Cuvintele lui Dumnezeu din Biblie

„Nu vă temeţi de cei ce omoară trupul, dar care nu pot omorî sufletul! Ci temeţi-vă mai degrabă de Cel Ce poate să distrugă şi sufletul, şi trupul, în Gheenă” (Matei 10:28).

„Cel ce-şi va găsi viaţa, o va pierde, dar cel ce-şi va pierde viaţa de dragul Meu, o va găsi” (Matei 10:39).

„Ei l-au învins prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturiei lor; ei nu şi-au iubit viaţa, chiar până la moarte” (Apocalipsa 12:11).

Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic al zilelor de pe urmă

În vastitatea cosmosului și a cerului, nenumărate creaturi trăiesc și se reproduc, urmează legea ciclică a vieții și respectă o lege constantă. Cei care mor iau cu ei poveștile celor vii, iar cei care trăiesc repetă aceeași istorie tragică a celor care au pierit. Și astfel, oamenii nu pot să nu se întrebe: de ce trăim? Și de ce trebuie să murim? Cine conduce această lume? Și cine a creat această omenire? Oare omenirea chiar a fost creată de Mama Natură? Își controlează într-adevăr omenirea propria soartă?… Acestea sunt întrebările pe care omenirea și le-a pus neîncetat de mii de ani. Din păcate, cu cât omul a devenit mai obsedat de aceste întrebări, cu atât mai mult a dezvoltat o sete pentru știință. Știința oferă o scurtă satisfacție și o bucurie temporară a trupului, dar este departe de a fi suficientă pentru a elibera omul de solitudinea, singurătatea, teroarea și neajutorarea ascunse adânc în sufletul său. Omul folosește numai cunoștințe științifice pe care poate să le vadă cu ochiul liber și pe care le înțelege cu creierul pentru a-și ameți inima. Totuși, o astfel de cunoaștere științifică nu este îndeajuns pentru a opri omenirea din a explora misterele. Omenirea nu știe cine este suveranul tuturor lucrurilor din univers, și cu atât mai puțin începutul și viitorul omenirii. Omenirea trăiește pur și simplu, vrând-nevrând, în mijlocul acestei legi. Nimeni nu poate scăpa de ea și nimeni nu o poate schimba, căci printre toate lucrurile și în ceruri nu este decât Cel de la veșnicie în veșnicie care deține suveranitatea peste tot. El este Cel care nu a fost niciodată văzut de om, Cel pe care omenirea nu L-a cunoscut niciodată, în a cărui existență omenirea n-a crezut niciodată – totuși, El este Cel care a dat suflare strămoșilor omenirii și a dat viață omenirii. El este Cel care aprovizionează și hrănește omenirea, permițându-i să existe; El este Cel care a călăuzit omenirea până în prezent. Mai mult decât atât, El și numai El este Cel de care depinde omenirea pentru a supraviețui. El deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor și domnește peste toate ființele vii din univers. El stăpânește cele patru anotimpuri și El este Cel care cheamă vântul, înghețul, zăpada și ploaia. El aduce omenirii soare și vestește noaptea. El a fost Cel care a creat cerurile și pământul, oferind omului munții, lacurile și râurile și toate creaturile vii din ele. Faptele Lui sunt omniprezente, puterea Lui este omniprezentă, înțelepciunea Lui este omniprezentă, iar autoritatea Lui este omniprezentă. Fiecare dintre aceste legi și reguli este întruchiparea faptelor Sale, și fiecare dintre ele dezvăluie înțelepciunea și autoritatea Lui. Cine se poate eschiva de la suveranitatea Sa? Și cine se poate elibera de proiectele Sale? Toate lucrurile există sub privirea Lui și, în plus, toate creaturile trăiesc sub suveranitatea Lui. Faptele și puterea Lui nu dau omenirii altă posibilitate decât să admită că El există cu adevărat și că deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor. Nimic în afară de El nu poate avea control asupra universului, cu atât mai puțin să aibă grijă la nesfârșit de această omenire. Indiferent dacă ești în stare să recunoști faptele lui Dumnezeu și indiferent dacă tu crezi în existența lui Dumnezeu, nu există nicio îndoială că soarta ta este stabilită de Dumnezeu și nu există nicio îndoială că Dumnezeu va păstra întotdeauna suveranitatea peste toate lucrurile. Existența și autoritatea Lui nu se bazează pe faptul că ele sunt sau nu recunoscute și înțelese de om. Numai El știe trecutul, prezentul și viitorul omului, și numai El poate hotărî soarta omenirii. Indiferent dacă ești capabil sau nu să accepți acest lucru, nu va mai dura mult înainte ca omenirea să fie martoră la toate acestea, iar aceasta este realitatea pe care Dumnezeu o va îndeplini. Omenirea trăiește și moare sub ochii lui Dumnezeu. Omul trăiește pentru gestionarea lui Dumnezeu și, când acesta închide ochii pentru ultima oară, îi închide și pentru această gestionare. Omul vine și pleacă, iarăși și iarăși, înainte și înapoi. Fără excepție, toate fac parte din suveranitatea și planul lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 3: Omul poate fi salvat numai în mijlocul gestionării lui Dumnezeu”

Dacă nașterea cuiva a fost predestinată de viața sa anterioară, atunci moartea sa marchează sfârșitul acelui destin. Dacă nașterea cuiva este începutul misiunii sale în această viață, atunci moartea sa marchează finalul acelei misiuni. Din moment ce Creatorul a determinat un set fix de circumstanțe pentru nașterea unei persoane, nu mai trebuie precizat că El a pus la cale și un set fix de circumstanțe pentru moartea acelei persoane. Cu alte cuvinte, nimeni nu se naște din întâmplare, moartea nimănui nu sosește pe neașteptate și atât viața, cât și moartea, sunt legate în mod necesar de viețile anterioare și actuale ale cuiva. Circumstanțele nașterii și morții unei persoane sunt amândouă predeterminate de către Creator; acesta este destinul unei persoane, soarta unei persoane. Deoarece există multe explicații pentru nașterea unei persoane, este, de asemenea, adevărat că moartea unei persoane va avea loc în mod natural în propriul set special de diverse circumstanțe. Acesta este motivul pentru variatele durate de viață ale oamenilor și diferitele moduri și momente ale morții lor. Unii oameni sunt puternici și sănătoși și totuși mor tineri; alții sunt slabi și bolnăvicioși și totuși trăiesc până la o vârstă înaintată și mor în pace. Unii pier din cauze nenaturale, alții, din cauze naturale. Unii își sfârșesc viața departe de casă, alții închid ochii pentru ultima dată cu cei dragi alături. Unii oameni mor în spațiu, alții sub pământ. Unii se scufundă sub apă, alții pier în catastrofe. Unii mor dimineața, alții noaptea… Fiecare își dorește o naștere ilustră, o viață extraordinară și o moarte glorioasă, dar nimeni nu poate trece peste propriul destin, nimeni nu poate scăpa de suveranitatea Creatorului. Aceasta este soarta omenească. Omul își poate face tot felul de planuri de viitor, dar nimeni nu poate planifica modul și timpul nașterii și al plecării sale de pe lume. Cu toate că oamenii fac tot posibilul să evite venirea morții și să i se împotrivească, totuși, pe neștiute, moartea se apropie în tăcere. Nimeni nu știe când va muri sau cum, cu atât mai puțin unde se va întâmpla. Evident, nu omenirea este cea care are putere asupra vieții și morții, nu vreo ființă din lumea naturală, ci Creatorul, a cărui autoritate este unică. Viața și moartea omenirii nu sunt produse ale vreunei legi a lumii naturale, ci o consecință a suveranității autorității Creatorului.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”

Cu cât o persoană se apropie de moarte, cu atât vrea mai mult să înțeleagă despre ce este vorba cu adevărat în viață; cu cât o persoană se apropie de moarte, cu atât inima îi pare mai goală; cu cât o persoană se apropie de moarte, cu atât mai neputincioasă se simte; și așa, frica de moarte a cuiva crește pe zi ce trece. Sunt două motive pentru care asemenea sentimente se manifestă în oameni pe măsură ce se apropie de moarte: în primul rând, sunt pe cale să-și piardă faima și averea de care au depins viețile lor, pe cale să lase în urmă tot ceea ce este vizibil în lume; și, în al doilea rând, sunt pe cale să se confrunte, de unii singuri, cu o lume nefamiliară, un tărâm misterios, necunoscut, unde se tem să pună piciorul, unde nu îi au pe cei dragi și nu au mijloace de sprijin. Din aceste două motive, oricine se confruntă cu moartea se simte tulburat, experimentează panica și o senzație de neputință așa cum nu au mai cunoscut vreodată. Numai atunci când o persoană chiar a ajuns în acest punct își dă seama că, atunci când pune piciorul pe acest pământ, primul lucru pe care trebuie să-l înțeleagă este de unde vin ființele umane, de ce trăiesc oamenii, cine dictează soarta omenirii, cine asigură existența umană și cine are suveranitatea asupra ei. Aceste cunoștințe reprezintă adevăratele mijloace de trai, baza esențială pentru supraviețuirea omenească, nu să înveți cum să-ți întreții familia sau cum să obții faimă și avere, nu să înveți cum să ieși în evidență din mulțime, nici cum să trăiești o viață mai prosperă, cu atât mai puțin să înveți cum să excelezi și cum să concurezi cu succes cu alții. Cu toate că diferitele abilități de supraviețuire pe care oamenii își petrec viețile stăpânindu-le pot oferi o abundență de conforturi materiale, ele nu aduc niciodată adevărata pace și consolare inimii unei persoane, ci îi fac constant pe oameni să-și piardă direcția, să aibă dificultăți în a se controla și să rateze fiecare oportunitate de a învăța sensul vieții; aceste abilități de supraviețuire creează un curent subteran de neliniște privind înfruntarea corespunzătoare a morții. Viețile oamenilor sunt ruinate în felul acesta. Creatorul îi tratează pe toți corect, dându-le tuturor o viață întreagă de oportunități să Îi experimenteze și să Îi cunoască suveranitatea, totuși doar atunci când se apropie moartea, când fantoma sa se ivește, acesta începe să vadă lumina – și atunci este prea târziu.

Oamenii își petrec viețile alergând după bani și faimă; se agață de aceste paie, gândindu-se că sunt singurele lor mijloace de sprijin, ca și cum dacă le au ar putea continua să trăiască, scutiți de moarte. Dar numai atunci când urmează să moară își dau seama cât de îndepărtate sunt lucrurile acestea de ei, cât de slabi sunt în fața morții, cât de ușor se fărâmă, cât de singuri și de neajutorați sunt, neavând unde să se întoarcă. Își dau seama că viața nu poate fi cumpărată cu bani sau cu faimă, că indiferent cât de bogată poate fi o persoană, indiferent cât de înaltă este poziția sa, toți oamenii sunt la fel de săraci și insignifianți în fața morții. Își dau seama că banii nu pot cumpăra viața, că faima nu poate șterge moartea, că nici banii și nici faima nu pot prelungi viața cuiva nici măcar cu un singur minut, cu o singură secundă. Cu cât oamenii se simt mai mult așa, cu atât tânjesc mai tare să continue să trăiască; cu cât oamenii se simt mai mult așa, cu atât sunt mai îngroziți de apropierea morții. Numai în acest moment își dau seama cu adevărat că viețile nu le aparțin, că nu sunt ale lor, să le poată controla, și că nimeni nu are nimic de spus în privința vieții sau a morții cuiva – toate acestea sunt dincolo de controlul lor.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”

În momentul în care se naște o persoană, un suflet singuratic își începe experiența vieții pe pământ, experiența autorității Creatorului, pe care Creatorul a aranjat-o pentru el. Inutil de precizat, pentru persoană – pentru suflet – aceasta este o oportunitate excelentă de a câștiga cunoașterea suveranității Creatorului, de a ajunge să-I cunoască autoritatea și de a o experimenta personal. Oamenii își trăiesc viețile în cadrul legilor destinului proiectate pentru ei de către Creator, și, pentru orice ființă rațională cu conștiință, să accepte, de-a lungul deceniilor din propria viață, suveranitatea Creatorului și să ajungă să-I cunoască autoritatea nu sunt lucruri dificil de făcut. Așadar, ar trebui să fie foarte ușor pentru fiecare persoană să recunoască, prin propriile sale experiențe de viață de-a lungul câtorva decenii, că toate destinele omenești sunt predestinate, și ar trebui să fie ușor să înțeleagă sau să sintetizeze ce înseamnă să trăiești. Când o persoană adoptă aceste lecții de viață, aceasta va ajunge treptat să înțeleagă de unde vine viața, să priceapă de ce are nevoie inima cu adevărat, ce o va duce pe cărarea adevărată a vieții și care s-ar cuveni să fie misiunea și țelurile unei vieți omenești. Va recunoaște treptat faptul că, dacă cineva nu-L venerează pe Creator, dacă nu se supune stăpânirii Lui, atunci, când va veni clipa să confrunte moartea – când sufletul unui om este pe cale să apară încă o dată înaintea Creatorului – inima sa se va umple de groază nemărginită și neliniște. Dacă o persoană a existat pe lume câteva decenii și totuși nu a ajuns să știe de unde vine viața omenească, nici nu a recunoscut încă în palma cui stă soarta omenească, atunci nu este de mirare că acea persoană nu va fi în stare să înfrunte moartea cu calm. O persoană care a câștigat cunoașterea suveranității Creatorului în deceniile de experiență de viață umană este o persoană cu o apreciere corectă a sensului și valorii vieții. O astfel de persoană are o cunoaștere profundă a scopului vieții, cu experiență reală și înțelegere a suveranității Creatorului și, mai mult decât atât, este capabilă să se supună autorității Creatorului. O asemenea persoană înțelege sensul creației omenirii de către Dumnezeu, înțelege că omul ar trebui să-L venereze pe Creator, că tot ceea ce deține fiecare om provine de la Creator și se va întoarce la El într-o zi nu prea îndepărtată din viitor. Acest tip de persoană înțelege că Creatorul aranjează nașterea omului și are suveranitate asupra morții omului, și că atât viața, cât și moartea, sunt predestinate de autoritatea Creatorului. Așadar, când cineva înțelege cu adevărat aceste lucruri, acesta va fi în mod natural în stare să înfrunte moartea cu calm, să lase la o parte toate posesiunile lumești cu calm, să accepte și să se supună bucuros la tot ceea ce urmează și să întâmpine ultimul moment critic al vieții pregătit de către Creator, în loc să se teamă orbește de el și să se lupte împotriva lui. Dacă o persoană privește viața ca pe o oportunitate de a experimenta suveranitatea Creatorului și de a ajunge să-I cunoască autoritatea, dacă o persoană își vede viața ca pe o șansă rară de a-și împlini datoria ca ființă omenească creată și de a-și îndeplini misiunea, atunci acea persoană va avea cu siguranță perspectiva corectă asupra vieții, va avea sigur o viață binecuvântată și călăuzită de către Creator, va păși sigur în lumina Creatorului, va cunoaște sigur suveranitatea Creatorului, se va supune sigur stăpânirii Lui, va deveni sigur martor al faptelor Lui miraculoase și al autorității Sale. Nu mai trebuie menționat că o asemenea persoană va fi, cu siguranță, iubită și acceptată de către Creator, și numai o asemenea persoană poate să mențină o atitudine calmă în privința morții și să întâmpine cu bucurie momentul critic final al vieții. O persoană care a avut în mod evident genul acesta de atitudine față de moarte a fost Iov. Iov a fost în postura de a accepta cu bucurie momentul critic final al vieții și și-a adus călătoria de o viață la un final lin și și-a încheiat misiunea în viață și s-a întors alături de Creator.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”

În Scripturi scrie despre Iov: „Iov a murit înaintat în vârstă și sătul de zile” (Iov 42:17). Aceasta înseamnă că, atunci când a murit, Iov nu a avut regrete și nu a simțit durere, ci s-a despărțit în mod natural de această lume. Așa cum știe toată lumea, Iov a fost un om care se temea de Dumnezeu și se ferea de rău pe când trăia. Faptele lui au fost lăudate de Dumnezeu și amintite de alții și se poate spune că viața lui a avut valoare și semnificație care le depășeau pe ale tuturor celorlalți. Iov s-a bucurat de binecuvântările lui Dumnezeu și a fost numit drept de El pe pământ și a fost, de asemenea, pus la încercare de către Dumnezeu și ispitit de către Satana. A depus mărturie pentru Dumnezeu și a meritat ca El să-l numească un om drept. În deceniile după ce a fost pus la încercare de Dumnezeu, el a trăit o viață care a fost chiar mai valoroasă, mai semnificativă, mai stabilă și mai liniștită decât înainte. Datorită faptelor lui drepte, Dumnezeu l-a pus la încercare și tot datorită faptelor lui drepte, Dumnezeu a apărut în fața lui și i-a vorbit direct. Așadar, în anii ce-au urmat încercării lui, Iov a înțeles și a apreciat valoarea vieții într-un mod mai concret, a atins o înțelegere mai profundă a suveranității Creatorului și a obținut o cunoaștere mai precisă și mai limpede a felului în care Creatorul Își oferă și retrage binecuvântările. Cartea lui Iov consemnează că Iahve Dumnezeu i-a acordat lui Iov binecuvântări încă și mai mari decât o făcuse înainte, punându-l pe Iov într-o poziție și mai bună de a cunoaște suveranitatea Creatorului și de a înfrunta moartea cu calm. Așa că Iov, atunci când a îmbătrânit și s-a confruntat cu moartea, cu siguranță nu a fost îngrijorat în privința proprietăților sale. Nu avea griji, nimic de regretat și bineînțeles că nu se temea de moarte, căci și-a petrecut toată viața mergând pe calea temerii de Dumnezeu și a feritului de rău. Nu avea niciun motiv să-și facă griji cu privire la propriul sfârșit. Câți oameni de astăzi ar putea acționa la fel cum a acționat Iov atunci când s-a confruntat cu propria moarte? De ce nu este nimeni capabil să mențină o purtare atât de simplă la exterior? Există un singur motiv: Iov și-a trăit viața în căutarea subiectivă a credinței, a recunoașterii și a supunerii față de suveranitatea lui Dumnezeu, și cu această credință, recunoaștere și supunere a trecut prin momentele critice ale vieții, și-a trăit ultimii ani și a întâmpinat momentul critic final al vieții sale. Indiferent ce a trăit Iov, căutările și țelurile lui în viață au fost fericite, nu dureroase. El nu era fericit doar datorită binecuvântărilor și a laudei oferite lui de către Creator, ci, mai important, datorită căutărilor și țelurilor lui în viață, datorită cunoașterii tot mai mari și adevăratei înțelegeri a suveranității Creatorului pe care a atins-o temându-se de Dumnezeu și ferindu-se de rău, și, mai mult, datorită experienței personale, ca supus al suveranității Creatorului, al faptelor minunate ale lui Dumnezeu și al experiențelor și amintirilor dificile, dar de neuitat, ale coexistenței, cunoștinței și înțelegerii reciproce dintre om și Dumnezeu. Iov a fost fericit datorită alinării și bucuriei provenite din cunoașterea intențiilor Creatorului și datorită temii care a crescut după ce a văzut că El este măreț, minunat, demn de iubire și credincios. Iov a fost capabil să înfrunte moartea fără nicio suferință pentru că știa că, prin moarte, avea să se întoarcă lângă Creator. Căutările și realizările lui în viață au fost cele care i-au permis să înfrunte moartea cu calm, să accepte calm perspectiva că viața îi va fi luată înapoi de către Creator și, mai mult, să stea drept, neîntinat și fără nicio grijă înaintea Creatorului. Pot oamenii zilelor noastre obține genul de fericire pe care a avut-o Iov? Aveți condițiile necesare să faceți acest lucru? De vreme ce oamenii zilelor noastre au aceste condiții, de ce sunt incapabili să trăiască fericiți, așa cum a făcut-o Iov? De ce sunt incapabili să scape de suferința fricii de moarte? Când se confruntă cu moartea, unii oameni urinează incontrolabil; alții tremură, leșină, vorbesc urât și despre Ceruri și despre om; unii chiar se vaită și plâng. Acestea nu sunt sub nicio formă reacții naturale care apar deodată atunci când se apropie moartea. Oamenii se poartă în felurile acestea stânjenitoare în primul rând din cauza faptului că, adânc în inimile lor, se tem de moarte; din cauza faptului că nu au o cunoaștere limpede și o apreciere a suveranității lui Dumnezeu și a aranjamentelor Lui, cu atât mai puțin pentru că nu se supun cu adevărat acestora. Oamenii reacționează în acest fel pentru că nu vor decât să aranjeze și să guverneze singuri totul, să-și controleze propriile destine, propriile vieți și moartea. Nu este de mirare, așadar, că oamenii nu sunt niciodată în stare să scape de frica de moarte.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”

Când cineva nu are o cunoaștere limpede și experiența suveranității lui Dumnezeu și a aranjamentelor Lui, cunoașterea acestei persoane despre soartă și moarte va fi în mod necesar incoerentă. Oamenii nu pot vedea clar că totul stă în palma lui Dumnezeu, nu își dau seama că totul se supune controlului și suveranității lui Dumnezeu, nu recunosc că omul nu poate înlătura sau scăpa de o asemenea suveranitate. Din acest motiv, când le vine vremea să confrunte moartea, nu există sfârșit pentru ultimele lor cuvinte, griji și regrete. Sunt trași în jos de atât de mult bagaj, de atâta reticență, de atâta confuzie. Asta îi face să se teamă de moarte. Pentru orice persoană născută pe această lume, nașterea este necesară și moartea inevitabilă; nimeni nu se poate înălța peste acest curs al lucrurilor. Dacă cineva își dorește să se despartă de această lume fără durere, dacă își dorește să fie în stare să înfrunte momentul critic final al vieții fără reticență sau îngrijorare, singura modalitate este să plece fără regrete. Și singura modalitate de a pleca fără regrete este să cunoască suveranitatea Creatorului, să Îi cunoască autoritatea și să li se supună. Numai așa se poate ține cineva la distanță de vrajba omenească, de rău, de robia Satanei și numai așa poate cineva să trăiască o viață ca a lui Iov, călăuzită și binecuvântată de către Creator, o viață liberă și eliberată, o viață cu valoare și sens, o viață care este sinceră și deschisă. Numai așa se poate cineva supune, ca Iov, încercărilor și lipsei de către Creator, orchestrărilor și aranjamentelor Creatorului. Numai așa poate cineva să-L venereze pe Creator toată viața sa și să câștige lauda Lui, așa cum a făcut Iov, și să-I audă vocea, să-L vadă apărând. Numai așa poate cineva să trăiască și să moară fericit, ca Iov, fără durere, fără griji, fără regrete. Numai așa poate cineva să trăiască în lumină, ca Iov, și să treacă de fiecare dintre momentele critice ale vieții în lumină, să-și termine lin călătoria în lumină, să-și încheie cu succes misiunea – să experimenteze, să învețe și ajungă să cunoască suveranitatea Creatorului în calitate de ființă creată – și să se stingă în lumină și să stea pe vecie alături de Creator, ca ființă umană creată, lăudată de El.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”

Cu orice chestiune s-ar confrunta oamenii, ar trebui s-o abordeze întotdeauna cu o atitudine activă și pozitivă, iar acest lucru este cu atât mai adevărat atunci când vine vorba de chestiunea morții. Să ai o atitudine activă și pozitivă nu înseamnă să fii de acord cu moartea, să o aștepți sau să o urmărești în mod pozitiv și activ. Dacă nu înseamnă să urmărești moartea, să fii de acord cu ea sau s-o aștepți, atunci ce înseamnă? (Să te supui.) Supunerea este un fel de atitudine față de chestiunea morții, iar a renunța la moarte și a nu te gândi la ea este cea mai bună cale de a o aborda. Unii oameni spun: „De ce să nu mă gândesc la ea? Dacă nu mă gândesc bine la ea, oare voi fi capabil să o înving? Dacă nu mă gândesc bine la ea, oare voi fi capabil să renunț la ea?” Da, vei fi capabil. Și care este motivul? Spune-Mi, atunci când părinții tăi ți-au dat viață, a fost ideea ta să te naști? Felul în care arăți, vârsta ta, domeniul în care lucrezi, faptul că stai aici acum și felul în care te simți în momentul acesta – tu ai înfăptuit toate acestea? Nu tu le-ai înfăptuit, ele s-au întâmplat prin trecerea zilelor și a lunilor și prin faptul că ți-ai trăit viața normală de la o zi la alta, zi după zi, până ai ajuns acolo unde ești acum, iar acesta este un lucru foarte natural. Moartea este la fel. Fără să-ți dai seama, crești și devii adult, ajungi la vârsta mijlocie, îmbătrânești, ajungi la ultimii tăi ani și atunci vine moartea – nu te gândi la ea. Nu poți evita lucrurile la care nu te gândești dacă nu te gândești la ele și nici nu vor veni mai devreme dacă te gândești la ele; acestea nu pot fi schimbate prin voia omului, nu-i așa? Nu te gândi la ele. La ce Mă refer când spun „nu te gândi la ele”? Vreau să spun că dacă acest lucru chiar urmează să se întâmple în viitorul apropiat, atunci faptul că te gândești mereu la el va fi ca o presiune invizibilă asupra ta. Această presiune te va face să te temi de viață și de a trăi, vei fi lipsit de o atitudine activă și pozitivă și, în schimb, vei deveni și mai deprimat. Întrucât o persoană care înfruntă moartea nu este interesată de nimic și nu are o atitudine pozitivă față de nimic, se simte tot timpul deprimată. Va muri, totul s-a sfârșit, nu mai are niciun sens să urmărească sau să facă ceva, nu mai are perspective de viitor sau motivație, iar tot ceea ce face are scopul de a se pregăti pentru moarte și de a se îndrepta în direcția ei, așadar, ce sens mai are orice face? Prin urmare, tot ceea ce face conține elemente ale negativității și morții și o natură a acestora. Așadar, poți să nu te gândești la moarte? E un lucru ușor de realizat? Dacă această chestiune este pur și simplu un rezultat al rațiunii și închipuirii tale, atunci te-ai alarmat degeaba, te sperii și pur și simplu nu se va întâmpla în viitorul apropiat. Prin urmare, de ce te gândești la ea? A te gândi la ea devine și mai inutil. Ce trebuie să se întâmple se va întâmpla întotdeauna; ce nu trebuie să se întâmple nu se va întâmpla, indiferent cum te-ai gândi la acel lucru. Să te temi de ea e inutil, la fel și să te îngrijorezi în privința ei. Moartea nu poate fi evitată dacă te îngrijorezi în privința ei și nici nu te va cruța doar pentru că ți-e frică de ea. Prin urmare, un aspect este acela că ar trebui să renunți din inimă la chestiunea morții și să nu-i dai importanță; ar trebui să o încredințezi lui Dumnezeu, ca și cum nu ar avea nicio legătură cu tine. Este un lucru rânduit de Dumnezeu, deci lasă-L pe El să-l rânduiască – nu devin lucrurile simple atunci? Un alt aspect este că ar trebui să ai o atitudine activă și pozitivă față de moarte. Spuneți-Mi, cine dintre miliardele de oameni din toată lumea este atât de binecuvântat să audă atât de multe dintre cuvintele lui Dumnezeu, să înțeleagă atât de multe adevăruri despre viață și atât de multe taine? Cine dintre ei poate primi personal îndrumarea, aprovizionarea, grija și protecția lui Dumnezeu? Cine e atât de binecuvântat? Foarte puțini. Așadar, faptul că voi, cei puțini, sunteți capabili să trăiți astăzi în casa lui Dumnezeu, să-I primiți mântuirea și aprovizionarea, face să merite totul, chiar dacă ar fi să muriți acum. Sunteți atât de binecuvântați, nu-i așa? (Ba da.) Privind lucrurile din această perspectivă, oamenii nu ar trebui să fie îngroziți de chestiunea morții și nici n-ar trebui să fie constrânși de ea. Chiar dacă nu te-ai bucurat deloc de gloria și bogăția lumii, ai primit, totuși, mila Creatorului și ai auzit multe dintre cuvintele lui Dumnezeu – nu este aceasta o mare fericire? (Ba da.) Oricâți ani trăiești în viața asta, totul merită și nu ai regrete, fiindcă ți-ai făcut mereu datoria în lucrarea lui Dumnezeu, ai înțeles adevărul, tainele vieții, calea și obiectivele pe care ar trebui să le urmărești în viață – ai câștigat atât de mult! Ai trăit o viață însemnată! Deși nu poți explica asta foarte clar, ești capabil să practici unele adevăruri și să deții o parte din realitate, iar asta dovedește că ai dobândit o oarecare aprovizionare a vieții și ai înțeles câteva adevăruri din lucrarea lui Dumnezeu. Ai câștigat atât de mult – un adevărat belșug – iar asta e o binecuvântare grozavă! De la începutul istoriei omenirii, de-a lungul veacurilor, nimeni nu s-a bucurat de această binecuvântare, totuși, voi vă bucurați de ea. Sunteți dispuși să muriți acum? Având o astfel de disponibilitate, atitudinea voastră față de moarte ar trebui să fie cu adevărat supusă, nu-i așa? (Ba da.) Un aspect este acela că oamenii ar trebui să aibă o înțelegere adevărată, să coopereze pozitiv și activ, să se supună cu adevărat și să aibă atitudinea corectă față de moarte. Astfel, oare sentimentelor oamenilor de tulburare, anxietate și îngrijorare față de moarte nu se vor atenua foarte mult? (Ba da.) Se vor atenua foarte mult. […]

Moartea nu este o problemă ușor de rezolvat și este cea mai mare dificultate a omului. Dacă cineva îți spune: „Firile tale corupte sunt prea profunde și nici umanitatea ta nu este bună. Dacă nu urmărești cu sinceritate adevărul și faci multe lucruri rele în viitor, atunci vei merge jos, în iad, și vei fi pedepsit!”, s-ar putea să te simți mâhnit o vreme după aceea. S-ar putea să te gândești bine la asta și să te simți mult mai bine după o noapte de somn și apoi nu te mai ești atât de mâhnit. Cu toate astea, dacă te îmbolnăvești de ceva incurabil și nu mai ai mult de trăit, atunci acesta este un lucru care nu poate fi rezolvat cu o noapte de somn și nu e un lucru la care să poți renunța atât de ușor. O vreme, ți se cere să fii temperat în această chestiune. Cei care urmăresc sincer adevărul pot să lase în urmă această chestiune, să caute adevărul în toate și să folosească adevărul ca s-o rezolve – nu există nicio problemă pe care să n-o poată rezolva. Totuși, dacă oamenii folosesc căile omenești, atunci, în final, nu vor fi capabili decât să se simtă tot timpul tulburați, anxioși și îngrijorați în privința morții. Când lucrurile nu pot fi rezolvate, ei iau măsuri extreme ca să încerce să le rezolve. Unii au o abordare deprimată și negativă, spunând: „Atunci o să mor și gata. Cine se teme de moarte? După moarte, pur și simplu mă voi reîntrupa și voi trăi din nou!” Poți verifica asta? Tu doar cauți niște cuvinte de alinare, iar asta nu rezolvă problema. Toate lucrurile și fiecare dintre ele, vizibile sau invizibile, materiale sau imateriale sunt controlate și conduse de mâinile Creatorului. Nimeni nu-și poate controla destinul și singura atitudine pe care ar trebui s-o aibă omul față de boală sau de moarte este aceea de înțelegere, acceptare și supunere; oamenii n-ar trebui să se bazeze pe închipuirile sau noțiunile lor, nu ar trebui să caute să scape de aceste lucruri și cu atât mai puțin ar trebui să le respingă sau să li se împotrivească. Dacă încerci orbește să rezolvi problema bolii și a morții prin propriile metode, atunci cu cât trăiești mai mult, cu atât mai mult vei suferi, cu atât mai deprimat vei deveni și cu atât mai prins în capcană te vei simți. În cele din urmă, tot va trebui să mergi pe calea morții, iar finalitatea ta va fi într-adevăr aceeași ca moartea ta – chiar vei muri. Dacă poți căuta adevărul în mod activ și, fie că e vorba de a înțelege boala pe care Dumnezeu a rânduit-o pentru tine sau a înfrunta moartea, poți să cauți în mod pozitiv și activ adevărul, să cauți orchestrările, suveranitatea și rânduielile Creatorului privind acest fel de eveniment major și să obții adevărata supunere, atunci asta e în conformitate cu voia lui Dumnezeu. Dacă te bazezi pe puterile și metodele omului ca să faci față acestor lucruri și încerci din răsputeri să le rezolvi sau să scapi de ele, atunci, chiar dacă nu mori și reușești temporar să eviți dificultatea morții, întrucât nu ai înțelegere, acceptare și supunere adevărată față de Dumnezeu și adevăr, ceea ce te face să nu fii mărturie în această chestiune, atunci rezultatul final va fi că, atunci când reîntâlnești aceeași problemă, ea va fi în continuare un test important pentru tine. Vei avea în continuare posibilitatea de a-L trăda pe Dumnezeu și de a cădea, iar acesta va fi, fără îndoială, un lucru periculos pentru tine. Așadar, dacă acum chiar înfrunți boala sau moartea, atunci lasă-Mă să-ți spun, e mai bine să profiți de această situație practică în acest moment, pentru a căuta adevărul și a rezolva problema de la rădăcină, în loc să aștepți ca moartea să vină cu adevărat doar ca să te prindă nepregătit, să te simți pierdut, perplex și neajutorat, determinându-te astfel să faci lucruri pe care le vei regreta tot restul vieții. Dacă faci lucruri pe care le regreți și în legătură cu care ai remușcări, atunci asta te poate duce la pieire. Prin urmare, oricare ar fi problema, întotdeauna ar trebui să începi pătrunderea cu înțelegerea pe care ar trebui să o ai asupra chestiunii și cu adevărurile pe care ar trebui să le înțelegi. Dacă te simți tot timpul tulburat, anxios și îngrijorat în legătură cu lucruri precum boala și trăiești cuprins de astfel de emoții negative, atunci ar trebui să începi să cauți adevărul chiar acum și să rezolvi aceste probleme cât de curând posibil.

– Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (4)”

Celălalt aspect este că nu știu cum să-și trateze moartea și nici cum să trăiască într-un mod care să aibă sens. Așadar, haideți să analizăm atitudinea lui Dumnezeu față de tratarea morții oamenilor. Indiferent de aspectul datoriei îndeplinite, scopul lui Dumnezeu este ca, în procesul îndeplinirii datoriei lor, oamenii să înțeleagă adevărul, să-l pună în practică, să-și lase deoparte firile corupte, să trăiască asemănarea unei persoane normale și să atingă standardul pentru dobândirea mântuirii, mai degrabă decât să se arunce spre moarte, cu capul înainte. Unii oameni se îmbolnăvesc grav sau de cancer și se gândesc: „Dumnezeu îmi cere să mor și să renunț la viața mea, așa că mă voi supune!” De fapt, Dumnezeu nu a spus asta și nici nu I-a trecut prin cap o asemenea idee. Aceasta nu este altceva decât înțelegerea greșită a oamenilor. Așadar, ce vrea să spună Dumnezeu? Toți trăiesc un anumit număr de ani, dar durata vieții lor este diferită. Toți mor când Dumnezeu hotărăște asta, la momentul și locul potrivit. Toate acestea sunt rânduite de Dumnezeu. El face să se întâmple asta în funcție de timpul pe care l-a rânduit pentru durata de viață a acelei persoane și de locul și modalitatea morții ei, mai degrabă decât să lase pe cineva să moară din cauza unei chestiuni arbitrare. Dumnezeu consideră viața unei persoane ca fiind foarte importantă și, de asemenea, consideră că moartea unei persoane și sfârșitul vieții ei fizice sunt foarte importante. Toate acestea sunt rânduite de Dumnezeu. Analizând chestiunea din acest punct de vedere, fie că Dumnezeu le cere oamenilor să-și îndeplinească îndatoririle sau să-L urmeze, El nu le cere să se arunce spre moarte, cu capul înainte. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că Dumnezeu nu cere ca tu să fii pregătit să renunți la viața ta în orice moment, de dragul îndeplinirii datoriei tale sau să te sacrifici pentru Dumnezeu sau de dragul însărcinării date de El. Nu trebuie să faci astfel de pregătiri, nu trebuie să ai o astfel de mentalitate și cu siguranță nu trebuie să planifici sau să gândești așa, pentru că Dumnezeu nu are nevoie de viața ta. De ce spun asta? Este de la sine înțeles că viața ta Îi aparține lui Dumnezeu, El a fost cel care a dăruit-o, așa că de ce Și-ar dori-o înapoi? Este viața ta valoroasă? Din perspectiva lui Dumnezeu, nu se pune problema dacă este sau nu valoroasă, ci doar ce rol joci în planul de gestionare al lui Dumnezeu. În ceea ce privește viața ta, dacă Dumnezeu ar vrea să ți-o ia, ar putea să o facă oricând, în orice loc și în orice moment. Prin urmare, viața oricărei persoane este importantă pentru ea însăși și este importantă pentru îndatoririle, obligațiile și responsabilitățile ei, precum și pentru însărcinarea dată de Dumnezeu. Desigur, este importantă și pentru rolul ei în planul general de gestionare al lui Dumnezeu. Deși este importantă, Dumnezeu nu are nevoie să-ți ia viața. De ce? Când viața îți este luată, devii o persoană moartă și nu mai ai niciun folos. Doar atunci când ești în viață, trăind în mijlocul rasei umane pe care Dumnezeu o conduce, poți să joci rolul pe care trebuie să îl joci în această viață și să îndeplinești responsabilitățile și obligațiile pe care ești menit să le îndeplinești și îndatoririle pe care Dumnezeu îți cere să le îndeplinești în această viață. Doar atunci când exiști în această formă, viața ta poate avea valoare și își poate fi valorificată. Așadar, nu rosti nonșalant expresii precum „a muri pentru Dumnezeu” sau „a renunța la viața ta pentru lucrarea lui Dumnezeu”, nu le repeta și nu le păstra în minte sau în adâncul inimii tale; nu este necesar. Când o persoană își dorește în mod constant să moară pentru Dumnezeu și să se sacrifice și să renunțe la viață pentru datoria ei, acesta este lucrul cel mai disprețuitor, nevrednic și infam. De ce? Dacă viața ta s-a terminat și nu mai trăiești în această formă trupească, cum îți poți îndeplini datoria de ființă creată? Dacă toți sunt morți, cine va rămâne să fie mântuit de Dumnezeu prin lucrarea Sa? Dacă nu există ființe umane care au nevoie să fie mântuite, cum va fi dus la îndeplinire planul de gestionare al lui Dumnezeu? Ar mai exista lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omenirii? Ar mai putea continua? Analizând totul din aceste privințe, nu este un lucru important ca oamenii să aibă grijă de corpul lor și să ducă o viață sănătoasă? Nu merită să facă asta? Cu siguranță merită, iar oamenii ar trebui s-o facă. Cât despre acei oameni proști care spun cu dezinvoltură: „Dacă s-ar întâmpla ce este mai rău, aș muri pentru Dumnezeu” și care pot să-și trateze moartea cu nepăsare, să renunțe la viață și să-și abuzeze trupurile, ce fel de oameni sunt aceștia? Sunt răzvrătiți? (Da.) Aceștia sunt cei mai răzvrătiți și ar trebui desconsiderați și disprețuiți. Când cineva este capabil să spună dezinvolt că ar muri pentru Dumnezeu, s-ar putea spune că se gândește nonșalant să-și pună capăt vieții, să renunțe la datoria lui, să renunțe la însărcinarea pe care Dumnezeu i-a încredințat-o și să împiedice cuvintele lui Dumnezeu să se împlinească în el. Nu este acesta un mod nesăbuit de a face lucrurile? S-ar putea să renunți dezinvolt și de bunăvoie la viața ta și să spui că vrei să o oferi lui Dumnezeu, dar are El nevoie ca tu să I-o oferi? Însăși viața ta Îi aparține lui Dumnezeu și Dumnezeu o poate lua oricând, așadar, ce rost are să I-o oferi? Dacă nu o oferi, dar Dumnezeu are nevoie de ea, ți-o va cere frumos? Va trebui să discute cu tine despre asta? Nu, nu va trebui. Dar pentru ce Și-ar dori Dumnezeu viața ta? Odată ce Dumnezeu îți ia viața înapoi, nu vei mai putea să-ți îndeplinești datoria și o persoană va lipsi din planul de gestionare al lui Dumnezeu. Ar fi El bucuros și mulțumit de asta? Cine ar fi cu adevărat bucuros și mulțumit? (Satana.) Dacă renunți la viața ta, ce poți câștiga făcând asta? Și ce poate câștiga Dumnezeu luându-ți viața? Dacă pierzi șansa de a fi mântuit, este un câștig sau o pierdere pentru Dumnezeu? (O pierdere.) Pentru Dumnezeu nu este un câștig, ci o pierdere. Dumnezeu îți permite, în calitatea ta de ființă creată, să ai viața și să îți asumi locul unei ființe create pentru a îndeplini datoria unei ființe create și, prin aceasta, să poți să pătrunzi în adevărul-realitate, să te supui lui Dumnezeu, să-I înțelegi intențiile și să-L cunoști, să-I urmezi voia, să cooperezi cu El la înfăptuirea lucrării Sale de mântuire a omenirii și să-L urmezi până la capăt. Aceasta este dreptate și aceasta reprezintă valoarea și sensul existenței vieții tale. Dacă viața ta există pentru asta și tu trăiești în mod sănătos pentru asta, atunci acesta este cel mai semnificativ lucru și, în ceea ce Îl privește pe Dumnezeu, acestea sunt adevărata dăruire și adevărata cooperare – pentru El, acesta este cel mai mulțumitor lucru. Dumnezeu Își dorește să vadă o ființă creată care trăiește în trup și care se leapădă de firea ei coruptă prin mustrarea și judecata Lui, care respinge multitudinea de idei false insuflate în ea de Satana și este capabilă să accepte adevărurile și cerințele de la Dumnezeu, să se supună pe deplin stăpânirii Creatorului, să îndeplinească datoria pe care ar trebui să o îndeplinească o ființă creată și să poată deveni o adevărată ființă creată. Asta este ceea ce Dumnezeu vrea să vadă și asta reprezintă valoarea și sensul existenței vieții umane. Prin urmare, pentru orice ființă creată, moartea nu este destinația finală. Nu moartea reprezintă valoarea și sensul existenței vieții umane, ci faptul de a trăi pentru Dumnezeu, de a exista pentru Dumnezeu și propria datorie, de a exista pentru a îndeplini îndatoririle și responsabilitățile unei ființe create, de urma voia lui Dumnezeu și de a-l umili pe Satana. Aceasta este valoarea existenței unei ființe create și, de asemenea, acesta e sensul vieții sale.

În ceea ce privește cerințele lui Dumnezeu de la oameni, modul în care Dumnezeu tratează viața și moartea lor este complet diferit de cel descris în zicala: „Dedică-te unei sarcini și străduiește-te să faci tot posibilul până în ziua morții tale”, din cultura tradițională. Satana vrea constant ca oamenii să moară. Nu se simte confortabil să vadă oameni în viață și descoperă mereu cum să le-o revendice. Odată ce oamenii acceptă ideile false ale culturii tradiționale de la Satana, tot ce vor este să-și sacrifice viața pentru țara și națiunea lor, sau pentru cariera lor, pentru dragoste sau familia lor. Ei își disprețuiesc în mod constant viața, sunt gata să moară și să-și dea viața oriunde și în orice moment și nu consideră viața pe care le-a dat-o Dumnezeu drept cel mai prețios lucru și ceva ce ar trebui prețuit. Incapabili să-și îndeplinească îndatoririle și obligațiile în timpul vieții, deși încă au viața pe care le-a dat-o Dumnezeu, ei acceptă în schimb sofismele și cuvintele diavolești ale Satanei, intenționând mereu să se dedice sarcinii personale, străduindu-se să facă tot posibilul până în ziua morții lor și pregătindu-se să moară pentru Dumnezeu în orice moment. Adevărul este că, dacă mori cu adevărat, atunci nu o faci pentru Dumnezeu, ci pentru Satana, și nu vei fi amintit de Dumnezeu. Pentru că numai cei vii pot să-L slăvească pe Dumnezeu și să fie martori pentru El și numai cei vii pot să-și asume locul cuvenit de ființe create și să-și îndeplinească îndatoririle și, prin urmare, nu lasă în urmă regrete și pot să-l umilească pe Satana și să fie martori pentru faptele minunate și suveranitatea Creatorului – numai cei vii pot să facă aceste lucruri. Dacă nici măcar nu ai viață, toate acestea încetează să mai existe. Nu este așa? (Ba da.) Prin urmare, propunând zicala despre conduita morală: „Dedică-te unei sarcini și străduiește-te să faci tot posibilul până în ziua morții tale”, Satana se joacă, fără îndoială, cu viața oamenilor și o calcă în picioare. Satana nu le respectă viața, ci se joacă cu ea, făcându-i să accepte idei precum: „Dedică-te unei sarcini și străduiește-te să faci tot posibilul până în ziua morții tale.” Ei trăiesc după astfel de idei și nu prețuiesc viața și nu o consideră pe a lor ca fiind prețioasă, astfel încât renunță dezinvolt la ea, la cel mai prețios dintre lucrurile pe care Dumnezeu le oferă oamenilor. Acesta este un lucru înșelător și imoral. Atât timp cât termenul limită rânduit de Dumnezeu pentru tine nu a fost atins, nu ar trebui să vorbești cu ușurință despre renunțarea la viața ta, indiferent de moment. Câtă vreme mai ai suflare în tine, nu renunța, nu-ți abandona datoria și nu abandona încredințarea și însărcinarea pe care ți le-a dat Dumnezeu, deoarece viața oricărei ființe create există numai pentru Creator și numai pentru suveranitatea, orchestrarea și rânduielile Sale și, de asemenea, există și își ating valoarea pentru mărturia Creatorului și lucrarea Sa de mântuire a omenirii. Poți să vezi că perspectiva lui Dumnezeu asupra vieții umane este complet diferită de cea a Satanei. Așadar, cine prețuiește cu adevărat viața oamenilor? (Dumnezeu.) Doar Dumnezeu, în vreme ce oamenii înșiși nu știu să-și prețuiască viața. Doar Dumnezeu prețuiește viața oamenilor. Deși ființele umane nu sunt adorabile și nu sunt demne de iubire, ci pline de murdărie, răzvrătire și multele feluri de idei și opinii absurde insuflate de Satana, și, deși îl idolatrizează și îl urmează pe Satana, chiar până în punctul de a se împotrivi lui Dumnezeu, totuși, pentru că ființele umane sunt create de Dumnezeu și El le dăruiește suflare și viață, numai El prețuiește viața oamenilor, numai El îi iubește pe oameni și numai El are grijă de omenire și o prețuiește permanent. Dumnezeu prețuiește ființele umane – nu trupurile lor fizice, ci viețile lor, pentru că numai ființele umane cărora Dumnezeu le-a dat viață pot deveni în cele din urmă ființe create care I se închină cu adevărat și Îi sunt martore. Dumnezeu are lucrări, însărcinări și așteptări pentru oameni, aceste ființe create. Prin urmare, Dumnezeu prețuiește și apreciază viața lor. Acesta este adevărul. Înțelegeți? (Da.) Așadar, odată ce oamenii ajung să înțeleagă intenția lui Dumnezeu Creatorul, nu ar trebui să existe principii pentru modul în care ar trebui să trateze viața corpului lor fizic și să trateze legile și nevoile prin care acesta supraviețuiește? Pe ce se bazează aceste principii? Ele se bazează pe cuvintele lui Dumnezeu. Care sunt principiile pentru practicarea lor? Pe partea pasivă, oamenii trebuie să abandoneze numeroasele opinii eronate insuflate în ei de Satana, să dea în vileag și să recunoască falsitatea opiniilor Satanei – cum ar fi zicala: „Dedică-te unei sarcini și străduiește-te să faci tot posibilul până în ziua morții tale” – care-i amorțesc, rănesc și îngrădesc pe oameni și să abandonează aceste opinii; în plus, pe partea activă, ei trebuie să înțeleagă exact care sunt cerințele lui Dumnezeu Creatorul pentru omenire și să facă din cuvintele lui Dumnezeu temelia tuturor acțiunilor lor. În acest fel, oamenii vor putea să practice în mod corect, fără abateri, și chiar să urmărească adevărul.

– Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (12)”

Dacă o persoană dorește să trăiască o viață valoroasă și semnificativă, trebuie să urmărească adevărul. În primul și în primul rând, ar trebui să aibă o perspectivă corectă asupra vieții, precum și gândurile și punctele de vedere corecte asupra diverselor chestiuni mari și mărunte cu care se confruntă în viață și pe calea vieții sale. De asemenea, ar trebui să privească toate aceste chestiuni din perspectiva și din postura corectă, în loc să abordeze diversele probleme pe care le întâmpină de-a lungul vieții sau în viața de zi cu zi folosind gânduri și puncte de vedere extreme sau radicale. Desigur, nici nu trebuie să privească aceste lucruri dintr-o perspectivă laică și, în schimb, ar trebui să renunțe la astfel de gânduri și puncte de vedere negative și incorecte. […] Ca să dau un exemplu, să spunem că o persoană s-a îmbolnăvit de cancer și se teme să nu moară. Refuză să accepte moartea și se roagă constant lui Dumnezeu să o protejeze de moarte și să-i prelungească viața cu câțiva ani. Ea nutrește emoțiile negative de tulburare, îngrijorare și neliniște trecând prin fiecare zi, chiar dacă reușește să mai supraviețuiască niște ani, atingându-și obiectivul și experimentând fericirea provocată de evitarea morții. Se simte norocoasă și crede că Dumnezeu este atât de bun, că este cu adevărat magnific. Prin propriile eforturi, prin cereri repetate, dragoste și grijă de sine, ea evită moartea și, în final, continuă să trăiască, exact cum își dorea. Exprimă recunoștință pentru ocrotirea, harul, iubirea și mila lui Dumnezeu. În fiecare zi Îi mulțumește lui Dumnezeu și vine înaintea Lui, ca să-I aducă laude pentru acest lucru. Adesea, plânge în timp ce cântă imnuri și în timp ce reflectează la cuvintele lui Dumnezeu și se gândește cât de minunat este Dumnezeu: „Dumnezeu are cu adevărat control asupra vieții și morții; El mi-a îngăduit să trăiesc.” În timp ce-și face datoria în fiecare zi, adesea se gândește cum să pună suferința pe primul loc și plăcerea pe ultimul și cum să se descurce mai bine decât ceilalți în toate privințele, astfel încât să-și poată proteja propria viață și să evite moartea – ajunge să trăiască niște ani în plus și se simte destul de satisfăcută și de fericită. Dar într-o zi, boala ei se agravează și doctorul îi dă un ultim avertisment, spunându-i să se pregătească pentru sfârșit. Acum, se confruntă cu moartea; este cu adevărat în pragul morții. Cum va reacționa? Cea mai mare frică a sa a ajuns-o din urmă, cea mai mare grijă a sa s-a materializat, în cele din urmă. Ziua pe care ezita cel mai mult s-o vadă și s-o experimenteze a sosit. Într-o clipită, are inima grea și starea sa atinge cote pragul de jos. Nu mai este dispusă să-și facă datoria și nu i-au mai rămas cuvinte ca să se roage lui Dumnezeu. Nu mai vrea să-I aducă laude lui Dumnezeu sau să-L audă rostind vreun cuvânt sau furnizând vreun adevăr. Nu mai crede că Dumnezeu este iubire, dreptate, milă și bunătate. În același timp, simte regret: „În toți acești ani, am uitat să mănânc mai multă mâncare bună și să merg să mă distrez în timpul liber. Acum, nu mai am ocazia să fac acele lucruri.” Mintea sa este plină de nemulțumiri și tânguiri, iar inima sa este plină de durere, precum și de plângeri, resentimente și tăgăduire față de Dumnezeu. Apoi, cu regret, părăsește această lume. Înainte să plece, Îl mai avea pe Dumnezeu în inima sa? Mai credea ea în existența lui Dumnezeu? (Nu mai credea.) Cum s-a ajuns la acest final? Nu a început cu punctele de vedere eronate pe care le-a avut cu privire la viață și la moarte, încă de la început? (Ba da.) Nu numai că a avut gânduri și puncte de vedere incorecte de la început, ba chiar mai grav, după aceea, ea și-a urmat propriile gânduri și puncte de vedere și s-a conformat lor în tot ce a urmărit ulterior. Nu s-a dat niciodată bătută și a pornit în fugă țâșnind pe calea greșită, fără să privească în urmă. Drept rezultat, la final și-a pierdut credința în Dumnezeu – călătoria credinței sale a luat sfârșit în acest fel și astfel s-a încheiat viața ei. A obținut ea adevărul? A câștigat-o Dumnezeu de partea Lui? (Nu.) Când în sfârșit a murit, s-au schimbat perspectivele și atitudinile față de moarte, de care s-a agățat ea? (Nu.) A murit ea cu alinare, bucurie și pace, sau cu regret, reticență și amărăciune? (A murit cu reticență și amărăciune.) Nu a câștigat absolut nimic. Ea nu a obținut adevărul și nici Dumnezeu n-a câștigat-o pe ea de partea Lui. Așadar, ați spune că o astfel de persoană a obținut mântuirea? (Nu.) Nu a fost mântuită. Înainte să moară, nu a alergat peste tot și nu s-a sacrificat mult? (Ba da.) Exact ca alți oameni, a crezut în Dumnezeu și și-a făcut datoria și, la suprafață, nu părea să existe nicio diferență între ea și oricine altcineva. Când a experimentat boala și moartea, s-a rugat lui Dumnezeu și tot nu și-a abandonat datoria. A continuat să lucreze, chiar la același nivel la care lucrase înainte. Totuși, există ceva ce oamenii ar trebui să înțeleagă și să discearnă: gândurile și punctele de vedere pe care le nutrea această persoană erau în mod consecvent negative și eronate. Indiferent de amploarea suferinței sale sau de prețul pe care l-a plătit în timp ce-șn făcea datoria, a nutrit aceste gânduri și puncte de vedere eronate în ceea ce urmărea. A fost constant stăpânită de ele și și-a adus emoțiile negative în datoria ei, căutând să-I ofere lui Dumnezeu îndeplinirea datoriei sale în schimbul propriei supraviețuiri, pentru a-și atinge scopul. Obiectivul a ceea ce urmărea nu a fost să înțeleagă sau să dobândească adevărul, sau să se supună tuturor orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu. Obiectivul a ceea ce urmărea a fost exact la polul opus. Ea a vrut să trăiască în conformitate cu voia și cerințele proprii, obținând ceea ce dorea să urmărească. A vrut să-și rânduiască și să-și orchestreze propria soartă, ba chiar și propria viață și moarte. Și, astfel, la sfârșitul călătoriei, finalul său a fost că nu a câștigat absolut nimic. Nu a obținut adevărul și, în cele din urmă, a tăgăduit existența lui Dumnezeu și și-a pierdut credința în El. Nici măcar când se apropia moartea, nu a reușit să înțeleagă cum ar trebui să trăiască oamenii și cum ar trebui să trateze o ființă creată orchestrările și rânduielile Creatorului. Acesta este lucrul cel mai jalnic și mai tragic la ea. Chiar și în pragul morții, nu a reușit să înțeleagă că, de-a lungul vieții unei persoane, totul este sub suveranitatea și rânduiala Creatorului. Dacă vrea Creatorul să trăiești, atunci, chiar dacă ești chinuit de o boală mortală, nu vei muri. Dacă vrea Creatorul să mori, atunci, chiar dacă ești tânăr, sănătos și puternic, când ți se împlinește sorocul, trebuie să mori. Totul este sub suveranitatea și rânduiala lui Dumnezeu, aceasta este autoritatea lui Dumnezeu și nimeni nu se poate ridica deasupra ei. Ea nu a reușit să priceapă un lucru atât de simplu – nu este jalnic? (Ba da.) În ciuda faptului că a crezut în Dumnezeu, că a participat la adunări, a ascultat predici și și-a făcut datoria, în ciuda faptului că a crezut în existența lui Dumnezeu, a refuzat în mod repetat să recunoască faptul că destinul uman, inclusiv viața și moartea, este în mâinile lui Dumnezeu și nu ține de voia omului. Nimeni nu moare pur și simplu pentru că vrea acest lucru și nimeni nu supraviețuiește doar pentru că vrea să trăiască și se teme de moarte. Nu a reușit să priceapă un lucru atât de simplu, nu a reușit să-l identifice nici măcar când s-a confruntat cu moartea iminentă și tot nu a știut că viața și moartea unei persoane nu sunt hotărâte de aceasta, ci depind, în schimb, de predestinarea Creatorului. Nu este tragic acest lucru? (Ba da.)

– Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (6)”

Dacă recunoști că ești o ființă creată, trebuie să te pregătești să suferi și să plătești un preț de dragul îndeplinirii responsabilității tale de a răspândi Evanghelia și de dragul îndeplinirii adecvate a datoriei tale. Prețul s-ar putea să fie vreo boală sau dificultate fizică sau să înduri persecuțiile marelui balaur roșu sau înțelegerile greșite ale oamenilor lumești, precum și necazurile care-i încearcă pe cei care răspândesc Evanghelia: să fii trădat, să fii bătut sau certat, să fii condamnat – ba chiar să fii prins la înghesuială și pus în pericol de moarte. Este posibil ca, pe parcursul răspândirii Evangheliei, să mori înainte ca lucrarea lui Dumnezeu să fie terminată și să nu trăiești să vezi ziua gloriei lui Dumnezeu. Trebuie să fiți pregătiți pentru asta. Acest lucru nu este menit să vă sperie; este un fapt. Acum că am clarificat acest lucru, iar voi l-ați înțeles, dacă încă mai aveți năzuința asta și sunteți siguri că nu se va schimba și rămâneți loiali până la moarte, asta dovedește că aveți o anumită statură. Să nu presupui că răspândirea Evangheliei în aceste națiuni de peste hotare, care au libertăți religioase și drepturi ale omului, va fi lipsită de pericole și că tot ce faci va merge ca pe roate, că totul va avea binecuvântarea lui Dumnezeu și va fi însoțit de autoritatea și puterea Lui extraordinară. Asemenea idei țin de noțiunile și închipuirile omenești. Fariseii credeau și ei în Dumnezeu, dar, cu toate astea, L-au luat pe Dumnezeu întrupat și L-au răstignit pe cruce. Atunci, oare lumea religioasă din prezent ce lucruri rele e în stare să-I facă Dumnezeului întrupat? Au făcut atâtea lucruri rele – L-au judecat pe Dumnezeu, L-au condamnat, L-au blasfemiat – nu există lucru rău de care ei nu sunt în stare. Nu uita că cei care L-au luat pe Domnul Isus și L-au răstignit pe cruce erau credincioși. Numai ei au avut ocazia să facă un astfel de lucru. Non-credincioșilor nu le păsa de lucrurile acestea. Credincioșii au fost cei care au complotat cu guvernul ca să-L ia pe Domnul Isus și să-L răstignească pe cruce. În plus, cum au murit discipolii Domnului Isus? Printre discipoli, s-au numărat cei care au fost lapidați, târâți în urma unui cal, răstigniți cu capul în jos, dezmembrați de cinci cai – diverse feluri de a muri s-au abătut asupra lor. Care a fost motivul pentru moartea lor? Au fost executați pentru crimele lor conform legii? Nu. Au fost condamnați, bătuți, certați și uciși fiindcă au răspândit Evanghelia Domnului și au fost respinși de oamenii lumii – astfel au fost martirizați. Să nu vorbim de finalul acestor martiri sau de definiția lui Dumnezeu pentru comportamentul lor, ci să întrebăm asta: când au ajuns la final, modurile în care și-au întâlnit sfârșitul vieții au fost conform noțiunilor umane? (Nu, nu au fost.) Din perspectiva noțiunilor omenești, au plătit un preț atât de mare pentru a răspândi lucrarea lui Dumnezeu, dar au fost uciși de Satana, în ultimă instanță. Acest lucru nu este conform noțiunilor omenești, dar tocmai asta e ceea ce li s-a întâmplat. E ceea ce Dumnezeu a îngăduit. Ce adevăr poate fi căutat în acest lucru? Faptul că Dumnezeu i-a lăsat să moară în felul acesta a fost blestemul și condamnarea Lui sau planul și binecuvântarea Sa? Nici una, nici cealaltă. Atunci ce a fost? Acum oamenii reflectează asupra morții lor cu multă amărăciune, dar așa erau lucrurile pe atunci. Cei care credeau în Dumnezeu mureau în felul acela, cum se explică acest lucru? Când menționăm acest subiect, vă puneți în locul lor, deci sunt inimile voastre triste și simțiți o durere ascunsă? Vă gândiți: „Acești oameni și-au făcut datoria de a răspândi Evanghelia lui Dumnezeu și ar trebui considerați oameni buni, deci cum au putut avea un astfel de sfârșit și un astfel de final?” De fapt, acesta este felul în care trupurile lor au murit și au mers pe lumea cealaltă; acesta a fost modul în care au părăsit lumea omenească, dar asta nu înseamnă că finalul lor a fost același. Indiferent de cum au murit sau de cum au părăsit lumea, acesta nu este felul în care Dumnezeu a definit finalurile acelor vieți, acelor ființe create. Acesta este un lucru pe care trebuie să-l vezi clar. Din contră, ei au folosit întocmai acele mijloace pentru a condamna această lume și a mărturisi pentru faptele lui Dumnezeu. Aceste ființe create și-au folosit viețile lor foarte prețioase – au folosit ultima clipă a vieții lor ca să mărturisească pentru faptele și extraordinara putere a lui Dumnezeu și să-i declare Satanei și lumii că faptele lui Dumnezeu sunt corecte, că Domnul Isus este Dumnezeu, că El este Domnul și Dumnezeu întrupat. Până și în ultima clipă a vieții lor, ei nu au negat niciodată numele Domnului Isus. Nu a fost aceasta un fel de judecată asupra acestei lumi? Și-au folosit viețile ca să proclame lumii, ca să le confirme ființelor umane că Domnul Isus este Domnul, că Domnul Isus este Hristos, că El este Dumnezeu întrupat, că lucrarea de răscumpărare pe care a făcut-o pentru toată omenirea îi permite acesteia să trăiască mai departe – acest fapt nu se va schimba niciodată. În ce măsură și-au îndeplinit datoria cei care au fost martirizați pentru răspândirea Evangheliei Domnului Isus? Până la extrem? Cum s-a manifestat extrema? (Și-au oferit viețile.) Așa este, ei au plătit cu viețile lor. Familia, averea și lucrurile materiale ale acestei vieți sunt toate lucruri exterioare; singurul lucru care are legătură cu sinele este viața. Pentru fiecare om viu, viața este lucrul cel mai demn de a fi prețuit, cel mai de preț lucru și, după cum se vede, acești oameni au fost capabili să ofere cea mai de preț avere a lor – viața – drept confirmare și ca mărturie a iubirii lui Dumnezeu pentru omenire. Până în ziua morții lor, ei nu au negat numele lui Dumnezeu și nici lucrarea lui Dumnezeu și și-au folosit ultimele clipe din viață pentru a mărturisi existența acestui fapt – nu este aceasta cea mai înaltă formă de mărturie? Acesta este cel mai bun mod de a-ți face datoria; asta înseamnă să-ți îndeplinești responsabilitatea. Când Satana i-a amenințat și i-a terorizat și, în cele din urmă, chiar și când i-a făcut să plătească cu prețul vieții, ei nu și-au abandonat responsabilitatea lor. Asta înseamnă să-ți îndeplinești datoria în cea mai mare măsură. Ce vreau să spun prin asta? Vreau să spun că vă oblig să folosiți aceeași metodă ca să mărturisiți pentru Dumnezeu și să răspândiți Evanghelia Sa? Nu e necesar să faci asta, dar trebuie să înțelegi că asta este responsabilitatea ta, că dacă Dumnezeu are nevoie de tine, ar trebui să accepți acest lucru ca pe ceva ce este datoria ta de onoare să faci. Oamenii din ziua de azi se tem și își fac griji, dar la ce folosesc aceste sentimente? Dacă Dumnezeu nu are nevoie ca tu să faci asta, la ce bun să te îngrijorezi? Dacă Dumnezeu are nevoie ca tu să faci asta, nu ar trebui să te eschivezi de la această responsabilitate și nici să o respingi. Ar trebui să cooperezi în mod proactiv și să o accepți fără grijă. Indiferent cum moare un om, el nu ar trebui să moară înaintea Satanei și în mâinile Satanei. Dacă un om urmează să moară, ar trebui să moară în mâinile lui Dumnezeu. Oamenii vin de la Dumnezeu și la Dumnezeu se întorc – aceasta este rațiunea și atitudinea pe care ar trebui să le aibă o ființă creată. Acesta este adevărul final pe care un om ar trebui să-l înțeleagă când răspândește Evanghelia și își face datoria – un om trebuie să plătească cu prețul vieții pentru a răspândi și a mărturisi Evanghelia îndeplinirii lucrării lui Dumnezeu întrupat și a mântuirii omenirii de către El. Dacă aspiri la asta, dacă poți să fii mărturie în acest fel, este minunat. Dacă încă nu ai acest fel de aspirație, ar trebui cel puțin să-ți îndeplinești cum trebuie responsabilitatea și datoria care sunt înaintea ta, încredințându-i restul lui Dumnezeu. Poate că atunci, pe măsură ce lunile și anii trec, experiența îți sporește și înaintezi în vârstă, iar înțelegerea adevărului îți devine mai profundă, îți vei da seama că ai o obligație și o responsabilitate să-ți oferi viața lucrării Evangheliei lui Dumnezeu, chiar până în ultima clipă a vieții tale.

Acum e timpul potrivit să începem să discutăm despre aceste subiecte, căci răspândirea Evangheliei Împărăției a început deja. Înainte, în Epoca Legii și în Epoca Harului, unii profeți și sfinți din vechime și-au dat viața răspândind Evanghelia, așadar, cei născuți în zilele de pe urmă pot să-și dea viața și ei pentru această cauză. Aceasta nu e ceva nou sau brusc și cu atât mai puțin o cerință exagerată. Aceasta e datoria pe care ființele create se cuvine să o facă și să o îndeplinească. Acesta e adevărul; acesta e adevărul suprem. Dacă tot ce faci este să strigi sloganuri despre ceea ce vrei să faci pentru Dumnezeu, cum vrei să-ți îndeplinești datoria și cât de mult vrei să te sacrifici pentru El, este inutil. Când realitatea va veni peste tine, când ți se va cere să-ți sacrifici viața, oare te vei plânge în clipa cea din urmă, vei fi pregătit, te vei supune cu adevărat? Asta îți testează statura. Dacă, în clipa în care urmează să-ți fie luată viața, tu ești liniștit, pregătit, și te supui fără să te plângi, dacă simți că ți-ai îndeplinit până la capăt responsabilitățile, obligațiile și îndatoririle, dacă inima ți-e bucuroasă și împăcată – dacă pleci astfel, atunci, pentru Dumnezeu, nu ai plecat deloc, ci trăiești în alt tărâm și în altă formă. Nu ai făcut decât să-ți schimbi modul de a trăi. În niciun caz nu ești cu adevărat mort. Omul zice: „Persoana aceasta a murit atât de tânără, ce lucru demn de milă!” În ochii lui Dumnezeu, însă, nu ai murit și nu ai plecat să suferi, ci ai plecat să te bucuri de binecuvântări și să vii mai aproape de El. Întrucât, ca ființă creată, în ochii lui Dumnezeu tu ți-ai îndeplinit deja datoria în mod adecvat, acum ți-ai încheiat datoria, Dumnezeu nu mai are nevoie să îndeplinești această datorie în rândurile ființelor create. Pentru El, „plecarea” ta nu se numește „plecare” – tu ești „luat”, „adus” sau „condus” de aici, și e un lucru bun.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Răspândirea Evangheliei este datoria de onoare a tuturor credincioșilor”

Potrivit noțiunilor umane, binele este răsplătit și răul e pedepsit, oamenii buni sunt răsplătiți cu bine și cei răi cu rău, iar toți cei care nu fac rău ar trebui să fie răsplătiți cu bine și să primească binecuvântări. Aparent, în toate cazurile în care oamenii nu sunt răi, aceștia ar trebui răsplătiți cu bine; doar asta este dreptatea lui Dumnezeu. Nu aceasta este noțiunea oamenilor? Dar dacă nu reușesc să fie răsplătiți cu bine? Ai spune, atunci, că Dumnezeu nu este drept? De exemplu, pe vremea lui Noe, Dumnezeu i-a spus acestuia: „Sfârșitul tuturor creaturilor este hotărât înaintea Mea, pentru că pământul este plin de violență din cauza lor; le voi distruge împreună cu pământul” (Geneza 6:13). După aceea, i-a poruncit lui Noe să construiască arca. După ce Noe a acceptat însărcinarea dată de Dumnezeu și a construit arca, pe pământ a plouat torențial timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți, șuvoaiele de apă au inundat lumea întreagă și, cu excepția lui Noe și a celor șapte membri ai familiei lui, Dumnezeu a nimicit toți oamenii din acea epocă. Tu ce părere ai despre asta? Ai spune că Dumnezeu nu este iubitor? În ceea ce-l privește pe om, oricât de coruptă ar fi omenirea, atâta vreme cât Dumnezeu o distruge, înseamnă că El nu este iubitor – are omul dreptate să creadă asta? Nu este absurdă această convingere? Dumnezeu nu i-a iubit pe cei pe care i-a distrus, dar poți să zici sincer că nu i-a iubit pe cei care au supraviețuit și au obținut mântuirea Sa? Petru L-a iubit pe Dumnezeu din tot sufletul, iar Dumnezeu l-a iubit pe Petru – chiar poți să spui că Dumnezeu nu este iubitor? El îi iubește pe cei care Îl iubesc sincer și-i urăște și-i blestemă pe aceia care I se împotrivesc și refuză să se căiască. Adevărul este că Dumnezeu e înzestrat atât cu iubire, cât și cu ură. Oamenii nu ar trebui să-L eticheteze sau să-L judece în funcție de noțiunile și închipuirile lor deoarece acestea reprezintă modul lor de a vedea lucrurile și nu conțin niciun crâmpei de adevăr. Omul trebuie să-L cunoască pe Dumnezeu pe baza atitudinii Sale față de el, a firii și a esenței Sale. Categoric nu trebuie să încercăm să definim esența pe care o are Dumnezeu bazându-ne pe repercusiunile lucrurilor făcute și abordate de El. Neamul omenesc este extrem de profund corupt de Satana; nu cunoaște natura-esență a omenirii corupte, și cu atât mai puțin ce reprezintă omenirea coruptă înaintea lui Dumnezeu și nici cum s-ar cuveni să fie tratată conform firii Sale drepte. Haideți să ne gândim la Iov: el a fost un om drept și Dumnezeu l-a binecuvântat. Aceasta a fost dreptatea Sa. Satana a făcut un rămășag cu Iahve: „Iov se teme de Dumnezeu fără motiv? Nu ai pus Tu un zid în jurul lui și al casei sale și în jurul a tot ceea ce are? Tu i-ai binecuvântat lucrarea mâinilor, iar bunurile sale se înmulțesc pe pământ. Dar întinde-Ți mâna și atinge tot ceea ce are și Te va blestema fățiș” (Iov 1:9-11). Iahve Dumnezeu a spus: „Tot ceea ce are el este în puterea ta; doar pe el însuși să nu pui mâna” (Iov 1:12). Astfel, Satana s-a dus la Iov și l-a atacat și l-a ispitit, iar Iov a fost supus încercărilor. I s-a luat tot ce avea – și-a pierdut copiii și bunurile și tot corpul i s-a umplut de bube. Așadar, s-a regăsit firea dreaptă a lui Dumnezeu în încercările lui Iov? Nu știți cu certitudine, nu-i așa? Chiar dacă ești o persoană dreaptă, Dumnezeu e îndreptățit să te supună la încercări și să-ți permită să-I fii martor. Firea lui Dumnezeu este dreaptă; El îi tratează pe toți în mod egal. Nu este vorba că oamenii drepți nu trebuie să fie supuși încercărilor, chiar dacă pot să le facă față, sau că apoi trebuie să fie protejați; nu așa stau lucrurile. Dumnezeu e îndreptățit să-i supună încercărilor pe cei drepți. Aceasta este dezvăluirea firii drepte a lui Dumnezeu. În cele din urmă, după ce Iov a trecut prin încercări și a fost martor pentru Iahve, El l-a binecuvântat chiar mai mult și mai bine decât înainte și i-a dat de două ori mai multe binecuvântări. În plus, Iahve i s-a arătat și i-a vorbit din vânt, iar Iov L-a văzut ca și când ar fi fost față în față. Aceasta a fost o binecuvântare pe care i-a oferit-o Dumnezeu. Aceasta a fost dreptatea Sa. Dacă, atunci când încercările lui Iov s-au terminat și Iahve a văzut cum Iov fusese martor pentru El în prezența Satanei și îl făcuse de rușine pe Satana, Iahve S-ar fi întors și ar fi plecat, ignorându-l, iar Iov nu ar fi primit binecuvântări după aceea, s-ar fi aflat în asta dreptatea lui Dumnezeu? Indiferent dacă Iov a fost sau nu binecuvântat după încercări, ori dacă Iahve i S-a arătat sau nu, toate acestea conțin bunăvoința lui Dumnezeu. Să i Se arate lui Iov ar fi fost dreptatea lui Dumnezeu, iar să nu i Se arate ar fi fost, de asemenea, dreptatea Sa. Pe ce bază, tu – o ființă creată – Îi ceri ceva lui Dumnezeu? Oamenii nu sunt calificați să Îi ceară nimic lui Dumnezeu. Nu există nimic mai irațional decât a cere de la Dumnezeu. El va face ceea ce se cuvine să facă, iar firea Sa este dreaptă. Dreptatea nu înseamnă nicidecum echitate sau justețe; nu înseamnă egalitarism și nici a-ți aloca ceea ce meriți în funcție de cât de multe lucrări ai dus la bun sfârșit, a-ți plăti pentru vreo lucrare pe care ai făcut-o sau a-ți da ce ți se cuvine în funcție de eforturile depuse. Aceasta nu este dreptate, înseamnă doar a fi corect și rațional. Foarte puțini oameni sunt capabili să cunoască firea dreaptă a lui Dumnezeu. Să presupunem că Dumnezeu l-ar fi eliminat pe Iov după ce Iov a fost martor pentru El: ar fi asta drept? De fapt, ar fi. De ce se numește aceasta dreptate? Cum văd oamenii dreptatea? Dacă un lucru este în conformitate cu noțiunile oamenilor, atunci lor le este foarte ușor să spună că Dumnezeu este drept; totuși, dacă nu văd acel lucru ca fiind în concordanță cu noțiunile lor – dacă este ceva ce nu sunt capabili să înțeleagă – atunci le-ar fi greu să spună că Dumnezeu este drept. Dacă Dumnezeu l-ar fi distrus pe Iov pe atunci, oamenii nu ar fi spus că El este drept. De fapt, totuși, indiferent dacă oamenii au fost sau nu corupți și dacă au fost profund corupți sau nu, trebuie Dumnezeu să Se justifice atunci când îi distruge? Ar trebui să fie nevoit să le explice oamenilor pe ce bază face acest lucru? Trebuie oare Dumnezeu să le spună oamenilor regulile pe care El le-a poruncit? Nu este nevoie. În ochii lui Dumnezeu, cineva care este corupt și care este pasibil să se împotrivească lui Dumnezeu nu are nicio valoare; orice mod în care Se va ocupa Dumnezeu de el va fi potrivit și toate sunt rânduielile lui Dumnezeu. Dacă ai fi neplăcut în ochii lui Dumnezeu și dacă El ar spune că nu Îi mai ești de niciun folos după mărturia ta și, prin urmare, te-ar distruge, ar fi și aceasta dreptatea Lui? Ar fi. S-ar putea să nu fii capabil să recunoști acest lucru din fapte chiar acum, dar trebuie să înțelegi doctrina. Ce ați spune – este distrugerea Satanei de către Dumnezeu o expresie a dreptății Sale? (Da.) Și dacă i-ar permite Satanei să rămână? Nu îndrăzniți să spuneți, nu-i așa? Esența lui Dumnezeu este dreptatea. Deși ceea ce face El nu este ușor de înțeles, tot ceea ce face El este drept; doar că, pur și simplu, oamenii nu înțeleg. Când Dumnezeu i l-a dat pe Petru Satanei, cum a răspuns Petru? „Omenirea nu este în măsură să priceapă ce faci Tu, dar tot ceea ce faci conține voia Ta; în toate acestea există dreptate. Cum să nu rostesc vorbe de laudă pentru înțelepciunea și faptele Tale?” Acum, ar trebui să vedeți că motivul pentru care Dumnezeu nu îl distruge pe Satana în timp ce îl mântuiește pe om este că oamenii pot să vadă clar cum i-a corupt Satana și măsura în care i-a corupt și cum îi purifică și mântuiește Dumnezeu. În cele din urmă, când oamenii au înțeles adevărul și au văzut clar chipul hidos al Satanei și păcatul monstruos al corupției lor de către Satana, Dumnezeu îl va distruge pe Satana, arătându-le dreptatea Lui. Momentul în care Dumnezeu îl distruge pe Satana este plin de firea și înțelepciunea lui Dumnezeu. Tot ceea ce face Dumnezeu este drept. Deși s-ar putea ca oamenii să nu poată să perceapă dreptatea lui Dumnezeu, ei nu ar trebui să emită judecăți după bunul plac. În cazul în care ceva din ce face El li se pare nerezonabil oamenilor sau dacă aceștia au vreo noțiune privind acest lucru, iar asta îi determină să spună că El nu este drept, atunci sunt extrem de nerezonabili. Vezi că unele lucruri i s-au părut de neînțeles lui Petru, dar a fost sigur că înțelepciunea lui Dumnezeu era prezentă și că voia Sa bună era în acele lucruri. Oamenii nu pot înțelege totul; sunt atât de multe lucruri pe care nu le pot pricepe. Astfel, a cunoaște firea lui Dumnezeu nu este un lucru ușor.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a

Mărturii similare bazate pe experiențe

O rușine din trecut

Gândurile unui pacient în stadiul terminal

Vremea în care predicam pe front

Imnuri similare

Cel care deține suveranitatea peste toate lucrurile

Mărturia vieții