1. Ce înseamnă a urma voia lui Dumnezeu și dacă urmarea voii Sale înseamnă doar a propovădui și lucra pentru Domnul

Versete din Biblie pentru referințe:

„«Să-L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată mintea ta». Aceasta este cea dintâi și cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: «Să-l iubești pe semenul tău ca pe tine însuți»” (Matei 22:37-39).

„Dacă Mă iubește cineva, va păzi Cuvântul Meu; și Tatăl Meu îl va iubi, iar Noi vom veni la el și vom locui împreună cu el. Cine nu Mă iubește nu păzește cuvintele Mele” (Ioan 14:23-24).

„Dacă rămâneți în Cuvântul Meu, atunci sunteți într-adevăr ucenicii Mei” (Ioan 8:31).

„Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăția Cerurilor, ci doar acela care face voia Tatălui Meu, Care este în ceruri. Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne, n-am profețit noi în Numele Tău? N-am scos noi demoni în Numele Tău? N-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?» Atunci le voi spune limpede: «Niciodată nu v-am cunoscut! Plecați de la Mine, voi, cei ce săvârșiți fărădelegea!»” (Matei 7:21-23).

Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:

În fiecare epocă, Dumnezeu transmite omului anumite cuvinte, îi spune anumite adevăruri. Aceste adevăruri servesc drept cale pe care omul să o urmeze, cale care trebuie să fie urmată de om, cale care le permite oamenilor să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău, cale pe care oamenii trebuie să o pună în practică și să o urmeze în cadrul periplului lor prin viață. Acestea sunt motivele pentru care Dumnezeu transmite omului aceste cuvinte. Aceste cuvinte care vin de la Dumnezeu ar trebui să fie respectate de om, iar să le respecți înseamnă să primești viață. Dacă o persoană nu le respectă, nu le pune în practică și nu trăiește cuvintele lui Dumnezeu, atunci această persoană nu practică adevărul. Iar dacă nu practică adevărul, atunci nu se teme de Dumnezeu și nu se ferește de rău și nici nu Îl poate mulțumi pe Dumnezeu. Dacă cineva nu-L poate mulțumi pe Dumnezeu, atunci nu poate primi slava lui Dumnezeu; acest tip de persoană nu are niciun rezultat.

Fragment din „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa” în Cuvântul Se arată în trup

Să urmezi calea lui Dumnezeu nu înseamnă să respecți superficial regulile. Mai degrabă, înseamnă ca atunci când te confrunți cu o problemă, să o privești ca pe o situație care a fost aranjată de Dumnezeu, ca pe o responsabilitate pe care El ți-a dat-o, ca pe ceva încredințat ție de către Dumnezeu, și că, atunci când te confrunți cu această problemă, ar trebui chiar să o consideri o încercare primită de la Dumnezeu. Când te confrunți cu această problemă, trebuie să ai un standard, trebuie să te gândești că ea a venit de la Dumnezeu. Trebuie să te gândești cum să tratezi această problemă în așa fel încât să îți poți îndeplini responsabilitatea și să fii credincios lui Dumnezeu; cum să procedezi fără a-L înfuria pe Dumnezeu, fără a-I ofensa firea.

Fragment din „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa” în Cuvântul Se arată în trup

În ceea ce privește lucrarea, omul crede că a lucra înseamnă a alerga de colo până colo pentru Dumnezeu, a predica peste tot și a se sacrifica de dragul Lui. Deși această credință este corectă, ea este prea mărginită; ceea ce Dumnezeu cere de la om nu este doar să alerge de colo până colo pentru El; mai mult decât atât, această lucrare privește slujirea și alimentarea în interiorul spiritului. Mulți frați și surori, chiar și după toți acești ani de experiență, nu s-au gândit niciodată să lucreze pentru Dumnezeu, deoarece lucrarea, așa cum o concepe omul, este incompatibilă cu ceea ce Dumnezeu cere. De aceea, omul nu are absolut niciun interes în chestiunea lucrării, iar acesta este exact motivul pentru care intrarea omului este, de asemenea, destul de mărginită. Voi toți ar trebui să vă începeți intrarea lucrând pentru Dumnezeu, astfel încât să puteți trece cât mai bine prin fiecare aspect al experienței. În asta ar trebui voi să intrați. Lucrarea nu privește faptul de a alerga de colo-colo pentru Dumnezeu, ci dacă viața omului și ceea ce trăiește omul reușesc să-L bucure pe Dumnezeu. Lucrarea se referă la utilizarea de către oameni a devotamentului lor față de Dumnezeu și a cunoștințelor lor despre El pentru a mărturisi despre Dumnezeu, precum și pentru a-i sluji omului. Aceasta este responsabilitatea omului și asta e ceea ce ar trebui să înțeleagă toți oamenii. S-ar putea spune că intrarea voastră este lucrarea voastră și că voi căutați să intrați în timp ce lucrați pentru Dumnezeu. A experimenta lucrarea lui Dumnezeu nu înseamnă numai că știți cum să mâncați și să beți cuvântul Lui; mai important, trebuie să știți cum să mărturisiți pentru Dumnezeu și să fiți capabili să-L slujiți pe Dumnezeu, să fiți capabili să faceți lucrare de slujire pentru oameni și să-i aprovizionați. Aceasta este lucrarea, și este și intrarea voastră; acesta este lucrul pe care fiecare persoană ar trebui să-l înfăptuiască. Există mulți oameni care se concentrează doar pe a alerga de colo până colo pentru Dumnezeu și a predica peste tot, însă trec cu vederea experiența lor individuală și își neglijează intrarea în viața spirituală. Asta a făcut ca acei ce Îl slujesc pe Dumnezeu să devină cei ce I se împotrivesc.

Fragment din „Lucrarea și intrarea (2)” în Cuvântul Se arată în trup

Petru, în credința lui în Dumnezeu, a căutat să-L mulțumească pe Dumnezeu în tot și a căutat să asculte de tot ceea ce venea de la Dumnezeu. Fără nici cea mai mică obiecție, el a putut să accepte atât mustrarea și judecata, cât și rafinarea, necazul și lipsa în viața lui, niciuna din acestea neputând să-i altereze dragostea pentru Dumnezeu. Nu este aceasta dragostea supremă pentru Dumnezeu? Nu este aceasta împlinirea datoriei unei creaturi a lui Dumnezeu? Fie că ești mustrat, judecat sau în necaz, ești mereu capabil să obții ascultare până la moarte, aceasta fiind ceea ce o făptură a lui Dumnezeu ar trebui să realizeze și aceasta fiind puritatea dragostei pentru Dumnezeu. Dacă omul poate obține atât de mult, atunci este o creatură calificată a lui Dumnezeu și nimic nu satisface mai bine dorința Creatorului. Imaginează-ți că poți lucra pentru Dumnezeu, dar nu Îl asculți și ești incapabil să-L iubești cu adevărat pe El. În acest fel, nu numai că nu îți vei fi îndeplinit datoria de creatură a lui Dumnezeu, ci vei fi și condamnat de El pentru că ești o persoană care nu deține adevărul, care este incapabilă să asculte de Dumnezeu și care este nesupusă Lui. Îți pasă doar să lucrezi pentru Dumnezeu și nu îți pasă să pui adevărul în practică sau să te cunoști pe tine însuți. Nu Îl înțelegi și nu Îl cunoști pe Creator; nu Îl asculți și nu Îl iubești. Ești o persoană care, din naștere, e neascultătoare față de Dumnezeu și, prin urmare, astfel de oameni nu sunt iubiți de Creator.

Fragment din „Succesul sau eșecul depind de cărarea pe care umblă omul” în Cuvântul Se arată în trup

Mulți dintre cei care Îl urmează pe Dumnezeu sunt doar preocupați de modul de a obține binecuvântări sau de a evita dezastrul. La menționarea lucrării și a gestionării lui Dumnezeu, ei tac și își pierd orice interes. Ei cred că cunoașterea unor astfel de întrebări plictisitoare nu le va spori viața nici nu vor avea vreun beneficiu, așa că, deși au auzit mesaje despre gestionarea lui Dumnezeu, le tratează cu neglijență. Și ei nu le văd ca fiind ceva prețios de acceptat, cu atât mai puțin le primesc ca parte a vieții lor. Acești oameni au un scop foarte simplu în a-L urma pe Dumnezeu, iar acel scop este de a primi binecuvântări. Astfel de oameni nu se pot deranja să țină cont de orice altceva care nu implică direct acest scop. Pentru ei, credința în Dumnezeu pentru a obține binecuvântări este cel mai legitim dintre obiective și însăși valoarea credinței lor. Aceștia nu sunt afectați de nimic care nu poate atinge acest obiectiv. Acesta este cazul majorității celor care cred astăzi în Dumnezeu. Scopul și motivația lor par legitime, pentru că, în același timp în care ei cred în Dumnezeu, ei cheltuiesc și pentru Dumnezeu, se dedică lui Dumnezeu și își îndeplinesc datoria. Ei renunță la tinerețe, își părăsesc familia și cariera și chiar își petrec ani, ocupați, departe de casă. De dragul scopului lor final, își schimbă interesele, își schimbă viziunea asupra vieții și chiar își schimbă direcția pe care o caută, totuși ei nu pot schimba scopul credinței lor în Dumnezeu. Ei aleargă pentru a-și gestiona propriile idealuri; indiferent de cât de departe este drumul și indiferent de cât de multe greutăți și obstacole întâmpină pe drum, rămân aproape de armele lor și fără teamă de moarte. Ce putere îi face să continue să se dedice în acest fel? Este conștiința lor? Este caracterul lor minunat și nobil? Este hotărârea lor de a duce până la sfârșit lupta cu forțele răului? Este credința lor în care stau mărturie lui Dumnezeu fără să caute recompense? Este loialitatea lor pentru care sunt dispuși să renunțe la toate pentru a îndeplini voia lui Dumnezeu? Sau este spiritul lor de devotament în cadrul căruia au renunțat întotdeauna la cererile extravagante personale? Ca niște oameni care nu au cunoscut niciodată lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu să dea atât de mult este, pur și simplu, un miracol nemaipomenit! Pentru moment, să nu discutăm despre cât de mult au oferit acești oameni. Comportamentul lor, totuși, este foarte demn de analiza noastră. În afară de beneficiile care sunt atât de strâns asociate cu ei, ar putea exista vreun alt motiv pentru care acești oameni care nu Îl înțeleg niciodată pe Dumnezeu să-I dea atât de mult? În aceasta, descoperim o problemă neidentificată anterior: relația omului cu Dumnezeu este doar una de interes personal. Este relația dintre receptor și Cel care dă binecuvântarea. Pentru a spune lucrurilor pe nume, este ca și relația dintre angajat și angajator. Angajatul lucrează numai pentru a primi recompensele acordate de angajator. Într-o relație ca aceasta, nu există nicio afecțiune, ci doar o afacere; nu există a iubi și a fi iubit, numai caritate și milă; nu există înțelegere, doar indignare reprimată și înșelătorie; nu există intimitate, ci doar o prăpastie care nu poate fi trecută. Când lucrurile ajung până în acest punct, cine poate inversa o astfel de tendință? Și câți oameni sunt capabili să înțeleagă cu adevărat cât de disperată a devenit această relație? Cred că atunci când oamenii se scufundă în bucuria de a fi binecuvântați, niciunul nu-și poate imagina cât de jenantă și de dizgrațioasă este o astfel de relație cu Dumnezeu.

Fragment din „Omul poate fi salvat numai în mijlocul gestionării lui Dumnezeu” în Cuvântul Se arată în trup

Oamenii spun că Dumnezeu este un Dumnezeu drept și că atât timp cât omul Îl urmează până la final, El va fi cu siguranță imparțial față de om, căci El este cel mai drept. Dacă omul Îl urmează până la final, ar putea El oare să îl dea la o parte pe om? Sunt imparțial față de toți oamenii și îi judec cu firea Mea dreaptă, totuși există condiții potrivite pentru cerințele pe care le am pentru om și care cer să fie realizate de toți oamenii, indiferent cine sunt ei. Nu îmi pasă cât de vaste sau cât de respectabile sunt calificările tale; Mie îmi pasă doar dacă mergi pe calea Mea și dacă iubești sau nu și tânjești sau nu după adevăr. Dacă îți lipsește adevărul și în schimb Îmi faci de rușine numele și nu te comporți conform căii Mele, doar urmând fără grijă sau preocupare, atunci, în acel moment, te voi doborî și te voi pedepsi pentru răutatea ta, și ce vei avea de spus atunci? Vei putea să spui că Dumnezeu nu e drept? Astăzi, dacă ai respectat cuvintele pe care le-am rostit, atunci ești tipul de persoană pe care o aprob. Spui că ai suferit mereu în timp ce Îl urmai pe Dumnezeu, că L-ai urmat la bine și la rău și ai împărtășit cu El vremurile bune și cele rele, însă nu ai trăit cuvintele rostite de Dumnezeu; îți dorești doar să alergi pentru Dumnezeu și să te sacrifici pentru Dumnezeu în fiecare zi și nu te-ai gândit niciodată să trăiești o viață plină de semnificații. Spui, de asemenea: „În orice caz, cred că Dumnezeu este drept, am suferit pentru El, am umblat pentru El, m-am dedicat Lui și am lucrat din greu, deși nu am primit recunoaștere; cu siguranță El Își va aminti de mine.” Este adevărat că Dumnezeu este drept, totuși această dreptate nu este alterată de nicio impuritate: nu conține voință umană și nu este alterată de trup sau de negocieri umane. Toți cei care se revoltă și se opun și nu sunt în conformitate cu calea Lui vor fi pedepsiți; nimeni nu este iertat și nimeni nu este cruțat! Unii oameni spun: „Astăzi mă agit pentru Tine; când vine sfârșitul, poți să îmi dai puțină binecuvântare?” Deci te întreb: „Ai respectat cuvintele Mele?” Dreptatea de care vorbești se bazează pe o tranzacție. Tu crezi că Eu sunt doar drept și imparțial față de toți oamenii și că toți aceia care Mă urmează până la final vor fi cu siguranță mântuiți și vor beneficia de binecuvântările Mele. Există un subînțeles al cuvintelor Mele care spun că „toți aceia care Mă urmează până la final vor fi cu siguranță mântuiți”: aceia care Mă urmează până la final sunt cei care vor fi câștigați complet de Mine; ei sunt aceia care, după ce au fost cuceriți de Mine, caută adevărul și sunt desăvârșiți. Ce condiții ai îndeplinit? Ai îndeplinit doar faptul că M-ai urmat până la final, dar ce altceva? Ai respectat cuvintele Mele? Ai realizat doar una dintre cele cinci cerințe ale Mele, totuși nu ai nicio intenție să le realizezi pe celelalte patru. Ai găsit-o doar pe cea mai simplă, cea mai ușoară cale și ai urmat-o în timp ce te-ai considerat norocos. Față de o astfel de persoană ca tine, firea Mea dreaptă este una de mustrare și judecată, este una de răsplată dreaptă și este pedeapsa dreaptă a tuturor răufăcătorilor; toți aceia care nu merg pe calea Mea vor fi cu siguranță pedepsiți, chiar dacă urmează până la final. Aceasta este dreptatea lui Dumnezeu.

Fragment din „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată” în Cuvântul Se arată în trup

Probabil vă imaginați că deoarece ați fost ucenici vreme de mulți ani și v-ați străduit în toate, veți primi în orice caz un bol de orez în casa lui Dumnezeu pentru că ați fost un făcător de servicii. Aș spune că majoritatea dintre voi gândesc în acest fel pentru că până acum ați urmat mereu principiul legat de cum se poate profita de ceva fără a se profita de voi. Așadar, vă spun acum cu toată seriozitatea: nu Mă interesează cât de meritorie este munca ta, cât de impresionante sunt calificările tale, cât de îndeaproape Mă urmezi, cât de renumit ești, sau cât de îmbunătățită este atitudinea ta; atâta timp cât nu ai făcut ce ți-am cerut, nu vei putea dobândi niciodată lauda Mea. Renunțați la toate acele idei ale voastre și la calculele voastre cât mai repede cu putință, și începeți să-Mi tratați cererile cu seriozitate. Altfel, voi preface toți oamenii în cenușă pentru a pune capăt lucrării Mele, și voi transforma anii Mei de muncă și suferință în nimic, pentru că nu Îmi pot aduce dușmanii și oamenii mirosind a răutate după modelul Satanei în împărăția Mea, în noua epocă.

Fragment din „Fărădelegile îl vor conduce pe om în iad” în Cuvântul Se arată în trup

Unii oameni vor ajunge să spună: „Am făcut atât de multă lucrare pentru Tine și chiar dacă poate nu au fost realizări comemorate, totuși, am fost sârguincios în eforturile mele. Nu mă poți lăsa pur și simplu în rai să mănânc fructul vieții?” Trebuie să știi ce tip de oameni doresc Eu; cei care sunt impuri nu au permisiunea de a intra în împărăție, cei care sunt impuri nu au permisiunea de a spurca pământul sfânt. Deși probabil că ai săvârșit o lucrare mare și ai lucrat mulți ani, în cele din urmă, ești jalnic de murdar – legea Raiului nu tolerează dorința ta de a intra în Împărăția Mea! De la crearea lumii și până în prezent, nu le-am oferit niciodată acces facil în împărăția Mea celor care încearcă să se pună bine cu Mine. Aceasta este o lege cerească și nimeni nu o poate încălca! Trebuie să cauți viața. În prezent, cei care vor fi făcuți desăvârșiți sunt de aceeași speță cu Petru: ei sunt cei care caută schimbările în propria lor fire și sunt dispuși să-i fie martori lui Dumnezeu și să-și îndeplinească datoria în calitate de creatură a lui Dumnezeu. Doar astfel de oameni vor fi desăvârșiți. Dacă tot ceea ce cauți sunt recompensele și nu încerci să-ți schimbi propria fire a vieții, atunci toate eforturile tale vor fi în zadar – iar acesta este un adevăr care nu poate fi schimbat!

Fragment din „Succesul sau eșecul depind de cărarea pe care umblă omul” în Cuvântul Se arată în trup

Anterior: 1. Ce este adevărul

Înainte: 2. Dacă mărturia unui om este adevărată în cazul în care crede în Dumnezeu doar ca să se bucure de harul Său

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte