de Xin Jing, China

În iunie 2015, am mers la o biserică pentru a sluji ca diacon de evanghelizare. La vremea respectivă, Li Jie era responsabilă de udarea nou-veniților și, din cauza nevoilor îndatoririlor noastre, lucram destul de des împreună. Pe lângă faptul că aveam aproximativ aceeași vârstă, aveam vieți și personalități similare. Cel mai important, ambii noștri soți se opuneau credinței noastre din cauza reprimării credincioșilor de către PCC. Aveam experiențe asemănătoare și mult limbaj în comun, așa că ne înțelegeam deosebit de bine. La momentul acela, tocmai ajunsesem la acea biserică, nu eram familiarizată cu ceilalți frați și surori și mă confruntam, totodată, cu multe provocări în îndeplinirea datoriei mele. Li Jie era foarte entuziastă în părtășia cu mine și în a mă ajuta, iar eu o ajutam deseori cu orice problemă din viața ei. Treptat, am început să ne împărtășim una alteia cele mai intime gânduri și sentimente și am construit o adevărată relație.

Mai târziu, am fost aleasă conducătoare de biserică și n-am mai ținut legătura atât de des ca înainte. Câteva luni mai târziu, destul de mulți frați și surori mi-au vorbit despre Li Jie. Spuneau că era foarte arogantă, iar, când alții aveau probleme, nu numai că nu reușea să-i ajute cu răbdare, dar îi și certa și-i înjosea. Din această cauză, toată lumea se simțea constrânsă de ea. Supraveghetorul i-a semnalat acest lucru, dar ea a refuzat să accepte și i-a răspuns nepoliticos. Era atât de perturbatoare încât adunările nu puteau face niciun progres. Când frații și surorile aveau părtășie cu ea, rămânea neclintită și dădea vina pe ceilalți. Părtășia ei despre adevăr era neclară, iar nou-veniții nu o înțelegeau și uneori vorbea într-o manieră negativă. În acele două luni, ea nu se descurcase bine cu udarea pe nou-veniților. Când am auzit de această situație, mi-am dat seama că Li Jie nu mai era potrivită pentru lucrarea de udare. Conlucrătorii mei au sugerat să o demitem, spunând că, dacă rămânea, lucrarea bisericii avea să fie întârziată. Îmi părea rău să aud asta, întrucât ea mă ajutase foarte mult și eram prietene atât de bune. Mă întrebam ce avea să creadă despre mine, dacă eram de acord cu demiterea ei. Oare avea să spună că nu aveam suflet? În plus, avea un sentiment puternic de respect de sine și urma să fie devastată dacă era demisă. Gândindu-mă bine la toate acestea, nu m-a lăsat inima să o demit. Așa că am inventat scuza că, recent, Li Jie nu s-a descurcat bine în datoria ei, dar acest lucru nu era în totalitate din vina ei. Nou-veniții pe care îi uda aveau multe noțiuni religioase și învățau greu, așa că rezultatele ei slabe erau scuzabile. De asemenea, muncea din greu și făcea ore suplimentare. Ar fi nevoie de timp pentru a găsi un înlocuitor potrivit dacă o demiteam, așa că era mai bine să o păstrăm pentru moment. Conlucrătorii au ezitat când au auzit ce am spus, dar apoi au fost cu toții de acord, fără tragere de inimă, să o lase să-și continue deocamdată datoria și, în același timp, să caute un înlocuitor cât mai repede posibil. Aceasta era o ușurare, dar mă simțeam încă oarecum neliniștită, gândindu-mă că, deși nu fusese demisă încă, acest lucru trebuia făcut atunci când era găsit un înlocuitor potrivit. Poate, dacă ofeream mai mult ajutor, performanța ei se putea îmbunătăți și nu trebuia să fie demisă. Prin urmare, în acea noapte, după adunarea mea de seară, m-am dus direct acasă la Li Jie, am vorbit cu ea despre motivele pentru care performanța ei era ineficientă și am menționat câteva probleme din datoria ei. Însă ei îi lipsea complet conștiința de sine și se certa în mod constant. Am fost destul de supărată să văd că se comporta astfel. Am avut din nou părtășie cu ea de multe ori după aceea pentru a o ajuta să-și îmbunătățească rezultatele în datoria ei, dar performanța ei nu s-a îmbunătățit niciodată, ceea ce mă îngrijora foarte tare. După un timp, am fost contactată de mai multe ori de un conducător superior care verifica subiectul demiterii lui Li Jie. I-am tăiat-o spunând că nu găsisem un înlocuitor potrivit. Mai târziu, Li Jie a luat legătura în privat, foarte probabil sub observarea poliției, cu o soră pe care fusese sfătuită să nu o contacteze din motive de securitate, după care nu am avut de ales decât să o opresc din a-și îndeplini datoria.

Mai târziu, biserica m-a numit responsabilă de lucrarea de evanghelizare, iar eu m-am gândit imediat la Li Jie. Ea stătea acasă, nefericită și fără o datorie de îndeplinit. Îi plăcea foarte mult să predice Evanghelia, așa că părea o oportunitate grozavă. Le-am lansat conlucrătorilor ideea într-o întâlnire. Am spus: „Li Jie predica de multă vreme Evanghelia; este punctul ei forte. Ea știe că a făcut greșeli și le regretă foarte mult. Haideți să-i oferim ocazia să predice Evanghelia.” După ce au auzit acest lucru, mai mulți conlucrători au fost de acord. Spre surprinderea mea, în scurt timp, frații și surorile mi-au spus că Li Jie avea prejudecăți față de diaconul de evanghelizare și, la adunări, a răspândit vestea că diaconul o subminase în trecut. Ea a tot continuat pe această temă. Acest lucru a făcut ca frații și surorile să aibă prejudecăți față de diaconul de evanghelizare și să o proscrie. De asemenea, Li Jie a contrazis-o și s-a certat cu ea atunci când aceasta își desfășura lucrarea, iar câteva dintre surori i-au luat partea lui Li Jie. Aceasta însemna că diaconul nu-și putea face treaba, ceea ce a perturbat grav lucrarea de evanghelizare. Am fost uimită să aud asta. Diaconul îi ceruse de mult scuze lui Li Jie pentru ceea ce se întâmplase în trecut. Mai mult decât atât, eu avusesem părtășie cu ea, spunându-i să se cunoască pe ea însăși și să învețe din experiență, mai degrabă decât să o critice. Cu toate acestea, nu m-am așteptat niciodată ca ea să mai poarte ranchiună. Comportamentul ei era deja foarte perturbator în cadrul bisericii. Dacă nu voia să se pocăiască și lucrurile continuau în acest fel, trebuia să fie izolată și să reflecteze asupra ei. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât îmi făceam mai multe griji pentru ea. Ulterior, am avut părtășie cu ea de mai multe ori. Ea îmi spunea lucrurile potrivite în față, dar continua să se comporte la fel ca înainte la adunări. Alți diaconi au avut și ei părtășie cu ea și au ajutat-o, dar ea nu avea deloc conștiință de sine și nu era dispusă să se schimbe.

Curând după aceea, conducătoarea superioară a aflat despre comportamentul lui Li Jie. Ea a spus că Li Jie perturba lucrarea bisericii, nu avea de gând să se pocăiască după părtășii repetate și avea o influență negativă. În conformitate cu principiile, ea trebuia să fie demisă din datoria sa și apoi, dacă tot nu se pocăia, îndepărtată din biserică. M-a durut inima când am auzit asta. M-am gândit cum Li Jie plecase de acasă, renunțase la muncă și suferise atât de mult. Ar fi mare păcat să trebuiască să fie îndepărtată. Mă ajutase foarte mult când întâmpinasem probleme în trecut, iar eu eram persoana de care era cea mai apropiată în biserică. Dacă nu m-aș ridica acum și nu aș vorbi în numele ei și ar afla asta, oare are spune că sunt complet lipsită de suflet? Cum aș putea să mai dau ochii cu ea dacă ar fi într-adevăr îndepărtată? Cu siguranță îmi va purta pică și se va simți foarte rănită. Gândindu-mă la asta, le-am spus conlucrătorilor mei: „Li Jie are într-adevăr câteva probleme, dar și-a îndeplinit mereu îndatoririle în biserică și a fost eficientă în predicarea Evangheliei, așa că poate este prea dur să fie tratată astfel. Oare ar trebui să-i mai dăm o șansă, să o ajutăm mai mult și poate că va înțelege și se va schimba?” Atunci, o conlucrătoare mi-a spus cu seriozitate: „Soră, acționezi neprincipial și te lași ghidată de sentimentele tale. Li Jie a fost destul de eficientă în predicarea Evangheliei în trecut, a trudit și a suferit mult, dar nu acceptă adevărul. Ea urăște adevărul și nu joacă un rol pozitiv în biserică. Deja a perturbat grav lucrarea bisericii. Nu o poți proteja mereu pe baza sentimentelor tale. Uită-te la tine; nu este așa?” Când a spus asta, mi-am dat seama că într-adevăr nu urmasem principiile cu Li Jie, dar tot eram extrem de îndurerată. Încă voiam să-i mai dau o șansă. În drum spre casă, m-am simțit brusc amețită, de parcă lumea se învârtea și-mi era teamă să deschid ochii. Nici nu puteam să merg. Mi-am dat seama că probabil era Dumnezeu care mă disciplina. M-am rugat în gând lui Dumnezeu. Chiar atunci, câteva dintre cuvintele Sale mi-au venit clar în minte. Dumnezeu spune: „Când oamenii Îl jignesc pe Dumnezeu, poate să nu fie din cauza unui eveniment sau a unui lucru pe care l-au spus, ci mai degrabă din cauza unei atitudini pe care o au și a unei stări în care se află. Acesta este un lucru foarte înfricoșător” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VII”). Gândul la aceste cuvinte de la Dumnezeu mi-a sădit frică în inimă. Știam că e posibil să-L fi ofensat pe Dumnezeu în vreun fel. Am început să reflectez asupra mea și mi-am dat seama că, pur și simplu, mă încăpățânasem să o susțin pe Li Jie. Știam că nu juca un rol pozitiv în biserică și, totuși, am tolerat tulburarea provocată de ea. Când conducătoarea superioară și conlucrătorii mei au sugerat să-i încetăm datoria, am vorbit în numele ei în repetate rânduri și n-am făcut nimic pentru a proteja lucrarea bisericii. Chiar meritam să fiu disciplinată. Gândindu-mă la asta, m-am rugat repede lui Dumnezeu, spunând că eram dispusă să reflectez asupra mea în privința acestei chestiuni. După ce m-am rugat, abia reușind să mă țin pe picioare, am șovăit spre casă.

Când am ajuns acasă, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu spune: „Unii oameni sunt extrem de sentimentali. În fiecare zi, în tot ceea ce spun și în toate felurile în care se comportă față de ceilalți, trăiesc în funcție de sentimentele lor. Ei simt afecțiune pentru unul și altul și își petrec zilele implicați în amabilitățile afecțiunii. În tot ce întâlnesc, ei trăiesc pe tărâmul sentimentelor. […] Ai putea spune că sentimentele sunt defectul fatal al acestei persoane. Este constrânsă de sentimentele sale în toate lucrurile, este incapabilă să practice adevărul sau să acționeze conform principiului și este deseori predispusă să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu. Sentimentele sunt cea mai mare slăbiciune a ei, defectul său fatal, iar sentimentele ei sunt întru totul capabile să o ducă la ruină și să o distrugă. Oamenii care sunt excesiv de sentimentali sunt incapabili să pună adevărul în practică sau să I se supună lui Dumnezeu. Ei sunt preocupați de trup și sunt nesăbuiți și năuciți. Natura acestui gen de persoană este foarte sentimentală, iar aceasta trăiește în funcție de sentimentele ei” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să cunoști natura omului”). Am fost foarte emoționată când am citit asta și lacrimile îmi curgeau necontrolat. Abia atunci mi-am dat seama că eram într-adevăr ghidată de sentimente în această chestiune. Când eram implicată în cazul lui Li Jie, vorbeam pe baza sentimentelor mele, mereu îngrijorată de sentimentele ei și fiind de partea ei doar pentru că ea mă ajutase și aveam o relație bună. Nu am putut gestiona lucrurile în mod corect și just, conform principiilor. De fapt, știam că nu se descurca bine în datoria ei, că era perturbatoare, că a o lăsa să continue reprezenta mai mult o piedică decât un ajutor și că ar fi trebuit să fie înlocuită imediat. Însă, din cauza relației noastre bune, vorbeam pe baza sentimentelor mele, găsind tot felul de motive și scuze pentru a-mi convinge conlucrătorii să nu o înlocuiască. Am vrut chiar să o ajut să-și îmbunătățească performanța pentru a-și putea păstra datoria. Dacă nu am fi avut o relație bună, nu aș fi făcut tot posibilul să vorbesc în numele ei. Dacă ar fi fost vreun alt frate sau soră, aș fi tratat problema conform principiilor. În cele din urmă, am văzut că sentimentele punctul meu slab, că îmi urmasem sentimentele în vorbe și în fapte, protejând-o pe Li Jie la fiecare pas, fără a ține cont deloc de adevărurile-principii. În mod fundamental, nu am ținut cont de lucrarea sau interesele bisericii. Eram atât de egoistă și josnică!

Am citit încă două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu care mi-au oferit o perspectivă mai bună cu privire la ce însemna a acționa pe baza emoțiilor. Dumnezeu Atotputernic spune: „Ce probleme au legătură cu sentimentele? Mai întâi, felul în care îți evaluezi membrii familiei și felul în care abordezi lucrurile pe care le fac ei. Aici, «lucrurile pe care le fac» includ, în mod firesc, momentele în care perturbă și tulbură lucrarea bisericii, acelea în care îi judecă pe oameni pe la spate, acelea în care se dedau unora dintre practicile neîncrezătorilor și așa mai departe. Poți aborda aceste lucruri cu imparțialitate? Când e necesar să scrii o evaluare a membrilor familiei tale, o poți face obiectiv și imparțial, lăsându-ți la o parte sentimentele? Asta are legătură cu felul în care îți abordezi membrii familiei. În plus, ai sentimente față de cei cu care te înțelegi bine sau care te-au ajutat în trecut? Ești capabil să le privești acțiunile și conduita într-un mod obiectiv, imparțial și corect? Dacă perturbă și tulbură lucrarea bisericii, vei fi capabil să îi denunți sau să îi expui, după ce afli despre asta? De asemenea, ai sentimente față de cei care îți sunt relativ apropriați sau care au interese similare cu ale tale? Le poți evalua, defini și trata acțiunile și comportamentul în mod imparțial și obiectiv? Să presupunem că acești oameni, cu care ai o legătură sentimentală, sunt tratați de biserică în conformitate cu principiile, iar rezultatul nu este conform noțiunilor tale – cum ai aborda acest lucru? Ai fi capabil să asculți? Ai continua, în secret, să fii legat de ei și ai fi indus în eroare de ei și chiar instigat să le cauți scuze, găsindu-le justificări și apărându-i? Ai veni în ajutorul celor care te-au ajutat la rândul lor și ai încasa un glonț pentru ei, fără să ții cont de adevărurile-principii și ignorând intențiile casei lui Dumnezeu? Nu sunt acestea diverse probleme legate de sentimente? Unii oameni spun: «Nu cumva sentimentele au legătură doar cu rudele și membrii familiei? Oare sfera sentimentelor nu include doar părinții, frații, surorile și alți membri ai familiei?» Nu, sentimentele includ o sferă largă de oameni. Să nu mai vorbim despre imparțialitate când îi evaluează pe membrii propriei familii – unii oameni nu sunt capabili să-și evalueze imparțial nici măcar prietenii buni și amicii și denaturează faptele când vorbesc despre acești oameni. De exemplu, dacă amicul lor nu se ocupă cum se cuvine de lucrarea sa și se dedă mereu unor practici necinstite și rele în datoria sa, ei îl vor descrie ca fiind destul de jovial și vor spune că umanitatea lui este imatură și că încă nu este stabilă. Nu cumva există sentimente în aceste cuvinte? Asta înseamnă să rostești cuvinte încărcate de sentimente. Dacă o persoană care nu are nicio legătură cu ei nu se ocupă cum se cuvine de lucrarea sa și se dedă mereu unor practici necinstite și ticăloase, ei vor avea de spus lucruri mai aspre despre ea și s-ar putea chiar să o condamne. Nu este aceasta o manifestare a faptului că discursul și acțiunile lor se bazează pe sentimente? Sunt imparțiali oamenii care trăiesc după sentimentele lor? Sunt ei integri? (Nu.) Ce este în neregulă cu oamenii care vorbesc conform sentimentelor pe care le au? De ce nu îi pot trata corect pe ceilalți? De ce nu pot vorbi pe baza adevărurilor-principii? Oamenii care sunt fățarnici și nu-și bazează niciodată discursul pe fapte sunt ticăloși. Să nu fie imparțiali când vorbesc, să vorbească mereu conform sentimentelor pe care le au și pentru ei înșiși și nu conform adevărurilor-principii, fără să se gândească la lucrarea casei lui Dumnezeu și doar apărându-și sentimentele, faima, câștigul și statutul personal – acesta este caracterul antihriștilor. Așa vorbesc antihriștii; tot ce spun este ticălos, tulburător și perturbator. Oamenii care trăiesc sub influența preferințelor și intereselor trupului trăiesc sub influența sentimentelor pe care le au. Oamenii care trăiesc conform sentimentelor pe care le au sunt aceia care nu acceptă și nu practică deloc adevărul” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (2)”]. „Nu le dau oamenilor ocazia de a-și exprima sentimentele, pentru că Eu nu am sentimente trupești și am ajuns să le detest pe ale oamenilor într-un grad extrem. Din cauza sentimentelor dintre oameni am fost aruncat la o parte și astfel am devenit un «altul» în ochii lor; din cauza sentimentelor dintre oameni am fost Eu uitat; din cauza sentimentelor omului el folosește ocazia de a-și recăpăta «conștiința»; din cauza sentimentelor omului, el este întotdeauna scârbit de mustrarea Mea; din cauza sentimentelor omului, el Îmi spune că sunt nedrept și injust și că sunt nepăsător față de sentimentele omului în gestionarea Mea. Am și Eu rude pe pământ? Cine a lucrat vreodată, ca și Mine, zi și noapte, fără să se gândească la mâncare sau la somn, de dragul întregului Meu plan de gestionare? Cum ar putea fi omul comparabil cu Dumnezeu? Cum ar putea fi omul compatibil cu Dumnezeu?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 28). Faptul că am citit cuvântul lui Dumnezeu mi-a oferit mai multă claritate cu privire la ce înseamnă să acționezi pe baza sentimentelor și am văzut că Dumnezeu urăște sentimentele oamenilor. Acționarea pe baza sentimentelor ne poate determina să încălcăm adevărurile-principii, să facem rău și să ne împotrivim lui Dumnezeu. În calitate de conducătoare a bisericii, nu practicam adevărul și nu tratam oamenii în mod corect și în conformitate cu principiile. În schimb, ocroteam o relație personală pe baza sentimentelor mele, păstrând o persoană care ar fi trebuit să fie înlocuită, folosind lucrarea bisericii pentru a face favoruri și a-mi proteja imaginea în detrimentul intereselor bisericii. Acest lucru afecta viețile fraților și surorilor și nu aducea nimic altceva decât tulburări în lucrarea bisericii. Mușcam mâna care mă hrănește. Eram o trădătoare. Nu era acesta un caz de umilire a lui Dumnezeu și de împotrivire față de El? Când mi-am dat seama de aceste lucruri, am fost plină de remușcări, m-am rugat repede lui Dumnezeu și m-am pocăit. Mai târziu, la o adunare, m-am destăinuit și am avut părtășie despre felul în care acționasem pe baza sentimentelor în privința lui Li Jie. De asemenea, pe baza comportamentului ei, am înlăturat-o din datoria ei și i-am cerut să reflecteze asupra sa.

Au trecut aproximativ șase luni, iar Li Jie, departe de a reflecta și de a deveni conștientă de comportamentul ei rău, încă insista că fusese nedreptățită și victima incorectitudinii conducătorilor și diaconilor. Pe la spatele lor, îi acuza că au făcut tot posibilul să o pedepsească. O soră care mi-a fost parteneră a avut părtășie cu ea despre adevăr și i-a disecat comportamentul, dar ea a rămas sfidătoare și era plină de scuze. Li Jie chiar a încetat să mai vorbească cu sora, întorcându-i direct spatele în semn de protest. Răspândea negativitate printre alții, vorbind despre cât de mult suferise fără nicio binecuvântare la schimb, în vreme ce aceia care nu meritau erau binecuvântați. O parte dintre cei care au avut legătură cu ea erau induși în eroare, îi țineau partea și o apărau. Toate aceste lucruri m-au făcut să mă gândesc la un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Cei care, în biserică, dau frâu liber cuvintelor lor veninoase și răutăcioase, care răspândesc zvonuri, instigă la lipsa de armonie și formează clici în rândul fraților și surorilor, ar fi trebuit să fie alungați din biserică. Dar, pentru că acum este o epocă diferită a lucrării lui Dumnezeu, acești oameni sunt îngrădiți, întrucât în mod hotărât urmează să fie eliminați. Toți cei care au fost corupți de Satana au firi corupte. Unii au doar o fire coruptă, în timp ce alții sunt diferiți: nu numai că au firi corupte satanice, dar natura lor este și extrem de malițioasă. Nu numai că vorbele și acțiunile lor le dezvăluie firile corupte satanice, dar, mai mult, acești oameni sunt adevărații diavoli Satane. Comportamentul lor tulbură și perturbă lucrarea lui Dumnezeu, tulbură intrarea în viață a fraților și surorilor și distruge viața normală a bisericii. Mai devreme sau mai târziu, acești lupi în haine de oi trebuie să fie curățiți; față de acești lachei ai Satanei ar trebui adoptată o atitudine necruțătoare, de respingere. Doar acest lucru înseamnă a sta de partea lui Dumnezeu, iar cei care nu reușesc să facă asta se tăvălesc în noroi cu Satana” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Un avertisment pentru cei care nu practică adevărul”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, am dobândit mai mult discernământ cu privire la Li Jie. Ea nu accepta sub nicio formă adevărul, răspândea adesea negativitate în cadrul bisericii, perturba viața bisericească și nu juca un rol pozitiv. Era un măr stricat și crea o atmosferă neplăcută în biserică. După ce a fost emondată și înlăturată din datoria ei, a rămas sfidătoare, a încercat să dea vina pe conducători și lucrători, i-a judecat și i-a atacat. Genul acesta de persoană care urăște adevărul, care e răzbunătoare, agresivă și rea nu poate fi niciodată mântuită, chiar dacă rămâne în biserică. Va face numai rău și va perturba lucrarea bisericii ca o vulpe într-o vie, furând struguri și călcând în picioare via. Numai prin înlăturarea oamenilor răi poate lucrarea bisericii să continue netulburată, iar viața bisericească a fraților și surorilor să se desfășoare normal. Dumnezeu este drept și sfânt. Cei mântuiți de Dumnezeu au cu toții o umanitate bună și iubesc adevărul; Dumnezeu nu mântuiește oamenii răi. Natura oamenilor răi implică faptul că sunt scârbiți de adevăr, îl urăsc și nu se vor pocăi cu adevărat, indiferent câte șanse li se oferă. În timp ce aceia care iubesc adevărul pot dezvălui firi corupte, pot provoca unele tulburări și pot judeca oarecum, dar sunt capabili să reflecteze apoi asupra lor, să se pocăiască și să se schimbe. Biserica i-a oferit lui Li Jie multe șanse în trecut, dar ea nu s-a pocăit niciodată. De fapt, ea și-a intensificat atacurile asupra conducătorilor și diaconilor și tulburarea vieții bisericești. Era o persoană rea prin natura-esență pe care o avea. Trebuia să fie îndepărtată pe baza principiilor bisericii. În calitate de conducătoare de biserică, știam că ar trebui să am părtășie cu frații și surorile pentru a-i da în vileag faptele rele și pentru a semna documentele în vederea îndepărtării ei. Totuși, încă ezitam când mă gândeam la asta. Eram îngrijorată că, dacă era într-adevăr îndepărtată din biserică, acesta ar fi sfârșitul pentru ea. M-am rugat lui Dumnezeu de îndată ce am avut aceste gânduri și I-am cerut să mă îndrume pentru a depăși constrângerile sentimentelor mele.

În căutarea mea, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Cine este Satana, cine sunt demonii și cine sunt dușmanii lui Dumnezeu, dacă nu cei ce se împotrivesc și care nu cred în Dumnezeu? Nu sunt ei acei oameni care sunt răzvrătiți împotriva lui Dumnezeu? Nu sunt aceia care pretind că au credință și, totuși, sunt lipsiți de adevăr? Nu sunt ei aceia care doar caută să obțină binecuvântări, în timp ce nu sunt în stare să fie martori pentru Dumnezeu? Tu tot te amesteci cu acei demoni astăzi și îi tratezi cu conștiință și iubire, dar, în cazul acesta, nu ai intenții bune față de Satana? Nu complotezi cu demonii? Dacă oamenii au ajuns până în acest punct și sunt încă incapabili să distingă între bine și rău și continuă orbește să fie iubitori și miloși fără nicio dorință de a căuta intențiile lui Dumnezeu și fără a fi capabili în vreun fel de a considera intențiile lui Dumnezeu ca pe ale lor, atunci sfârșiturile lor vor fi cu atât mai jalnice. Cine nu crede în Dumnezeul întrupat este un dușman al lui Dumnezeu. Dacă tu poți să acorzi importanță conștiinței și iubirii față de un dușman, nu îți lipsește un simț al dreptății? Dacă tu ești compatibil cu aceia pe care Eu îi detest și îi dezaprob, și tot îi iubești sau ai sentimente personale față de ei, atunci nu ești tu răzvrătit? Nu te împotrivești intenționat lui Dumnezeu? Are o astfel de persoană adevărul? Dacă oamenii acordă importanță conștiinței față de dușmani, iubirii pentru demoni și îndurării față de Satana, atunci nu întrerup ei în mod intenționat lucrarea lui Dumnezeu?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”). M-am simțit foarte vinovată când am citit cuvintele lui Dumnezeu. Știam foarte bine că Li Jie provoca probleme, perturba lucrarea bisericii, nu se va pocăi niciodată și că era o persoană rea care era scârbită de adevăr și îl ura prin natura ei, dar tot i-am luat apărarea și am protejat-o, dorind mereu să o păstrez în biserică. Însemna că-i dădeam unei persoane rele posibilitatea să perturbe lucrarea bisericii, stând de partea Satanei și devenind dușmanul lui Dumnezeu. Trăiam după filosofia satanică „Omul nu este neînsuflețit; cum poate el să fie lipsit de emoții?” Întotdeauna crezusem că relațiile personale sunt pe primul loc și că, doar prioritizând acest lucru, un om poate arăta că are umanitate normală și este o persoană bună. Dacă nu aș face asta, aș fi considerată fără inimă și aș fi respinsă de ceilalți. Însă acest lucru era ridicol! Astfel de filosofii pentru interacțiuni lumești par a fi corecte și se potrivesc cu noțiunile umane, dar se opun adevărului și principiilor. A fi atașat emoțional și iubitor față de toți ceilalți este un lucru nesăbuit, greșit și complet neprincipial. Dumnezeu ne cere să-i tratăm pe ceilalți conform adevărurilor-principii, să fim iubitori cu frații și surorile și să avem conștiință față de Dumnezeu. El ne cere să-i respingem pe oamenii răi, pe neîncrezători, pe demoni și pe satane. Oare nu este nesăbuit și greșit să fii atașat emoțional de astfel de oameni? Acestui tip de atașament îi lipsește discernământul și principiul; se trage din nesăbuință. Nu numai că ne duce în rătăcire, ci ne poate face și să urmăm o persoană rea și să dăunăm lucrării bisericii. Nu ne putem pierde, pur și simplu, în sentimentele noastre. Trebuie să avem discernământ cu privire la cui arătăm iubire și pe cine trebuie să respingem. Trebuie să fim principiali în atașamentele noastre emoționale. Am văzut că trăiam după filosofii satanice și că acesta era un lucru foarte nesăbuit și nedemn. Știam clar că Li Jie nu va accepta adevărul, că era o persoană rea care ura adevărul, care tulbura lucrarea bisericii și că trebuia îndepărtată. Însă eram condusă de sentimente. Am protejat-o în repetate rânduri. Era dureros și epuizant pentru mine, fără răgaz, dar, cel mai important, nu practicam adevărurile pe care le știam clar. Îmi ignoram conștiința, acționam împotriva principiilor și-i îngăduiam unei persoane rele să perturbe lucrarea bisericii. Luptam împotriva lui Dumnezeu și-L trădam! Mă bucuram de harul și mântuirea lui Dumnezeu, dar Îl trădam, protejându-l pe Satana și luând apărarea unei persoane rele. Îmi lipseau cu adevărat conștiința și umanitatea! În final, mi-a fost clar că a fi condus de sentimente înseamnă să-L trădezi pe Dumnezeu și adevărul. Apoi m-am gândit cum, vreme de atâția ani, Dumnezeu lucrase atât de mult în mine și plătise un preț atât de mare. Nu-I dădusem nimic la schimb, ci stăteam de partea Satanei, împotriva Lui. Având aceste gânduri, am fost plină de remușcări și vinovăție.

După aceea, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu în devoționalele mele: „Pe baza cărui principiu cuvintele lui Dumnezeu le cer oamenilor să-i trateze pe ceilalți? Să iubească ce iubește Dumnezeu și să urască ce urăște El: acesta este principiul la care ar trebui să se adere. Dumnezeu îi iubește pe cei care urmăresc adevărul și care-I pot respecta voia; aceștia sunt oamenii pe care și noi ar trebui să-i iubim. Cei care nu pot respecta voia lui Dumnezeu, cei care-L urăsc pe Dumnezeu și se răzvrătesc împotriva Lui – acești oameni sunt detestați de Dumnezeu și ar trebui să-i detestăm și noi. Asta le cere Dumnezeu oamenilor. […] În timpul Epocii Harului, Domnul Isus a spus: «Cine este mama Mea și cine sunt frații Mei?» «Căci oricine respectă voia Tatălui Meu, Care este în ceruri, acela Îmi e frate, soră și mamă.» Aceste cuvinte existau deja în Epoca Harului, iar acum cuvintele lui Dumnezeu sunt și mai clare: «Să iubească ce iubește Dumnezeu și să urască ce urăște El.» Aceste cuvinte pun punctul pe i, însă oamenii sunt adeseori incapabili să le priceapă adevăratul sens” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin recunoașterea propriilor păreri nechibzuite se poate obține cu adevărat o transformare”). Cuvântul lui Dumnezeu m-a ajutat să clarific principiul de practicare: „Să iubească ce iubește Dumnezeu și să urască ce urăște El”. Numai cei care cred cu adevărat în Dumnezeu, urmăresc adevărul și sunt devotați în datoria lor sunt frați și surori și lor ar trebui să le arătăm dragoste. Cei care nu acceptă deloc adevărul și perturbă în mod constant lucrarea bisericii urăsc adevărul și Îl urăsc pe Dumnezeu prin natura lor și sunt cu toții oameni răi, neîncrezători, demoni și satane. Ei trebuie să fie urâți și respinși. Doar tratarea oamenilor în acest fel este bazată pe principii și în acord cu intenția lui Dumnezeu. Ulterior, în cadrul adunărilor, am avut părtășie cu frații și surorile despre ce este o persoană rea, cum să o discernem și am dezvăluit toate comportamentele rele ale lui Li Jie. De asemenea, am avut părtășie despre principiile relevante pentru îndepărtarea și excluderea cuiva din biserică și, odată ce frații și surorile au înțeles adevărul, au dat și ei în vileag faptele rele ale lui Li Jie. În cele din urmă, a fost îndepărtată din biserică.

Dacă nu ar fi fost ceea ce a expus Dumnezeu și judecata și revelația cuvintelor Sale, aș fi continuat să trăiesc după filosofiile Satanei. Aș fi fost orbește afectuoasă și plină de compasiune față de ceilalți, incapabilă să deosebesc binele de rău sau ceea ce este corect de ceea ce este greșit și aș fi fost de partea Satanei și m-aș fi împotrivit lui Dumnezeu fără să-mi dau seama. Cuvintele lui Dumnezeu au fost cele care mi-au permis să văd clar pericolul și consecințele de a mă baza pe sentimentele personale în acțiunile mele și m-au ajutat să evit să fiu constrânsă de sentimente și să tratez oamenii conform adevărurilor-principii. Îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu din adâncul inimii pentru iubirea și mântuirea Lui.