de Theodore, Italia

Am făcut mereu îndatoriri de editare video în biserică. În mai 2022, după terminarea filmărilor, materialul realizat a intrat într-o fază intensă de post-producție, iar montajul trebuia finalizat de urgență pentru a-i fi trimis conducătorului spre revizuire. După ce am petrecut mult timp editând fiecare scenă, am apăsat din greșeală tasta „Delete”, iar materialul video din primele cinci scene editate a fost șters instantaneu. Instinctiv, am încercat să anulez ultima acțiune, dar programul nu numai că nu a restaurat varianta anterioară, ci s-a și blocat complet. Văzând cronologia goală, nu m-am mai putut gândi la nimic. După ce mi-am venit în fire, am încercat în grabă tot ce am putut pentru a recupera proiectul și, în timp ce căutam, mă tot gândeam: „S-a terminat cu mine; ce să fac acum? Nu am făcut backup în ultimele zile – proiectul trebuie să fie pierdut. Rareori am comis greșeli în datoria mea până acum, iar supraveghetorul are încredere în mine. Cum se poate să fi mers prost ceva chiar în momentul critic dinaintea trimiterii la conducător pentru revizuire? Dacă află toată lumea că am făcut o asemenea greșeală de începător, după atâta timp ca editor, ce vor crede despre mine? Până și un începător știe să facă backup zilnic pentru a evita pierderea accidentală a datelor, dar eu am crezut că, de vreme ce nu pierdusem niciodată un proiect în anii în care am lucrat așa, backupurile zilnice nu erau necesare. De ce am avut atâta încredere în mine?” Înainte, când alți frați și alte surori făceau greșeli din cauza unor erori de operare, spuneam cu mulțumire de sine: „Acest gen de problemă poate fi evitat cu puțin mai multă prudență.” La acest gând, fața a început să-mi ardă. O dădusem în bară în momentul crucial și făcusem ceva atât de iresponsabil. Cu siguranță, toată lumea m-ar privi de sus dacă ar afla. Oare reputația și imaginea mea bună nu ar fi complet distruse? Nu, nu trebuia să-i las pe frați și pe surori să afle despre asta, decât dacă era absolut necesar. M-am uitat la un backup făcut cu câteva zile în urmă și am văzut că doar două scene filmate recent trebuiau înlocuite. Puteam să stau treaz toată noaptea și aproape că aș fi putut remedia problema și apoi, odată ce aș fi remediat totul, frații și surorile nu ar fi aflat niciodată că am pierdut proiectul, iar eu mi-aș fi putut păstra imaginea bună. Cu acest gând, m-am grăbit să restaurez proiectul, dar în timpul procesului, am observat că etalonarea culorilor și sunetul filmului trebuiau refăcute în totalitate. Privind la volumul de muncă din fața mea, am știut că nu putea fi restaurat într-o zi și o noapte. Mă simțeam foarte descurajat. Mi-era clar că nu puteam termina acest proiect singur și că nu puteam decât să cer ajutorul altora. Mi-am spus: „Dacă cer ajutorul cuiva acum, nu va afla oare că am pierdut proiectul? Toată lumea m-ar privi de sus dacă ar ști. Dar dacă nu spun nimic, lucrarea va fi întârziată și mai mult. În plus, adevărul iese mereu la iveală.” Mi-am dat seama că acest lucru nu se petrecuse din întâmplare și că aveam o lecție de învățat. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, nu am făcut backup proiectului și mi-a fost teamă să înfrunt această greșeală de începător. Am fost îngrozit că vor afla ceilalți și am tot vrut s-o ascund. Nu sunt o persoană cinstită. Dumnezeule, Te rog, călăuzește-mă și dă-mi puterea să fiu sincer și deschis cu frații și surorile în legătură cu această problemă și să le cer ajutorul.” După ce m-am rugat, m-am gândit la un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Împărăția Mea are nevoie de cei care sunt onești, de cei care nu sunt ipocriți sau amăgitori” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 33). Lui Dumnezeu Îi plac oamenii cinstiți. Era clar că făcusem o greșeală și ar fi trebuit să fiu sincer și deschis, să-mi recunosc greșeala și să cer ajutor. Dar m-am tot gândit cum să o ascund, ca să nu afle nimeni. Inima mea era atât de întunecată și de vicleană! De fapt, odată ce am făcut o greșeală, ar trebui mai întâi să o recunosc și, indiferent cum mă vor privi frații și surorile sau chiar dacă voi fi criticat sau emondat, este ceea ce merit. Atunci când își înfruntă greșelile, oamenii cinstiți îndrăznesc să le recunoască și au curajul să-și asume responsabilitatea. De ce nu puteam eu să practic în acest fel? Abia atunci am început să cer ajutorul tuturor. Le-am trimis mesaje, unul câte unul, fraților care ar fi putut ști cum să rezolve problema. Am văzut că întrebasem aproape pe toată lumea și că tot nu exista nicio modalitate de a-l recupera. Chiar atunci, fratele responsabil cu înregistrarea audio a intrat în încăpere și a întrebat: „L-ai găsit?” I-am răspuns consternat: „Nu.” Apoi a spus: „Tocmai am făcut backup la proiectul de editare de ieri.” Când am auzit asta, aproape că mi-au dat lacrimile. S-a dovedit că, după ce terminasem de lucrat cu o seară înainte, fratele care se ocupa de înregistrarea audio venise în studio în dimineața următoare și făcuse un backup. Era exact cel pe care îl pierdusem. M-am uitat la proiectul de backup din fața mea. Montajul, etalonarea culorilor și sunetul erau toate intacte. Nu m-am putut abține să nu-I aduc mulțumiri și laude lui Dumnezeu în inima mea. Problema cu proiectul pierdut se rezolvase. După această ușurare, am început să reflectez asupra mea: „De ce încerc mereu să ascund lucrurile când fac o greșeală în datoria mea și nu vreau ca alții să știe?”

În timpul reflecției mele, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Ființele umane corupte se pricep la deghizare. Indiferent ce fac sau ce corupție dezvăluie, trebuie întotdeauna să se deghizeze. Dacă ceva nu merge bine sau fac ceva greșit, vor să dea vina pe alții. Vor să primească meritul pentru lucrurile bune, iar vina pentru lucrurile rele să o poarte alții. Nu există o mulțime de astfel de deghizări în viața reală? Sunt prea multe. A face greșeli sau a te deghiza: care dintre acestea se referă la fire? Deghizarea este o chestiune care ține de fire, implică o fire arogantă, ticăloșie și înșelătorie; este detestată mai ales de Dumnezeu. De fapt, atunci când te deghizezi, toată lumea înțelege ce se întâmplă, dar tu crezi că ceilalți nu văd asta și faci tot posibilul să te cerți și să te justifici într-un efort de a-ți salva imaginea și de a-i face pe toți să creadă că nu ai făcut nimic rău. Nu este asta o prostie? Ce cred alții despre asta? Cum se simt? Scârbiți și plini de detestare. Dacă, după ce ai făcut o greșeală, o poți trata corect și le poți permite tuturor celorlalți să vorbească despre ea, îngăduind comentariul și discernământul lor referitor la ea și poți să te destăinui în privința ei și să o diseci, care va fi părerea tuturor despre tine? Vor spune că ești o persoană cinstită, pentru că inima ta este deschisă lui Dumnezeu. Prin acțiunile și comportamentul tău, ei vor putea să îți vadă inima. Dar dacă încerci să te deghizezi și să înșeli pe toată lumea, oamenii te vor disprețui și vor spune că ești un nesăbuit și o persoană nechibzuită. Dacă nu încerci să te prefaci sau să te justifici, dacă îți poți recunoaște greșelile, toată lumea va spune că ești sincer și înțelept. Și ce te face înțelept? Toată lumea greșește. Toată lumea are defecte și lipsuri. Și, de fapt, toată lumea are aceeași fire coruptă. Nu te considera mai nobil, desăvârșit și mai bun decât ceilalți; asta înseamnă să fii complet irațional. Odată ce firile corupte ale oamenilor și esența și adevărata față a corupției lor îți sunt clare, nu vei încerca să îți acoperi propriile greșeli, nici nu vei folosi greșelile altor oameni împotriva lor – vei fi capabil să înfrunți ambele situații în mod corect. Abia atunci vei deveni perspicace și nu vei face lucruri nesăbuite, ceea ce te va face înțelept. Cei care nu sunt înțelepți sunt oameni nesăbuiți și se opresc mereu asupra greșelilor lor minore în timp ce se furișează în culise. Este dezgustător să asiști la așa ceva. De fapt, ceea ce faci este imediat evident pentru alți oameni și totuși joci în continuare un spectacol în mod ostentativ. Pentru alții, are aparența reprezentației unui clovn. Nu este ceva nesăbuit? Chiar este. Oamenii nesăbuiți nu au pic de înțelepciune. Oricâte predici aud, ei tot nu înțeleg adevărul și nu văd niciun lucru așa cum este de fapt. Ei nu coboară niciodată de pe propriul piedestal, crezând că sunt diferiți de toți ceilalți și mai respectabili; aceasta este aroganță și neprihănire de sine, aceasta este nesăbuință. Cei nesăbuiți nu au înțelegere spirituală, nu-i așa? Chestiunile în privința cărora ești nesăbuit și imprudent sunt cele cu privire la care nu ai o înțelegere spirituală și nu poți înțelege adevărul ușor. Aceasta este realitatea chestiunii” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Principiile care ar trebui să ghideze conduita unei persoane”). Prin cuvintele lui Dumnezeu, am ajuns să înțeleg că este inevitabil să apară unele erori sau abateri în îndatoririle noastre, dar ceea ce cere Dumnezeu este ca oamenii să-și înfrunte corect greșelile, nu să încerce să le ascundă și să le mascheze. Ascunderea și mascarea reprezintă o fire satanică de ticăloșie și viclenie – ceva ce Dumnezeu detestă și urăște. Prin expunerea cuvintelor lui Dumnezeu mi-am dat seama că, atunci când făceam greșeli în datoria mea, primul meu gând era să le acopăr – acest lucru a fost determinat de o natură satanică ticăloasă și înșelătoare. Gândindu-mă că făceam îndatoriri de editare video de ceva vreme, că aveam o oarecare experiență și că toată lumea avea o părere chiar bună despre mine, am simțit că nu-mi puteam permite să fac greșeli, mai ales în momentele cruciale. Am simțit că ar trebui să fiu mai serios și mai demn de încredere decât alții. Așa că, atunci când apăreau greșeli, mă îngrijoram că îmi voi pierde mândria și statutul și încercam din răsputeri să le ascund și să nu las pe nimeni să afle. Mai ales când era o greșeală de începător ca aceasta, îmi era și mai teamă că, dacă ar afla ceilalți, m-ar privi de sus și că statutul meu în ochii lor ar fi complet distrus. Cu cât mă gândeam mai mult așa, cu atât mai mult nu eram capabil să-mi înfrunt greșeala în mod corespunzător. Voiam să mă deghizez într-o persoană fără cusur și nu îndrăzneam să-mi recunosc greșeala sau să cer ajutor. Am vrut chiar să o repar pe furiș, fără să știe nimeni, ca să-mi salvez reputația. Adevărul era că greșeala se produsese deja, iar eu ar fi trebuit pur și simplu să fiu deschis, să o recunosc și să învăț din ea. Cu toate acestea, am făcut tot ce am putut pentru a o acoperi și a recurge la înșelăciune. Dumnezeu scrutează totul – deși poate că aș reuși să-i păcălesc pe oameni, oare chiar aș reuși să-L păcălesc pe Dumnezeu? Nu era ca și cum aș fi băgat capul în nisip ca struțul? Fusesem cu adevărat nesăbuit! Toată lumea face greșeli – nu e nimic de care să-ți fie rușine și, mai mult, acest lucru era, de fapt, un semnal de alarmă pentru mine, permițându-mi să fiu mai atent când îmi voi face din nou datoria. Dar când făceam greșeli, îmi storceam creierii să găsesc modalități de a le ascunde. În ochii lui Dumnezeu, această ascundere înșelătoare era mult mai gravă decât greșelile în sine. Cu cât îmi acopeream mai mult greșelile, cu atât mai mult dovedeam cât de ticăloasă și de vicleană era firea mea. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mai mult simțeam că sunt ipocrit și cu adevărat dezgustător și respingător pentru Dumnezeu. M-am gândit și la cum, dacă aș fi reușit să recuperez singur proiectul de data aceasta, nu aș fi spus nimănui și nu aș fi cerut ajutorul altora și doar pentru că nu am avut nicio modalitate de a-l repara, le-am spus adevărul fraților și surorilor. Deci, pentru greșelile obișnuite pe care le puteam acoperi de obicei, nu le-aș fi acoperit și mai mult? Nu m-am putut abține să nu-mi amintesc momente din timpul îndeplinirii datoriei mele de dinainte. Uneori, când editam videoclipuri scurte, acordam prioritate vitezei și rezultatului doar pentru a câștiga admirație și, ca urmare, problemele legate de micile detalii duceau adesea la necesitatea de a reface și de a revizui. Când alții mă întrebau de ce apăreau aceste probleme, îmi era teamă că vor spune că sunt neglijent și neatent. Așa că inventam motive obiective, spunând că era din cauza fazei de filmare sau că programul meu avusese o eroare, totul doar pentru a mă scuza. Aceste lucruri se dezvăluiau în mine tot timpul. Gândindu-mă la asta, mi-am dat seama cât de mult mă deghizam și îi înșelam pe alții. Nu puteam continua să trăiesc după această fire vicleană și trebuia să încep să practic și să ating standardul unei persoane cinstite. Ceea ce s-a întâmplat în continuare m-a făcut să reflectez și mai profund și să dobândesc o oarecare cunoaștere de sine.

Nu după mult timp, filmul i-a fost predat conducătorului pentru verificare. Dar apoi, un frate a observat că într-o scenă sunetul era decalat cu treisprezece cadre și nu era sigur dacă trebuia randat din nou. Inima a început să mi se zbată: „De ce nu am observat asta? Privind cu atenție, era de fapt chiar evident. Imaginea și sunetul sunt desincronizate cu o jumătate de secundă. Am rugat-o chiar și pe o soră să verifice acea parte. Cum de nu a observat nici ea? Randarea din nou ar dura câteva ore – ar întârzia foarte mult lucrurile! Poate că ar trebui să nu spun nimănui. Oricum, nu e o problemă mare, majoritatea oamenilor nici nu ar observa. În plus, dacă află toată lumea că videoclipul are o astfel de problemă, ce vor crede despre mine? Vor spune că sunt neserios sau iresponsabil? Am tot făcut aceste greșeli de începător în ultima vreme; dacă voi continua așa, cine va mai avea încredere în mine?” Nu eram liniștit și simțeam un sentiment de acuzare lăuntrică. Dar, după ce m-am gândit de nenumărate ori, am decis totuși să nu spun nimic. După ce am luat acea decizie, m-am simțit ca pe ace la computer, inima îmi era foarte agitată și m-am simțit foarte întunecat în interior. Mi-am dat seama că acopeream din nou o greșeală, așa că m-am rugat lui Dumnezeu în inima mea: „Dumnezeule, abia acum simt cu adevărat cât de greu este să spui adevărul și să fii o persoană cinstită. Ori de câte ori mândria sau vanitatea mea este în joc, nu mă pot abține să nu mă protejez, dorind să mint și să înșel. Nu vreau să trăiesc așa. Te rog, dă-mi curajul și îndrăzneala de a practica să fiu o persoană cinstită conform cuvintelor Tale.” După ce m-am rugat, am dobândit puțină putere în inima mea și le-am vorbit deschis fraților și surorilor despre problemă. Mai târziu, tot erau probleme în videoclip, așa că le-am rezolvat pe toate odată, am verificat totul și apoi l-am trimis înapoi conducătorului.

Acea experiență m-a făcut să început să reflectez: „De ce vreau mereu să acopăr greșelile? Care este cauza fundamentală a acestei probleme?” Am citit două fragmente din cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă Dumnezeu ți-ar cere acum să fii o persoană cinstită și să spui adevărul, ceva ce implică faptele și viitorul și soarta ta, ale căror consecințe ar putea să nu fie în avantajul tău, iar ceilalți nu ar mai avea o părere bună despre tine și ai simți tu însuți că reputația ta a fost distrusă – în astfel de circumstanțe, ai putea să fii franc și să rostești adevărul? Ai mai putea să fii cinstit? Acesta este cel mai greu lucru de făcut, mult mai greu decât să renunți la viața ta. S-ar putea să spui: «A mă face să spun adevărul nu va fi de ajuns. Prefer să mor pentru Dumnezeu decât să spun adevărul. Nu vreau deloc să fiu o persoană cinstită. Aș prefera să mor decât să-i fac pe toți să mă privească cu dispreț și să creadă că sunt o persoană obișnuită.» Ce lucru arată aceste afirmații că oamenii prețuiesc cel mai mult? Ceea ce prețuiesc oamenii cel mai mult sunt statutul și reputația lor – lucruri care sunt controlate de firile lor satanice. Viața este pe al doilea loc. Dacă situația i-ar obliga, ei și-ar aduna puterea pentru a-și da viața, dar nu e ușor de renunțat la statut și reputație. Pentru oamenii care cred în Dumnezeu, a-și da viața nu este cel mai important lucru; Dumnezeu le cere oamenilor să accepte adevărul și să fie cu adevărat oameni cinstiți care spun orice se află în inimile lor, deschizându-se și expunându-se înaintea tuturor. E ușor de făcut asta? (Nu, nu e.) De fapt, Dumnezeu nu îți cere să renunți la viața ta. Viața nu ți-a fost dată de Dumnezeu? La ce I-ar folosi viața ta lui Dumnezeu? Dumnezeu nu o vrea. El vrea ca tu să vorbești sincer, să spui cine ești și ce crezi în inima ta. Poți să spui aceste lucruri? Aici, sarcina devine dificilă și poți spune: «Pune-mă să muncesc din greu și aș avea puterea să o fac. Pune-mă să-mi sacrific toate proprietățile și aș putea să o fac. Aș putea să-mi abandonez cu ușurință părinții și copiii, căsătoria și cariera. Dar să spun ce este în inima mea, să vorbesc sincer – acesta este singurul lucru pe care nu-l pot face.» Care este motivul pentru care nu o poți face? Este că, odată ce o faci, oricine te cunoaște sau îți este familiar, te va vedea diferit. Nu te va mai admira. Îți vei fi pierdut imaginea și vei fi fost complet umilit, iar integritatea și demnitatea ta nu vor mai exista. Statutul și prestigiul tău înalt nu vor mai fi în inimile celorlalți. Acesta este motivul pentru care, în astfel de circumstanțe, orice ar fi, nu vei spune adevărul. Când oamenii se confruntă cu asta, se dă o luptă în inimile lor, iar când acea bătălie se încheie, unii, în cele din urmă, depășesc dificultățile, în timp ce alții nu fac asta și rămân controlați de firile lor satanice corupte și de propriul statut, reputație și așa-zisa demnitate. Aceasta este o dificultate, nu-i așa?” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Îndeplinirea adecvată a datoriei necesită o cooperare armonioasă”). „Îți dorești să devii o persoană onestă, dar nu poți renunța la mândria, vanitatea și interesele tale personale. Prin urmare, nu poți decât să recurgi la minciuni pentru a susține aceste lucruri. Dacă ești un om care iubește adevărul, vei îndura diverse greutăți pentru a practica adevărul. Chiar dacă asta înseamnă să-ți sacrifici reputația, statutul și să înduri batjocura și umilirea din partea celorlalți, nu te va deranja – atât timp cât ești capabil să practici adevărul și să-L mulțumești pe Dumnezeu, este suficient. Cei care iubesc adevărul aleg să-l practice și să fie onești. Aceasta este calea corectă și este binecuvântată de Dumnezeu. Dacă un om nu iubește adevărul, ce alege? Alege să folosească minciuni ca să-și susțină reputația, statutul, demnitatea și caracterul. Preferă să fie înșelător și să fie detestat și respins de Dumnezeu. Astfel de oameni resping adevărul și pe Dumnezeu. Aleg propria reputație și statutul; vor să fie înșelători. Nu le pasă dacă Dumnezeu este mulțumit sau dacă îi va mântui. Mai pot fi mântuiți de Dumnezeu astfel de oameni? Sigur că nu, pentru că au ales calea greșită. Pot trăi numai mințind și înșelând; pot duce doar vieți dureroase în care spun minciuni și le acoperă și își frământă creierii ca să se apere în fiecare zi. Dacă tu crezi că minciunile pot susține reputația, statutul, vanitatea și mândria pe care le dorești, te înșeli amarnic. De fapt, spunând minciuni, nu numai că nu reușești să-ți menții vanitatea și mândria, demnitatea și caracterul, dar, mai grav, pierzi ocazia de a practica adevărul și de a fi o persoană onestă. Chiar dacă reușești să-ți protejezi reputația, statutul, vanitatea și mândria în acel moment, ai sacrificat adevărul și L-ai trădat pe Dumnezeu. Asta înseamnă că ai pierdut definitiv șansa ca El să te mântuiască și să te desăvârșească, lucru care reprezintă cea mai mare pierdere și un regret pe viață. Cei care sunt înșelători nu vor înțelege niciodată acest lucru” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar fiind o persoană onestă poți trăi adevărata asemănare umană”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au străpuns inima. Considerasem statutul meu în inimile oamenilor mai important decât orice altceva și, pentru a proteja acest lucru, nu puteam rosti nici măcar un singur cuvânt cinstit. Am preferat să fiu viclean și să-mi acopăr greșelile, în loc să fiu o persoană cinstită care este sinceră, deschisă și practică adevărul. Acest lucru a arătat că nu aveam deloc dragoste pentru adevăr. Oamenii cinstiți își pot înfrunta direct deficiențele și problemele și, pentru a practica adevărul, sunt dispuși să îndure tot felul de umilințe și de dureri. Dar tot ce trebuia să fac era să fiu sincer și deschis în legătură cu greșelile și problemele mele, însă, chiar și fără a mă confrunta cu vreo umilință sau batjocură, tot nu am putut să o fac. Când apăreau probleme, inventam mereu scuze pentru a mă justifica și a mă apăra, încercând să-mi ascund problemele. Dădeam vina fie pe lucruri precum procesul de pre-producție, fie pe echipament sau software. De data aceasta, când a apărut o problemă cu filmul, am vrut chiar să arunc vina pe altcineva și m-am plâns în sinea mea de sora care nu observase greșeala. Eram cu adevărat lipsit de rațiune și viclean! Mi-am dat seama că, pentru a-mi proteja mândria și statutul, puteam să inventez orice scuză. Mi-am dat seama că fusesem corupt și influențat de otrăvuri satanice precum „Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarță” și „Imaginea este neprețuită”. Am crezut mereu că viața mea avea valoare numai dacă ceilalți mă priveau cu admirație și mă aprobau și că, fără admirația celorlalți, viața nu avea sens. M-am gândit tot timpul la mândria și la statutul meu în datoria mea și, de îndată ce apărea o greșeală, eram îngrozit că vor afla ceilalți. Comportamentul meu precaut și rezervat a arătat că prețuiam statutul și reputația mai presus de orice. Îmi abandonasem familia și cariera pentru a-mi face datoria, lucram peste program și plăteam un preț, dar când venea vorba să-mi recunosc greșelile, să vorbesc sincer, să mă deschid și să-mi expun corupția și neajunsurile, pur și simplu nu puteam să o fac. Între a-mi păstra mândria și statutul sau a fi o persoană cinstită, am ales prima variantă, de nenumărate ori. Am văzut cât de puternic ajunseseră să mă înrobească și să mă controleze mândria și statutul. Poate că îmi acoperisem greșelile, dar îi înșelasem pe frații și pe surorile mele și trăisem fără integritate sau demnitate și încă trăiam sub controlul Satanei. Fusesem în mod clar corupt de Satana, plin de firi satanice și de tot felul de otrăvuri satanice, și, cu toate acestea, încă încercam să mă prezint ca un sfânt fără greșeală, fără cusur. Eram atât de fals și de ipocrit! Chiar dacă aș fi putut să-mi ascund greșelile, ce aș fi realizat cu adevărat? De nenumărate ori, am recurs la șiretlicuri și înșelăciuni doar pentru a-mi salva reputația, renunțând la șansa de a practica adevărul și de a fi o persoană cinstită. În ochii lui Dumnezeu, un astfel de comportament este înșelăciune și ipocrizie și, dacă aș fi continuat fără a mă elibera de această fire coruptă de viclenie și deghizare, aș fi fost cu siguranță disprețuit, respins și eliminat de Dumnezeu și aceasta ar fi fost o pierdere imensă! Gândindu-mă la asta, nu am mai vrut să trăiesc de dragul mândriei și am devenit dispus să caut adevărul pentru a scăpa de problema deghizării și a înșelăciunii mele.

Mai târziu, am citit mai multe dintre cuvintele lui Dumnezeu și am găsit o cale de practică. Dumnezeu Atotputernic spune: „Trebuie să căutați adevărul pentru a rezolva orice problemă care se ivește, indiferent care e aceasta și, sub nicio formă, să nu vă deghizați sau să vă puneți o față falsă pentru alții. Neajunsurile voastre, deficiențele, defectele, firile voastre corupte – să fiți complet deschiși cu privire la ele și să aveți părtășie despre toate. Nu le țineți în voi. A învăța cum să te deschizi este primul pas spre intrarea în viață și e primul obstacol, care este cel mai dificil de depășit. Odată ce l-ai depășit, intrarea în adevăr e ușoară. Ce înseamnă a face acest pas? Înseamnă că tu îți deschizi inima și arăți tot ceea ce ai, bun sau rău, pozitiv sau negativ; te dezvălui pentru ca ceilalți și Dumnezeu să te vadă; fără a ascunde nimic de Dumnezeu, fără a tăinui nimic, fără a deghiza nimic, liber de înșelăciune și șiretlicuri și fiind, totodată, deschis și onest cu alți oameni. În acest fel, trăiești în lumină și nu numai că Dumnezeu te va scruta, dar și alți oameni vor fi capabili să vadă că tu acționezi cu principiu și un anume grad de transparență. Nu trebuie să folosești nicio metodă ca să-ți protejezi reputația, imaginea și statutul, nici nu trebuie să-ți acoperi sau ascunzi greșelile. Nu trebuie să întreprinzi aceste eforturi inutile. Dacă poți să renunți la aceste lucruri, vei fi foarte relaxat, vei trăi fără constrângeri sau durere și vei trăi complet în lumină” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că primul pas pentru a deveni o persoană cinstită este să fii umil și deschis. Trebuie să îndrăznești să vorbești deschis despre neajunsurile și corupția ta. Mai ales când ai făcut o greșeală și nu vrei ca alții să știe, atunci trebuie să te expui și să fii sincer în legătură cu ea. Ceea ce prețuiește Dumnezeu este o inimă care iubește adevărul și o atitudine de a te strădui să fii cinstit, chiar și cu prețul pierderii reputației. Am văzut că eram încă departe de a fi o persoană cinstită, dar eram dispus să mă instruiesc și să practic în acest domeniu. După aceea, dacă făceam vreo greșeală sau vreo eroare în datoria mea, le vorbeam conștient celorlalți despre asta și, când făceam acest lucru, nu eram privit de sus de frații și de surorile mele. În schimb, primeam ajutorul lor sincer. Treptat, nu m-am mai simțit vinovat, speriat sau nu am mai încercat să acopăr greșelile ca înainte. Privind în urmă, când nu îndrăzneam să mă deschid după ce făceam greșeli, eram ca un șobolan care se ascunde într-un colț întunecat, temându-se să iasă la lumină. Acum, după ce m-am deschis în fața fraților și surorilor mele, m-am simțit eliberat, ca și cum mi s-ar fi luat o greutate de pe inimă. Mai târziu, am reflectat asupra problemelor precum fișierele de proiect pierdute și problemele de sincronizare audio-video. Acest lucru s-a întâmplat mai ales pentru că am fost neglijent în datoria mea, m-am bazat pe experiență și am avut prea multă încredere în mine. Pentru a evita aceste probleme pe viitor, făceam backupuri regulate ale proiectelor și nu mai aveam atâta încredere în mine, în schimb, îmi tratam datoria cu atenție.

Odată, din cauza manipulării necorespunzătoare, am șters mai multe proiecte video care fuseseră deja încărcate. Frații și surorile au spus că aceasta era o problemă gravă și că trebuia raportată conducătorului. Dar eram foarte îngrijorat că el avea să aibă o părere proastă despre mine când afla, așa că am vrut să minimizez problema. Am petrecut ceva timp să restaurez proiectele, crezând că va fi de ajuns să rezolv problema, așa că nu i-am spus imediat conducătorului. Dar după aceea, m-am simțit destul de vinovat. În timpul unei adunări, am vrut să-i vorbesc deschis conducătorului despre greșeala pe care o făcusem, dar încă eram prea preocupat de mândria mea pentru a vorbi. Chiar atunci, s-a întâmplat să citim un fragment din cuvintele lui Dumnezeu care m-a mișcat profund. Dumnezeu Atotputernic spune: „Omenirea coruptă are o altă meteahnă: îi place să se descrie ca fiind deosebit de nobilă și măreață, ca fiind deosebit de perspicace și înstărită și ca având un anumit statut și o anumită proveniență. Nu menționează niciodată lucrurile sordide sau nesăbuite pe care le-a făcut în secret, greșelile pe care le-a comis sau metehnele și defectele pe care le are – nu scoate un cuvânt și nu lasă să îi scape nici cel mai mic detaliu, temându-se că alții vor afla despre astfel de lucruri, că alții o vor vedea așa cum este cu adevărat. Nu înseamnă asta a crea o fațadă? Nu înseamnă asta minciună și înșelăciune? (Ba da.)” [Cuvântul, Vol. 7: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (25)”]. În timp ce cugetam la cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că încercam din nou să-mi acopăr greșeala pentru a-mi proteja mândria și statutul. Deși am restaurat toate proiectele și lucrarea bisericii nu suferise nicio pagubă, tot manifestam în această privință o tendință de a-mi acoperi greșelile și nu voiam ca alții să-mi vadă neajunsurile. Aceasta era o fire coruptă, iar această chestiune era o problemă care apăruse în cursul datoriei mele, așa că trebuia să-i raportez conducătorului toate detaliile în mod clar și cinstit. Prin urmare, m-am rugat în tăcere în inima mea: „Dumnezeule, nu vreau să trăiesc după firea mea coruptă și vicleană. Te rog, scrutează-mi inima. Sunt dispus să fiu umil, deschis și o persoană cinstită.” După ce m-am rugat, am avut părtășie despre corupția pe care o dezvăluisem în această situație și despre înțelegerea pe care o aveam despre mine. După ce am terminat de vorbit, am simțit cum mi se ia o povară de pe inimă. Chiar dacă am fost puțin stânjenit în acel moment, inima mi s-a simțit mult mai ușurată când m-am deschis și am avut părtășie. Slavă lui Dumnezeu!