de Li Yong, China

După ce am devenit creștin, am fost arestat de mai multe ori de PCC, dar nu L-am trădat niciodată pe Domnul. Acum câțiva ani, am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă, și, pe ploaie sau vreme bună, predicam întotdeauna cu ardoare Evanghelia și-mi făceam datoria. Credeam că Îi voi fi mereu credincios lui Dumnezeu, indiferent ce-aș fi avut de îndurat. Abia când am îndurat o boală care m-a pus în fața mortalității mele, am câștigat puțină înțelegere a motivației din credința mea pentru a câștiga binecuvântări.

Într-o zi, în octombrie 2014, mă întorceam de la o părtășie când mi-am simțit membrele slăbite și pașii nesiguri. Am crezut că e aerul rece și că trebuia doar să iau niște medicamente. Nu eram foarte îngrijorat. Însă, după o vreme, urechile, degetele de la mâini și cele de la picioare au început să mi se înnegrească treptat și am început să slăbesc.

Am început să mă gândesc că poate aveam ceva grav, dar mi-am zis că, întrucât făcusem eforturi în datoria mea de-a lungul anilor, Dumnezeu avea să mă apere. Nu putea fi ceva foarte grav. Eram sigur că o să se rezolve de la sine. Dar, spre surprinderea mea, după ce am luat niște medicamente, nu m-am însănătoșit. Soția și fiicele mele m-au dus la spital pentru niște analize, iar când au venit rezultatele, doctorii au spus că am un caz sever de anemie și hepatita B. Au spus că dacă se înrăutățește, va deveni de netratat. Când am auzit, am simțit că-mi pierd toată vlaga. Nu puteam accepta ce mi se spusese. M-am gândit: „Ani de zile am făcut atât de multe sacrificii. Am suferit mult ca să-mi fac datoria. Am fost arestat și amenințat de PCC, dar nu L-am trădat niciodată pe Dumnezeu și, când am fost eliberat, m-am întors la datoria mea. Cum am putut să mă îmbolnăvesc așa? De ce nu m-a apărat Dumnezeu? Pentru ce m-am sacrificat atât de mult dacă nu mă pot însănătoși? Am crezut în Dumnezeu toți acești ani fără să primesc binecuvântările Lui, iar acum trupul îmi este bolnav. Cred că nu ar trebui să mă mai străduiesc atât de mult să-mi fac datoria. Oricât de mult aș suferi, va fi în zadar.” În acea perioadă, mi-am făcut în contiuare datoria, dar fără entuziasm. În timpul adunărilor, nu-i întrebam pe frații și surorile mele despre problemele lor. Citeam cuvintele lui Dumnezeu, dar nu voiam să am părtășie. După o vreme, starea a început să mi se înrăutățească. Trupul meu nu se putea susține și mă simțeam amețit toată ziua. Conducătorul meu mi-a dat concediu ca să mă pot odihni și recupera acasă. Vedeam cum frații și surorile mele își făceau datoria energic și cu bucurie. Dar eu? Eram atât de bolnav încât nu-mi mai puteam face datoria deloc. Am crezut că poate Dumnezeu a decis să nu mă mântuiască. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mai multă mâhnire și durere simțeam. Am mers înaintea lui Dumnezeu și am început să mă rog: „Dumnezeule! Am fost lovit de aceste boli și mă simt atât de slăbit și chinuit. Știu că nu ar trebui să Te învinovățesc, dar nu înțeleg care Îți este voia. Te rog să mă îndrumi ca să înțeleg.”

După ce m-am rugat, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Toată lucrarea pe care o face Dumnezeu în om are propriile scopuri și semnificații; Dumnezeu nu face o lucrare fără sens, și nici nu face o lucrare care este lipsită de beneficii pentru om. Rafinarea nu înseamnă îndepărtarea oamenilor din fața lui Dumnezeu, nici nu înseamnă distrugerea lor în iad. Mai degrabă, înseamnă schimbarea firii omului în timpul rafinării, schimbarea intențiilor sale, a vechilor sale păreri, schimbarea dragostei lui pentru Dumnezeu și schimbarea întregii sale vieți. Rafinarea este o adevărată testare a omului și o formă de pregătire reală, și numai în timpul rafinării iubirea lui poate servi funcției sale inerente” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Numai prin experimentarea rafinării poate omul să aibă adevărata iubire”). Am reflectat cu atenție la cuvintele lui Dumnezeu și am înțeles că voia lui Dumnezeu din îmbolnăvirea mea nu era să mă elimine, ci să mă facă să înțeleg intenția impură din spatele credinței mele și să-mi schimbe viziunea greșită asupra căutării ca să-L pot iubi și să mă pot supune cu adevărat lui Dumnezeu. Dumnezeu încerca să mă purifice și să mă mântuiască. Când am realizat asta, m-am simțit vinovat și rușinat. Să înfrunt o boală era iubirea lui Dumnezeu. Nu căutasem să înțeleg voia lui Dumnezeu, ci Îl înțelesesem greșit și Îl învinovățisem. Eram atât de nerezonabil! Nu puteam trăi în negativism și durere. Trebuia să mă supun, să caut adevărul, să reflectez asupra mea și să mă cunosc pe mine însumi.

Ulterior, am citit alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Oamenii pur și simplu privesc dobândirea harului și bucuria păcii ca pe simboluri ale credinței, iar căutarea binecuvântărilor drept bază pentru credința lor în Dumnezeu. Foarte puțini oameni caută să-L cunoască pe Dumnezeu sau caută o schimbare în firea lor. În credința lor, oamenii caută să-L determine pe Dumnezeu să le ofere o destinație potrivită și tot harul de care au nevoie, să-L facă slujitorul lor, să-L facă să mențină o relație pașnică și prietenoasă cu ei, astfel încât niciodată să nu existe niciun conflict între ei. Cu alte cuvinte, credința lor în Dumnezeu cere ca Dumnezeu să promită să le împlinească toate cerințele și să reverse asupra lor orice lucru pentru care ei se roagă, potrivit cuvintelor pe care le-au citit în Biblie: «Voi asculta toate rugăciunile voastre». Ei se așteaptă ca Dumnezeu să nu judece pe nimeni sau să nu trateze pe nimeni, întrucât El a fost întotdeauna bunul Mântuitor Isus care păstrează o relație bună cu oamenii în orice moment și în orice loc. Iată cum cred oamenii în Dumnezeu: ei doar cer fără rușine lucruri lui Dumnezeu, crezând că, indiferent dacă sunt răzvrătiți sau ascultători, El pur și simplu le va acorda totul orbește. Ei doar «adună datorii» în continuu de la Dumnezeu, crezând că El trebuie «să-i răsplătească» fără nicio împotrivire și, mai mult, să plătească dublu; ei cred că, indiferent dacă Dumnezeu a obținut ceva de la ei sau nu, El poate fi doar manipulat de ei și nu-i poate orchestra în mod arbitrar pe oameni, cu atât mai puțin le poate dezvălui înțelepciunea și firea Sa dreaptă, care au fost ascunse mulți ani, oricând dorește El și fără permisiunea lor. Ei pur și simplu își mărturisesc păcatele lui Dumnezeu, crezând că Dumnezeu le va ierta și gata, că nu Se va sătura să facă asta și că acest lucru se va perpetua la infinit. Ei doar Îi poruncesc lui Dumnezeu, crezând că El pur și simplu li Se va supune, deoarece în Biblie este consemnat că Dumnezeu nu a venit să fie slujit de oameni, ci să îi slujească, și că El este aici ca să fie slujitorul lor. Nu ați crezut voi întotdeauna în acest fel? Când nu puteți câștiga nimic de la Dumnezeu, vreți să fugiți; când nu înțelegeți ceva, vă simțiți atât de plini de resentimente și chiar mergeți atât de departe încât să-I aruncați tot felul de vorbe de ocară. Pur și simplu nu-L lăsați pe Dumnezeu Însuși să-Și exprime pe deplin înțelepciunea și minunăția; în schimb, doriți doar să vă bucurați de ușurare temporară și de confort. Până acum, atitudinea voastră în credința în Dumnezeu a constat din aceleași perspective vechi. Dacă Dumnezeu vă arată doar un pic de măreție, deveniți nefericiți. Vedeți acum exact cât de mare este statura voastră? Să nu credeți că sunteți toți credincioși lui Dumnezeu când, de fapt, vechile voastre perspective nu s-au schimbat. Când nu ți se întâmplă nimic, crezi că totul merge ușor, iar dragostea ta pentru Dumnezeu atinge o culme înaltă. Dar când ți se întâmplă ceva neînsemnat, cazi în Infern. Asta înseamnă să Îi fii credincios lui Dumnezeu?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ar trebui să lăsați deoparte binecuvântările statutului și să înțelegeți voia lui Dumnezeu de a aduce mântuirea omului”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au revelat adevărata stare. Nu făceam sacrificii ca să câștig adevărul. În schimb, făceam sacrificii ca să câștig harul și binecuvântările lui Dumnezeu. Încercam să-L înșel pe Dumnezeu și să fac troc cu El. Când totul mersese bine și primisem harul lui Dumnezeu, îmi făcusem datoria cu ardoare. Eram mereu bucuros să ajut și să am părtășie cu frații și surorile mele, indiferent de cât de departe erau, cât de mult trebuia să lucrez sau cum era vremea. Dar acum că eram bolnav și nu aveam har de la Dumnezeu, mă simțeam mâhnit, mă plângeam și Îl învinovățeam pe Dumnezeu. Îi eram potrivnic și mă certam cu El. Mai ales acum, când startea mi se înrăutățea cu fiecare zi, mi-am pierdut credința în Dumnezeu și am trândăvit în datoria mea. Nu am crezut în Dumnezeu pentru a căuta adevărul sau viața. Îl foloseam tot timpul pe Dumnezeu pentru a-mi satisface propria dorință de binecuvântări. O făceam de dragul intereselor mele. Credința mea în El era nesinceră. Eram atât de egoist și josnic! Crezând în Dumnezeu în felul acesta, chiar dacă mă bucuram de binecuvântări materiale, dacă firea vieții mele nu se schimba, aveam să fiu eliminat de Dumnezeu.

Ulterior, am citit alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Rafinarea este cel mai bun mijloc prin care Dumnezeu îi desăvârșește pe oameni; numai rafinarea și încercările amare pot scoate la iveală adevărata dragoste pentru Dumnezeu din inimile oamenilor. Fără greutăți, oamenii sunt lipsiți de adevărata dragoste pentru Dumnezeu; dacă nu sunt testați în interior și nu sunt cu adevărat supuși rafinării, atunci inimile lor vor fi mereu în derivă în exterior. După ce ai fost rafinat până la un anumit punct, îți vei vedea propriile slăbiciuni și dificultăți, vei vedea cât de multe îți lipsesc și că nu ești în stare să depășești numeroasele probleme cu care te confrunți și vei vedea cât de mare este neascultarea ta. Numai în timpul încercărilor oamenii sunt capabili să-și cunoască într-adevăr stările reale; încercările îi fac pe oameni mai capabili să fie desăvârșiți” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Numai prin experimentarea rafinării poate omul să aibă adevărata iubire”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au ajutat să-I înțeleg voia, aceea că lăsându-mă să mă îmbolnăvesc, Dumnezeu mă purifica de corupție. Nu-L trădasem pe Dumnezeu când fusesem închis. Nu-L învinovățisem niciodată pe Dumnezeu pentru greutățile pe care le înfruntasem. Crezusem că Îi eram credincios lui Dumnezeu și că aveam o credință puternică în El. Dacă nu ar fi venit această boală, nu aș fi știut niciodată despre firea mea coruptă, despre intenția mea impură de a căuta binecuvântări și cu atât mai puțin aș fi fost capabil să caut adevărul și să fiu transformat. Faptul că exista această boală era modul lui Dumnezeu de a mă mântui. Aceasta era iubirea lui Dumnezeu pentru mine! După ce am realizat acest lucru, nu L-am mai învinovățit pe Dumnezeu și nu L-am mai înțeles greșit. Indiferent de felul în care îmi evolua starea, aveam să mă supun orchestrărilor lui Dumnezeu și să mă lepăd de intenția de a câștiga binecuvântări. După aceea, mi-am luat medicamentele și m-am încredințat lui Dumnezeu, căutându-I îndrumarea în tot acest timp. În fiecare zi, mă străduiam din răsputeri să-mi fac datoria. Lucrul la care nu m-am așteptat a fost că boala mi-a dispărut fără să-mi dau seama! Inima îmi era plină de recunoștință față de Dumnezeu!

În mai 2015, mi-am asumat datoria de udare. Chiar prețuiam această datorie. Îmi petreceam timpul contemplând cuvintele lui Dumnezeu, iar când frații și surorile mele aveau probleme, cugetam la ele și găseam pasaje din cuvintele lui Dumnezeu care îi puteau ajuta. După o vreme, viața bisericească s-a îmbunătățit. Frații și surorile mele erau mai motivați să-și îndeplinească datoria și aveau credința de a mărturisi ferm în fața greutăților și a opresiunii. Eram euforic. Credeam că Dumnezeu mă binecuvântase făcându-mă mai eficient în datoria mea, ceea ce dovedea că-mi lăuda truda.

Dar, anul acela, pe 5 iunie, mă pregăteam să merg la o adunare când, deodată, m-am simțit foarte amețit. Simțeam că pământul se învârte. Fața și hainele mi-au fost curând inundate de transpirație și aveam o durere de cap îngrozitoare. Aveam aceleași simptome ca prima data când m-am îmbolnăvit, numai că mai rău ca înainte. Simțeam că mor. M-am gândit: „Cum de s-a întors această boală? Muncesc din greu să-mi fac datoria în fiecare zi; de ce nu mă apără Dumnezeu? Tot nu Îi sunt destul de credincios lui Dumnezeu?” Soția mea a observat starea în care mă aflam și, împreună cu fiicele mele, m-au dus la spital. Când au venit rezultatele, doctorul m-a evitat și a vorbit, în schimb, cu fiicele mele. La momentul acela, am știut că dacă nu era cancer, era altceva grav. Am început să mă supăr, dar apoi m-am gândit: „La fel erau simptomele și prima dată, dar au dispărut până la urmă! Acum, asta e tot în mâinile lui Dumnezeu. Încă îmi fac datoria, deci n-ar trebui să fie ceva prea grav, nu?” La gândul acesta, am început să mă liniștesc. O clipă mai târziu, cele două fiice ale mele au venit plângând și i-au spus soției mele: „Doctorul a spus că tata are cancer la ficat…” A fost un șoc pentru ea când a auzit asta. Toate trei s-au îmbrățișat, plângând cu amărăciune.

Mintea mi se învârtea și simțeam o durere zdrobitoare. Cum se putea să am cancer la ficat? Este aproape imposibil de tratat și pot muri oricând. Dacă muream, ce aveau să facă soția și fiicele mele? La asta au condus toți anii mei de trudă și sacrificiu? Îmi sunt refuzate binecuvântările Împărăției? În momentul acela, am simțit o durere și o disperare imense. Soția mea mi-a spus, plângând: „Dacă ai această boală e pentru că Dumnezeu a permis s-o ai. Dumnezeu este drept. Nu trebuie să-L învinovățim sau să-L înțelegem greșit. Trebuie să încercăm să-I înțelegem voia.” Cuvintele soției mele mi-au amintit că, da, Dumnezeu este drept. Trebuia să-I caut voia fără să mă plâng. Văzând durerea soției mele, nu m-am putut abține să nu plâng și eu. Cu ochii în lacrimi, m-am rugat în tăcere lui Dumnezeu: „Dumnezeule! Nu faci nimic fără însemnătate. Te rog, îndrumă-mă să-Ți înțeleg voia.” După ce m-am rugat, m-am simțit mult mai liniștit. Știam că nu există niciun leac pentru boala mea și nu voiam să-mi supun familia la mai multe presiuni financiare, așa că am cerut să fiu externat pentru a mă odihni acasă.

După două zile, frații și surorile mele au venit să mă vadă și au întrebat cum mă simțeam. Văzându-i și gândindu-mă la cât de gravă era boala mea, am început să mă tânguiesc, spunând: „Să vă am pe toți alături, îngrijindu-mă, este iubirea lui Dumnezeu. Dar cu o boală ca asta, nu voi mai fi aici pentru mult timp. Nu-mi voi mai putea face datoria ca de obicei și nu voi trăi să văd Împărăția lui Dumnezeu înfăptuindu-se.” O soră m-a consolat și mi-a spus cu răbdare: „Frate, boala asta vine din iubirea lui Dumnezeu. Trebuie să te rogi mai mult, să cauți adevărul, să înțelegi voia lui Dumnezeu și să mărturisești ferm în timpul bolii tale!” Ulterior, mi-a dat câteva pasaje din cuvintele lui Dumnezeu. Unul dintre ele mi-a făcut o impresie profundă: „În credința lor în Dumnezeu, ceea ce oamenii caută este să obțină binecuvântări pentru viitor; acesta este țelul pe care îl au în credința lor. Toți oamenii au această intenție și speranță, dar corupția din natura lor trebuie rezolvată prin încercări. Trebuie să fiți rafinați în oricare dintre aspectele în care nu sunteți purificați – acesta este aranjamentul lui Dumnezeu. El îți creează un mediu, forțându-te să fii rafinat acolo, astfel încât să-ți poți cunoaște propria corupție. În cele din urmă, ajungi la un punct în care preferi să mori și să renunți la planurile și dorințele tale și să te supui suveranității și aranjamentului lui Dumnezeu. Prin urmare, dacă oamenii nu au câțiva ani de rafinare, dacă nu îndură o anumită doză de suferință, nu vor putea să se elibereze de robia corupției trupului în gândurile lor și în inima lor. În oricare dintre aspectele în care ești încă supus robiei Satanei și în oricare dintre aspectele în care ai încă propriile dorințe și cerințe, acestea sunt aspectele în care ar trebui să suferi. Numai prin suferință pot să fie învățate lecțiile, ceea ce înseamnă a fi capabil să câștigi adevărul și să înțelegi voia lui Dumnezeu. De fapt, multe adevăruri sunt înțelese experimentând încercări dureroase. Nimeni nu poate să priceapă voia lui Dumnezeu, să recunoască atotputernicia și înțelepciunea Lui sau să aprecieze firea Sa dreaptă, atunci când se află într-un mediu confortabil și relaxat sau atunci când împrejurările sunt favorabile. Acest lucru ar fi imposibil!” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum ar trebui să-L mulțumești pe Dumnezeu în toiul încercărilor”). După ce am citit asta, am reflectat asupra mea. Înainte, când m-am îmbolnăvit, am putut să mă supun prin căutarea adevărului. Am crezut că am mărturisit ferm și că am renunțat la intențiile mele de a câștiga binecuvântări. Însă acum că boala mi se întorsese și era mai gravă ca înainte, eram expus din nou. Am văzut că intenția mea de a câștiga binecuvântări era adânc înrădăcinată și că nu reușisem să trec testul lui Dumnezeu. Dacă sănătatea nu mi s-ar fi șubrezit iar, această intenție inveterată de a obține binecuvântări și dorințele mele nebunești ar fi fost greu de văzut, darămite de schimbat și purificat. În același timp, am văzut firea sfântă și dreaptă a lui Dumnezeu. El scrutează inimile oamenilor, așa că știa corupția și stricăciunea din mine. El S-a folosit de boala mea pentru a mă face să reflectez asupra mea, să caut adevărul și să-mi rezolv firea coruptă. Aceasta este iubirea lui Dumnezeu! Ulterior, am reflectat asupra comportamentului meu, întrebându-mă de ce, în fața bolii, reacția mea a fost să-L înțeleg greșit și să-L învinuiesc pe Dumnezeu. Încă încercam să fac troc cu Dumnezeu? Nu voiam mereu binecuvântările lui Dumnezeu, dar nu eram dispus să accept rânduielile Sale pentru mine? Încercasem mereu să fac târguri cu Dumnezeu, dar care era cauza?

După o vreme, am citit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Toți oamenii corupți trăiesc pentru ei înșiși. Fiecare om pentru el însuşi şi diavolul îl ia pe cel mai din spate – aceasta este sintetizarea naturii umane. Oamenii cred în Dumnezeu de dragul propriilor interese; abandonează lucrurile, se sacrifică pentru El și Îi sunt credincioși, dar fac toate aceste lucruri tot de dragul interesului propriu. Pe scurt, totul este făcut cu scopul de a obține binecuvântări pentru ei înșiși. În societate, totul este făcut pentru beneficiul personal; a crede în Dumnezeu se face doar pentru a câștiga binecuvântări. Tocmai pentru a obține binecuvântări, oamenii se leapădă de toate și pot să îndure multă suferință: acestea sunt toate dovezi empirice ale naturii corupte a omului” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Diferența dintre schimbările exterioare și schimbările firii”). „Nimic nu este mai dificil de abordat decât cerințele constante ale oamenilor de la Dumnezeu. Dacă nimic din ceea ce face Dumnezeu nu se conformează gândirii tale și dacă El nu acționează potrivit gândirii tale, atunci este probabil să te împotrivești – ceea ce e suficient să arate că, din natură, te împotrivești lui Dumnezeu. Recunoașterea acestei probleme se realizează doar reflectând frecvent asupra propriei persoane și ajungând la o înțelegere a adevărului; de asemenea, și aceasta poate fi pe deplin rezolvată prin urmărirea adevărului. Atunci când oamenii nu înțeleg adevărul, au multe cerințe de la Dumnezeu, însă când într-adevăr înțeleg adevărul nu au niciuna; ei simt doar că nu L-au mulțumit suficient pe Dumnezeu, că nu ascultă de Dumnezeu suficient. Faptul că oamenii au întotdeauna cerințe de la Dumnezeu reflectă natura lor coruptă. Dacă nu tratezi acest lucru ca pe o problemă gravă, dacă nu îl tratezi ca pe ceva important, atunci vor exista primejdii și pericole ascunse pe calea credinței tale. Ești capabil să depășești lucrurile obișnuite, dar atunci când soarta, perspectivele și destinația ta sunt implicate, probabil nu ești în stare să biruiești. În acel moment, dacă încă ești lipsit de adevăr, poți prea bine să revii la vechile tale căi și vei deveni, astfel, unul dintre cei care sunt distruși” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oamenii fac prea multe cereri de la Dumnezeu”).

Revelațiile din cuvintele lui Dumnezeu m-au ajutat să înțeleg că acele încercări de a face schimburi cu Dumnezeu erau bazate pe otrăvuri satanice precum: „Fiecare om pentru el însuși și diavolul îl ia pe cel mai din spate” și „Nu te trezi niciodată devreme decât dacă există un beneficiu asociat”. Orice-aș fi făcut, mă gândeam întotdeauna mai întâi ce beneficii mi-ar aduce mie și cum aș putea câștiga binecuvântări. Chiar și în datoria mea, întotdeauna am avut propriile motive și întinări. Amintindu-mi de calea pe care am mers, întotdeauna făcusem sacrificii superficiale pentru lucrarea lui Dumnezeu, când, de fapt, încercam să dau la schimb aceste mici sacrificii pentru binecuvântări mărețe. Ca să câștig binecuvântările lui Dumnezeu, orice suferință păruse că merită. Însă când dorințele nu mi-au fost îndeplinite și m-am îmbolnăvit iar și iar, până în punctul în care părea că aveam să mor, toată neînțelegerea, învinuirea, împotrivirea și trădărea față de Dumnezeu mi-au fost revelate. Îmi făcusem datoria pentru a ajunge la destinație. Îl folosisem și Îl înșelasem pe Dumnezeu. Îmi pierdusem conștiința și rațiunea. Fusesem rău și josnic! Dacă orchestrările lui Dumnezeu nu m-ar fi expus în mod repetat, n-aș fi văzut niciodată cât de egoist și viclean eram. Îmi considerasem căutarea de binecuvântări drept adecvată și lăsasem în urmă cerințele lui Dumnezeu. Orice făcusem, orice sacrificii făcusem, nu conta – Dumnezeu n-ar lăuda asta niciodată. Dacă nu căutam adevărul, dacă intenția mea era în continuare de a primi binecuvântări, Dumnezeu m-ar fi detestat și pedepsit. Le sunt recunoscător cuvintelor lui Dumnezeu pentru că m-au luminat, permițându-mi să mă cunosc prin boala aceasta și să renunț la cerințele mele nebunești. Aceasta este mântuirea lui Dumnezeu pentru mine! Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mai mult simțeam cât de măreață este iubirea lui Dumnezeu. M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule! Voia Ta cea bună este în spatele faptului că am făcut cancer. Viața și moartea mea sunt în mâinile Tale. Mă voi supune Ție și voi mărturisi ferm pentru a Te mulțumi.”

După ce m-am rugat, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Ești supus încercărilor lui Iov și, în același timp, încercărilor lui Petru. Când Iov a fost încercat, el a mărturisit ferm, iar în final, Iahve i S-a arătat. El a fost demn să vadă chipul lui Dumnezeu numai după ce a mărturisit ferm. De ce se spune: «Mă ascund de țara murdăriei, dar Mă arăt Împărăției sfinte»? Asta înseamnă că numai atunci când ești sfânt și mărturisești ferm poți să ai demnitatea de a vedea chipul lui Dumnezeu. Dacă nu poți să mărturisești ferm pentru El, nu ai demnitatea de a-I vedea chipul. Dacă în fața rafinărilor dai înapoi sau te plângi de Dumnezeu, nereușind astfel să mărturisești ferm pentru El și devenind obiectul batjocurii Satanei, atunci nu vei câștiga arătarea lui Dumnezeu. Dacă ești ca Iov, care în toiul încercărilor și-a blestemat propriul trup și nu s-a plâns de Dumnezeu și a fost în stare să-și deteste trupul fără să se plângă sau să păcătuiască prin cuvintele sale, atunci vei mărturisi ferm. Când ești supus rafinărilor până într-un anumit punct și mai poți să fii ca Iov, pe deplin ascultător înaintea lui Dumnezeu, fără să ai alte cerințe de la El sau noțiuni proprii, atunci Dumnezeu ți Se va arăta” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care urmează să fie desăvârșiți trebuie să se supună rafinării”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat sfințenia și dreptatea Lui. Dumnezeu Se arată doar celor care mărturisesc ferm atunci când sunt încercați și rafinați. Când Dumnezeu l-a încercat pe Iov, averea, copiii, sănătatea și fericirea lui Iov i-au fost luate toate de Satana, iar trupul i-a fost acoperit cu bube. Însă el nu s-a plâns și nici nu L-a învinuit pe Dumnezeu. El doar s-a urât pe sine și s-a blestemat. Înfruntând această încercare, el tot s-a putut supune suveranității lui Dumnezeu și I-a slăvit numele din poziția sa de ființă creată. Ba chiar a spus: „Iahve a dat și Iahve a luat” (Iov 1:21). Aceste cuvinte au fost mărturie fermă, frumoasă și răsunătoare pentru Dumnezeu în fața Satanei și, în cele din urmă, Dumnezeu I S-a arătat lui Iov. Aceasta este valoarea pe care a avut-o viața lui Iov. Boala pe care am înfruntat-o a venit fiindcă Dumnezeu îmi arăta o bunătate specială. Trebuia să mă supun orchestrărilor lui Dumnezeu așa cum a făcut Iov. Cancerul nu ar trebui să-mi stea în cale. În schimb, ar trebui să-mi ofer viața lui Dumnezeu și să fiu mărturie fermă și răsunătoare pentru Dumnezeu în fața Satanei, alinând inima lui Dumnezeu. Mi-am lăsat deoparte grijile și m-am predat suveranității lui Dumnezeu. Curând, starea mea s-a îmbunătățit. Mâncarea avea un gust mai bun, mă puteam mișca normal și chiar îmi puteam face datoria cât puteam de bine. Ulterior, fiicele mele m-au dus la spital pentru un control. Doctorului nu-i venea să creadă ce se întâmplase. A spus că pacienții ca mine erau rari și că faptul că am supraviețuit fără să fiu tratat în spital era un miracol! Am știut că Acesta era Dumnezeu Care mă apăra. Simțeam că viața mea era în mâinile lui Dumnezeu și am experimentat suveranitatea lui Dumnezeu în toate lucrurile.

După o vreme, boala a izbucnit din nou. Soția și fiicele mele m-au dus la spital, iar când șeful de secție a văzut cât de gravă era boala mea, a chemat un specialist să mă examineze. Când au venit rezultatele testelor de la laborator, specialistul a spus că le lipsea echipamentul cu care să-mi trateze boala și a sugerat să plătim peste 200000 yuani ca să mă transfer la spitalul provincial, unde era posibil să mă tratez. Plângând, fiica mea i-a spus soției mele: „Ai auzit felul în care a spus asta? Nimeni nu-l va putea trata pe tata. Mai mult de treizeci de oameni au făcut cancer în satul nostru în ultimii ani și au murit toți…” Chipul soției mele era scăldat în lacrimi. Mă simțeam ca un condamnat. Încă o dată, simțeam că se apropie moartea și nu mă puteam abține să nu mă întreb: cum s-a putut întoarce această boală și cum poate fi încă tot atât de gravă? Dar, de data aceasta, m-am dojenit. Aveam remușcări pentru nesupunerea mea față de Dumnezeu. M-am gândit la toate întâlnirile mele cu moartea și la felul în care Dumnezeu m-a apărat și m-a ținut în viață de fiecare dată. Văzusem limpede suveranitatea lui Dumnezeu, deci cum de nu-L puteam înțelege cu adevărat pe Dumnezeu? Numai Dumnezeu avea autoritate asupra vieții și a morții, nu doctorii! Așadar, am mers înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat. Am spus: „Dragă Dumnezeule, încă o dată, sunt pus în fața propriei morți. Știu că voia Ta cea bună este în spatele acestui lucru. Viața și moartea mea sunt în mâinile Tale. Mă voi supune Ție și voi mărturisi ferm pentru a Te mulțumi!”

După ce m-am rugat, am citit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Cine din întreaga omenire nu este îngrijit în ochii Celui Atotputernic? Cine nu trăiește în mijlocul predestinării Atotputernicului? Oare viața și moartea omului sunt rezultatul propriei alegeri? Își controlează omul propria lui soartă? Mulți oameni strigă după moarte, totuși, ea este departe de ei; mulți oameni vor să fie cei care sunt puternici în viață și se tem de moarte, totuși, necunoscută lor, ziua morții lor se apropie, aruncându-i în abisul morții; mulți oameni se uită la cer și suspină profund; mulți oameni strigă grozav, plângând cu suspine; mulți oameni cad în mijlocul încercărilor; și mulți oameni devin prizonieri ai ispitei. Deși nu Mă arăt în persoană pentru a-i permite omului să Mă vadă clar, mulți oameni se tem să-Mi vadă fața, foarte speriați că îi voi răpune, că îi voi nimici. Omul Mă cunoaște sau nu cu adevărat? Nimeni nu poate spune sigur. Nu este așa?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 11). Cuvintele lui Dumnezeu aveau putere și autoritate și mi-au dat încredere. Dumnezeu este Creatorul și controlează totul. În calitate de ființă creată, știam că trebuie să mă supun suveranității Creatorului. Dacă îmi prețuiesc viața și Îl învinovățesc pe Dumnezeu, m-aș împotrivi Lui, L-aș trăda, mi-ar fi rușine de El, iar viața mea n-ar avea nicio însemnătate. Când am înțeles toate astea, nu am simțit că moartea sau boala îmi stau în cale. Le-am spus soției și fiicelor mele: „Nu fiți triste. Chiar dacă doctorul m-a condamnat la moarte, eu cred că viața și moartea mea sunt în mâinile lui Dumnezeu. Tot ce face Dumnezeu este drept. Atât timp cât pot trage aer, voi fi mărturie fermă pentru a-L muțumi pe Dumnezeu!” Ulterior, am mers înapoi acasă pentru a mă recupera. În fiecare zi, mergeam înaintea lui Dumnezeu, mă rugam și citeam cuvintele lui Dumnezeu. M-am simțit liniștit și împăcat. Doctorul mi-a dat două cutii de ser injectabil care au costat mai puțin de zece yuani. Am făcut injecțiile timp de o lună, iar degetele mi s-au întors la culoarea normală și mi-a revenit pofta de mâncare. Treptat, am început să-mi recapăt puterile și vigoarea până a fost la fel ca atunci când nu eram bolnav. Când m-am întors la spital pentru control, doctorul a spus că era un miracol că mi-am revenit atât de repede. Știam că totul era mulțumită lui Dumnezeu, că nimeni nu m-ar fi putut salva în afară de El. Este cum spune Dumnezeu: „Evident, nu omenirea este cea care are putere asupra vieții și morții, nu vreo ființă din lumea naturală, ci Creatorul, a cărui autoritate este unică. Viața și moartea omenirii nu sunt produse ale vreunei legi a lumii naturale, ci o consecință a suveranității autorității Creatorului” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul (III)”). Experimentasem suveranitatea, autoritatea și faptele miraculoase ale lui Dumnezeu. Văzusem iubirea și mântuirea Lui. I-am mulțumit și L-am slăvit din toată inima. Când m-au văzut oamenii din satul meu, au avut un șoc. Au spus că nu crezuseră că o să supraviețuiesc, că nu se așteptau să mă vadă iarăși arătând atât de sănătos și că eram foarte norocos că scăpasem ca prin urechile acului! Dar eu știam în inima mea: asta nu avea nicio legătură cu norocul. Acestea erau puterea și autoritatea lui Dumnezeu. Dumnezeu m-a salvat! Curând, mi-am reluat datoria în biserică. Au trecut cinci ani, iar boala mea nu a revenit. Era mai mult decât îndrăznisem să sper. Chiar Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru ce s-a întâmplat.

Prin această boală, prin revelațiile cuvintelor lui Dumnezeu și în fața faptelor, am dobândit puțină înțelegere a părerilor mele greșite din credință și a firii mele corupte și am ajuns să cunosc suveranitatea, firea dreaptă și frumoasa esență a lui Dumnezeu. Mi-am abandonat intenția de a primi binecuvântări și am învățat cum să trăiesc o viață cât mai însemnată și prețioasă. Sunt atât de recunoscător pentru bunătatea lui Dumnezeu!