de Rubylen, Filipine

De când eram mică, părinții m-au învățat să fiu prietenoasă cu oamenii și să fiu o persoană abordabilă și empatică. Dacă oamenii din jurul meu aveau probleme sau neajunsuri, trebuia să nu le expun direct, trebuia să mă gândesc la mândria lor. În urma acestei educații, n-am avut niciodată conflicte sau dispute cu nimeni și cei din jurul meu credeau că eram o persoană bună și voiau să se apropie de mine. Și eu am crezut că acesta era un mod bun de a mă comporta. După ce am început să cred în Dumnezeu, interacționam cu frații și surorile mele în același fel. Mai ales după ce am devenit conducătoare de biserică, am crezut că trebuie să fiu prietenoasă cu frații și surorile și să nu-i acuz ușor pe alții că fac greșeli. Astfel, nu stricam relația bună pe care o aveam cu ei, iar frații și surorile voiau să interacționeze cu mine și să mă laude că sunt o conducătoare bună și prietenoasă.

Ulterior, am aflat că o conducătoare de grup, sora Joan, nu purta nicio povară în datoria ei și că nu făcea lucrare concretă. I-am amintit de multe ori: „Fiind conducătoare de grup, ar trebui să-ți pese și să înțelegi stările fraților și surorilor tale și să urmărești progresul lucrării lor.” Dar tot nu făcea ceea ce îi spusesem, așa că a trebuit să-i amintesc iar și s-o întreb de ce. A spus că avea doar o oră liberă, dar în timpul ăsta intra pe Facebook și se uita la filme, așa că nu urmărise niciun progres. Auzind asta, m-am înfuriat foarte tare și m-am gândit: „Ești foarte leneșă și nu porți nicio povară. Unii frați și unele surori nu vin la adunări și tu nu cauți moduri de a-i susține.” Voiam s-o emondez pentru că își îndeplinea îndatoririle într-un mod superficial și era iresponsabilă, dar apoi m-am gândit că asta ar putea s-o facă să se distanțeze de mine și să spună că nu sunt o conducătoare bună și abordabilă. Nu voiam să-mi distrug relația armonioasă cu ea, așa că, în loc s-o emondez, am încercat s-o încurajez. I-am spus: „Poți folosi această oră liberă ca să încerci să înțelegi stările fraților și surorilor tale și apoi să-ți poți face datoria bine.” După ce i-am spus asta, s-a descurcat mai bine câteva zile, dar curând a revenit la vechile obiceiuri. Fiindcă și-a făcut datoria superficial, tot mai mulți nou-veniți au început să nu mai vină regulat la adunări, unii dintre nou-veniți nemaivenind deloc. Eram foarte furioasă. Era extrem de iresponsabilă! Chiar voiam s-o emondez, dar mă temeam că se va distanța de mine, așa că nu i-am spus nimic și am fost nevoită să ud și să susțin eu însămi nou-veniții. După ce am vorbit cu ei, am aflat că nu veneau la adunări fiindcă aveau multe dificultăți care nu fuseseră înlăturate, dar Joan îmi spusese înainte că ei nu i-au răspuns la mesaje. Văzând atitudinea indiferentă a lui Joan față de datoria ei, chiar am vrut s-o emondez și să-i spun că iresponsabilitatea ei față de datorie avusese consecințe foarte grave. Dar voiam și să fiu o conducătoare bună, prietenoasă și abordabilă, așa că m-am răzgândit și din nou i-am spus doar câteva vorbe de încurajare. Drept urmare, tot nu s-a schimbat. La o adunare, Joan s-a plâns: „Sunt în acest grup de mult timp. De ce n-am fost promovată?” Auzind asta, m-am gândit: „Ești foarte leneșă, îți îndeplinești datoria superficial și ești iresponsabilă. Cum ai putea fi promovată?” Deși eram furioasă pe ea, am liniștit-o spunându-i: „Orice datorie îndeplinim, o facem datorită suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu. Deși datoriile noastre sunt diferite, toți ne ocupăm de udarea nou-veniților.” Am crezut că asta o va face să simtă că o înțeleg și că îmi pasă de ea și că sunt o conducătoare bună. Și uite așa, când mă confruntam cu problemele fraților și surorilor mele, nu i-am expus, nici nu i-am emondat niciodată. În schimb, le-am spus lucruri frumoase, pentru a-i mângâia și a-i încuraja. Am crezut că, făcând asta, în inimile tuturor, îmi voi păstra imaginea ca fiind bună și abordabilă.

Altă dată, diaconul de evanghelizare, Edna, și o conducătoare de grup pe nume Anne nu cooperau armonios. Edna mi-a spus furioasă: „Anne e prea leneșă! Când am întrebat-o despre stările și dificultățile fraților și surorilor din grupul ei, i-a luat mult timp să răspundă. Astfel nu am reușit să înțeleg rapid situația. Nu își îndeplinește bine datoria!” Știam că Edna avea o fire cam arogantă și vorbea cu un ton care semăna cu un ordin sau o cerință, ceea ce altora le era greu să accepte. Anne era destul de mândră și probabil că nu putea suporta tonul Ednei, motiv pentru care nu voia să răspundă. Voiam să-i semnalez asta Ednei, dar nu voiam s-o jignesc sau să simtă că n-o înțeleg, așa că i-am spus prietenește: „Poate Anne a fost ocupată și nu ți-a văzut mesajul.” Pe urmă, m-am dus la Anne și Anne a spus tristă: „Edna e prea arogantă! Mereu îmi cere câte ceva, așa că nu vreau să-i răspund la mesaje.” Când am văzut că nu acceptă sfatul altora, am vrut s-o previn cu privire la asta, dar m-am temut că nu va accepta și că asta va distruge armonia dintre noi, așa că am spus: „Poate ai înțeles-o greșit pe Edna. Vrea doar să-ți faci datoria bine.” Pur și simplu, le spuneam doar cuvinte de mângâiere și îndemn și nu le semnalam problemele. Niciuna dintre ele nu se înțelegea pe sine, Edna tot nu avea niciun mod de a urmări munca lui Anne, iar Anne credea că a fost nedreptățită, într-atât încât se simțea incapabilă să își îndeplinească datoria. Știam că nu-mi îndeplinisem responsabilitățile de conducătoare, din acest motiv nu erau conștiente de problemele lor. Eu provocasem asta. M-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă lumineze ca să mă pot cunoaște pe mine însămi.

Într-o zi, am citit în cuvintele lui Dumnezeu: „Practicarea adevărului nu are legătură cu rostirea cuvintelor goale sau trâmbițarea sloganurilor. Mai degrabă, are legătură cu faptul că, indiferent ce întâmpină oamenii în viață, atât timp cât implică principiile conduitei umane, perspectivele lor asupra lucrurilor sau chestiunea îndeplinirii propriilor îndatoriri, se confruntă cu o alegere și ar trebui să caute adevărul, să caute o bază și principiile în cuvintele lui Dumnezeu și apoi să găsească o cale de practică. Cei care pot practica în acest fel sunt oameni care urmăresc adevărul. A fi capabil să urmărești adevărul în acest fel, indiferent cât de mari sunt dificultățile pe care le întâmpini, înseamnă să mergi pe calea lui Petru, pe calea căutării adevărului. De exemplu: ce principiu ar trebui urmat când e vorba să interacționezi cu alții? Poate că punctul tău de vedere inițial este acesta: «Armonia este o comoară, toleranța este excelență» și că ar trebui să rămâi în grațiile tuturor, să eviți să-i faci pe alții de râs și să nu ofensezi pe nimeni, obținând astfel relații bune cu ceilalți. Constrâns de acest punct de vedere, păstrezi tăcerea când îi vezi pe alții făcând lucruri rele sau încălcând principiile. Ai prefera ca lucrarea bisericii să fie prejudiciată decât să jignești pe cineva. Cauți să rămâi în grațiile tuturor, indiferent cine sunt. Te gândești doar la sentimentele umane și să nu te faci de râs când vorbești și te exprimi mereu în cuvinte care sună frumos, ca să-i mulțumești pe ceilalți. Chiar dacă descoperi că o persoană are probleme, alegi să le tolerezi și vorbești despre ele doar pe la spatele său, dar în față păstrezi pacea și îți menții relația. Ce crezi despre o astfel de conduită? Nu este aceea a unei persoane care caută să placă oamenilor? Nu e destul de șireată? Încalcă principiile conduitei umane. Nu e josnic să te comporți în acest fel? Aceia care se comportă astfel nu sunt oameni buni, acesta nu e un fel nobil de a te comporta. Indiferent cât de mult ai suferit și indiferent câte prețuri ai plătit, dacă te comporți fără principii, atunci ai eșuat în această privință, iar conduita ta nu va fi recunoscută, ținută minte sau acceptată înaintea lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a-ți îndeplini bine datoria, trebuie măcar să fii înzestrat cu o conștiință și cu rațiune”). După ce am meditat asupra cuvintelor lui Dumnezeu, am înțeles că a practica adevărul înseamnă a acționa în conformitate cu adevărurile-principii, indiferent ce se întâmplă, și a nu-ți fi teamă că superi oamenii. Totuși, când interacționam cu frații și surorile mele, voiam mereu să le fac o impresie pozitivă și să mențin armonia între noi. M-am străduit să fiu o conducătoare abordabilă și empatică pentru a le câștiga laudele, dar nu m-am concentrat asupra practicării adevărului. Când am văzut-o pe Joan udând nou-veniții fără să-și asume o povară și fiind leneșă, am vrut s-o emondez pentru că era iresponsabilă, dar, pentru a menține o relație bună cu ea și pentru a o face să creadă că sunt o conducătoare bună și abordabilă, nu i-am expus problema. Drept urmare, din cauza iresponsabilității ei, problemele unor nou-veniți nu au fost rezolvate, iar ei n-au mai venit la adunări. La Edna și Anne am văzut că nu cooperau armonios și nu se cunoșteau pe ele însele; trebuia să le semnalez problemele pe care le aveau și să le ajut să se înțeleagă. Asta ar fi fost benefic pentru lucrare și ar fi ajutat la intrarea lor în viață, dar am încercat doar să aplanez situația și le-am spus câteva cuvinte de mângâiere și îndemn. Drept urmare, cele două nu își îndeplineau bine îndatoririle. Pentru a-mi păstra imaginea de conducătoare bună, prietenoasă și abordabilă, nu am protejat deloc interesele bisericii. Am preferat să las lucrarea bisericii să sufere ca să îmi mențin relațiile cu oamenii. Am fost foarte egoistă și josnică. Voiam să-i mulțumesc pe alții și eram înșelătoare. Modul în care am acționat și m-am comportat era bazat în totalitate pe firea mea coruptă. Nu practicam deloc adevărul. Chiar dacă alții mă lăudau, nu aveam să fiu niciodată lăudată de Dumnezeu. Nu am expus și nu am semnalat problemele fraților și surorilor mele și nu am avut părtășie despre adevăr pentru a le rezolva. Astfel, nu și-au recunoscut propriile dispoziții corupte și nu și-au îndeplinit bine datoriile, ceea ce a afectat lucrarea bisericii. Nu îi ajutam pe frați și surori să se cunoască pe ei înșiși sau să progreseze în intrarea lor în viață. În schimb, protejam imaginea de conducătoare bună pe care oamenii o aveau despre mine, ca să mă laude și să mă admire, ceea ce este detestabil pentru Dumnezeu. Recunoscând asta, m-am simțit foarte tristă, așa că m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă ghideze ca să-mi înlătur firile corupte.

Ulterior, după ce a aflat de starea mea, o soră mi-a trimis un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Esența din spatele comportamentului bun, precum a fi abordabil și amabil, poate fi descrisă într-un singur cuvânt: prefăcătorie. Un astfel de comportament bun nu se naște din cuvintele lui Dumnezeu și nici ca rezultat al practicării adevărului sau al purtării conform principiilor. Ce anume îl produce? Provine din motivele, uneltirile oamenilor, din prefăcătoria lor, jucarea unui rol, din faptul că sunt înșelători. Când oamenii aderă la aceste comportamente bune, scopul este să obțină lucrurile pe care și le doresc; în caz contrar, ei nu s-ar mâhni niciodată în acest fel și ar trăi contrar propriilor dorințe. Ce înseamnă a trăi contrar propriilor dorințe? Înseamnă că adevărata lor natură nu este pe atât de manierată, lipsită de viclenie, blândă, bună și virtuoasă pe cât își imaginează oamenii. Ei nu trăiesc după conștiință și rațiune; în schimb, trăiesc pentru a atinge un anumit scop sau cerință. Care este adevărata natură a omului? Adevărata sa natură este confuză și ignorantă. Fără legile și poruncile date de Dumnezeu, oamenii nu ar avea idee ce este păcatul. Nu așa era omenirea în trecut? Doar atunci când Dumnezeu a emis legile și poruncile, oamenii au avut un concept despre păcat. Însă tot nu aveau conceptul de bine și rău sau de lucruri pozitive și negative. Și, în acest caz, cum ar putea ei să fie conștienți de principiile corecte pentru a vorbi și a acționa? Ar putea să știe ce moduri de a acționa, ce comportamente bune ar trebui să se regăsească în umanitatea normală? Ar putea să știe ce produce un comportament cu adevărat bun, ce fel de cale ar trebui să urmeze pentru a trăi o asemănare umană? N-ar putea. Din cauza naturii satanice a oamenilor, din cauza instinctelor lor, ei n-ar putea decât să se prefacă și să pretindă că trăiesc decent și cu demnitate – ceea ce a dat naștere la înșelăciuni precum a fi bine educat și rațional, blând și rafinat, curtenitor, a respecta bătrânii și a avea grijă de tineri și a fi amabil și abordabil; astfel au apărut aceste trucuri și tehnici de înșelăciune. Și, odată ce au apărut, oamenii s-au agățat selectiv de una sau mai multe dintre aceste înșelăciuni. Unii au ales să fie amabili și abordabili, alții au ales să fie bine educați și raționali, blânzi și rafinați, unii au ales să fie curtenitori, să respecte bătrânii și să aibă grijă de tineri, alții au ales să fie toate aceste lucruri. Și totuși, Eu îi definesc pe oamenii cu astfel de comportamente bune printr-un singur termen. Care este acel termen? «Pietre netede.» Ce sunt pietrele netede? Sunt acele pietre netede din râuri care au fost erodate și lustruite, îndepărtând orice margini ascuțite, după ani lungi de trecere a apei. Și, deși s-ar putea să nu îi doară când calcă pe ele, oamenii pot aluneca pe ele dacă nu au grijă. Ca aspect și formă, aceste pietre sunt foarte frumoase, dar odată ce le-ai luat acasă, sunt destul de inutile. Nu te înduri să le arunci, dar nu are rost nici să le păstrezi – asta este ceea ce reprezintă o «piatră netedă». Pentru Mine, oamenii care au aceste comportamente aparent bune sunt lipsiți de entuziasm. Ei pretind că sunt buni la exterior, dar nu acceptă deloc adevărul, spun lucruri care sună frumos, dar nu fac nimic real. Nu sunt decât pietre netede” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (3)”]. În trecut, am simțit întotdeauna că persoanele abordabile și prietenoase sunt oameni buni, nu mă așteptam ca firile corupte și satanice și obiectivele și intențiile personale să se afle în spatele acestui comportament „bun”. M-am străduit să fiu o persoană abordabilă și prietenoasă încă din copilărie, iar cei din jurul meu m-au lăudat pentru că eram empatică, dar, de fapt, tot ceea ce făceam era pentru a-i face pe ceilalți să mă admire și să mă laude. Am folosit comportamentele aparent bune de a fi abordabilă și prietenoasă pentru a-i orbi și a-i înșela pe frații și pe surorile mele. Dumnezeu caracterizează persoanele cu acest tip de comportament „bun” ca fiind „pietre netede”. Acestea arată bine din exterior și nu te doare când calci pe ele, dar e foarte ușor să aluneci pe ele și să cazi. Sunt frumoase de privit, dar nu au nicio utilitate practică. Așa eram eu. Păream abordabilă și prietenoasă și nu făceam rău nimănui, dar nici nu ofeream ajutor real fraților și surorilor mele. În schimb, inima mea era plină de înșelăciune și șiretenie. Mă înțelegeam cu toată lumea și nu supăram pe nimeni. Eram doar o „piatră netedă”, o persoană care căuta să-i mulțumească pe ceilalți, mereu imparțială, și o ipocrită șireată. Așa cum dezvăluie cuvântul lui Dumnezeu: „Cei care merg pe calea de mijloc sunt cei mai perfizi oameni dintre toți. Nu jignesc pe nimeni, sunt fini și alunecoși, se pricep să intre în joc în toate situațiile și nimeni nu le poate vedea defectele. Sunt aidoma satanelor!” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin practicarea adevărului poți rupe cătușele unei firi corupte”). Credeam că, dacă sunt abordabilă și prietenoasă, îi voi face pe ceilalți să mă placă și că Dumnezeu m-ar aproba și pe mine. Acum știam, acțiunile mele nu erau deloc în conformitate cu principiile adevărului și cuvântul lui Dumnezeu. Erau dezvăluiri ale firii mele înșelătoare. Oamenii care acționează astfel nu au demnitate sau caracter, iar Dumnezeu îi urăște. Știam că, dacă nu mă căiesc și nu mă schimb, într-o zi voi fi dezvăluită și eliminată de Dumnezeu. Nu mai voiam să fiu o astfel de persoană. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu și m-am căit. L-am rugat să mă ajute să-mi schimb firea, să-mi dea putere să practic adevărul și să fiu sinceră cu El și cu frații și surorile mele.

Într-o zi, o soră mi-a trimis aceste cuvinte ale lui Dumnezeu:

Care este standardul după care sunt judecate acțiunile și comportamentul unei persoane drept bune sau rele? Acesta e dacă acea persoană, în gândurile, dezvăluirile și acțiunile sale, deține sau nu mărturia punerii în practică a adevărului și a trăirii adevărului-realitate. Dacă nu ai această realitate sau nu o trăiești, atunci, fără nicio îndoială, ești un răufăcător.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firii corupte”

Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor:

1. Conduceți oamenii să mănânce și să bea din cuvintele lui Dumnezeu, să le înțeleagă și să pătrundă în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu.

2. Familiarizați-vă cu stările fiecărui tip de persoană și rezolvați diverse dificultăți legate de intrarea în viață pe care le întâmpină în viața lor reală.

3. Aveți părtășie despre adevărurile-principii care ar trebui înțelese pentru a îndeplini fiecare datorie cum se cuvine.

4. Țineți-vă la curent cu situația supraveghetorilor diferitelor lucrări și ale personalului responsabil pentru diverse sarcini importante și modificați-le îndatoririle sau demiteți-i cu promptitudine dacă este necesar, astfel încât să preveniți sau să atenuați pierderile provocate de folosirea unor persoane nepotrivite și să garantați eficiența și progresul lin al lucrării.

5. Mențineți o pricepere și o înțelegere actualizată a stării și progresului fiecărui element al lucrării și fiți capabili să rezolvați problemele, să corectați abaterile și să remediați imperfecțiunile din lucrare cu promptitudine, astfel încât aceasta să progreseze fără probleme.

[…]

– Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (1)”

După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că standardul Lui pentru evaluarea umanității noastre nu e bazat pe cât de multe comportamente „bune” părem să avem sau câți oameni ne consideră buni, ci pe faptul dacă putem să ne supunem lui Dumnezeu și dacă în gândurile și faptele noastre avem mărturia de a pune adevărul în practică. Numai acest tip de oameni au o umanitate bună. Văzusem cum Joan își îndeplinea datoria superficial și era iresponsabilă, precum și pe Edna și Anne trăiau în firile lor corupte și în ranchiună reciprocă. Acțiunile lor afectaseră deja lucrarea bisericii. Fiind conducătoare a bisericii, ar fi trebuit să am părtășie pentru a le ajuta, să expun și să disec natura acțiunilor lor, dar, în schimb, le-am spus doar lucruri frumoase și am încercat să fiu o mediatoare. Chiar dacă vedeam că lucrarea bisericii suferea, tot încercam să-mi păstrez imaginea bună. Nu doar că nu aveam mărturia practicării adevărului, dar nu mi-am îndeplinit responsabilitățile de conducătoare a bisericii și nu am ajutat în niciun fel la intrarea în viață a fraților și surorilor mele. În trecut, crezusem că, dacă puteam să trăiesc în armonie cu frații și surorile mele și să îi fac să creadă că sunt abordabilă și prietenoasă, atunci eram o conducătoare bună. În realitate, aceasta este o neînțelegere și nu se aliniază deloc cu cerințele lui Dumnezeu. Asta pentru că un conducător bun este cel care poate practica adevărul pentru a proteja interesele bisericii, care poate avea părtășie despre adevăr pentru a rezolva problemele și dificultățile fraților și surorilor, și să îi conducă să intre în realitatea cuvântului lui Dumnezeu. În schimb, eu nu expuneam, nu semnalam problemele fraților și surorilor mele și nici nu-i ajutam să înțeleagă adevărul și să-și îndeplinească bine îndatoririle. În schimb, apelam la șiretlicuri pentru a-mi proteja orgoliul și imaginea, le spuneam cuvinte de mângâiere și îndemn, dar nu rezolvam nicio problemă reală. Prin aceasta, îi înșelam și îi păcăleam pe frații și pe surorile mele. Atunci am înțeles că, pentru a fi realmente o conducătoare bună, fiecare dintre cuvintele și faptele mele trebuia să fie la standardele cuvântului lui Dumnezeu și că, dacă nu practic adevărul, aș merge pe calea de a mă împotrivi lui Dumnezeu. Asta pentru că Dumnezeu vrea oameni care pot acționa conform cuvintelor și cerințelor Sale, și nu conducători care sunt adepți ai virtuților culturale tradiționale, care urmăresc lauda altora și nu practică adevărul. Cu acest gând, am înțeles că trebuie să-mi schimb modul în care interacționez cu oamenii. Nu puteam continua să urmez filozofii pentru interacțiuni lumești în timp ce interacționam cu frații și surorile sau în îndeplinirea datoriei mele. În schimb, trebuia să-mi ajut frații și surorile să-și rezolve problemele și dificultățile conform cuvântului lui Dumnezeu, pentru ca toți să își poată îndeplini datoriile conform adevărurilor-principii. Aceasta era responsabilitatea mea. În cuvântul lui Dumnezeu, am găsit o cale de practică. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu și I-am cerut să mă ghideze în practicarea adevărului pentru a-mi rezolva corupția.

Ulterior, am citit ceva în cuvântul lui Dumnezeu: „Ceea ce oamenii ar trebui să tindă cel mai mult să realizeze este să facă din cuvintele lui Dumnezeu baza lor, iar din adevăr, criteriul lor; numai atunci vor putea să trăiască în lumină și să trăiască asemănarea unei persoane normale. Dacă îți dorești să trăiești în lumină, ar trebui să acționezi conform adevărului; ar trebui să fii o persoană sinceră care spune vorbe sincere și face lucruri cinstite. Este esențial să ai adevărurile-principii în comportamentul tău; odată ce oamenii pierd adevărurile-principii și se concentrează doar asupra comportamentului bun, acest lucru dă inevitabil naștere la falsitate și prefăcătorie. Dacă nu există niciun principiu în comportamentul oamenilor, atunci, oricât de bun este comportamentul lor, sunt niște ipocriți; s-ar putea să fie capabili să-i inducă în eroare pe ceilalți pentru un timp, dar nu vor fi niciodată de încredere. Numai atunci când oamenii acționează și se comportă conform cuvintelor lui Dumnezeu au o bază adevărată. Dacă nu se comportă conform cuvintelor lui Dumnezeu și se axează doar pe a pretinde că se comportă bine, pot, prin urmare, să devină oameni buni? Categoric nu. Doctrinele bune și comportamentul bun nu pot schimba firile corupte ale omului și nu pot schimba esența lui. Numai adevărul și cuvintele lui Dumnezeu pot schimba firile corupte, gândurile și opiniile oamenilor și pot deveni viața lor. […] în unele cazuri speciale, devine necesar să dăm în vileag direct greșelile altor oameni și să-i emondăm, astfel încât aceștia să dobândească cunoașterea adevărului și dorința de a se pocăi. Abia atunci se obține efectul cuvenit. Această cale de practicare este foarte benefică pentru oameni. Nu-i așa că le este de un real ajutor și că e constructivă pentru ei?” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (3)”]. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat calea pentru a-mi schimba firea. Trebuia să acționez și să mă comport conform cuvintelor lui Dumnezeu și să folosesc adevărul drept criteriu. Trebuia să nu mă mai ascund în spatele comportamentelor aparent bune, să practic adevărul și să devin o persoană onestă. Când vedeam lucruri care contravin adevărurilor-principii sau când vedeam frați și surori îndeplinindu-și datoriile bazându-se pe firi corupte, trebuia să fiu sinceră cu ei și să-i tratez conform principiilor. Când cineva avea nevoie de ajutor prin părtășie, trebuia să am părtășie și să-l ajut; când un lucru trebuia semnalat cuiva, trebuia să-l semnalez; când cineva avea nevoie să fie emondat, trebuia să-l emondez. Doar făcând aceste lucruri, frații și surorile puteau să înțeleagă că existau abateri în modul în care își îndeplineau datoriile și să schimbe lucrurile la timp. Acesta era singurul mod de a-i ajuta cu adevărat. Trebuia să îmi construiesc relațiile cu ei pe baza cuvântului lui Dumnezeu; așa ar trebui să fie o relație normală între oameni. După ce am înțeles calea de a practica adevărul, mi-am spus: „Nu te teme să vorbești despre greșelile altora și nu le spune mereu lucruri frumoase. Dumnezeu îi urăște pe cei care se deghizează și îi înșală pe alții. Cuvintele și faptele mele trebuie să se conformeze cuvintelor lui Dumnezeu și ar trebui să fac lucrurile conform adevărurilor-principii.” Ulterior, când am văzut că Joan e iarăși leneșă, deși mă temeam că, în inima ei, îmi voi pierde imaginea bună dacă îi voi semnala asta direct, m-am gândit la pasajele din cuvântul lui Dumnezeu pe care le citisem înainte și am realizat că încă urmăream ideea de a fi abordabilă și prietenoasă în modul în care mă comportam și acționam. M-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă ghideze în practicarea adevărului. După aceea, am mers la Joan și i-am spus: „Pentru că ești superficială și iresponsabilă în datoria ta, mulți nou-veniți nu vin la adunări. Făcându-ți datoria astfel, întârzii intrarea în viață a nou-veniților și lucrarea bisericii.” După ce i-am semnalat problema, am avut și eu părtășie despre experiențele mele. M-am gândit că s-ar putea să se înfurie și să mă ignore, dar ceea ce s-a întâmplat m-a surprins. Nu numai că nu s-a înfuriat, dar a reflectat asupra ei însăși și a spus: „Acesta este neajunsul meu și trebuie să o schimb.” După aceea, Joan a început să își îndeplinească datoria cu sârguință, iar nou-veniții pe care îi uda participau mai regulat la adunări. Relația noastră nu s-a deteriorat pentru că i-am dat sfaturi și am ajutat-o, dimpotrivă, a devenit mai bună. Ulterior, când am văzut-o din nou că dezvăluia o oarecare corupție, i-am semnalat direct acest lucru, iar ea a reușit să-mi accepte sfaturile și să se cunoască. Acum, atitudinea ei față de datoria sa s-a schimbat mult și a fost aleasă drept conducătoare a bisericii. Am semnalat și problemele Ednei și ale lui Anne. Edna și-a dat seama de aroganța și egoismul ei și a spus că trebuie să își schimbe modul de a vorbi cu ceilalți. Și Anne și-a recunoscut firea coruptă și a spus că este dispusă să se schimbe. Asta m-a făcut foarte fericită. Slavă lui Dumnezeu! Numai cuvântul lui Dumnezeu poate schimba oamenii!

Aceste experiențe mi-au demonstrat că o persoană cu adevărat bună nu este, așa cum cred oamenii, cineva cu comportamente aparent bune. Este cineva care acționează și se comportă conform cuvântului lui Dumnezeu, practică adevărul și este sincer. Astfel de persoane iubește Dumnezeu. Am realizat și că atunci când văd probleme la frații și surorile mele, trebuie să am părtășie promptă și să-i ajut, dar și să-i expun și să-i emondez la nevoie. E singurul mod de a-i ajuta pe oameni să-și înțeleagă propria corupție și propriile neajunsuri, astfel încât să poată căuta adevărul pentru a-și înlătura corupția și a-și îndeplini datoriile conform principiilor; e cel mai bun mod de a-i ajuta pe frații și surorile mele. Acum nu mă mai tem să le semnalez problemele. Indiferent de ce ar putea să gândească despre mine, voi practica să fiu o persoană sinceră, să respect principiile și să protejez munca bisericii. Slavă lui Dumnezeu!