de Tammy, Coreea de Sud

Făceam lucrarea de design pentru biserică. În timp, pe măsură ce-am finalizat tot tipul de fișiere și imagini, mi-am îmbunătățit considerabil abilitățile și am fost aleasă lideră de echipă. Mi-am zis: „Faptul că am fost aleasă lideră de echipă înseamnă că am anumite abilități și capacitate de lucru, că sunt mai bună decât ceilalți frați și surori și pot prelua conducerea lucrării. Trebuie să prețuiesc această datorie, să fac tot posibilul, să caut adevărurile-principii, și să-mi îndeplinesc datoria. Nu pot face greșeli care să îngreuneze lucrarea bisericii. Trebuie să le arăt tuturor că sunt croită să fiu lideră de echipă.”

Într-o zi, conducătorul bisericii a venit și mi-a spus: „Biserica are nevoie de o imagine de fundal pentru un videoclip cu imnuri. Va fi mai greu de făcut decât fundalurile anterioare. Întrucât toți ceilalți sunt ocupați cu alte concepte în acest moment, am vrea să lucrezi tu la el. Crezi că poți să o faci?” Auzindu-l pe conducător, mi-am zis: „Nu am mai lucrat la un fundal atât de dificil, nu sunt sigură c-aș putea garanta rezultate bune.” Dar apoi mi-am zis: „Conducătorul, frații și surorile vor fi atenți la acest proiect: fac datoria asta de mai bine de doi ani, am gestionat destule probleme și sarcini dificile și mi-am însușit suficiente abilități. Poate că e prima dată când încerc să fac un fundal atât de greu și cu siguranță vor fi unele probleme neprevăzute, dar dacă nu reușesc să fac nici măcar o sarcină ca asta, ce vor crede toți ceilalți despre mine? Dacă nu mă descurc, vor crede că nu am capacitate de lucru și că n-am făcut progrese în datoria mea? Ceilalți frați și surori lucrează cu toții la propriile proiecte acum și dacă trebuie trimis altcineva să lucreze cu mine în acest moment, sigur toți vor crede că nu mă descurc cu responsabilități mari, că nu pot duce o povară grea în momente critice și că nu sunt făcută pentru a fi de mare folos. Nu pot lăsa să se întâmple asta! Trebuie să accept proiectul orice ar fi. Mă voi documenta despre ce nu știu, ca să pot face totul cum trebuie și să le arăt tuturor că pot face față unor sarcini dificile.” Hotărându-mă, am răspuns cu încredere: „Pot să o fac, nicio problemă. Este doar un fundal puțin mai dificil și mai solicitant decât celelalte. Cu un mic efort suplimentar, pot garanta o calitate bună.” Văzând că păream încrezătoare, conducătorul a dat din cap și a zis: „Avem un termen strict pentru acest fundal, iar conceptul trebuie să reflecte semnificația și emoția exprimate de imn. Dacă ai vreo problemă când îl realizezi, contactează-ne imediat!” Supraveghetorul meu a mai spus: „Dacă efectiv nu te descurci, anunță-ne și vom desemna pe cineva să vină să te ajute.” Am confirmat din cap, încântată și agitată în același timp; eram încântată că lucram la un concept atât de important, unul care avea să-mi câștige admirație dacă mă descurcam bine, dar îmi și făceam griji: oare mă voi descurca cu o sarcină atât de dificilă? Nu eram sigură că le puteam oferi calitatea pe care și-o doreau. Dar, oricum, nu-i puteam dezamăgi pe toți. Trebuia să încep să mă documentez imediat, să încerc lucruri pe parcurs, ca să profit la maximum de această ocazie rară. Urma să duc această sarcină până la capăt, oricât de grea ar fi fost.

Când lucram la concept, timpul parcă zbura și apăreau tot felul de probleme. Simțeam cum crește presiunea. Conducătorul și supraveghetorul mă întrebau deseori despre progresul lucrării mele și dacă aveam probleme. Fiind extrem de agitată, le spuneam doar că totul „merge bine” când, în realitate, tremuram: conceptul încă trebuia îmbunătățit în multe privințe. De asemenea, era nevoie să apelez la niște abilități tehnologice majore. Chiar n-aveam habar cum avea să fie rezultatul final. Dacă nu ieșea bine, toți ar fi văzut cât de nepricepută eram de fapt și ar fi zis că nu eram competentă și că pur și simplu încercam să mă dau mare. Întrucât promisesem c-aveam s-o fac, n-aș fi ajuns să mă umilesc dac-aș fi spus acum că nu eram în stare? Așa că a trebuit să-mi iau inima în dinți și să mă lămuresc pe parcurs. Încă nu dezvoltasem o idee, așa că am stat o vreme să mă gândesc. O dată, conducătorul a venit la studioul nostru și m-a privit lucrând pentru puțin timp, așa că am trecut intenționat la o parte mai ușoară, desenând-o rapid, ca să dau impresia că am totul sub control. De fapt, eram atât de agitată încât îmi transpirau palmele. Cum a plecat conducătorul, am trecut din nou la secțiunea mai grea, căutând o soluție. Mi-am petrecut mult timp gândindu-mă, dar tot n-am putut să găsesc o soluție. Nici măcar atunci n-am vrut să recunosc că există o problemă, temându-mă că se va îndoi de capacitatea mea de lucru. Mi-am zis că, dacă făcusem deja o promisiune atât de importantă, ar fi jenant să revin asupra ei. A trebuit să strâng din dinți și să găsesc soluții pe parcurs, dar eram foarte ineficientă și mă simțeam epuizată emoțional. Am stat până târziu în ultima noapte ca să termin conceptul. Conducătorul și supraveghetorul au aruncat o privire și au spus că părea bun și că avea nevoie de doar câteva modificări. Totuși, n-am putut să mă înveselesc; mă simțeam deprimată.

Mai târziu, în timpul devoționalelor mele, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă trăiești cu un sentiment frecvent de învinuire în inima ta, te simți neliniștit, nu ai pace sau bucurie și dacă ești adesea îngrijorat și tulburat de tot felul de lucruri, ce demonstrează asta? Doar că nu practici adevărul și că nu rămâi ferm în mărturia ta pentru Dumnezeu. Când trăiești în mijlocul firilor satanice, acționezi conform propriei voințe, nu-ți place să practici adevărul și chiar îl trădezi, recurgând la orice mijloace pentru a-ți atinge scopurile. Îți protejezi doar propria vanitate, mândrie, reputație, statut și interese. Nu înseamnă asta a fi egoist și detestabil? Când trăiești mereu pentru tine și pentru propriile interese, viața devine extrem de dureroasă. Ai atât de multe dorințe egoiste, încurcături, înrobiri, îndoieli și frământări; nu există nici cea mai mică pace sau bucurie în tine. A trăi pentru trupul corupt nu este altceva decât suferință extremă” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pătrunderea în viață începe cu îndeplinirea datoriei”). Gândindu-mă la cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că motivul pentru care nu puteam fi fericită, nici măcar după ce am terminat conceptul și, în schimb, mă simțeam epuizată și deznădăjduită, era că aveam o dorință prea mare de statut. Ca să evit să-mi expun neajunsurile, m-am deghizat, prefăcându-mă în fața celorlalți. Nu era epuizant? Apoi, am găsit alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu care m-a ajutat să-mi înțeleg mai bine firea coruptă. Dumnezeu Atotputernic spune: „Oamenii sunt inerent ființe create. Pot ființele create să dobândească omnipotență? Pot ele să dobândească desăvârșirea și să fie fără cusur? Pot ele să dobândească excelența în toate, să ajungă să înțeleagă toate lucrurile, să vadă totul clar și să fie capabile de orice? Nu pot. Însă, în oameni, există o fire coruptă, o slăbiciune fatală: de îndată ce deprind o meserie sau o profesie, oamenii au sentimentul că sunt capabili, că au poziție și valoare personală, că sunt profesioniști. Indiferent care este adevărata lor măsură, toți vor să se prezinte ca niște indivizi faimoși sau excepționali, să devină o figură oarecum cunoscută și să-i facă pe alții să creadă că sunt perfecți și fără cusur, fără niciun defect; ei doresc să fie văzuți de alți oameni ca niște indivizi capabili, puternici, excepționali sau faimoși și măreți, cu o imagine grandioasă și impunătoare, cu abilitatea de a face orice și nimic din ce nu pot face. Ei simt că dacă ar cere ajutorul altora, ar părea incapabili și inferiori și că oamenii i-ar disprețui. Din acest motiv, ei doresc întotdeauna să păstreze aparențele. Unii oameni, când li se cere să facă ceva, spun că știu cum să facă acel lucru, când, de fapt, nu știu. După aceea, în secret, cercetează și încearcă să învețe cum să îl facă, dar se dovedește că după ce l-au studiat câteva zile, tot nu înțeleg cum să facă. Când sunt întrebați cum se descurcă cu asta, ei spun: «E aproape gata, aproape!» Însă, în inimile lor, se gândesc: «Nici pe departe nu e gata, habar n-am, nu știu ce să fac! Nu trebuie să mă dau în vileag, trebuie să continui să păstrez o aparență, nu pot lăsa oamenii să-mi vadă neajunsurile și ignoranța, nu îi pot lăsa să mă privească cu dispreț!» Ce problemă este aceasta? Este o suferință doar pentru a-și salva reputația cu orice preț. Ce fel de fire este aceasta? Aroganța unor astfel de oameni nu cunoaște limite, și-au pierdut complet rațiunea. Ei nu vor să fie oameni obișnuiți, nu vor să fie oameni de rând, oameni normali, ci supraoameni, indivizi excepționali sau oameni capabili. Aceasta este o problemă atât de mare! În ceea ce privește slăbiciunile, neajunsurile, ignoranța, prostia și lipsa de înțelegere din cadrul umanității normale, ei vor ascunde totul și nu-i vor lăsa pe alții să vadă – se deghizează mereu. […] Spuneți-Mi, oamenii de acest tip nu trăiesc mereu în ceață? Nu visează? Nu se cunosc pe ei înșiși, nu știu cine sunt și nu știu cum să trăiască umanitatea normală. Nu au făcut niciodată ceea ce ar trebui să facă oamenii într-o manieră realistă, nici nu au trăit vreodată ca o persoană normală. Dacă trăiești mereu în ceață și într-un mod confuz, nu faci lucrurile într-o manieră realistă și trăiești mereu după închipuirile tale, asta înseamnă necaz – nu știi cum să te porți, iar calea vieții pe care ai ales-o este greșită” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cele cinci condiții care trebuie îndeplinite pentru a porni pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu”). Cuvintele lui Dumnezeu expuneau starea mea de atunci. Întrucât lucram în design de ceva vreme, îmi însușisem unele abilități și fusesem selectată lideră de echipă, credeam că aveam capacitate de lucru și că eram o persoană de un talent rar. După ce m-am gândit astfel la mine, am acordat o atenție deosebită părerii celorlalți despre mine, îngrijorată că aveau să-mi vadă lipsurile și să spună că nu-s potrivită pentru slujba asta. Mai ales legat de imaginea asta de fundal, nu mai îndeplinisem nicio sarcină atât de dificilă și nu eram sigură că voi reuși, dar ca să-mi păstrez reputația și statutul și să câștig încrederea supraveghetorului și a conducătorului, am pretins că aveam totul sub control. Când am întâmpinat probleme și nu făceam progrese, n-am cerut ajutor, ci m-am chinuit singură. Când conducătorul s-a interesat de progresele sau problemele mele, nu i-am spus despre problemele reale, deși eram complet pierdută. În schimb, am ales să-i înșel pe conducător și pe supraveghetor și chiar să pretind că sunt foarte pricepută, ca să-l determin pe conducător să creadă că puteam face treaba. M-am prefăcut în toate privințele, ca să-mi ascund lipsurile. Mereu am pretins că sunt o lucrătoare talentată, ca ceilalți să creadă că pot face orice și că știu totul. Mi-am dat seama că eram extrem de ipocrită și arogantă. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Oamenii sunt inerent ființe create. Pot ființele create să dobândească omnipotență? Pot ele să dobândească desăvârșirea și să fie fără cusur? Pot ele să dobândească excelența în toate, să ajungă să înțeleagă toate lucrurile, să vadă totul clar și să fie capabile de orice? Nu pot.” Așa e, cum ar putea un om corupt să fie perfect și priceput în toate? Este normal să nu înțelegi sau să nu poți să faci anumite lucruri ce țin de datoria ta, dar eu n-am avut atitudinea asta față de neajunsurile mele. În schimb, am insistat să mă înfățișez ca fiind o persoană talentată. Nu voiam să fiu văzută ca o ființă creată oarecare, cu defecte. Am căutat să fiu perfectă și fără cusur. Eram atât de arogantă, încât mi-am pierdut rațiunea. Pentru că mă prefăceam mereu în datoria mea, temându-mă că ceilalți vor vedea cum sunt de fapt și nu ceream ajutor când nu înțelegeam ceva, conceptul a progresat încet, când ar fi trebuit să fie finalizat rapid, eu ajungând la epuizare emoțională. Mi-am dat seama că a fost o nesăbuință din partea mea să urmăresc perfecțiunea. Îmi ascundeam mereu lipsurile, fără să am curajul să le recunosc și să le înfrunt. Prin urmare, nu doar că eram obosită și ipocrită în datoria mea, dar am și întârziat lucrarea bisericii. Dându-mi seama de asta, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule! Îți mulțumesc pentru luminarea și îndrumarea Ta care m-au ajutat să văd cât de jalnică a fost prefăcătoria mea. Pe viitor, sunt gata să-mi îndrept opiniile greșite din spatele lucrurilor pe care le urmăresc, să am atitudinea corectă față de neajunsurile mele, să întreb când nu înțeleg, să mă abțin de la prefăcătorie și înșelătorie și să-mi fac datoria într-un mod realist.”

Apoi, am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu: „Indiferent de problemele pe care le întâmpini, trebuie să cauți adevărul pentru a le rezolva, nu trebuie sub nicio formă să te deghizezi sau să prezinți o imagine falsă altora. Fie că este vorba de deficiențele tale, de neajunsurile tale, de defectele tale sau de firile tale corupte, trebuie să vorbești deschis și să ai părtășie despre toate aceste lucruri. Nu le ține ascunse. A învăța cum să vorbești deschis este primul pas spre intrarea în viață și este primul obstacol, cel mai greu de depășit. Odată ce ai depășit acest obstacol, va fi ușor să intri în adevăr. Când vei face acest pas, ce va însemna? Va însemna că îți deschizi inima și dezvălui și vorbești deschis despre fiecare parte din tine – fie bună sau rea, pozitivă sau negativă – și o scoți la lumină pentru ca alți oameni să o vadă și pentru ca Dumnezeu să o vadă, neascunzând sau tăinuind nimic de Dumnezeu, nefolosind nicio deghizare, înșelăciune sau amăgire față de Dumnezeu și fiind, de asemenea, sincer cu alți oameni. În acest fel, vei trăi în lumină; nu numai că Dumnezeu te va scruta, dar și alți oameni vor vedea că există principii și transparență în acțiunile tale. Nu trebuie să folosești nicio metodă pentru a-ți proteja reputația, imaginea și statutul și nici nu trebuie să-ți ascunzi sau să-ți acoperi greșelile. Nu trebuie să te angajezi în aceste eforturi inutile. Dacă poți renunța la aceste lucruri, viața ta va deveni foarte relaxată, liberă de constrângeri și durere, iar tu vei trăi complet în lumină” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Mi-am dat seama că, dacă voiam să-mi fac bine datoria, să fiu aprobată de Dumnezeu, cheia era să caut adevărul. Indiferent de ce firi corupte aș fi dezvăluit sau ce probleme aveam în datoria mea, trebuia să mă destăinui lui Dumnezeu în rugăciune pentru îndrumare, să mă lepăd de dorința mea de reputație și statut, să caut să am părtășie cu frații și surorile, să mă abțin de la prefăcătorie și deghizare, să mă deschid și să-i las pe toți să mă vadă cum sunt cu adevărat, să fac doar ce puteam face, să recunosc când nu puteam, și să caut adevărul împreună cu alții. Să-mi fac datoria astfel ar fi mai puțin epuizant, inhibant – ar fi o bucurie. Dându-mi seama de asta, m-am destăinuit fraților mei și surorilor în părtășie despre corupția pe care o dezvăluisem în întregul proces de concepere și am semnalat problemele întâlnite pentru a le discuta cu ei. Frații și surorile m-au învățat câteva tehnici noi de folosire a programelor de calculator și metode de a desena. După aceea, am continuat să completez imaginea de fundal și întregul proces a mers foarte bine. Ulterior, niște frați și surori mi-au spus: „Imaginea ta de fundal arată mult mai bine decât cele anterioare. Ai putea să ne împărtășești cândva experiența ta și ceea ce ai învățat?” Am fost foarte fericită să aud asta, simțind că fusesem, într-adevăr, oarecum utilă. Gândindu-mă la experiența mea de concepere a fundalului, mi-am dat seama că nu e nimic greșit să ai neajunsuri și nu este nimic rău ca alții să le cunoască. Să poți să te destăinui, să cauți adevărul, să lași deoparte intențiile și dorințele greșite este cel mai important. Te poți simți împăcat și liniștit făcându-ți datoria astfel.

Treptat, am reușit să livrez concepte de calitate pentru proiecte dificile și am realizat mai multe materiale finite decât ceilalți frați și surori. Ei îmi cereau mereu sfaturi legat de conceptele de design și de alte chestiuni tehnice. La început, le spuneam doar ceea ce știam, dar, întrebându-mă tot mai mulți, fără să-mi dau seama, am început să gândesc: „Cred că acum toți îmi recunosc talentele. Altfel, de ce mi-ar cere mie sfaturi?” Pe nesimțite, a început să-mi placă acest sentiment de satisfacție și eram foarte mulțumită de mine. Dar, apoi, s-a întâmplat ceva absolut neașteptat. Într-una dintre imaginile de fundal concepute de mine pentru un imn, conducătorul meu a observat o problemă care încălca principiile și m-a chemat să analizăm abaterile. A spus că imaginea trebuia editată în acea zi, ca să nu întârzie lucrarea, și m-a întrebat dacă puteam să o editez singură sau aveam nevoie de ajutor. Mi-am zis: „Eu am conceput imaginea, dacă o dau altcuiva, nu va părea că nu sunt destul de pricepută? Nu vor crede oamenii că mă dau mare, dar nu pot să mă descurc la nevoie? Nu se poate! Nu pot renunța acum. Dacă pot să rezolv singură problema, toți vor ști că-mi pot face treaba, că sunt de încredere și merit să fiu cultivată.” Dându-mi seama de asta, i-am spus conducătorului c-o voi rezolva singură, conform principiilor. În timp ce editam, pentru o parte a imaginii nu am reușit să găsesc un concept bun. Pentru că nu mai era timp și mă blocasem la acel concept, m-am stresat rău, vrând să termin cât mai repede posibil, dar oricât modificam conceptul, nu-mi ieșea. Am rămas blocată la acel concept până la 5 dimineața, dar tot nu m-am putut gândi la nimic. Gândurile-mi erau încețoșate. Abia atunci am început să examinez de ce aveam această problemă. Brusc mi-am dat seama: conceptul meu încălca principiile pentru că exista un aspect al principiilor pe care nu îl înțelegeam. Necesitatea editării întârziase deja lucrarea. Nici nu știam dacă editarea va rezolva lucrurile, iar imaginea era necesară urgent, deci am știut că trebuia să găsesc pe cineva cu care să cooperez. Dar ca să-mi păstrez statutul și reputația și să-mi ascund lipsurile, m-am străduit să mă descurc singură. Nu cumva întârziam lucrarea bisericii? Dându-mi seama de asta, m-am simțit vinovată și m-am rugat lui Dumnezeu, ca să mă căiesc: „Dumnezeule! Sunt înlănțuită de firea mea coruptă. Cum am o problemă, pretind că totul e în regulă, ca să mă admire ceilalți. Nu-mi pot înfrunta corect lipsurile. E foarte obositor să-mi îndeplinesc datoria astfel! Bunule Dumnezeu, îndrumă-mă, Te rog, să-mi recunosc corupția și să mă lepăd de vanitate, să pot practica potrivit cuvintelor Tale!” După rugăciune, m-am gândit la următoarele cuvinte ale lui Dumnezeu: „Tu urmărești întotdeauna măreția, noblețea și statutul; urmărești întotdeauna să fii deasupra celorlalți. Cum Se simte Dumnezeu când vede asta? El urăște acest lucru și Se va îndepărta de tine. Cu cât urmărești mai mult măreția și noblețea și cauți să fii deasupra celorlalți, să te ridici deasupra mulțimii, să fii excepțional și remarcabil, cu atât mai multă aversiune simte Dumnezeu față de tine. Dacă nu reflectezi asupra ta și nu te căiești, atunci Dumnezeu va fi scârbit de tine și te va respinge. Sub nicio formă nu trebuie să fii o persoană față de care Dumnezeu simte aversiune; trebuie să fii o persoană pe care Dumnezeu o iubește. Așadar, cum poți deveni o persoană pe care Dumnezeu o iubește? Acceptă ascultător adevărul, ocupă-ți locul cuvenit de ființă creată, acționează în mod realist pe baza cuvintelor lui Dumnezeu, îndeplinește-ți datoria cum se cuvine, fii o persoană onestă și trăiește asemănarea umană. Acest lucru este de ajuns și Îl va mulțumi pe Dumnezeu. Oamenii nu trebuie sub nicio formă să nutrească ambiții sau visuri deșarte, nu trebuie să urmărească faimă, câștig și statut sau să caute să se ridice deasupra mulțimii. Cu atât mai mult, nu trebuie să caute să fie supraoameni sau personalități mărețe, să fie deasupra celorlalți și să-i facă pe alții să-i idolatrizeze. La aceasta tânjesc oamenii corupți și aceasta este calea Satanei; Dumnezeu nu îi mântuiește pe astfel de oameni. Dacă oamenii urmăresc neîncetat faimă, câștig și statut și refuză cu încăpățânare să se căiască, atunci sunt imposibil de mântuit și există un singur final pentru ei: eliminarea” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Îndeplinirea adecvată a datoriei necesită o cooperare armonioasă”). Cuvintele lui Dumnezeu abordau întocmai starea mea: alergam mereu după reputație, statut și admirație. Când am reușit să fac mai multe concepte finite decât ceilalți și am finalizat proiecte solicitante cu o calitate garantată, am devenit în mod inconștient arogantă. Mai mult, când ceilalți tot veneau la mine cu întrebări, aveam un sentiment profund de satisfacție și îmi plăcea să fiu admirată. Când una dintre imaginile mele a avut o problemă și a fost trimisă înapoi, iar conducătorul a sugerat ca un alt frate sau o altă soră să mă ajute la editare, pentru a câștiga timp, n-am ținut cont de lucrarea bisericii, îngrijorându-mă doar că, lăsându-i pe alții să mă ajute, aveam să-mi dezvălui incompetența. Ca să-mi păstrez reputația și statutul și să evit să fiu desconsiderată, am făcut editarea singură. Când am întâmpinat probleme, în loc să cer ajutor, am strâns din dinți și mi-am stors creierii, ținând totul pe loc. Din afară, părea că fac ore suplimentare pentru datoria mea, dar, de fapt, corectând imaginea, încercam doar să-mi dovedesc talentul, dând oamenilor sentimentul că sunt demnă de încredere și că se pot bizui pe mine. Am văzut că-mi doream prea mult reputație și statut. Dumnezeu ne scrutează gândurile; chiar dacă-i puteam înșela pe frați și surori, nu-L puteam înșela pe Dumnezeu și, oricât de bine mi-aș fi ascuns lipsurile, dacă firea mea coruptă era neschimbată și nu obțineam adevărul, El tot m-ar fi disprețuit și m-ar fi eliminat. În goana mea după reputație și statut, întârziasem lucrarea bisericii și, dacă nu reflectam asupra mea și nu mă căiam în fața lui Dumnezeu, doar m-aș fi înșelat pe mine și pe alții, făcându-mi rău. Dându-mi seama de asta, am rugat imediat o soră care se pricepea la design să mă ajute. Am discutat cu ea cum să editez imaginea și, după aceea, am avut un concept mult mai clar. La scurt timp, am finalizat editarea.

Ulterior, am continuat să reflectez de ce am încercat mereu să-mi ascund lipsurile. Am văzut un fragment din cuvintele lui Dumnezeu care m-a impresionat profund. Dumnezeu Atotputernic spune: „Este o rușine să nu știi să faci unele lucruri? Există cineva care poate să facă orice? Nu este nicio rușine să nu știi să faci unele lucruri. Nu uita că ești doar o persoană obișnuită. Nimeni nu te pune pe un piedestal și nu te venerează. O persoană obișnuită este doar atât: o persoană obișnuită. Dacă nu știi să faci ceva, spune pur și simplu că nu știi să o faci. De ce ai încerca să te deghizezi? Oamenii vor fi dezgustați de tine dacă te deghizezi mereu. Mai devreme sau mai târziu, te vei da de gol și, în acel moment, îți vei pierde demnitatea și integritatea. Aceasta este firea antihriștilor – ei se consideră mereu buni la toate, oameni care pot să facă orice, care sunt capabili și competenți în toate privințele. Nu le va aduce acest lucru necazuri? Ce ar face dacă ar avea o atitudine sinceră? Ar spune: «Nu stăpânesc foarte bine aceste cunoștințe tehnice; am doar puțină experiență. Am aplicat tot ce știu, dar nu înțeleg aceste probleme noi cu care ne confruntăm. Prin urmare, trebuie să deprindem niște cunoștințe profesionale dacă vrem să ne facem datoria bine. Dacă stăpânim cunoștințele profesionale, vom putea să ne îndeplinim datoria în mod eficient. Dumnezeu ne-a încredințat această datorie, așa că avem responsabilitatea să o facem bine. Ar trebui să mergem și să deprindem aceste cunoștințe profesionale având o atitudine de asumare a responsabilității pentru datoria noastră.» Aceasta înseamnă să practici adevărul. O persoană cu firea unui antihrist nu ar face asta. Dacă are un strop de rațiune, va spune: «Știu doar atât. Nu e nevoie să mă stimezi, iar eu nu am de ce să-mi dau aere – nu va ușura asta lucrurile? E groaznic să ne deghizăm mereu. Dacă există ceva ce nu știm, putem să învățăm împreună și apoi să cooperăm în mod armonios ca să ne facem bine datoria. Trebuie să avem o atitudine responsabilă.» Văzând asta, oamenii și-ar spune: «Această persoană este mai bună decât noi; atunci când întâmpină o problemă, nu se forțează orbește dincolo de limitele ei, nici nu o transmite altora sau evită responsabilitatea. În schimb, și-o asumă și o abordează cu o atitudine serioasă și responsabilă. Aceasta este o persoană bună, serioasă și responsabilă față de lucrarea și datoria sa. Este demnă de încredere. Casa lui Dumnezeu a avut dreptate să-i încredințeze această sarcină importantă. Dumnezeu scrutează cu adevărat adâncurile inimii oamenilor!» Făcându-și datoria în acest fel, își va îmbunătăți aptitudinile și va câștiga aprobarea tuturor. Cum ia naștere această aprobare? În primul rând, își abordează datoria cu o atitudine serioasă și responsabilă; în al doilea rând, este în stare să fie o persoană onestă și are o atitudine practică și studioasă; în al treilea rând, nu poate fi exclus faptul că are îndrumarea și luminarea Duhului Sfânt. O asemenea persoană are binecuvântarea lui Dumnezeu; este ceea ce poate obține cineva care are conștiință și rațiune. Deși are firi corupte, defecte și neajunsuri și nu știe să facă multe lucruri, încă se află pe calea corectă de practicare. Nu se deghizează și nu amăgește; are o atitudine serioasă și responsabilă față de datoria sa, precum și o atitudine plină de dor și evlavie față de adevăr. Antihriștii nu vor putea niciodată să facă aceste lucruri, deoarece modul lor de gândire va fi mereu diferit de al celor care iubesc și urmăresc adevărul. De ce gândesc ei diferit? Pentru că natura Satanei se află în ei; trăiesc conform firii Satanei, urmăresc mereu reputația și statutul și își doresc constant să-și atingă scopul de a prelua puterea. Caută mereu să folosească diverse metode de a recurge la uneltiri și vicleșuguri, inducând oamenii în eroare prin orice mijloace, ca să li se închine și să-i urmeze. Prin urmare, ca să-i păcălească pe oameni, găsesc tot felul de metode de a se deghiza, de a înșela, minți și amăgi, pentru a-i face pe alții să creadă că au dreptate în toate privințele, că sunt capabili în toate și că pot face orice; că sunt mai deștepți decât alții, sunt mai înțelepți decât alții, înțeleg mai mult decât alții; că sunt mai buni decât alții la toate și sunt mai presus decât ceilalți în orice privință – chiar și că sunt cei mai buni din orice grup. Au o astfel de nevoie; aceasta este firea antihriștilor. Astfel, ei învață să se prefacă a fi ceva ce nu sunt, prilejuind fiecare dintre aceste diverse practici și manifestări” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea a treia)”]. Antihriștii sunt vicleni și ticăloși prin natura lor. Ca să-și păstreze statutul și reputația, ar face chiar orice; se prefac, spun minciuni și îi înșală pe ceilalți. M-am gândit la un antihrist care a fost exclus din biserica noastră: ca să se impună și să câștige admirație, nu căuta ajutor când se confrunta cu probleme și pretindea că știe mai mult decât știa, preferând să întârzie lucrarea bisericii ca să-și păstreze statutul și imaginea. El își menționa doar succesele, nu și eșecurile, provocând de mai multe ori pierderi pentru lucrarea bisericii, dar fără să se căiască vreodată. Pentru asta, a fost până la urmă exclus din biserică. Mi-am comparat comportamentul cu al lui: nu m-am axat pe căutarea adevărurilor-principii în datoria mea, n-am acceptat scrutarea lui Dumnezeu, nu mi-am făcut datoria într-un mod realist și mereu m-am prefăcut, căutând admirația celorlalți. Evident, era o problemă în conceptul meu, dar deși nu aveam o idee clară cum să-l editez, nu am căutat și nu am discutat nimic cu frații și surorile mele, fiind, în schimb, hotărâtă să o rezolv singură. N-am ținut cont de lucrarea bisericii și cât timp mai exista cea mai mică speranță, nu am vrut să-mi expun defectele, de parcă întârzierea lucrării bisericii nu conta, cel mai important fiind să-mi păstrez imaginea. Am făcut totul ca să ascund ce-mi amenința imaginea și statutul, chiar dacă a fost extrem de istovitor și de greu. Să-mi pierd așa-zisa „imagine bună” era ca și cum mi-aș fi pierdut viața. Acțiunile mele trădau o fire de antihrist. Dându-mi seama de asta, m-am speriat puțin. Poate că n-am făcut tot felul de rele ca un antihrist, dar am căutat mereu reputația, statutul și admirația celorlalți, chiar acționând cu viclenie și înșelându-i pe alții. Dacă nu îndreptam această fire, în final, Dumnezeu avea să mă dezvăluie și să mă elimine. Așa că m-am rugat Lui și m-am căit, dornică să renunț la vanitate și statut ca să practic după cuvintele Lui.

Ulterior, dacă în designurile mele erau probleme pe care nu le puteam rezolva singură, contactam imediat pe cineva și mă destăinuiam în părtășie, căutând și ascultând sugestiile sale. Uneori, îi ceream și să creeze împreună cu mine. O dată, am avut o altă problemă cu un concept și n-am făcut progrese, nici după ce m-am gândit la el o vreme. Conducătorul m-a întrebat de progresul meu, iar eu am vrut să afișez o fațadă, dar mi-am dat seama imediat că iar încercam să-mi păstrez statutul și reputația. Apoi, mi-am adus aminte de un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „În toate lucrurile, te destăinui și arunci o lumină asupra ta; nu ții lucrurile ascunse, nu disimulezi lucrurile, nici nu maschezi lucrurile. În schimb, ai părtășie cu frații și surorile, dezvăluindu-te și destăinuindu-te, permițându-le să-ți vadă ideile și gândurile interioare și atitudinea ta cinstită. În acest fel, adevărul va prinde treptat rădăcini, va înflori și va da roade în tine și, puțin câte puțin, vei vedea rezultate. Inima ta va deveni din ce în ce mai cinstită și va ajunge să fie din ce în ce mai mult de partea lui Dumnezeu și vei ști să protejezi interesele casei lui Dumnezeu atunci când îți faci datoria, iar când nu le protejezi, conștiința ta va fi neliniștită. Aceasta va fi dovada că adevărul a avut un efect asupra ta și a devenit viața ta” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu erau foarte motivante. Știam că trebuia să nu mă mai prefac, să-mi înfrunt lipsurile cu onestitate și calm. Orice ar fi crezut alții despre mine, trebuia să spun adevărul și să caut o soluție cu ceilalți. Întâmplător, în acea zi s-a organizat o adunare, așa că am vorbit deschis, în părtășie, despre dificultățile și corupțiile pe care le dezvăluisem. După ce am vorbit, m-am liniștit. Când am discutat totul cu ceilalți, m-au ajutat să găsesc o cale de a corecta conceptul și, curând, am finalizat editarea. Eram atât de fericită! Am putut să simt cât de bine este să te destăinui și să fii sincer, fără să te prefaci! Doar prin mântuirea lui Dumnezeu am reușit să realizez acest lucru și să mă schimb. Slavă lui Dumnezeu!