de Joseph, Coreea de Sud

Mă ocup de videoclipuri în biserică. Pe măsură ce volumul de lucru a crescut, câțiva frați și surori noi s-au alăturat echipei noastre. Supraveghetorul m-a rugat să-i cultiv în studierea abilităților de specialitate și să le coordonez și rânduiesc lucrarea în mod corespunzător. Când am văzut această rânduială, am simțit că mă împotrivesc puțin, gândindu-mă: „Doar gestionarea propriilor sarcini necesită mult timp și efort, iar acum trebuie să-i cultiv pe alții? Nu va necesita și mai mult timp și energie? Dacă acest lucru îmi întârzie lucrarea și nu îmi pot îndeplini sarcinile programate, ce va crede supraveghetorul despre mine? Vor spune că lenevesc în îndatoririle mele și că eficiența lucrării mele este mai slabă decât cea a fraților și surorilor nou-venite? Ar fi atât de umilitor! Cu timpul, ar lua supraveghetorul în considerare demiterea mea din cauza rezultatelor veșnic slabe ale lucrării mele? Supraveghetorul nu poate vedea cât de multă lucrare fac în spatele culiselor. Rezultatul vizibil al lucrării mele este cât de multe videoclipuri pot face în fiecare lună, dar dacă îmi consum prea mult timp și energie cultivându-i pe alții și întârzii să-mi fac propriile videoclipuri, pur și simplu nu va merita.” Indiferent cum m-am gândit la asta, tot simțeam că până la urmă voi fi în dezavantaj. Însă apoi m-am gândit la modul în care practicasem în această datorie de mai mult timp și am înțeles mai multe principii și că, dacă refuzam să-mi asum această lucrare, aș fi cu adevărat lipsit de conștiință. Așa că am acceptat fără tragere de inimă.

După aceea, când frații și surorile au avut probleme cu lucrarea lor și au venit la mine pentru discuții și soluții, am făcut tot posibilul să-i ajut. După ceva timp, unei surori i-a fost reatribuită o altă datorie. În timpul verificărilor post-filmare, au fost identificate unele probleme într-un videoclip realizat de ea și trebuia să o ajut să le rezolve. La început, am reușit să mă descurc în mod corespunzător, dar pentru că videoclipul avea multe probleme, a trebuit să petrec mult timp soluționându-le. Am observat că în acea perioadă, alți frați și surori deja terminaseră de realizat mai multe videoclipuri, în timp ce eu nu terminasem nici măcar unul. Acest lucru m-a neliniștit. M-am gândit: „Acești frați și surori tocmai au început să se instruiască. Cultivarea lor mi-a luat deja mult timp. Acum trebuie să mă ocup de problemele altcuiva care au rămas nerezolvate. În acest ritm, cu siguranță nu îmi voi putea finaliza cota lunară. Cum se vor uita toți la mine atunci? Trebuie să mă concentrez mai mult asupra propriilor mele videoclipuri.” Așa că nu am depus prea mult efort pentru revizuirea videoclipului făcut de acea soră. Ulterior, supraveghetorul l-a verificat și a descoperit multe probleme, cerându-mi să-l revizuiesc din nou. M-am simțit foarte enervat și chiar puțin nedreptățit, gândindu-mă: „Acesta nu este videoclipul meu. De ce îmi ceri să-mi petrec atât de mult timp revizuindu-l? Acest lucru nu numai că mă face să depun destul de mult efort suplimentar, dar îmi întârzie și propria lucrare!” Cu această atitudine de împotrivire, am revizuit de mai multe ori videoclipul fără a obține efectul dorit. În cele din urmă, supraveghetorul mi-a spus să nu mai lucrez la asta. Atunci, deși m-am simțit puțin supărat, nu am pus la suflet. În schimb, m-am gândit: „Este în regulă că nu trebuie să-l revizuiesc. În acest fel, nu-mi va ocupa prea mult timp și mă pot concentra pe propria mea lucrare.” După aceea, m-am cufundat în lucrarea mea. Când frații și surorile veneau să discute despre problemele lor cu mine, le dădeam doar un răspuns scurt, simplu, fără să mă gândesc dacă au înțeles sau au o cale clară de urmat. În acea perioadă, am fost pasiv în îndeplinirea îndatoririlor mele, lipsit de orice povară, iar videoclipurile pe care le-am făcut au avut întotdeauna probleme. M-am simțit foarte frustrat, dar nu am reflectat asupra mea. Într-o zi, o soră mi-a atras atenția: „Am observat că în ultima vreme nu ai pus deloc suflet în lucrare și nu ai coordonat și rânduit cum trebuie lucrarea pentru frații și surorile nou-venite.” Auzindu-i cuvintele, nu m-am putut abține să nu argumentez: „Și eu am multe de făcut. Cum aș putea să mă ocup de fiecare aspect al lucrării?” Văzând împotrivirea mea, sora mi-a amintit, spunând: „Nu poți să te gândești doar la propriile interese și să întârzii lucrarea generală.” Am vrut să continui să argumentez și să mă plâng. Dar apoi am conștientizat brusc că observația acestei surori a venit de la Dumnezeu și că ar trebui să o accept și să reflectez asupra mea. Deci, nu am mai spus nimic. După aceea, cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât conștientizam că sora avea dreptate. Din moment ce acceptasem această lucrare, a trebuit să-mi îndeplinesc responsabilitatea și nu doar să mă concentrez asupra propriilor mele interese. De asemenea, m-am întrebat dacă motivul pentru care nu-L puteam simți pe Dumnezeu conducându-mă și călăuzindu-mă și pentru care au apărut mai multe probleme în lucrarea mea nu a fost pentru că atitudinea mea față de îndatoririle mele a provocat detestarea lui Dumnezeu. Am simțit că era periculos să continui așa, prin urmare, m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, bunele Tale intenții erau în observația surorii de astăzi. Sunt dispus să mă revanșez și să reflectez corect asupra mea. Te rog, luminează-mă ca să mă cunosc pe mine însumi.”

Mai târziu, am citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Conștiința și rațiunea ar trebui să fie amândouă componente ale umanității unei persoane. Acestea sunt ambele fundamentale și extrem de importante. Ce fel de persoană este aceea care nu are conștiință și nu are rațiunea umanității normale? În general, este o persoană lipsită de umanitate, una cu umanitate extrem de săracă. Discutând mai amănunțit, cum se manifestă o persoană cu umanitate pierdută? Încercați să analizați ce trăsături se regăsesc în astfel de oameni și ce manifestări specifice prezintă. (Ei sunt egoiști și josnici.) Oamenii egoiști și josnici sunt superficiali în acțiunile lor și sunt rezervați față de orice lucru care nu îi privește personal. Ei nu iau în considerare interesele casei lui Dumnezeu și nici nu arată considerație pentru intențiile lui Dumnezeu. Nu-și asumă povara de a-și îndeplini îndatoririle sau de a mărturisi pentru Dumnezeu și nu au niciun simț al responsabilității. La ce se gândesc de fiecare dată când fac ceva? Primul lor gând este: «Va ști Dumnezeu dacă fac asta? Este vizibil pentru alți oameni? Dacă alți oameni nu văd că am făcut tot acest efort și că am lucrat cu asiduitate și dacă nici Dumnezeu nu vede, atunci nu are niciun rost să fac acest efort și să sufăr pentru asta.» Nu este un lucru extrem de egoist? În același timp, este un tip de intenție infamă. Când ei gândesc și acționează astfel, conștiința lor joacă vreun rol? Este conștiința lor acuzată în asta? Nu, conștiința lor nu joacă niciun rol și nu este acuzată” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oferindu-ți inima lui Dumnezeu, poți obține adevărul”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că unii oameni, atunci când se abate ceva asupra lor, iau în considerare doar propriile interese, se gândesc dacă pot să iasă în evidență, să-și facă un nume sau să beneficieze și sunt dispuși să acționeze doar dacă ceva le este de folos, iar dacă nu le este, ei nu consideră că aceasta este problema lor, stau deoparte și o tratează superficial. Ei nu au simțul poverii sau al responsabilității în îndatoririle lor și nu iau în considerare deloc lucrarea bisericii. Astfel de oameni sunt egoiști și detestabili și le lipsesc conștiința și rațiunea. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, m-am simțit foarte supărat. Eram exact genul de persoană pe care Dumnezeu o expune – extrem de egoistă. În tot ceea ce am făcut, m-am gândit doar la mine și nu am luat în considerare deloc intențiile lui Dumnezeu. Frații și surorile tocmai începuseră să se instruiască să realizeze videoclipuri, nu stăpâniseră încă principiile și abilitățile și le lua mai mult timp să înțeleagă cum merg lucrurile. Dacă se bazau pe propria lor explorare, erau predispuși să devieze și să folosească mijloace ineficiente și, din moment ce făcusem această datorie de mai mult timp și înțelegeam unele principii, să-i ajut să se familiarizeze cu lucrarea și să înțeleagă principiile cât mai curând posibil au fost responsabilitatea și datoria mea. Dar îmi păsa doar de propriile mele profituri și pierderi și îmi era teamă că voi întârzia propria lucrare investind timp și energie cultivându-i pe alții. Dacă alții ar face mai multe videoclipuri decât mine, nu numai că mândria mea ar fi lezată, dar s-ar putea să fiu și emondat. Așa că, după ce m-am gândit bine, am simțit că această sarcină era grea și ingrată și, în adâncul sufletului, nu am vrut să o fac. Când am văzut că revizuirea videoclipului altcuiva îmi va lua mult timp, m-am simțit potrivnic și iritat și am simțit că era ceva ce nu ținea de lucrarea mea. Chiar dacă aș face-o bine, nu mi-ar afecta rezultatele lucrării, așa că m-am concentrat doar la propriile sarcini și la realizarea mai multor videoclipuri de înaltă calitate, pentru a-mi asigura poziția în echipă, deoarece acest lucru părea mai realist. Așadar, doar am făcut rectificările într-un mod superficial și grăbit și, drept urmare, problemele videoclipului nu au fost abordate, iar în final, supraveghetorul mi-a spus să nu mai fac revizuiri. La acea vreme, nu simțeam nicio autoînvinovățire sau supărare. Mai degrabă, am simțit că scăpasem de o povară, gândindu-mă că nu mai trebuia să-mi fac griji că-mi întârziam propria lucrare. Reflectând la revelațiile mele, am conștientizat cât de egoist eram, fără nicio conștiință sau rațiune!

Ulterior, am citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu și am avut o oarecare înțelegere despre mine. Dumnezeu Atotputernic spune: „Unii oameni urmăresc mereu faima, câștigul și interesul propriu. Indiferent de lucrarea pe care le-o rânduiește biserica, ei deliberează mereu, gândindu-se: «Va fi acest lucru în beneficiul meu? Dacă va fi, îl voi face; dacă nu, atunci nu-l voi face.» O persoană ca aceasta nu practică adevărul – prin urmare, își poate îndeplini bine datoria? Cu siguranță, nu poate. Chiar dacă nu ai făcut rău, tot nu ești o persoană care practică adevărul. Dacă nu urmărești adevărul, nu iubești lucrurile pozitive și orice ți s-ar întâmpla, îți pasă doar de reputația și statutul propriu, de interesul personal și de ceea ce este bun pentru tine, atunci ești o persoană condusă doar de interesul propriu și care este egoistă și josnică. O asemenea persoană crede în Dumnezeu pentru a câștiga ceva bun sau de folos pentru ea, nu pentru a dobândi adevărul sau mântuirea din partea lui Dumnezeu. Prin urmare, oamenii de acest fel sunt neîncrezători. Oamenii care cred cu adevărat în Dumnezeu sunt cei care pot să caute și să practice adevărul, întrucât recunosc, în inimile lor, că Hristos este adevărul și că ei ar trebui să asculte cuvintele lui Dumnezeu și să creadă în Dumnezeu așa cum cere El. Dacă dorești să practici adevărul atunci când ți se întâmplă ceva, dar iei în considerare reputația și statutul tău și iei în considerare imaginea proprie, atunci va fi dificil să faci acest lucru. Într-o astfel de situație, prin rugăciune, căutare și reflectare asupra propriei persoane și devenind conștienți de sine, cei care iubesc adevărul vor putea să renunțe la ceea ce le servește propriului interes sau este bun pentru ei, să practice adevărul și să se supună lui Dumnezeu. Astfel de oameni sunt cei care cred cu adevărat în Dumnezeu și iubesc adevărul. Și care este consecința atunci când oamenii se gândesc întotdeauna la propriile interese, când încearcă mereu să-și protejeze mândria și vanitatea, când dezvăluie o fire coruptă, dar nu caută adevărul pentru a o rezolva? Este aceea că nu au nicio intrare în viață, că le lipsesc mărturiile autentice bazate pe experiențe. Și acest lucru este periculos, nu-i așa? Dacă niciodată nu practici adevărul, dacă nu ai nicio mărturie bazată pe experiență, atunci, la momentul potrivit, vei fi dezvăluit și eliminat. Ce utilitate au în casa lui Dumnezeu oamenii fără mărturii bazate pe experiențe? Cu siguranță vor avea rezultate slabe în orice datorie și nu vor putea face nimic în mod corespunzător. Nu sunt ei doar deșeuri?” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Eram exact în această stare; când îmi îndeplineam îndatoririle, mă gândeam doar la propriile mele interese. Când am văzut că a-i cultiva pe ceilalți și a-i ajuta să rezolve problemele din lucrarea lor necesită o atenție amănunțită și mult timp, am simțit că îmi va întârzia progresul propriei lucrări și îmi va leza mândria și statutul, nu am fost dispus să plătesc un preț pentru a-i ajuta pe alții. Când frații și surorile întâmpinau probleme în lucrarea lor și veneau să-mi ceară ajutorul, nu voiam să-mi bat capul cu ei și le dădeam doar un răspuns superficial ca să scap de ei. Când erau probleme încontinuu cu videoclipul altcuiva pe care l-am revizuit, nu am căutat principii pentru soluții, ci am vrut doar să scap de videoclip cât mai repede posibil. Ceea ce dezvăluiserăm eu și comportamentul meu nu a fost diferit de ce dezvăluiseră non-credincioșii. Non-credincioșii iau în considerare doar propriile interese și nu vor mișca un deget, decât dacă au ceva de câștigat. Se aruncă pe orice îi avantajează, aplicând abordări extreme pentru a profita, chiar dacă asta înseamnă să prejudicieze interesele altora. Dar dacă ceva nu îi avantajează, nu-și vor bate capul cu acel lucru și îl vor da la o parte dacă vor putea. Ei nu caută altceva decât profit. Deși am crezut în Dumnezeu, am citit cuvintele Lui în fiecare zi și mi-am îndeplinit îndatoririle, nu am avut un loc pentru Dumnezeu în inima mea. Când s-au abătut lucruri asupra mea, nu am căutat adevărul sau nu am practicat adevărul; m-am gândit doar dacă mândria mea ar fi fost lezată și dacă aș fi putut să îmi protejez interesele personale. Gândurile și acțiunile mele au fost toate centrate pe optimizarea propriilor beneficii, de parcă nu are nimic de-a face cu mine dacă lucrarea bisericii suferă pierderi. Nici măcar nu eram vrednic să fiu numit membru al casei lui Dumnezeu. Cu o asemenea atitudine față de îndatoririle mele, chiar dacă îmi îndeplinesc sarcinile la timp în fiecare lună, ar fi imposibil să primesc aprobarea lui Dumnezeu. Aș provoca doar detestarea și ura lui Dumnezeu. Cugetând la asta, am început să mă simt speriat, conștientizând că va fi foarte periculos pentru mine dacă voi continua așa.

Apoi, am mai citit două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu care m-au mișcat profund. Dumnezeu spune: „Care este standardul după care sunt judecate acțiunile și comportamentul unei persoane drept bune sau rele? Acesta e dacă acea persoană, în gândurile, dezvăluirile și acțiunile sale, deține sau nu mărturia punerii în practică a adevărului și a trăirii adevărului-realitate. Dacă nu ai această realitate sau nu o trăiești, atunci, fără nicio îndoială, ești un răufăcător. Cum îi privește Dumnezeu pe răufăcători? Pentru Dumnezeu, gândurile și acțiunile tale exterioare nu sunt mărturie pentru El, nici nu-l umilesc și nu îl înfrâng pe Satana; în schimb, Îl fac de rușine pe Dumnezeu și sunt pline de semnele ocării pe care I-ai adus-o. Nu mărturisești pentru Dumnezeu, nu te sacrifici pentru El și nici nu-ți îndeplinești responsabilitățile și obligațiile față de Dumnezeu; în schimb, acționezi pentru binele tău. Ce înseamnă «pentru binele tău»? Mai precis, înseamnă pentru binele Satanei. Prin urmare, în final, Dumnezeu va spune: «Plecați de la Mine, voi, cei ce săvârșiți fărădelegea!» În ochii lui Dumnezeu, acțiunile tale nu vor fi văzute ca fapte bune, vor fi considerate fapte rele. Nu numai că nu vor obține aprobarea lui Dumnezeu – vor fi condamnate. Ce speră să câștige cineva dintr-o astfel de credință în Dumnezeu? Oare, până la urmă, nu-i așa că o astfel de credință nu va da niciun rezultat?” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firii corupte”). „Dacă nu-ți îndeplinești bine datoria, ci mereu încerci să te faci remarcat și să concurezi pentru statut, să ieși în evidență și să strălucești, luptând pentru reputația și interesele tale, atunci, în timp ce trăiești în această stare, nu ești oare doar un muncitor? Poți munci dacă vrei, dar este posibil să fii dezvăluit înainte de a-ți fi încheiat munca. Când oamenii sunt dezvăluiți, vine ziua în care vor fi condamnați și eliminați. Poate fi schimbat acest final? Nu este ușor; poate că Dumnezeu le-a stabilit deja finalul, caz în care aceștia sunt în pericol. De obicei, oamenii săvârșesc fărădelegi, dezvăluie firi corupte și fac câteva greșeli mici sau își îndeplinesc dorințele egoiste, vorbesc cu motive ascunse și sunt înșelători, dar atât timp cât nu perturbă sau nu tulbură lucrarea bisericii, nu încurcă grav lucrurile, nu ofensează firea lui Dumnezeu sau nu provoacă rezultate nefaste în mod vădit, atunci vor mai avea o șansă să se căiască. Dar dacă săvârșesc un mare rău sau provoacă o mare catastrofă, se mai pot ei răscumpăra? Este foarte periculos pentru o persoană care crede în Dumnezeu și îndeplinește o datorie să ajungă în acest punct” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firii corupte”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am dobândit o înțelegere mai clară a problemelor mele. Aparent, îmi îndeplineam îndatoririle și plăteam un preț și, de asemenea, voiam să fac repede mai multe videoclipuri. Dar intențiile și motivele mele nu au fost să practic adevărul și să-L mulțumesc pe Dumnezeu; au fost să-mi păstrez mândria și statutul propriu, să câștig admirația celorlalți și aprobarea supraveghetorului. Prin urmare, în ceea ce privește sarcinile care mă puteau face să fiu îndrăzneț și să dau rezultatele pe care le putea vedea supraveghetorul, am depus mult efort pentru acestea. Totuși, când era vorba de sarcini în care nu puteam să ies în evidență, chiar dacă erau cruciale și importante pentru biserică, am fost reticent să le fac și, chiar dacă le-am făcut, a fost într-o manieră superficială. În îndeplinirea îndatoririlor mele, m-am gândit doar la felul în care mă priveau alții și am căutat doar să mulțumesc oamenii și să le dau socoteală pentru mine. Nu mi-a păsat dacă lucrarea bisericii era întârziată. Nu îmi făceam datoria unei ființe create, ci îmi desfășuram propria întreprindere. Esența modului în care îmi făceam datoria a fost de fapt să fac răul! În acest moment, mi-a devenit și mai clar că motivul pentru care făcusem recent atât de multe greșeli în îndatoririle mele a fost că atitudinea mea față de propria-mi datorie era detestabilă pentru Dumnezeu, iar Duhul Sfânt nu lucra în mine, făcându-mi mintea să devină confuză și nu puteam să-mi dau seama de probleme. Nici măcar nu puteam înțelege pe deplin sugestiile fraților și surorilor. M-am comportat ca un mare nesăbuit, insensibil și prost, cu o inimă întunecată și pierdută, susținut doar de entuziasm și voința de a continua să lucrez. Din cauză că videoclipurile pe care le-am realizat au trebuit să fie refăcute în mod constant, frații și surorile au fost nevoiți să-și lase lucrarea și să petreacă mult timp ajutându-mă. Nu numai că nu am reușit să-mi fac datoria, dar i-am făcut să-și piardă și timpul. Drept urmare, am întârziat imperceptibil progresul lucrării. Mai mult, atunci când am revizuit videoclipul la care sora lucrase atât de mult, din cauza iresponsabilității mele, nu numai că nu am reușit să fac revizuiri adecvate, dar am creat și mai multe probleme decât înainte. Lucrarea mea a fost contraproductivă! Obișnuiam să cred că numai antihriștii și oamenii răi comit fapte rele și perturbă și tulbură lucrarea bisericii și că nu mă voi comporta niciodată ca ei. Dar acum s-a dovedit că acestea erau doar propriile mele noțiuni și închipuiri. Când am urmărit faima, statutul și interesele personale în îndatoririle mele, nu m-am putut abține să nu perturb lucrarea bisericii și să nu ajung să fac răul. Numai urmărind adevărul și îndreptând firile corupte pot obține rezultate în îndatoririle mele. Așadar, m-am rugat lui Dumnezeu să mă îndrume în înlăturarea firilor mele corupte.

Mai târziu, am citit un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu și am găsit calea de a practica. Dumnezeu spune: „Cei care sunt capabili să pună adevărul în practică pot accepta cercetarea lui Dumnezeu în lucrurile pe care le fac. Când accepți cercetarea lui Dumnezeu, inima ta va fi îndreptată. Dacă faci mereu lucrurile doar ca să le vadă ceilalți și vrei să câștigi mereu lauda și admirația celorlalți și nu accepți cercetarea lui Dumnezeu, atunci mai este Dumnezeu în inima ta? Astfel de oameni nu au inimi cu frică de Dumnezeu. Nu face mereu lucrurile de dragul tău și nu lua constant în considerare propriile interese; nu ține cont de interesele omului și nu te gândi la mândria, reputația și statutul tău. Mai întâi trebuie să te gândești la interesele casei lui Dumnezeu și să faci din ele prioritatea ta. S-ar cuveni să ții seama de intențiile lui Dumnezeu și să începi prin a contempla dacă au fost sau nu impurități în îndeplinirea datoriei tale, dacă ai fost loial, ți-ai îndeplinit responsabilitățile și dacă ai dat totul pentru asta, precum și dacă te-ai gândit sau nu din inimă la datoria ta și la lucrarea bisericii. Trebuie să te gândești la aceste lucruri. Dacă te gândești la ele frecvent și le înțelegi, îți va fi mai ușor să-ți îndeplinești bine datoria” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firii corupte”). Din acest pasaj al cuvintelor lui Dumnezeu, am conștientizat că este esențial să practicăm adevărul și să acceptăm scrutarea lui Dumnezeu atunci când ne îndeplinim îndatoririle. Când ne confruntăm cu situații care implică interese personale, ar trebui să ne răzvrătim în mod conștient împotriva propriilor noastre gânduri și să nu luăm în considerare mândria și statutul nostru. În schimb, ar trebui să ne rugăm lui Dumnezeu și să ne gândim cum să acționăm într-un mod care să-L mulțumească pe Dumnezeu și să beneficieze lucrării bisericii. Atunci ar trebui să căutăm adevărurile-principii, să le practicăm și să le pătrundem. Îmi amintesc că, atunci când am început să-mi îndeplinesc îndatoririle, nu am putut să înțeleg principiile, dar prin luminarea și îndrumarea lui Dumnezeu, precum și prin ajutorul și îndrumarea practică a fraților și surorilor mele, am ajuns treptat să înțeleg câteva dintre principiile și abilitățile legate de realizarea videoclipurilor. Aceasta a fost toată dragostea lui Dumnezeu. Acum, unii frați și surori tocmai începuseră să practice îndeplinirea îndatoririlor și încă nu înțeleseseră principiile. Ar fi trebuit să iau în considerare intențiile lui Dumnezeu și să îi învăț tot ce am înțeles și dobândit. Aceasta era responsabilitatea de bază pe care ar fi trebuit să o îndeplinesc. Mai mult decât atât, odată ce au ajuns să înțeleagă principiile și au început să obțină rezultate în îndatoririle lor, eficiența generală a lucrării bisericii s-ar fi îmbunătățit, iar acest lucru era mult mai valoros și mai eficient decât să-mi fac doar propria lucrare. Supraveghetorul care mi-a atribuit sarcina de a cultiva frați și surori pentru a învăța abilități de specialitate s-a bazat și pe o evaluare a situației îndatoririlor mele. Făceam această datorie de mai mult timp și eram relativ familiarizat cu procesul de lucru și cu abilitățile, așa că, deși mă descurcam bine în propria mea lucrare, nu ar fi fost o problemă pentru mine să coordonez și să programez ceva timp pentru a-i ajuta pe frați și surori să rezolve problemele din lucrarea lor. Mai mult decât atât, în timpul cooperării mele, dacă eu constatam cu adevărat că nu pot face lucrarea din cauza capacității insuficiente de lucru sau a calibrului, ducând la întârzieri sau la un impact asupra lucrării mele, puteam raporta sincer acest lucru supraveghetorului, permițându-i acestuia să facă ajustări rezonabile în funcție de nevoile lucrării. Dar eram prea egoist și detestabil, nu voiam să petrec timp cu lucrarea altora, așa că m-am împotrivit mereu, nedorind să cooperez în mod corespunzător, întârziind astfel lucrarea. Conștientizând asta, mi-am îndreptat mentalitatea și am analizat anticipativ problemele din lucrarea fiecăruia și am căutat soluții împreună atunci când ne-am confruntat cu dificultăți.

Odată, un frate a întâmpinat unele dificultăți când a făcut un videoclip și mi-a cerut ajutorul. Dar și eu aveam o lucrare în curs, așa că am început să mă simt contrariat, gândindu-mă: „Videoclipul fratelui este urgent și știu că ar trebui să-l ajut mai întâi să-l termine, dar producția implicată în videoclipul său este cu adevărat complicată și va necesita mult timp și efort. Chiar dacă videoclipul său iese foarte bine, nimeni nu va ști că l-am ajutat să-l facă și îmi va întârzia lucrarea.” Atunci mi-am dat seama că mă gândeam din nou la propriile mele interese. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu și m-am răzvrătit împotriva mea. Întrucât videoclipul fratelui era urgent, a trebuit să-l prioritizez și să-l ajut mai întâi să o finalizeze. Având în vedere acest lucru, am lăsat deoparte lucrarea mea și l-am ajutat pe frate cu videoclipul său. Practicând astfel, m-am simțit ușurat în inima mea. De fapt, în timp ce îi cultivam pe alții, și eu aveam mult de câștigat. Deși îmi făceam această datorie de mai mult timp, încă aveam doar o înțelegere superficială a multor adevăruri-principii și, de multe ori, aplicam regulile fără flexibilitate, iar când alții întâmpinau probleme în lucrarea lor și căutau ajutorul meu, de multe ori nu le puteam desluși pentru a oferi o soluție. Rugându-mă lui Dumnezeu și împărtășind și explorând aceste probleme cu frații și surorile, am dobândit, pe neștiute, o înțelegere din ce în ce mai clară și mai profundă a anumitor principii, iar abilitățile mele de a realiza videoclipuri s-au îmbunătățit. Înainte, îmi târam mereu picioarele când îmi îndeplineam îndatoririle, fără nicio dorință de a progresa. Nu am acordat suficientă atenție rezumării abaterilor din lucrare și căutării principiilor pentru a le îndrepta. Prin rânduiala supraveghetorului ca eu să-i cultiv pe frați și surori în abilitățile lor, am început să caut și să mă gândesc în mod constant la cum să-i ajut să rezolve problemele. De asemenea, mi-am însușit sentimentul poverii în îndeplinirea îndatoririlor mele, renunțând la atitudinea de a fi mulțumit de starea lucrurilor și de a nu râvni la performanță. Tocmai făcând această datorie am obținut aceste realizări și am avut unele câștiguri. Mulțumesc lui Dumnezeu!