de Harry, Spania

Acum câțiva ani, conducătorii bisericii au stabilit ca eu să realizez materiale video. Au spus și că, la acea vreme, nu erau suficiente persoane care să realizeze astfel de materiale, așa că eu urma să fiu principalul responsabil de această lucrare. Când am auzit asta, am fost nespus de bucuros și m-am gândit: „Conducătorii par să aibă o părere foarte bună despre mine. Dacă fac o treabă bună cu materialele video, cu siguranță și frații, și surorile mă vor aprecia.” Prin urmare, am fost imediat de acord. După o vreme, pentru că am realizat destul de multe materiale video, frații și surorile m-au admirat cu toții. Eram adesea foarte fericit că puteam să îndeplinesc această datorie și mă simțeam ca și cum aș fi fost o persoană talentată rară în rândurile bisericii. Cu toate că eram foarte ocupat, că trebuia să stau până noaptea târziu în fiecare zi și că datoria în sine era destul de plictisitoare, mă simțeam fericit și nu eram obosit deloc.

Puțin mai târziu, conducătorii au aranjat ca fratele Zachary să vină să învețe de la mine tehnicile de realizare a materialelor video. Am văzut că el era ager la minte și că învăța repede și l-am și auzit pe fratele Jonathan, care ne-a însoțit la adunare, spunând că Zachary avea calibru bun, ceea ce m-a făcut să mă simt oarecum inconfortabil și să mă gândesc: „Zachary învață așa de repede! Dacă mă depășește, nu mă va eclipsa? Dacă ajunge mai priceput decât mine și toată lumea îl laudă, cu mine cum rămâne? Va trebui să țin pentru mine o parte din ceea ce mă pricep să fac, nu-l pot învăța tot ce știu, altfel, «învățăcelul» va lua hrana de la gura «învățătorului».” Ca să-l împiedic pe Zachary să învețe prea repede, am început prin a-i arăta cum realizam eu materialele video, dar nu i-am vorbit și despre detaliile și aspectele esențiale ale procesului. Câteva zile mai târziu, l-am pus să se uite la câteva tutoriale relevante și apoi l-am lăsat să se chinuie să exerseze de unul singur. I-am spus că așa învățasem și eu și că va putea realiza materiale video doar dacă exersa cum trebuie. Mi-a urmat instrucțiunile și și-a petrecut zilele chinuindu-se să exerseze de unul singur. De fapt, nu intenționasem niciodată să-l învăț cum să realizeze materiale video. Chiar m-am gândit: „N-o să te învăț nicio tehnică, n-ai decât să urmărești singur niște tutoriale. Dacă n-o să poți învăța nimic și n-o să fii capabil să faci nimic, până la urmă, conducătorii te vor trimite de aici, cu siguranță.”

A mai trecut ceva timp și Zachary tot nu reușea să realizeze materiale video de unul singur pentru că progresa atât de lent și a început să se simtă foarte negativ. Când am văzut asta, m-am bucurat pe ascuns și m-am gândit: „Ce bine că nu ești în stare să înveți nimic! Când conducătorii o să vadă asta, o să aranjeze să te ocupi de altă datorie, iar eu nu voi mai trebui să-mi fac griji că cineva va ajunge mai bun decât mine.” Dar apoi m-am gândit: „Sunt câteva zile de când Zachary se simte negativ. Dacă nu-l ajut, va spune că nu am o umanitate bună și că nu dau dovadă de compasiune?” Ca să-l împiedic să creadă că-l trăgeam înapoi intenționat și că dinadins nu-l învățam nicio tehnică, am venit la el și m-am prefăcut că-l consolez, spunând: „Frate, nu-ți face griji, ai răbdare. Durează o vreme până înveți tehnicile astea. Când am început, și eu a trebuit să mă uit la o grămadă de tutoriale. Mai sunt multe materiale video de realizat. Dacă exersezi mai mult, sigur o să reușești să realizezi singur materiale video.” Din exterior părea că îmi pasă de Zachary, dar, pe la spatele lui, îi vorbeam lui Jonathan despre toate micile lui defecte, făcându-l pe Jonathan să dezvolte antipatie față de el și să mi se alăture pentru a-l exclude și a-l izola. Am crezut că, atât timp cât Zachary era ignorat de toată lumea, nu va fi în stare să continue și că va cere el însuși să plece și că, astfel, nu va trebui să împart vreo datorie cu el. Dar Zachary nu a spus niciodată că voia să plece și atitudinea mea față de el a devenit din ce în ce mai răuvoitoare. De cele mai multe ori, nici nu voiam să-i adresez vreun cuvânt. Mai târziu, Jonathan a văzut că problemele mele erau foarte grave, așa că a avut părtășie cu mine și m-a rugat să cooperez armonios cu Zachary. Am simțit și eu că exagerasem într-o oarecare măsură și m-am simțit oarecum vinovat. Am simțit că nu ar trebui să-l tratez pe Zachary așa cum o făceam, dar încă îmi era teamă că ar fi devenit mai bun decât mine dacă ar fi dobândit niște competențe, așa că în continuare n-am fost dispus să-l învăț. Mai târziu, pentru că Zachary tot nu reușea să realizeze materiale video de unul singur, conducătorii au aranjat ca el să plece și să facă o altă datorie. Odată ce Zachary a plecat, nu m-am simțit chiar atât de fericit pe cât mă așteptam. În schimb, m-am simțit inconfortabil într-un mod pe care nu prea îl puteam descrie. Nu puteam simți prezența lui Dumnezeu, inima îmi era plină de întuneric și mă simțeam de parcă aș fi trăit în confuzie. Nu aveam nicio idee bună când realizam materiale video și m-am trezit blocat până și de problemele simple, ceea ce a însemnat că materialele mele video trebuiau adesea refăcute. Mă simțeam sufocat și îndurerat și nu mai eram chiar atât de motivat să-mi fac datoria precum fusesem. Mai târziu, mi-am căutat frații și surorile și le-am povestit despre starea mea. Mi-au spus că am acordat prea multă importanță reputației și statutului, că aveam o fire arogantă și că nu aveam o umanitate bună. A fost foarte deranjant să aud asta, dar, în sfârșit, am început să reflectez asupra mea. Chiar că depășisem măsura cu felul în care îl tratasem pe Zachary și asta nu era ceva ce ar fi făcut o persoană care credea în Dumnezeu. Am fost de-a dreptul lipsit de umanitate!

În acel moment, am început să citesc cuvântul lui Dumnezeu care expune acest aspect al stărilor oamenilor. Într-o zi, am citit cuvântul lui Dumnezeu care spunea: „Unii oameni se tem întotdeauna că alții sunt mai buni decât ei sau deasupra lor, că alți oameni vor fi recunoscuți, în timp ce ei sunt trecuți cu vederea, iar asta îi determină să-i atace și să-i excludă pe ceilalți. Nu este un caz de invidie față de persoanele talentate? Nu este un lucru egoist și detestabil? Ce tip de fire este aceasta? Este o fire feroce. Cei care se gândesc doar la propriile interese, care își satisfac doar propriile dorințe egoiste, fără să se gândească la alții sau să țină cont de interesele casei lui Dumnezeu au o fire rea, iar Dumnezeu nu îi place” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firilor corupte”). „Fiecare dintre voi s-a ridicat până la culmile mulțimilor; v-ați înălțat pentru a fi strămoșii mulțimilor. Sunteți extrem de arbitrari și faceți prăpăd printre toți viermii, căutând un loc tihnit și vă închipuiți, în mod nerealist, că îi veți devora pe viermii mai mici decât voi. Sunteți răuvoitori și perfizi în inimile voastre, depășind până și fantomele care s-au scufundat pe fundul mării. Locuiți pe fundul bălegarului, tulburând viermii de sus până jos, până când nu mai au pace, luptându-vă unii cu alții o vreme și apoi calmându-vă. Nu vă cunoașteți locul, dar tot vă mai luptați unul cu celălalt în bălegar. Ce puteți câștiga din această luptă? Dacă ați avea cu adevărat inimi cu frică de Mine, cum ați putea să concurați unul cu altul pe la spatele Meu? Oricât de înalt este statutul tău, nu ești oare tot un mic vierme împuțit din balegă? Vor putea să-ți crească aripi și să devii un porumbel în cer?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Când frunzele care cad se vor reîntoarce la rădăcinile lor, vei regreta tot răul pe care l-ai făcut”). Fiecare dintre cuvintele de judecată ale lui Dumnezeu mi-a străpuns inima, mai ales când am citit cuvântul lui Dumnezeu care spunea: „a fi invidioși pe persoanele talentate”, „arbitrari” și „răuvoitori și perfizi în inimile voastre”, am simțit că Dumnezeu era cu adevărat în fața mea, dându-mă în vileag. Văzusem că Zachary era ager la minte și că învăța repede și mă îngrijorasem că va ajunge mai bun decât mine și că apoi îmi va lua locul, după ce dobândea toate competențele acelea. Ca să-mi protejez statutul, nu numai că am refuzat să-l învăț, dar l-am și tras înapoi intenționat, l-am împiedicat să învețe și am încercat să-l conving și pe Jonathan să-l excludă și să-l izoleze, ca să i se pară că datoria era prea grea și să vrea să plece. Îl tratasem pe fratele meu ca pe un dușman ca să-mi protejez reputația și statutul. Văzând cum faptul că l-am exclus l-a făcut pe fratele meu să devină negativ, până în punctul în care nu a mai vrut să învețe, nu doar că nu am reflectat asupra mea, dar, în schimb, am fost fericit. Chiar am sperat să plece în curând. Jonathan mi-a arătat care era problema mea, dar pentru că eram atât de intransigent și acordam atât de multă importanță propriului meu statut, nu am reflectat niciodată cu adevărat asupra mea. Drept urmare, Zachary nu a reușit să realizeze materiale video de unul singur și a fost realocat la o altă datorie. Am fost de-a dreptul egoist, detestabil și răuvoitor!

Mai târziu, am citit cuvântul lui Dumnezeu care spune: „Antihriștii își însușesc totul din casa lui Dumnezeu și proprietatea bisericii, și tratează aceste lucruri ca fiind proprietăți personale care trebuie să fie plasate sub controlul lor și nu permit nimănui altcuiva să intervină în asta. Singurele lucruri la care se gândesc atunci când fac lucrarea bisericii sunt propriile interese, propriul statut și propria mândrie. Ei nu permit nimănui să le prejudicieze interesele, cu atât mai puțin permit cuiva de calibru sau oricui este capabil să vorbească despre mărturia sa bazată pe experiență să le amenințe reputația și statutul. […] Când cineva iese în față și face un pic de lucrare sau când cineva este capabil să vorbească despre o mărturie adevărată bazată pe experiență și aleșii lui Dumnezeu au parte de beneficii, edificare și sprijin, iar aceasta câștigă multe laude din partea tuturor, invidia și ura cresc în inimile antihriștilor, iar ei exclud și suprimă acea persoană. Nu permit, în niciun caz, unor asemenea oameni să-și asume vreo lucrare, pentru a-i împiedica să le amenințe statutul. […] Antihriștii gândesc în sinea lor: «Nici vorbă să suport așa ceva. Vrei să ai un rol în domeniul meu, să concurezi cu mine. Este imposibil; nici să nu te gândești la asta. Ești mai educat decât mine, te exprimi mai clar decât mine, ești mai popular decât mine și urmărești adevărul mai sârguincios decât mine. Dacă aș coopera cu tine și tu mi-ai fura strălucirea, ce aș face eu atunci?» Iau ei în considerare interesele casei lui Dumnezeu? Nu” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”]. Cuvântul lui Dumnezeu dă în vileag faptul că, pentru a obține un statut și a-i face pe ceilalți să-i respecte, antihriștii se folosesc de orice mijloace au la dispoziție ca să suprime și să excludă pe oricine în stare să le amenințe statutul și că nu au niciun fel de considerație față de lucrarea bisericii. Am văzut că acțiunile mele erau acțiunile unui antihrist și că îmi făceam datoria doar ca să câștig admirația celorlalți. Mi-era teamă că Zachary mă va depăși și că-mi va lua locul odată ce dobândea niște competențe, așa că nu l-am învățat, iar, pe la spate, l-am judecat și l-am izolat. Am considerat lucrarea bisericii propria mea afacere. Voiam să fac ce-mi plăcea, să acționez fără rețineri și să mă folosesc de toate mijloacele disponibile ca să atac și să exclud pe oricine ar fi putut reprezenta o amenințare pentru statutul meu. Nu luam deloc în considerare interesele bisericii. Dorința mea de a avea un statut mi s-a urcat la cap și mi-am pierdut complet uzul rațiunii! Acum este un moment crucial pentru a răspândi Evanghelia Împărăției. Avem nevoie să realizăm mai multe materiale video ca să aducem mărturie pentru apariția și lucrarea lui Dumnezeu. Dacă l-aș fi învățat pe Zachary tot ce știam, talentele lui s-ar fi făcut remarcate și, dacă am fi putut lucra împreună în armonie, viteza cu care realizam materiale video ar fi crescut și am fi putut contribui prin eforturile noastre smerite la răspândirea Evangheliei Împărăției, îndeplinindu-ne astfel responsabilitățile și datoriile. Însă eu nu mă gândisem decât că un partener ar fi reprezentat o amenințare pentru statutul meu. Nu mi-a păsat decât de propria reputație și de propriul statut și nu am luat în considerare intenția lui Dumnezeu sau cum va fi afectată lucrarea bisericii și nici sentimentele fratelui meu. Am preferat să amân datoriile decât să permit ca statutul să-mi fie afectat. Am fost de-a dreptul egoist și lipsit de umanitate! Eram dispus să fac orice pentru a-mi proteja reputația și statutul, chiar și cu prețul sacrificării intereselor bisericii. Urmam calea unui antihrist!

Într-o zi, în timpul devoțiunii mele spirituale, am citit mai mult din cuvântul lui Dumnezeu: „Nimic nu detestă Dumnezeu mai mult decât atunci când oamenii urmăresc statutul, întrucât urmărirea statutului este o fire satanică; este o cale greșită, se naște din corupția Satanei, e ceva condamnat de Dumnezeu și este chiar lucrul pe care Dumnezeu îl va judeca și-l va înlătura. Nimic nu detestă mai mult Dumnezeu decât atunci când oamenii urmăresc statutul și, cu toate astea, tu tot concurezi cu încăpățânare pentru statut, îl prețuiești și-l protejezi în mod constant, încercând mereu să ți-l însușești. Nu există un oarecare caracter de împotrivire față de Dumnezeu în toate acestea? Statutul nu este poruncit de Dumnezeu pentru oameni; Dumnezeu le oferă oamenilor adevărul, calea și viața astfel încât, în cele din urmă, îi face să devină ființe create care corespund standardului, niște ființe create mărunte și insignifiante – nu cineva care are statut și prestigiu și este venerat de mii de oameni. Așadar, indiferent din ce perspectivă este privită, căutarea statutului este o cale care duce la pieire. Indiferent cât de rezonabilă este scuza ta pentru a urmări statutul, această cale este totuși cea greșită și nu este aprobată de Dumnezeu. Indiferent cât de mult încerci sau cât de mare este prețul pe care îl plătești, dacă îți dorești statut, Dumnezeu nu ți-l va da; dacă Dumnezeu nu ți-l dă, vei eșua în lupta de a-l obține, iar dacă lupți în continuare, va exista un singur final: vei fi dezvăluit și eliminat – vei fi pe o cale care duce la pieire” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”]. Citind cuvintele aspre ale lui Dumnezeu, mi-am dat seama că firea dreaptă a lui Dumnezeu nu acceptă nicio ofensă și, când m-am gândit la ceea ce făcusem, m-a cuprins teama. Faptul că eu urmăream statutul era urât și detestat de Dumnezeu și era calea care ducea către o moarte sigură! Dacă biserica nu mi-ar fi oferit șansa de a exersa realizarea de materiale video și dacă Dumnezeu nu m-ar fi călăuzit, cum aș fi putut dobândi toate aceste competențe? Biserica aranjase ca eu să-l învăț pe Zachary și ar fi trebuit să-l învăț tot ce știam și să cooperez cu el ca să-mi îndeplinesc datoria bine. Doar asta ar fi fost în acord cu intenția lui Dumnezeu. Dumnezeu sperase că eu voi fi capabil să urmăresc adevărul în vreme ce-mi făceam datoria, că voi fi în stare să mă eliberez de firile mele corupte și că voi fi capabil să îndeplinesc datoria ce-mi fusese încredințată pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Asta era singura cale corectă și ce ar fi trebuit să urmăresc în credința mea în Dumnezeu. Dar eu nu urmărisem adevărul în credința mea. În schimb, mă ghidasem după otrăvuri satanice precum „Poate exista un singur mascul alfa” și „Odată ce profesorul îl învață pe elev tot ce știe, profesorul își va pierde mijloacele de trai” pentru a-mi trăi viața. Mi-am considerat competențele o proprietate privată și nu am fost dispus să le împărtășesc cu alți frați și surori, de teamă să nu ajungă mai buni decât mine și să nu-mi pierd apoi statutul și admirația celorlalți. I-am exclus și i-am tras înapoi pe ceilalți pentru a-mi stabiliza statutul. Am fost de-a dreptul lipsit de conștiință și de rațiune! M-am gândit la toți antihriștii care fuseseră excluși din biserică. Cu toții au vrut să aibă putere exclusivă în rândurile bisericii și, ca să-și protejeze statutul, erau dispuși să atace și să excludă pe oricine considerau o amenințare pentru statutul lor. Indiferent cât de mult rău le făceau celorlalți sau cât de mult tulburau și distrugeau lucrarea bisericii, nu le-a păsat câtuși de puțin. Într-un final, din cauza tuturor relelor pe care le comiseseră, au fost eliminați de Dumnezeu. Am văzut că firea pe care o dezvăluiau acțiunile mele nu era diferită de cea a unui antihrist; era egoistă și răuvoitoare și urâtă și detestată de Dumnezeu. Gândul acesta m-a înspăimântat de-a binelea și m-a umplut de vinovăție și de remușcări. Am căzut înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat: „O, Dumnezeule, am greșit; am fost orbit de statut, mi-am pierdut uzul rațiunii și i-am făcut rău fratelui meu. Dumnezeule, nu ar fi trebuit să fac asta și sunt dispus să mă căiesc. Dacă mai fac așa ceva, Te rog să mă disciplinezi!”

Mai târziu, conducătorii au aranjat ca alți doi frați să vină și să coopereze cu mine. M-au rugat să-i învăț și au spus că realizarea de materiale video ar fi mers mai repede așa și că mi-ar fi de ajutor să preia alții o parte din sarcinile mele. Auzind asta, m-am gândit: „Așadar aranjează ca doi oameni să vină și să învețe în același timp; dacă-i învăț tot ce știu, nu vor ajunge curând mai buni decât mine?” Am fost oarecum îngrijorat și reticent, dar, ca să nu mă fac de rușine, n-am avut încotro decât să fiu de acord să-i învăț pe cei doi frați. Însă în timp ce-i învățam, tot nu eram dispus să le împărtășesc aspectele-cheie, esențiale, pe care reușisem să le stăpânesc. Tot voiam să ascund lucruri și să-i învăț doar tehnicile de bază. Dar când m-am gândit la ce voiam să fac, m-am simțit nelalocul meu și că ceea ce făceam era egoist, detestabil și lipsit de umanitate. Mai târziu, am citit cuvântul lui Dumnezeu: „Non-credincioșii au un tip de fire coruptă. Când îi învață pe alții cunoștințe profesionale dintr-un anumit domeniu sau o aptitudine, se gândesc: «„Odată ce profesorul îl învață pe elev tot ce știe, profesorul își va pierde mijloacele de trai.” Dacă eu îi învăț pe ceilalți tot ce știu, nimeni nu mă va mai privi cu admirație, nu mă va mai respecta și îmi voi pierde statutul de învățător. Nu permit așa ceva. Nu-i pot învăța tot ce știu, trebuie să păstrez câteva dintre cele mai importante lucruri în mânecă, astfel, oamenii mă vor respecta și mă vor stima, iar eu pot arăta că sunt superior altora.» Ce fel de fire este aceasta? Este înșelătorie. Când îi învățați pe alții sau le împărtășiți ceva ce ați învățat, ce atitudine ar trebui să aveți? (Ar trebui să nu precupețim niciun efort și să nu ținem nimic doar pentru noi.) Cum nu țineți nimic doar pentru voi? Dacă spui: «Nu țin doar pentru mine nimic din ce am învățat și nu am nicio problemă să vă spun tuturor ce am învățat. Oricum am un calibru mai bun decât voi și pot înțelege lucruri mai avansate» – și acest lucru înseamnă tot că ții ceva doar pentru tine și că totul este foarte calculat. Sau dacă spui: «Vă voi învăța toate lucrurile de bază pe care le-am învățat și eu, nu e mare lucru. Mai am și alte lucruri mai avansate în repertoriul meu și, chiar dacă învățați toate astea, tot nu veți fi la fel de avansați ca mine» – și asta înseamnă să ții ceva doar pentru tine. Dacă o persoană este prea egoistă, va fi lipsită de binecuvântarea lui Dumnezeu. Oamenii ar trebui să învețe să țină cont de intențiile lui Dumnezeu. Tu trebuie să contribui în casa lui Dumnezeu cu lucrurile esențiale și cele mai importante pe care le-ai înțeles, astfel ca aleșii lui Dumnezeu să poată să le învețe și să le stăpânească – acest lucru este binecuvântat de Dumnezeu și El îți va dărui apoi și mai multe lucruri. Aceasta este semnificația zicalei: «Este mai ferice să dai decât să primești.» Dacă îți pui în joc toate darurile și punctele forte în datoria ta și îți îndeplinești bine datoria, astfel încât toată lumea să beneficieze de pe urma ei, acest lucru este avantajos pentru lucrarea bisericii și Dumnezeu îl va aproba. Dacă ții doar pentru tine darurile și punctele forte, folosind doar puțin din ele și crezând că te descurci destul de bine, acest lucru nu va fi suficient; a-ți face datoria în acest fel nu poate duce la rezultate bune. Trebuie să ai părtășie despre tot ce înțelegi și deslușești, abia atunci toată lumea poate beneficia și se pot obține rezultate mai bune. Să presupunem că vorbești doar în termeni generali și nu explici detaliile, păstrând lucrurile importante ascunse în inima ta, dar totuși te gândești în sinea ta: «În orice caz, ți-am spus. Dacă nu ai priceput este pentru că al tău calibru este slab, nu este vina mea.» O astfel de intenție conține înșelătorie, nu-i așa? Nu este egoistă și detestabilă? De ce nu-i poți învăța pe alții tot ce ai în inima ta și tot ce înțelegi, în loc să ții ceva doar pentru tine? Aceasta este o problemă cu intențiile și cu firea ta. Când li se prezintă pentru prima dată un anumit aspect al cunoștințelor profesionale, majoritatea oamenilor pot înțelege doar sensul său literal; este nevoie de o perioadă de practică înainte ca punctele importante și esența să poată fi pricepute. Dacă ai stăpânit deja aceste lucruri, ar trebui să le spui direct; nu-i lăsa să o ia pe o cale atât de ocolită și să petreacă atât de mult timp bâjbâind. Aceasta este responsabilitatea ta; este ceea ce ar trebui să faci. Nu vei ține nimic doar pentru tine și nu vei nutri motive egoiste doar dacă le spui ce crezi tu că sunt punctele importante și esența. Când îi învățați pe alții abilități, comunicați cu ei despre o anumită profesie sau aveți părtășie cu ei despre dobândirea intrării în viață, dacă nu puteți rezolva firile corupte ale egoismului și josniciei, nu veți putea să vă îndepliniți bine îndatoririle, caz în care nu sunteți oameni care posedă umanitate, sau conștiință și rațiune, sau care practică adevărul. Trebuie să cauți adevărul ca să îți rezolvi firile corupte și să ajungi să fii lipsit de motive egoiste și să ții cont doar de intențiile lui Dumnezeu. Astfel, vei deține adevărul-realitate. Este prea obositor dacă nu urmărești adevărul și trăiești după firile satanice ca non-credincioșii. În lumea non-credincioasă, concurența este deosebit de acerbă în fiecare industrie. Odată ce oamenii învață o anumită abilitate tehnică sau profesională sau stăpânesc o anumită capacitate, sunt extrem de precauți în privința ei și nu o predau nimănui, temându-se că, odată ce o fac, își vor pierde mijloacele de trai. Pentru a-și proteja mijloacele de trai, trebuie, de asemenea, să fie constant vigilenți ca oamenii să nu le fure abilitățile. Chiar dacă învață un ucenic, trebuie să țină ceva doar pentru ei; ei nu transmit cele mai importante tehnici străinilor, ci doar propriilor copii și descendenți. Oamenii consideră tot felul de tehnici și abilități ca fiind mijloacele lor de trai, capitalul lor, însăși rădăcina supraviețuirii lor, care nu trebuie niciodată spuse altora. Dar tu crezi în Dumnezeu – dacă încă gândești în acest fel și acționezi în acest fel în casa lui Dumnezeu, nu există nimic care să te deosebească de un non-credincios. Dacă nu accepți deloc adevărul și continui să trăiești conform filosofiilor Satanei, atunci nu ești cineva care crede cu adevărat în Dumnezeu. Dacă ai mereu motive egoiste și uneltești în timp ce îți faci datoria, nu vei primi binecuvântarea lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). După ce am citit cuvântul lui Dumnezeu, mi-am dat seama că filosofia satanică transmisă de zicala „Odată ce profesorul îl învață pe elev tot ce știe, profesorul își va pierde mijloacele de trai” este o regulă după care trăiesc non-credincioșii și că este un mod egoist și detestabil de a acționa. Când frații și surorile îndeplinesc o datorie împreună, se bazează pe punctele forte ale fiecăruia pentru a compensa propriile slăbiciuni și cooperează pentru a îndeplini bine datoria. Ca o persoană care crede în Dumnezeu, ar trebui să mă comport și să acționez în concordanță cu cuvântul lui Dumnezeu. Nu mă puteam baza pe firea mea coruptă ca să fac după cum doream. Trebuia să le permit fraților și surorilor să studieze adecvat, să-i învăț aspectele-cheie, esențiale, ale realizării de materiale video și să nu ascund nicio informație. Trebuia să-i împiedic să o ia pe ocolite când învățau, ca să se poată apuca mai repede să realizeze materiale video. Acestea erau responsabilitățile și datoriile pe care trebuia să le îndeplinesc. Asta era intenția lui Dumnezeu. Dându-mi seama de aceste lucruri, când a venit momentul să-i învăț din nou pe frați, i-am învățat toate aspectele-cheie și esențiale pe care ajunsesem să le stăpânesc. După o vreme, au început să înregistreze unele progrese cu realizarea de materiale video. Pentru că acum mai erau doi oameni care să ajute, eficiența datoriei noastre a crescut. În plus, în timp ce-i învățam pe frați, și eu mi-am consolidat și perfecționat competențele. Am experimentat că doar renunțând la propria intenție egoistă și detestabilă, practicând adevărul, gândindu-mă cum să-mi fac datoria bine, cum să practic într-un mod care să aducă beneficii lucrării bisericii și cum să mă comport într-un mod care să-i ajute pe frații și pe surorile mele, simțeam ușurare și pace.

Privind înapoi, îmi dau seama că trăiam după otrăvuri satanice și că eram egoist și răuvoitor. Acțiunile și comportamentul meu nu erau benefice pentru frații și surorile mele sau pentru lucrarea bisericii, din contră, creau tulburări și erau distructive și răneau cu adevărat inima lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu mi-a permis să înțeleg oarecum cât de răuvoitor și de egoist eram și ce însemna umanitatea normală, ce ar trebui să urmărească oamenii care cred în Dumnezeu, cum ar trebui să se comporte și, în același timp, mi-a permis să înțeleg cu adevărat, într-o oarecare măsură, firea dreaptă a lui Dumnezeu. Cât timp am fost intransigent, răzvrătit și am trăit în firea mea coruptă, Dumnezeu Și-a ascuns chipul de mine, dar când m-am căit și am mărturisit în fața lui Dumnezeu și am practicat în concordanță cu cuvântul Său, El a început să lucreze din nou asupra mea și Și-a folosit cuvântul pentru a mă lumina și ilumina ca să mă cunosc pe mine însumi. Mi-am dat seama cât de reală și de practică este mântuirea lui Dumnezeu!