de Liu Na, China

Într-o zi, am primit un raport scris în care frații și surorile susțineau că o conducătoare de biserică pe nume sora Chen Mo nu reușea să poarte o povară în datoria ei, nu era în stare să rezolve problemele oamenilor, nu făcea lucrare reală și era o conducătoare falsă. După ce am citit scrisoarea, m-am grăbit să stabilesc o întâlnire cu frații și surorile de la acea biserică pentru a înțelege mai bine modul în care au evaluat-o pe Chen Mo. Dar situația reală nu se potrivea cu ceea ce scria în scrisoare. Frații și surorile din acea biserică au spus cu toții că Chen Mo își asuma responsabilitățile în îndeplinirea datoriei sale, ducea la bun sfârșit în mod activ toate proiectele bisericii, era capabilă să rezolve cu promptitudine problemele oamenilor și se putea spune că făcea lucrare reală. M-am gândit în sinea mea: „Raportul scris prezenta în mod fals situația din această biserică. Ce se petrece aici?”

Mai târziu, când am analizat mai în detaliu problema, am aflat că raportul fusese scris de doi membri ai bisericii pe nume Zhao Hui și Liu Ying. Motivul pentru care au scris raportul era că, o dată, văzuseră un diacon de udare sosind cu întârziere pentru a uda nou-veniții, iar când i-au raportat acest lucru lui Chen Mo, ea nu l-a dojenit pe diacon – aflând că acesta întârziase din cauză că s-a ocupat de alte proiecte urgente în acel moment, dar nu a mai întârziat niciodată. Zhao și Liu nu au luat în considerare circumstanțele și doar au profitat de ocazie pentru a o judeca pe Chen Mo pe motiv că nu rezolva probleme, îi proteja pe alți membri de rang mai înalt și nu făcea lucrare reală. Mai mult, Zhao și Liu nu au vrut să înceteze. O judecau deseori pe Chen Mo și pe alți diaconi în timpul adunărilor, spunând că doar se protejează unii pe ceilalți, că nu făceau lucrare reală și că erau conducători și lucrători falși. Această tulburare a afectat viața bisericească și însăși Chen Mo s-a cufundat în negativitate, ceea ce a împiedicat și mai mult lucrarea bisericii. Când am auzit despre comportamentul lui Zhao și Liu, mi-am amintit cum se uniseră cei doi în atacarea conducătorilor și lucrătorilor și chiar numiseră excluderea unui antihrist „nedreaptă”, pe vremea când eram conducătoare în biserica aceea, cu câțiva ani în urmă. Felul în care agitau lucrurile a perturbat profund viața bisericească. Pe atunci, tocmai devenisem conducătoare. Era prima dată când mă ocupam de o astfel de situație și eram încă relativ nouă în credință, așa că m-am simțit destul de constrânsă și nu am îndrăznit să-i dau în vileag sau să impun restricții. Tulburarea rezultată a avut ecouri mai bine de jumătate de an. Abia atunci când un conducător de nivel superior a venit și a avut părtășie, dând în vileag natura și consecințele comportamentului lor rău, ei au renunțat să mai stârnească necazuri. Întrucât au încetat să perturbe viața bisericească și au pretins că erau gata să se pocăiască, li s-a permis să rămână în biserică, sub supraveghere. Dar după cum s-a dovedit, ei cauzau încă o dată necazuri și tulburări atacând și judecând conducătorii și lucrătorii. Zhao și Liu le găseau adesea defecte conducătorilor și lucrătorilor și îi condamnau, creând haos în biserică și nu erau în continuare dispuși să se pocăiască. Având în vedere comportamentul lor general, era clar că aveau natura și esența oamenilor răi. Dându-mi seama de acest lucru, m-am gândit: „De data aceasta, trebuie să-i dau în vileag și să-i restricționez complet. Nu îi pot lăsa să continue să facă rău și să perturbe biserica.” Dar apoi m-am gândit, de asemenea: „Le place să le găsească defecte conducătorilor și să provoace necazuri. Dacă mă prind spunând ceva greșit sau făcând o gafă?” M-am gândit la felul în care, înainte, când procesam un caz al unui antihrist, acesta m-a raportat de două ori. Ce ar crede frații și surorile despre mine dacă Zhao și Liu m-ar raporta și ar denatura faptele situației? Oare ar suspecta că e ceva în neregulă cu mine sau că sunt o conducătoare falsă, având în vedere că fusesem subiectul unor rapoarte repetate? Dacă eram demisă din cauza asta? Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mi se făcea mai frică și nu puteam să-mi fac curaj să-i înfrunt. Se întâmpla să am multe alte lucrări în desfășurare în acel moment, așa că am tot amânat gestionarea raportului.

Aproximativ zece zile mai târziu, conducătorii seniori mi-au scris întrebându-mă despre progresul pe care l-am făcut cu raportul. Când le-am spus că încă nu avusesem părtășie cu Zhao Hui și Liu Ying, conducătorii m-au îndemnat să tratez problema cât mai repede posibil. Mi-am dat seama că ar fi incredibil de iresponsabil din partea mea să nu rezolv imediat situația, așa că am decis să le scriu lui Zhao și Liu ca să stabilim o întâlnire cu amândouă și să le verific acest comportament rău. Spre surprinderea mea, chiar a doua zi, am primit o altă scrisoare de la ei, în care o raportau pe Chen Mo pe motiv că nu făcea lucrare real și nu rezolva probleme reale. O parte din conținutul scrisorii denaturau faptele, iar despre altă parte trebuia să întrebat și verificat. Văzând cât de răi erau și cum o raportau pe Chen Mo și născoceau lucruri despre ea cu o atitudine atât de necruțătoare, m-am speriat puțin și m-am gândit: „Ce voi face dacă se vor uni să mă atace când îi voi da în vileag față în față? Dacă ei găsesc greșeli în lucrarea mea sau trimit un raport care prezintă faptele complet fals?” Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât eram mai speriată. Simțindu-mă neajutorată, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dragă Dumnezeule, știu că ar trebui să iau poziție în fața unor oameni răi care perturbă viața bisericească și să-i dau în vileag pentru a proteja lucrarea bisericii, dar mă simt timidă și temătoare. Te rog, îndrumă-mă să practic adevărul și să nu fiu constrânsă de acești oameni răi.” Apoi, am văzut un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care spune: „Antihriștii au firi extrem de feroce. Dacă încerci să-i emondezi sau să-i expui, te vor urî și-și vor înfige colții în tine ca niște șerpi veninoși. Oricât de mult ai încerca, nu vei reuși să scapi de ei sau să-i îndepărtezi. Când întâlniți asemenea antihriști, vă este teamă? Unii oameni chiar se sperie și spun: «Nu îndrăznesc să-i emondez. Precum șerpii veninoși, sunt foarte feroce și, dacă se încolăcesc în jurul meu, sunt terminat.» Ce fel de oameni sunt aceștia? Au o statură mică, nu sunt buni de nimic, nu sunt soldați buni ai lui Hristos și nu pot aduce mărturie pentru Dumnezeu. Așadar, ce ar trebui să faceți dacă întâlniți asemenea antihriști? Dacă te-ar amenința sau ar încerca să-ți ia viața, ți-ar fi teamă? […] Oamenii se tem întotdeauna că antihriștii vor profita de ceva pentru a se răzbuna pe ei. Însă ție nu ți-e teamă să nu-L ofensezi pe Dumnezeu și să suferi disprețul și respingerea Lui? Dacă te temi că un antihrist va găsi un avantaj ca să se răzbune pe tine, de ce nu profiți de dovada faptelor sale rele și nu-l expui? Făcând asta, vei dobândi aprobarea și sprijinul aleșilor lui Dumnezeu și, cel mai important, Dumnezeu Își va aminti de faptele tale bune și de actele tale de dreptate. Așadar, de ce n-ai face asta? Aleșii lui Dumnezeu ar trebui să poarte mereu în gând însărcinarea dată de Dumnezeu. Înlăturarea oamenilor răi și a antihriștilor este lupta crucială în bătălia împotriva Satanei. Dacă această luptă este câștigată, va deveni mărturia biruitorului. Lupta împotriva satanelor și a diavolilor este o mărturie bazată pe experiență pe care ar trebui să o aibă aleșii lui Dumnezeu. Este un adevăr-realitate pe care biruitorii trebuie să-l aibă. Dumnezeu le-a oferit foarte mult adevăr oamenilor, te-a condus foarte mult timp și te-a aprovizionat foarte mult, cu scopul ca tu să aduci mărturie și să aperi lucrarea bisericii. Se pare că, atunci când oamenii răi și antihriștii fac fapte rele și tulbură lucrarea bisericii, devii timid și te retragi, alergând cu brațele deasupra capului – nu ești bun de nimic. Nu poți birui satane, nu ai adus mărturie și Dumnezeu te detestă. În acest moment critic, trebuie să te opui și să porți un război împotriva satanelor, să expui faptele rele ale antihriștilor, să-i condamni și să-i blestemi, nelăsându-i să se ascundă și înlăturându-i din biserică. Doar aceasta poate fi considerată o victorie împotriva satanelor și sfârșitul destinului lor. Ești unul dintre aleșii lui Dumnezeu, un adept al lui Dumnezeu. Nu te poți teme de provocări; trebuie să acționezi în conformitate cu adevărurile-principii. Asta înseamnă să fii un biruitor. Dacă te temi de provocări și faci compromisuri pentru că te temi de răzbunarea oamenilor răi sau a antihriștilor, atunci nu ești un discipol al lui Dumnezeu și nu ești unul dintre aleșii Lui. Nu ești bun de nimic, le ești inferior chiar și prestatorilor de servicii” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a opta)”]. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au străpuns inima – nu eram eu la fel ca ticăloșii fără valoare despre care vorbea Dumnezeu? Având în vedere că în biserică existau oameni răi care perturbau viața bisericească, era treaba mea, în calitate de conducătoare, să iau atitudine expunându-i și restricționându-i, astfel încât să protejez lucrarea bisericii. Dar, în momentul-cheie, am devenit timidă și m-am dat în lături. Știind că Zhao și Liu denaturau adesea faptele, se luau de greșelile oamenilor și mă atacaseră în trecut, mă temeam că, dacă îi jigneam, aveau să provoace din nou necazuri și să riposteze împotriva mea. Așa că, pentru a mă proteja, am amânat abordarea problemei și le-am permis să continue să-i critice și să-i atace pe conducători și pe lucrători și să perturbe viața bisericească. Unde-mi era mărturia? Oare nu-i protejam eu pe oamenii răi și nu prejudiciam interesele bisericii? Dumnezeu detestă un astfel de comportament! Realizând acest lucru, am devenit dezgustată de mine și de egoismul meu incredibil. Nu puteam continua să fiu o ticăloasă fără valoare, să mă sustrag de la datoria mea și să mă feresc de conflicte. Trebuia să iau atitudine și să protejez lucrarea bisericii.

A doua zi, m-am dus la Zhao și Liu. De îndată ce m-au văzut, au început să mă interogheze: „Ce lucrare faci? Procesezi cazul unei conducătoare false? Sau te-au trimis conducătorii și lucrătorii aici ca să ai părtășie cu noi?” Când le-am spus că eram acolo ca să verific conținutul raportului, au început să denatureze faptele pentru a o ataca și a o critica din nou pe Chen Mo, susținând că deseori nu participa la adunările de grup, nu rezolva problemele fraților și surorilor și nu avea grijă de nou-veniți. Încă se mai plângeau de faptul că diaconul de udare nu ajunsese la timp pentru adunarea cu nou-veniții și spuneau că Chen Mo nu făcea lucrare reală. Chiar au calomniat-o cu acuzația că îi condamnase și-i asuprise atunci când au menționat unele neajunsuri ale ei. Erau atât de înverșunați, încât am început să ezit din nou: „Le lipsește umanitatea și stârnesc mereu necazuri. Conducătorii și diaconii au avut părtășie cu ei despre Chen Mo, dar ei tot nu vor să renunțe. Dacă îi dau acum în vileag în mod fățiș, s-ar putea să se înfurie și apoi cine știe ce vor face.” Mă simțeam destul de tulburată și chiar regretam că am venit să mă ocup de acest raport. M-am gândit în sinea mea: „Pot să le scriu, pur și simplu, o scrisoare conducătorilor de nivel superior pentru a-i informa despre situație și să-i las pe ei să se ocupe de acest lucru. Astfel, nu trebuie să-i confrunt pe Zhao și Liu și nu trebuie să mă simt tulburată din această cauză.” Prin urmare, le-am răspuns într-o manieră superficială la întrebări și am plecat în grabă. Apoi le-am scris conducătorilor superiori o scrisoare cu privire la verificarea raportului și la comportamentul lui Zhao și Liu. Două zile mai târziu, conducătorii au scris drept răspuns: „Ne-ai spus despre problema actuală cu Zhao Hui și Liu Ying, dar nu ai menționat cum intenționezi să te ocupi de ea. Pur și simplu ne-ai vârât-o nouă pe gât. Ce părere ai despre situație?” M-am simțit destul de rău după ce am citit asta. Stabilisem deja că Zhao și Liu erau oameni răi în esență, având în vedere că permanent le găseau defecte altora, îi criticau și îi atacau, perturbau viața bisericească și refuzau să se pocăiască. Dacă li se permitea să rămână, perturbarea provocată lucrării bisericii avea să fie și mai gravă. Conform principiului, s-ar fi cuvenit să fie înlăturați imediat din biserică, dar pentru a mă proteja, le pasasem superiorilor această responsabilitate. Cât de înșelător din partea mea!

Ulterior, după ce am citit următoarele două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu, am dobândit o înțelegere mai bună cu privire la natura și consecințele acțiunilor mele. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Avem adesea părtășie despre antihriști și oameni răi și îi disecăm, discutând felul în care să-i discernem și să-i recunoaștem, toate cu scopul de a avea părtășie în mod clar despre adevăr și a le oferi oamenilor discernământ împotriva oamenilor răi și a antihriștilor, astfel încât să-i poată expune. Astfel, aleșii lui Dumnezeu nu vor mai fi induși în eroare sau tulburați de antihriști și se vor putea elibera de influența și de robia Satanei. Totuși, în inimile lor, unii oameni continuă să aibă filosofii pentru interacțiuni lumești. Nu încearcă să discearnă oamenii răi și antihriștii; în schimb, joacă rolul de persoane care caută să le facă pe plac oamenilor. Nu luptă împotriva antihriștilor, nu le impun limite clare și aleg o abordare moderată, de mijloc, ca să-și apere interesele. Îi lasă pe acești diavoli – acești oameni răi și antihriști – să rămână în casa lui Dumnezeu, atrăgând pericolul prin faptul că au grijă de diavoli. Le permit acestor diavoli să tulbure dezlănțuiți lucrarea bisericii și să-i împiedice pe frați și pe surori să-și facă îndatoririle. Ce rol joacă asemenea oameni? Devin un scut pentru antihriști și complicii lor. Deși e posibil să nu faci aceleași lucruri ca antihriștii sau să nu comiți aceleași fapte rele, iei parte la faptele lor rele – ești condamnat. Tolerezi și adăpostești antihriști, permițându-le să facă ravagii în jurul tău, fără să iei nicio măsură sau fără să faci nimic. Nu iei oare parte la răul pe care îl fac antihriștii? Acesta este motivul pentru care anumiți conducători falși și anumite persoane care caută să le facă pe plac oamenilor devin complici ai antihriștilor. Oricine este martor atunci când antihriștii tulbură lucrarea bisericii, dar nu îi expune sau nu le impune limite clare, devine un lacheu și un complice al lor. Îi lipsesc supunerea și loialitatea față de Dumnezeu. În momente critice de luptă între Dumnezeu și Satana, ei stau de partea Satanei, protejând antihriștii și trădându-L pe Dumnezeu. Pentru Dumnezeu, asemenea oameni sunt demni de dispreț” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a opta)”]. „În fiecare biserică există persoane care caută să le facă pe plac oamenilor. Aceste persoane care caută să le facă pe plac oamenilor nu au niciun discernământ cu privire la oamenii răi care manipulează și sabotează alegerile. Chiar dacă au un pic de discernământ, îl ignoră. Atitudinea lor față de orice problemă care apare în alegerile din biserică este aceasta: «Lasă lucrurile să treacă, dacă ele nu afectează direct pe cineva.» Ei cred că nu contează cine devine conducător, că asta nu are nimic de-a face cu ei. Atât timp cât își pot trăi fericiți viața de zi cu zi, sunt bine. Ce părere aveți despre astfel de persoane? Sunt oameni care iubesc adevărul? (Nu.) Ce fel de oameni sunt aceștia? Sunt persoane care caută să facă pe plac oamenilor și pot fi numiți și neîncrezători. Acești oameni nu urmăresc adevărul; caută doar să trăiască o viață ușoară, răsfățându-se cu confortul trupesc. Sunt prea egoiști și prea șmecheri. Există mulți astfel de oameni în societate? Indiferent ce partid politic este la putere, indiferent cine este în funcție, sunt foarte apreciați, își gestionează cu succes relațiile sociale și trăiesc confortabil; indiferent ce mișcare politică apare, nu se lasă prinși în ea. Ce fel de oameni sunt aceștia? Sunt cei mai înșelători, cei mai șmecheri oameni, cunoscuți drept «alunecoși ca țiparul» și «șerpi bătrâni». Trăiesc conform filosofiilor Satanei, fără o fărâmă de principiu. Servesc, flatează și laudă pe oricine e la putere. Nu fac altceva decât să-și apere superiorii și să nu-i jignească niciodată. Oricât de mult rău ar face superiorii lor, nici nu se opun și nici nu susțin acest lucru, ci își țin gândurile ascunse în adâncul sufletului. Sunt foarte apreciați, indiferent de cine e la putere. Satanei și regilor diavoli le plac acest tip de persoane. De ce le plac regilor diavoli acest tip de persoane? Pentru că nu strică afacerile regilor diavoli și nu reprezintă nicio amenințare pentru ei. Persoanele ca acestea sunt lipsite de principii și nu au un standard pentru conduita lor, nu au integritate și demnitate; doar urmează tendințele societății și se înclină în fața regilor diavoli, adaptându-se gusturilor lor. Nu există și astfel de oameni în biserică? Pot fi astfel de oameni biruitori? Sunt ei buni soldați ai lui Hristos? Sunt ei martori ai lui Dumnezeu? Atunci când oamenii răi și antihriștii își ițesc capetele și tulbură lucrarea bisericii, pot astfel de oameni să se ridice și să pornească un război împotriva lor, expunându-i, discernându-i și lepădându-se de ei, punând capăt faptelor lor rele și aducând mărturie pentru Dumnezeu? Cu siguranță nu pot. Acești oameni alunecoși ca țiparul nu sunt cei pe care Dumnezeu îi va desăvârși sau cei pe care îi va mântui. Ei niciodată nu aduc mărturie pentru Dumnezeu și nu susțin interesele casei Sale. După cum îi vede Dumnezeu, acești oameni nu sunt unii care Îl urmează sau I se supun, ci unii care provoacă orbește necazuri, membri ai bandei Satanei – pe ei îi va elimina când lucrarea Sa se va încheia. Dumnezeu nu prețuiește astfel de nenorociți. Nu au nici adevărul, nici viața; sunt fiare și diavoli; sunt nevrednici de mântuirea lui Dumnezeu și de a se bucura de iubirea Sa. Așadar, Dumnezeu renunță la astfel de oameni și îi elimină cu ușurință, iar biserica ar trebui să-i îndepărteze prompt ca neîncrezători” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (19)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu am învățat că atunci când antihriștii și oamenii răi perturbă viața și lucrarea bisericii, Dumnezeu urmărește să vadă dacă oamenii aleg să protejeze interesele bisericii sau pe ale lor. Dacă aceștia aleg să se protejeze și să le permită oamenilor răi și antihriștilor să perturbe și să tulbure lucrarea bisericii, atunci, în ochii Lui, ei sunt alunecoși, înșelători, egoiști și josnici. Dumnezeu nu desăvârșește astfel de oameni și chiar îi condamnă și îi elimină. În timp ce mă gândeam la cuvintele lui Dumnezeu, m-am simțit profund tulburată. Știam foarte bine că Zhao Hui și Liu Ying perturbau încontinuu viața bisericească și-i atacau și-i criticau pe conducători, ceea ce făcea ca aceștia să nu-și poată îndeplini îndatoririle în mod corespunzător și ca lucrarea bisericii să fie împiedicată. Cu toate acestea, eu trăiam după filosofii satanice precum „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate”, „Oamenii raționali știu să se auto-protejeze, căutând doar să nu facă greșeli” și „Cu cât mai puține probleme, cu atât mai bine” și, drept rezultat, n-am reușit să adopt o poziție pentru a-i da în vileag și a-i restricționa, în ciuda faptului că asistasem în mod clar la faptele lor rele și la tulburarea provocată de ei. Îmi făceam griji că, dacă îi ofensam, se vor lega de greșelile mele și se vor răzbuna raportându-mă, așa că evitam întruna să-i dau în vileag și mă eschivam de la datoria mea, mergând până-ntr-acolo încât să-mi pasez îndatoririle conducerii superioare. În felul acesta, simțeam că puteam să evit ofensarea lor și să mă protejez – cât de egoist și înșelător din partea mea! În calitate de conducătoare, era obligatoriu să iau imediat atitudine și să-i dau în vileag pe oamenii răi atunci când exista o tulburare a vieții bisericești, pentru a-mi proteja frații și surorile, dar eu nu îmi îndeplineam responsabilitatea, cu atât mai puțin îmi arătam loialitatea. Dându-mi seama de aceste lucruri, am văzut, în sfârșit că, lăsând otrăvurile Satanei să dicteze felul în care trăiam, îmi lipsea chiar și cea mai vagă aparență de umanitate și eram complet lipsită de rațiune sau conștiință. M-am gândit la ce a spus Domnul Isus: „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea, iar cine nu adună cu Mine risipește” (Matei 12:30). În războiul dintre Dumnezeu și Satana, cei care nu stau de partea lui Dumnezeu sunt de partea Satanei – nu există cale de mijloc. Cu toate acestea, am încercat să fac pe isteața în modul în care m-am comportat cu oamenii răi, alegând să pasez această sarcină conducerii superioare. Am încercat să mă poziționez pe teren neutru, punând autoconservarea înaintea chestiunilor de principiu. Oare nu eram eu astfel în mod clar alături de Satana în trădarea lui Dumnezeu? Ba chiar mă consideram deșteaptă pentru că nu mă implicam să mă ocup de oamenii răi, însă devenisem victima propriei istețimi. Poate că nu făcusem rău și nu perturbasem biserica la fel ca acei oameni răi, dar nu reușisem să-i tratez cu promptitudine când am văzut limpede răul și tulburarea provocate de ei. Le tolerasem faptele rele și chiar îi protejasem. Jucasem un rol în răul făcut de ei! Unde-mi erau conștiința, umanitatea? Nu eram vrednică să fiu numită om! După ce mi-am dat seama de toate acestea, am regretat ceea ce am făcut. Nu reușisem să-mi îndeplinesc datoria și să pregătesc fapte bune. Dimpotrivă, acumulam o mulțime de fapte rele și, dacă mai continuam așa, Dumnezeu avea să mă disprețuiască și să mă elimine.

Ulterior, am reflectat la motivul pentru care mă temeam atât de tare de oamenii răi și am dat peste două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu care dezvăluie adevărul cu privire la antihriști: „Cred despre casa lui Dumnezeu că este la fel ca societatea, că oricine este neînduplecat și autoritar va fi capabil să rămână ferm, că nimeni nu va îndrăzni să-i atingă pe cei care sunt nemiloși, feroce și răi și cred că oamenii care acceptă să fie emondați sunt cu toții incompetenți și incapabili. Cred că nimeni nu va îndrăzni să se atingă de oamenii care au anumite abilități, că nimeni nu va îndrăzni să-i expună pe acești oameni, chiar dacă greșesc și că sunt băieți duri, de oțel!” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a opta)”]. „Dumnezeu a spus: «Fără permisiunea lui Dumnezeu, este dificil pentru Satana să atingă fie și un strop de apă sau un grăunte de nisip de pe pământ; fără permisiunea lui Dumnezeu, Satana nu este liber să miște furnicile de pe pământ, ca să nu mai vorbim de omenire, care a fost creată de Dumnezeu.» În ce măsură ești capabil să crezi în aceste cuvinte? Lupta împotriva antihriștilor și a oamenilor răi dezvăluie măsura credinței tale. Dacă ai credință sinceră în Dumnezeu, atunci ai credință adevărată. Dacă ai doar puțină credință în Dumnezeu și această credință e vagă și seacă, atunci nu ai credință adevărată. Dacă nu crezi că Dumnezeu poate fi suveran asupra tuturor acestor lucruri și că Satana este sub stăpânirea Lui și continui să te temi de antihriști și de oameni răi, poți tolera relele pe care le comit în biserică, tulburarea și distrugerea lucrării bisericii și poți face compromisuri cu Satana sau îi poți implora mila ca să te aperi, fără să îndrăznești să li te opui și să lupți împotriva lor și ai devenit un dezertor, o persoană care caută să le facă pe plac oamenilor și un spectator, atunci îți lipsește credința sinceră în Dumnezeu. Credința ta în Dumnezeu devine un semn de întrebare, ceea ce o face teribil de jalnică!” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a opta)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că El este suveran și controlează toate lucrurile. În casa lui Dumnezeu, Hristos și adevărul dețin autoritatea. Indiferent cât se dezlănțuie antihriștii și oamenii răi în biserică făcând fapte rele și perturbând viața bisericească, ei sunt doar unelte de care Se folosește Dumnezeu pentru a desăvârși capacitatea aleșilor Săi de a discerne. După ce își joacă rolul, ei sunt dați în vileag și eliminați de Dumnezeu, unul câte unul. Însă eu nu recunoșteam domnia și dreptatea lui Dumnezeu și-mi era mereu teamă să nu-i ofensez pe oamenii răi. Credeam că, în general în societate, cu cât o persoană era mai tiranică și mai amenințătoare, cu atât va fi mai puțin contestată de ceilalți și va avea mai mult succes. Am crezut că același lucru se aplica și în casa lui Dumnezeu și, dacă era să jignesc o persoană rea, cu siguranță aveau să existe consecințe negative. Pentru mine, casa lui Dumnezeu era ca restul societății, în care: „Mai bine este pentru dușmani să se împace, decât să se lupte” și „E mai bine să jignești un gentleman, decât un derbedeu”. Sub influența acestor idei, nu îndrăzneam să iau măsuri și să opresc perturbarea vieții bisericești de către oamenii răi, fiind îngrozită că vor riposta, vor răspândi zvonuri despre mine și mă vor raporta ca fiind o conducătoare falsă. Dacă acestea duceau la demitere și la imposibilitatea de a-mi face datoria, atunci nu mai aveam niciodată o destinație bună. Am supraestimat puterea acestor oameni răi și am negat complet dreptatea lui Dumnezeu și faptul că El domnește peste toate lucrurile. M-am gândit la o persoană pe care o cunoscusem cândva, pe nume sora Chen Zhengxin. Când a fost desemnată să trateze izbucnirea unui haos într-una dintre biserici, oamenii răi care perturbau acea biserică au dat-o afară, au atacat-o și nu au lăsat-o să participe la adunări. Însă în fața acelor oameni răi, Zhengxin nu a arătat nici cea mai mică urmă de teamă – s-a bazat pe Dumnezeu pentru a le da în vileag faptele rele și, în cele din urmă, toți oamenii răi au fost excluși din biserică. Cât despre Zhengxin, ea nu se lăsase doborâtă de atacurile oamenilor răi și a continuat să-și îndeplinească datoria în biserică. Povestea ei mi-a dat o înțelegere practică a modului în care adevărul domnește în casa lui Dumnezeu, cum El stăpânește peste toate lucrurile și cum, atunci când facem lucruri juste, Dumnezeu ne laudă, ne protejează și ne îndrumă. Experiența mea cu acest raport îmi arătase, totodată, cât de serios tratează biserica sarcina de a analiza și verifica astfel de scrisori și cum le procesează într-o manieră corectă și dreaptă, conform adevărurilor-principii. Atunci când Zhao Hui și Liu Ying au denaturat adevărul în raportul lor și i-au găsit cusururi lui Chen Mo, biserica nu a demis-o pe baza scrisorii, ci a consultat mai întâi evaluările majorității fraților și surorilor și a obținut o înțelegere clară a situațiilor, atât a celor care au scris raportul, cât și a persoanei raportate. Dacă raportul era fals, biserica avea să remedieze nedreptatea. Dacă era adevărat, atunci avea să-l trateze conform principiului. În trecut, fusesem raportată de două ori de către un antihrist, dar investigațiile care au urmat au scos la iveală că ambele rapoarte erau false și, drept urmare, biserica nu mi-a luat datoria. Am văzut că biserica face totul conform adevărurilor-principii și nu ar gestiona la întâmplare cazul unei persoane după ce a auzit doar o parte a poveștii. N-ar nedreptăți o persoană bună și nu i-ar lăsa pe oamenii răi să scape basma curată. Gândindu-mă la asta, am simțit că părerile mele anterioare erau absurde – păreri specifice neîncrezători. În același timp, mi-am dat seama că această situație reprezenta un test pentru a vedea dacă puteam să mă întorc înspre dreptate, să lupt cu forțele răului și să rămân fermă în mărturia mea pentru Dumnezeu.

Mai târziu, mi-am amintit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, care spune: „În Biserică, rămâneți fermi în mărturia voastră față de Mine, susțineți adevărul; ce e corect e corect și ce e greșit e greșit. Nu confundați albul cu negrul. Veți fi în război cu Satana și trebuie să-l înfrângeți complet ca să nu se mai ridice vreodată. Trebuie să dați tot ce aveți ca să-Mi protejați mărturia. Acesta va fi scopul acțiunilor voastre – nu uitați asta” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 41). Prin cuvintele lui Dumnezeu, am învățat că El îi iubește pe cei care sunt cinstiți și au simțul dreptății. Astfel de oameni sunt capabili să practice adevărul, să susțină principiile și să protejeze interesele bisericii și nu le este frică să ofenseze oamenii. Numai oamenii de acest fel sunt lăudați de Dumnezeu. După ce mi-am dat seama de acest lucru, am avut un sentiment de reînnoire a credinței și eram gata să iau atitudine pentru a proteja interesele bisericii. M-am gândit la felul în care, în trecut, simțindu-mă constrânsă de oameni răi, nu îndrăznisem să-i dau în vileag și să-i restricționez și că acest lucru a dus la o jumătate de an de dezordine în cadrul bisericii, având un impact grav asupra vieții bisericești și a intrării în viață a fraților și surorilor mele. Era un regret cu care aveam să trăiesc pentru totdeauna. Știam că, de data aceasta, trebuia să practic adevărul și să nu mai încerc să mă protejez ca o lașă. Trebuia să-i înlătur repede pe oamenii răi din biserică și să încurajez discernământul în rândul fraților și surorilor, ca ei să nu fie din nou induși în eroare și tulburați de oameni răi. După aceea, m-am întâlnit cu Zhao Hui și Liu Ying și le-am expus comportamentul lor constant, alături de cuvintele lui Dumnezeu, pentru a le da în vileag și a le analiza în detaliu faptele rele. M-am simțit foarte împăcată și ușurată după ce am făcut asta. Curând după aceea, și în urma unui vot al fraților și surorilor, cei doi oameni răi au fost îndepărtați din biserică. Acest lucru a pus capăt unei perioade de dezordine în biserică și a încurajat, printre frați și surori, un discernământ mai bun cu privire la oamenii răi. L-am slăvit din toată inima pe Dumnezeu pentru dreptatea Sa.

Prin această experiență, am dobândit o anumită conștientizare a naturii mele egoiste și înșelătoare și am fost martoră la sfințenia și dreptatea lui Dumnezeu. Am înțeles cu adevărat modul în care adevărul și dreptatea domnesc în casa lui Dumnezeu și faptul că nicio influență rea nu poate prinde rădăcini în interior. De asemenea, mi-am dat seama că numai prin practicarea adevărului și protejarea intereselor bisericii suntem în acord cu intențiile lui Dumnezeu și ne simțim împăcați. Slavă Ție, Dumnezeule!