Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic al zilelor de pe urmă

Hristos al zilelor de pe urmă folosește o multitudine de adevăruri pentru a-i învăța pe oameni, pentru a demasca substanța omului și pentru a-i analiza cuvintele și faptele. Aceste cuvinte cuprind diferite adevăruri, precum datoria omului, cum ar trebui el să I se supună lui Dumnezeu, cum ar trebui să Îi fie credincios lui Dumnezeu, cum ar trebui să trăiască umanitatea normală, precum și înțelepciunea și firea lui Dumnezeu și așa mai departe. Aceste cuvinte sunt toate îndreptate către substanța omului și firea sa coruptă. Mai ales, cele ce dezvăluie cum Îl disprețuiesc și-L resping oamenii pe Dumnezeu vizează modul în care oamenii sunt o întruchipare a Satanei și o forță inamică față de Dumnezeu. În realizarea lucrării Sale de judecată, Dumnezeu nu clarifică pur și simplu natura oamenilor în doar câteva cuvinte; El o expune, o emondează pe termen lung. Toate aceste diferite metode de expunere și emondare nu pot fi înlocuite prin cuvinte obișnuite, ci prin adevărul de care oamenii sunt complet lipsiți. Doar metodele de acest fel pot fi considerate judecată; doar prin acest tip de judecată oamenii pot să fie subjugați și pe deplin convinși cu privire la Dumnezeu și, mai mult decât atât, să câștige adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu. Ceea ce aduce cu sine lucrarea judecății este faptul că omul înțelege adevăratul chip al lui Dumnezeu și adevărul despre răzvrătirea proprie. Lucrarea judecății îi permite omului să dobândească multă înțelegere despre intențiile lui Dumnezeu, despre scopul lucrării lui Dumnezeu și tainele de neînțeles pentru el. De asemenea, îi permite omului să își recunoască și să își cunoască esența coruptă și rădăcinile stricăciunii sale, precum și să descopere urâțenia omului. Aceste efecte sunt toate aduse de lucrarea judecății, deoarece esența acestei lucrări este de fapt lucrarea de dezvăluire a adevărului, căii și vieții lui Dumnezeu în fața tuturor celor care au credință în El. Această lucrare este lucrarea de judecată realizată de Dumnezeu. Dacă nu acorzi importanță acestor adevăruri, dacă nu te gândești decât la cum să le eviți sau cum să găsești un nou drum pentru a te îndepărta de ele, atunci Eu spun că ești un păcătos deplorabil. Dacă ai credință în Dumnezeu și, totuși, nu cauți adevărul sau intențiile lui Dumnezeu și nici nu iubești calea care te aduce mai aproape de Dumnezeu, atunci Eu spun că ești cineva care încearcă să scape de judecată și că ești o marionetă și un trădător care fuge de marele tron alb. Dumnezeu nu va cruța pe niciunul dintre răzvrătiții care fug de sub ochii Lui. Astfel de oameni vor primi o pedeapsă și mai aspră. Cei care vin înaintea lui Dumnezeu pentru a fi judecați și, mai mult, au fost purificați, vor trăi veșnic în Împărăția lui Dumnezeu. Desigur, acest lucru se va întâmpla în viitor.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Hristos înfăptuiește lucrarea judecății prin adevăr”

Oamenii nu își pot schimba singuri firea; ei trebuie să fie supuși judecății, mustrării, suferinței și rafinării cuvintelor lui Dumnezeu sau să fie disciplinați și emondați prin cuvintele Lui. Doar după aceea pot să ajungă la supunerea și devotamentul față de Dumnezeu și să nu mai fie superficiali față de El. Sub rafinarea cuvintelor lui Dumnezeu se schimbă firile oamenilor. Doar prin dezvăluirea, judecata, disciplinarea și emondarea din cuvintele Lui nu vor mai îndrăzni ei să acționeze nechibzuit și, în schimb, vor deveni calmi și liniștiți. Cel mai important lucru este că sunt capabili să se supună cuvintelor actuale ale lui Dumnezeu și lucrării Sale și, chiar dacă nu este conform noțiunilor umane, ei pot să lase la o parte aceste noțiuni și să se supună de bunăvoie.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei a căror fire s-a schimbat sunt aceia care au intrat în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu”

Dumnezeu are multe mijloace de desăvârșire a omului. El utilizează toate tipurile de medii pentru a emonda firea coruptă a omului și utilizează diverse lucruri pentru a da în vileag omul; într-o privință, El îl emoneadză pe om, în alta, îl dă în vileag, iar în alta, El îl dezvăluie pe om, săpând și dezvăluind „tainele” din adâncurile inimii omului și arătându-i omului natura sa prin dezvăluirea multora din stările lui. Dumnezeu îl desăvârșește pe om prin multe metode – prin dezvăluire, prin emondarea omului, prin rafinarea omului și prin mustrare – astfel încât omul să știe că Dumnezeu este practic.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar cei care se concentrează pe practică pot fi desăvârșiți”

Dumnezeu lucrează în fiecare persoană în parte și, indiferent care este metoda Lui, ce fel de oameni, evenimente și lucruri întrebuințează El în slujirea Lui sau ce fel de ton au cuvintele Lui, El are doar un scop final: să te mântuiască. Și cum te mântuiește? El te schimbă. Deci, cum ai putea să nu suferi puțin? Va trebui să ai de suferit. Această suferință poate implica multe lucruri. La început, oamenii trebuie să sufere când acceptă judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu. Când cuvintele lui Dumnezeu sunt prea severe și explicite, iar oamenii Îl interpretează greșit pe Dumnezeu – și chiar au noțiuni – și acest lucru poate fi dureros. Uneori, Dumnezeu creează un mediu în jurul oamenilor pentru a le dezvălui corupția, pentru a-i face să reflecteze asupra lor și să se cunoască, iar atunci vor și suferi puțin. Uneori, când sunt emondați și expuși direct, oamenii trebuie să sufere. Este ca și cum ar suferi o operație – dacă nu există nicio suferință, nu există niciun efect. Dacă, de fiecare dată când ești emondat și de fiecare dată când un mediu te dezvăluie, acest lucru îți deșteaptă sentimentele și îți dă un impuls, atunci, prin acest proces, vei intra în adevărul-realitate și vei avea statură. Dacă de fiecare dată când ești supus emondării și dezvăluirii de către un mediu, nu simți niciun fel de durere sau disconfort și nu simți absolut nimic, și dacă nu vii înaintea lui Dumnezeu pentru a-I căuta intențiile, nici rugându-te, nici căutând adevărul, atunci ești chiar prea amorțit! Dumnezeu nu lucrează în tine când duhul tău nu simte nimic, când nu reacționează. El va spune: „Această persoană este prea amorțită și a fost prea profund coruptă. Indiferent de modul în care o disciplinez, o emondez sau încerc să o înfrânez, tot nu pot să-i mișc inima sau să-i deștept duhul. Persoana aceasta va da de necaz; nu este ușor de mântuit.” Dacă Dumnezeu rânduiește anumite medii, oameni, evenimente și lucruri pentru tine, dacă te emondează și dacă, din asta, înveți niște lecții, dacă ai învățat să vii înaintea lui Dumnezeu, ai învățat să cauți adevărul și, fără să-ți dai seama, ești luminat și iluminat și dobândești adevărul, dacă ai experimentat o schimbare în aceste medii, ai cules recompense și ai făcut progrese, dacă începi să înțelegi un pic intențiile lui Dumnezeu și încetezi să te plângi, atunci toate acestea vor însemna că ai stat neclintit în toiul încercărilor din aceste medii și că ai făcut față testului. Ca atare, vei fi răzbit acest calvar. Cum îi va privi Dumnezeu pe cei care rezistă testului? Dumnezeu va spune că au o inimă sinceră și că pot să îndure acest tip de suferință și că, în adâncul sufletului, iubesc adevărul și-și doresc să-l dobândească. Dacă Dumnezeu te evaluează astfel, nu ești, atunci, o persoană cu statură? Nu ai atunci viață? Și cum se dobândește această viață? Este oferită de Dumnezeu? Dumnezeu te aprovizionează în diferite feluri și folosește diferiți oameni, evenimente și lucruri pentru a te instrui. E ca și cum Dumnezeu îți dă personal mâncare și băutură, aducând personal diferite alimente în fața ta, ca să mănânci pe îndestulate și să te bucuri; doar atunci poți să crești și să rămâi puternic. Așa trebuie să experimentezi și să înțelegi aceste lucruri; așa te supui tuturor lucrurilor ce vin de la Dumnezeu. Acesta este tipul de mentalitate și atitudine pe care trebuie să o ai și trebuie să înveți să cauți adevărul. Nu ar trebui să cauți în mod constant cauze externe sau să-i învinuiești pe ceilalți pentru problemele tale sau să le găsești defecte oamenilor; trebuie să ai o înțelegere clară a intențiilor lui Dumnezeu. Din exterior, ar putea să ți se pară că unii oameni au păreri despre tine sau prejudecăți față de tine, dar tu nu ar trebui să vezi lucrurile așa. Dacă vezi lucrurile din acest punct de vedere, nu vei face decât să inventezi scuze și nu vei putea obține nimic. Ar trebui să vezi lucrurile obiectiv și să accepți totul din partea lui Dumnezeu. Când vei vedea lucrurile în acest fel, va fi ușor să te supui lucrării lui Dumnezeu și vei fi capabil să cauți adevărul și să înțelegi intențiile lui Dumnezeu. Odată ce punctul tău de vedere și starea de spirit sunt rectificate, vei putea dobândi adevărul. Așadar, de ce nu o faci pur și simplu? De ce te împotrivești? Dacă ai înceta să te împotrivești, ai câștiga adevărul. Dacă te împotrivești, nu vei câștiga nimic și, de asemenea, vei răni sentimentele lui Dumnezeu și Îl vei dezamăgi. De ce va fi dezamăgit Dumnezeu? Fiindcă tu nu accepți adevărul, nu ai speranță de mântuire, iar Dumnezeu nu este capabil să te câștige, prin urmare, cum ar putea El să nu fie dezamăgit? Când nu accepți adevărul, aceasta echivalează cu a împinge mâncarea care ți-a fost oferită personal de Dumnezeu. Spui că nu-ți este foame și că nu ai nevoie de mâncare; Dumnezeu încearcă de nenumărate ori să te încurajeze să mănânci, dar tu tot nu îți dorești asta. Preferi să stai nemâncat. Crezi că ești sătul când, de fapt, nu ai absolut nimic. Oamenii ca aceștia sunt foarte lipsiți de rațiune și neprihăniți de sine; ei nu recunosc un lucru bun când îl văd, sunt cei mai sărăciți și mai jalnici dintre oameni.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a dobândi adevărul, trebuie să înveți de la oamenii, din evenimentele și lucrurile din apropiere”

Unii oameni devin negativi după ce au fost emondați; ei își pierd toată energia în îndeplinirea îndatoririlor lor și le dispare și loialitatea. De ce? Această problemă este foarte gravă; este vorba de incapacitatea de a accepta adevărul. Ei nu acceptă adevărul, parțial din cauza faptului că nu își cunosc firile corupte, ceea ce îi determină să nu fie în stare să accepte emondarea lor. Acest lucru este determinat de natura lor, care este arogantă, îngâmfată și nu iubește adevărul. În parte, este și din cauza faptului că oamenii nu au înțeles ce înseamnă să fii emondat. Ei cred că a fi emondați înseamnă că finalul le-a fost stabilit. Prin urmare, cred în mod greșit că, dacă își abandonează familiile ca să se sacrifice pentru Dumnezeu și au puțină loialitate față de El, atunci nu ar trebui să fie emondați; și că, dacă sunt emondați, aceasta nu reprezintă iubirea și dreptatea lui Dumnezeu. Acest tip de înțelegere greșită îi face pe mulți oameni să nu îndrăznească să-I fie loiali lui Dumnezeu. De fapt, până la urmă, este din cauza faptului că sunt prea înșelători și nu vor să îndure greutăți. Vor doar să obțină binecuvântări pe calea ușoară. Oamenii nu înțeleg deloc firea dreaptă a lui Dumnezeu. Ei nu cred niciodată că toate acțiunile lui Dumnezeu sunt drepte sau că tratamentul pe care îl aplică tuturor este drept. Ei nu caută niciodată adevărul în această privință, ci întotdeauna aduc, în schimb, propriile argumente. Indiferent ce lucruri rele a făcut o persoană, ce păcate mari a comis sau cât de mult rău a făcut, atât timp cât judecata și pedeapsa lui Dumnezeu se abat asupra ei, va crede că Cerul este injust și că Dumnezeu nu este drept. În ochii oamenilor, dacă acțiunile lui Dumnezeu nu se aliniază la dorințele lor sau dacă acestea nu țin cont de sentimentele lor, înseamnă că El nu este drept. Totuși, oamenii nu știu niciodată dacă acțiunile lor sunt conforme cu adevărul și nici nu realizează niciodată că se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu și I se împotrivesc prin tot ceea ce fac. Dacă, indiferent de fărădelegile oamenilor, Dumnezeu nu i-ar emonda sau nu le-ar face reproșuri pentru răzvrătirea lor, ci, în schimb, ar fi calm și blând cu ei, i-ar trata cu iubire și răbdare, le-ar permite să ia masa și să se bucure de lucruri alături de El pe vecie, atunci oamenii nu s-ar plânge niciodată de Dumnezeu sau nu L-ar judeca niciodată ca fiind nedrept; mai degrabă, ei ar spune cu nesinceritate că El este foarte drept. Îl cunosc astfel de oameni pe Dumnezeu? Pot fi în asentiment cu El? Ei nu bănuiesc câtuși de puțin că, atunci când Dumnezeu judecă și emondează oamenii, El dorește să le purifice și să le transforme viețile-firi, astfel încât aceștia să poată reuși să I se supună și să-L iubească. Astfel de oameni nu cred că Dumnezeu este un Dumnezeu drept. Atât timp cât Dumnezeu reproșează, dă în vileag și emondează oamenii, aceștia vor deveni negativi și slabi, plângându-se mereu că Dumnezeu nu este iubitor și bombănind încontinuu că judecata și mustrarea lui Dumnezeu sunt greșite, incapabili să vadă că Dumnezeu îl purifică și îl mântuiește pe om prin aceasta și nevenindu-le să creadă că Dumnezeu stabilește finalurile oamenilor în funcție de manifestările lor de căință. Ei se îndoiesc mereu de Dumnezeu și se feresc de El, și care va fi rezultatul acestui lucru? Vor fi ei capabili să se supună lucrării lui Dumnezeu? Vor putea ei să obțină o schimbare adevărată? Acest lucru este imposibil. Dacă această stare a lor continuă, va deveni foarte periculoasă și le va fi imposibil să fie purificați și desăvârșiți de Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a

Ce fire este atunci când oamenii nu sunt capabili să accepte să fie emondați și atunci când nu pot să accepte adevărul? Nu ar trebui să discerneți clar acest lucru? Toate acestea sunt manifestări ale aversiunii față de adevăr – aceasta este esența problemei. Când oamenii sunt scârbiți de adevăr, le este foarte greu să îl accepte – iar dacă nu pot să accepte adevărul, poate fi remediată problema firii lor corupte? (Nu.) Așadar, o astfel de persoană, cineva care este incapabil să accepte adevărul – este capabilă să dobândească adevărul? Poate să fie mântuită de Dumnezeu? Categoric nu. Cred sincer în Dumnezeu oamenii care nu acceptă adevărul? Indiscutabil nu. Cel mai important aspect al oamenilor care cred cu adevărat în Dumnezeu este că sunt capabili să accepte adevărul. Categoric, oamenii care nu pot să accepte adevărul nu cred sincer în Dumnezeu. Sunt astfel de oameni capabili să stea liniștiți în timpul unei predici? Sunt ei capabili să obțină ceva? Nu sunt. Este din cauza faptului că predicile expun diversele stări corupte ale oamenilor. Prin disecarea cuvintelor lui Dumnezeu, oamenii dobândesc cunoștințe și, apoi, continuând cu părtășia despre principiile practicii, li se dă o cale de practică și, în acest fel, se obține un efect. Când astfel de oameni aud că starea care este expusă se referă la ei – că aceasta se referă la propriile probleme – rușinea lor le provoacă o criză de furie și ar putea chiar să se ridice și să plece de la adunare. Chiar dacă nu pleacă, ar putea să înceapă să se simtă iritați și nedreptățiți în sinea lor, caz în care nu are niciun rost să participe la adunare sau să asculte predica. Scopul ascultării predicii nu este acela de a înțelege adevărul și a-și rezolva propriile probleme reale? Dacă vă este frică mereu că vă vor fi date în vileag propriile probleme, dacă sunteți în permanență temători că veți fi menționați, de ce să mai credeți în Dumnezeu? Dacă în credința voastră nu puteți să acceptați adevărul, atunci nu credeți cu adevărat în Dumnezeu. Dacă vă este tot timpul teamă că veți fi expuși, cum veți fi capabili să vă rezolvați problema corupției? Dacă nu vă puteți rezolva problema corupției, ce rost are să credeți în Dumnezeu? Scopul credinței în Dumnezeu este să acceptați mântuirea Lui, să vă eliberați de firea voastră coruptă și să trăiți asemănarea unei ființe umane adevărate, toate acestea fiind obținute prin acceptarea adevărului. Dacă nu puteți să acceptați deloc adevărul sau nici măcar să fiți emondați sau dați în vileag, atunci nu aveți cum să dobândiți mântuirea lui Dumnezeu. Așadar, spuneți-Mi: în fiecare biserică, câți oameni există care pot să accepte adevărul? Cei care nu pot să accepte adevărul sunt mulți sau puțini? (Mulți.) Este aceasta o situație care chiar există printre cei aleși din biserici, este o problemă reală? Toți cei care nu sunt capabili să accepte adevărul și să fie emondați sunt scârbiți de adevăr. Aversiunea față de adevăr este un tip de fire coruptă, iar dacă această fire nu poate fi schimbată, mai pot fi mântuiți? Categoric nu. Astăzi, multor oameni le este greu să accepte adevărul. Nu este deloc simplu. Pentru a rezolva asta, o persoană trebuie să experimenteze o parte din judecata, mustrarea, încercările și rafinarea lui Dumnezeu. Așadar, ce spuneți: ce fire este aceea când oamenii sunt incapabili să accepte să fie emondați, când nu fac o comparație între ei și cuvântul lui Dumnezeu sau stările expuse în timpul predicilor? (O fire de aversiune față de adevăr.) […] Și cum se manifestă, în principal, tipul de fire prin care ești scârbit de adevăr? Prin refuzul de a accepta emondarea. A nu accepta să fii emondat este un gen de stare manifestat de acest tip de fire. În inimile lor, acești oameni sunt deosebit de potrivnici când sunt emondați. Ei se gândesc: „Nu vreau să aud asta! Nu vreau să aud asta!” sau „De ce nu emondezi alți oameni? De ce te iei de mine?” Ce înseamnă aversiunea față de adevăr? Aversiunea față de adevăr este atunci când o persoană este total dezinteresată de tot ce are legătură cu lucrurile pozitive, cu adevărul, cu ceea ce Dumnezeu cere sau cu intențiile Lui. Uneori, simte repulsie față de aceste lucruri, alteori este distantă față de ele, uneori este ireverențioasă și indiferentă și le tratează ca lipsite de importanță, fiind nesinceră și superficială cu ele sau neasumându-și nicio responsabilitate pentru ele.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar cunoașterea celor șase tipuri de firi corupte reprezintă adevărata cunoaștere de sine”

A fi emondat este un lucru pe care s-ar putea să-l experimenteze oricine crede în Dumnezeu. Mai ales pe parcursul îndeplinirii unei datorii, cu cât trăiesc mai mult experiența de a fi emondați, majoritatea oamenilor devin tot mai conștienți de însemnătatea emondării. Consideră că există foarte multe beneficii ale emondării și sunt tot mai capabili să-și trateze corect emondarea. Desigur, atât timp cât poate îndeplini o datorie și indiferent ce datorie face, fiecare persoană va avea ocazia de a fi emondată. Oamenii normali pot trata corect emondarea. Pe de o parte, își pot accepta emondarea cu o inimă supusă lui Dumnezeu și, pe de altă parte, pot, de asemenea, să reflecteze asupra problemelor pe care le au și să ajungă să le cunoască. Acestea sunt o atitudine și o perspectivă obișnuite în felul în care oamenii care urmăresc adevărul își tratează emondarea. Așadar, și antihriștii își tratează emondarea în felul acesta? Categoric nu. Atitudinile antihriștilor și cele ale oamenilor care urmăresc adevărul sunt cu siguranță diferite când vine vorba despre felul în care aceștia își tratează emondarea. În primul rând, cu antihriștii, când vine vorba de a fi emondați, ei sunt incapabili să accepte acest lucru. Și există motive pentru care nu pot să accepte, principalul fiind că, atunci când sunt emondați, simt că au pierdut respectul celorlalți, că și-au pierdut reputația, statutul și demnitatea, că au fost lăsați în imposibilitatea de a-și ține fruntea sus în fața tuturor. Aceste lucruri au un efect în inimile lor, așa că li se pare dificil să accepte să fie emondați și au impresia că oricine îi emondează are ceva cu ei și este dușmanul lor. Aceasta este mentalitatea antihriștilor atunci când sunt emondați. Poți fi sigur de acest lucru. De fapt, prin emondare se poate dezvălui cel mai bine dacă o persoană poate să accepte adevărul și dacă poate cu adevărat să se supună. Faptul că antihriștii sunt atât de potrivnici față de emondare este suficient pentru a arăta că sunt scârbiți de adevăr și nu-l acceptă câtuși de puțin. Prin urmare, acesta este miezul problemei. Mândria lor nu este fondul problemei; faptul că nu acceptă adevărul reprezintă esența problemei. Când sunt emondați, antihriștii cer ca acest lucru să fie făcut cu un ton și o atitudine blândă. Dacă tonul celui care face acest lucru este serios și atitudinea lui este severă, un antihrist se va împotrivi, va fi sfidător și se va înfuria de rușine. Nu bagă în seamă dacă ceea ce este dezvăluit în el este corect sau dacă reprezintă o realitate și nu se gândește unde a greșit sau dacă ar trebui să accepte adevărul. Se gândește doar dacă vanitatea și mândria lui au suferit vreo lovitură. Antihriștii sunt complet incapabili să recunoască faptul că emondarea le este folositoare oamenilor și iubitoare și mântuitoare, că sunt în avantajul oamenilor. Ei nici măcar nu pot vedea acest lucru. Nu este acesta un lucru puțin lipsit de discernământ și irațional din partea lor? Prin urmare, când se confruntă cu emondarea, ce fire dezvăluie un antihrist? Fără îndoială, această fire este una de a fi scârbit de adevăr, precum și una de aroganță și intransigență. Acest lucru dezvăluie faptul că natura-esență a antihriștilor este aceea de a fi scârbiți de adevăr și de a-l urî. Prin urmare, antihriștii se tem cel mai mult de propria emondare; de îndată ce sunt emondați, starea lor urâtă este complet expusă. Când antihriștii sunt emondați, ce manifestări au și ce lucruri este posibil să facă sau să spună, care le permit celorlalți să vadă clar că antihriștii sunt antihriști, că sunt diferiți de persoanele corupte obișnuite și că natura-esență pe care o au este distinctă de a celor care urmăresc adevărul? Voi oferi câteva exemple, iar voi vă puteți gândi la ele și le puteți completa. Când antihriștii sunt emondați, mai întâi calculează și se gândesc: „Ce fel de persoană mă emondează? Ce vrea să insinueze? Cum de știe despre asta? De ce m-a emondat? Oare mă disprețuiește? Oare am spus ceva care a ofensat-o? Oare se răzbună pe mine pentru că am ceva bun și nu i-am dat acel lucru și se folosește de această oportunitate ca să mă șantajeze?” În loc să reflecteze și să ajungă să-și cunoască propriile fărădelegi, faptele greșite din trecut și firile corupte pe care le-au dezvăluit, vor să găsească indicii în faptul că au fost emondați. Consideră că este ceva suspicios în legătură cu asta. Așa își tratează ei emondarea. Există vreo acceptare adevărată aici? Există vreo cunoaștere sau vreo reflectare adevărată? (Nu.) Când majoritatea oamenilor sunt emondați, acest lucru se poate întâmpla pentru că au dezvăluit firi corupte. Poate fi și pentru că au făcut ceva greșit din pricina ignoranței și au vândut interesele casei lui Dumnezeu. Se poate, totodată, să fie pentru că au fost superficiali în datoria lor, iar asta a provocat pierderi lucrării casei lui Dumnezeu. Lucrul cel mai detestabil este că oamenii fac în mod flagrant ceea ce doresc, fără reținere, încalcă principiile și perturbă și tulbură lucrarea casei lui Dumnezeu. Acestea sunt principalele motive pentru care oamenii sunt emondați. Indiferent de împrejurările care determină emondarea unei persoane, care este cea mai importantă atitudine pe care trebuie să o ai față de acest lucru? În primul rând, trebuie să îl accepți. Indiferent cine te emondează, din ce motiv, indiferent dacă ți se pare dur sau ce ton și formulare folosește, ar trebui să îl accepți. Apoi, ar trebui să recunoști ce ai greșit, ce fire coruptă ai dezvăluit și dacă ai acționat în conformitate cu adevărurile-principii. Aceasta este atitudinea pe care ar trebui să o ai înainte de toate.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a opta)”

Fiecare persoană simte o pierdere atunci când este emondată, mai ales dacă este demisă și își pierde statutul. Simte că a fost pusă într-o situație jenantă și făcută puțin de rușine în fața celorlalți și este prea stânjenită ca să dea ochii cu cineva. Totuși, o persoană care cunoaște rușinea nu va perora argumente părtinitoare. Ce înseamnă să nu perorezi argumente părtinitoare? Înseamnă să fii capabil să înfrunți totul în maniera corectă, fără să te gândești și să vorbești despre lucruri într-un mod părtinitor și, în schimb, să recunoști cinstit lucrurile pe care le-ai făcut greșit și să te confrunți cu chestiunea corect și rațional. Ce înseamnă corect și rațional? Înseamnă că, întrucât ai fost emondat pentru ceva, trebuie să existe o problemă cu ceea ce ai făcut – lăsând la o parte ce fire coruptă ai, să spunem doar că dacă ai greșit în această chestiune, atunci cu siguranță ai o vină pentru ea; și întrucât ai o vină, ar trebui să ți-o asumi și să recunoști că tu ai făcut greșeala. Odată ce ai recunoscut asta, ar trebui să te analizezi și să te întrebi: „Ce fire coruptă am dezvăluit aici? Dacă nu am fost împins de o fire coruptă, atunci au fost acțiunile mele întinate de voința umană? Nesăbuința a fost cauza acestui lucru? A avut ceva de-a face cu ceea ce urmăresc, cu calea pe care o urmez?” Să poți să te analizezi în acest fel se numește să ai raționalitate, să cunoști rușinea, să privești lucrurile într-un mod corect, obiectiv, într-un mod care este conform cu realitatea. Exact asta le lipsește antihriștilor. Când sunt emondați, mai întâi se gândesc: „Cum ai putut să emondezi atât de nemilos un conducător demn ca mine în fața atât de multor oameni, expunându-mi chiar și secretul rușinos? Unde îmi este prestigiul de conducător? Emondându-mă, nu mi l-ai distrus? Cine mă va asculta de acum încolo? Dacă nu mă ascultă nimeni, cum pot eu să am vreun status în calitate de conducător? Nu m-ar face asta doar o marionetă? Cum mă voi bucura eu atunci de beneficiile statutului? Nu-i așa că nu voi mai putea să mă bucur de obiectele oferite de frați și surori?” Este corectă această idee? Este în conformitate cu adevărul? Este justificabilă? (Nu.) Asta înseamnă să fii lipsit de rațiune și să perorezi argumente părtinitoare. La ce te referi când vorbești de prestigiu? Ce este un conducător? Nu-mi spune că tu ești lipsit de corupție? La ce te referi când vorbești despre „expunerea secretului tău rușinos”? Care este secretul tău rușinos? Este firea ta coruptă. Firea ta coruptă este la fel ca a oricui altcuiva – acesta este secretul tău rușinos. Nu ești cu nimic diferit, nu le ești superior altora. Casa lui Dumnezeu doar a văzut că ai puțin calibru și poți face unele lucrări, așa că te-a promovat și te-a cultivat și ți-a dat o povară specială, puțin mai mult de asumat. Dar asta nu înseamnă deloc că odată ce ai statut, nu mai ai o fire coruptă. Și totuși, antihriștii se agață de asta, spunând: „Acum, că am statut, nu ar trebui să mă emondezi, mai ales nu în fața atât de multor oameni, lucru care ar îngădui majorității oamenilor să afle de situația mea reală.” Nu este acesta un argument părtinitor? Unde poate fi aplicată o asemenea abordare? Afară, în societate, când lauzi un om, trebuie să-l adulezi ca fiind perfect și să-i consacri o imagine a perfecțiunii, fără cel mai mic defect. Nu este înșelător? Ar face asta casa lui Dumnezeu? (Nu.) Asta face Satana și asta cer și antihriștii. Satana este lipsit de rațiune și, în această privință, și antihriștii sunt lipsiți de rațiune. Nu numai asta, dar aduc argumente părtinitoare și formulează cereri excesive. Pentru a-și proteja statutul, roagă pe Cel de mai sus să fie atent la felul în care sunt emondați, cu ce ocazii sunt emondați și ce fel de ton este folosit. Este necesar acest lucru? Sunt ființe umane corupte și sunt emondate pentru ceva ce este real și adevărat – de ce este nevoie ca acest lucru să fie făcut într-un fel anume? A-i lăuda nu le-ar face rău fraților și surorilor? Ar trebui ca ei, niște oameni răi, să fie lăudați și să aibă statutul protejat, astfel încât să poată să comită cu imprudență nelegiuiri printre cei inferiori și să-și întemeieze împărății independente? Ar fi corect față de frați și surori? Înseamnă că dau dovadă de responsabilitate față de ei? Acesta nu este un mod de a da dovadă de responsabilitate față de ei. Așa că faptul că un antihrist se comportă în acest fel, gândește în acest fel și face acel gen de cereri înseamnă pur și simplu că perorează argumente părtinitoare și provoacă în mod intenționat probleme, total lipsit de rușine. Când este emondat pentru ceva ce a făcut greșit, un antihrist nu recunoaște că are o fire coruptă, nici nu analizează ce fire coruptă l-a împins să facă un asemenea lucru. După ce perorează o grămadă de argumente părtinitoare, nu numai că refuză să se analizeze, dar se gândește și la contramăsuri. „Cine a reclamat asta? Cine i-a divulgat asta celui de mai sus? Cine le-a raportat conducătorilor că am făcut asta? Trebuie să aflu cine a fost și să-i dau o lecție. Trebuie să-i fac morală în timpul adunărilor și să-i arăt cât de impresionant sunt.” Când este emondat, un antihrist va face tot ce poate pentru a se apăra, pentru a găsi o cale de scăpare, gândindu-se: „De data aceasta am fost neglijent și am dezvăluit secretul, așa că trebuie să-mi dau silința să nu se mai întâmple asta data viitoare și să încerc o abordare diferită pentru a-i păcăli pe cel de mai sus și pe frații și surorile de rang inferior, astfel încât niciunul dintre ei să nu-și dea seama. Când fac bine ceva, ar trebui să mă prezint rapid și să-mi asum meritele pentru acel lucru, dar când fac o greșeală, trebuie să pasez rapid altcuiva responsabilitatea.” Nu e un gest nerușinat? Este extrem de nerușinat! Când o persoană normală este emondată, în adâncul sufletului își recunoaște în secret: „Nu-s bun de nimic – am o fire coruptă. Nu mai este nimic de zis. Trebuie să reflectez asupra mea.” Se hotărăște în tăcere să acționeze conform cerințelor lui Dumnezeu în cazul în care se mai confruntă vreodată cu acest gen de situație. Indiferent dacă poate sau nu să realizeze acest lucru, în orice caz, când este emondată, acceptă asta în inimă într-un mod rațional, iar raționalitatea sa îi spune că a făcut, într-adevăr, ceva greșit și că, deoarece are o fire coruptă, trebuie să recunoască acest lucru. Se supune în inima sa, fără nicio împotrivire, și chiar dacă se simte puțin nedreptățită, principala sa atitudine este una de pozitivitate. Este în stare să reflecteze asupra sa, să simtă remușcări, și decide să se străduiască să nu mai facă aceeași greșeală în această chestiune, în viitor. Pe de altă parte, nu numai că un antihrist nu simte remușcări, ci este potrivnic în inima lui și nu numai că nu poate să renunțe la răul pe care îl face, ba chiar încearcă să găsească un alt mod de a merge înainte, ca să poată comite în continuare în mod imprudent, nelegiuiri, menținându-și comportamentul rău. Când este emondat, nu-și analizează propria fire coruptă, sursa fărădelegii sale, intențiile sau diferitele stări și perspective care au luat naștere în el atunci când i-a fost dezvăluită firea coruptă. Nu analizează și nu se gândește niciodată la aceste lucruri, nici nu acceptă atunci când oricine altcineva îi dă sugestii, sfaturi, sau îl expune. În schimb, își intensifică eforturile de a căuta diverse modalități, mijloace și tactici de a-și înșela superiorii și inferiorii, ca să-și poată proteja statutul. Își sporește eforturile de a provoca tulburări în casa lui Dumnezeu și-și folosește statutul pentru a face rele. Chiar este lipsit de orice speranță!

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul unsprezece”

Când e vorba să fie emondați, care e minimul pe care oamenii ar trebui să-l cunoască? Faptul de a fi emondat trebuie experimentat pentru a-și face datoria cum se cuvine – este un lucru indispensabil. Este ceva ce oamenii trebuie să înfrunte în fiecare zi și să experimenteze des pentru a obține mântuirea în credința lor în Dumnezeu. Nimeni nu poate fi exclus de la a fi emondat. Este emondarea ceva ce implică perspectivele și destinul lor? (Nu.) Atunci, pentru ce se face emondarea cuiva? Pentru al condamna? (Nu, se face pentru a-l ajuta să înțeleagă adevărul și să-și facă datoria conform principiilor.) Așa e. Este înțelegerea cea mai adecvată a acestui lucru. Emondarea cuiva este un fel de disciplină, de certare, dar este, firește, și o formă de a-l ajuta și a-l remedia. A fi emondat îți permite să schimbi la timp ceea ce urmărești în mod greșit. Îți permite să recunoști prompt problemele pe care le ai în prezent și firile corupte pe care le dezvălui. În orice situație, a fi emondat te ajută să-ți recunoști greșelile și să-ți faci îndatoririle în conformitate cu principiile, te scutește la timp de a provoca denaturări și de a merge pe căi greșite și te împiedică să provoci catastrofe. Nu este acesta cel mai mare ajutor dat oamenilor, cel mai mare remediu al lor? Cei care au conștiință și rațiune ar trebui să poată trata corect faptul de a fi emondați.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a opta)”

Când ești emondat, nu analizezi binele și răul din prima – trebuie doar să accepți, cu o inimă supusă. De exemplu, cineva ar putea spune că ai făcut ceva greșit. Deși nu înțelegi în inima ta și nu știi ce ai făcut greșit, accepți totuși acest lucru. Acceptarea este în primul rând o atitudine pozitivă. În plus, există o atitudine ușor negativă, și anume cea de a păstra tăcerea și de a nu arăta nicio împotrivire. Ce fel de comportamente implică acest lucru? Nu discuți în contradictoriu, nu te aperi și nu-ți găsești scuze obiective. Dacă-ți găsești mereu scuze și motive și arunci responsabilitatea pe umerii altor oameni, este aceasta împotrivire? E o fire de răzvrătire. Nu ar trebui să respingi, să te împotrivești sau să discuți în contradictoriu. Chiar dacă aduci argumente corecte, sunt acestea adevărul? Sunt o scuză obiectivă a omului, nu adevărul. Nu ești întrebat despre scuzele obiective – de ce s-a întâmplat acest lucru sau cum a avut loc – în schimb, ți se spune că natura acelei acțiuni nu a fost conformă cu adevărul. Dacă vei avea cunoaștere la acest nivel, chiar vei putea să accepți și să nu te împotrivești. Este esențial să ai mai întâi o atitudine supusă atunci când ți se întâmplă lucruri. […] Când te confrunți cu emondarea, ce acțiuni constituie o atitudine supusă, de acceptare? Trebuie cel puțin să fii rezonabil și să ai rațiune. Trebuie să te supui mai întâi, să nu te împotrivești sau să respingi și trebuie să tratezi acest lucru în mod rațional. Astfel, vei avea minimul necesar de rațiune. Dacă vrei să obții acceptarea și supunerea, trebuie să înțelegi adevărul. Nu este un lucru ușor să înțelegi adevărul. Mai întâi, trebuie să accepți lucrurile de la Dumnezeu: trebuie să știi măcar că emondarea este ceva ce Dumnezeu permite să ți se întâmple sau că vin de la Dumnezeu. Indiferent dacă emondarea este complet rezonabilă sau nu, trebuie să ai o atitudine supusă, de acceptare. Aceasta este o manifestare a supunerii față de Dumnezeu și, în același timp, este o acceptare a cercetării atente din partea lui Dumnezeu. Dacă doar argumentezi și te aperi pe tine însuți, crezând că emondarea vine de la om, și nu de la Dumnezeu, atunci înțelegerea ta este defectuoasă. În primul rând, nu ai acceptat cercetarea atentă a lui Dumnezeu și, în al doilea, nu ai o atitudine supusă și nici un comportament supus în mediul pe care Dumnezeu l-a creat pentru tine. Aceasta este o persoană care nu se supune lui Dumnezeu. […] Pentru majoritatea oamenilor, când li se întâmplă ceva ce este în concordanță cu noțiunile și închipuirile lor și cu propriile lor gusturi, ei se simt destul de bine, așa că sunt bucuroși să se supună și totul decurge fără probleme. Inimile lor sunt liniștite și împăcate, iar ei sunt fericiți și mulțumiți. Dar când se confruntă cu ceva ce nu este în concordanță cu propriile lor noțiuni sau cu ceva ce îi dezavantajează, ei nu se pot supune, chiar dacă știu că ar trebui. Ei simt durere, nu au de ales decât să sufere în tăcere și li se pare greu să vorbească despre dificultățile lor. Se simt deprimați și sunt copleșiți de plângeri de care nu pot scăpa, așa că inimile lor clocotesc: „Ceilalți au dreptate. Au un statut mai mare decât al meu; cum pot să nu ascult de ei? Aș putea la fel de bine să-mi accept soarta. Va trebui să fiu mai atent data viitoare și să nu-mi risc pielea – oamenii care își riscă pielea sunt emondați. Supunerea nu e ușoară. Este foarte dificilă! Focul entuziasmului meu a fost stins cu o găleată de apă rece. Am vrut să fiu simplu și deschis, dar rezultatul a fost că am spus întruna ceva greșit și am fost emondat mereu. Pe viitor, voi păstra tăcerea și voi face pe placul oamenilor.” Ce tip de atitudine este asta? A cădea dintr-o extremă în alta. Care este scopul final al faptului că Dumnezeu îi lasă pe oameni să învețe lecția supunerii? Oricât de multe nedreptăți și dureri suferi atunci, oricât de rușinat ești sau oricât de mult ți-au fost lezate imaginea, vanitatea sau reputația, toate acestea sunt secundare. Cel mai important lucru este să-ți schimbi starea. Care stare? În împrejurări normale, există un fel de stare intransigentă și răzvrătită în adâncul inimii oamenilor – lucru care, în principal, e cauzat de faptul că, în inimile lor, au un anumit tip de logică umană și o gamă de noțiuni umane, cum ar fi: „Atât timp cât intențiile mele sunt corecte, nu contează care este rezultatul; nu ar trebui să mă emondezi, iar dacă o faci, nu trebuie să mă supun.” Ei nu reflectează dacă acțiunile lor sunt sau nu în conformitate cu adevărurile-principii sau care vor fi consecințele. Ideea de care se țin este întotdeauna aceasta: „Atâta vreme cât intențiile mele sunt bune și corecte, Dumnezeu ar trebui să mă accepte. Chiar dacă rezultatul nu este bun, nu trebuie să mă emondezi, cu atât mai puțin se cuvine să mă condamni.” Acesta este raționamentul uman, nu-i așa? Acestea sunt noțiunile omului, nu-i așa? Omul se fixează întotdeauna pe propriul raționament – există vreo supunere în acest lucru? Ți-ai făcut propriul raționament al adevărului și ai dat adevărul la o parte. Tu crezi că ceea ce este conform raționamentului tău este adevărul, iar ceea ce nu este conform raționamentului tău, nu este adevărul. Există oare o persoană mai ridicolă? Există oare cineva mai arogant și mai neprihănit de sine? Ce fire coruptă trebuie înlăturată pentru a învăța lecția supunerii? De fapt, este firea aroganței și a neprihănirii de sine, care reprezintă cel mai mare impediment pentru ca oamenii să practice adevărul și să se supună lui Dumnezeu. Oamenii cu o fire arogantă și neprihănită de sine sunt cei mai înclinați spre raționalizare și neascultare, cred întotdeauna că au dreptate și, prin urmare, nimic nu este mai urgent decât să înlăturăm și să emondăm firea arogantă și neprihănită de sine a cuiva. Odată ce oamenii se cumințesc și încetează să aducă argumente în numele lor, problema răzvrătirii va fi rezolvată și vor fi capabili de supunere. Dacă oamenii vor fi capabili să ajungă la supunere, nu trebuie să aibă un anumit grad de raționalitate? Ei trebuie să aibă rațiunea unei persoane normale. Într-o anumită chestiune, de exemplu: indiferent dacă am făcut ceea ce trebuie sau nu, dacă Dumnezeu nu este mulțumit, ar trebui să facem așa cum spune El și să tratăm cuvintele Lui drept standardul pentru toate. Este acest lucru rațional? Aceasta este rațiunea care ar trebui să se regăsească în oameni înainte de orice altceva. Indiferent cât de mult suferim și indiferent care sunt intențiile, scopurile și motivele noastre, dacă Dumnezeu nu este mulțumit – dacă nu au fost îndeplinite cerințele Lui – atunci, fără îndoială, acțiunile noastre nu au fost în conformitate cu adevărul, așa că trebuie să-L ascultăm pe Dumnezeu și să ne supunem Lui și nu ar trebui să încercăm să raționăm sau să raționalizăm cu El. Când ai un astfel de raționament, când ai rațiunea unei persoane normale, este ușor să-ți rezolvi problemele și vei fi cu adevărat supus. Indiferent în ce situație te afli, nu vei fi răzvrătit și nu vei sfida cerințele lui Dumnezeu; nu vei analiza dacă ceea ce-ți cere Dumnezeu este corect sau greșit, bine sau rău și vei fi capabil să asculți – înlăturându-ți, astfel, starea de raționalizare, intransigență și răzvrătire. Oare toți oamenii au aceste stări de răzvrătire în ei? Aceste stări apar deseori la oameni și ei își spun în sinea lor: „Atât timp cât abordarea, propunerile și sugestiile mele sunt raționale, atunci chiar dacă încalc adevărurile-principii, nu ar trebui să fiu emondat, deoarece nu am făcut rău.” Aceasta este o stare obișnuită la oameni. Părerea lor este că nu ar trebui să fie emondați dacă nu au comis niciun rău; doar oamenii care au comis rău ar trebui să fie emondați. Este corectă această opinie? Categoric nu. Emondarea vizează în principal firile corupte ale oamenilor. Dacă cineva are o fire coruptă, ar trebui să fie emondat. Dacă ar fi emondat doar după ce a comis un rău, ar fi deja prea târziu, deoarece problemele vor fi fost deja cauzate. Dacă firea lui Dumnezeu a fost ofensată, atunci ai dat de necaz și se poate ca Dumnezeu să nu mai lucreze în tine – în acest caz, ce rost mai are să fii emondat? Nu există altă posibilitate decât să fii revelat și eliminat.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cele cinci condiții care trebuie îndeplinite pentru a porni pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu”

Ce atitudine ar trebui să adopte oamenii față de emondarea lor de către Dumnezeu? Cum ar trebui să o privească? Nu ar trebui oamenii să mediteze la astfel de chestiuni? (Ba da.) Oamenii ar trebui să reflecteze și să se gândească bine la astfel de lucruri. Indiferent când și în ce fel Îl tratează o persoană pe Dumnezeu, identitatea omului nu se schimbă, de fapt; oamenii sunt întotdeauna ființe create. Dacă nu ești împăcat cu statutul tău de ființă creată, înseamnă că ești răzvrătit și departe de a-ți schimba firea, departe de a te teme de Dumnezeu și de a te feri de rău. Dacă ești împăcat cu locul tău de ființă creată, atunci ce fel de atitudine ar trebui să ai față de Dumnezeu? (De supunere necondiționată.) Cel puțin, trebuie să fii înzestrat cu acest singur lucru: supunere necondiționată. Acest lucru înseamnă că, în niciun moment, ceea ce face Dumnezeu nu este niciodată greșit; doar oamenii sunt cei care greșesc. Indiferent de împrejurările care se ivesc, mai ales în fața adversității și mai ales atunci când Dumnezeu dezvăluie sau dă în vileag oamenii, primul lucru pe care trebuie să-l facă o persoană este să vină înaintea lui Dumnezeu pentru a reflecta asupra sa și a examina cuvintele și faptele sale și firea ei coruptă, în loc să examineze, să studieze și să judece dacă acțiunile și cuvintele lui Dumnezeu sunt corecte sau greșite. Dacă rămâi în funcția potrivită, ar trebui să știi exact ce se cuvine să faci. Oamenii au o fire coruptă și nu înțeleg adevărul. Aceasta nu reprezintă o problemă atât de mare. Însă când oamenii au o fire coruptă și nu înțeleg adevărul și totuși nu îl caută, atunci au o mare problemă. Ai o fire coruptă, nu înțelegi adevărul, Îl judeci pe Dumnezeu în mod arbitrar, Îl abordezi și interacționezi cu El așa cum îți dictează starea de spirit, preferințele și emoțiile. Cu toate acestea, dacă nu cauți și nu practici adevărul, lucrurile nu vor fi atât de simple. Nu numai că nu vei fi capabil să te supui lui Dumnezeu, dar ai putea să-L înțelegi greșit și să te plângi de El, să-L condamni, să I te împotrivești și chiar să-L cerți și să-L respingi în inima ta, spunând că El nu este drept, că nu tot ceea ce face El este neapărat corect. Oare nu este periculos ca tu să mai dai naștere la astfel de lucruri? (Ba da.) Este foarte periculos. A nu căuta adevărul o poate costa pe o persoană viața! Și acest lucru se poate întâmpla oricând și oriunde.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul zece: Ei disprețuiesc adevărul, sfidează cu obrăznicie principiile și ignoră rânduielile casei lui Dumnezeu (Partea a treia)”

Dacă dezvălui corupție într-o problemă, poți practica imediat adevărul odată ce îți dai seama de el? Nu poți. În acest stadiu al înțelegerii, alții te emondează, iar apoi, mediul tău te constrânge și te obligă să acționezi în conformitate cu adevărurile-principii. Uneori, tot nu ești împăcat să faci asta și îți spui: „Trebuie să acționez așa? De ce nu pot să procedez cum vreau eu? De ce mi se cere mereu să practic adevărul? Nu vreau să fac asta, m-am săturat!” Experimentarea lucrării lui Dumnezeu necesită parcurgerea următorului proces: de la a fi reticent în a practica adevărul, la a practica de bunăvoie adevărul; de la negativitate și slăbiciune, la putere și capacitatea de a te răzvrăti împotriva trupului. Când oamenii ajung la un anumit punct al experienței și apoi trec prin niște încercări, prin rafinare și, în cele din urmă, ajung să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu și unele adevăruri, atunci ei vor fi oarecum fericiți și dispuși să acționeze în conformitate cu adevărurile-principii. La început, oamenii sunt reticenți la practicarea adevărului. Să luăm ca exemplu realizarea cu loialitate a propriilor îndatoriri: înțelegi oarecum ce înseamnă să-ți realizezi îndatoririle și să fii loial lui Dumnezeu și, de asemenea, ai o anumită înțelegere a adevărului, dar când vei fi capabil să fii loial în totalitate? Când vei fi capabil să îți realizezi îndatoririle atât cu vorba cât și cu fapta? Acest lucru va necesita un proces. În timpul acestui proces, ai putea suferi multe greutăți. Unii oameni ar putea să te emondeze, iar alții ar putea să te critice. Ochii tuturor vor fi pe tine, examinându-te atent, și doar atunci vei începe să realizezi că greșești și că tu ești cel care s-a descurcat slab, că lipsa de loialitate în realizarea datoriei tale este inacceptabilă și că nu trebuie să fii superficial! Duhul Sfânt te va lumina din interior și îți va face reproșuri atunci când vei greși. În timpul acestui proces, vei ajunge să înțelegi unele lucruri despre tine însuți și vei ști că ai prea multe impurități, că nutrești prea multe motive personale și ai prea multe dorințe necumpătate atunci când îți realizezi îndatoririle. Odată ce ai înțeles esența acestor lucruri, dacă poți să vii înaintea lui Dumnezeu în rugăciune și să ai pocăință adevărată, poți fi curățit de acele lucruri corupte. Dacă, în această manieră, cauți frecvent adevărul pentru a-ți rezolva problemele practice, vei păși treptat pe calea cea dreaptă a credinței; vei începe să ai experiențe adevărate de viață, iar firea ta coruptă va începe, treptat, să fie purificată. Cu cât firea ta coruptă este mai purificată, cu atât mai mult firea vieții tale se va transforma.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Ce ar trebui să se știe despre transformarea firii omului”

În timp ce experimentezi lucrarea lui Dumnezeu, indiferent de câte ori ai eșuat, ai căzut, ai fost emondat sau dezvăluit, acestea nu sunt lucruri rele. Indiferent de modul în care ai fost emondat sau dacă acest lucru este făcut de către conducători, lucrători, frații sau surorile tale, toate acestea sunt lucruri bune. Trebuie să îți amintești acest lucru: indiferent cât de mult suferi, de fapt, beneficiezi de pe urma acestui lucru. Oricine are experiență poate confirma asta. Indiferent de situație, a fi emondat sau dezvăluit este întotdeauna un lucru bun. Nu este o condamnare. Este mântuirea lui Dumnezeu și cea mai bună oportunitate ca să ajungi să te cunoști. Poate să-ți aducă o schimbare în bine în experiența ta de viață. Fără așa ceva, nu vei avea nici oportunitatea, nici condiția și nici contextul ca să poți dobândi o înțelegere a adevărului corupției tale. Dacă realmente înțelegi adevărul și ești capabil să descoperi lucrurile corupte ascunse în adâncul inimii tale, dacă le poți distinge clar, atunci este bine, acest lucru a rezolvat o problemă majoră a intrării în viață și este foarte benefic pentru schimbările firii. A deveni capabil să te cunoști cu adevărat pe tine însuți este cea mai bună oportunitate de a-ți drege căile și de a deveni o persoană nouă; este pentru tine cea mai bună ocazie să obții o nouă viață. Odată ce te cunoști cu adevărat pe tine însuți, vei putea vedea că, atunci când adevărul devine viața cuiva, este, cu adevărat, un lucru de mare preț, și vei fi însetat după adevăr, îl vei practica și vei pătrunde în realitate. Acesta este un lucru nespus de măreț! Dacă poți să profiți de această oportunitate, să reflectezi cu seriozitate asupra ta și să câștigi o cunoaștere autentică de sine ori de câte ori dai greș sau cazi, atunci, în mijlocul negativității și slăbiciunii, vei putea să te ridici înapoi pe picioare. Odată trecut de acest prag, vei putea să faci un pas mare înainte și să pătrunzi în adevărul-realitate.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a dobândi adevărul, trebuie să înveți de la oamenii, din evenimentele și lucrurile din apropiere”

Videoclipuri similare

Scenetă „Transformarea produsă de acceptarea emondării”

Mărturii similare bazate pe experiențe

Cum să faci față când ești emondat

Imnuri similare

Eșecul este cea mai bună oportunitate de a te cunoaște pe tine însuți

Indiferent ce face Dumnezeu, totul este pentru a mântui omenirea