de Haoyue, China

Când aveam șase ani, mama a aflat că tata avea o aventură și a dezvoltat o boală mintală din cauza șocului emoțional provocat de acea descoperire. Doi ani mai târziu, tatăl meu a murit din cauza unei boli, iar facturile medicale și cele de înmormântare ne-au lăsat fără niciun ban. Totuși, unchiul și mătușa mea din partea tatălui au considerat că nu are rost să îi ajute pe văduva fratelui lor și pe copilul acestuia. Eu și mama am fost expuse la multă agresiune și nepăsare și am suferit enorm în viețile noastre. Pe atunci, mama mea începuse deja să creadă în Dumnezeu și îmi spunea adesea: „Dacă nu credem în Dumnezeu, nu vom mai fi mult timp pe acest pământ.” Ea a mai spus că boala ei mintală a dispărut cumva după ce a început să creadă în Dumnezeu. Ca urmare, I-am fost foarte recunoscătoare lui Dumnezeu. Când am fost ostracizată și agresată de colegii de clasă, m-am rugat în tăcere lui Dumnezeu. Spre surprinderea mea, după aceea, un coleg de clasă, cu care nu mă înțelegeam înainte, a început să mă ajute în mod proactiv și nu-i lăsa pe alții să mă agreseze. Sufletul meu tânăr a simțit atunci că era, cu adevărat, bine să cred în Dumnezeu și că Dumnezeu era sprijinul meu ori de câte ori aveam nevoie de El, și voiam să mă consum pentru Dumnezeu și să îndeplinesc o datorie ca mama mea când voi crește. În primul an de liceu, am început să particip oficial la adunări. Uneori, ceream permisiunea să lipsesc de la ore pentru a participa la adunări, chiar dacă asta însemna să rămân în urmă cu materia. Întotdeauna am fost predispusă la boli și aveam amețeli și, deseori, aveam nevoie de injecții și de medicamente, dar, după ce am crezut în Dumnezeu, am început să mă simt mai bine. Aceasta a fost o trăire și mai profundă a harului și a protecției lui Dumnezeu. Odată, în timpul unei adunări, când i-am auzit pe frați și pe surori spunând că acum era momentul crucial pentru a ne îndeplini îndatoririle, m-am gândit în sinea mea: „Sunt, într-adevăr, norocoasă să fi trăit în vremea întrupării lui Dumnezeu, manifestării adevărului și mântuirii omenirii. Trebuie să profit de această oportunitate pentru a-mi practica în mod corespunzător credința și a-mi îndeplini datoria.” În acel moment, am luat, fără șovăire, hotărârea să mă retrag de la prestigiosul liceu la care studiam și am început să-mi fac datoria alături de frații mei și de surorile mele. M-am gândit că, atât timp cât practicam credința corect și îmi îndeplineam datoria cu entuziasm, cu siguranță, Dumnezeu mi-ar dărui har și s-ar asigura că totul merge bine și fără probleme pentru mine. De atunci, am participat la adunări și mi-am îndeplinit datoria, indiferent de vreme. Pe timp de iarnă, nu exista un autobuz direct către locul unde udam nou-veniții, așa că mergeam cu bicicleta câteva ore ca să ajung acolo. Trupul meu a suferit într-o oarecare măsură, dar am considerat că suferința merita atât timp cât primeam grija și binecuvântările lui Dumnezeu.

În luna aprilie a anului 2020, mi-am îndeplinit datoria departe de casă. Într-o zi, pe la prânz, am simțit brusc cum inima îmi bătea rapid și nebunește; mă strângea în piept atât de tare, încât nu puteam să respir, și am început să tremur și m-am simțit slăbită. Abia puteam să țin bețișoarele chinezești pe care le foloseam pentru a mânca prânzul. Nu mă simțeam bine, dar nu eram prea îngrijorată. Mă gândeam: „Am avut mereu probleme cardiace, încă de când eram mică. Am palpitații când sunt obosită, dar nu este niciodată o problemă gravă; probabil că nici de data asta nu este. În plus, Dumnezeu este atotputernic, iar trupul și sănătatea mea sunt în mâinile Lui. Atât timp cât rămân fermă în datoria mea, fără îndoială, Dumnezeu mă va proteja și va avea grijă să nu mi se întâmple nimic.” În acea noapte, m-am simțit ceva mai bine. În următoarele zile, m-am rugat lui Dumnezeu și mi-am pus boala în mâinile Lui. Aveam palpitații și mă simțeam obosită dacă vorbeam prea mult, dar încă mai puteam mânca și bea cuvintele lui Dumnezeu în mod regulat și puteam continua să îmi fac datoria. Mă gândeam că, probabil, Dumnezeu mă punea la încercare prin această situație și atât timp cât îmi îndeplineam datoria mai mult, Dumnezeu mă va trata cu har și, încet-încet, mă voi simți mai bine. Dar, spre surprinderea mea, la scurt timp după aceea, am avut încă o criză. Luam cina, când, dintr-odată, am început să am palpitații, mâinile au început să-mi tremure și nu am putut ține mâncarea cu bețișoarele. La scurt timp după aceea, am început să tremur și inima îmi bătea cu putere încontinuu. M-am înroșit la față, mâinile și picioarele mi s-au răcit și mi-au amorțit și tremuram incontrolabil. Am început să respir greu și aveam senzația că mă sufoc, cum nu mai avusesem niciodată. Eram îngrozită că nu o să mai pot respira, așa că m-am rugat neîncetat lui Dumnezeu, spunând: „O, Dumnezeule, nu vreau să mor încă, Te rog, salvează-mă.” O soră a început să aplice presiune pe un punct de acupunctură, folosit în cazuri de urgență, și mi-a dat niște medicamente de urgență. După aproximativ zece minute, nu am mai avut convulsii, dar mă simțeam extrem de slăbită și mi-era foarte greu să vorbesc. Sora m-a dus la spital pentru analize și doctorul mi-a spus că am o boală cardiacă congenitală. Pe măsură ce am înaintat în vârstă și reziduurile s-au acumulat în sânge, iar vasele mele sanguine s-au blocat tot mai mult, inima mea se lupta să pompeze suficient sânge și starea mea devenea din ce în ce mai gravă. Nu exista niciun medicament pentru boala mea și nu puteam decât să iau anumite plante medicinale chinezești și să mă odihnesc mai mult. Dacă nu aș mai avea alte crize, ar fi bine, dar, dacă aș avea o recidivă, ar putea fi foarte rău. Dacă aveam deseori recidive, aș fi într-o stare foarte proastă și, în cel mai rău caz, ar putea fi nevoie de o intervenție chirurgicală. Nu puteam să nu mă îngrijorez, gândindu-mă: „Mi-am făcut datoria în mod constant și cu entuziasm, de ce nu mă protejează Dumnezeu? De ce s-a agravat starea mea?” M-am rugat în tăcere lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, Tu ești atotputernic și sănătatea mea se află în mâinile Tale. Nu-Ți cer să fiu în putere ca o persoană normală, sănătoasă, și nu contează dacă sunt puțin mai slăbită, atât timp cât nu am o recidivă și îmi pot reveni treptat. Corpul meu pur și simplu nu poate suporta toate aceste recidive. Ce aș face dacă sănătatea mea s-ar înrăutăți considerabil?” După aceea, chiar dacă luam medicamente, mereu îmi făceam griji că o să am o altă criză și mă rugam zilnic lui Dumnezeu pentru sănătatea mea. Cu toate acestea, am continuat să am probleme cardiace frecvente. Mă simțeam bine câteva zile și apoi, dintr-o dată, aveam o altă criză, după care mă simțeam foarte slăbită. Văzând că eram într-o stare de sănătate precară, biserica m-a trimis acasă să mă odihnesc și să îndeplinesc orice datorie de care eram capabilă.

În timp ce eram acasă, sănătatea mea nu s-a ameliorat, deși am luat plante medicinale. Am continuat să am palpitații și amorțeală în mâini, însoțite de convulsii și de dificultăți de respirație. Simțeam o presiune atât de mare în piept, încât credeam că o să mă sufoc. Medicamentul de urgență pe care l-am avut putea ameliora temporar simptomele, dar acestea reveneau întotdeauna. Când eram bolnavă, chiar și o simplă întoarcere în pat mă epuiza atât de tare, încât îmi provoca palpitații. Îmi petreceam jumătate din zi sau mai mult în pat. M-am simțit extrem de izolată și de neajutorată. Lacrimile îmi șiroiau pe față necontenit și în mintea mea își făceau loc nemulțumiri și înțelegeri greșite. Nu mai văzusem niciodată pe altcineva care să aibă crize cardiace atât de frecvente. Eram deja foarte slăbită. Dacă ar continua așa, nu aș fi terminată? Familia mea nu avea bani să plătească pentru operație, deci trebuia să continui să sufăr? Aveam doar puțin peste 20 de ani, urma să-mi petrec restul vieții recidivând continuu și fiind, practic, invalidă? Poate, într-o zi, o să leșin, pur și simplu, și o să mor. „O, Dumnezeule, în acești ani, am renunțat la școală și mi-am sacrificat tinerețea ca să Te urmez. Nu am cerut nimic altceva, nu-mi doresc decât să mă ții în siguranță și sănătoasă, atunci de ce s-a agravat starea mea? Chiar și după ce m-am îmbolnăvit, am continuat să-mi fac datoria. De ce nu m-ai protejat? Oare mă voi simți vreodată mai bine?” Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mă simțeam mai nedreptățită și mai tristă și, adesea, stăteam întinsă pe pat și plângeam. Adesea, cumpăram medicamente despre care auzeam că sunt benefice pentru bolile cardiace. Am folosit doar medicamente chinezești ca să evit efectele secundare ale medicamentelor occidentale. Dar după ce am luat plante medicinale o vreme, tot nu m-am simțit mai bine. Adesea, mă scufundam în negativitate. Unii frați și unele surori care au văzut prin ce treceam aveau părtășie despre intenția lui Dumnezeu cu mine, spunându-mi că ar trebui să învăț din această situație și să caut adevărul pentru a-mi rezolva firea coruptă. Unii găseau și videoclipuri cu mărturii bazate pe experiențe despre trecerea prin boală pe care le împărtășeau cu mine. Acest lucru a avut un oarecare impact asupra mea: nu căutasem intenția lui Dumnezeu în boala mea, ci doar mă plânsesem în loc să obțin adevărul. Unde era mărturia mea? Trebuia să nu mai fiu atât de depravată și să încep să caut adevărul pentru a-mi rezolva problemele. Dându-mi seama de acest lucru, m-am rugat lui Dumnezeu, spunând: „Dumnezeule Atotputernic, înțeleg teoretic că intențiile Tale bune sunt în spatele bolii mele și că tot ce faci este bine. Dar recidivele constante îmi provoacă multă suferință fizică. Mă simt foarte tulburată și negativă. O, Dumnezeule, știu că sunt într-o stare proastă și sunt dispusă să mă îndrept spre Tine și să nu mai fiu atât de negativă. Te rog să mă luminezi și să mă călăuzești spre o înțelegere adevărată a sinelui meu și să mă eliberezi de această stare negativă.”

După aceea, am început să caut pasaje din cuvintele lui Dumnezeu legate de starea mea. Într-o zi, am dat peste acest pasaj: „«Credința în Dumnezeu» înseamnă a crede că există un Dumnezeu; acesta este cel mai simplu concept în ceea ce privește credința în Dumnezeu. Ca să mergem și mai departe, a crede că există un Dumnezeu nu este același lucru cu a crede cu adevărat în Dumnezeu; mai degrabă este un fel de credință simplă cu puternice conotații religioase. Adevărata credință în Dumnezeu înseamnă următorul lucru: în baza credinței că Dumnezeu deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor, omul experimentează cuvintele și lucrarea Sa și, prin asta, se eliberează de firile sale corupte, satisface intențiile lui Dumnezeu și ajunge să Îl cunoască pe Dumnezeu. Numai o astfel de călătorie se poate numi «credință în Dumnezeu». Totuși, deseori oamenii percep credința în Dumnezeu ca pe o chestiune foarte simplă și frivolă. Când oamenii cred astfel în Dumnezeu, acest lucru își pierde sensul și, cu toate că poate continuă să creadă până la capăt, nu vor dobândi niciodată aprobarea lui Dumnezeu, pentru că merg pe calea greșită. Cei care, până în ziua de azi, cred în Dumnezeu după cuvinte și după doctrine deșarte, încă nu știu că le lipsește esența credinței în Dumnezeu și că nu pot dobândi aprobarea lui Dumnezeu. Totuși, ei se roagă ca Dumnezeu să-i binecuvânteze cu pace și suficient har. Să ne liniștim inimile și să ne gândim bine: nu cumva a crede în Dumnezeu este cel mai ușor lucru de pe pământ? Nu cumva a crede în Dumnezeu nu înseamnă nimic mai mult decât să primești mult har de la Dumnezeu? Sunt oamenii care cred în Dumnezeu fără a-L cunoaște sau care cred în Dumnezeu și, totuși, I se opun, într-adevăr capabili să satisfacă intențiile lui Dumnezeu?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Prefață”). Dumnezeu spune: „Nu cumva a crede în Dumnezeu este cel mai ușor lucru de pe pământ? Nu cumva a crede în Dumnezeu nu înseamnă nimic mai mult decât să primești mult har de la Dumnezeu? Sunt oamenii care cred în Dumnezeu fără a-L cunoaște sau care cred în Dumnezeu și, totuși, I se opun, într-adevăr capabili să satisfacă intențiile lui Dumnezeu?” Fiecare întrebare a lui Dumnezeu m-a făcut să mă simt foarte rușinată. Deși credeam în Dumnezeu de foarte mult timp, habar n-aveam ce înseamnă credința adevărată. Dumnezeu spune că adevărata credință necesită trăirea lucrării și a cuvintelor lui Dumnezeu, supunându-ne fiecărei situații pe care Dumnezeu o rânduiește și căutând adevărul și intențiile Lui din interiorul acesteia, reflectând asupra firii noastre corupte și a necurățiilor din credința noastră pentru a dobândi înțelegerea adevărului și cunoașterea lui Dumnezeu și a intra în adevărul-realitate. Numai acest tip de credință poate câștiga lauda lui Dumnezeu. Dacă oamenii doresc doar să obțină har și binecuvântări de la Dumnezeu, dar nu caută intențiile Lui atunci când se confruntă cu situații nedorite și nu trăiesc cuvintele și lucrarea lui Dumnezeu, atunci aceasta este credință doar cu numele, este credință religioasă. Dumnezeu nu acceptă o astfel de credință. Dumnezeu face lucrarea de judecată, mustrare, încercare și rafinare în zilele de pe urmă. Doar trăind judecata cuvintelor lui Dumnezeu și fiind încercat de diferitele medii pe care Dumnezeu le orchestrează, căutând adevărul și ajungând să se cunoască pe sine și pe Dumnezeu prin aceste lucruri, progresează viața cuiva. M-am gândit cum unii frați și unele surori care erau mai bolnavi decât mine și fuseseră chiar declarați incurabili de către spitale, totuși, au căutat adevărul prin bolile lor, au dobândit cunoștințe despre corupția lor, și-au corectat opiniile greșite despre credința în Dumnezeu și au făcut unele progrese. Deși pretinsesem că cred în Dumnezeu în acești ani și, deseori, avusesem părtășie cu alții despre nevoia de a trăi cuvintele și lucrarea lui Dumnezeu în credință, când m-am îmbolnăvit, nu am căutat intenția lui Dumnezeu și am trăit într-o stare negativă din care nu puteam ieși. Așadar, după ce m-am îmbolnăvit, nu am câștigat niciun adevăr. Mi-am dat seama că nu sufeream din cauza mediului pe care Dumnezeu îl orchestrase, ci pentru că nu am căutat adevărul. Având în vedere că am crezut în Dumnezeu, ar trebui să mă supun, să caut adevărul prin boala mea și să rămân fermă în mărturia mea pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Aceasta era rațiunea pe care ar trebui să o am. Dându-mi seama de toate acestea, m-am rugat lui Dumnezeu, spunând: „Orice se întâmplă cu boala mea, sunt dispusă să mă supun și să mă concentrez pe căutarea adevărului pentru a-mi rezolva problemele.”

Mai târziu, am dat peste acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Din momentul în care omul a început prima oară să creadă în Dumnezeu, el L-a considerat un corn al abundenței, un instrument bun la toate, și s-a considerat a fi cel mai mare creditor al lui Dumnezeu, ca și cum obligația și dreptul lui inerent erau să încerce să obțină binecuvântări și promisiuni de la Dumnezeu, în timp ce responsabilitatea lui Dumnezeu era de a proteja și a avea grijă de om și de a-l aproviziona. Așa este înțelegerea de bază a «credinței în Dumnezeu» a tuturor celor care cred în El și astfel e înțelegerea cea mai profundă a conceptului de credință în Dumnezeu. De la natura-esență a omului și până la urmărirea sa subiectivă, nu există nimic care să aibă legătură cu frica de Dumnezeu. Scopul omului în a crede în Dumnezeu nu ar putea avea nimic de a face cu a-L venera pe Dumnezeu. Adică, omul nu a luat în considerare și nu a înțeles niciodată că a crede în Dumnezeu necesită frica față de El și venerarea Lui. În lumina acestor condiții, esența omului este evidentă. Care este această esență? Este faptul că inima omului este malițioasă, sinistră și înșelătoare, nu iubește dreptatea și cinstea și ceea ce este pozitiv și este demnă de dispreț și lacomă. Inima omului nu ar putea fi mai închisă pentru Dumnezeu; el nu I-a dat-o deloc. Dumnezeu nu a văzut niciodată adevărata inimă a omului, nici nu a fost venerat de om. Indiferent cât de mare este prețul pe care îl plătește Dumnezeu, sau de cât de multe lucrări face, sau de cât de multe îi oferă omului, omul rămâne orb și extrem de indiferent față de tot. Omul nu I-a dat inima lui Dumnezeu niciodată, doar vrea să aibă el însuși grijă de inima lui, să ia propriile decizii – înțelesul ascuns fiind că omul nu vrea să urmeze calea de a se teme de Dumnezeu și a se feri de rău sau să se supună suveranității și aranjamentelor lui Dumnezeu, nici nu vrea să-L venereze pe Dumnezeu drept Dumnezeu. Astfel este starea omului astăzi. Acum, să ne uităm din nou la Iov. În primul rând, a făcut el vreun târg cu Dumnezeu? A avut motive ascunse pentru care a rămas neclintit pe calea temerii de Dumnezeu și feririi de rău? În acel moment, vorbise Dumnezeu cuiva despre finalitatea ce va urma? În acel moment, Dumnezeu nu făcuse promisiuni nimănui despre finalitate și, în acest context, Iov a putut să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău. Oamenii de astăzi pot fi comparați cu Iov? Există o prea mare diferență, sunt cu totul în alte sfere. Deși Iov nu știa prea multe despre Dumnezeu, el Îi dăduse inima sa lui Dumnezeu și Îi aparținea. El nu a făcut niciodată un târg cu Dumnezeu și nu a avut dorințe extravagante sau cereri pentru El; în schimb, a crezut că «Iahve Dumnezeu a dat și Iahve Dumnezeu a luat». Aceasta era ceea ce el văzuse și obținuse din urmarea cu sinceritate a căii de a se teme de Dumnezeu și a se feri de rău de-a lungul multor ani de viață. De asemenea, el dobândise și finalul reprezentat în cuvintele: «Să primim de la Dumnezeu doar binele și să nu primim și Să primim de la Dumnezeu doar binele și să nu primim și răul?» Aceste două propoziții reprezentau ceea ce el văzuse și ajunsese să cunoască drept urmare a atitudinii sale de supunere față de Dumnezeu în timpul experiențelor sale de viață și acestea erau, de asemenea, cele mai puternice arme ale sale cu care el a triumfat pe parcursul ispitelor Satanei și erau baza neclintirii sale în mărturia pentru Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși II”). Dumnezeu a expus complet opiniile oamenilor cu privire la credință. Oamenii nu-L tratează pe Dumnezeu ca pe Dumnezeu, ci, mai degrabă, ca pe un corn al abundenței, ca pe un briceag elvețian, o unealtă bună la toate, se consideră cei mai mari creditori ai lui Dumnezeu și încearcă să extragă, cu lăcomie, har de la El. Acest tip de credință este necurată și tranzacțională, lipsindu-i cea mai mică urmă de sinceritate. Dumnezeu i-a vorbit direct stării mele actuale. Când familia mea se confrunta cu greutăți și nu avea niciun sprijin, am simțit harul și protecția lui Dumnezeu, așa că am crezut că Dumnezeu va avea grijă ca eu și mama mea să ducem o viață liniștită și fără griji. Am crezut că credința în Dumnezeu îmi va oferi imunitate completă în viață împotriva greutăților. Dacă s-ar întâmpla ceva, Dumnezeu m-ar proteja și ar fi responsabil pentru bunăstarea mea. În acei ani, am întreținut genul ăsta de iluzii în căutarea mea, iar dobândirea harului și a binecuvântărilor lui Dumnezeu mi-a servit drept motivație să renunț la tot pentru a-mi îndeplini datoria. Când m-am îmbolnăvit și Dumnezeu nu m-a vindecat, m-am schimbat imediat. Era ca și cum speranța mea, păstrată mult timp, fusese distrusă. Am început să mă cert cu Dumnezeu pe baza a ceea ce am abandonat în ultimii ani și pentru cât de mult m-am consumat. L-am întrebat pe Dumnezeu de ce m-a tratat așa și chiar nu mai eram dispusă să mă rog sau să citesc cuvintele Lui. Am trăit într-o stare negativă și răzvrătită. În acei ani, Dumnezeu mă protejase și avusese grijă de mine și mă binecuvântase cu har material și îmi oferise binecuvântări din milă pentru statura mea deficitară, dar nu am fost deloc recunoscătoare și chiar am devenit mai lacomă. După ce m-am consumat doar puțin, I-am cerut lui Dumnezeu să mă protejeze toată viața și, când El nu a făcut-o, m-am supărat pe El. Cât de nerușinată și de irezonabilă am fost! Iov nu i-a cerut niciodată nimic lui Dumnezeu, s-a temut de Dumnezeu și s-a ferit de rău indiferent de situație sau de mediu. Când Dumnezeu l-a binecuvântat, el I-a mulțumit, dar când situația lui s-a schimbat și și-a pierdut proprietatea, copiii i-au fost uciși și s-a umplut de bube dureroase, el a continuat să aibă credință și frică de Dumnezeu și nu s-a plâns niciodată de El. El chiar a lăudat numele lui Dumnezeu. Oricât de mult s-a schimbat situația lui, el a reușit să-și mențină statutul de ființă creată și să se supună lui Dumnezeu. Iov era un adevărat credincios în Dumnezeu. Umanitatea și rațiunea lui m-au făcut să mă simt rușinată. Nu aveam credință adevărată în Dumnezeu, ci Îl tratam ca pe un briceag elvețian, o unealtă bună la toate. Am vrut ca harul și binecuvântările lui Dumnezeu să mă însoțească în permanență. Nu-mi venea să cred cât de egoistă devenisem! M-am gândit la mulțimea pe care Domnul Isus a hrănit-o cu cinci pâini și doi pești în Epoca Harului. Ei nu erau deloc interesați de predica Lui, ci doar voiau să obțină har, binecuvântări și beneficii de la El. Erau doar oportuniști și neîncrezători. Am înțeles că lăcomia mea nu era diferită de cea a mulțimii care dorea doar să fie hrănită și să aibă burta plină. Am fost îngrozitor de josnică și, cu siguranță, L-am făcut pe Dumnezeu să se simtă dezgustat și să nu mă placă. Dacă aș continua să cred pe baza unor astfel de opinii, nu aș dobândi niciodată adevărul și mântuirea chiar dacă aș crede toată viața. Am văzut că boala mea era cel mai mare har pe care mi l-a dat Dumnezeu. Dacă nu aș fi fost dezvăluită prin boala mea, nu aș fi recunoscut cât de puternică era dorința mea pentru binecuvântări, cât de lacomă și de josnică eram. Atunci, nu ar exista nicio șansă să mă transform. Dumnezeu nu m-a tratat în funcție de faptele mele și chiar m-a ajutat prin frați și surori, m-a luminat și m-a călăuzit să înțeleg intenția Lui prin cuvintele Sale. M-am simțit rușinată și vinovată, nevrednică de dragostea și de mântuirea lui Dumnezeu. M-am rugat lui Dumnezeu cu lacrimi în ochi, spunând: „O, Dumnezeule, fiind dezvăluită prin boală, am învățat că, în toți acești ani, Ți-am cerut doar har și m-am plâns când nu l-am primit. Ţi-am datorat prea mult şi nu sunt vrednică să fiu credincioasă. Știu că am multă corupție și că am nevoie de această boală pentru a mă rafina și a mă curăți. Chiar dacă trebuie să trăiesc cu această boală pentru tot restul vieții, mă voi supune și nu mă voi mai plânge niciodată de Tine.” Spre surprinderea mea, când atitudinea mea s-a schimbat, corpul meu a început să se vindece treptat. Nu am mai avut crize atât de frecvente și am fost în stare să încep să-mi îndeplinesc treptat datoria.

Într-o zi, am dat peste un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care mi-a oferit o înțelegere mai bună a stării mele. Dumnezeu Atotputernic spune: „Indiferent de câte lucruri i se întâmplă, tipul de persoană care este un antihrist nu încearcă niciodată să le abordeze căutând adevărul în cuvintele lui Dumnezeu, și cu atât mai puțin încearcă să vadă lucrurile prin intermediul cuvintelor lui Dumnezeu – ceea ce se datorează în întregime faptului că nu crede că fiecare rând din cuvintele lui Dumnezeu este adevărul. Indiferent cum are părtășie despre adevăr casa lui Dumnezeu, antihriștii rămân nereceptivi și, în consecință, le lipsește atitudinea corectă, indiferent de situația cu care se confruntă; în special, când este vorba despre modul în care Îl abordează pe Dumnezeu și adevărul, antihriștii refuză cu încăpățânare să renunțe la noțiunile lor. Dumnezeul în care cred ei este un dumnezeu care arată semne și minuni, un dumnezeu supranatural. Ei numesc dumnezei pe oricine poate arăta semne și minuni – indiferent dacă este vorba despre Guanyin Bodhisattva, Buddha sau Mazu. Ei cred că doar cei care pot săvârși semne și minuni sunt zei care au identitatea de zei, iar cei care nu pot, indiferent de câte adevăruri exprimă, nu sunt neapărat zei. Ei nu înțeleg că exprimarea adevărului este marea putere și atotputernicia lui Dumnezeu; în schimb, cred că doar săvârșirea de semne și minuni este marea putere și atotputernicia zeilor. Prin urmare, în ceea ce privește lucrarea practică a lui Dumnezeu întrupat, care exprimă adevărul pentru a-i cuceri și a-i mântui pe oameni, care-i udă, păstorește și conduce pe aleșii lui Dumnezeu, permițându-le să experimenteze efectiv judecata, mustrarea, încercările și rafinarea din partea lui Dumnezeu și să ajungă să înțeleagă adevărul, să se elibereze de firile corupte și să devină oameni care se supun lui Dumnezeu și se închină Lui și așa mai departe, antihriștii consideră că toate acestea sunt lucrarea omului, și nu a lui Dumnezeu. În mintea antihriștilor, zeii ar trebui să se ascundă după un altar și să primească ofrande, mâncând alimentele pe care le oferă oamenii, inhalând fumul din tămâia pe care o ard, dându-le o mână de ajutor când intră în bucluc, arătându-se foarte puternici și oferindu-le ajutor imediat, în limitele a ceea ce este de înțeles pentru ei, satisfăcându-le nevoile atunci când oamenii cer ajutor și sunt sinceri în rugămințile lor. Pentru antihriști, doar un dumnezeu ca acesta este un dumnezeu adevărat. Între timp, orice face Dumnezeu în prezent este privit cu dispreț de către antihriști. De ce? Judecând după natura-esență a antihriștilor, ceea ce necesită ei nu este lucrarea de udare, păstorire și mântuire pe care Creatorul o săvârșește asupra ființelor create, ci prosperitatea și îndeplinirea dorințelor lor în legătură cu toate lucrurile, să nu fie pedepsiți în viața asta și să ajungă în rai în lumea ce va veni. Punctul lor de vedere și nevoile lor le confirmă esența de ură față de adevăr” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul cincisprezece: Ei nu cred în existența lui Dumnezeu și neagă esența lui Hristos (Partea întâi)”]. Când am citit prima dată acest pasaj, am fost puțin surprinsă: nu descria cumva exact starea mea actuală? Înainte, știam doar că perspectiva mea asupra a ceea ce urmăream în credința mea era greșită, dar, după ce am citit acest pasaj, mi-am dat seama că, în tot acest timp, crezusem în Dumnezeul noțiunilor și închipuirilor mele. În trecut, mă bucurasem de o mare parte din harul lui Dumnezeu și am fost martoră la unele dintre faptele Sale. Aceasta a fost mila și protecția lui Dumnezeu pentru noi și calea deschisă nouă de El în funcție de problemele noastre, permițându-ne să ducem o viață normală și să avem o situație potrivită pentru a-L urma. Când am început treptat să înțeleg unele adevăruri, Dumnezeu orchestra situații potrivite pentru a mă curăți și transforma, pe baza a ceea ce aveam nevoie în viața mea, și îmi permitea să dobândesc cunoștințe despre El. Aceasta este o modalitate prin care Dumnezeu mântuie omenirea. Totuși, după ce m-am bucurat atât de mult de harul lui Dumnezeu, L-am limitat în noțiunile mele, crezând că El era Dumnezeul care oferă har și binecuvântări. Când acțiunile lui Dumnezeu nu au fost conform așteptărilor mele, L-am judecat pe baza noțiunilor mele, crezând că El ar trebui să mă protejeze și să nu mă lase să mă îmbolnăvesc atât de tare. Am recunoscut numele lui Dumnezeu prin cuvinte, dar am crezut în dumnezeul nedeslușit al noțiunilor și închipuirilor mele. Aceasta a fost blasfemie față de Dumnezeu. Înțelegând acest lucru, m-am simțit îngrozită și am văzut și mai clar cum această boală era un fel de har pentru mine, deoarece mă ajuta să-mi corectez noțiunile despre Dumnezeu. Era doar dragostea și mântuirea lui Dumnezeu. M-am rugat în grabă lui Dumnezeu să mă pocăiesc.

Boala mea nu era un incident izolat, era cronică și imprevizibilă, așa că trebuia să caut o cale de intrare. Mai târziu, am văzut aceste pasaje din cuvintele lui Dumnezeu: „S-ar putea să consideri că a crede în Dumnezeu înseamnă să suferi sau să faci tot felul de lucruri pentru El; s-ar putea să crezi că scopul credinței în Dumnezeu este ca trupul tău să poată fi împăcat sau ca tot în viața ta să decurgă fără probleme sau ca să te poți simți confortabil și în largul tău din toate punctele de vedere. Totuși, niciunele dintre acestea nu sunt scopuri pe care oamenii să le atașeze credinței lor în Dumnezeu. Dacă pentru aceste scopuri crezi tu, atunci perspectiva ta este incorectă, iar ție îți este pur și simplu imposibil să fii desăvârșit. Acțiunile lui Dumnezeu, firea Sa dreaptă, înțelepciunea Lui, cuvintele Sale, minunăția și caracterul Său de nepătruns sunt toate lucruri pe care oamenii s-ar cuveni să le înțeleagă. Având această înțelegere, ar trebui să o folosești ca să-ți descotorosești inima de toate cerințele, speranțele și noțiunile personale. Numai prin înlăturarea acestor lucruri poți să îndeplinești condițiile cerute de Dumnezeu și numai făcând lucrul acesta poți să ai viață și să-L mulțumești pe Dumnezeu. Scopul credinței în Dumnezeu este de a-L mulțumi și de a trăi firea pe care El o cere, astfel încât acțiunile și gloria Lui să se poată manifesta prin acest grup de oameni nevrednici. Aceasta este perspectiva corectă pentru credința în Dumnezeu și, de asemenea, acesta este țelul pe care ar trebui să-l urmărești. Ar trebui să ai punctul de vedere corect despre credința în Dumnezeu și ar trebui să cauți să obții cuvintele lui Dumnezeu. Trebuie să mănânci și să bei cuvintele lui Dumnezeu și să poți trăi adevărul și, în special, să poți să fii capabil să-I vezi faptele practice, faptele Sale minunate în întregul univers, precum și lucrarea practică pe care o săvârșește în trup. Prin experiențele lor practice, oamenii pot să aprecieze exact cum Își face Dumnezeu lucrarea asupra lor și care sunt intențiile Lui față de ei. Scopul tuturor acestor lucruri este de a elimina firea coruptă și satanică a oamenilor. […] Doar oamenii care urmăresc sincer adevărul, care caută cunoașterea de Dumnezeu și urmăresc viața sunt cei care într-adevăr cred în Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care urmează să fie desăvârșiți trebuie să se supună rafinării”). „Crezi în Dumnezeu și Îl urmezi și, prin urmare, trebuie să ai o inimă iubitoare de Dumnezeu. Trebuie să te descotorosești de firea coruptă, trebuie să urmărești să-I satisfaci intențiile lui Dumnezeu și trebuie să-ți îndeplinești datoria de ființă creată. Din moment ce crezi în Dumnezeu și Îl urmezi, ar trebui să Îi oferi totul, nu ar trebui să faci alegeri sau cereri personale, și ar trebui să obții satisfacerea intențiilor lui Dumnezeu. Din moment ce ești o ființă creată, ar trebui să te supui Domnului care te-a creat, deoarece ești prin natură fără stăpânire de sine și nu ai nicio capacitate naturală să-ți controlezi destinul. Din moment ce ești o persoană care crede în Dumnezeu, ar trebui să urmărești sanctificarea și schimbarea” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Succesul sau eșecul depinde de cărarea pe care umblă omul”). Prin cuvintele lui Dumnezeu, am dobândit o oarecare înțelegere a cerințelor Sale. În credința noastră, nu ar trebui să căutăm binecuvântări și pace, ci, mai degrabă, să ne menținem statutul de ființe create pentru a trăi lucrarea lui Dumnezeu, pentru a înțelege intențiile lui Dumnezeu și firea Sa prin diverse situații, pentru a reflecta asupra noastră și a ne cunoaște și pentru a ne răzvrăti împotriva dorinței noastre de binecuvântări și împotriva necurățiilor noastre prin astfel de situații. Numai procedând astfel am putea îndeplini transformarea firii și am putea obține mântuirea. În trecut, credința mea se baza pe dobândirea harului. Așadar, deși am fost bolnavă atât de mult timp, nu am căutat niciodată adevărul și am suferit pierderi în viața mea. Când m-am supus, am căutat adevărul și am început să trăiesc cuvintele și lucrarea lui Dumnezeu, am început să înțeleg intențiile bune ale lui Dumnezeu. Trupul meu a suferit într-o oarecare măsură, dar această situație mi-a corectat opiniile greșite despre credință și mi-a permis să recunosc intențiile mele vrednice de dispreț din credința mea și să le corectez la timp. Acesta a fost un exemplu și mai bun al milei și dragostei lui Dumnezeu, mai mare chiar decât harul și binecuvântările pe care El le-a oferit trupului meu. Încă nu mă refăcusem complet și, uneori, aveam crize. Nu puteam fi mulțumită doar să mă supun și să nu mă plâng de Dumnezeu, trebuia să continui să caut intenția Lui, să reflectez asupra corupției pe care am dezvăluit-o, asupra aspectelor mele pe care Dumnezeu încă le detesta și să accept judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu pentru a-mi rezolva firea coruptă. Aceasta era calea pe care trebuia să o parcurg. După ce am înțeles acest lucru, m-am simțit mai puțin înstrăinată de Dumnezeu, am devenit mai proactivă în datoria mea, am început să mă concentrez pe examinarea problemelor din lucrarea mea, am studiat principiile legate de domeniile în care eram deficitară și am început să văd o oarecare îmbunătățire a competențelor mele profesionale. Treptat, sănătatea mea a început să se amelioreze și crizele au devenit mai puțin frecvente. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru că m-a călăuzit să dobândesc această înțelegere și transformare.