de Ye Qiu, Regatul Unit

M-am născut într-un orășel din sudul Chinei. Tatăl meu era un doctor renumit în zonă, iar familia noastră era destul de înstărită. De mică, m-am bucurat de un nivel de trai mai ridicat decât cel al colegilor mei, ceea ce mi-a dat un sentiment de superioritate. De când mă știu, tatăl meu m-a învățat mereu: „Trebuie să înduri o mare suferință pentru a răzbi în viață.” Ascultam povestea tatălui meu despre cum plecase de la țară și se stabilise în oraș, vedeam cum mereu veneau oameni acasă la noi ca să intre în grațiile tatălui meu și priveam cum oamenii îl admirau și îl primeau cu căldură oriunde mergea. În ignoranța mea tinerească, am ajuns treptat să înțeleg ce înseamnă să te ridici deasupra altora. și mi-am propus să devin o persoană cu statut, pe care alții să o admire și să o stimeze. Dar când aveam 12 ani, tatăl meu a fost închis din cauza unor presupuse afaceri ilegale, iar casa noastră, odinioară plină de viață, a devenit dintr-odată pustie. Mama, sora mea și cu mine am rămas să ne bazăm una pe cealaltă. Acei oameni care ne trataseră cândva cu căldură se făcuseră nevăzuți. Mai ales după ce am văzut greutățile pe care le-a îndurat mama umblând să se împrumute cu bani, am simțit valuri de dezolare și am decis să învăț cu sârguință și să mă remarc, ca să pot trăi o viață de invidiat și de admirat, să fiu cineva care este deasupra altora și să ne recâștigăm demnitatea. Munca mea asiduă a dat roade și, în cele din urmă, am intrat la universitate. Dar tot nu am îndrăznit să o las mai moale. Cuvintele tatălui meu, „Trebuie să înduri o mare suferință pentru a răzbi în viață”, continuau să mă motiveze. Eram convinsă că, prin muncă asiduă susținută, într-o zi voi avea succes și voi obține atât faimă, cât și câștig.

După ce am absolvit universitatea în 2006, am venit singură la Shanghai și am început să lucrez în vânzări la o companie. Pentru a obține mai multe comenzi, călătoream regulat în alte orașe ca să vizitez clienți. Din cauza răului de mișcare, călătoriile în diferite orașe mă epuizau. și, după ce coboram din autobuz, trebuia să-mi adun toată energia pentru a mă întâlni cu clienții. Pe lângă durerea fizică, interacțiunile zilnice cu colegii și clienții mă lăsau și mai stoarsă de puteri. Pentru a obține comenzi de la clienți, am cumpărat chiar și cărțile Teoria obrazului gros și a inimii negre și Calea Lupului. Din aceste cărți, am învățat multe reguli ascunse ale industriei și căi pentru interacțiuni lumești. Mai târziu, la serviciu, pe plan intern, concuram cu colegii atât pe față, cât și pe la spate, pentru a-i depăși. Pe plan extern, nu numai că lingușeam clienții, dar le ofeream și mită și mă implicam în afaceri pe sub masă. La început, eram neliniștită în legătură cu aceste lucruri; dacă ar fi fost expuse, nu numai că ar fi afectat reputația companiei, dar m-ar fi putut trimite și la închisoare, așa că în fiecare zi stăteam ca pe ace. Când presiunea devenea prea mare, eram adesea trezită de coșmaruri în mijlocul nopții. Trăiam zilnic într-o frică și o neliniște constantă. Uneori, noaptea târziu, când totul era învăluit în liniște, mă gândeam: „Presiunea din vânzări e prea mare; poate ar trebui să-mi schimb cariera.” Dar apoi îmi spuneam: „Trebuie să înduri o mare suferință pentru a răzbi în viață.” Și mă încurajam: „Dacă vreau să reușesc, trebuie să îndur aceste chinuri; altfel, când voi putea obține succes și renume în această metropolă plină de oameni talentați?” Așa că am perseverat. Doi ani mai târziu, de la o novice la locul de muncă, am ajuns campioana la vânzări a echipei mele. Nu numai că eram apreciată de șefii mei și invidiată de colegi, dar și salariul meu devenea din ce în ce mai generos și, în sfârșit, trăiam viața unei angajate la birou, așa cum îmi dorisem. Mama mi-a spus fericită: „Draga mea, zilele noastre grele au luat sfârșit. Acum că te-ai afirmat, nu va mai trebui să ne temem că vom fi luate în râs. Simt că pot să umblu cu capul sus. Trebuie să continui să muncești din greu!” Mi-am spus în secret: „Nu numai că trebuie să-mi cumpăr o casă și o mașină în Shanghai, dar trebuie să devin și un lider în industrie, ca să pot trăi o viață respectabilă pentru mult timp.” În 2008, la scurt timp după ce m-am căsătorit, socrii mei mi-au predicat Evanghelia lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am fost profund mișcată de lucrarea de mântuire a omenirii în trei etape a lui Dumnezeu. Mai ales după ce am văzut că vorbele rostite de Dumnezeu Atotputernic sunt adevărul și că au dezvăluit multe taine pe care omenirea nu le cunoștea, am fost profund atrasă de cuvintele Sale și, împreună cu soțul meu, am acceptat Evanghelia. După ce L-am găsit pe Dumnezeu, ne-am adunat împreună, am citit cuvintele lui Dumnezeu și am cântat imnuri pentru a-L preamări. Frații și surorile ne-au împărtășit și ei din înțelegerea lor bazată pe experiență. Am văzut cât de puri și de simpli erau fiecare dintre ei, complet diferiți de oamenii cu care interacționam la serviciu. Între ei nu existau lingușiri sau înjunghieri pe la spate și spuneau ce aveau pe suflet. Eram fericită să interacționez cu ei și, de asemenea, să mă adun și să am părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu.

În iunie 2008, soțul meu și cu mine am luat un împrumut pentru a cumpăra o casă, iar colegii mei de serviciu, cei de școală și membrii familiei ne-au privit cu toții cu invidie. Mai ales când vecinii noștri au aflat că eram din afara localității și că am cumpărat o casă după numai doi ani, ne-au admirat și ne-au lăudat și mai mult. M-am simțit atât de mulțumită în sinea mea, gândindu-mă că mă apropiam de viața de superioritate la care visasem mereu. Mai târziu, am fost promovată, funcția mea de pe cartea de vizită s-a schimbat în „manager de vânzări”, iar biroul meu s-a mutat dintr-un colț mic într-un spațiu mai proeminent, independent. Colegii dădeau din cap și mă salutau cu respect, iar clienții mi se adresau cu „doamna manager Ye”. Pășeam cu spatele drept și, dintr-odată, simțeam că sunt diferită de toți ceilalți. Chiar îmi plăcea acest sentiment de superioritate. Pe atunci, cu excepția momentelor când participam la adunări, îmi petreceam aproape tot timpul muncind. Mă gândeam doar să câștig bani repede pentru a achita împrumutul, ca să-mi pot cumpăra o casă mai mare și să o aduc pe mama să locuiască la noi, permițându-i astfel și ei să se bucure de această viață de superioritate alături de noi. Pe măsură ce compania creștea, regulile și reglementările deveneau mai stricte și mai complicate, iar în calitate de manager de vânzări, trebuia să particip la diversele activități de evaluare ale companiei și să le implementez. În această situație, mă aflam într-o dilemă: dacă îmi făceam bine treaba la companie, mi-ar fi fost afectată viața de biserică, dar dacă alegeam viața de biserică, munca mea ar fi avut de suferit și, dacă nu-mi făceam treaba bine, viața de superioritate pe care o aveam acum cu siguranță ar fi dispărut. La început, am putut să merg în continuare la adunări, dar într-o zi, am auzit de la colegii mei că subordonații mei discutau în privat despre faptul că plecam de la serviciu la timp în fiecare zi și că nu mă comportam ca o lideră. Spuneau și că trebuie să fi folosit niște trucuri pentru a le face pe plac superiorilor și pentru a obține această funcție. Auzind aceste comentarii, m-am simțit foarte tulburată și neliniștită, gândindu-mă: „Concurența pe piață este atât de acerbă acum! Dacă nu muncesc mai mult pentru a-mi menține această funcție, cineva m-ar putea înlocui într-o zi, iar acest loc de muncă și această viață prestigioasă, respectată și de invidiat, pe care m-am luptat atât de mult să le obțin, s-ar pierde cu totul. Nu, se pare că va trebui să iau niște măsuri practice.” După aceea, am început să-mi scurtez devoționalele de dimineață și, uneori, nici nu mai aveam timp pentru ele și mă grăbeam pur și simplu la serviciu. După muncă, dacă nu era nicio adunare, încercam să rămân la companie și să lucrez peste program. În afară de asta, încercam să particip la fiecare masă de afaceri cu superiorii și clienții și mă forțam să zâmbesc în prezența lor. De fapt, știam că ceea ce făceam nu era în concordanță cu intenția lui Dumnezeu și mă simțeam dezgustată de mine însămi pentru că lingușeam astfel oamenii, dar când mă gândeam că aceasta era singura modalitate de a-mi stabiliza poziția, nu puteam decât să continui așa.

În acea perioadă, aproape întotdeauna ajungeam la adunări chiar în ultima clipă și au fost chiar momente în care nu am putut participa la adunări din cauza călătoriilor de afaceri de mai multe zile. De fiecare dată când frații și surorile mă întrebau despre starea mea, simțeam un sentiment de vinovăție, dar nu aveam ce face. Acest program haotic pe termen lung și presiunea mentală mi-au cauzat probleme de sănătate. La început, a fost doar căderea părului, dar mai târziu am început să tot iau în greutate, iar gambele mi s-au acoperit de pete purpurii. După ce am mers la spital pentru un consult, am fost diagnosticată cu hipercolesterolemie și purpură alergică. Doctorul a spus că boala mea era strâns legată de profesia mea, că presiunea imensă de la serviciu și programul haotic mi-au perturbat sistemul imunitar și că, în special, evenimentele de protocol frecvente și dieta nesănătoasă duseseră la disfuncții metabolice. Mi-a spus că, dacă aș continua cu acest stil de viață și aș rămâne în această stare mentală, asta nu ar face decât să agraveze boala, să ducă la boli cardiovasculare și chiar să-mi pună viața în pericol. M-am îngrijorat pentru sănătatea mea, dar m-am simțit neputincioasă, gândindu-mă: „În societatea de azi, pentru a te ridica deasupra altora, trebuie să plătești un preț; există câștig, dar și pierdere. Dacă într-o zi nu voi mai avea presiune și nu va mai trebui să particip la întâlniri de afaceri, atunci cu siguranță nu voi mai fi un superior. Sunt încă tânără, corpul meu poate face față și voi trece mai întâi prin această fază.”

Într-o zi din aprilie 2009, o conducătoare de biserică m-a întrebat: „Ești dispusă să faci datoria de udare a nou-veniților?” M-am gândit că îndeplinirea propriei datorii este responsabilitatea fiecărei ființe create și că, prin îndatoriri, se pot înțelege mai multe adevăruri, așa că am fost de acord cu bucurie. Dar când am aflat că va fi o adunare aproape în fiecare seară, am ezitat: „Compania evaluează constant numărul de vizite la clienți, iar eu sunt responsabilă și de îndrumarea vânzărilor departamentului. Dacă am adunări în fiecare zi, cum îmi voi face treaba la serviciu? Dacă nu gestionez bine echipa și nu îndeplinesc obiectivele de vânzări, atunci cu siguranță nu voi mai putea continua ca manager de vânzări. În cazul acesta, nu vor dispărea oare funcția de manager și viața stabilă și confortabilă pe care am muncit atât de mult să le obțin? Nu va fi și mai greu să progresez în viitor?” Gândindu-mă la asta, i-am spus surorii: „Trebuie să mă mai gândesc la asta.” În următoarele câteva zile, am tot cântărit această chestiune. Nu puteam dormi bine noaptea și mă simțeam derutată și tulburată.

În timpul unei adunări, le-am împărtășit frământarea mea fraților și surorilor și am citit împreună cuvintele lui Dumnezeu: „Omul, care s-a născut pe un pământ atât de murdar, a fost otrăvit de societate într-o măsură gravă, a fost condiționat de etici feudale și a primit educația «instituțiilor de învățământ superior». Gândirea înapoiată, moralitatea coruptă, perspectiva pervertită asupra vieții, filosofia josnică pentru interacțiuni lumești, existența aceasta fără nicio valoare, obiceiurile josnice și viața josnică de zi cu zi – toate aceste lucruri au pătruns adânc în inima omului și i-au deteriorat și atacat grav conștiința. Drept rezultat, omul se tot îndepărtează de Dumnezeu și I se împotrivește mai mult ca niciodată. Firea omului devine mai nemiloasă pe zi ce trece și nu există nicio singură persoană care va renunța de bunăvoie la ceva pentru Dumnezeu, nicio singură persoană care I se va supune de bunăvoie lui Dumnezeu și, cu atât mai puțin, o singură persoană care va căuta de bunăvoie arătarea lui Dumnezeu. În schimb, omul urmărește plăcerea după pofta inimii, sub controlul Satanei și își corupe trupul în mocirla abandonului. Chiar și atunci când aud adevărul, cei care trăiesc în întuneric nu au nicio dorință de a-l pune în practică și nu sunt înclinați să caute nici măcar când văd că Dumnezeu S-a arătat deja. Cum ar putea o asemenea omenire depravată să aibă cea mai mică șansă la mântuire? Cum ar putea o asemenea omenire decăzută să trăiască în lumină?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „A avea o fire neschimbată înseamnă a fi în vrăjmășie cu Dumnezeu”). „Timp de zeci, mii, zeci de mii de ani până acum, oamenii și-au risipit timpul, în acest fel, fără ca nimeni să-și creeze o viață desăvârșită. Toți intenționează doar să se ucidă reciproc în această lume întunecată, în cursa pentru faimă și avere, și să se provoace unul pe celălalt. Cine a căutat vreodată intențiile lui Dumnezeu? A fost cineva vreodată atent la lucrarea lui Dumnezeu? Toate părțile umanității, ocupate de influența întunericului, au devenit, de mult timp, natură umană și, astfel, este destul de dificil de îndeplinit lucrarea lui Dumnezeu, iar oamenii au chiar mai puțină inimă pentru a acorda atenție la ceea ce Dumnezeu le-a încredințat astăzi” [Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (3)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, m-am cufundat în gânduri. Privind în urmă, încă din copilărie fusesem influențată de idei precum: „Propune-ți să te remarci și să excelezi”, „Omul se luptă în sus; apa curge în jos” și „Trebuie să înduri o mare suferință pentru a răzbi în viață”. Hotărâsem să mă remarc, să-mi fac un nume și să trăiesc o viață de superioritate după ce voi crește. Pentru a realiza acest lucru, am învățat până târziu în noapte în anii studenției, iar după ce am intrat în câmpul muncii, mi-am călcat pe principii pentru a prinde rădăcini, recurgând la afaceri pe sub tejghea cu clienții pentru a câștiga comenzi. Eram constant îngrijorată că acțiunile mele vor fi expuse și că voi cădea în dizgrație, iar presiunea imensă mi-a afectat trupul și mintea. Când am obținut salariul mare și postul la care visasem mereu și am câștigat admirația și invidia celor din jur, pentru a-mi consolida poziția, am continuat să uneltesc și să rivalizez cu colegii mei, lingușind clienții și superiorii și dedicându-mi zilnic timpul diverselor evenimente de protocol. Perioadele lungi de program haotic și un stil de viață nesănătos au făcut ca trupul meu să dea semne de avertizare. Dar de dragul faimei și al câștigului, nu am îndrăznit să mă opresc. Deși știam că admirația și lingușirea celorlalți erau pline de fățărnicii și că lui Dumnezeu nu-I plăceau acțiunile înșelătoare și minciunile mele, tot nu puteam renunța la goana după faimă și câștig. Chiar dacă însemna să-mi sacrific sănătatea, să lipsesc de la adunări și să-mi împiedic creșterea în viață, am preferat să-mi mențin cu grijă toată faima și câștigul, ceea ce m-a făcut să trăiesc în fiecare zi în durere și chin. Apoi am cugetat: „La ce bun să ai o funcție înaltă sau mai multă bogăție?” M-am gândit la celebrități, la oamenii bogați și la cunoștințe de-ale mele, care, după ce au obținut faima, câștigul și statutul, au căutat senzații tari din cauza golului interior. Unii au încălcat legea cu bună știință și au fost închiși, unii au încălcat legile morale, ceea ce a dus la destrămarea familiilor și la reputații distruse, iar unii chiar s-au trezit fără altă cale decât sinuciderea. Tatăl meu a fost un exemplu viu al acestui lucru. A avut cândva o glorie nemărginită și a fost lăudat și admirat pe scară largă de alții, dar lăcomia l-a făcut să urmeze tendințe rele și, în cele din urmă, a încălcat legea în afacerile sale și a fost închis. În acest moment, am înțeles că, deși păream să cred în Dumnezeu, de fapt eram încă sub controlul Satanei. Satana folosea faima și câștigul pentru a mă ademeni și a mă chinui, făcându-mă să trăiesc fără integritate și demnitate sau chiar fără cel mai elementar nivel de conștiință. Mi-am dat seama că urmărirea faimei, a câștigului și a statutului nu m-ar face decât să mă pierd, să cad în depravare și, în cele din urmă, să-L părăsesc și să-L trădez pe Dumnezeu, ratându-mi șansa la mântuire.

Mai târziu, am citit mai multe dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Vă aflați în aceleași împrejurări ca și Mine și, totuși, sunteți plini de murdărie; din asemănarea originală a oamenilor creați la început, nu aveți nici măcar cea mai mică urmă. În plus, pentru că în fiecare zi imitați asemănările acelor spirite necurate, făcând ce fac ele și spunând ce spun ele, toate mădularele voastre – chiar și limbile și buzele voastre – sunt atât de înmuiate în apa lor murdară, încât sunteți acoperiți în întregime de astfel de pete și nici măcar o parte din voi nu poate fi folosită pentru lucrarea Mea. Este atât de sfâșietor! Trăiți într-o lume a cailor și a vitelor, dar, totuși, nu vă simțiți tulburați; sunteți plini de bucurie și trăiți liber și ușor. Înotați în această apă murdară, dar, de fapt, nu vă dați seama că ați plonjat într-o astfel de situație. În fiecare zi vă întovărășiți cu spirite necurate și aveți de-a face cu «excremente». Viețile voastre sunt foarte vulgare și, cu toate acestea, nu sunteți de fapt conștienți că nu existați în lumea umană și că nu aveți control asupra voastră. Nu știi că acele spirite necurate ți-au călcat viața în picioare în urmă cu multă vreme, iar apa murdară ți-a pătat demult caracterul? Crezi că trăiești într-un paradis pământesc și că te afli în sânul fericirii? Nu știi că ai trăit o viață alături de spirite necurate și că ai coexistat cu tot ce ți-au pregătit ele? Cum ar putea să aibă vreun sens felul în care trăiești? Cum ar putea să aibă viața ta vreo valoare?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Caracterul vostru, al tuturor, este atât de infam!”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că aceia care folosesc orice mijloace pentru a urmări faima, câștigul și statutul sunt ticăloși și murdari în ochii lui Dumnezeu și sunt de nerăscumpărat. M-am gândit la celebritățile, politicienii și elitele economice din lume. Majoritatea dintre ei posedă abilități sociale superioare și au moduri alunecoase de a se purta. Deși par fermecători și de invidiat, lucrurile pe care le fac sunt corupte, degenerate, perfide și ticăloase și sunt genul de oameni pe care Dumnezeu îi expune ca fiind duhuri necurate. M-am gândit cum, de-a lungul anilor, am învățat diverse tactici sociale la locul de muncă pentru a dobândi faima, câștigul și statutul, fie că era vorba de afaceri pe sub masă și de mituirea clienților, fie de a-i linguși pe clienți și pe șefi și de a încerca să le intru în grații. Acestea au fost toate mijloace înșelătoare și au fost trucuri pentru a amăgi oamenii și pentru a-i manipula. Nu învățasem oare să fac lucruri nedrepte ca acele duhuri necurate? Ce diferență era între acțiunile mele și cele ale acestor duhuri necurate? Dându-mi seama de asta, am fost cuprinsă de frică și de spaimă. Dumnezeu este un Dumnezeu care detestă răul, iar Împărăția Sa nu permite impuritatea. Dacă nu mă pocăiam și rămâneam prinsă în acest vârtej al faimei, câștigului și statutului, atunci, indiferent de cât de înaltă ar fi poziția sau de cât de mari ar fi plăcerile materiale pe care le-aș putea obține, tot aș fi blestemată de Dumnezeu și, în cele din urmă, mi-aș pierde complet șansa la mântuire.

Mai târziu, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Milostenia Mea se manifestă către cei care Mă iubesc și renunță la ei înșiși. Pedeapsa aruncată asupra celor răi, pe de altă parte, este tocmai o dovadă a firii Mele drepte și, mai mult, a mărturiei mâniei Mele. Când va veni nenorocirea, toți cei care Mi se împotrivesc se vor tângui când vor cădea victime foametei și ciumei. Cei care au comis tot felul de fapte rele, dar care M-au urmat mulți ani, nu vor scăpa de plata pentru păcatele lor; vor fi aruncați și ei în dezastru, cum rareori s-a văzut de-a lungul milioanelor de ani, și vor trăi într-o stare constantă de panică și frică. Iar cei ai urmașilor Mei, care Mi-au arătat credință, se vor bucura și vor aplauda atotputernicia Mea. Ei vor simți mulțumirea inefabilă și vor trăi în sânul unei bucurii așa cum nu am mai oferit niciodată înainte omenirii. Căci Eu prețuiesc faptele bune ale omului și îi detest faptele rele. De când am început să conduc omenirea, am sperat cu nerăbdare să câștig un grup de oameni care să fie în asentiment cu Mine. Pe de altă parte, nu-i uit niciodată pe aceia care nu sunt în asentiment cu Mine; Îi detest mereu în inima Mea, așteptând ocazia de a-i face să răspundă pentru faptele lor rele, lucru ce Mă va delecta. Acum ziua Mea a venit în sfârșit și nu mai trebuie să aștept!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Pregătește suficiente fapte bune pentru destinația ta”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să înțeleg că aceia care pot obține în cele din urmă binecuvântările lui Dumnezeu sunt cei care dobândesc adevărul și sunt în asentiment cu Dumnezeu. Oportunitatea pe care mi-a dat-o Dumnezeu astăzi de a-mi face datoria a fost menită să îmi permită să dobândesc adevărul, să caut să-L cunosc pe Dumnezeu și, în cele din urmă, să dobândesc mântuirea Lui. Dacă m-aș fi concentrat doar pe urmărirea faimei și a câștigului și nu m-aș fi axat pe urmărirea adevărului și pe îndeplinirea îndatoririlor mele pentru a pregăti fapte bune, mi-aș fi ratat șansa la mântuire. În acest moment, am înțeles în sfârșit intenția lui Dumnezeu și mi-am dat seama că această oportunitate de a-mi face datoria era mântuirea lui Dumnezeu pentru mine, ajutându-mă să scap din mlaștina faimei, a câștigului și a statutului. I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru luminarea Sa și inima mea a devenit mult mai ușoară. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, Îți mulțumesc pentru luminarea cuvintelor Tale. Nu voi mai lua în considerare dificultățile de la serviciu, nici câștigurile sau pierderile de statut. Sunt dispusă să mă supun rânduielilor Tale și să-mi fac datoria.” Mai târziu, am acceptat datoria de udare a nou-veniților. În timpul zilei, lucram la companie, iar după serviciu, mă adunam cu frații și surorile pentru a avea părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu și am încetat aproape complet să mai particip la evenimentele sociale ale companiei. Deși datoria mea era puțin grea și obositoare, inima mea era liniștită și plină de bucurie. În mod neașteptat, timp de câteva luni la rând, nu numai că performanța echipei mele a atins obiectivele, dar și clienții pe care îi mențineam doar prin comunicare telefonică au semnat mai multe comenzi, iar superiorul meu chiar m-a lăudat nominal într-o ședință a companiei. Am fost foarte entuziasmată, fericită și am văzut mâna lui Dumnezeu orchestrând și deținând suveranitatea asupra tuturor acestor lucruri.

În data de 14 noiembrie 2009, am fost aleasă conducătoare de biserică. Știam că aceasta era o mare oportunitate de a înțelege și de a pătrunde în adevărurile-realități și că nu puteam să-L dezamăgesc pe Dumnezeu. Datoria de conducătoare era foarte solicitantă și, pentru a o face bine, nu puteam să și lucrez în același timp, așa că știam că era timpul să-mi dau demisia. Și tocmai când mi-am făcut curaj să demisionez, compania a emis o notificare, spunând că puteau obține permise de ședere locale pentru noi, angajații vechi, iar în cazul meu, aș fi putut solicita direct înregistrarea domiciliului local. Văzând acest beneficiu, am fost puțin tulburată. M-am gândit: „Obținerea înregistrării domiciliului local este ceva la care visează mulți din afara orașului! Nu numai că m-aș bucura de o viață mai bună și de prestații de asigurări sociale, dar și statutul meu social s-ar îmbunătăți și aș câștiga respectul mai multor oameni. Aceasta este o oportunitate rară și greu de obținut! Dacă demisionez, nu voi mai avea niciodată o oportunitate atât de bună. Poate ar trebui să aștept până când înregistrarea domiciliului meu este procesată și apoi să demisionez?” Dar apoi m-am gândit la intenția urgentă a lui Dumnezeu de a mântui oamenii și mi-am dat seama că, dacă aș continua să fac planuri pentru faimă, câștig și statut, L-aș dezamăgi pe Dumnezeu. După ce m-am întors acasă, m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume să-I înțeleg intenția și să fac alegerea corectă.

Am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Ca membri ai rasei umane și creștini devotați, este responsabilitatea și obligația noastră, a tuturor, să ne oferim mințile și trupurile pentru a îndeplini însărcinarea dată de Dumnezeu, deoarece întreaga noastră ființă a venit de la Dumnezeu și există grație suveranității Lui. Dacă mințile și trupurile noastre nu sunt dedicate însărcinării date de Dumnezeu și cauzei juste a omenirii, atunci sufletele noastre se vor simți rușinate de cei care au fost martirizați pentru însărcinarea dată de Dumnezeu și mult mai rușinate de Dumnezeu, care ne-a oferit totul” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 2: Dumnezeu deține suveranitate asupra destinului întregii omeniri”). „Dacă poți să-I dedici lui Dumnezeu inima și trupul și toată iubirea ta autentică, să le așezi în fața Lui, să fii complet supus față de El și să fii absolut atent la intențiile Lui – nu pentru trup, nu pentru familie și nu pentru dorințele tale personale, ci pentru interesele căminului lui Dumnezeu, luând cuvântul lui Dumnezeu ca principiu și fundament în toate – atunci, făcând astfel, intențiile și perspectivele tale vor fi toate în locul potrivit, iar tu vei fi în acel moment o persoană înaintea lui Dumnezeu care primește lauda Lui” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Aceia care Îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu sunt cei care se pot supune în mod absolut caracterului Său practic”). „Ceea ce îți cer este să îți oferi întreaga ta ființă pentru lucrarea Mea și, chiar mai mult, să discerni în mod clar și să vezi cu acuratețe toată lucrarea pe care am făcut-o în tine și să îți consumi toate eforturile în lucrarea Mea, astfel încât să dobândească rezultate mai mari. Asta este ceea ce trebuie să înțelegi. Renunță la luptele dintre voi, la a căuta o cale de a ieși sau la a căuta confortul pentru trupul tău, astfel încât să eviți întârzierea lucrării Mele și să-ți amâni viitorul minunat. Departe de a te proteja, acest lucru ar putea duce doar la distrugerea ta. Nu ar fi acest lucru nesăbuit din partea ta?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea de răspândire a Evangheliei este și lucrarea de mântuire a omului”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, a fost ca și cum aș fi auzit chemarea Lui. Dumnezeu speră că ne putem dedica toată energia urmăririi adevărului și îndeplinirii îndatoririlor noastre și El se așteaptă ca noi să căutăm să trăim o viață plină de sens. Dacă aș renunța la slujbă, poate că situația mea materială nu ar mai fi la fel de bună ca înainte și statutul meu social nu ar mai fi la fel de înalt, dar aș putea trăi în casa lui Dumnezeu, bucurându-mă de udarea cuvintelor Sale, cu care m-aș putea hrăni în fiecare zi și aș putea coopera cu frații și cu surorile în timp ce ne facem îndatoririle și aș putea urmări adevărul alături de ei. Prin îndatoririle mele, aș putea înțelege adevărul, aș putea alunga firea coruptă a Satanei și aș putea primi mântuirea lui Dumnezeu. Aceasta este calea corectă în viață și viața cea mai plină de sens. În acel moment, am simțit ca și cum Dumnezeu aștepta alegerea mea, răspunsul meu. Inima mea a fost profund mișcată de cuvintele lui Dumnezeu, simțind o hotărâre de a renunța de bunăvoie la tot pentru a-L satisface pe Dumnezeu. Am venit înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat: „Dumnezeule, văd că nu am niciun adevăr și că Tu nu ai niciun loc în inima mea. Pentru a obține înregistrarea domiciliului local, aproape că am căzut din nou în capcana faimei, a câștigului și a statutului. Îți mulțumesc că m-ai protejat prin cuvintele Tale, permițându-mi să înțeleg că datoria încredințată mie este revărsarea iubirii Tale asupra mea și să îmi dau seama că urmărirea adevărului și îndeplinirea datoriei mele sunt lucrurile cele mai pline de însemnătate. Vreau să-Ți dau un răspuns care să te mulțumească.” Și astfel, mi-am depus demisia la firmă. Conducerea companiei a încercat în mod repetat să mă convingă să rămân, dar nu am șovăit niciodată. Mulțumită protecției lui Dumnezeu, am reușit să înving ispita. În momentul în care am plecat de la companie, m-am uitat la cerul albastru și la copacii înverziți și am simțit o bucurie de nedescris. M-am simțit ca o mică pasăre ce evadează din colivia sa, avântându-se liberă din nou spre văzduh, și am cântat imnul meu preferat din cuvintele lui Dumnezeu, „Unde este adevăr, este și putere”: „Când oamenii au obiectivele corecte în viață, sunt capabili să urmărească adevărul și se comportă conform adevărului, când se supun în totalitate lui Dumnezeu și trăiesc după cuvintele Lui, când se simt cu picioarele pe pământ și iluminați până în adâncul inimilor lor, când inimile lor sunt eliberate de întuneric și când pot trăi complet liberi și neîngrădiți în prezența lui Dumnezeu, abia atunci duc vieți omenești autentice și abia atunci devin cei care dețin adevărul și umanitatea. Toate adevărurile pe care le-ai înțeles și le-ai dobândit au venit din cuvintele lui Dumnezeu și de la Dumnezeu Însuși. Doar atunci când obții aprobarea Prea Înaltului Dumnezeu – Creatorul – și El va spune că ești o ființă creată calificată care trăiește o asemănare umană, viața ta va fi cea mai semnificativă” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să cunoști natura omului”). Numai crezând în Dumnezeu, închinându-ne Lui, urmărind adevărul, scăpând de influența întunecată a Satanei și trăind conform cuvintelor lui Dumnezeu, putem avea o viață cât se poate de valoroasă și numai atunci inimile noastre pot găsi adevărata pace și liniște. Cuvintele lui Dumnezeu au fost cele care m-au condus să fac alegerea corectă. Slavă lui Dumnezeu Atotputernic!