de Daisy, Statele Unite

În octombrie 2022, două supraveghetoare ale lucrării video au fost demise. Asta deoarece liderul subliniase în mod repetat importanța acestei lucrări, dar ele au fost foarte relaxate. Doar participau la chestiuni generale, nu rezolvau nicio problemă și nu participau concret la producția video, ceea ce a întârziat lucrarea. Conducătorul s-a înfuriat și a spus că oamenii ca ele sunt șireți și iresponsabili, detașați de lucrarea lor și nepotriviți să fie supraveghetori, așa că le-a demis imediat. Când am auzit asta, am fost șocată. Credeam că își făceau datoria normal. Chiar dacă erau puțin ineficiente, pasive și nu duceau o povară, nu era o problemă atât de gravă. Toți eram așa, într-o anumită măsură. Oare chiar au meritat să fie demise pentru asta? Ulterior, conducătorul ne-a întrebat cum ne făceam datoria de obicei. Ne străduiam din răsputeri, făceam tot ce puteam și chiar trudeam? Încercam să fim cât se poate de eficienți și productivi? Aceste întrebări m-au neliniștit într-atât încât n-am îndrăznit să ridic capul. Știam că nu mă apropiam de aceste standarde, iar când l-am auzit pe conducător expunându-le și disecându-le pe acele supraveghetoare detașate, iresponsabile în îndatoririle lor și relaxate, am devenit și mai neliniștită. Am realizat că și eu îmi făcusem datoria la fel. Cu puțin timp înainte, conducătorul rânduise ca eu să urmăresc lucrarea video și, la început, am căutat principiile, am studiat aptitudinile relevante și m-am gândit cum să termin repede lucrarea. Însă, după câteva zile, am început să am gânduri active: „Producția video e complexă. Abia am început și sunt multe lucruri necunoscute; problemele sunt inevitabile. Voi face doar ce pot. Oricum, conducătorul va verifica la final. Chiar dacă sunt probleme, el va înțelege.” Așa că, zilnic, făceam lucrurile din rutină. Spuneam că lucrarea era urgentă dar, când nu eram presați de conducător, fără să ne dăm seama, eficiența lucrării noastre a scăzut. Treburi care puteau fi făcute într-o săptămână durau de două ori mai mult, iar eu n-am mai urmărit nici lucrarea de udare de care răspundeam. Uneori mă simțeam vinovată, dar simțeam că lucrarea nu era întârziată prea mult, așa că nu-mi făceam griji. Ulterior, conducătorul mi-a atribuit altă lucrare, iar eu am păstrat aceeași atitudine. Deși păream a fi ocupată, eram foarte relaxată și nu rezolvam multe probleme reale. Uneori mă întrebam: „Sunt responsabilă de mai multe lucrări, așa că ar trebui să fiu mai ocupată, să-mi fac griji pentru mai multe lucruri și să fiu mai stresată. De ce nu mă simt așa? La sfârșitul zilei, mă simt destul de relaxată.” M-am gândit să-mi planific timpul mai înțelept și să-mi încarc programul, astfel încât să fiu mai eficientă și să fac mai multe. Dar apoi m-am gândit: „Deja sunt destul de ocupată. De ce să cer atât de mult de la mine?” Așa că am renunțat la idee. N-am simțit nicio urgență în datoria mea până n-au fost demise cele două supraveghetoare. Conducătorul fixase două standarde pentru îndatoririle noastre: să ne dăm toată silința și să facem tot ce putem și să fim cât se poate de eficienți și productivi. Eu nu realizam nimic din toate astea. În datoria mea, eram în general șireată și superficială. Nu aveam o inimă cu frică de Dumnezeu, cu atât mai puțin loialitate. Mă simțeam stăpânită de o frică de nedescris. Dacă afla conducătorul despre atitudinea mea, oare eu urma să fiu demisă? Dacă nu-mi schimbam purtarea, era posibil să fiu dezvăluită oricând. M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, în ultimul timp, am fost foarte șireată în datoria mea. Mi-e teamă că, într-o zi, voi fi dezvăluită și eliminată. Însă ce simt mai mult în inimă este teamă și anxietate și nu-mi cunosc și nu-mi urăsc cu adevărat firea coruptă. Te rog să mă îndrumi, ca să mă cunosc și să-mi îndrept starea greșită.”

Ulterior, m-am întrebat: „De ce demiterile acelor supraveghetoare m-au făcut atât de temătoare și precaută față de Dumnezeu?” Am realizat că, parțial, era din cauză că nu putusem vedea adevărata esență a problemelor lor. Credeam că acestea nu erau atât de grave, așa că n-am putut să accept cu adevărat ce li s-a întâmplat. Am găsit cuvintele relevante ale lui Dumnezeu pentru această problemă. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Toți aleșii lui Dumnezeu practică acum îndeplinirea îndatoririlor, iar prin îndeplinirea îndatoririlor de către oameni, Dumnezeu desăvârșește un grup de oameni și elimină altul. Prin urmare, îndeplinirea datoriei este cea care dezvăluie fiecare tip de persoană și fiecare tip de persoană înșelătoare, neîncrezătoare și rea este dezvăluită și eliminată în îndeplinirea datoriei sale. Cei care își îndeplinesc îndatoririle cu devotament sunt oameni onești; cei care sunt în mod constant superficiali sunt oameni înșelători, alunecoși și sunt neîncrezători; iar cei care provoacă perturbări și tulburări în îndeplinirea îndatoririlor lor și care refuză să se pocăiască măcar puțin sunt oameni răi și antihriști. În momentul acesta, există încă o gamă largă de probleme cu mulți dintre cei care îndeplinesc îndatoriri. Unii sunt mereu foarte pasivi în îndatoririle lor, stând, așteptând și bazându-se mereu pe alții. Ce fel de atitudine este aceasta? Este iresponsabilitate. Casa lui Dumnezeu ți-a rânduit să îndeplinești o datorie, și totuși, au trecut câteva zile, iar tu încă nu ai făcut nicio lucrare concretă. Nu ești de găsit nicăieri la locul de muncă, iar mulți oameni nu te pot găsi când au probleme care trebuie rezolvate. Nu ți-ai asumat lucrarea aceasta. Dacă un conducător se va interesa de lucrare, ce îi vei spune? Ești perfect conștient că aceasta este o lucrare pe care s-ar cuveni să o faci, dar nu o faci. Ce crezi tu, de fapt? Nu faci nicio lucrare pentru că ești incapabil? Sau ești doar lacom de confort? Care anume este atitudinea pe care o ai față de datoria ta? Tu vorbești numai despre cuvinte și doctrine și spui numai lucruri care sună plăcut, dar nu faci nicio lucrare concretă. Dacă nu dorești să-ți îndeplinești datoria, ar trebui să demisionezi. Nu rămâne în poziția ta fără să faci nicio lucrare reală. Nu înseamnă asta să le faci rău aleșilor lui Dumnezeu și să întârzii lucrarea bisericii? În felul în care vorbești, se pare că înțelegi tot felul de doctrine, dar când ești rugat să îndeplinești o datorie, ești superficial și deloc conștiincios. Înseamnă acest lucru că te consumi sincer pentru Dumnezeu? Nu ești sincer când vine vorba de Dumnezeu, dar simulezi sinceritatea. Ești capabil să-L înșeli? În felul în care vorbești de obicei pare să existe o credință foarte mare și chiar aspiri să fii un stâlp al bisericii și piatra ei de temelie. Însă când îndeplinești o datorie, ești mai puțin util decât un băț de chibrit. Nu înseamnă asta să încerci să-L înșeli pe Dumnezeu în mod deliberat? Știi ce va rezulta din încercarea ta de a-L înșela pe Dumnezeu? Te va disprețui, te va respinge și te va elimina! Toți oamenii sunt dezvăluiți în îndeplinirea îndatoririlor lor – atât timp cât cineva și-a asumat o datorie, nu va trece mult până când se va dezvălui dacă este o persoană onestă sau una înșelătoare și dacă este sau nu iubitoare de adevăr” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar fiind o persoană onestă poate cineva să trăiască adevărata asemănare umană”). Cuvintele Lui au clarificat lucrurile. Cei care sunt mereu superficiali și șireți în îndatoririle lor și mulțumiți doar să profite de biserică prin puținul pe care-l fac au o umanitate slabă, sunt șireți și vicleni prin natură și nu se consumă pentru Dumnezeu cu adevărat. În cele din urmă, toți sunt eliminați de Dumnezeu. Mi-am amintit de supraveghetoarele demise. Se ocupau de o lucrare atât de importantă, dar au preluat doar postul de „supraveghetor”. Nu aveau nicio povară în inimă și și-au făcut zilnic îndatoririle din rutină, fără să analizeze de ce lucrarea lor era atât de ineficientă, ce probleme aveau ceilalți în îndatoririle lor sau cum ar trebui să-și îndrume sau să-și urmărească lucrarea. Ceilalți le-au amintit încontinuu să fie mai întreprinzătoare, să-și planifice înțelept lucrarea și să-i sporească eficiența. Au promis să facă asta, dar apoi n-au făcut nicio schimbare. Erau pasive și trebuiau să fie împinse să lucreze. Mai ales una dintre ele era o bună oratoare, talentată și avea calibru, dar, după mai bine de o lună ca supraveghetoare, tot nu știa elementele de bază ale lucrării sau cum erau rânduiți membrii echipei. Era foarte superficială și iresponsabilă. M-am gândit cât de clar are părtășie cuvântul lui Dumnezeu despre responsabilitățile conducătorilor și la felul în care conducătorul nostru vorbise adesea despre înțelesul și importanța faptului de a ne îndeplini îndatoririle. Știau toate astea, dar tot erau superficiale. Nu erau oameni care iubeau sau urmăreau adevărul și n-aveau deloc inimi cu frică de Dumnezeu. Mi-am amintit că Dumnezeu a spus: „Dacă tratezi însărcinările de la Dumnezeu cu ușurință, aceasta este cea mai gravă trădare a lui Dumnezeu. Făcând astfel, ești mai deplorabil decât Iuda și ar trebui să fii blestemat” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să cunoști natura omului”). Înainte, credeam că doar cei care refuzau să-și facă datoria sau renunțau la ea Îl trădau pe Dumnezeu, dar, din cuvintele Lui, am văzut că, atunci când biserica îi dă unei persoane o sarcină importantă, dacă este leneșă, nepăsătoare, are mereu o atitudine superficială și provoacă pierderi lucrării, atunci asta e neglijență și trădare. Conducătorul n-a fost aspru când a demis acele supraveghetoare. A fost conform cuvântului lui Dumnezeu și principiilor. Nu putusem să accept asta fiindcă nu vedeam oamenii și lucrurile conform cuvântului lui Dumnezeu, iar asta m-a făcut să mă apăr de El. Eram foarte ignorantă! Am realizat că purtarea mea se asemăna cu a lor, așa că trebuia să reflectez repede asupra problemelor din datoria mea.

Ulterior, am găsit cuvintele lui Dumnezeu referitoare la starea și atitudinea mea față de datorie ca să le practic și să pătrund în ele. Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Dacă oamenii nu pun suflet în citirea cuvintelor lui Dumnezeu și nu înțeleg adevărul, nu vor reflecta asupra lor înșiși și nu se vor cunoaște. În îndeplinirea datoriei lor, se vor mulțumi doar să depună un efort, să nu facă rău și să nu comită fărădelegi, luând acestea drept capitalul lor. Vor lucra în fiecare zi într-un mod confuz, amețit, mecanic; nu vor pune niciodată suflet în a se examina pe ei înșiși, nu vor depune efort pentru a se cunoaște și nici nu vor pune suflet în a căuta adevărurile-principii. Vor fi mereu superficiali. Dacă își fac datoria în acest fel, performanța lor nu va fi niciodată conform standardului. Pentru a-și face datoria într-un mod care să fie conform standardului, trebuie mai întâi să înțeleagă adevărul și să priceapă principiile, iar apoi o pot face din toată inima și cu toată puterea. Doar atunci când oamenii înțeleg adevărul au un impuls în inimile lor și doar atunci pot face lucrurile din toată inima și cu toată puterea. Astăzi, există cei care au început să pună suflet în îndeplinirea datoriei și au început să reflecteze asupra felului în care să îndeplinească în mod corespunzător datoria unei ființe create pentru a mulțumi inima lui Dumnezeu. Ei nu sunt negativi și delăsători, nu așteaptă pasiv să emită ordine Cel de mai sus, ci au o oarecare inițiativă. Judecând după modul în care vă îndepliniți datoria, sunteți puțin mai eficienți decât înainte și, deși încă se află sub nivelul standardului, a existat o oarecare îmbunătățire – ceea ce este bine. Însă nu trebuie să vă mulțumiți cu starea de fapt, trebuie să explorați în continuare, să creșteți în continuare – doar atunci vă veți face datoria mai bine și într-un mod care este conform standardului. Totuși, când unii oameni își realizează datoria, nu fac niciodată tot posibilul și nu dau totul, ci depun doar 50 sau 60 la sută din efortul lor și se mulțumesc cu atât, considerând că au terminat. Nu pot menține niciodată o stare normală: când nu există nimeni care să-i supravegheze sau să le ofere sprijin, ei o lasă mai moale și își pierd elanul; când există cineva care să aibă părtășie despre adevăr cu ei, devin motivați, dar dacă nimeni nu are părtășie despre adevăr cu ei o vreme, devin apatici. Ei mereu oscilează în acest fel – care este problema aici? Așa sunt oamenii când nu au dobândit adevărul și toți trăiesc din entuziasm, care este incredibil de greu de menținut. Trebuie să aibă pe cineva care să le predice și să aibă părtășie cu ei în fiecare zi; de îndată ce nu mai există nimeni care să-i ude și să-i aprovizioneze și nimeni care să-i sprijine, inimile lor se răcesc din nou și iar o lasă mai moale. Când inima cuiva își pierde elanul, acesta devine mai puțin eficient în datoria sa; dacă se dedică mai mult, eficiența sa crește, datoria sa dă mai multe rezultate și el câștigă mai mult” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „În credința în Dumnezeu, cel mai important este să practici și să experimentezi cuvintele Lui”). Din cuvântul Lui, am aflat că trebuie să luăm inițiativa pentru a ne face îndatoririle conform standardului. Trebuie să fim dispuși să muncim din greu, să suferim și să plătim un preț. În plus, trebuie să facem tot ce putem în toate, să punem suflet, să ne îndeplinim responsabilitățile, să obținem rezultate și nu doar să-i păcălim pe alții și să facem lucrurile mecanic. Asta înseamnă să ne facem datoria într-un mod care este conform standardului. Când conducătorul m-a numit responsabilă cu lucrarea video, la început, am vrut să devin mai bună la urmărirea lucrării și chiar am studiat aptitudinile și principiile, dar după ce am făcut asta o vreme, lucrarea video mi s-a părut foarte dificilă. Abia începusem, erau multe lucruri necunoscute și trebuia să sufăr și să plătesc un preț, așa că am început să trag chiulul și programul îmi era lejer. Deși zilnic păream foarte ocupată, nu lucram eficient și nu făceam prea multă lucrare reală. Ba chiar aveam timp să mă gândesc la ce să mănânc sau să beau și, când puteam, mă odihneam, mă plimbam sau mă distram. Aveam titlul de supraveghetoare, dar eram mai indolentă în datorie decât ceilalți. Când am întâmpinat dificultăți în lucrare, nu m-am gândit să caut principiile sau pe cineva care înțelegea ca să mă ajute, ci ținteam spre „suficient” și „aproximativ” și apoi lăsam liderul să verifice restul. Întrucât eram superficială și nu căutam rezultate reale în datoria mea, conducătorul găsea mereu probleme în lucrarea mea și trebuia să fie trimisă la revizuit, întârziind progresul lucrării video. Nu făceam eforturi și nu puneam suflet în datoria mea. O făceam într-un mod superficial, fals și nu plăteam cu adevărat un preț. Chiar dacă făceam eforturi, tot nu obțineam rezultate reale. Însemna asta că-mi făceam datoria? În mod clar, Îl păcăleam și-L amăgeam pe Dumnezeu! Când am realizat asta, m-am simțit foarte vinovată. Biserica mă cultiva să devin supraveghetoare, sperând să fiu responsabilă și să fac cum trebuie lucrarea bisericii, dar eu doar trăgeam chiulul. Chiar eram lipsită de scrupule! Îmi tratam datoria ca un non-credincios care lucra pentru un șef și performanța mea nu era conform standardului muncii. Mi-am amintit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Etalonul pe care Dumnezeu îl cere pentru îndeplinirea datoriei tale este ca aceasta să fie conform standardului. Ce înseamnă să fie «conform standardului»? Înseamnă să îndeplinească cerințele lui Dumnezeu și să-L mulțumească. Îndeplinirea datoriei tale trebuie să fie declarată conform standardului de către Dumnezeu și trebuie să primească aprobarea Sa; doar atunci va fi conform standardului. Dacă Dumnezeu spune că nu e conform standardului, indiferent cât timp ți-ai îndeplinit datoria sau cât preț ai plătit, ea nu e conform standardului. Atunci, care va fi rezultatul? Totul va fi clasificat drept muncă. Doar o mică parte dintre muncitorii cu devotament vor supraviețui. Dacă o persoană nu este devotată în munca sa, atunci nu are nicio speranță de a supraviețui. Vorbind pe șleau, ea va fi distrusă în dezastru” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Ce înseamnă îndeplinirea datoriei conform standardului?”). Cuvântul lui Dumnezeu m-a făcut să realizez că, în datoria mea, nu atingeam nici standardul fundamental al conștiinței. Era o atitudine urâtă de Dumnezeu și mă făcea nevrednică de mântuire. Demiterea celor două supraveghetoare era un avertisment pentru mine. Am văzut că aceia care sunt superficiali și nepăsători în îndatoririle lor nu pot rămâne fermi în biserică. În final, ei sunt revelați și eliminați. Deși făceam o datorie în biserică, asta nu însemna că o făceam într-un mod care era conform standardului. Dacă nu-mi îndreptam starea cât de curând posibil, chiar dacă biserica nu mă elimina, Dumnezeu avea s-o facă. Acest lucru e hotărât de firea Lui dreaptă. Realizând asta, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, în datoria mea, nu plătesc cu adevărat un preț. Sunt foarte superficială și am foarte multe regrete. Acum realizez cât de periculoasă e starea mea și că nu pot continua să am atitudinea asta față de datorie. Vreau să mă căiesc cum trebuie și să-mi fac datoria cât de bine pot.”

După asta, m-am întrebat: „Știu cât de importante sunt responsabilitățile mele, dar adesea nu mă pot abține să trag chiulul și să nu vreau să plătesc un preț în datoria mea. Care-i motivul pentru asta?” Am citit cuvântul lui Dumnezeu: „De ce fel de manifestări și caracteristici dau dovadă cei care sunt excesiv de leneși? În primul rând, indiferent ce fac, se comportă superficial, pierd vremea, nu se grăbesc și se odihnesc și tărăgănează ori de câte ori este posibil. În al doilea rând, nu acordă nicio atenție lucrării bisericii. Pentru ei, oricui îi place să își facă griji pentru astfel de lucruri e liber să o facă. Ei nu vor face acest lucru. Când chiar își fac griji pentru ceva, este de dragul faimei, câștigului și statutului propriu – tot ceea ce contează pentru ei este să se poată bucura de beneficiile statutului. În al treilea rând, se feresc de greutățile din lucrarea lor; nu pot accepta ca lucrarea lor să fie chiar și puțin obositoare, devenind plini de resentimente când se întâmplă acest lucru, și nu sunt capabili să îndure greutăți sau să plătească un preț. În al patrulea rând, indiferent de lucrarea pe care o fac, nu sunt capabili să persevereze, renunțând mereu la jumătatea drumului și fiind incapabili să ducă lucrurile la bun sfârșit. Dacă, temporar, sunt binedispuși, s-ar putea să lucreze ceva ca să se distreze. Însă, dacă un lucru necesită un angajament pe termen lung și îi ține ocupați, necesită multă atenție și le obosește trupul, cu timpul vor începe să bombănească. De exemplu, unii conducători se ocupă de lucrarea bisericii și, la început, li se pare ceva nou și inedit. Sunt foarte motivați în părtășia despre adevăr și, atunci când văd că frații și surorile au probleme, pot să îi ajute și să le rezolve. Însă, după ce persistă o vreme, lucrarea de conducere începe să li se pară prea istovitoare și devin negativi – își doresc să treacă la o sarcină mai ușoară și nu sunt dispuși să îndure greutăți. Acestor oameni le lipsește perseverența. În al cincilea rând, o altă caracteristică distinctivă a oamenilor leneși este lipsa dorinței de a face lucrare reală. De îndată ce trupul lor suferă, găsesc scuze pentru a se sustrage și a se eschiva de la lucrarea lor sau o pasează altcuiva. Iar când persoana respectivă termină lucrarea, ei culeg fără rușine recompensele. Acestea sunt cele cinci caracteristici principale ale oamenilor leneși. Trebuie să verificați dacă există astfel de oameni leneși printre conducătorii și lucrătorii din biserici. Dacă găsiți vreunul, acea persoană trebuie demisă imediat. Pot oamenii leneși să facă lucrare bună în calitate de conducători? Indiferent de tipul de calibru pe care îl au sau de calitatea umanității lor, dacă sunt leneși, nu își vor putea face lucrarea bine și vor întârzia lucrarea și chestiunile importante. Lucrarea bisericii prezintă multe aspecte; fiecare aspect implică numeroase sarcini detaliate și, pentru ca acestea să fie bine făcute, trebuie să se aibă părtășie asupra adevărului, ca problemele să fie rezolvate. Prin urmare, conducătorii și lucrătorii trebuie să fie sârguincioși – trebuie să vorbească mult și să lucreze mult în fiecare zi, ca să se asigure de eficiența lucrării. Dacă vorbesc puțin sau fac prea puțin, nu vor fi rezultate. Prin urmare, dacă un conducător sau un lucrător este o persoană leneșă, atunci acesta este cu siguranță un conducător fals și este incapabil să facă lucrare reală. Leneșii nu fac lucrare reală, cu atât mai puțin merg personal acolo unde se lucrează, și nu sunt dispuși să rezolve probleme sau să se implice într-o lucrare specifică. Ei nu înțeleg și nu pricep deloc problemele niciunei lucrări. Au în cap doar o idee superficială, vagă, formată ascultând spusele altora, și își fac datoria de mântuială, doar predicând puțină doctrină. Puteți discerne acest tip de conducători? Puteți să vă dați seama că sunt conducători falși? (Într-o anumită măsură.) Leneșii sunt superficiali, indiferent de datoria pe care o fac. Oricare ar fi datoria, le lipsește perseverența, lucrează când și când și se plâng ori de câte ori îndură câteva greutăți, lamentându-se neîncetat. Aruncă vorbe de ocară asupra oricui îi critică sau îi emondează, ca o scorpie care insultă oamenii pe străzi, dorind mereu să își verse nervii pe ceilalți și nedorind să își facă datoria. Ce arată faptul că nu vor să își facă datoria? Arată că nu poartă o povară, că nu sunt dispuși să își asume responsabilitatea și că sunt leneși. Nu vor să îndure greutăți sau să plătească prețul. Acest lucru se aplică în special conducătorilor și lucrătorilor: dacă nu poartă o povară, pot să-și îndeplinească responsabilitățile de conducători și lucrători? Categoric nu” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (4)”]. Meditând la cuvântul lui Dumnezeu, am realizat de ce îmi lipsea perseverența în datorie și de ce, după o izbucnire scurtă de zel, nu mai voiam să plătesc un preț. Era mai ales fiindcă eram leneșă și tânjeam prea mult după confortul trupului. Nu căutam eficiența în lucrarea mea. Dacă nu mă îndemna sau emonda niciun conducător, nu mă grăbeam. În special când întâmpinam probleme în lucrare, nu voiam deloc să cheltui energie mentală pe acestea, consolându-mă mereu cu scuza că abia începusem și pasându-i conducătorului problemele. Mă gândeam: „Ar trebui să ne bucurăm cât încă suntem în viață. Oricât de urgentă e lucrarea, n-ar trebui să ne tratăm rău sau să muncim prea mult. Așadar, cât timp nu sunt eliminată, e în ordine dacă depun doar un mic efort și muncesc puțin.” N-am căutat niciodată să progresez, așa că îmbunătățirile au avut loc foarte încet. M-am gândit la frații și surorile mele. Unii cheltuiau foarte mult timp și energie ca să termine sarcini, mereu axați pe datorie. Chiar și când își terminau lucrarea, continuau să se gândească dacă erau abateri sau probleme în ea și cum puteau să se descurce mai bine. Se gândeau doar cum să-și facă bine datoria. Lucrau cum trebuie, aveau umanitate și erau loiali îndatoririlor lor. Au câștigat ușor îndrumarea Duhului Sfânt în lucrarea lor și, cu timpul, au avut loc îmbunătățiri și au avut de câștigat. Totuși, biserica mă numise responsabilă cu lucrarea video, dar eu n-aveam conștiință, perspectivele din spatele a ceea ce urmăream erau ca ale unui animal. Când aveam timp, mă gândeam la dorințele mele trupești și deloc la datoria mea. Aveam o slujbă, dar nu munceam cu adevărat, lucru care nu numai că ne-a împiedicat să obținem rezultate, dar a întârziat și lucrarea. Eram atât de egoistă și josnică! Dacă aș fi continuat așa, n-aș fi fost capabilă să preiau nicio lucrare, n-aș fi realizat nimic și sigur aș fi fost eliminată de Dumnezeu. M-am rugat înaintea lui Dumnezeu: „Dumnezeule, natura mea mârșavă e prea gravă. Sunt iresponsabilă și șireată într-o lucrare atât de importantă și nu am nicio urmă de inimă cu frică de Dumnezeu. Înainte, știam că mârșăvia mea era gravă, dar n-o uram cu adevărat. Acum știu asta. Dumnezeule, vreau să mă schimb, să-mi îndrept atitudinea și perspectiva față de datorie și s-o fac corespunzător. Te rog să mă îndrumi ca să-mi înlătur firea coruptă și să trăiesc o oarecare asemănare umană.”

Ulterior, mi-am amintit alt pasaj pe care-l citisem din cuvântul lui Dumnezeu: „Trebuie cel puțin să ai conștiința curată în realizarea datoriei tale și trebuie să fii cel puțin vrednic de cele trei mese pe zi ale tale și să nu fii un parazit. Acest lucru se numește a avea un simț al responsabilității. Indiferent dacă ai un calibru bun sau slab și dacă înțelegi sau nu adevărul, în orice caz, trebuie să ai această atitudine: «Deoarece mi s-a dat să fac această lucrare, trebuie să o tratez cu seriozitate, trebuie să o transform în preocuparea mea și trebuie să-mi folosesc toată inima și toată puterea pentru a o face bine. În ceea ce privește posibilitatea de a o face perfect, nu pot să-mi permit să ofer o garanție, dar atitudinea mea este că mă voi strădui să o realizez bine și, cu siguranță, nu voi fi superficial în acest sens. Dacă apare o problemă cu lucrarea, ar trebui să-mi asum responsabilitatea și să mă asigur că învăț ceva din asta și-mi fac bine datoria.» Aceasta este atitudinea corectă. Aveți o astfel de atitudine? Unii oameni spun: «Nu trebuie neapărat să fac o treabă bună în lucrarea care îmi este atribuită. O să fac ce pot, pur și simplu, iar rezultatul final va fi cum va fi. Nu trebuie să mă obosesc atât de mult ori să devin distrus de neliniște dacă fac ceva greșit și nu trebuie să iau asupra mea atât de mult stres. Ce rost are să mă obosesc așa de mult? La urma urmei, tot timpul muncesc, nu sunt un parazit.» Genul acesta de atitudine față de datoria ta este iresponsabil. «Dacă am chef de lucru, voi lucra ceva. O să fac doar ce pot, iar rezultatul final va fi cum va fi. Nu e nevoie să o iau atât de în serios.» Astfel de oameni nu au o atitudine responsabilă față de datoria lor și le lipsește simțul responsabilității. Voi ce tip de persoane sunteți? Dacă sunteți primul tip, atunci sunteți persoane cu rațiune și umanitate. Dacă sunteți al doilea tip, atunci nu vă deosebiți cu nimic de tipul de conducători falși pe care tocmai i-am disecat. Doar vă pierdeți zilele: «O să evit oboseala, greutățile și, pur și simplu, o să mă distrez mai mult. Chiar dacă într-o zi voi fi demis, nu voi fi pierdut nimic. Cel puțin, mă voi fi bucurat câteva zile de beneficiile statutului și nu va fi o pierdere pentru mine. Dacă voi fi ales conducător, așa mă voi purta.» Ce părere aveți despre mentalitatea acestui tip de persoană? Astfel de oameni sunt neîncrezători care nu urmăresc adevărul câtuși de puțin. Dacă ai cu adevărat simțul responsabilității, atunci asta arată că ai conștiință și rațiune. Indiferent cât de mare sau mică e sarcina, indiferent cine îți atribuie acea sarcină – dacă ți-o încredințează casa lui Dumnezeu ori ți-o repartizează un conducător de biserică sau un lucrător – atitudinea ta ar trebui să fie următoarea: «Deoarece datoria aceasta mi-a fost atribuită, reprezintă înălțarea și harul de la Dumnezeu. Ar trebui să o fac bine, în conformitate cu adevărurile-principii. În ciuda faptului că am un calibru mediu, sunt dispus să-mi asum această responsabilitate și să dau tot ce am ca s-o fac bine. Dacă fac o treabă de proastă calitate, ar trebui să îmi asum răspunderea pentru ea, iar dacă fac o treabă bună, asta nu este un merit pentru mine. Asta e ceea ce s-ar cuveni să fac.» De ce spun că modul în care își tratează cineva datoria este o chestiune de principiu? Dacă ai într-adevăr simțul responsabilității și ești o persoană responsabilă, atunci vei fi capabil să preiei lucrarea bisericii și să îndeplinești datoria pe care trebuie s-o îndeplinești. Dacă nu îți iei datoria în serios, atunci viziunea ta asupra credinței în Dumnezeu este incorectă și atitudinea ta față de Dumnezeu și față de datoria ta este problematică” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (8)”]. Din cuvântul lui Dumnezeu, am înțeles că oamenii responsabili fac lucrurile cu sârguință. Indiferent dacă le place lucrarea sau se pricep la ea și indiferent de calibrul lor, o abordează cu onestitate și fac sincer tot ce pot ca s-o îndeplinească bine. Acești oameni se țin de cuvânt, sunt de încredere și pot câștiga aprobarea lui Dumnezeu. În schimb, dacă cineva e de acord să preia o datorie, dar nu face decât să salveze aparențele, nu face nimic real și nu caută rezultate sau eficiență, atunci e exact ca trântorii și chiulangiii din lume. Nu e demn de încredere și nu te poți baza pe el. Așa îmi făcusem eu datoria. Mereu țineam cont de trup și rareori practicam adevărul. Trăiam cu tot mai puțină asemănare umană. Trebuia să-mi îndrept atitudinea față de datoria mea. Indiferent de capacitatea mea de lucru, biserica îmi încredințase această sarcină, așa că trebuia să încerc din răsputeri s-o fac bine și să-i dedic toată energia. Acum e un moment crucial să ne facem datoria. Dacă aș fi continuat să nu fac tot ce puteam și aș fi așteptat încheierea lucrării lui Dumnezeu ca să fac mai multe eforturi, ar fi fost prea târziu să mă căiesc. După acest gând, mi-am refăcut programul ca să lucrez cât de mult puteam. Când simțeam că voiam să lenevesc, mă rugam lui Dumnezeu și mă gândeam la cuvintele Lui, ceea ce mă făcea vigilentă și capabilă să mă răzvrătesc împotriva trupului. Mă rugam Lui înainte de orice sarcină, cerându-I să-mi scruteze inima, încercând să fac treabă bună și să nu fac lucrurile mecanic. Practicând astfel, m-am simțit în largul meu.

Deși am vrut să-mi fac datoria adecvat, uneori am lăsat de dorit. De pildă, într-o zi, verificam lucrarea de udare: un nou-venit încă avea multe noțiuni religioase, iar udătorul m-a rugat să-l ajut să le îndepărteze. La început, am vrut să fac tot ce puteam ca să ajut, oricât aș fi putut realiza. Însă, când am vorbit cu nou-venitul, am avut o cunoaștere găunoasă a câtorva probleme și n-am putut să am părtășie clară. Nu m-am putut abține să nu mă gândesc: „Am o înțelegere superficială a adevărului; asta-i tot ce pot realiza. Oricum conducătorul va urmări aceste probleme, îl voi lăsa pe el să le rezolve.” Dar el era ocupat și nu a putut veni, așa că ținea de noi să le rezolvăm. Știam că, în spatele acestei situații, era intenția lui Dumnezeu. Înainte, alegeam sarcini ușoare și simple în datoria mea, nu-mi dădeam toată silința și nu făceam tot ce puteam. De data asta, nu puteam să țin cont de trup sau să mă dedau la confort. Trebuia să fac tot ce-mi stătea în putință, oricât puteam să realizez. Apoi, sora care îmi era parteneră și cu mine am avut părtășie cu udătorul și am găsit cuvinte ale lui Dumnezeu și filme evanghelice legate de noțiunile religioase ale nou-venitului. După ce am discutat o vreme, tuturor ni s-a clarificat acest aspect al adevărului și, în final, problemele nou-venitului au fost rezolvate. Trecând prin această experiență, văd că unele lucruri pot părea dificile, dar, dacă mă bazez pe Dumnezeu și chiar plătesc un preț, pot obține rezultate. Dacă muncesc din greu și tot nu e suficient, atunci voi avea conștiința curată.

Uitându-mă la eșecurile unor frați și surori din jurul meu, am învățat câteva lecții, am reflectat asupra atitudinii avute față de datoria mea și am văzut cât de departe eram de a o face într-un mod care este conform standardului. De asemenea, am văzut cât de adânc înrădăcinată era natura mea mârșavă. Deși mă căiesc acum, tot nu îndeplinesc cerințele lui Dumnezeu. De acum înainte, trebuie să-I accept scrutarea și să încerc să-mi fac datoria într-un mod care este conform standardului!