35. Ce se ascunde în spatele îngăduinței față de ceilalți
Cu câteva luni în urmă, un conducător a rânduit ca eu și fratele Connor să preluăm lucrarea de udare. După puțin timp am observat că el nu purta o povară prea mare în lucrarea lui. Nu avea părtășie, nu-i ajuta prompt pe frați și surori cu problemele lor și nu prea participa la discuțiile despre lucrare. Aflând despre situație, conducătorul mi-a spus că acesta era superficial și iresponsabil și că trebuia să am părtășie cu el. M-am gândit că poate era doar ocupat și a întârziat o parte a lucrării. Am lăsat-o baltă, nu era vorba că nu făcea absolut nimic. N-ar trebui să-i cer prea multe, mă voi ocupa eu de problemele pe care nu le rezolvase încă prin părtășie. Așadar, nu am analizat situația lucrării lui. După o vreme, înainte de o adunare pentru niște frați și surori, i-am amintit lui Connor să afle dinainte despre problemele și dificultățile lor, ca să putem găsi cuvintele potrivite ale lui Dumnezeu pentru a avea părtășie despre rezolvarea lor și să facem adunarea mai eficientă. Ulterior i-am întrebat pe câțiva frați și surori dacă fuseseră chestionați de Connor în legătură cu stările și dificultățile lor și toți au spus că nu. M-am gândit că era foarte iresponsabil. Ceilalți aveau multe dificultăți și carențe în îndatoririle lor. Aveau nevoie de mai multe adunări pentru ajutor și părtășie, dar el nu lua asta în serios. Era foarte superficial! M-am gândit că, de data asta, ar trebui să-i menționez problema. Dar apoi m-am gândit că, dacă nu era de acord, dacă spunea că eram prea dur cu el și începea să-mi poarte pică, oare asta nu m-ar fi făcut să par prea strict, prea insensibil față de ceilalți? În plus, Connor era tânăr, așa că era inevitabil să pună confortul trupului pe primul loc. Uneori, și eu deveneam superficial și puneam confortul trupului pe primul loc, așa că n-ar fi trebuit să fiu prea exigent. Mă puteam ocupa singur de asta. Nu e o vorbă care spune „Fii strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți”? Era bine să muncesc mai mult; tot ce trebuia să fac era să mă odihnesc o idee mai puțin. Așadar, nu am mers să am părtășie cu Connor și nu i-am arătat această problemă. La fel am procedat și în legătură cu alte lucrări. Când vedeam că cineva nu-și făcea lucrarea bine, nu căutam cauza și nici nu mă gândeam cum să abordez problema, ci eram mereu tolerant și răbdător. Uneori comportamentul cuiva mă dezgusta sau mă mânia, dar țineam totul în mine. Mă gândeam: „Lasă! Să facă ei cât pot, iar eu mă voi ocupa de restul.” De-a lungul timpului, frații și surorile au vrut să mă caute ca să-i ajut cu problemele lor. Nu m-am mai simțit nedreptățit sau supărat când am văzut că toți aveau o părere foarte bună despre mine. Așadar, am considerat mereu că, dacă eram strict cu mine și tolerant cu ceilalți în colaborările și interacțiunile noastre, eram un om cu umanitate bună, nu ca unii oameni care mereu caută nod în papură și nu pot lucra cu nimeni.
Apoi, într-o zi, am citit ceva în cuvintele lui Dumnezeu despre a fi „strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți” și m-am văzut altfel. Dumnezeu Atotputernic spune: „Haideți să avem acum părtășie despre următoarea zicală privind conduita morală – «Fii strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți» – ce înseamnă această zicală? Înseamnă că ar trebui să ai cerințe stricte de la tine și să fii îngăduitor cu ceilalți oameni, astfel încât aceștia să vadă cât de generos și mărinimos ești. Atunci, de ce ar trebui oamenii să facă acest lucru? Ce este menit să realizeze? Este realizabil? (Nu.) Este, într-adevăr, o expresie firească a umanității normale? (Nu.) Trebuie să faci foarte multe compromisuri pentru a accepta asta! Trebuie să fii lipsit de dorințe și pretenții, cerându-ți să simți mai puțină bucurie, să suferi un pic mai mult, să plătești un preț mai mare și să muncești mai mult, astfel încât ceilalți să nu fie nevoiți să se epuizeze. Și dacă alții se vaită, se plâng sau nu dau randament, nu trebuie să le ceri prea mult – cât de cât este suficient de bun. Oamenii cred că acesta este un semn de morală nobilă – dar de ce Mie Îmi sună fals? Nu este fals? (Este.) În împrejurări normale, expresia naturală a umanității unei persoane obișnuite este să fie tolerantă cu sine și strictă cu ceilalți. Acesta este un lucru cert. Oamenii pot percepe problemele tuturor celorlalți – «Această persoană este arogantă! Acea persoană este rea! Acesta este egoist! Acela este superficial în a-și face datoria! Persoana aceasta e atât de leneșă!» – în timp ce gândesc în sinea lor: «Chiar dacă sunt puțin leneș, e în regulă, pentru că am un calibru bun și fac o treabă mai bună decât alții!» Le găsesc cusur celorlalți și le place să caute nod în papură, dar cu ei înșiși sunt extrem de toleranți și indulgenți ori de câte ori este posibil. Nu este aceasta o expresie naturală a umanității lor? (Este.) Dacă se așteaptă ca oamenii să fie la înălțimea ideii de a fi «stricți cu ei înșiși și toleranți cu ceilalți», la ce agonie trebuie să se supună? Chiar ar putea să o îndure? Câți oameni ar reuși să facă asta? (Niciunul.) De ce? (Oamenii sunt egoiști din fire. Ei acționează conform principiului: «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate.») Într-adevăr, omul se naște egoist, omul este o creatură egoistă și e extrem de dedicat acestei filosofii satanice: «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate.» Oamenii cred că ar fi catastrofal și nefiresc să nu fie egoiști și să nu aibă grijă de ei înșiși atunci când li se întâmplă lucruri. Asta cred oamenii și așa acționează. Dacă se așteaptă ca oamenii să nu fie egoiști, să aibă cerințe stricte de la ei înșiși și să piardă de bunăvoie, în loc să profite de alții, și dacă se așteaptă ca oamenii să spună cu bucurie, atunci când cineva profită de ei: «Tu profiți, dar eu nu fac tam-tam din asta. Sunt o persoană tolerantă, nu am să te vorbesc de rău și nu am să încerc să mă răzbun pe tine, iar dacă încă nu ai profitat suficient de mult, nu ezita să continui» – este o așteptare realistă? Câți oameni ar putea reuși să facă asta? Așa se comportă omenirea coruptă în mod normal? Evident, este anormal ca acest lucru să se întâmple. De ce? Deoarece oamenii cu firi corupte, în special cei egoiști și abjecți, se luptă pentru propriile interese și cu siguranță nu se vor simți mulțumiți pentru că se gândesc la alții. Deci, acest fenomen, atunci când se petrece, este o anomalie. «Fii strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți» – această zicală despre conduita morală este în mod clar o cerință care nu se potrivește cu faptele sau cu umanitatea, care a fost propusă pe baza noțiunilor și închipuirilor umane de către moraliștii sociali, fără a avea o înțelegere a umanității. Este la fel cu a-i cere unui șoarece să nu facă găuri sau unei pisici să nu prindă șoareci. Este corect să ceri așa ceva? (Nu. Sfidează legile umanității.) Această cerință clar nu se potrivește cu realitatea și este foarte deșartă” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (6)”]. Când le-am citit pentru prima dată, nu am înțeles pe deplin aceste cuvinte de la Dumnezeu, fiindcă mereu crezusem că îndemnul „Fii strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți” era un lucru pozitiv. Mereu am admirat astfel de oameni și am năzuit să fiu ca ei. Însă, gândindu-mă atent la cuvintele lui Dumnezeu, am simțit că erau complet adevărate. M-am convins pe deplin. Și am fost profund surprins când am citit asta: „Oamenii cu firi corupte, în special cei egoiști și abjecți, se luptă pentru propriile interese și cu siguranță nu se vor simți mulțumiți pentru că se gândesc la alții. Deci, acest fenomen, atunci când se petrece, este o anomalie. «Fii strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți» – această zicală despre conduita morală este în mod clar o cerință care nu se potrivește cu faptele sau cu umanitatea, care a fost propusă pe baza noțiunilor și închipuirilor umane de către moraliștii sociali, fără a avea o înțelegere a umanității. Este la fel cu a-i cere unui șoarece să nu facă găuri sau unei pisici să nu prindă șoareci.” S-a dovedit că ideea „Fii strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți”, pe care o susținusem, nu era practică, era contrară umanității și era un lucru pe care oamenii pur și simplu nu-l pot realiza. Nu poate fi un criteriu după care oamenii să se poarte și să acționeze. Analizându-mi comportamentul, acesta chiar era așa cum îl expusese Dumnezeu. Când eram strict cu mine și tolerant cu ceilalți, mă simțeam nedreptățit și supărat. Chiar și atunci când procedam astfel, nu o făceam din convingere și eram reticent. Ca în cazul lui Connor: știam prea bine că-și făcea de mântuială datoria, fiind leneș, alunecos și iresponsabil. M-am înfuriat și am vrut să-i expun problemele, ca să poată să schimbe rapid lucrurile. Dar mă gândeam că n-ar trebui să fiu prea dur, că ar trebui să fiu strict cu mine și tolerant cu ceilalți, așa că renunțam la ideea de a-i vorbi despre problemele sale. Consideram că puteam să sufăr puțin mai mult, să plătesc un preț mai mare și să nu-i cer prea multe, ca să nu par prea insensibil și prea critic. Eram responsabil de lucrarea câtorva grupuri, așa că aveam deja mult de muncă. În plus, faptul că trebuia să-l ajut să se ocupe de problemele din lucrarea lui m-a făcut să mă simt nedreptățit și să mă plâng, dar, din dorința de a fi strict cu mine și tolerant cu ceilalți și pentru ca aceștia să aibă o părere bună despre mine, n-am spus nimic și am tolerat situația. Aceasta era starea mea reală și ceea ce gândeam cu adevărat. Întocmai precum spune Dumnezeu: „Omul se naște egoist, omul este o creatură egoistă și e extrem de dedicat acestei filosofii satanice: «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate.» Oamenii cred că ar fi catastrofal și nefiresc să nu fie egoiști și să nu aibă grijă de ei înșiși atunci când li se întâmplă lucruri. Asta cred oamenii și așa acționează.” Oamenii sunt egoiști prin natura lor, iar eu nu sunt o excepție. Când fac mai multe, detest munca grea și truda și mă simt nedreptățit, supărat și nefericit. Dar de ce nu mi-am urmat nici acum inima și am fost strict cu mine și îngăduitor cu ceilalți? Ce fire coruptă se ascunde de fapt în spatele acestei idei de a fi „strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți”? Când ești astfel, care sunt consecințele? Am venit cu aceste întrebări înaintea lui Dumnezeu, în rugăciune și căutare.
Într-o zi am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „«Fii strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți», la fel ca și în cazul zicalelor precum: «Nu-ți însuși banii găsiți pe jos» și «Găsește plăcere în a-i ajuta pe ceilalți», este una dintre acele cerințe pe care cultura tradițională le are cu privire la conduita morală a oamenilor. În același mod, indiferent dacă o persoană poate atinge sau practica această conduită morală, acesta nu este standardul sau criteriul pentru a evalua dacă are sau nu umanitate. Se poate ca tu chiar să fii capabil să fii strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți și să te supui unor standarde cu o rigurozitate deosebită și, mai ales, să rămâi neîntinat din punct de vedere moral. Poate că te gândești mereu la alții și arăți considerație față de ei, indiferent ce faci, nu cauți beneficii pentru tine însuți și pari deosebit de imparțial și altruist. Se poate ca tu să ai, de asemenea, un simț al responsabilității sociale și al moralei sociale și să-ți arăți integritatea și caracterul nobil celor din jurul tău și chiar familiei tale. Cuvintele și acțiunile tale s-ar putea să nu atragă niciodată vreo critică sau vreun reproș și s-ar putea, de asemenea, să stârnească laude abundente și chiar admirație. Oamenii te pot privi ca pe cineva care este cu adevărat strict cu el însuși și tolerant cu ceilalți. Totuși, acestea sunt doar niște aparențe exterioare și, chiar dacă sunt aparențe exterioare, nicio persoană nu le poate atinge cu adevărat. Mai mult, sunt gândurile din adâncul minții oamenilor în concordanță cu aceste aparențe exterioare, cu aceste acțiuni care sunt trăite la exterior? Categoric nu pot fi. Acei cărturari, experți sau conducători care promovează aceste doctrine au cu toții un motiv. Așadar, care este acel motiv, mai exact? Este acela de a-i înșela și a-i induce în eroare pe oameni să li se închine, să-i venereze ca pe niște sfinți. Pot fi scoase la iveală o astfel de intenție și un astfel de motiv? Cu siguranță nu. Asta dovedește că acest motiv este ceva de nedescris, ceva întunecat și ticălos. […] Se poate spune cu siguranță că majorității oamenilor care-și impun să împlinească morala de a fi «stricți cu ei înșiși și toleranți cu ceilalți» le pasă mult de statut. Mânați de firile lor corupte, nu se pot abține să urmărească prestigiul în rândul oamenilor, importanța socială și statutul în ochii celorlalți. Toate aceste lucruri sunt legate de dorința lor de statut și sunt urmărite sub acoperirea bunei lor conduite morale. Și cum apar aceste lucruri pe care le urmăresc? Provin în întregime din firile lor corupte și sunt conduse de acestea. Așadar, oricum ar fi, dacă un om împlinește sau nu morala de a fi «strict cu el însuși și tolerant cu ceilalți» și dacă o face sau nu la perfecțiune, acest lucru nu poate schimba deloc umanitatea-esență pe care o are. Prin deducție, asta înseamnă că nu-i poate schimba în niciun fel viziunea asupra vieții sau sistemul de valori și nu-i poate ghida atitudinile și perspectivele asupra tuturor felurilor de oameni, evenimente și lucruri. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.) Cu cât un om este mai capabil de a fi strict cu sine și tolerant cu ceilalți, cu atât e mai bun la a se preface și a se deghiza. Cu cât un om este mai bun la a-i induce în eroare pe alții cu un comportament bun și cuvinte plăcute, cu atât mai înșelător și mai ticălos este din fire. Cu cât este mai mult acest tip de persoană, cu atât sunt mai puternice dragostea sa pentru statut și putere și urmărirea acestora. Oricât de măreață, glorioasă și corectă pare conduita lui morală exterioară și oricât de plăcut ar fi pentru oameni să o vadă, urmărirea de nedescris din adâncul inimii lui, precum și natura-esență pe care o are și chiar ambițiile personale pot fi expuse de el în orice moment. Prin urmare, oricât de bună este conduita lui morală, nu poate ascunde umanitatea-esență intrinsecă sau ambițiile și dorințele personale. Nu poate ascunde hidoasa lui natură-esență, care nu iubește lucrurile pozitive, care este scârbită de adevăr și-l urăște. Așa cum arată aceste fapte, zicala: «Fii strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți» este mai mult decât absurdă – îi dă în vileag pe acei oameni ambițioși care încearcă să folosească astfel de zicale și comportamente pentru a-și ascunde ambițiile și dorințele de nedescris” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (6)”]. Din ceea ce expun cuvintele lui Dumnezeu am văzut că, dacă ești „strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți”, pari a fi înțelegător și tolerant cu ceilalți, a avea o minte deschisă și noblețe, dar, în adâncul sufletului, se ascunde un motiv de negrăit, întunecat și rău. Înseamnă să te dai mare printr-o purtare bună, dar superficială, doar ca să fii admirat și venerat de ceilalți și să ai un statut și o reputație mai înalte printre ceilalți. Un astfel de om pare lăudabil din afară, dar, de fapt, este un ipocrit care se preface că e om bun. M-am gândit la felul în care mă purtasem și la ce dezvăluisem în cooperarea mea cu Connor. Oricât de superficial și iresponsabil a fost în lucrarea lui, eu nu numai că nu i-am spus asta, nu am avut părtășie și nu l-am emondat, dar am continuat să fiu înțelegător, permisiv și indulgent. Oricât de ocupat eram, oricât de puțin timp aveam, mergeam să fac orice nu făcuse Connor. Chiar dacă era dificil sau obositor, eu perseveram. De fapt, făcând asta, nu eram mărinimos. Aveam motive ascunse. Îmi era teamă să nu-i rănesc mândria și să nu-l ofensez dacă îi spuneam direct, gândindu-mă la ce ar fi crezut despre mine. Chiar dacă nu voiam să-l ajut să facă ceea ce nu făcuse, mă forțam de fiecare dată, ca să fac impresie bună și să le arăt tuturor cât de generos eram, ca să le câștig admirația. Drept urmare, am devenit tot mai alunecos și înșelător. În spatele faptului că păream un om înțelegător se ascundeau motivele mele greșite. Felul în care am acționat le-a lăsat oamenilor o impresie falsă, înșelându-i și păcălindu-i. În acel moment am dobândit puțin discernământ despre esența faptului de a fi „strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți”. Simțeam că motivele josnice ascunse în inima mea îmi făceau greață. De asemenea, Îi eram foarte recunoscător lui Dumnezeu. Dacă El n-ar fi expus esența acelei părți a culturii tradiționale, aș fi rămas amăgit, crezând că a fi „strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți” însemna să ai o umanitate bună. În sfârșit, am înțeles că aceasta este o aberație pe care Satana o folosește ca să-i inducă în eroare pe oameni și să-i corupă. Nu e deloc adevărul, nici nu e un standard sau un criteriu folosit în evaluarea umanității unei persoane.
Ulterior am citit două fragmente din cuvintele lui Dumnezeu: „Indiferent cât de standardizate sunt așa-zisele cerințe și zicale ale omenirii despre caracterul moral al oamenilor sau cât de mult se potrivesc gusturilor, perspectivelor, dorințelor și chiar intereselor maselor, acestea nu sunt adevărul. Acesta este un lucru pe care trebuie să-l înțelegi. Și întrucât nu reprezintă adevărul, ar trebui să te grăbești să le tăgăduiești și să le abandonezi. De asemenea, trebuie să le diseci esența, precum și consecințele care apar din faptul că oamenii trăiesc după ele. Te pot ajuta cu adevărat să te cunoști? Chiar pot acestea să-ți aducă o adevărată pocăință? Chiar te pot determina să trăiești asemănarea unei ființe umane adevărate? Nu pot face niciunul dintre aceste lucruri. Te vor face doar să fii ipocrit și neprihănit de sine. Te vor face mai viclean și mai ticălos. Sunt unii care spun: «În trecut, când respectam aceste aspecte ale culturii tradiționale, ne simțeam oameni buni. Când alții au văzut cum ne comportam, au crezut că și noi eram oameni buni. Dar, de fapt, în inima noastră știm de ce fel de rău suntem capabili. Câteva fapte bune nu fac decât să mascheze acest lucru. Dar dacă am renunța la comportamentele bune pe care ni le cere cultura tradițională, ce ar trebui să facem în schimb? Ce comportamente și manifestări vor aduce glorie lui Dumnezeu?» Ce părere ai despre această întrebare? Încă nu știu ei ce adevăruri ar trebui să practice aceia care cred în Dumnezeu? Dumnezeu a exprimat foarte multe adevăruri și sunt atât de multe adevăruri pe care oamenii ar trebui să le practice. Așadar, de ce refuzați să practicați adevărul și insistați să fiți falși oameni buni și ipocriți? De ce vă prefaceți?” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (5)”]. „Pe scurt, deși am enumerat aceste zicale din cultura tradițională despre conduita morală, scopul acestui fapt nu este doar să vă informeze că sunt noțiunile și închipuirile oamenilor și că vin de la Satana, și nimic mai mult. Este de a vă face să înțelegeți limpede că esența acestor lucruri e falsă, mascată și înșelătoare. Chiar dacă oamenii au aceste comportamente, asta nu înseamnă, în niciun caz, că trăiesc umanitatea normală. Mai degrabă, ei se folosesc de aceste comportamente false pentru a-și ascunde intențiile și scopurile și pentru a-și tăinui firile corupte și natura-esență. Drept urmare, oamenii devin din ce în ce mai buni la a se preface și a-i păcăli pe alții, fapt care, la rândul său, îi face să devină și mai corupți și răi. Standardele morale ale culturii tradiționale de care se agață omenirea coruptă sunt incompatibile cu adevărurile pe care le exprimă Dumnezeu și nici nu sunt în concordanță cu vreunul dintre cuvintele prin care Dumnezeu îi învață pe oameni; între cele două lucruri nu există nicio legătură. Dacă încă te agăți de aspectele culturii tradiționale, atunci ai fost pe deplin indus în eroare și otrăvit. Dacă există vreo chestiune în care te agăți de cultura tradițională și îi respecți principiile și punctele de vedere, atunci te răzvrătești împotriva lui Dumnezeu, încalci adevărul și I te opui în acea privință. Dacă te agăți de oricare dintre aceste afirmații despre conduita morală și te dedici lor și le tratezi drept criteriu sau bază pentru modul în care percepi oamenii sau lucrurile, atunci aici ai săvârșit o eroare și, dacă judeci sau rănești oamenii într-o anumită măsură, ai săvârșit un păcat. Dacă insiști mereu să evaluezi pe toată lumea după standardele morale ale culturii tradiționale, atunci numărul de oameni pe care i-ai condamnat și nedreptățit va crește în continuare, iar tu cu siguranță Îl vei condamna pe Dumnezeu și I te vei împotrivi și atunci vei fi un arhipăcătos” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (5)”]. Cugetând la cuvintele lui Dumnezeu, am început să înțeleg. Când observăm că cineva e superficial, viclean sau iresponsabil în lucrare, ar trebui să îi spunem asta sau să-l emondăm, ca să poată vedea natura și consecințele superficialității și să se schimbe la timp. Asta ar trebui să facă cineva cu o umanitate bună. Însă, ca să-mi mențin imaginea și statutul, am fost indulgent și rezervat, și nu am spus nimic despre problemele pe care le-am văzut. Drept urmare, Connor n-a fost conștient de firea lui coruptă și a continuat să fie superficial și iresponsabil în datoria lui. Asta a afectat intrarea în viață a fraților și a surorilor și e o fărădelege. Nu țineam deloc cont de el și nu-l înțelegeam, ci îi făceam rău. Am văzut că nu eram deloc un om bun. Nu numai că le făceam rău fraților și surorilor, dar întârziam și afectam lucrarea bisericii. În acel moment am realizat cu adevărat că „Fii strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți” nu e adevărul, nu e criteriul după care ar trebui să se poarte oamenii, ci o erezie și o aberație pe care Satana o folosește ca să înșele, să inducă în eroare și să corupă oamenii. Nu-l mai puteam lăsa pe Satana să mă prostească. Trebuia să fac ceea ce cere Dumnezeu, folosind cuvintele lui Dumnezeu drept fundament și adevărul drept criteriu pentru modul în care priveam oamenii și lucrurile, precum și pentru conduita personală și acțiunile mele. După aceea, când observam probleme la Connor, nu-l mai toleram și nu-l mai păsuiam. I le arătam, ca să poată să le înțeleagă și să se schimbe.
Curând mi s-a dat răspunderea pentru o altă parte a lucrării, să mă ocup de sarcini administrative. În vreme ce făceam verificări, am observat că un frate nu era serios în datoria lui și că era neglijent în tot ce făcea. Am vrut pur și simplu să-i rezolv eu greșelile și să termin odată, să evit să i le arăt și să-l fac de rușine. Atunci mi-am dat seama că dezvăluiam aceste gânduri ca să-mi protejez interesele și să-mi consolidez o imagine bună în fața celorlalți. Nu voiam să-i arăt problema de teamă să nu-l ofensez. Acesta e un motiv josnic! Mi-am amintit un lucru spus de Dumnezeu: „În același timp în care îți faci corespunzător datoria, trebuie să te asiguri că nu faci nimic care să nu fie în avantajul intrării în viață a aleșilor lui Dumnezeu și să nu spui nimic care nu este edificator pentru frați și surori. Cel puțin, nu trebuie să faci nimic care să fie împotriva conștiinței tale și să nu faci absolut nimic rușinos. În special, nu trebuie sub nicio formă să faci ceea ce se răzvrătește împotriva lui Dumnezeu sau I se împotrivește, nici ceva care tulbură lucrarea sau viața bisericii. Fii integru și onorabil în tot ceea ce faci și asigură-te că fiecare acțiune a ta este prezentabilă înaintea lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cum este relația ta cu Dumnezeu?”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat clar principiul după care să acționez. Orice aș face, trebuie să fie edificator și în beneficiul intrării în viață a fraților și surorilor. În plus, trebuie să accept scrutarea lui Dumnezeu. Când vedeam că acel frate era superficial în datoria lui, trebuia să-i spun, ca să poată să-și vadă problema și să se schimbe rapid. Asta ar fi fost în beneficiul intrării lui în viață și al lucrării bisericii. Dacă nu spuneam nimic, ci doar îl ajutam la treabă în tăcere, nu și-ar fi văzut problemele și n-ar fi progresat în datoria lui. La gândul acesta, i-am spus despre problemele pe care le-am văzut în lucrarea lui. După ce m-a ascultat, a vrut să se schimbe. M-am simțit foarte liniștit și împăcat după ce am pus asta în practică. Slavă lui Dumnezeu Atotputernic!