de Ye Qiu, China

În iunie 2022, am fost aleasă diacon de udare și îi udam pe nou-veniți împreună cu sora Cheng Lin. Dat fiind că tocmai acceptaseră lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu, noii credincioși încă aveau o mulțime de noțiuni religioase. Mă temeam că părtășia mea n-avea să fie clară și că problemele lor n-aveau să fie rezolvate, așa că, înainte de asta, i-am cerut conducătorului să mă ajute să găsesc câteva cuvinte ale lui Dumnezeu despre noțiunile lor. În ziua adunării, având părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu, pe care le pregătisem dinainte, referitoare la noțiunile noilor credincioși, noțiunile lor au fost clarificate. Când ne pregăteam să încheiem, Cheng Lin m-a întrebat: „Răspunsurile tale la întrebările nou-veniților au fost foarte detaliate azi. Ai avut părtășie cu conducătorul înainte?” Auzind asta, am avut tot felul de gânduri. De vreme ce eram nouă în datoria aceea, oare ea bănuia că prestația mea din ziua respectivă nu-mi reflecta adevăratul nivel? Dacă i-aș fi spus că preluasem de la conducător cea mai mare parte din părtășia mea, oare mai avea să mă admire? Nu cumva avea să creadă că aveam o capacitate de lucru slabă? M-am gândit că nu-i puteam spune adevărul. Așadar, am zis: „Nu.” Imediat ce am spus asta, am simțit că-mi trădasem conștiința. Era limpede că avusesem deja părtășie cu conducătorul despre asta, însă eu am privit-o în ochi și am zis nu. Oare nu mințeam cu bună știință? Dacă, într-o zi, venea conducătorul și Cheng Lin întreba despre asta, minciuna mea avea să fie descoperită. Ce umilință! Toți aveau să-mi spună că eram foarte înșelătoare. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă simțeam mai neliniștită. În noaptea aceea am dormit sporadic. A doua zi, m-am dus s-o caut pe Cheng Lin, pregătită să-mi dezgolesc sufletul și să fiu sinceră cu ea, dar cuvintele îmi ajungeau pe vârful limbii și nu le puteam rosti. Mă temeam că, dacă îi spun, Cheng Lin avea să mă desconsidere și să creadă că aveam o capacitate de lucru slabă, prea axată pe reputație și statut. Ar fi putut spune că eram într-adevăr vicleană de mințeam într-o chestiune atât de măruntă. După ce m-am gândit la asta, n-am spus nimic. Pe drum spre casă, m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „S-ar cuveni să știți că lui Dumnezeu Îi plac cei ce sunt onești” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Trei avertismente”). M-am simțit și mai vinovată. Nu puteam spune nici măcar un lucru sincer. Cum puteam fi un om onest, plăcut de Dumnezeu? Simțeam o mare greutate strivindu-mi inima. Mă simțeam îngrozitor. M-am întrebat: știu prea bine că Dumnezeu urăște mincinoșii înșelători, deci de ce e atât de greu să spun adevărul?

Reflectând, mi-am dat seama că nu mințisem despre un singur lucru. Eram adesea la fel și cu alte lucruri. Odată, conducătorul ne-a întrebat câți nou-veniți puteam uda lunar. Abia începusem datoria aceasta și nu-i înțelegeam pe deplin principiile, așa că nu puteam prelua prea mulți. Dar dacă spuneam adevărul, mi-era teamă că poate conducătorul ar spune că aveam lipsuri și nu eram în stare să îndeplinesc sarcina. Așadar, am umflat puțin numărul. Numărul meu era suficient de mare, dar tot nu mă simțeam împăcată. Îmi era teamă că, ulterior, ar fi foarte jenant dacă nu aș putea uda atât de mulți nou-veniți, întârziindu-le intrarea în viață. Dar deja îl spusesem și-mi era rușine să fiu sinceră cu conducătorul. Trebuia să strâng din dinți și să continui. Cu câteva zile înainte, conducătorul m-a întrebat cât durase să rezolv problema unui nou-venit. La început, nu înțelesesem pe deplin noțiunea nou-venitului, așa că avusesem părtășie de multe ori. Când conducătorul a întrebat despre asta, m-am temut că, dacă ziceam adevărul, avea să spună că-mi lipsea calibrul și că aveam o capacitate de lucru slabă, dat fiind că fusese nevoie de mai multe părtășii pentru a rezolva o problemă atât de măruntă. Ca să-mi protejez imaginea, am mințit și am spus că s-a rezolvat într-o singură părtășie. După aceea, n-am avut liniște, de teamă că-ntr-o zi aveam să fiu dezvăluită. Amintindu-mi de purtarea mea, am văzut că mințeam mult încercând să-mi protejez imaginea și să le fac oamenilor o impresie bună. Trăiam în întuneric și durere, atât de departe de standardele lui Dumnezeu cu privire la ce înseamnă să fii un om onest. M-am gândit cum frații și surorile practicau cu toții pentru a deveni oameni onești și a-și înlătura naturile înșelătoare. Unii chiar scriseseră articole cu mărturii bazate pe experiență. Însă, după ani de credință, eu încă mințeam atât de mult, fiind complet lipsită de onestitate. Continuând pe calea asta-n credință, Dumnezeu cu siguranță m-ar fi eliminat. Am spus repede o rugăciune: „Dumnezeule, cred în Tine de mulți ani. Chiar și acum, încă mint și înșel când e vorba de interesele mele. Asta Te dezgustă. Nu vreau să continui așa. Te rog să mă îndrumi ca să-mi rezolv problema mințitului.”

Am citit un pasaj în devoțiunea mea spirituală: „În viețile lor de zi cu zi, oamenii spun adesea lucruri fără noimă, minciuni și lucruri care sunt ignorante, nesăbuite și defensive. Cele mai multe dintre aceste lucruri sunt spuse de dragul vanității și al mândriei, pentru a le satisface orgoliul. Faptul că spun astfel de neadevăruri este o dezvăluire de firi corupte. Dacă rezolvi aceste elemente corupte, inima ta va fi purificată, iar tu vei deveni treptat mai pur și mai onest. De fapt, toți oamenii știu de ce mint. Doar de dragul câștigului personal, pentru vanitate și mândrie și pentru reputație și statut, ei încearcă să concureze cu alții și să se dea drept ceva ce nu sunt. Totuși, minciunile lor sunt, în cele din urmă, dezvăluite și expuse de alții, iar ei ajung să fie umiliți și să-și piardă demnitatea și integritatea. Toate acestea sunt provocate de un număr excesiv de minciuni. Minciunile tale sunt prea numeroase. Fiecare cuvânt pe care îl spui este întinat și fals și niciunul nu poate fi considerat adevărat sau onest. Chiar dacă simți că eviți să te faci de râs când spui minciuni, în adâncul sufletului, te simți rușinat. Conștiința te mustră și în sinea ta, simți dispreț și dezgust față de tine însuți, gândindu-te: «De ce duc o viață atât de jalnică? Oare este atât de dificil să spun adevărul? Oare trebuie să recurg la minciuni de dragul mândriei mele? De ce este viața mea atât de epuizantă?» Nu trebuie să duci o viață atât de epuizantă. Dacă poți practica onestitatea, vei fi capabil să duci o viață relaxată, liberă și degajată. Totuși, ai ales calea de a-ți menține mândria și vanitatea spunând minciuni. Prin urmare, ai o existență epuizantă și nefericită. Îți provoci singur toate aceste stări. Un om își poate menține mândria spunând minciuni, dar ce este acea mândrie? Este doar o iluzie și un lucru complet lipsit de valoare. Să spui minciuni înseamnă să-ți trădezi integritatea și demnitatea. Îi face pe oameni să-și piardă demnitatea și integritatea. Dumnezeu găsește acest lucru dezagreabil și detestabil. Merită? Nu. Este aceasta calea corectă? (Nu, nu este.) Oamenii care mint frecvent trăiesc conform firilor lor satanice; trăiesc sub controlul Satanei. Ei nu trăiesc în lumină și nici în prezența lui Dumnezeu. Te gândești tot timpul cum să minți și, după ce o faci, trebuie să te gândești cum să acoperi acea minciună. Iar când nu acoperi destul de bine minciuna, aceasta va fi expusă, iar tu va trebui să-ți frămânți creierul ca să născocești mai multe minciuni pentru a o repara. Nu este obositor să trăiești în felul acesta? Totul este prea epuizant. Și merită? Nu, chiar nu merită. Ce sens are să îți frămânți creierul ca să spui minciuni și apoi să le acoperi, totul de dragul mândriei, al vanității și al statutului? În final, reflectezi și îți spui: «Care este scopul? E prea epuizant să spun minciuni și să trebuiască să le acopăr. Nu va merge să mă port în felul acesta; ar fi mai ușor să devin pur și simplu o persoană onestă.» Vrei să devii o persoană onestă, dar nu poți renunța la mândria, vanitatea și interesele tale personale. Nu poți decât să recurgi la a spune minciuni, la a folosi neadevăruri pentru a păstra aceste lucruri. […] Dacă tu crezi că minciunile pot menține reputația, statutul, vanitatea și mândria pe care le dorești, te înșeli amarnic. De fapt, spunând minciuni, nu numai că nu reușești să-ți menții vanitatea și mândria, demnitatea și integritatea, dar, mai rău, pierzi ocazia de a practica adevărul și de a fi o persoană onestă. Chiar dacă reușești să-ți menții reputația, statutul, vanitatea și mândria în acel moment, ai lepădat adevărul și L-ai trădat pe Dumnezeu. Asta înseamnă că ai pierdut complet șansa ca El să te mântuiască și să te desăvârșească, lucru care reprezintă cea mai mare pierdere și un regret etern” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar fiind o persoană onestă poate cineva să trăiască adevărata asemănare umană”). Toate cuvintele lui Dumnezeu îmi descriau starea concretă. Mințeam și înșelam mereu ca să-mi protejez vanitatea și mândria. Mă prefăceam și era un mod epuizant de a trăi, care mă făcea să mă simt deprimată. Când am început să ud noi credincioși, Cheng Lin a văzut că părtășia mea era bună și m-a întrebat dacă avusesem părtășie cu conducătorul înainte. Era o întrebare absolut firească. Aș fi putut răspunde cu un simplu „da”. Însă îmi era teamă că avea să mă desconsidere dacă spuneam adevărul. Cu gândul la reputația mea, am spus o minciună cu bună știință. În plus, când conducătorul ne-a întrebat câți nou-veniți puteam uda, n-am răspuns pe baza staturii mele reale. Mă temeam că, dacă dădeam un număr mic, conducătorul avea să spună că aveam o capacitate de lucru insuficientă, așa că l-am umflat intenționat. Apoi m-am temut că n-aveam să fac față. Să-mi fac datoria în felul acesta era foarte stresant și epuizant. Făceam la fel și când udam noi credincioși. Înțelegând superficial adevărul, am avut nevoie de mai multe părtășii ca să rezolv problema nou-venitului. Însă mă gândeam la ce avea să creadă conducătorul despre mine, așa că am spus că am avut nevoie de o singură părtășie. Mințisem și înșelasem iar și iar ca să-mi protejez vanitatea și mândria, să primesc aprobarea celorlalți. Eram atât de vicleană și de ipocrită! Consideram că, dacă nu spuneam adevărul, ceilalți și conducătorul n-aveau să-mi știe adevăratul nivel de aptitudine și îmi puteam proteja imaginea. Dar Dumnezeu scrutează tot. Pot păcăli alți oameni, dar niciodată pe Dumnezeu. După o vreme, toți aveau să capete discernământ asupra mea. Aveau să vadă că-mi lipsea adevărul-realitate și că mințeam mereu. De fapt, m-am simțit groznic după ce-am mințit. Mă temeam de ziua în care minciuna mea avea să fie expusă, iar eu aveam să fiu văzută așa cum eram. Nu numai că aveam să fiu umilită, dar sigur aveam să pierd și încrederea celorlalți. Pe termen lung, am fost chinuită de griji și neliniște. Era epuizant. Eram în întuneric și durere. Mințind și înșelând continuu, fără să practic adevărul sau să fiu un om onest, nu numai că viața mea a suferit pierderi, dar trăiam și fără caracter și demnitate, lucru de care Dumnezeu este dezgustat și pe care îl urăște. M-am gândit la ce a spus Domnul Isus: „Vorbirea voastră să fie astfel: «Da» să fie «Da» și «Nu» să fie «Nu». Ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău” (Matei 5:37). „Voi sunteți de la tatăl vostru, diavolul, și vreți să îndepliniți dorințele tatălui vostru! El de la început a fost ucigaș și n-a stat în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, el vorbește din ale lui, pentru că este mincinos și tatăl minciunii!” (Ioan 8:44). Lui Dumnezeu îi plac oamenii onești și îi urăște pe cei înșelători. Ar fi trebuit să vorbesc și să acționez conform cuvintelor lui Dumnezeu, spunând lucrurilor pe nume. Da înseamnă da, nu înseamnă nu. Dar eu am mințit în repetate rânduri ca să-mi protejez imaginea. Prin ce sunt diferită de diavolul Satana? Diavolul minte mereu. Nu are niciodată nimic sincer de spus. Și eu mințisem mult până acum. Dacă nu mă pocăiam, cu siguranță Dumnezeu avea să mă elimine. Mi-am stors creierii ca să mint, să port măști, ca să-mi protejez imaginea și să mă bucur de niște câștiguri imediate. Dar, drept urmare, Dumnezeu a fost dezgustat, oamenii m-au respins, iar eu sufeream. Mă comportam prostește.

Am continuat să reflectez asupra mea, iar într-o zi am citit ceva în cuvintele lui Dumnezeu: „Când oamenii se dedau înșelătoriei, care este motivul lor ascuns? Ce scop încearcă ei să atingă? Fără excepție, este pentru a dobândi faimă, câștig și statut; pe scurt, este de dragul intereselor lor. Și ce stă la baza urmăririi intereselor personale? Este faptul că oamenii își văd interesele ca fiind mai importante decât orice altceva. Ei se dedau înșelătoriei pentru a trage foloase, dezvăluindu-și firea înșelătoare. Cum ar trebui rezolvată această problemă? Mai întâi trebuie să discerni și să știi ce sunt interesele personale, ce anume pot să le aducă ele oamenilor și care sunt consecințele urmăririi lor. Dacă nu poți vedea clar acest lucru, atunci să te lepezi de ele va fi mai ușor de zis, decât de făcut. Dacă oamenii nu înțeleg adevărul, atunci la nimic nu le este mai dificil de renunțat decât la propriile interese. Asta pentru că filosofiile lor de viață sunt: «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate» și «Oamenii mor pentru avere cum păsările mor pentru hrană.» În mod clar, ei trăiesc doar pentru propriile lor interese. Oamenii cred că dacă nu ar avea propriile interese sau dacă le-ar pierde, nu ar putea supraviețui, de parcă supraviețuirea lor ar depinde de ele. Așadar, majoritatea oamenilor sunt orbi la orice altceva în afară de propriile lor interese. Ei își văd interesele ca fiind mai presus de orice și trăiesc exclusiv pentru propriile lor interese. Nu vor ridica un deget dacă nu este ceva în beneficiul lor, iar a le cere să renunțe la propriile lor interese este ca și cum le-ai cere să renunțe la propriile lor vieți” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cunoașterea firii este temelia schimbării acesteia”). „Să presupunem că o persoană înșelătoare este conștientă că e vicleană, că îi place să mintă și nu-i place să spună adevărul și că ascunde mereu lucruri atunci când lucrează cu alții, dar se bucură de asta, gândindu-se: «Să trăiești în felul acesta e grozav! Mă joc cu oamenii tot timpul, dar ei nu-mi pot face același lucru. Mereu sunt mulțumit când e vorba de propriile interese, propria mândrie, propria vanitate și propriul statut. Lucrurile merg conform planurilor mele, fără cusur, lin și nimeni nu-și poate da seama de adevăr.» Este acest tip de persoană dispusă să fie onestă? Nu. O asemenea persoană crede că înșelătoria și necinstea sunt inteligență și înțelepciune, lucruri pozitive. Ea prețuiește în mod deosebit aceste lucruri și nu poate suporta să renunțe la ele. «Acesta este felul perfect de a te purta și singurul mod satisfăcător de a trăi», crede ea. «Este singurul mod valoros de a trăi, singura cale de a trăi care-i face pe ceilalți să mă invidieze și să mă admire. Ar fi nesăbuit și prostesc din partea mea să nu trăiesc după filosofiile Satanei. Aș pierde întotdeauna – aș fi hărțuit, discriminat și aș acționa ca slujitor pentru alții. Nu există nicio valoare în a trăi astfel. Nu voi fi niciodată o persoană cinstită!» Oare acest tip de persoană își va trăda firea înșelătoare și va practica faptul de a fi onest? În niciun caz. […] Ei nu iubesc lucrurile pozitive, nu tânjesc după lumină și nu iubesc Cuvântul lui Dumnezeu sau adevărul. Le place să urmeze tendințele lumești, iubesc faima, câștigul și statutul și le place să iasă în evidență. Venerează faima, câștigul și statutul, precum și oamenii faimoși și figurile mărețe, dar, de fapt, ce venerează sunt demonii și satanele. Ceea ce urmăresc în inima lor nu este adevărul sau lucrurile pozitive; în schimb, ei venerează cunoștințele rele. În inima lor, nu îi aprobă pe cei care urmăresc adevărul sau pe cei care aduc mărturie pentru Dumnezeu; în schimb, îi aprobă și îi idolatrizează pe cei care au talente speciale și pe cei cu daruri speciale. Ei nu merg pe calea credinței în Dumnezeu și a urmăririi adevărului; mai degrabă, ei urmăresc faima, câștigul, statutul și puterea; urmăresc să fie persoane de o viclenie profundă, capabile să câștige prin stratageme strălucite; caută să se integreze în eșaloanele superioare ale societății pentru a deveni măreți și renumiți. Caută să fie idolatrizați și primiți cu bucurie la toate ocaziile la care participă; caută să devină idoli. Acesta este genul de persoană care vor ei să fie. Ce fel de cale este aceasta? Este calea demonilor, calea răului. Nu este calea urmată de un credincios în Dumnezeu. Ei folosesc filosofiile Satanei, logica lui, folosesc fiecare stratagemă, fiecare șiretlic al lui, în fiecare cadru, pentru a-i înșela pe oameni, păcălindu-i ca să le câștige încrederea, făcându-i să-i venereze și să-i urmeze. Aceasta nu este calea pe care s-ar cuveni să meargă oamenii care cred în Dumnezeu, ci calea pe care merg satanele și diavolii. Nu numai că acest tip de persoană nu va fi mântuit, dar va primi și pedeapsa lui Dumnezeu – în privința asta nu poate exista nici cea mai mică îndoială” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „O persoană nu poate fi mântuită prin credință în religie sau prin implicarea în ritualuri religioase”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat de ce eram capabilă să mint și să înșel iar și iar și de ce nu îndrăzneam niciodată să mă destăinui și să fiu un om onest. Motivul este natura mea înșelătoare. Eram scârbită de adevăr și nu iubeam lucrurile pozitive. Nu pusesem pe primul loc încercarea de a câștiga adevărul, de a fi cineva care-L bucură pe Dumnezeu. În schimb, prețuiam filosofii satanice precum: „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate”, „Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarța lui” și „Nicio mare realizare nu se face fără a spune minciuni”, precum și imaginea și interesele mele. Când eram mică, aveam o rudă care absolvise doar gimnaziul, dar spunea că era absolvent de facultate. Când era clar că nu se pricepea la ceva, se lăuda, spunând că studiase acel lucru la nu știu ce universitate de prestigiu. Când mințea și se prefăcea în felul acela, nu numai că oamenii nu-l desconsiderau, ci îl priveau cu respect și admirație. Am văzut multe cazuri similare în copilărie și am fost influențată de ele. Fără să-mi dau seama, în inima mea, am aprobat aceste abordări satanice. Consideram că, uneori, o minciună chiar putea rezolva o problemă. Nu numai că poți câștiga admirație, dar s-ar putea să primești ce vrei. Așa că am continuat să trăiesc potrivit acestei perspective după ce am venit în casa lui Dumnezeu. Dacă un lucru îmi implica imaginea sau interesele, nu mă puteam abține și mințeam, înșelam și mă prefăceam. Chiar și când mă simțeam vinovată după ce mințeam, nu îndrăzneam să mă destăinui tuturor, de teamă că, dacă eram sinceră, aveau să mă vadă cum eram și să aibă o părere proastă despre mine. Mai bine muream decât să fiu umilită în felul acela! Am preferat să trăiesc în întuneric și chin decât să spun o vorbă adevărată, devenind tot mai ipocrită și mai înșelătoare. Partidul Comunist Chinez este exact la fel. Oricât de multe lucruri scandaloase și malefice face, nu le aduce niciodată la lumină, ci amăgește lumea cu minciunile lui. Se preface grozav, glorios și corect, ca să inducă în eroare, să amăgească oamenii de rând. Este atât de detestabil și de malefic! Oare eu nu mințeam și înșelam, în fond, la fel ca Partidul Comunist Chinez? Asta mi-a amintit de cuvintele lui Dumnezeu: „Ce fel de cale este aceasta? Este calea demonilor, calea răului. Nu este calea urmată de un credincios în Dumnezeu. Ei folosesc filosofiile Satanei, logica lui, folosesc fiecare stratagemă, fiecare șiretlic al lui, în fiecare cadru, pentru a-i înșela pe oameni, păcălindu-i ca să le câștige încrederea, făcându-i să-i venereze și să-i urmeze. Aceasta nu este calea pe care s-ar cuveni să meargă oamenii care cred în Dumnezeu, ci calea pe care merg satanele și diavolii. Nu numai că acest tip de persoană nu va fi mântuit, dar va primi și pedeapsa lui Dumnezeu – în privința asta nu poate exista nici cea mai mică îndoială” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „O persoană nu poate fi mântuită prin credință în religie sau prin implicarea în ritualuri religioase”). Dumnezeu e credincios. El ne cere să fim oameni onești ca să-I câștigăm mântuirea, în final. Dar Satana folosește tot felul de filosofii și de sofisme ca să inducă în eroare și să corupă oamenii, făcându-ne să mințim și să înșelăm mereu pentru faima, câștigul și statutul nostru, devenind tot mai ipocriți și mai înșelători. În final, vom coborî în iad și vom fi pedepsiți împreună cu el. Atunci am văzut clar motivele viclene și feroce ale Satanei. L-am urât din tot sufletul și am fost dispusă să urmăresc să fiu un om onest.

Ulterior, am mai citit ceva în cuvintele lui Dumnezeu: „Faptul că Dumnezeu le cere oamenilor să fie cinstiți dovedește că El chiar îi detestă pe oamenii înșelători și Îi displac. Faptul că lui Dumnezeu Îi displac oamenii înșelători înseamnă că Îi displac modul în care aceștia fac lucrurile, firile acestora și, de asemenea, intențiile și mijloacele lor de a înșela; Lui Dumnezeu Îi displac toate aceste lucruri. Dacă oamenii înșelători sunt capabili să accepte adevărul, să-și recunoască firea înșelătoare și dacă sunt dispuși să accepte mântuirea lui Dumnezeu și să practice adevărul ca să devină oameni onești, atunci și ei au o speranță să fie mântuiți, deoarece Dumnezeu nu Se arată părtinitor față de nimeni, și nici adevărul nu o face. Și astfel, dacă vrem să devenim oameni care sunt plăcuți de Dumnezeu, primul lucru pe care trebuie să-l facem este să ne schimbăm principiile de conduită personală, să nu mai trăim după filosofii satanice, să nu ne mai bazăm pe minciuni și înșelăciuni ca să ne trăim viețile și să ne eliberăm de toate minciunile și să încercăm să fim oameni cinstiți. Atunci, opinia lui Dumnezeu despre noi se va schimba. Înainte, oamenii se bazau întotdeauna pe minciuni, înșelăciune și prefăcătorie când trăiau printre alții și se purtau luând filosofiile satanice drept bază pentru existența lor, drept viețile lor și drept fundamentul lor. Era ceva ce Dumnezeu detesta. Printre non-credincioși, dacă încerci să fii o persoană cinstită și să spui adevărul, atunci vei fi defăimat, judecat și respins. Așadar, urmezi tendințe lumești și trăiești după filosofii satanice; devii tot mai iscusit la minciuni și tot mai înșelător. De asemenea, folosești mijloace perfide pentru a-ți atinge țelurile și a te proteja astfel. Devii tot mai prosper în lumea Satanei și, drept rezultat, te afunzi tot mai mult în păcat și nu mai poți ieși. În casa lui Dumnezeu, lucrurile stau exact invers. Cu cât ești mai priceput să minți și să fii înșelător, cu atât mai scârbiți de tine vor fi aleșii lui Dumnezeu și te vor respinge. Dacă refuzi să te căiești și continui să te agăți de filosofiile și logica satanică și, de asemenea, folosești uneltiri și strategii și tactici sofisticate pentru a te deghiza și a-ți pune măști, atunci ai toate șansele să fii dezvăluit și eliminat. Și asta, din cauză că Dumnezeu îi detestă pe oamenii înșelători. Numai oamenii cinstiți pot prospera în casa lui Dumnezeu, iar toți cei înșelători vor fi respinși și eliminați, în cele din urmă. Acest lucru a fost predeterminat de mult timp de Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Practica fundamentală pentru a fi o persoană cinstită”). „Să accepți adevărul și să te cunoști este calea creșterii în viață și a dobândirii mântuirii; este șansa ta de a veni înaintea lui Dumnezeu ca să accepți scrutarea, judecata și mustrarea Lui și să dobândești adevărul și viața. Dacă renunți să urmărești adevărul de dragul urmăririi reputației, statutului și a intereselor tale proprii, acest lucru este echivalent cu renunțarea la ocazia de a accepta judecata și mustrarea lui Dumnezeu și de a dobândi mântuirea. Alegi faima, câștigul și statutul și propriile interese, dar renunți la adevăr și pierzi viața și șansa de a fi mântuit. Care contează mai mult? Dacă alegi interesele tale și renunți la adevăr, nu ești nesăbuit? În termeni simpli, asta înseamnă să suferi o mare pierdere de dragul unui mic avantaj. Faima, câștigul, statutul, banii și interesele personale sunt temporare toate, se risipesc toate ca fumul în vânt, în vreme ce adevărul și viața sunt eterne și neschimbătoare. Dacă oamenii înlătură firile corupte care îi determină să urmărească faima, câștigul și statutul, atunci au speranțe să dobândească mântuirea. Ba mai mult, adevărurile pe care le dobândesc oamenii sunt eterne; Satana nu le poate lua oamenilor aceste adevăruri, nici nimeni altcineva. Renunți la interesele tale, dar ceea ce câștigi sunt adevărul și mântuirea; aceste rezultate sunt ale tale și le câștigi pentru tine. Dacă cineva alege să practice adevărul, atunci, chiar dacă și-a pierdut interesele, el câștigă mântuirea de la Dumnezeu și viața veșnică; astfel de oameni sunt cei mai deștepți. Dacă cineva renunță la adevăr de dragul intereselor sale, atunci pierde viața și mântuirea lui Dumnezeu; astfel de oameni sunt cei mai nesăbuiți” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cunoașterea firii este temelia schimbării acesteia”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au amintit că doar un om onest poate să fie mântuit și să intre în Împărăția Cerurilor. Oamenii înșelători ajung doar să fie dezvăluiți și eliminați de Dumnezeu. Calea pe care o alege cineva și felul de om care este afectează direct finalul și destinația lui. Însă eu eram atât de oarbă. În loc să iubesc adevărul, mă axam numai pe imaginea mea, până în punctul în care am mințit în mod repetat și m-am prefăcut. După asta, n-am avut curajul să mă destăinui și tot nu mă ocupasem nici de cele mai esențiale minciuni. Nu-mi schimbasem deloc viața-fire. Dacă aș fi continuat așa în credința mea, cum aș fi putut fi mântuită de Dumnezeu? Am văzut că protejarea reputației și urmărirea câștigului personal n-aveau nicio valoare. S-ar putea să câștig admirația și sprijinul celorlalți în felul acela, dar nu merită să-L dezgust pe Dumnezeu mințind constant și pierzând șansa la mântuire.

În timp ce căutam calea de a deveni un om onest, am văzut asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Indiferent de problemele pe care le întâmpini, trebuie să cauți adevărul pentru a le rezolva, nu trebuie sub nicio formă să te deghizezi sau să prezinți o imagine falsă altora. Fie că este vorba de deficiențele tale, de neajunsurile tale, de defectele tale sau de firile tale corupte, trebuie să vorbești deschis și să ai părtășie despre toate aceste lucruri. Nu le ține ascunse. A învăța cum să vorbești deschis este primul pas spre intrarea în viață și este primul obstacol, cel mai greu de depășit. Odată ce ai depășit acest obstacol, va fi ușor să intri în adevăr. Când vei face acest pas, ce va însemna? Va însemna că îți deschizi inima și dezvălui și vorbești deschis despre fiecare parte din tine – fie bună sau rea, pozitivă sau negativă – și o scoți la lumină pentru ca alți oameni să o vadă și pentru ca Dumnezeu să o vadă, neascunzând sau tăinuind nimic de Dumnezeu, nefolosind nicio deghizare, înșelăciune sau amăgire față de Dumnezeu și fiind, de asemenea, sincer cu alți oameni. În acest fel, vei trăi în lumină; nu numai că Dumnezeu te va scruta, dar și alți oameni vor vedea că există principii și transparență în acțiunile tale. Nu trebuie să folosești nicio metodă pentru a-ți proteja reputația, imaginea și statutul și nici nu trebuie să-ți ascunzi sau să-ți acoperi greșelile. Nu trebuie să te angajezi în aceste eforturi inutile. Dacă poți renunța la aceste lucruri, viața ta va deveni foarte relaxată, liberă de constrângeri și durere, iar tu vei trăi complet în lumină” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Din cuvintele lui Dumnezeu, am învățat că, pentru a fi un om onest și a vorbi sincer, atunci când ceva îmi implică mândria sau interesele, mai întâi ar trebui să mă rog și să accept scrutarea lui Dumnezeu. Orice defecte sau neajunsuri am, orice corupție dezvălui, nu le pot ascunde sau masca. Doar arătându-mă așa cum sunt și căutând adevărul pot rezolva problema mințitului, puțin câte puțin. Orice corupție am dezvăluit și orice defecte și neajunsuri am, de fapt, Dumnezeu ar putea scruta extrem de clar, așa că nu le-aș putea ascunde cu minciuni și prefăcătorie. Chiar dacă alții nu mă cunosc bine la început, cu timpul, toți mă vor vedea clar. Și deși eram responsabilă de lucrarea de udare, eram nouă în datoria aceea și încă aveam multe defecte și neajunsuri. Când nu înțelegeam bine noțiunile sau problemele unui nou-venit sau când aveam o înțelegere superficială a adevărului și nu puteam să am părtășie clară, să caut ajutorul unui conducător era o abordare normală, deloc rușinoasă. Trebuia să-mi înfrunt deschis neajunsurile și să fiu suficient de curajoasă ca să spun adevărul, să practic adevărul și să fiu o persoană onestă. Asta e calea corectă. Când m-am gândit la asta, inima mi s-a luminat. M-am rugat și m-am căit înaintea lui Dumnezeu. Aveam să nu să mai vorbesc și să nu mai acționez pentru reputația și interesele mele, ci, în schimb, să practic conform cuvintelor lui Dumnezeu. Ulterior, m-am întâlnit cu sora Cheng Lin și i-am spus despre problemele mele cu mințitul. M-am simțit foarte relaxată și liberă. Știam că țineam mult la imaginea mea și-mi păsa ce credeau oamenii despre mine. Când se ivea ceva, aveam tendința să-mi protejez reputația și interesele și nu mă puteam abține să nu mint. M-am tot rugat lui Dumnezeu, cerându-I să-mi vegheze inima, ca să-mi pot da seama când eram pe cale să mint și să pot schimba repede direcția, devenind o persoană deschisă și onestă.

Odată, într-o adunare cu un conducător, acesta ne-a cerut părerea despre problema unui nou credincios. Eram foarte agitată. Conducătorul înțelegea principiile mai bine decât mine. Ar fi fost clar într-o clipă dacă puteam să identific problema, dacă aveam dreptate sau greșeam și dacă erau abateri. Dacă nu puteam să văd esența problemei sau s-o rezolv, ce avea să creadă conducătorul despre mine? Deveneam tot mai agitată gândindu-mă la asta și nu puteam să mă calmez și să reflectez la problema noului credincios. Apoi m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Nu trebuie să folosești nicio metodă pentru a-ți proteja reputația, imaginea și statutul și nici nu trebuie să-ți ascunzi sau să-ți acoperi greșelile. Nu trebuie să te angajezi în aceste eforturi inutile. Dacă poți renunța la aceste lucruri, viața ta va deveni foarte relaxată, liberă de constrângeri și durere, iar tu vei trăi complet în lumină” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Reflectând la cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că ar trebui să fiu sinceră și să spun adevărul. Nu contează câte probleme văd sau ce abateri aș putea avea, tot ar trebui să spun adevărul, să nu mă ascund, să mă maschez sau să mă prefac sau să mă gândesc la părerea conducătorului despre mine. Tot ce contează e să practici adevărul și să fii un om onest înaintea lui Dumnezeu. Aceste gânduri mi-au permis să mă calmez. Apoi am putut să-mi spun părerea. După ce a ascultat, conducătorul a avut părtășie în continuare cu privire la lipsurile noastre. Prin acest tip de comunicare, am dobândit o înțelegere mai clară a modului în care ar trebui să rezolv problemele noilor veniți. Prin această experiență, am simțit ce minunat este să spui adevărul, așa cum ne îndeamnă Dumnezeu. E foarte relaxant și eliberator. Nu mai trăiesc în neliniștea și durerea minciunilor. Îi sunt foarte recunoscătoare lui Dumnezeu! Dacă n-aș fi fost dezvăluită în aceste situații sau judecată și dată în vileag de cuvintele lui Dumnezeu, n-aș fi avut niciodată parte de o astfel de înțelegere și schimbare.