Versete din Biblie pentru referințe:

„Această generație este o generație rea” (Luca 11:29).

„Lumea întreagă zace în cel rău” (1 Ioan 5:19).

„Și judecata este aceasta: lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Căci oricine face răul urăște lumina și nu vine la lumină, ca să nu i se expună faptele” (Ioan 3:19-20).

„Marele balaur a fost aruncat, și anume șarpele cel vechi, numit diavolul și Satan, cel care înșală întreaga omenire” (Apocalipsa 12: 9).

Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:

Manifestările marelui balaur roșu reprezintă rezistența împotriva Mea, lipsa de înțelegere și pricepere a sensurilor cuvintelor Mele, frecventa persecutare a Mea și încercarea de a folosi tertipuri pentru a-Mi întrerupe gestionarea. Satana se manifestă astfel: se luptă cu Mine pentru putere, vrând să posede aleșii Mei și emițând cuvinte negative pentru a-Mi înșela oamenii. Manifestările diavolului (cei care nu Îmi acceptă numele, care nu cred, sunt diavoli cu toții) sunt următoarele: râvnesc plăcerile trupești, se complac în plăceri malefice, trăiesc sub lanțurile Satanei, unii rezista și unii Mă sprijină (dar fără a dovedi că sunt fiii Mei iubiți). Manifestările arhanghelului sunt următoarele: vorbesc insolent, sunt lipsiți de evlavie, deseori adoptă tonul Meu pentru a predica oamenilor, se concentrează să Mă imite doar în exterior, mâncând ce mănânc Eu și folosind ce folosesc Eu; pe scurt, dorind să fie pe picior de egalitate cu Mine, fiind ambițioși, dar lipsindu-le calitatea Mea și neavând viața Mea, fiind un eșec. Satana, diavolul și arhanghelul sunt, toate, demonstrații tipice ale marelui balaur roșu, astfel că aceia care nu sunt predestinați și aleși de Mine sunt, toți, progeniturile marelui balaur roșu: negreșit lucru! Aceștia sunt, cu toții, dușmanii Mei. (Totuși, tulburările Satanei sunt excluse. Dacă natura ta este calitatea Mea, nimeni nu o poate schimba. Deoarece acum încă trăiești în trup, uneori te vei confrunta cu tentațiile Satanei – acest lucru este inevitabil – dar trebuie să fii întotdeauna atent.) Așadar, voi abandona toate progeniturile marelui balaur roșu din afara fiilor Mei întâi născuți. Natura lor nu poate fi schimbată vreodată și reprezintă calitatea Satanei. Diavolul este cel pe care îl manifestă și arhanghelul este cel pe care îl trăiesc. Este complet adevărat. Marele balaur roșu despre care vorbesc nu este un balaur roșu mare, ci, mai degrabă, este duhul rău care Mi se opune, sinonim cu „marele balaur roșu”. Așadar, toate duhurile din afara Duhului Sfânt sunt duhuri rele și se poate spune și că sunt progeniturile marelui balaur roșu. Acest lucru ar trebui să le fie perfect clar tuturor.

Fragment din „Capitolul 96” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul Se arată în trup

Vreme de mii de ani acesta a fost pământul murdăriei, insuportabil de murdar, unde suferința abundă, stafiile gonesc năvalnic pretutindeni, păcălind și înșelând, făcând acuzații nejustificate,^[1] fiind nemiloase și rele, călcând în picioare acest oraș al fantomelor și lăsându-l plin de cadavre; duhoarea descompunerii acoperă pământul și umple aerul și este păzită cu strășnicie.^[2] Cine poate vedea lumea de dincolo de ceruri? Diavolul leagă strâns tot trupul omului, îi scoate amândoi ochii și îi sigilează buzele. Regele diavolilor a fost turbat vreme de câteva mii de ani, chiar până astăzi, când încă mai veghează atent asupra orașului fantomelor, ca și cum ar fi un palat inexpugnabil al demonilor; această haită de câini de pază, între timp, se holbează cu ochi dușmănoși, temându-se profund că Dumnezeu îi va lua prin surprindere și îi va șterge de pe fața pământului, lăsându-i fără un loc al păcii și fericirii. Cum ar putea oamenii dintr-un asemenea oraș al fantomelor să-L fi văzut vreodată pe Dumnezeu? S-au bucurat ei vreodată de afecțiunea și frumusețea lui Dumnezeu? Ce apreciere au ei față de chestiunile lumii omenești? Câți dintre ei pot înțelege voia înflăcărată a lui Dumnezeu? Nu-i de mirare, atunci, că Dumnezeu întrupat rămâne complet ascuns: într-o asemenea societate întunecată, unde demonii sunt nemiloși și inumani, cum ar putea regele diavolilor, care ucide oameni fără să clipească, să tolereze existența unui Dumnezeu care este încântător, bun și, de asemenea, sfânt? Cum ar putea el să aplaude și să aclame venirea lui Dumnezeu? Lacheii aceștia! Ei răsplătesc bunătatea cu ură, L-au disprețuit de mult timp pe Dumnezeu, Îl abuzează pe Dumnezeu, sunt extrem de sălbatici, nu au nici cea mai mică considerație față de Dumnezeu, pradă și jefuiesc, și-au pierdut tot cugetul și se împotrivesc întru totul conștiinței și nu au nicio urmă de bunătate și îi ispitesc pe nevinovați spre nesăbuință. Strămoși ai celor din antichitate? Lideri iubiți? Cu toții I se opun lui Dumnezeu! Amestecul lor a lăsat totul sub ceruri într-o stare de întuneric și haos! Libertate religioasă? Drepturile și interesele legitime ale cetățenilor? Toate sunt trucuri pentru acoperirea păcatului! Cine a îmbrățișat lucrarea lui Dumnezeu? Cine a renunțat la viața sa, ori și-a vărsat sângele pentru lucrarea lui Dumnezeu? Generație după generație, de la părinți la copii, omul înrobit L-a înrobit necuviincios pe Dumnezeu – cum ar putea asta să nu incite la furie? Mii de ani de ură sunt concentrați în inimă, milenii de păcătuire sunt gravate în inimă – cum ar putea asta să nu inspire dezgust? Răzbună-L pe Dumnezeu, nimicește-I complet dușmanul, nu-i mai permite să alerge ca turbatul și nu-i mai permite să stârnească atâtea necazuri câte are el chef! Acum este timpul: omul și-a adunat demult toată puterea, și-a dedicat toate eforturile, a plătit fiecare preț pentru aceasta, pentru a sfâșia chipul hidos al acestui demon și pentru a permite oamenilor, care au fost orbiți și au îndurat tot felul de suferințe și greutăți, să se ridice deasupra durerii și să întoarcă spatele acestui diavol bătrân și malefic. De ce să pui un obstacol atât de impenetrabil în fața lucrării lui Dumnezeu? De ce să folosești diferite trucuri ca să-i înșeli pe oamenii lui Dumnezeu? Unde sunt adevărata libertate și drepturile și interesele legitime? Unde este nepărtinirea? Unde este alinarea? Unde este căldura? De ce să folosești scheme amăgitoare ca să-i păcălești pe oamenii lui Dumnezeu? De ce să folosești forța ca să oprești venirea lui Dumnezeu? De ce să nu-I permiți lui Dumnezeu să colinde în voie pe pământul pe care El l-a creat? De ce să-L hăituiești pe Dumnezeu până când nu mai are unde să-Și odihnească al Său cap? Unde este căldura dintre oameni? Unde este primirea călduroasă dintre oameni? De ce să-I produci un asemenea chin disperat lui Dumnezeu? De ce să-L faci pe Dumnezeu să strige iar și iar? De ce să-L forțezi pe Dumnezeu să-Și facă griji pentru Fiul Lui iubit? În această societate întunecată, de ce nefericiții ei câini de pază nu-I permit lui Dumnezeu să vină în voie și să meargă prin lumea pe care El a creat-o?

Fragment din „Lucrarea și intrarea (8)” în Cuvântul Se arată în trup

Cunoașterea culturii antice i-a furat omului în tăcere prezența lui Dumnezeu și l-a predat pe om împăratului diavolilor și fiilor acestuia. Cele Patru cărți și Cinci Clasici^[a] au purtat gândirea și conceptele omului într-o altă epocă de revoltă, făcându-l pe om să se închine în continuare celor care au scris Cărțile și Clasicii, promovându-și noțiunile despre Dumnezeu. Împăratul diavolilor L-a alungat fără milă pe Dumnezeu din inima omului, fără ca oamenii să-și dea seama, în timp ce el a preluat cu bucurie inima omului. De-atunci, omul a fost posedat de un suflet urât și rău, cu fața împăratului diavolilor. O ură față de Dumnezeu le-a umplut piepturile, iar răutatea împăratului diavolilor s-a răspândit în om zi de zi, până când omul a fost complet mistuit. Omul nu a mai avut niciun strop de libertate și nu a fost în stare să se elibereze din încurcăturile cu împăratul diavolilor. Nu a putut decât să se lase luat prizonier pe loc, să se predea și să se supună în prezența acestuia. Cu mult timp în urmă, el a plantat sămânța tumorii ateismului în inima tânără a omului, învățându-l erezii, cum ar fi „învățați din știință și tehnologie, înțelegeți cele Patru Modernizări, nu există niciun Dumnezeu în lume”. Nu doar atât, a proclamat în repetate rânduri „Să construim o țară frumoasă prin munca noastră sârguincioasă”, cerând tuturor să fie pregătiți din copilărie să-și slujească țara. Omul a fost adus în mod inconștient înaintea lui și el și-a asumat fără ezitare meritul (referindu-se la Dumnezeu care ține toată omenirea în mâinile Sale). Niciodată nu a avut vreun sentiment de rușine. Mai mult, a capturat fără rușine poporul lui Dumnezeu în casa proprie, în timp ce a sărit ca un șoarece pe masă și l-a făcut pe om să i se închine ca unui Dumnezeu. Un astfel de răufăcător deznădăjduit este el! El strigă astfel de vorbe răutăcioase, scandaloase: „Nu există niciun Dumnezeu în lume. Vântul se datorează legilor naturale; ploaia este umiditate care se condensează și cade în picături pe pământ; un cutremur este zguduirea suprafeței pământului datorită schimbărilor geologice; seceta se datorează uscăciunii din aer provocate de distrugerea nucleonică de pe suprafața soarelui. Acestea sunt fenomene naturale. Care parte este o acțiune a lui Dumnezeu?” Sunt unii care chiar strigă declarații precum următoarea, declarații care n-ar trebui glăsuite: „Omul a evoluat din maimuțe în trecutul îndepărtat, iar lumea de astăzi provine dintr-o succesiune de societăți primitive, începând cu aproximativ un eon în urmă. Poporul hotărăște dacă o țară înflorește sau cade.” În spate, omul îl atârnă cu susul în jos pe pereți și îl pune pe mese pentru a fi venerat și a i se închina. În timp ce acesta strigă: „Nu există Dumnezeu”, se consideră drept Dumnezeu, împingându-L, neînduplecat, pe Dumnezeu dincolo de marginile pământului. Stă în locul lui Dumnezeu și acționează ca împărat al diavolilor. Este complet absurd! Aceasta face ca o persoană să fie mistuită de o ură otrăvitoare. Se pare că Dumnezeu este dușmanul acestuia sub jurământ și că împăcarea cu Dumnezeu este imposibilă. Acesta plănuiește să-L alunge pe Dumnezeu în timp ce rămâne nepedepsit și liber.^[3] Un astfel de împărat al diavolilor este el! Cum am putea să-i tolerăm existența? Nu se va odihni până când nu a deranjat lucrarea lui Dumnezeu și l-a lăsat în zdrențe și complet rușinat,^[4] ca și cum vrea să se împotrivească lui Dumnezeu până la sfârșit, până când ori va muri peștele, ori se va rupe năvodul. El se opune în mod intenționat lui Dumnezeu și se tot apropie. Fața odioasă i-a fost de mult complet demascată și acum este zdrobită și bătută,^[5] într-o stare groaznică, totuși nu se domolește în ura față de Dumnezeu, ca și cum dorește să-L fi putut devora în întregime pe Dumnezeu într-o singură înghițitură, pentru a-i ușura ura din inimă. Cum am putea să-l tolerăm, acest dușman urât al lui Dumnezeu! Doar distrugerea și exterminarea completă a acestuia vor aduce împlinirea dorinței vieții noastre. Cum poate fi lăsat să fie de nestăpânit? El l-a corupt pe om într-o asemenea măsură, încât omul nu cunoaște cerul-soare și devine insensibil și limitat. Omul a pierdut rațiunea umană normală. De ce să nu oferim întreaga noastră ființă pentru a-l distruge și arde ca să eliminăm teama de pericol care rămâne și pentru a permite ca lucrarea lui Dumnezeu să ajungă mai devreme la strălucirea nemaivăzută? Această bandă de nemernici a venit printre oameni și a provocat totală neliniște și tulburare. Ei i-au adus pe toți oamenii la marginea unei prăpăstii, planificând în secret să-i împingă în jos pentru a fi zdrobiți în bucăți și pentru a le devora cadavrele. Ei speră în zadar să întrerupă planul lui Dumnezeu și să concureze cu Dumnezeu într-un joc de noroc cu șanse mici.^[6] Acest lucru nu este deloc ușor! Crucea este pregătită, la urma urmei, pentru împăratul diavolilor care se face vinovat de cele mai groaznice nelegiuiri. Dumnezeu nu aparține crucii și i-a lăsat-o deja diavolului. Dumnezeu a învins cu mult timp în urmă și nu mai simte tristețe pentru păcatele omenirii. El va aduce mântuire întregii omeniri.

Fragment din „Lucrarea și intrarea (7)” în Cuvântul Se arată în trup

De sus în jos și de la început până la sfârșit, Satana a deranjat lucrarea lui Dumnezeu și a acționat în dezacord cu El. Toate vorbele despre moștenirea culturală antică, cunoștințele valoroase ale culturii antice, învățăturile taoismului și confucianismului, clasicii confucianiști și ritualurile feudale au dus omul în iad. Știința și tehnologia moderne avansate, precum și industria, agricultura și afacerile dezvoltate nu pot fi văzute nicăieri. Mai degrabă, ele subliniază pur și simplu riturile feudale propagate de vechile „maimuțe” pentru a perturba, a se opune și a distruge în mod intenționat lucrarea lui Dumnezeu. Nu numai că a mâhnit omul până în ziua de astăzi, dar vrea să-l mistuie^[7] complet. Învățătura codului feudal de etică și transmiterea cunoașterii culturii antice au contaminat mult timp omul și l-au transformat în diavoli mari și mici. Sunt puțini care L-ar primi cu ușurință pe Dumnezeu și ar întâmpina cu bucurie venirea lui Dumnezeu. Fața omului este plină de crimă și, în toate locurile, moartea este în aer. Ei caută să-L alunge pe Dumnezeu din acest ținut; cu cuțite și săbii în mână, se aranjează în formațiune de luptă pentru a-L nimici pe Dumnezeu. Idolii sunt răspândiți în tot ținutul diavolului, unde omul este în mod constant învățat că nu există Dumnezeu. Pe deasupra acestui ținut pătrunde un miros dezgustător de hârtie arsă și tămâie atât de gros, încât este sufocant. Pare să fie mirosul de nămol ce plutește când șarpele se învârte și se încolăcește și este de ajuns încât omul nu se poate stăpâni să nu vomite. În afară de aceasta, pot fi auziți cu ușurință demoni răi cântând scripturi. Acest sunet pare să vină de departe din iad, iar omul nu poate decât să simtă o răceală pe șira spinării. În tot acest ținut sunt împrăștiați idoli, în toate culorile curcubeului, transformând ținutul într-o lume a încântărilor senzuale, în timp ce împăratul diavolilor tot rânjește malițios, ca și cum uneltirea sa rea a reușit. Între timp, omul este complet neștiutor de acest lucru, nici nu știe omul că diavolul l-a corupt deja într-o asemenea măsură încât a devenit fără rațiune și învins. Acesta dorește să distrugă tot ce este al lui Dumnezeu dintr-o singură suflare, să-L pângărească și să-L ucidă din nou și încearcă să-I distrugă și să-I tulbure lucrarea. Cum I-ar putea acesta permite lui Dumnezeu să aibă un statut egal? Cum poate acesta îngădui ca Dumnezeu „să se amestece” în lucrarea sa printre oamenii de pe pământ? Cum poate acesta să-I permită lui Dumnezeu să-i demaște fața sa odioasă? Cum Îi poate permite lui Dumnezeu să-i perturbe lucrarea? Cum ar putea acest diavol, care fumegă de furie, să-I permită lui Dumnezeu să aibă control asupra curții sale imperiale pe pământ? Cum ar putea el recunoaște de bunăvoie înfrângerea? Înfățișarea odioasă a acestuia a fost dezvăluită pentru ceea ce este ea, de aceea se constată că nu se știe dacă să se râdă sau să se plângă, și este cu adevărat dificil să se vorbească despre aceasta. Oare nu este aceasta esența lui? Cu un suflet urât, el crede totuși că este incredibil de frumos. Această bandă de complici!^[8] Ei coboară în tărâmul muritorilor ca să se răsfețe cu plăceri, să facă zarvă și să ațâțe lucrurile atât de mult încât lumea devine un loc nestatornic și schimbător în inima omului, iar ei s-au jucat atât de mult cu omul încât înfățișarea lui a devenit cea a unei bestii inumane de pe câmp, extrem de urâte, și din care s-a pierdut ultima fărâmă din omul sfânt original. Mai mult, ei chiar doresc să-și însușească puterea suverană pe pământ. Ei împiedică lucrarea lui Dumnezeu atât de mult încât ea de-abia poate să se clintească și îl închid pe om ca în spatele unor ziduri de cupru și oțel. Săvârșind atâtea păcate și provocând atât de multe necazuri, cum ar putea ei să spere la altceva decât să aștepte mustrarea? Demonii și duhurile rele au alergat înnebuniți de furie pe pământ și au oprit voința și efortul conștiincios ale lui Dumnezeu, făcându-le de nepătruns. Ce păcat mortal! Cum ar putea Dumnezeu să nu fie nerăbdător? Cum ar putea Dumnezeu să nu se simtă înfuriat? Ei cauzează obstacole dureroase și se opun lucrării lui Dumnezeu. Prea rebeli!

Fragment din „Lucrarea și intrarea (7)” în Cuvântul Se arată în trup

Satana își câștigă faima prin înșelarea publicului. Deseori se prezintă ca avangardă și model de dreptate. Sub pretextul de a proteja dreptatea, îi rănește pe oameni, le devorează sufletele și utilizează tot felul de mijloace pentru a amorți, înșela și incita omul. Scopul său este de a-l face pe om să aprobe și să-i urmeze comportamentul rău, de a-l face pe om să i se alăture în a se opune autorității și suveranității lui Dumnezeu. Totuși, când o persoană își dă seama de uneltirile, intrigile și caracteristicile lui rele și nu vrea să continue să fie călcat în picioare și păcălit de el sau să-i fie în continuare sclav sau să fie pedepsit și distrus împreună cu el, Satana își schimbă trăsăturile anterior sfinte și își scoate masca falsă pentru a-și dezvălui fața adevărată, reală, depravată, urâtă și sălbatică. Nu i-ar plăcea nimic mai mult decât să îi extermine pe toți cei care refuză să îl urmeze și pe cei care se opun forțelor sale malefice. În acest stadiu, Satana nu poate să mai afișeze înfățișarea unui gentleman demn de încredere; în schimb, sunt dezvăluite trăsăturile sale adevărate, urâte, de sub pielea sa de oaie. Odată ce uneltirile Satanei sunt aduse la lumină, odată ce trăsăturile sale adevărate sunt expuse, el se va pierde cu firea și își va expune barbaria; dorința sa de a răni și de a devora oamenii doar se va intensifica. Asta deoarece este înfuriat de trezirea omului; el dezvoltă un spirit de răzbunare puternic față de oameni din cauza aspirației lor de a tânji după libertate și lumină și de a se elibera din închisoarea lui. Furia lui are intenția de a-și apăra răul și este, de asemenea, o revelare adevărată a naturii sale sălbatice.

În fiecare chestiune, comportamentul Satanei îi expune natura rea. Dintre toate faptele rele pe care Satana le-a îndeplinit asupra omului – de la eforturile sale timpurii de a amăgi omul să-l urmeze, până la exploatarea omului de către el, prin care îl atrage pe om în faptele lui rele, și spiritul de răzbunare al Satanei față de om după ce trăsăturile sale adevărate au fost expuse și omul l-a recunoscut și l-a abandonat – niciuna nu dă greș în a expune esența rea a Satanei; niciuna nu dă greș în a dovedi faptul că Satana nu are legătură cu lucrurile pozitive; niciuna nu dă greș în a dovedi că Satana este sursa tuturor lucrurilor rele. Fiecare dintre acțiunile sale protejează răul, menține continuarea faptelor lui rele, este împotriva lucrurilor drepte și pozitive, strică legile și ordinea existenței normale a omenirii. Acestea sunt ostile față de Dumnezeu și sunt ceea ce mânia lui Dumnezeu va distruge. Deși Satana are propria furie, furia sa este un mijloc de a da frâu liber naturii sale rele. Motivul pentru care Satana este exasperat și furios este acesta: uneltirile sale cumplite au fost scoase la iveală; nu poate scăpa ușor cu intrigile sale; ambiția sa sălbatică și dorința de a-L înlocui pe Dumnezeu și de a acționa ca Dumnezeu au fost lovite și blocate; scopul său de a controla întreaga omenire a devenit acum un eșec și nu poate fi niciodată realizat.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (II)” în Cuvântul Se arată în trup

Note de subsol:

1. „Făcând acuzații lipsite de bază” se referă la metodele prin care diavolul le face rău oamenilor.

2. „Păzită cu strășnicie” sugerează că metodele prin care diavolul îi rănește pe oameni sunt deosebit de rele și controlează oamenii atât de tare încât aceștia nu mai au spațiu de mișcare.

3. „El rămâne nepedepsit și liber” indică faptul că diavolul merge turbat și înnebunit de furie.

4. „Haos total” se referă la modul în care comportamentul violent al diavolului este insuportabil de văzut pentru oameni.

5. „Zdrobită și bătută” se referă la fața urâtă a împăratului diavolilor.

6. „Un joc de noroc cu șanse mici” este o metaforă pentru planurile periculoase și sinistre ale diavolului. Este folosit cu sens batjocoritor.

7. „A mistui” se referă la comportamentul violent al împăratului diavolilor, care-i jefuiește pe oameni în întregime.

8. „Complicii” sunt de aceeași teapă cu „o bandă de vagabonzi.”

a. Cele Patru cărți și Cinci Clasici sunt cărțile de încredere ale confucianismului în China.