de Yi Fan, Coreea de Sud

Înainte făcusem design pentru biserică. În timp, tot făcând concepte și imagini, mi-am îmbunătățit considerabil abilitățile și am fost aleasă conducătoare de echipă. Mi-am zis: „Dacă am fost aleasă conducătoare de echipă înseamnă că am anumite abilități și talente în lucrare, că sunt mai bună decât ceilalți frați și surori și pot prelua conducerea lucrării. Trebuie să prețuiesc această datorie, să muncesc, să caut principiile adevărului, să mă străduiesc. Nu pot face greșeli care să împiedice lucrarea bisericii. Trebuie să le arăt tuturor că sunt o bună conducătoare de echipă.”

Într-o zi, conducătorul bisericii mi-a spus: „Biserica are nevoie de o imagine de fundal pentru un videoclip cu imnuri. Va fi mai greu de făcut decât fundalurile anterioare. Pentru că ceilalți sunt ocupați cu alte concepte în acest moment și să aducem pe altcineva să o facă ne-ar întârzia progresul, am vrea să lucrezi tu la el. Crezi că poți să o faci?” Auzindu-l pe conducător, mi-am zis: „Nu am mai lucrat la un fundal atât de dificil, nu sunt sigură c-aș putea garanta rezultate bune.” Dar apoi mi-am zis: „Conducătorii, frații și surorile vor fi atenți la acest proiect: fac datoria asta de mai bine de doi ani, am gestionat destule probleme și sarcini dificile și am învățat suficient de multe lucruri. Ar putea fi prima dată când încerc să fac un fundal atât de greu și, cu siguranță, vor fi probleme neprevăzute, dar dacă nu reușesc să fac o sarcină ca asta, ce vor crede ceilalți despre mine? Dacă nu mă descurc, vor crede că nu-s o lucrătoare talentată și că n-am făcut progrese? Ceilalți frați și surori lucrează la propriile proiecte acum și dacă trebuie trimis altcineva să lucreze cu mine în acest moment, sigur toți vor crede că nu mă descurc cu responsabilități mari, că nu sunt de încredere și că nu pot conduce. Nu pot lăsa să se întâmple asta! Trebuie să accept proiectul orice ar fi. Mă voi documenta despre ce nu știu, ca să pot face totul cum trebuie și să le arăt tuturor că pot face față unor îndatoriri dificile.” Hotărându-mă, am răspuns cu încredere: „Pot să o fac, nicio problemă. Este doar un fundal puțin mai dificil și mai solicitant decât celelalte. Cu un mic efort suplimentar, pot garanta o calitate bună.” Văzând că păream încrezătoare, conducătorul a dat din cap: „Avem un termen strict pentru acest fond, iar conceptul trebuie să reflecte semnificația și emoția exprimate de imn. Dacă ai vreo problemă când îl realizezi, contactează-mă imediat.” Supervizorul a mai spus: „Dacă efectiv nu te descurci, anunță-ne și vom desemna pe cineva să vină să te ajute.” Am confirmat din cap, încântată și agitată în același timp: eram încântată că lucram la un concept atât de important care îmi aducea respect dacă mă descurcam bine, dar îmi și făceam griji dacă mă voi descurca cu o sarcină atât de dificilă. Nu eram sigură că pot oferi calitatea pe care o doreau! Dar, oricum, nu-i puteam dezamăgi pe toți. A trebuit să încep să mă documentez imediat, să încerc lucrurile pe parcurs, ca să profit la maximum de această ocazie rară. Urma să fac această sarcină, indiferent de dificultatea ei.

Când lucram la concept, timpul parcă zbura și apăreau tot felul de probleme. Simțeam cum se intensifică stresul. Conducătorul și supervizorul mă întrebau deseori despre progres și dacă aveam probleme. Fiind extrem de agitată, le spuneam doar că totul „merge bine”, când în realitate tremuram: Conceptul încă necesita câteva soluții și îmbunătățiri majore. Chiar n-aveam habar cum va ieși produsul final. Dacă nu ieșea bine, toți ar fi văzut cât de pricepută eram de fapt, ar fi zis că nu eram competentă, că încercam să mă dau mare. M-am gândit că, dacă tot promisesem, aveam s-o fac, agravam situația dacă-mi încălcam cuvântul dat, a trebuit să-mi iau inima în dinți și să mă lămuresc pe parcurs. Încă nu dezvoltasem o idee, așa că am stat o vreme să mă gândesc. Odată, conducătorul a venit la atelier și m-a privit lucrând, așa că am trecut intenționat la o parte mai ușoară, desenând-o rapid, ca să dau impresia că am totul sub control. De fapt, eram atât de agitată încât îmi transpirau palmele. Cum a plecat conducătorul, am trecut din nou la secțiunea mai grea, căutând o soluție. N-am vrut să recunosc că există o problemă, temându-mă că se va îndoi de priceperea mea. Mi-am zis că, dacă făcusem deja o promisiune atât de importantă, ar fi jenant să revin asupra ei. A trebuit să strâng din dinți și să găsesc soluții pe parcurs, dar făceam progrese lent și eram epuizată emoțional. Am stat până târziu în ultima noapte ca să termin conceptul. Conducătorul și supraveghetorul au spus că părea bun, dar necesita câteva ajustări. Totuși, n-am simțit bucuria de a-mi face datoria, mă simțeam pierdută, nu mă puteam înveseli.

În timpul devoționalelor, am citit din cuvântul lui Dumnezeu: „Dacă ai adesea un sentiment de acuzație în viața ta, dacă inima ta nu poate găsi odihnă, dacă ești lipsit de pace sau bucurie și ești deseori cuprins de îngrijorare și neliniște cu privire la tot felul de lucruri, ce demonstrează acest lucru? Doar faptul că nu practici adevărul, că nu rămâi ferm în mărturia ta față de Dumnezeu. Când trăiești în mijlocul firii Satanei, ești pasibil ca, de multe ori, să nu reușești să practici adevărul, să întorci spatele adevărului, să fii egoist și ticălos; doar îți susții imaginea, renumele și statutul bun și propriile interesele. A trăi mereu pentru tine îți aduce o mare durere. Ai atât de multe dorințe egoiste, încurcături, piedici, îndoieli și necazuri, încât nu ai nici cea mai mică pace sau bucurie. A trăi de dragul trupului corupt înseamnă a suferi excesiv” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pătrunderea în viață începe cu îndeplinirea datoriei”). Gândindu-mă la cuvântul lui Dumnezeu, am realizat că, după ce am terminat conceptul, încă mă simțeam epuizată și descurajată pentru că aveam o dorință prea mare de statut. Ca să-mi ascund neajunsurile în datorie, m-am deghizat, prefăcându-mă în fața celorlalți. Apoi, am găsit alt pasaj din cuvântul lui Dumnezeu care m-a ajutat să-mi înțeleg mai bine firea coruptă. Dumnezeu Atotputernic spune: „Oamenii înșiși sunt obiecte ale creației. Pot obiectele creației dobândi omnipotența? Pot ele să dobândească desăvârșirea și să fie fără cusur? Pot ele să dobândească excelența în toate, să ajungă să înțeleagă toate lucrurile, să vadă totul așa cum este de fapt și să fie capabile de orice? Nu pot. Însă, în oameni, sunt firi corupte și o slăbiciune fatală: de îndată ce deprind o meserie sau o profesie, oamenii au sentimentul că sunt capabili, că au poziție și valoare personală, că sunt profesioniști. Oricât de obișnuiți sunt, toți vor să pară altfel, niște figuri faimoase sau mărețe, să devină niște mici celebrități și să-i facă pe oameni să creadă că ei sunt perfecți și fără niciun defect; în ochii celorlalți, își doresc să devină cunoscuți, puternici, figuri importante și grandioși, capabili de orice, fără să existe niciun lucru pe care ei să nu-l poată face. Ei simt că, dacă ar căuta ajutorul altora, ar părea incapabili, slabi și inferiori și că oamenii i-ar privi de sus. Din acest motiv, ei doresc întotdeauna să păstreze aparențele. Unii oameni, când li se cere să facă ceva, spun că știu cum să facă acel lucru, când, de fapt, nu știu. După aceea, în secret, cercetează și încearcă să învețe cum să îl facă, dar după ce l-au studiat câteva zile, tot nu înțeleg cum să facă. Când sunt întrebați cum se descurcă cu asta, ei spun: «În curând, în curând!» Însă, în inimile lor, se gândesc: «Nu am ajuns încă acolo, habar n-am, nu știu ce să fac! Nu trebuie să mă dau de gol, trebuie să continui să păstrez o aparență, nu pot lăsa oamenii să-mi vadă neajunsurile și ignoranța, nu îi pot lăsa să mă privească cu dispreț!» Ce problemă este aceasta? Este iadul pe pământ în încercarea de a păstra imaginea cu orice preț. Ce fel de fire este aceasta? Aroganța unor astfel de oameni nu cunoaște limite, și-au pierdut complet rațiunea! Ei nu își doresc să fie ca toți ceilalți, nu vor să fie oameni obișnuiți, oameni normali, ci supraoameni, vreun individ măreț, vreo persoană extraordinară. Aceasta este o problemă atât de uriașă! În ceea ce privește slăbiciunile, neajunsurile, ignoranța, nesăbuința și lipsa de înțelegere în cadrul umanității normale, ei le vor împacheta pe toate și nu-i vor lăsa pe alții să vadă aceste lucruri, iar apoi vor continua să se deghizeze. […] Ce spuneți, nu trăiesc oamenii de felul acesta cu capul în nori? Oare nu sunt ei niște visători? Nu știu cine sunt ei înșiși și nici cum să trăiască umanitatea normală. Ei nu au acționat nici măcar o dată ca niște ființe umane practice. Dacă îți petreci zilele cu capul în nori, lucrând de mântuială, nefăcând nimic cu picioarele pe pământ, trăind mereu după propria-ți imaginație, atunci e de rău. Drumul în viață pe care îl alegi nu este corect” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cele cinci condiții care trebuie îndeplinite pentru a porni pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu”). Cuvântul lui Dumnezeu mi-a expus starea de atunci. Credeam că, pentru că lucrasem în design ceva vreme, învățasem unele lucruri și fusesem selectată conducătoare de echipă, eram pricepută și eram un talent rar. Văzându-mă astfel, am acordat o atenție deosebită părerii celorlalți despre mine, ca să nu-mi vadă lipsurile și să spună că nu-s potrivită pentru slujba asta. Mai ales precum imaginea asta de fundal, nu mai făcusem nimic atât de dificil și nu eram sigură că voi reuși, dar ca să-mi păstrez reputația și statutul și să câștig încrederea supraveghetorului și a conducătorului, am pretins că totul e în ordine. Când am întâmpinat probleme și nu făceam progrese, n-am cerut ajutor, ci m-am chinuit singură. Când conducătorul s-a interesat de progresele sau problemele mele, nu i-am spus despre probleme, deși eram complet pierdută, ci am ales să-l mint, să-l înșel și chiar să pretind că sunt foarte pricepută, ca să-l fac să creadă că puteam face treaba. M-am prefăcut în toate privințele, ca să-mi ascund lipsurile. Mereu am pretins că sunt o lucrătoare talentată, ca ceilalți să creadă că pot face orice și că știu totul. Am realizat că eram extrem de vanitoasă și arogantă. Iată cuvântul lui Dumnezeu: „Oamenii înșiși sunt obiecte ale creației. Pot obiectele creației dobândi omnipotența? Pot ele să dobândească desăvârșirea și să fie fără cusur? Pot ele să dobândească excelența în toate, să ajungă să înțeleagă toate lucrurile, să vadă totul așa cum este de fapt și să fie capabile de orice? Nu pot.” Așa e, cum poate un om corupt fi perfect și priceput în toate? Este normal să nu înțelegi sau să nu poți să faci anumite lucruri în datorie, dar eu n-am avut atitudinea asta față de neajunsurile mele. În schimb, am insistat să mă înfățișez ca fiind o lucrătoare talentată. Nu voiam să fiu văzută ca o orice ființă creată. Am căutat să fiu perfectă și fără cusur. Eram atât de arogantă, că mi-am pierdut rațiunea. Pentru că mereu mă prefăceam în datorie, temându-mă că ceilalți vor vedea cum sunt de fapt și nu ceream ajutor când nu înțelegeam ceva, conceptul a progresat încet când ar fi trebuit să fie finalizat rapid, eu ajungând la epuizare emoțională. Am realizat că a fost stupid să urmăresc perfecțiunea. Îmi ascundeam mereu lipsurile, fără să am curajul să le înfrunt. Astfel, mă simțeam obosită și nesinceră în datorie, dar am și întârziat lucrarea bisericii. Realizând asta, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule! Îți mulțumesc pentru luminarea și îndrumarea Ta care m-a ajutat să văd cât de jalnică a fost prefăcătoria mea. Sunt gata să-mi îndrept opiniile greșite despre urmărire în practică, să am o atitudine corectă față de neajunsurile mele, să întreb când nu înțeleg, să mă abțin de la prefăcătorie, să-mi fac datoria practic și cinstit.”

Apoi, am citit cuvântul lui Dumnezeu: „Trebuie să căutați adevărul pentru a rezolva orice problemă care se ivește, indiferent care e aceasta și, sub nicio formă, să nu vă deghizați sau să vă puneți o față falsă pentru alții. Neajunsurile voastre, deficiențele, defectele, firile voastre corupte – să fiți complet deschiși cu privire la ele și să aveți părtășie despre toate. Nu le țineți în voi. A învăța cum să te deschizi este primul pas spre intrarea în viață și e primul obstacol, care este cel mai dificil de depășit. Odată ce l-ai depășit, intrarea în adevăr e ușoară. Ce înseamnă a face acest pas? Înseamnă că tu îți deschizi inima și arăți tot ceea ce ai, bun sau rău, pozitiv sau negativ; te dezvălui pentru ca ceilalți și Dumnezeu să te vadă; fără a ascunde nimic de Dumnezeu, fără a tăinui nimic, fără a deghiza nimic, liber de înșelăciune și șiretlicuri și fiind, totodată, deschis și onest cu alți oameni. În acest fel, trăiești în lumină și nu numai că Dumnezeu te va examina, dar și alți oameni vor fi, de asemenea, capabili să vadă că tu acționezi cu principiu și un anume grad de transparență. Nu trebuie să folosești nicio metodă ca să-ți protejezi reputația, imaginea și statutul, nici nu trebuie să-ți acoperi sau ascunzi greșelile. Nu trebuie să întreprinzi aceste eforturi inutile. Dacă poți să renunți la aceste lucruri, vei fi foarte relaxat, vei trăi fără constrângeri sau durere și vei trăi complet în lumină” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Am realizat că dacă voiam să-mi fac bine datoria, să fiu lăudată de El, cheia era să caut adevărul. Orice fel de fire coruptă aș fi arătat sau ce probleme aș fi avut în datorie, trebuia să mă destăinui Lui în rugăciune pentru îndrumare, să mă lepăd de dorința mea de reputație și statut, să am părtășie cu frații și surorile, să mă abțin de la prefăcătorie și deghizare, să mă las văzută așa cum sunt, să fac doar ce puteam face, să recunosc când nu puteam, și să caut adevărul împreună cu alții. Să-mi fac datoria astfel, ar fi mai puțin epuizant, de inhibant – ar fi o bucurie. Realizând asta, m-am destăinuit celorlalți în părtășie despre gândurile mele în întregul proces de concepere și am semnalat problemele întâlnite pentru a le discuta cu ei. Frații și surorile m-au învățat câteva tehnici noi și mi-au dat idei. După aceea, în restul timpului alocat fundalului totul a mers foarte bine. Ulterior, niște frați și surori mi-au spus: „Imaginea ta de fundal arată mult mai bine decât primele. Ai putea să ne împărtășești odată experiența ta și ceea ce ai învățat?” Am fost fericită să aud asta, simțind că mi-am îndeplinit practic datoria. Gândindu-mă la experiența mea de concepere a fundalului, mi-am dat seama că nu e nimic greșit să ai neajunsuri și nu este nimic rău ca alții să le cunoască. Să poți să te destăinui, să cauți adevărul, să lași deoparte intențiile și dorințele greșite este cel mai important. Te poți simți împăcat și liniștit lucrând astfel.

Treptat, am reușit să livrez concepte de calitate pentru proiecte dificile și am realizat mai multe materiale finite decât ceilalți frați și surori. Ei îmi cereau mereu sfaturi legat de conceptele de design și de alte lucruri tehnice. La început, le spuneam doar ceea ce știam, dar, întrebându-mă tot mai mulți, inconștient am gândit: „Cred că acum toți îmi recunosc talentele. Altfel, de ce mi-ar cere mie sfaturi?” Pe nesimțite, a început să-mi placă acest sentiment de satisfacție și eram foarte mulțumită de mine. Dar, apoi, s-a întâmplat ceva absolut neașteptat. Într-una dintre imaginile de fundal pentru un imn, conducătorul a observat o problemă care încălca principiile și m-a chemat să o lămurim. A spus că imaginea trebuia editată în acea zi, ca să nu întârzie lucrarea, întrebându-mă dacă puteam să fac eu editarea, sau aveam nevoie de ajutor. Mi-am zis: „Eu am conceput imaginea, dacă o dau altcuiva, nu va părea că nu sunt destul de pricepută? Nu vor crede oamenii că mă dau mare, dar nu pot să mă descurc la nevoie? Nu se poate! Nu pot renunța acum. Dacă pot să rezolv singură problema, toți vor ști că-mi pot face treaba, că sunt de încredere și merit să fiu cultivată.” Realizând asta, i-am spus conducătorului c-o voi rezolva singură, conform principiului. În timp ce editam, pentru o parte a imaginii nu am reușit să găsesc un concept bun. Pentru că nu mai era timp și mă blocasem la acel concept, m-am stresat rău, vrând să termin cât mai repede posibil, dar oricât modificam conceptul, nu-mi ieșea. Am rămas blocată la acest concept până la 5 dimineața, dar tot nu m-am putut gândi la nimic. Abia atunci am început să mă întreb de ce aveam această problemă. Brusc mi-am dat seama: conceptul meu încălca principiul pentru că exista un aspect al principiilor pe care nu îl înțelegeam. Necesitatea editării întârziase deja lucrarea. Nici nu știam dacă editarea va rezolva lucrurile, iar imaginea era necesară urgent, am știut că trebuia să cer ajutor. Dar ca să-mi păstrez statutul și reputația și să-mi ascund lipsurile, m-am străduit să mă descurc singură. Nu cumva întârziam lucrarea bisericii? Realizând asta, m-am simțit vinovată și m-am rugat lui Dumnezeu, ca să mă căiesc, „Dumnezeule! Sunt țintuită de firea mea coruptă. Cum am o problemă, pretind că totul e în regulă, ca să mă respecte ceilalți. Nu-mi pot înfrunta corect lipsurile. Ce mod obositor de a-mi face datoria! Bunule Dumnezeu, îndrumă-mă, te rog, să-mi recunosc corupția și să mă lepăd de vanitate, să pot practica potrivit cuvântului Tău.” Apoi, m-am gândit la acest cuvânt al lui Dumnezeu: „Tu cauți întotdeauna măreția, noblețea și statutul; întotdeauna cauți preamărirea. Cum Se simte Dumnezeu când vede asta? El urăște acest lucru și va fi departe de tine. Cu cât urmărești mai mult lucruri ca măreția, noblețea, și să fii superior celorlalți, distins, extraordinar și demn de remarcat, cu atât mai dezgustător te găsește Dumnezeu. Dacă nu meditezi la propria persoană și nu te pocăiești, atunci Dumnezeu te va disprețui și Se va lepăda de tine. Să te asiguri că nu ești cineva pe care Dumnezeu îl consideră dezgustător; fii o persoană pe care Dumnezeu o iubește. Așadar, cum poate cineva să dobândească iubirea lui Dumnezeu? Primind adevărul cu ascultare, stând în poziția unei ființe create, acționând în baza cuvintelor lui Dumnezeu și pragmatic, îndeplinindu-și îndatoririle cum se cuvine, încercând să fie o persoană cinstită și trăind asemănarea unei ființe umane. Este de ajuns, Dumnezeu va fi mulțumit. Oamenii trebuie să fie siguri că nu au ambiție sau că nu întrețin vise deșarte, că nu caută faimă, câștiguri și statut sau să iasă în evidență din mulțime. Mai mult, nu trebuie să încerce să fie o persoană măreață sau supraumană, care este superioară printre oameni și îi face pe alții să i se închine. Aceasta este dorința umanității corupte și este calea Satanei; Dumnezeu nu mântuiește astfel de oameni. Dacă oamenii urmăresc neîncetat faima, câștigurile și statutul și refuză să se pocăiască, atunci pentru ei nu există niciun leac și-i așteaptă un singur final: să fie alungați” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Îndeplinirea adecvată a datoriei necesită o cooperare armonioasă”). Cuvântul Lui a abordat chiar starea mea: Am alergat mereu după reputație, statut și admirație. Când am reușit să fac mai multe concepte finite decât ceilalți și am finalizat proiecte solicitante cu o calitate garantată, am devenit inconștient arogantă. Mai mult, când ceilalți îmi tot puneau întrebări, am avut un sentiment profund de satisfacție și mi-a plăcut să fiu admirată. Când o imagine a avut o problemă și a fost respinsă, iar conducătorul a sugerat ca cineva să mă ajute la editare, pentru a câștiga timp, n-am ținut cont de lucrarea bisericii, ci m-am temut că dacă alții ajutau la editare îmi dezvăluiam incompetența. Ca să-mi păstrez reputația și statutul și să evit să fiu desconsiderată, am făcut editarea singură. Când am întâmpinat probleme, în loc să cer ajutor, am strâns din dinți și am căutat o soluție, ținând totul pe loc. Din afară, părea că fac ore suplimentare pentru datorie, dar, de fapt, corectând imaginea, încercam doar să-mi dovedesc talentul, dând oamenilor sentimentul că sunt de încredere. Am văzut că-mi doream prea mult reputație și statut. Dumnezeu ne cercetează gândurile. Dacă-i puteam înșela pe ceilalți, nu-L puteam înșela pe Dumnezeu și, oricât de bine mi-aș fi ascuns lipsurile, dacă firea mea coruptă era neschimbată și nu obțineam adevărul, El tot m-ar fi disprețuit și m-ar fi alungat. Întârziasem lucrarea bisericii în goana mea după reputație și statut. Dacă nu mă căiam în fața lui Dumnezeu și nu reflectam asupra mea, m-aș fi înșelat pe mine și pe alții, făcându-mi rău. Realizând asta, am rugat imediat o soră care se pricepea la design să mă ajute. Am discutat cu ea cum să editez imaginea și apoi am avut un concept mult mai clar. La scurt timp, am finalizat editarea.

Ulterior, am continuat să reflectez de ce am încercat mereu să-mi ascund lipsurile. Am descoperit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu care m-a impresionat. Dumnezeu Atotputernic spune: „Există ceva rușinos în a nu putea face unele lucruri? Ce persoană este capabilă să facă totul? Nu este nimic rușinos în asta – nu uita, ești o persoană obișnuită. Oamenii sunt doar oameni; dacă nu poți să faci un lucru, spune, pur și simplu. De ce să te prefaci? Dacă te prefaci mereu, alții vor gândi că este revoltător și, mai devreme sau mai târziu, va veni ziua în care vei fi dat în vileag și îți vei pierde demnitatea și onoarea. Aceasta este firea antihriștilor. Ei se prezintă întotdeauna ca fiind oameni care se pricep la toate și care pot să facă totul, care sunt capabili și cunoscători în toate lucrurile. Asta înseamnă probleme, nu-i așa? Dacă ar avea o atitudine sinceră, ce ar face? Ar spune: «Nu sunt expert în această chestiune, am doar puțină experiență în această privință, dar acum abilitățile de care avem nevoie sunt mai complexe decât înainte. Ți-am spus deja tot ce sunt în stare să fac și nu înțeleg noile probleme cu care ne confruntăm. Dacă avem de gând să ne îndeplinim bine datoria, va trebui să dobândim mai multă expertiză tehnică. Odată ce ne-am ocupat de acest lucru, vom fi capabili să ne îndeplinim eficient datoria. Dumnezeu ne-a încredințat această datorie și este responsabilitatea noastră să o îndeplinim bine. În spiritul acesteia, ar trebui să dobândim mai multă expertiză tehnică.» Aceasta este practicarea adevărului. Dacă cineva ar avea firea unui antihrist, nu ar face acest lucru. Dacă ar avea puțină rațiune, ar spune ceva de genul: «Asta este tot ceea ce știu să fac. Nu mă supraestima, iar eu nu-mi voi da aere – va fi mai ușor așa, nu? Este atât de chinuitor să pozezi și să te prefaci mereu. Dacă nu știm să facem un lucru, vom învăța împreună cum să-l facem. Trebuie să cooperăm pentru a ne îndeplini cum se cuvine datoria. Cu toții trebuie să avem o atitudine responsabilă.» Când oamenii văd asta, se gândesc: «Această persoană este mai bună decât noi ceilalți. Când se ivește ceva, nu face afirmații exagerate cu privire la abilitățile sale și nu le impune altora lucruri și nu încearcă să se sustragă de la responsabilitate. În schimb, își asumă lucrurile și le face cu o atitudine serioasă și responsabilă. Este o persoană bună, cu o atitudine responsabilă, serioasă față de lucrare și față de datoria sa. Este vrednică de încredere. A fost corect din partea casei lui Dumnezeu să-i predea acest proiect important. Dumnezeu chiar analizează atent ființa cea mai lăuntrică a omului!» Îndeplinindu-și datoria în acest fel, această persoană este capabilă să-și perfecționeze abilitățile și să câștige aprobarea tuturor. De unde vine această aprobare? În primul rând, vine din atitudinea serioasă și responsabilă a acelei persoane față de datoria sa. În al doilea rând, vine din capacitatea ei de a fi o persoană cinstită, cu o atitudine pragmatică și dorință de a învăța. Și în al treilea rând, nu se poate exclude posibilitatea ca aceasta să fie îndrumată și luminată de Duhul Sfânt. Acest tip de persoană are binecuvântarea lui Dumnezeu, iar acesta este un lucru pe care îl pot dobândi oamenii care au conștiință și rațiune. Se poate să fie corupți și deficienți și se poate să existe multe lucruri pe care nu le pot face, dar calea lor de practică este cea dreaptă. Ei nu se prefac și nu înșală, au o atitudine serioasă și responsabilă față de datoria lor și o atitudine evlavioasă față de adevăr, care tânjește după acesta. Antihriștii nu vor fi niciodată capabili de aceste lucruri, întrucât modul în care gândesc nu va fi niciodată la fel ca acela al oamenilor care iubesc și urmăresc adevărul. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că au natura Satanei. Trăiesc după o fire satanică pentru a-și atinge scopul de a prelua puterea. Încearcă mereu, prin diferite metode, să pună la cale comploturi și planuri, amăgindu-i pe oameni prin toate mijloacele posibile, ca să-i venereze și să-i urmeze. Prin urmare, pentru a trage vălul peste ochii oamenilor, ei se gândesc la tot felul de moduri de a se deghiza, de a înșela, de a minți, de a păcăli oamenii – pentru a-i face pe aceștia să creadă că ei au întotdeauna dreptate, că știu totul și pot să facă totul; că sunt mai deștepți și mai înțelepți și înțeleg mai multe decât alții; că sunt mai buni decât alții în orice, că îi depășesc pe alții în toate și chiar că sunt cele mai bune persoane din orice grup. Acesta este genul de nevoie pe care o au; aceasta este firea unui antihrist. Așa că învață să se prefacă, ceea ce dă naștere la tot felul de practici și comportamente” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul opt: I-au pus pe alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea a treia)”). Antihriștii sunt perfizi și răi prin natura lor. Ca să-și păstreze statutul și reputația, ar face chiar orice; se prefac, spun minciuni și îi înșală pe ceilalți. M-am gândit la un antihrist care a fost exclus din biserica noastră: Ca să se impună și să câștige admirație, nu căuta ajutor când se confrunta cu probleme, și pretindea că știe mai mult decât știa, dispus să întârzie lucrarea bisericii ca să-și păstreze statutul și imaginea. El își menționa doar succesele, nu și eșecurile, perturbând de mai multe ori lucrarea bisericii, dar fără să se căiască. Pentru asta, a fost până la urmă exclus din biserică. Mi-am comparat comportamentul cu al lui Nu m-am axat pe căutarea adevărului și a principiilor în datorie, n-am acceptat cercetarea lui Dumnezeu, n-am lucrat realist și mereu m-am prefăcut, căutând admirația celorlalți. Evident, era o problemă în conceptul meu, dar deși nu aveam o idee clară cum să-l editez, nu am căutat și nu am discutat nimic cu frații și surorile, fiind hotărâtă să o rezolv singură. N-am ținut cont de lucrarea bisericii și cât timp mai exista încă cea mai mică speranță, nu am vrut să-mi expun defectele, de parcă întârzierea lucrării bisericii nu conta, cel mai important fiind să-mi păstrez imaginea. Am făcut totul ca să ascund ce-mi amenința imaginea și statutul, chiar dacă a fost extrem de istovitor și de greu. Să-mi pierd așa-zisa „imagine bună”, era ca și cum mi-aș fi pierdut viața. Acțiunile mele trădau o fire de antihrist. Realizând asta, m-am speriat puțin. Poate că n-am făcut tot felul de rele ca un antihrist, dar am căutat mereu reputația, statutul și admirația celorlalți, chiar acționând perfid și înșelându-i pe alții. Dacă nu îndreptam această fire, în final aș fi fost expusă de Dumnezeu și alungată. Așa că m-am rugat Lui și m-am căit, dornică să renunț la vanitate și statut ca să practic după cuvintele Lui.

Ulterior, dacă în conceptele mele erau probleme pe care nu le puteam rezolva, contactam imediat pe cineva și mă destăinuiam în părtășie, căutând și ascultând sugestiile sale. Uneori, îi ceream și să creeze împreună cu mine. Odată, am avut o altă problemă cu un concept și n-am făcut progrese, nici după ce m-am gândit la el o vreme. Conducătorul m-a întrebat de progres și am vrut să mint, dar mi-am dat seama imediat că iar încercam să-mi păstrez statutul și reputația. Mi-am amintit cuvântul lui Dumnezeu: „Dacă nu ascunzi nimic, dacă nu te prefaci, nu amăgești, dacă nu afișezi o fațadă, dacă te expui înaintea fraților și surorilor, nu îți ascunzi cele mai tainice idei și gânduri, ci, în schimb, permiți altora să-ți vadă atitudinea cinstită, atunci adevărul se va înrădăcina treptat în tine, va înflori și va rodi, va da rezultate încetul cu încetul. Dacă inima ta este din ce în ce mai sinceră și din ce în ce mai orientată către Dumnezeu și dacă știi să aperi interesele casei lui Dumnezeu atunci când îți îndeplinești datoria, iar conștiința ta este tulburată atunci când nu reușești să aperi aceste interese, atunci aceasta este dovada că adevărul a avut un efect în tine și a devenit viața ta” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele Lui erau foarte motivante. Știam că trebuia să nu mă mai prefac, să-mi înfrunt lipsurile cu onestitate și calm. Orice ar fi crezut alții despre mine, trebuia să spun adevărul și să caut o rezolvare cu ceilalți. Întâmplător, în acea zi a fost o adunare de lucru, așa că mi-am destăinuit în părtășie problemele și corupția. După ce am vorbit, m-am liniștit. Când am discutat totul cu ceilalți, m-au ajutat să găsesc o cale de a corecta conceptul și, curând, am finalizat editarea. Eram fericită! Am simțit cât de bine este să te destăinui și să fii sincer! Doar prin mântuirea lui Dumnezeu am reușit să realizez acest lucru și să obțin transformarea. Slavă lui Dumnezeu!