi și nu vor fi zăpăciți sau încătușați de diferitele idei și opinii ale Satanei. Zicala despre conduita morală: „Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești” este, cu adevărat, planul viclean al Satanei de a controla mintea oamenilor. Dacă susții mereu acest lucru, atunci ești o persoană care trăiește conform filosofiilor satanice; o persoană care trăiește pe deplin într-o fire satanică.

– Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (10)”

În orice epocă sau grup etnic în care este folosită, această zicală despre conduita morală: „Aș încasa un glonț pentru un prieten” rezistă destul de bine. Adică se potrivește relativ bine cu rațiunea și conștiința omenirii. Mai exact, această zicală este în concordanță cu conceptul de „frăție” pe care-l respectă oamenii în conștiința lor. Oamenii care prețuiesc fraternitatea ar fi dispuși să încaseze un glonț pentru un prieten. Indiferent cât de dificilă și periculoasă este situația în care se află prietenul lor, ei ar face un pas înainte și ar încasa un glonț pentru el. Acesta este spiritul sacrificării propriilor interese de dragul celorlalți. Ceea ce le insuflă oamenilor zicala despre conduita morală: „Aș încasa un glonț pentru un prieten” este, în principiu, să prețuiască fraternitatea. Standardul impus să fie susținut de omenire este că trebuie să prețuiești fraternitatea: aceasta este esența acestei zicale. […]

Ce este în neregulă cu ideile și opiniile precum „să încasezi un glonț pentru un prieten”? Această întrebare este, de fapt, destul de simplă și nu dificilă. Nimeni care trăiește în lume nu sare din crăpăturile stâncilor. Toată lumea are părinți și copii, toată lumea are rude, nimeni nu există în mod independent, în această lume umană. Ce vreau să spun prin asta? Vreau să spun că tu trăiești în această lume umană și ai propriile obligații de îndeplinit. În primul rând, trebuie să-ți sprijini părinții și, în al doilea rând, trebuie să-ți crești copiii. Acestea sunt responsabilitățile tale în cadrul familiei. În societate ai, de asemenea, responsabilități și obligații sociale de îndeplinit. Trebuie să joci un rol în societate, ca de exemplu să fii muncitor, fermier, om de afaceri, student sau intelectual. De la familie la societate, sunt multe responsabilități și obligații pe care ar trebui să le îndeplinești. Adică, pe lângă mâncare, îmbrăcăminte, locuință și transport, ai multe lucruri pe care trebuie să le faci și, de asemenea, multe lucruri pe care ar trebui să le faci și multe obligații pe care trebuie să le îndeplinești. Lăsând deoparte această cale dreaptă a credinței în Dumnezeu pe care merg oamenii, ca individ, ai multe responsabilități familiale și obligații sociale de îndeplinit. Nu exiști în mod independent. Responsabilitatea de pe umerii tăi nu este doar să-ți faci prieteni și să te distrezi sau să găsești pe cineva cu care să vorbești și care să te ajute. Majoritatea responsabilităților tale – și cele mai importante – sunt legate de familia ta și de societate. Doar dacă îți îndeplinești bine responsabilitățile familiale și obligațiile sociale, viața ta, ca persoană, va fi considerată completă și perfectă. Așadar, ce includ responsabilitățile pe care trebuie să le îndeplinești în familie? În copilărie, ar trebui să fii filial cu părinții tăi și să-i sprijini. Ori de câte ori părinții tăi sunt bolnavi sau în dificultate, ar trebui să faci tot ce-ți stă în putere. Ca părinte, trebuie să transpiri și să te străduiești, să muncești din greu și să înduri greutăți pentru a întreține întreaga familie și să-ți asumi responsabilitatea grea de a fi părinte, de a-ți crește copiii, de a-i educa să urmeze calea cea dreaptă și de a-i face să înțeleagă principiile comportamentale. Prin urmare, ai numeroase responsabilități în familia ta. Trebuie să-ți sprijini părinții și să-ți asumi responsabilitatea de a-ți crește copiii. Sunt multe asemenea lucruri care ar trebui făcute. Și care sunt responsabilitățile tale în societate? Trebuie să respecți legile și regulamentele, să ai principii pentru interacțiunile cu ceilalți, să-ți dai silința la locul de muncă și să-ți gestionezi bine cariera. Pentru aceste lucruri trebuie să cheltuiești optzeci sau nouăzeci la sută din timpul și energia ta. Adică, indiferent ce rol joci în familia ta sau în societate, indiferent pe ce cale mergi, indiferent care sunt ambițiile și aspirațiile tale, fiecare persoană are responsabilități pe care și le asumă, care sunt foarte importante pentru ea și care le consumă aproape tot timpul și energia. Din perspectiva responsabilităților familiale și sociale, care este valoarea ta, ca persoană, și a vieții tale, venind în această lume umană? Este aceea de a-ți îndeplini responsabilitățile și misiunile pe care ți le-a dat Cerul. Viața ta nu-ți aparține numai ție și, desigur, nu aparține altora. Viața ta există pentru misiunile și responsabilitățile tale și pentru responsabilitățile, obligațiile și misiunile pe care ar trebui să le îndeplinești în această lume umană. Viața ta nu aparține părinților tăi și nici soției sau soțului tău și, desigur, nu aparține copiilor tăi. Cu atât mai puțin aparține descendenților tăi. Așadar, cui îi aparține viața ta? Vorbind din perspectiva unei persoane din lume, viața ta aparține responsabilităților și misiunilor date ție de Dumnezeu, dar, din perspectiva unui credincios, viața ta ar trebui să aparțină lui Dumnezeu, deoarece El este cel care rânduiește toate lucrurile care te privesc și are suveranitate asupra lor. Prin urmare, ca persoană care trăiește în lume, nu ar trebui să-ți promiți viața altora în mod arbitrar și nu ar trebui să ți-o sacrifici în mod arbitrar pentru nimeni, de dragul fraternității. Adică, nu ar trebui să-ți subestimezi viața. Viața ta este lipsită de valoare pentru oricine altcineva, în special pentru Satana, pentru această societate și pentru această rasă umană coruptă, dar pentru părinții și rudele tale, viața ta are cea mai mare importanță, deoarece între responsabilitățile tale și supraviețuirea lor există o relație inseparabilă. Desigur, ceea ce este și mai important este că există o relație inseparabilă între viața ta și faptul că Dumnezeu are suveranitate asupra tuturor lucrurilor și asupra întregii rase umane. Viața ta este indispensabilă printre multele vieți asupra cărora Dumnezeu are suveranitate. Poate că nu-ți prețuiești viața atât de mult și poate că nu ar trebui să o prețuiești atât de mult, dar adevărul este că viața ta este foarte importantă pentru părinții și rudele tale, cu care ai legături strânse și o relație inseparabilă. De ce spun asta? Deoarece ai responsabilități față de ei, și ei au responsabilități față de tine, ai responsabilități față de această societate, iar responsabilitățile tale față de societate au legătură cu rolul tău în această societate. Rolul fiecărei persoane și fiecare entitate vie sunt indispensabile lui Dumnezeu și sunt toate elemente indispensabile ale suveranității Sale asupra omenirii, a acestei lumi, a acestui pământ și a acestui univers. În ochii lui Dumnezeu, fiecare viață este chiar mai neînsemnată decât un fir de nisip și chiar mai vrednică de dispreț decât o furnică; cu toate acestea, pentru că fiecare persoană reprezintă o viață, o viață vie care respiră, în cadrul suveranității lui Dumnezeu, chiar dacă rolul pe care îl joacă acea persoană nu este esențial, și ea este indispensabilă. Așadar, analizând chestiunea din aceste unghiuri, dacă o persoană ar încasa fără ezitare un glonț pentru un prieten, și nu doar că se gândește să facă acest lucru, ci este și pregătită să o facă în orice moment, dându-și propria viață, fără a ține cont de responsabilitățile ei familiale, sociale și nici măcar de misiunile și îndatoririle puse de Dumnezeu pe umerii ei, nu este un lucru greșit? (Ba da.) Este o înaltă trădare! Cel mai prețios lucru pe care Dumnezeu îl dăruiește omului este această suflare care se numește viață. Dacă îți promiți nonșalant viața unui prieten căruia tu crezi că i-o poți încredința, oare nu înseamnă asta că-L trădezi pe Dumnezeu? Nu este lipsă de respect pentru viață? Nu este un act de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu? Nu este un act de trădare a lui Dumnezeu? (Ba da.) Asta înseamnă în mod clar că renunți la responsabilitățile pe care ar trebui să le îndeplinești în familia ta și în societate și că te eschivezi de la misiunile pe care ți le-a dat Dumnezeu. Este o înaltă trădare. Cele mai importante lucruri din viața unei persoane nu sunt altceva decât responsabilitățile pe care ar trebui să și le asume în această viață – responsabilitățile familiale, responsabilitățile sociale și misiunile pe care i le-a dat Dumnezeu. Cele mai importante lucruri sunt aceste responsabilități și misiuni. Dacă îți pierzi viața renunțând nonșalant la ea pentru altcineva, din cauza unui sentiment trecător de fraternitate și a unei clipe de impetuozitate, mai există responsabilitățile tale? Cum mai poți vorbi, atunci, de misiuni? În mod evident, nu prețuiești viața pe care Dumnezeu ți-a dăruit-o ca fiind cel mai valoros lucru, ci, în schimb, le-o promiți nonșalant altora, renunți la viața ta pentru alții, ignorând sau abandonând complet responsabilitățile tale față de familie și societate, ceea ce este imoral și nedrept. Așadar, ce încerc să vă spun? Nu renunțați nonșalant la viața voastră și nu o promiteți altora. Unii oameni spun: „Pot să le-o promit părinților mei? Dar dacă o promit persoanei iubite, e în regulă?” Nu este în regulă. De ce nu este în regulă? Dumnezeu îți dăruiește viața și permite ca viața ta să continue, astfel încât să-ți poți îndeplini responsabilitățile față de familie și societate și să îndeplinești misiunile încredințate ție de Dumnezeu. Nu ești în măsură să-ți tratezi viața ca pe o glumă, promițând-o nonșalant altora, oferind-o altora, sacrificând-o pentru alții și dedicând-o altora. Dacă o persoană își pierde viața, își mai poate îndeplini responsabilitățile familiale și sociale și misiunile? Mai poate face asta? (Nu.) Și când responsabilitățile familiale și sociale ale unei persoane nu mai sunt, mai există rolurile sociale pe care le-a îndeplinit? (Nu.) Când rolurile sociale pe care le-a îndeplinit o persoană nu mai există, mai există misiunile acelei persoane? Nu. Când misiunile și rolurile sociale ale unei persoane nu mai există, atunci mai există acele lucruri asupra cărora Dumnezeu domnește suveran? Lucrurile asupra cărora Dumnezeu domnește suveran sunt cele vii, ființele umane cu viață, iar când responsabilitățile și viețile lor sociale nu mai există, iar rolurile lor sociale sunt reduse la nimic, reprezintă acest lucru încercarea de a face omenirea, asupra căreia Dumnezeu domnește suveran, și planul de gestionare al lui Dumnezeu să fie reduse la nimic? Dacă faci acest lucru, nu este o trădare? (Ba da.) Acest lucru este, într-adevăr, o înaltă trădare. Viața ta există doar pentru responsabilitățile și misiunile tale, iar valoarea vieții tale poate fi reflectată doar de responsabilitățile și misiunile tale. În plus, nu este responsabilitatea și misiunea ta să încasezi un glonț pentru un prieten. Ca persoană înzestrată cu viață de către Dumnezeu, îndeplinirea responsabilităților și misiunilor încredințate ție de Dumnezeu este ceea ce ar trebui să faci. Pe de altă parte, să încasezi un glonț pentru un prieten nu este o responsabilitate sau o misiune pe care ți-a dat-o Dumnezeu. Mai degrabă, înseamnă că acționezi dintr-un sentiment de fraternitate, reprezintă propriile tale dorințe deșarte, mentalitatea ta iresponsabilă despre viață și, desigur, este și un fel de gândire pe care Satana o insuflă oamenilor, pentru a le disprețui și călca în picioare viața.

– Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (10)”

În această societate, principiile oamenilor de relaționare cu lumea, metodele lor de a trăi și a exista și chiar atitudinile și noțiunile față de religie și credință, precum și diversele noțiuni și păreri pe care le au față de oameni și lucruri – toate aceste lucruri sunt, în mod inevitabil, condiționate de familie. Înainte ca oamenii să înțeleagă adevărul – indiferent ce vârstă au sau de ce gen sunt, sau cu ce se ocupă sau ce fel de atitudine au față de toate lucrurile, fie că e extremă sau rațională – pe scurt, în tot felul de lucruri, gândurile și părerile oamenilor și atitudinile lor față de lucruri sunt influențate, în mare măsură, de familie. Adică diversele efecte de condiționare pe care familia le exercită asupra unei persoane determină, în mare măsură, atitudinea acelei persoane față de lucruri și metoda ei de a le gestiona, precum și perspectiva ei asupra existenței, și chiar afectează credința acesteia. De vreme ce familia condiționează și afectează atât de mult oamenii, aceasta stă, în mod inevitabil, la baza metodelor și principiilor oamenilor de a gestiona lucrurile, precum și la baza perspectivei lor asupra existenței și a părerilor pe care le au despre credință. Întrucât căminul familial, în sine, nu este locul în care apare adevărul și nici sursa acestuia, practic, există o singură forță sau țintă motivantă care îți determină familia să te condiționeze spre orice idee, punct de vedere sau metodă de a exista – aceea de a acționa în interesul tău. Aceste lucruri care sunt în interesul tău, indiferent de la cine provin – fie că provin de la părinții, bunicii sau strămoșii tăi – pe scurt, toate sunt menite să-ți permită să-ți aperi interesele în societate și în rândul celorlalți, să te împiedice să fii hărțuit și să-ți permită să trăiești printre oameni într-un mod care este mai liber și mai diplomatic și care are scopul de a-ți proteja interesele cât se poate de mult. Condiționarea pe care o primești de la familia ta are scopul de a te proteja, de a te face să eviți să fii hărțuit sau să suferi vreo umilință și de a te transforma în cineva care e mai bun decât ceilalți, chiar dacă asta înseamnă să-i intimidezi sau să-i rănești pe alții, numai să nu fii rănit tu însuți. Acestea sunt câteva dintre cele mai importante lucruri pe care familia ta le condiționează înlăuntrul tău și sunt, de asemenea, esența și ținta principală din spatele tuturor ideilor care sunt condiționate în tine. Nu este adevărat? (Ba da.) Dacă te gândești la ținta și esența tuturor lucrurilor pe care familia ta le-a condiționat în tine, este vreunul conform adevărului? Chiar dacă aceste lucruri sunt conform eticii sau drepturilor legitime și intereselor omenirii, au vreo legătură cu adevărul? Sunt ele adevărul? (Nu.) Se poate spune cu certitudine că ele categoric nu sunt adevărul. Indiferent cât de pozitive, legitime, umane și etice crede omul că sunt lucrurile pe care familia ta le condiționează înlăuntrul tău, ele nu sunt adevărul și nici nu pot reprezenta adevărul și, desigur, nu pot înlocui adevărul. Prin urmare, când este vorba de subiectul familiei, aceste lucruri sunt alt aspect la care oamenii ar trebui să renunțe. Ce anume este acest aspect? Efectele de condiționare pe care familia le exercită asupra ta – acesta este al doilea aspect la care ar trebui să renunțați când este vorba de subiectul familiei. Întrucât discutăm despre efectele de condiționare pe care familia le exercită asupra ta, să vorbim mai întâi despre ce sunt, mai exact, efectele de condiționare. Dacă le diferențiem după concepția oamenilor despre bine și rău, unele sunt relativ corecte, pozitive, prezentabile și pot fi etalate, pe când unele sunt relativ egoiste, demne de dispreț, josnice, relativ negative și nimic mai mult. Dar, în orice caz, aceste efecte de condiționare din partea familiei sunt ca un strat de îmbrăcăminte protectoare care protejează în mod colectiv interesele trupești ale unei persoane, îi păstrează demnitatea în mijlocul celorlalți și o împiedică să fie hărțuită. Nu-i așa? (Ba da.) Atunci, să vorbim despre ce efecte de condiționare exercită familia asupra ta. De exemplu, când bătrânii din familie îți spun adesea că „Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarță”, o fac pentru a te determina să dai importanță faptului de a avea o reputație bună, de a trăi o viață mândră și de a nu face lucruri de care să-ți fie rușine. Așadar, această zicală îndrumă oamenii într-un mod pozitiv sau negativ? Te poate conduce la adevăr? Te poate îndruma spre înțelegerea adevărului? (Nu, nu poate.) Puteți spune cu certitudine: „Nu, nu poate!” Gândiți-vă la asta, Dumnezeu spune că oamenii ar trebui să se comporte cu onestitate. Când ai comis o fărădelege sau ai făcut o greșeală, sau un lucru care se răzvrătește împotriva lui Dumnezeu și se opune adevărului, trebuie să-ți recunoști greșeala, să te înțelegi pe tine însuți și să te diseci întruna pentru a obține o căință adevărată și, după aceea, să acționezi conform cuvintelor lui Dumnezeu. Așadar, dacă oamenii trebuie să se comporte cu onestitate, este asta în conflict cu zicala „Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarță”? (Da.) În ce fel? Zicala „Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarță” e menită să facă oamenii să dea importanță trăirii părții lor luminoase și colorate și realizării mai multor lucruri care îi pun într-o lumină bună – în locul comiterii de lucruri rele sau dezonorante sau expunerii părții lor urâte – și să-i împiedice să trăiască fără mândrie sau demnitate. De dragul reputației, de dragul mândriei și al onoarei, nu poți să critici tot ce ține de tine, cu atât mai puțin să le spui celorlalți despre partea ta întunecată și despre aspectele tale rușinoase, pentru că trebuie să trăiești cu mândrie și demnitate. Pentru a avea demnitate, ai nevoie de o reputație bună, iar pentru a avea o reputație bună trebuie să te prefaci și să te deghizezi. Nu se opune acest lucru unui comportament onest? (Ba da.) Când te comporți ca o persoană onestă, ceea ce faci se opune complet zicalei „Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarță”. Dacă vrei să ai un comportament onest, nu da importanță mândriei; mândria unei persoane nu face doi bani. În fața adevărului, omul ar trebui să se dezvăluie, nu să se prefacă sau să afișeze o imagine falsă. Omul trebuie să-I dezvăluie lui Dumnezeu adevăratele sale gânduri, greșelile pe care le-a făcut, aspectele care încalcă adevărurile-principii și așa mai departe și, de asemenea, să dezvăluie aceste lucruri fraților și surorilor. Nu e vorba de a trăi de dragul reputației, ci de a trăi pentru a te comporta ca o persoană onestă, pentru a urmări adevărul, pentru a fi o adevărată ființă creată, pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu și a fi mântuit. Dar când nu înțelegi acest adevăr și nu înțelegi intențiile lui Dumnezeu, lucrurile care sunt condiționate înlăuntrul tău de familia ta tind să domine. Așadar, atunci când greșești, ascunzi acest lucru și te prefaci, gândindu-te: „Nu pot spune nimic despre asta și nici nu voi permite cuiva care știe ceva despre asta să spună ceva. Dacă vreunul dintre voi spune ceva, nu-l voi lăsa să scape ușor. Reputația mea e pe primul loc. Nu are rost să trăiești decât pentru reputația ta, pentru că este cea mai importantă. Dacă un om își pierde reputația, își pierde toată demnitatea. Așa că nu poți spune lucrurilor pe nume, trebuie să te prefaci, trebuie să acoperi lucrurile, altfel îți vei pierde reputația și demnitatea, iar viața ta va fi lipsită de valoare. Dacă nu te respectă nimeni, atunci ești doar un gunoi lipsit de valoare și ieftin.” Te poți comporta ca o persoană onestă dacă practici în felul acesta? E posibil să fii complet deschis și să te diseci? (Nu, nu este.) Evident, făcând acest lucru, aderi la zicala „Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarță” pe care familia ta a condiționat-o înlăuntrul tău. Totuși, dacă renunți la această zicală pentru a urmări și a practica adevărul, ea nu te va mai afecta, nu va mai fi mottoul tău sau principiul după care faci lucrurile și, în schimb, ceea ce faci va fi exact opusul acestei zicale, „Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarță”. Nu vei trăi de dragul reputației tale și nici al demnității tale, ci de dragul de a urmări adevărul, a te comporta ca o persoană onestă și a căuta să-L mulțumești pe Dumnezeu și să trăiești ca o ființă creată adevărată. Dacă aderi la acest principiu, vei fi renunțat la efectele de condiționare pe care familia le exercită asupra ta.

– Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (12)”

Familia condiționează oamenii nu numai cu una sau două zicale, ci cu o întreagă serie de citate și aforisme celebre. De exemplu, bătrânii din familia ta și părinții tăi menționează adesea zicala „Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară”? (Da.) Îți spun: „Oamenii trebuie să trăiască de dragul reputației lor. Oamenii nu caută nimic altceva în timpul vieții decât să clădească o reputație bună în rândul celorlalți și să facă o impresie bună. Oriunde mergi, fii mai generos cu formulele de întâmpinare, cu politețurile și complimentele și spune mai multe cuvinte pline de blândețe. Nu ofensa oamenii, ci în schimb, fă mai multe fapte bune și acte de bunătate.” Acest efect de condiționare particular exercitat de familie are un anumit impact asupra purtării sau principiilor de comportament ale oamenilor, cu inevitabila consecință că ei dau mare importanță faimei și câștigului. Adică, dau mare importanță propriei reputații, prestigiului și impresiei pe care o creează în mințile oamenilor și felului în care ceilalți apreciază tot ce fac ei și fiecare opinie pe care o exprimă. Dând mare importanță faimei și câștigului, fără să vrei, nu ții cont dacă datoria pe care o îndeplinești este conform adevărului și principiilor, dacă Îl mulțumești pe Dumnezeu și dacă îți îndeplinești în mod adecvat datoria. Vezi aceste lucruri ca fiind de o importanță și o prioritate mai mică, pe când zicala „Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară”, pe care familia ta a condiționat-o înlăuntrul tău, devine extrem de importantă pentru tine. Te face să dai mare atenție felului în care fiecare detaliu al persoanei tale se reflectă în mințile oamenilor. Unii oameni sunt atenți mai ales la ce gândesc oamenii despre ei, fără ca ei să știe, până în punctul în care trag cu urechea prin pereți, ascultă la uși întredeschise și chiar trag cu ochiul la ce scriu alți oameni despre ei. În clipa în care cineva le menționează numele, se gândesc: „Trebuie să mă grăbesc și să ascult ce spune despre mine și dacă are o părere bună despre mine. Vai de mine, a spus că sunt leneș și că-mi place mâncarea bună. Atunci trebuie să mă schimb, nu pot fi leneș în viitor, trebuie să fiu întreprinzător.” După ce sunt întreprinzători o vreme, își spun: „Am ascultat să văd dacă toată lumea spune că sunt leneș și se pare că nimeni n-a spus asta în ultimul timp.” Dar tot sunt neliniștiți, așa că strecoară asta în conversațiile cu cei din jurul lor, spunând: „Sunt puțin leneș.” Iar ceilalți răspund: „Nu ești leneș, ești mult mai întreprinzător decât erai înainte.” Asta îi liniștește imediat, sunt foarte bucuroși și alinați. „Ia te uită, s-au schimbat părerile tuturor despre mine. Se pare că toată lumea a observat îmbunătățirea în comportamentul meu.” Tot ce faci nu este de dragul practicării adevărului și nici ca să-L mulțumești pe Dumnezeu, ci de dragul propriei reputații. În felul acesta, ce a devenit efectiv tot ce faci tu? A devenit efectiv un act religios. Ce s-a ales de esența ta? Ai devenit arhetipul unui fariseu. Ce s-a ales de calea ta? A devenit calea antihriștilor. Așa o definește Dumnezeu. Așadar, esența tuturor lucrurilor pe care le faci este întinată, nu mai este aceeași; nu practici adevărul și nu-l urmărești, ci în schimb, urmărești faima și câștigul. În cele din urmă, în ceea ce-L privește pe Dumnezeu, felul în care îți îndeplinești datoria este – într-un cuvânt – inadecvat. De ce? Pentru că ești devotat numai reputației tale, în loc să fii devotat lucrurilor pe care ți le-a încredințat Dumnezeu sau datoriei tale în calitate de ființă creată. Ce simți în inima ta când Dumnezeu emite o astfel de definiție? Că ai crezut degeaba în Dumnezeu toți acești ani? Deci înseamnă asta că nu ai urmărit deloc adevărul? Nu ai urmărit adevărul, ci ai dat o atenție specială propriei reputații, iar la baza acestui lucru sunt efectele de condiționare care provin de la familia ta. Care este cea mai dominantă zicală cu care ai fost condiționat? Zicala „Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară” a prins rădăcini puternice în inima ta și a devenit mottoul tău. Ai fost influențat și condiționat de această zicală de când erai tânăr și, chiar și la maturitate, tot repeți adesea această zicală pentru a influența următoarea generație din familia ta și oamenii din jurul tău. Desigur, ceea ce este și mai grav este că ai adoptat-o drept metoda și principiul tău de a te comporta și a gestiona lucrurile și chiar drept scopul și direcția pe care le urmărești în viață. Scopul și direcția ta sunt greșite, astfel încât finalul va fi cu siguranță negativ. Pentru că, în esență, toate lucrurile pe care le faci sunt doar de dragul reputației tale și doar pentru a pune în practică zicala „Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară”. Nu urmărești adevărul, totuși tu însuți nu știi asta. Crezi că nu e nimic în neregulă cu această zicală, pentru că n-ar trebui oamenii să trăiască de dragul reputației lor? Cum spune zicala cunoscută, „Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară.” Această zicală pare foarte pozitivă și legitimă, așa că îi accepți, în mod inconștient, efectul de condiționare și o vezi ca pe un lucru pozitiv. Odată ce vezi această zicală ca pe un lucru pozitiv, o urmărești și o pui în practică fără să știi. În același timp, în mod inconștient și confuz, o interpretezi greșit ca fiind adevărul și un criteriu al adevărului. Când o vezi drept un criteriu al adevărului, nu mai asculți și nici nu poți înțelege ce spune Dumnezeu. Pui în practică orbește acest motto: „Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară” și acționezi în conformitate cu el și ceea ce obții din asta, în final, este o reputație bună. Ai câștigat ceea ce ai vrut să câștigi, dar făcând asta, ai încălcat și ai abandonat adevărul și ai pierdut șansa la mântuire. Dat fiind că acesta este finalul, ar trebui să renunți la ideea pe care familia ta a condiționat-o în tine, că „Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară” și s-o abandonezi. Nu este un lucru de care să te ții cu dinții și nici o zicală sau o idee în care să investești toată viața efort și energie pentru a o pune în practică. Această idee și părere care ți-a fost inculcată și cu care ești condiționat este greșită, așa că ar trebui să renunți la ea. Motivul pentru care ar trebui să renunți la ea nu este numai acela că nu este adevărul, ci și că te va face să rătăcești și, în cele din urmă, te va duce la distrugere, așadar consecințele sunt foarte grave. Pentru tine, nu este o simplă zicală, ci un cancer – un mijloc și o metodă care corupe oamenii. Pentru că, în cuvintele lui Dumnezeu, printre toate cerințele Lui de la oameni, El nu le-a cerut niciodată să urmărească o reputație bună, sau să caute prestigiul, sau să le facă oamenilor o impresie bună, sau să câștige aprobarea celorlalți sau aprecierea lor și nici nu i-a făcut niciodată pe oameni să trăiască de dragul faimei sau ca să lase în urmă o reputație bună. Dumnezeu vrea doar ca oamenii să-și îndeplinească bine datoria, să se supună Lui și adevărului. Prin urmare, în ceea ce te privește, această zicală este tipul de condiționare de la familia ta la care ar trebui să renunți.

– Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (12)”

Mai există un efect de condiționare pe care familia îl exercită asupra ta. De exemplu, atunci când părinții sau bătrânii te încurajează, ei spun adesea: „Trebuie să înduri o mare suferință pentru a răzbi în viață.” Când spun asta, scopul lor este să te învețe să înduri suferința, să fii sârguincios și perseverent și să nu te temi de suferință în orice faci, fiindcă doar cei care îndură suferința, rezistă la greutăți, muncesc din greu și au un spirit luptător pot răzbi în viață. Ce înseamnă „să răzbești în viață”? Înseamnă să nu fii intimidat, desconsiderat sau discriminat; înseamnă să ai prestigiu și un statut înalt printre oameni, să ai autoritatea de a vorbi și a fi auzit și autoritatea de a lua decizii; înseamnă să fii capabil să duci o viață mai bună și de calitate mai înaltă printre ceilalți și ca oamenii să te respecte, să te admire și să te invidieze. În esență, înseamnă că te situezi în eșalonul superior al întregii rase umane. Ce înseamnă „eșalonul superior”? Înseamnă că ai mulți oameni la picioare și că nu trebuie să suporți vreun abuz din partea lor – asta înseamnă să „răzbești în viață”. Pentru a răzbi în viață, trebuie să „înduri o mare suferință”, adică trebuie să fii capabil să înduri o suferință pe care alții nu o pot îndura. Așadar, înainte să poți răzbi în viață, trebuie să fii capabil să înduri privirile disprețuitoare, șicanele, sarcasmul, calomniile oamenilor, precum și lipsa celorlalți de înțelegere, ba chiar și disprețul lor și așa mai departe. În afară de suferința fizică, trebuie să fii capabil să suporți sarcasmul și batjocura opiniei publice. Doar învățând să fii o astfel de persoană poți să te remarci din mulțime și să-ți câștigi o nișă în societate. Scopul acestei zicale este de a-i face pe oameni să devină lideri mai degrabă decât subordonați, pentru că este foarte greu să fii subordonat – trebuie să suporți abuzul, te simți inutil și nu ai deloc demnitate sau reputație. Și acesta este un efect de condiționare pe care familia îl exercită asupra ta, cu scopul de a acționa în interesul tău. Familia ta face asta ca tu să nu trebuiască să suporți abuzul celorlalți și ca să ai faimă și autoritate, să mănânci și să te simți bine și ca, oriunde mergi, nimeni să nu îndrăznească să te intimideze și, în schimb, tu să te poți comporta ca un tiran și să iei deciziile, iar toată lumea să se încline și să se plece înaintea ta. Pe de o parte, cauți să fii superior pentru beneficiul tău și, pe de altă parte, o faci și ca să sporești statutul social al familiei tale și ca să-ți onorezi strămoșii, astfel încât părinții și membrii familiei tale să poată beneficia și ei din asocierea cu tine și să nu sufere abuzuri. Dacă ai îndurat o mare suferință și ai răzbit în viață devenind un oficial de rang înalt, cu o mașină frumoasă, o casă de lux și cu o suită de oameni care roiesc în jurul tău, și familia ta va beneficia din asocierea cu tine, iar membrii familiei tale vor putea și ei să conducă mașini frumoase, să mănânce bine și să ducă o viață extravagantă. Vei putea, dacă vrei, să mănânci cele mai scumpe delicatese și să mergi oriunde vrei, să ai pe toată lumea la dispoziția ta și să faci ce-ți place, să trăiești cu încăpățânare și aroganță, fără să fie nevoie să fii discret sau să trăiești cu coada între picioare, să faci orice vrei, chiar dacă încalci legea, și să trăiești cu îndrăzneală și nesăbuință – acesta este scopul familiei tale când te condiționează astfel, să te împiedice să fii nedreptățit și să te facă să răzbești în viață. Mai pe șleau, ținta lor este să te facă o persoană care îi conduce pe ceilalți, îi dirijează și le dă ordine și să te facă un om capabil doar să-i intimideze pe ceilalți și care nu este niciodată intimidat și să te facă o persoană care răzbește în viață în loc să fie condusă. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.) […] Atunci ce cere Dumnezeu în privința asta? Le cere El oamenilor să răzbească în viață și să nu fie mediocri, banali, neremarcabili sau obișnuiți, ci să fie în schimb grozavi, faimoși și măreți? Asta cere Dumnezeu de la oameni? (Nu.) Este foarte clar că zicala pe care familia a condiționat-o în mintea ta – „Trebuie să înduri o mare suferință pentru a răzbi în viață” – nu te îndrumă într-o direcție pozitivă și, desigur, nici nu are vreo legătură cu adevărul. Scopurile pentru care familia ta te face să înduri suferința nu sunt deloc inocente, se sprijină pe uneltiri și sunt josnice și ascunse. Dumnezeu îi face pe oameni să îndure suferințe pentru că ei au firi corupte. Dacă oamenii vor să fie purificați de firile lor corupte, trebuie să treacă prin suferințe – acesta este un fapt obiectiv. În plus, Dumnezeu le cere oamenilor să îndure suferințe: asta ar trebui să facă o ființă creată și, de asemenea, este ce ar trebui să îndure o persoană normală și atitudinea pe care ar trebui să o aibă un om normal. Cu toate acestea, Dumnezeu nu-ți cere să răzbești în viață. El îți cere doar să fii o persoană obișnuită, normală, care înțelege adevărul, Îi ascultă cuvintele, I se supune și atât. Dumnezeu nu-ți cere niciodată să-L surprinzi sau să faci ceva cutremurător și nici nu are nevoie ca tu să fii o celebritate sau o persoană grozavă. El doar are nevoie ca tu să fii o persoană obișnuită, normală și adevărată și, indiferent câtă suferință poți să înduri sau dacă poți îndura suferința, dacă, în cele din urmă, ești capabil să te temi de Dumnezeu și să te ferești de rău, atunci ești pe cât de bun poți fi. Dumnezeu nu vrea să răzbești în viață, ci să fii o ființă creată adevărată, o persoană care poate îndeplini datoria unei ființe create. Această persoană este neremarcabilă și obișnuită, cu o umanitate, conștiință și rațiune normale, nu un om care este măreț sau grozav în ochii non-credincioșilor sau ai oamenilor corupți. În trecut, am avut deseori părtășie despre acest aspect, așa că nu vom continua discuția acum. Această zicală, „Trebuie să înduri o mare suferință pentru a răzbi în viață”, este în mod clar un lucru la care ar trebui să renunți. La ce anume ar trebui să renunți? La direcția pe care familia te-a condiționat să o urmezi. Adică ar trebui să schimbi direcția pe care o urmezi. Nu face ceva doar ca să răzbești în viață, să te distingi din mulțime și să fii remarcabil sau să fii admirat de ceilalți. În schimb, ar trebui să renunți la aceste intenții, scopuri și motive și să faci totul într-o manieră realistă, pentru a fi o adevărată ființă creată. Ce vreau să spun prin „într-o manieră realistă”? Principiul de bază este să faci totul conform căilor și principiilor pe care Dumnezeu le-a predat oamenilor. Să presupunem că ceea ce faci nu-i uimește pe toți sau nu-i impresionează sau nici măcar nu este lăudat sau prețuit de nimeni. Totuși, dacă acesta este un lucru pe care se cuvine să-l faci, atunci ar trebui să perseverezi și să continui, tratându-l ca pe datoria pe care o ființă creată ar trebui s-o îndeplinească. Dacă faci asta, în ochii lui Dumnezeu, vei fi o ființă creată acceptabilă – e foarte simplu. Ce trebuie să schimbi este ceea ce urmărești cu privire la comportamentul și perspectiva ta asupra vieții.

– Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (12)”

Familia te condiționează și te influențează în alte feluri, de exemplu cu zicala „Armonia este o comoară, toleranța este excelență”. Membrii familiei te învață adesea: „Fii bun și nu te certa cu alții sau nu-ți face dușmani, fiindcă dacă-ți faci prea mulți dușmani, nu vei fi capabil să te impui în societate și, dacă există prea mulți oameni care te urăsc și îți vor răul, atunci nu vei fi în siguranță în societate. Vei fi mereu sub amenințare, iar supraviețuirea, statutul, familia, siguranța personală și chiar perspectivele de promovare în carieră îți vor fi puse în pericol și obstrucționate de oameni meschini. Așa că trebuie să înveți că «Armonia este o comoară, toleranța este excelență». Fii bun cu toată lumea, nu strica relații bune, nu spune ceva ce nu poți retracta mai târziu, evită să rănești mândria oamenilor și nu le da în vileag neajunsurile. Evită sau încetează să spui lucruri pe care oamenii nu vor să le audă. Fă doar complimente, pentru că nu strică niciodată să faci complimente cuiva. Trebuie să înveți să arăți toleranță și compromis atât în chestiuni importante, cât și în chestiuni mărunte, deoarece «Compromisul va face un conflict mult mai ușor de soluționat».” Gândește-te la asta, familia ta îți inculcă două idei și păreri în același timp. Pe de o parte, spune că trebuie să fii bun cu alții; pe de altă parte, spune că trebuie să fii tolerant, să nu vorbești neîntrebat și, dacă ai ceva de spus, să închizi gura până ajungi acasă și apoi să-i spui familiei tale. Sau, mai bine, să nu-i spui nimic familiei tale, pentru că nu știi cine ascultă – dacă se află vreodată secretul, nu-ți va fi bine. Pentru a te impune și a supraviețui în această societate, oamenii trebuie să învețe un lucru, și anume să stea în două luntri. Cu alte cuvinte, trebuie să fii alunecos și viclean. Nu poți spune pur și simplu ceea ce gândești. Dacă o faci, înseamnă că ești prost, nu deștept. Unii oameni nu se controlează și spun orice vor. Imaginează-ți un tip care face asta și ajunge să-și jignească șeful. Apoi, șeful îi face zile fripte, îi anulează prima și caută mereu să se certe cu el. În cele din urmă, nu mai poate suporta să lucreze acolo. Dacă demisionează, nu are alte mijloace de a-și câștiga traiul. Dar dacă nu demisionează, nu poate decât să suporte o slujbă pe care nu o mai poate suferi. Cum se numește atunci când te afli între ciocan și nicovală? „Blocat”, într-o situație dificilă. Apoi familia îl ceartă, spunând: „Meriți să fii abuzat, ar fi trebuit să-ți amintești că «Armonia este o comoară, toleranța este excelență»! Așa-ți trebuie pentru că nu te-ai controlat și ai trăncănit! Ți-am spus să ai tact și să te gândești cu atenție la ce spui, dar nu ai vrut, a trebuit să fii direct. Ai crezut că va fi atât de ușor să te pui cu șeful tău? Ai crezut că e atât de ușor să supraviețuiești în societate? Crezi mereu că pur și simplu ești direct. Ei bine, acum trebuie să înduri consecințele dureroase. Să-ți fie învățătură de minte! Pe viitor să faci bine să-ți amintești zicala «Armonia este o comoară, toleranța este excelență»!” Odată ce i s-a dat această lecție, el și-o amintește, gândindu-se: „Părinții mei chiar au avut dreptate să mă educe. Aceasta este o experiență de viață pătrunzătoare, o adevărată perlă de înțelepciune, nu pot continua să o ignor. Îmi ignor bătrânii pe riscul meu, așa că îmi voi aminti asta în viitor.” După ce ajunge să creadă în Dumnezeu și se alătură casei Lui, încă își amintește această zicală, „Armonia este o comoară, toleranța este excelență”, așa că dă binețe fraților și surorilor oricând îi întâlnește și face tot ce poate ca să le vorbească frumos. Conducătorul spune: „Sunt conducător de o vreme, dar nu am destulă experiență de muncă.” Așa că intervine cu un compliment: „Faci o treabă grozavă! Dacă nu ne-ai conduce, am simți că nu avem cui să-i cerem ajutorul.” Altcineva spune: „Am început să mă înțeleg și cred că sunt foarte înșelător.” Așa că răspunde: „Nu ești înșelător, ești foarte sincer, eu sunt cel care este înșelător.” Altcineva face o remarcă răutăcioasă față de el, iar el își spune: „N-am de ce să mă tem de astfel de remarci răutăcioase, pot rezista la lucruri mult mai rele. Indiferent cât de răutăcioase devin remarcile tale, pur și simplu mă voi preface că nu le-am auzit și voi continua să-ți fac complimente și să-mi dau silința să-ți intru în grații, pentru că niciodată nu strică să te complimentez.” Ori de câte ori i se cere să-și spună părerea sau să vorbească deschis în părtășie, nu vorbește sincer și păstrează această fațadă veselă și voioasă în fața tuturor. Cineva îl întreabă: „Cum de ești mereu atât de vesel și voios? Chiar ești pisica blândă care zgârie rău?” Iar el își spune: „De ani de zile sunt pisica blândă care zgârie rău și, în tot acel timp, nimeni nu a profitat niciodată de mine, așa că a devenit principiul meu de bază în relația cu lumea.” Oare nu este alunecos? (Ba da.) Unii s-au lăsat duși astfel de curent în societate timp de mulți ani și continuă să facă asta după ce vin în casa lui Dumnezeu. Nu spun niciodată o vorbă sinceră, nu vorbesc niciodată din inimă și nu vorbesc despre felul în care se înțeleg pe ei înșiși. Chiar și atunci când un frate sau o soră li se destăinuie, ei nu vorbesc sincer și nimeni nu-și poate da seama ce se întâmplă cu adevărat în mintea lor. Nu dezvăluie niciodată ce gândesc sau ce păreri au, mențin relații foarte bune cu toată lumea și nu știi ce fel de oameni sau ce fel de personalitate le place cu adevărat sau ce cred, în realitate, despre ceilalți. Dacă cineva îi întreabă ce fel de persoană este cutare, răspund: „Este credincios de mai bine de zece ani și este în regulă.” Despre oricine îi întrebi, vor răspunde că acea persoană este în regulă sau foarte bună. Dacă cineva îi întreabă: „Ai descoperit vreun neajuns sau defect la el?”, vor răspunde: „Până acum nu am găsit niciunul. Pe viitor, voi fi mai atent”, dar în sinea lor, își spun: „Îmi ceri să ofensez acea persoană, lucru pe care sigur nu-l voi face! Dacă-ți spun adevărul, iar el află, oare nu va deveni pur și simplu dușmanul meu? Familia mea îmi spune de mult să nu-mi fac dușmani, nu i-am uitat cuvintele. Mă crezi prost? Crezi că aș uita educația și condiționarea primită de la familia mea, doar pentru că ai avut părtășie despre două propoziții din adevăr? N-ai să vezi! Aceste zicale: «Armonia este o comoară, toleranța este excelență» și «Compromisul va face un conflict mult mai ușor de soluționat» nu m-au dezamăgit niciodată și sunt talismanele mele. Nu vorbesc despre defectele nimănui și, dacă mă provoacă cineva, îi arăt toleranță. N-ai văzut simbolul acela imprimat pe fruntea mea? E simbolul chinezesc pentru «toleranță», care este alcătuit din simbolul unui cuțit deasupra celui al unei inimi. Oricui face remarci răutăcioase îi arăt toleranță. Oricui mă emondează îi arăt toleranță. Ținta mea este să rămân în relații bune cu toată lumea, să le păstrez la nivelul acesta. Nu te ține de principii, nu fi atât de prost, nu fi rigid, trebuie să înveți să cedezi în funcție de circumstanțe! De ce crezi că trăiesc atât de mult țestoasele? Pentru că se ascund în carapace atunci când situația este dificilă, nu-i așa? În felul acesta, se pot proteja și pot trăi mii de ani. Așa se trăiește o viață îndelungată și așa trebuie să fie relația cu lumea.” Nu auzi astfel de oameni să rostească ceva adevărat sau sincer, iar adevăratele lor puncte de vedere și fundamentul comportamentului lor nu sunt niciodată dezvăluite. Ei se gândesc la aceste lucruri și le contemplă doar în inima lor, dar nimeni altcineva nu știe despre ele. O astfel de persoană este, în aparență, amabilă cu toată lumea, pare binevoitoare, nu rănește pe nimeni și nu face rău nimănui. Dar, de fapt, stă în două luntri și este alunecoasă. O astfel de persoană este mereu plăcută de câțiva oameni din biserică, pentru că nu face niciodată greșeli grave, nu se dă niciodată de gol, iar evaluarea din partea conducătorilor de biserică și a fraților și surorilor este aceea că se înțelege bine cu toată lumea. Este lipsită de entuziasm față de datoria ei, face doar ce i se cere. Este foarte ascultătoare și bine-crescută, nu rănește niciodată pe alții în conversații sau când gestionează lucrurile și nu profită niciodată în mod nedrept de nimeni. Nu vorbește de rău pe nimeni și nu judecă niciodată oamenii pe la spate. Cu toate acestea, niciun om nu știe dacă este sinceră când își îndeplinește datoria, ce crede despre alții sau despre el. După ce te gândești cu atenție, chiar simți că o astfel de persoană este cu adevărat puțin ciudată și dificil de înțeles și că, dacă o menții în funcție, asta ar putea provoca necazuri. Ce ar trebui să faci? E o decizie grea, nu-i așa? Când își îndeplinește datoria, poți vedea că-și face treaba, dar nu-i pasă niciodată de principiile pe care i le-a comunicat casa lui Dumnezeu. Face lucrurile cum îi place, de mântuială și le lasă așa, încercând doar să evite să facă vreo greșeală gravă. Drept urmare, nu-i poți găsi nicio vină sau nu poți identifica vreun defect. Face lucrurile perfect, dar ce gândește? Vrea să-și îndeplinească datoria? Dacă nu ar exista decretele administrative ale bisericii sau supraveghere din partea conducătorului bisericii sau a fraților și surorilor ei, oare această persoană s-ar putea asocia cu oameni răi? Ar putea să facă lucruri rele și să comită fapte rele împreună cu oamenii răi? Este foarte posibil și este capabilă s-o facă, dar încă nu a făcut-o. Un astfel de om este cel mai dificil tip și este piatra alunecoasă arhetipală sau o vulpe bătrână și vicleană. Nu poartă pică nimănui. Dacă cineva spune ceva ca să-l rănească sau dezvăluie o fire coruptă care îi lezează demnitatea, ce gândește el? „Voi arăta toleranță, n-o să te învinovățesc pentru asta, dar va veni ziua în care te vei face de râs!” Când acea persoană chiar este tratată sau se face de râs, se amuză în secret. Râde ușor de alți oameni, de conducători și de casa lui Dumnezeu, dar nu râde de el însuși. Pur și simplu nu știe ce probleme sau defecte are el însuși. Astfel de oameni sunt atenți să nu dezvăluie nimic ce i-ar putea răni pe ceilalți sau ce i-ar putea face pe ceilalți să-i vadă așa cum sunt, deși se gândesc la lucrurile acestea în inima lor. Pe când, atunci când e vorba de lucruri care îi pot amorți sau induce în eroare pe ceilalți, le exprimă liber și-i lasă pe oameni să le vadă. Astfel de oameni sunt cei mai prefăcuți și cel mai dificil de tratat. Deci ce fel de atitudine adoptă casa lui Dumnezeu față de astfel de oameni? Folosește-i dacă pot fi folosiți și îndepărtează-i dacă nu pot fi folosiți – acesta este principiul. De ce? Pentru că astfel de oameni sunt predestinați să nu urmărească adevărul. Sunt neîncrezători care-și bat joc de casa lui Dumnezeu, de frați și surori și de conducători, atunci când lucrurile nu merg cum trebuie. Ce rol joacă ei? Nu cumva rolul Satanei și al diavolilor? (Ba da.) Când le arată răbdare fraților și surorilor, aceasta nu este nici toleranță și nici iubire adevărată. O fac pentru a se proteja pe ei înșiși, a evita să-și facă dușmani și a se feri din calea pericolului. Nu-și tolerează frații și surorile pentru a-i proteja și n-o fac nici din iubire, cu atât mai puțin pentru că urmăresc adevărul și practică în conformitate cu adevărurile-principii. Atitudinea lor se centrează complet pe a se lăsa duși de val și a-i induce în eroare pe ceilalți. Astfel de oameni stau în două luntri și sunt alunecoși. Nu le place adevărul și nu-l urmăresc, în schimb, se lasă purtați de curent. E clar că această condiționare pe care astfel de oameni o primesc de la familia lor afectează grav metodele după care se comportă și gestionează lucrurile. Desigur, trebuie să spunem că aceste metode și principii de a relaționa cu lumea sunt inseparabile de umanitatea-esență a acestora. În plus, efectele de condiționare din partea familiei lor servesc doar pentru a le face acțiunile și mai pronunțate și concrete și pentru a le dezvălui complet natura-esență. Prin urmare, când înfruntă probleme fundamentale legate de bine și rău și în chestiuni care influențează interesele casei lui Dumnezeu, dacă astfel de oameni pot face alegerile potrivite și pot renunța la filosofiile pentru interacțiuni lumești pe care le au în inimile lor, precum „Armonia este o comoară, toleranța este excelență”, pentru a susține interesele casei lui Dumnezeu, a-și reduce fărădelegile și faptele rele înaintea lui Dumnezeu – cum le va fi de folos asta? Cel puțin, în viitor, când Dumnezeu va hotărî finalul fiecărei persoane, asta le va ușura pedeapsa și certarea de la Dumnezeu. Practicând în felul acesta, astfel de oameni nu au nimic de pierdut, ci doar de câștigat, nu-i așa? Dacă sunt făcuți să renunțe complet la filosofiile pentru interacțiuni lumești, nu le va fi ușor, pentru că asta le implică umanitatea-esență, iar acești oameni care sunt pietre alunecoase și sunt în două luntri nu acceptă deloc adevărul. Nu le este atât de simplu și ușor să renunțe la filosofiile satanice condiționate în ei de familiile lor, deoarece – chiar lăsând deoparte aceste efecte de condiționare din partea familiilor lor – ei înșiși sunt credincioși în filosofii satanice obsedați și le place această abordare față de relația cu lumea, care este una individuală și foarte subiectivă. Dar dacă astfel de oameni sunt deștepți – dacă renunță la câteva practici de acest fel pentru a proteja cum se cuvine interesele casei lui Dumnezeu, atât timp cât propriile interese nu le sunt amenințate sau afectate – atunci acela este, de fapt, un lucru bun pentru ei, fiindcă măcar le poate ușura sentimentul de vinovăție, poate reduce certarea de la Dumnezeu și chiar îi poate avantaja, astfel încât, în loc să-i certe, Dumnezeu îi recompensează și îi comemorează. Ce minunat ar fi! Nu ar fi un lucru bun? (Ba da.)

– Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (12)”

Cum te-a mai condiționat familia ta? De exemplu, părinții tăi îți spun adesea: „Dacă ai gura mare și vorbești în pripă, mai devreme sau mai târziu, vei avea necazuri! Trebuie să-ți amintești că «acela ce vorbește mult greșește mult»! Ce înseamnă asta? Înseamnă că dacă spui prea multe, sigur vei ajunge să gafezi. Oricare ar fi ocazia, nu vorbi în pripă – mai întâi, vezi ce spun toți ceilalți, înainte să zici ceva. Dacă ești de acord cu majoritatea, vei fi în siguranță. Dar dacă încerci mereu să te faci remarcat, vorbești tot timpul în pripă și-ți dezvălui punctul de vedere, fără să știi ce cred superiorul tău, șeful tău sau toți cei din jurul tău și apoi se dovedește că superiorul sau șeful tău nu gândește la fel, atunci ei îți vor face zile fripte. Poate să iasă ceva bun din asta? Copil naiv, trebuie să ai grijă în viitor! Cel ce vorbește mult greșește mult. Doar amintește-ți asta și nu vorbi în pripă! Gurile sunt pentru a mânca și a respira, a-ți linguși superiorii și a încerca să le faci pe plac celorlalți, nu sunt pentru a spune adevărul. Trebuie să-ți alegi cuvintele cu înțelepciune, să întrebuințezi trucuri și metode și să-ți folosești creierul. Exact înainte să-ți iasă cuvintele din gură, înghite-le și repetă-le în mintea ta, așteptând momentul potrivit înainte să le spui. Ceea ce spui de fapt ar trebui să depindă și de situație. Dacă începi să-ți spui părerea, dar apoi observi că oamenii nu o primesc bine sau că reacția lor nu este pozitivă, înainte să continui, oprește-te acolo și gândește-te cum să o spui într-un mod care să-i mulțumească pe toți. Asta ar face un copil deștept. Dacă faci asta, vei fi ferit de necazuri și toată lumea te va plăcea. Și dacă toată lumea te place, nu va fi asta în favoarea ta? Nu-ți va crea mai multe oportunități pe viitor?” Familia ta te condiționează spunându-ți nu numai cum să dobândești o reputație bună, cum să răzbești în viață și cum să te impui printre ceilalți, dar și cum să-i înșeli prin aparențe și să nu spui adevărul și cu atât mai puțin tot ce este în mintea ta. Unii oameni, care au avut necazuri după ce au spus adevărul, își amintesc cum familia lor le spunea zicala: „Cel ce vorbește mult greșește mult” și trag învățăminte din ea. După aceea, devin tot mai dispuși să practice această zicală și o transformă în mottoul lor. Alții nu au avut necazuri, ci acceptă sincer condiționarea din partea familiei lor în această privință și tot timpul pun în practică această zicală, cu orice ocazie. Cu cât o pun mai mult în practică, cu atât mai mult cred că „Părinții și bunicii mei sunt foarte buni cu mine, toți sunt sinceri cu mine și-mi vor binele. Sunt atât de norocos că mi-au spus această zicală, «Cel ce vorbește mult greșește mult», altfel aș avea adesea necazuri din cauza gurii mele mari și foarte mulți oameni mi-ar face zile fripte sau mi-ar arunca priviri disprețuitoare, sau m-ar ridiculiza și și-ar bate joc de mine. Această zicală este foarte folositoare și benefică!” Punând în practică această zicală, ei câștigă o mulțime de beneficii tangibile. Desigur, atunci când vin înaintea lui Dumnezeu, cred în continuare că această zicală este un lucru foarte folositor și benefic. Ori de câte ori un frate sau o soră are părtășie deschisă despre propria stare, corupție sau experiență și cunoaștere, și ei vor să aibă părtășie și să fie oameni direcți și deschiși și vor și ei să vorbească sincer despre ceea ce gândesc sau știu în inima lor, ca să-și aline temporar starea de spirit, care le-a fost înăbușită atât de mulți ani sau ca să câștige o anumită libertate și eliberare. Dar imediat ce-și amintesc lucrurile cu care părinții îi pisează tot timpul, și anume „«Cel ce vorbește mult greșește mult.» Nu vorbi în pripă, ascultă în loc să vorbești, învață să-i asculți pe ceilalți.”, își înghit vorbele. Când termină toată lumea de vorbit, ei nu spun nimic, ci se gândesc în sinea lor: „Grozav! Foarte bine că n-am spus nimic de data asta, pentru că odată ce-aș fi spus ce gândesc, toți și-ar fi putut forma păreri despre mine și aș fi putut să pierd ceva. E grozav să nu spui nimic, poate că, în felul acesta, toți vor continua să creadă că sunt onest și nu atât de înșelător, ci doar o persoană taciturnă prin natura ei și, prin urmare, nu un om care uneltește sau care este foarte corupt și mai ales nu un om care are noțiuni despre Dumnezeu, ci unul care este simplu și deschis. Nu e un lucru rău ca oamenii să se gândească astfel la mine, așa că de ce ar trebui să spun ceva? Chiar văd anumite rezultate când urmez zicala «Cel ce vorbește mult greșește mult», așa că voi continua să acționez în felul acesta.” Când urmează această zicală, se simt bine, mulțumiți, așa că rămân tăcuți o dată, de două ori și continuă așa până când, într-o zi, au foarte multe cuvinte nerostite și vor să se destăinuie în fața fraților și surorilor, dar simt că au gura pecetluită și legată și nu pot rosti nicio propoziție. De vreme ce nu le pot spune fraților și surorilor, decid să încerce să-I vorbească lui Dumnezeu, așa că îngenunchează înaintea Lui și spun: „Dumnezeule, am ceva să-Ți spun… Sunt…” Dar deși s-au gândit la acest lucru în sufletul lor, nu știu cum să-l spună, nu-l pot exprima, de parcă ar fi amuțit complet. Nu știu cum să aleagă cuvintele potrivite sau chiar cum să formuleze o propoziție. Atât de mulți ani de sentimente reprimate îi fac să se simtă complet înăbușiți și să creadă că duc o viață întunecată și sordidă, iar atunci când se hotărăsc să-I spună lui Dumnezeu ce este în sufletul lor și să-și reverse sentimentele, nu-și găsesc cuvintele și nu știu de unde să înceapă sau cum s-o spună. Nu sunt niște nenorociți? (Ba da, sunt.) Atunci de ce nu au nimic să-I spună lui Dumnezeu? Ei doar se prezintă. Vor să-I spună lui Dumnezeu ce este în inima lor, dar nu-și găsesc cuvintele și, în cele din urmă, tot ce pot rosti este: „Dumnezeule, Te rog, dă-mi cuvintele pe care se cuvine să le spun!” Iar El răspunde: „Sunt atât de multe lucruri pe care se cuvine să le spui, dar nu vrei, și nu le spui când ai ocazia, așa că voi lua înapoi tot ce ți-am dat. Nu-ți voi da acele lucruri, nu le meriți.” Abia atunci simt că au pierdut multe în ultimii ani. Deși consideră că au dus o viață demnă și s-au legat strâns și s-au împachetat perfect, când văd că frații și surorile lor au avut în tot acest timp ceva de câștigat și când îi văd vorbind despre experiențele lor, fără remușcări și discutând deschis despre corupția lor, acești oameni își dau seama că ei înșiși nu pot spune nici măcar o propoziție și că nu știu cum. Cred în Dumnezeu de foarte mulți ani și vor să spună ceea ce știu despre ei înșiși, să discute cum au experimentat cuvintele lui Dumnezeu și cum au fost expuși la ele și să primească o anumită luminare și puțină lumină de la Dumnezeu, să câștige ceva. Însă, din nefericire, întrucât se agață prea des de părerea că „acela ce vorbește mult greșește mult” și sunt limitați și controlați adesea de această idee, au trăit atât de mulți ani pentru această zicală, nu au primit luminarea sau iluminarea de la Dumnezeu și încă sunt săraci, demni de milă și cu mâna goală când vine vorba de pătrunderea în viață. Au practicat această zicală și idee până la perfecțiune și au ascultat de ea întru totul, dar, deși cred în Dumnezeu de foarte mulți ani, nu au câștigat nimic din adevăr și rămân săraci și orbi. Dumnezeu le-a dat guri, dar ei nu pot să aibă deloc părtășie despre adevăr și nici nu pot să vorbească despre sentimentele și cunoștințele lor, cu atât mai puțin să comunice cu frații și surorile lor. Și mai jalnic este că ei nu au nici măcar capacitatea de a vorbi cu Dumnezeu și au pierdut o astfel de capacitate. Nu sunt niște nenorociți? (Ba da, sunt.) Nenorociți și jalnici. Nu-i așa că nu-ți place să vorbești? Nu te temi mereu că acela care vorbește mult greșește mult? Atunci nu ar trebui să spui nimic niciodată. Îți ascunzi cele mai intime gânduri și ceea ce ți-a dat Dumnezeu, suprimând aceste lucruri, sigilându-le și împiedicându-le să scape. Te temi tot timpul să nu fii umilit, să nu te simți amenințat, să nu fii văzut așa cum ești și te temi mereu că nu vei mai fi o persoană perfectă, onestă și bună în ochii celorlalți, așa că te retragi în carapace și nu spui nimic despre adevăratele tale gânduri. Și, în final, ce se întâmplă? Devii mut în toate sensurile cuvântului. Cine ți-a făcut un asemenea rău? În esență, condiționarea din partea familiei tale a fost cea care ți-a făcut rău. Însă, din perspectiva ta, ai ales să crezi că această condiționare din partea familiei tale este corectă și nu crezi că lucrurile pe care Dumnezeu le cere de la tine sunt pozitive, din cauză că îți place să trăiești după filosofii satanice. Alegi să privești efectul de condiționare pe care familia îl exercită asupra ta drept un lucru pozitiv și să vezi cuvintele, cerințele, aprovizionarea, ajutorul și învățăturile de la Dumnezeu drept lucruri de care să te ferești, lucruri negative. Prin urmare, indiferent câte lucruri ți-a oferit Dumnezeu la început, fiindcă te-ai ferit și ai refuzat toți acești ani, rezultatul final este că Dumnezeu ia tot înapoi și nu-ți dă nimic, pentru că nu meriți. Deci, înainte să se ajungă la asta, ar trebui să renunți la efectul de condiționare pe care familia îl exercită asupra ta în această privință și să nu accepți ideea eronată că „Acela care vorbește mult greșește mult”. Această zicală te face mai închis, mai insidios și mai ipocrit. Acest lucru este în totală antiteză și contrar cerinței lui Dumnezeu ca oamenii să fie onești, direcți și deschiși. În calitate de credincios în Dumnezeu și discipol al Lui, ar trebui să fii hotărât să urmărești adevărul. Iar atunci când ești hotărât să urmărești adevărul, ar trebui să fii hotărât să renunți la ceea ce-ți închipui că sunt efectele de condiționare bune pe care familia le exercită asupra ta – nu ar trebui să stai pe gânduri. Indiferent ce efecte de condiționare exercită familia asupra ta, indiferent cât de bune sau benefice sunt pentru tine, indiferent cât de mult te protejează, ele vin de la oameni și de la Satana și ar trebui să renunți la ele. Deși cuvintele lui Dumnezeu și cerințele Lui de la oameni s-ar putea să fie în conflict cu efectele de condiționare din partea familiei tale sau s-ar putea chiar să-ți afecteze interesele și să-ți ia drepturile și, chiar dacă tu crezi că nu te protejează și sunt, în schimb, menite să te rușineze și să te facă de râs, tot ar trebui să le privești ca pe niște lucruri pozitive, pentru că vin de la Dumnezeu, sunt adevărul și ar trebui să le accepți. Dacă lucrurile pe care familia ta le-a condiționat în tine îți influențează gândirea și comportamentul, perspectiva asupra existenței și calea pe care o urmezi, atunci ar trebui să renunți la ele și să nu te agăți de ele. În schimb, ar trebui să le înlocuiești cu adevărurile corespunzătoare de la Dumnezeu și, făcând asta, ar trebui să discerni și să recunoști mereu problemele inerente și esența acestor lucruri pe care familia ta le-a condiționat în tine și apoi să acționezi și să practici urmând cuvintele lui Dumnezeu întocmai, practic și cu adevărat. Să accepți idei, păreri despre oameni și lucruri și principii de practică venite de la Dumnezeu – aceasta este responsabilitatea legată de datoria unei ființe create și ceea ce ar trebui să facă o ființă creată, iar aceasta este, de asemenea, ideea și părerea pe care o ființă creată ar trebui s-o aibă.

– Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (12)”

Familia exercită un alt fel de efect de condiționare. De exemplu, membrii familiei tale îți spun mereu: „Nu fi un om care se remarcă prea mult din mulțime, trebuie să te stăpânești și să fii reținut în cuvintele și acțiunile tale, precum și în talentele, abilitățile, IQ-ul personal și așa mai departe. Nu fi acea persoană care se face remarcată. Așa cum spune zicala: «Pasărea care iese din cuib este împușcată» și «Grinda care iese de sub streașină putrezește prima». Dacă vrei să te protejezi și să ai un loc stabil și pe termen lung în grupul de care aparții, nu fi pasărea care iese din cuib, ar trebui să te stăpânești și să nu aspiri să te ridici deasupra tuturor. Gândește-te la paratrăsnet, care este primul lucru lovit într-o furtună, pentru că fulgerul lovește punctul cel mai înalt; iar când bate vântul cu putere, cel mai înalt copac este primul lovit cu toată forța și doborât de vânt; iar când vremea este rece, muntele cel mai înalt este primul care îngheață. E la fel și cu oamenii – dacă te remarci mereu dintre ceilalți și atragi atenția, iar Partidul te observă, se va gândi serios să te pedepsească. Nu fi pasărea care iese din cuib, nu zbura singur. Ar trebui să rămâi în stol. Altfel, dacă se formează vreo mișcare socială de protest în jurul tău, ai fi primul pedepsit, pentru că ești pasărea care iese în evidență. Nu fi conducător sau lider de grup în biserică. Altfel, în cazul în care apar pierderi în lucrare sau probleme în casa lui Dumnezeu, în calitate de conducător sau supraveghetor, vei fi primul luat în vizor. Așadar, nu fi pasărea care iese din cuib, pentru că pasărea care iese din cuib este împușcată. Trebuie să înveți să-ți bagi capul între umeri și să te ascunzi ca o țestoasă.” Îți amintești aceste cuvinte de la părinții tăi, iar când vine momentul să se aleagă un conducător, refuzi funcția, spunând: „O, nu pot s-o fac! Am familie și copii, sunt prea ocupat cu ei. Nu pot fi conducător. Voi ar trebui s-o faceți, nu mă alegeți pe mine.” Presupunând că ești ales conducător oricum, tot ești reticent. Spui: „Mă tem că trebuie să demisionez. Fiți voi conducători, vă ofer tuturor șansa asta. Vă las să preluați funcția, eu mă retrag.” În sinea ta, te gândești: „Ha! «Pasărea care iese din cuib este împușcată.» Cu cât urci mai sus, cu atât cazi mai tare și ești singur în vârf. Te las să fii conducător, iar după ce ești ales, va veni ziua când te vei face de râs. Nu vreau să fiu conducător niciodată, nu vreau să urc pe scara socială, ceea ce înseamnă că n-o să cad de la mare înălțime. Gândește-te: n-a fost cutare demis din funcția de conducător? După ce a fost demis, a fost exclus – n-a mai avut nici șansa de a fi un credincios obișnuit. Este un exemplu perfect al acelor zicale: «Pasărea care iese din cuib este împușcată» și «Grinda care iese de sub streașină putrezește prima». N-am dreptate? N-a fost pedepsit? Oamenii trebuie să învețe să se protejeze, altfel pentru ce au creier? Dacă ai un creier în cap, trebuie să-l folosești ca să te protejezi. Unii oameni nu pot vedea clar această problemă, dar așa stau lucrurile în societate și în orice grup de oameni – «Pasărea care iese din cuib este împușcată». Vei fi foarte bine privit cât ieși în evidență, până în momentul în care ești împușcat. Atunci îți vei da seama că oamenii care se pun în prima linie își primesc răsplata, mai devreme sau mai târziu.” Acestea sunt învățăturile serioase din partea părinților și a familiei tale și, de asemenea, glasul experienței, înțelepciunea lor de viață distilată, pe care ți-o șoptesc la ureche fără rezerve. Ce vreau să spun prin „ți-o șoptesc la ureche”? Vreau să spun că, într-o zi, mama ta îți spune la ureche: „Îți zic eu, dacă e un lucru pe care l-am învățat în viața asta este acela că «Pasărea care iese din cuib este împușcată», ceea ce înseamnă că dacă cineva iese prea mult în evidență sau atrage prea multă atenție, probabil că va fi pedepsit pentru asta. Vezi cât de supus și inocent e tatăl tău acum, asta pentru că a fost pedepsit într-o campanie de suprimare. Tatăl tău are talent literar, poate să scrie și să țină discursuri, are abilități de lider, dar s-a remarcat prea mult din mulțime și a ajuns să fie pedepsit în campanie. Cum se face că, de atunci, tatăl tău nu vorbește niciodată despre a fi un oficial din guvern sau o persoană publică? Acesta este motivul. Îți vorbesc din inimă și îți spun adevărul. Trebuie să asculți și să ții minte bine. Nu uita, trebuie să ții minte asta oriunde te duci. Acesta este cel mai bun lucru pe care ți-l pot da, ca mamă.” După aceea, îți amintești cuvintele ei și, de câte ori îți amintești zicala „Pasărea care iese din cuib este împușcată”, te gândești la tatăl tău și, de fiecare dată când o faci, te gândești la această zicală. Tatăl tău a fost cândva o pasăre care a ieșit din cuib și a fost împușcată, iar acum înfățișarea lui înfrântă și descurajată te-a impresionat puternic. Așadar, de fiecare dată când vrei să te faci remarcat, când vrei să spui ce gândești, când vrei să-ți îndeplinești sincer datoria în casa lui Dumnezeu, îți vine în minte din nou sfatul din suflet șoptit la ureche de mama ta – „Pasărea care iese din cuib este împușcată”. Așadar, încă o dată dai înapoi, gândindu-te: „Nu-mi pot arăta talentele sau abilitățile speciale, trebuie să mă stăpânesc și să le înăbuș. Cât despre îndemnul lui Dumnezeu pentru oameni de a-și îndeplini datoria din toată inima, toată mintea și cu toată forța, trebuie să practic aceste cuvinte cu moderație și să nu ies în evidență străduindu-mă prea mult. Dacă fac asta și mă remarc conducând lucrarea bisericii, ce mă fac dacă ceva merge prost cu lucrarea casei lui Dumnezeu și sunt tras la răspundere? Cum ar trebui să-mi asum această răspundere? Oare voi fi îndepărtat? Oare voi deveni un țap ispășitor, pasărea care a ieșit din cuib? În casa lui Dumnezeu, e greu să-ți dai seama cum vor evolua aceste lucruri. Așadar, indiferent ce fac, trebuie neapărat să-mi las o cale de scăpare, trebuie neapărat să învăț să mă protejez și să mă asigur că sunt complet acoperit înainte să vorbesc și să acționez. Acesta este cel mai înțelept mod de acțiune, pentru că, așa cum zice mama, «Pasărea care iese din cuib este împușcată».” Această zicală este sădită adânc în inima ta și are, de asemenea, o influență profundă asupra vieții tale cotidiene. Desigur, mai grav este că îți afectează atitudinea față de îndeplinirea datoriei. Nu există probleme serioase aici? Prin urmare, oricând îți îndeplinești datoria și vrei să te sacrifici sincer și să-ți folosești, din toată inima, întreaga forță, această zicală – „Pasărea care iese din cuib este împușcată” – te oprește mereu din drum, iar în cele din urmă alegi mereu să-ți lași o marjă de libertate și loc de manevră și îți faci datoria doar într-un mod calculat, după ce îți lași o portiță de scăpare. Nu am dreptate? Condiționarea din partea familiei tale în această privință te protejează în cea mai mare măsură să nu fii dat în vileag și tratat? Pentru tine este un alt talisman, nu-i așa? (Ba da.)

– Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (12)”

Cel mai probabil, condiționarea din partea familiei implică mult mai multe reguli ale jocului, de comportament și de relaționare cu lumea. De exemplu, părinții spun adesea: „Omul nu ar trebui să intenționeze niciodată să le facă rău altora, dar ar trebui să se păzească mereu de răul pe care alții i l-ar putea face; ești prea nesăbuit și credul.” Părinții repetă adesea astfel de cuvinte și chiar și bătrânii te cicălesc adesea, spunând: „Fii un om bun, nu le face rău celorlalți, dar păzește-te mereu de răul pe care ei ți l-ar putea face. Toți oamenii sunt răi. Ți s-ar putea părea că, la suprafață, cineva îți spune lucruri frumoase, dar nu știi ce gândește. Inimile oamenilor sunt de inscrutabile și când desenezi un tigru, îi arăți pielea, dar nu și oasele; când cunoști o persoană, poate că îi cunoști chipul, dar nu și sufletul.” Există o parte corectă a acestor fraze? În sens literal, nu este nimic în neregulă cu ele. Nu se poate ști ce gândește cu adevărat un om, dacă inima lui este crudă sau bună. E imposibil să vezi în sufletul unei persoane. Semnificația acestor fraze este aparent corectă, dar sunt numai un fel de doctrine. Care este principiul de relaționare cu lumea pe care oamenii îl dobândesc, în cele din urmă, din aceste două fraze? Acela că „Omul nu ar trebui să intenționeze niciodată să le facă rău altora, dar ar trebui să se păzească mereu de răul pe care alții i l-ar putea face”. Asta e ceea ce spune generația mai în vârstă. Părinții și bătrânii spun adesea acest lucru și te sfătuiesc constant, spunându-ți: „Ai grijă, nu fi nesăbuit și nu dezvălui tot ce este în inima ta. Învață să te păzești și fii vigilent. Nu dezvălui cine ești cu adevărat și ce se află în inima ta nici măcar prietenilor buni. Nu-ți risca viața pentru ei.” Este corect acest avertisment din partea bătrânilor tăi? (Nu, învață oamenii căi înșelătoare.) Teoretic, are o țintă inițială bună: să te protejeze, să te împiedice să ajungi în situații periculoase, să te ferească să nu fii rănit sau înșelat de ceilalți, să-ți protejeze interesele fizice, siguranța personală și viața. Scopul este să te ferească de necazuri, de procese și de ispite și să-ți permită să trăiești fiecare zi în pace, liniște și fericire. Ținta primară a părinților și bătrânilor tăi este pur și simplu să te protejeze. Cu toate acestea, felul în care te protejează, principiile pe care te sfătuiesc să le urmezi și gândurile pe care ți le insuflă nu sunt deloc corecte. Deși ținta lor primară este corectă, gândurile pe care ți le insuflă te conduc inconștient la o extremă. Gândurile pe care ți le insuflă devin principiile și bazele după care relaționezi cu lumea. Când interacționezi cu colegii de clasă, cu colegii de muncă, cu partenerii de lucru, cu superiorii și cu orice fel de persoană din societate, cu oameni din toate categoriile sociale, aceste gânduri protectoare insuflate de părinții tăi devin, în mod inconștient, talismanul și principiul tău fundamental oricând abordezi chestiuni care implică relații interpersonale. Ce principiu este acesta? Este următorul: nu-ți voi face rău, dar trebuie să fiu precaut tot timpul față de tine, ca să nu mă păcălești sau să mă înșeli, să evit necazurile sau procesele, să nu-mi las familia să dea faliment și oamenii din familia mea să-și găsească sfârșitul și să nu ajung la închisoare. Dacă trăiești sub controlul unor astfel de gânduri și puncte de vedere, dacă trăiești în acest grup social, cu o astfel de atitudine față de relaționarea cu lumea, nu poți decât să te deprimi mai mult, să fii mai epuizat și mai obosit atât în minte, cât și în trup. Prin urmare, devii și mai potrivnic și mai ostil față de această lume și omenire, disprețuindu-le și mai mult. Disprețuindu-i pe ceilalți, începi să te desconsideri, simțind că nu trăiești într-un mod care seamănă cu cel al unei persoane, ci mai degrabă duci o viață obosită și deprimată. Pentru a nu fi rănit de alții, trebuie să fii mereu vigilent, să faci și să spui lucruri împotriva voinței tale. Când urmărești să-ți protejezi interesele și siguranța personală, porți o mască în toate aspectele vieții și te deghizezi, neîndrăznind niciodată să spui un cuvânt adevărat. În această situație, în aceste condiții de supraviețuire, sinele tău nu poate găsi eliberare sau libertate. Adesea, ai nevoie de cineva care nu este un pericol pentru tine și care nu-ți va amenința niciodată interesele, cineva căruia îi poți împărtăși cele mai tainice gânduri și frustrări, fără să-ți asumi responsabilitatea pentru cuvintele tale și fără să-ți atragi ridiculizare, remarci ironice, batjocură sau consecințe. Într-o situație în care gândul și punctul de vedere că „Omul nu ar trebui să intenționeze niciodată să le facă rău altora, dar ar trebui să se păzească mereu de răul pe care alții i l-ar putea face” este principiul tău de relaționare cu lumea, în sinea ta, ești plin de frică și nesiguranță. În mod firesc, te simți deprimat, incapabil să găsești eliberare și ai nevoie de cineva care să te aline și căruia să i te poți confesa. Prin urmare, judecând după aceste aspecte, deși principiul de relaționare cu lumea pe care l-ai învățat de la părinții tăi, „Omul nu ar trebui să intenționeze niciodată să le facă rău altora, dar ar trebui să se păzească mereu de răul pe care alții i l-ar putea face”, poate să te protejeze cu succes, este o lamă cu două tăișuri. Deși îți protejează, într-o anumită măsură, interesele fizice și siguranța personală, te și deprimă și te face să te simți nefericit, incapabil să găsești eliberare și chiar te face să te simți și mai dezamăgit de lumea asta și de omenire. În același timp, în adâncul inimii, începi să fii vag deranjat de faptul că te-ai născut într-o epocă atât de rea, printre niște oameni atât de răi. Nu poți înțelege de ce oamenii trebuie să trăiască, de ce viața este atât de epuizantă, de ce oamenii trebuie să poarte o mască și să se deghizeze oriunde merg, sau de ce trebuie mereu să te păzești de ceilalți, de dragul propriilor interese. Îți dorești să poți spune adevărul, dar nu poți, din cauza consecințelor. Vrei să fii un om adevărat, să vorbești și să te comporți în mod deschis, să eviți să fii josnic sau să faci fapte josnice și rușinoase în secret, trăind numai în întuneric, dar nu poți face nimic din toate astea. De ce nu poți duce o viață integră? Când reflectezi la acțiunile tale din trecut, simți un dispreț vag. Urăști și detești această tendință rea și această lume rea și, în același timp, te detești profund și disprețuiești persoana în care te-ai transformat. Totuși, nu poți face nimic. Deși părinții tăi, prin cuvintele și acțiunile lor, ți-au transmis acest talisman, asta tot te face să simți că vieții tale îi lipsește fericirea sau un sentiment de siguranță. Când simți această lipsă de fericire, siguranță, integritate și demnitate, îți dai seama că le ești și recunoscător părinților tăi pentru că ți-au dat acest talisman, dar le și porți pică pentru lanțurile pe care ți le-au pus. Nu înțelegi de ce părinții ți-au spus să te comporți astfel, de ce trebuie să te porți așa ca să obții o poziție sigură în societate, să te integrezi în acest grup social și să te protejezi. Deși este un talisman, este și un fel de cătușă, care te face să simți atât iubire, cât și ură în inima ta. Dar ce poți face? Nu ai calea corectă în viață, nimeni nu-ți spune cum să trăiești sau cum să abordezi lucrurile care ți se întâmplă și nimeni nu-ți spune dacă ceea ce faci este corect sau greșit, sau cum ar trebui să mergi pe calea care ți se așterne la picioare. Nu poți decât să treci prin confuzie, ezitare, durere și neliniște. Acestea sunt consecințele filosofiei pentru interacțiuni lumești, care ți-a fost insuflată de părinții și familia ta, motiv pentru care cea mai simplă dorință a ta, cea de a fi o persoană simplă, dorința de a fi capabil să te comporți integru, fără să recurgi la aceste mijloace de a relaționa cu lumea, nu se poate îndeplini. Poți trăi numai într-o manieră josnică, făcând compromisuri și trăind de dragul reputației tale, încercând să devii deosebit de feroce pentru a te păzi de alți oameni, pretinzând că ești feroce, mare și tare, puternic și extraordinar, ca să nu fii hărțuit. Poți trăi numai în felul acesta, împotriva voinței tale, ceea ce te face să te detești, dar nu ai de ales. Întrucât nu ai capacitatea sau calea de a scăpa de aceste moduri și strategii de relaționare cu lumea, nu poți decât să te lași manipulat de aceste gânduri pe care familia și părinții le-au condiționat în tine. Oamenii sunt amăgiți și controlați de gândurile insuflate de părinții și de familiile lor în timpul acestui proces inconștient, pentru că nu înțeleg adevărul sau cum ar trebui să trăiască, așa că nu pot decât să lase lucrurile în voia sorții. Deși conștiința lor mai are puțină simțire, sau au chiar și o mică dorință de a trăi o asemănare umană, de a se înțelege și a concura corect cu ceilalți, indiferent ce dorințe ar avea, nu pot scăpa de condiționarea și controlul diverselor gânduri și puncte de vedere care provin de la familia lor și, în cele din urmă, nu pot decât să se întoarcă la gândul și punctul de vedere condiționat în ei de familie, că „Omul nu ar trebui să intenționeze niciodată să le facă rău altora, dar ar trebui să se păzească mereu de răul pe care alții i l-ar putea face”, pentru că nu au altă cale – nu au de ales. Toate acestea sunt provocate de lipsa oamenilor de înțelegere a adevărului și de eșecul lor de a-l obține.

– Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (14)”

De ce nu sunt aceste culturi tradiționale adevărul? La ce se reduce totul este că aceste lucruri sunt idei care apar după ce omenirea a fost coruptă de Satana. Ele nu provin de la Dumnezeu. Sunt întinate cu câteva dintre închipuirile și noțiunile oamenilor și, mai mult decât atât, sunt consecințele coruperii omenirii de către Satana. Satana exploatează idei, păreri și tot felul de zicale și argumente ale omenirii corupte, pentru a limita și corupe gândirea oamenilor. Dacă, pentru a-i induce în eroare pe oameni, Satana ar folosi unele lucruri care sunt în mod evident, absurde, ridicole și greșite, atunci oamenii ar avea discernământ; ar fi capabili să distingă ce e corect și ce e greșit și ar folosi acest discernământ pentru a nega și a condamna aceste lucruri. Astfel, aceste învățături nu ar rezista scrutării. Totuși, atunci când Satana, pentru a-i condiționa și influența pe oameni și pentru a le inculca lucruri, folosește unele idei și teorii care sunt în conformitate cu noțiunile și închipuirile oamenilor și despre care crede că vor rezista la scrutare atunci când sunt rostite cu voce tare, omenirea este indusă în eroare ușor, iar aceste zicale sunt, de asemenea, ușor acceptate și răspândite de oameni și, astfel, ele dăinuie de la generație la generație, chiar până în prezent. Luați, de exemplu, câteva povești despre eroi chinezi, cum ar fi poveștile patriotice despre Yue Fei, generalii din familia Yang și Wen Tianxiang. Cum se face că aceste idei au fost transmise până în ziua de azi? Dacă privim lucrurile din perspectiva oamenilor, în fiecare epocă există un tip de persoană sau un tip de conducător care folosește constant aceste exemple și folosește ideile și spiritul acestor personaje pentru a învăța generație după generație de oameni, astfel încât generație după generație de oameni să îi accepte domnia cu supunere și docilitate și pentru ca el să poată guverna ușor generație după generație de oameni și să-și facă domnia mai stabilă. Vorbind despre devotamentul nesăbuit al lui Yue Fei și despre generalii din familia Yang, precum și despre spiritul patriotic al lui Wen Tianxiang sau Qu Yuan, își educă supușii și le transmite o singură regulă, aceea că trebuie să se comporte cu loialitate – asta ar trebui să aibă o persoană cu un caracter moral nobil. Loialitate în ce măsură? În măsura în care „Când împăratul le poruncește funcționarilor săi să moară, ei nu au de ales decât să moară” și „Un supus loial nu poate sluji la doi regi” – aceasta este altă zicală pe care o venerează. Îi venerează și pe cei care își iubesc țara. Să-ți iubești țara înseamnă să iubești ce anume sau pe cine? Să iubești ținutul? Să iubești oamenii din el? Și ce este o țară? (Conducătorii.) Conducătorii sunt reprezentanții țării. Dacă spui: „Iubirea pentru țara mea este de fapt iubirea pentru orașul meu natal și pentru părinții mei. Nu vă iubesc pe voi, conducătorii!”, atunci se vor înfuria. Dacă spui: „Iubirea pentru țara mea este iubirea pentru conducători, din adâncul inimii mele”, atunci vor accepta asta și vor aproba o astfel de iubire; dacă îi faci să înțeleagă și le spui clar că nu pe ei îi iubești, atunci nu vor aproba. Pe cine reprezintă conducătorii, de-a lungul epocilor? (Pe Satana.) Îl reprezintă pe Satana, sunt membrii ai bandei Satanei și sunt diavoli. Le este imposibil să-i educe pe oameni să I se închine lui Dumnezeu, să I se închine Creatorului. Le este imposibil să facă asta. În schimb, le spun oamenilor despre conducător că este fiul cerurilor. Ce înseamnă „fiul cerurilor”? Înseamnă că Cerurile îi acordă putere cuiva, iar apoi această persoană este numită „fiul cerurilor” și are puterea de a domni asupra tuturor oamenilor de sub cer. Este aceasta o idee care le este inculcată oamenilor de către conducători? (Da.) Când o persoană devine fiul cerurilor, acest lucru este hotărât de Ceruri, iar voia Cerurilor este cu ea, așa că oamenii ar trebui să accepte necondiționat domnia acelei persoane, indiferent de tipul de domnie. Ceea ce le inculcă oamenilor este această idee, care te face să o accepți pe acea persoană drept fiul cerurilor, pe baza faptului că recunoști existența Cerurilor. De ce te face să o accepți pe acea persoană drept fiul cerurilor? Nu ca să te facă să recunoști că Cerurile există sau că există un Dumnezeu sau că există un Creator, ci ca să te facă să accepți tocmai faptul că această persoană este fiul cerurilor și că, întrucât este fiul cerurilor, născut din existența voii Cerurilor, oamenii ar trebui să-i accepte domnia – acestea sunt tipul de idei pe care le inculcă. În spatele tuturor acestor idei care s-au dezvoltat de la începutul omenirii și până în ziua de azi – dacă ceea ce disecăm sunt fraze și expresii care conțin aluzii sau proverbe populare și zicale obișnuite care sunt complet lipsite de aluzii – se află legăturile Satanei și inducerea în eroare a omenirii de către Satana, precum și definiția falsă pe care omenirea coruptă o dă acestor idei în sine. Ce influență are această definiție falsă asupra omenirii în perioadele ulterioare? Este bună, pozitivă sau negativă? (Negativă.) Este fundamental negativă. Luați, de exemplu, zicalele: „Să dormi pe vreascuri și să lingi fiere” și „Să-ți ascunzi lumina și să-ți aduni puterile în întuneric” și „Îndură umilirea și poartă o povară grea” și „Nu renunța niciodată”, precum și „Prefă-te că faci un lucru în timp ce faci altul” – ce influență au aceste zicale asupra omenirii în perioadele următoare? Mai exact, aceea că, odată ce oamenii acceptă aceste idei din cultura tradițională, fiecare generație succesivă de oameni se îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu și de creația și mântuirea oamenilor de către Dumnezeu și de lucrarea planului Său de gestionare. Odată ce oamenii acceptă aceste păreri greșite din cultura tradițională, simt tot mai mult că destinul uman ar trebui să fie în mâinile lor și că fericirea trebuie să fie creată cu mâinile lor și că șansele sunt păstrate pentru cei care sunt pregătiți, ceea ce determină omenirea să-L nege tot mai mult pe Dumnezeu și suveranitatea Lui și să trăiască sub puterea Satanei. Dacă faci o comparație între lucrurile despre care le place să vorbească oamenilor din epoca modernă și lucrurile despre care le plăcea să vorbească oamenilor acum două mii de ani, sensul gândirii din spatele acestor lucruri este, de fapt, același, doar că oamenii din zilele noastre vorbesc despre acele lucruri mai specific și sunt mai deschiși în privința lor. Nu numai că neagă existența și suveranitatea lui Dumnezeu, dar I se și împotrivesc și Îl condamnă tot mai mult.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea întâi)”

Care este diferența de substanță dintre cuvintele lui Dumnezeu și cele ale omului și dintre adevăr și doctrină? Cuvintele lui Dumnezeu îi fac pe oameni să crească în ceea ce privește rațiunea și conștiința și să acționeze cu principii, iar ceea ce trăiesc să dețină tot mai mult realitatea lucrurilor pozitive. Cuvintele omului, pe de altă parte, pot părea că se potrivesc perfect cu gusturile și noțiunile oamenilor, dar nu sunt adevărul, sunt pline de pericole, ispite, erezii și falsități și, în consecință, dacă oamenii acționează conform acestor cuvinte, ceea ce trăiesc se va îndepărta tot mai mult de Dumnezeu și de standardele Lui. Și mai grav, modul în care trăiesc oamenii va deveni tot mai rău și mai asemănător Satanei. Când trăiesc și acționează în totalitate după ereziile și falsitățile umane, când au adoptat pe deplin aceste argumente, oamenii trăiesc ca Satana. Și faptul că trăiesc ca Satana nu înseamnă că sunt satane? (Ba da.) Așadar, au devenit „cu succes” satane vii. Unii spun: „Nu cred. Vreau doar să fiu o persoană candidă, care este plăcută de alții. Vreau să fiu cineva pe care majoritatea oamenilor îl consideră bun și apoi voi vedea dacă dumnezeu este încântat sau nu de mine.” Dacă nu crezi ceea ce spune Dumnezeu, mergi și uită-te – vezi dacă ale Sale cuvinte sunt adevărul sau dacă noțiunile omului sunt adevărul. Aceasta este diferența de esență dintre cuvintele lui Dumnezeu și cuvintele omului. Este distincția esențială dintre adevăr și erezii și falsități. Oricum ar părea ereziile și falsitățile omului să corespundă gusturilor sale, ele nu pot să devină niciodată viața lui; de cealaltă parte, oricât de simple par cuvintele lui Dumnezeu, cât de colocviale, cât de contrare noțiunilor oamenilor, esența lor este adevărul și, dacă acțiunile și ceea ce trăiesc oamenii sunt în concordanță cu principiile cuvintelor lui Dumnezeu, în cele din urmă, într-o zi, vor deveni ființe create realmente calificate și vor fi capabili să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău. Dimpotrivă, dacă nu practică în conformitate cu aceste cuvinte ale lui Dumnezeu și nu acționează în conformitate cu cerințele Sale, oamenii nu pot deveni ființe create calificate. Acțiunile lor și calea pe care merg vor fi doar disprețuite și respinse de Dumnezeu; aceasta este realitatea.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul zece: Ei disprețuiesc adevărul, sfidează cu obrăznicie principiile și ignoră rânduielile casei lui Dumnezeu (Partea a cincea)”

Mulți oameni cred verbal în Dumnezeu și Îl slăvesc, dar în inimile lor nu iubesc cuvintele pe care El le spune. Ei nu sunt interesați de adevăr. Ei întotdeauna cred că a trăi potrivit filosofiilor Satanei sau diverselor teorii lumești este ceea ce fac oamenii normali, că așa se pot proteja și că așa se poate trăi cu folos în lume. Sunt aceștia oameni care cred în Dumnezeu și Îl urmează? Nu, nu sunt. Cuvintele oamenilor importanți și renumiți par deosebit de înțelepte și îi pot induce în eroare cu ușurință pe ceilalți. Este posibil ca tu să te agăți de cuvintele lor ca fiind adevăruri sau devize pe care să le respecți. Dar dacă, atunci când vine vorba de cuvintele lui Dumnezeu, de o cerință obișnuită pe care El o are față de oameni, precum să fii o persoană cinstită sau să-ți vezi de treaba ta cu supunere și scrupulozitate, să-ți îndeplinești datoria de ființă creată și să ai un comportament statornic și cinstit, tu nu poți pune în practică aceste cuvinte și nu le consideri adevăruri, atunci nu ești un adept al lui Dumnezeu. Pretinzi că practici adevărul, dar dacă Dumnezeu te întreabă: „Sunt «adevărurile» pe care le practici cuvintele lui Dumnezeu? Principiile pe care le susții se bazează pe cuvintele lui Dumnezeu?” – cum ai da socoteală pentru tine însuți? Dacă temeiul tău nu sunt cuvintele lui Dumnezeu, atunci sunt cuvintele Satanei. Trăiești cuvintele Satanei și totuși pretinzi că practici adevărul și Îl mulțumești pe Dumnezeu. Nu este asta o blasfemie împotriva Lui? Dumnezeu îi învață pe oameni să fie cinstiți, de exemplu, și totuși unii oameni nu meditează asupra a ceea ce presupune cu adevărat să fii o persoană cinstită, cum să practici acest lucru, ce lucruri pe care le trăiești și le dezvălui sunt necinstite și ce lucruri pe care le trăiești și le dezvălui sunt cinstite. În loc să mediteze la esența adevărului din cuvintele lui Dumnezeu, ei apelează la cărțile non-credincioșilor. Ei gândesc: „Și zicalele non-credincioșilor sunt destul de bune; și ele îi învață pe oameni să fie buni! De exemplu: «Cei buni au o viață liniștită», «Oamenii candizi vor triumfa mereu», «A-i ierta pe alții nu este o nesăbuință, ci aduce beneficii mai apoi.» Și aceste afirmații sunt corecte și sunt în concordanță cu adevărul!” Așadar, ei urmează aceste cuvinte. Ce fel de persoane pot ei fi dacă respectă aceste dictoane ale non-credincioșilor? Pot ei să trăiască adevărul-realitate? (Nu, nu pot.) Nu sunt mulți oameni ca aceștia? Ei dobândesc unele cunoștințe; au citit câteva cărți și câteva lucrări celebre; au dobândit o anumită perspectivă și au auzit câteva zicale celebre și proverbe populare, apoi le iau drept adevăr, acționând și îndeplinindu-și datoria potrivit acestor cuvinte, aplicându-le în viața lor de credincioși în Dumnezeu și crezând că mulțumesc inima Lui. Nu este aceasta înlocuirea adevărului cu minciuna? Nu este aceasta o înșelăciune? Pentru Dumnezeu, aceasta este o blasfemie! Aceste lucruri se manifestă în fiecare persoană, în număr destul de mare. Este credincios în Dumnezeu cineva care tratează cuvintele plăcute și doctrinele corecte din rândul oamenilor ca pe niște adevăruri care trebuie susținute, în timp ce pune cuvintele lui Dumnezeu deoparte și le ignoră, nereușind să le asimileze, indiferent de câte ori sunt citite, sau să considere cuvintele lui Dumnezeu ca fiind adevărul? Este el un adept al lui Dumnezeu? (Nu.) Astfel de oameni cred în religie; ei încă îl urmează pe Satana! În opinia lor, cuvintele rostite de Satana sunt filosofice, sunt foarte profunde și clasice. Le consideră a fi zicale faimoase, de un adevăr absolut. Indiferent la ce altceva ar renunța, ei nu pot renunța la aceste cuvinte. A renunța la aceste cuvinte ar fi ca și cum și-ar pierde temelia vieții, ca și cum și-ar goli inima. Ce fel de oameni sunt aceștia? Sunt adepții Satanei și de aceea acceptă faimoasele zicale ale Satanei ca fiind adevărul. Puteți analiza și recunoaște diversele stări în care vă aflați în diferite contexte? De exemplu, unii oameni cred în Dumnezeu și Îi citesc adesea cuvintele, dar când li se întâmplă ceva, ei spun mereu: „Mama mea a spus”, „Bunicul meu a spus”, „O persoană faimoasă a spus odată” sau „O anumită carte spune”. Ei nu spun niciodată: „Cuvântul lui Dumnezeu spune următoarele”, „Cerințele lui Dumnezeu pentru noi sunt următoarele”, „Dumnezeu spune acest lucru”. Ei nu spun niciodată aceste cuvinte. Îl urmează ei pe Dumnezeu? (Nu, nu o fac.) Sunt aceste stări ușor de descoperit de către oameni? Nu, nu sunt, dar existența lor în oameni le aduce acestora un mare prejudiciu. Se poate ca tu să crezi în Dumnezeu de trei, cinci, opt sau zece ani, dar tot nu știi cum să I te supui sau să practici cuvintele Sale. Orice ți s-ar întâmpla, tot consideri cuvintele satanice drept bază pentru acțiunile tale; tot cauți o bază în cultura tradițională. E aceasta credință în Dumnezeu? Nu îl urmezi oare pe Satana? Trăiești după cuvinte și firi satanice, așa că nu te împotrivești oare lui Dumnezeu? Întrucât nu practici sau trăiești după cuvântul lui Dumnezeu, nu urmezi pașii lui Dumnezeu, nu poți să ții seama de orice ar spune Dumnezeu și nu te poți supune indiferent ce rânduiește sau cere Dumnezeu de la tine, nu Îl urmezi pe Dumnezeu. Încă îl urmezi pe Satana. Unde este Satana? Satana este în inimile oamenilor. Filosofiile, logica și regulile, precum și diversele cuvinte diavolești ale Satanei au prins de multă vreme rădăcini în inimile oamenilor. Aceasta este cea mai gravă problemă. Dacă nu poți rezolva această problemă în credința ta în Dumnezeu, atunci nu vei putea fi mântuit de Dumnezeu. Prin urmare, trebuie să comparați întotdeauna ceea ce faceți, gândurile și perspectivele voastre, precum și baza voastră pentru a face lucruri cu spusele lui Dumnezeu și să disecați lucrurile din gândurile voastre. Trebuie să știți care dintre lucrurile din voi sunt filosofii pentru interacțiuni lumești, zicale populare, cultură tradițională, cât și care provin din cunoașterea intelectuală. Trebuie să știți pe care dintre acestea le considerați mereu corecte și în concordanță cu adevărul, pe care le respectați ca și cum ar fi adevărul și cărora dintre ele le permiteți să ia locul adevărului. Trebuie să analizați aceste lucruri. În special, dacă tratezi lucrurile pe care le consideri drepte și prețioase ca pe adevăr, nu este ușor să le vezi ca atare, dar dacă le vezi așa cum sunt, vei fi depășit un obstacol major. Aceste lucruri îi împiedică pe oameni să înțeleagă cuvintele lui Dumnezeu, să practice adevărul și să I se supună lui Dumnezeu. Dacă îți petreci toată ziua nedumerit și neștiind ce să faci și nu te gândești la aceste lucruri și te concentrezi să rezolvi aceste probleme, atunci acestea sunt rădăcina indispoziției tale, otravă în inima ta. Dacă nu sunt înlăturate, nu vei fi capabil să-L urmezi cu adevărat pe Dumnezeu și nu vei putea să practici adevărul sau să I te supui lui Dumnezeu și nu vei avea cum să obții mântuirea.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „O persoană nu poate fi mântuită prin credință în religie sau prin implicarea în ceremonii religioase”

Indiferent ce se întâmplă, te bazezi pe filosofii satanice și folosești metode umane ca să rezolvi acele lucruri, cauți adevărul și le rezolvi conform cuvintelor lui Dumnezeu sau adopți maniera compromițătoare a căii de mijloc? Alegerea ta dezvăluie cel mai bine dacă ești o persoană care iubește și urmărește adevărul. Dacă vei alege mereu să rezolvi problemele bazându-te pe filosofii satanice și metode umane, consecința va fi că nu poți dobândi adevărul și nici luminarea, iluminarea și ghidarea Duhului Sfânt. În plus, vor apărea înlăuntrul tău noțiuni și înțelegeri greșite despre Dumnezeu, iar El, în cele din urmă, te va disprețui, te va respinge și te va elimina. Dar dacă vei putea să cauți adevărul în toate lucrurile și să le rezolvi conform cuvintelor lui Dumnezeu, atunci vei fi capabil să obții luminarea, iluminarea și ghidarea Duhului Sfânt. Felul în care înțelegi adevărul va deveni tot mai clar și vei ajunge să-L cunoști din ce în ce mai mult pe Dumnezeu; în acest fel, vei fi capabil ca realmente să-L iubești pe Dumnezeu și să I te supui. După ce ai practicat și ai experimentat astfel o vreme, firile tale corupte vor fi tot mai curățite și vor fi din ce în ce mai puține situații în care să te răzvrătești împotriva lui Dumnezeu, până când, într-un final, vei obține o deplină compatibilitate cu El. Dacă alegi mereu modalitatea compromițătoare a căii de mijloc, de fapt, încă te bazezi pe filosofiile satanice pentru a te ocupa de probleme. Dacă vei trăi astfel, nu vei căpăta niciodată încuviințarea lui Dumnezeu, ci doar vei fi dezvăluit și eliminat. Dacă ai ales calea greșită de a crede în Dumnezeu, calea religioasă, trebuie să te întorci rapid din drum, să faci un pas în spate de pe buza prăpastiei și să adopți calea cea dreaptă. Atunci ar mai putea fi o speranță ca tu să obții mântuirea. Dacă vrei să ajungi la calea cea dreaptă de a crede în Dumnezeu, atunci trebuie să cauți și să bâjbâi după ea pe cont propriu. Cineva care are înțelegere spirituală va găsi calea cea dreaptă după o perioadă de experiență.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Un om poate să-și rezolve noțiunile și înțelegerile greșite despre Dumnezeu numai urmărind adevărul”

Mărturii similare bazate pe experiențe

Ar trebui să trăim după virtuțile tradiționale?

Să nu te îndoiești de cei pe care-i folosești: este acest lucru corect?

Reflecții asupra expresiei „Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești”