26. Reflecții după ce m-am îmbolnăvit în pandemie
La scurt timp după ce am acceptat Evanghelia din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernicul, am învățat din cuvintele lui Dumnezeu că, atunci când Dumnezeu Își încheie lucrarea din zilele de pe urmă, ne vor lovi mari dezastre care-i vor răsplăti pe cei buni și-i vor pedepsi pe cei răi. Cei ce au făcut rău și I s-au împotrivit lui Dumnezeu vor fi distruși în dezastre, iar cei care au acceptat judecata cuvintelor lui Dumnezeu și au fost purificați vor fi protejați și feriți de Dumnezeu în dezastre și aduși în Împărăția Lui, ca să se bucure de binecuvântări eterne. Pe atunci credeam că a intra în Împărăție și a dobândi viața veșnică ar fi o mare binecuvântare și că trebuia să prețuiesc această șansă unică, să-mi fac bine datoria și să lucrez mult pentru Dumnezeu, ca atunci când lucrarea lui Dumnezeu se încheie, să am dreptul să rămân. Astfel, mi-am dat demisia și am început să răspândesc Evanghelia. Văzând că dezastrele sunt tot mai mari, într-un moment atât de important, am vrut să pregătesc mai multe fapte bune și să predic Evanghelia lui Dumnezeu din zilele de pe urmă mai multor oameni ca să contribui la răspândirea Evangheliei Împărăției. Astfel, mi-am alocat toată energia predicării Evangheliei, muncind de dimineața până seara în fiecare zi. Tot mai mulți acceptau lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă în districtul meu, înființând biserică după biserică. Văzând aceste rezultate, am fost foarte mândră de mine. Am simțit că nu-mi puteau trece neobservate contribuțiile la lucrarea de evanghelizare. Și în ciuda declanșării pandemiei care făcea ravagii în lume și a creșterii cazurilor de infectare, mă simțeam absolut liniștită. Cum lucram mult pentru Dumnezeu în datoria mea, credeam că oricât de răspândită ar fi, pe mine nu m-ar putea afecta. Însă o infectare neașteptată cu virusul pandemiei mi-a destrămat noțiunile și închipuirile. A trebuit să reflectez asupra motivelor și stricăciunilor din credința mea de-a lungul anilor.
Într-o zi din mai 2021, am început brusc să tușesc, apoi am făcut febră și m-a cuprins o slăbiciune generală. Inițial am crezut că răcisem și nu mi-a păsat, dar simptomele au persistat o săptămână, fără să dispară. O soră a observat că simptomele mele erau similare cu ale coronavirusului și s-a temut că mă infectasem, așa că a sugerat să merg la spital, la un control. Nu i-am dat mare atenție. Credeam că munceam mult și sufeream și plăteam un preț pentru îndatorirea mea și, în plus, aveam rezultate bune. De asemenea, nu făcusem rău și nu perturbasem lucrarea bisericii, deci cum puteam lua virusul? Dar rezultatele controlului au fost total opuse așteptărilor mele. Aveam rezultat pozitiv. Am mers acasă năucită, absolut incapabilă să înțeleg cum aș fi putut să iau virusul. Îmi făceam datoria de ani de zile, de ce nu mă proteja Dumnezeu? Ce aveau să creadă frații și surorile despre mine, dacă ar fi aflat? Aveau să creadă că făcusem ceva care să-L ofenseze pe Dumnezeu și că eram pedepsită? Dar nu credeam că făcusem rău și că perturbasem lucrarea bisericii. Milioane de oameni din toată lumea deja muriseră de când se declanșase pandemia, cu un an în urmă. Acum, că mă infectasem, aveam să mor și eu? Cum lucrarea lui Dumnezeu era pe cale să se încheie, dacă aș fi murit atunci, toți anii mei de muncă grea n-ar fi fost în zadar? Atunci n-aș fi avut parte de nicio binecuvântare în Împărăția viitoare. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât eram mai tristă și nu știam cum să fac față situației. M-am rugat, chemându-L pe Dumnezeu: „Dumnezeule, m-ai lăsat să iau acest virus, sigur e buna Ta voie. Tu nu poți greși, deci sigur m-am revoltat și împotrivit Ție în vreun fel. Dar nu știu cum Ți-am ofensat firea. Te rog să mă luminezi ca să știu cum am greșit. Sunt pregătită să mă pocăiesc.” Apoi, m-am gândit la un fragment din cuvintele lui Dumnezeu. „Cum ar trebui experimentat debutul bolii? Ar trebui să vii înaintea lui Dumnezeu să te rogi și să cauți să-I înțelegi voia, să analizezi ce ai făcut greșit și ce stricăciuni pe care încă trebuie să le rezolvi există înlăuntrul tău. Nu îți poți rezolva firile corupte fără durere. Oamenii trebuie temperați de durere; doar atunci vor înceta să fie desfrânați și vor trăi mereu înaintea lui Dumnezeu. Când se confruntă cu suferința, oamenii se roagă întotdeauna. Nu se vor gândi la mâncare, haine sau plăcere; în acest timp, în sufletele lor, se vor ruga mereu și vor analiza dacă au făcut ceva greșit. În majoritatea timpului, când te confrunți cu o boală gravă sau cu vreo boală neobișnuită care îți provoacă o mare durere, aceste lucruri nu au loc accidental; dacă ești bolnav sau sănătos, voia lui Dumnezeu se află la baza acestui lucru” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „În credința în Dumnezeu, dobândirea adevărului este cea mai importantă”). Luminarea promptă a cuvintelor lui Dumnezeu mi-a arătat că infectarea mea nu era întâmplătoare, că erau doar suveranitatea și orânduirile lui Dumnezeu. A trebuit să caut voia lui Dumnezeu și să reflectez asupra mea. Nu puteam în niciun caz să mă plâng și să-L învinuiesc pe Dumnezeu. În următoarele zile când am stat în carantină acasă, m-am destăinuit fraților și surorilor cu privire la orice corupție am descoperit, am învățat despre mine și am găsit o cale de practicare și de pătrundere în cuvintele lui Dumnezeu. În plus, indiferent cum mă simțeam fizic, am continuat să predic Evanghelia on-line. După câteva zile, m-am simțit mult mai bine, aproape că nu mai tușeam, temperatura mea era normală și-mi recuperasem bine energia și puterea. Am fost foarte încântată și am crezut că Dumnezeu îmi văzuse supunerea și căința, așa că avusese grijă de mine. La acest gând, m-am mai relaxat un pic.
Dar a doua zi, am simțit brusc o senzație de sufocare și de disconfort în gât și am tușit încontinuu. Apoi am făcut febră mare și m-a cuprins o slăbiciune generală. Am simțit un val de panică. De când fusesem diagnosticată, nu-L învinuisem pe Dumnezeu și continuasem să-mi fac datoria. Cum putusem să mă îmbolnăvesc și mai rău? Nu existau tratamente, deci dacă nu mă salva Dumnezeu, sigur aveam să mor. Gândul morții mă speria groaznic, nu mă puteam obișnui cu asta. Îl urmasem pe Dumnezeu de peste 10 ani, îmi părăsisem casa și slujba și munceam mult la datoria mea. Suferisem mult și plătisem un preț mare. Dumnezeu nu-Și amintea deloc asta? Dacă aș fi murit, n-aș mai fi văzut frumusețea Împărăției și nu m-aș fi bucurat de binecuvântările ei. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât eram mai deprimată. Încă îmi făceam datoria, dar nu aveam niciun imbold lăuntric, și mă iritam groaznic când aveam mai multe de făcut. Doar mă grăbeam să termin, ca să mă pot odihni. Înainte, îmi făceam datoria de dimineața până seara și credeam că Dumnezeu mă va proteja, dar acum, că Dumnezeu nu făcea asta, trebuia să mă gândesc la propria bunăstare și să am grijă de sănătatea mea. Prea mult stres și oboseală n-ar fi fost bune pentru recuperarea mea. La adunări, frații și surorile erau plini de energie și puteau avea părtășie la nesfârșit. Însă eu, una, începeam să tușesc oricând vorbeam și nu-mi puteam recăpăta suflul când citeam cuvintele lui Dumnezeu. Eram foarte tristă și nu puteam decât să încerc să dezbat cu Dumnezeu: „Dumnezeule, de obicei sunt foarte sârguincioasă în datoria mea, sunt serioasă și responsabilă. Unii dintre ceilalți nu se compară cu mine, în îndatoririle lor. Toți ceilalți sunt sănătoși și-și fac datoria, de ce sunt eu cea care a luat virusul? Dacă asta este o încercare de la Tine, dar în biserică sunt alții care caută adevărul mai mult decât mine, ei de ce nu se confruntă cu asta? Dacă asta este pedeapsa Ta, eu n-am făcut niciun rău, n-am perturbat lucrarea bisericii și nu Ți-am ofensat firea. Dumnezeule, încă vreau să-mi fac datoria și-mi place cea pe care o am. Nu mi-am făcut-o suficient, vreau să continui să trăiesc și să-mi fac datoria. Dumnezeule, îndeplinesc o îndatorire importantă acum și încă Te pot sluji. Te rog să mă protejezi, ca să continui să trăiesc și să Te slujesc.” Când am început să văd lucrurile așa, mi-am amintit foarte clar un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Pe ce bază, tu – o ființă creată – Îi ceri ceva lui Dumnezeu? Nu se cade ca oamenii să Îi ceară nimic lui Dumnezeu. Nu există nimic mai irațional decât a cere de la Dumnezeu. El va face ceea ce se cuvine să facă, iar firea Sa este dreaptă. Dreptatea nu este nicidecum echitabilă sau rezonabilă; nu înseamnă egalitarism și nici a-ți aloca ceea ce meriți în funcție de cât de multe lucrări ai dus la bun sfârșit, a-ți plăti pentru vreo lucrare pe care ai făcut-o sau a-ți da ce ți se cuvine în funcție de eforturile depuse. Aceasta nu este dreptate, înseamnă doar a fi corect și rațional. Foarte puțini oameni sunt capabili să cunoască firea dreaptă a lui Dumnezeu. Să presupunem că Dumnezeu l-ar fi eliminat pe Iov după ce Iov a fost martor pentru El: ar fi asta drept? De fapt, ar fi. De ce se numește aceasta dreptate? Cum văd oamenii dreptatea? Dacă un lucru este în conformitate cu noțiunile oamenilor, atunci lor le este foarte ușor să spună că Dumnezeu este drept; totuși, dacă nu văd acel lucru ca fiind în concordanță cu noțiunile lor – dacă este ceva ce nu sunt capabili să înțeleagă – atunci le-ar fi greu să spună că Dumnezeu este drept. Dacă Dumnezeu l-ar fi distrus pe Iov pe atunci, oamenii nu ar fi spus că El este drept. Dar cu toate acestea, indiferent dacă oamenii au fost sau nu corupți și dacă au fost profund corupți sau nu, trebuie Dumnezeu să Se justifice atunci când îi distruge? Ar trebui să fie nevoit să le explice oamenilor pe ce bază face acest lucru? Trebuie oare Dumnezeu să le spună oamenilor regulile pe care El le-a poruncit? Nu este nevoie. În ochii lui Dumnezeu, cineva care este corupt și care este pasibil să se împotrivească lui Dumnezeu nu are nicio valoare; orice mod în care Se va ocupa Dumnezeu de el va fi potrivit și toate sunt rânduielile lui Dumnezeu. Dacă ai fi neplăcut în ochii lui Dumnezeu și dacă El ar spune că nu Îi mai ești de niciun folos după mărturia ta și, prin urmare, te-ar distruge, ar fi și aceasta dreptatea Lui? Ar fi. […] Tot ceea ce face Dumnezeu este drept. Deși ar putea fi de neînțeles pentru oameni, ei nu ar trebui să emită judecăți după bunul plac. În cazul în care ceva din ce face El li se pare nerezonabil oamenilor sau dacă aceștia au vreo noțiune privind acest lucrul, iar asta îi determină să spună că El nu este drept, atunci sunt extrem de nerezonabili” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Meditând la cuvintele lui Dumnezeu, aproape că L-am simțit față în față cu mine, dojenindu-mă și toate cuvintele mi-au mers direct la suflet. Nu-L învinuiam pe Dumnezeu că era nedrept și inechitabil? Oare nu mă tocmeam, găsind scuze și stabilind condiții chiar în fața lui Dumnezeu? Realizasem unele lucruri în anii mei de suferință și de sacrificiu personal în datoria mea, deci credeam că Dumnezeu trebuia să mă protejeze de dezastre și că asta ar fi fost dreptatea Lui. Dar de fapt, acestea erau propriile mele noțiuni și închipuiri și nu corespundeau deloc adevărului. Dumnezeu este Domnul creației, iar eu sunt o ființă creată. Toate bucuriile mele vin de la Dumnezeu și tot El mi-a dat și viață. Cum îmi decide Dumnezeu soarta și cât mă lasă să trăiesc depinde doar de El. Ca ființă creată, ar trebui să mă supun și să accept asta. Ce drept aveam eu să dezbat cu Dumnezeu și să pun condiții? Dar eu avusesem credință în toți acei ani și mă bucurasem din plin de udarea și susținerea adevărului de la Dumnezeu și tot nu simțeam recunoștință. Acum, că luasem virusul și eram în pericol de moarte, dezbăteam cu Dumnezeu, mă împotriveam Lui și Îl învinuiam pentru nedreptate. Unde erau conștiința și rațiunea mea? Gândindu-mă la asta, m-am simțit mai vinovată și mai rușinată și am îngenuncheat în fața lui Dumnezeu, în rugăciune. „Dumnezeule, sunt atât de nerezonabilă! Am fost creată de Tine; sunt o ființă creată. Ar trebui să mă supun tuturor orchestrărilor și orânduirilor Tale. Așa este drept și firesc. M-ai lăsat să iau acest virus, cu posibilul risc al morții. Nu voiam să mor, nu voiam să mă supun, așa că m-am certat cu Tine, Te-am învinuit că nu te-ai purtat cum se cade și Ți-am cerut să mă lași să trăiesc. Nu am avut pic de supunere sau rațiune. Am fost atât de răzvrătită! Dumnezeule, vreau să reflectez asupra mea și să mă căiesc Ție.”
În următoarele câteva zile, m-am simțit foarte rău oricând m-am gândit la nemulțumirile și confuziile mele în legătură cu Dumnezeu. Mai ales gândindu-mă cum, când afecțiunea mea s-a agravat, m-am împotrivit lui Dumnezeu, m-am certat cu El, am devenit pesimistă și am tras chiulul, mi-am făcut datoria de mântuială și am tergiversat, m-am simțit tot mai vinovată și mai tulburată. Când nu-mi era rău și nu exista nicio criză, proclamam dreptatea lui Dumnezeu și faptul că ființele create trebuiau să se supună orânduirilor Domnului creației. De ce am manifestat atâta răzvrătire și împotrivire când m-am îmbolnăvit? Am citit ceva în cuvintele lui Dumnezeu, în timpul devoțiunilor mele spirituale. „Relația omului cu Dumnezeu este doar una de interes personal. Este o relație dintre o persoană care primește și una care dă binecuvântarea. Pentru a spune lucrurilor pe nume, seamănă cu relația dintre angajat și angajator. Angajatul lucrează numai pentru a primi recompensele acordate de angajator. Într-o astfel de relație nu există nicio afecțiune, ci doar o tranzacție. Nu există a iubi sau a fi iubit, numai caritate și milă. Nu există înțelegere, doar indignare reprimată și înșelătorie. Nu există intimitate, numai o prăpastie de netraversat” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Omul poate fi salvat numai în mijlocul gestionării lui Dumnezeu”). „În mintea antihriștilor, atât timp cât oamenii sunt capabili să îndeplinească o datorie, să plătească un preț și să sufere puține greutăți, aceștia ar trebui să fie binecuvântați de Dumnezeu. Și, prin urmare, după ce fac lucrare bisericească pentru o vreme, încep să facă bilanțul cu ce munci au făcut pentru biserică, ce contribuții au adus la casa lui Dumnezeu și ce au făcut pentru frați și surori. Păstrează toate acestea ferm în mintea lor, încercând să ghicească ce haruri și binecuvântări le vor procura acestea de la Dumnezeu, pentru a putea determina dacă a face aceste lucruri are vreo valoare. De ce se preocupă de astfel de lucruri? Ce urmăresc ei în adâncul inimii lor? Care este scopul credinței lor în Dumnezeu? Chiar de la început, credința lor în Dumnezeu a fost pentru că urmăreau binecuvântări. Și oricât de mulți ani au ascultat predici, oricâte cuvinte ale lui Dumnezeu au mâncat și au băut, oricâte doctrine au înțeles, nu vor renunța niciodată la dorința și motivația lor de a fi binecuvântați. Dacă le ceri să fie ființe create conștiincioase și să accepte domnia și rânduielile lui Dumnezeu, ei vor spune: «Asta nu are nimic de-a face cu mine, nu pentru asta ar trebui să mă lupt. Lucrul pentru care ar trebui să mă străduiesc este: când am luptat, când am depus efortul necesar și am suferit greutățile necesare, odată ce am făcut totul în conformitate cu ceea ce mi-a cerut Dumnezeu, El ar trebui să mă răsplătească și să-mi permită să rămân, voi fi încoronat în Împărăție și voi deține o funcție mai înaltă decât oamenii lui Dumnezeu – cel puțin voi stăpâni peste două sau trei orașe». De asta le pasă cel mai mult antihriștilor. Indiferent de modul în care casa lui Dumnezeu are părtășie despre adevăr, motivațiile și dorințele lor nu pot fi risipite; sunt același tip de persoană ca Pavel. Nu există oare un soi de fire răutăcioasă și vicioasă adăpostită într-o tranzacție atât de goală? Unii oameni religioși spun: «Generația noastră Îl urmează pe Dumnezeu pe calea crucii. Acest lucru se datorează faptului că Dumnezeu ne-a ales și astfel avem dreptul să fim binecuvântați. Am suferit și am plătit un preț și am băut vin din cupa amară. Unii dintre noi am fost chiar arestați și condamnați la închisoare. După ce am suferit toate aceste greutăți, am auzit atâtea predici și am învățat atât de multe despre Biblie, dacă într-o zi nu suntem binecuvântați, vom merge în al treilea Cer și vom raționa cu Dumnezeu». Ați auzit vreodată ceva asemănător? Ei spun că vor merge în al treilea Cer pentru a ajunge la un consens cu Dumnezeu – cât de îndrăzneț este acest lucru? Nu vă face doar auzul acestor lucruri să vă temeți? Cine îndrăznește să încerce să raționeze cu Dumnezeu? […] Nu sunt astfel de oameni arhangheli? Nu sunt ei Satana? Poți să raționezi cu oricine dorești, dar nu cu Dumnezeu. Nu ar trebui să faci asta, nu ar trebui să ai astfel de gânduri. Binecuvântările vin de la Dumnezeu, El le poate da oricui dorește. Chiar dacă întrunești cerințele pentru a primi binecuvântări, dacă Dumnezeu nu ți le oferă, nu ar trebui să încerci să raționezi cu El. Întregul univers și întreaga omenire sunt în mâinile lui Dumnezeu, El are ultimul cuvânt, tu ești o ființă umană nesemnificativ de mică – și totuși încă îndrăznești să raționezi cu Dumnezeu. Cum poți fi atât de încrezut? Ar fi bine să te uiți în oglindă să vezi cine ești. Dacă îndrăznești să vociferezi împotriva Creatorului și să te lupți cu El, nu îți cauți propria moarte? «Dacă într-o zi nu suntem binecuvântați, vom merge în al treilea Cer și vom raționa cu Dumnezeu.» Prin aceste cuvinte, vociferezi fățiș împotriva lui Dumnezeu. Ce fel de loc este al treilea Cer? Este locuința lui Dumnezeu. A îndrăzni să mergi în al treilea Cer pentru a încerca să raționezi cu Dumnezeu este asemănător cu a lua cu asalt palatul. Nu așa stau lucrurile? Unii oameni spun: «Ce relevanță are asta pentru antihriști?» Este de cea mai mare relevanță, pentru că aceia care ar dori să meargă în al treilea Cer pentru a raționa cu Dumnezeu sunt antihriști; numai antihriștii ar rosti astfel de cuvinte, asemenea cuvinte reprezintă vocea din adâncul inimilor antihriștilor și răutatea antihriștilor” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul șapte: Ei sunt răi, perfizi și înșelători (Partea a doua)”). M-am rușinat, confruntată cu revelația lui Dumnezeu și am văzut că anii mei de suferință și prețul plătit în datoria mea nu fuseseră deloc pentru a lua în considerare voia lui Dumnezeu și a îndeplini îndatorirea unei ființe create, pentru a răsplăti iubirea lui Dumnezeu. Fuseseră în schimbul binecuvântărilor lui Dumnezeu, pentru a pătrunde în Împărăție și a mă bucura de binecuvântări veșnice. Am tratat îndeplinirea unei îndatoriri ca pe un mod de a scăpa de dezastru și de a fi binecuvântată de Dumnezeu, ca monedă de schimb și capital pentru o tocmeală cu Dumnezeu. De aceea calculam în secret cât de multe făcusem, câți oameni convertisem, cum suferisem, ce prețuri plătisem. Cu cât număram mai mult, cu atât simțeam mai mult că îndeplinisem un serviciu meritoriu și că aveam dreptul să dobândesc protecția lui Dumnezeu în dezastre și să fiu ferită. N-am crezut nicio clipă că mă voi infecta subit cu virusul. L-am învinuit și L-am înțeles greșit pe Dumnezeu, n-am căutat să aflu cum să mă supun lui Dumnezeu în timpul bolii mele. În schimb, m-am gândit ce puteam face ca să obțin aprobarea lui Dumnezeu, ca El să mă protejeze și să mă însănătoșesc rapid. Deci când am văzut că dimpotrivă, starea mi s-a înrăutățit, m-am descurajat cu privire la Dumnezeu. L-am învinuit că nu m-a protejat, că a fost nedrept cu mine. Faptele arătau că credința și datoria mea erau doar pentru a fi binecuvântată și că nu eram sinceră cu Dumnezeu. Doar Îl foloseam pentru a-mi atinge propriul scop de a obține binecuvântări, de a mă tocmi cu Dumnezeu și de a-L înșela. Eram atât de egoistă și de vicleană! Pavel în Epoca Harului a călătorit prin toată Europa pentru a răspândi Evanghelia Domnului, suferind mult și plătind un preț mare, dar tot ce a dat a fost doar pentru a pătrunde în Împărăția cerurilor și a fi răsplătit. A zis: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa dreptății” (2 Timotei 4:7-8). Asta însemna, de fapt, că dacă Dumnezeu nu-i dădea o cunună, atunci, El nu era drept. Oamenii din lumea bisericească sunt profund influențați de aceste cuvinte ale lui Pavel. Toți cei ce lucrează și suferă în numele Domnului o fac pentru a ajunge în rai și a fi binecuvântați. Ei se ceartă cu Dumnezeu dacă nu sunt binecuvântați. Eram exact ca ei, nu-i așa? Atunci, m-am temut. Nu-mi imaginasem vreodată că-mi voi descoperi o asemenea fire. Dacă acea situație nu m-ar fi expus, încă n-aș fi văzut că am o fire de antihrist atât de gravă. M-am gândit la unele cuvinte ale lui Dumnezeu: „În toate privințele am avut așteptări stricte de la om. Dacă loialitatea ta vine cu intenții și condiții, atunci mai degrabă Mă lipsesc de așa-zisa ta loialitate, căci îi urăsc pe toți cei care Mă înșală prin intențiile lor și Mă șantajează cu condiții. Tot ce Îmi doresc este ca omul să Îmi fie absolut loial și să facă toate lucrurile pentru a dovedi și de dragul acelui unic cuvânt: credință. Disprețuiesc faptul că voi folosiți cuvinte dulci pentru a încerca să Mă faceți să Mă bucur, căci Eu v-am tratat întotdeauna cu sinceritate, și deci Îmi doresc ca și voi să vă purtați față de Mine cu credință adevărată” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ești tu oare un adevărat credincios în Dumnezeu?”). Am simțit din cuvintele lui Dumnezeu că firea Lui e dreaptă, sfântă și nu tolerează nicio ofensă. Dumnezeu lucrează ca să mântuiască omenirea și ce-și dorește e sinceritatea și devotamentul omului. Dacă eforturile oamenilor includ motive, stricăciuni, tocmeli sau înșelăciuni, Dumnezeu nu doar că nu le va aproba, ba e și îngrețoșat și scârbit de ele și le condamnă. Exact ca Pavel, pe care în final, Dumnezeu nu doar că nu l-a binecuvântat, dar l-a trimis să fie pedepsit în iad. Și faptul că datoria mea includea stricăciunea unei tocmeli probabil Îl dezgusta și-L îngrețoșa pe Dumnezeu. Îmbolnăvirea mea a dezvăluit în întregime firea dreaptă și sfântă a lui Dumnezeu. Atunci, am acceptat pe deplin și m-am supus din suflet bolii.
Mai târziu, am mai citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Ca ființă creată, când vii înaintea Creatorului, se cuvine să îți îndeplinești datoria. Acesta este lucrul potrivit de făcut și responsabilitatea de pe umerii tăi. Datorită faptului că ființele create își îndeplinesc îndatoririle, Creatorul a făcut o lucrare și mai importantă în rândul omenirii. El a realizat o etapă suplimentară a lucrării asupra omenirii. Și ce lucrare este aceasta? Ea oferă omenirii adevărul, permițându-i să câștige adevărul de la El în timp ce își îndeplinește îndatoririle și, astfel, să se lepede de firile sale corupte și să fie curățită. Astfel, oamenii ajung să împlinească voia lui Dumnezeu și să pășească pe calea cea bună în viață și, în cele din urmă, sunt capabili să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău, să obțină mântuirea deplină și să nu mai fie supuși chinurilor Satanei. Acesta este efectul pe care Dumnezeu vrea să-i determine pe oameni să-l obțină în cele din urmă prin îndeplinirea datoriei lor. Prin urmare, în timpul procesului de îndeplinire a datoriei tale, Dumnezeu nu te face doar să vezi un lucru clar și să înțelegi puțin adevăr, nici nu îți permite doar să te bucuri de harul și binecuvântările pe care le primești îndeplinindu-ți datoria ca ființă creată. Mai degrabă, El îți permite să fii curățit și mântuit și, în cele din urmă, să ajungi să trăiești în lumina chipului Creatorului” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă: Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea a șaptea)”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au emoționat. Îndeplinirea unei îndatoriri e o responsabilitate și o obligație pe care o ființă creată nu o poate evita și îndeosebi e o cale de a obține adevărul și de a-și schimba firea. În îndatoririle noastre, Dumnezeu aranjează tot soiul de situații pentru a expune firile corupte ale oamenilor, apoi, prin judecata și revelațiile cuvintelor Lui și prin disciplina Lui, El ne permite să ne înțelegem corupția și să ne schimbăm, ca să nu mai fim corupți și să nu ne mai facă rău Satana. Asta e buna voie a lui Dumnezeu. În anii mei de îndeplinit îndatoriri, manifestasem multă corupție prin situațiile aranjate de Dumnezeu. Mi-am înțeles oarecum firile corupte, apoi am început să mă urăsc, să mă căiesc, să mă schimb și să am o asemănare cât de cât umană. Câștigasem mult făcându-mi datoria, dar tot nu eram recunoscătoare. În schimb, mi-am folosit datoria ca monedă de schimb pentru binecuvântări, ca scutire de la dezastre și L-am tratat pe Dumnezeu ca și cum aș fi putut să-L înșel și să-L folosesc. Eram josnică! Dumnezeu a exprimat multe adevăruri, dar eu nu le-am prețuit și m-a interesat doar cum să fiu binecuvântată, să scap de dezastre, să pătrund în Împărăție și să fiu răsplătită. Eram absolut malefică. M-am rugat și I-am jurat lui Dumnezeu că voi înceta să-mi fac datoria ca să fiu binecuvântată și că voi căuta adevărul în datoria mea, ca să răsplătesc iubirea lui Dumnezeu. Am mai citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu care mi-au dat o cale de practicare. „Dacă, în credința ta în Dumnezeu și în căutarea adevărului, ești în stare să spui: «Orice boală sau eveniment neplăcut permite Dumnezeu să se abată asupra mea – indiferent de ceea ce face Dumnezeu – trebuie să mă supun și să rămân în locul meu ca o ființă creată. Înainte de orice altceva, trebuie să pun în practică acest aspect al adevărului – ascultarea – trebuie să îl implementez și să trăiesc realitatea ascultării de Dumnezeu. Mai mult decât atât, nu trebuie să arunc deoparte ceea ce mi-a încredințat Dumnezeu și datoria pe care ar trebui să o îndeplinesc. Chiar și la ultima mea răsuflare, trebuie să rămân credincios datoriei mele.» Nu înseamnă acest lucru a fi mărturie? Când ai acest gen de hotărâre și acest tip de stare, mai ești capabil să te plângi de Dumnezeu? Nu, nu ești. Într-un astfel de moment, te vei gândi: «Dumnezeu îmi dă această suflare, El m-a aprovizionat și protejat în toți acești ani, El a luat multă durere de la mine, mi-a dat mult har și multe adevăruri. Am înțeles adevăruri și taine pe care oamenii nu le-au înțeles de generații. Am câștigat atât de mult de la Dumnezeu, așa că trebuie să-L răsplătesc! Înainte, statura mea era prea mică, nu înțelegeam nimic și tot ceea ce făceam era vătămător pentru Dumnezeu. S-ar putea să nu mai am o altă șansă să-L răsplătesc pe Dumnezeu în viitor. Oricât mi-a mai rămas de trăit, trebuie să ofer puțina putere pe care o am și să fac ce pot pentru Dumnezeu, astfel încât Dumnezeu să vadă că toți acești ani de aprovizionare pentru mine nu au fost în zadar, ci au dat roade. Lasă-mă să aduc mângâiere lui Dumnezeu și să nu-L mai rănesc sau să-L dezamăgesc.» Ce părere ai despre o astfel de gândire? Nu te gândi cum să te salvezi sau să scapi, zicându-ți: «Când se va vindeca această boală? Când se va întâmpla, voi face tot posibilul să-mi îndeplinesc datoria și să fiu loial. Cum pot să fiu loial când sunt bolnav? Cum pot îndeplini datoria unei ființe create?» Atât timp cât ai o singură suflare, nu ești oare capabil să îți îndeplinești datoria? Atât timp cât ai o singură suflare, ești capabil să nu aduci rușine asupra lui Dumnezeu? Atât timp cât ai o singură suflare, atât timp cât mintea ta este lucidă, ești capabil să nu te plângi de Dumnezeu? (Da.) Este ușor să spui «Da» acum, dar nu va fi atât de ușor când acest lucru ți se va întâmpla cu adevărat. Și astfel, trebuie să urmăriți adevărul, să lucrați adesea din greu la adevăr și să petreceți mai mult timp gândindu-vă: «Cum pot satisface voia lui Dumnezeu? Cum pot răsplăti dragostea lui Dumnezeu? Cum pot îndeplini datoria unei ființe create?» Ce este o ființă creată? Este responsabilitatea unei ființe create doar de a asculta cuvintele lui Dumnezeu? Nu – este de a trăi după cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu ți-a dat atât de mult adevăr, atât de mult din cale și atât de multă viață, pentru ca tu să poți să trăiești aceste lucruri și să fii mărturie pentru El. Aceasta este ceea ce s-ar cuveni să facă o ființă creată și este responsabilitatea și obligația ta” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai în citirea frecventă a cuvintelor lui Dumnezeu și în rumegarea adevărului există o cale de urmat”). Cuvintele lui Dumnezeu mă emoționează enorm. Dumnezeu este Domnul creației, iar eu sunt o ființă creată, deci soarta mea e în mâinile Lui. El a permis să mă îmbolnăvesc, deci fie că trăiam, fie că muream, trebuia să mă supun suveranității și orânduirilor lui Dumnezeu. Aceasta e rațiunea primară pe care ar trebui s-o aibă o ființă creată. Și o datorie e ceva ce o ființă creată ar trebui să îndeplinească. În orice moment, indiferent ce s-ar întâmpla, atâta timp cât mai am o singură suflare, ar trebui să-mi fac datoria. Mă bucurasem din plin de dragostea lui Dumnezeu de-a lungul anilor, dar cum nu căutam adevărul, mă revoltam mereu împotriva Lui și-L răneam; îi datoram multe lui Dumnezeu. Acum, cât voi mai trăi, ar trebui să-mi fac datoria ca să răsplătesc iubirea lui Dumnezeu. În zilele următoare, m-am gândit în fiecare zi cum să-mi fac bine datoria, ca să-L mulțumesc pe Dumnezeu. Sora cu care lucram își începuse recent datoria și nu știa multe principii ale răspândirii Evangheliei, deci au apărut câteva probleme. Eu o ajutam și o îndrumam online. De asemenea, adesea citeam în șoaptă cuvintele lui Dumnezeu și cântam imnuri ce-L slăveau pe Dumnezeu. În continuare tușeam și aveam febră, dar boala nu mă mai împiedica și nu mă mai întrebam dacă voi muri sau nu. Știam că soarta mea era în mâinile lui Dumnezeu și că durata vieții mele era decisă de suveranitatea lui Dumnezeu. Voiam să încerc să-mi fac datoria bine și să răsplătesc iubirea lui Dumnezeu oricâte zile mă mai lăsa El să trăiesc, să mă supun și să nu mă mai plâng niciodată, până în ziua în care El va hotărî că trebuie să mor.
Într-o seară, tușeam încontinuu, mi se umpluse gâtul de flegmă, aveam și febră mare și dureri în tot corpul. Stăteam în pat, atât de suferindă că mă foiam întruna și nu puteam dormi. M-am întrebat: „Oare sunt în pragul morții? După ce adorm, mă voi mai trezi vreodată?” Ideea morții mă mâhnea groaznic și gândul că în viitor poate nu voi mai avea șansa să mai citesc cuvintele lui Dumnezeu mă făcea să plâng fără oprire. M-am ridicat, am pornit computerul și am citit acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Durata de viață a fiecăruia a fost predeterminată de Dumnezeu. O boală poate părea a fi terminală din punct de vedere medical, dar, din punctul lui Dumnezeu de vedere, dacă viața ta trebuie să continue și nu ți-a sunat ceasul încă, atunci nu ai putea muri chiar dacă ai vrea. Dacă Dumnezeu ți-a dat o însărcinare și misiunea ta nu s-a încheiat, atunci nu vei muri nici măcar din cauza unei boli care se presupune că ar fi fatală – Dumnezeu nu te va lua încă. Chiar dacă nu te rogi și nu cauți adevărul sau nu te ocupi de tratarea bolii sau chiar dacă amâni tratamentul, nu vei muri. Acest lucru este valabil mai ales pentru cei care au primit o însărcinare de la Dumnezeu: când misiunea lor nu a fost încă îndeplinită, indiferent de boala care s-ar abate asupra lor, nu trebuie să moară imediat; trebuie să trăiască până în momentul final al îndeplinirii misiunii. Crezi în acest lucru? […] Realitatea este că, indiferent dacă negocierile tale sunt menite să-ți vindece boala și să te împiedice să mori sau dacă ai o altă intenție sau alt scop în aceasta, din punctul lui Dumnezeu de vedere, dacă poți să-ți îndeplinești datoria și încă ești de folos, dacă Dumnezeu a hotărât că vei fi de folos, atunci nu vei muri. Nu vei putea să mori nici dacă vrei. Însă, în cazul în care creezi probleme și săvârșești tot felul de fapte rele și ofensezi firea lui Dumnezeu, vei muri degrabă; viața îți va fi scurtată. Durata vieții fiecărei persoane a fost determinată de Dumnezeu înainte de crearea lumii. Dacă aceasta se poate supune rânduielilor și orchestrărilor lui Dumnezeu, atunci, indiferent dacă suferă sau nu de o boală sau dacă are o stare de sănătate bună sau precară, va trăi numărul de ani predeterminat de Dumnezeu. Ai încredere în acest lucru?” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Citind cuvintele lui Dumnezeu, I-am putut simți dragostea și mila și am fost foarte înduioșată. Am înțeles un pic mai bine voia lui Dumnezeu. Faptul că am putut să mă nasc în zilele de pe urmă, să cred în Dumnezeu și să-mi fac datoria a fost decis de Dumnezeu și e și o misiune pe care mi-a dat-o El. Dacă mi-aș îndeplini misiunea, ar trebui să mor chiar dacă nu m-aș îmbolnăvi. Altfel, nu aș muri nici dacă aș lua o boală care ar trebui să mă ucidă. Nu știam ce mă aștepta, dar știam că trebuia să-mi las viața în mâinile lui Dumnezeu și să-I urmez orânduirile. Gândindu-mă că aș putea muri oricând, mi-am dorit să vorbesc iarăși din suflet cu Dumnezeu. Am îngenuncheat și m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule! Îți mulțumesc că m-ai ales să vin în casa Ta și m-ai lăsat să-Ți aud vocea. Câștigând udarea și susținerea multora dintre cuvintele Tale, am putut să învăț multe adevăruri și să cunosc principiile pentru a fi o persoană. Simt că viața mea n-a fost în van. Doar că sunt atât de profund coruptă și mereu mă răzvrătesc împotriva Ta și Te rănesc. Nu am căutat bine adevărul și nu mi-am făcut datoria sincer, ca să-Ți răsplătesc iubirea. Și niciodată nu Ți-am adus pic de alinare. Îți datorez foarte multe. Nu știu dacă voi mai avea ocazii să-Ți răsplătesc iubirea. Dacă trăiesc, vreau să caut bine adevărul și să-mi fac datoria ca să Te mulțumesc…” În acea noapte, am adormit cât ai clipi. Cum m-am trezit a doua zi, m-am simțit complet relaxată, ca și când nici nu m-aș fi îmbolnăvit. Nu mă durea în gât, nu aveam flegmă în exces. M-am grăbit să-mi iau temperatura și am văzut că revenise la normal. Am fost foarte emoționată și am știut că asta era mila și protecția lui Dumnezeu pentru mine. Deși când am luat coronavirusul am manifestat multă răzvrătire și împotrivire, Dumnezeu n-a ținut cont de fărădelegile mele, ci tot a avut grijă de mine. Nu mi-am putut stăpâni lacrimile, I-am mulțumit lui Dumnezeu și L-am slăvit.
Au trecut două luni și temperatura mea a rămas constant normală. Virusul n-a revenit și cât ai clipi, mi-am revenit complet. Mulți oameni au murit în această pandemie, iar eu am supraviețuit doar datorită grijii și mântuirii minunate a lui Dumnezeu pentru mine. Infecția cu acest virus a expus motivele și stricăciunile din credința și datoria mea, permițându-mi să-mi văd motivul dezgustător de a mă tocmi cu Dumnezeu pentru binecuvântări, iar eu m-am înțeles mai bine și mi-a fost silă de mine. De asemenea, am câștigat ceva experiență și înțelegere practică a firii sfinte, drepte a lui Dumnezeu și m-am supus suveranității și orânduirilor lui Sale. Am resimțit o rafinare și o durere în situația asta, dar am câștigat foarte mult, lucruri pe care nu le-aș putea câștiga într-o situație plăcută. Când îmi amintesc ce am obținut din experiența asta, sunt plină de recunoștință și slavă pentru Dumnezeu. Îl slăvesc pe Dumnezeu pentru iubirea și mântuirea Lui!